Pilda fiului rătăcitor Tema acestei frumoase parabole a Noului Testament este cea a căinţei şi a
Luca cap. 15, versetele 11- 32 întoarcerii la calea cea dreaptă. Trei sunt personajele acestei parabole: fiul
” El a mai zis:” un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui
său:” Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.”
Și tatăl le-a împărțit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr, a
strâns totul și a plecat într-o țară depărtată, unde și-a risipit averea,
ducând o viață destrăbălată.
După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea și el a
început să ducă lipsă. Atunci s-a dus și s-a lipit de unul din locuitorii țării
acelea, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. Mult ar fi dorit
el să se sature cu roșcovele, pe care le mâncau porcii, dar nu i le da nimeni.
Și-a venit în fire și a zis:” Câți argați ai tatălui meu au belșug de
pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu și îi
voi zice:” Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta și nu mai sunt
vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argații tăi.” Și s-a sculat
și a plecat la tatăl său.
Când era încă departe, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă de el, a
alergat de a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat mult. Fiul i-a zis:” Tată,
am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă
chem fiul tău.” Dar tatăl a zis robilor săi:” aduceți repede haina cea mai
bună și îmbrăcați-l cu ea; puneți-i un inel în deget și încălțăminte în
picioare. Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l. Să mâncăm și să ne veselim;
căci acest fiul al meu era mort și a înviat; era pierdut și a fost găsit.” Și au
început să se veselească.
Fiul cel mare era la ogor. Când a venit și s-a apropiat de casă, a
auzit muzică și jocuri. A chemat pe unul din robi și a început să-l întrebe ce
este. Robul acela i-a răspuns:” Fratele tău a venit înapoi și tatăl tău a tăiat
vițelul cel îngrășat pentru că l-a găsit iarăși sănătos și bine.”
El s-a întărâtat de mânie și nu voia să mai intre în casă. Tatăl său a
ieșit afară și l-a rugat să intre. Dar el, drept răspuns a zis tatălui său:
„Iată, eu îți slujesc ca un rob de atâția ani și niciodată nu ți-am călcat
porunca; și mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu
prietenii mei; iar când a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu
femeile desfrânate, i-ai tăiat vițelul cel îngrășat.”
” Fiule,” i-a zis tatăl,” tu totdeauna ești cu mine și tot ce am eu este
al tău. Dar trebuia să ne veselim și să ne bucurăm pentru că acest frate al
tău era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit.”
1
rătăcitor, fratele fiului rătăcitor şi părintele acestuia, fiecare întruchipând o anumită
atitudine faţă de aproapele nostru. Să vedem ce prezintă pilda
Un părinte avea doi fii. Fiecare a primit partea lui de moştenire, dar fiul cel
mic, nechibzuit fiind, şi-a luat lumea în cap, a plecat de acasă şi a cheltuit toată
avuţia în petreceri şi destrăbălare. A ajuns, până la urmă, într-o cruntă mizerie,
tocmindu-se păstor al unei turme de porci. Cuprins de remuşcări, dar și de oarece
edificări, se întoarce acasă cu gândul că ar fi fericit dacă ar ajunge argat în casa
părintească. Spre uimirea sa, tatăl îl primeşte cu mare fast, dându-i veşminte curate
şi pregătind o masă mare, pentru care a sacrificat viţelul cel gras. „Şi aduceţi
viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim. Căci acest fiu al meu
mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat” (Luca 15.23-24). Fiul cel mai mare,
văzând toate acestea, s-a simţit nedreptăţit întrucât el, cu toate că fusese credincios
tatălui său, nu se bucurase niciodată de atâta cinstire. La reproşurile sale, tatăl lasă
să se înţeleagă că întoarcerea acasă şi recuperarea unui păcătos socotit pierdut este
de mare folos şi trebuie să constituie un prilej de mare bucurie.
