SCANDALUL 

FINANCIAR 
        PARMALAT
În 1961, în urma decesului tatălui său, Calisto Tanzi a renunțat la universitate pentru a se
dedica lumii afacerii. Tanzi avea 22 de ani atunci când a moștenit afacerea familiei care a fost
începută de bunicul său. Afacerea moștenită, „Tanzi Calisto e Figli—Salumi e Conserve” se ocupă
cu producerea și vânzarea produselor din carne, a salamurilor și a conservelor de roșii.
            Deoarece nu era mulțumit de cum funcționa firma a decis să îi diversifice activitatea. Astfel în
urma unei vizite în Elveția a decis că industria lactatelor îi va aduce succesul. La vârsta de 23 de ani
a construit o fabrica de procesare a laptelui in orașul Colleccchio, Parma. Laptele era vândut in
Parma și in orasele din apropiere în special prin metoda door-to-door.
            Tanzi a aplicat noi tehnologii și strategii de marketing pentru a-și crește afacerea. Calisto
Tanzi a fost prima persoană din Italia care a „brănduit” laptele. Numele Parmalat înseamna laptele
produs în Parma și a fost realizat prin alăturarea numelui orașului în care iși desfășura activitatea
Parma și  produsul de bază  lapte (latte) realizat de aceștia.
            Parmalat-ul a fost printre primele companii care au adoptat tehnologia UHT și a ambalajui din
carton Tetra Pak.
            Laptele Parmalat a devenit rapid foarte popular şi curând a cucerit și alte regiuni din Italia.
            În anii 70’ firma Parmalat și-a diversificat activitatea producând smântâna, iaurt, unt, suc de
fructe și sos tomate. Firma și-a extins în Europa, în America Latină (Brazilia, Argentina, Venezuela,
Columbia, China, Canada și Australia).
În perioada 1975-1986 Parmalat-ul a devenit foarte cunoscut în Italia și în lume datorită
sponsorizărilor făcute în sport. Veniturile firmei au înregistrat o creștere spectaculoasă de la 23
milioane de euro în 1975 la 460 milioane în 1986.
În anii 80’ firma și-a diversificat din nou activitatea producând sosuri, biscuiți și produse de
panificație. Ca urma a dezvoltării firmei pe plan internațional, aceasta a devenit lider pe piața
lactatelor și a produselor de panificație.
În anii 90’ Parmalat opera în 31 de tari din 6 continente, având peste 36.000 de angajați în
lume. Firma deținea 5200 de ferme de lapte din care aproximativ 5000 erau pe teritoriul Italiei.
Familia Tanzi și-a păstrat controlul asupra firmei Parmalat deținând 52%  din firma prin
intermediul Coloniale SpA. Firma a fost controlata în stilul afacerilor italiene, doar 3 executivi din
13 erau independeți restul fiind apropiați familiei.
            O dată cu creșterea puterii economice a grupului, Calisto Tanzi a început să se implice
în politică și să concureze cu Silvio Berlusconi, cheltuind bani firmei pe activități care nu aveau
de-a face cu firma Parmalat.
            Între 1998 şi 2000, Parmalat-ul a cumpărat 25 de companii din toata lumea. Majoritatea
firmelor au fost cumparate cu ajutorul creditelor. În 1999, Parmalat a cumpărat Eurolat, firma italiană
care iși desfășura activitatea în toata lumea, în special în Argentina și în Statele Unite ale Americii.
Firma a fost achiziționată cu suma de 400 milioane de euro. Prin achiziționare, Parmalatul a patruns
pe piața americană, unde iși dorea de mult să ajungă.
            Până la sfârșitul lui 2001, 67% din veniturile Parmalat erau din afara Europei, în comparație
cu ultimii 10 ani când depindeau de piața din Italia, unde vindeau 83% din produse.
 În anul 2002 firma a atins apogeul, 50%  din laptele vândut in New York era Parmalat,
înregistrând venituri de 7.6 miliarde de euro, pe hârtie.
Dar la fel de repede cum intrau bani în firma, la fel de repede aceștia ieșeau. În perioada
1990-2002 18 miliarde de euro au fost cheltuite pe activități neproductive: echipa de fotbal, agentie
de turism, sponsorizări ale partidelor politice sau pentru reconstrucția unor monumente istorice. Trei
miliarde de euro au fost cheltuite pe achiziții dovedite neeficiente.
Tanzi, in urma auditului realizat după izbucnirea scandalului , s-a dovedit că a utilizat aproximativ
2.3 miliarde de euro făra a avea documente justificative. El a folosit banii companiei pentru a-și
satisface propriile caprici.
Procurorii și celalalte autorități de apilcare a legii care au investigat cazul au adus următoarele
dovezi:
 existența unei lipse în gestiune de aproximativ 4 miliarde de euro, confirmată de Bank of
America care a dezvăluit faptul ca Bonlat Financing Corporation, o sucursală a Parmalat din
insulele Cayman, nu figurează cu niciun cent în evidențele băncii, deși aceasta a prezentat
un document fals întocmit la 6 martie 2003, care atestă existența unui depozit format din
lichidități și titluri de valoare de aproape 4 miliarde de euro deschis pe 31 decembrie 2002 în
numele Bonlat;
 inexistența sumei de 500 milioane de euro care figura în conturile Fondului de Investiții
Epicurum, înregistrat tot în Insulele Cayman. Autoritatea Monetară a Insulelor Cayman,
regulatorul financiar al paradisului fiscal, care supraveghează aproximativ 4.000 de fonduri
mutuale, a declarat că Epicurum nu este înregistrat și implicit nesupus controlului său,
datorită faptului că este reprezentat de mai puțin de 15 investitori;
 sustragerea directă a unor uriașe sume de bani (peste 2 miliarde de euro) și utilizarea lor în
interes personal, recunoscută de liderul Parmalat, Calisto Tanzi (arestat) care spunea că
acești bani au fost canalizați spre Parmatour, agenție de turism condusă de fiica sa
Francesca;
 existența unor documente false sau falsificate care au contribuit la inducerea în eroare a
societăților de audit și control, la „umflarea” activelor și implicit a forței Parmalat.
Din primele cercetări rezultă că firma Tetra Pak, compania multinațională suedeză, unul dintre
cei mai mari furnizori de ambalaje pentru lapte și băuturi răcoritoare, a transferat fonduri în conturile
familieiTanzi.
Banii reprezentau o „recompensă” pentru contractele oferite companiei suedeze. Parmalat
cumpără ambalaje de la Tetra Pak pentru o anumită suma, dupa care suedezii anunțau grupul italian
că beneficiază de o reducere. Discountul ajungea de fapt în conturile familiei Tanzi.

