CUPRINS:

INTRODUCERE
CAPITOLUL I CONSIDERATII GENERALE PRIVIND EVAZIUNEA FISCALĂ ELEMENTE
TEORETICE PRIVIND PARADISURILE FISCALE ŞI TIPURI DE ENTITĂŢI JURIDICE
OFFSHORE
1.1. Noţiunea de evaziune fiscală și frauda fiscală
1.2. Factorii favorizanţi ai fenomenului evazionist
1.3. Forme de manifestare ale evaziunii și fraudei fiscale
1.4. Opinii privind evaziunea fiscală, paradisurile fiscale și spalarea banilor
1.5. Evaziunea fiscală în România
CAPITOLUL ELEMENTE TEORETICE PRIVIND PARADISURILE FISCALE ŞI TIPURI DE
ENTITĂŢI JURIDICE OFFSHORE
2.1. Definirea, caracteristicile și evoluția paradisurilor fiscale
2.2. Factorii de determină alegerea paradisurilor fiscale
2.3. Creşterea economică în cadrul paradisurilor fiscale
2.4. Tipuri de companii offshore
CAPITOLUL III STUDIU DE CAZ privind Utilizarea paradisurilor fiscale în criminalitatea
financiară internaţională
3.1. Rolul zonelor offshore în mecanismul de spălare a banilor
3.2. Cazuri de utilizare a jurisdicţiilor offshore pentru spălarea banilor
3.3. Exemplificări de fraude fiscale și mecanisme de spalare a banilor în România
CONCLUZII SI PROPUNERI
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1
Cuvinte cheie: paradis fiscal, zonă offshore, jurisdicţie fiscală, companie offshore, evaziune
fiscală, politică anti-offshore, state onshore
Keywords: fiscal paradise, offshore area, tax jurisdiction, offshore company, evasion
Tax, anti-offshore policy, onshore states

Evaziunea fiscală a apărut o dată cu statul 

şi va dispărea o dată cu statul”
Vasile Bârlea
Atunci cand auzim de paradis fiscal ne imaginam locuri exotice populate de miliardari care isi petrec cea mai
mare parte a timpului lor pe plaja, lungiti pe un sezlong sau intr-un hamac agatat intre doi cocotieri, cu un cocktail
la indemana. Averea lor, in mod evident nepuizabila, este ascunsa intr-o banca elvetiana sub un numar de cont.
Fiecare isi faureste astfel scenariul viselor sale. 
Paradisurile fiscale nu sunt situate toate la tropice, ci sunt raspandite pe cele cinci continente. Si nu sunt
refugiul exclusiv al celor mai bogati: majoritatea celor care obtin profituri in aceste locuri dispun de o avere modesta pe
care doresc sa o dezvolte si sa o pastreze. In contextul mondializarii schimburilor, o intreprindere care ignora
paradisurile fiscale se condamna prin aceasta la non-competitivitate. Este posibil legal sa incetam sa mai platim taxe si
impozite. Bineinteles, guvernul, prin ingaduinta si amabilitatea mass-mediei, ar dori sa ne faca sa credem altceva. Insa o
problema foarte importanta ramane inca sub tacere: daca frauda fiscal este nelegala, evaziunea fiscala, nu este ilegala, in
sensul legii.

INTRODUCERE:

Termenul de „paradis fiscal” include toate acele state care au impozitul pe profit zero
sau nesemnificativ pentru activităţi comerciale sau bancare şi se referă la ţările în care există trusturi
off shore şi în care nivelul general al taxelor şi impozitelor este foarte redus. Practic acestea sunt ţări
în care îşi desfăşoară preponderent activitatea firme cu capital străin, iar sucursalele respective sunt
conduse de catre cetăţeni ai ţării “adoptive”. O firma off shore este înregistrată într-o ţară în care de
fapt nu desfăşoară nici un fel de activităţi economice, astfel încât toate veniturile fiind obţinute în
întregime din afara graniţelor.

2
 Paradisul fiscal este un loc unde anumite taxe sunt fie percepute la un nivel scăzut, fie nu
sunt percepute deloc. Această politică încurajează indivizii şi firmele bogate să investească în zone,
care altfel ar fi trecute cu vederea.
La nivel european s-a observat că o piedică importantă în depistarea tranzacţiilor ilegale
şi un mijloc la care criminalitatea economico-financiară apelează cu succes pentru a împiedica
verificările organelor de control fiscal îl constituie sistemul bancar. Paradisurile fiscale şi regimurile
fiscale preferenţiale considerate nocive, erodează bazele impunerii în alte ţări şi încrederea
cetăţeanului în eficienţa sistemelor fiscale în general.

Impozitele sunt prea mari şi încercaţi să eficientizaţi o afacere? Una dintre variantele la
care puteţi apela este înfiinţarea unei firme într-un aşa-numit paradis fiscal. “Cel mai important
avantaj oferit de companiile înregistrate offshore este impozitarea atractivă a profiturilor - «low tax»
sau «no tax». Există şi alte argumente în favoarea firmelor offshore - confidenţialitatea asigurată
beneficiarilor finali - proprietarilor, flexibilitatea în conducerea operaţiunilor companiei,
promptitudinea cu care pot fi înfiinţate astfel de companii”.1
Pentru înregistrarea unei companii offshore, de regulă, este necesară o copie de paşaport a
persoanei care va fi acţionar, director sau împuternicit. “Doar în câteva jurisdicţii (de ex.: Cipru) se
cere şi o scrisoare de referinţă bancară, factura de utilităţi etc.”.
Există un număr infinit de combinaţii pentru a obţine avantaje de la o companie offshore.
Astfel, societăţile pot fi folosite pentru a reduce profitul societăţilor-mamă situate în zone cu
fiscalitate mare. De exemplu, compania-mamă vinde companiei offshore anumite bunuri la un preţ
minim, iar compania offshore finalizează contracte pentru vânzarea acestor bunuri la un preţ mai
ridicat. Societatea-mamă, datorită preţului minim, va avea un profit mai mic şi, ca urmare, şi
impozitul pe profit se va micşora considerabil”.2 Prin aceste tranzacţii, compania offshore va realiza
un profit considerabil.
Un alt motiv al înfiinţării unei firme offshore este legat de reinvestirea capitalului, dar şi de
garantarea pastrarii confidentialitatii tranzactiilor finalizate intre companie şi clientii sai. în plus,
proprietarii de offshore-uri au avantajul de a transfera resursele de valuta disponibile fara a incalca
legile circulaţiei monetare şi cele fiscale. “Companiile offshore pot fi utilizate pentru minimalizarea
impozitelor societăţilor mixte. În acest caz, acelaşi cetăţean este proprietarul şi administratorul

1
Mănăilă A. – „Companiile offshore sau evaziunea fiscală legală”, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2006, pag. 26
2
www.prezentonline.ro

3
ambelor companii (offshore), una locală şi una aflată în străinătate, care înfiinţează împreună
societatea mixtă. Astfel se creează posibilitatea de a transfera, într-o a treia ţară, profitul companiei
străine sub formă de dividende neimpozabile. Mai târziu, banii pot fi returnati în ţara în care
societatea mixtă este înregistrată, sub forma de investiţii şi credite privilegiate”. Pe lângă
numeroasele avantaje ale deţinerii unei firme offshore trebuie ţinut cont şi de câteva dezavantaje.
“Între dezavantajele deţinerii unei astfel de firme, probabil cel mai supărător îl reprezintă
«anathema» aruncată asupra firmelor înregistrate în «paradisuri» fiscale de către autorităţile statelor
cu fiscalitate ridicată”. Alte inconveniente, ceva mai puţin importante, sunt reprezentate de costurile
de întreţinere a unei asemenea firme şi de distanţele destul de mari pe care le are de străbătut un
investitor până la cele mai multe dintre locaţiile offshore.
O companie offshore se poate înregistra între o săptămană (Seychelles, Delaware), 3 - 4
saptamani (Insulele Britanice Virgine, Belize, Bahamas, New York) şi 1-1,5 luni (Marea Britanie,
Hong Kong, Cipru). Există însă şi variante foarte rapide. “Noi înregistrăm companii cu directori
fiduciari (nominali) – aşa-numitele ready made sau shelf company – cu o procură în alb, companii
care pot fi ridicate de către client într-o oră”, explică reprezentantul LavecoGroup ltd. 3
Cele mai importante jurisdicţii offshore se găsesc în zona Caraibelor - British Virgin
Islands, Cayman Islands, Bahamas etc. O altă zonă interesantă este reprezentată de insulele britanice
din Canalul Manecii (Guernsey, Jersey şi Sark). De asemenea, în Pacificul de Sud şi în Oceanul
Indian există mai multe jurisdicţii care oferă posibilitatea înregistrării unor companii cu regim
offshore. În total, la nivel mondial, există peste 50 de state care oferă, parţial sau total, facilităţi
offshore. Analiştii sunt de părere că cele mai cautate jurisdicţii sunt însă cele din Marea Britanie,
Noua Zeelandă, Seychelles, Cipru, Delaware şi Insulele Britanice Virgine. Taxele anuale care se
platesc pentru un offshore depind de locaţia aleasă, variind între 1.500 şi 3.200 de dolari. Anumite
state solicită ca taxele anuale pentru primul an de existenţă a firmei să fie achitate înainte de
înmatricularea firmei offshore.
Companiile offshore nu au facturi tipizate sau chitanţe. “Formularele tipizate, facturile etc.
se personalizează de către fiecare client în parte, noi le dăm modele de facturi, iar ei le
personalizează - cu denumirea companiei, logo - şi le înregistrează sub un număr şi în România,
începând cu acest an, oamenii de afaceri vor face cunoştinţă cu acest tip de facturi care se foloseşte
în Uniunea Europeană”, spune reprezentantul grupului Laveco Ltd.

3
www.offshore.ro

4
Cât priveşte modalitatea ca o companie offshore să devina actionar într-o companie românească,
aceasta este similară cu aceea a unei companii româneşti care devine acţionar într-o companie
românească, doar că pentru compania straină se cer toate actele de înregistrare şi certificatul
constatator (status letter) să fie cu apostilă.
De menţionat că o companie offshore se pretează pentru absolut orice activitate. Potrivit
reprezentanţilor companiilor care intermediază înfiinţarea de offshore-uri, cel mai des sunt folosite
pentru comert, import-export, dar şi pentru servicii de orice fel. În ce priveşte domeniul imobiliar, în
ţara noastră, o companie offshore poate deţine un imobil în proprietate, dar nu poate avea
proprietatea terenului de sub imobil.
Analiştii consideră că, acum, o dată realizată aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană,
cei care vor să “fenteze” Fiscul prin mutarea afacerilor în zone offshore vor trebui să dea dovadă de
mai multă atenţie. “Moda firmelor offshore va rămâne, dar metodele de evitare fiscală vor trebui
rafinate. Ţările din Uniunea Europeană au o experienţă importantă în legătură cu entităţile offshore
care operează pe teritoriul lor, experienţa materializată în legislaţie naţională şi/sau comunitară.
Vrând-nevrând, România va trebui să trateze mult mai strict comportamentul firmelor offshore. De
altfel, am şi observat o anumită preocupare din partea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală
(ANAF) referitoare la «preţurile de transfer» pe care companiile multinaţionale le utilizează, când
este posibil, ca vehicule pentru exportul profiturilor”.4

4
www.prezentonline.ro

5
 CAPITOLUL I
CONSIDERATII GENERALE PRIVIND EVAZIUNEA FISCALĂ
ELEMENTE TEORETICE PRIVIND PARADISURILE FISCALE ŞI TIPURI
DE ENTITĂŢI JURIDICE OFFSHORE

1.1. Noţiunea de evaziune fiscală și frauda fiscală

Evaziunea fiscală este o noţiune foarte greu de precizat şi datorită diversităţii expresiilor
folosite pentru a desemna acelaşi fenomen: neîndeplinirea de către contribuabil a obligaţiilor fiscale
legale.Termenii utilizaţi în acest domeniu sunt: evaziune fiscală legală, evaziune fiscală frauduloasă,
evaziune internaţională, paradisuri fiscale, fraudă la lege, economia subterană etc.
Confuzia ce se creează este mare şi datorită faptului că aceşti termeni au sensuri diferite de la
un autor la altul şi astfel descrierea fenomenului este mai dificilă.
Literatura juridică franceză face distincţie între frauda şi evaziunea fiscală.Consiliul pentru
Impozite, într-un raport al său din august 1977, preciza :
“este fraudă când este vorba de un comportament delictual deliberat, constând în special în
ascunderea cu rea credinţă a unei fracţiuni din materia impozabilă sau în majorarea cheltuielilor şi
care este susceptibilă de represiune penală.”
“este evaziune fiscală când, în mod intenţionat, contribuabilul utilizează de o manieră
abuzivă lacunele din dispoziţiile fiscale naţionale şi existenţa de sisteme fiscale variabile între
diferitele ţări.Spre deosebire de fraudă, evaziunea nu poate face obiectul sancţiunilor civile sau
penale, deoarece cei datori nu contravin dispoziţiilor legislative.”5
În ţările anglo-saxone, “tax evasion” desemnează evaziunea fiscală frauduloasă, ca pe o
reorganizare ilegală a unei afaceri pentru a minimaliza obligaţia fiscală, iar “tax avoidance”
desemnează evaziunea fiscală legală ca pe o reorganizare legală a unei afaceri, în acelaşi scop.
În literatura românească de specialitate, prima definiţie dată evaziunii fiscale datează din
perioada interbelică şi era exprimată astfel: “Evaziunea fiscală poate deci fi : ilicită, având uneori şi

5
Bufanu R., “Introducere în dreptul fiscal”, Editura Mirton, Timişoara 2000, pg.156

6
un caracter fraudulos, şi evaziunea fiscală legală sau mai bine zis tolerată. Se înţelege prin evaziune
legală acţiunea contribuabililor de a ocoli legea, recurgând la o combinaţie, neprevăzută de legiuitor
şi, deci, tolerată, prin scăpare din vedere.
Prin evaziune fiscală ilicită se înţelege acţiunea contribuabilului care violează prescripţiunea
legală cu scopul de a nu plăti impozitul cuvenit statului.Evaziunea fiscală constă în totalitatea
procedeelor licite şi ilicite cu ajutorul cărora cei interesaţi se sustrag în totalitate sau parţial cu
averea lor, obligaţiilor stabilite prin legile fiscale.”6
O altă opinie este aceea care distinge net evaziunea, care constă în scăparea de impozite
printr-un mijloc legal, în funcţie de abilitatea contribuabilului de a folosi lacunele din legislaţie, de
fraudă.Există unele diferenţe clare între aceste două concepte:
prin evaziune fiscală se urmareşte “salvarea” unei părţi din câştigul individual, din mâna
statului, în schimb prin fraudă fiscală se creează condiţiile de ajungere la câştig;
în timp ce evaziunea fiscală este un act strict unilateral,frauda fiscală este un act bilateral sau
chiar multilateral;
cel care recurge la evaziune fiscală o consideră un act legitim – protejarea câştigului realizat
prin muncă, frauda fiscală fiind generată de accesul la resurse publice în vederea creşterii câştigului
personal, de cele mai multe ori prin coruperea celor care le gestionează;
actul de fraudă fiscală este întotdeauna însoţit de evaziune fiscală, în schimb evaziunea
fiscală nu presupune recurgerea la fraudă;
Pentru mulţi analişti, evaziunea fiscală este una din “bolile” socităţilor moderne, alături de
economia subterană, frauda fiscală etc. Pentru alţii ea este o manifestare brută a democraţiei.
Dacă luăm în considerare ideea că evaziunea fiscală este un semn al democraţiei, ar însemna
că aceasta s-a manifestat din plin, lăsându-I fenomenului un câmp larg de acţiune.Factorii care au
“sprijinit” amplificarea şi menţinerea fenomenului evazionist la proporţii relativ mari în masa PIB şi
a veniturilor fiscale, sunt:
legislaţia fiscală a fost elaborată greoi, conţinând şi o grămadă de lacune, incoerenţe şi
imprecizii ( mai ales în legislaţia din domeniul impozitării veniturilor agenţilor economici –
Lg.12/1991 privind impozitul pe profit).
Legea evaziunii fiscale a avut o apariţie târzie ( Lg. Nr. 87/1994 ), iar aplicarea ei nu s-a
făcut în tocmai;
6
V.Cordescu, “Evaziunea fiscală în România”, teză de doctorat în Ştiinţe Economice,1936, citat de Bufanu R. în
“Introducere în dreptul fiscal”,Editura Mirton, 2000, pg. 156.

7
 Fiscalitatea impusă era relativ ridicată în comparaţie cu capacităţile contributive ale
contribuabililor ;
Lipsa specialiştilor în domeniul fiscal, proasta salarizare a acestora şi o dotare la fel de slabă.
Din totdeauna şi pretutindeni în lume, evaziunea fiscală a fost condamnată şi ea persistă în
toate ţările şi în toate perioadele, în ciuda sancţiunilor.
Economia subterană sau “economia neagră” (black economy) ca formă de manifestare a
evaziunii fiscale (munca la negru, vânzarea ilegală de droguri, jocuri de noroc etc) este estimată a fi
8% din PIB în Marea Britanie, 13% în Suedia, 12% în Belgia, 11,5% în SUA şi 5% în Japonia.
Fenomenul cunoaşte o amplificare mai mare în ţările mai puţin dezvoltate, unde guvernele
întâmpină mari dificultăţi în supravegherea tranzacţiilor care au loc în economie. În ţările lumii a
treia frauda fiscală este estimată undeva între 4/5 şi 9/10 din încasările fiscale prevăzute.
Statul trebuie să se preocupe sistematic şi eficient de preântâmpinarea şi limitarea
fenomenului evaziunii fiscale. Tot statul, prin puterile publice pe care le are poate să incite la
evaziune fiscală, urmărind două scopuri: un scop “pozitiv” argumentat de dorinţa de a stimula
formarea capitalului şi un scop “negativ” reflectat în sprijinirea unor grupuri de interese.
Astfel evaziunea fiscală apare ca un element dorit sau nu al politicii fiscale. Unul dintre
secretele japonezilor în ce priveşte formarea capitalului este evaziunea fiscală încurajată în mod
oficial. În mod legal, un japonez adult este scutit de taxe pentru un cont de economii medii. Japonia
are de 5 ori mai multe conturi de acest gen decât numărul populaţiei, inclusiv copiii. Din această
cauză au rata cea mai mare de formare a capitalului.
Evaziunea fiscală a fost întotdeauna în special activă şi ingenioasă pentru motivul că fiscul,
lovind indivizii în averea lor, îi atinge în cel mai sensibil interes : interesul bănesc.

