PRIMELE 100 DE

ARTICOLE
Marin Nicu Marius

IUNIE 2022
BRAȘOV - ROMÂNIA
1. Ce facem cu turismul ? 7
2. Cum dezvoltăm economia ? 12
3. Vizitați Harghita și Covasna! 16
4. Nimeni nu e mai presus de lege. 21
5. Un puzzle care nu-mi place deloc. 27
6. Cum scăpăm de incompetență, slugărnicie și rea voință
? 35
7. România teren de vânătoare. 40
8. Când strainii ne inventeaza proverbe. 45
9. Regimul fanariot 49
10. Vinovații fără vină 55
11. Marea resetare a lumii. 60
12. Mândria 74
13. Ieftineala 83
14. România educată 92
15. Eticheta 103
16. UITAREA 110
17. Vaccinarea obligatorie 115
18. Fără de mine nu puteți face nimic. 121
19. Diletanții. 126
20. Despre Naționalismul Liberal. 132
21. Cum încep și se sfârșesc civilizațiile. 138
22. Dreptul meu, dat de Dumnezeu. 147
23. Când buzunarele ard și curentează. 151
24. O SOLUTIE ANTI-COVID - Editorial. 155
25. Un nou tratament anti- COVID. – Editorial. 157
26. Proștii. 159
27. Altfel despre învățământ.(I) 162
28. După 45 de ani... 168
29. Tată iartă-i că nu știu ce fac ! 171
30. Nu mai citim. 178
31. Nebunia 182
32. Statuile. 199
33. Caterinca 204
34. Sunt derutat. 208
35. Frica 211
36. Discursul. - Editorial 214
36. Discursul. - Editorial 218
37. Incompetenții 222
38. Cinismul celor care ne conduc. - Editorial 227
39. Pensia 231
40. Detaliile 235
41. Idioții Europei. 239
42. Decontul 242
43. Vă vor lua și pământul de sub talpă ! 246
44. Vadim 250
45. La 103 ani de la Marea Unire 255
46. Noile cartiere. 259
47. Va fi vaccinarea obligatorie ? 265
48. Patriarhul și vaccinarea 268
49. Smerenie și măsură în toate. 271
50. Întoarcerea lui Moș Gerilă 276
51. Ce nu-mi place la Uniunea Europeană. 280
52. Porcii 283
53. Crăciunul 286
54. O vacanță de neuitat 291
55. Jocuri de oameni mari. 298
56. Unirea cu Europa 305
57. Dualismul. 308
58. Uita-ți-vă în sus ! 313
59. Imaginea ascunsă a pandemiei. 319
60. Altfel despre învățământ (II) 324
61. No-vak - Editorial 330
62. De la eolienele UE, ne cam trage curentul. - Editorial
334
63. Știri false, adeverite. 340
64. Deja-vu 347
65. Vladimir și ai săi colegi.- Editorial 353
66. Turismul românesc. 360
67. Partida de șah a maeștrilor. - EDITORIAL 365
68. Din 10 în 10. 370
69. Neonicotinoidele 374
70. Se limpezește ser-ul din vaccin. 377
71. Creșterea economică. - EDITORIAL 381
71. Țara e norodul , iar nu tagma jefuitorilor ! -
EDITORIAL 385
73. Mânia 392
74. Ai lu` Nostradamus 396
75. Abuzurile covidiene sunt sanctionate. 400
76. Găina cu ouă de aur. 403
77. Energia nepoluantă. 408
78. Propaganda EDITORIAL 419
79. Cu ce se ocupă Dumnezeu ? 425
80. Cu cine se învecinează Rusia ? Cu cine vrea.
EDITORIAL 428
81. Identitatea digitală 435
82. Războiul ciudat. EDITORIAL 439
83. Știrile alarmiste. 445
84. Războiul modern. 450
85. „Rablele F-16” 460
86. Ignoranța 465
87. De ce tace Putin ? 470
88. Să nu uităm de COVID. EDITORIAL 476
89. Sancțiunile bumerang. 482
90. PACEA 488
91. Când Putin semnalizează stânga și face dreapta. -
Editorial 492
92. Discursul unui președinte. 499
93. Sfârșitul unei epoci. 503
94. ...istul 509
95. Un investitor strategic: diaspora românească. 517
96. Nealiniații EDITORIAL 522
97. Despre contractul social, dreptul la vot și etică. -
Editorial 528
98. Credulii 537
99. Drumul mătăsii și războiul din Ucraina. 541
100. Extrema ticăloșie și dublă măsură. 548
BONUS 1: Experienta mea în bula progresistă 553
 Revista România Mare
Nr. 1585 27 aprilie – 4 mai 2021

1. Ce facem cu turismul ?
Pentru că pandemia a lovit puternic în turismul
românesc, stârnind comentarii din cele mai diverse,
aș dori să aduc la cunoștința românilor câteva
dintre problemele cu care se confruntă acest
domeniu cât și rezolvările pe care le văd la acestea.
Astăzi am să vorbesc despre turismul de incoming
adică despre acea activitate care se ocupă de
aducerea de turiști străini în România și de
promovarea țării noastre ca destinație turistică.
Turismul este un domeniu cu mare potential de
creștere în România. Toți suntem conștienți de
frumusețea țării noastre și cu toate astea aud
mereu întrebarea: ce să vadă un strain în România
?
La aceasta adaug imaginea defavorabilă pe care
românii ce muncesc în străinătate o lasă străinilor.
De ce fac asta ? Inconștient. Ei se plâng de cât e de
greu și de urât în România ca să justifice în fața
străinilor de ce muncesc la ei în țară în loc să o facă
la ei acasă.
Dacă adăugăm la asta și știrile negative despre țara
noastră pe care mass media occidentală le prezintă,
fiindcă la fel ca și o parte a mass media românești,
crede că doar știrile negative fac audiență ajungem
la momentul în care atunci când un strain le spune
prietenilor că merge să-și facă vacanța în România,
aceștia să-l întrebe mirați ”de ce ?”. Ignoranța și
neștiința acestor prieteni este alimentată și de
faptul că nu există un plan pe termen lung de
promovare a României fiindcă, turismul, desi
contribuie la PIB cu 5% și ar putea adduce cel puțin
10%, nu a fost niciodată văzut ca o prioritate de
către cei care au guvernat România
Avem așadar, un cumul de factori care nu-i
îndeamnă pe străini să ne viziteze puțin spre deloc.
Ce ar fi trebuit să se facă și nu s-a făcut decât poate
în mandatele ministrului Agaton și al doamnei
Udrea ?
În primul rând să se gândească un plan de
promovare a României pentru 10 ani de acum
înainte. Forțele politice să aprobe și să respecte
acest plan indiferent de schimbările ce vor avea loc
la conducerea țării. Ar trebui ca turismul să aibă
propriul său minister, pentru a putea beneficia de
buget propriu care să asigure derularea planului. Ar
trebui ca oamenii ce vor lucra la aplicarea acestui
plan să rămână pe funcții indiferent de cine câștigă
alegerile.
Apoi, promovarea României ar trebui făcută în mod
sistematic și insistent prin birourile de turism ce
există în străinătate, ce ar fi necesar să desfășare o
activitate susținută de promovare a României ca
destinație turistică pentru cetățenii țării în care-și
desfășoară activitatea prin răspândirea de broșuri,
ghiduri de turism, mici souveniruri etc. cât și de o
intensă activitate in social media.
De ajutor, poate fi aici și Asociația Română de
Incoming, ce reunește agențiile de turism care de
cel puțin 15 ani, se ocupă de adusul turiștilor străini
în România și care știu foarte bine rețeta de succes
pentru ca acei turiști nu doar să plece mulțumiți din
țara noastră sau să ne trimită alți clienți cum s-a
întâmplat nu o dată, ci să se constituie în niște
vectori de promovare a României ca destinație
turistică. Spre exemplu, am cunoscut turiști spanioli
care mi-au spus că au venit la noi fiindcă prieteni
de-ai lor care s-au întors de aici le-au spus că
România e o țară senzațională și i-au îndemnat să o
viziteze. Aceeași activitate de agenți ai turismului
românesc ar trebui să o susțină diaspora
românească în țările unde aceasta se află, activitate
pe care știu sigur mulți dintre membrii ei o
desfășoară cu succes dar ar fi nevoie de un efort
susținut nu doar prin îndemnuri de a vizita România
ci și printr-o retorică pozitivă la adresa României
atunci când au în față un străin.
Nu doar turismul cultural sau montan despre care
vorbesc aici este important ci și turismul balnear cu
care nu s-a făcut aproape nimic în ultimii ani. La
drept vorbind, singurele stațiuni balneo climaterice
românești unde ai condiții potrivite cu turiștii
occidentali sunt Băile Felix, Sovata, Eforie Nord,
eventual Băile Tușnad. Problema este că, turistul
străin habar nu are că în România se găsesesc cam
60% din apele minerale ale Erupei, darămite ce
proprietăți curativ au ele sau nămolul sparopelic?
Cum să facem să aducem la cunoștința Europei
aceste informații ? Sunt convins că există multe
soluții, printre care și aceasta: alegerea pentru
încpeut a 2-3 țări ”țintă” unde să se desfășoară o
puternică campanie de publicitate privind calitățile
curative ale apelor minerale și ale nămolului
românesc, dublată de organizarea unor congrese
științifice ale medicilor de specialitate din acele țări
în România, cărora să li se facă un study tour prin
stațiunile balneoclimaterice propuse cetățenilor
străini pentru curele de apă sau nămol, astfel încât,
acești medici ajunși acasă să poată recomanda
pacienților să vină în România pentru tratament.
Toate aceste metode de popularizare a țării
noastre ca destinație turistica ar trebui dublate de
o legislație care să le susțină corespunzător. E
adevărat, există o lege a turismului doar că ea ar
trebui amendată cu câteva prevederi din care voi
da câteva exemple: reglementarea învățământului
de specialitate privind pregătirea personalului ce va
lucra în turism ( restaurante, hoteluri, agenții de
turism, ghizi), protejarea agențiilor de turism locale
care aduc turiști străini în România (agențiile de
incoming) obligând agențiile străine ce organizează
pe cont propriu excursii, să facă acest lucru printr-o
agenție românească, sau cel puțin să folosească
ghizi români care să le însoțească grupul pe
teritoriul României, înființarea unei poliții a
turismului care să verifice aplicarea tuturor
prevederilor din Legea Turismului, menținerea unui
nivel ridicat de pregătire proesională al tuturor
lucrătorilor în turism prin organizarea de cursuri
sau informări de specialitate, așa cum se întâmplă
în cazul altor categorii profesionale.
Problemele și soluțiile pe care le-am enumerat eu
aici sunt doar o mică parte din cele care există în
turismul românesc. E viziunea pe care naționalist-
liberalii o au despre acest important domeniu de
activitate al economiei românești și m-aș bucura să
prindem cu toții vremurile, când România va atrage
de 5 ori mai mulți turiști străini decât cele 3
milioane are o vizitează acum, fiindcă sunt convins
că poate și merită acest lucru.
 Revista România Mare
Nr. 1586 04-11 Mai 2021

2. Cum dezvoltăm economia ?

Am 47 de ani și constat că în ultimii 30 de ani am
ajuns să nu mai producem nimic important, să
avem una din cele mai mari emigrații europene, și
nici una dintre companiile românești dezvoltate în
ultimii, 20 de ani, nu contează în Europa, exceptând
probabil Digi Mobil cu filiale în Spania și în Italia.
Discutând cu oameni din diverse domenii de
activitate am constatat că nici măcar sârmă, sau
celebra Plasă de Buzău nu se mai fabric aici, sau
dacă se fabric, se vinde la un preț foarte mare
comparativ cu ceea ce produc turcii, de unde
înțeleg că și importăm acest material.
Lucrez în antreprenoriatul românesc din 2005 și în
domeniul meu de activitate turismul, fac tot ce
depinde de mine pentru a promova o imagine a
României must mai bună decât ceea ce cunosc
străinii despre noi.
Sunt un om care, dacă poate să folosească produse
românești o face, în detrimental celor străine și mi-
aș dori mai multe produse românești pe piață.
Locuiesc într-un oraș care pe vremea copilăriei
mele era unul din cele mai industrializate din țară și
care astăzi are în locul fabricii de tractoare un mall,
în locul celei de rulmenți blocuri de apartamente și
în locul celei de autocamioane, ruine.
Nu înțeleg de ce e așa de greu să revitalizezi
producția românească ? Sunt atâtea întreprinderi
care produc totuși lucruri în țara asta, cel mai bun
exemplu fiind fabrica de tractoare de la Reghin,
care produce un tractor creat de oamenii de acolo.
Ar trebui ca statul român, să încurajeze în primul
rând aceste întreprinderi românești, fie cu scutiri
sau reduceri de taxe, fie cu contracte ale
întreprinderilor de stat pentru produsele lor, cu
fonduri europene pentru pătrunderea pe piețele
europene sau pentru a vinde mai mult în România.
Ciobanii români înțeleg că aveau probleme cu lâna
și produsele de la oile lor, de au ajuns să vândă
vapoare întregi la arabi ca să nu arunce cantități
uriașde de lînă sau de lapte. M-aș uita ca ministru
al economiei, să văd cum pot încuraja și dezvolta
producția de bunuri și de servicii românești pornind
de la ceea ce am deja și creând apoi adevărate
lanțuri de producție pentru produse finite.
Aș opri exportul arborilor din pădurile noastre, și
aș exporta în locul lor mobilă. Dacă tot tai acei
copaci, măcar să-I vând pe un preț bun, să concurez
pe piața de profil și să arăt lumii că românii sunt
buni și la asta.
Acum 30 de ani, economia românească putea să
producă orice, de la un ac până la un tanc. Vom fi
uitat între timp cum se face asta? Nu cred. Vorbind
de tancuri, de armată adică, citesc că praful de
pușcă și cartușele pentru gloanțele de mitralieră și
pentru alte proiectile vin din Serbia și din Bulgaria.
Păi și dacă, Doamne ferește se pornește un război
și inamicul ne taie liniile de aprovizionare și ne lasă
fără gloanțe ce facem ? Tragem în el cu praștia ?
Avem încă industrie de aeronave la Craiova și la
Brașov. S-au rugat de noi cei de la Bell Helicopter
acum 20 de ani să implementăm elicopterele lor de
atac și de transport și să transformăm Brașovul în
centru de întreținere și reparații pentru
elicopterele Bell din Europa. Ca să fie mai clar
despre ce fel de elicoptere vorbim, gândiți-vă că
sunt atât de folosite, încât în fiecare minut, undeva
în lume, un elicopter Bell zboară!
Avem la Craiova un avion românesc de
antrenament subsonic, IAR –99, care poate fi
folosit și pentru atac la sol sau alte tipuri de
operațiuni militare, a cărui dezvoltare din ce știu e
oprită momentan. Cehii au reușit să-și vândă
avionul lor „Albatros” noi nu, fiindcă armata
României nu-l folosește și în mod evident nu-l
comandă.
Am adus camioane IVECO pentru aceeași aramată
românească și facem o fabrică nouă în Dâmbovița.
De ce acolo, când la Brașov exista deja spațiul
necesar, nu știu. Fie și în Dâmbovița, dar hai să o
facem cum trebuie și să fabricăm acolo
autocamioane IVECO de toate felurile, așa cum s-a
făcut la Brasov cu licența MAN.
Mă gândesc că odată repornită producția atât
pentru lucruri mici cum sunt sârma, vopseaua,
diferite subansamble cât și pentru obiecte mai
importante, cum sunt avioanele, elicopterele,
camioanele, tractoarele, rulmenții și mai știu eu ce,
s-ar forma adevărate lanțuri economice de
producție, care ar antrena dezvoltarea unor alte
fabrici pentru deservirea celor ce muncesc în ele,
cu echipament de protecție, de lucru, cu mâncare,
cu personal medical, etc, creându-se o dezvoltare
în lanț a economiei.
Ce să mai vorbesc dacă s-ar dezvolta infrastructura
rutieră, a căilor ferate sau de navigație și mă
gândesc aici la canalul Siret-Dunăre care doar el
singur, ar înghiți o enormă forță de muncă,
echipamente, utilaje, ciment, beton, fier, etc, care
ar ajuta la dezvoltarea economiei românesc și i-ar
aduce acasă pe milioanele de români înstrăinați.
Beneicul fiind irigarea câmpiei Moldovei, creșterea
producției Agricole și transportarea ei mai ieftin pe
apă spre Constanța sau alte porturi dunărene.
De unde bani pentru toate astea? Odată, din
fondurile puse la dispoziție de Uniunea Europeană
pe care le-aș absorbi în proporție de 100%, le-aș
negocia cu oameni pricepuți și le-aș folosi să
dezvolt țara, și pe de altă parte cu capitalul
autohton sau strain pe care l-aș aduce în România.
Asta ar trebui să facem, dar pentru asta ar trebui,
un plan de țară pe următorii 20 de ani la care să
muncească toate forțele politice și pe care să nu-l
schmbe fiecare după cum are chef când vine la
putere.
 Revista România Mare
Nr. 1587 11- 18 Mai 2021

3. Vizitați Harghita și Covasna!

Îndemnul din titlu e mai mult decît propagandă

turistică: e încercarea rezolvării unei probleme care
încă persistă în mințile unora dintre români, poate
și a unora dintre maghiari. În ultimii 30 de ani am
avut ocazia să observ pe internet, dar și prin presă
sau prin interacțiuni cu alți români, reticența și
încordarea unora dintre compatrioții mei vizavi de
maghiari. Presa însăși se inflamează la orice
declarație agresivă a politicenilor maghiari de aici
sau din Ungaria.

Personal, ca răgățean-transilvănean, născut și

trăitor în Brașov, cu studii la Oradea și neamuri la
Cluj, cunoscînd mentalitățile și gîndirea oamenilor
din aceste regiuni ale țării, văd lucrurile un pic
altfel.

În primul rînd, maghiarii sînt aici de aproximativ

1000 de ani. E drept, strămoșii lor s-au stabilit aici
cucerind și ocupînd ceea ce era al nostru, pe
modelul arabilor care au ocupat, aceeași perioadă
de timp, Peninsula Iberică. Fiind însă aici de atîta
timp, murind pentru acest pămînt, uneori alături de
noi (Gheorghe Doja și Mihai Viteazul ar putea
depune mărturie) au dreptul să se simtă acasă.
Drepturile acestea îi irită pe unii români, așa cum
pe unii maghiari prezența românilor îi face să uite
limba țării în care trăiesc și pe care o cunosc cu toții
mai mult sau mai puțin bine. De ce e așa? Din cauza
necunoașterii reciproce a celor două popoare.

Consider că ne cunoaștem prea puțin unii pe alții și

am preluat de la înaintașii noștri stereotipuri de
gîndire și comportament, care nu-și au rostul în
vremurile actuale. Spre deosebire de românii din
spațiul extracarpatic, românii din Transilvania îi știu
pe maghiari cu bunele și cu relele lor și-i prețuiesc
ca atare, sînt vecini buni și prieteni. La rîndul lor,
maghiarii nu au probleme cu românii, nu „uită”
limba română cînd interacționează cu ei, ba uneori,
cum mi s-a întîmplat mie la Miercurea Ciuc, își cer
scuze că nu au știut să spună în limba română
cuvîntul „piațetă”. Cu românii din afara Carpaților
maghiarii nu se simt prea confortabil tocmai findcă,
necunoscîndu-i bine, aplică stereotipurile pe care
le-au preluat de la înaintași. La fel stau lucrurile și
cu sus-numiții români extracarpatici. Cum s-ar
putea regla lucrurile? Prin interacțiunea celor două
părți.

În ziua de astăzi cea mai la îndemînă formă de

interacțiune este turismul, iar cum în zona
Covasna/ Harghita abundă pensiunile și locurile
superbe nu pot decît să-i îndemn pe românii din
Muntenia, Dobrogea, Moldova, Oltenia să vină aici,
în centrul României, să-i cunoască pe maghiari. Vor
vedea că sînt ospitalieri, corecți, cinstiți, curați, că
știu să gătească, să petreacă și că au aceleași
probleme și necazuri ca și noi, românii. Atîta timp
cît veți merge acolo cu inima deschisă, simpli și
onești, fără superiorități inutile, vă veți face
prieteni printre maghiari și veți reveni cu drag pe
acele meleaguri superbe ale României.

Călătorind în acea parte de țară, vorbind cu

maghiarii, o să-i ajutați să vă cunoască și poate veți
auzi din gura lor ceea ce eu am auzit, nu o dată:
„Putem trăi foarte bine în România, care e cea mai
bogată și mai bună țară din Europa”. Vă promit
multe surprize plăcute în Harghita și Covasna, unde
veți găsi printre altele și o categorie profesională
care în multe zone ale României nu mai există:
meșteri populari. O să-i găsiți pe fierari, pe olari, pe
dulgheri, pe țesători, făurind cu mîinile lor obiecte
extrem de frumoase. O să vedeți porțile secuiești,
inspirate, zic eu, de cele maramureșene, o să vedeți
portul popular maghiar și secuiesc extrem de
frumos, iar în materie de obiceiuri veți afla surprinși
că avem multe obiceiuri comune cu ei. Vizitînd zona
și stînd în pensiunile lor, o să-i ajutați pe oamenii de
acolo să se ridice economic la același nivel cu zonele
bogate din România, iar cînd un om are cîștiguri
financiare se gîndește cum să-și consolideze
bunăstarea în locul în care se află, nu prin alte părți.

Dacă cu maghiarii din România lucrurile se pot

regla în acest fel, prin interacțiune, oare nu la fel s-
ar putea rezolva lucrurile și cu cei din Ungaria?
Întreb fiindcă la ei lucrurile stau mult mai rău ca
aici, fiindcă aceștia au senzația că românii mănîncă
la prînz carne de ungur și le beau sîngele ca
Dracula. Nu fabulez deloc și mă bazez pe trei
mărturii. Prima e a unei recepționere de etnie
maghiară, de la un hotel din Cluj Napoca. Discutînd
cu ea, fata îmi spunea acum vreo 10 ani că a avut
clienți din Ungaria care, auzind-o vorbind cu ei
maghiară, au întrebat-o speriați dacă nu îi e frică să
vorbească ungurește în gura mare, în public, fiindcă
ei auziseră că pentru așa ceva românii i-ar pune
pielea pe băț. Firește că fata le-a spus că nu e nimic
adevărat, lucru care sper că le-a schimbat optica. A
doua mărturie e a unui maghiar, chelner pe un vas
de croazieră pe Dunăre, care avea un coleg român.
Odată, rămînînd peste noapte cu vasul la Giurgiu, a
fost invitat de colegul român la un pahar de vin în
București. Acolo, românul s-a întîlnit cu prietenii săi
și și-a prezentat colegul drept „Janosz din
Budapesta”, moment în care, îmi povestea Janosz,
a fost convins că va fi agresat extrem de grav, totul
sfîrșindu-se însă, cu o petrecere care a durat pînă
noaptea tîrziu. Vă asigur că omul era foarte serios
cînd îmi povestea aceste întîmplări. A treia
mărturie aparține unei cliente din Danemarca,
unguroaică după tată, care la sfîrșitul călătoriei prin
România s-a declarat încîntată de tot ceea ce
văzuse și trăise și mi-a spus că tatăl său nu va crede
cînd o să-i spună ce fain e în România și ce oameni
buni sînt românii, fiindcă el o educase altfel.

Eu, la rîndul meu, am fost ajutat în Budapesta de

două unguroaice să găsesc drumul spre un loc de
parcare, după ce am povestit ceva cu ele și am aflat
că una din ele venea anual cu părinții la Miercurea
Ciuc în pelerinaj la statuia Fecioarei Maria. Așadar,
cu ungurii din Ungaria tot interacțiunea interumană
e cheia rezolvării problemei.
Ce vreau să demonstrez cu acest articol este faptul
că e bine să ne lepădăm de stereotipurile pe care
societatea ni le bagă în cap, fiindcă lucrurile, în
realitate, stau complet diferit. Pe români îi îndemn
să meargă să îi cunoască mai bine pe maghiari, să
se lase cunoscuți de aceștia, fiindcă astfel nu vor
putea fi învrăjbiți de nimeni, niciodată și vor putea
să se ridice economic sprijinindu-se unii pe alții.
 Revista România Mare
Nr. 1588 18-25 Mai 2021

4. Nimeni nu e mai presus de lege.

Titlul acestui articol reproduce cu fidelitate
conținutul articolului nr 16 din Constituția
României. Am început astfel, fiindcă sunt de părere
că legea trebuie respectată întotdeauna, pentru că
altfel ar fi haos. E adevărat că uneori legile sunt
strâmbe, dar asta nu înseamnă că ele nu trebuie
respectate, ci doar îndreptate prin mijloace legale.
Actuala Pandemie a adus cu sine legi noi, care au
restrâns pe termen limitat, drepturile și libertățile
tuturor, în virtutea interesului general de a limita
pierderile de vieți omenești și de a ieși cu bine din
actuala situație.
Am respectat aceste legi chiar dacă ele au însemnat
aducerea pe buza prăpastiei, a unei afaceri la care
muncesc de 16 ani și căreia i-am dat dedicat zile,
nopți și sărbători legale (pentru că în turism nu
există decât interesul turistului, nu al tău),
contribuind cu puținele mele puteri la bunăstarea
patriei și la ameliorarea imaginii pe care o are în
lume.
Sunt de acord că trebui făcute sacrificii pentru a ieși
din pandemie, dar nu sunt de acord ca legea să fie
respectată doar de unii dintre noi și să fie eludată
în numele unei idei nobile, ca sănătatea publică. Cu
alte cuvinte, mi se pare inacceptabil ca dreptul de a
mă vaccina contra noului Coronavirus, să se
transforme într-o obligație.
Firește că nicăieri, nimeni, nu a legiferat acest lucru
și sunt convins că nici nu o va face, dar când
condiționezi dreptul la muncă și la învățătură de
vaccinare, mi se pare o discriminare cu nimic mai
prejos decât cea împotriva negrilor, a evreilor, a
românilor din Transilvania pe durata celor 800 de
ani de ocupație sau a altor categorii sociale. Genul
ăsta de discriminare am regăsit-o în Constituția
Republicii Socialiste România, la capitolul despe
adunările publice unde se specifica faptul că:
„adunările publice sunt permise în Republica
Socialistă România, dacă nu sunt îndreptate
împotriva orânduirii socialiste”. Cu alte cuvinte,
vaccinarea nu este obligatorie prin lege, dar dacă
nu vă vaccinați, vă dăm afară din serviciu așa cum
am mai citit prin media că s-ar fi întâmplat pe la
unele societăți comerciale.
Deasemenea, mi-a dat de gândit afirmația Primului
Ministru al României, care a spus la finalul ședinței
de guvern din data de 5 mai 2021 că, citez, „putem
discuta despre revenirea tuturor elevilor la școală
după vaccinarea integrală a personalului din
învățământ”. Păi și ce facem dacă 15% din cadrele
didactice dintr-o unitate de învățământ nu doresc
să se vaccineze ? Le dăm afară ? Firește că nu,
fiindcă ar fi ilegal, dar, s-ar putea dispune ca acele
cadre didactice să nu intre la clasă, ci să facă orele
online. Așa cum probabil vă dați seama, părinții
copiilor din acele clase vor protesta împotriva
acestei discriminări a copiilor lor, iar ministerul va
arăta cu degetul către cadrul didactic ce a refuzat
vaccinarea, întorcându-i pe părinții nemulțumiți
împotriva acestuia. În această situație cadrul
didactic are două opțiuni: fie să se vaccineze
împotriva voinței sale, fie să demisioneze și să
plece din școală. Iată cum, cu foarte multă ipocrizie
și perfidie, se poate rezolva această problemă a
vaccinării.
Acest tip de discriminare se aplică deja celor care
vor să călătorească, prin acel document popular
numit „pașaport COVID”, celor care doresc să
meargă la spectacolele publice, pe stadioane, ba
chiar am citit o declarație a ministrului educației
domnul Sorin Câmpeanu care spunea că susține
varianta unor universități românești de a impune
studenților nevaccinați obligativitatea purtării, la
cursurile fizice și la laboratoare, a unor
combinezoane de protecție.
Domnia sa și rectorii acelor universități s-au gândit
că astfel vor evidenția pe acei studenți nevaccinați
și-i vor supune unui soi de oprobiu public al
colegilor lor care-i vor vedea în acele
combinezoane, ca să nu mai vorbesc de „mișto-ul”
care se va face la adresa lor ?
Această presiune psihologică îi va obliga în cele din
urmă să se vaccineze împotriva voinței lor și
seamănă teribil cu presiunea psihologică la care
erau supuși în anii 1949-1960 țăranii români care
refuzau să intre cu pământul în Cooperativa
Agricolă de Producție. Cu alte cuvinte, metodele
staliniste și comuniste pe care toată lumea le
înfierează cu mânie astăzi, sunt îmbrăcate în haina
lucitoare și intangibilă a interesului public, și sunt
folosite de factorii de decizie de astăzi. Păi cum așa
?
În același interviu acordat HotNews în care vorbea
despre hotărîrea unor universități de a-și discrimina
până la urmă studenții, domnul ministru al
educației spune că, aceleași instituții de învățământ
au avut ideea de, citez, : „a prioritiza cazarea în
cămine a studenților vaccinați. Așa cum
dintotdeauna au existat criterii care au dat
prioritate celor care au avut rezultate profesionale
foarte bune sau celor aflați în dificultate din
perspectivă socio-economică, așa s-ar putea acorda
prioritate și celor care sunt vaccinați pentru a
contribui la o siguranță sanitară în campusurile
universitare. Nu-și propune nimeni să oblige pe
cineva, însă aceste criterii cred că ar putea să fie
luate în considerare”, a precizat Cîmpeanu.
Întrebat fiind de posibilele discuții legate de
discriminare care ar putea apărea în spațiul public,
Ministrul Educației a precizat în cadrul aceluiași
interviu: „Cu siguranță pot apărea astfel de
discuții, însă răspunsul este foarte clar –
dintotdeauna a existat o discriminare care nu a
trecut de limitele legii atunci când o universitate
are 1.000 de locuri de cazare și 5.000 de studenți.
Discriminarea e simplă: 1.000 sunt cazați, 4.000 nu
sunt cazați”.
Rectorii acelor universități și domnul ministru, uită
că e una să ții cont la cazarea în cămin de
rezultatele deosebite obținute pe timpul anului
universitar, de lipsa banilor pentru unii studenți,
sau de dizabilitățile fizice pe care unii studenți le au
și care le oferă o prioritate legală de a avea acces la
învățământ, sau le recompensează rezultatele
foarte bune la învățătură și e cu totul altceva să dai
prioritate la cazarea în cămine a studenților
vaccinați. Cu alte cuvinte, s-ar putea să apară
situația, ca un student cu note sub 7 la învățătură,
fără dizabilități fizice, și pe deasupra cu niște părinți
bogați, are prioritate la cazarea în cămin având
drept unic merit faptul că s-a vaccinat ? De ce ?
Dacă tot articolul 16 din Constituție spune că
nimeni nu e mai presus de lege, eu zic să ne ținem
de el și să nu căutăm să discriminăm, pentru că la
un moment dat, e posibil ca cei astfel discriminați
să protesteze, cerând respectarea drepturilor lor și
nu cred că guvernul are nevoie de așa ceva, mai
ales, că din rapoartele pe care le văd despre
vaccinare, cred că până la finalul campaniei,
raportul vaccinați / nevaccinați va fi sensibil egal și
atunci ce facem domnilor guvernanți, învrăjbim
românii pe criterii de vaccinare ?
Pe de altă parte, aflu de la prieteni trăitori prin
Germania, că acolo, cetățenii nevaccinați nu au
dreptul să intre în Mall-uri, iar dacă vor să cumpere
haine au nevoie de programare și certificate de
vaccinat. Nu vi se pare că seamană cu segregarea
rasială impusă negrilor în SUA prin anii `50 ? Mă
întreb unde va duce toată această stare de lucruri
dar cu siguranță nu la ceva bun.
Cred cu tărie că Guvernul României nu dorește așa
ceva, și ar fi bine, să dea semnale mai clare în acest
sens, celor care se gândesc pe viitor să discrimineze
categoriile socio - profesionale din țara noastră.
Românii au nevoie să fie uniți pe toate planurile,
dacă vor să ridice această țară la un înalt nivel de
progres și civilizație, nu dezbinați.
 Revista România Mare
Nr. 1590, 01-08 iunie 2021

