Microstatele Europei.

Paradisul fiscal
 Microstatele Europei
 Sunt o mână de state foarte
mici,independente, aflate pe teritoriul
Europei, sau insule aflate în apropiere.

Microstate :
1. Andorra
2. Liechtenstein
3. Malta
4. Monaco
5. San Marino
6. Vatican
 Uniunea Europenă şi Microstatele

Aceste microstate sunt state de dimensiuni, populaţie şi resurse

naturale limitate. Astfel ele au adoptat o politică economică specială, care
constă în taxe mici şi câteva restricţii la investiţiile financiare externe.
Dintre aceste 6 state, numai Malta este singura care este
membru al Uniunii Europene, celelalte state având relaţii speciale cu
Uniunea Europeană.
Majoritatea microstatelor au intrat într-o uniune vamală cu statele
vecine mai mari (Vaticanul şi San Marino cu Italia, Liechtenstein cu
Elveţia, Monaco cu Franţa). Unele dintre state au rămas în afara Uniunii şi
din cauza costurilor mari de aderare, dar şi deoarece UE nu a luat în
considerare la înfiinţare o politică pentru aceste state.
Chiar dacă Andorra face parte din uniunea vamală europeană,
acest lucru nu se aplică la produsele agricole. Ea îşi menţine şi controlul
graniţelor, nefăcând parte din Schengen, dar le permite să intre
cetăţenilor Schengen.
 Liechtenstein este singurul microstat care face parte din UEE
(din 1995), astfel făcând parte din Uniunea vamală, aplicând parţial legile
europene. Ar putea considera intrarea în Uniune, când ar intra şi Elveţia.
Monaco aplică anumite politici ale Uniunii Europene, are o relaţie
specială cu Franţa (graniţele şi teritoriul său sunt tratate ca făcând parte
din Franţa), face parte din uniunea vamală, zona euro (înainte de euro,
1:1 cu francul francez), a implementat directivele Uniunii cu privire la
taxarea economiilor.
San Marino face parte din uniunea vamală, din 2002, inclusiv cea
agricolă, partidul de stânga Alianţa Populară ar fi în favoarea intrării în
UE.
Vatican, ca o teocraţie, s-ar putea să nu se alăture Uniunii, chiar
dacă este inima Romei, capitala unuia dintre statele membre. Are graniţe
deschise cu Italia, are dorinţa de a se alătura Sistemului Informaţional
Schengen. Are dreptul oficial de a folosi şi bate monedă euro, fiind cel
mai mic stat care bate monede, acestea sunt destul de rare, sunt cel mai
greu de găsit şi cele mai scumpe de colecţionat.
 Relaţiile microstatelor cu Uniunea Economică
Europeană, Schengen, Euro şi Uniunea Vamală
Statul UEE Schengen Euro Vamă
 Andorra Nu Păstrează controlul Da, dar fără acord  Din  1991
scris, drept de a bate 
monedă în 
negociere (2009)
 Liechtenstein Da Semnatar  Foloseşte CHF  Nu are
(franc elveţian)
 Monaco Nu Cu Franţa Da, drept de a bate  Nu are, face 
monedă parte din vama 
UE 
 San Marino Nu Graniţe deschise Da, drept de a bate  Din  2002
monedă
 Vatican  Nu Graniţe deschise Da, drept de a bate  Nu are
monedă

Toate statele fac parte din Consiliul Europei şi Organizaţia pentru

Securitate şi Cooperare în Europa .
 Andorra
Capitala: Andorra la Vella
Formă de guvernare: Republică Parlamentară
şi Coprincipială
Suprafaţa: 468 km2, ocupă locul 193 din 234
Populaţia: 71, 822 loc.
Densitatea: 154/km2
Venit pe cap de loc. 3200 $/lună
PIB: 2,77 bilioane $
Monedă: euro
O dată o ţară izolată, acum o ţară prosperă, datorită turismului, care
aduce la PIB aproximativ 80% din venituri, şi a paradisului fiscal. Aproximativ 9 mil.
de turişti sunt atraşi anual de de staţiunile de vară şi iarnă şi de statutul de duty-
free, unde nu există impozit pe venit sau pe achiziţii, se pot găsi ceasuri elveţiene,
parfumuri franţuzeşti sau medicamente fără reţetă, toate la preţ de dumping .
Sistemul bancar, cu paradisul fiscal, contribuie şi el substanţial la
economia ţării.
 Producţia agricolă este limitată, doar
2 % din terenuri sunt arabile, majoritatea
produselor trebuind importate, cea mai mică
înălţime a ţării este 870m şi cea mai mare de
2,946m(fiind localizată în E munţii Pirinei).

Pe unele terenuri se cultivă tutun.

