Acizi nucleici

Acizii nucleici sunt compuşi cu structură macromoleculară, numiţi şi

biomolecule informaţionale, deoarece intervin în păstrarea, transmiterea şi
exprimarea informaţiei genetice (caracterelor ereditare).
În funcţie de structura şi rolul lor biochimic, acizii nucleici se împart în:
- acizi deoxiribonucleici (ADN);
- acizi ribonucleici (ARN).

Structura acizilor nucleici

La hidroliza totală, a acizilor nucleici rezultă un amestec de baze azotate, o
pentoză şi acid fosforic. Macromoleculele de acizi nucleici sunt numite şi
polinucleotide, deoarece se formează prin policondensarea a numeroase
mononucleotide. Mononucleotidele pot fi scidate, în prezenţa unei soluţii concentrate
de amoniac. Se eliberează acid fosforic şi se obţin astfel nucleozidele, care sunt
formate din pentoză şi o bază azotată.
În concluzie, componentele structurale de bază ale acizilor nucleici sunt bazele
azotate, pentozele şi acidul fosforic.
acid nucleic = polinucleotidă (numeroase mononucleotide)

NH3 H3PO4

nucleozide = baze azotate + pentoze

(pirimidinice sau purinice) (riboză sau deoxiriboză)

1
 1. Baze azotate
Bazele azotate din structura acizilor nucleici pot fi: pirimidinice sau purinice.

a) Baze pirimidinice
Pentru aceste baze azotate, structura de bază este heterociclul pirimidină. Cele
mai importante sunt: timina (apare doar în ADN), uracilul (apare doar în ARN) şi
citozina (apare în ADN şi ARN).
O O NH2
N HN CH3 HN N

N O N O N O N
H H H
pirimidină timină (T) uracil (U) citozină (C)
b) Baze purinice
În acest caz, structura de bază este heterociclul purină. Cele mai importante
sunt: adenina şi guanina pe care le găsim în ADN şi ARN.
NH2 OH
N N N N N N

N N N N H2N N N
H H H
purină adenină (A) guanină (G)

2. Pentoze
Pentozele care intră în structura acizilor nucleici sunt: riboza (în ARN) şi
deoxiriboza (în ADN).
HOH2C O HOH2C O

-riboză -2`deoxiriboză

2
 3. Acid fosforic
Acidul fosforic imprimă caracter acid acizilor nucleici; îl găsim sub formă de
radical fosfat (-PO3H2).

Nucleozide
Nucleozidele sunt formate dintr-o bază azotată şi o pentoză. Ele se obţin prin
condensarea celor două componente: se elimină o moleculă de apă între hidroxilul
semiacetalic al ribozei, sau deoxiribozei şi un atom de hidrogen de la azotul din
poziţia 1, a bazelor pirimidinice, sau hidrogenul de la azotul din poziţia 9, a bazelor
purinice.
Nucleozidele se denumesc după baza azotată din structură:
- nucleozide pirimidinice – uridină, deoxitimidină, citidină;
- nucleozide purinice – adenozină, guanozină.
În funcţie de natura pentozei nucleozidele sunt:
- ribonucleozide (conţin riboză; le găsim în ARN);
- deoxiribonucleozide (conţin deoxiriboză; le găsim în ADN).
Exemple:
O NH2
HN N N

O N N N
HOH2C O HOH2C O

uridină deoxiadenozină

Nucleotide
Nucleotidele sunt formate dintr-o bază azotată, o pentoză şi un rest de acid
fosforic.