5. Un puzzle care nu-mi place deloc.

De ani de zile, am senzația că nu mă mai potrivesc
cu lumea în care trăiesc. De când a început
pandemia, senzația mi s-a accentuat din cauza a
ceea ce am observat împrejurul meu în această
perioadă de timp, care ne-a pus la încercare
umanitatea.
Sunt mai multe lucruri care se îmbină unul cu altul
ca piesele de puzzle și care puse împreună, dau
senzația unor activități coordonate, care nu cred că
vor duce neapărat la ceva bun, desi intențiile
declarate ale liderilor mondiali acestea sunt.
Observ cu îngrjorare că oamenii uită, în viteza cu
care își desfășoară viețile, lucruri care s-au
întâmplat și care se întâmplă din nou motiv pentru
care rubrica „Pentru împrospătarea memoriei” din
această revistă, e extrem de binevenită.
Observ în același timp, o uniformizare a societății,
de care teoreticienii comunismului ar fi mândri, mai
ales că e încurajată de state, ce și-au lipit pe frunte
eticheta de democrate. Uniformizare impusă prin
moda vestimentară, prin cea muzicală și mai ales
prin cea socială ( ce gadget-uri să ai, ce mașini, în ce
să crezi, ce curente să susții)
Eu eram adolescent în dec 1989, așa că am trecut
prin uniformizarea socialistă și poate tocmai de
aceea, am spus mereu că nu-mi place să fac parte
din „turmă”, ci că prefer să gândesc cu propriul cap.
Am preferat meu ca alții să se concureze cu mine
(dacă vor), în loc să mă concurez eu cu alții,
asigurându-mă astfel că-mi urmez propriul drum.
De aceea am reușit să mă detașez de „turmă” și să
văd lucrurile în ansamblul lor, iar ceea ce am văzut
nu mi-a plăcut deloc.
Am constatat că sunt câțiva piloni ai societății în
care se lovește constant și continuu, spre a-i
modela la forma dorită de autorii loviturilor: școala,
familia, biserica, unitatea între oameni. Patru piloni
principali pe care se sprijină societatea așa cum o
cunoaștem noi cei trecuți de 40 de ani.
Să-i luăm pe rând:
Școala: în ultimii 30 de ani a fost insituția cea mai
lovită prin desele schimbări de program, prin
alinierile la școala occidentală, probabil considerată
mai avansată decât a noastră, desi elevii noștri îi
băteau pe ai lor la toate concursurile de profil pe la
care-I întâlneau. Apoi, profesorii și învățătorii au
fost loviți permanent printr-o legislație europeană
aplicată „mot a mot” la noi, fără a se ține seama de
particularitățile noastre. Știu spre exemplu, că la
grădinițe, cadrele didactice trebuiau să organizeze
colțuri de activități pentru copii și să facă în general
lucruri, pentru care vesticii de la care le
împrumutasem, aveau spațiu adecvat și foarte
important, un alt cadru didactic care să-I ajute, pe
când la noi educatoarea trebuie să facă și munca
personalului didactic auxiliar care în grădinițile
românești lipsește cu desăvârșire.
Profesorii și învățătorii au fost loviți prin discuțiile
create în mod inutil și artificial de către o parte a
presei, despre obiceiul de a duce flori la începerea
școlii sau de a face cadouri cadrelor didactice la
final de an sau cu ocazia evenimentelor de tip ziua
femeii. Ca să nu mai vorbesc de indignarea cu care
unii comentatori vorbeau de celebrul fond al clasei,
fără să spună că statul român nu asigură fondurile
necesare unei bunei desfășurări a actului didactic și
obliga profesorii și învățătorii să se descurce cum
pot.
Pe lângă toate astea, lipsa unui cadru legislativ care
să pună la adăpost cadrul didactic de hărțuirea și
batjocura unora dintre elevi și a unor părinți care
au senzația că știu ei mai bine decât un profesor
sau un învățător cum se educă și se instruiește un
copil, au dus la plecarea din sistem, a multor cadre
didactice dedicate și cu o înaltă pregătire
profesională, determinându-i totodată pe cei
rămași să facă un pas în spate neimplicându-se pe
cât ar putea, pentru a nu ajunge în situații
conflictuale.
Faptul că noile generații sunt din ce în ce mai
plictisite de școală și de procesul de învățare, vine
și din modelele pe care societatea li le scoate
înainte, modele care le arată că se pot face bani și
din activități care nu au legătură cu învățătura,
ceea ce, în mod evident, e greșit.
Prin urmare, viitorul va produce din ce în ce mai
multi adulți fără o cultură solidă, care vor înghiți pe
nemestecate tot ce li se va spune de către
puternicii vremii, care-I vor folosi ca masa de
manevră pentru atingerea scopurilor lor
economice, sociale și politice. Cei care vor putea
discerne evenimentele ce vor veni, vor fi tot mai
puțini, luați în râs și desconsiderați de o majoritate
ignorantă, ale cărei argumente vor fi: caterinca,
numărul mare și forța pumnului. Sper din suflet să
greșesc și să nu se ajungă aici în următorii 70 de
ani.
Familia, este un alt pilon în care se lovește, pentru
că ea formează celula de bază a societății. Ca să
distrugi societatea, lovești în familie. Cum faci asta
? În primul rând produci disoluția familiei scăzând
nivelul de trai, și trimițând părinții la muncă cât mai
departe de copii, care fie rămân pe mâna bunicilor,
fie rămîn de capul lor, ambele sitații neservindu-le
viitoarei dezvoltări corecte ca adulți.
Arunci pe piață conceptul de parenting, adică niște
prostii cu titlu de educație modernă, ale căror
efecte sunt copii obraznici, răsfățați, dependenți de
părinți, cu un grad de cultură la genunchiul
broaștei, fără credință în Dumnezeu, cu o dorință
imensă de a ajunge bogați cu mașini scumpe, haine
de firmă, trăind din petrecere în petrecere, așa cum
văd în videoclipurile de muzică pop de la televizor.
Niște oameni gata dezrădăcinați, în bătaia vântului,
victime sigure ale unei societăți conduse de niște
despoți moderni, însetați de putere.
Dacă vorbim de acești viitori adulți, e foarte posibil
ca copii și adolescenții crescuți cu non valorile pe
care le văd pe internet și la televizor, să ajungă să
nu ma idea doi bani pe căsătorie și pe familie,
preferând o existență egoistă, singuratică, trăind
clipa, muncind pentru alții, nelăsând nimic după ei
și pierzându-se ca oameni și ca suflete. Cu alte
cuvinte niște roboți perfecți. Nu pot spune nici
măcar sclavi, pentru că sclavii trăiau măcar cu
dorința de a se elibera, de a avea o familie, năzuiau
către o normalitate, în vreme ce roboții nu au astfel
de gînduri.
Un alt lucru care vine să lovească în familie este
noua și moderna așa numită „teorie de gen” care,
cel puțin dincolo de ocean, este foarte la modă.
Teoria asta spune ca, deși o fata are sâni, e posibil
ca ea sa nu fie tocmai fata, ci altceva ce nu s-a
definit încă sau poate e chiar băiat iar un băiat, deși
are organele genitale caracteristice, nici el nu știm
cu certitudine ce e.
Dar de ce să faci asta ? De ce să zăpăcești lucrurile
naturale și normale în felul ăsta ? Ca să creezi
oameni fără identitate pe care să-i manevrezi cum
vrei tu, în calitate de păpușar al acestei lumi sau de
ce ?
Biserica, vine în strânsă legătură cu școala și cu
familia, pentru că îți oferă coordonate morale,
după care să-ți trăiești viața și cel mai important îți
oferă certitudinea existenței lui Dumnezeu, fără de
care nimic nu se poate face pe lumea asta. Biserica
te ajută să găsești calea către Dumnezeu, să devii
mai bun, să tinzi spre ceva.
Credința în Dumnezeu îți oferă ajutor la multele
probleme pe care noi oamenii le avem în această
viață, ne dă puterea de a trece peste toate,
șlefuindu-ne pe noi înșine ca pe niște diamante
prețioase. Când știi că Dumnezeu îți e alături,
privești cu curaj înainte, fiindcă știi că ai sprijinul cel
mai tare de pe lume. Altfel, o viață fără Dumnezeu,
fără speranță, fără liman, e searbădă și nu are nici
un rost.
Pandemia asta mi-a arătat ceea ce nu văzusem clar
până acum și anume că mulți dintre români, sunt
creștini doar cu numele. Reporterii din media au
făcut tot ce au putut în știrile legate de Biserică, să
îndepărteze Credința în Dumnezeu din miezul știrii:
la pelerinajele ocazionate de cinstirea moaștelor
sfinților creștini se pune mereu accent pe
înghesuială, pe neorânduială fără a se vorbi despre
sfântul respectiv și despre ce a făcut el bun de a
meritat santificarea ca să se dea exemple de viață
demne de urmat de către publicul spectator.
Atunci când a fost vorba de împărtășirea cu trupul
și sângele lui Hristos discuția a fost mereu, ca și
cum Dumnezeu nu ar fi existat, puterea Lui nu ar fi
fost mai presus de niște viruși, iar lingurița aia ar fi
transmis toate bolile pământului. Firește mai apoi,
nu am auzit nicăieri să se fi revenit asupra știrii și să
se spună că nimeni din cei împărtășiți astfel, nu au
luat virusul COVID.
În general în filmele de pe marile canale în system
pay per view, toate personajele se descurcă fără
ajutorul lui Dumnezeu, prin propriile lor abilități
uitându-se că acestea le vin tocmai de la Creator.
Desigur vrăjitorii din filmele pentru copii sunt
atotputernici la fel ca toate celelalte personaje Se
induce astfel idea că Dumnezeu e un substantiv
comun bun de invocat când te miri de ceva, sau te
surprinde ceva sau cineva și desigur un motiv să
chefuiești de Paște, de Crăciun și să cheltui banii pe
tot felul de cadouri sclipicioase. În rest Dumnezeu e
demonetizat și pus la îndoială de câte ori apare
ocazia.
Să nu mai vorbesc de expresia apărută în ultimul an
și anume aceea despre „credința” în COVID. Eu,
când am fost întrebat dacă nu cred în COVID, am
răspuns că eu obișnuiesc să cred în Dumnezeu, dar
dacă alții au obiceiul de a se închina la viruși, eu nu-
I pot opri.
Ah, dacă întrebarea ar fi sunat la modul:
”dumneata nu crezi că virusul acesta provoacă
moartea oamenilor” ? aș fi răspuns că da, am văzut
și știu că acest virus omoară oameni, dar dacă mă
întrebi „dumneata nu crezi în COVID?” e sigur că-ți
voi răspunde cum am spus. Vedeți ce important e
modul de exprimare și cum poate denatura sensul
lucrurilor ?
Unitatea între oameni este un alt pilon al societății,
în care se lovește prin chiar consecințele loviturilor
în pilonii de mai sus. Așa cum e normal să se
întâmple, atunci când dai în școală, familie și
biserică vei scinda societatea în opinii pro și contra.
Vei crea animozități și mici incidente între membrii
societății, marginalizându-i pe cei care se opun
loviturilor și creând celor care-ți slujesc prin opiniile
pro pe care le au, diverse avantaje, de la cele de
imagine, până la unele financiare și de poziționare
socială. Astfel, având o societate divizată, o poți
lesne manevra și supune ție.
Probabil că citind cele de mai sus o să spuneți că
așa ceva nu e posibil, că nici o organizație oligarhică
nu are atâta putere și influență ca să conceapă și
mai ales să execute un asemenea plan de
transformare pe termen lung a umanității, într-o
masa de muncitori tăcuți, al căror unic rol să fie
acela de a crea bunăstare stăpânilor lor.
Nici eu nu spun că asta se întâmplă, fiindcă nu m-
am ocupat niciodată cu crearea de teorii
conspiraționiste, dar nu pot să nu observ niște
lucruri și mai ales nu pot să nu pun împreună
piesele acestui puzzle uriaș din care toți suntem
parte.
Asta e problema: că punând piesele împreună,
imaginea care se formează nu-mi place deloc și nu
știu cum să fac să fur din piese și să le înlocuiesc cu
altele ca să modific imaginea finală.
 Revista România Mare
Nr. 1591, 08-15 iunie 2021

6. Cum scăpăm de incompetență, slugărnicie și

rea voință ?
Scriam în articolul meu din 28 aprilie, intitulat „Cum
dezvoltăm economia”, despre necesitatea reluării
producției de bunuri în țara noastră și acum după
mai bine de o lună citesc știre pe Mediafax, al cărei
titlu spune ca: „România exportă pe nimic grâu, și
primește pâine congelată de 13 ori mai scumpă”
Știrea agenției de presă se baza pe o declarație a
domnului Aurel Simion, secretar de stat în
Ministerul Agriculturii care a spus că, 70 % din
produsele alimentare consumate în România vin
din import!
Ei bine, dacă informația din titlu mi s-a părut
familiară, fiindcă din păcate m-am obișnuit cu ideea
de a exporta materie primă ca să importăm
produse finite, cea conform căreia importăm 70%
din produsele alimentare mi se pare strigătoare la
cer!
Cum adică, m-am întrebat, într-o țară cu potențial
agricol extrem de ridicat, care a are în mod
constant producții fruntașe la cereale și floarea
soarelui, nu suntem în stare să producem mâncare
pentru noi ?
Atunci mi-am amintit despre cum au fost omorâți
porcii din combinatele bănățene acum 10-15 ani în
urmă, cum au omorât păsările din cauza de gripă
aviară, cum au descurajat țăranii să mai producă
hrană oferindu-le prețuri de nimic și cum au făcut
tot ce au putut ca să distrugă capacitățile de
producție ale acestei țări.
Cine a făcut toate cele de mai sus ? Domnii cu
gulere albe la cămăși, care s-au perindat prin
Parlament. Domnii care vorbeau la televizor și ne
spuneau câte-n lună și-n stele, înjurându-se plin de
patos unii pe alții și evidențiindu-se pe sine ca niște
păuni, probabil ca să nu ne dăm seama că nu-și fac
treaba pentru care au fost puși acolo prin votul
nostru al tuturor.
Stau și mă gândesc dacă domnii cu pricina au făcut
toate aceste lucruri din incompetență, din
slugărnicie sau din rea voință și nu știu ce să cred.
Am senzația că este o combinație a celor trei. Am
senzația că în loc să ajungă la conducere cei mai
buni dintre noi, au ajuns doar cei mai nepotriviți.
Domnul Aurel Simion ale cărui vorbe le-am citat
mai sus, mai spune că: „...prin planul național
strategic 2021-2027, va trebui să corectăm în mod
substanțial părțile deficitare. Va trebui să
intervenim pe reproducția de porc și pasăre, avem
nevoie la nivel național de cel puțin 195.000 de
capete de scroafe, în așa fel încât să ne putem
reproduce materialul genetic necesar, avem nevoie
de reproducție la pasăre...”
E foarte bine că, domnia sa gândește astfel, dar nu
ne spune și cum are de gând să intervină pe
reproducția de porc și pasăre. Aș fi vrut să aflu
concret cum are de gând sa facă asta? Va
redeschide combinatele de porcine închise acum
câțiva ani, va construi altele noi, s-au va oferi
subvenții ușor de accesat de către micii producători
de porci și pasăre, ca să poată să refacă o industrie
a cărnii pe care la momentul dec 1989 o aveam și
pe care cei de la conducere au distrus-o ca să
ajungem acuma să importăm carnea, produsele de
patiserie, biscuiții, legumele și fructele
îmbogățindu-i pe cei care ni le vând.? Nu ne spune
fiindcă nu știe probabil nici domnia sa ori pentru că,
probabil, lucrurile vor rămâne doar niște simple
vorbe.
România arată acum, ca după război. Jefuită și
distrusă, de incompetența, slugărnicia și reaua
voință a politicienilor din ultimii 30 de ani, iar știri
ca cea de mai sus, întăresc imaginea aceasta. E clar
pentru toată lumea, că actualii oameni politici sunt
depășiți de situație, că nu au soluții și că nu prea
sunt în stare de lucruri bune.
Domniile lor și-au arătat limitele, iar reprezentarea
pe care o au, în cadrul celor 18.983.585 de cetățeni
cu drept de vot, este de doar 5.901.915 de votanți,
adică, în cazul PNL, partidul care a câștigat alegerile
parlamentare, un număr de 1.705.777 voturi.
Mie mi se pare că, e foarte puțin, dacă din întregul
corp electoral pentru, câștigătorul alegerilor, au
votat doar 1.705.777 cetățeni. Înseamnă că ceilalți
17.277.808 nu sunt de acord cu politicile
economice, fiscale și sociale ale partidului din
fruntea țării.
Printre cei 17.277.808 mă număr și eu. Eu aș vrea
să mă alătur oamenilor buni și competenți, care să
îndrepte toate lucrurile pe care eu le consider
greșite în România și despre care scriu din data de
23 aprilie 2021, în această rubrică.
Îmi e clar că avem nevoie de o conducere
competentă, ai cărei oameni să muncească pentru
țară, nu pentru ei, avem nevoie să așezăm
economia, legile, societatea pe o fundație solidă și
dreaptă, avem nevoie de un plan de dezvoltare nu
pe 4 ani, ci pe 30, ca să reparăm ce au stricat
incompetenții de după Revoluție. (le spun
incompetenți, fiindcă refuz să cred că au fost niște
ticăloși, care au distrus țara asta cu bună știință.)
Mă întreb cum am putea scăpa de incompetența,
slugărnicia și reaua voință a celor care ne-au
condus din dec 1989 încoace? Cum aș putea să mă
alătur oamenilor care ca și mine, vor să îndrepte
lucrurile în România? Să ies pe stradă și să strig în
gura mare chemându-i? Firește că nu.
Curentul social puternic, pe care-l caut eu, care să
antreneze inteligențele și creativitatea românilor
pentru a transforma România de la situația grea de
acum la una mult mai bună, e doar un pârâiaș
acum. Susură printre pietre. Îl auziți? Nu? Ascultați
cu atenție, căuta-ți-l bine prin social media. Se
numește Vadimism. Atrage în el pe toți cei care vor
să îmbunătățească situația din țara noastră.
El e șansa pentru acei români care au plecat să
muncească în străinătate, fiindcă aici sunt salarii
mici, pentru acei români care se plâng că în
România e greu și nu nu se schimbă nimic, pentru
cei rămași în țară care nu se simt reprezentați de
politicieni și guvernele lor, de a face ceva pentru
țara lor.
Vadimismul, este curentul social care ne poate uni
pe toți „în cuget și simțiri” pentru ca împreună să
dezvoltăm economia, să pregătim generațiile
viitoare care să nu mai spună „vrem o țară ca
afară” ci „avem o țară mai bună ca afară” și să
redăm României locul pe care-l merită în lume
oferind românilor prosperitatea pe care o doresc și
o merită fiecare.
Atunci, știri ca cea de mai sus, nu vor mai fi
posibile, fiindcă românii vor avea la conducere
oameni competenți, demni și bine intenționați.
 Revista România Mare
Nr. 1591, 07-14 iunie 2021

7. România teren de vânătoare.

Am aflat cu multă neplăcere, despre uciderea
ursului Arthur din pădurile Covasnei de către
prințul austriac Emanuel von und zu Liechtenstein.
Domnia sa a venit în România prin luna Martie, a
plătit taxa legală de 7000 de euro, ca să împuște un
urs. Foarte bine. Trăim într-o țară liberă, unde se
poate practica vânătoarea.
Omul a plătit taxele și avea acest drept. Problema e
aceea că, domnia sa prințul, a făcut o „mică”
greșeală împușcând nu ursoaica agresivă care
băgase în sperieți localnicii cărora le și păgubea
avutul, ci coșcogeamite ursul, trăind în adâncurile
pădurii fără să supere pe nimeni.
Acuma că a împușcat alt urs decât cel pentru care
primise autorizație, poate I s-ar fi trecut cu vederea
dacă ursul ucis nu era „cel mai mare urs observat în
România și probabil cel mai mare care trăia în
Uniunea Europeană. Măsurătorile cadavrului indică
că Arthur avea 593 de puncte din 600 care
reprezintă maximum posibil în industria vânătorii
de trofee.
Un asemenea punctaj record nu a mai obținut
nimeni de multă vreme” așa cum afirmă domnul
Gabriel Păun, președinte al Agent Green,
organizație neguvernamentala și non profit pentru
protecția mediului, înființată în anul 2009 în
Romania a cărei afinitate este aceea de a investiga
crime de mediu, de a le expune strategic și de a
promova soluții pentru conservarea biodiversității
și asigurarea bunăstării generațiilor viitoare.
Ei și acuma o să pun 2 întrebări, la care aștept să-mi
răspundă Ministerul Mediului prin ancheta pe care
a declanșat-o în urma sesizării făcute de Agent
Green din România și Verein Gegen Tierfabriken
(VGT) din Austria.
Prima dintre întrebări este aceasta: cum a aflat
domnia sa Emanuel von und zu Liechtenstein
despre trofeul care se plimba liber prin pădurile
noastre, fiindcă de spus i-a spus cineva, iar acel
cineva are și el partea lui de vină la acest, încă
nedovedit, act de braconaj.
A doua întrebare, este: de ce din data de 12 martie
2021 când a fost emisă „Fișa de Evaluare a trofeului
blană de urs brun” și până ieri 05 mai 2021 cînd am
citit această știre în media românească, nimeni, nu
s-a sesizat despre această faptă ?
De ce abia acum ? Dacă pădurarul Asociației Agent
Green monitoriza ursul de câțiva ani, să nu fi știut
el că acesta a fost vânat ? Nu a avut idee că pe
teritoriul ce-l avea în supraveghere și care forma
habitatul acestui urs anume aria protejată Natura
2000 Oituz-Ojdula în data de 12 martie 2021 avea
să se organizeze o partidă de vânătoare ? Nu a
auzit el focurile de armă, nu a văzut pe nimeni când
a carat ursul din pădure ? Întreb fiindcă totuși un
urs cu o lungime a blănii de 2,40 m nu-l scoți din
pădure într-o sacoșă. Dacă totuși, presupunând că
nu a avut cunoștință de toate astea, i-a luat
aproape două luni să-și dea seama că Arthur nu
mai e la locul lui ?
Sunt foarte curios să văd ce va scoate la iveală
ancheta ministerului, fiindcă e posibil să existe
niște răspunsuri pertinente și concludente la
întrebările pe care, în necunoștința procedurilor
care există în acest domeniu, mi le pun.
În altă ordine de idei, când s-au întâmplat acte
asemănătoare pe teritoriul României, ele au fost
aduse tot cu foarte mare întârziere la cunoștința
opiniei publice iar după aceea, rezultatele anchetei
nu au mai fost publicate ca să știm și noi cum au
fost sancționați cei vinovați.
Mai citesc în mesajul asociației Agent Green, că:
„România a încălcat în mod consecvent legislația
comunitară în domeniu, de când a intrat în UE prin
stabilirea cotelor de recoltare și de derogare fără a
implementa vreodată măsuri de coexistență și
coadaptare. Mai presus de toate, România nu și-a
măsurat niciodată populația de urși prin metode
științifice care include probe de ADN. Măsurătorile
realizate până acum s-au bazat doar pe observații
directe ale reprezentanților fondurilor de
vânătoare. O astfel de metodologie a permis
numărarea aceluiași urs de multiple ori într-o
singură zi și în consecință nu s-a știut niciodată câți
urși au fost în România. În cazul lui Arthur, este
posibil că ursul s-a deplasat sute de kilometri de
vara trecută de când fermierul Berszan Gheorghe a
raportat că o ursoaică i-ar fi făcut pagubă și până în
ianuarie când s-a hotărât să ceară asociației de
vânătoare să împuște animalul. Întreaga
documentație subsecventă necesară legalizării
aparente a partidei de vânătoare pentru prinț a
fost realizată în mare grabă.”
Așadar, statul român prin reprezentanții noștri din
Parlamentul României, nu s-a preocupat să aplice
legislația Uniunii Europene în domeniu și să o
adapteze la specificul nostru, ca să avem o situație
clară a urșilor și să putem lua pe baza ei măsurile
necesare pentru protejarea acestora.
Tot domnul Gabriel Păun președinte al Asociației
Agent Green spune foarte bine că: „România este
privilegiată să fi putut oferi habitat pentru această
specie emblemă situate în vârful piramidei trofice a
zonei de climă temperate. Este nevoie de un plan
national ambițios care abordează amenințările la
adresa specie și care investește în măsuri de
coexistență și coadaptare. Ulterior, țara se va putea
promova drept capitala biodiversității Europei.
Potențialul pentru ecoturism este încă inegalabil”
Are multă dreptate domnia sa. Eu însumi, am
condus turiști în împrejurimile Brașovului, pentru a
vedea urșii și a-I fotografia în habitatul lor natural,
atunci când veneau să consume hrana pusă de
pădurarul care ne însoțea, la o distanță de 300 de
metri de foișorul unde ne aflam.
Într-adevăr, ecoturismul, la noi, are un potential
imens în comparație cu alte țări din Europa și da,
înainte de pandemie, agențiile românești de turism
care se ocupau de această activitate de nișă,
aduceau mulți turiști străini prin pădurile patriei
pentru a face „photo-safari”. Ca să dezvoltăm acest
domeniu e nevoie de un plan national, așa cum
scriam în articolele anterioare și de o mai bună
organizare a țării și a legilor ei. Poate că nu ar fi rău
dacă pentru a se pune capăt vânătorii de trofee s-
ar aplica metoda propusă de același președinte al
Agent Green și anume: „toți urșii morți vor trebui
incinerați, după ce se vor fi prelevat probe de ADN.
La fel s-a făcut și cu fildeșul elefanților pentru a
salva această specie”
Oricum ar fi, mă deranjează că țara noastră a
devenit din nou teren de vânătoare pentru cei care
până acum ne-au vânat fabricile, băncile, resursele
naturale și oamenii capabili, desigur și cu concursul
celor care în loc să ne păzească ne-au lăsat prin
negllijență sau rea voință la mâna lor.
Vreau să cred că în viitor, aleșii noștri își vor face
treaba cu mai multă responsabilitate față de noi și
față de România.
 Revista România Mare
Nr. 1592, 22-28 iunie 2021

8. Când strainii ne inventeaza proverbe.

Zilele astea am fost plecat cu doi turisti italieni, tată
și fiu prin Dobrogea. Mai fusesem cu ei prin zona
Brașovului acum 23 de zile când veniseră să se
vaccineze contra COVID, fiindcă la ei acasă trebuiau
să se programeze, ori aici era ”la liber”. Au plecat
impresionați de eficiența sistemului medical prin
care au trecut ca să se vaccineze, de curățenia din
România, de serviciile și de mâncarea
restaurantelor prin care i-am dus. Aceleași aprecieri
le-au avut și despre Constanța unde au venit
pentru rapel.
Ca să fim bineânțeleși de la început, tatăl este
multimilionar. Dacă te uitai la el pe stradă ziceai că
e un agricultor de prin Argeș așa de muncite avea
mâinile și de modest îmbrăcat era.
În momentul când omul începea să vorbească, îl
ascultai cu atenție, indiferent că vorbea despre
ecosistemul Mării Mediterane care dă pește și
fructe de mare de o calitate excepțională, despre
politică, sau despre valori omenești cum sunt
munca, învățătura sau bucuria de a asculta
sunetele câmpului ori de a mânca lucruri naturale și
a bea un vin bun cu prietenii. Un om umblat și
cultivat.
Ei bine, la unul din muzeele vizitate, povesteam
unui angajat despre cât sunt turiștii mei de
încântați de România, pentru a conchide că „avem
o țară frumoasă”. Mi s-a răspuns că „avem o țară
frumoasă păcat că-I locuită” ! L-am corectat
imediat spunându-I „păcat că-I prost condusă, nu
că e locuită” si am plecat.
M-am gândit apoi la ceea ce spusese. Mai auzisem
acest, proverb, și niciodată nu am fost de acord cu
el. Ba am avut mereu senzația, că nu era opera
unor români ci a unui strain, pentru că doar un
strain care ar fi vrut țara asta pentru el, ar fi
cugetat cu regret în sinea lui spunând: ”frumoasă
țară păcat că-I locuită și nu o pot ocupa eu cu
neamul meu”
Sunt convins că angajatul muzeului ca și mulți alți
români pe care i-am auzit spunând vorba asta nu s-
au gândit prea mult la ceea ce spun. Și-au imaginat
în mod superficial că parafrazează celebra vorbă
„munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n
poartă!”
Trag concluzia de aici că suntem extrem de
superficiali câteodată, iar în lumea asta în care
trăim de cel puțin 2000 de ani, detaliile sunt extrem
de importante. Să repeți ca un papagal tot ce auzi,
doar pentru că ți se pare că sună bine, e o greșeală
,după cum o greșeală e să-i lași pe alții să-ți spună
cum să trăiești. Niciodată nu vei trăi bine, fiindcă
nimeni nu știe mai bine ca tine cum să trăiești și
cum să te organizezi, Străinul de tine, te va
organiza după gândul lui și după plăcerea lui, nu
după ale tale și vei trăi rău și nu vei înțelege de ce
îți e rău, fiindcă străinul acela ție ți se părea mai
experimentat și mai evoluat ca tine și uite ce rău
te-a sfătuit. Guvernele noastre au preluat de multe
ori recomandările și legile UE, așa cum se găsesc,
fără a le adapta la specificul românesc. Pe urmă ne
mirăm că nu ni se potrivesc și înjurăm Uniunea
Europeană că ne face legi proaste.
Lucrurile devin însă mai grave, cred eu, atunci când
străinii ajung să ne facă proverbele, fiindcă dacă o
să mai colportăm vorba asta falsă cu „avem o țară
frumoasă păcat că-I locuită” s-ar putea la un
moment dat să ajungem să o luăm de bună și să ne
dăm duși de aici foarte ușor. În afară de asta, cum
să zici „păcat că-I locuită ?” Dar ce, îți negi propria
ta existență de locuitor al României ? Te consideri
pe tine atât de bicisnic încât nu meriți să trăiești în
țara asta pe care ți-au lăsat-o străbunii ?
Asta e o altă chestiune pe care nu o înțeleg: de ce
spunem mai mereu când ne exprimăm
nemulțumirea despre cum merg lucrurile în țară că,
„suntem niște proști” . Noi ? De ce suntem noi
proști ? Ce noi conducem lucrurile prost sau cei pe
care i-am învestit cu încrederea și buna noastră
credință alegându-I din cei care și-au manifestat
dorința de a ne conduce?
De ce nu adresăm aceste cuvinte de ocară celor
care le merită ? Nu facem asta și spunem că
„suntem proști”, fiindcă ne considerăm cu toții
vinovați, pentru că ne-am ales greșit reprezentanții
și asta poate fi adevărat, doar că de înțeles, se
înțelege altceva.
La fel se întâmplă când ne plângem străinilor și le
spunem cât e de rău în România, ca să ne justificăm
în fața lor de ce le invadăm orașele ca să muncim
pentru ei, de parcă ei nu ar bănui că muncim acolo
și nu la noi acasă, fiindcă vrem să ne înfruptăm din
bunăstarea lor.
Ne exprimăm prost, crezând că străinii înțeleg ce
vor să spunem, dar ei înțeleg că România e o
mizerie de țară și evită să vină aici să ne viziteze, iar
când vin găsesc o realitate mult mai bună față de
ceea ce auziseră și-și imaginaseră.
E ceea ce mi-au spus și turiștii mei care au auzit de
multe ori și de la românii plecați afară lucruri
negative depre România.
În concluzie, ar trebui să fim mai atenți la cum ne
exprimăm, să nu ne stricăm singuri imaginea, să le
spunem străinilor și lucrurile bune și unice pe care
le avem, mai mult decât pe cele negative, fiindcă
pe cele negative le văd singuri dar pe cele bune nu
li le va spune nimeni, dacă nu o facem noi.
Avem o țară frumoasă, minunată, unică și suntem
norocoși că-i locuită. De români!
 Revista România Mare
Nr. 1594, 28 iunie - 4 iulie 2021

9. Regimul fanariot
Acum vreo 6 ani când domnul Neagu Djuvara încă
trăia iar eu citisem deja o parte din cărțile domniei
sale, ba chiar mă și corespondasem cu dânsul pe
diverse teme istorice, primind lămuririle cerute, am
ajuns să citesc cartea sa intitulată „Între Orient și
Occident”. Era o carte care atunci îmi lămurea
multe aspecte pe care nu le cunoșteam îndeajuns
de bine ale regimurilor fanariote din sec XVIII și
începutul sec XIX.
De atunci am pus mâna și pe cartea lui Radu Rosetti
intitulată „Amintiri. Ce am auzit de la altii. Din
copilarie. Din prima tinerete”, carte ce mi-a lămurit
pe deplin obiceiurile, felul de a trăi si felul de a
gândi și de a actiona al românilor din acele vremuri.
După ce am citit-o pe prima, cea a domnului
Djuvara, am căzut puțin pe gânduri. Mi-am dat
seama că ceea ce dânsul descria în carte, trăim noi
în prezent. Da chiar așa.
De la început vă spun că nu sunt istoric. Totuși,
uneori, însoțind turiștii străini prin România,
trebuie să le vorbesc despre foarte multe lucruri
inclusive istoria acestei țări și ca urmare, am nevoie
să citesc și să studiez foarte mult pentru a le putea
sintetiza anumite situații. Asta am să fac și acum cu
dvs: am să sintetizez o situație pentru a vă explica
de ce consider că trăim într-un regim asemănptor
din multe puncta de vedere cu cel fanariot.
Hai să vedem: ce sunt domniile fanariote din
Moldova și Țara Românească ? Domniile fanariote
reprezintă o perioadă istorică întinsă pe o durată
de 110 ani, caracterizată prin faptul că domnii
acestor două principate românești nu mai erau
alești de boierii țării ci erau impuși de sultan. Se
ajunge la această situație în momentul în care, în
Țara Românească încearcă să iasă de sub tutela
Imperiului Otoman profitând de faptul că trupele
Imperiului Habsburgic erau pe culmile carpaților
transilvani, iar Imperiul Rus al lui Petru cel Mare,
era incomodat de vecinul său turc de la sud.
Așa că domnitorii și boierii români au încercat să
manevreze între aceste 3 mari puteri pentru a
câștiga mai multă independență pentru țările lor. În
Moldova ultimul domn care încearcă un astfel de
joc este Dimitrie Cantemir, care se aliază cu țarul
rus dar pierde la Stănilești pe Prut bătălia contra
turcilor și este nevoit să emigreze în Rusia.
Dincoace, în Țara Românească Constantin
Brâncoveanu este mazilit și omorât în 1814 și turcii
strand controlul asupra acestui principat românesc.
Din acest moment, turcii, vor începe să ne impună
domnitorii. Aleg pentru asta greci dintr-un cartier
turcesc al Istambulului, numit Fanar ( de la cuvântul
Fanal ce înseamnă far de navigație) Acești greci
erau deja parte din elita politică a statului turc, din
cauza faptului că vorbeau limbile occidentale pe
care turcii nu le învățau din cauza că nu le dădea
voie relligia să vorbească limbile necredincioșilor, și
astfel au ajuns repede în poziția de translatori și
negociatori direcți ai turcilor cu habsburgii, italienii
sau francezii ori englezii acelor vremuri.
Ca să ajungă domni în principatele române, unde
mulți greci au găsit un teren propice afacerilor lor,
mult mai avantajos prin comparație cu cel din
Turcia și cu dificultățile pe care le întâmpinau
negustorii în Imperiul Otoman, la fel ca și un teren
de afirmare a puterii lor politice crescânde, mulți
dintre fanarioți au intrat în rândurile boierimii
muntene și moldovenești prin alianțe
matrimoniale. Totuși atât aceștia cât și cei străini
de țară, trebuiau să plătească sultanului, după
obiceiul pământului, un plocon atuci când erau
investiți domni.
Ploconul acesta consta într-o sumă amețitoare de
bani pe cae, ca și astăzi, dacă nu o aveai, trebuia să
apelezi la creditori, adică băncile moderne. Când te
duceai să-ți preiei „postul” din suita ta, pe lângă
familia ta și favoriții tăi veneau cu tine și creditorii.
Scopul acestei armate de lăcuste era acela de a-și
recupera cât mai repede ploconul dat sultanului,
„investiția” dacă vreți și de a câștiga suplimentar un
profit care să le permit să trăiască foarte bine după
ce scurtul mandate se încheia.
Cum recuperau investiția ? De obicei crescând
taxele și impozitele, uneori inventând motive
aberante de luat bani poporului, cum a fost
celebrul „fumărit”. În atari condiții, vă dați seama
că situația economică a poporului era una extrem
de rea. Deși pentru acei ani producțiile de grâu și
de porumb ori de rapiță sau de floarea soarelui
erau foarte bune, ele erau exportate în foarte mare
măsură iar banii intrau în buzunarele marilor
proprietari de pământ care nu păteau cine știe ce la
stat. Afacerile „cu statul” existau și atunci iar
domnitorul și „suita”pe care o patrona își
recuperau investiția.
Pe de altă parte, unii dintre ei, nu se mulțumeau că
erau obscen de bogați, ci trebuiau și să
„semnalizeze” cum am spune astăzi, să-și etaleze
bogăția recurgând uneori la extravaganțe de felul
celei a domnitorului Nicolae Mavrogheni care se
plimba prin București cu o trăsură trasă de cerbi.
Nu mai punem la socoteală hainele aurite, din
mătase, piele, decorate cu dantele și fir de argint
sau de aur, podoabele scumpe și fastul de care
acești domnitori fanarioți împreună cu boierii
pământeni se înconjurau de aveai impresia că ești
la curtea Imperiului Bizantin.
Desigur, s-au găsit printre fanarioți și oameni care
s-au îngrijit de cultură, atunci apărând prima
gramatică a limbii române, de reorganizări ale
sistemului fiscal, de mici reforme în economie, care
au crescut productivitatea și eficiența acesteia desi
situația țăranilor a rămas la fel de rea, de
construcții de biserici și de altele asemenea,
Totuși sistemul era plin cu nepoți, prieteni și
favoriți, creditorii străini jumuleau țara cum puteau
mai bine, sultanul turc prin oamenii săi dicta în cele
două țări române mazilea și ierta după bunul plac,
corupția politică era la loc de cinste, beizadelele
bogaților zilei se dedau la petreceri luxoase și
epatau în toate felurile posibile iar dubla măsură
era aplicată peste tot.
Revenind la tema articolului de față nu am putut să
nu observ că în România modernă de astăzi se
petrec lucruri la fel ca acum 300 de ani desi
apparent există niște diferențe. Domnitorii nu mai
sunt numiți de sultan ci aleși de popor prin vot
democratic iar ca să ți se întîmple asta, e de bun
augur să te duci în excursie peste ocean. Cât despre
familie și favoriți numiți în funcții de conducere sau
măcar bănoase ale statului, știe fiecare dintre
dumneavoastră să dea exemple, cum și despre
corespondenții creditorilor cred că găsiți exemple
între multinaționalele prezente la noi în țară, care
plătesc impozitele un pic altfel decât firmele
românești și pot amenința că se retrag de aici dacă
nu li se face pe plac.
Despre beizadele și luxul în care se scaldă și pe
care-l afișează acești copii de bani gata cum le
spunem noi acum, nu cred că mai e cazul să vă
spun eu, fiindcă în ultimii ani astfel de exemple ne
sunt servite permanent de media care nu știu de
ce, le popularizează stilul de viață prin știrile pe
care ni le prezintă despre ei.
Iar noi? Noi suntem cei care plătesc impozite, care
ne uităm cum puținul pe care-l mai producem și
producțiile fruntașe la cereale pe care le avem
dispar din țară iar banii rezultați nu-I văd să conteze
în creșterea standardului nostru de viață, fiindcă
altfel nu am avea nevoie de atât de mulți bani
europeni, ci de mai puțini.
Dacă această constatare de regim fanariot renăscut
am avut-o acum 7 ani când am citit cartea
domnului Neagu Djuvara, ea mi s-a accentuat după
ce am parcurs cartea lui Radu Rosetti care
accentuează și explică în detaliu fastul și luxul de
care se bucurau boierii vremii, și mă izbește pur și
simplu în față, acum, în zilele noastre, când relațiile
politice și economice internaționale seamănă
izbitor cu ceea ce exista acum 300 de ani mai ales
că actorii au rămas cam aceeași: Imperiul Rus,
Imperiul Habsburgic ( a se înțelege în principal
Germania și Uniunea Europeana ca forte
occidentale) și în ascensiune o Turcie care se vrea
la fel de puternică ca pe vremea sultanilor. Acestea
ar fi puterile europene și nu vorbesc despre cele
mondiale Imperiul American și Imperiul Chinez
actual, fiindcă despre ele mă gândesc să vă vorbesc
într-un articol viitor.
Atunci, perioada fanariotă totul s-a terminat cu
Tudor Vladimirescu care i-a pus capăt și a readus
domniile pământene pe tronul principatelor
române, iar imediat după 1821, au urmat 1848,
1859, 1866 și 1877 adică 56 de ani, care au
schimbat fundamental destinul și situația
românilor.
Întrebarea e, unde găsim acum un Vladimirescu,
care să ne conducă spre o jumătate de secol
fabuloasă ca cea de atunci ? Va apărea acest
reformator al situației actuale din România și vom
ști să-l recunoaștem? Eu cred că da. Totul e să
ținem ochii larg deschiși și să avem simțurile treze,
ca să putem duce țara mai departe prin istorie spre
viitorul pe care-l merită împlinind cvintele lui Petru
Rareș: vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decît
atât!
 Revista România Mare
Nr. 1596, 13-19 iulie 2021