Principala activitate de câştigare a existenţei este creşterea oilor. În
fabrici se produc în principal ţigări, trabucuri şi mobilă.
Dintre resursele naturale ale ţării se numără puterea hidroelectrică,
apa minerală, lemnul, minereul de fier şi plumbul.
În Andorra nu există legea patentării invenţiilor.
Deşi nu este stat membru UE, este tratată ca atare când se vorbeşte
bunurile manufacturiale(fără tarife) şi pentru produsele agricole.
Andorra nu a avut monedă proprie, folosind francul francez şi peseta
spaniolă, până când în 1999 au fost înlocuite cu euro.
Andorra este considerată ţara cu cea mai mare speranţă de viaţă din
lume de 83,5 ani.
Andorra nu are armată proprie, responsabile pentru apărarea ei sunt
Spania şi Franţa.
 Liechtenstein

Capitala:Vaduz
Suprafaţa: 160 km2, ocupă locul 204 din 233
Forma de guvernare: Democraţie parlamentară şi monarhie constituţională
Populaţia:34.247
Densitate:215 loc/km2
Venit pe cap de locuitor: 4.300 $
PIB: 1.786 bilioane $
Moneda : francul elveţian.
Este o ţară alpină, situată în V Europei, având graniţă cu Elveţia şi Austria.
Este o destinaţie favorită a jocurilor sportive de iarnă, dar este mai cunoscută
datorită paradisului fiscal.
În perioada după al doilea război mondial, familia regală, a fost nevoită să-
şi vândă multe comori artistice pentru a supravieţui, incluzând un tablou de Leonardo
da Vinci. Astăzi prinţul de Liechtenstein este cel de-al şaselea cel mai bogat om din
lume, cu o avere estimată la 4 bilioane de $. Ţara a prosperat datorită politicii
economice, care presupune impozite mici pentru companii, atrăgând astfel multe
firme în ţară.
 În ciuda faptului că are o suprafaţă mică din punct de vedere geografic şi
resurse naturale limitate, este una dintre puţinele ţări din lume care are mai multe
companii înregistrate decât populaţie. S-a dezvoltat într-o ţară prosperă şi puternic
industrializată.
Impozitele relativ mici, cel mai mare fiind de 18 %, cât şi legile favorabile
pentru companii, au făcut ca peste 73000 de companii să-şi stabilească birourile
oficiale aici, cea ce înseamnă aproximativ 30 % din câştigurile statului. O altă sursă
de venituri sunt organizaţiile, care sunt entităţi financiare create pentru a creşte
intimitatea companiilor financiare străine independente. Organizaţiile sunt înregistrate
de obicei pe numele unei cetăţean, cel mai adesea un avocat.
Recent Leichtenstein-ul a arătat că luptă împotriva companiilor
internaţionale care spală bani, dorind să promoveze imaginea de ţară cu un centru
financiar legal.
În februarie 2008, banca LGT, a familiei pricipiale a fost implicată într-un
scandal de fraudă, neplată a impozitelor mai ales cu Germania,dar şi cu celelalte
state ale lumii, ducând la relaţii tensionate între guvernul german şi casa regală.
Prinţul a acuzat guvernul german de trafic de bunuri furate în valoare de 7,3 milioane
de $, cumpărare ilegală de informaţii bancare private de la un fost angajat al băncii.
Liechtenstein participă la uniunea vamală cu Elveţia, folosind moneda
acestui stat. A făcut parte din UEE din 1995.
 Guvernul lucrează să armonizeze politicile economice cu cele ale statelor
membre.
Din 2002, rata şomajului s-a dublat, în 2004 fiind de 2,2 %.
Guvernul percepe impozit pe veniturile personale şi din afaceri. Impozitul de
bază pentru veniturile persoanelor fizice este de 1.2 %. Când este combinat cu
impozitul suplimentar pe care îl percepe comuna, poate ajunge la 17,82 %. Se
percepe un impozit de 4.3 % tuturor angajaţilor pentru programul de protecţie socială.
Această rată ajunge la valori mai mare pentru persoanele care sunt proprii angajaţi
până la 11%. Astfel se ajunge cu maximul impozitelor la 29%. Veniturile din salarii
sunt impozitate lunar, reţineri făcute de către angajator.
Impozitele maxime pentru companii sunt de 18-20 %. Impozitul de bază
pentru sănătate este de 0,06%.
În privinţa impozitelor pe moşteniri şi proprietăţi, taxele depinde de relaţiile
care există între participanţi şi suma la care se ridică moştenirea. Impozitul variază
între 0.5 şi 0.75 % pentru soţi şi copii, şi între 18 şi 27 % pentru primitorii care nu sunt
rude. Impozitele pentru proprietăţi sunt progresive:
Suma Impozit
primii 200,000 1%
următorii 400,000 2%
următorii 600,000 3%
următorii 800,000 4%
peste 2mil. 5%
Aceste rate sunt înjumătăţite dacă proprietăţiile revin soţiilor sau copiilor.
 O companie pe acţiuni plăteşte un impozit pe dividende de 9% şi
un impozit pe capital de 0,1%, la valoarea netă a companiei (capitaluri
proprii). Valoarea minimă este de 1.000 CHF.
Un Anstalt, stabiliment comercial sau necomercial fără acţiuni,
cu activităţi de comerţ sau nu, plăteşte numai o taxă de 0,1% pe
capitalul propriu. Minimul anual este de 1.000 CHF.
Trusturile plătesc un minim de 1.000 CHF sau 0,1% la valoarea
netă a activelor deţinute.

În 2008, au început ample operaţiuni de investigare în numeroase

ţări, ale căror guverne suspectează că unii dintre cetăţenii săi s-au sustras
de la plata taxelor folosind bănci şi trusturi din Liechtenstein. Aceasta fiind
cea mai mare operaţiune împotriva evaziunii fiscale, este şi o încercare de
a pune sub presiune Leichtensteinul, o ţară cunoscută drept una dintre cele
mai necooperante paradisuri fiscale, împreună cu Andorra şi Monaco,
identificată de Organizaţia Economică de Cooperare şi Dezvoltare în 2002.
 În Liechtenstein speranţa de viaţă medie este de 79,68 ani (83
femei, 76 bărbaţi).

