FALIMENTUL FIRMEI PARMALAT

1.1 Începuturile firmei

În 1961, în urma decesului tatălui său, Calisto Tanzi a renunțat la universitate pentru a se
dedica lumii afacerii. Tanzi avea 22 de ani atunci când a moștenit afacerea familiei care a fost
începută de bunicul său. Afacerea moștenită, „Tanzi Calisto e Figli - Salumi e Conserve” se
ocupă cu producerea și vânzarea produselor din carne, a salamurilor și a conservelor de roșii.
Deoarece nu era mulțumit de cum funcționa firma a decis să îi diversifice activitatea.
Astfel în urma unei vizite în Elveția a decis că industria lactatelor îi va aduce succesul. La vârsta
de 23 de ani a construit o fabrica de procesare a laptelui in orașul Colleccchio, Parma. Laptele
era vândut in Parma și in orasele din apropiere în special prin metoda door-to-door.
Tanzi a aplicat noi tehnologii și strategii de marketing pentru a-și crește afacerea. Calisto
Tanzi a fost prima persoană din Italia care a „brand-uit” laptele. Numele Parmalat înseamna
laptele produs în Parma și a fost realizat prin alăturarea numelui orașului în care iși desfășura
activitatea Parma și produsul de bază lapte (latte) realizat de aceștia.
Parmalat-ul a fost printre primele companii care au adoptat tehnologia UHT și a
ambalajului din carton Tetra Pak.
Laptele Parmalat a devenit rapid foarte popular şi curând a cucerit și alte regiuni din
Italia.
 În anii 70’ firma Parmalat și-a diversificat activitatea producând smântâna, iaurt, unt, suc
de fructe și sos tomate. Firma și-a extins vânzările în Europa, în America Latină (Brazilia,
Argentina, Venezuela, Columbia, China, Canada și Australia).
În perioada 1975-1986 Parmalat-ul a devenit foarte cunoscut în Italia și în lume datorită
sponsorizărilor făcute în sport. Veniturile firmei au înregistrat o creștere spectaculoasă de la 23
milioane de euro în 1975 la 460 milioane în 1986.
În anii 80’ firma și-a diversificat din nou activitatea producând sosuri, biscuiți și produse
de panificație. Ca urma a dezvoltării firmei pe plan internațional, aceasta a devenit lider pe piața
lactatelor și a produselor de panificație.
În anii 90’ Parmalat opera în 31 de tari din 6 continente, având peste 36.000 de angajați în
lume. Firma deținea 5200 de ferme de lapte din care aproximativ 5000 erau pe teritoriul Italiei.

1.2 Scandalul Parmalat

Familia Tanzi și-a păstrat controlul asupra firmei Parmalat deținând 52% din firma prin
intermediul Coloniale SpA. Firma a fost controlata în stilul afacerilor italiene, doar 3 executivi din 13
erau independenți, restul fiind apropiați familiei.
O dată cu creșterea puterii economice a grupului, Calisto Tanzi a început să se implice în politică
și să concureze cu Silvio Berlusconi, cheltuind banii firmei pe activități care nu aveau de-a face cu firma
Parmalat.
Între 1998 şi 2000, Parmalat-ul a cumpărat 25 de companii din toata lumea. Majoritatea
firmelor au fost cumparate cu ajutorul creditelor. În 1999, Parmalat a cumpărat Eurolat, firma
italiană care iși desfășura activitatea în toata lumea, în special în Argentina și în Statele Unite ale
Americii. Firma a fost achiziționată cu suma de 400 milioane de euro. Prin achiziționare,

Parmalatul a patruns pe piața americană, unde iși dorea de mult să ajungă.