10. Vinovații fără vină

În codul penal român și în general în doctrina
penala internațională există un principiu care spune
foarte clar că răspunderea este individuală. Cu alte
cuvinte nimeni pe lumea asta nu poate fi pedepsit
pentru faptele altcuiva. Totuși de anul trecut, se
crează o imagine de vinovăție pentru întreaga rasă
albă în raport de cea neagră. De ce ? Fiindcă un
polițist american prea zelos a omorât un cetățean
american negru în timp ce-l captura. De aici s-a
pornit o întreagă mișcare socială a negrilor din SUA,
ale cărei efecte au fost simțite de toți oamenii.
În primul rând, au avut loc pe teritoriul american
distrugeri de monumente istorice ale unor
personalități locale ce avuseseră legătură cu sclavia
și segregarea rasială a negrilor americani dar și a
unora care, în opinia mea nu aveau nici o legătură
cu asta, ca, spre exemplu, Cristofor Columb. Apoi,
mișcarea, denumită BLM ( Black Lives Matter) adică
Viețile Negrilor Contează, a trecut oceanul în
Europa oprindu-se în Anglia, unde a găsit adepți
fiindcă, fostul imperiu colonial fusese responsabil
de traficul cu oameni de culoare din Africa spre
coloniile de dincolo de Oceanul Atlantic. Pînă aici
toate justificate. SUA și Anglia erau două țări care,
prigoniseră populația neagră secole de-a rândul și
trebuiau să-și recunoască vina, să-și ceară scuze și
să le ofere o reparație urmașilor celor pe care-i
traficaseră și exploataseră.
Extraordinarul începe, când într-o lume
interconectată ca a noastră, se iau decizii care ne
afectează pe toți și cel mai grav, par a fi luate în
numele întregii rase albe. Astfel, industria cea mai
importantă de filme a lumii, exportatorul de
civilizație americană, studiourile de la Hollywood,
încep să interzică pe piață Albă ca Zăpada pe motiv
că personajul principal e o fată albă, ba mai mult,
decid ca în noul film, rolul principal să-l joace o
mulatră. Pe urmă sunt criticate de-a valma opere
literare, plastice și artistice pentru că nu conțineau
negri, iar compania Netflix creează și distribuie
filme în care personajele principale deși aristocrați
englezi din sec XVIII sunt jucate de actori negri așa
cum se întâmplă în Bridgerton, ceea ce mie unuia
îmi dă reperele peste cap, fiindcă eu știam că
aristocrația engleză a secolului XVIII nu era
compusă din negri, ci că folosea sclavi negri !
Lucrurile ating și sportul, fotbalul mai exact,
ajungându-se ca la partidele din Marea Britanie
jucătorii să îngenuncheze înaintea partidelor ca o
recunoaștere a vinii sclavagismului practicat de
înaintașii lor. Problema apare atunci când sunt
criticați jucătorii echipelor nebritanice care refuză
să îngenuncheze la rândul lor, așa cum au fost
jucătorii unei echipe cehe printre care și un român
sau doi dintre jucătorii naționalei României care a
jucat cu Anglia la Middlesborough. Până la urmă
gest corect al unor jucătri care nu înțelegeau să se
umilească public pentru o vină care nu le aparținea.
Se merge cu sensibilitatea rasistă până acolo, încât
nu mai ai voie nici să folosești cuvântul negru dacă
vorbești o limbă latină, fiindcă e prea asemănător
cu un termen peiorativ din engleza americană și
lezezi sentimentele negrilor. Arbitrul român
Colțescu a fost la un pas de sancțiuni drastice
fiindcă a folosit cuvântul negru vorbind despre un
jucător ce avea această culoare a pielii la un meci
internațional.
Mai nou, citesc pe site-ul g4media.ro, că, o
universitate americană cere interzicerea cuvântului
caucazian adică alb, pentru că „este asociat cu o
clasificare rasistă a oamenilor”, potrivit unui grup
de cercetători, care recomandă și evitarea unor
termeni culturali precum „european.” Continui să
citez din articolul de pe site-ul mai sus menționat
spunând că, „inițiativa a venit în contextul unei
ofensive tot mai mari în țările occidentale ale așa-
numitei cancel culture ( anularea culturii),
fenomenul promovat de stânga liberala si
progresistă din vest prin care se „anulează”
persoane, branduri, emisiuni, cărți sau filme din
cauza a ceea ce unii consideră a fi remarci sau
ideologii ofensatoare, rasiste sau controversate”.
Mărturisesc că am rămas împietrit citind aberațiile
de mai sus. Cum să interzici cuvinte și termeni
culturali precum european numai fiindcă tu ai
senzația că așa e bine ? Dar pe noi ceilalți ne-ai
întrebat? Vă imaginați că interzicând cuvinte și
termeni, peste 100 de ani vor exista oameni fără
identitate națională și culturală ? Dacă nu mai
folosești cuvinte și termeni, vor dispărea la un
moment dat înțelesurile pe care aceste cuvinte le
defineau.
În același timp, ptrivit Washington Examiner,
„ladies and gentleman,”(doamnelor și domnilor) o
expresie utilizată adesea pentru adresare în fața
unei mulțimi de sexe mixte, nu ar trebui să fie
folosită, deoarece „nu include pe toată lumea,” în
condițiile existenței mai multor genuri.
Cum adică mai multe genuri ? Păi da, mai multe
genuri, fiindcă pentru a spori confuzia planetară
niște băieți inteligenți s-au gândit ei că putem fi de
ce gen avem noi chef când ne trezim dimineața iar
cine nu e de acord cu teoria lor așa numită „de
gen”, vorba lui Caragiale, „să meargă la cremenal”!
Din fericire, mai există chiar și în America oameni
care au protestat împotriva acestor lucruri
extreme. Lista de termeni publicată de
universitatea americană, a fost criticată vehement,
în special de voci ale dreptei americane, care au
vorbit de ea ca de un exemplu al cancel culture (
anularea culturii)
Văd peste tot, în filme, în cărți, în evenimentele
sportive, această ofensivă a progresiștilor liberali
cum își spun ei, împotriva lumii și regulilor actuale.
E de neînțeles, cum o minoritate încearcă să
impună reguli unei majorități fără să se gândească
la consecințe. Spun fără să se gândească, fiindcă-mi
e greu să cred că cineva poate plănui în mod
conștient, să șteargă identitatea culturală a unor
populații întregi pentru a le reduce la o masa fără
trecut , fără prezent și fără viitor.
Nu sunt rasist, dar nu pot să nu observ exagerările
care se fac în numele vinii pe care americanii și-o
asumă pentru sclavagismul practicat de înaintașii
lor, fiindcă aceste exagerări mă afectează și pe
mine și pe copii mei. Ne afectează pe toți până la
urmă, lovind în piloni ai societății și vieții fiecăruia
dintre noi.
Ce putem face să ne ferim de asta ? Ce facem noi
românii de secole: să ne încăpățânăm să ne
păstrăm credința, obiceiurile, limba în ciuda
tuturor, vicisitudinilor vieții.
Să protestăm în gura mare, să spunem când nu ne
convine ceva și mai ales să ne alegem lideri și
partide, care să ne reprezinte, să ne apere și să ne
conducă cu demnitate prin istorie.
 Revista România Mare
Nr. 1597, 20-27 iulie 2021

11. Marea resetare a lumii.

În ultimul an, am citit multe articole care făceau
referire la „Covid 19 - Marea Resetare”, cartea
domnului Klauss Schwab, fondatorul Forumului
Economic Mondial , care-și ține întâlnirile anuale
din luna februarie, în localitatea elvețiană Davos.
Membrii acestui forum, spun că obiectivul
dumnealor este acela de a acționa în interesul
public global, susținând în același timp cele mai
înalte standarde de guvernanță. Forumul angajează
cei mai importanți lideri politici, de afaceri, culturali
și ai societății, pentru a contura agende globale,
regionale și industriale, considerând că progresul se
face prin reunirea oamenilor din toate categoriile
sociale care au impulsul și influența de a face
schimbări pozitive.
Revenind la cartea care mi-a stârnit curiozitatea,
trebuie spus că ea a apărut la mijlocul anului 2020,
în plină pandemie de coronavirus și prin ceea ce
teoretizează în paginile sale a fost văzută de mulți
jurnaliști, ca un plan al puternicilor vremelnici, de a
schimba lumea așa cum o știam până acum,
folosindu-se de pandemia care ne-a afectat pe toți.
Eu sunt foarte circumspect cu informația care
ajunge la mine, așa că, oricât de seducătoare ar fi
fost teoriile conspirației ce se foloseau de această
carte pentru a-și demonstra temeinicia, nu le-am
dat crezare în totalitate, ci am căutat să o citesc,
pentru a putea constata cu propriile-mi simțuri
despre ce e vorba. Ce am constatat ? Am să vă
spun.
Cartea e structurată foarte clar, vorbind de
resetare economică, socială, geopolitică, de mediu,
tehnologică, individuală, și schimbarea priorităților.
Pare un plan bine pus la punct. Ne vorbește în
prima parte, despre faptul că avem o lume
interconectată, bazată pe viteză și complexitatea
relațiilor dintre membrii ei. Spune autorul cărții, că
aceste trei elemente ( interconectare, viteză și
compexitate) sunt un rezultat al globalizării de care
avem parte în prezent. Globalizare pe care domnia
sa o vede ca pe ceva bun și necesar, deși
recunoaște că e un sistem care necesită o
conducere unică, care să poată reacționa imediat
luând aceleași măsuri pe tot globul în caz de
nevoie.
Vorbind despre resetarea economică ne spune
cum, pandemia, va modifica economia în sensul că
statul va trebui să intervină ajutând companiile în
nevoie și implicându-se mai mult decât până acum
în piață. Tot ca o consecință a pandemiei, va fi și
creșterea, cel puțin pentru moment, spune domnul
Schwab, a inegalităților sociale, aducând ca
argument spusele domnul Angus Deaton, ( laureat
al Premiului Nobel și co-autor al cărții, „Deaths of
Disperation and the Future of Capitalism”
împreună cu Anne Case), care a observat că:
„producătorii de medicamente și spitalele, vor fi
mai mult puternice și mai bogate ca niciodată”, în
dezavantajul celor mai sărace segmente ale
populației.
Din cauza creșterii inegalităților sociale,
concluzionează autorul, vor apărea mișcări sociale,
motivând că, citez, „în era post-pandemică, șomerii
și păturile sărace ale populației vor crește. Tragedii
personale se vor acumula, promovând furia,
resentimentele și exasperarea în diferite situații”, și
argumentează domnia sa, spunând că: „la
momentul scrierii acestei cărți, COVID-19 deja a
declanșat un val global de neliniște socială. A
început în SUA cu Black Lives Matter care
protestează în urma uciderii lui George Floyd la
sfârșitul lunii mai 2020, dar s-a răspândit rapid în
jurul lumii. Noi nu știm cum va evolua mișcarea
Black Lives Matter și, dacă persistă, ce formă va lua.
Cu toate acestea, indicațiile arată ca se transformă
în ceva mai larg decât problemele specifice rasei iar
protestele împotriva rasismului sistemic au dus la
apeluri mai generale despre justiție economie și
incluzivitate”.
Ei bine, dacă tot suntem o lume interconectată, pe
care COVID19 o dă peste cap distrugând printre
altele lanțurile economice, iar guvernul trebuie să
ajute prin împrumuturi cu dobândă cetățenii și
companiile pe care le guvernează, se va ajunge
încet, la un control public al companiilor private în
special (dar nu numai) pentru toate afacerile care
au beneficiat de bani publici. Pentru că, nu-i așa,
spune domnul Schwab, „una dintre marile lecții din
ultimele cinci secole în Europa si America este
aceasta: crizele acute contribuie la creșterea puterii
de stat.”
Domnia sa merge mai departe cu predicțiile,
spunând că, pentru a ajuta economia și proprii
cetățeni, „unele țări vor apela la naționalizare, în
timp ce altele vor prefera să acorde credite. (...) Ca
supliment, guvernele vor încuraja puternic
parteneriatele de tip public-privat, astfel încât
companiile private sa se implice mai mult în
atenuarea riscurilor globale. Indiferent de detalii,
rolul statului va crește și, acest lucru va afecta
modul în care se desfășoară activitatea. La diferite
grade, directori de afaceri din toate industriile și
toate țările, vor trebui să se adapteze la o mai mare
intervenție guvernamentală. Impozitarea va crește,
în special pentru cei privilegiați, deoarece
guvernele vor trebui să își consolideze capacitățile
de reziliență și doresc să investească mai mult în
ele”.
Până acum, mărturisesc că tot ceea ce am citit, mă
duce cu gândul la socialism. Parcă lumea ante-covid
ar fi fost lumea capitalistă românească plină de
inegalitate socială, a liberalilor și țărăniștilor care
oprimau clasa muncitoare, iar epoca post-covid
vorbește despre intervenia statului în companiile
private, în creșterea impozitării pentru cei
privilegiați, ba chiar de naționalizare.
Mergând mai departe cu lectura acestei cărți aflu
că: „este aproape inevitabil ca pandemia să nu
determine multe societăți din întreaga lume sa isi
reconsidere și redefineasca termenii contractului
lor social. Definit pe larg, „contractul social” se
referă la (adesea implicit) un set de aranjamente și
așteptări care guvernează relațiile dintre indivizi și
instituții. Pur și simplu, este „o legatura” care leagă
societățile; fără ea, țesătura socială se desface.
Astăzi, motivele fundamentale care stau la baza
pierderii credinței în contractele noastre sociale se
unesc în jurul problemelor inegalității, ineficienței
dintre majoritatea politicilor de redistribuire, un
sentiment de excludere și marginalizare și un
sentiment general de nedreptate. Ce formă ar
putea lua noul contract social?
1. O furnizare mai largă, dacă nu universală, de
asistență socială, asigurări sociale, asistență
medicală și servicii de bază de calitate.
2. O mișcare către o protecție sporită pentru
lucrători și pentru cei care în prezent sunt cei mai
vulnerabili (precum cei angajați în alimentarea
economiei de concerte în care angajații cu normă
întreagă sunt înlocuiti de antreprenori
independenți și liber profesionisti)” am încheiat
citatul.
Până acum, parcă aș citi din Lenin sau Marx nu
dintr-un capitalist sadea, încât nu pot să nu mă
întreb ce urmărește domnia sa cu tot acest discurs
despre egalitate sociala, uniformizare și un stat
atotputernic care să controleze masele și
economia.
Răspunsul începe să mi se dezvăluie în capitolul ce
vorbește despre Resetarea Geopolitică, unde ni se
spune despre „venirea anarhiei post COVID19” prin
„diverse forme de nationalism agresiv care iau locul
ordinii și al cooperării”.
Cu alte cuvinte, naționalismul e rău și agresiv, iar
globalismul e bun, ordonat și cooperant, fiindcă,
susține domnia sa, a scos milioane de oameni din
sărăcie creând locuri de muncă. Da, de acord, dar
ne gândim în ce condiții și pe ce salarii de mizerie
muncesc unii oameni pentru a produce bunuri la un
preț de nimic, pe care marile companii să-l vândă
cu un preț de 4 sau 5 ori mai mare, sub motiv că
„numele firmei costă”, dar în realitate ca să
mărească profiturile unora care sunt deja înfiorător
de bogați ?
De fapt, din ce înțeleg eu, domnii aceștia care
vorbesc despre echitate și egalitate socială, despre
asistența celor săraci, nu sunt niște continuatori ai
lui Lenin și Marx decât la nivel de vorbe. Altfel, eu
cred că ceea ce doresc ei, este transformarea
oamenilor în niște asistați sociali, la mâna
guvernelor care controlează totul, astfel încât,
având asigurat un trai călduț vor accepta să
muncească pentru a spori bogăția celor care-i
conduc, renunțând pentru asta la identitate și la
mare parte a drepturilor lor, fiindcă așa le spune cel
care le dă banul.
Firește că, într-o asemenea situație, naționalismul e
dușmanul de clasă, cum se spunea în anii 50,
fiindcă el nu va accepta politici sociale și
economice, ca cele de mai sus. Tocmai pentru a se
feri de „pericolul naționalismului”, un economist de
la Harvard, inventează o teorie conform căreia,
citez, „cele trei noțiuni: de globalizare economică,
democrație politică si statul național, sunt reciproc
ireconciliabile, bazate pe logica că doar două pot
coexista efectiv la un moment dat”m ne spune
domnul economist, afirmând că democrația și
suveranitatea națională sunt posibile doar dacă le
adăugăm globalizarea.
Stau și mă întreb ca un nepriceput, cum au fost
posibile democrația și suveranitatea națională în
ultimii 200 de ani fără globalizare, iar acum, dintr-o
dată fără aceasta nu pot conviețui una cu alta? Le
spune frumos domnul Schwab dar uită că mai sunt
pe lume oameni care cunosc istoria, trecutul și cel
mai important, își pun întrebări. De fapt, cea mai
bună minciună, este atunci când o combini cu un
pic de adevăr, care să o facă greu de contestat.
Până în acest moment, am înțeles că globalizarea e
bună, că naționalismul e rău fiindcă împiedică
globalizarea, că ar trebui să fie mai multă egalitate
socială și asistență socială, iar statul să se implice
cât se poate de mult în controlul cetățenilor și al
afacerilor private, inclusiv prin naționalizare. Dacă
guvernul ar trebui să aibă o funcție atotputernică,
atunci de ce nu am vorbi despre Guvernarea
globală adică despre procesul de cooperare între
actorii transnaționali care vizează furnizarea de
răspunsuri la problemele globale (cele care
afectează mai multe state sau regiuni).
Desigur, o asemenea guvernare, nu poate avea loc
fără cooperarea statelor, care să legifereze
aplicarea măsurilor luate la nivel global. Mă întreb
însă, de ce e nevoie de o guvernare globală ? De ce
e nevoie ca niște oameni, să decidă pentru mine ce
cuvinte să folosesc, ce termeni culturali sunt
interziși, ce vini să-mi asum, ce gen să am, ce
trebuie să consum și cum trebuie să gândesc ? Ce-i
recomandă pe ei ca pe niște autorități supreme în
materie, ca doar n-or fi Dumnezeu ?
Oricum, El, lipsește cu desăvârșire din planurile
bogaților lumii. E considerat un basm, de către unii
care au senzația că s-au născut inteligenți, că pot
face totul singuri, că au întotdeauna dreptate, iar
noi ar trebui să-i ascultăm și să le mulțumim că ne
dau voie să respirăm același aer cu ei.
Aer care, trebuie să fie mai curat și mai sănătos, ar
zice arhitecții noi ordini mondiale post COVID,
făcând trecerea la următorul capitol important al
cărții, cel legat de mediu. Suntem cu toții de acord
că mediul a fost poluat în ultimii zeci de ani, că
pădurile dispar într-un ritm amețitor, la noi dar și în
alte părți, că emisiile de carbon otrăvesc atmosfera,
că încălzirea globală e un pericol.
Ei bine, stimații domni care se erijează în sfătuitori
și poate mâine în conducători ai planetei, au soluții
și pentru asta. În primul rând vor trece la
retehnologizarea companiilor ce produc emisii de
carbon stimulându-le să folosească tehnologii verzi.
Firește că nu e suficient doar asta, trebuind să se
acționeze pentru schimbarea comportamentului
tuturor oamenilor. În acest sens, se va încuraja
munca de acasă, prin aplicațiile online, având loc o
resetare tehnologică. Vârful de lance al acestei
resetări tehnologice va fi transformarea digitală
care deja ne schimbă viețile și obiceiurile.
Astfel, cumpărăm mai mult de pe internet decât
din magazinele fizice, privim mai mult la filme
online de acasă decât să mergem la cinematograf,
mâncăm acasă comandând mâncare, ba uneori
discutăm cu prietenii pe Zoom sau alte aplicații, în
loc să ieșim în oraș. Dacă tot facem multe lucruri
online, autorul cărții recomandă și înlocuirea
zborurilor pentru întâlniri față în față cu întâlniri și
discuții online și aș zice eu să facem și turism online
dacă tot ne-am apucat. Bine, toate astea se
întâmplă cu un procent încă mic din populația
României, dar eu știu dacă generația care e acum în
școala generală, nu va înclina balanța lucrurilor în
sensul celor descrise în cartea lui Klauss Schwab ?
În completarea acestei resetări tehnologice vorbim
despre utlizarea Inteligenței Artificiale adică a
roboților, în toate domeniile vieții economice și
sociale, orașe precum Hangzhou, Washington DC și
Tel Aviv anunțând, că sunt pe cale să dezvolte
„livrarea robotică” a produselor prin intermediul
unei armate de roboți care să se deplaseze pe
pământ și prin aer către beneficiari.
Vedeți cum, pentru o idee frumoasă și adevărată,
ca protecția planetei și a mediului, se găsesc niște
soluții care ne îndeamnă să ne limităm contactele
fizice, adunările în grupuri mari, călătoriile, și să
devenim mai dependenți de tehnologie? Soluții
care, ne izolează unii de alții, iar această izolare pe
termen lung nu poate duce la nimica bun zic eu.
Recapitulând, imaginea de până acum este aceea a
unei societăți de asistați sociali, dependenți de
guvernul care le spune ce să facă, izolați unii de alții
din punct de vedere fizic, serviți la nas cu de toate
de către o armată de roboți. În aparență e bine nu-i
așa? Ca în comunismul utopic. Ăla de-l condamnau
toți capitaliștii și democrații până acum 10-15 ani și
care acum, ne este livrat în alt ambalaj. Ah, și mai
era ceva condamnat cu putere. Controlul populației
de către serviciile secrete. Oare despre asta ce scrie
în cartea COVID 19 – Marea Resetare ? Scrie cum să
nu scrie.
În numele protecției de contaminarea cu virusul
COVID trebuie aflat cu cine a intrat în contact
persoana infectată pentru a testa subiecții și a-i
izola la nevoie ca să se limiteze numărul
infectărilor. De acord. O măsură medicală necesară,
care se poate realiza, folosind o aplicație, care
permite nu doar urmărirea, determinând locația
curentă a unei persoane prin geodezie, prin
coordonate GPS sau locația celulei radio ci se pot
obține niște perspective retrospective, cum ar fi
identificarea contactelor fizice între persoanele
care utilizează Bluetooth și a tuturor contactelor cu
care utilizatorul unui telefon mobil a fost în
contact, dar și urmărirea mișcărilor în timp real ale
utilizatorului, care la rândul lor oferă posibilitatea
de a aplica mai bine un blocaj și de a avertiza alți
utilizatori de telefonie mobilă că au fost expuși unei
persoane infectate.
Această tehnologie există și e folosită deja, doar că,
acum avem confirmarea oficială că fiecare pas ne
este controlat și cunoscut de către cineva. Păi parcă
era rău să urmărești oamenii. De ce acum ni se
spune că e bine ? Că le convine unora ? Dar ce
suntem copii, să aplică dubla măsură după cum ne
convine?
Sigur că toate aceste aplicații de urmărire, au stîrnit
protestele oamenilor și atunci ni se spune că
aplicația care să ne monitorizeze mișcările pentru a
ne proteja de contaminarea cu COVID19 trebuie în
mod voluntar descărcată de fiecare utilizator pe
telefonul său acesta dându-și acordul de a-i fi
folosite datele personale. Apoi suntem asigurați că
nici o aplicație voluntară de urmărire a contactelor
nu va funcționa dacă oamenii nu sunt dispuși să
furnizeze propriile date personale agenției
guvernamentale care monitorizează sistemul. În
cele din urmă, cetățenii vor folosi aplicația numai
dacă o consideră demnă de încredere, care depinde
ea însăși de încrederea în guvern și autoritățile
publice.
Adică dacă eu nu descarc aplicația nu voi putea fi
monitorizat. Atunci de ce discutând într-o zi cu
prietenii mei, având pe masa telefoanele
inteligente, despre afumători de carne, m-am trezit
în ziua următoare că Google îmi bagă sub nas,
reclame la afumători de carne ? Că doar nu-mi
dădusem nici un acord pentru asta. ? În ceea ce
privește urmăritul telefonului, îmi vine greu să cred
că sistemul GPS, nu poate urmări codul IMEI al
oricărui telefon mobil, dacă se dorește asta.
Firește domnul Klaus S. a anticipat întrebarea mea
și concluzionează că până la urmă că „în era post-
pandemică, sănătatea și bunăstarea personală vor
deveni o prioritate mult mai mare pentru societate
citând vorbele lui Spinoza care spunea că : „Nu
exista frică fără speranță și nici speranță fără frică”
sugerând cumva că mai bine să fim controlați și
sănătoși decât bolnavi și liberi lucru cu care, eu
unul nu sunt de acord. Felul în care scrie domnul
Schwab este unul foarte alunecos și nesincer după
părerea mea.
În continuare, domnia sa vorbește despre viitorul
industriei ospitalității, divertismentului, comerțului
cu amănuntul, industria aerospațială și chiar
industria auto pronosticând o repornire greoaie și
târzie a acestora. Mai spune autorul că: „timp de
luni și, eventual, ani, vor fi forțați să funcționeze la
capacitate redusă, afectați de dubla lovitură a
temerilor cu privire la limitarea consumului și de
impunerea unor reglementări menite să
contracareze aceste temeri prin crearea de mai
mult spațiu fizic între consumatori. Presiunea
publică pentru distanțarea fizică va dura până când
un vaccin va fi dezvoltat și comercializat la scară
(ceea ce, din nou, potrivit majorității experților,
este puțin probabil să se întâmple înainte de primul
sau al doilea trimestru al anului 2021 cel mai
devreme)
Cu apariția vaccinului a cam greșit-o, fiindcă iată,
suntem în perioada celui de-al doilea trimestru din
2021 și vaccinul nu doar că a fost comercializat, dar
avem deja aproape 20% din populație, vaccinată.
Firește că tot ceea ce e legat de industria
turismului, adică transportul, hotelurle,
restaurantele și închirierile de mașini au de suferit
din cauza măsurilor luate contra acestui virus.
Limitarea circulației persoanelor are multe
repercusiuni asupra vieții noastre, fiindcă prin
turism ajungi în mod direct și nemijlocit să cunoști
realitățile din alte locuri și să nu mai iei de bun ceea
ce citești prin presă.
Exemplul cel mai bun îl constituie turiștii străini
care veneau în România cu iaginea unei țări ca vai
de capul ei, unde erai jefuit pe stradă, unde românii
își vindeau copii și câinii vagabonzi umblau pe străzi
în haite, iar odată ajunși aici constatau o realitate
complet diferită și se întorceau în țările lor unde o
popularizau, schimbând percepția compatrioților
față de noi și demontând astfel minciunile mass-
media.
Tot ceea ce teoretizează domnul acesta aici, se
bazează pe frica și anxietatea unora dintre oameni
față de COVID. Toate lucrurile descrise mai sus se
bazează pe asta.
Întrebarea e: câți dintre oameni sunt cu adevărat
speriați de COVID și vor face tot ceea ce este scris
aici ? Fiindcă dacă procentul celor înfricoșați de
COVID este sub 50%, atunci cartea lui e egală cu
zero și nimic din cele scrise acolo, nu se vor realiza.
Concluzia generală a cărții este că: trebuie să ne
schimbăm felul în care trăim, după modelul propus
de autor, doar că mie nu-mi place deloc modelul
propus de domnul Schwab.
Este un model, care ne pune pe toți în aceeași oala,
ne nivelează, ne dictează cum să ne trăim viețile,
ne așează sub o conducere globală unică. Mie îmi
seamănă a comunismul ăla criticat de capitaliști ca
domnul Schwab, așa că nu am încredere în modelul
domniei sale.
Eu consider că oamenii trăiau mult mai bine divizați
( cum spune domnia sa Klaus S.) în națiuni, decât
amestecați de-a valma unii cu alții, pierzându-și
identitățile și rădăcinile în creuzetul unei noi
societăți. Una de dezrădăcinați desigur.
Îmi place mult mai mult ideea de colaborare și de
schimb economic între state, fiindcă-mi place să
știu că o mașină germană are o anumită calitate, iar
o înghețată italiană se diferențiază de una belgiană.
Îmi place ca fiecare lucru să se identifice cu ceva,
nu să fie toate făcute în același loc, purtând însă
mărci diferite, ce și-au câștigat însă notorietatea și
valoarea în lumea aia naționalistă și divizată care
nu-I place domnului Klaus S.
Nu vreau să fim toți la fel, fiindcă experimentul
comunist a arătat limpede că e imposibil, ci vreau
să fim toți, împreună, într-o lume a națiunilor.
Pentru mine diversitatea înseamnă națiuni,
popoare, istorii și tradiții diferite, nu să-mi pun un
tricou în culorile curcubeului și să-mi strig mândria
(pride) pe străzi.
Într-un cuvânt, refuz lumea pe care mi-o oferă
domnul Schwab în cartea sa, și am să mă bat cum
voi putea eu, ca să o fac mai bună pe cea actuală,
să păstrez morala, obiceiurile și tradițiile care dau
farmec vieții.
 Revista România Mare
Nr. 1599, 03-09 august 2021

12. Mândria
Mândria este un sentiment de demnitate, de
încredere în calitățile proprii care creează o
senzație de mulțumire, de satisfacție, de plăcere și
de bucurie. Sentiment de mulțumire cauzat de un
succes, de o reușită, de o victorie. În sensul negativ,
reprezintă o mândrie exagerată, când individul are
o atitudine de superioritate nejustificată față de
alții, ea mai este numită măreție, îngâmfare,
înfumurare, semeție, fală, fudulie, orgoliu, trufie.
Unii afirmă că răbdarea și îngăduința sunt o calitate
dar nu și mândria. Cineva poate fi mândru de
calitățile sale proprii, în localitatea, regiunea natală,
sau țara sa. Sentimentele exagerate de mândrie
sunt criticate, de exemplu, în unele fabule ale lui
Alexandru Donici sau La Fontaine. Mândria este
deosebit de pregnantă în unele culturi sau la unele
popoare, ea se manifestă nu numai verbal ci și
printr-o anumită ținută a corpului sau prin gesturi.
Am început cu definiția mândriei pentru că ea
definește o mișcare socială sprijinită puternic de
media globală și cunoscută în general sub numele
englezesc de Pride, pe românește mândrie.
Mândrie care, ca de obicei, împine lucrurile într-o
direcție greșită. Mândria nu ascultă de nimeni,
fiindcă ea se crede atoateștiutoare, și ca urmare, va
căuta să-și impună valorile, la nevoie cu forța și
celor care nu cred în ele, doar pentru că îi
consideră niște needucați, niște brute cărora ea,
dorește să le schimbe viețile în bine. Mă rog, în
ceea ce ea consideră că e bine, nu în ceea ce este
bine de fapt. De aici, lucrurile vor curge previzibil:
mândria va reuși să se impună o vreme asupra
celor mulți, până când ei, o vor alunga și-și vor
repune valorile în drepturi.
Există pe lumea asta niște parade ale „mândriei”
(Pride parades) în care băieți și fete îmbrăcați în
haine colorate în culorile curcubeului, defilează pe
străzi în sunetele muzicii, ca să atragă atenția
asupra lor și să ne spună tuturor că nu le e rușine
de ei și se simt mândri de ceea ce sunt, fiindcă,
mândria e un sentiment opus rușinii.
Foarte bine. E și asta o formă prin care o minoritate
socială, după ani de ostracizare, ne semnalizează
tuturor, că trăiește printre noi și că-și asumă în
totalitate viața pe care și-au ales să o trăiască. Au
drepturi egale cu noi, pot munci, pot iubi și se pot
manifesta cum doresc ei. Nu e nimic rău în asta.
De-a lungul istoriei au mai fost minorități sociale
care au manifestat pentru drepturile lor și uneori
au reușit, prin forță, să și le impună, vremelnic,
asupra unei majorități. Spun vremelnic, fiindcă acea
majoritate s-a scuturat de dictatura minorității și a
avut grijă ca lucrurile să nu se mai repete vreodată.
Exemplul cel mai apropiat nouă, este instaurarea
prin forță a comunismului în statele Europei
centrale și de est, după terminarea Celui De-al
Doilea Război Mondial. L-a instaurat o minoritate
socială, comuniștii, prin forța Armatei Roșii și știm
cu toții cum s-a terminat totul.
Ei bine, minoritatea socială despre care vorbesc eu
aici, face aceeași greșeală ca a comuniștilor: își
impune cu forța modelul social și principiile de
viață asupra unei majorități care nu e de acord cu
ele. De ceva vreme asist cu uimire la o creștere a
propagandei homosexuale în media. Filmele,
muzica, concursurile, desenele animate,
evenimentele sportive, toate fac o propaganda
agresivă și deșănțată acestei orientări sexuale.
Mereu s-a spus că propaganda și prozelitismul nu
sunt normale, fiindcă pot leza sentimentele altor
oameni, că nu sunt „corecte politic”, așa cum ni se
tot repetă de niște ani. Cu toate astea, văd
aplicându-se dubla măsură în acest caz. Nu te mai
poți uita la un film artistic sau istoric pe canalele
dedicate producțiilor cinematografice în sistem pay
per view, pe care cu toții le cunoașteți, fără să
existe o scenă de amor între persoane de același
sex sau o persoană aparținînd comunității LGBT. Nu
există concurs muzical, de talente sau de umor,
care să nu promoveze membri ai acestei
comunități. Am găsit în desenele animate pentru
copii, scene de lesbianism și discuții relaxate despre
asta, așa cum găsesc pe tik tok și pe canalele tv
dedicate copiilor și adolescenților astfel de referiri
la această minoritate socială.
Vreau să fiu bine înțeles: nu am nimic împotriva
libertăților și drepturilor acestei comunități, dar am
contra propagandei agresive care I se face. Mă
deranjează activitatea prozelită făcută cu o
intensitate așa de mare, încât dă senzația, că s-ar
dori transformarea întregii rase umane într-una de
homosexuali.
Poate sunt eu paranoic și nu asta se dorește. Se
poate și asta. Problema e că, punând această
mișcare alături de altele asemănătoare, constat că
am ajuns să trăiesc într-o lume în care majoritatea
ajunge nu doar să fie condusă de o minoritate ba
chiar este și pedepsită dacă vorbește sau se
manifestă în contra acestei minorități. Cum
spuneam la început, asta au făcut și comuniștii în
1947, în țările pe care au ajuns să le conducă,
având în spate Armata Roșie.
Există așadar pericolul instaurării unei dictaturi a
minorităților la nivel global și dacă va fi să se
întâmple asta probabil se va ajunge peste 50 de ani
la o revoluție de eliberare de sub această dictatură
și ne vom întoarce la situația din trecut, când negrii
sau homosexualii erau ostracizați de întreaga
societate, iar asta nu era bine. Ca de obicei, pe
lumea asta, excesele nu fac bine. Nici cele culinare,
nici cele bahice, și cu atât mai mult excesele
politico sociale de acest fel. Nu pricep de ce unora
le e așa de greu să țină calea de mijloc, care e cea
mai bună.
Rău e că toată această propaganda afectează copii
și le schimbă gândurile și viața mult prea devreme.
Citeam în Standardele pentru educația sexuală,
scrise de Biroul OMS pentru Europa, la inițiativa
Centrul Federal German de Educaţie pentru
sănătate niște lucruri nemaipomenite.

Încă din preambul ni se spune că omenirea e cam

înapoiată din punct de vedere al sexualității și că, în
special țările din estul Europei, (așa cum ne
consideră ei, desi noi românii, suntem în Europa
Centrală toată ziua, dar, deh, când te preocupă mai
mult erotismul și senzualitatea decât Geografia așa
se-ntâmplă), sunt mult în urma unor țări ultra
avansate din acest punct de vedere, care au
introdus educația sexuală în școală ca materie
obligatorie, iar acum uite ce bine le este, și ni se
dau ca exemplu, Olanda, Austria, Germania și
Elveția ai căror cetățeni nu-și mai încap în piele de
fericire și din acest motiv!

Mai exact, autorii materialului scriu că : „În Europa

Centrală şi de Est procesul de dezvoltare a
educației sexuale a început după căderea
comunismului. Înainte de aceasta, în anumite țări
au fost adoptate câteva inițiative, dar, dacă privim
în urmă, putem cu greu să le numim initiative
privind „educația sexuală”. În mare parte, acestea
erau inițiative privind „pregătirea pentru căsătorie
și viața de familie”, inițiative ce negau faptul că
tinerii manifestă, treptat, interes puternic față de
relațiile amoroase și, în special, că ei pot fi activi din
punct de vedere sexual înainte de căsătorie.
Pregătirea pentru sexualitate nu a fost privită ca o
problemă aproape niciodată. Ca urmare, țările din
Europa Centrală și de Est au început educația
sexuală, în forma și esența sa înțeleasă și practicată
astăzi în mai multe țări, cu 20 sau 30 de ani mai
târziu decât în țările din Europa de Vest. Doar unele
dintre ele, în special Republica Cehă și Estonia, au
avut un început serios în dezvoltarea stilurilor
moderne de educație sexuală, spre deosebire de
educația pentru viața de familie. În multe alte țări
din Europa Centrală și de Est, această dezvoltare a
fost recent încetinită din cauza apariției
fundamentalismului (politic, cultural și religios) în
diferite domenii ale vieții publice.”

Eu înțeleg de aici, că e rău să prețuiești viața de

familie și căsătoria și e foarte bine să adopți
desfâul, promiscuitatea și viermuiala erotică, ba
chiar să le ridici la rang de virtuți, să fi mândru de
ele. Inteligenții care au scris materialul ăsta ne
consideră fundamentaliști adică suntem niște
oameni care nu acceptă compromisuri de la linia
tradițională care s-a dovedit în secole a fi cea bună.
Bine, ei folosesc termenul fundamentalism, ca să
ne jignească, cu sensul de teroriști cu care nu se
poate discuta.