Mortalitatea infantilă este de 4,6 morţi la 1000 de naşteri. Se

estimează că aproximativ 100 % din populaţia peste 10 ani poate să scrie şi
să citească.
Sistemul feroviar este administrat de autorităţile din Austria, se
supun taxelor ţării. În ţară nu există aeroport, cel mai apropiat fiind Zurich,
existând doar un heliport.
Fiind o ţară alpină, iarna se ţin numeroase competiţii internaţionale,
de altfel Liechtenstein-ul fiind singura ţară cu cele mai multe medalii olimpice
pe cap de locuitor.
Liechtenstein adoptă o politică de neutralitate, fiind o ţară fără
armată, abolind-o în 1868 din cauza costurilor prea mari. Deşi pe lista
oficială a CIA de apărarea ţării este responsabilă Elveţia, între cele două ţări
nu există nici un tratat oficial cu privire la acest lucru.
 MALTA

Republica Malta este o ţară insulara în Europa de sud. Consistând dintr-

un arhipelag în centrul Mării Mediterane, la sud de Italia şi la nord de Tunisia,
aceste insule amplasate strategic, au fost cucerite şi stăpânite de diferite puteri pe
parcursul secolelor.
Ordinul cavaleresc maltez, a fost alungat în 1798 din Malta prin Napoléon
după aproape 270 de ani de domnie, urmând ca acesta să formeze în continuare
în Roma (în Via Condotti 68) cel mai mic stat din lume (cunoscusub numele de
Stareţia din Malta).
Malta a devenit independentă de Marea Britanie la 21 septembrie 1964,
iar de la 1 mai 2004 este membră a Uniunii Europene.
Malta numără cca. 400.000 locuitori, cetăţeni ai statului maltez, precum şi un
număr semnificativ de rezidenţi (în special britanici în vârstă, retraşi aici, la pensie,
datorită climei excepţionale şi a costurilor extrem de convenabile), pe o suprafaţă
redusă, rezultând astfel o densitate a populaţiei ridicată, de 1249 locuitori pe
kilometrul pătrat. Astfel, Malta este ţara cu cea mai mare densitate din Europa şi a
treia ţară ca densitate din lume. 94 % din populaţie locuieşte în mediul urban.
 Până in anii '60 economia Maltei era controlată în mare
parte de Marea Britanie. După obţinerea independenţei
industria şi turismul s-au dezvoltat rapid, iar în prezent atât
Malta cât şi Gozo sunt centre industriale şi destinaţii turistice
importante. Principalele avantaje ale Maltei sunt resursele de
calcar, spaţiul geografic favorabil şi mai ales forţa de muncă.
Există şi puternice dezavantaje : Malta produce doar o
cincime din necesarul de hrană, are resurse limitate de apă
dulce şi nu are surse de energie. Economia este reprezentată
în special prin producţia de electronice şi textile destinate
exportului şi turism. În 1996 s-a înregistrat un nou record în
domeniu, peste un milion de turisţi vizitând Malta.
 Alegătorii micii insule mediteraneene arată o divizare politică
cum nu se mai găseşte altundeva. Conservatorii naţionalişti şi
socialiştii se luptă pentru putere, ambii ar putea construi o
circumscripţie stabilă.
De aceea în Malta diferenţa de voturi a fost foarte mică.
Preşedintele Edward Fenech Adami a sperat de exemplu la o
votare cu 57 % pentru Referendumul UE, şi a numit aceasta
marea majoritate.

Statutul de membru de partid este moştenit din generaţie în

generaţie în Malta.
Pe 12 martie 2003, deci la patru zile de la referendumul
pentru extinderea Uniunii Europene au avut loc în Malta alegeri
parlamentare. După modelul referendumului, maltezii au ales
conservatorii naţionali (PN) pentru 51,79 % din locurile din
parlament şi Partidul Muncii (MLP) pentru 47,52 % din locurile din
Parlament (MLP). Al treilea partid, Alternattiva Demokratika (AD)
a primit 0,68 % din voturile exprimate şi deci nici un loc în
Parlament.
 Turiştii vor găsi numeroase locuri de cazare, atât în Malta cât şi în
Gozo, de la hoteluri luxoase la pensiuni accesibile. Cea mai bună
alegere sunt hotelurile de patru stele, care oferă cele mai bune condiţii,
deşi la preţuri ridicate. Mai ales în perioada verii, din cauza numărului
mare de turişti, locurile de cazare sunt aproape imposibil de găsit fără
o rezervare prealabilă, iar preţurile cresc spectaculos. Pasionaţii de
cumpărături vor găsi aici magazine diverse, de la cele de lux la mici
prăvălii cu suveniruri şi produse locale. Restaurantele, barurile şi
localurile oferă o gamă largă de preparate culinare, atât cele specifice
zonei cât şi din bucătăria internaţională, la preţuri variate.
 MONACO

