EMISIUNEA APEI DE CĂTRE PLANTE

Emisiunea apei de către plante se realizează prin două mecanisme: prin

transpiraţie, care reprezintă emisiunea apei sub formă de vapori şi prin gutaţie, adică
printr-o excreţie de apă lichidă.

1. Transpiraţia

Eliminarea apei din plante, sub formă de vapori, constituie procesul de

transpiraţie, care este caracteristic pentru toate plantele terestre şi se realizează cu
intensitate diferită, prin toate organele plantelor, cu excepţia rădăcinilor.
Cantitatea de apă eliminată de plante este imensă. Astfel, o plantă de Zea mays
absoarbe în timpul sezonului de vegetaţie circa 250 litri de apă, din care elimină prin
transpiraţie circa 98%. Eliminarea apei din plante este absolut necesară, deoarece asigură:
ascensiunea sevei brute prin vasele lemnoase; evitarea suprasaturării celulelor cu apă,
evitarea supraîncălzirii plantelor. Din aceste considerente transpiraţia este considerată un
rău necesar plantelor.
Transpiraţia se realizează prin: stomate şi lenticele, dar şi prin învelişurile externe:
cuticulă, suber etc.
Eliminarea apei prin stomate este corelată cu ritmul de aprovizionare cu apă a
acestora şi cu gradul lor de deschidere.
Apa provenită din vasele lemnoase este transportată prin celulele parenchimului
lacunar pe cale apoplasmică, iar procesul de vaporizare se desfăşoară la nivelul camerei
substomatice. Transportul apei sub formă de vapori, prin spaţiile lacunare, are o pondere
mai redusă. Se admite, în general, că aerul din camera substomatică este saturat în vapori
de apă, în timp ce aerul din mediul înconjurător are umiditate relativ mai redusă (40-
60%). Ca urmare, vaporii de apă difuzează din camera substomatică în mediu.
Transpiraţia cuticulară are o pondere redusă din cauza permeabilităţii scăzute a
componentelor de natură lipidică a cuticulei. Apa eliminată prin transpiraţie cuticulară
provine din apoplast sau din simplast, în ultimul caz fiind transportată prin ectodesme.
Transportul vaporilor de apă prin cuticulă se face prin pori. În cazul în care porii
cuticulari corespund cu ectodesmele, se realizează adevărate canale, prin care se
desfăşoară transpiraţia cuticulară.
Transpiraţia lenticelară se evidenţiază la tulpini, fructe şi la frunzele de conifere,
care prezintă din loc în loc lenticele, ce constituie rupturi ale epidermei sau ale
peridermei ori stomate modificate. Prin intermediul lenticelelor, celulele corticale vii sunt
în legătură cu atmosfera ambiantă.
Evidenţierea transpiraţiei
Transpiraţia poate fi pusă în evidenţă printr-o serie de procedee foarte simple,
dintre care unele pot sluji şi ca procedee de determinare a intensităţii absorbţiei apei,
deoarece circa 99% din apa absorbită de către plante este eliminată prin transpiraţie.
a) Se introduce într-un balon Erlenmeyer o ramură cu frunze, nedetaşată de plantă
şi se astupă gura balonului cu un dop de cauciuc prevăzut cu un orificiu cu tăietură
laterală prin care trece ramura. La nevoie se parafinează dopul pentru a realiza o bună
etanşare şi se aşează apoi balonul în poziţie convenabilă pe inelul unui stativ. După un
timp, vaporii de apă emişi în urma transpiraţiei frunzelor se condensează pe pereţii
balonului (fig. 1).

Fig. 1. Evidenţierea transpiraţiei: 1 - picături de apă.

Fig. 2. Evidenţierea transpiraţiei cu ajutorul clorurii de cobalt: 1 - lamelă; 2 -

hârtie impregnată cu clorură de cobalt.

b) Se taie pătrate cu latura de 1 cm dintr-o hârtie de filtru impregnată în prealabil cu o

soluţie de CoCl2 5% şi uscată după impregnare. În stare anhidră (uscată) substanţa
conferă hârtiei o culoare albastră. Sărurile de cobalt sunt substanţe simpatice, în stare
anhidră au o culoare, iar în stare hidratată altă culoare.
Se fixează pe suprafaţa unei frunze o astfel de hârtie, cu ajutorul unei lamele, ale
cărei margini au fost unse cu vaselină, pentru a realiza o bună etanşare (fig. 2).
După un timp se constată că hârtia îşi schimbă treptat culoarea în roz, deoarece
CoCl2 s-a hidratat cu vaporii de apă emişi de frunză prin transpiraţie. Dacă se măsoară cu
un cronometru timpul scurs de la montarea experimentului până la virarea culorii în roz,
se obţine o oarecare idee asupra intensităţii transpiraţiei.
Intensitatea transpiraţiei
a) Determinarea directă a vaporilor de apă eliminaţi prin transpiraţie se poate
realiza în atmosferă confinată (închisă).

Fig. 3. Determinarea intensităţii transpiraţiei: 1 - clopot de sticlă; 2 - frunză; 3 - apă; 4 -

ulei; 5 - clorură de calciu anhidră.