Nu știu de ce o fi bine să urmăm din acest punct de

vedere exemplul Olandei, al Cehiei, al Estoniei ori al
Germaniei țări unde prostituția, promiscuitatea,
pornografia, bisericile goale și drogurile sunt la ele
acasă.
Poate ca să ajungem peste 50 de ani să ne
transformăm bisericile în baruri și biblioteci, să
crească numărul sinucigașilor depresivi care nu mai
văd sensul vieții lor redusă la muncă, întâlniri
ocazionale prin baruri, urmate de sex stropit cu
mult alcool și care trezindu-se la 40 de ani singuri,
fără o familie, fără copii, fără un scop în viață, fără
credința în Creatorul tuturor către care să tindă,
ajung să moară neștiuți, necunoscuți, neplânși de
nimeni, după o viață scurtă, intensă, însă golită de
orice semnificație și fără să lase nimic în urma lor.
Dacă ăsta e motivul, mie unuia nu-mi trebuie să
urmez așa un model.
În aceste standarde ale OMS privind sexualitatea, ni
se recomandă să le vorbim copiilor despre
sexualitate, identitatea de gen, relațiile cu
persoanele de același sex și de sex opus, începând
de la vârsta de 4 ani. Firește, totul se va face
gradual, conform unui graphic, nefiind nimic lăsat
la voia întîmplării.
Nu zic, unele lucruri pot fi de folos copiilor, dar nu
de la vârste așa mici, findcă toate se fac la timpul
lor. Oamenii ăștia pun extrem de mult accent pe
sexualitate la niște vârste (4-12 ani) la care copii
trebuie să se joace, să interacționeze cu ceilalți, să-
și formeze deprinderi, să vină la tine ca părinte să-ți
pună întrebări, iar tu să-I răspunzi conform puterii
lui de înțelegere, nu să-i pervertești mintea, la niște
lucruri care oricum nu sunt în aria lui de interes.
În loc să învețe să scrie, să citească, să respecte
regulile, să fie politicoși, să-și dezvolte abilitățile cu
care au fost dăruiți de Dumnezeu, să deprindă
conduita morală și socială de la părinți pe care noi
o cunoaștem sub denumirea generică „cei 7 ani de
acasă”, domnii ăștia de la OMS vor să-i zăpăcim cu
sexuliatatea. Dar de ce? Vi se pare că exact asta le
lipsește copiilor noștri ca să fie fericiți? Să le
vorbești de masturbare la 6 ani, cum recomandă în
documentul mai sus menționat? De ce? Nu-și dau
seama că procedând astfel distrug familia și
pregătesc calea unor generații preocupate în mod
exagerat de sex și plăcerile carnale? Suntem și așa,
la nivel global, o societate care nu mai crede decât
în zeul ban și în puterea politică.
Cum Dumnezeu s-or fi dezvoltat copii în ultimii
2000 de ani fără acest tip de educație sexuală nu
știu. Cu toate astea și-au întemeiat familii, au
procreat copii, i-au educat bine și au dus rasa
umană mai departe. Nu a fost nevoie să-i învețe
nimeni despre identitatea de gen, despre relații cu
persoane de același sex, despre prostituție și altele
asemenea. De ce vor fi considerând specialiștii ăștia
de la OMS că trebuie să afectăm generațiile viitoare
și să le rupem de niște valori milenare ale rasei
umane, ei știu. Asta nu înseamnă că noi trebuie să
fim de acord cu ei, ci să luptăm pentru lucrurile în
care credem.
Mi se pare, așa cum scriam în articolul meu,
intitulat „Un puzzle care nu-mi place deloc” că
lucrurile care se întâmplă acum, duc într-o direcție
greșită. Văd în jurul meu o societate care nu mai
are repere de nici un fel, a cărei moralitate și
normalitate decade tot mai tare, care în
raționalismul ei sterp a pierdut contemplarea care
o apropia de Dumnezeu, contemplare care o ajuta
să reziste presiunii sociale, economice și
tehnologice crescânde.
Direcția spre care se îndreaptă lumea sub
conducerea unora, nu e bună. Ce putem face noi
cei mulți ca să o aducem pe calea cea bună? Să
găsim conducătorii care să ne ajute să schimbăm
lucrurile și să stăm lângă ei pentru a-I sprijini în
activitatea lor. Deocamdată nu-i avem, dar sunt
sigur că vor apărea curând și atunci nu vom avea
nici o scuză în a sta deoparte.
 Revista România Mare
Nr. 1600, 10-16 august 2021

13. Ieftineala
Dragi turiști români,
vă scriu pentru că doresc să vă spun lucruri pe care
voi nu le știți despre noi, cei care vă oferim servicii
turistice și din această cauză nu știți cum să
gestionați situațiile în care uneori vă găsiți.
În România, turismul intern, nu se face prea mult
prin intermediul agențiilor de turism ci pe cont
propriu. Asta fiindcă fiecare dintre dumneavoastră
considerați că vă cunoașteți țara suficient de bine
ca să nu aveți nevoie de serviciile unui ghid spre
exemplu. Așa gândeam și eu până să ajung ghid de
turism și să învăț despre obiectivele pe care le
aveam de prezentat, ocazie cu care mi-am dat
seama că nu știam nimic despre ele. Această
descoperire mi-a fost întărită în Italia, când am
plătit un ghid cu suma 40 de euro ca să-mi arate
Muzeul Vatican și nu regret nici un cent din acei
bani.
Trebuie să înțelegem odată pentru totdeauna, că
dacă vrem lucru de calitate trebuie să plătim, ca să
nu mai vorbesc că în acest fel, ne ajutăm unii pe
alții. De ce apelați la specialiști în sănătate,
construcții sau reparații auto, atunci când aveți
nevoie de ei? Tocmai pentru că singuri nu vă puteți
rezolva problema. De ce credeți că lucrurile stau
altfel în turism? Un ghid de turism se pregătește
încontinuu ani de zile, cunoaște toate traseele din
România, știe scurtăturile, știe timpii de la un
obiectiv la altul, cunoaște locurile unde se mănâncă
bine, știe să facă traseul în așa fel încât
dumneavoastră să nu aveți altă grijă decât aceea de
a face fotografii de calitate.
Deasemenea, cu un ghid oferit de o agenție de
turism, o să vedeți obiectivele cele mai importante
dintr-o anumită zonă și nu mai mult de 3 sau 4 pe
zi, ca să vi se poată oferi explicațiile necesare
pentru înțelegerea deplină a celor vizitate și să
aveți și timp să vă bucurați de vacanță. Altfel, o
excursie organizată de cineva nelicențiat și
neautorizat de Ministerul Turismului, ar fi o
alergătură continuă de la un obiectiv la altul iar
seara ați cădea lați de oboseală și după 3 zile de
circuit tot ce v-ați dori ar fi un somn bun și să stați
la o terasă cu o bere în față nicidecum să mai
vedeți vreun obiectiv turistic.
Ei bine, ca să beneficiați de cele mai bune condiții
de vizitare, la nivelul celor pe care noi, agențiile
românești de incoming, le oferim turiștilor străini,
trebuie să aveți încredere în noi și să plătiți prețul
cerut. Știu că aveți senzația că agențiile se
îmbogățesc pe seama dumneavoastră și că dacă
mergeați pe cont propriu v-ar fi costat mai ieftin,
dar nu e așa. O agenție include în prețul pe care vi-l
oferă, cazarea, transportul ( șofer + combustibil),
ghidajul, masa dumneavoastră, confortul și lipsa de
griji de care vă vorbeam mai sus și doar o mică
parte rămâne profit, fiindcă nici dumneavoastră nu
vă duceți la seriviciu ca să munciți gratis, nu-i așa ?
Un hotel sau o pensiune, se pregătește atunci când
vă anunțați sosirea cu toate cele necesare pentru a
avea o ședere cât mai plăcută, iar când
dumneavoastră anulați cazarea cu câteva ore sau
zile înainte, le produceți pierderi, pentru că ei au
cheltuit bani ca să curețe camerele, să spele
așternuturile de pat, să completeze minibar-ul, să
pregătească mâncarea și să pună totul la punct.
Probabil vă gândiți că nu e o mare pagubă că se duc
alții în locul dumneavoastră și-și scot pierderea. Dar
dacă nu e așa? Dacă nu se duc? Pentru că turiștii nu
se găsesc, pe toate drumurile. Atunci știți ce fac
pensiunile și agențiile pe care le „lăsați cu ochii în
soare” cum spunem noi românii? Se protejează.
Cum? Cerându-vă avansuri de 20-30 % și
nereturnându-vi-le în situații ca cele de mai sus.
Vor face asta nu ca să se îmbogățească pe spinarea
dumneavoastră, ci ca să-și acopere pierderile de
care vorbeam.
E un cerc vicios după cum vedeți, din care nu
putem ieși decât acordându-ne încrederea
dumneavoastră și bazându-vă pe sfaturile noastre
specializate așa cum procedați la medic, la mecanic
sau la professor, ori așa cum cei care apelează la
serviciile dumneavoastră de la locul de muncă, vă
acordă încrederea lor. Ia gândi-ți-vă ce s-ar
întâmpla dacă acolo unde lucrați, clienții pe care-i
aveți v-ar da programul peste cap și v-ar pune să
munciți degeaba pentru ei? Ce le-ați face? Vedeți?
Același lucru se întâmplă și cu noi.
În afară de aceste lucruri mai e ceva. Printre noi, ca
peste tot în lumea asta, sunt unii care fac
concurență neloială celorlalți. Vă convine când
vedeți în jur oameni care prosperă peste măsură și
despre care știți că nu plătesc taxe și impozite și s-
au îmbogățit din activități ilegale? Sigur nu. Vi se
pare că își bat joc de dumneavoastră și de munca
cinstită pe care o depuneți.
Ei bine, și noi agențiile, ghizii de turism și pensiunile
avem aceeași problem, cu cei care desfășoară
activități fără să aibă licențiere sau fără să
plătească taxe. Există pensiuni care vă vor oferi
prețuri mai ieftine tocmai pentru că nu facturează
banii pe care li-i dați și ca urmare nu plătesc pentru
ei taxe la stat bagându-și banii în buzunar. Pe ei nu
vă deranjează că-i îmbogățiți din munca
dumneavoastră cinstită?
Există pensiuni care atunci când rezervați o camera
pe serviciul international de rezervări Booking, vă
vor cere să anulați rezervarea și să plătiți direct la
ei, fiindcă vă vor da un preț mai ieftin și dvs o faceți
la gândul unui mic profit personal. De ce nu vă
gândiți că în felul ăsta contribuiți la îmbogățirea
unora care înșeală statul și apoi vă vor râde în nas
din mașinile lor 4x4 ?
Agențiile de turism care vă oferă servicii de calitate,
în locații verificate, cu ghizi de turism pregătiți ca să
poată să vă ofere toate serviciile de care vorbeam
mai sus, astfel încât dumneavoastră să nu aveți altă
grijă decât a unor fotografii bune, plătesc asigurări
anuale ce pornesc de la sute de euro și merg până
la mii de euro în funcție de volumul de turiști pe
care-l au, depun raportări lunare la Ministerul
Turismului, plătesc lunar taxe și impozite către
statul român, sunt controlați și verificați permanent
de autoritățile competente și cu toate astea,
turistul român preferă ieftineala altora în locul
calității unei agenții de turism legale.
Știți foarte bine că sunt multe firme de transport,
care organizează pelerinaje, și excursii de 3-4 zile
prin România pe bani mult mai puțini decât cei
ceruți de o agenție de turism. Dumneavoastră,
turistii români, plătiți banii, atrași de preț, fără să
știți că veți sta cam 8-10 ore pe zi, într-un microbuz
de 20 de locuri, cu scaunele mult prea apropiate
unul de altul, cu „genunchii la gură” cum se zice, că
veți vedea „în fugă” 6-7 obiective pe zi din care nu
veți rămâne cu aproape nimic, fiindcă
transportatorul care vă oferă aceste minunate
condiții de voiaj nu o să știe să vă explice nimic la
nici unul dintre obiective pentru că nu are
pregătirea necesară, dumneavoastră o să căscați
gura fără să înțelegeți mare lucru și veți pleca mai
departe irosindu-vă timpul și energia, ajungând
storși de vlagă la o pensiune așezată printr-un fund
de sat sau pe marginea drumului ca să auziți toată
noaptea camioanele huruind cu viteză și să nu vă
puteți odihni.
Dacă ați fi fost cu un ghid autorizat, plătit de
agenția care v-a oferit acel pachet turistic, lucrurile
ar fi stat altfel și ați fi aflat lucruri extrem de
interesante despre cele vizitate.
Ei bine, acest organizator de excursii ieftine își va
băga banii dumneavostră în buzunar, fără să
plătească asigurări asemenea unei agenții, și fără să
vă ofere o excursie de calitate. Vă convine „să
îmbogățiți” pe cineva fără să primiți în schimb
servicii de calitate sau preferați o agenție de turism
care vă oferă servicii infinit mai bune și garanția
executării lor?
Pentru că vorbeam de ghizi, vreau să vă atrag
atenția că până și aici diferența între un ghid care
vă oferă serviciile sale gratuit și unul care o să vă
ceară 40 de euro pentru un tur de oraș de 2 ore, e
o diferență extrem de mare, în sensul că, ghidul
gratuit sigur nu e autorizat în urma absolvirii unui
curs de pregătire teoretică și practică de 9 luni și ca
urmare, informațiile pe care vi le va da și turul de
oraș pe care vi-l va face, comparativ cu ale unui
ghid autorizat, vor fi de calitate mult mai slabă.
Deasemenea, atunci când plecați în străinătate, știu
că unii dintre voi preferați să mergeți pe cont
propriu. Dar știți unde mergeți? Știți ce să vizitați?
Știți să vă faceți un traseu turistic în așa fel încât să
exploatați la maximum zona vizitată? Nu cred că
știți, fiindcă e nevoie de foarte multă muncă de
cercetare. Eu sunt ghid și co fondator al unei
agenții de turism de 15 ani și mereu când am făcut
trasee externe am apelat la specialiștii din țara
respectivă.
Nu aș îndrăzni să fac un traseu turistic într-o țară
străină, stând în fața unei hărți, fiindcă știu din
experiență că diferența între hartă și ce e pe teren,
este uriașă. Apoi, nu știu peste ce hoteluri dau,
chiar dacă există comentariile altor clienți. Nu știu
când mă deplasez din punctul A în punctul B, ce
restaurante am pe drum și unde pot opri să
mănânc când mi se face foame și nu știu valorile de
trafic cee ace înseamnă că în loc de 2 ore să fac 4
fiindcă atunci când trec eu pe acel segment de
drum el e foarte aglomerat. Sunt foarte multe
detalii pe care dumneavoastră nu le cunoașteți, nu
le luați în calcul și care vă pot strica vacanța, dar pe
care o agenție de turism le cunoaște, fiindcă ea cu
asta se ocupă. Situația de mai sus se aplică și
pentru excursii în circuit, pentru excursii private,
sau pentru excursii într-un resort la mare.
Pentru ca toate lucrurile acestea să nu se mai
întâmple, avem nevoie atât ca dumneavoastră
turiștii români să vă schimbați optica, cu care priviți
agențiile de turism, ghizii de turism și pensiunile
sau hotelurile care vă oferă servicii de calitate, cât
și de niște completări la legea turismului și de o
poliție a turismului care să urmărească aplicarea
legii.
În primul rând însă, avem nevoie de
dumneavoastră, turiștii români. Atâta timp cât
dumneavoastră veți începe să comparați serviciile
ieftine ale unor furnizori neautorizați, cu cele ale
agențiilor de turism, o să vă dați seama că banii
plătiți în plus unei agenții, vă oferă garanția unor
servicii de calitate net superioară celor ieftine și
până la urmă toți vrem calitate atunci când plătim
bani, nu-i așa?
Firește, pe lumea asta, noi oamenii nu suntem
perfecți. Toți greșim, până și dumneavoastră la
locul de muncă, fiindcă un proverb românesc spune
că „doar cine nu muncește nu greșește” așa că va
trebui să fiți îngăduitori cu micile probleme sau
greșeli care pot apărea în relația cu agenția de
turism, cu ghidul sau cu hotelul ori pensiunea. Nu
plecați de la idea că cei care vă oferă servicii în
turism, vă sunt inamici, fiindcă e o idee greșită.
Sunt niște oameni care, ca și dumneavoastră
încearcă să-și facă treaba cât mai bine la locul de
muncă. Nu vă panicați dacă aveți impresia că nu
veți beneficia de serviciile pentru care ați plătit,
fiindcă dacă agenția sau unitatea de cazare, vă
garantează că le veți primi, va face acest lucru, iar
dacă nu va putea să o facă, din culpa sa, atunci o să
primiți o justă despăgbire.
Pe lumea asta totul se rezolvă cu răbdare și
bunăvoință și sunt convins că sunteți de acord cu
acest lucru, fiindcă sigur fiecare dintre
dumneavoastră, ați fost puși în situații din care ați
ieșit cu bine, pentru că cei cărora le greșiserăți au
fost toleranți, au avut răbdare și au așteptat să vă
reparați greșeala. Dacă am aplica în viața de zi cu zi
aceste lucruri ne-ar fi mult mai bine tuturor.
Sunt convins că ați înțeles apelul meu și că lucrurile
se vor schimba în bine pentru noi toți. Aș vrea ca
popor, să renunțăm la filosofia asta păguboasă a
„ieftinelii” și să fim pregătiți să plătim pentru
lucruri de calitate, pentru că așa cum spune un alt
proverb românesc, pe care toți îl pomenim dar nu
mulți îl aplicăm, „sunt prea sărac ca să-mi cumpăr
un lucru ieftin”!
 Revista România Mare
Nr. 1603, 31 aug-06 sept 2021

14. România educată

Când domnul președinte al României Klaus
Iohannis a lansat proiectul România Educată, o
parte a presei l-a luat în balon, iar marii majorități a
românilor nu prea cred că i-a păsat. Eu am făcut
parte din această majoritate, considerând că
această inițiativă va fi doar o altă vorbă goală.
Între timp, domnia sa domnul președinte, a făcut o
înțelegere cu guvernul actual al țării, pentru ca
acesta să se ocupe de punerea în practică a acestui
proiect. A fost momentul în care am hotărât că e
bine să-l citesc ca să văd despre ce e vorba.
Aflu dintru început, că proiectul a fost scris după
consultarea online a peste 8000 de participanți și
că acesta se ocupă de construirea unor noi modele
de organizare ale sistemului educațional. Deci nu
era vorba de o educare a societății în ansamblul ei,
adulți și copii deopotrivă, așa cum crezusem în tot
acest timp, fiind indus în eroare de titlul România
Educată, ci de o reorganizare a sistemului de
învățământ.
Citind mai departe, aflu că sistemul de educație se
va sprijini conform proiectului pe 3 piloni: 1.
Personalizarea și asigurarea calității procesului
educațional acesta fiind centrat pe nevoile
beneficiarului; 2. Flexibilitatea sistemului de
educație; 3. Adaptabilitatea sistemului la
schimbările externe corelarea lui cu practicile și
recomandările internaționale. Foarte bine mi-am
zis, iată ce bine organizat e proiectul domnului
Iohannis, care ar putea fi, o adevărată lege a
învățământului.
După acești trei piloni, găsesc 12 deziderate pe care
sistemul românesc de învățământ trebuie să le
atingă peste 9 ani adică în 2030. Primul dintre ei
stipulează că: „sistemul de educație, formează
cetățeni activi, cu valori europene adaptate
condițiilor economice și sociale cu o cultură civică și
democratică solidă. Cel care învață depășește un
nivel minim de alfabetizare funcțională și digitală.
Beneficiarul educației dobândește competențe
diverse pe care le dezvoltă permanent”.
No, bine. Dar de ce cu valori europene? Astea
românești ce au? Întreb fiindcă valorile europene
promovate în ultima vreme din capitala UE, astea
axate pe exacerbarea sexualității, cu eliminarea
cuvintelor care definesc rase și culturi, cu
transformarea bisericilor în biblioteci, restaurante
și cluburi, mie nu-mi prea sună a valori. În sfârșit,
poate sunt eu înapoiat. Mai departe.
Al doilea deziderat, spune că „educația este
individualizată și centrată pe nevoile și aspirațiile
celui care învață, iar infrastructura educațională
oferă fiecărui elev șansa maximizării propriului
potențial. În acest sens, clasele și grupele sunt
dimensionate astfel ca profesorul să se poată
ocupa cum se cuvine de fiecare elev”.
Ei da! Ăsta mi-a plăcut ! Infrastructura
educațională, adică școlile, grădinițele și liceele
sunt cam puține, rezultând de aici clase cu un
număr foarte mare de copii, care duc în multe
cazuri la învățământ în două schimburi ( de
dimineață și de după amiază), la lipsirea copiilor de
timp de joacă, fiindcă sunt totuși copii și la
zăpăcirea programului familiilor, ca să nu mai
vorbesc despre reânvierea „cheii la gât”.
Mereu cadrele didactice s-au plâns și pe bună
dreptate, că numărul mare de copii le îngreunează
procesul didacticși și pedagogic. Cum să fii în stare
să predai bine când ai 32-35 de copii în clasă? Cum
să te poți apleca asupra fiecăruia, să-l ajuți să scrie
o literă sau să înțeleagă un lucru predat, când ei
sunt atât de mulți, iar tu ca învățător sau profesor
ești unul singur? Altfel ar sta lucrurile cu 20 de copii
în clasă. Vorbesc aici de clasele 1-8, dar și în
învățământul preșcolar e aceeași problemă, ba
chiar mai mare, fiindcă copii sunt mult mai mici și
se iau mai ușor unul după altul, plus că nu poți
supraveghea extrem de eficient să zicem 25 de
copii și să și predai. Fiindcă o educatoare nu e un
baby sitter, așa cum cred unii părinți, ci un cadru
didactic a cărei sarcină este una dintre cele mai
dificile din sistem, fiindcă trebuie să-i formeze
copilului primele deprinderi ce țin de disciplină,
scriere, desen, creativitate etc.
Nu poți, conform directivelor europene, să
organizezi clasa pe colțuri de activitate, fiindcă ai
nevoie de un educator de ajutor pe lângă
îngrijitorul grupei, care are sarcini administrative
nu educative.
Așadar, se impune construirea de noi școli și
grădinițe cu clase adaptate specificului de activitate
al fiecăreia, înainte de a aplica acest deziderat în
următorii 9 ani. Va reuși Guvernul să dea în
folosință suficiente școli și grădinițe în toată
România pentru ca cadrele didactice să aibă timpul
necesar să atingă acest deziderat până în anul
2030, adică peste 9 ani? Nu prea cred.
Al treilea deziderat expus aici, stipulează că
educația trebuie să înceapă cât mai devreme în
viața unui copil și să continue pe tot parcursul vieții
acestuia. În scopul atingerii acestui deziderat se
asigură o infrastructură adecvată și suficientă adică,
ce vorbeam mai devreme, adăugând la spațiu și
dotările și personalul. Sunt foarte curios cum o să
determine Guvernul sau domnul președinte
Iohannis un copil, să-și continue educația începută
la grădiniță, pe tot parcursul vieții sale? Cum face, îl
obligă?
Pe urmă, aș vrea să văd cadrele didactice calificate
care să muncească în aceste noi școli și grădinițe, în
condițiile în care, în ultimii ani, extrem de puțini
absolvenți ai Liceelor Pedagogice, ( acolo unde
acestea mai există) au rămas în învățământ, marea
majoritate alegând alte cariere fiind îndepărtați de
salariile mici, de condițiile grele de muncă, de
presiunea media și de o legislație care nu-i sprijină
deloc în desfășurarea activității lor lăsându-i expuși
loviturilor societății, de la părinți, la noi ceilalți.
Lămurit fiind și cu acest deziderat, să-l vedem pe al
patrulea, unde e vorba chiar de cadrele didactice.
Zice așa: „cadrele didactice se formează în urma
absolvirii unor cursuri universitare și sunt sprijinite
de consilieri psihologi și de profesori de sprijin
având acces la programe de formare continuă de
calitate”.
Ia uite ce bine s-a gândit domnul președinte. Exact
ce spuneam eu la punctul anterior: profesori de
sprijin. Bravo! Doar că există o mică problemă: o să
poată bugetul României să plătească salarile
acestor profesori de sprijin pe durată îndelungată ?
De unde, dacă țara noastră nu mai produce
aproape nimic și exportă mult mai puțin decât
importă ? De unde să aibă bani bugetul să pună în
practică acest deziderat? Din împrumuturi ? Eu nu
cred că vor exista acești bani.
Tot aici, domnul președinte vorbește despre
stimularea cadrelor didactice cu performanțe
deosebite și despre ajutarea celor mai puțin
eficiente profesional. Vorbește, dar nu ne spune și
cum anume are de gând să stimuleze acele cadre
didactice performante, cine le va aprecia
performanțele, pe baza căror criterii și ce
stimulente li se vor acorda? Lasă adică extrem de
puncte neclare a căror reglementare exte extrem
de importantă și necesită o analiză profundă și
făcută de către specialiști.
Al cincilea deziderat, ce să vezi, surpriză, vorbește
tocmai despre resursele care se alocă pentru
educație! Hotărât lucru, domnul președinte îmi
citește gândurile! Domnia sa spune că „finanțarea
educației se face în raport cu strategia și viziunea
asumate precum și cu performanțele înregistrate și
nevoile existente, ținand cont de descentralizarea
sistemului educațional și capacitatea autorităților
publice locale de a susține educația fără a afecta
calitatea acesteia”. Desigur, autoritățile locale vor
trebui să se implice în susținerea educației, așa cum
o fac și acum, doar că vedeți dumneavoastră,
depind și ele în mare parte, de banii de la același
buget central. În afară de acest mic impediment al
bugetului, mă îndoiesc că există la nivelul țării,
suficienți primari care să se preocupe în mod serios
de finanțarea instituțiior de învățământ din
unitatea administrativă pe care o conduc, în așa fel
încât să împlinească dezideratul nr 5 din proiectul
președintelui țării.

Al șaselea deziderat vorbește despre reducerea

pierderilor din sistem. Cu alte cuvinte, cum să se
reducă rata abandonului școlar și a absenteismului.
Foartă bună idee, mi-am zis. Chiar era nevoie de
așa ceva. Mă și gândeam că o să găsesc modalități
de a sancționa părinții care-și retrag copii de la
școală sau de a-i ajuta pentru a-i lăsa pe cei mici să
învețe carte, în loc să-i pună la alte munci.
Dar când să aflu cum va face asta programul
România Educată, nu am găsit nici o informație. De
ce? Probabil pentru că domnul președinte al
României nu are nici o idee despre cum să oprești
un părinte să-și retragă copilul de la școală. Care va
să zică, alt deziderat a cărui aplicare este
nelămurită.

Dezideratul al șaptelea, oferă copiilor, după o

consiliere adecvată, posibilitatea de a-și alege
materiile, activitățile extracurriculare, cât și alte
forme de educație pe care le vor considera utile
traseelor vocaționale, profesionale sau teoretice pe
care și le-au ales. În acest fel, consideră autorul
proiectului, fiecare copil se va dezvolta în
conformitate cu abilitățile și talentele sale, pentru a
eficientiza și maximiza randamentul său la viitorul
loc de muncă.
Stau însă și mă întreb: liceele actuale cu profil
uman, real și profesional nu împlinesc oare acest
deziderat? De ce era nevoie să-l cuprindă domnia
sa în acest raport ca și când nu ar fi existat? Așa, ca
să fie la număr? Dânsul știe fiindcă eu nu am
înțeles.

În continuare, dezideratele cu numerele 8, 9 și 10,

vorbesc despre schimbul de informații cu mediul
academic străin, despre alfabetizarea funcțională a
elevilor, care este foarte importantă, însă nici aici
nu ne explică cum are de gând să facă acest lucru,
și despre cum parcursul educațional dezvoltă
gândirea critică și creativitatea fiecărui copil.

Ultimele două deziderate propun separarea

managementului economic-administrativ al școlii
de cel educațional și o capacitate ridicată a acestor
manageri de a gestiona resursele.
Ei bine, subscriu la acest punct întrucât e clar, că
pentru a conduce eficient o insituție de
învățământ, ai nevoie de un manager pregătit în
această direcție.

În concluzie, proiectul prezintă niște chestiuni

generale, despre care vorbește la modul ideal, fără
a ne explica clar și cum vor fi ele puse în practică,
chiar dacă ultimele capitole ne arată că proiectul va
fi implementat de către Guvern, iar finanțarea se va
face folosind următoarele surse: programul de
reziliență al UE, programe operaționale europene,
buget central, buget local, parteneriate public-
privat, fonduri nerambursabile, finanțare SEE,
firmele private.

Ei da! Așa da! Uite, cine va implementa acest

program: Guvernul! Gata. M-am liniștit! E clar, că în
2030 învățământul românesc o să fie ca o grădină
înflorită! Da. Dacă nu cumva se va schimba până
atunci Guvernul, iar cel care va veni, va considera
că programul România Educată nu este unul
prioritar și ca urmare îl va da deoparte. Altceva ar fi
fost dacă domnul președinte al României, s-ar fi
gândit să aducă la aceeași masă rotundă toate
partidele importante din România, reprezentând
toate direcțiile politice, de la stânga la dreapta, și
după negocieri purtate pe baze serioase, în jurul
proiectului domniei sale, le-ar fi convins să
semneze un pact, conform căruia, oricare dintre ele
ar fi venit la guvernare, să continue implementarea
acestui proiect în beneficiul pe termen lung al
românilor. Domnia sa și partidele din coaliția de
guevernare uită că sunt vremelnici în acele funcții,
iar acest program este unul pe termen lung de 20,
poate 30 de ani, așa cum s-a întâmplat și în statele
pe care ni le dă ca exemplu : Singapore, Croația,
Findlanda, Irlanda și Scoția.

Autorul proiectului a gândit pe termen scurt, așa

cum din păcate gândesc mulți politicieni și mulți
oameni de afaceri români, care-și doresc rezultate
imediate, cu câștiguri fabuloase, dacă se poate
„ieri”, și fără prea multe investiții și muncă.
Nici nu mai are sens să comentez faptul că, sursele
de finanțare sunt în procent de peste 70% din banii
altora, (programul de reziliență, programe
operaționale europene, fonduri nerambursabile
europene) ori atunci când aștepți bani de la altul,
pe lângă faptul că nu poți fi sigur că ți-i dă, dacă ți-i
va da, o să te întrebe la ce vrei să-i folosești, iar
dacă nu-i va plăcea răspunsul tău, e posibil fie să nu
ți-i dea, fie să te oblige să-ți modifici scopul în
funcție de dorințele lui. Gândiți-vă la
dumneavoastră înșivă spre exemplu: dacă vreți să
vă cumpărați o mobilă de sufragerie și veniți la
mine să vă dau bani, fiindcă sunt singurul de unde
puteți împrumuta, iar eu vă zic că vi-i dau, cu
condiția ca mobila să fie verde deși dvs vreți albă,
ce faceți ? Foarte probabil o să vă cumpărați mobila
verde, pentru că aveți nevoie de ea, chiar dacă nu
vă place verdele. Așa și cu România.

Dacă am fi avut o economie care să producă și o

balanță comercială în care exporturile să fie mult
deasupra importurilor, am fi avut banii noștri pe
care puteam să-i investim în România Educată după
bunul plac. Să ne cumpărăm adică mobila albă în
locul celei verzi.

În finalul proiectului, se enumeră legile pe care

Parlamentul trebuie să le voteze, creând astfel
cadrul legislativ pentru aplicarea proiectului și după
asumarea de către Guvern a impementării, ni se
dau și niște termene în acest sens.
Astfel:
 1. Constituirea unui grup de lucru
interministerial coordonat de primul Ministru, care
va elabora rapoarte trimestriale de monitorizare a
implementării Proiectului „România Educată” –
termen 1 august 2021;

2. Adoptarea unei Hotărâri de Guvern privind

aprobarea Planului de acțiune, cu termene și
responsabilități, pentru implementarea Proiectului
„România Educată” – termen 10 septembrie 2021;

3. Elaborarea Pachetului legislativ care să

asigure implementarea Proiectului „România
Educată" – termen 1 octombrie 2021;

4. Organizarea de consultări cu partenerii

sociali, reprezentanți ai asociațiilor de părinți, ai
mediului economic și organizațiilor
neguvernamentale, ai comunităților locale, ai altor
autorități/ entități publice, elevi, studenți,
profesori, experți, pentru definitivarea Pachetului
legislativ – octombrie – noiembrie 2021.
No, eu sunt foarte curios să văd dacă vor fi
respectate aceste termene.

În concluzie, programul seamănă cu comunismul: în

teorie sună bine, dar e prost aplicat. Conține lucruri
necesare învățământului românesc, doar că
aplicarea lui e defectuoasă și denotă o neglijență și
o lipsă de planificare a lucrurilor specifică multor
politicieni români. Mă mir de domnul președinte
Iohannis, transilvănean și sas pe deasupra, că nu s-
a aplecat mai bine asupra detaliilor de aplicare ale
proiectului. Din partea domniei sale mă așteptam la
o mai bună cântărire și aranjare a lucrurilor, în
primul rând fiindcă unul din sloganurile sub care s-a
prezentat în alegeri a fost „România lucrului bine
făcut” și în al doilea rând, pentru că strămoșii săi,
sunt cunoscuți tocmai pentru lucrurile bine și cu
temei făcute.