Pilda fiului rătăcitor exprimă ideea că pocăinţa nu este niciodată prea târzie,
cu condiţia ca aceasta să fie sinceră şi deplină. Valoarea pedagogică a acestei pilde
rezidă în asumarea inteligentă şi matură a rătăcirii, a pierderii, pentru moment, a
reperelor. Creştinismul vine cu o perspectivă aparte asupra păcătuirii. Păcatul, în
măsura în care este pasager, poate deveni sursă şi reazem întru perfecţionare, prilej
de reorientare şi înaintare pe drumul cel drept. Conştientizarea unei stări de fapt
reprobabile este începutul îndreptării noastre. Fără acest „grad zero” al iluminării
de sine nu există nici reconversie morală, nici chiar început ființial.
De la fiecare protagonist al acestei parabole avem de învățat câte ceva:
 de la fiul rătăcitor - că oricât de „rătăciți” am fi, putem descoperi Calea;
 de la tatăl acestuia -  că toți fiii, indiferent de căderile lor, trebuie
așteptați, primiți, primeniți cu iubire pe măsura căderilor lor;
 de la fratele fiului rătăcitor  - că putem deveni „mici”, cu toată credința
noastră arătată, dacă nu îi înțelegem pe cei care au păcătuit dar au avut
forța să-și revină…
Ce putem învăța din experiența fiului risipitor? Un lucru foarte important
pentru tinerii noștri de azi:
-          Ascultarea, cinstea și respectul pe care trebuie să-l dea copiii
părinților, aduce cu sine binecuvântarea lui Dumnezeu.
-          Neascultarea și lipsa de dragoste și lipsa de milă pentru părinți, aduce
cu sine blestem, ruină și chiar pierderea mântuirii.
-          Legea morală a celor 10 porunci, pusă în practica vieții, reprezintă
roadele credinței noastre și o manifestare a dragostei noastre față de Dumnezeu și
față de aproapele nostru.

Vameșul și Fariseul
Doi oameni s-au suit în Biserică să se roage, unul Fariseu
și altul Vameș. Fariseul stând, așa se ruga întru sine:
Dumnezeule, multumescu-ți, că nu sunt ca ceilalți oameni,
răpitori, nedrepți, preacurvari, sau ca și acest Vames. Postesc
de două ori în săptămână, dau zeciuială din toate câte caștig.
Iar Vamesul de departe stând nu vrea nici ochii săi la cer să-i
ridice, ci iși bătea pieptul său zicând: Dumnezeule, milostiv fii
mie păcătosului. Zic vouă, s-a pogorât acesta mai îndreptat la
casa sa, decat acela, că tot cel ce se înalță pre sine, se va smerì,
iar cel ce se smerește pe sine se va înălța. (Lc. 18, 10-14)
În Sfanta Scriptura, pe langa farisei si vamesi, sunt pomenite si alte
grupari religioase: saducheii, carturarii, zelotii, esenienii, fiecare cu istoria
sa.
Fariseii erau credinciosii nelipsiti de la Templu; saducheii erau
aristocratii, sacerdotii timpului; carturarii erau inteleptii poporului; zelotii
erau o grupare de politicieni credinciosi, care lupta pentru dezrobirea
poporului de sub romani; esenienii erau un fel de calugari ai timpului.
Vamesii erau perceptori, slugile romanilor, care strangeau taxele
imperiale impuse prin lege. Cu toate ca impozitele erau stabilite de stat, ei
aveau suficiente mijloace de jefuire a populatiei.
Cei doi despre care vorbeste pilda s-au urcat la Templu ca sa se roage.
Era timpul rugaciunii. Nu se spune daca era vorba de rugaciunea de
dimineata (9 a.m.) sau de seara (3 p.m.).
Templul era asezat pe una dintre colinele Ierusalimului. Asa ca pentru
a se ajunge la Templu trebuiau urcate cincisprezece trepte. Ritualul cerea ca
iudeii sa se opreasca pe fiecare treapta, pentru a rosti cate un psalm. Erau
cincisprezece psalmi (119-133), de unde si numele de „Psalmii treptelor”.
2
Rugaciunea fariseului, desi in prima parte da impresia unei rugaciuni
de multumire adusa lui Dumnezeu: „Dumnezeule, Iti multumesc” (v. 11), pe
parcurs ea se transforma intr-o rugaciune de elogiere a propriilor virtuti,
expunandu-I lui Dumnezeu, spre informare, ca si cum Dumnezeu nu ar fi
stiut ca „nu este rapitor, nedrept, adulter ca altii si chiar ca vamesul” aflat la
rugaciune in preajma lui, pe care il considera a fi un pacatos (v. 11).