1.2. Factorii favorizanţi ai fenomenului evazionist

1.3. Opinii privind evaziunea fiscală, paradisurile fiscale și spalarea banilor

8
Din punct de vedere al procedeelor utilizate de plătitori se disting două forme de evaziune –
evaziunea fiscală legală (licită sau legitimă) şi frauda fiscală (ilicită sau ilegitimă). Se mai poate
considera că frauda fiscală constituie o formă particulară de manifestare a evaziunii fiscale.
În ţările anglo-saxone această deosebire se face de mult timp, în timp ce evaziunea fiscală (tax
avoidance) este licită întrucât utilizează textele fiscale pentru a apăra mai bine interesele
contribuabililor, frauda fiscală (tax evasion) este ilicită şi este sancţionată prin lege.7
În materie fiscală este, totuşi, dificil de trasat o frontieră între legal şi ilegal; între aceste
două extreme nu există o ruptură, ci o continuitate, care-l duc pe contribuabil din sfera licită la
fraudă după cum reiese din anexa 18.
Din punct de vedere spaţial se pot identifica evaziunea fiscală la nivel naţional – sub forma
evaziunii fiscale legale şi fraudei fiscale, şi evaziunea fiscală internaţională stimulată de proliferarea
paradisurilor fiscale.
Evaziunea fiscală legală
Evaziunea fiscală legală reprezintă un fenomen social, care constă în sustragerea de către
contribuabilii de drept a unei părţi din materia impozabilă, prin utilizarea lacunelor legislative în
favoarea lor. Frecvenţa acesteia este mai crescută în special în perioadele în care se modifică sau se
introduc noi legi, precum şi atunci când statul utilizează în mod deliberat impozitul, în scopul
promovării unor politici economice stimulative în anumite domenii de activitate, sau faţă de anumite
categorii de contribuabili. Lipsa voinţei politice sau incapacitatea organului legislativ în direcţia
elaborării unei legislaţii clare şi precise constituie factori favorizanţi. Singura soluţie viabilă
aplicabilă ar fi modificarea legislaţiei în scopul eliminării lacunelor legislative şi a permisivităţii
unei legi.
Acordarea unor facilităţi fiscale sub forma unor exonerări, scutiri parţiale, reduceri, deduceri,
constituie un cadru favorabil pentru ocolirea sau prevalarea de la plata obligaţiilor fiscale prin
anumite procedee.9 Scutirea impozitului pe imobilele deţinute a unor categorii sociale (veteranii de
război) determină înregistrarea pe numele acestora a imobilelor deţinute de alţi membri ai familiei
acestora, limitarea scutirilor acordate în acest caz la un singur imobil sau la locuinţa principală poate
duce la limitarea evaziunii fiscale.

7
Florescu, Dumitru, Coman, Paul, Bălaşa, Gabriel, Fiscalitatea în România: doctrină, reglementare, jurisprudenţă, Ed.
All Beck, Bucureşti, 2005, p. 118
8
Vâşcu-Barbu, T., Bugetul statului şi agenţii economici, Ed. Didactică şi Pedagogică – R.A.; Bucureşti, 1997, p.126
9
Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998, p. 349

9
 Acordarea unor scutiri delimitate temporal în cazul înfiinţării de noi societăţi, de la plata
impozitului realizat constituie un alt exemplu. Pentru a se sustrage temporar de la plata obligaţiilor
fiscale, contribuabilul solicită şi obţine înfiinţarea unor noi societăţi cu acelaşi obiect de activitate,
restul societăţilor sunt menţinute într-o stare de cvasi-funcţionare. Acest procedeu se repetă
permanent fără a determina apariţia unor noi forme de organizare şi exploatare a unor factori de
producţie. Societăţile de persoane au dreptul de a opta în unele ţări, ca venitul realizat să fie impus
regimului fiscal aplicat societăţilor de capital sau persoanele fizice, cum nivelul cotelor şi facilităţile
fiscale sunt mult mai avantajoase în cazul alegerii primului regim, apare o evaziune fiscală legală.
Neimpunerea veniturilor aferente depozitelor bancare şi a celor provenite din plasamente sub formă
de titluri financiare obligatare constituie un alt exemplu.
Un alt caz este posibilitatea supraevaluării cheltuielilor generale ale societăţilor, prin
realizarea unor cheltuieli fără justificare economică şi excesive.
Supraevaluarea amortizării, prin constituirea pe baza metodelor legale a unui fond de
amortizare într-un cuantum superior investiţiilor necesare constituie o modalitate de diminuare
legală a bazei impozabile. Un exemplu de evaziune legală apare în cazul impunerii beneficiilor
agricole – daca veniturile determinate sunt inferioare venitului real, obligaţia fiscală suportată de
venitul real, este inferioară în raport cu celelalte venituri calculate. Astfel în toate cazurile în care un
venit este stabilit după norme sau criterii exterioare, care determină un venit impozabil inferior celui
realizat, apare o evaziune legală. În asemenea situaţii administraţia fiscală nu poate stopa cazurile de
evaziune şi nu poate solicita plata obligaţiei fiscale sustrase.
Existenţa „paradisurilor fiscale” – reprezintă o posibilitate suplimentară de producere a
evaziunii fiscale legale prin stabilirea domiciliului şi respectiv a sediului social în cazul persoanelor
fizice şi societăţilor tip holding, bănci, companii de asigurări, trusturi.10
Modificări ale cadrului legislativ sunt utilizate de guvernele ţărilor ca expresie a limitării
fenomenului evazionist.
Venitul total al membrilor familiei poate fi împărţit, în mod egal, între aceştia, indiferent de
contribuţia fiecăruia la realizarea lui, pe această cale obţinându-se o diminuare a cuantumului
impozitului pe venit care este datorat statului; scăderea din venitul impozabil a cheltuielilor de
protocol, reclamă, publicitate, indiferent dacă au fost făcute sau nu ş.a.11
10
Florescu, Dumitru, Coman, Paul, Bălaşa, Gabriel, Fiscalitatea în România: doctrină, reglementare, jurisprudenţă, Ed.
All Beck, Bucureşti, 2005, p. 113
11
Mrejeru, Theodor, Florescu, Dumitru, Safta, Marieta, Evaziune fiscală – practică judiciară, legislaţie aplicabilă, Ed.
Tribuna Economică, Bucureşti, 2000, p.9

10
 Frauda fiscală
Frauda fiscală – o evaziune fiscală ilicită sau nelegitimă, care presupune eludarea în mod
deliberat a legislaţiei fiscale, fiind sancţionată de lege prin măsuri pecuniare şi privative de libertate.
Definit ca un fenomen social cu implicaţii asupra finanţării obligaţiilor publice, frauda fiscală constă
în ascunderea ilegală în mod parţial sau total a materiei impozabile de către contribuabili, în scopul
de a reduce sau elimina obligaţiile fiscale care le revin. Frauda fiscală constituie o problemă morală
deoarece accentuează inegalitatea dintre contribuabilii frauduloşi şi cei care se achită onest de
obligaţiile fiscale care le revin.
Din punct de vedere social frauda influenţează asupra presiunii fiscale, iar sub aspect
economic influenţează jocul normal al concurenţei.12
Este un fapt constatat că amploarea evaziunii fiscale este mai mare în ţările latine comparativ
cu ţările anglo-saxone şi nordice. Posibilităţile practice de a comite fraude, imaginaţia
contribuabililor reprezintă mai degrabă stimulente pentru producerea evaziunii fiscale decât
corectitudinea morală sau nivelul de viaţă.
Este mai dificilă comiterea unei fraude în cazul veniturilor salariale care sunt declarate la fisc
de societate în cazul impozitului pe venitul net global, sau pentru care societatea calculează şi
virează impozitul ca în cazul impozitului prin stopaj la sursă, decât atunci când contribuabilii sunt
implicaţi în diverse activităţi economice aducătoare de profit. La fel în cazul veniturilor obţinute din
plasamente în titluri financiare, datorită controlului fiscal efectuat în mod indirect (încrucişat), atât
asupra organismelor bancare care intermediază recompensarea titlurilor financiare, gestionarea
portofoliilor cât şi asupra contribuabililor investitori în asemenea plasamente. În schimb frauda este
frecventă în cazul impozitului pe societate, pe vânzările de bunuri mobile, a fondurilor de comerţ, a
succesiunilor şi chiar a TVA.Deşi evaziunea fiscală este reprezentată în practică de o diversitate a
procedeelor, este posibilă o clasificare a fenomenelor de evaziune fiscală ilegală – fraudă
tradiţională, juridică, contabilă, prin evaluare.13
Evaziunea fiscală frauduloasă se întâlneşte pe o scară largă şi se înfăptuieşte cu încălcarea
prevederilor legale, bazându-se, deci, pe fraudă şi pe rea credinţă. Drept urmare, acest fenomen
antisocial trebuie combătut puternic, fiindcă sustrage de la bugetul public un volum important de

12
Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998, p. 350
13
Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998, p. 361

11
resurse financiare care ar putea fi folosit pentru acoperirea unor cheltuieli de ordin social sau
economic.14
Pentru a putea înţelege dar şi cuantifica mai bine efectele evaziunii fiscale este prezentată în
continuare o evoluţie a evaziunii fiscale identificate în România, în perioada 1997-2007 (anexa 2).
Disciplina fiscală la nivel naţional dar şi atitudinea organelor abilitate în descoperirea şi
sancţionarea evaziunii fiscale frauduloase sunt relevate de următoarele date, date care privesc
numărul verificărilor şi rezultatele acestora pentru perioada menţionată. Datele prezentate denotă
faptul că deşi, numărul verificărilor efectuate de organele de control şi numărul contribuabililor
depistaţi că au încălcat legislaţia fiscală, au scăzut, fiecare, în perioada menţionată, cu circa 57%,
frecvenţa cazurilor de evaziune fiscală s-a menţinut, mai ales după anul 2000, aproximativ
constantă, în jur de 40% din numărul verificărilor efectuate.
Menţinerea aproximativ constantă a frecvenţei evaziunii fiscale, ca indicator care descrie
disciplina fiscală, poate fi apreciată prin faptul că, în această perioadă, conformarea fiscală a
contribuabilului român nu a suferit îmbunătăţiri. Din contră, luând în considerare uşoara creştere a
frecvenţei evaziunii fiscale identificate, în perioada 1998 – 2007, se poate observa că numărul celor
care se sustrag impunerii prin orice mijloace ilegale a crescut, astfel dacă în 1998 din 100 de
evazionişti se depistau 31 de evazionişti, în 2002 numărul lor ajungea la 40, iar în anul 2006, 44 de
evazionişti.
Organizarea controlului fiscal şi îndreptarea acestuia către contribuabilii cu risc sporit din
punct de vedere al evaziunii fiscale reprezintă un fapt important în depistarea evazioniştilor, pe de
altă parte sporirea uşoară a frecvenţei cazurilor de evaziune fiscală poate fi apreciată şi ca o
îmbunătăţire a activităţii de identificare a cazurilor de evaziune fiscală. Cu o anumită marjă de
eroare se poate uşor constata că ceva mai puţin de jumătate din contribuabilii români se sustrag, prin
procedee ilicite, de la plata obligaţiilor fiscale. Reducerea numărului de verificări efectuate şi, în
acelaşi timp a probabilităţii ca un contribuabil evazionist să fie descoperit, determină o reducere a
costurilor actului de control fiscal, dar neavând în acelaşi timp un impact favorabil asupra gradului
de conformare fiscală a contribuabilului român.

1.5. Evaziunea fiscală în România

14
Văcărel, Iulian, Finanţe publice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006, p.432

12
 În România au avut loc mai multe reforme ale sistemului impozitelor directe în anii 1921,
1923 şi 1929, preocuparea principală a legiuitorului fiind aceea de a introduce un sistem de
impunere organizat şi de a găsi mijloacele cele mai eficace de a preveni şi reprima evaziunea fiscală.
Anul 1923 a rămas marcat de desfiinţarea impunerii minimale, atenuarea sancţiunilor severe
prevăzute în legea din 1921 împotriva practicilor evazioniste, precum şi de introducerea legii
contribuţiilor directe a cărei principală lacună a fost nerepartizarea egală a sarcinii fiscale, dând
astfel posibilitatea unor întreprinderi de a nu plăti impozitul.
Un exemplu concludent este faptul că imobilele care aparţineau întreprinderilor industriale
erau scutite de plata impozitului pe clădiri, ceea ce însemna că în anii în care întreprinderea se solda
cu pierderi ,fiscul pierdea impozitul funciar pe care întreprinderea ar fi trebuit să îl plătească sub
formă de impozit pe clădiri.
Forma de evaziune fiscală cea mai răspândită o reprezintă acţiunea întreprinderilor de a
exagera valoarea clădirilor şi instalaţiilor pe care le posadă (sau numărul lor) şi de a obţine de la fisc
dreptul de a scade din beneficiu un fond de amortizare corespunzător unor investiţii mai mari decât
cele reale.
Efectul legii date în 1923 a fost scăderea îngrijorătoare a randamentului impozitelor
directe.Pe de altă parte, literatura juridică făcea distincţie între “infracţiunea fiscală”, “abaterea
fiscală” şi evaziune.
Infracţiunea era considerată “orice abatere, neascultare a legilor fiscale, sancţionată cu o
pedeapsă fiscala, neurmarea sau nesupunerea la legile fiscale putând să rezulte fie dintr-un fapt de
abstenţiune, fie dintr-o acţiune”.
Abaterile fiscale erau “orice alte fapte impuse sau oprite prin legile fiscale dacă nu sunt
sancţionate cu pedepse fiscale, ci cu obligaţia de a plăti numai despăgubiri sub forma de majorări de
impozite”.15
Pentru făptuirea acestor fapte se aplicau sancţiuni sub formă de amenzi în cuantum de până
de patru ori impozitul calculat la diferenţa venitului sustras.Pentru actele de corupţie împotriva
agenţilor fiscali era prevăzută închisoarea contravenţională.
Niciodată însă nu se va putea realiza acel ideal etic al contribuabilului care îşi plăteşte toate
datoriile faţă de stat, pentru că interesul bănesc va fi mereu pus înaintea eticii.

15
V. Cordescu, citat de Bufanu R. în “Introducere în dreptul fiscal”, Editura Mirton, Timişoara, 2000, pg. 156.

13
 La 15 august 1947 are loc stabilizarea monetară la paritatea de 20.000mii lei vechi pentru 1
leu nou.
Tot în anul 1947 are loc adoptarea unei noi legi care sancţiona foarte aspru evaziunea fiscală,
Lg. Nr. 344 din 29 decembrie 1947, conform căreia faptele de evaziune fiscală erau asimilate crimei
de sabotaj şi se sancţionau cu pedepsele prevăzute în legea pentru reprimarea speculei şi a
sabotajului.Această lege a fost o ultimă lovitură dată clasei moşiereşti , care nu mai avea bani să
plătescă obligaţiile din urmă. A durat numai 3 luni, ca o măsură extremă, temporară.
Sancţiunile aplicate erau în funcţie de gravitatea faptei :
Închisoarea corecţională de la 3 luni la 4 ani şi amenda de la 50.000 lei la 1.000.000 lei;
Închisoarea corecţională de la 4-12 ani şi amenda de la 100.000 lei la 2.000.000 lei;
Munca silnică de la 5-20 ani şi se amenda de la 100.000 lei la 5.000.000 lei.
În prezent, proliferarea faptelor ilegale se datorează lacunelor legislative mai evidente în
perioada de tranziţie traversată de România.
Legea 87/1994, care reglementează masuri de combatere, prevenire şi stopare a fenomenului
de evaziune fiscală, a fost adoptată datorită creşterii alarmante a cazurilor de neevidenţiere corectă a
operaţiunilor economice, înregistrărilor fictive în contabilitate, distrugerii intenţionate de
documente, folosirii unei evidenţe duble, nedeclarării filialelor, sucursalelor, punctelor de lucru
ş.a.m.d.