La jumătatea lunii decembrie 2003 lumea a fost zguduită de știrea potrivit căreia colosul
italian Parmalat a fost declarată falimentară. Bank of America a anunțat că Parmalatul nu poate
demonstra 5 miliarde de dolari trecute in bilantul prezentat băncii în septembrie 2003. Firma
Parmalat prin Parmalat’s Bonlat Financing Corp a adus un document cu care demonstra că o firma
dintr-un paradis fiscal avea sa le dea 4 miliarde de euro, aceea firmă s-a dovedit că nu există.
 Parmalat-ul s-a dezvoltat având multe firme deținute in paradise fiscale care declarau sume
inexistente.
Un exemplu de cum funcționa încrengătura Parmalat – prin firma Satalux și cu sprijinul firmei
de contabilitate Themis Audit (înregistrata într-un alt paradis fiscal - Insulele Virgine Britanice) a fost
deturnată suma de 500 milioane de dolari deținute de misteriosul Fond Mutual Epicurum (înregistrat
în Insulele Cayman), ale cărui active au dispărut fără urme.
Tanzi a recunoscut ca Parmalat, a început să-și falsifice conturile încă din anii '80, dar că
fragila afacere nu a dat faliment decât în anul 2003, s-a datorat legăturilor pe care le avea fondatorul
cu oamenii politici din Italia și din lume.
Majoritatea băncilor erau deținute de stat, astfel că echipele de management și strategiile de
creditare ale băncilor erau stabilite de politicieni. Acestia primeau donatii în schimbul aplicarii unor
masuri favorabile în agricultura și industrie, sau acordării unor contracte pentru lucrări publice. În
acest context, Tanzi a cumpărat numeroase societăți de stat de prelucrare a laptelui, reușind astfel
să îi creeze o firmă puternică, cu acoperire mare a pieței italiene.
Banii necesari pentru aceste achiziții au provenit din credite obținute de la bănci, precum și
din împrumuturi de la grupurile mafiote, interesate de plasamente foarte rentabile.