Până la sfârșitul lui 2001, 67% din veniturile Parmalat erau din afara Europei, în
comparație cu ultimii 10 ani când depindeau de piața din Italia, unde vindeau 83% din produse.
În anul 2002 firma a atins apogeul, 50% din laptele vândut in New York era Parmalat,
înregistrând venituri de 7.6 miliarde de euro, pe hârtie.
Dar la fel de repede cum intrau bani în firma, la fel de repede aceștia ieșeau. În perioada
1990-2002, 18 miliarde de euro au fost cheltuite pe activități neproductive: echipa de fotbal,
agentie de turism, sponsorizări ale partidelor politice sau pentru reconstrucția unor monumente
istorice. Trei miliarde de euro au fost cheltuite pe achiziții dovedite neeficiente.
Tanzi, in urma auditului realizat după izbucnirea scandalului , s-a dovedit că a utilizat
aproximativ 2.3 miliarde de euro făra a avea documente justificative. El a folosit banii companiei
pentru a-și satisface propriile capricii.
La jumătatea lunii decembrie 2003, lumea a fost zguduită de știrea potrivit căreia colosul
italian Parmalat a fost declarată falimentară. Bank of America a anunțat că Parmalatul nu poate
demonstra 5 miliarde de dolari trecute in bilantul prezentat băncii în septembrie 2003. Firma
Parmalat prin Parmalat’s Bonlat Financing Corp a adus un document cu care demonstra că o
 firma dintr-un paradis fiscal avea sa le dea 4 miliarde de euro, însă acea firmă s-a dovedit că nu
există.
Parmalat-ul s-a dezvoltat având multe firme deținute in paradise fiscale care declarau
sume inexistente.

Fig. 1 Grupul Parmalat – o versiune simplificata

Un exemplu de cum funcționa încrengătura Parmalat – prin firma Satalux și cu sprijinul

firmei de contabilitate Themis Audit (înregistrata într-un alt paradis fiscal - Insulele Virgine
Britanice): a fost deturnată suma de 500 milioane de dolari deținute de misteriosul Fond Mutual
Epicurum (înregistrat în Insulele Cayman), ale cărui active au dispărut fără urme.
Firma Satalux era înregistrată în Luxemburg și aparținea de două companii ale familiei
Tanzi, ambele având sediul în cutii poștale. Interesantă este structura Consiliului de
Administrație al acestei firme, era format din trei membri:
- Eric Fort, avocat al „Mercuria” (o filială a celui mai mare cabinet de avocatură din Luxemburg -
A+M) care s-a ocupat de înregistrarea în Luxemburg a firmei off-shore;
- NYTE Investement, o companie cu sediul în Delaware, un paradis fiscal situat pe Coasta de Est
a SUA;
- o persoană fizică cu nume fictiv, cu domiciliul în New York.
 Procurorii și celalalte autorități de aplicare a legii care au investigat cazul au adus
următoarele dovezi:
 existența unei lipse în gestiune de aproximativ 4 miliarde de euro, confirmată de Bank of
America care a dezvăluit faptul ca Bonlat Financing Corporation, o sucursală a Parmalat din
insulele Cayman, nu figurează cu niciun cent în evidențele băncii, deși aceasta a prezentat un
document fals întocmit la 6 martie 2003, care atestă existența unui depozit format din lichidități
și titluri de valoare de aproape 4 miliarde de euro deschis pe 31 decembrie 2002 în numele
Bonlat;
 inexistența sumei de 500 milioane de euro care figura în conturile Fondului de Investiții
Epicurum, înregistrat tot în Insulele Cayman. Autoritatea Monetară a Insulelor Cayman,
regulatorul financiar al paradisului fiscal, care supraveghează aproximativ 4.000 de fonduri
mutuale, a declarat că Epicurum nu este înregistrat și implicit nesupus controlului său, datorită
faptului că este reprezentat de mai puțin de 15 investitori;
 sustragerea directă a unor uriașe sume de bani (peste 2 miliarde de euro) și utilizarea lor în
interes personal, recunoscută de liderul Parmalat, Calisto Tanzi (arestat) care spunea că acești
bani au fost canalizați spre Parmatour, agenție de turism condusă de fiica sa, Francesca;
 existența unor documente false sau falsificate care au contribuit la inducerea în eroare a
societăților de audit și control, la „umflarea” activelor și implicit a forței Parmalat.
Din primele cercetări rezultă că firma Tetra Pak, compania multinațională suedeză, unul
dintre cei mai mari furnizori de ambalaje pentru lapte și băuturi răcoritoare, a transferat fonduri
în conturile familieiTanzi.
Banii reprezentau o „recompensă” pentru contractele oferite companiei suedeze. Parmalat
cumpăra ambalaje de la Tetra Pak pentru o anumită suma, dupa care suedezii anunțau grupul
italian că beneficiază de o reducere. Discountul ajungea de fapt în conturile familiei Tanzi.
Astfel, numai în perioada 1996 - 2003, familia Tanzi a primit 70 milioane de euro de la Tetra
Pak.