In plus, pentru pacatele poporului – dar nu si pentru ale sale, cu toate
ca era iudeu – postea de doua ori pe saptamana, lunea si joia, desi Legea
prescria pentru aceasta un singur post anual – cel din Ziua Ispasirii, si platea
zeciuiala cuvenita din tot ce cumpara, insa nu si din graul, vinul si
untdelemnul obtinute din noua recolta, din care ar fi trebuit sa dea zeciuiala
producatorului.
Rugaciunea trufasa a fariseului din Luca 18, 11 pastreaza linia
rugaciunilor talmudice. Trufia se omologheaza cu mandria.
Din pacate, o astfel de rugaciune nu te apropie de Dumnezeu, ci te
instraineaza; te izoleaza de Dumnezeu; este o rugaciune care te inchide in
propriul egoism. Este rugaciunea omului trufas, semet, mandru, care nu
cauta cu prioritate ceea ce foloseste sau ajuta sufletul, ci dimpotriva, il
strica.
O astfel de rugaciune nu atrage ajutorul lui Dumnezeu, ci il respinge.
Da, trufia imprastie tot binele.
De remarcat este faptul ca, pe masura ce fariseul isi enumera virtutile,
expunandu-I-le lui Dumnezeu intr-o maniera aroganta si, astfel, sporindu-si
trufia si asa fara masura, nu numai ca nu-L sensibiliza pe Dumnezeu, ci el
insusi se instraina de insasi dorinta sa de mantuire, izolandu-se astfel chiar
de propriile sale reusite. Ba mai mult, faptele lui virtuoase ii deveneau
exterioare, ostile si chiar acuzatoare, deopotriva, in relatie cu Dumnezeu.
Cat priveste rugaciunea cu buna-umilinta a vamesului: „Dumnezeule,
fii milostiv mie, pacatosului” (v. 13), insotita de lovirea pieptului, ca sediu
al pacatului, injugand plangerea cu umilinta, se arata a fi diametral opusa
increderii fariseului in dreptatea sa; totodata, aceasta arata dorinta manifesta
de indreptare a vietii si de mantuire a unui om cu constiinta zdrobita de
pacat.
Unei atare dorinte, Dumnezeu i-a acordat bunavointa Sa; i-a raspuns
pozitiv si, gratie acestui raspuns primit de la Dumnezeu, vamesul „s-a intors
mai indreptat la casa sa” (v. 14).
Astfel, rugaciunea de psalm a vamesului: „Dumnezeule, fii milostiv
mie, pacatosului” ne apare in total contrast cu rugaciunea de autoelogiere a
fariseului, fata de care Dumnezeu s-a aratat reticent (v. 14).
 Trufia s-a aratat pricinuitoare de saracie pentru bogatia virtutilor, pe
cand saracia desavarsita s-a aratat indestulatoarea indreptarii.
MINUNEA DIN CANA GALILEII
 Obiective operaţionale:
La sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili să:
O1: să definească termenii „minune", „nuntă";
O2: să relateze minunea din Cana Galileii, precizând datele esenţiale;
O3: să prezinte semnificaţia minunii din Cana Galileii pentru oamenii de
atunci şi pentru cei de astăzi;
O4: să completeze spaţiile punctate cu cuvintele care lipsesc;
O5: să înveţe după auz „Nunta din Cana".
Comunicarea noilor cunoştinţe
- Prima minune pe care a făcut-o Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a
legat de familie, şi nu întâmplător:
„Şi a treia zi s-a făcut nuntă în Cana Galileii şi era şi mama lui Iisus
acolo. Şi a fost chemat şi Iisus şi ucenicii Săi la nuntă. Şi sfârşindu-se
vinul, a zis mama lui Iisus către El: Nu mai au vin. A zis ei Iisus: Ce ne
priveşte pe mine şi pe tine, femeie? Încă n-a venit ceasul Meu.
 Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceţi orice vă va spune. Şi erau
acolo şase vase de piatră, puse pentru curăţirea iudeilor, care luau câte
două sau trei vedre. Zis-a lor Iisus: Umpleţi vasele cu apă. Şi le-au
umplut până sus. Şi le-a zis: Scoateţi acum şi aduceţi nunului. Iar ei i-au
dus. Şi când nunul a gustat apa care se făcuse vin şi nu ştia de unde este,
ci numai slujitorii care scoseseră apa ştiau, a chemat nunul pe mire şi i-a
zis: Orice om pune întâi vinul cel bun şi, când se ameţesc, pune pe cel mai
slab. Dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum.
Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileii şi Şi-a arătat
slava Sa; şi ucenicii Săi au crezut în El." (Ioan II, 1-11)
Vadră = veche unitate de măsură a capacităţii, folosită pentru lichide,
echivalentă cu circa zece litri. Poate avea şi alt sens: vas de lemn sau de
metal  cu care se scoate apa din fântână, în care se păstrează sau cu care se
transportă diferite lichide.
3
- În Cana Galileii a fost pentru prima dată când Fecioara Maria a mijlocit
înaintea lui Dumnezeu pentru oameni. Maica Domnului ştia că Hristos nu
poate rămâne indiferent la necazul cuiva, că El este gata să schimbe
lucrurile în bine. De aceea ea are o încredere absolută în bunătatea Lui.
Mama Domnului credea în dumnezeirea Fiului Său înainte chiar ca El să-Şi
dovedească dumnezeirea prin minuni. De atunci şi până astăzi Mama
Domnului se roagă pentru întreaga omenire şi mai ales pentru cei aflaţi în
necazuri şi suferinţe. Ea a văzut atunci grija celor rămaşi fără vin şi a rugat
pe Fiul ei să alunge tristeţea lor, care nu se potrivea cu evenimentul
sărbătorit.
„Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie? Încă n-a venit ceasul
Meu." Aşa a răspuns Mântuitorul cererii maicii Sale, pe care o iubea nespus.
Poate ne miră aceste cuvinte, dar ele ne arată faptul că Mântuitorul nu s-a
grăbit cu facerea de minuni, din smerenie, ci numai fiind rugat a făcut-o, şi
pentru că o faptă aduce mai multă bucurie când nu se dăruieşte îndată celor
ce o cer.
Minunea este un fapt extraordinar, supranatural, o lucrare divină. Iată
câteva exemple de minuni: vindecări, alungări de demoni din cei îndrăciţi,
învieri din morţi etc. Există şi minuni false, simulate de diavol, pentru a
păcăli oamenii să se închine lui. În această situaţie avem însă de-a face cu o
minune deosebită, nouă chiar: transformarea apei în vin din cel mai bun soi.
- Evreii aveau obiceiul de a se spăla pe mâini înainte şi după mese, servind
mâncarea cu mâinile. De aceea Evanghelia ne relatează faptul că erau
pregătite pentru nuntaşi şase vase de piatră, cu o capacitate totală de 120 -
150 litri, din moment ce un vas avea 2-3 vedre (20-30 litri). Ei deja se
spălaseră pe mâini şi vasele nu mai erau pline. Însă Hristos porunceşte
slugilor să le umple cu apă până sus.
Transformarea apei în vin a fost un semn al sfinţirii căsătoriei. Căsătoria
fusese sfinţită încă din Rai, de când a fost creat omul: bărbat şi femeie. Dar
după căderea în păcat a membrilor primii familii (Adam şi Eva), căsătoria s-
a degradat, încât femeia a ajuns sclavă la păgâni, fiind cumpărată de bărbat
de la părinţi. Nici la evrei situaţia nu era mai bună pentru femeie, căci fetele
puteau fi vândute ca sclave de taţii lor, şi nu se puteau căsători decât cu
aprobarea tatălui sau a fratelui mai mare; în plus, femeile evreice căsătorite
trebuiau să facă toată treaba în gospodărie. Mântuitorul a eliberat femeia din
starea de sclavie şi a înnoit căsătoria, făcând-o Sfântă Taină, întemeiată prin
libera consimţire a soţilor şi sfinţită de Biserică. Minunea din Cana Galileii
se citeşte de aceea la Slujba Sfintei Taine a Cununiei. După cum se
deosebeşte apa de vinul de bun soi, tot astfel s-a deosebit iubirea dintre soţii
de dinainte de Hristos şi cea ajutată de harul lui Dumnezeu de după sfinţirea
nunţii în Cana Galileii. Astăzi, oamenii caută să fie iubiţi de ceilalţi, dar nu reuşesc. Corect este
să nu te interesezi dacă eşti iubit, ci dacă tu iubeşti pe Hristos şi pe semenii
- Transformarea apei în vin a fost şi un semn al transformării şi al înnoirii tăi. Numai astfel ţi se umple sufletul.