Numai în anul 1993, Parmalat a cumpărat 17 companii cu sprijinul Bank of

America, căreia îi prezenta situații financiare false. În contabilitatea corporatiei erau acoperite
pagube cifrate anual la 400 - 500 milioane de dolari. Amprentele contabile, respectiv documentele
fictive întocmite de catre Departamentul financiar-contabil al Parmalat, puteau fi usor identificate de
catre orice verificator intern, ca sa nu mai vorbim de auditul extern.  
            Cercetarile întreprinse dupa prabusirea acestei importante corporatii au evidentiat acte de
coruptie, constând în plata de catre Parmalat a unor mari sume de bani catre firmele de audit extern,
care certificau ca fiind legale operatiuni financiare si contabile false. Schimb slide

În ziua de 15 decembrie 2003, în sedinta Consiliului de Administratie, Tanzi si-a anuntat

demisia. Atunci s-a anuntat public faptul ca Parmalat nu detinea niciun cent din contul de 4,7 miliarde
de dolari declarat a se afla la Bank of America, și că extrasul de cont (amprenta contabila) care
atestă existența acestuia era un fals grosolan, nedepistat dezecile de verificari și audituri efectuate.
Prabusirea Parmalat a reprezentat o lovitură și pentru sectorul american al asigurărilor, care
abia începuse să-și revină după pierderile de peste 24 miliarde de dolari înregistrate în anii 2001 și
2002, în urma fraudelor descoperite la companiile World Corn, Tyco, Kmart sau Dynergy.
            S-a constatat că de-a lungul anilor, Parmalat a devenit o unealată a băncilor, a politicienilor,
care au inventat, construit și condus această schemă speculativă. Dintre aceste bănci putem cita atât
nunele internaionale  cum ar fi  Bank of America, Citi Bank, J.P.Morgan, Banco Santander, ABN cât
si banci din Italia - Capitalia (Roma), S. Paolo-IMI (Torino), Intesa-BCI (Milano), Unicredit (Geneva-
Milano
Parmalat a reușit totusi să evite prăbușirea totală, grație sprijinului primit
din partea guvernului italian. În anul 2005 acesta a fost relistat la Bursa de Valor din Milano.
           
2.3 Cum se putea evita scandalul finaciar?

Fiind o afacere de familie, specifica Italiei, în consililul de administrație majoritatea

executivilor erau prieteni sau rude ale lui Tanzi, astfel aceștia nu au urmărit interesul investitorilor ci
doar a familiei.
Deși recomandările din legislația italiană, spuneau că auditul intern să fie făcut de persoane
independente cu CEO-ul sau cu executivi, acest lucru nu s-a întamplat. Din 3 auditori interni, doi
dintre ei aveau legături de prietenie sau erau subordonați familiei Tanzi sau a CFO-ului. Din aceasta
cauza, auditul intern ieșea întotdeauna așa cum vroiau membrii consililui de administrație.
            Nici auditul extern nu se bucură de o mai mare independență. Cei de la Parmalat mituind în
repetate rânduri firmele care realizau aceste audite. Firmele de audit nici măcar nu aveau acces la
toate informațiile necesare întocmiri unui audit corect.
Deși au existat transferuri complexe de fonduri, acestea au fost susținute prin tehnici foarte
simple.  Timp de mai mulți ani documentele erau falsificate prin scanare,  iar apoi erau trimise prin
fax de mai multe ori, pentru a părea autentice. Semnăturile erau preluate de pe documente oficiale și
copiate pe documentele noi, dar false.
De patru ori pe an, când Parmalat publică rezultatele trimestriale (importante pentru
investitori) situațiile financiare și tranzactiile erau modificate astfel că auditorii să nu observe lipsa
banilor.
  Prima și cea mai mare problemă a firmei Parmalat a fost faptul că era condusă doar de o
singură persoană, toate celelalte erau subordonate acesteia.  Scandalul Parmalat se putea evita
dacă Tanzi iși pierde controlul asupra firmei.

3. Concluzii
Parmalat a fost o corporație multinațională de tip mafiot cu o construcție originală, cu o
filozofie și o strategie mixtă sunt: amestecate elemente, care țin de cultura familiilor mafiote italiene
cu tradiționalismul organizatoric, cu elemente de modernism american, ce presupune implicarea în
viata politică, manifestarea și afișarea luxului și prezența în viața publică.
            Calisto Tanzi a fost condamnat la 10 ani de inchisoare. Firma și-a reluat activitatea fiind una
dintre cele mai puternice firme din Italia și din lume înregistrând în 2011 venituri de 4.5 miliarde de
euro. Aceasta nu mai este condusă de familia lui Tanzi fiind deținută de grupul francez Lactalis.
            Datorită fraudelor tot mai dese, IASB a implementat un nou standard finaciar care să
garanteze o imagine clară și transparentă a companiilor. Acesta a fost lansat în 2005.