Î

nității. De

eaîln
tfceal,d rfaorerțaa oepie rdeiăîtnă tcoaadrruel rdeeal ivsm
iauță
lu i sfo
el cldoorivc,edește pe

care leasupra
Viziunea autorului conferă purtătorilor
raportului privilegiul
ficțiune-realitate eter
specifică
basmului permit
Creangă fiind drumul
scriitorul de
careîntoarcere
s-a impus înaliteratura
eroului,română
când prinmulțimile se
viziunea pun
realist-rurală.
în mișcare,În modatrase
original,deautorul
luminaapropie, uneori cerbul,
ei. Ucigând
până la suprapunere, universal imaginar de satul humuleștean,
Harap-Alba îi va lua eternitatea, atribut cu care va fi
pe care îl adaptează, augmentează, scripturalizează și
textualizează, cu investit
rezultatespre a-l dărui oamenilor.
spectaculoase. Scena aducerii
Basmul lui Creangă
nestematelor
este particularizat lingvistic, prin elementecu carede umorerași împodobit
oralitate, cerbul
năzdrăvan
preluate din limbajul este
specific parcursă
țărănesc, ritualic,
localizat. Autorul cupreia
prezentarea
interjecții șielementelor
exclamații “alelei,
de trosc-plosc”, expresii populare
natură ezoterică și ritualică – prin
“vorba ceea, pace bună”, diminutive cu valoarea augmentativă
săparea gropii, echivalentă mormântului în care
“băuturică, buzișoare”. În cadrul operei, se observă prezența
protagonistul
unui narator omniscient, care stă de veghe
relatează în așteptarea
la persoana a III-a, dar cerbului.
cu particularități Ajutat de Sfânta
de subiectivitate, Duminică,
implicat Harap-Alb
afectiv în întâmplărileîi ia capul
cerbului,
expuse. Intervențiile ascunzându-se
naratorului îl plasează mai într-o groapă,
puțin în posturaspre a nu fi
de “vocevăzut
a textului”, ci mai degrabă
de privirea care în ipostaza
ucide. Dede lapovestitor
Sfânta Duminică
înconjurat de un auditoriu participativ, implicat și el emoțional.
Harap-Alb află că acel cerb era “solomonit” și că îi
Discursul narativ îmbimă judecăți asupra personajelor (“sărmanul
Harap-Alb”), ucidea pe ceiacestora
asupra actelor care îl(“nebunii
priveaude-a (“are un ochi otrăvit”).
lui Ochilă”),
considerațiiSângele
generale,care se scurge
digresive (“Lumeadupă asta euciderea
pe dos”), cerbului
simulareareprezintă
unei detașări unafective
botez(“Ce-mi
sub zodia eternității,
pasă mie?) sau eroului
interpelarea lectorului considerat a fi un
atribuindu-i-se spectator
statutul de(“Eu
erou sunt dator
civilizator. Deși
să spun povestea și vă rog să ascultați”). Acestea denotă
scena trimite la mitologie, la uciderea Meduzei de
erudiția paremiologică și oralitatea stilului specifice operelor lui
către Perseu, semnificațiile sunt mai profunde –
Creangă.
ucigând cerbul, Harap-Alb omoară o ipostază a
Răului etern, instaurând pacea în lume.