Principatul Monaco, cunoscut cu numele de Munegu în dialectul

local, este a doua cea mai mică ţară din lume, situată între Marea Mediterană
şi Franţa, pe Riviera franceză sau Coasta de Azur. Consistând mai ales din
vechiul oraş Monaco şi zonele construite ulterior, este şi cea mai dens
populată ţară din lume.
Monaco este împărţită în patru zone: Monaco-Ville, oraşul vechi ce
este amplasat pe un teren stâncos ce se extinde în Marea Mediterana; La
Condamine, partea nord-vestică care include şi zona portului este
subdivizată în trei regiuni: Moneghetti – zona portului, Les Revoires –
cuprinzând Gradinile exotice, La Colle – la graniţa vestică; Monte Carlo,
cuprinzând zona turistică şi cazinoul aflate în centru, Larvotto – plaja din
estul principatului, Saint Roman si Tenao în nord-est, Saint Michel – zona
rezidenţială ; şi Fontvieille, o zonă nou construită.
 Monaco este o monarhie constituţională începând din
1911, cu puteri sporite conferite suveranului, apropiate de cele
ale unei monarhii absolute.

Actualul suveran este Prinţul Albert al II-lea de Monaco.

Executivul este cuprins din Ministru de Stat (şeful guvernului),
care prezidează peste un Consiliu de Guvernamant (Cabinetul).
Ministrul de Stat este un cetăţean francez ales de Prinţ din mai
mulţi candidaţi propuşi de Guvernul francez. Sub constituţia din
1962, prinţul împarte puterea cu un parlament unicameral. Cei
24 de parlamentari sunt aleşi prin vot universal pe o perioada
de 5 ani. Lucrările locale sunt vegheatate de un Consiliu
Comunal care are 15 membrii aleşi şi este condus de primar.
Monaco a primit primul ambasador din altă ţară pe 16 februarie
2006, din partea Franţei. Aceasta vine după atât timp chiar
dacă principatul a avut reprezentare în alte state şi în Consiliul
Naţiunilor Unite.
 Este considerat a fi cu adevărat paradisul paradisurilor fiscale. Situat
pe Coasta de Azur, între Nice şi San Remo, pricipatul Monaco este o
monarhie ereditară (familia Grimaldi fiind dinastia dominatoare încă din
1297), unde religia oficială este catolicismul.

Au calitatea de rezidenţi în Monaco persoanele fizice de naţionalitate

monegască (cei născuţi cel puţin dintr-un părinte monegasc), cei adoptaţi
potrivit legislaţiei locale, precum şi cei care obţin mai intâi o carte de sejur,
după care sunt naţionalizaţi).
În ceea ce priveşte persoanele juridice, acestea se pot înfiinţa în
Monaco fie de către monegasci, fie de către străini, cu respectarea
procedurii (greoaie şi de durată) prevăzute de legea locală.
Din punct de vedere fiscal, principatul Monaco este mai mult decât
atrăgător, întrucat acolo nu există, practic, impozite directe. Se percepe, în
schimb, taxa pe valoarea adăugată, care este armonizată cu Franţa, de
19,6%. Jumătate din activităţile desfăsurate în principat au ca obiect bănci,
asigurări şi alte prestări de servicii. În Monaco îşi desfăsoară activitatea
peste şaptezeci de bănci şi alte instituţii financiare, prin care se rulează
aproximativ 40 miliarde de dolari anual.
 Una din principalele surse de venit ale Principatului
Monaco este turismul; în fiecare an mulţi sunt atraşi de clima
plăcută şi de cazinoul său. În 2001 un nou mare proiect a dus
la extinderea portului folosit de navele de croazieră, dar şi de
ambarcaţiunile private.
Principatul a reuşit să creeze afaceri prospere în domenii
ce sunt prietenoase mediului precum cosmetică naturistă.
Fiind un lider mondial în lux şi bani, Monaco este una din cele
mai scumpe locaţii de pe Pământ. Principatul este cunoscut şi
ca un rai al taxelor şi mulţi dintre rezidenţii săi sunt milionari ai
altor ţări. Luxul şi frumuseţea sunt asociate cu Monaco
precum şi buticurile sale ce poartă nume celebre (Chanel,
Prada, Armani, etc.), restaurante luxoase şi familia regală, în
special de la căsătoria dintre Prinţul Rainier cu Grace Kelly,
mai târziu Prinţesa Grace de Monaco.
 Statul nu impune impozite pentru persoane private. Monaco reţine taxe în
diferite sectoare precum tutunul sau serviciile poştale. Reţeaua telefonică, Monaco
Telecom, impune un monopol pe piaţă şi este deţinută în proporţie de 49% de
Cable and Wireless, 45% de stat şi aduce şi ea un mare profit statului. Standardele
de viaţă sunt ridicate, în mare comparabile cu cele din zonele prospere ale marilor
metropole franţuzeşti.
Lipsa impozitelor pentru persoanele fizice a dus la un număr considerabil
de “refugiaţi ai impozitelor” veniţi din Europa, care îşi câştigă majoritatea banilor din
afara Principatului; celebrităţi precum piloţii de Formula1, atrag cea mai mare
atenţie însă aici se află şi numeroşi oameni de afaceri. Monaco nu este membru al
Uniunii Europene însă este strâns legat de aceasta prin acorduri cu Franţa, aşadar
moneda a devenit cea din Franţa, euro.
Până în 2002 Monaco îţi bătea propriile monede, francii monegaşti.
Principalele exporturi ale Principatului sunt chimicale, farmaceutice, produse de
înfrumuseţare, ceramica, textile, mase plastice, instrumente medicinale şi obiecte
din metal.
 SAN MARINO
Capitala: oraşul San Marino, este un oraş muntos, accesul fiind dificil.
Forma de guvernare: Republică parlamentară, cel mai vechi stat constituţional
din lume, fondat în 331, constituţia ţării datează din 1600, este cea mai veche
constituţie din lume care este încă în vigoare.
Suprafaţa: 60 km2, ocupă locul 224 din 233, este cel mai mic stat independent
european
Populaţia: 29.615 loc, cea mai mică populaţie dintre toate statele membre
Consiliului European
Densitate: 481 loc/km2.
Venit pe cap de loc.: 2900 $/lună
PIB: 904 mil.$(2001)
Moneda: euro
San Marino este dominată de munţii Apenini, cel mai mare punct al ţării
este situat la 729 m deasupra mării.
 Chiar dacă nu este stat membru al UE, San Marino are dreptul de a folosi
euro şi de a bate monedă. Înainte de euro, locuitorii foloseau lirele sanmarinesse,
numărul mic de monede euro ale statului, ca şi în cazul lirelor în trecut, sunt foarte
valoroase pentru colecţionari.
Turismul contribuie cu peste 50% din PIB, peste 3.3 mil de turişti din 1997
vizitând ţara.
Alte industrii cheie sunt domeniul bancar, electronic, ceramic. Principalele
produse agricole sunt brânza şi vinul. Timbrele poştale valabile pentru corespondenţa
doar de pe teritoriul ţării, sunt vândute la colecţionari, aceste sunt alte surse de venit.
Profiturile corporaţiilor sunt impozitate cu 19%, veniturile sunt impozitate cu
5%, dobânda este supusă la o reţinere de 13 %.
În 1972, sistemul de TVA a fost introdus în Italia, aplicat şi în San Marino, în
acord cu tratatul de prietenie din 1939, astfel a fost impusă taxa pe bunurile importate.
Dar aceste impozite nu au fost şi nu sunt aplicate pe bunurile naţionale. Din 1996,
bunurile manufacturiale nu sunt supuse impozitelor indirecte.
Cu acordul Uniunii vamale, San Marino continuă să perceapă impozite pentru
bunurile importate, şi a fost introdusă o taxă pe valoarea adăugată, care să
înlocuiască TVA italian.
San Marino are cea mai mică armată din lume, de apărarea sa este
răspunzătoare Italia.
În ţară, nu există aeroport, numai heliport, cel mai aproape aeroport este la
Rimini, iar de acolo curse de autobuz spre San Marino. Transportul în
comun este limitat, la fel şi numărul taxiurilor.
 VATICAN