3
 Nucleotidele sunt esteri fosforici ai nucleozidelor: se formează prin
esterificarea unei grupări hidroxil libere din riboză, sau deoxiriboză cu acid fosforic.
În funcţie de pentoza componentă nucleotidele sunt:
- ribonucleotide (conţin riboză; le găsim în ARN);
- deoxiribonucleotide (conţin deoxiriboză; le găsim în ADN).
Nucleotidele se denumesc cu numele bazei azotate din structură, la care se
adaugă sufixil “ilic” şi având în faţă cuvântul acid, sau se foloseşte numele
nucleozidului, la care se adaugă termenul monofosforic.
a) Ribonucleotide (conţin riboză; le găsim în ARN)
- pirimidinice: acid uridilic (acid uridin monofosforic = UMP);
acid citidilic (acid citidin monofosforic = CMP);
- purinice: acid adenilic (acid adenozin monofosforic = AMP);
acid guanilic (acid guanozin monofosforic = GMP).
Radicalul fosfat se poate găsi ataşat la hidroxilul de la carbonul 5`, 3` sau 2` al
ribozei.
Exemple:
O OH
HN N N

O N H2N N N
H2O3P-OH2C O H2O3P-OH2C O

5` UMP 5` GMP

b) Deoxiribonucleotide (conţin deoxiriboză; le găsim în ADN)

- pirimidinice: acid deoxitimidilic (acid deoxitimidin monofosforic = dTMP);
acid deoxicitidilic (acid deoxicitidin monofosforic = dCMP);
- purinice: acid deoxiadenilic (acid deoxiadenozin monofosforic = dAMP);

4
 acid deoxiguanilic (acid deoxiguanozin monofosforic = dGMP).
Radicalul fosfat se poate găsi ataşat la hidroxilul de la carbonul 3` sau 5` al
deoxiribozei.
Exemple:
O NH2
HN CH3 N N

O N N N
H2O3P-OH2C O HOH2C O

OPO3H2
5`dTMP 3` dAMP
Mononucleotidele reprezintă unitate structurală de bază pentru acizii nucleici.
Prin policondensarea lor se formează polinucleotidele, adică acizii nucleici.

Mononucleotidele se găsesc şi libere în organism îndeplinind funcţii

importante:
1. captatori şi furnizori ai energiei celulare
Unele mononucleotide conţin mai mult de un rest de acid fosforic (două sau
trei). Cele mai importante astfel de mononucleotide sunt derivaţii fosforilaţi ai
adenozinei: acidul adenozin 5` difosforic (ADP) şi mai ales acidul adenozin 5`
trifosforic (ATP). În ADP şi ATP resturile de acid fosforic sunt unite prin legături cu
energie ridicată (legături macroergice). Aceste legături se notează cu “”, pentru a se
deosebi de covalenţele cu energie normală notate “-“. Prin hidroliza unei legături
fosforice macroergice se eliberează 7,3 kcal/mol, iar prin hidroliza unei legături
fosforice obişnuite se eliberează doar 2-3 kcal/mol.
Legăturile macroergice au rol important în acumularea energiei chimice în
celulă. Energia eliberată în procese de degradare este stocată în organism în legăturile
macroergice, din compuşii macroergici (ATP). Această energie este eliberată prin

5
hidroliză şi utilizată de organism în procese de biosinteză. În aces mod, compuşii
macroergici fac legătura între procesele de degradare şi biosinteză din organism.
ATP-ul este cel mai important compus macroergic:
NH2
N N

N N O O O
O CH2 – O – P – O  P – O  P – OH
OH OH OH

AMP
ADP
ATP

2. donatori sau acceptori de grupări fosfat

Mononucleotidele au rol biochimic important şi datorită capacităţii lor de a
acţiona ca substanţe donatoare sau acceptoare de grupări fosfat, în diferite reacţii
metabolice.

3. transmiţători ai mesajului hormonal în celulă

Există şi mononucleotide ciclice. Cele mai importante sunt: acidul adenozin-
3`, 5`-monofosforic ciclic (AMPc) şi acidul guanozin-3`, 5`-monofosforic ciclic
(GMPc).
AMPc se formează prin hidroliza ATP-ului sub acţiunea adenilat ciclazei,
enzimă membranară, stimulată hormonal. AMPc este un mesager secund al
semnalului hormonal în celulă. La nivel membranar mesajul este amplificat şi apoi
transmis în celulă.