CAPITOLUL II

14
 ELEMENTE TEORETICE PRIVIND PARADISURILE FISCALE ŞI TIPURI
DE ENTITĂŢI JURIDICE OFFSHORE

2.1. Definirea, caracteristicile și evoluția paradisurilor fiscale

Termenul de "paradis fiscal" este vag definit şi include orice ţară care percepe
zero impozite sau i m p o z i t e r e d u s e p e t o a t e s a u d o a r p e u n e l e c a t e g o r i i d e
v e n i t u r i , u n a n u m i t n i v e l d e s e c r e t b a n c a r s a u comercial, cerinţe minime din partea
băncii centrale şi nici un fel de restricţii asupra schimburilor valutare.
De asemenea, cele mai multe paradisuri fiscale au criterii relativ
s i m p l e p e n t r u a u t o r i z a r e a ş i funcţionarea băncilor şi a entităţilor economico-financiare.
Într-un sens strict, aproape fiecare ţară din lume poate fi considerată un paradis fiscal deoarece, într-
o formă sau alta, companiilor şi persoanelor fizice străine le sunt oferite o serie de facilităţi pentru a
încuraja investiţiile lor şi a promova astfel creşterea economică.
În secolele XVI-XVII, Flandra a devenit un paradis fiscal, întrucât comerţul efectuat prin
porturile sale era supus la obligaţii fiscale şi restricţii minore. În anul 1889, The Bank of Nova
Scotia din Canada, a doua ca mărime din ţară, a deschis un birou în Jamaica, prin intermediul căruia
clienţii băncii beneficiau de avantajele fiscale şi financiare acordate de această ţară pentru
operaţiunile de comerţ internaţional.
Momentul care a marcat creşterea importanţei paradisurilor fiscale l-a reprezentat sfârşitul
celui de-al doilea Război Mondial, când a crescut numărul filialelor unei societăţi – societate mamă.
Iniţial, aceste filiale au servit extinderii societăţilor mamă în străinătate, în ţări care le
acordau facilităţi fiscale, şi ca loc de refugiu pentru capitalurile destinate a fi reinvestite sau
repatriate. Ulterior, filialele străine au început să fie utilizate ca mijloc de evaziune fiscală.
Pentru a servi acestui scop, filialele au început să fie implantate în ţări cu monedă stabilă,
care nu exercitau un control asupra schimburilor, aveau un sistem bancar fiabil şi un guvern care
încuraja investiţiile străine pe teritoriile lor, dar impuneau slab profiturile investitorilor străini sau
beneficiile societăţilor rezidente, precum şi dividendele vărsate de filiale societăţii mamă.
Statele-paradis fiscal (Tax Haven) capătă, astăzi, o rezonanţă din ce în ce mai profundă, atât
în lumea marilor giganţi ai mapamondului, cât şi în ţări cu niveluri de trai mult sub cel al
subzistenţei, ele multiplicându-şi simultan numărul şi complexul de avantaje oferite investitorilor

15
străini, în speţă corporaţiilor multinaţionale. Pentru susţinerea celor de mai sus se pot prezenta o
serie de date relevante.
Astfel, dacă în 1978, corporaţiile americane transferau către paradisurile fiscale, sub forma
investiţiilor străine directe, capitaluri cifrate la 23 miliarde dolari USD, iar corporaţiile Europei
Occidentale avansau resurse financiare estimate la 160 miliarde dolari USD, la începutul secolului al
XXI–lea, volumul operaţiunilor de capital derulate în state - paradis fiscal sunt evaluate la 1600
miliarde dolari USD, aşa cum afirmă reprezentanţi ai Organizaţiei Naţiunilor Unite16.
În prezent, în lume există mai mult de 50 de regiuni considerate paradisuri fiscale.
Acestea sunt situate pe arhipelaguri (ex. Insulele Britanice Virgine), în republici insulare
( ex.Republica Nauru) sau ţări mici (ex. Panama).
Unele ţări, precum Elveţia, au o lungă istorie în păstarea secretului bancar, pe când altele
(Bahamas, Liechtenstein, Delaware) au dorit să le imite pe cele mai dezvoltate.
Legislaţia independentă a acestor ţări sau teritorii încurajează investitorii străini în înfiinţarea
companiilor pe teritoriul respectiv.
În majoritatea zonelor respective, funcţionarea companiilor, securitatea investiţiilor străine
şi protecţia secretului informaţiilor sunt garantate prin lege. (de exemplu, Adunarea Legislativa din
Insulele Britanice Virgine a votat un astfel de cod de legi în 1984 sub numele de Ordonanţa
Companiilor de Afaceri Internaţionale).
Dacă obligaţiile fiscale ale contribuabililor sunt stabilite prin legislaţia elaborată la nivelul
fiecărei ţări sau entităţi juridico-administrative independente şi dacă nimeni nu este obligat să
plătească ceea ce legea nu-l obligă, rezultă că oricine poate să caute soluţii pentru a se apăra
împotriva unei impuneri pe care o consideră excesiv.
Evaziunea fiscală internaţională este, deci, o formă a evaziunii fiscale licite, iar paradisul
fiscal o soluţie de realizare a acesteia.
Ceea ce este însă cu adevărat grav, în legătură cu existenţa paradisurilor fiscale, este faptul
că, profitând de avantajele oferite de acestea, companiile „off-shore” recurg la spălarea banilor
proveniţi din fraudă fiscală naţională, de foarte multe ori evaziunea fiscală, derulată prin intermediul
companiilor „off-shore” împletindu-se, armonios, cu bancruta frauduloasă, contrabanda şi spălarea
banilor.

16
Ledoran Serge, Rose Philippe, „ Cyber – Mafia hackerilor, Securitatea site-urilor comerciale”, Editura Antet,
Bucuresti, 2006

16
 Şi în România, „speriaţi” de mărimea exagerată a unor impozite şi taxe, oamenii de afaceri,
în special importatorii şi exportatorii, şi-au înregistrat, într-un ritm ameţitor, în ultimii 15 ani,
companii „off-shore”, prin intermediul cărora statul român este prejudiciat de importante fonduri
băneşti.
A.Noţiunea de Paradis Fiscal
Paradisul fiscal a fost definit ca fiind un stat sau o zonă geografică având un regim de
impozitare aproape inexistent şi un grad ridicat de discreţie fiscală sau zona unde se pot suprima
obligaţiile fiscale în deplină legalitate şi aproape imposibil de controlat. În alte accepţiuni paradisul
fiscal este un instrument prin care se realizează evaziunea fiscală internaţională de către
contribuabilii care caută un tratament fiscal avantajos.17
Anglo-saxonii utilizează termenul de “Tax Haven” care în mod literar semnifică “port
fiscal”.În lumea afacerilor este evident că se caută a se face uz de avantajele fiscale pe care le
reprezintă diferitele legislaţii fiscale în diferite ţări ale lumii ,ceea ce permite o fiscalitate mai mică
pentru afacerea respectivă. Legislaţia fiscală a unor state, în general mici, este foarte favorabilă
întreprinzătorului, permiţând iniţierea în special a unor persoane juridice, care apoi, beneficiind de
fiscalitatea redusă a ţării de înregistrare, poate să-şi desfăşoare activitatea în alte state unde
fiscalitatea este mult mai impunătoare. 18
Deseori se pune semnul egal între paradisurile fiscale şi centrele offshore, dar ele se
diferenţiază semnificativ chiar dacă de multe ori, mai ales în practică, unele paradisuri sunt şi centre
offshore şi invers. Un paradis fiscal presupune o fiscalitate foarte redusă sau chiar zero, fiind
preferate de societăţile transnaţionale, dar nu numai, pentru a se evita povara fiscală. Prin termenul
de centru financiar offshore se subliniază existenţa unor înalte tehnici financiare care se dezvoltă
progresiv pe anumite tipuri de structuri şi produse oferind un
anumit avantaj comparativ la nivelul pieţei mondiale. Câteva dintre centrele financiare sunt
recunoscute ca şi paradisuri fiscale.19

B. Caracteristicile paradisurilor fiscale

Pentru ca un teritoriu să poată fi considerat un „paradis fiscal” acesta trebuie să prezinte mai
multe caracteristici comune:

17
Grigorie-Lacriţa, N. -Impozite şi taxe v. 11, nr. 6, p. 42-43 
18
Saguna, Dan Drosu, Tutungiu, Mihaela Eugenia -Evaziunea fiscală , Bucureşti, 1995 , p. 79
19
Gobbe F.: L’impact des paradis fiscaux sur les pays en developpément, Gresea-Echos, 2002

17
 1. Confidenţialitate;
2. Protecţia operaţiunilor financiare sau comerciale şi distribuirea bunurilor;
3. Sisteme financiare fără reglementări restrictive;
4. Inexistenţa controlului unor operaţiuni comerciale de schimb sau a unor operaţiuni
financiare care,în unele state, sunt reglementate strict şi, în consecinţă, urmărite şi controlate;
5. Existenţa unui sistem de comunicaţii impecabil.20
1. Confidenţialitatea în privinţa chestiunilor financiare reprezintă un element extrem de
important şi un argument serios pentru opţiunea unei asemenea jurisdicţii.Arnold Goldstein
demonstrează în cartea sa, „Offshore Havens”, că doar într-un paradis fiscal afacerile şi averea pot fi
ţinute secrete ,în comparaţie cu Statele Unite unde „viaţa şi afacerile financiare sunt ca o carte
deschisă”.În ţările considerate paradisuri fiscale o persoană fizică sau juridică are posibilitatea de a
deveni „invizibil”, deoarece mare parte dintre ele au legi care reglementează protecţia riguroasă a
secretului financiar.În acest caz orice dezvăluire de informaţii confidenţiale devine ilegală şi se
pedepseşte penal.21
2. Protecţia operaţiunilor financiare sau comerciale şi distribuirea bunurilor reprezintă o altă
caracteristică a paradisurilor fiscale.Adăpostirea bunurilor într-un paradis fiscal poate constitui
singura metodă de protejare de procese, fisc,creditori sau alte persoane.
3. Sisteme financiare fără reglementări restrictive.Paradisurile fiscale şi-au câştigat reputaţia
datorită faptului că reprezintă un loc ideal pentru evitarea excesivă a taxării veniturilor.S-a arătat că
o facilitate deosebită este tocmai combinarea economiilor din taxe cu alte beneficii cum sunt
:protecţia veniturilor, confidenţialitate, investiţii. Deşi taxele nu sunt eliminate în totalitate, acestea
sunt reduse substanţial.
4. Controlul exercitat asupra băncilor este cu mult mai redus spre deosebire de celelalte
ţări.Legislaţia referitoare la controlul şi supravegherea bancară este foarte permisiv iar standardele
de cunoaştere a clientului sau obligaţia de raportare nu sunt impuse acestora.
5. Sistemul de comunicaţii beneficiază de resurse tehnice de nivel înalt, servicii diverse de
telefonie, internet,transport rapid persoane şi mărfuri, intern şi internaţional.22

C.Clasificarea Paradisurilor Fiscale

20
Safta, Marieta - Impozite şi taxe v. 12, nr. 11-12, p. 4-9
21
Safta, Marieta - Impozite şi taxe v. 12, nr. 11-12, p. 4-9
22
Popa, Stefan; Cucu, Adrian - Economia subterană şi spălarea banilor : abordare teoretico-metodologică, pg.27

18
 Paradisurile fiscale pot fi de două feluri: principale sau secundare.În cadrul paradisurilor
fiscale principale W. Diamond şi D. Diamond au identificat 7 tipuri de astfel de ţări.Această
împărţire are la bază principalele dispoziţii legale.
Paradisurile fiscale secundare au o suprafaţă redusă, un număr mic al populaţiei şi nu
îndeplinesc toate caracteristicile paradisurilor fiscale principale,fie nu aplică nici un fel de impunere
fiscală fie nu impun anumite venituri realizate de pers. fizice sau societăţi.În anumite cazuri acordă
exonerări pentru activităţile anumitor societăţi sau reduc cu mult cotele de impunere.
Sunt însă multe insule de mici dimensiuni sau state în curs de dezvoltare, deficitare din punct
de vedere economic şi social care nu percep impozite şi taxe, însă nu pot fi calificate drept
paradisuri fiscale deoarece nu oferă toate beneficiile caracteristice paradisurilor fiscale principale.23
În această grupă pe lângă statele mici pot fi incluse şi ţările industrializate în care, deşi
sistemul de impunere a veniturilor este ridicat, există şi dispoziţii legale cu caracter particular ce pot
fi utilizate într-o operaţiune de tax planning de către investitori.Aceste ţări industrializate pot deveni
foarte atractive pentru anumite activităţi.
Un caz aparte îl reprezintă Elveţia care este denumită recent “paradis bancar” datorită în
principal avantajelor sistemului bancar (siguranţă,protecţie,stabilitate,păstrarea secretului bancar)
dar şi datorită avantajelor fiscale care nu sunt deloc nesemnificative.După cum se ştie, Elveţia a
cedat presiunilor din partea UE şi SUA eliminând astfel posibilitatea deschiderii conturilor cu
număr.24

23
Bişa Cristian, Costea Ionuţ, Capotă Mihaela, Dăncău Bogdan: Utilizarea paradisurilor fiscale. Între evaziune fiscală
legală şi fraudă fiscală, BMT Publishing House, Bucureşti, 2005, pag.59
24
Bişa Cristian, Costea Ionuţ, Capotă Mihaela, Dăncău Bogdan: Utilizarea paradisurilor fiscale. Între evaziune fiscală
legală şi fraudă fiscală, BMT Publishing House, Bucureşti, 2005, pag.58

19
 CLASIFICARE CARACTERISTICI EXEMPLE
1. Ţări care nu aplică nici un fel de impunere asupra veniturilor şi creşterii de capital "zero havens", pentru persoanele Bahamas, Bahrein, Bermude, Insula Cayman, Nauru,
fizice Saint-Vincent, Turks şi Caicos, Vanautu, Principatul
Monaco
2. Ţări în care impozitul pe venit sau beneficiu este stabilit pe o bază teritorială. În aceste ţări contribuabilii beneficiază Costa Rica, Hong-Kong, Liberia, Filipine, Marea Britanie
de o exonerare a beneficiilor obţinute prin operaţiuni realizate în afara teritoriului, impozitându-se numai profitul obţinut pentru societăţile rezidente
Paradisuri fiscale pe plan local. Aceste paradisuri sunt cunoscute sub denumirea "no-tax-on-foreign-income tax havens"
3. Ţări în care cotele de impunere sunt foarte scăzute “low-tax havens”. Cotele sunt scăzute deoarece sunt astfel stabilite Cipru, Insulele Virgine Britanice, Liechtenstein, Elveţia,
principale
de state ca urmare a aplicării unor reduceri de cote, datorate acordurilor fiscale privind evitarea dublei impuneri cu multe Jersey, Insula Man, Irlanda
(6 categorii)
ţări în care fiscalitatea este ridicată.
4. Ţări care oferă avantaje specifice societăţilor de tip holding, socităţilor offshore. Mai oferă reduceri parţiale de impozit Luxemburg, Singapore, Ţările de Jos, Antigua, Barbados,
pe profit Grenada, Belize, Jamaica
5. Ţări care oferă exonerări fiscale industriilor create în vederea dezvoltării exporturilor Irlanda pentru societăţile create înainte de 1 ianuarie 1981
6. Ţări care oferă avantaje specifice unor societăţi, de exemplu totala exonerare de taxe pentru companii de shipping sau Liechtenstein, Austria, Olanda, Antigua, Jamaica,
companii cu specific maritim (“special tax havens”) Barbados
1. Ţări mici Vatican, Republica Malteză, Polinezia Franceză, Insulele
Caracterizate printr-o suprafaţă mică şi o populaţie redusă numeric, fară a îndeplini toate caracteristicile paradisurilor Tonga, Insulele Maurice, Haiti, Insulele Virgine, Jamaica,
fiscale principale. Aceste ţări: Taiwan, Insulele Norfolk, Insula Christmas etc.
- fie nu aplică nici un fel de impunere fiscală;
- fie nu sunt impuse anumite venituri realizate de persoanele fizice sau societăţi;
Paradisuri fiscale
- fie acordă exonerări pentru activităţile desfăşurate de anumite societăţi;
secundare

- fie cotele sunt mult mai reduse;

2. Ţări industrializate: pot deveni un punct de atracţie pentru activităţile desfăşurate de unele societăţi. Ţări ca SUA,
Franţa, Italia, Belgia, Austria, sunt doar câteva exemple care reflectă faptul că denunţarea paradisurilor fiscale ca
instrumente eficiente de evaziune fiscală este uitată repede când interesul primează
În funcţie de sistemul 1. ţări în care veniturile realizate în străinătate sunt scutite total de impozit pe profit, în acest caz se plăteşte o taxă anuală Insulele Virgine Britanice, Bahamas, Belize
de impunere al fixă
acestora 2. ţări în care baza de impozitare nu este profitul, ci valoarea capitalului social Liechtenstein
3. impozitarea în sistem liniar: indiferent de valoarea profitului realizat se impune un venit fix
(3 categorii)
După specificul 1. ţări specializate pe industria de shipping (sau industria maritimă) Panama, Gibraltar, Malta, Liberia
2. ţări specializate pe industria financiar-bancară Bahamas, Cayman, Luxemburg
propriu 3. ţări specializate pe managementul valorilor mobiliare, imobiliare, financiare Monaco, Insula Man, Hong-Kong
Pe zone geografice 1. ţări care îşi fac foarte mare reclamă pe piaţa SUA, Canada ţări din bazinul Caraibe

20
 2. ţări care încearcă să recruteze cât mai mulţi clienţi din Marea Britanie 25 Insulele Canalului Mânecii, Insula Man

25
Bişa Cristian, Costea Ionuţ, Capotă Mihaela, Dăncău Bogdan: Utilizarea paradisurilor fiscale. Între evaziune fiscală legală şi fraudă fiscală, BMT Publishing
House, Bucureşti, 2005, pag. 57

21
 2.2. Factorii de determină alegerea paradisurilor fiscale

Indiferent de natura juridică a unui investitor şi de motivaţia acestuia, în cadrul deciziei

de a apela la avantajele oferite de un paradis fiscal, problema primordială este aceea a
obiectivelor de realizat şi a costului acestora.
Factorii care determină alegerea paradisurilor fiscale s-ar putea împărţi în două
categorii: factori generali şi factori principali.