Păcat, ar fi putut fi o bună inițiativă a clasei politice

românești din ultimii ani. Poate că într-un viitor nu
tocmai îndepărtat, o altă forță politică să facă
lucrurile mai bine și până la capăt, bazându-ne pe
noi și nu pe alții, fiindcă mereu am fost de acord cu
sloganul luptătorilor pentru libertate de la 1848:
„Prin noi înșine!”.
 Tribunul
Nr. 1605, 14-20 sept 2021

15. Eticheta
Eticheta e un accesoriu extrem de util al
ambalajului în care se prezintă un produs. Ea îți
indică, la o primă vedere, caracteristicile și
conținutul produsului, fabricantul și perioada de
valabilitate. Spun „la o primă vedere” fiindcă uneori
se întâmplă ca produsul să fie un pic diferit față de
etichetă. Exact despre aceste situații rare vreau să
vorbesc aici. Sigur, nu va fi vorba despre etichetele
produselor din magazine, ci despre cele sociale și
politice.
Dacă etichetele din magazine, sunt ceva bun și
pozitiv, nu același lucru se poate spune despre
etichetele aplicate oamenilor sau curentelor
politice. Etichetele acestea socio-politice fac mai
mult rău decât bine, fiindcă odată aplicată cuiva,
greu se mai dezlipește, pentru că oamenii, în
majoritatea lor țin mai ușor minte răul și bârfa,
decât binele și bunul simț.
Așa funcționează spre exemplu poreclele date
oamenilor pentru caracteristici fizice sau
comportamentale care, cu timpul vor ajunge să fie
luate de bune de societate. Astfel, oamenii chiar
vor crede, că cineva numit în glumă la un moment
dat „prostănacul”, e un individ chiar sărac cu duhul
și se vor mira grozav, când vor vedea că e în stare
de lucruri inteligente.
În politică, lucrurile stau la fel. Politicienii români au
primit și ei porecle, pentru că nația noastră are un
talent deosebit la caterincă și mișto și vă
reamintesc aici câteva dintre ele: Emil
Constantinescu – Țapul, Ion Iliescu - Bunicuța,
Traian Băsescu – Marinaru, Băse sau Zeus, Dan
Voiculescu – Varanul, Ion I Brătianu – Cartof,
Ludovic Orban – Sică Mandolină, Călin P.Tăriceanu
– Răzgândeanu.
Ei bine, odată ce aceste etichete s-au lipit de tine,
oamenii le folosesc împotriva ta ori de câte ori este
cazul, lovind astfel în credibilitatea ta și diminuând
valoarea a aceea ce faci și a ceea ce zici. Pentru că e
ușor să distrugi și mai greu să clădești, pentru că,
atunci când rămânem fără argumente, ne e mai
ușor să ne distrugem oponentul râzând de el și
aruncându-l în derizoriu, cu porecla ce i-a fost data,
cu eticheta ce i-a fost lipită, decât să-l înfrângem cu
opinii argumentate.
Același lucru se întâmplă, ma abitir încă, cu
partidele politice. Aici e parcă și mai rău, fiindcă un
partid politic are mai multă forță ca o singură
persoană, el este urmat de mase mari de oameni,
care pot prin votul lor, să schimbe direcția în care
merge o țară, iar acest lucru nu convine totdeauna
adversarilor. Ce faci tu, organizație economică
străină sau chiar stat, când ai interese economice
sau politice într-o țară, iar un partid patriotic
lovește în aceste interese? Îl desființezi. Cum ? În
primul rând vei decredibiliza liderii acestui partid,
inventându-le fapte reprobabile, sau exagerând și
deformând lucruri spuse sau făcute de aceștia. Vei
începe apoi să le lipești etichete de ”nebun”,
”violent”, ”extremist” etc, pe care repetându-le le
vei întipări în conștiința oamenilor care vor începe
să reacționeze ca atare.
Le va fi teamă de oprobiul public dacă-și vor
declara susținerea pentru acel partid sau acei lideri
și atunci, propaganda va spune că, iată, acești
extremiști, acești mincinoși și-au pierdut susținerea
poporului, pentru că nu se compară cu noi care
suntem niște minunați și care vrem binele acestei
țări și al oamenilor ei.
Etichetele acestea vor fi dezlipite de chiar cei care
le-au pus, prin faptele lor care vor urma, iar
oamenii, societatea, vor vedea cum se adeveresc
cele spuse de partidul care a fost distrus și
decrediblizat prin metodele expuse mai sus.
Doar că, odată ajuns în situația de a fi pierdut
bunurile sau chiar libertățile pentru care partidul și
conducătorii cărora li s-au lipit etichete, au luptat,
poporul acela, rămâne mofluz.
Singura șansă pe care o are ca să recâștige cele
pierdute, este aceea de a reporni lupta cu oameni
noi, promovând aceleași idei, vechi dar sănătoase,
având speranța că de data asta, învățând din amara
lecție pe care au primit-o, să fie mai atenți la
cursele ce li se vor întinde și să-și susțină mai ferm
conducătorii care luptă pentru ei. Probabil ați
recunoscut din situația descrisă aici, destinul lui
Corneliu Vadim Tudor și al partidului său.
Nu am să înțeleg niciodată de ce partidele
naționaliste, patriotice, sunt denumite extremiste,
pentru a fi apoi extrem de repede asemuite cu
fascismul, și etichetate ca xenofobe.
În primul rând, că naționalismul patriotic
promovează o națiune fără să se opună
minorităților conlocuitoare. În al doilea rând
lucrurile nu sunt chiar așa de simple și de clare cum
par, adică nationalist=extremist, dar prin repetare,
o minciună, a ajuns să fie asimilată unui adevăr.
În mod simplist, ideologiile politice se divid în
stânga (socialism) și dreapta (capitalism), această
împărțire clasică pornind de la aranjarea locurilor
din Parlamentul Francez după revoluția de la 1788-
1789 în care, radicalii, revoluționarii (asimilați
socialiștilor de astăzi) stăteau în partea stângă a
sălii, iar aristocrații conservatori, ( asimilați
capitaliștilor de astăzi) în partea dreaptă.
Sigur că politologii și-au dat repede seama că nu
există doar stânga și dreapta pentru că intervin
multe alte curente ce impart întregul ideologiilor
politice, nu în două, ci în patru, ei adăugând și axa
Anarhism ( adică un regim foarte deschis) –
Totalitarism ( regim foarte închis), după cum statul
își impune controlul în societate, mai mult sau mai
puțin, ori chiar mai multe.
În toate aceste grafice, nationalismul nu are un loc
imbuabil, ci este așezat când la stânga, (
naționalismul societăților comuniste) când la
dreapta, (cel de sorginte capitalist), când prin alte
zone ale graficelor. Nu poți afirma despre
nationalism că este unul așezat la o extremă, ca o
exagerare a dreptei, a stângii, sau a altui punct de
pe harta doctrinelor politice și prin urmare nu poți
spune despre nationalism că reprezintă un
extremism politic, fiindcă conform Dicționarului
Explicativ al Limbii Române, cuvântul extremism
înseamnă o atitudine, a unor curente, mișcări,
persoane politice care, pe baza unor opinii, idei,
păreri exagerate, unilaterale, extreme, urmăresc
prin măsuri violente sau radicale să impună
programul lor. Ori naționalismul, cel puțin cel
românesc nu are aceste caracteristici. Unde ați
văzut dumneavoastră naționaliști români
impunându-și programul prin măsuri violente sau
radicale ?
Ideile naționaliste în România, specifice evoluției
istorice din Europa de la sfârșitul secolului XVIII, au
însoțit apariția statului modern românesc.
Naționalismul în România a apărut în secolul XIX și
s-a manifestat atât în principatele române, cât și în
provinciile aflate sub dominație străină. El milita
pentru emanciparea națională a românilor și avea
un caracter patriotic. Acest naționalism era
caracterizat prin grija pentru reconstrucția valorilor
trecutului, importanța acordată originii latine și
istoriei naționale, promovarea tradițiilor,
obiceiurilor și datinilor naționale; pe latura socială,
ideologiile mișcărilor românești de emancipare
națională promovau desființarea privilegiilor
tradiționale ale celor de alte etnii, din statele în
care trăiau românii, și egalitatea românilor de
pretutindeni, atât cu minoritățile conlocuitoare cât
și între ei înșiși.
Mergând mai departe spre zilele noastre,
naționalismul patriotic apărut după revoluția din
1989, a militat pentru apărarea României și a
cetățenilor români de spolierile avuției naționale de
către indivizi din afara țării, prin coruperea clasei
politice, în scopul aservirii ei pentru atingerea
scopurilor lor economice. Ce e extremist în a-ți
apăra astfel țara și cetățenii ei, nu știu. Putem numi
acest tip de nationalism, unul patriotic, pentru că el
nu se preocupă doar de protejarea cetățenilor
având aceeași naționalitate, repectiv a românilor ci
și a celor de alte naționalități.
După cum puteți singuri constata, naționalismul nu
e nici la extrema stângii, nici a dreptei, nici a
anarhismului, nici a totalitarismului, prin urmare nu
are cum fi extremist și în nici un caz xenofob,
pentru că iubirea națiunii tale nu înseamnă
automat ură pentru tot ceea ce e strain de ea.
Astfel, când reporterii, sau oamenii din media
lipesc eticheta de extremist sau/și xenofob, unui
partid nationalist sau membrilor săi, o fac doar ca
să lovească în acesta și nu ca să respecte un adevăr.
Problema e că societatea, din neștiință, și din
tratarea cu superficialitate a acestor probleme,
tinde cu bună credință, să dea crezare etichetelor
aplicate de media, fără să verifice dacă ele sunt și
adevărate sau nu.
Ca urmare, sub influența televizunii, a ziarelor și a
social media, o parte a societății va începe să
condamne partidele naționaliste care se luptă
pentru binele și interesul national, numindu-le în
batjocură extremiste, considerându-le cauzatoare
de regres economic și social, sau aducătoare de
sancțiuni din partea marilor puteri la care, nu știu
de ce, majoritatea românilor privesc cu venerație.
Astfel, în loc să sprijine pe acești patrioți,
concetățenii lor, astfel influențați, pun umărul la
distrugerea propriei țări, iar când se trezesc și
bătuți și cu banii luați, cum zice înțelepciunea
populară, e cam târziu să mai facă ceva, fiindcă cei
care ar fi putut să preântâmpine această situație nu
mai sunt.
În concluzie, cred că ar trebui cu toții să învățăm
din faptele trecutului, fiindcă istoria, dragi români,
are prostul obicei de a se repeta ciclic. Așa cum
știți, începând de la Decebal și până la Adrian
Păunescu și Vadim Tudor, românii care au vrut să
facă ceva pentru ai lor, au fost trădați tocmai de
aceștia. Mihai Viteazul, Horea sau Avram Iancu
sunt exemple cunoscute de toată lumea.
Ar trebui ca în viitor, dacă vom mai avea un partid
nationalist condus de oameni pentru care interesul
țării, să se confunde cu propriul interes, să-l
susținem și împreună să ridicăm România din
genunchi, să ne recăpătăm demnitatea și mândria
de români !
 Revista România Mare
Nr. 1605, 14-20 sept. 2021

16. UITAREA
Motto:
Uitarea e igiena minții.
Socru`meu.

În ultima vreme constat că uitarea este un dat al

omului extrem de eficient și de binevenit
câteodată. M-am lovit de ea deseori uitând să fac
lucruri, fie pentru că nu le consideram importante,
fie pentru că aglomerat cu altele prioritare le
dădeam la spate pe acestea, uitând într-un final de
ele. Ca om, îmi amintesc în special vorbele,
atitudinile și evenimentele care au produs un
impact puternic asupra mea, uitând pe cele
neimportante.
Astfel, unele lucruri se șterg din mintea noastră
fiind aruncate la gunoi, așa cum faci curățenie în
casă sau în computer și elimini lucrurile de care nu
mai ai nevoie. Doar că, uneori se întâmplă să te
întâlnești cu situațiile, atitudinile sau ideile unor
oameni de care ai uitat, pentru că a trebuit să-i
înlocuiești cu altceva care ți s-a părut mai
important.
Atunci când oamenii uită lucruri la nivel de
societate, de țară, de viață politică, dau uneori la o
parte personalități care la vremea lor au stârnit
pasiuni și o furtună de idei ce au lăsat urme în cazul
unor largi categorii sociale. Acestor oameni uituci, li
se adaugă cei care, erau prea mici atunci, pentru a-
și aminti de ele acum. Dispar astfel, felii de istorie
recentă de care nimeni nu-și mai amintește nimic,
ceea ce ne împiedică pe noi ca societate, să ne
folosim de ele pentru a corecta greșelile
prezentului sau pentru a ne construi viitorul.
În acest fel, apar situații, în care, spre
exemplu, la 30 de ani de la lansarea Revistei
România Mare, doar o foarte mică parte a societății
își mai amintește de ea si de ideile lui Corneliu
Vadim Tudor, deși atunci în acei ani, acestea
stârneau polemici și nenumărate discuții, iar la 11
ani de la moartea lui Adrian Păunescu un mare
poet al României, nimeni nu mai vorbește de el și
de cărțile lui pe nicăieri, cu foarte mici excepții.
Generația tânără, în marea ei majoritate, habar nu
are de opera și activitatea lui, așa cum nu știe nimic
nici de Vadim Tudor, nici de RRM nici de luptele
duse de aceste repere ale naționalismului
românesc pentru apărarea țării de atacurile ce
veneau din toate părțile și de jaful organizat asupra
economiei și bogățiilor naționale. Tinerii aceștia nu
știu nimic despre trecutul lor din ultimii 50 de ani.
Nu doar în ceea ce privește economia, societatea
sau politica dar și sportul. Mulți dintre ei nu știu de
Nadia, nu știu că am jucat de trei ori cu Salatiera pe
masă și că Ilie Năstase a fost primul număr 1 ATP.
Nu știu că echipa de fotbal Steaua București a
câștigat Liga Campionilor, că Universitatea Craiova
a fost prima echipă de fotbal românească ce a jucat
într-o semifinală de cupă europeană, au auzit vag
de Hagi dar nu cred că l-au văzut jucând deși geme
internetul de video cu el, iar pe Stelea, Ilie
Dumitrescu și Balint îi știu din reclamele la bere și
la case de pariuri.
Se întâmplă asta fiindcă media și părinții
acestor tineri, au uitat să le spună că odată ne
băteam la egal la egal cu Europa și cu lumea, în
sport, în industrie și în inventică, iar de multe ori
am fost campioni. Iată cum uitarea părinților și a
mass media sau social media, nu e doar igiena
minții ci și un factor care îi lipsește pe acești copii
de niște repere solide pe care să-și construiască
viitorul. Mulți dintre ei nu știu, sau au auzit vag, că
acum 40 de ani eram o țară care producea de
toate, care avea performanțe deosebite în sport, o
țară care era privită cu respect de concurenții ei, că
învățământul românesc era un bun antrenor de
creiere și că țineam capul sus în lume. Ei se uită în
jur și văd o țară în ruine, condusă de niște
politicieni care le dau doar circ nu și pâine, țară din
care nu doresc decât să scape cât mai repede,
fiindcă li s-a băgat în cap că viitorul lor nu e aici, ci
în alte părți unde totul e mult mai bine și mai roz ca
la noi, chiar dacă acolo, de multe ori, sunt tratați ca
niște cetățeni de mâna a treia.
Ei bine, această generație tânără ar trebui să
afle de la noi, cei care nu am uitat, despre trecutul
de dată recentă al României, ca să poată să se
poziționeze corect în noianul de idei, modele și
curente social-politice care vin peste ei din toate
părțile. Să le dăm niște repere naționale de care să
se prindă ca să nu se ducă la vale, ci să rămână aici.
Dacă vorbim de modul în care acum 20-30 de
ani, industria românească care producea totul de la
un ac, la un tanc, era falimentată, vândută, într-un
cuvânt distrusă cu bună știință de o clasă politică
care a declarat-o „morman de fier vechi”, prin
vocea unuia dintre prim miniștrii de atunci, (al cărui
nume l-am uitat, așa ca să fiu în ton cu articolul) ce
preluase pe 22 dec 1989 o țară fără datorii și cu
piețe externe de desfacere pentru produsele sale și
a transformat-o într-o piață de desfacere pentru
concurenții noștri de pînă atunci, și mă raportez la
faptul că un om tânăr la 35-40 de ani, moderator la
un post tv de sport, (am uitat cum îl cheamă) spune
că industria noastră era falimentară în 1989, iar
străinii ne-au ajutat dându-ne bani, (uitând la
rândul lui, că ne-au luat cu zece mâini) e clar că el,
ori a uitat cum s-au întâmplat lucrurile, ori și-a
însușit extrem de bine niște idei care i-au fost
îndesate în cap, fiindcă acolo nu mai era nimic din
ceea ce ar fi trebuit să țină minte. Făcuse curat
între timp.
Deasemenea, sunt convins că dacă întrebi
acum, oameni de pe stradă despre vorbe spuse și
angajamente luate și nerespectate, de oamenii
politici în ultimii 10 ani ( ca să nu zicem 30) puțini
își vor aminti de ele, iar asta e rău, fiindcă vor
continua să-i voteze, doar pentru că le-au uitat
minciunile și se concentrează la prezent. Iată că
uitarea, curăță mintea de cele rele, dar în același
timp te împiedică să nu repeți greșelile trecutului.
Pe de altă parte, am întâlnit și tineri din
aceeași categorie de vârstă, care nu doar că își
aminteau de Vadim Tudor, dar regretau că nu-l
putuseră vota, fiindcă le lipseau câteva luni până la
majorat, dar și foarte mulți oameni din categoria
mea de vârstă, care acum 30 de ani citeau probabil,
ca și mine, Revista România Mare. Eu o citeam cu
colegul meu de bancă, exact înaintea orei de
română ca să ne vadă profa când intra în clasă și să
ne mai tachinăm cu ea, fiindcă nu era un fan al li
Vadim Tudor. Iată deci, că uitarea nu a șters în
cazul meu și al altor oameni ceea ce Corneliu
Vadim Tudor și RRM au însemnat pentru societatea
românească acum puțină vreme.
Constat că uitarea de care vorbeam, a pus în
conservare ideile lui C.V.T., iar ele au încolțit,
fiindcă timpul a confirmat ceea ce el a spus acum
30 de ani despre corupție, despre cercurile de
putere internațională și interesele lor, despre
jefuirea țării, despre faptul că naționalismul este
unul din pilonii de care poporul să se prindă la
vreme de nevoie.
Acum, avem șansa de a le reaminti
oamenilor despre ele. Avem șansa de a le spune
tinerilor că viitorul nostru poate fi bun, că putem să
producem din nou, fiindcă am mai făcut asta, că
putem să ne hotărâm singuri soarta, că ne vom
ridica din genunchi si vom trage și țara după noi.
Avem o generație de tineri inteligenți și bine
pregătiți care pot ridica România de unde se află
acum, împreună cu noi cei care nu am uitat valorile
în care românii au crezut mereu și pe care le-au
aplicat mereu: patriotismul, credința, libertatea,
munca și seriozitatea.
 Revista România
Mare
Nr. 1606, 21-27 sept. 2021

17. Vaccinarea obligatorie

Prin 1996 eram student la Facultatea de Drept și
învățam la Drept Constituțional despre Constituția
României, drepturi și obligații. Acolo am aflat
despre cum cetățenii sunt egali în fața legii, fără
privilegii și fără discriminări. Am mai aflat că
dreptul la viață precum și integritatea fizică și
psihică ale persoanei sunt garantate, iar persoana
fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu
încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea
publică sau bunele moravuri.
Constat cu indignare de câteva luni de zile, că
aceste prevederi constituționale ce-și au rădăcina
în Declarația Drepturilor Omului, sunt încălcate cu
nerușinare de autoritățile din multe țări ale lumii,
fără ca nimeni că le tragă la răspundere pentru
asta. Mai constat că același lucru se pregătește și în
România, sub motivul împiedicării răspândirii
pandemiei de COVID 19.
Nu am înțeles de ce, sus numitele autorități insistă
pentru vaccinarea în masă a populației, desi există
numeroase atenționări ale unor specialiști în
domeniu care avertizează asupra efectelor negative
ale acestui vaccin. Când spun specialiști, mă refer la
oameni care au scris sute de articole în prestigioase
reviste medicale, ori au deținut posturi cheie în
industria farmaceutică unii dintre ei chiar la
compania Pfizer, ori au primit premiul Nobel pentru
medicină, așa cum puteți citi mai pe larg chiar în
Revista România Mare, în articolul „Cinci adevăruri
cheie despre Covid”.
Doar aceste avertismente ale lor, ar fi trebuit să
dea de gândit oamenilor, că ceva nu e în regulă cu
acest vaccin. Știu, mi se va spune că vaccinurile
descoperite în ultimii 100 de ani care au lecuit boli
incurabile, au fost acceptate de toată lumea și nu a
mai comentat nimeni atât. E adevărat și eu însumi
le-am folosit atunci când s-a impus, nu doar pe cele
din schema obligatorie, ci și pe cele opționale. Cu
toate astea, nu am fost niciodată un susținător
vehement al ideii, de a obliga părinții să-și
vaccineze copii nou născuți, dacă ei consideră că nu
trebuie să o facă.
Nu am ieșit în media să declanșez campanii
furibunde contra lor, nu i-am persiflat și nu i-am
luat în bătaie de joc din cauza asta, atunci când m-
am intersectat cu ei pe rețelele sociale, nu am cerut
să li se interzică copiilor lor nevaccinați accesul la
sistemul de învățământ și nu am solicitat
autorităților, ca acești părinți să fie sancționați
drastic pentru a-i obliga să accepte vaccinarea,
doar pentru că mie așa mi se părea că e drept, așa
cum fac astăzi unii dintre „vacciniști”.
Pe de altă parte, nu-mi aduc aminte ca în ultimele 6
luni, cineva să fi ieșit în media să ceară oamenilor
să nu se vaccineze și să-I îngrozească cu efectele
negative ale vaccinurilor contra COVID. În schimb,
asist la un asalt fără precedent al presei, al statului
prin autoritățile sale și a unei părți a românilor care
au ales să se vaccineze, împotriva majorității care a
ales să NU accepte vaccinul anti COVID, de parcă
nevaccinarea acelor români, ar cauza moartea
sigură a celor vaccinați.
Se folosesc în acest scop tot felul de presiuni
contrare articolelor din Constituție, discriminându-
se fără ezitare categoriile socio-profesionale, cu
propuneri de tipul concedierii din serviciu, al plății
testelor din banii proprii, desi codul muncii în
vigoare interzice în mod expres acest lucru, al
interzicerii accesului la viața publică dacă nu
primești vaccinul anticovid. Ce mai contează că în
articolul 16 (1) din Constituția României stă scris
că : „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a
autorităţilor publice, fără privilegii şi fără
discriminări”. Autoritățile române discriminează
fără să clipească.
E și mai puțin important faptul, că articolul 26(2)
din Constituția României prevede că, „persoana
fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu
încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea
publică sau bunele moravuri.”, înțelegând prin a
dispune de ea însăși, că poate decide singură, dacă
acceptă un tratament medical sau un vaccin.
Autoritățile statului se gândesc deja să legifereze
obligarea vaccinării, doar fiindcă pot. Nu au aflat
probabil, că binele nu se face cu de-a sila, și țin
morțiș să ne arate cât ne iubesc pe noi, cetățenii și
cum nu mai pot de dragul nostru.
Sigur mi s-ar putea spune, că în cazuri excepționale,
drepturile acestea pot fi restrânse. Hai să mergem
la legea supremă a acestei țări, să vedem ce scrie în
ea la articolul 53: (1) Exerciţiul unor drepturi sau al
unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi
numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea
securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a
moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor
cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale;
prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale,
ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de
grav.
În aliniatul 2 se specifică în mod expres că,
„Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este
necesară într-o societate democratică. Măsura
trebuie să fie proporţională cu situaţia care a
determinat-o, să fie aplicată în mod
nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere
existenţei dreptului sau a libertăţii.”

Iată că drepturile pot fi restrânse, cum s-a și

întâmplat dealtfel la începutul pandemiei și
probabil se va mai întâmpla în continuare. Pot fi de
acord cu asta, însă cu observația că măsura trebuie
să nu fie aplicată în mod discriminatoriu și fără să
aducă atingere existenței dreptului ori libertății.

În traducere, mă pui să port mască, nu mă lași să

mă înghesui la concerte de tipul Untold, îmi
restrângi invitații la evenimentele de familie
desfășurate în public, gen nuntă sau botez ori
înmormântare, dar fără să-mi impui să mă vaccinez,
dacă eu nu consider că trebuie, sau să-mi plătesc
testele din buzunar, fiindcă atunci, aduci atingere
existenței dreptului meu de a dispune de mine
însumi, și mă discriminezi încălcând art 16 din
Constituție.
Am înțeles și sunt de acord că există acest virus,
care te poate omorî în chinuri, la propriu, e bine să
ne ferim de el, și să ne vaccinăm în mod gratuit așa
cum statul român ne permite. DACĂ VREM. Dacă
nu vrem, e un risc pe care ni-l asumăm. Atîta timp
cât există români vaccinați, care, se spune, sunt în
afara riscului de a dezvolta o formă gravă de
COVID, ce-ți pasă ție stat român că eu, decid să nu
mă imunizez pentru că așa consider eu că e bine să
fac? Zici că o să mor ? Poate, dar măcar mor că așa
am ales eu, însă dacă mor, cum s-a și întâmplat
deja, din cauza complicațiilor care pot apărea după
ce-mi fac vaccinul, pentru că am fost obligat, atunci
cine răspunde de moartea mea, în fața copiilor mei
și în fața lui Dumnezeu? Vă asumați domnilor, care
susțineți impunerea obligativității vaccinării,
eventuala moarte a unor oameni pe care i-ați
obligat să se vaccineze ? Nu cred.

Observ că ani de lupte și de sacrificii pentru

afirmarea drepturilor oamenilor, sunt șterși cu
buretele, și ne reântoarcem în epoci de tristă
amintire ale istoriei umanității, iar asta nu mai e
evoluție și progres, ci involuție, chiar dacă unii
dintre noi se declară a fi progresiști.

Nu e bine ce se întâmplă, și trebuie ca organizațiile

socio-profesionale sau chiar politice, să își ia în
serios rolul de conducători și să se bată pentru
drepturilor celor pe care-i reprezintă, fiindcă până
la urmă Constituția, Declarația Drepturilor Omului
și legile țării, au fost făcute ca să ne servim de ele,
nu ca să zicem că avem și noi legi ca toată lumea.
Încolo, reprezentanții noștri din autoritățile statului
român, ar trebui să nu uite, că au ajuns în acele
funcții vremelnice, ca reprezentanți ai noștri,
pentru a exercita puterea pe care noi, națiunea le-
am dat-o, în interesul nostru direct și pentru binele
nostru, iar nu ca să se joace de-a politicienii.

Exercitarea puterii este o grea și mare răspundere,

care se face respectând legile acestui stat nu
disprețuindu-le, cât și drepturile cetățenilor săi,
cântărind cu mare atenție fiecare decizie luată,
pentru că totul se plătește pe lumea asta mai
devreme sau mai târziu, iar poporul, așa cum ți-a
dat puterea, ți-o și ia înapoi, ca să o dea altuia mai
destoinic.
 Revista România Mare
Nr. 1607, 28 sept.-04 oct 2021

18. Fără de mine nu puteți face nimic.

Titlul articolului este un citat din Evanghelia după
Ioan, cap. 14, versetul 5, și în același timp o
realitate. De câte ori nu te-ai silit cititorule să faci
un lucru care ți se părea lesne de îndeplinit și nu ai
reușit să-l duci la bun sfârșit fiindcă mereu apărea
câte ceva care te împiedica ? De câte ori ai fost pus
în fața unei munci pe care nu te-ai crezut capabil să
o termini și cu toate astea ai terminat-o ușor și
repede ? Sunt convins că fiecare dintre noi a avut în
viața lui momente în care oportunitățile i s-au ivit
în cale din nimic și ajutor nesperat i-a bătut la ușă
pe negândite.
Ei bine, acesta este felul în care Dumnezeu
lucrează. El ne dă ceea ce avem nevoie, uneori fără
să cerem și ne ajută în ceea ce avem de înfăptuit,
căci fără El nu putem face nimic. Nimic nu e al
nostru, cu excepția păcatelor, pe care singuri le
lucrăm, tot restul e al Lui.
Ceea ce vreau să spun este că și în actuala
Pandemie, uitându-mă în urmă, constat că nu ne-a
fost și nu ne este foarte rău, comparativ cu statele
lumii. Până una alta, lockdown-ul din 2020 nu a fost
atât de total încât preoții să nu se poată ruga și
credincioșii să nu poată sta în fața bisericii la slujbe,
pelerinajele la moaștele sfinților au avut loc, iar
această oprire a lumii sunt convins că pe foarte
mulți dintre noi i-a readus la rugăciune și la
nădejdea în Dumnezeu.
Acum, de 10 luni, în timp ce peste tot în lume avem
lockdown-uri exagerate cum e cel din Australia,
când în China, Italia, Germania, Franța dacă nu
porți ”pecetea” vaccinului nu mai poți intra în
magazine, teatre, cinematografe, restaurante, la
noi, chiar mă uitam, e o veselie totală, de zici că nici
nu e vreo pandemie prin jur. Deasemenea, nici la
numărul de vaccinați nu suntem fruntași, avem
undeva la 30% din populație vaccinată, ceea ce în
condițiile în care acest vaccin nu a convins încă de
efectele sale benefice asupra organismului uman
eu zic ca nu e rău.
Colac peste pupăză, citesc prin presă, că domnul
președinte Klauss Johanis a fost criticat de UE
pentru că nu reușește să implementeze reformele
într-un ritm mai accelerat. Nu ni se spune despre ce
reforme e vorba, dar dacă e vorba de cele
globaliste, mă bucur că domnul președinte a fost
criticat fiindcă se cheamă că face un lucru bun
pentru noi.
E clar că fără Dumnezeu, nimeni nu poate face
nimic și că suferințele trimise celor buni sunt ca să-i
apropie și mai mult de El, să le amintească că fără
El nu pot face nimic.
Când îți pierzi credința în Dumnezeu, și apreciezi
Lumea mai mult ca pe El și-l consideri pe
Dumnezeu o poveste, e clar că vei începe să
consideri Biserica drept o instituție administrativă
ca oricare alta, pe funcționarii ei (preoții) niște
oameni ca toți ceilalți, moaștele sfinților, drept
oase goale la care niște smintiți se închină degeaba,
iar lingurița cu care se oferă împărtășania, drept
purtător de viruși periculoși. Când nu ții seama de
puterea lui Dumnezeu, o să-ncepi să-i transformi
bisericile în cluburi, librării și alte locuri de acest fel,
și vei începe să-i vorbești de rău pe cei ce cred în El,
pentru că ei nu sunt din lume.
Ce vreau să spun este că noi toți, ar trebui să
înmulțim rugăciunea către Dumnezeu, fiindcă
atunci și el își va întoarce fața către noi ajutându-
ne, și veți vedea că vom fi păziți de rele mai mult
decât ceilalți.
La Mănăstirea Moldovița există o frescă intitulată
Asediul Constantinopolelui, în care, cetatea este
asediată de către turci pe mare și pe uscat, dar este
salvată de o ploaie de foc trimisă din cer de Maica
Domnului, pentru rugăciunile clerului și ale
poporului care sunt reprezentați în cetate, într-o
lungă procesiune rugându-se Maicii.
Câțiva kilometri mai spre sud lângă Mănăstirea
Neamț, în curtea seminarului teologic ortodox,
există Biserica Sf Ioan Iacob, unde odihnesc
moaștele acestui mare sfânt român. Sfintirea
picturii bisericii s-a facut in 5 august 2015, iar una
dintre picturile de acolo este inspirată din cea de la
Moldovița și o puteți vedea ilustrând acest articol.
România, reprezentată sub forma unei cetăți,
apărate de atacurile celor răi, de ostașii de pe
ziduri, dar si de Maica Domnului aflată în grădina
sa, lucru pe care chiar Ea l-a spus în 1499 cuviosului
Iosif de la Bisericani atunci când el voia să plece la
Mutele Athos considerat „Grădina Maicii
Domnului”, oprindu-l cu cuvintele «Nu mai mergeţi
la Muntele Athos, pentru că şi aici este grădina
Mea»
Ei bine, consider că această icoană de pe peretele
sudic al bisericii Sf Ioan Iacob de la Neamț redă
foarte bine starea țării din zilele astea. Peste tot în
jurul nostru, se încalcă drepturile și libertățile
oamenilor și națiunilor, de către globaliștii care
încearcă să pună lumii căpăstru și s-o aducă sub
ascultare, iar noi suntem feriți de toate astea până
acum, fiindcă am păstrat o minimă credință în
raport cu celelalte state.
Aici este cheia supraviețuirii noastre ca stat:
credința în Dumnezeu, credința că fără el nu putem
face nimic, înmulțirea rugăciunii fiecăruia și veți
vedea cum, pe nesimțite Dumnezeu și Maica
Domnului, vor lucra și ne vor păzi de cele rele.
Acum de asaltul globalist doar Dumnezeu ne mai
poate salva. Dumnezeu și unirea românilor într-un
curent social puternic, care să aducă la cârma
României oameni care să lupte pentru patrie și care
să țină România pe drumul drept și corect.
Trebuie să reunțăm la egoismul nostru de fiecare zi,
să înțelegem acum în al XI-lea ceas, că dezbinarea
noastră, folosește dușmanilor noștri și va duce la
pierderea a ceea ce avem mai scump: țara, credința
și valorile noastre. M-aș bucura să pornim niște
mari proiecte naționale, să repornim economia, să
aducem acasă români probegiți prin țări străine, ca
să nu ajungă așa cum profețea Arsenie Boca la un
moment dat : „Măi, să ştiţi că mulţi vor pleca din
ţară, dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea
când vor dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci
România va fi înconjurată de flăcări”.
Bătălia între statele naționale, între oamenii buni, și
hidra globalistă va fi cumplită, pentru că le stăm
împotriva intereselor de dominație mondială,
pentru că avem credință, conștiință națională și nu
ne-am uitat trecutul. Va fi grea bătălia și pentru a
câștiga și a rămâne în picioare cel mai important
este să ne alegem cu grijă liderii României peste 3
ani, să ne punem nădejedea în Dumnezeu și să ne
înmulțim rugăciunea către El, findcă atunci ne va
ajuta, iar ”Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este
împotriva noastră?” (Romani 8:31)
 Tribunul
Nr. 1607, 28 sept.- 04 oct. 2021

19. Diletanții.
În ultimii ani se scrie, se vorbește și se fac destule,
despre atitudinea pe care trebuie să o adoptăm cu
toții, pentru a nu mai afecta echilibrul natural al
planetei noastre. Din corul vocilor pro ecologie se
disting cele ale Uniunii Europene și ale Statelor
Unite ale Americii care se pronunță pe toate căile,
pentru înverzirea planetei prin reducerea emisiilor
de carbon care, spun dânșii, ne otrăvesc viața.
Așa că ce s-au gândit domniile lor? Să înceapă
schimbarea aceasta de la autoturisme. Au făcut
niște studii dn care au aflat, că fix autoturismele
sunt cele mai mari poluatoare ale planetei și, prin
urmare, ele trebuie să dispară. Au fixat și niște
termene în direcția asta, pentru următoarele două
decenii. Ca urmare, toată Uninunea Europeană a
început să aplice cu frenezie noile directive.
Au apărut trotinetele electrice, iar producția
autoturismelor electrice demarată de câțiva ani s-a
intensificat. Statele au început să acorde subvenții
cetățenilor dornici de a-și cumpăra autoturisme
nepoluante iar campaniile prin care cetățenii sunt
încurajați să folosească bicicleta, sau să meargă pe
jos s-au intensifcat și-n orașe au început să apară
noi piste pentru biciclete și trotinete electrice.
Pentru încurajarea cetățenilor în a adopta acest
nou stil de viață ecologic leader-i și formatori de
opinie s-au lăsat fotografiați și filmați pe trotinete și
biciclete încurajând toate aceste activități
nepoluante. Până aici totul bine. Problemele încep
în momentul în care ne uităm mai atent la ceea ce
înseamnă această ecologizare a transporturilor cel
puțin la noi în România.
În primul rând, creearea de spații speciale pentru
biciclete, a însemnat îngustarea infrastructurii
rutiere și pietonale existente ceea ce a dus la o
aglomerare a traficului rutier, la timpi mai mari de
stat în trafic și implicit la emisii mai intense de
dioxid de carbon. Nu mai punem la socoteală
surmenarea șoferilor obligați să stea la volan
minute, uneori, ore în șir ca să ajungă din punctul A
în punctul B sau ca să găsească un loc de parcare,
mai ales în zonele centrale ale municipiilor noastre.
Uneori, pe durata sfârșitului de săptămână, secțiuni
ale anumitor artere centrale erau închise traficului
rutier fiind destinate cetățenilor care doreau să
desfășoare activități sportive pe stradă. Asta
presupunea devierea traficului și supra-
aglomerarea altor zone ale orașului, intensificarea
poluării și a stresului conducătorilor auto.
Exemplele acestea le dau gândindu-mă la Calea
Victoriei și la Blevardul Pavel Kiseleff din București
afectate în ultimii ani exact de lucruri ca cele
explicate mai sus.
Trotinetele electrice sunt ceva foarte util atunci
când te grăbești, doar că nereglementarea
circulației acestora, a dus la accidentarea unor
pietoni ca să nu mai vorbesc despre faptul că,
abandonarea lor în mijlocul trotuarelor dă o
senzație de dezordine a orașului și stânjenește
circulația pietonilor și uneori a mașinilor.
Pe urmă, lipsa unei infrastructuri bine
dimensionate a stațiilor de încărcare a mașinilor
electrice îngreunează folosirea acestora. Îmi
povestea un mecanic auto cum niște prieteni de-ai
lui au pornit de la Brașov la Constanța cu o astfel de
mașină ecologică în vara care tocmai s-a încheiat.
Au alimentat bateria mașinii la plecare, au mai
alimentat odată la Ploiești și s-au trezit în plină
autostradă spre litoral că li s-a descărcat bateria.
Asta fiindcă aerul condiționat, farurile și radio-ul se
alimentau din...baterie. Au ajuns la mare cu mașina
pe platformă, cheltuind bani în plus, enervându-se,
și probabil trecându-le pofta de a mai face turism
ecologic.
Observ, că oamenii nu sunt încă pregătiți să facă
trecerea asta de la hidrocarburi la energie
regenerabilă în următorii 20 de ani, findcă
infrastructura de alimentare a mașinilor nu se
construiește bătând din palme și nu e singura
problemă a statelor, iar problema reciclării
bateriilor acestor mașini nu e încă rezolvată. După
cum știți, bateriile conțin plumb, siliciu și tot felul
de compuși toxici pentru mediu, care odată ajunși
la o groapă de gunoi nespecializată, vor polua
mediul și atunci vorba lui Constantin Tănase: „și cu
asta cea-m făcut?”
Deasemenea, panourile solare cele care convertesc
lumina solară în energie electrică, desigur
nepoluantă, au început să fie folosite de prin anul
2000, iar valabilitatea lor era atunci de 25 de ani,
ceea ce înseamnă că vor trebui schimbate în
urmatorii 4 ani. Doar în Uniunea Europeană au
început deja să se recicleze mii de tone de astfel de
panouri solare. Da mii de tone, fiindcă uneori,
vorbim de hectare de astfel de panouri solare. Noi,
aici pe continent măcar reciclăm, avem o legislație
pentru asta dar în SUA, nu există așa ceva iar până
în 2050 se vor arunca la gunoi 86 de milione de
tone de astfel de panouri. Unde le vom recicla ? În
natură ? Adică în loc să facem ceva bun mai rău
stricăm ?
Lucrurile la care m-am referit pînă acum sunt doar
un aspect al acestei mișcări mondiale pentru
„înverzirea” planetei și observați cât de complex e
totul! Ei bine, nu pot să mă întreb, de ce, în loc să
se ocupe aproape exclusiv de poluarea cauzată de
autoturisme, conducătorii statelor importante de
pe planetă nu s-au ocupat de marii poluatori, de
complexurile industriale care poluează infinit mai
mult decât un autoturism. Peste tot în Europa,
există la periferiile orașelor fabrici, uzine, prevăzute
cu coșuri înalte de fum pe care ies vălătuci groși
care, sigur nu elimină în atmosfera terestră, aer
respirabil.
Sigur, aceste complexe industriale se află în afara
orașelor, dar nu ca să protejeze nasul și uechile
locuitorilor, ci ca să fie mai greu observabilă
poluarea ce o produc. Fiecare dintre
dumneavoastră cunoașteți astfel de exemple lângă
orașele unde locuiți. La Brașov există astfel de
fabrici poluante, care prelucrează lemn pentru a
face produse PFL destinate exportului, de unde se
întorc în România sub formă de mobilă cel mai
adesea. Procesul de fabricație este unul extrem de
poluant, motiv pentru care, activitatea acestor
fabrici se desfășoară extrem de intens în special
noaptea între orele 2 și 5. Sunt convins că în toată
lumea există exemple și mai grave ca acesta, cum
am mai auzit eu de unul lîngă Viena.
Vorbind de lemn, nu pot să nu observ că, prin
Braziliea, pădurile amazoniene ard cu regularitate
ca să facă loc dezvoltatorilor imobiliari, în Grecia și
Turcia asemenea, ca să nu mai vorbesc de Australia
acum 2 ani. La noi știți foarte bine cum stau
lucrurile. Păi, pădurile alea nu contribuiau la
ecologizarea Terrei, la îmbogățirea cu oxigen a
atmosferei? Cum de acești „Captain Planet”
moderni nu au făcut nimic pentru a stopa acest
fenomen al dispariției pădurilor ? Cum de nu i-au
prins și pedepsit pe vinovați ? Cumva, fiindcă s-ar
putea să aibă și ei ceva de câștigat din asta și atunci
s-au gândit ca în loc să-i deranjeze pe marii teroriști
ecologici să ne deranjeze pe noi și să ne pună să
mergem pe jos în ideea în care trebuie să protejăm
mediul, în timp ce ei își văd bine-merci de ale lor ?
Una peste alta, au pornit prost programul acesta de
ecologizare, fără să se gândească ce fac cu bateriile,
ce fac cu infrastructura, fără să pună la punct,
întreg sistemul. S-au legat la cap, fără să-i doară și
sunt foarte curios unde va duce acest program al
lor cu mașinile electrice, findcă cred că următorul
pas, va fi acela de a interzice deținerea unei mașini,
obligarea tuturor oamenilor de a folosi transportul
în comun, ca să reducă poluarea atîtor mașini,
revenirea la ciculația cu trenurile, firește
monitorizarea în acest fel a deplasărilor unei
persoane, într-un cuvânt limitarea posibilității de
mișcare fiindcă dacă vom depinde de transportul în
comun iar acesta va fi oprit, singurul mod de a ne
deplasa ne va rămâne cel pedestru, iar asta cred că
ne va lega tot mai mult de locul în care trăim.
În concluzie, e bună ecologizarea, dar făcută
temeinic, nu după ureche și începută de la marii
poluatori, nu de la noi. Procedând altfel, marii
conducători ai lumii, se comportă ca niște diletanți.
 Revista România Mare
Nr. 1608, 05-11 oct. 2021

20. Despre Naționalismul Liberal.

Probabil că titlul acesta vă intrigă puțin. De
„național-liberal” am auzit cu toții, dar de
„naționalism-liberal” prea puțini. În primul moment
te gândești că e vorba despre o greșeală de scriere.
Totuși naționalismul liberal există și în ultimii 25 de
ani, a fost teoretizat de profesori în științe politice
din câteva țări ale lumii.
Mă refer aici la Gina Gustavsson, profesor al
Universității din Uppsala, Suedia și membru asociat
al Universității Oxford, la David Miller profesor de
teorie politică la Universitatea Oxford, Jesus Huerta
de Soto profesor de economie politică al
Universității Regele Juan Carlos din Madrid și Yael
Tamir profesoară de științe politice la Universitatea
din Ierusalim cu un doctorat în filosofie politică la
Universitatea Oxford.
Toți aceștia au ținut prelegeri și au scris cărți,
despre naționalismul liberal. Oameni cu experiență
în acest domeniu de activitate, au înțeles că
naționalismul face parte din fibra internă a
cetățenilor care compun națiunile, și nu poate fi
îndepărtat, doar findcă așa vor unii, că el trebuie
adaptat la nevoile lumii actuale și unit cu
liberalismul, pentru a da încă odată măsura valorii
sale. Așa s-a născut teoria național liberalismului.
Secolul al XX-lea a început cu definitivarea operei
de căpătâi a naționalismului, formarea statelor
naționale. Avem o maximizare a sentimentului
național în toate noile state formate în urma Primul
Război Mondial, lucru de înțeles pentru oamenii ce-
și împliniseră visul de veacuri, de a trăi uniți între
aceleași granițe. Firește că în acest moment,
sentimentul național e atât de puternic, încât
oricine ar atenta la el, este dat la o parte imediat.
Oamenii se comportă ca niște copii, care au primit
o jucărie nouă, pe care nu vor să o dea și altora, de
frică să nu o piardă. Asta în statele învingătoare.
În statele înfrânte, care și-au pierdut jucăria,
sentimentul național se acutizează din cauza
înfrângerii din război și a umilințelor la care fosta
mare putere e supusă. Așa apare teribilul național-
socialism în Germania anilor `30, care va produce
crimele și distrugerea din Cel de-al Doilea Război
Mondial.
După a doua conflagrație mondială, se face din nou
apel la naționalism pentru reconstruirea țărilor
distruse de război. De fapt nici nu aveau altă cale,
fiindcă doar așa poți convinge oamenii să lucreze
împreună, coordonați de la un centru statal de
putere. Deasemenea, tot de naționalism te
folosești când ceri taxe la stat, de la grupul care
formează națiunea. Iată că, exceptând perioada
naționalismului german, din deceniile 3 si 4 ale sec
XX, această ideologie a făcut mai mult bine, decât
rău.
De ce atunci, după 1989, naționalismul a fost pus la
zid și s-a vorbit cu teamă de el și de influența lui în
politică, iar partidelor naționaliste li s-au aplicat
etichete defămătoare? Fiindcă în noua lume
globalistă care se pregătea, naționalismul ar fi
constituit o frână serioasă, în calea adunării averilor
de către oligarhia planetară.
Aceeași oligarhie s-a folosit de naționalism atunci
când i-a convenit, persuadând cetățenii, să accepte
măsurile luate pe plan global împotriva
schimbărilor climatice, sau măsurile economice,
pentru a-și alinia prețurile la mercurialul dictat de
acești oligarhi, sau pentru a accepta distrugerea
propriilor economii, chipurile neperformante și
poluante.
Liberalismul pe de altă parte, a fost promotorul
capitalismului, a ajutat dezvoltarea micilor afaceri,
a stimulat inițiativa privată și a ridicat economiile
statelor, promovând egalitatea în drepturi și
libertatea. Liberalismul politic este doctrina care
vizează reducerea puterilor statului la protecția
drepturilor și libertăților individuale, opunându-se
ideii de „stat providențial”. Indivizii sunt liberi să își
urmărească propriile interese, atât timp cât nu
afectează drepturile și libertățile celorlalți.
Liberalismul economic este doctrina care proclamă
libera concurență pe piață, neintervenția statului în
economie și are ca principiu fundamental
proprietatea individual.
Pentru ca cele două ideologii, cea naționalistă și
cea liberală să se unească, naționalismul a trebuit
să sufere o ușoară transformare în așa numitul
nationalism civic. Naționalismul civic, cunoscut și
sub numele de naționalism liberal, este o formă de
naționalism identificată de filozofii politici care cred
într-o formă incluzivă de nationalism, ce aderă la
valorile liberale tradiționale ale libertății,
toleranței, egalității și drepturilor individuale.
Naționaliștii civici apără valoarea identității
naționale, afirmând că indivizii au nevoie de
aceasta pentru a duce o viață autonomă și că
politicile democratice, au nevoie de identitate
națională pentru a funcționa corect.