6
 GMPc se formează prin hidroliza GTP-ului. GMPc este component al unor
proteine din membranele celulare (proteinele G), implicate în reglarea răspunsului
celular faţă de hormoni.
NH2 OH
N N N N

N N H2N N N
O CH2 – O O CH2 – O

O P – OH O P – OH
AMPc O GMPc O

4. componente în formarea unor coenzime

Nucleotidele intră şi în constituţia unor coenzime cum sunt: Nicotinamid
Adenin Dinucleotid (NAD+ sau NADH,H+), Nicotinamid Adenin Dinucleotid Fosfat
(NADP+ sau NADPH,H+), Flavin Adenin Dinucleotid (FAD sau FADH2) şi Flavin
Mono Nucleotid (FMN sauFMNH2).
Toate aceste coenzime sunt foarte importante pentru organism, deoarece sunt
implicate în numeroase procese de oxido-reducere.
NAD+ + 2 H+ NADH + H+
NADP+ + 2 H+ NADPH + H+
FAD + 2 H+ FADH2
FMN + 2 H+ FMNH2

Polinucleotide
Polinucleotidele sunt substanţe macromoleculare, formate prin condensarea
unui număr mare de mononucleotide. Astfel, se formează acizii nucleici: acidul
deoxiribonucleic (ADN) şi acidul ribonuleic (ARN). AND-ul este un poli-
deoxiribonucleotid, iar ARN este un poliribonucleotid.

7
 Mononucleotidele se leagă între ele la nivelul radicalului fosfat. Se stabilesc
legături covalente 3` 5` fosfodiester între două riboze (în ARN), sau între două
deoxiriboze (ADN).

H2C 5` O Adenină H2C 5` O Guanină

3` 3`

O O
HO-PO HO-PO R-A D-A
O O P P
H2C 5` O Uracil H2C 5` O Timină R-G D-G
P P
3` 3`
R-U D-T
O O P P
HO-PO HO-PO R-C D-C
O O P P

fragment ARN fragment fragment ARN fragment

monocatenar ADN monocatenar AND

Din punct de vedere structural, ADN şi ARN prezintă următoarele deosebiri

distinctive:
- în ARN avem riboză, iar în ADN avem deoxiriboză;
- în ARN avem U, C, A, G, iar în ADN avem T, C, A, G;
- în ADN avem mult mai multe mononucleotide decât în ARN, astfel încât
lungimea catenelor va fi mai mare în ADN decât în ARN;
- în ADN avem două catene (lanţuri) polinucleotidice dubluelicoidale, iar în
ARN avem o singură catenă polinucleotidică;
- raportul A + T / C + G din ADN şi proporţia în care ADN este conţinut în
nucleul celulei sunt caracteristice pentru fiecare specie biologică;

8
 - în ADN natural, raoartele moleculare A/T şi G/C sunt egale cu unitatea,
ceea ce înseamnă că ADN conţine unităţi echimoleculare de adenină şi
timină respectiv guanină şi citozină.

Structura ADN
ADN prezintă structură: primară, secundară şi terţiară.
Structura primară este dată de: tipul, proporţia şi secvenţa mononucleotidelor,
în cele două catene polinucleotidice. Fiecare mononucleotidă ocupă o poziţie preciză,
astfel încât secvenţa de mononucleotide este stabilă, transmiţându-se nemodificat din
generaţie în generaţie.
Structurile secundară şi terţiară arată organizarea spaţială, tridimensională a
celor două catene polinucleotidice.
Modelul structurii spaţiale pentru ADN a fost elaborat de J. D. Watson şi F. H.
C. Crick (1953, premiul Nobel 1962). Molecula de ADN conţine două catene
polinucleotidice, răsucite într-o spirală dublă (dublu-helix), orientată spre dreapta.
Catenele sunt răsucite în jurul unui ax comun şi sunt orientate antiparalel (una merge
în direcţia 3` 5` iar a doua în direcţia în direcţia 5` 3`). Cele două catene sunt
legate intercatenar, prin legături de hidrogen stabilite între baze azotate
complementare. Adenina se leagă de timină prin două legături de hidrogen (A=T) iar
citozina de guanină prin trei legături de hidrogen (CG).
3` 5`
D-A T-D 3` 5` Schema unui fragment de ADN
P P A, G, T, C, = baze azotate
D-G C-D D = deoxiriboză
P P P = rest de acid fosforic
D-C G-D
P P
D-T A-D
P P 5` 3`
5` 3`