Vatican — sau Statul Vatican (limba italiană: Stato

della Città del Vaticano, limba latină: Status Civitatis
Vaticanae) — este un mic stat suveran al cărui teritoriu
constă dintr-o enclavă în oraşul Roma, Italia. Întreaga
ţară este de aproximativ jumătate de kilometru pătrat.
Statul este condus de către episcopul Romei, Papa, şi
astfel poate fi considerat un stat ecleziastic în care
funcţiile înalte sunt ocupate de către clerici. În zilele
noastre, Vaticanul este cel mai mic stat independent din
punct de vedere al suprafeţei şi al numărului de locuitori.
Este reşedinţa teritorială a Sfântului Scaun, entitatea
instituţională reprezentată de către Papă, episcopul
Romei şi prin urmare principala reşedinţă ecleziastică a
Bisericii Catolice
 Şeful statului este papa, care pe lângă autoritatea supremă
executivă, legislativă şi judecătorească este şi şeful guvernului.

Aceasta este o monarhie electivă non-ereditară cu un suveran

care exercită autoritate absolută, adică putere supremă legislativă,
executivă şi judecătorească nu doar peste statul Vatican, dar şi
peste Sfântul Scaun. Suveranul este ales pe viaţă în conclav de
cardinalii sub 80 de ani. Subordonaţii săi principali din punct de
vedere al conducerii statului sunt Secretarul de Stat, preşedintele
Comisiei Ponficale pentru Statul Vatican şi guvernatorul statului
Vatican.
În prezent papa este Benedict XVI, născut Joseph Ratzinger
în Germania. Tarcisio Bertone din Italia este Secretar de Stat.
Edmund Cardinal Szoka, de origine poloneză, născut în America,
este atât preşedinte al Comisiei Pontificale, cât şi guvernator.
Szoka şi-a păstrat funcţia din timpul papei Ioan Paul al II-lea, fiind
renominalizat în funcţie de succesorul acestuia.
 Buget: Venituri (2003) 252 milioane $; cheltuieli (2003) 264
milioane $. Industrii: tipărituri şi producţia unor mozaicuri şi
uniforme pentru angajaţi; activităţi bancare şi financiare
internaţionale. Această economie non-comercială unică este
sprijinită financiar de donatori (cunoscuţi ca Obolul Sfântului
Petru), catolici din întrega lume, din vânzarea timbrelor poştale şi
a suvenirurilor, taxe de intrare în muzee şi vânzarea publicaţiilor.
Veniturile şi standardele de viaţă pentru muncitorii laici sunt
comparabili cu - sau într-un fel mai bune decât - cei care lucrează
în alte părţi ale Romei.
Vaticanul foloseşte euro ca monedă de la 1 ianuarie 2002.
Acesta are propria bancă, Banca Vatican.
 Aproape toţi cetăţenii Vaticanului locuiesc înăuntrul zidurilor
vaticane. Cetăţenia este acordată în principal clerului, inclusiv înalţilor
demnitari, preoţi, călugărite, precum şi faimoasei Gărzi elveţiene, forţă
militară pe bază de voluntariat. Mai sunt aproape trei mii de muncitori
laici care alcătuiesc majoritatea forţei de lucru, dar aceştia rezidează
în afara Vaticanului.
Limba oficială este limba latină, lingua franca a Imperiului
Roman, care a rămas în uzul Bisericii Catolice. Italiana şi - cu o mai
mică amploare - alte limbi sunt folosite în general pentru conversaţie,
publicaţii şi transmisiuni. Germana este limba oficală a Gărzii
elveţiene.
Există şi o cetăţenie vaticană separată care împuterniceşte
oficialii să călătorească cu ajutorul paşaportului vatican şi le oferă
statut diplomatic în ţările în care sunt acreditaţi. La sfârşitul anului
2003, 552 de persoane deţineau cetăţenie vaticană din care 61 de
cardinali, 346 alţi clerici, 101 membri ai Gărzii pontificale elveţiene şi
44 de alte persoane laice. Aproape toate aceste persoane deţin dublă
cetăţenie, păstrându-o şi pe cea a propriilor ţări cât timp se află în
serviciul Vaticanului. Majoritatea italienilor angajaţi la Vatican nu deţin
