Metabolismul nucleotidelor

Structura nucleotidelor

• Nucleotidele sunt derivați

ai bazelor azotate (purinice
si pirimidinice).

• Bazele azotate purinice:

- Adenina
- Guanina

• Bazele azotate
pirimidinice:
- Citozina
- Uracil
- Timina
• Nucleozidele sunt formate dintr-
o bază azotată legată printr-o
legătură β-N-glicozidică de o
pentoză (riboza sau 2’-
deoxiriboza).
• Nucleotidele sunt formate prin
adăugarea uneia sau mai multor
grupări fosfat la un nucleozid.
Prima grupare fosfat se leagă
printr-o legatură esterică. A
doua și a treia grupare fosfat se
leagă la nucleotid prin legături
macroergice (de tip fosfo-
anhidridă).
 Bază Nucleozid Nucleotid
azotată

Adenina Adenozina AMP (acid

Deoxi- adenilic)
adenozina dAMP

Guanina Guanozina GMP (acid

Deoxi- guanilic)
guanozina dGMP

Citozina Citidina CMP (acid

Deoxi-citidina citidilic)
dCMP

Uracil Uridina UMP (acid

uridilic)

Timina (Deoxi)- (d)TMP

Timidina (acid timidilic)
ROLURILE BIOLOGICE ALE NUCLEOTIDELOR
 ROLURILE BIOLOGICE ALE NUCLEOTIDELOR

• Pe lângă faptul că sunt unități

structurale ale acizilor nucleici,
nucleotidele intră și în structura
altor compuși cu funcție biologică:

• Sunt constituenți ai nucleozid

trifosfatilor (ATP, GTP, CTP, UTP),
ce participă ca donori de energie la
reacții de sinteză.

• Servesc ca mesageri secunzi, sub

forma nucleotidelor ciclice (AMPc,
GMPc), participând în semnalizarea
celulară.
 ROLURILE BIOLOGICE ALE NUCLEOTIDELOR

• Nucleotidele intră în structura

unor coenzime: NAD+, NADP+,
FAD, CoA.

• Participa la activarea unor

precursori metabolici, în reacții de
sinteză (UDP-glucoza, UDP-
glucuronat, CDP-colina, S-
adenozil-metionina).
 Biosinteza nucleotidelor purinice

Atomii inelului purinic sunt furnizați de:

- aminoacizi: acid aspartic, glicină și acid glutamic
- CO2
-N10-formil-tetrahidrofolat.

Nucleotidele purinice se sintetizează printr-un șir de reacții ce adaugă atomi de carbon

și azot pe o structură de riboză-5-fosfat deja formată.
Pentru a participa la reacțiile de sinteză de novo și în calea de salvare a bazelor purinice,
riboză -5 –fosfat este activată la fosfo-ribozil-pirofosfat (PRPP) cu participarea ATP și a
enzimei PRPP- sintetazei. Enzima este activată de fosfatul anorganic și inhibată de
nucleotidele purinice.
 Biosinteza nucleotidelor purinice

• Gruparea amidică a glutaminei dezlocuieşte PPi, sub acţiunea PRPP

glutamin amido-transferazei. Rezultă 5-P-ribozil-amina (legătură β-N-
glicozidică) ce conţine N9 al viitorului nucleu purinic.
• După această reacție urmează un șir de 9 reacții, prin care are loc sinteza
IMP (inozin monofosfat) – precursorul nucleotidelor purinice.
Biosinteza nucleotidelor purinice
 Biosinteza nucleotidelor purinice
• Biosinteza AMP şi GMP din IMP
După șirul de reacții din care rezultă
IMP urmează alte reacții, ce duc la
sinteza de AMP si GMP. Reacțile au
loc cu consum de energie sub
formă de ATP și GTP.

Sinteza AMP
- gruparea –NH2 provine din aspartat
- donorul de energie este GTP

Sinteza GMP
- gruparea –NH2 provine din
glutamină
- donorul de energie este ATP.
 Reglarea sintezei de purine

Amploarea sintezei de purine depinde de următorii factori:

1. Concentraţia PRPP – depinde de:

 disponibilitatea de riboză-5-P (format în calea pentoz-fosfaţilor)
 activitatea PRPP sintetazei: inhibată alosteric de ADP şi GDP

2. Reacţia catalizată de PRPP glutamin amido-transferaza este etapa limitantă de

viteză. Enzima este inhibată alosteric de produşii finali: AMP şi GMP (feed-back
negativ).

3. Asigurarea unei sinteze echilibrate a nucleotidelor adenilice şi guanilice

 AMP şi GMP inhibă propria lor sinteză din IMP:
- AMP inhibă adenilo-succinat sintetaza
- GMP inhibă IMP-dehidrogenaza
Reglarea sintezei de purine
Calea de salvare - biosinteza purinelor prin reutilizarea bazelor
libere

• Bazele azotate libere ce rezultă fie din degradarea acizilor nucleici,

fie din dietă, pot constitui surse pentru sinteza nucleotidelor purinice.
• Prin reutilizarea produșilor de catabolism se economisesc
intermediari amfibolici şi energie, fiind astfel o cale mai
,,economică’’.
• Enzimele participante la sinteză sunt fosforibozil-transferazele.