9
 Stabilitatea structurii spaţiale a ADN este asigurată de legăturile de hidrogen
intercatenare şi de caracterul polianionic al macromoleculei, caracter datorat
disocierii grupărilor hidroxil libere, din radicalul acidului fosforic, din fiecare
mononucleotid. Ca polianion, macromolecula de ADN poate stabili interacţiuni
electrostatice cu proteinele bazice (histone), care conţin aminoacizi încărcaţi
electropozitiv. Astfel se formează deoxiribonucleoproteidele.
În mod asemănător, se formează ribonucleoproteidele. ARN din structura lor
are o structură polianionică ce permite legarea lui de histone.

Rolul ADN în organism

Multiplele roluri pe care ADN le exercită pentru organism pot fi succint redate
astfel:
- constituie baza moleculară a conservării şi transmiterii din generaţie în
generaţie a informaţiei genetice;
- asigură şi controlează biosinteza proteinelor şi a enzimelor (secvenţa
bazelor azotate din molecula de ADN determină secvenţa aminoacizilor din
lanţurile polipeptidice ale proteinelor; un ansamblu de trei baze azotate din
ADN se numeşte triplet sau codon, iar fiecărui codon îi corespunde un
aminoacid în proteină);
- în secvenţa de nucleotide din ADN se află înscris programul genetic al
dezvoltării, menţinerii şi perpetuării fiecărei specii;
- asigură diferenţierea şi reglarea celulară;
- reprezintă baza moleculară a mutaţiilor naturale sau induse (sub acţiunea
unor factori interni sau externi se poate produce schimbarea unei baze
azotate cu alta, adică o mutaţie genetică; unele mutaţii pot avea caracter
letal);
- constituie baza moleculară a proceselor de ameliorare a raselor de animale.

10
 Tipuri de ARN
După rolul lor există trei tipuri principale de ARN: ARN mesager (ARNm),
ARN ribozomal (ARNr) şi ARN de transfer (ARNt). Aceste tipuri de ARN participă
la procesul de biosinteză a proteinelor şi de aceea sunt considerate factori de legătură
informaţională între ADN şi proteine.
Acizii ribonucleici se formează prin copierea informaţiei genetice stocată în
ADN, printr-un mecanism molecular numit transcripţie.
a) ARN mesager
ARN mesager are rolul de a prelua informaţia genetică din ADN şi de a o
aduce la ribozomi. Ribozomii reprezintă locul de biosinteză a proteinelor. Ei sunt
organite celulare citoplasmatice care conţin aproximativ 65 % ARN şi 35 % proteine.
La nivelul ribozomilor, mesajul codificat în secvenţa de nucleotide din ARNm este
tradus în secvenţa de aminoacizi a proteinelor biosintetizate.
b) ARN ribozomal
ARN ribozomal este localizat în ribozomi, fiind asociat cu proteinele. El
participă la traducerea mesajului adus de ARNm din ADN.
c) ARN de transfer
ARN de transfer are rolul de a lega aminoacizii dizolvaţi în citoplasmă şi de ai
aduce la nivelul ribozomilor. Aminoacizii sunt preluaţi de ribozomi şi folosiţi în
biosinteza proteinelor, corespunzător cu informaţia adusă de ARNm.

11