cetăţenie vaticană.
 Oferind o identitate teritorială pentru Sfântul Scaun, statul
Vatican este recunoscut ca teritoriu naţional sub legea
internaţională, chiar dacă Sfântul Scaun este organismul legal
care conduce relaţiile internaţionale, negociază înţelegerile
internaţionale, respectiv trimite şi primeşte reprezentanţii
diplomatici. Datorită teritoriului limitat al statului, ambasadele
străine pe lângă Sfântul Scaun se află în partea italiană a Romei;
Italia îşi găzduieşte chiar şi propria ambasadă pe lângă Sfântul
Scaun.
Sfântul Scaun este observator permanent la Naţiunile Unite,
în iulie 2004 a primit toate drepturile unui statut de membru cu
excepţia votului. După spusele Arhiepiscopului Celestino
Migliore, observatorul permanent al Sfântului Scaun, "nu avem
drept de vot pentru că aceasta este alegerea noastră." Acesta a
mai adăugat că Vaticanul îşi consideră statutul actual drept "un
pas fundamental care nu închide nici o cale pentru viitor. Sfântul
Scaun îndeplineşte toate cerinţele pentru a fi stat membru şi
dacă în viitor se va dori, această rezoluţie nu îl va împiedica să-l
ceară .
 Sfântul Scaun menţine relaţii diplomatice formale cu 174 de state
suverane, Uniunea Europeană şi Ordinul din Malta; 69 din acestea
menţin misiuni diplomatice rezidente permanente pe lângă Sfântul
Scaun. Restul au misiuni cu acreditare duală în afara Italiei pentru că
Sfântul Scaun nu acceptă acreditare duală cu o ambasadă localizată
în Italia. Are de asemenea relaţii de natură specială cu Rusia (misiune
cu un ambasador) şi Organizaţia pentru eliberarea Palestinei (birou cu
un director). Sfântul Scaun menţine 179 de misiuni diplomatice
permanente în afară (din care 106 sunt acreditate în state suverane).
Activităţile diplomatice ale Sfântului Scaun sunt întreţinute de
Secretariatul de Stat (Vatican) (condus de către un Cardinal Secretar
de Stat) prin intermediul secţiei pentru relaţiile cu statele.
Sfântul Scaun este activ în organizaţiile internaţionale. Are relaţii
diplomatice cu Uniunea Europeană (UE) la Bruxelles; este observator
permanent pe lângă Naţiunile Unite (NU). Statul Vatican este membru
sau observator în multe alte organizaţii internaţionale.
În 1971, Sfântul Scaun şi-a anunţat decizia de a adera la Tratatul
de neproliferare a armelor nucleare pentru a-şi "oferi sprijinul moral
principiilor care formează baza tratatului însuşi."
Sfântul Scaun are un delegat pe lângă Liga arabă la Cairo.
 Statul Vatican nu are aeroporturi. Există un helioport şi 852 m de
cale ferată standard (1435 mm) care face conexiunea cu reţeaua
italiană în staţia Roma Sfântul Petru. Calea ferată este rar folosită.
Un ziar, L'Osservatore Romano, publică zilnic în limba italiană,
săptămânal în limba engleză, limba spaniolă, limba franceză, limba
germană şi în limba portugheză, iar lunar în limba poloneză.
Oraşul deţine un sistem independent modern de telefonie şi de
un oficiu poştal. O înţelepciune romană spune că scrisorile
internaţionale puse în cutiile vaticane ajung la destinaţie mai repede
decât cele puse la câţiva metri mai încolo în cutiile italiene. Vaticanul
(care are propriul cod de ţară, .va) are un sit oficial, staţie radio şi
canale TV cu emisie prin satelit.
 Paradisul fiscal

Paradisurile fiscale sunt ţări sau teritorii în care persoanele fizice sau juridice
stabilite aici sunt supuse unui regim privilegiat, fie pentru că nu sunt impozabile, fie
pentru că plătesc impozit pe venit sau pe beneficii mai puţin ridicat decât cel plătit în
ţară din care provin.
Paradisurile financiare sunt entităţi sociale, economice şi politice create
pentru a atrage investiţiile.