• AMP şi GMP formate pe această cale → diminuă sinteza de novo

(prin inhibiţia PRPP Gln amido-transferazei).
• Are loc în multe țesuturi (importanță particulară în creier, limfocite).
 Calea de salvare - biosinteza purinelor prin reutilizarea bazelor
libere

În biosinteza purinelor prin reutilizarea bazelor libere participă 2 enzime:

- adenin fosfo-ribozil transferaza (APRT) pentru sinteza AMP
- hipoxantin-guanin fosfo-ribozil transferaza (HGPRT) pentru sinteza IMP și
GMP
 Defecte enzimatice în calea de salvare
Sindromul Lesch-Nyhan
• deficit genetic al HGPRT
• Deficiența de HGPRT duce la scăderea reutilizării hipoxantinei şi guaninei cu
creșterea producției de acid uric prin degradarea lor.
• În cazul formării reduse de GMP nu mai are loc inhibiția PRPP Gln amido-
transferazei ceea ce va duce la stimularea sintezei de novo și respectiv la o creștere
a producției de acid uric
• Toate aceste mecanisme duc la hiperuricemie (creșterea concentrației acidului uric
în sânge)
• Consecințe:

- formarea de calculi urinari, depunere în articulații (artrita gutoasă) și țesuturi moi.

- s-au observat manifestări neuro-psihice (disfuncții motorii, deficiențe cognitive,
tendința la automutilare) - explicație: creierul este dependent, în mare măsură, de
calea de salvare pentru a-și sintetiza nucleotidele purinice.
 Biosinteza deoxiribonucleotidelor

• Până în acest moment ne-am referit la

ribonucleotide (nucleotide ce conțin
riboza).
• În sinteza ADN sunt necesare 2’-deoxi-
ribonucleotide (nucleotide ce conțin
deoxi-riboza).

Oare cum se obtin

deoxiribonucleotidele ?
 Biosinteza deoxiribonucleotidelor

 Ribonucleotid reductaza reduce C2 al ribozei

transformand astfel ribonucleozid difosfatii (ADP, GDP,
CDP, UDP) la formele lor deoxi (dADP, dGDP, dCDP,
dUDP)

 ribonucleotid reductaza este un complex enzimatic

compus din :
 Tioredoxina: cofactor proteic care poate exista în
formă redusă şi oxidată
 2 enzime: - ribonucleotid reductaza
- tioredoxin reductaza
 O coenzimă: NADPH

 Reglare - alosterică:
ATP (+)
dATP (−)
• Hidroxiureea
- medicament ce inhiba sinteza ADN prin
inhibiția ribonucleotid reductazei
- folosit in tratamentul unor forme de
cancer
 CATABOLISMUL NUCLEOTIDELOR PURINICE

• Digestia acizilor nucleici din dietă are loc în intestin cu participarea ribonucleazelor
si deoxiribonucleazelor pancreatice. Are loc hidroliza nucleotidelor la nucleozide
sau baze azotate libere.
• În celulele mucoasei intestinale, purinele sunt degradate la acid uric.
• Pe lângă nucleotidele exogene, proveninența nucleotidelor purinice supuse
degradarii este reprezentată de catabolismul acizilor nucleici celulari precum și de
sinteza de novo.
 CATABOLISMUL NUCLEOTIDELOR PURINICE

Catabolismul nucleotidelor purinice implică următoarele etape:

- Nucleotidele sunt hidrolizate de către 5’-nucleotidază la nucleozide și fosfat
anorganic.
- Sub acțiunea nucleozid fosforilazelor, nucleozidele sunt scindate în baze azotate și
riboză-1-fosfat.
- Transformările care au loc la nivelul nucleului de purină constau în înlocuirea
grupărilor amino cu grupări oxo.
- În cursul procesului de degradare al purinelor, adenina din AMP este transformată
în hipoxantină, iar guanina din GMP este convertită în xantină.
- Sub acțiunea xantin oxidazei, hipoxantina este oxidată la xantină, iar xantina este
oxidată la acid uric. Xantin oxidaza este abundentă în ficat (unde este implicată în
catabolismul purinelor de origine endogenă) și în intestin (unde intervine în
catabolismul purinelor de proveniență alimentară).
 CATABOLISMUL NUCLEOTIDELOR PURINICE

• Acidul uric este eliberat în sânge, unde circulă sub formă de urat de sodiu (în
proporție de aprox. 95%) și este eliminat pe cale renală: filtrare glomerulară,
urmată de reabsorbție în tubul contort proximal și de secreție în tubul contort
distal. Eliminările de acid uric în urină sunt de 400-800 mg/24 ore.
 Degradarea purinelor – corelații clinice