Cu alte cuvinte, acest nationalism civic nu va

discrimina persoanele din alt grup etnic decât cel al
națiunii, ci le va include în aceasta, oferindu-le
drepturi și șanse de afirmare egale, cu condiția ca
ele să respecte instituțiile politice și principiile
liberale pe care cetățenii acelei țări le susțin.
Calitatea de membru al națiunii civice este deschisă
oricărui cetățean, indiferent de cultură sau etnie,
care împărtășește aceste valori.

Pentru a primi cetățenia română ca emigrant,

trebuie să îndeplinești unele condiții necesare și
suficiente pentru a te putea integra în societatea
noastră, dintre care, spicuiesc: dovedești, prin
comportament, actiuni si atitudine, loialitate fata
de statul roman; ai asigurate in Romania mijloace
legale pentru o existenta decenta; cunoști limba
romana si ai notiuni elementare de cultura si
civilizatie romaneasca, in masura suficienta pentru
a te integra in viata sociala; Condiția de a vorbi
limba română, este desigur cea mai importantă
pentru deplina ta integrare, fără ca asta să
însemne, negarea limbii tale materne.

În contextul politic și social actual, nationalismul-

liberal, se poate opune eficient tendințelor de
uniformizare ale globalismului, care dorește că ne
impună tuturor „noul normal” cum i se spune
capitalismului corporatist care vrea să conducă
lumea, eliminând micile companii și care vine la
pachet cu o nouă morală, bazată pe vinovăția
colectivă a albilor în fața rasei negre, pe „libertatea
sexuală” și pe restrângerea drastică a drepturilor și
libertăților, concomitant cu sporirea semnificativă a
puterii statului global, care-ți va spune ce trebuie să
mănânci, cum trebuie să gândești și mai ales, când
trebuie să mori fiindcă nu mai ești productiv și deci,
util.

Naționalismul - liberal se bazează pe

colaborarea statelor națiune, pe conservarea
specificului national al fiecăruia, pe garantarea
tuturor drepturilor și libertăților, pe libera
concurență economică și pe egalitatea în
drepturi a minorităților naționale, cu grupul
etnic majoritar așa cum spuneam mai sus. Între
toate aceste drepturi și libertăți, dreptul de
proprietate are o importanță majoră, fiindcă el
stă la baza dezvoltării economiei liberale și a
fixării națiunii de teritoriul national.

Dacă citiți cu atenție și articolul ”Despre

naționalismul liberal” din suplimentul „Tribunul”
în care, profesorul JH Soto de la Universitatea
Regele Juan Carlos din Madrid, teoretizează
foarte bine toate aspectele acestui curent
politic, veți vedea că rezonați pe deplin cu
acesta, fiindcă el nu e decât rezultatul dorinței
națiunilor de a trăi libere și în armonie una cu
cealaltă, exprimând totodată năzuințele
majorității oamenilor, de a făuri o societate care
să valorifice moștenirea secolelor trecute, într-o
formă înaltă și definitivă a civilizației
occidentale, din care cu toții facem parte.

Un deziderat care se poate împlini cel mai bine,

punând în practică principiile naționalismului -
liberal, principii pe care le promovează și le
susține și Partidul Vadimist Român.
 Revista România Mare
Nr. 1608, 05-11 oct 2021

21. Cum încep și se sfârșesc civilizațiile.

Uitându-mă la politica externă din ultimii ani, nu
mă pot împiedica să mă gândesc, că civilizația
occidentală aflată în acest moment, la 1700 de ani
de la începuturile sale a ajuns în ultima fază de
dezvoltare. A trecut prin multe până să ajungă aici,
e bătrână și obosită. Urmează o fază de pace și
stabilitate care, teoretic, ar trebui să dureze cam 4
secole. Momentan SUA, încearcă să-și impună
hegemonia asupra civilizației noastre pentru a
instaura o pace americană mondială, însă are
probleme mari, iar recenta retragere din Afganistan
coroborată cu ridicarea Chinei și cu opoziția
economică și militară tot mai puternică pe care
civilizația chineză o face imperiului american, sunt
semne că civilizația occidentală nu se simte foarte
bine.
Istoria arată, că ea s-a format pe ruinele civilizației
romane, odată cu epoca migrațiilor ce începe prin
sec IV D.Hr. enumerând printre acești migratori din
Asia: Longobarzii, Avarii, Slavii, Maghiarii,
Germanicii, Proto-bulgarii, Gepizii, Vandalii etc,
care pornesc în expediții de jaf și pradă ale
Imperiului Roman. Această primă fază se termină
prin sec al IX-lea în epoca carolingiană, odată cu
formarea primelor regate vestice.
Urmează apoi a doua fază, cea de formare, care se
întinde din sec IX până în sec al XIII-lea (anul 1200).
Această fază de formare, are loc pe teritoriul
Imperiului Roman de Apus, aici dezvoltându-se un
stil comun de gândire, care se extinde la arte,
moravuri, îmbrăcăminte, iar ansamblul regatelor
este animat de o mare forță de expansiune.
Această forță de expansiune se traduce prin
războaiele de cucerire purtate de popoarele din
acest spațiu, menționând aici doar câteva:
cruciadele, expansiunea cuceritoare a francilor
către Anglia și Sicilia, reconquista spaniolă,
desfășurarea spre Est a ordinului cavaleresc Teuton
sau a celui Ioanit ori, cu voia
dumneavoastră,atacurile Regatului Maghiar asupra
teritoriului românesc transilvănean.
Pentru noi, această perioadă de timp, marchează
creștinarea daco romanilor de către Apostolul
Andrei, nașterea poporului și a limbii române, și
formarea celor două Imperii Bulgaro Valahe ale
Caloienilor.
Aceste 4 secole de lupte eroice, duc la a treia fază
de formare a noii civilizații, numită perioadă de
înflorire, ce se desfășoară între sec al XIII-lea și sec
al XVII-lea, adică alte 400 de ani. Acum stilul comun
despre care vorbeam în etapa precedentă, se va
preciza mai bine în centrele urbane, conturându-se
totodată o organizare politică mai mult sau mai
puțin uniformă, fiindcă ansamblul este încă divizat
din punct de vedere politic, dar expansionismul
început în etapa a doua este la culme.
Exemplificând cele de mai sus, vă rog să vă amintiți,
că acum apar senioriile independente în Italia, iar în
Anglia, Spania și Franța monarhii centralizate. Din
punct de vedere al vieții culturale, vorbim de
înflorirea artelor, concretizată prin ceea ce cu toții
cunoaștem drept Renaștere, apoi inventarea
tiparului, marile descoperiri geografice sau
Reforma religioasă.
La noi, vorbim de formarea statelor medievale
românești, căderea Constantinopolelui, încercările
turcilor de a cuceri Europa Occidentală, luptele
marilor noștri voievozi de la Alexandru cel Bun la
Mihai Viteazul, toate răscoalele și luptele
arhicunoscute ale istoriei noastre au loc acum, în
perioada de înflorire a civilizației europene.
Faza a patra, este cea a luptei pentru putere, între
țările care încearcă să impună supremația culturii
proprii, asupra zonei cunoscute din jurul lor.
Debutul acestei etape apare odată cu duelul dintre
Carol Quintul și Ferdinand I, pentru a prinde contur
cu încercările franceze de a-și impune imperiul prin
Ludovic al XIV-lea și Napoleon. Desigur luptele au
continuat cu înfruntările dintre Germania, Anglia,
Rusia, Japonia, și mai târziu SUA, în cele două
războaie mondiale, culminând cu așa numitul
război rece, care a opus Rusiei, întinsă pe două
continente, civilizația occidentală condusă de SUA.
Apreciez, că în 1989, putem marca începutul
ultimei faze, numită faza imperială. Ea începe
atunci când unul dintre combatanți iese învingător
în competiție, iar pacea este asigurată o perioadă
lungă de timp, având de a face cu o perioadă de
stabilitate, de prosperitate, de uniformizare a artei
și gândirii. Avem așadar, o Pax Americana, care,
conform celor demonstrate până acum ar trebui să
dureze cel puțin 4 secole. Tare-mi e însă teamă că
nu se va întâmpla asta.
Odată fiindcă uniformizarea artei și gândirii,
componentă esențială a ultimei faze, se rupe la
începutul secolului XX. Astfel, marea cotitură în
artă și gândire, care în general se petrece cu zeci
sau sute de ani după ce a căzut un imperiu, în
civilizația occidentală a început între anii 1905-
1913, deci înainte de ivirea imperialismului
american. De exemplu, în sculptura, Brâncuși rupe
complet tradiția care merge de la Michelangelo la
Rodin. La fel în muzică, unde dodecafonia, școala
de la Viena, Bela Bartok, sunt complet in ruptură cu
marea muzică de la Monteverdi și chiar până la
Debussy.
Pe de altă parte, civilizația occidentală se află într-
un dezechilibru și o revoltă permanentă. E posibil
ca una dintre cauze să fie revoluția industrială care
a impus omului transformări profunde date de
ruptura echilibrului dintre om și natură. Viața
cotidiană a orășeanului, a muncitorului îl apasă și-l
depersonalizează iar simptomele se văd în special
la tineri.
Aceștia creează grupuri de asociali care încearcă să
se rupă de ordinea prestabilită, dar fără a fi conduși
de un ideal, ci de ideea de distrugere a ceea ce au
în jur, un exemplu fiind revolta vestelor galbene din
Franța sau recenta mișcare BLM din SUA, ce a creat
o adevărată isterie socială, ducând la distrugeri ale
statuilor unor mari descoperitori ai lumii sau ale
unor monumente care ar fi adus atingere prin
existența lor rasei negre. Cum bine știți, nebunia a
continuat prin propunerile de interzicere a
cuvintelor de caucazian, european,civilizație
europeană, sau a distribuirii unei negrese în rolul
Albă ca Zăpada.
Toate acestea pot fi o consecință a golului lăsat de
dispariția cvasi totală din civilizația occidentală a
contemplației, care avea și are o profundă și
salvatoare utilitate. Cum bine știți, Biserica Creștină
condusă de la Vatican, într-o mai mică măsură, cât
și cea protestantă sau neo protestantă, în mai mare
măsură, sunt pătrunse de dogmele raționalismului,
care ignoră sau neagă virtuțile contemplației, iar
asta a împiedicat bisericile creștine sus menționate,
să ofere ajutor eficient, oamenilor care se simt
striviți de imensul mecanism al societății.
O consecință a lipsei de credință în Dumnezeu a
cetățenilor occidentali, este creșterea ratei
sinuciderilor, a mișcării LGBT (care dorește să
pervertească generațiile tinere, pentru ca în
următorii 50-100 de ani ei să devină norma,
majoritatea, referința) cât și a depresiilor, sau
exploziile de revoltă irațională fără direcție.
Distrugere, de dragul distrugerii.
Când Îl consideri pe Dumnezeu un basm, pe preoți
niște funcționari publici iar Biserica o simplă
instituție admnistrativă, când te consideri de
neânvins și sursa tuturor succeselor tale, iar
singurul tău țel în viață sunt banii, poziția socială și
propria ta persoană, când egoismul și setea de
putere a fiecăruia creează tragedii locale sau
internaționale, sigur că Dumnezeu te încurcă și-l dai
deoparte, uitând că la un moment dat mori și
ajungi la El sau la celălalt.
Într-o lume de acest fel, ființa umană va fi încet,
încet, redusă la un simplu producător de bunuri, la
un robot fără trecut și fără viitor, de care te poți
dispensa fără regrete. Un fel de Matrix, dacă ați
văzut filmul.
Odinioară, când se simțeau strânși în chingile
regulilor sociale, ale problemelor de tot felul,
oamenii se adânceau în contemplarea lui
Dumnezeu și a lucrărilor sale, rugându-se și
căutând să trăiască după regulile bune, ale Celui
Preaînalt. Alții, mai conectați la spiritul lumii, se
urcau pe cal și plecau în cruciadă, unde-și
satisfăceau setea de distrugere, „se răcoreau” și
dacă nu erau uciși, reveneau în patrie pentru a-și
continua viața. Acuma ce să facă? Fac marșuri ale
mândriei și dărâmă statuile lui Columb, iar asta nu-i
ajută cu nimic.
Întrebarea care se pune este: care dintre marile
puteri actuale se vor impune în ultima fază, cea
imperială: SUA, Rusia, sau China ? O să vă gândiți
că China nu are legătură cu civilizația occidental-
europeană. Ba are. Chinezii au fost supuși unui
fenomen de aculturație (preluare de către o
comunitate a unor elemente de cultură materială și
spirituală sau a întregii culturi a altei comunități
aflate pe o treaptă superioară de dezvoltare) intens
a culturii occidentale europene, începând cu anul
1911 așa că nu ar fi o problemă, exceptând faptul
că așa ceva nu s-a întâmplat niciodată în istoria
omenirii.
E posibil să avem soarta civilizației bizantine și
perioada finală, cea imperială, să fie foarte scurtă.
Barbarii sub loviturile cărora să cădem, se găsesc.
Nu vi se pare interesant că tocmai sirienii pe care
„frâncii” îi călcau în picioare cu cruciadele, acum
820 de ani, se întorc peste noi ca popoare
migratoare și că e posibil să fie însoțiți și de afgani,
după recentul „Stalingrad” al glorioasei armate,
care trebuia să instituie o Pax Americana pentru
următorii 400 de ani ? Aceasta pace americană va
dura mai puțin de 100 de ani, findcă acești
migratori se vor amesteca cu noi și tare-mi e teamă
că vor reuși să-și impună în mare măsură cultura
proprie, în loc să o adopte pe a noastră.
Oricum ar fi, semnele arată că civilizația noastră
europeană, care a produs atâtea valori pe care le-a
și exportat pe întreg pământul, pare să-și fi epuizat
resursele creatoare dar și pe cele „născătoare”
fiindcă europenii nu mai nasc suficienți copii care
să poată face față valului migratorilor, din așa
numita „lume a treia”, care vine să umple golul pe
care noi l-am făcut. Cumva suntem la începutul
unei perioade de ev mediu, care va însemna
sfârșitul civilizației noastre și prima faza a unei noi
civilizații.
Tot ce a-ți citit până acum se datorează domnului
Neagu Djuvara, cu care am avut privilegiul de a
coresponda o vreme și care a scris o carte
excepțională: Civilizații și tipare istorice. Această
carte, e o parte a lucrării sale de doctorat, susținută
la Sorbona în 1972, și tipărită la Paris în 1975, care
a primit un premiu pentru istorie al Academiei
Franceze în anul 1976.
Cartea, descrie felul în care civilizațiile se formează,
se dezvoltă și se sting. Citind-o, nu pot să nu
observ că tiparul istoric se repetă de fiecare dată
indiferent că vorbim de egipteni, babilonieni,
cretani, greco-romani, bizantini, arabi, indieni,
chinezi, precolumbieni sau occidentali.
Pe baza ei am scris acest articol, fiindcă am vrut să-
mi explic mie și dumitale cititorule, lucrurile care se
întâmplă acum în jurul nostru. Am zis de câteva ori
citându-l pe scriitorul Pavel Coruț, că „trăim într-o
vreme grozavă din care o lume o să-nceapă”,
fiindcă evenimentele care se petrec de vreo 30 de
ani, la asta m-au dus cu gândul. Am încercat să ies
din lumea închisă a mass media și să văd planul
general, iar cartea domnului Djuvara m-a ajutat în
acest sens.
Unde ne situăm noi românii în toate aceste
evenimente teribile ? Vorba unei glume care circula
prin anii `90: suntem așa de defazați față de
civilizația occidentală, încât până să ne ajungă
sfârșitul ei, noi o să mai trăim bine merci niște ani.
Lăsând gluma la o parte, cred că pe fond, nu stăm
chiar așa de rău. Românii încă au tradiții, încă au
credință, tinerii merg la biserică și se roagă, ceea ce
în occident se mai întâmplă doar dacă respectiva
biserică a devenit bar sau bibliotecă.
Familia cu toate divorțurile și avorturile existente,
este încă respectată, iar tinerii români au încă ideea
de a-și cumpăra casa lor, pentru a fi legați de ceva
și chiar dacă muncesc prin străinătate, duc dorul
locurilor de acasă și-s mândri de gastronomia si de
obiceiurile noastre.
Ar trebui doar să păstrăm ceea ce avem și mai ales,
să ne dezvoltăm elitele, să le convingem să rămână
aici. Cît despre metisare și valurile de migratori, eu
sunt optimist și zic că dacă strămoșii noștri au
rezistat acum 1700 de ani, vom rezista și noi.
Condiția ar fi, să ne păstrăm credința în Dumnezeu,
să suținem și să votăm, niște lideri care, susținuți
de elitele de care vorbeam, să fie capabili să ducă
țara întreagă spre viitor, fiindcă Cel de Sus ne va
ajuta, așa cum a făcut-o de multe ori în decursul
istoriei și cum o face chiar acum, când România
alături de celelalte țări din așa numitul „Est al
Europei”, rezistă atacurilor subculturii occidentale
și chiar acestui virus buclucas numit COVID, așa
cum arată ultimele statistici (a doua jum. a lunii
august 2021) care ne dau la coada infectărilor cu
noua, așa zisă, variantă Delta.
Doamne ajută!
 Tribunul
Nr. 1609, 18-18 oct 2021

22. Dreptul meu, dat de Dumnezeu.

Pentru mulți din cititorii acestui ziar, e posibil ca
muzica rock, heavy metal sau power metal, să fie
un stil cu care nu sunteți obișnuiți și pe care nu-l
înțelegeți. Cu toate astea, am să-mi bazez actualul
articol pe versurile trupei Helloween, cea care este
fondatoarea genului muzical Power Metal.
Temele lirice ale power metalului se concentrează
adesea pe fantezie și mitologie, camaraderie și
speranță, lupte și emoții personale, război și
moarte sau combinații ale temelor enumerate.
Multe dintre cântecele acestui gen, sunt adevărate
declarații de libertate și luptă pentru drepturile
inalienabile ale speciei umane și de aceea, în aceste
zile, mi se par mai potrivite ca oricând.
Penultimul album al trupei Helloween, se numeste
chiar așa, „Dreptul meu dat de Dumnezeu”, în
engleză „My God Given Right” și este unul din cele
mai apreciate albume ale artiștilor germani.
Astfel, în cântecul care dă chiar titlul albumului
eroul spune în primele versuri:
„De ce ar trebui să aștept, ce mi-a mai rămas
acolo?
Vin să pretind (dreptul meu), să câștig jocul.
De ce ar trebui să pledez pentru comportamentul
meu corect?
Vin să acționez, vin să rămân aici,
Nu mai vreau să mă prostesc,
Nu mai vreau să fac pasul în spate”,
Nu vi se pare că este exact ceea ce ar trebui să
facem cu toții în condițiile în care dictatura
certificatelor verzi se răspândește peste tot în
lume? Francezii, Italienii, Germanii, Australienii, au
protestat și protestează pentru respectarea
drepturilor lor. Ei consideră, așa cum ne spune și
refrenul cântecului că:

„Este dreptul meu dat de Dumnezeu,

Să stau și să lupt, pentru lucrurile care-mi plac,
Iar creierul meu dat de Dumnezeu,
Ar plânge de durere dacă aș renunța.
Nu aș câștiga nimic dacă m-aș înfrâna,
Nu aș rezolva nimic, dacă aș rămâne la urmă,
Pentru că e dreptul meu dat de Dumnezeu”

Vedeți ? Dacă tinerii din dec 1989 s-ar fi înfrânat și

ar fi repectat legile statului socialist, pe care le-au
încălcat cu bună știință, pentru că ele nu mai
corespundeau nevoilor și dorințelor națiunii, ce am
fi făcut ? Ce s-ar fi întîmplat dacă ar fi acceptat
celebrul îndemn „așeza-ți-vă liniștiți!”, care acum
se traduce în „supune-ți-vă și acceptați certificatul
verde liniștiți” sau dacă românii lui Horea, Avram
Iancu, Tudor Vladimirescu și Nicolae Bălcescu ar fi
acceptat același îndemn de a sta liniștiți ?

S-ar fi întâmplat că am fi rămas în aceeași situație și

nu am fi fost niciodată liberi și în nici un caz
împreună în aceleași granițe. Francezii, care au
cântat imnul libertății, celebra „La Marseillaise”,
până s-au prăbușit zidurile Bastiliei, simbolul
tiraniei care-i ținea legați, știu despre ce vorbesc,
așa cum știu toate națiunile, care, la timpul lor au
făcut același lucru.

Da, avem cu toții dreptul liberului arbitru dat de

Dumnezeu, creatorul lumii și al nostru și dreptul de
a ne apăra libertatea și viața, iar dacă El ni l-a dat,
consider că nici un om nu ni-l poate lua. E ceea ce
spun și versurile de final:

„De ce ar trebui să fiu înfrânt, dacă sunt menit să

câștig?
Știu că pot, am un plan.
Tot ce mi-au spus e corect (pentru ei), dar mie, nu
mi se potrivește,
Am trecut prin școli și mi-am găsit propriile reguli.„

Autorul versurilor, este și cel care le cântă, adică

vocalistul trupei. El spune, că le-a scris în urma unei
discuții pe care a purtat-o cu tatăl lui, la terminarea
liceului, când nu știa ce drum să apuce. La finalul
convorbirii, părintele său i-a spus așa: „ești singurul
meu fiu, vreau să fii fericit și să mă faci și pe mine
fericit, fiindcă este dreptul tău dat de Dumnezeu,
să faci ceea ce dorești cu viața ta, ori cel puțin să
încerci. Orice ai vrea să faci, eu sunt lângă tine”.

Asemeni eroului din această piesă, consider că e

dreptul nostru divin, de a lupta pentru lucrurile în
care credem, consider că nu trebuie să ne lăsăm
duși la tăiere asemeni oilor și să ne apărăm
drepturile și viața. Ordinea mondială pe care unii
vor să ne-o impună, e un sclavagism modern pe
care eu nu vreau să-l accept indiferent de motivele
pe care mi se prezintă. Ar însemna să arunc la
gunoi lupta de secole a strămoșilor noștri și a
marilor luptători pentru libertatea omenirii, să-mi
bat joc de sacrificiul lor, dacă aș accepta ceea ce
vor să ne impună unii și alții.

Aș mai scrie, dar soneria telefonului meu mă

anunță că mă sună tata și trebuie să-i răspund. De
unde știu că mă sună el ? Fiindcă soneria, e chiar
refrenul cântecului prezentat aici. Eu nu am de
gând să-mi dezamăgesc tatăl. Dumneavoastră ?
 Revista România Mare
Nr. 1609, 18-18 oct 2021

23. Când buzunarele ard și curentează.

Să tot fi fost acum vreo două luni când, la primirea
facturii de curent, era să cad jos din picioare. Scria
acolo că trebuie să plătesc 1000 de lei. În lunile
precedente plătisem în jur de 300 de lei și acum,
dintr-o dată, de 3 ori mai mult. Am inceput să mă
gândesc ce s-o fi întâmplat și tot nu reușeam să-mi
dau seama de nde vine suma asta imensă. Într-un
final m-am gândit că o fi contoarul defect. S-au mai
văzut cazuri. Am depus, deci, sesizare la Electrica
Furnizare. Cum v-au răspuns dumneavoastră, celor
care citiți, așa mi-au răspuns și mie. Între timp,
factura a revenit la valoarea ei normală.
Ce nu mi se pare normal în schimb, este alinierea
prețurilor la electricitate și gaze naturale la
prețurile Uniunii Europene. Dacă vă uitați pe o
hartă a resurselor energetice din Uniunea
Europeană, veți vedea că noi avem și petrol și gaze
naturale și centrale care produc energie electrică.
Așadar, cum Dumnezeu, vor fi gândit capetele
inteligente din Guvernul României să fie de acord
cu ridicarea prețurilor ? Nu le-au spus celor de la
Bruxelles că noi producem gaze, petrol,
electricitate și prin urmare, nu avem cum să plătim
aceleași prețuri ca o țară ce nu are asemenea
bogății ? Nu le-au spus, că ei ar trebui să cumpere
de la noi pentru ca noi să putem cu banii luați de la
ei să putem menține un prețt scăzut al benzinei,
gazelor naturale și curentului electric pe care le
livrăm românilor ? Guvernul României nu e pus
acolo ca să protejeze interesele românilor ? E pus
ca să protejeze interesele străinilor ?
M-am întrebat mereu de ce statul român a vândut
către austrieci petrolul, rafinăriile și distribuția și nu
și-a ținut măcar compania Petrom ca să poată prin
ea, să controleze prețul benzinei și motorinei în
piață. Fiindcă dacă statul avea o companie de
produse petroliere cu extracție, rafinare și
distribuție putea să impună prețul în piață. Pentru
că nu are, austriecii ne jupoaie cum vor ei, fiindcă
noi le-am dat totul !
Gazele naturale din ce știu, sunt încă ale noastre, la
fel și energia electrică așa că aici nu înțeleg de ce s-
au scumpit prețurile? Prețul de cost al unui metru
cub de gaz și al unui kw, cred că sunt mult mai mici
în realitate. Diferența, nejustificată, se duce în
buzunarele cuiva. Sigur nu ale noastre. Înțeleg să
plătească mult la gaze și la curent țările care nu le
produc singure, dar noi, noi de ce să le plătim la
același nivel ?
Am încercat să urmăresc discuțiile purtate la
televizune pe această temă, dar nu am înțeles
nimic. Pur și simplu, oamenii rostogolesc cuvinte,
fără să spună ceva concret. După ce au terminat
cuvintele încep să se certe pe nimicuri. Audiența
crește, dar noi, noi am pierdut vremea uitându-ne
la ei fiindcă scopul discuției nu a fost atins.
Aș vrea să-mi explice clar, cineva din guvern, să
înțeleg și eu, de ce au crescut atît de mult prețurile
la gaze și la electricitate și de ce le ia așa de mult să
le plafoneze ba chiar să le scadă ? Mă uit de ani de
zile la emisiunile informative de la televizor și
constat că politicienii nu știu să vorbească clar, cu
subiect și cu predicat despre nimic. Mai mult decât
atât, ceea ce fac ei, de ani de zile, reprezintă o
trădare a intereselor românilor și a încrederii ce le-
a fost acordată prin vot. Că e o trădare venită din
dezinteres sau incompentență, ori și una și alta
contează mai puțin. Ce trebuie să reținem, este că
noi i-am pus acolo și ei își fac treaba prost și-n loc
să muncească pentru noi, muncesc pentru Uniunea
Europeană și pentru alții. Păi cum vine asta ?
Vom fi fiind noi membri ai Uniunii Europene, dar ei
sunt politicieni români, plătiți din banii noștri, ai
tuturor și atunci când plătești pe cineva să
muncească pentru tine, te simți trădat, când el, pe
banii tăi, muncește pentru altul și-l sancționezi
corespunzător.
Problema noastră e că la 30 de ani de la Revoluția
din 1989, am votat cu toți cei care s-au prezentat în
alegeri, i-am rotit la putere, în diverse combinații,
iar ei s-au dovedit a fi la fel de incompetenți și de
lucrători pentru alții nu pentru noi.
A cam venit momentul să apară o nouă forță
politică, care să muncească pentru noi, pentru
România, pe care s-o sprijinim cu toții, fiindcă
altfel, o să ne adâncim în starea de servitori la noi
acasă, în care ne aflăm deja.
Poate unora dintre noi le place bula de confort în
care se află, poate unii chiar cred, că să fim servitori
la noi acasă e o mare realizare, iar alții sunt prea
preocupați de social media și jocuri pe calculator ca
să le pese.
Da. Dar cei cărora ne pasă, care vrem să fim stăpâni
la noi acasă, nu servitori, suntem mai mulți și
trebuie să facem ceea ce e bine pentru noi toți și
pentru țară.
 Revista România Mare
Nr. 1609, 12-18 oct. 2021

24. O SOLUTIE ANTI-COVID - Editorial.

Aflu ca Ministerul Sanatatii, ia in calcul ca
medicamentul Favipiravir sa fie eliberat in regim
ambulatoriu de farmaciile spitalelor. cu
recomandarea medicului specialist. Conform
Protocolului Național de tratament al bolnavilor
infectați cu virusul SARS-CoV-2, se recomandă ca
medicamentul Favipiravir să fie administrat în
formele ușoare și medii de infecție cu corornavirus
în prima săptămână de boală.
Data fiind recomandarea de a se administra in
prima saptamana de boala, in forme usorare si
medii, statul ar putea invita populatia sa se testeze
masiv, pentru ca in acest fel, boala sa fie
descoperita intr-o faza incipienta, in care
administrarea acestui medicament sa fie eficienta.
In acest fel, nu s-ar mai ajunge la invadarea sectiilor
ATI cu oameni aflati in stare grava, s-ar reduce
numarul deceselor si ar creste numarul
insanatosirilor.
Din cate am citit pe site-ul prahovean www.ph-
online.ro, in Ungaria acest medicament se
elibereaza in farmacie, cu reteta si din cate vad pe
statista.com, in tara vecina, din 825799 de cazuri,
avem 787.230 de vindecati.
Daca tot a avut o idee buna statul roman, de ce nu
o dezvolta ? De ce stam doar in vaccin, de ce nu
folosim si medicamente ? Se tot spune ca acest
COVID e similar virusului gripal, iar gripa o
vindecam eficient cu Tamiflu, prin urmare. e ce sa
nu folosim pe scara larga, Favipiravir ?
Pe de alta parte, e foarte probabil, ca cei care nu
vor sa se vacineze, sa accepte mai usor si in numar
mai mare acest medicament. Pana la urma, un
scop se poate atinge pe mai multe cai, iar scopul
nostru comun, este acela de a nu ne mai imbolnavi
de COVID, si pentru asta ar trebui folosite toate
solutiile existente, nu doar una singura.
 Revista România Mare
Nr. 1610, 19-25 oct. 2021

25. Un nou tratament anti- COVID. – Editorial.

Din păcate, revenim cu o nouă știre despre același
subiect, virusul COVID. Unul care omoară fără
cruțare și ia vieți fără să aleagă prea mult. Dacă
vaccinurile existente pe piață cu toate contestările
care li s-au adus, se pare că momentan își fac
treaba, există totuși oameni care sunt reticenți în
privința efectelor pe termen lung ale acestora.
Pentru ei și pentru cei care au nevoie de alt
tratament, compania Pfizer, a anunţat că a început
un studiu clinic de amploare, care vizează o pastilă
anti-COVID-19, cu scopul de a testa capacitatea
acesteia, de a reduce cu titlu preventiv riscul de
infectare pentru persoanele din anturajul
pacienţilor care au dezvoltat această boală.
Mai multe companii farmaceutice, inclusiv Merck şi
Roche, lucrează în prezent la dezvoltarea unor
medicamente de acest tip, denumite antivirale. Ele
acţionează prin împiedicarea virusului de a se
înmulţi în organism. Administrarea lor ar putea
avea un efect dublu: să permită persoanelor care
au contractat deja boala să nu mai dezvolte
simptome grave, iar persoanelor care au intrat în
contact cu bolnavii să nu dezvolte maladia.
În cazul obţinerii unor rezultate concludente,
reprezentanții companiei au spus că, ei cred că
acest tratament ar putea contribui la stoparea
virusului foarte devreme - înainte ca el să aibă
posibilitatea să se înmulţească pe scară largă -,
împiedicând posibila apariţie a cazurilor
simptomatice ale bolii la persoanele care au fost
expuse şi frânând debutul infecţiei în rândul
celorlalţi oameni.
Firește că această pastilă este "complementară" cu
administrarea vaccinurilor anti-COVID-19.
Medicamentul a fost deja testat pe câteva zeci de
persoane pentru a demonstra că nu este periculos
pentru sănătatea umană. E o veste bună în lupta cu
virusul, și sper să fie gata cât mai repede fiindcă
avem cu toții nevoie de ea.
În finalul știrii, ni se mai spune că pastila va fi totuşi
administrată în combinaţie cu o "doză scăzută" a
medicamentului Ritonavir, utilizat deja împotriva
HIV, virusul care declanşează SIDA ceea ce confirm
teoriile care sustineau teoria nasterii COVID din
HIV.
 Revista România Mare
Nr. 1610, 19-25 oct 2021