În funcţie de sistemul de impunere practicat, paradisurile fiscale pot fi

clasificate în trei categorii:
− ţări în care veniturile realizate în străinătate sunt scutite total de impozitul pe profit.
În această situaţie se plăteşte o taxă anuală fixă. De exemplu Insulele Virgine, Belize
etc.
− ţări în care baza de impozitare nu este profitul realizat, ci valoarea capitalului social.
De exemplu Stiftungul din Liechtenstein datoreaza un impozit egal cu 0,1% din
valoarea capitalului social, dar nu mai puţin de 1000 de franci elveţieni.
− ţări în care se impune un venit fix. Cel mai cunoscut paradis fiscal care utilizează
acest sistem este Cipru, unde firmele offshore plătesc un impozit de 4,25% din
profitul realizat.
 Offshore - societate la limită - desemnează o companie care nu desfăşoara
activitate comercială în ţară în care a fost înmatriculată, ceea ce înseamna că nu
realizează venituri din ţara de rezidenţă. Teoretic, companiile offshore se pot
înregistra în orice ţară din lume, dar nu peste tot se pot obţine şi avantaje fiscale.
Companiile offshore pot fi folosite în foarte multe domenii: domeniul bancar, imobiliar,
transport maritim, asigurări, proprietate intelectuală, investiţii, finanţe, servicii, comerţ,
etc.
Avantajele companiilor offshore:
-fiscalitatea redusă. În toate paradisurile fiscale regimul uşor de impozitare al
companiilor offshore este garantat prin lege. Fiscalitatea este zero sau aproape zero.
Profitul acumulat de companiile offshore se impozitează în statul de rezidenţă, iar
aceste state fie nu aplică nici un impozit pe profitul obţinut, fie acest impozit este
foarte mic (max. 5%).
-birocraţie scăzută. Companiile offshore sunt scutite de obligaţia de a ţine
contabilitatea, registrele comerciale şi nu sunt obligate la prezentarea bilanţului
contabil.
-anonimitate. Datele de identificare ale acţionarilor şi ale administratorilor nu sunt
publice.
În funcţie de locul unde îşi au sediul social firmele offshore, contabil se împart în:
− firme care nu trebuie să ţină nici un fel de contabilitate, fiind obligate doar la plata
unei taxe fixe (Bahamas, Belize etc.);
− firme care sunt obligate la ţinerea contabilităţii. De exemplu Irlanda, Cipru, Uruguai
 Uniunea Europeană a declarat război paradisurilor fiscale din
Liechtenstein, Elveţia, Monaco şi Andorra .

Ministrul german de Finanţe susţine că evaziunea fiscală costă Germania

circa 30 de miliarde de euro, în fiecare an. Marea Britanie pierde o suma similară,
iar UE, în total, circa 100 de miliarde de euro anual din taxe neplătite.
Elveţia, San Marino, Monaco, Andora, Liechtenstein şi alte teritorii
asociate se mulţumesc să impoziteze dobânzile obţinute de nerezidenţi la
depozitele bancare şi să transfere 75% din suma obţinută în ţările de origine, dar
mărimea acestor sume nu poate fi controlată.
În pofida aderării la UE şi a adoptării monedei unice, în ultimii cinci ani, în
Malta au fost adoptate mai multe amnistieri fiscale. Una dintre ele permite celor
care nu şi-au declarat veniturile să şi le înregistreze anonim, plătind doar o
amenda de 4%. Tot o penalizare, de data aceasta de trei procente, se aplică şi
celor care nu şi-au declarat investiţiile făcute în afara ţării.
 În lume funcţionează aproximativ 73 de paradisuri fiscale, însă date
precise despre sumele de bani care ajung aici nu există. Unele zone s-au
specializat pe activităţile bancare, altele servesc interesele multinaţionalelor, în
timp ce celelalte adună bogaţii lumii.
Banca pentru Depozite Internaţionale (BDI), care înregistrează date
referitoare la depuneri în numerar pentru fiecare ţară, estimează că la nivel global, în
2004, a existat un total de 14.000 de miliarde, de astfel de depozite dintre care 2.700
de miliarde erau păstrate în ţările 'offshore.
Panama, Liechtenstein, Elveţia şi toate celelalte raiuri ale finanţelor au legi
stricte referitoare la spălarea banilor negri. Pentru a se asigura că instituţiile financiare
care-şi au sediul acolo nu sunt folosite în scopuri ilicite, există departamente speciale
care investighează orice posibilă încălcare a acestor reglementări.
Insulele Cayman, un teritoriu britanic de peste mări, cu o populaţie compusă
în majoritate din comercianţi de suveniruri şi pescari, este gazda unor offshore-uri în
valoare de 1,4 trilioane de euro. Nauru, un micro-stat din Pacific, a văzut circa 70 de
miliarde de euro, majoritatea bani ruseşti.
Ţări ca Bahamas fac din statutul de paradis fiscal o parte a strategiei lor de
marketing, locuitorii băştinaşi, dar şi rezidenţii străini nu plătesc nici un fel de taxă, nici
din.veniturile personale nici din profiturile realizate din vânzarea investiţiilor capitale.
Rezidenţii temporari sunt nevoiţi însă să plătească un procent din valoarea proprietăţii