Factori particulari:
Factorii particulari care influenţează alegerea unui paradis fiscal sunt determinaţi de
motivaţia şi situaţia individuală a persoanelor fizice şi juridice implicate în proiect. Aceştia
privesc:
1. Domiciliul sau rezidenţa persoanelor fizice şi influenţa schimbării acestora
În principiu, statele stabilesc impunerea veniturilor persoanelor fizice în funcţue de
domiciliu sau de rezidenţă (Marea Britanie, Franţa) sau în funcţie de naţionalitate. Avantajele
fiscale pe care contribuabilii urmăresc să le obţină vor fi influenţate de prevederile legale şi vor
influenţa deciziile investitorilor.
Un cetăţean american care trăieşte un timp îndelungat în afara SUA şi are rezidenţa
fiscală în Australia, Anglia, Franţa sau oricare altă ţară va datora în continuare impozite pentru
toate veniturile sale, mai puţin cele exceptate – deoarece există o excepţie asupra veniturilor mai
mici de 80.000 USD obţinute din afara SUA, în situaţia în care persoana respectivă nu stă pe
teritoriul SUA cel puţin 330 zile în ultimele 12 luni consecutive. Prin urmare, când se doreşte
ascunderea profiturilor în offshore, paradisurile fiscale nu sunt refugii fiscale legale pentru
cetăţenii americani. SUA este una din puţinele state care taxează pe criteriul rezidenţei sau
cetăţeniei. Există alte trei state care au adoptat aceeaşi practică: România, Filipine şi Eritreea
(estul Africii).
2. Sediul societăţii şi transferul acestuia
Din punct de vedere comercial, o companie înmatriculată într-o insulă mică,
necunoscută creează o cu totul altă impresie dacă aceasta poate da o adresă din Zurich sau New
York.
Schimbarea sediului unei societăţi comportă riscuri legate de evoluţiile politice şi
economice. Aceste atrebuie evaluate în consecinţă. La aceste evoluţii se adaugă evaluarea

22
 reglementărilor fiscale. Transferarea sediului social în ţări precum canad şi Liechtenstein trebuie
aprobată de guvern, în timp ce în Elveţia trebuie acceptul persoanelor creditoare. În aceste ţări,
transferul se realizează prin dizolvarea societăţii, cu toate consecinţele fiscale prevăzute de lege.
3. Transferurilor capitalurilor
Există ţări (Australia) care nu permit transferul caputalurilor spre paradisurile fiscale
decât după obţinerea unei declaraţii de la autorul transferului şi aprobarea administraţiei fiscale.
Abordările sunt diferite:
 În ţările ce practică dreptul anglo-saxon, cerinţele sunt mult mai flexibile. În
Bahamas, capitalul – standard înregistrat de o companie este de 5.000 USD, dar conform legilor
acestor ţări, această sumă nu este obligatoriu a fi „vărsată” efectiv. Aceeaşi regulă se aplică şi în
insulele Britanice Virgine, unde capitalul, standard înregistrat este de 10.000 USD, dar nu este
obligatorie vărsarea acestuia. Prin urmare, în aceste ţări, companiile pot fi înfiinţate având formal
un capital de câteva mii de doalri, dar fără ca în realitate să implice vreun flux de numerar sub
formă de investiţie externă.
 În ţările ce practică dreptul continental, modalitatea de plată a capitalului
înregistrat este precis definită şi urmărită. În ţări precum Elveţia, Liechtenstein şi Andora,
capitalul social subscris de proprietari trebuie vărsat într-un cont special al companiei, iar orice
altă contribuţie în natură trebuie puă la dispoziţia companiei (aşa cum se practică şi România).
4. Accesibilitatea paradisurilor
Complexitatea acestui factor este determinată de necesitatea analizării mai multor
elemente. Acestea ţin de posibilitatea obţinerii vizei de intrare (în Andora, rezidenţele se aprobă
numai în funcţie de plecările şi decesele rezidenţilor străini), posibilitatea de a cumpăra sau
închiria o locuinţă, condiţii de viaţă convenabile (costul vieţii este ridicat în Bahamas, Cipru,
Costa Rica, Irlanda, Sri Lanka), costul operaţiunilor de stabilire, mijloace de transport rapide la
preţuri care să nu fie prohibitive, limba vorbită/utilizată.
5. Asigurarea secretului operaţiunilor
În unele situaţii, proprietarii unei companii offshore nu doresc dezvăluirea identităţiilor.
Motivele ce duc la această dorinţă sunt diverse, pornind de la intenţia asigurării confidenţialităţii
totale asupra unor demersuri de afaceri perfect legale până la evitarea oricărei conexiuni între
derularea unor afaceri ilegale şi persoanele care se află în spatele întregului montaj. Astfel,
companiile offshore se delimitează în trei categorii caracterizate de:
 Anonimat total – identităţile directorilor şi proprietarilor nu sunt verificabile, dat
fiind că aceste detalii nu trebuie raportate autorităţilor din acele ţăru (Insulele Britanice Virgine,

23
 Belize, Seychelles, Niue, etc). Din datele vehiculate în mediul consultanţilor în domeniu, se pare
că importanţa anonimatului în afacerile internaţionale este destul de mare (în 2000, au fost
înregistrate în insulele Britanice Virgine aproximativ 62.000 de companii noi).
 Publicitate parţială – porprietarii unei companii nu figurează în Registrul
Companiilor, în timp ce toate detaliile privind directorii sunt disponibile publicului.
 Publicitate largă – informaţii detaliate privind acţionarii şi directorii companiilor
sunt accesibile în Registrul Companiilor. De exemplu, în Cipru, sunt disponibile detaliile privind
proprietarii şi directorii (nume, naţionalitate, număr de paşaport, data naşterii, domiciliul
permanent, etc.).
6. Rezidenţa fictivă
În biroul unui jurist, contabil, bănci sau a unei instituţii specializate dintr-un paradis
fiscal se pot înfiinţa societăţi fictive. Utilizate ca societăţi releu de tip „sham companies” sau
„cutie de scrisori”, aceste aservesc la fixarea beneficiilor realizate în ţări unde impunerea nu
există, e slabă sau nu se prevede obligativitatea repatrierii veniturilor înasare în străinătate.
Utilizatorul unei astfel de societăţi trebuie să găsească ţara în care să o implanteze şi să evite
riscul de a fi contestată existenţa societăţii. Se consideră că este necesară existenţa unei activităţi
de conducere şi control stabile şi nu stabilirea sediului într-un biroz al unui jurist local.
7. Restricţii de organizare
De regulă, sunt instituite două tipuri de restricţii:
 numărul minim de directori şi acţionari (în Panama o companie trebuie să aibă
cel puţin trei directori);
 naţionalitatea directorilor – cel puţin unul sau toţi directorii trebuie să fie
cetăţean/cetăţeni ai statului de înmatriculare – are ca scop principal crearea de locuri de muncă
pentru cetăţenii jurisdicţiei offshore.
8. Costuri de operare
Costurile de operare ce caracterizează activitatea unei companii înmatriculate într-un
paradis fiscal pot fi structurate astfel:
 Costuri obligatorii:
o Taxe şi impozite guvernamentale anuale – o sumă anuală fixă, forfetară sau un
procent din profit;
o Taxe plătibile pentru agentul şi sediul înregistrat – agentul reprezentant este, în
general, o firmă de avocatură, care asigură adresă şi reprezentanţă pentru companiile înregistrate
în schimbul unei taxe anuale.

24
 Costuri operaţionale (în funcţie de dorinţa proprietarului):
o Remuneraţii plătibile directorilor şi proprietarilor nominali – o sumă anuală
fixă, plus o sumă mică pentru fiecare serviciu prestat în numele companiei;
o Cheltuieli de reatransmitere a corespondenţei – pentru retransmiterea
corespondenţei primite pe adresa înregistrată (stabilită anual sau pe operaţiune);
o Costuri de administrare pentru furnizarea spaţiului pentru sediu, utilizarea
telefonului şi faxului;
o Taxe plătibile pentru emiterea diferitelor documente.
Taxele totale de înmatriculare şi operare în primul an ale unei companii offshore
variază între 2000 şi 4000 USD, în funcţie de firma de consultanţă şi locaţia dorită, putând
ajunge până la 7000-8000 USD în ţări precum Malaezia şi Madeira. Taxele anuale de
retransmitere a corespondenţei şi apelurilor telefonicce sunt de ordinul sutelor de dolari (500-
700), aceste acrescând proporţional cu volumul serviciilor efectuate.

Factorii generali
Garanţiile guvernamentale în privinţa protecţiei împotriva expropierii şi
naţionalizării.
Fluxul de bani se aseamănă ciclului hidrologic în care apele se îndreaptă inevitabil către
mare. Apa este folosită, refolosită şi în final ajunge în rezervoarele oceanelor. Pe de altă parte,
există aproximativ 250 de ţări şi teritorii în lume şi numai o singură ţară (cea de rezidenţă fiscală)
nu poate fi considerată un potenţial refugiu offshore. Numai un guvern care a ajuns cu spatele la
zid (forţat de împrejurări) va confisca investiţiile străine; o astfel de acţiune va duce la încetarea
investiţiilor străine pentru o lungă perioadă de timp.
În 1959, americanii au pierdut aproximativ 7 mld. De USD prin neasigurarea
investiţiilor americane în Ciba (condusă de Fidel Castro la acel moment), Cuba fiind totodată un
paradis fiscal în acei ani. Paradisurile fiscale care au conştientizat din timp importanţa acestui
element au avut numai de câştigat. Cayman Islands şi Antilele Olandeze au introdus în
legislaţiile lor garantarea împotriva riscului de expropriere sau naţionalizare, ele numărându-se la
ora actuală printre cele mai renumite paradisuri fiscale.
Tratament nediscriminatoriu al investiţiilor străine
La ora actuală, în zonele offshore, cu cât restricţiile investiţional, sunt mai neînsemnate,
cu atât paradisul fiscal este mai flexibil şi mai atrăgător. Prin acest tratament obiectiv se
urmăreşte contracararea limitării libertăţii societăţii la un moment dat sub un anumit pretext, prin

25
schimbarea bruscă a legislaţiei faţă de capitalul străin. Sunt evitate ţările în care guvernele
limitează participarea capitalului străin, în care se deţine în întregime controlul asupra unor
domenii de activitate sau se stimulează proritar investiţiile naţionale.
Stimularea investiţiilor străine
Guvernele din întreaga lume se luptă pentru atragerea de investiţii internaţionale. Chiar
şi o ţară cu fiscalitate excesivă, precum Marea Britanie, exclude de la impozitare dividendele,
dobânzile şi câştigurile de capital din vânzarea activelor fixe obţinute de către investitorii străini
care s-au instalat la Londra şi care acţionează pe pieţele internaţionale. Guvernul britanic e
conştient că dacă ar supune impozitării aceşti investitori cu siguranţă ei se vor muta într-o ţară cu
un mediu de afaceri mai lejer din punct de vedere fiscal, iar bugetul naţional ar pierde veniturile
realizate din comisioanele de transfer de proprietate şi din impozitele plătite pe proprietatea
imobiliară.
Imaginea Irlandei de ţară „favorabilă investiţiilor străine directe” se datorează
menţinerii unei strategii fiscale competitive mai bine de 40 de ani. Încă din 1950, Irlanda oferea
o scutire de impozite pentru profiturile din export pe o perioadă de 15 ani, în condiţiile în care
nivelul mediu de impozitare existent în Europa la acea dată era de 50%.
Impozitarea redusă
În toate paradisurile fiscale, avantajele fiscale au o bază legală. Companiile offshore
înregistrate în Insulele Britanice Virgine nu plătesc alte tipuri de impozite în fara unui impozit
anual în valoare de 300 USD, independent de cifra de afaceri. Pentru Belize şi Seychelles,
această taxă anuală se ridică la „impresionanta” sumă de 100 USD, în timp ce în Panama, este de
150 USD. Este evident de ce aceste avantaje fiscale sunt alese în schimbul unor cote de impozit
pe profit de 20-50%.
Stabilitate politică şi economică
Un investitor care e dispus să abordeze zona offshore este interesat de două elemente
extrem de importante: profit şi siguranţa investiţiei, iar ultimul element este în directă
dependenţă de stabilitatea statului-gazdă. Decizia guvernelor unor ţări de a proceda la
naţionalizări şi exproprieri constituie un risc care nu poate fi neglijat.
Sistemul legislativ
În general, majoritatea paradisurilor fiscale sunt ţări care funcţionează pe baza dreptului
cutumiar anglo-saxon, unde precedentele juridice (soluţiile anterioare ale instanţelor pentru
cazuri similare) au o importanţă foarte mare.
Portofoliul de Tratate de Evitare a Dublei Impuneri

26
 Acordurile bilaterale pentru evitarea dublei impozitări (şi pentru împiedicarea evaziunii
fiscale) pot fi benefice, deoarece pentru anumite tipuri de venit se aplică reguli de impozitare
care sunt mai atractive decât acelea care s-ar fi aplicat dacă venitul ar fi fost impozitat în doar
una sau în ambele ţări implicate. Tipurile de venit aplicabile sunt în mod obişnuit, veniturile din
dobânzi, dividende şi redevenţe.
Secretul bancar
Prevederile legale ale Common Law-ului dispun uneori amenzi mari şi ani grei de
închisoare pentru angajaţii din domeniul bancar ce încalcă principiul confidenţialităţii activităţii
clienţilor. Pe de altă parte, SUA şi organismele internaţionale exercită presiuni asupra
jurisdicţiilor offshore în cadrul luptei împotriva evaziunii fiscale şi spălării banilor murdari.
Prinse între ciocan şi nicovală, băncile ce nu dezvăluie informaţiile solicitate pot
suporta amenzi usturătoare în ţările în care au filiale deschise şi în care autorităţile nu primesc
informaţiile solicitate, mai mult sau mai puţin diplomatic.
În Europa, la un moment dat, relaţiile diplomatice între Franţa şi Elveţia s-au deteriorat,
datorită încercărilor unor vameşi francezi (ulterior condamnaţi penal) de a viola secretul bancar
elveţian.ca urmare a acestui conflict, Consiliul Naţional al Elveţiei a refuzat să mai aprobe un
protocol, prin care se modifica un tratament existent între aceste ţări.
Cooperarea guvernamentală
Venezuela şi-a pierdut statutul de paradis fiscal deoarece a ales calea unei politici
naţionaliste în defavoarea unei cooperări cu companiile străine de comerţ internaţional. Insula
Norfolk a fost un paradis fiscal cu o reputaţie în creşetere până în 1974, când Australia a
amendat această situaţie, considerând-o parte a sa din punct de vedere al tratamentului fiscal.
Numai rezidenţii nativi ai insulei şi companiile înmatriculate aici şi care sunt în întregime
deţinute şi controlate de rezidenţii insulei pot obţine facilităţi fiscale.
Taxe vamale minimale
La nivelul statelor ce permit activităţi offshore, în unele cazuri este compensată taxarea
minimală a importurilor cu taxe pe vânzări; în alte cazuri (Bermuda, Liberia, etc.) se practică
taxe mari pe import, contrabalansând taxe foarte mici pe vânzări.
Localizarea economică a jurisdicţiei
Multe companii s-au orientat către paradisurile fiscale ce se aflau în centrul unor pieţe
comune regionale pentru a benficia de reducerile de tarife vamale, restricţii comerciale minime,
armonizarea legislativă şi pieţe potenţiale mai vaste.

27
 Beneficiarii principali ale acestor relocări au fost Belgia în CEE, Costa Rica în Piaţa
Comună din America Centrală şi Jamaica în Asociaţia de Comerţ a Caraibelor. Ca urmare a
cererilor statelor membre UE, Belgia şi-a crescut taxele astfel încât în prezent nu mai este un
paradis fiscal, păstrându-şi totuşi o serie de avantaje. Jamaica şi-a pierdut şi ea din autoritate, de
data aceasta nu ca urmare a modificărilor fiscale, ci datorită recesiunii sale economice, poziţia sa
fiind uzurpată de Barbados şi Sf. Vincent.
. Oportunităţile oferite pe termen lung
Profesioniştii din domeniu sunt interesaţi de speranţa de viaţă a reducerilor fiscale
oferite în condiţiile schimbării guvernării acestor ţări.
În Bahamas, respingerea zvonurilor referitoare la o posibilă reformă fiscală a dus la o
deblocare masivă a intrărilor de investiţii din exteriorul ţării în zona liberă a acestei regiuni.
. Inflaţia şi politica de creditare
O politică pertinentă de creditare a Băncii Centrale este un element vital pentru
corporaţiile ce nu deţin suficiente resurse financiare şi doresc să apeleze la credite locale pentru
finanţarea operaţiunilor lor. Elveţia reprezintă numărul 1 în lume din acest punct de vedere, pe
când Bahamas, Jamaica, Hong Kong şi Vanuatu au fost criticate pentru insuccesul lor în a adopta
politici antiinflaţioniste şi de creditare eficiente.
. Disponibilitatea capitalului local
Infrastructura financiară a unei jurisdicţii offshore ar trebui să aibă la dispoziţie
capitaluri necesare atunci când acestea sunt cerute. Panama a avut o evoluţie fulminantă în
ultimii ani datorită faptului că a acţionat pentru a pune la dispoziţia companiilor străine fonduri
pentru susţinerea operaţiunilor lor internaţionale. Prin legislaţia bancară adoptată de această ţară,
au fost atrase filiale a sute de bănci importante ale lumii.
Elveţia a fost cunoscută iniţial ca un paradis bancar datorită imenselor resurse
financiare disponibile în băncile sale. Secretul operaţiunilor bancare derulate prin Panama,
Bahamas, Luxemburg şi Elveţia a reprezentat şi reprezintă un argument important pentru
transferul fondurilor în aceste state.
. Resursele umane disponibile
O companie care doreşte să-şi stabilească sediul într-un paradis fiscal solicită informaţii
cu privire la structura juridică, bancară, hotelieră şi calitatea vieţii din zona respectivă. Există un
pronunţat interes, pentru existenţa unui nivel de educaţie ridicat al personalului angajat autohton
şi pentru asigurarea unor condiţii de viaţă şi de instruire a copiilor angajaţilor din ţara de origine,
la un cost care să nu fie exagerat de ridicat.