Se detaşează o frunză de Tradescantia pendula sau de la altă specie, secţionând peţiolul

ei de la bază, sub nivelul apei aflată într-un vas (pentru a împiedica pătrunderea aerului în
vasele de lemn, determinată de existenţa unui deficit de presiune în ele), după care se
introduce repede cu peţiolul în apa dintr-un balon Erlenmayer mic; se pune peste apa din
balon puţin ulei pentru a împiedica evaporarea ei, se aşează alături de balon un cristalizor
cu o cantitate cunoscută de CaCl2 anhidră, cântărită la balanţa analitică împreună cu
cristalizorul şi se acoperă totul cu un clopot de sticlă (fig. 3). După o oră se recântăreşte
cristalizorul cu CaCl2. Sporul lui de masă va reprezenta apa transpirată de către frunză şi
absorbită de deshidratant.
Rezultatele obţinute se trec într-un tabel întocmit după modelul următor:
Masa Masa Masa Cantitatea de Intensitatea
frunzei cristalizorului cristalizorului cu apă eliminată transpiraţiei (g
proaspete cu CaCl2 uscată CaCl2 umedă (g) prin apă/g subst.
(g) (g) transpiraţie (g) proaspătă/h)

În cazul când intensitatea transpiraţiei se raportează la masa materialului vegetal

proaspăt, calculul se face cu ajutorul formulei: în care:
b= cantitatea de apă transpirată (în grame);
a= masa frunzei (în grame);
1= unitatea de masă la care se raportează intensitatea transpiraţiei (=1 gram).
Aplicaţie: Folosind datele din tabelul de mai jos, calculaţi cantitatea de apă eliminată prin
transpiraţie şi intensitatea transpiraţiei!
Masa Masa Masa Cantitatea de Intensitatea
frunzei cristalizorului cristalizorului apă eliminată transpiraţiei (g
proaspete cu CaCl2 cu CaCl2 umedă prin apă/g subst.
(g) uscată (g) (g) transpiraţie proaspătă/h)
(g)
2,105 3,228 3,582

b) Pentru determinarea intensităţii transpiraţiei la nivelul frunzei se procedează la

cântărirea repetată a materialului vegetal, folosind balanţa de torsiune sau balanţa
analitică.
Se detaşează o frunză de muşcată, se taie cu o lamă peţiolul pe la baza limbului,
iar pe partea secţionată se aplică o picătură de ulei pentru astuparea vaselor.
Se cântăreşte frunza imediat şi se notează masa iniţială a frunzei (m1). Se pune în
funcţiune cronometrul, având în atenţie faptul că după 10 minute se recântăreşte frunza
(m2). De asemenea, se mai face o a treia cântărire, după alte 5 minute (m3).
Pe baza datelor obţinute se calculează:
 Intensitatea transpiraţiei totale: m1-m2
 Intensitatea transpiraţiei cuticulare: m2-m3.
 Intensitatea transpiraţiei stomatice: intensitatea transpiraţiei totale-intensitatea
transpiraţiei cuticulare.
Toate rezultatele se vor exprima în g apă /100 g material vegetal /h.
Aplicaţie: Folosind datele de mai jos, calculaţi intensitatea transpiraţiei stomatice,
totale şi cuticulare, exprimate în g apă/100 g material vegetal/h!
m1 = 1,872 g
m2 = 1,853 g
m3 = 1,850 g
 2. Gutaţia
Prin gutaţie se înţelege eliminarea apei de către plante sub formă de picături, într-
o atmosferă încărcată cu vapori de apă. Gutaţia are loc când transpiraţia este redusă sau
nulă, în timp ce absorbţia radiculară a apei este intensă. Gutaţia suplineşte transpiraţia,
permiţând urcarea sevei brute în vasele conducătoare. Eliminarea apei are loc prin
hidatode (de tip închis – active, de tip deschis – pasive), în preajma cărora se află
terminaţiile vaselor lemnoase.
La aprovizionarea cu apă în exces, gutaţia are rolul de a spori cantitatea de apă
care se elimină din corpul plantelor, împiedicându-se prin aceasta suprasaturarea
celulelor cu apă.
În procesul de gutaţie se elimină o soluţie diluată (0,1-0,9%) care conţine cantităţi
mici de substanţe minerale (mai ales calciu), compuşi glucidici şi azotaţi.
Gutaţia naturală
Este un fenomen răspândit în natură, fiind evidenţiat la peste 300 de genuri de plante. În
zonele cu climat ecuatorial, unde atmosfera este saturată în vapori de apă, gutaţia are loc
în timpul zilei, dând naştere unei ploi foarte fine. În condiţiile din România, gutaţia se
produce când, după o perioadă călduroasă, în care aprovizionarea cu apă s-a făcut în mod
normal, se produce invazia unor mase reci de aer. În aceste condiţii de temperatură
scăzută, umiditatea relativă a aerului creşte până la valori apropiate de saturare (100%),
ceea ce determină inhibarea procesului de transpiraţie. În acelaşi timp absorbţia apei din
sol se desfăşoară în ritm normal, iar presiunea radiculară determină ascensiunea sevei
brute până la nivelul frunzelor, unde se elimină sub formă de picături.
Gutaţia se evidenţiază uşor, udând bine solul dintr-un ghiveci în care cresc plante
tinere (de 8-10 zile) de orz, grâu sau porumb, după care se acoperă etanş ghiveciul cu un
clopot, sub care se pune şi un cristalizor cu apă, pentru a realiza o atmosferă internă
bogată în vapori de apă. Ţinând ansamblul într-un loc întunecos şi călduros, se constată,
după câteva ore, apariţia în vârful fiecărei frunzuliţe a unei picături de apă, care, mărindu-
se, alunecă în lungul frunzei, în locul ei apărând alta (fig. 4).
Spre deosebire de apa de rouă, apa gutată conţine diferite substanţe dizolvate în
ea, în special săruri minerale. Dacă se evaporă câteva picături de apă de gutaţie, luate pe
o lamă de microscopie, se obţine un reziduu albicios.

Fig. 4. Evidenţierea gutaţiei: 1 - clopot de sticlă; 2 - cristalizor cu apă; 3 ghiveci

cu plantule; 4 - picături de apă.