deţinute.
 Hong Kong
În Hong Kong nu există impozit pe salariu, taxe pentru profiturile realizate
din vânzarea investiţiilor capitale, există multe deducţii de la plata contribuţiilor către
stat pentru persoanele fizice, taxă pe venit standard de 16% şi o taxă pentru
corporaţii de 17,5%. Guvernul Regiunii Administrative Hong Kong s-a angajat să
dezvolte într-atât legislaţia pentru taxe şi finanţe încât această zonă să devină cel
mai important paradis fiscal din Asia. În acest scop, autorităţile au eliminat impozitele
pe proprietăţi şi moşteniri, ţinând cont că până acum guvernul de la Hong Kong
aduna anual din taxele pe moşteniri aproape 200 milioane de dolari. Restul taxelor
sunt atât de mici încât oraşul poate fi considerat un veritabil paradis fiscal.

Elveţia
Străinii care devin rezidenţi ai acestei ţări pot găsi aici un veritabil paradis
fiscal. Comisia Europeană luptă de ceva vreme împotriva regimului fiscal din Elveţia
motivând că scutirile de impozit acordate companiilor care-şi stabilesc cartierele
centrale aici sunt de fapt ajutoare de stat ilegale care trebuie eliminate. Potrivit
oficialilor elveţieni, această politică fiscală aplicată companiilor străine aduce anual
economiei aproximativ 2,39 miliarde de dolari.
 Insulele Cayman
Teritoriu dependent de Marea Britanie, unul dintre cele mai renumite
paradisuri fiscale. Zero taxe pentru companiile sau rezidenţii străini. Aici sunt
localizate 40 dintre cele mai mari bănci din lume. În iunie 2000, organizaţiile
multilaterale au catalogat oficial Insulele Cayman drept un paradis fiscal, dar şi ca un
teritoriu necooperant în lupta împotriva spălării banilor negri. Răspunsul autorităţilor de
aici a fost limitarea confidenţialităţii informaţiilor bancare. Mişcarea a ajutat Insulele
Cayman să fie eliminate de pe lista teritoriilor necooperante.

Singapore
Localizat strategic, Republica Singapore are reputaţia de a fi un centru
financiar atractiv pentru fondurile „offshore'. Cu toate acestea, aceasta „Elveţie a Asiei'
nu este căutată pentru taxele foarte mici, pentru că în majoritatea ţărilor din această
zona, impozitele sunt nesemnificative. Singapore atrage bogaţii Asiei mai degrabă
pentru politicile bancare care protejează informaţiile legate de situaţia financiară a
clienţilor. Legislaţia legată de confidenţialitatea informaţiilor bancare a intrat în vigoare
în anul 2001 şi de atunci micuţa republica este recunoscută prin stricteţea cu care
este pusă în aplicare această lege. Iar Singapore nu renunţă la aceste reguli în ciuda
presiunilor venite din partea guvernelor străine.
 Concluzii:

Nivelul taxelor şi a impozitelor mici, care fac posibile existenţa

paradisurilor fiscale, pentru unele ţări reprezintă cea mai mare sursă de
venit, sau chiar şi unica.
De obicei paradisurile fiscale sunt teritorii relativ mici, insule sau
ţări de pe continent, care nu pot să se administreze singure doar din
profiturile pe care le au din turism sau pescuit, taxe şi impozite, astfel ele
creează facilităţi pentru a atrage cât mai mulţi investitori străini, chiar cu
riscul de a pierde nişte bani din taxe şi din impozite, bani care mai târziu v-
or fi recuperaţi înzecit, însutit de la firmele străine, care îşi deschid sedii în
ţara respectivă.
Chiar dacă Uniunea Europeană şi instituţiile oficiale militează
împotriva acestor locuri, unele proteste sunt doar de faţadă, deoarece
multe dintre aceste paradisuri sunt de fapt teritorii, colonii ale altor ţări, care
desigur beneficiază de o parte din profituri.
Bibliografie:

http://en.wikipedia.org/wiki/Andorra
http://en.wikipedia.org/wiki/Liechtenstein
http://en.wikipedia.org/wiki/San_marino
http://en.wikipedia.org/wiki/Monaco
http://en.wikipedia.org/wiki/Malta
http://en.wikipedia.org/wiki/Vatican_City
http://www.oradea.ro/stire/Cele-73-de-paradisuri-fiscale-din-lume/2990.html
http://209.85.135.104/search?q=cache:ZLstfHwVp-IJ:www.biblioteca.ase.ro/downres
http://209.85.135.104/search?q=cache:OW-i2mMTCH0J:www.sova.ro/db%2520mai
http://www.ziua.ro/news.php?data=2008-03-05&id=4196
http://www.adevarul.ro/articole/liechtenstein-isi-apara-statutul-de-paradis-fiscal/3440