28
. Poziţia geografică, sistemul de comunicaţii şi de transport
Existenţa unui sistem de comunicaţii prin telefon, fax este esenţială în desfăşurarea unei
afeceri. Deplasarea şi stocajul bunurilor comerciale sunt influenţate de existenţa unui transport
comod şi rapid, aerian, terestru şi maritim. Următorul factor este proximitatea resurselor
naturale, aşezarea geografică, reţelele de telecomunicaţii, utilităţile şi sistemele de transport
disponibile.
Un amplasament favorabil pentru transbordarea mărfurilor sau bunurilor este absolut
necesar pentru un centru offshore unde se depozitează, manufacturează, etichetează şi pentru
astfel de operaţiuni. Elveţia nu oferă posibilitatea transportului naval, dar totuşi deţine o poziţie
importantă, pe când Vanuatu este taxat de insuficienţa facilităţilor de transport naval.
. Obligaţiile managementului
Multe companii au renunţat la stabilirea de baze în străinătate pentru că legislaţiile ţării
vizate nu permiteau un managemenr adecvat şi eficace. Puţine paradisuri fiscale sunt însă
caracterizate de diferebnţe majore între obligaţiile managementului local şi cele ale
managementului străin. În acelaşi timp, e imperativ pentru o societate-mamă să permită
companiilor înfiinţate în străinătate suficientă autonomie pentru a îndeplini condiţiile de
calificare ca entitate juridică distinctă din punct de vedere juridic, fiscal şi contabil.
. Respectarea cu sfinţenie a înţelegerilor contractuale
Normalitatea operaţiunilor într-un paradis fiscal ţine de hotărârea guvernului-gazdă de a
consfinţi şi respecta înţelegerile contractuale ce se realizează pe teritoriul său. Cu toate că dreptul
internaţional nu poate ataca suveranitatea şi autonomia fiecărui stat, majoritatea companiilor
multinaţionale îşi investesc banii acolo unde contractul are valoare de lege şi unde, în cazul
violării lui de către guvern, se acordă compensaţii corecte, acceptabile de către partea vătămată.
. Respectarea dreptului de proprietate
Corelată cu resăectarea contratelor, respectarea proprietăţii este dorinţa oricărui agent
economic, oriunde s-ar afla acesta. După Panama, Elveţia are cel mai mare număr de companii
offshore înregistrate, ca urmare a importanţei acordate de acest stat drepturilor nerezidenţilor în
tratarea redevenţelor, licenţelor, şi, în general, a tuturor drepturilor intelectuale. Orice centru
offshore care se respectă ar trebui să aibă o astfel de legislaţie de ocrotire a proprietăţii
(intelectuale sau materiale).
Situaţia şi istoricul datoriei externe
În condiţiile accentuării schimburilor comerciale internaţionale se amplifică şi
transferurile financiare internaţionale, iar marile companii caută acele zone care se bucură de cea

29
mai mare credibilitate internaţională în calitate de debitor. Când rating-ul unui guvern
înregistrează evoluţii negative, companiile înmatriculate în zona lui de influenţă au de suferit şi
caută locaţii cu poziţii mai sigure. Astfel de mişcări de capital se înregistrează acum în Indiile de
Vest.
Existenţa unor tratate internaţionale
SUA şi multe dintre statele puternic industrializate au încheiate Tratate de Parteneriat,
Comerţ şi Navigaţiile cu majoritatea paradisurilor fiscale, astfel încât multe dispute referitoare la
derularea afacerilor pot fi teoretic eliminate. Totuşi, apariţia a noi paradisuri fiscale implică
abordarea prudentă a riscurilor ce pot apărea ca urmare a inexistenţei acestor tipuri de acorduri
(sau similare).
Delegaţiile oficiale şi de afaceri
Când un guvern străin doreşte să atragă investitori străini în ţara sa, va trimite delegaţii
oficiale pentru a promova avantajele oferite de ţara sa. Acest gen de abordare s-a dovedit foarte
eficace în cazul Bahamas (1960), după ce Fidel Castro a preluat Havana şi multe companii şi-au
relocat sediile în afara Cubei.
Promovarea guvernamentală
Majoritatea statelor paradisuri fiscale finanţează deschiderea de birouri de promovare a
lor în SUA, Europa şi Orientul Îndepărtat; prin acestea, firmele multinaţionale intră în contact cu
facilităţile oferite de respectivele guverne. Pe lângă împărţirea de broşuri şi pliante informative,
aceste agenţii de promovare aranjează şi vizite ale reprezentanţilor guvernamentali familiarizaţi
cu mediul economic şi juridic promovat.

2.3. Creşterea economică în cadrul paradisurilor fiscale

Paradisurile fiscale au fost printre primele state care au reuşit să se dezvolte pe baza
investiţiilor străine directe.Putem afirma cu certitudine, că, evoluţia favorabilă a paradisurilor
fiscale a fost bazată pe explozia investiţiilor străine directe şi pe accentuarea fiscalităţii mondiale
în deceniile precedente.26
FMI afirmă că, datorită liberalizării contului de capital şi datorită creşterii încrederii în
bursa de valori, fondurile care pot fi investite au devenit mai “receptive” la oportunităţile şi
riscurile unui grup mai mare de regiuni şi ţări.

26
James Hiner ,Univ of Michigan, 2004, pg 19
30
 Luăm în considerare 9 paradisuri fiscale dintre cele mai dezvoltate ţări. În Tabelul nr.1 este
prezentat PIB-ul pe cap de locuitor, indicele presiunii fiscale (conform Heritage Foundation) şi
rata de creştere a PIB-ului (%).

Tabelul nr.1
Presiunea fiscală şi indicatorii de creştere economică

Paradisul PIB pe cap de Rata de creştere

Presiunea fiscală
fiscal locuitor în USD PIB %
Luxemburg 47.505 3,0 4,5
Elveţia 34.369 3,4 1,9
Islanda 32.758 3,0 5,9
Irlanda 28.762 2,4 4,9
Hong Kong 27.114 1,9 8,1
Singapore 25.186 2,6 8,4
Bahamas 16.067 1,5 1,9
Cipru 12.647 2,5 4
Bahrain 10.889 1,8 3,5
Medie 26.144 2,5 4,8
Sursă: www.heritage.org Se folosesc date din 2017

Presiunea fiscală este reprezentată de un indicator calculat ca medie a impozitelor pe

venitul persoanelor fizice şi juridice.

Graficul nr. 1
Corelaţia între presiunea fiscală şi PIB pe cap de locuitor

31
 Sursă: www.heritage.org

Din tabelul nr.1 se observă că în Luxemburg în ciuda faptului că presiunea fiscală este
ridicată, PIB pe locuitor este foarte ridicat (Luxemburg are cel mai mare PIB pe locuitor pe plan
global) şi doar în Cipru, Bahamas şi Bahrein presiunea fiscală este foarte scăzută iar PIB pe
locuitor foarte ridicat. În Bahamas şi Cipru se înregistrează cea mai scazută rată de impozitare a
veniturilor .

Paradisurile fiscale se pot împărţi în două categorii:

 Paradisuri fiscale mici , care au o suprafaţă restrânsă şi o populaţie < 1.000.000 de
locuitori
 Paradisuri fiscale mari , a căror populaţie > 1.000.000 de locuitori şi au o suprafaţă
mică sau medie.

Analiza creşterii economice în paradisuri fiscale trebuie diferenţiată pe cele două categorii
de paradisuri fiscale (mici şi mari) deoarece acestea folosesc strategii diferite.
Presiunea fiscală medie în paradisurile fiscale prezentate este de 2.5, pentru paradisurile
fiscale mici este de 2.36 respectiv pentru cele mari este de 2.58. Acest lucru se întamplă deoarece
majoritatea paradisurilor fiscale mici au o rată de impozitare zero pentru venituri (conform
strategiei lor de a atrage doar înregistrarea societăţilor şi nu o activitate efectivă). Marile
paradisuri impozitează venitul la rate scăzute şi de cele mai multe ori aceste ţări impozitează
doar veniturile rezultate din surse naţionale pentru a atrage cartierul general al companiilor
multinaţionale.
Nivelul mediu al PIB-ului la paradisurile fiscale analizate, este de 26.144 USD pe cap de
locuitor.În cazul paradisurilor fiscale mici acest nivel este de 23.973 USD , mai mic decât cel al
paradisurilor fiscale mari: 28.853 USD.
32
Tabelul nr.2
Indicatori pentru paradisuri fiscale mici
Rata de PIB pe cap de
Paradisuri fiscale Presiunea PIB
creştere PIB locuitor
mici fiscală mil USD
% USD
Luxemburg 3,0 21,90 4,5 47.505
Islanda 3,0 9,50 5,9 32.758
Bahamas 1,5 5,10 1,9 16.067
Cipru 2,5 9,73 4 12.647
Bahrain 1,8 7,60 3,5 10.889
Medie 2,36 10,77 3,96 23.973
Sursă: www.heritage.org Se folosesc date din 2017

Graficul nr. 2
Corelaţia între presiunea fiscală şi PIB pe cap de locuitor în cazul paradisurilor fiscale mici

Sursă: www.heritage.org

Tabelul nr. 3
Indicatori pentru paradisuri fiscale mari
Paradisuri Presiunea PIB Rata de creştere PIB pe cap de locuitor
fiscale mari fiscală mil USD PIB (%) USD
Hong Kong 1,9 186,6 8,1 27.114
Singapore 2,6 106,8 8,4 25.186
Irlanda 2,4 116,2 4,9 28.762
Elveţia 3,4 253,1 1,9 34.369
Medie 2,58 165,7 5,8 28.858
33
Sursă: www.heritage.org Se folosesc date din 2017

Graficul nr.3
Corelaţia între presiunea fiscală şi PIB pe cap de locuitor în cazul paradisurilor fiscale
mari

Sursă: www.heritage.org

Corelaţia între presiunea fiscală şi rata de creştere PIB pentru paradisurilor mici - directă: chiar
dacă presiunea fiscală creşte, intervine şi o creştere a indicelui creşterii economice. 27

Graficul nr. 4
Corelaţia între presiunea fiscală şi rata de creştere economică în cazul paradisurilor fiscale
mici

27
Nandra Ramona: Nandra R.: Economic growth în tax havens, Economy and Transformation Management, The
IIIrd International Conference, 2006
34
 Small Tax Havens

8
growth rate
Economic

6
R2 = 0.8146
4 GDP grow th rate
2 %
Linear (GDP
0 grow th rate %)
0.0 2.0 4.0
Fiscal burden

Sursă: www.heritage.org
Corelaţia pentru paradisurile fiscale mari nu este la fel de puternică, dar este una indirectă: o
presiune fiscală mai redusă presupune o creştere economică.

Graficul nr. 5
Corelaţia între presiunea fiscală şi rata de creştere economică în cazul paradisurilor fiscale
mari

Big Tax Havens

g ro w t h ra t e
E c o n o m ic

10
GDP grow th rate
%
5
R2 = 0.6311 Linear (GDP
grow th rate %)
0
0.0 2.0 4.0
Fis cal burde n

Sursă: www.heritage.org
Se pot evidenţia 2 aspecte care se interconectează:28
- creşterea economică în paradisuri fiscale exprimată prin PIB pe cap de locuitor;
- creşterea numărului de state care adoptă strategia paradisurilor fiscale.
Paradisurile fiscale cresc pe măsură ce cadrului legislativ şi al taxelor practicate în ţările
industriale dezvoltate cresc.

2.4. Tipuri de companii offshore

28
Nandra R.: Nandra R.: Economic growth în tax havens, Economy and Transformation Management, The IIIrd
International Conference, 2006
35
 Jurisdicţiile ce fac parte din sistemul offshore sunt caracterizate te o tipologie variată a
entităţilor posibil de înmatriculat în acest locaţii. Există însă câteva forme clasice de companii
offshore:
1. Compania exceptată (Exempt company)
Este compania scutită de la plata obligaţiilor fiscale normale, sub rezerva respectărilor
anumitor condiţii. În situaţia în care nu ne referim la activităţi offshore, aceste companii pot
foarte bine funcţiona în jurisdicţii cu un regim fiscal normal, ele beneficiind însă de un set
important de facilităţi fiscale.
2. Compania nerezidentă (Non – Resident Company);
Este cea mai puţin pretenţioasă entitate, utilizată în special în zona de influenţă a legilor
britanice. O companie nerezidentă va fi înregistratp într-un anumit centru offshore (Cayman
Islands, Marea Britanie, Cipru, etc.) şi va avea rezidenţa fiscală într-un alt stat, în funcţie de
interesele acţionarilor săi. Rezidenţa fiscală poate fi modificată o dată cu modificarea
elementului de atribuire a rezidenţei, de regulă, locul de unde se face administrarea acesteia.
Tipurile de companii offshore din punct de vedere al activităţii desfăşurate sunt:
1. Companii de comerţ exterior
În tranzacţiile comerciale internaţionale se practică destul de des introducerea unei
companii offshore în mijlocul tranzacţiei, între vânzător şi cumpărător, companie ce va reţine cea
mai mare parte a profiturilor reale ale tranzacţiei. În acest fel, profiturile taxabile sunt transferate
dintr-o jurisdicţie c taxe ridicate într-un cu taxe scăzute sau chiar fără taxe.
Spre exemplu, o firmă din UE poate importa prin offshore subansamble din China şi
poate vinde produse finite pe piaţa din UE (cu preţ foarte mare). Un ziar din UK îşi păstrează
angajaţii acolo, dar creează offshore, o companie de vânzări şi distribuţie care se ocupă de restul
procesului şi păstrează profitul offshore etc.
Compania offshore va fi cea care va intra în relaţii contractuale cu vânzătorul şi
cumpărătorul, iar bunurile vor continua să circule de la producător/vânzător la cumpărător.
Această interpunere a companiei offshore în lanţul comercial poate fi făcută atât de vânzător cât
şi de cumpărător, fiind avantajoasă atât pentru cel care vinde bunurile, cât şi pentru cel care le
cumpără. Exportatorul poate folosi schema de mai sus pentru a transfera profitul care provine din
diferenţa dintre costul bunurilor vândute de el şi preţul de vânzare. Importatorul poate folosi
compania offshore pentru a evita plata taxelor pe diferenţa dintre preţul de achiziţionare a
bunurilor şi preţul cu care bunurile vor fi vândute în ţara sa.

36
 Unele paradisuri fiscale încurajează activităţile de comerţ prin oferirea unor zone duty –
free, facilităţi de depozitare etc. Acest lucru este imporant mai ales atunci când se încearcă
avitarea creării unui „sediu permanent” în ţara de destinaţie (prin stocarea bunurilor înainte de
livrare).
Ca o regulă generală, aceste companii trebuie create în jurisdicţii cu sisteme de
comunicaţii eficiente, ce permit procurarea facilă a documentelor de transport, cum este: Cipru,
Hong Kong, Bahams, Barbados, Caymans Islands, Costa Rica, Jersey, Luxemburg, Malta,
Panama, etc.
Exemplificăm o companie offshore înmatriculată în scop comercial:
Se presupune că pentru mărfuri achiziţionate cu valoarea de 5.000 Euro, exportatorul
(A) găseşte un client intern/extern (B) dispus să îi plătească 10.000 euro. Cota de impunere a
profitului obţinut de o companie offshore este de 10%, în condiţiile în care cota de impunere a
profiturilor în onshore este de 25%. Utilizând compania din ţara C, exportatorul are posibilitarea
de a-i vinde acesteia marfa cu 6.000 euro, marfă ce va fi revândută ulterior la valoarea la care
importatorul este dispus să o achiziţioneze, respectiv 10.000 euro.

În cazul neutilizării offshore:

Profit impozabil: 10.000 – 5.000 = 5.000 euro
Impozit pe profit: 25% * 5.000 euro = 1.250 euro
În cazul utilizării offshore:
Profit societate A : 6.000 – 5.000 = 1.000 euro
Impozie pe profit societate A : 25% * 1.000 = 250 euro
Profit societate C : 10.000 – 6.000 = 4.000 euro
Impozie pe profit societate C : 10% * 4.000 = 400 euro
Impozit pe profit A+C = 250 + 400 = 650 euro
În varianta utilizării companiilor offshore, de cele mai multe ori transportul se face
direct de la exportator la importator, existând totuşi documente de „atestare” a legăturii cu
jurisdicţia C.
2. Companii de investiţii
Zonele offshore oferă deseori un mediu excelent pentru companiile de investiţii sau
fondurile de investiţii. Raţiunea acestei activităţi este ca profiturile din aceste investiţii vor fi
netaxabile (sau foare puţin taxabile), iar reglementările legale sunt mai blânde decât în ţările cu
fiscalitate mare, unde deţinătorii fondurilor investite sunt localizaţi.