Tanzi a recunoscut ca Parmalat, a început să-și falsifice conturile încă din anii '80, dar că
fragila afacere nu a dat faliment decât în anul 2003. Legăturilor pe care le avea fondatorul cu
oamenii politici din Italia și din lume au avut o implicare majoră în afacere.
Majoritatea băncilor erau deținute de stat, astfel că echipele de management și strategiile
de creditare ale băncilor erau stabilite de politicieni. Acestia primeau donatii în schimbul
aplicarii unor masuri favorabile în agricultura și industrie sau acordării unor contracte pentru
lucrări publice. În acest context, Tanzi a cumpărat numeroase societăți de stat de prelucrare a
laptelui, reușind astfel să îi creeze o firmă puternică, cu acoperire mare a pieței italiene.
Banii necesari pentru aceste achiziții au provenit din credite obținute de la bănci, precum
și din împrumuturi de la grupurile mafiote, interesate de plasamente foarte rentabile.
Numai în anul 1993, Parmalat a cumpărat 17 companii cu sprijinul Bank of
America, căreia îi prezenta situații financiare false. În contabilitatea corporatiei erau acoperite
pagube cifrate anual la 400 - 500 milioane de dolari. Amprentele contabile, respectiv
documentele fictive întocmite de catre Departamentul financiar-contabil al Parmalat, puteau fi
usor identificate de catre orice verificator intern, ca sa nu mai vorbim de auditul extern.
Cercetarile întreprinse dupa prabusirea acestei importante corporatii au evidentiat acte de
coruptie, constând în plata de catre Parmalat a unor mari sume de bani catre firmele de audit
extern, care certificau ca fiind legale operatiuni financiare si contabile false.
„Bula” Parmalat s-a spart deoarece Tanzi nu a mai putut sa gaseasca un alt investitor, desi
i-a promis acest lucru directorului finaciar al grupului Luciano Del Soldato. Deoarece nu a putut
să gaseasca, Tanzi a incercat sa il convinga pe rivalul sau, Berlusconi, sa il ajute sa primeasca un
credit din partea unor banci italiene. Berlusconi a refuzat propunerea deoarece stia ca afacerea
Parmalat este falimentara si nu mai are nicio sansa sa se redreseze.
În ziua de 15 decembrie 2003, în sedinta Consiliului de Administratie, Tanzi si-a anuntat
demisia. Atunci s-a anuntat public faptul ca Parmalat nu detinea niciun cent din contul de 4,7
miliarde de dolari declarat a se afla la Bank of America, și că extrasul de cont (amprenta
contabila) care atestă existența acestuia era un fals grosolan, nedepistat de
zecile de verificari și audituri efectuate.
O data cu declararea falimentului, guvernul Italian a promulgat de urgentă o lege
permițând proceduri rapide de faliment în cazul Parmalat, pentru a-i proteja industria.
După declararea falimentului a urmat un proces îndelungat și foarte anevoios deoarece
multe din actele contabile au fost distruse, multe din sucursalele Parmalat erau in paradise fiscale
unde controlul acestora uneori este imposibil.
Prăbușirea ei a costat economia Italiei peste 11 miliarde de euro, adică aproape 1% din produsul
ei intern brut. Parmalat era a șasea companie privată din Italia, bucurându-se de o bună reputație
pe pietele financiare internaționale.
Prabusirea Parmalat a reprezentat o lovitură și pentru sectorul american al asigurărilor, care abia
începuse să-și revină după pierderile de peste 24 miliarde de dolari înregistrate în anii 2001 și
2002, în urma fraudelor descoperite la companiile World Corn, Tyco, Kmart sau
Dynergy. Astfel, pâna în prezent s-a stabilit că patru mari companii de asigurări americane
(AFALC, Manulife Financial, American International Group si Prudential Financial) au investit
direct aproximativ 1,6 miliarde de dolari în titluri financiare emise de Parmalat și diviziile
acesteia.
S-a constatat că de-a lungul anilor, Parmalat a devenit o unealtă a băncilor, a
politicienilor, care au inventat, construit și condus această schemă speculativă. Dintre aceste
bănci putem cita atât nunele internaionale cum ar fi Bank of America, Citi Bank, J.P.Morgan,
Banco Santander, ABN cât si banci din Italia - Capitalia (Roma), S. Paolo-IMI (Torino), Intesa-
BCI (Milano), Unicredit (Geneva-Milano), Monte dei Paschi (Siena).
Băncile italiene au atras banii clientiilor către investiii cu grad mare de risc (muncitori,
pensionari) care în majoritatea cazurilor nu știau că banii lor sunt investiți sau în cel mai bun caz
știau că sunt în investiții sigure.
Într-un comentariu realizat în luna august 2005, prestigiosul cotidian International Herald
Tribune consemna: ”băncile creditoare au cunoscut situația de la Parmalat și au susținut
frauda, asigurând fondurile necesare companiei pentru a se menține pe linia de plutire. UBS
a vândut cu șase luni înainte de prabușire 420 de milioane de acțiuni Parmalat, iar Deutsche
Bank 350 de milioane de acțiuni”
Procurorii care investighează cazul Parmalat și Enrico Bondi, lichidatorul firmei au dat
în judecata mai multe bănci cu care firma Parmalat colabora, considerând că au jucat un rol
important în falimentarea grupului Parmalat.
Enrico Bondi a descoperit nereguli făcute de băncile Deutsche Bank și UBS care au
privat Parmalatul de 2,2 miliarde de euro. Bondi a mai cerut 8,07 miliarde de euro, sub forma de
daune, în procese desfășurate în Statele Unite ale Americii, împotriva auditorilor și băncilor
Citigroup Inc. și Bank of America Corp.
Parmalat a reușit totusi să evite prăbușirea totală, grație sprijinului primit
din partea guvernului italian. În anul 2005 acesta a fost relistat la Bursa de Valor din Milano.