• Guta – asociată cu hiperuricemie, având drept cauză fie creșterea degradării

nucleotidelor, fie scăderea excreției acidului uric.
• Hiperuricemia duce la precipitarea uratului de sodiu sub formă de cristale la
nivelul:
- articulațiilor – aici cristalele determina fenomene inflamatorii locale – artrită
- depunerea la nivelul țesuturilor moi sub formă de mase nodulare - tofi gutoși
- precipitarea la nivelul căilor urinare – litiaza urică.
 Hiperuricemiile

Hiperuricemii primare (boli genetice)

cauzate de anomalii ale enzimelor implicate în sinteza purinelor → formare
↑ de nucleotide purinice → producţie ↑ de acid uric:
- ↑ activităţii PRPP sintetazei (variantă a enzimei cu Km ↓, deci afinitate ↑
pentru substrat)
- ↑ activităţii PRPP Gln amido-transferazei (mutaţie la nivelul situsului
alosteric → sensibilitate ↓ la controlul prin feed-back negativ)

Hiperuricemii secundare
- turnover crescut al acizilor nucleici celulari (leucemii; chimioterapie,
radioterapie)
- scăderea excreţiei renale a acidului uric (insuficienţa renală)
 Hiperuricemiile

Tratamentul hiperuricemiilor:
- Medicamente uricozurice (ex. probenecid) stimulează excretia la nivel renal
- Allopurinol este analog structural al hipoxantinei si inhibă xantin oxidaza
=> scade producția de acid uric
→ hipoxantina și xantina devin produșii finali ai catabolismului purinelor → sunt mai
hidrosolubile decât acidul uric și nu precipită în țesuturi
- Antiinflamatorii
 BIOSINTEZA NUCLEOTIDELOR PIRIMIDINICE

• Spre deosebire de construcția inelului purinic pe o riboză-5-fosfat deja existentă, nucleul

pirimidinic este sintetizat înaintea atașării la riboza-5-fosfat, ce provine din PRPP.
• Sursele atomilor din inelul pirimidinic sunt: acid aspartic, glutamină, CO2
• Sinteza are loc la nivel celular în citoplasmă.
- Două căi de sinteza:
• biosinteza de novo
• biosinteza prin reutilizarea bazelor pirimidinice libere (amploare mult mai redusă decât
în cazul purinelor)
• Are loc diferit faţă de sinteza purinelor: mai întâi este sintetizat nucleul de pirimidină (sub
forma acidului orotic) → apoi are loc ataşarea de riboză-5-P (provenită din PRPP) → primul
nucleotid este OMP (orotidin monofosfat) → UMP → precursorul CTP şi dTMP
 BIOSINTEZA NUCLEOTIDELOR PIRIMIDINICE

• Reacţia iniţială: sinteza carbamil-fosfatului sub acţiunea carbamil-fosfat sintetazei II

• Urmează un șir de reactii prin care se sintetizează orotidin-monofosfat (OMP), care prin
decarboxilare se transformă în uridin monofosfat (UMP).
 BIOSINTEZA NUCLEOTIDELOR PIRIMIDINICE

• UMP este fosforilat la UTP

• Aminarea UTP cu participarea CTP-sintetaza duce la formarea CTP
 BIOSINTEZA NUCLEOTIDELOR PIRIMIDINICE

• UDP este convertit cu ajutorul ribonucleotid-reductazei la dUDP, din care se

formeaza dUMP.
• dUMP este precursorul TMP, ce există numai ca deoxiribonucleotid.
• Reacția este activă în celulele aflate în diviziune (sintetizează ADN) si necesită
prezenta timidilat sintazei si a N5,N10-CH2-FH4 ca donor de grupare −CH3.

Aciduria orotică ereditară

• deficit genetic al orotat fosforibozil-transferazei sau OMP decarboxilazei

• acidul orotic nu mai poate fi transformat în UMP → se acumulează și se elimină
prin urină
• deficit de sinteză a nucleotidelor pirimidinice → afectarea creșterii organismului
• tratament: administrare de uridină → transformată în UMP → precursorul
nucleotidelor cu citozină și timină.
CATABOLISMUL NUCLEOTIDELOR PIRIMIDINICE

• Spre deosebire de catabolismul

purinelor, unde produsul final (acidul
uric) păstrează nucleul purinic intact,
catabolismul pirimidinelor presupune
scindarea nucleului pirimidinic.
• Bazele azotate rezultate din
catabolismul nucleotidelor
pirimidinice sunt degradate în
compuşi hidrosolubili: β-alanină şi β-
amino-izobutirat (eliminaţi pe cale
renală), CO2 și NH3.
 Bibliografie

Richard A. Harvey, Denise R. Ferrier. Lippincott’s Illustrated Reviews – Biochemistry. 5th edition,
Lippincott Williams & Wilkins, 2011.

Coleen Smith, Allan D Marks, Michael Lieberman. Marks’ Essentials of Medical Biochemistry.
Lippincott Williams & Wilkins, 2007

Victor V Rodwell, David A Bender, Kathleen M. Botham, Peter J Kennelly, P. Anthony Weil.
Harper’s Illustrated Biochemistry. 31st edition, 2018.

Veronica Dinu, Aurora Popescu, E.Truţia. Biochimie Medicală – Mic tratat. Editura Medicală,
Bucureşti, 1998.