26. Proștii.
Proștii sunt o specie de oameni pe care toată lumea
o disprețuiește. Conform Dicționarului Explicativ al
Limbii Române, proștii care sunt persoane fără
știință de carte, neînvățați și ignoranți.
În concluzie, proștii nu se nasc. Ei devin proști,
pentru că nu se instruiesc și nu se informează, dar
și în funcție de interesele noastre. Astfel, dacă
cineva gândește altfel decât noi o anumită
problemă și refuză să aibă aceeași opinie, el e
automat un prost. În momentul când părerile
noastre coincid, îi vom spune zâmbind : „măi, dar
tu nu ești chiar așa prost cum credeam” sau „tu nu
ești prost deloc”.
La rândul nostru devenim „proști”, atunci când nu
ne lăsăm persuadați pe o anumită temă de către
alticneva, fie acesta o persoană sau o autoritate a
statului. Dacă e să mă iau după Costache Negruzzi,
proștii sunt mulți, iar dacă l-aș cita pe un amic de-al
meu, aș spune: „să vezi la anul” !
Totuși, prostia asta e relativă, denumind de fapt
persoanele cu care noi nu suntem compatibili, ale
căror gînduri și idei, sunt diferite de ale noastre. Ei,
„proștii”, pot fi de fapt niște oameni extrem de
deștepți în toate celelalte privințe, mai puțin în cele
în care nu sunt de acord cu noi.
O consecință a existenței „proștilor”, este mânia
care ne cuprinde, atunci când vorbim cu ei. Ne
enervează de fapt părerile lor, diferite de ale
noastre, ne enrvează că nu-i putem convinge că
avem dreptate într-o privință cu care ei nu sunt de
acord. Atunci ne dăm frâu liber furiei și pierzându-
ne uzul rațiunii, aruncăm o ploaie de invective
asupra „prostului”, manifestându-ne sălbatic,
încercând astfel să-l determinăm să fie de acord cu
noi.
Fără succes însă, fiindcă „prostul” nu va înțelege ce-
i spunem și va continua să „o țină pe a lui”, iar asta
ne va face să ne „tragem arcul” și mai tare, până
când, într-un final, vom abandona lupta și vom
pleca la ale noastre, spunându-ne în barbă: „ce
naiba-mi pun mintea cu un prost?”
De fapt, nu ne dăm seama, că pentru el, „prostul”
suntem noi, fiindcă nu-i împărtășim opinia, ba mai
mult, ne-am comportat și agresiv, ceea ce ne-a
coborît și mai mult în ochii lui și cu proxima ocazie,
o să ne eticheteze ca violenți care urlă și cu care nu
se poate discuta, evitând pe viitor orice discuție cu
noi, ba plângându-se și altora de comportamentul
nostru, pe care aceia îl vor condamna, chiar fără să
știe ce anume l-a provocat, pentru că tuturor ne
place să-i judecăm pe alții. Nu va conta că poate,
„prostul”, te-a provocat prin comportamentul lui să
te lași pradă furiei. Tu vei fi cel vinovat.
Cu „prostul” nu e bine să te pui, fiindcă, narcisismul
de care dă dovadă în momentele lui de grație, nu-l
lasă să vadă că nu are dreptate și va insista în
„prostia” lui până în pânzele albe. „Proștii” sunt
periculoși, mai ales atunci când au studii înalte și
posedă cunoștințe importante atît de cultură
generală cât și în domeniul lor de activitate. Sunt
periculoși, pentru că asta-i face „deștepți” în ochii
altor oameni, care vor crede în „prostiile” pe care
aceștia le debitează și-i vor urma.
Ca urmare, pentru a nu deveni proștii altora și a
scăpa de cei pe care-i considerăm proștii noștri,
cred că trebuie, să încercăm cel puțin, să fim mai
toleranți și mai răbdători unii cu ceilalți. Dacă ne-
am da seama că și noi suntem „proști” pentru alții,
poate am înceta să ne mai enervăm, atunci când un
„prost” ne contrazice și am încerca să ținem
discuția într-un echilibru, iar dacă nu e posibil, mai
bine ar fi să o abandonăm și să lăsăm trecerea
timpului să dovedească cine are dreptate, pentru
că timpul a confirmat sau a infirmat întotdeauna,
dacă ceea ce s-a spus, s-au s-a făcut la un
moment dat, a fost bun sau rău.
Problema e următoarea: ce ne facem când „proștii”
ajung în poziții care le dau putere asupra noastră?
Până aici mai treacă-meargă, lași de la tine doar ca
să nu mai continui discuția cu el, dar ce te faci când
„prostul” îți e șef, sau un om de care depind viața
ta sau siguranța familiei tale? Cum te descurci
atunci? Ce compromisuri ești în stare să faci, ca să
mergi mai departe cu cât mai puține daune și cât
de aproape de tine, vei trasa linia peste care nu vei
permite să se treacă ?
Întreb fiindcă vremurile pe care le trăim, sunt
unele, în care trebuie să învățăm să spunem NU,
proștilor care au putere asupra noastră și să nu le
permitem să ne impună „prostiile” lor, mai mult
decât e sănătos pentru noi, fiindcă atlfel ne vom
trezi cu ei în cârcă și ne va fi foarte greu să ne
eliberăm.
 Revista România Mare
Nr. 1610, 19-25 oct 2021

27. Altfel despre învățământ.(I)

În România despre turism și despre învățământ
vorbim toți. În special cei de la televiziuni și de la
posturile de radio. Ei sunt extrem de „avizați” pe
aceste două domenii. Nu contează că vorbesc
superficial fiindcă pentru ei turismul în România se
reduce la litoral, iar învățământul la „fondul clasei”
și la florile duse de copii cadrelor didactice la
început și sfârșit de an școlar. Pe ei asta-i preocupă,
fiindcă, unii dintre ei sunt și părinți, iar asta le dă
autoritatea morală să judece. Ei nu au aflat că nu e
bine să judeci pe nimeni, fie și pentru că nu vei
avea niciodată toate datele ca să o poți face corect,
ca să nu mai vorbesc de faptul că, creștinește nu e
recomandat.
Unii dintre părinții zilelor noastre au senzația că
sunt extrem de competenți în privința educației. Au
capetele pline de tehnici, pe care le-au citit în cărți
scrise de „niște unii” de prin SUA sau cine știe de pe
unde și pe care le aplică cu sârguință pe proprii
copii. Când aceștia cresc și ajung la școală, se
trezesc, uneori, că nu-i mai controlează și că au în
bătătură niște obrăznicături, pe care nici acuma nu
le corectează sancționându-i în vreun fel, că
traumatizează copilul, iar de sfânta palmă la fund
nici nu poate fi vorba.
Am văzut multe cazuri de copii care, prin magazine
sau pe stradă, făceau adevărate crize de
personalitate,( aia pe care nu le-au distrus-o
părinții lor prin educația inteligentă pe care au
aplicat-o) pe motiv că, părinții nu voiau să le
execute poruncile. Mi-a rămas în minte un băiețel
la vreo 11 ani, american, care, în autobuzul din
Insula Capri, striga la maică-sa și o certa că nu
mersese cu el undeva. Mai avea puțin și o lovea, iar
femeia, cu voce scăzută și umilă, încerca să-i
explice obrăznicăturii de fiu său situația, fără succes
însă.
Aceeași părinți însă, vin la grădiniță și la școală,
mai puțin la liceu, cu tot felul de pretenții privind
felul în care cadrul didactic trebuie să se comporte
cu „odorul” lor. Acuma, dacă, tu ca părinte te-ai
făcut preș în fața copilului tău, e fix treaba ta, deși
educația deficitară pe care i-ai dat-o, se răsfrânge și
asupra noastră, iar la școală, dacă educatorul sau
profesorul nu se poate impune în fața elevului,
acesta din urmă, obișnuit fiind de acasă, că poate
trata adulții cum are chef, va face același lucru și cu
profesorii, sfidându-i, provocându-i și deranjând
ora, cu siguranța că nu va fi sancționat.
Repercusiunile lipsei de sancțiuni asupra elevului și
implicit a părintelui, se văd în societate, pe stradă,
peste tot. Regulile nu sunt respectate, fie pentru că
nu există, fie pentru că se evită aplicarea lor.
O să vă întrebați de ce profesorii nu reclamă
inspectoratelor județene aceste lucruri, fiindcă ar
trebui ca inspectorii să-i ajute. Da, ar trebui, dacă
inspectorii nu s-ar face la rândul lor preș în fața
părintelui, care, parafrazând cântecul, ”tot ce face
și tot ce spune e și drept e și bun” când se referă la
copii. Nu mai contează că li s-ar putea explica
părinților că nu au dreptate, frica majorității
inspectorilor, de eventualele reclamații ale
părinților care ar putea să-i lase fără „foncție”, îi
face să-și încovoaie slugarnic spinările ca niște
„yesmeni” perfecți.
Nu numai că apelurile cadrelor didactice rămân
fără rezultat, dar se mai și întorc împotriva lor prin
tot felul de șicane și controale pe care cei de la
inspectorat, le vor face cadrelor didactice care au
îndrăznit să ridice vocea și să iasă din rând
periclitându-le lor scaunele. Unii inspectori școlari,
au senzația că sunt acolo pe viață, iar pentru mulți
dintre ei, funcția asta este maximul pe care-l pot
atinge în viață.
Să vă vorbesc despre cum se poartă cu profesorii,
învățătorii sau educatorii, care au nevoie de
serviciile lor la titularizări, transferuri, sau mai știu
eu ce? Cum îi umilesc unii dintre ei pe colegii lor de
la catedră cu atitudinea de vechili pe moșie pe care
o au ? Mai bine nu. Am să vă vorbesc despre
condițiile improprii în care lucrează cadrele
didactice, mai ales cele din învățământul preșcolar,
care nu au spații potrivite pentru a-și desfășura
activitatea conform normelor europene, pe care
ne-am grăbit să le adoptăm și să le aplicăm mot-a-
mot, chiar dacă nu există personalul auxiliar
necesar pentru un învățământ de calitate sau
salariile potrivite.
Știți domnilor care vorbiți cu indignare despre
fondul clasei, că tot materialul pe care o
educatoare sau învățătoare îl folosește în
activitatea cu copii ( fișe, forme de fructe sau
animale, norișori, pomișori, cifre, litere etc) sunt
peste 75% cumpărate, desenate, decupate sau
pictate de ea însăși, fiindcă statul român nu le
sprijină cu nimic în direcția asta ? Ce ar fi să nu-și
desfășoare activitatea din lipsă de material ? Ce ați
face domnilor comentatori și părinți în situația asta
pentru ca copii dumneavoastră să beneficieze de
educație corespunzătoare ? Vă duceți în Piața
Victoriei să faceți demonstrație ? Nu. Tot de cadrul
didactic o să vă luați că nu-și dă interesul și nu-l
interesează.
Știți că manualele conțin rezumatul, rezumatului
din materia de acum 30 de ani, sau că, spre
exemplu programele, sunt praf și pulbere ? Știți că,
deși programa de matematică cuprinde o materie
pentru predarea și fixarea căreia, e nevoie de 6 ore
pe săptămâna, ea tocmai a fost micșorată la 4 ?
Sigur că, în condițiile astea, vor prolifera meditațiile
la matematică nu-i așa ? Iar asta cu meditațiile, e o
altă temă, despre care se discută în media la fiecare
început de an școlar. Pe astea nu le știți domnilor
care comentați plin de avânt și criticați
învățământul românesc este ? Ca să nu mai vorbesc
că programa la geografie sau istorie este de mulți
ani o bătaie de joc, iar manualele la fel. Niște
capete inteligente din ministerul învățământului, s-
au gândit ele, că la aceste două materii trebuie să
dea elevului posibilitatea să citească singur, lecturi
suplimentare pe marginea lecției predate, din care
să sintetizeze ce e mai important. Nu le-a dat prin
cap competenților din Ministerul Învățământului,
că în ultimii 20 de ani, în România, timpul alocat
lecturii a scăzut dramatic la nivelul întregii populații
! Am ajuns să citim mesaje scurte, la obiect, ca în
reclame și atâta tot. Păi în condițiile în care vedeți
bine că copii NU MAI CITESC DELOC,
dumneavoastră aveți senzația că vor citi la două
materii pe care dacă nu le explici cum trebuie,
aceștia nu vor pricepe nimic ?
Măcar să fi lăsat lecțiile mai lungi în carte ca să-și ia
informațiile de acolo. Sigur, mi se va spune ca de
obicei, că Matematica și Limba Română sunt
importante. Da` de ce ? Serios, câți dintre
absolvenții ultimilor 20 de ani, care au trăit cu
ideea asta, că doar cele două materii numite mai
sus, sunt importante, își mai amintesc ceva din ele
? Hai să vedem.
Partea proastă e aceea, că neglijând geografia și
istoria pe considerentul expus mai sus, au ajuns să
nu aibă habar nici de astea două și iată deja
generații cu carențe imense în educație, cărora
dacă cineva le spune că strămoșii noștri au venit în
Europa prin secolul al XV-lea sau că statalitatea
românească există doar de la 1859 au să-i creadă !
Nu mai vorbesc de geografie, că deja am ajuns ca
americanii ăia de care râdeam, că habar nu au unde
e România pe glob.
Dacă vă întrebați de ce profesorii nu sesizează pe
superiorii lor din Minister despre cele semnalate de
mine aici, o să vă spun: fiindcă știu, că în cel mai
bun caz nu vor fi băgați în seamă, fiindcă există și
posibilitatea de a fi luați peste picior de cei din
minister care, desigur, „știu ei mai bine” ce e de
făcut, deși după cum se vede habar n-au, dar ei
sunt șefii.
Altfel, problemele învățământului românesc sunt
doar două: fondul clasei care se cere părinților,
desigur ca să aibă cadrele didactice bani de cafea și
florile sau mărțișoarele care li se dau cu diferite
prilejuri festive ( sunt ironic, da ?)
De ce să cerceteze minunații jurnaliști români de la
radio problemele în profunzime, că doar asta
presupune investigație serioasă, ori ei sunt cu
caterinca, cu mișto-ul și cu critica. Nu cu critica
constructivă, ci cu aia care să-i înalțe pe ei în ochii
șefilor și ai lor proprii, că doar de aia sunt puși
acolo, nu în serviciul nostru al ascultătorilor.
 Tribunul
Nr. 1610, 19-25 oct 2021

28. După 45 de ani...

Cred că totul pleacă de la lăcomie. De lăcomia
oamenilor de a acumula valori peste valori, fără să
gândească un pic la cei de lângă ei. Cel mai bine
observăm asta la conducătorii multinaționalelor și
al marilor firme. De acolo, cred că a pornit moda
asta, conform căreia odată ce ai trecut de vârsta de
45 de ani, din punct de vedere profesional, ești bun
de aruncat la gunoi. Firește nu se întâmplă peste
tot, dar cam ăsta e trend-ul. Am încercat să pricep
de ce se întâmplă asta și am ajuns la niște concluzii
anormale. Justificabile, dar anormale.
Prima dată m-am lovit de acest fenomen acum 17
ani. Lucram la o mare firma de asigurări străină, și
la un moment dat, după nici o lună de la angajare
am fost chemați la centrala bucureșteană, toți
angajații din specializarea mea, ce lucrau în
teritoriu pentru a ni se prezenta noi metode de
lucru. Atunci, am profitat de ocazie și i-am relatat
unuia dintre participanți cazul unui coleg de-al meu
care era pe picior de plecare din firmă pentru că
ceruse o mărire de salariu și nu i se acordase. Omul
avea 40 de ani, o mare experiență și mi se părea
firesc să i se satisfacă cerința. Răspunsul celui cu
care discutam m-a descumpănit: „păi e firesc să se
întâmple asta, pentru că un salariu mai mare ar
diminua profiturile asociaților, pe când plecarea lui
și angajarea unui novice pe un salariu mai mic și
clar creșterea profiturilor”. La observația mea că un
novice, nu cunoaște sistemul de lucru și eficiența
lui este mult inferioară ca a unui angajat
experimentat, ceea duce la pierderi de
productivitate și la nemulțumirea unor clienți, mi s-
a răspuns că acest lucru contează mai puțin în ochii
patronatului, singurul lucru important fiind profitul.
De curând, o cunoștință de a mea, după ce a lucrat
ani de zile la o mare companie de distribuție din
România, s-a trezit dat afară împreună cu alți
colegi, peste noapte. De ce ? Nu mai corespundea
profilului angajatului ideal al acelei companii. Ce se
întâmplase de i se schimbase profilul după ce atâția
ani fusese bun ? Nimic altceva decât că avea
experiență mai mare, gândea cu capul propriu mai
mult decât înainte și cel mai important se însurase
și devenise tată. Cu alte cuvinte, avea
resposabilități care nu-i mai permiteau să fie „trup
și suflet” pentru companie, căreia să-i aloce tot
timpul lui ca până acum, în dauna vieții personale.
Prin urmare s-au disepsat de el extrem de ușor.
Am înțeles atunci, că nu doar economiile și
creșterea profiturilor companiei contau, ci și faptul
că angajatul, pe măsură ce crește în experiență și în
vârstă, pe măsură ce are responsabiltăți ca tată de
familie, începe să nu mai fie un roboțel obedient
lucru care nu convine patronatului. Singurele soluții
în aceste cazuri sunt: fie să accepți meserii
remunerate mai slab decât pregătirea și
capacitatea ta profesională fie să devii antreprenor.
Atunci cum rămâne cu proverbele care spun că
„cine nu are bătrâni să-și cumpere”, cu lăudarea
experienței profesionale și cu toate celelalte vorbe
spuse pe această temă ? De ce să eziți să angajezi
oameni experimentați peste 45 de ani ? Doar
pentru că nu-i poți domina și manevra cum vrei tu?
Dacă e așa, înseamnă că eu sunt un angajator
atipic, fiindcă mi-a plăcut întotdeauna să lucrez cu
oameni experimentați, care atunci când își fac
treaba o fac bine și până la capăt. Consider că ar
trebui să-i prețuim mai mult pe lucrătorii cu
experiență și să-i căutăm pentru că ne pot
rentabiliza activitatea și ne pot crește profitul.
Urmăriți filmul „The Intern” cu Robert de Niro
produs în 2015 și o să vedeți despre ce vorbesc.
Din câte știu există o procedură privind accesul la
măsurile pentru stimularea ocupării forței de
muncă, modalitățile de finanțare și instrucțiunile de
implementare a acestora din anul 2002 care oferă
stimulente angajatorilor. Rău e că aceste
stimulente se acordă doar pentru un an de zile de
la angajare ceea ce înseamnă că după aceea,
angajatorul poate, în condițiile legii să-și
disponibilizeze angajatul.
Poate, în viitor va exista o îmbunătățire a acestui
act normative, pentru a ajuta o categorie
profesională, a cărei experiență ar trebui să fie
indispensabilă oricărui angajator.
 Revista România Mare
Nr. 1610, 19-25 oct 2021

29. Tată iartă-i că nu știu ce fac !

Cuvintele lui Iisus Hristos sunt valabile în multe
situații, la fel ca multe alte cuvinte ale Bibliei.
Scriam pe 11 iunie a.c. în articolul „Un puzzle care
nu-mi place deloc” că, de câțiva ani se lovește în
mod constant în 4 piloni pe care se sprijină nația
noastră: școala, familia, biserica și unitatea între
oameni. Explicam acolo, pe larg formele în care se
petrec aceste atacuri și revin acum fiindcă observ
că din nou se lovește în biserica națională.
A apărut pe youtube, o investigație a publicației
Recorder construită așa cum se prezintă chiar ei
„de o echipă de jurnaliști în jurul acestor principii:
jurnalism onest, făcut cu pasiune și pus în serviciul
public.” Cât de onești și de în serviciul public sunt
dumnealor rămâne de văzut. Nu am să disesc aici
reportajul făcut de ei, fiindcă s-a ocupat de asta
Patriarhia Română, în calitate de instituție atacată,
răspunzând tuturor acuzelor aduse și demontându-
le pe fiecare în parte. Vreau să scriu despre
motivația care i-a determinat pe oneștii ziariști de
la Record, să purceadă la o asemenea muncă.
Domniile lor fac parte dintr-o largă categorie de
cetățeni români, pentru care credința ortodoxă se
reduce la bani, influență și putere. Pentru ei, să fii
„popă” înseamnă să muncești doar o zi pe
săptămână, duminica, și să te umpli de bani
mergând prin casele oamenilor, să le anunți
sărbătorile importante sau căsătorindu-I,
botezându-le copii și îngropându-i. Își imaginează
că e ușor, și le e ciudă că nu și-au ales o asemenea
meserie. Da, pentru ei, să fi preot e o meserie la fel
ca cea de inginer, avocat, om de afaceri. Biserica e
o instituție care produce super bani, la care ei, din
păcate nu au cum să ajungă și atunci lovesc în ea
prin reportaje de felul ăsta gândindu-se că, preoții
le vor da și lor o ciozvârtă de ros pentru a fi lăsați în
pace. Cât despre Dumnezeu, hai să fim serioși.
Dumnezeu e pentru ei așa un basm, cu un bărbos
care stă undeva în cer și e oricum prea ocupat ca să
ne ajute pe noi. Cu ce e ocupat ? Păi cu afaceri cu
combinații, cu ce ne ocupăm toți, cum cu ce ? Cam
așa gândesc dumnealor, ziariștii de la Record.
Firește, că dacă lucrurile ar sta așa, (dar nu stau) ei
ar avea dreptate, ar fi niște ziariști onești care
depun o muncă în serviciul public, atrăgând atenția
cetățenilor, despre cum biserica le fură banii din
buzunare, așa că ar trebui ca ei, cetățenii, să nu mai
dea bani hoțomanilor de preoți, ci către niște firme
oneste, eventual ale lor, sau ale prietenilor lor,
care-I vor trata corect.
De unde se trage însă gândirea asta, și susținerea
de care se bucură în societatea românească, fiindcă
au totuși, în momentul în care scriu (15 oct), 2
milioane de vizualizări și 15000 de comentarii. Ce e
cu oamenii ăștia de sunt așa porniți? Aș încerca o
prognoză.
Ei sunt de fapt niște oameni suferinzi sufletește
fiind stăpâniți de patimi. Pentru ei, contemplarea,
credința, atenția la semnele pe care Dumnezeu ni
le trimite, nu există. Pentru ei există doar banii,
puterea, mândria și egoismul. Pentru a-și satisface
aceste plăceri nu se dau în lături de la nimic,
tăvălind în noroi orice consideră că le-ar satisface
patimile care-i robesc. Așa-mi explic reportajul pe
care l-au făcut.
Se simțeau inutili, pustii sufletește, nu mai
fuseseră în atenția publicului de mult și simțeau
nevoia de a-și satisface patima slavei deșarte (prin
laudele celor care le-ar lăuda reportajul) din care ar
deriva patima mândriei de care s-ar umple ca
urmare a acestor laude completate de cea a iubirii
de arginți (prin banii pe care urmau să-i obțină de
pe urma reportajului)
Acum, ar trebui să fie satisfăcuți și să se oprească
nu-i așa ? Nu, nu e, fiindcă una din caracteristicile
patimilor este tocmai setea omului după infinit,
care nu-și găsește ostoirea, decât întâlnindu-se cu
Dumnezeu Cel infinit. Oamenii stăpâniți de patimi,
întorc această sete dinspre Dumnezeu, spre
obiectele cu care caută să-și satisfacă patima ( bani,
laude, mâncare, sex, putere) obiecte care fiind
finite, nu le vor potoli setea.
Neânțelegând că pentru a-și astâmpăra setea de
perfecțiune, omul trebuie să se apropie de
Dumnezeu prin rugăciune și simțirea prezenței
Sale, oamenii supuși patimilor, încearcă
înconjurându-se de obiecte pe care și le
subordonează ( bani, putere, poziții sociale,
subalterni) să devină ei înșiși un centru de putere în
locul Celui Preaînalt, doar că nefiind un centru
adevărat, vor începe să alerge după lucruri pe care
să le adune în jurul lor, devenind robi ai acestora și
mutând tendința după un centru, de la Dumnezeu
la Lume.
Astfel, omul caută infinitul, desăvârșirea, împlinirea
și se alege cu nimicul lucrurilor lumești, al puterii,
frumuseții sau celebrității trecătoare. Patima, este
irațională fiindcă, deși omul stăpânit de ea își dă
seama că lucrurile finite nu pot răspunde aspirației
lui după infinit, iar această constatare îl va umple
de plictiseală și descurajare, totuși, el va continua
să se lase purtat de patima sa egocentrică.
Oamenii care sunt orientați către Lume, nu către
Dumnezeu, vor căuta mereu ale Lumii: să mănânce
bine, să aibă femei frumoase, ultimul tip de
smartphone sau de BMW și desigur cât mai mulți
bani cu care să-și cumpere toate astea. Dacă nu au
bani, sau cineva vrea să i le fure sau să le aibă
înanintea lui se mânie. Deși au tot ce-și doresc,
bani, influență, putere, simt că nu e destul și vor
mai mult.
Caută plăcerile cu orice preț, dar plăcerile produse
de patimi, nu le aduc decât durere în suflete. Se vor
simți mereu goi și pustiiți, incompleți, incapabili să
atingă maximul de laude, de admirație, de putere,
plăcere carnală sau de bani. Se iluzionează cu
capacitățile pe care le au și pe care au senzația că
le-au dobândit singuri, se umflă în pene bucurându-
se de invidia pe care o stârnesc în jur, și împroașcă
cu minciuni și amenințări pe oricine încearcă să ia
ceea ce cred ei că le aparține.
Oamenii stăpâniți de patimi nu își dau seama că tot
ceea ce au e de la Dumnezeu, nu de la ei, fiindcă
Dumnezeu cu asta se ocupă, nu cu combinații, cum
au ei senzația. Sunt atât de orbiți de slava deșartă,
încât nu văd că singurele lucruri produse de ei
înșiși, sunt păcatele și lucrurile rele. Nu-și dau
seama, pentru că patimile pricinuiesc și dezordinea
firii prin sfâșierea ce o aduc în ea.
Sfântul Maxim Mărturisitorul, spunea că mintea
punându-se în slujba simțurilor, nu este preocupată
să caute legăturile între rațiunile lucrurilor văzute
sau măcar de a privi un lucru în integralitatea lui, ci
își limitează interesul la un aspect parțial, atrasă de
plăcerea pe care i-o făgăduiește acel aspect. În
acest fel, sistemul unitar al lumii conduse de
Dumnezeu, scapă atenției acestor oameni, ce uită
mereu experiențele anterioare, fărâmițându-se în
acte de cunoaștere fără legătură între ele.
Cei care astăzi osândesc Biserica și o lovesc pentru
vini reale ori imaginare, nu vîd tabloul general, în
care-și taie craca de subt ei. Nu-și dau seama, că
distrugând unul din pilonii nației, aceasta se va
prăbuși iar ei vor cădea la rândul lor. Ei sunt
conduși de patima faimei, a banilor și a urii
împotriva Bisericii lui Hristos. De ce o urăsc ? Din
neputința de a se apropia de ea, din ciuda că nu o
înțeleg, din invidia pe respectul și ascultarea ce
sunt date preoților de către credincioși și de care ar
vrea și ei să aibă parte. Se visează adorați de mase
de oameni care să-i poarte pe brațe ca pe niște
salvatori ai neamului. Ce vor realiza de fapt ? Nimic.
O celebritate care va dispărea, în momentul în care
va apărea un alt subiect mai interesant ca acesta iar
ei vor redeveni aceeași necunoscuți care au fost
până acum, experimentând durerea și golul ce
întotdeauna însoțesc plăcerea.
Vor înțelege ei ceva din asta ? Desigur nu, ci vor
continua să sape în mizerii și în gunoaie, ca să
producă o porcărie și mai mare, care să le aducă
minutele de plăcere după care tânjesc atâta. Nu-și
vor da seama că Dumnezeu, pe ai cărui preoți îi
batjocoresc acuma, o să-i pedepsească la un
moment dat fiindcă acesta e un alt lucru cu care El
se ocupă. Atunci când pedeapsa va veni, dacă nu o
vor recunoaște, vor suferi, până când își vor da
seama că trebuie să-și îndrepte viețile către
Dumnezeu, fiindcă El este centrul, către care toți
oamenii tindem.
Indivizi ca aceștia, sunt cei care întreabă revoltați :
„de ce Dumnezeu dă suferință în lume și permite
moartea oamenilor”. Probabil nu-și dau seama, că
un părinte le produce suferință copiilor lui, atunci
când îi urechează sau când le dă o palmă la fund, ca
pedeapsă pentru greșelile comise spre îndreptarea
lor. Dacă ar realiza asta și-ar răspunde singuri. Cât
despre moartea oamenilor, asta doar Dumnezeu
știe, fiindcă el cunoaște pe fiecare dintre copii Lui și
până la urmă, moartea, cum spun sfinții părinți nu
e decât o reunire a omului cu Dumnezeu.
Într-un cuvânt, cei care au realizat reportajul, cât și
cei care gândesc la fel ca ei și-i susțin, sunt niște
oameni supuși patimilor, care nu pot să iasă din
caruselul în care se învârt în căutarea de plăceri,
chiar dacă acestea nu le aduc nici o satisfacție în
final, ci dimpotrivă. Toți aceștia sunt chinuiți de
vrăjmașii nevăzuți ai oamenilor, iar dacă noi,
revoltați de atitudinea lor ne mâniem și ne certăm
cu ei jignind-ui vom cădea la rândul nostru pradă
patimilor, chinuindu-ne și enervându-ne fără a
reuși să-i facem să-și vadă greșelile pentru că ei nu
văd și nu aud nimic din ceea ce e contrar plăcerii lor
de a terfeli Biserica Ortodoxă și clerul. Cum ar
spune înțelepciunea populară, „nu e el de vină
săracul, dracul l-a pus”.
Singurul lucru pe care putem și cred eu chiar
suntem datori să-l facem, e acela de a ne ruga
pentru ei. Să-l rugăm pe Dumnezeu, să-i ierte ca pe
unii ce nu știu ce fac, să le deschidă mințile și
inimile, ca să se poată elibera de patimi și să
găsească calea spre Tatăl ceresc al tuturor.
PS: se pare că, domnii jurnaliști tocmai au aflat, că
o parte însemnată a documentării lor a fost greșită
și și-au cerut scuze pentru eroare. Dumnezeu
lucrează...
 Revista România Mare
Nr. 1611, 26 oct.- 01 nov 2021

30. Nu mai citim.

Generația mea a citit. A citit de a rupt bibliotecile,
fiindcă altceva nu prea aveai de făcut. Netflix-ul
nostru era biblioteca. Aveam acolo tot felul de
„filme”. Tocmai de aceea, bibliotecile din
apartamentele românilor erau întotdeauna de
dimensiuni apreciabile.
Îmi amintesc, reacția unor prieteni ai mei cu care
am și făcut afaceri în turism, un scoțian și un
canadian, care, veniți la mine acasă de Crăciun au
rămas impresionați de numărul mare de cărți pe
care-l aveam în bibliotecă cât și de faptul că citisem
cam ¾ din ele. Cu siguranță în țările lor de baștină
existau astfel de biblioteci în casele oamenilor dar
probabil nu așa extinse, fiindcă la noi, unul din
lucrurile bune pe care le-a făcut socialismul, a fost
cultura de masă.
Faptul că nu aveam alternativă la citit, în
televiziune sau internet ne-a determinat să ne
umplem capetele cu mii de pagini și cel mai
important să ne dezvoltăm imaginația și spiritul
critic. Am învățat să ne punem întrebări și să
gândim cu propriul cap, iar asta ne-a ajutat foarte
tare. În liceu profesoarea de Limba Română,
doamna Medrea, ne spunea mereu să citim cât
putem de mult, fiindcă acela era timpul dedicat
lecturii. Atunci aveam vreme de așa ceva. Firește
nu toți i-am ascultat sfatul, dar eu și alții am
continuat să citim. În ceea ce mă privește am
continuat să citesc și în anii de după liceu și am
reușit să mă mențin, în medie, la 2 cărți citite pe an.
Pe lângă ele, articole de ziar sau de revistă, citite
cap – coadă nu doar titlul.
Recent am lansat un sondaj pe LinkedIn ca să văd
cât de mult citesc oamenii. Am fost surprins să văd
că din 12000 de vizionări, au votat 395 de oameni
din care: 41% au spus că citesc mai mult de 7 ore
pe săptămână, 35% citesc 3,5 ore pe săptămână,
18% alocă lecturii mai puțin de o oră săptămânal
iar 6% nu citesc. Rezultatele sondajului, chiar dacă
nu sunt reprezentative pentru întreaga populație,
ci doar pentru un segment al acesteia, reprezentat
de antreprenori, sunt totuși încurajatoare, deși la
nivel general, din ce văd eu, generațiile tinere sunt
extrem de dezinteresate de lectură. Citesc
maximum titlul unui articol, iar dacă acesta e
intereant trec la lecturarea acestuia „pe diagonală”
cum se spune, fără să înțeleagă mare lucru din el
fiindcă le lipsesc cunoștințele care se acumulează
doar prin citit. În rest, comunică prin imagini și
simboluri. Atât.
Marea majoritate a elevilor, refuză să citească până
și lecturile obligatorii pentru școală sub cuvânt că
„sunt plictisitoare”. Ca urmare, părinții ajung să
recurgă la audiobook-uri, ca să-și facă copii să
acumuleze informația. Cei care citesc, citesc cărți
apărute în anii aceștia, cu subiecte fantastice,
având desigur personaje fantastice, sau jurnale ale
puștilor și puștoaicelor, de unde nu învață cum să
acumuleze informații ci despre cum se îmbracă
colega, sau cum se comportă colegul, cine cu cine
s-a certat și desigur, despre cum o chinuie mama să
învețe.
Lipsa asta de lectură consistentă, aprofundată, se
repercutează, am senzația, în comportamentul
social al oamenilor. Am ajuns dependenți de
televizor unde nu doar ni se transmite știrea, ci ni
se și indică cum trebie să o analizăm, analiza
diferind, de la un post tv la altul, în funcție de
politica editorială. Suntem atât de robotizați încât
nici pe social media sau pe internet, dacă nu
primim totul pe tavă nu suntem în stare să căutăm.
Am publicat vara asta pe Facebook, oferte de
turism prin paginile agenției mele și am avut
surpriza să fiu sunat de oameni, care mă întrebau
de prețul excursiei, deși el se afla pe site și tot ceea
ce aveau de făcut era să apese pe imaginea
articolului pentru a ajunge acolo. Nu au știut nici
această chestiune elementară. Am zis că, poate, pe
Facebook, categoria de vârstă e una mai ridicată și
probabil nu se pricep. Am incercat pe Instagram iar
acolo, superficialitatea e si mai mare. Singurele
canale social media unde oamenii mai citesc ceea
ce scrii sunt Twitter și LinkedIn.
Lipsa de profunzime în receptarea mesajului scris,
este alarmantă, fiindcă oamenii au ajuns să nu mai
gândească și să nu-și mai folosească gândirea
critică, iar asta le influențează negativ viețile. Mă
gândesc, că dacă se va continua astfel, generațiile
viitoare vor fi și mai rupte de lectură și de cărți,
lucru care va accentua decăderea socială.
Ce am putea face ca să dezvoltăm în tinerele
generații pasiunea pentru citit ? Am putea să le
citim copiilor cât sunt mici povești cu imagini, iar
când cresc să-i punem să ni le povestească, să-i
trimitem să caute răspunsul la întrebări prima dată
în cărți și abia apoi pe internet, să le răspundem,
atunci când ne întreabă de unde știm toate
lucrurile pe care li le spunem, că am citit foarte
mult și așa am învățat, ca să le deschidem
curiozitatea și dorința de a citi. Chiar și cărțile care
le plac, scrise pentru generația lor ar fi bine să-i
încurajăm să le citească, fiindcă ne va fi mai ușor să
lectureze clasicii literaturii române pe care și noi i-
am învățat la școală.
Una peste alta consider că cititul este un
antrenament al minții extrem de necesar pe care ar
trebui să-l facem toți ca să nu decădem la stadiul
de roboței, obișnuindu-ne să citim cu atenție
textele până la capăt, cu atenție, chiar dacă ele
sunt articole de ziar. Încercați să-i antrenați pe cei
din jur, să-i atrageți spre lectură iar Revista
România Mare poate fi un bun început pentru cei
care nu găsesc interes în a citi o carte, fiindcă are în
cuprinsul ei, istorie, cultură, poezie, dar și articole
politice. Ar putea fi primul pas pentru ei, în
frumoasa călătorie spre lumea cărților.
 Revista România Mare
Nr. 1611, 26 oct.- 01 nov 2021