1.3 Cum se putea evita scandalul finaciar?

Fiind o afacere de familie, specifica Italiei, în consililul de administrație majoritatea

executivilor erau prieteni sau rude ale lui Tanzi, astfel aceștia nu au urmărit interesul
investitorilor ci doar a familiei.
Deși recomandările din legislația italiană, spuneau că auditul intern să fie făcut de persoane
independente cu CEO-ul sau cu executivi, acest lucru nu s-a întamplat. Din 3 auditori interni, doi
dintre ei aveau legături de prietenie sau erau subordonați familiei Tanzi sau a CFO-ului. Din
aceasta cauza, auditul intern ieșea întotdeauna așa cum vroiau membrii consililui de
administrație.
Nici auditul extern nu se bucură de o mai mare independență. Cei de la Parmalat mituind
în repetate rânduri firmele care realizau aceste audite. Firmele de audit nici măcar nu aveau acces
la toate informațiile necesare întocmirii unui audit corect.

Fig. 2 Procentele auditării

Deși au existat transferuri complexe de fonduri, acestea au fost susținute prin tehnici
foarte simple. Timp de mai mulți ani, documentele erau falsificate prin scanare, iar apoi erau
trimise prin fax de mai multe ori, pentru a părea autentice. Semnăturile erau preluate de pe
documente oficiale și copiate pe documentele noi, dar false.
 De patru ori pe an, când Parmalat publica rezultatele trimestriale (importante pentru
investitori) situațiile financiare și tranzactiile erau modificate astfel că auditorii să nu observe
lipsa banilor. În ultimii patru ani, toate operațiunile ilegale erau realizate prin divizia Bonlat.
În ultimii ani, înainte de declanșarea scandalului, o dată cu demisia directorului finaciar
Fausto Tonna, nici măcar directorii financiari care l-au succedat, nu au mai avut acces la toate
informațiile financiare ale grupului.
Prima și cea mai mare problemă a firmei Parmalat a fost faptul că era condusă doar de o
singură persoană, toate celelalte erau subordonate acesteia. Scandalul Parmalat se putea evita
dacă Tanzi iși pierde controlul asupra firmei.

2. Concluzii
Parmalat a fost o corporație multinațională de tip mafiot cu o construcție originală, cu o
filosofie și o strategie mixtă sunt: amestecate elemente, care țin de cultura familiilor mafiote
italiene cu tradiționalismul organizatoric, cu elemente de modernism american, ce presupune
implicarea în viata politică, manifestarea și afișarea luxului și prezența în viața publică.
Calisto Tanzi a fost condamnat la 10 ani de inchisoare. Firma și-a reluat activitatea fiind
una dintre cele mai puternice firme din Italia și din lume înregistrând în 2011 venituri de 4.5
miliarde de euro. Aceasta nu mai este condusă de familia lui Tanzi fiind deținută de grupul
francez Lactalis.
Datorită fraudelor tot mai dese, IASB a implementat un nou standard finaciar care să
garanteze o imagine clară și transparentă a companiilor. Acesta a fost lansat în 2005.