37
 O companie offshore poate cumpăra acţiuni, obligaţiuni şi poate de asemenea să le
vândă în mod liber. Dacă analizăm rapoartele majorităţii burselor importante ale lumii (New
York, Londra) putem observa că majoritatea acţiunilor aflate în ciculaţie sunt în mâinile
companiilor offshore şi că se schimbă între aceste companii. Companiile offshore sunt principalii
pioni ai proprietăţii în pieţele de capital dezvoltate, fiind prezente şi pe pieţele unor materii prime
şi combustibili.
Deoarece fondurile offshore oferă un câştig (şi un risc) mai mare decât cele onshore,
multe ţări au restricţionat investiţiile în astfel de ţări pentru cetăţenii lor, precum şi marketingul
acestor fonduri pe teritoriul lor sau către rezidenţii lor. SUA este foarte strictă în aceată privinţă,
iar fondurile de investiţii offshore se feresc să încalce legea Statelor Unite şi nu acceptă investiţii
din partea unor cetăţeni americani. Regimul fiscla din Marea Britanie e mai permisiv, dar totuşi
inflexibil.
3. Companii holding
În general, multinaţionalele utilizează paradisurile fiscale pentru înmatricularea
companiei ce deţine acţiunile celorlalte companii ale grupului. La acest nivel trebuie analizate
avantajele şi oportunităţile fiscale accesibile, în contrapartidă cu costurile suplimentare,
dificultatea şi riscul unei astfel de opţiuni.
Compania holding este compania a cărei activitate se limitează la a deţine şi conduce
investiţii sau proprietăţi fără a avea activităţi comerciale obişnuite. Cerinţele de încorporare şi
utilizare a acestui tip de companii diferă de la stat la stat (în special în Liechtenstein, Luxemburg,
Nauru şi Olanda). Pentru a avea maximum de eficienţă fiscală, compania holding va fi
încorporată într-un din jurisdicţiile offshore potrivite şi utilizată pentru finanţarea firmeloe
localizate în zone cu impozitare ridicată.
Danemarca este un stat european frecvent utilizat în strategii de înfiinţare de companii
holding ale companiilor din afara Europei. Legislaţia daneză are două avantaje majore:
 Nu sunt reţinute impozite la sursă pe dividendele distribuite în exteriorul ţării;
 Nu sunt impozitate dividendele primite de la o subsidiară străină, în condiţiile în
care sunr deţinute cel puţin 25 de procente din capitalul social al acesteia pe o perioadă de cel
puţin un an.
În acest fel, în Danemarca nu sunt impozitate dividendele – ele vor fi taxate, eventual,
numai în celălalt stat.
Pentru simplificarea calculelor, se presupune că numai compania A distribuie dividende
de 20.000 euro (5% reţinere la sursă pentru plata către jurisdicţia offshore, 10% pentru

38
 persoanele juridice autohtone). Pentru compania B – dobânzi plătite în valoare de 30.000 euro,
cota de reţinere la sursă – 10%. Pentru compania C – redevenţe plătite în valoare de 10.000 euro,
cota de reţinere la sursă – 8%. Pentru compania D – servicii de management facturate în valoare
de 15.000 euro (deductibile fiscal în întregime). Cota de impunere în onchore – 20%, iar în
offshore 0%.
În cazul înmatriculării companiei holding în onshore:
Impozit pe dividende primite = 20.000 euro * 10% = 2.000 euro
Impozit suplimentar = (30.000 + 10.000 + 15.000) * 20% = 11.000 euro
Impozit total = 2.000 + 11.000 = 13.000 euro
În cazul înmatriculării companiei holding în offshore
reţinere la sursă = 20.000 * 5% = 1.000 euro
reţinere la sursă = 30.000 * 10% = 3.000 euro
reţinere la sursă = 10.000 * 8% = 800 euro
Impozit total = 4.800 euro
4. Companii pentru evitarea autentificării testamentului şi pentru camuflarea
proprietăţii
O persoană care deţine active într-unul sau mai multe state poate apela la varianta
deţinerii lor prin intermediul unei companii holfing personală astfel încât după decesul său
autentificarea testamentului să nu se realizeze în fiecare ţară în care deţine averi, ci în statul de
încorporare a companiei respective.
Utilizarea unei astfel de societăţi poate oferi o serie de beneficii, pornind de la
economisirea taxelor de succesiune enorme – în unele ţări), simplificarea procedurilor legale şi
terminând cu evitarea publicităţii nedorite. Persoanele care nu doresc, din motive fiscale sau de
evitare a publicităţii, să-şi divulge proprietatea asupra activelor lor, se pot folosi cu succes de
avantajele acestor societăţi, datorită intimităţii pe care aranajamentul offshore îl oferă.
Jurisdicţiile caraibiene sunt recomabdate pentru încorporarea de astfel de companii.
5. Companii pentru deţinerea de proprietăţi
Avantajele unei astfel de companii sunt:
 evitarea taxelor de moştenire;
 evitarea taxării câştigurilor de capital;
 uşurinţa vânzării (prin transferul acţiunilor şi nu a activelor propriu-zise);
 reducerea costurilor de achiziţie etc.

39
 În lipsa unei astfel de strategii, în Portugalia, o taxă de moştenire (la decesul
proprietarului) poate urca până la 50%, taxarea câştigului de capital – până la 20%, iar costurile
ocazionate de vânzare – până la aproximativ 13%. Din aceste motive, o astfel de metodă de
deţinere a proprietăţii şi de transfer al acesteia este foarte des întâlnită în Portugalia, iar
cumpărătorii preferă să achiziţioneze imobile utilizând avantajele oferite de zonele offshore.
De exemplu, dacă valoarea acţiunilor ar fi de 1.000.000 euro (contravaloarea
imobilelor), transferul dreptului de proprietate asupra imbilelor în onshore se taxează cu 30%
(impozitul ar fi de 300.000 euro). Transferul acţiunilor societăţii offshore se taxează în offshore
cu 0% (deci 0 euro impozit).
6. Companii pentru servicii hoteliere
în situaţia în care se doreşte implicarea oportunităţilor offshore în proiectele hoteliere,
activitatea trebuie structurată astfel încât o companie offshore să fie proprietatea clădirii,
imobilul fiind apoi închiriat unei alte companii ce se va ocupa de conducerea hotelului. Este
posibil să se evite impozitarea câştigurilor de capital la vânzarea unei clădiri prin deţinerea
hotelului offshore, iar societatea înregistrată local este necesară pentru derularea activităţii
hoteliere.
Operatorul hotelului va fi impozitat pe profiturile obţinute din funcţionarea unităţii, dar
există variate modalităţi ce pot fi utilizate pentru a ţine aceste profituri la minimum. Una dintre
ele şi cea mai la îndemână este plata unei chirii mari (care să acopere parţial profitul fiscal ce ar
fi fost obţinut în lipsa ei) către deţinătorul hotelului. Mai există şi varianta facturării (tot din
offshore) a unor servicii de reprezentare internaţională, marketing, management strategic,
software etc.
Alte tipuri de companii offshore mai sunt:
 Companii pentru servicii profesionale – pentru activităţi retribuite la nivel
superior: avocaţi, designeri, consultanţi financiari, ingineri, autori sau artişti)
 Companii pentru transporturi navale (cele mai cunoscute sunt în Liberia şi
Panama, Cipru, Bahamas, Malta)
 Companii pentru drepturi de autor (Cipru, Irlanda, Malta, Marea Britanie,
Irlanda, Gibraltar, Luxemburg)
 Companii pentru servicii bancare (Anguilla, Bahamas, Bahrein, Insulele
Cayman, Costa Rica, Emiratele Arabe Unite, Hong Kong, Liban, Singapore)
 Localizarea cartierelor generale ale companiilor multinaţionale
 Companiile pentru asigurări care poti fi:

40
o Companii de asigurări (Saint Vincent şi Seycelles)
o Companii captive de asigurări (Insulele Bermude, Insulele Cayman,
Luxemburg, Vanuatu)
 Trust-urile

CAPITOLUL III
41
 STUDIU DE CAZ PRIVIND UTILIZAREA PARADISURILOR FISCALE
ÎN CRIMINALITATEA FINANCIARĂ INTERNAŢIONALĂ

3.1. Rolul zonelor offshore în mecanismul de spălare a banilor

Jurisdictiile utilizate pentru spalarea banilor sunt reprezentate atât de statele din onshore
(state cu diverse nivele de dezvoltare), cât si de teritorii offshore. Atractivitatea fiecarei categorii
deriva din caracteristicile sale:
Statele onshore dezvoltate:
* Locul, valoarea si ritmicitatea obtinerii câstigurilor ilegale;
* Posibilitati extinse de a masca legalizarea banilor în cadrul tranzactiilor multiple
ce au loc în zona respectiva;
* Supravegherea stricta a tranzactiilor cu offshore-ul de catre autoritati

Statele onshore mai putin dezvoltate:

* Multitudinea posibilitatilor de a spala bani în apropierea locului de obtinere
(sistem legislativ si executiv incoerent);
* Coruptie ridicata a autoritatilor;
* Lipsa cunostintelor necesare utilizarii unor metode mai rafinate

Paradisurile fiscale:
* Secretul bancar, posibilitatea ascunderii identitatii si secretul operatiunilor
desfasurate;
* Concursul voluntar / involuntar al unor astfel de state în facilitarea procesului de
spalare a banilor;
* Gradul de adecvare al serviciilor financiare oferite de acestea;
* Impozite foarte mici sau nule.

În România, sistemul economico-financiar a fost suficient de vulnerabil pentru ca cei care

doreau sa spele bani sa nu se complice prea mult cu utilizarea unor paradisuri fiscale:
1. privatizari dubioase,
2. lipsa/nerespectarea unui sistem de raportare a tranzactiilor suspecte,
3. controlul unor institutii financiare de grupuri mafiote,
42
 4. utilizarea societatilor-fantoma,
5. sisteme paralele de transmitere a fondurilor,
6. abundenta cazinourilor,
7. lipsa de supraveghere a afacerilor imobiliare etc.
Un exemplu frecvent întâlnit de utilizare a firmelor offshore în România - folosirea unor
facturi de import supraevaluate pentru scoaterea din tara a unor sume obtinute ilicite: se introduc
în tara produse din contrabanda, care se comercializeaza prin intermediul unui lant de firme-
fantoma, fara documente de import nu se pot transfera partenerilor straini fondurile obtinute
ilegale. Pentru a se realiza aceste transferuri de valuta se folosesc documente vamale aferente
unor produse importate legal, însa cu preturi supraevaluate.
Pentru a evita plata unor taxe vamale ridicate se aleg acele produse fara taxe vamale sau
cu taxe foarte mici. Beneficiarii acestor facturi supraevaluate sunt tot firme fantoma, iar
transferurile valutare se efectueaza în firme offshore apartinând exportatorilor de marfuri de
contrabanda".
Spalarea propriu-zisa este foarte usor de realizat prin achizitii repetate de active
financiare, imobiliare si apelând la facilitatile internetului. Reintegrarea fondurilor, ca de altfel
întregul proces, tine de „finetea" reciclatorului, fiind practicata o gama larga de procedee:
* utilizarea de facturi false de import - export;
* vânzarea - cumpararea unor servicii sau active necorporale;
* împrumuturi din partea unor terti interni-externi;
* tranzactionarea unor imobile sau afaceri neprofitabile si obtinerea unor valori adaugate
prin „management performant", know-how, manopera;
* câstiguri la cazinouri, pariuri, loterii;
* producerea unui eveniment „nefericit" si încasarea asigurarii, etc.

3.2. Cazuri de utilizare a jurisdicţiilor offshore pentru spălarea banilor

Cazul Băncii Internaţionale de Credit şi Comerţ (BCCI)
În iulie 1991, peste 12 miliarde USD – reprezentând active ale BCCI – au fost confiscate după ce
investitorii au descoperit probe despre răspândirea fraudei. Colapsul băncii nu a constituit însă o
surpriză, el fiind deja prevăzut. Verificări asupra conducerii băncii fuseseră făcute de câţiva ani
în SUA şi Marea Britanie, însă acţiunile întreprinse de inspectorii bancari şi colapsul băncii au
generat unde mari de şoc în întregul sistem financiar.

43
 Pe măsură ce rezultatele investigaţiilor erau făcute publice, faptul cel mai şocant nu a fost
falimentul în sine, ci faptul că acestei bănci I-a fost permisă atâta vreme funcţionarea fără nici o
intervenţie din partea guvernelor şi a inspectorilor bancari. Banca nu a făcut discriminări în ceea
ce priveşte clienţii săi, furnizând servicii pentru traficanţi de droguri, dictatori, terorişti,
comercianţi frauduloşi, traficanţi de arme şi mulţi alţii. Noţiunile de vigilentă bancară, de
cunoaştere a clientului şi a afacerilor derulate de acesta nu făcea parte din manualul de proceduri
al băncii. Mai mult BCCI nu numai că a funcţionat pe un sistem bazat pe confidenţialitate şi
înşelăciune, dar îl şi vindea în mod deliberat clienţilor, ca parte esenţială a serviciilor bancare.
Înfiinţată de Agha Hasan Abedi că banca destinată ţărilor în curs de dezvoltare, BCCI la
momentul colapsului era cunoscută în anumite cercuri că banca a escrocilor şi a criminalilor
internaţionali. Articolele despre scandalul BCCI au abundat, furnizând materialul necesar pentru
câteva cărţi şi creând imboldul pentru o mai bună reglementare a sistemului financiar global.
Una dintre cele mai amănunţite anchete a fost făcută de către personalul Comitetului Relaţiilor
Externe al Senatului SUA. Raportul a fost foarte aspru în aprecierea băncii care de la început a
fost alcătuită    \dintr-o multitudine de identităţi, legate între le printr-o reţea impenetrabilă de
companii holding, companii afiliate, subsidiare, bănci în interiorul altor bănci, transferuri interne
şi relaţii de reprezentare. Prin fracţionarea structurii corporaţiei, a evidentei contabile, a
controalelor regulatoare, a reviziilor contabile, prin complexitatea structurii interne a grupului
BCCI, acesta a fost capabil şi ocolească în mod frecvent şi rutinier restricţiile legale cu privire la
mişcarea capitalului şi bunurilor.
BCCI a fost capabilă să comită sau să faciliteze o serie de infracţiuni prin intermediul a
numeroase mijloace, inclusiv utilizarea companiilor de coperire “shell –
companies”, exploatarea centrelor financiare offshore şi a pradisurilor
bancare  şi diversificarea structuii corportiei sale. Complexitatea sistemului a fost completată şi
de un înalt nivel al influenţei politice. Deşi avea sediul general la Luxemburg, scopul pentru care
a fost înfiinţată BCCI a făcut ca aceasta să nu fie responsabilă faţă de o anumită jurisdicţie sau
supusă unui anumit set de reglementări naţionale.
Sistemul de supraveghere era foarte slab la momentul respectiv şi această slăbiciune a
fost pe deplin exploatată de bancă, care şi-a împărţit operaţiile între doi auditori, nici unul între
aceştia neavând acces la imaginea totală a activităţilor sale, poziţie din care ar fi fost capabilă să
dea un sens adevărat implicării băncii în spălarea de bani şi în alte forme de fraudă şi corupţie.
Suplimentar, BCCI-ul a folosit insulele Cayman şi Antilele Olandeze pentru a crea un labirint de
companii de faţadă care să formeze o cortină de acoperire a deponenţilor şi activităţilor acestora.

44
Deşi autorităţi precum Banca Angliei au aflat despre activitatea infracţională a BCCI, timp de
doi ani nu s-au făcut demersuri pentru închiderea ei.
Poate cel mai şocant lucru a fost palma grea dată sistemului financiar offshore, făcându-i
pe doi oficiali americani să precizeze Comitetului de Relaţii Externe faptul că “nu ne confruntăm
cu un fenomen izolat, ci cu o problemă frecvenţă, care a luat amploare o dată cu dezvoltarea
comunităţii financiare internaţionale. Datorită magnitudinii extraordinare a tranzacţiilor
financiare internaţionale, oportunităţile de fraudă sun enorme, recompensele pe măsură, iar
sistemele create pentru a proteja împotriva ilegalităţilor sunt departe de a fi adecvate”.
Legile cu privire la secretul bancar şi la cultul confidenţialităţii pot fi intermitenţe în a
dezvălui activităţi ilicite, chiar şi acolo unde mecanismele legale o permit, în aparenţă,
colaborarea cu autorităţile internaţionale. Se pare că acolo unde mecanismele legale permit, în
aparenţă, colaborarea cu autorităţile internaţionale. Se pare că şi acolo unde există Acorduri de
Asistenta Mutuală a Organelor de Control, acestea nu s-au dovedit a fi soluţia la problemele
legate de paradisurile fiscale: acordurile nu aplica singure, iar ţările caracterizate de o
confidenţialitate adânc înrădăcinată se abţin deseori de la cooperare, în ciuda existenţei tratatului.
În cazul BCCI, care era implicată în spălarea banilor obţinuţi din traficul de droguri,
transportul ilegal de arme şi mituirea oficialilor guvernamentale, majoritatea transferurilor de
bani s-a realizat prin BCCI Overseas, autorizată în Grand Cayman. Atunci când autorităţile new-
yorkeze au somat BCCI să prezinte dtele bancare din Cayman, acestea s-au lovit de un adevărat
zid. Un reprezentant BCCI din New York, pe numele căruia fusese eliberată o citaţie, a refuzat să
furnizeze vre-o informaţie bancară, pe motivul respectării secretului bancar.
După invocarea Tratatului de Asistenta Mutuală al Organelor de Control dintre SUA şi
Grand Cayman, autorităţilor sus-menţionate li s-a pus de către judecătorul general al Caymanului
că datele vor fi puse la dispoziţia procurorilor locali sau regionali, incluzând bineînţeles
Procuratura din New York, ea fiind cea care demarase cercetarea. Conform afirmaţiilor
procurorului districtual Manhattan, Robert M. Morgenthan, mai mult de 98% din toate procesele
din SUA sunt aduse în instanţă chiar de procurorii locali sau regionali.
În cel din urmă, autorităţile americane au făcut progrese importante în urma întăririi
relaţiilor de cooperare cu British Serious Frauds Office. Judecătorul general al Grand Cayman,
un avocat din Midlands – Anglia, numit în funcţie de către guvernul britanic, a făcut o vizită
“colegiala” oficialilor new-yorkezi, aceştia primind însă doar o parte din informaţiile cerute.