spirituale a oamenilor, prin lucrarea harului divin, în urma venirii lui Hristos Mântuirea copilului unei familii depinde de sfinţenia părinţilor. Nu de
pe pământ şi a întemeierii Bisericii Sale. „Nuntă" în sens figurat înseamnă teoria pe care o ţin ei copilului, ci de faptele sfinţeniei. Părinţii care îşi
nunta Mirelui (Hristos) cu Biserica (Mireasa), la care participă îngerii şi iubesc copiii trebuie să înceapă această lucrare îndată!
sfinţii. Nimic din viaţa noastră nu este întâmplător. Dumnezeu se îngrijeşte chiar
şi de cele mai mici amănunte ale vieţii noastre. Nu rămâne indiferent la
Minunea din Cana a arătat ucenicilor slava lui Dumnezeu şi ei au crezut în necazurile noastre; nu suntem singuri pe lume. Ne iubeşte mult, ne are în
El. Până atunci, El nu făcuse minuni în faţa Apostolilor, doar le vorbise în mintea Sa în orice clipă şi ne ocroteşte.
cuvinte mai presus de înţelepciunea omenească. Văzând şi minunile, s-a Trebuie să dobândim de pe acum harul lui Dumnezeu. Fără harul lui
întărit credinţa lor. Dumnezeu, toate încercările noastre rămân fără rezultat şi nu vom putea
merge în rai. Iar harul Său ne este dat dacă şi noi ne vom smeri.
VI. Fixarea noilor cunoştinţe Sufletul este ca o grădină împărţită în două părţi: într-o jumătate
- prin învăţarea după auz „Nunta din Cana". încolţesc spinii, iar în cealaltă florile. Avem o cisternă cu apă: puterile
sufletului, cu două robinete şi două şanţuri. Unul conduce apa la spini, iar
La nunta ce s-a-ntâmplat celălalt la flori. De fiecare dată pot să deschid numai un singur robinet. Las
În Cana Galileii - refren neudaţi spinii şi se ofilesc; ud florile şi acestea înfloresc.
Fost-a şi Iisus chemat. Să devii nemuritor de pe acum, murind răului din tine.
Şezând la masă şi bând
Băutura Raiului. VIII. Evaluarea
Atunci mama lui Iisus
Văzând că nu-i vin de-ajuns, - exerciţiu:
Zise: Fiul meu iubit,
Vinul tot s-a isprăvit. Completaţi spaţiile punctate cu cele mai potrivite cuvinte:
Apă-n şase vase-au pus
Şi le-au umplut până sus. În Cana ... ... ... Mântuitorul a venit la o nuntă cu ... ... Sa şi cu ... ... Săi.
Iisus le-a binecuvântat, Maica Domnului a observat că nu este ... ... de ajuns. Ea L-a rugat pe ... ...
Apa-n vin s-a preschimbat. să ajute nuntaşii. Hristos a transformat ... ... în ... ... . Atunci Apostolii au
Atunci toţi au cunoscut cunoscut că Hristos e Fiul lui ... ... ... . Tot atunci s-a sfinţit ... ... ... .
Că Mesia S-a născut.

. Aprecierea, asocierea, generalizarea

- legătura: nuntă - unirea dintre Hristos şi Biserică.
-  Totul este ca omul să-L iubească pe Hristos şi toate celelalte se vor
rezolva.