45
 Cazul Franklin Jurado 1990 – 1996
Una din cele mai interesante condamnări din SUA în ultimii ani a fost cea a lui Franklin
Juardo, un economist columbian, absolvent al Havardului, care nu numai că a spălat sume
importante de bani pentru Jose Santacruz Londono, exponent de marcă ai Cartelului Cali, dar a
dezvoltat o foarte bine gândită schema de spălare a banilor. Jurado a fost arestat în 1990 la
Luxemburg, unde organele de control cu confiscat câteva dischete cu date despre 115 conturi
bancare din 16 localităţi (de la Luxemburg la Budapesta) şi detalii despre o vastă schema de
spălare a banilor. Cele cinci faze ale schemei au fost create pentru a legaliza sumele obţinute din
traficul de droguri şi a le feri de confiscare. Deşi nu există decât o variantă a ciclului clasic de
spălare a banilor, în strategia lui Jurado, fazele spălării erau atent create, pentru că bunurile să
treacă de la un nivel înalt de risc la unul mai mic. Cele cinci faze erau:
1. Depozitul iniţial, care era faza cea mai riscantă, pentru că banii sunt încă aproape de
originea lor şi deci foarte “fierbinţi” – se realizează în Panama;
2. Transferul banilor din panama în Europa
De aproape trei ani, Jurado coordona transferul dolarilor americani din băncile panameze în mai
mult de 100 de conturi din 69 de bănci din nouă ţări: Austria, Danemarca, Marea Britanie,
Franţa, Germania, Ungaria, Italia, Luxemburg şi Monaco, cu depozite între 50.000 şi 1.000.000
dolari;
3. Transferul banilor în conturi deschise în numele unor cetăţeni europeni
Aşa cum a remarcat un analist, scopul acestei faze era ascunderea naţionalităţii
deţinătorului contului prin transferarea bunurilor în conturi noi, deschise sub nume europene cum
ar fi Peter Hoffman şi Hannika Schimdt. Repartizarea conturilor unor europeni fictivi îndepărta
supravegherea sporită alocată conturilor deschise în numele unor hispanici sau columbieni;
4. Transferul către companii de faţadă europene care nu ar da naştere nici unei suspiciuni
sau n-ar da nici un motiv geografic, legal, politic sau psihologic pentru investigarea bunurilor;
5. Întoarcerea fondurilor în Columbia prin intermediul investiţiilor realizate de companii
de construcţii, companii farmaceutice şi imobiliare.
Potrivit unui raport ulterior, Juardo a spălat aproximativ 30 mil. de france francezi prin
intermediul conturilor deschise la marile bănci din Franţa. Juardo a precizat că Franţa a meritat
atenţia deoarece aici a identificat instituţii financiare franceze care erau accesibile spălării de
bani. În aprecierile lui Jurado, cel mai mare punctaj l-a obţinu Austria, care, apreciază el, “era
extrem de deschisă tipurilor noastre de depozite şi oferea extraordinare facilităţi în materie de
confidenţialitate şi discreţie bancară”, urmează Ungaria “pentru că dorea capital vestic” şi

46
insulele Canalului, care “erau un paradis financiar”. Elveţia era situată la polul opus , deoarece el
credea că trebuie evitată datorită pericolului generat de presiunile exercitate de SUA pentru
diminuarea confidenţialităţii. În ciuda cercetărilor sale şi a strategiei sale atent structurate, Jurado
a fost arestat la Luxemburg în 1990, se pare chiar înainte de blocarea a 46 milioane de dolari din
cele 140 de conturi din Europa şi Panama, urmată  şi de confiscarea fondurilor din mai multe
conturi din New York, inclusiv 3,4 milioane USD deţinute de o companie panameză, Siracuza
Trading Corporation. În aprilie 1996, Jurado a fost condamnat la şapte ani şi jumătate de
închisoare.
Banca American Express Internaţional
În 1994, Antonio Giraldi şi Lourdes Reategui, oficiali al Băncii American Express
Internaţional – AEBI, au fost acuzaţi de spălare de bani obţinuţi din traficul de droguri  realizat
de columbieni şi mexicani. Originea banilor era ascunsă şi contrafăcuta de aceşti doi funcţionari
bancari, implicaţi în mod direct în afaceri cu Ricardo Aguirre Villagomez, cel mai important
spălător de bani şi cel dintâi om al lui Gulf Cartel. Bancherii au creat un portofoliu  de investiţii
din insulele Cayman, care apoi corporaţii localizate în Mexic şi de corporaţiile de investiţii din
insulele Cayman, care apoi au fost folosite  pentru a garanta o serie de împrumuturi. Anchetele
desfăşurate de SUA au avut ca rezultat nu doar condamnarea oficialilor bancari, ci şi a lui
Villagomez.
Tot ca urmare a anchetei, un important factor de droguri texan a fost de asemenea arestat;
el devenise clientul lui Giraldi şi Reategui la Bankers Trust şi mai târziu la AEBI. Bancherii au
înfiinţat pentru acuzat o serie de companii holding şi au deschis conturi bancare în numele unor
companii offshore, în care acuzatul a virat sumele obţinute din traficul de droguri. Din februarie
1989 până în 1993, acuzatul a transferat aproximativ 17 milioane de dolari în aceste conturi.
Toate cele 17 milioane de dolari erau trimise la bănci mexicane sau în conturi deschise de
băncile mexicane la băncile americane din El Paso, şi le-a transferat la sucursale ale băncilor
mexicane şi la alte companii de investiţii offshore. Existenţa Tratatelor Legale de Asistenta
Mutuală încheiate cu Mexic, Elveţia şi Cayman a constituit elementul critic în instrumentarea
cazului, astfel că, în iunie 1997, după ce a pledat vinovat, traficantul texan a fost condamnat la
închisoare pe viaţă.

3.3. Exemplificări de fraude fiscale și mecanisme de spalare a banilor în

România
47
 Desi privesc domenii de afaceri diferite, "bufurile mascate" au câteva trasaturi
comune, si anume: existenta participarii, complicitati sau acoperiri politice. În multe dintre
cazuri pot fi detectate relatii la cele mai înalte niveluri cu structuri politice sau de informatii ale
diverselor state interesate de suprimarea economica a României (cum e cazul privatizarii
Petrom). Desi foarte multe anchete desfasurate în astfel de cazuri prezinta un început promitator,
nici unul dintre marii beneficiari nu ajunge sa fie pedepsit; în putine cazuri sunt efectuate arestari
si foarte rar condamnari, de obicei numai executantii de rangul doi sunt cei care viziteaza sediile
procuraturii. Toate prejudiciile sunt suportate în final de contribuabilul român, iar peste
scandalul de presa - numai în cazul în care acesta a existat - se asterne tacerea, semn ca "toata
lumea a fost multumita".
Paradisurile fiscale sunt teritorii cu un nivel fiscal foarte scazut, secretul bancar si
comercial este politica de stat, iar circulatia fondurilor nu este supusa nici unei restrictii. Practic,
pot fi transferate sume enorme fara ca acestea sa fie monitorizate, fara a se urmari traseul banilor
- de unde vin si unde se duc. Majoritatea paradisurilor fiscale sunt state mici, cu o locatie exotica
si populatie redusa. O alta caracteristica esentiala este data de existenta unor guverne
invulnerabile la presiunile comunitatii internationale, care garanteaza secretul bancar si în mod
special ascund adevaratii actionari ai societatilor înmatriculate în astfel de "state sursa". În
economia româneasca prezenta societatilor de tip Offshore s-a amplificat considerabil în ultimii
ani, în mod special dar nu întâmplator - în relatiile cu statul român. Diferite S.R.L.-uri românesti
cu un actionariat compus din persoane juridice înmatriculate în diferite "insule si insulite" de pe
tot globul, au relatii de tot soiul cu institutiile de stat, iar în unele cazuri întreprinderi întregi au
fost privatizate catre "investitori straini - strategici" de origine exotica. În astfel de situatii
autoritatile române cunosc foarte putin despre activitatea societatilor straine; în cele mai multe
paradisuri fiscale chiar si actionariatul fiind strict secret - în spatele acestor firme putând fi atât
oameni de afaceri dornici de profituri cât mai mari dar si organizatii teroriste, retele
internationale de spalare de bani, agentii ale diferitelor servicii secrete straine.
Cel putin pâna în prezent autoritatile statului român n-au luat în consideratie
pericolul pe care-l reprezinta aceste societati offshore, mai ales în ca a fost realizata integrarea în
Uniunea Europeana începând cu 1 ianuarie al acestui an si al noilor standarde de securitate
internationale impuse de Statele Unite ale Americii partenerilor N.A.T.O. Nu întâmplator,
agentiile guvernului american au facut presiuni pentru blocarea anumitor conturi din diverse
paradisuri ficale, dupa evenimentele petrecute la 11 septembrie 2001 pe teritoriul american. În
cei 16 ani de "tranzitie prelungita", din economia româneasca au fost drenate miliarde de dolari,

48
redirectionate ulterior catre diverse conturi si societati apartinând paradisurilor fiscale de
pretutindeni. Nimeni nu si-a pus problema stoparii acestui flagel, nimeni nu s-a întrebat cine se
ascunde în spatele "casutelor postale" desi cazuri au fost si sunt înca destule.
Doua dintre cela mai odioase caracatite financiare puse la punct pe teritoriul
României si executate din exterior, sub anonimatul parolelor si al actiunilor la purtator sunt:

1. Filiera "Dacia Felix" - Cadewell Virgin Islands

Cu sprijinul direct al celebrei Bancorex, Sever Muresan a devenit actionarul majoritar

al bancii clujene "Dacia Felix", dupa ce în anul 1990 si-a organizat societatea "Paniro Bucuresti",
în asociere cu "Croassant de France". Ingineria financiara a început atunci când Bancorex a
creditat societatea "Paniro" cu suma de 16,6 milioane franci francezi iar Sever Muresan i-a
transferat la Banca Dacia Felix sucursala Cluj, sub titlul de contributie la capitalul social. Si
astfel grupul de firme controlat de Sever Muresan a acaparat 68% din actiunile Dacia Felix.
Acelasi Sever Muresan, în complicitate cu vice-presedintele bancii Dacia Felix,
Mircea Horia Hossu, a primit un credit ilegal de 334 miliarde lei, destinat achizitionarii de otel-
beton, care ar fi urmat sa fie exportat societatii Cadewell din Insulele Virgine Britanice (paradis
fiscal international). Mircea Hossu a întocmit documente bancare din care sa rezulte ca Sever
Muresan restituise catre Dacia Felix contravaloarea bunurilor exportate, acoperindu-l astfel,
fictiv bineînteles, pentru o parte din suma deturnata. Actele utilizate în acest scop fusesera emise
de "Fondo Sociale di Cooperazione Europeea", cu sediul la Milano, care nu avea însa dreptul sa
efectueze operatiuni bancare. Fondo Sociale apartinea de fapt lui Ini Muresan si Hossu, nefiind
altceva decât o firma-ecran înfiintata pentru afacerile oculte ale celor doi escroci. Prejudiciul
adus Daciei Felix de cei doi, prin ingineria financiara Cadewell - Insulele Virgine: nici mai mult
nici mai putin de 1000 miliarde lei.

2. Filiera "Ram Thade Ltd - Cyprus" - Cascadele

Celebrul print al Banatului Zaher Iskandarani s-a nascut la 1 ianuarie 1958, în Siria.
Ca cei mai multi sirieni, beneficiari ai relatiei de strânsa prietenie dintre Ceausescu si liderul
sirian Hafez Al-Assad. Sosit în România pe filiera serviciilor siriene, Zaher Iskandarani s-a
instalat la Timisoara. Oficial student, anul I, la cursurile Facultatii de Constructii din Timisoara;

49
neoficial: traficant si om de legatura al serviciilor siriene cu cele sovietice (prietenii nostri).
Secondat de fratele sau Maher, pune pe picioare sistemul operatiunilor în "cascada". În 1992,
Zaher primeste cetatenia româna, devenind mai român ca oricine. Tot în 1992, firma sa "Rami
S.R.L." figura pe primul loc în topul societatilor comerciale timisorene. Ulterior, în perioada
anilor 1994-1995, o serie de firme avându-l actionar tot pe Zaher - prosperau în jurul societatii
"Rami", având nume dintre cele mai ciudate: Bloody Fox (Vulpea Sangeroasa), Kiss and Kill
(Saruta si Ucide) sau Black Baron (Baronul Negru). În Timisoara însa, reteaua comerciala a lui
Zaher, demarase în tromba cu un capital subscris de 100 de milioane lei ("Rami" cu doar 28
milioane), atingând urgent, performante impresionante, observate si de Garda Financiara si de
Inspectoratul General al Politiei Timisoara.
Numai în perioada martie 1994 - aprilie 1995, firmele lui Zaher au introdus în
România 209 transporturi de tigari si cafea, însumând 294 000 de baxuri si 575 tone de cafea.
Toate aduse din Belgia si Elvetia cu documente, de regula, false. Mecanismul în "cascada" pus la
punct de Zaher, de contrabanda economica cu tigari si cafea, transpare cel mai bine din
consultarea dosarelor 4945/95 si 4946/95 ale Tribunalului Judecatoriei Timis. Astfel, societatea
comerciala "My San S.R.L." - avându-i ca asociati pe Zaher Iskandarani si Cornelia Pomana - a
derulat un import de tigari Bastos, Assos si LM de la firma "Ram Thade Ltd Cyprus" (paradis
fiscal utilizat cu succes si de afaceristul Sorin Ovidiu Vantu), pe baza contractului cu numarul
327/1993, la un pret de achizitie greu de imaginat: 8.25 USD baxul, fata de aproximativ 60.00
USD, practicat pe piata internationala în acea perioada. Ordinul 13/1994 al Directiei Generale a
Vamilor si Ordonanta 26 impuneau majorarea taxelor vamale conform preturilor internationale.
Zaher, utilizând contractul din 1993 încheiat cu partenerul sau de la "Ram Trade Ltd - Cyprus", a
contestat însp în instanta, solicitand recalcularea taxelor vamale. Si, fara nici o coincidenta, de
fiecare data romano-sirianul a câstigat, invocându-se fie caracterul "abuziv" al ordonantelor, fie
virtutea "libertatii contractuale".
Si astfel, afacerile lui Zaher si oamenilor sai - Mujea Marcelini, Jabri Tabrizzi sau
Abdul Lazkani mergeau "ca unse", când, în 1995, filmul afacerilor în "cascada" s-a rupt brusc.
Asa se face ca, în mai 1995, doi politisti români sosesc subit în Cipru, dornici sa-l întâlneasca pe
partenerul "cipriot" al revolutionarului "Print al Banatului".
La Camera de Comert a Ciprului, prima surpriza; nu exista nici o firma înregistrata
sub numele "Ram Trade Company", ci doar una "Rami Trade Company Ltd", înregistrata sub
numarul 54146 din anul 1993. A doua surpriza: firma cipriota îi avea ca actionari chiar pe Zaher
Iskandarani (cu 900 actiuni) si pe Cornelia Pomana (cu 100 actiuni). A treia surpriza: firma

50
cipriota nici macar nu avea ca obiect de activitate comertul cu cafea sau tigari. Pe scurt: româno-
sirianul Zaher importa tigari si cafea de la "partenerul cipriot" Zaher. Afaceri derulate în cascada,
între o firma-fantoma si una înregistrata în România, contravenind astfel principiului libertatii
contractuale, prevazute de Codul Comercial si Codul Penal. Zaher brichisise în Cipru un
adevarat paienjenis de societati, care, chipurile, derulau afaceri cu "My San SRL" si "Ram Trade
SRL" din România, în calitate de exportatori. Asa cum parea sa fie si în cazul firmelor cipriote
"ETS Andreas Kallis Ltd" ori "Silver Coast Resources Ltd", conform documentelor celor doua
societati din Timisoara ale lui Zaher (My San si Ram). Tranzactii despre care, însa, firmele din
Cipru - partenerele lui Zaher - "nu stiau nimic": în plus, nu-si recunosteau antetul, iar semnaturile
erau falsificate. Politistii români nu au descoperit ca tranzactiile din Cipru figurau pe numele
firmei-fantoma "Ram Trade Company", cu conturile deschise la Bank of Cyprus . În România,
Zaher a sustinut în cadrul procesului ce i-a fost intentat, prin avocatii sai, ca în sentintele prin
care fusese scutit de taxele vamale se strecurase o eroare: în loc de "Rami Trade Company Ltd",
se trecuse "Ram". Lipsea practic o litera! Ca dovada, s-a prezentat completului de judecata un
certificat de înmatriculare al firmei "Rami", cu motivatia ca greseala apartinea partenerului
"cipriot". Cine era "cipriotul", nu s-a mai amintit în instanta (adica tot Zaher). În cadrul
cercetarilor, în depozitele firmelor lui Iskandarani, Garda Financiara a descoperit tigari, fara
documente legale, în valoare de 70 miliarde lei. A fost identificat si sistemul prin care Zaher le
introducea în tara: importa tigarile din Elvetia printr-o societate de tip offshore si le vamuia în
Ungaria, dupa aceea, le introducea în România cu acte false. Prin acest sistem, Zaher pagubise
statul roman cu 10 milioane de dolari.
Desigur, nimic din toate acestea n-ar fi fost posibile daca de pilda, cu ocazia Forumului
"Crans Montana" de la Bucuresti, din aprilie 1994, "Printul Banatului" nu s-ar fi numarat printre
sponsorii oficiali ai manifestarii, orchestrate din umbra de abilul guzgan Viorel Hrebenciuc.
Omul care il întrodusese si pe spionul palestinian Kamel El-Kader în mediul prezidential de la
Palatul Cotroceni, ori în cel guvernamental de la Palatul Victoria, în calitate de consilier.59

3. Sugativa - S.V. International Tranzaction

Echipa de aur, Sever Muresan-Hossu a drenat 17,5 miliarde lei, plus alte 160 milioane de dolari
de la celebra banca Dacia Felix în anul de gratie 1990. Actiunea s-a derulat dupa urmatoarea
reteta; Bancorex, diamantul mafiei financiare, a emis o scrisoare de garantie în favoarea "firmei
franceze" S.V. (adica Sever Muresan) International Tranzaction, în baza unui ordin emis de
firma de comert exterior Terra. Înainte de 1989, societatea Terra derula afaceri fantoma pentru

51
regimul Ceausescu, dar sub stricta coordonare a serviciilor secrete. În conditiile date, Sever
Muresan a utilizat ilegal scrisoarea de garantie, prin intermediul complicelui Mircea Hossu - de
credite în valoare însumata de 17,5 miliarde lei, la care s-a mai adaugat o alta lipitoare, de doar
160 milioane de dolari, din contul bancii Daciei Felix - care formeaza obiectul unui dosar de
cercetare penala distinct.
Implozia acestor credite neperformante a condus la falimentul acestor banci românesti, înghitind
totodata economiile a milioane de români. Si în acest caz, justitia româna, obedienta si
impotenta, s-a trezit ca mai mereu cu sireturile legate. Dar în cazul omului de afaceri român
Sever Muresan, în noiembrie 2000, Curtea Corectionala de la Geneva a facut dreptate românilor,
condamnând acest escroc international la trei ani si jumatate de închisoare si cinci ani de
interzicere a sejurului în Elvetia (asta da problema), într-un caz de escrocherie în valoare de
numai 25 milioane de dolari în dauna bancii clujene Dacia Felix.
Si în felul acesta, sub o forma sau alta, tot elvetienii cu paradisul lor au rezolvat (într-
un fel) problema justitiei, dar nu si a banilor. Întelegerea era de fapt una foarte simpla; statul
român îl pierde pe Muresan, banii se depoziteaza în Elvetia, iar
Curtea de la Geneva se ocupa cu priponitul infractorului român, si asta pentru ca "baietii
destepti" sa aiba timpul necesar sa cheltuiasca banii furati de la poporul român prin mâna lui
Muresan.

4. Tentacula "Columna Bank" - Manel Finanz A.G.-Switzerland

Manevra financiara de la Columna Bank, putin mai sofisticata în raport cu altele

similare, a beneficiat de o reteta dulce-elvetiana. Schema, de import, apartinea partiturii mafiei
financiare internationale. Povestea începe scurt: Columna Bank a aparut pe piata româneasca
prin asocierea a patru persoane fizice din România, având fiecare un aport la capitalul initial de
120 milioane lei, cu un cetatean german având un aport de 300.000 de dolari americani, si firma
elvetiana Manel Finanz A.G., societate care, cu un capital social de 7,7 milioane de dolari, a
devenit proprietara bancii în proportie de 93%.
Societatea Manel Finanz A.G. avea profil de societate offshore, fara sa desfasoare
vreo activitate reala în Elvetia. Administratorul la vedere al firmei, Josef Fessler, a recunoscut
ulterior ca avea un contract cu câteva persoane din România pentru investirea banilor. În legatura
cu aceasta situatie inedita, fostul sef al Inspectoratului General de Politie, Pavel Abraham (zis si
Generalul Cocaina), a dezvaluit ca banii proveneau, în realitate, din România. Într-un mod

52
similar, Urf Von Daniken, seful politiei elvetiene, a declarat saptamânalului "Cash", care apare la
Berna, ca "în spatele bancii Columna se afla servicii secrete românesti". Desigur, ce nu stia Von
Daniken era tocmai deosebirea dintre fosta si actuala Securitate. Elvetianul, si el ca mai toti
europenii, era victima serviciilor de dezinformare ruse, care si-au dorit mai mereu ca distinctia
dintre "fosta" si "actuala" sa nu se realizeze. Ingineria de la Columna Bank - proprietatea
societatii Manel Finanz A.G., care rula fonduri provenite chiar din România - s-a dovedit
profitabila dar numai pentru grupul de firme satelit Euro-Columna (columnele europene). Cu
creditele acordate fara restrictii de banca Columna, firmele Euro-Columna au achizitionat
pachetele majoritare de actiuni de la toate societatile de stat din domeniul îngrasamintelor,
operatiune în care a fost implicat si fostul presedinte al FPS (Fondul Proprietatii de Stat) Emil
Dima.
De altfel, pentru o buna cooperare, F.P.S. a deschis la Columna Bank un cont în
valoare de 64 miliarde lei si unul de numai 10 milioane de dolari. C.E.C.-ul "românesc" s-a
grabit si el sa deschida un cont de 30 miliarde de lei, iar compania de stat RENEL a mai adaugat
alte câteva miliarde în conturile Columna Bank.
Doamna Ortansa Niculescu, cea care a mostenit presedintia bancii de la Vasile Bostan, a
recunoscut târziu ca banii au fost orientati, sub forma de credite, catre firmele-satelit Euro-
Columna. Ulterior, F.P.S. nu si-a mai putut retrage fondurile decât apelând la interventia Bancii
Nationale a Romaniei si la serviciile Ministerului de Interne. Pe scurt: banii murdari, proveniti
din diverse operatiuni speciale, au fost spalati, via Elvetia (paradis fiscal), prin intermediul
Columna Bank si reinvestiti ulterior sub forma de credite speciale, în firme satelit interesate sa
acapareze industria îngrasamintelor din România.

5. Operatiunea "Valeologia"

Bancorex a acordat, în perioada 1992-1993, credite în valuta societatii Valeologia, cu

toate ca firma din Chisinau nu era autorizata sa efectueze operatiuni de comert pe teritoriul
România. În iulie 1997, Curtea de Conturi a constatat aceasta operatiune financiara a Bancorexu-
ului. Desi cunostea acest lucru, presedintele Bancorex din acea perioada Dan Pascariu a aprobat
creditele. Cu banii de la Bancorex, societatea Valeologia a achizitionat autoturisme marca ARO
(românesti), pe care le-a revândut în spatiul ex-sovietic.
Conform Directiei de Combatere a Crimei Organizate din cadrul Inspectoratului
General al Politiei Române, prejudiciul adus Bancorex prin aceasta operatiune ilegala a fost de

53
numai 3,9 miliarde de lei si 137 milioane de dolari. În cadrul cercetarilor, în afara de Dan
Pascariu, au mai fost acuzati: Razvan Temesan, Gheorghe Carabasan, Adrian Constantinescu,
Petre Dima, Daniel Ionescu, Nicu Stan si Nicolae Voiculet. Imediat dupa momentul deschiderii
anchetei a intrat în actiune mafia politica autohtona - teleghidata de la Apus, interesata direct de
musamalizarea dosarului. Astfel, propunerea I.G.P. de trimitere în judecata a lui Dan Pascariu a
fost refuzata de procurorul Alexandru Tuculeanu din Parchetul General, care a dispus
neînceperea urmaririi penale (celebrele N.U.P.-uri). Drept pedeapsa, procurorul Tuculeanu a fost
avansat director-adjunct. Asta desi, ulterior, Parchetul General a infirmat solutia data de
procurorul Tuculeanu. Pe scurt, acordarea de credite ilegale societatii private Valeologia din
Chisinau (paradis fiscal al serviciilor secrete sovietice), a reprezentat o operatiune acoperita a
mafiei ruse.

6. Axa "ALRO-Slatina" - "ITC Management A.G.-Switzerland" - "Moscova"

Alro, lider national în productia de aluminiu, era una dintre putinele mari
întreprinderi românesti profitabile si competitive pe piata europeana. La sfârsitul aniulor 90,
combinatul avea o cifra de afaceri de aproximativ 300 de milioane de dolari si un profit de 50 de
milioane. Guvernul condus de Adrian Nastase a propus privatizarea societatii Alro apelând la cea
mai slaba metoda, evident în defavoarea statului român, respectiv majorarea capitalului social. în
perioada respectiva, Grupul "Marco International" achizitionase de pe Bursa un pachet
semnificativ de actiuni ALRO. În vara anului 2001, Ovidiu Musetescu a lasat practic grupul
rusesc sa devina actionar majoritar
printr-o majorare de capital social. Banii respectivi, n-au intrat în bugetul statului român, ci au
ramas în societate, adica în cele din urma la dispozitia noului proprietar (Marco International).
Numai dupa presiunile Bancii Mondiale, procesul a fost stopat. Cu toate interventiile
europene, privatizarea s-a produs totusi pe 1 mai 2002, dar între timp Grupul Marco International
ajunsese sa detina nici mai mult nici mai putin de 42% din actiunile Alro, cumparate direct de pe
piata de capital. În aceasta situatie delicata, statul român a negociat cu spatele la zid, pentru ca
nici un alt investitor nu s-ar fi încumetat sa achizitioneze pachetul majoritar stiind ca are în spate
un actionar semnificativ care i-ar fi putut bloca orice decizie. În final, Alro a fost vândut pentru
numai 11,4 milioane de dolari, valoarea a 10% din actiuni, aceeasi cu care concernul Marco
International devenea actionar majoritar.

54
 Daca pachetul majoritar ar fi fost vândut la licitatie (de exemplu), statul român ar fi
putut încasa cel putin 50 de milioane de euro, dar suma putea fi cu mult mai mare, tinand cont de
profitabilitatea societatii românesti. Se poate constata astfel, înca o data, ca ministrul privatizarii,
Ovidiu Musetescu a facut o alta afacere proasta pe banii cetatenilor români.

7. Spionajul rusesc mobilizat pentru ALRO

Milcprile de culise au îndepartat alti pretendenti la ALRO, între care se numara si

companiile Pechiney (societate franceza, în acel moment cel mai mare producator european de
aluminiu), Balli Metal si Glencore. Reprezentantii Pechiney l-au însotit chiar si pe premierul
francez din acea perioada, Lionel Jospin, într-o vizita oficiala la Bucuresti, unde si-au exprimat
intentiile clare de preluare a combinatului ALRO-Slatina, însa se pare ca rusii aveau înca de
atunci prioritate.
Iar ca reteta sa fie completa, rusii au înfiintat si o firma Offshore la Zug, în Elvetia -
înainte de privatizare. Societatea, denumita ITC Management A.G., a început sa cumpere imediat
dupa înfiintare cantitati masive de aluminiu de la ALRO, si asta doar pentru a obtine cât mai
multe informatii despre combinatul românesc.
Conform documentelor solicitate de C.R.J.I. de la Registrul elvetian al companiilor, firma ITC
Management A.G. a intrat în proces de lichidare imediat dupa ce Grupul Marco International a
cumparat ALRO - misiunea fiind îndeplinita cu succes. O alta societate utilizata în acest joc
rusesc este compania Dover Resources Ltd, înmatriculata în Marea Britanie.

CONCLUZII SI PROPUNERI
55
 Fenomenul evazionist reprezintă o coordonată inerentă a economiei de piaţă. De aceea,
atitudinea cea mai eficace faţă de acest fenomen este aceea de a realiza o bună administrare a lui,
la nivelul identificării, previzionării, controlului şi valorificării acestuia, în perspectiva asigurării
veniturilor bugetare proiectate.
Ca urmare a amplorii şi dinamicii evaziunii fiscale, se impun de urgenţă regândirea şi
reproiectarea sistemului de administrare a veniturilor publice şi a sistemului de control al
subiecţilor economici în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei fiscale.
Fenomenul evazionist trebuie evaluat în întreaga lui complexitate, luându-se în
considerare, alături de conotaţia lui negativă şi impactul său asupra multiplicării sumelor atrase
la buget ca urmare a identificării cazurilor de evaziune fiscală. Multiplicatorul evaziunii fiscale
poate fi luat în calculul acoperirii deficitului bugetar, cu precauţiile de rigoare.
De asemenea, se impune o analiză profundă a mecanismelor interne ale fenomenului
evazionist, care să permită decelarea unor instrumente şi măsuri de ţinere sub control a
fenomenului.
În ceea ce priveşte controlul financiar şi fiscal, acesta trebuie să identifice instrumente şi
indicatori care să asigure funcţionarea sistemului economic în parametrii legali, mai degrabă sub
impactul posibilităţii controlului, decât sub cel al controlului efectiv realizat. Orientarea
controlului trebuie să fie îndreptată asupra controlului prin excepţie şi mai puţin asupra
controlului permanent şi excesiv.
În acest sens, strategiile de control vor trebui elaborate într-o viziune mai flexibilă, care
să depisteze cazurile de evaziune fiscală, nu ca urmare a unui control exhaustiv, ci în urma
sesizării unor dificultăţi specifice administrării veniturilor publice.
Dintotdeauna, fiscalitatea i-a fost impusă cetăţeanului prin lege, acesta considerând-o, din
motive care ţin de natura umană, ca pe o confiscare a veniturilor sale în scopul relizării unor
obiective fără urmări palpabile şi directe asupra sa. Aceasta este poate explicaţia pentru care unii
contribuabili încearcă să se sustragă fiscalităţii, ca un mod de reacţie la “atentarea” statului la
libertatea lor de a folosi întregul venit câştigat aşa cum consideră ei de cuviinţă.
Se creează aşadar un “conflict” stat – contribuabil, în care miza o reprezintă evaziunea
fiscală.
Situarea pe poziţia contribuabilului face ca argumentele să fie favorabile acestuia, mai
ales atunci când fiscalitatea este excesivă şi devine o barieră în calea prosperităţii individuale.
Fără să ne situăm la nivelul intereselor generale ale statului, ar fi firesc să se ţină cont de acestea

56
numai în măsura în care lupta împotriva evaziunii fiscale se duce în condiţiile unei fiscalităţi
rezonabile, şi, de asemenea, în condiţiile în care această luptă urmăreşte echitatea în faţa
impozitării.
Nici una însă din aceste poziţii (a individului sau a statului), luate separat, nu ne permit
realizarea unei analize obiective a fenomenului evaziunii fiscale. Individul nu poate fi scos din
contextul social în care trăieşte şi, de aceea, cercetarea fenomenului evazionist trebiue să
privească echidistant, atât în interesul contribuabilului, cât şi al statului.

PROPUNERI

Pentru limitarea cazurilor de evaziune fiscală sunt necesare măsuri complexe care să
vizeze atât cadru de organizare şi gestionare a societăţii, cât şi pe cetăţeanul contribuabil.
Aceste măsuri trebuie să se refere, în principal, la:

unificarea legislaţiei fiscale şi asigurarea caracterului sistematic, complet şi corelat cu

ansamblul cadrului normativ din economie;
eliminarea prevederilor normative care favorizează evaziunea fiscală, îndeosebi în ceea
ce priveşte facilităţile fiscale;
conferirea, alături de rolul punitiv, a unui rol stimulativ al legislaţiei fiscale, care să
determine un comportament economic non – evazionist al contribuabililor;
asigurarea pe cale normativă şi organizatorică, a coordonării unitare, la nivel teritorial şi
central, a tuturor activităţilor de control, pentru evitarea suprapunerilor în desfăşurarea unor
acţiuni;
accelerarea acţiunilor pentru editarea unei publicaţii specializate a Ministerului
Finanţelor, care să asigure interpretarea unitară, sub aspect metodologic, a cadrului normativ pe
linia identificării şi combaterii evaziunii fiscale;
identificarea unor instrumente eficace la nivelul salarizării şi stimulării personalului din
unităţile Ministerului Finanţelor, care să conducă la creşterea profesionalismului şi moralităţii în

57
identificarea şi combaterea evaziunii fiscale. În acest sens, trebuie găsit un raport optim între
salariu şi stimulente, ca elemente substituibile în cointeresarea personalului aparatului fiscal;
identificarea unui raport optim între gradul de sancţionare a contribuabilului evazionist şi
gradul de atragere a acestuia în evitarea evaziunii fiscale;
creşterea gradului de sancţionare a personalului angajat în acţiuni de control, în vederea
creşterii răspunderii acestuia;
implementarea unui sistem informatic care să asigure baza de date necesară, atât pentru
analiza fenomenului evazionist, cât şi pentru identificarea acestui fenomen;
instituţionalizarea unui sistem de pregătire permanentă a personalului Ministerului
Finanţelor cu sarcini în identificarea şi combaterea evaziunii fiscale (cursuri, seminarii, dezbateri
tematice la nivel naţional etc.).

BIBLIOGRAFIE:

1. Baluta Aurelian-Virgil, - Contabilitate si gestiune fiscala, Editura Fundatiei Romania de

Maine, Bucuresti, 2007.

58
 2. Coman Florin, Contabilitatea financiara a societatilor comerciale, Editura Fundatiei
Romania de Maine, Bucuresti, 2007.
3. Clocotici D., Gheorghiu Ghe. – Evaziunea fiscală, Editura LuminaLex, Bucureşti, 1996
4. Darie, V., ş.a., - Manualul expertului contabil şi al contabilului autorizat, Ed. AGORA,
Bacău, 1998,
5. Feleaga Niculae, Feleaga (Malciu) Liliana, Contabilitate financiara - o abordare
europeana si internationala, vol. I si II, Editura Infomega, Bucuresti, 2008.
6. Felegă, N., Ionaşcu, I., - Tratat de contabilitate finaciară, vol.II,
Ed."Economică",Bucureşti, 1999
7. IASB, Standardele Internationale de Raportare Financiara, traducere din limba engleza,
Editura CECCAR, Bucuresti, 2007.
8. Ilincuta Lucian-Dorel, Chivu Ramona-Maria, Gadau Liana, Contabilitatea financiara.
Aplicatii practice si teste grila pentru autoevaluare, Editura Fundatiei Romania de Maine,
Bucuresti, 2008.
9. Ion Bucur – “ Obiectivele, metodele si instrumentele analizei economico-financiare” ,
Editura Universitatii din Ploiesti,2002
10. Ionescu Cicilia - Contabilitate - baze si proceduri, Ed. Fundatiei Romania de Maine,
Bucuresti, 2007.
11. Ionescu Cicilia - Sisteme contabile moderne, Ed. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti,
2005.
12. Ionescu Luminita - Contabilitatea aprofundata a societatilor comerciale, Ed. a III-a
revizuita si adaugita, Editura FRM, Bucuresti, 2007 sau editiile urmatoare.
13. Isfanescu Aurel, Hristea Ana Maria, Vasilescu Camelia , Analiza economico-financiara ,
Editura A.S.E, Bucuresti, 2002
14. Hoanţă N. – Evaziunea fiscală, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1997
15. Mariana-Elena Balu – Analiza economico-financiară. Teorie şi aplicaţii practice.
Bucureşti Editura Fundaţiei România de Mâine, 2005
16. Octavian Bojian -Contabilitatea întreprinderilor, editura Economică, Bucureşti 1999
17. Popescu Lucian, Baluta Aurelian-Virgil, Metode si procedee de calculatie a costurilor,
Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2007.
18. Raboaca, G., Ciucur, D., Metodologia cercetarii stiintifice economice, Editura Fundatiei
Romania de Maine, Bucuresti, 2004.

59
19. Ristea Mihai si colab., Contabilitatea societatilor comerciale, vol. I si II, Editura Universitara,
Bucuresti, 2009 sau editiile anterioare.
20. Stanciu L. – Finanţe Bufanu R. şi colaboratorii – Introducere în dreptul fiscal, Editura Mirton,
Timişoara, 2000
21. Şaguna D.D. – Evaziunea fiscală (pe înţelesul tuturor), Editura Tribuna Economică, Bucureşti,
1995
22. Văcărel I. – Finanţe Publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000

Reglementări contabile şi fiscale

1. Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 2869/2010, pentru modificarea şi completarea unor
reglementări contabile a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 882, din 29
decembrie 2010.
2. Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 3055/2009 privind aprobarea Reglementarilor contabile
conforme cu directivele europene, Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene,
M. Of. nr. 766 şi 766 bis din 10 noiembrie 2009.
3. Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 2.861/2009 pentru aprobarea Normelor privind
organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor
proprii, M. Of. nr. 704 din 20 octombrie 2009.
4. Ordinul Ministerului Economiei şi Finanţelor nr. 3512/2008, privind documentele financiar-
contabile, M. Of. nr. 870, din 23 decembrie 2008.

60