31. Nebunia
Anul 2019 se terminase bine. Începea 2020 și toată
lumea privea cu speranță înainte, findcă fiecare
aveam planuri de vacanță, de afaceri, de familie. A
trecut Anul Nou, s-au stins chefurile și la sfârșitul
lunii februarie, început de martie, au început să
apară știrile despre Coronavirus. La noi au fost 3
persoane confirmate ca bolnave, dintre care 2 s-au
vindecat.
Pe 1 martie, 49 de persoane erau în carantină și
7893 de persoane izolate la domiciliu. Peste doar 3
zile bilanțul din italia a înspăimântat continentul:
2502 confirmați ca bolnavi de Covid din care 80 de
morți și 276 vindecați.
M-au șocat imaginile, și nu știam ce se întâmplă.
Auzisem de un virus venit din China fiindcă se
vorbea despre el de prin noiembrie anul trecut, dar
nu credeam că va ajunge așa de repede în Europa și
mai ales că va face asemenea ravagii. La noi
lucrurile încă erau bune, dar, de ziua femeii, se
interzic manifestațiile publice mai mari de 1000 de
persoane și a doua zi apar restricțiile de trafic
dinspre statele europene afectate de COVID.
Ei bine, de aici începe nebunia. În următoarele 5
zile, pînă pe 13 martie, la Timișoara apare o
simptomatologie diferită de ce existase până atunci
la noi, pe 11 martie se suspendă cursurile școlare
pentru 11 zile, iar peste 2 zile avem 75 de cazuri
confirmate și se intră în scenariul 3 cu restricțiile de
trafic intern, care interzic deplasarea grupurilor mai
mari de 15 persoane, lovind exact în autocarele cu
turiști.
În momentul ăla, cei din Horeca începem să ne
gândim că anul 2020 o să fie bulversat rău de tot,
dar că totul își va reveni până-n vară. De unde să
știm ce avea să urmeze? O veste bună totuși, pe
fluxurile de știri: apare medicamentul Remdesivir,
și se anunță efectuarea primelor teste la un vaccin
pe care atunci cu toții, în unanimitate, îl vedeam
drept soluția cea mai sigură de a ne relua viețile.
Dr. Anthony Fauci de la Institutul Național de
Sănătate din SUA a spus: “chiar dacă cercetările
merg bine, un vaccin nu ar fi disponibil pentru o
utilizare pe scară largă timp de 12 până la 18 luni,
în cazul SARS, a durat 20 de luni de la secvențierea
genelor până la dezvoltarea vaccinului”.
Ne-am gândit cu toții că mai avem de așteptat și a
început altă nebunie, aceea a aprovizionării ca pe
vreme de război. În câteva zile drojdia s-a evaporat
de pe rafturile magazinelor, fiindcă toți românii
doreau să-și coacă pâinea acasă. Din această cauză
prețul mașinilor de făcut pâine a crescut amețitor și
cu toate astea, se vindeau ca…pâinea caldă. Drojdia
ajunsese ce erau țigările Kent acum 30 de ani, pe
social media apăreau fotografii cu cămările pocnind
de produse, iar seara, pe străzile pustii treceau cu
girofarul pornit mașinile de poliție, pentru a spori
impresia de stare de asediu în care ne aflam cu
toții.
Între timp, s-a făcut luna mai și cazurile confirmate
au ajuns pe data de 17, la un număr total de 16871
persoane, din care 9890 au fost declarate vindecate
și 1094 de persoane decedate. Turismul se
prăbușește cu zgomot împreună cu hotelurile și
restaurantele, care încep să se închidă și să trimită
oamenii în șomaj, sau definitiv acasă. Agențiile de
turism încep returnarea avansurilor primite pentru
excursiile ce urmau să se desfășoare, iar asta le
dezechilibrează extrem de rău, lucru neânțeles de
cei angajați în alte sectoare de activitate care-și
luau bine merci salariile.
Guvernul a promis că va căuta surse de ajutor
pentru companiile din industria HORECA, fiindcă
băncile și ANAF-ul doreau să-și încaseze ratele la
credite și impozitele, pentru că legea nu prevedea
așa o situație pandemică. Tot ce a reușit statul
român să facă, a fost acordarea unei perioade de
suspendare cu 9 luni de zile a plății ratelor către
bănci pentru firmele și angajații HORECA și din alte
domenii de activitate lovite de pandemie, sperând
că până atunci ne vom reveni din criză.
Între timp, prin Austria, Germania, Marea Britanie,
în conturile firmelor intrau sume suficiente de bani
pentru a le ține pe linia de plutire. La noi, abia în
primăvara aceasta au intrat niște bani din fonduri
europene pentru plata datoriilor la ANAF si la bănci
ale acestor companii, rămânând încă în așteptare
ajutorul promis de peste un an și jumătate. Poate
vă întrebați cum supraviețuim ? Cei care aducem
turiști străini în România, extrem de greu.
Pe lângă cazurile ce creșteau zilnic, pe lângă
televiziunile care nu vorbeau decât despre
Pandemie pe un ton agitat care stârnea panică,
veneau totuși vești bune despre vaccinul salvator.
Astfel, pe 14 aprilie, compania Moderna dezvoltase
una din cele 5 cele mai avansate formule de vaccin,
alături de companii din China, iar pe 22 aprilie,
Germania aprobă primele teste clinice pe oameni
pentru un vaccin produs de compania Bion Tech, în
colaborare cu Pfizer, iar peste alte 8 zile, Astra
Zeneca anunța și ea că a început testele pe oameni.
Potrivit OMS, la acea data erau 89 de vaccinuri în
curs de dezvoltare. Specialiștii susțineau că va dura
între 12 și 18 luni pentru ca un vaccin să fie
considerat sigur pentru a fi distribuit și administrat
populației. Adică prin 30 aprilie sau 30 octombrie
2021. Cum bine știm, lucrurile s-au petrecut mult
mai repede decât au pronosticat ei, astfel că la ora
actuală aproape jumătate din populația globului e
deja vaccinată.
Pe 14 mai, citesc că Agenția Europeană a
Medicamentului, (EMA) ține isonul specialiștilor de
la OMS, spunând că nu crede că vom avea un
vaccin până în septembrie, ci abia la începutul
anului 2021 deși Agenţia Europeană a
Medicamentului, care se află în legătură cu 33 de
dezvoltatori, depune toate eforturile pentru a
accelera procesul de aprobare, a declarat directorul
responsabil de vaccinuri din cadrul EMA, Marco
Cavaleri, relata atunci Agenția de Presă Reuters,
citată de Agerpres.
Același domn a mai spus că: "pentru vaccinuri,
deoarece dezvoltarea trebuie să înceapă de la
zero... am putea privi dintr-o perspectivă optimistă
- într-un an de acum înainte, deci la începutul
anului 2021". Oficialul EMA a exclus posibilitatea
omiterii celei de-a treia faze de testare, despre care
a spus că este necesară pentru a fi convinşi că
vaccinul este sigur şi eficient.
Agenţia Europeană a Medicamentului are totodată
în vedere 115 tratamente diferite pentru COVID-19,
boală care a provocat aproape 300.000 de decese
la nivel global, conform datelor Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii.
Marco Cavaleri a afirmat că unele dintre aceste
tratamente ar putea fi aprobate în Europa încă din
vara anului 2020, însă nu a specificat despre ce
tratamente este vorba.
Coda con tutti, acestor poziții se raliază și domnul
ministru al sănătății din România, Nelu Tătaru,
care, desi este adeptul schemei vaccinării
obligatorii care este valabilă acum, pentru că o
consideră absolut necesară în construirea unei stari
de sănătate a nației, are altă părere despre
vaccinarea obligatorie anti-COVID. Spune că
aceasta ar trebui să fie recomandată, nu
obligatorie, cum se întâmplă în cazul vaccinului
antigripal. Mai pe larg, domnia sa spunea
următoarele: „Am trecut printr-un prim moment al
pandemiei, poate vom trece și prin al doilea.
Suntem o rată dintre noi care se imunizează.
Imunizarea noastră se poate face în două feluri:
trecând prin boală sau vaccinându-ne.
Deocamdată, vaccinul nu-l avem. Un posibil vaccin
toată lumea îl dă ca posibil în a doua jumătate a
anului viitor. Dacă privim acest lucru, posibilitatea
ca, odată apărut acest vaccin anti-COVID la un an și
jumătate după, nu știu dacă vom mai fi atât de
acerbi încât să-l credem obligatoriu”.
„Ca și vaccinul antigripal, ca și vaccinul anti-COVID,
le recomand continuă domnia sa. Sunt acele seturi
de vaccinuri care se fac pe program, la nivel
național, pe care le luăm din copilărie, pentru
acelea aș face vaccinare obligatorie. Ne gândim că
este un vaccin nou, că este o patologie nouă. A
introduce obligativitatea, fără a avea o perioadă de
testare, o perioadă de evaluare pe 2-3 sezoane, e
un lucru dificil. Este o recomandare să se facă, dar
nu putem introduce obligativitatea după un an, doi
de boală”, a explicat Tătaru. Ministrul spune, însă,
că susține legea privind vaccinarea obligatorie.
„Acolo sunt perfect de acord. Dacă ne uităm în
urmă, unde tot ce a însemnat vaccin a început să
capete și un curent antivaccinist - nu sunt de acord.
Tot ce a însemnat vaccinarea obligatorie pentru
bolile pe care le știm, sunt total de acord”, a spus
Tătaru. Între timp, și-a mai schimbat poziția despre
obligativitatea vaccinării anti COVID.

Așadar, în luna mai, avem o lume panicată de știrile

ce curgeau la televiziuni și prin ziare despre
Pandemie, economia mondială e oprită din mers,
pentru că transporturile se îngreunează teribil,
oamenii se distanțează social, iar specialiștii la care
toți privim cu încredere nezdruncinată, ne spun că
vaccinul salvator va veni abia prin a doua jumătate
a lui 2021.
Cu toate astea statele puternice ale lumii fac
eforturi financiare importante pentru a grăbi
procesul de fabricare al vaccinului astfel că, la 7
iulie Bloomberg, anunță că Novavax Inc., una dintre
companiile care lucrează la un vaccin împotriva
COVID-19, va primi 1,6 miliarde de dolari prin
programul Operațiunea Warp Speed a SUA
Fondurile vor permite companiei să facă teste
avansate pe oameni și să stabilească o unitate de
producție, pentru a putea furniza 100 de milioane
de doze până la sfârșitul anului 2020, a anunțat
compania într-un comunicat de presă. Acțiunile
companiei au crescut cu 33% în tranzacțiile de
dinainte de deschiderea bursei, după acest anunț.
Novavax este una dintre companiile care încearcă
să dezvolte un vaccin împotriva noului coronavirus.
Programul Warp Speed al Administrației Trump a
finanțat mai multe companii, inclusiv Johnson &
Johnson, Merck & Co., Pfizer Inc., Moderna Inc. și
AstraZeneca Plc, pentru a obține vaccinul cât mai
devreme.
Operațiunea Warp Speed urmărește astfel să
scurteze un proces care, de obicei, durează ani
întregi. Programul este coordonat de generalul
Gustave Perna, care conduce Programul pentru
Dotări al Armatei SUA, și de fostul director executiv
al GlaxoSmithKline, Moncef Slaoui. Fondurile vor
permite Novavax să înceapă faza finală a studiilor
pentru vaccin, pe 30.000 de subiecți.
Compania de biotehnologie a mai primit în luna
mai, 388 milioane dolari de la Coaliția pentru
inovație în prevenirea epidemiilor, cea mai mare
contribuție din partea organizației la acea vreme.
Candidatul la vaccin al companiei, este menit să
creeze anticorpi care blochează proteinele pe care
noul coronavirus le folosește pentru a-și infecta
gazda.
Companii de medicamente și institute de cercetare
din toată lumea lucrează la peste 130 de vaccinuri
experimentale, potrivit Organizației Mondiale a
Sănătății. Moderna, Pfizer și Universitatea din
Oxford, care lucrează cu AstraZeneca, sunt printre
cele care au început testele clinice pe pacienți
sănătoși.
Poate din cauza acestei grabe și a arderii etapelor,
cel puțin din punctul de vedere al oamenilor cărora
nimeni nu le-a explicat cum se poate face asta,
încep să ridice vocea antivacciniștii și să spună tot
felul de lucruri negative despre noile vaccinuri
bazate în special pe tehnologia mARN. Ce nu pricep
eu, ca un neavenit în materie, este cum poți să sari
niște etape de testare a unui vaccin, când cei de la
OMS și EMA spun că nu se poate face asta ?
Ne răspunde la această întrebare, pe data de 30
august, șeful Administrației americane pentru
Siguranță Alimentară și Farmaceutică (FDA). Într-un
interviu pentru Financial Times, Stephen Hahn a
spus că agenția pe care o conduce, este pregătită
să autorizeze vaccinul înainte de finalizarea celei
de-a treia părți a testelor clinice, atâta vreme cât
oficialii înțeleg că beneficiile sunt mai importante
ca riscurile. Însă el a apărat instituția pe care o
conduce împotriva acuzațiilor că grăbește procesul
pentru a-i îmbunăți șansele de realegere a
președintelui Trump.

“Este de datoria sponsorului (dezvoltatorului de

vaccine) să ceară autorizația sau aprobarea, și noi
luăm o decizie privind cererea. Dacă vor face acest
lucru înainte de terminarea Fazei Trei, am putea
considera că este adecvat. Am putea să găsim că e
inadecvat, vom lua o decizie”, a spus Hahn.

Decizia lui Hahn privind acordarea unei aprobări

pentru producerea vaccinului Covid-19 probabil va
fi una dintre cele mai importante și delicate decizii
din istoria sistemului public de sănătate din SUA.

China și Rusia au aprobat vaccinuri fără să aștepte

finalizarea celei de-a treia părți a testelor clinice,
care este cea mai mare și mai riguroasă parte
dintre toate testele pentru dezvoltarea unui
medicament. Însă aceste state au fost criticate de
către oficiali din sistemele de sănătate publică –
inclusiv cei din SUA – care au avertizat că ar putea fi
nesigur să faci un astfel de lucru.

Doctorul Hahn a insistat că există o cale sigură

pentru ca un vaccin să devină disponibil înainte de
terminarea Fazei Trei a testelor – probabil prin
emiterea unei autorizații de urgență pentru uz de
către anumite grupuri, și nu un acord general.

“Autorizația noastră de urgență nu este același

lucru ca o aprobare deplină. Standardul legal,
medical și științific pentru acest lucru, este că
beneficiul depășește riscul în cadrul unei urgențe
sanitare”, a spus el.

Ce nu știam eu atunci, dar am aflat între timp, este

faptul că, această tehnologie ARNm, a fost
inventată de o unguroaică pe numele ei Katalin
Kariko.
În anii 60, descoperirea ARNm fusese anunțată cu
mare entuziasm științific. Cercetătorii din SUA și
Europa au vrut ani la rîns să descopere exact modul
în care ADN-ul este implicat în crearea proteinelor-
șirurile lungi de aminoacizi vitale pentru creșterea
și funcționarea tuturor formelor de viață.

S-a dovedit că ARNm a fost răspunsul. Aceste

molecule acționează ca niște magnetofoane
digitale, copiind în mod repetat instrucțiuni din
ADN-ul din nucleul celulei și transportându-le către
structuri de fabricare a proteinelor, numite
ribozomi. Fără acest rol-cheie, ADN-ul nu ar fi
altceva decât un șir inutil de substanțe chimice, așa
că unii au numit ARNm-ul „software-ul vieții”.

ARNm artificial, proiectat și creat într-un vas Petri și

apoi livrat celulelor pacienților bolnavi prin
nanoparticule, a oferit o modalitate de a instrui
corpul să se vindece singur.

În 1985, Karikó a decis că este timpul să părăsească

Ungaria și să se îndrepte spre SUA. Aici a început să
lucreze la terapii cu ARNm care ar putea fi utilizate
pentru îmbunătățirea transplanturilor de vase de
sânge, prin producerea de proteine pentru a
menține în viață vasele nou transplantate. Din nou
s-a izbit de finanțarea proiectelor.

În 2005, Kariko și Drew Weissman au publicat un

studiu care anunța o formă modificată în mod
specific de ARNm și care a înlocuit Uridina cu un
analog – o moleculă care arăta la fel, dar nu a indus
un răspuns imun. Când șoarecii au fost injectați cu
acest ARNm modificat, au supraviețuit.

„Ne-am dat seama în acel moment că acest lucru

va fi foarte important și ar putea fi utilizat în
vaccinuri și terapii. Așadar, am publicat o lucrare,
am depus un brevet, am înființat o companie și
apoi am constatat că nu există interes. Nimeni nu
ne-a invitat nicăieri să vorbim despre asta”,
povestește ea.

Abia în 2010, Derrick Rossi, cercetător la

Universitatea Stanford, captivat de lucrarea lui
Karikó și Weissman, a fondat cu un grup de
profesori de la Harvard și MIT, o companie de
biotehnologie, numită Moderna, cu scopul clar de a
utiliza mARN modificat pentru a crea vaccinuri și
terapii.

Iar după ani de lupte pentru a convinge că

cercetarea ei a meritat, Kariko știe că descoperirea
sa în tehnologia ARNm ar putea schimba viața a
miliarde de oameni din întreaga lume și ar putea
contribui la sfârșitul pandemiei globale.

Interesant e, că desi ne aflam în august 2020, nu se

mai auzea nimic despre cele 115 tratamente
diferite pentru COVID pe care EMA susținea că le-ar
putea aproba încă din vara acelui an, în schimb
toată lumea ardea etapele de producere a
vaccinurilor, în timp ce oamenii mureau, fiindcă
exista doar medicamentul Remdesivir.
Pe data de 4 septembrie 2020, Organizația
Mondială a Sănătății spunea niște lucruri extrem de
normale, apreciez eu acum. Citez: „Niciunul dintre
vaccinurile potenţiale aflate în etape avansate ale
studiilor clinice nu a demonstrat până acum „un
semnal clar” care să ateste o eficienţă de cel puţin
50%, considerată necesară de către OMS”, a
declarat purtătoarea de cuvânt a acestei
organizaţii, Margaret Harris, motiv pentru care,
oficiali americani din domeniul sănătăţii publice şi
reprezentanţi ai companiei Pfizer Inc. au anunţat că
un vaccin dezvoltat de acest grup farmaceutic ar
putea fi disponibil pentru a fi distribuit cel mai
devreme spre sfârşitul lunii octombrie a anului
2020.

Aceeași doamnă a mai spus: ”chiar nu ne aşteptăm

să asistăm la o vaccinare în masă până la jumătatea
anului viitor fiindcă această fază 3 a studiilor clinice
trebuie să dureze mai mult, deoarece trebuie să
vedem dacă vaccinul oferă cu adevărat o protecţie
şi, de asemenea, cât este de sigur”, a adăugat ea,
referindu-se la o fază a cercetărilor medicale în
cadrul căreia sunt realizate studii clinice de
amploare. „Mulţi oameni au fost vaccinaţi, însă noi
nu ştim dacă vaccinul funcţionează... în acest
moment nu avem un semnal clar care să ateste că
vaccinul administrat deţine cu adevărat nivelurile
cerute de siguranţă şi de eficienţă”, a mai spus
Margaret Harris.

Ei bine, eu am înțeles că vaccinul trebuie să fie

eficient contra virusului pe care dorește să-l
combată și în același timp trebuie să fie sigur
pentru viața omului. Nu știu ce s-a întâmplat într-o
lună și jumătate, dar pe 23 octombrie 2020,
Germania spune că se pregătește să înceapă
vaccinarea anti COVID după ce a plătit 735 de
milioane de euro, ca să accelereze cercetarea
noului vaccin, iar pe 9 noiembrie, compania Pfizer,
anunță că vaccinul ei a ajuns la o eficacitate de
90%.
Așadar, în doar 2 luni și 4 zile câte au trecut din 4
septembrie 2020, de când OMS spunea că nu există
vaccinuri care să ateste o eficiență de cel puțin 50%
până pe 09 noiembrie când Pfizer anunța că
vaccinul dezvoltat de ei a ajuns la 90%, oamenii de
știință au făcut o minune. Păi cum așa? Înseamnă
că toți specialiștii de la OMS și EMA care spuneau
că trebuie să treacă cel puțin 1 an și jumătate până
la începerea vaccinării ar trebui să-și dea foc la
diplome pentru că au comunicat informații
mincinoase.
Considerând adevărată, eficiența de 90% a
vaccinului contra virusului, ar rămâne de aflat dacă
și a doua condiție de care ne vorbea doamna
Margaret Harris, referitoare la siguranța acestuia
pentru om, a fost îndeplinită. Totuși, acest lucru a
fost posibil, din cauza că etapele de verificare s-au
desfășurat în paralel, nu consecutiv.
Pe 23 noiembrie compania Astra Zeneca anunță că
vaccinul produs de cercetătorii de la Universitatea
Oxford in Marea Britanie a atins și el o eficacitate
de 90% în doar 10 luni, deși procesul normal e de
10 ani. Vaccinurile astea sunt ca feți frumoșii din
basmele românești care creșteau într-un an, cât
alții în zece. Să vedem totuși ce conține acest
vaccin și cum funcționează el. Profesorul Andrew
Pollar spune că, vaccinul Astra Zeneca este un virus
de răceală obișnuit, modificat genetic care a fost
folosit pentru a infecta cimpanzei. A fost modificat
pentru a opri apariția unei infecții la oameni și
pentru a transporta schema unei părți din
coronavirus, cunoscută drept proteina țepușă.
Odată ce schema se află în corp, el începe
producția proteinei țepușă a coronavirusului, pe
care sistemul imunitar o recunoaște ca o
amenințare și încearcă să o elimine. Când sistemul
imunitar vine în contact cu virusul adevărat, știre ce
să facă. Simplu nu ?
Dacă tot vorbim despre cum funcționează
vaccinurile, să ne uităm un pic și pe cele care
folosesc tehnologia ARN mesager luând drept
exemple vaccinurile Moderna și Pfizer așa cum
erau ele descrise pe 8 ianuarie 2021. Ambele
vaccinuri utilizează tehnologia ce se bazează pe
ARN mesager. Acest tip de vaccin învață corpul să
creeze anticorpii necesari în lupta cu virusul.
Anticorpii sunt pregătiți să lupte cu virusul real
atunci când persoana vaccinată este expusă la
infecția cu SARS-CoV-2. ARN-ul mesager pătrunde
în celulele umane, unde transmite informația
necesară producerii proteinelor proprii virale, față
de care, ulterior, se vor dezvolta anticorpii.
Fragmentele de ARN mesager sunt deteriorate de
enzimele proprii celulelor umane într-un interval de
până la 5-7 zile și nu influențează în vreun fel ADN-
ul celular, având în vedere că nu pătrund în nucleu.
Eficacitatea celor două vaccinuri este aproximativ
aceeași. Vaccinul BioNTech Pfizer (Comirnaty) are o
eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID-19, în
timp ce vaccinul Moderna are eficacitate de 94.1%.
Pentru niciunul dintre vaccinuri nu se poate spune
încă măsura în care previn și infecția asimptomatică
cu virusul SARS-CoV-2. Protecția pe termen lung nu
poate fi cunoscută cu exactitate până în prezent
pentru vreunul dintre vaccinurile aprobate de EMA.
Vârsta: Vaccinul Comirnaty (Pfizer) este aprobat
pentru utilizare începând cu vârsta de 16 ani, în
timp ce vaccinul Moderna este aprobat de la vârsta
de 18 ani.
Sarcina și alăptarea: Niciunul dintre vaccinuri nu a
fost studiat pe loturi care să includă femei
însărcinate sau care alăptează, însă studiile
preclinice nu arată că ar exista efecte dăunătoare
asupra fertilității, sarcinii sau a fătului. Nu este
cunoscut dacă vaccinul influențează alăptarea.
Conform EMA, nu sunt raportate riscuri în legătură
cu alăptarea. În ambele situații se recomandă
consultarea prealabilă a medicului pentru a fi luate
în considerare riscurile și beneficiile individuale.
Ambele vaccinuri necesită două administrări –
pentru Comirnaty (Pfizer) rapelul se administrează
la 21 de zile, iar pentru vaccinul Moderna la 28 de
zile. Ambele doze de vaccin trebuie făcute cu ser de
la același producător. În momentul vaccinării se
păstrează și doza de rapel.
Reacțiile adverse sunt de regulă ușoare sau
moderate, similare pentru ambele vaccinuri. Cele
mai frecvente sunt: durere în braț, la locul
administrării, oboseală, dureri de cap, frisoane,
dureri musculare și articulare, febră, tumefierea
ganglionilor limfatici. Aceste reacții adverse apar ca
urmare a stimulării sistemului imun, sunt
tranzitorii, trec spontan apar mai frecvent la tineri
și după cea de-a doua doză.
Firește că între timp, comentariile antivaccin au
început să apară, vorbind despre tromboze,
miocardite și alte boli ce apar după administrarea
vaccinului. Folosindu-se de faptul că noua
tehnologie e puțin cunoscută și testată cât și de
arderea unor etape necesare înainte de punerea pe
piață a vaccinurilor, criticii acestora dezvoltă teorii
care, cel puțin în România, cresc numărul
antivacciniștilor la aproape 2 treimi din populație și
așa afectată de numeroasele teorii ale conspirației
ce circulă încă de la începutul pandemiei.
Între timp, după o vară înaintea căreia domnul
președinte a spus că am învins pandemia și
măsurile de protecție s-au relaxat total, de mă și
miram ce libertate e în România când la Italieni,
Francezi, Australieni sau Germani era plin de
proteste, și se introducea acest „pașaport verde”.
Ei bine, de curând, distracția s-a încheiat și acest val
4 al pandemiei ne-a lovit cu forța unui Tsunami,
luând cu el multe vieți. Într-o țară, cu doar 35% din
cetățeni vaccinați, boala a făcut ravagii nu doar
pentru că cei neprotejați erau atât de mult ci și din
lipsa medicamentelor și a testărilor care să
identifice din faza inciepientă boala și astfel ea să
poată fi tratată medicamentos. De ce nu avem
medicamente și s-a renunțat la testări știe doar
conducerea țării.
Cert e, că, după acest dezastru, românii s-au
întdreptat deciși spre centrele de vaccinare pentru
a se proteja de COVID iar medicii apreciază că la
ritmul de 64000 de vaccinări zilnice câte sunt acum,
am putea pe 29 dec să avem 10 milioane de români
vaccinați cu prima doză iar in martie anul viitor 15
milioane, adică 78% din populația rezidentă în țară.
Același lucru am să-l fac și eu astăzi, cu toate
dubiile pe care le-am avut cu privire la vaccin, cu
toate criticile aduse felului în care s-a gestionat
pandemia în România și cu toată nedumerirea
privind lipsa de medicamente pentru tratarea
acestei boli, fiindcă ultimul mesaj pe care l-am
primit de la un om drag mie, a fost acesta: „ Este
cumplită boala. Să te vaccinezi. Eu așa voi face,
numai să scap”.
(la scrierea acestui articol am folosit informații de
la Digi24 și Capital.)
 Revista România Mare
Nr. 1611, 26 oct.- 01 nov 2021

32. Statuile.
Scriu acest articol, legându-mă de un eveniment
care a avut loc la Sibiu, pe data de 10 septembrie
2021 sub patronajul președintelui Klaus Johannis,
inaugurarea statuii lui Samuel von Bruckental din
fața palatului (muzeului) care-i poartă numele.
Peste o săptămână, 200 de români au ținut să arate
țării, că numitul baron nu a fost doar un colecționar
important, ci și responsabil direct, în calitatea sa de
guvernator al Transilvaniei, de înăbușirea răscoalei
țărănești din 1784 conduse de Horea, Cloșca și
Crișan și de execuția barbară a primilor doi. La trei
săptămâni, după această demonstrație, un
cetățean, deocamdată necunoscut, a agățat la gâtul
statuii o pungă, din care curgea vopsea roșie,
galbenă și albastră.
Statuile, sunt monumente care ne aduc în
memorie, figurile celor care au lăsat urme de
neșters în conștiința contemporanilor, deși cum se-
ntâmplă de obicei, eroii unora, sunt călăii altora. De
regulă, asta nu e o problemă, fiindcă statuile eroilor
națiunii, se cridică între granițele acesteia, astfel
încât ele nu deranjează pe nimeni.
Cu toate astea există exemple de statui care, la fel
cu cea a lui Bruckental, au creat multe discuții în
zonele unde au fost amplasate, fiindcă
personalitățile pe care le reprezentau, deși
recunoscute la nivel mondial, au stârnit
nemulțumirea unor oameni.
Astfel, cele mai recente exemple sunt cele legate
de statuile lui Cristofor Columb dărâmate de
reprezentanții, mișcării BLM pentru că acum 500 de
ani, ar fi năpăstuit populația băștinașă. Ce mai
conta că el este unul din cei mai importanți
navigatori și un demn reprezentant al Renașterii,
statuile i-au fost distruse de niște băieți
înfierbântați. Apoi, tot în SUA, avem la Chicago, un
monument dăruit orașului de Mussolini, iar la
Seattle o statuie a lui Stalin. Cu alte cuvinte,
dușmani ai Americii, în Al Doilea Război Mondial și
în Războiul Rece. Dușmani, care nu au ajuns pe
teritoriul Unchiului Sam pentru a-i omorî populația
civilă sau a-i impune o stăpânire înrobitoare ani de
zile. În cazurile astea, cred că mai mult de jumătate
din populația celor două orașe, habar nu are cine
au fost cei doi dictatori, motiv pentru care nu-i
interesează că aceștia au monumente în oraș.
Tot în SUA, felul în care arată o statuie a lui Martin
Luther King și una a tenismenului Artur Ashe au
stârnit nemulțumirea cetățenilor, fiindcă despre
primul se spune că are o figură arogantă, iar despre
celebrul jucător de tenis, că poziția în care a fost
reprezentat, dă senzația că ar lovi niște copii
sculptați în jurul său. În ambele cazuri, constat
motive care țin de estetică și talentul artistului și
care pot fi trecute ușor cu vederea.
Exemplele pot continua, cu statile lui Ghandi și ale
lui George Washington, doi inamici ai fostului
Imperiu Britanic, sau cu o Statuie a reginei Victoria
mutată din Dublin, unde jignea sentimentele
irlandezilor, la Sydney. Răposatul Imperiu Britanic
nu mai înseamnă mare lucru în conștiința englezilor
de astăzi, care nu mai au sentimentul apartenenței
la imperiu și în mod cert, nu au cum să fie
scandalizați de prezența la Londra, a statuilor celor
două personaje istorice, despre care toți au învățat
la școală.
După cum vedeți, cele mai controversate statui ale
lumii, sunt astfel, pentru motive care țin mai mult
de confruntarea politică sau de felul în care au fost
construite, decât de vreun rău direct și nemijlocit,
făcut națiunilor care le găzduiesc.
La noi, lucrurile stau diferit, poate pentru că noi,
trăim împreună cu o populație ai cărei strămoși, din
păcate, ne-au creat o mulțime de necazuri și pe
care aceasta dorește să-i cinstească. De aceea,
respectivii strămoși au o mulțime de statui în
orașele României. Desigur, asta se întâmplă în
special în Transilvania, unde indivizi cu o
recunoscută activitate antiromânească, nu doar
politică ci și faptică, prin crime săvârșite împotriva a
mii de români, au statui.
Mă refer aici la Abert Wass, declarat criminal de
război în 1946 care are statui la Odorheiul Secuiesc,
Lunca Mureșului și Reghin. Dacă-mi amintesc eu
bine, Mareșalul Ion Antonescu, prețuit de foarte
mulți români pentru războiul anti sovietic, nu are
statui în România, unica existentă fiind îndepărtată
de Ordonanța de Urgență nr 31 din 13 martie 2002
emisă de guvernul domnului Adrian Năstase,
privind „interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu
caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării
cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor
infracțiuni contra păcii și omenirii”. Care prevedea
în articolul 12, că autoritățile administrației publice
au obligația de a „interzice ridicarea sau
menținerea, cu excepția muzeelor, a unor statui,
grupuri statuare, plăci comemorative referitoare la
persoanele vinovate de săvârșirea unor infracțiuni
contra păcii și omenirii”.
Un alt exemplu, se leagă de Jozsef Nyro, politician
și ziarist de extremă dreapta, fascist, refugiat după
1949 în Spania franchistă, care are o statuie în
Parcul din Odorheiul Secuiesc. Atât statuia acestui
domn, cât și Albert Wass ar trebui să dispară din
locurile unde sunt amplasate conform actului
normativ indicat mai sus, care, din câte știu, este
încă în vigoare. Cine să-l aplice însă? Nu se aplică în
România multe alte acte normative, de ce s-ar
aplica acesta ? Ideea nu e, să le facem rău
maghiarilor, demolând statuile unor oameni pe
care ei, din anumite motive îi admiră, ci aceea de a
aplica legile în mod egal pentru toți.
Revenind la statuia lui Bruckental cu care am
deschis acest articol, ea se încadrează la o categorie
de personaje istorice care, neavând legătură cu
nazismul nu intră sub incidența nici unei legi
moderne. Prin urmare, nu ai ce să-i faci și nici nu
cred că ar trebui să-i faci ceva. Ea reprezintă un
brand al Sibiului și dacă nu ai luat măsuri împotriva
statuilor altor indivizi, care au făcut românilor mult
mai mult rău decât a făcut Bruckental, de ce-ai
începe tocmai cu el ? Horea, Cloșca și Crișan sunt
onorați la Alba Iulia și în alte orașe ale României,
fiind vii în memoria fiecărui român care le cinstește
sacrificiul, nemaivorbind de faptul că Marea Unire
din 1918, a răzbunat cu vârf și îndesat, moartea
pentru neam, a tuturor eroilor noștri.
Pe de altă parte, totul e trecător pe lumea asta,
chiar și statuile, iar peste 150 de ani nu se va mai ști
cine au fost cei enumerați mai sus, iar lumea le va
înlocui cu altele mai la modă, cu timpurile ce vor
veni. Oamenii vor ierta și vor uita, mergând mai
departe, amintindu-și doar lucrurile bune, conform
zicerii populare: „cele bune să se adune, cele rele
să se spele”.
 Revista România Mare
Nr. 1611, 26 oct.- 01 nov 2021

33. Caterinca
Conform DEX, substantivul caterinca, înseamnă
flașnetă. Doar verbul „a face caterincă” înseamnă
în limbaj argotic, să-ți bați joc de ceva sau cineva.
Nu mi-a plăcut niciodată caterinca sau „mișto-ul”
cum se numea acum 40 de ani. Am considerat că e
o activitate jignitoare, al cărei rezultat e doar acela
de a hăhăi umilind un om și cam atât.
Spre deosebite de caterincă, ironia, ca parte a
umorului, e o afirmație care conține o ușoară
batjocură la adresa cuiva sau a ceva, folosind de
obicei semnificații opuse sensului lor obișnuit.
Aceasta, are ca scop ajutarea celui vizat de ea, să-și
îndrepte comportamentul rău ce a fost ținta ironiei,
caterinca în schimb, are ca rezultat umilirea celui
batjocorit, cearta, invectivele aruncate reciproc,
concentrarea pe distrugerea adversarului și
împingerea la o parte a motivului de la care a
început totul. Astfel, ai la îndemână, o metodă
perversă de a distruge idei sau fapte ale celorlalți
cu care tu nu ești de acord.
Perversă, pentru că, distanța între ironie și
caterincă este una extrem de mica, iar majoritatea
oamenilor nu disting între ele, considerându-le
același lucru și atunci e ușor să distrugi idei, fapte
sau oameni sub masca umorului spunând : „ce i-am
făcut domnule, am glumit, ia uite mă nu mai știi de
glumă?” moment în care tu, ești luat în râs, fiindcă
te superi degeaba.
În concluzie, oamenii nu vor mai reține idea sau
fapta bună, ci doar batjocorirea ei fiindcă aceasta i-
a amuzat și apoi vor continua să-și amintească dea
ea, râzând când sunt triști și ajungând să creadă că
ideea bună era de fapt o prostie de care merită să
râdă.
Cu atât mai grav e, când caterinca devine un
instrument extrem de eficient în mână unor
profesioniști ai cuvântului, formatori de opinie,
care lucrează în televiziune sau la radio ori sunt
comedianți care spun glume în spectacole de
stand-up comedy. Ei au un public numeros, care-i
ascultă și care crede în ei și-n părerile lor.
Ascult dimineața în mașină posturile de radio
naționale comerciale și aproape toate au la
emisiunea de dimineață o echipă de băieți care,
atunci când este cazul, iau la mișto câte-un subiect
pe care-l dezavuează, și-l „prelucrează” până nu
mai face nici doi bani. Printre subiectele cele mai
„tăvălite” se numără învățământul, profesorii,
învățătorii, Biserica, preoții, cetățenii care sunt
împotriva progresismului, neomarxismului, sau cei
care au o problemă cu propaganda deșănțată
LGBTQ. Astfel, se atacă batjocorindu-se, tot ceea ce
contrazice propaganda oficială pe subiectele mai
sus menționate.
Dacă ai cumva ocazia de a intra în direct cu ei prin
telefon ca să-i combați, fie se face caterincă de felul
în care te exprimi sau de ideile pe care le expui,
realizatorii râzând de tine în gura mare în fața
zecilor de mii de ascultători, umilindu-te și tăindu-ți
cheful pe viitor de a mai avea astfel de intervenții,
fie ți se aduc argumentele propagandei fabricate
după rețeta: un strop de adevăr la multă minciună,
ca să-ți fie greu să o demontezi în 2-3 minute cât ți
se permite să stai de vorbă cu ei, iar dacă cumva
reușești să-I combați, ți se spune politicios în față
că ți-a expirat timpul si esti scos din emisie.
Orice protest asupra unui asemenea
comportament primește un răspuns ales din
câteva variante standard: am glumit domnule ce te
superi; trebuie să facem caterincă pentru audiență;
un noian de argumente de propaganda fără nici o
valoare. Ce putem face totuși ca să-I determinăm
să-și modifice comportamentul? Nu-i mai ascultăm
și le atragem atenția prin mesaje că nu suntem de
acord cu abordarea sau comportamentul lor.
Aceeași caterincă pe subiectele de mai sus, o veți
găși și în unele din spectacolele de stand up
comedy, iar aici chiar nu poți să zici nimic, fiindcă e
un spectacol în care se spun glume și ai fi ridicol
dacă ai avea ceva de comentat.
Cu toate astea, punctul slab al media și al artiștilor,
este audiența, care le indică dacă ceea ce fac e bun
sau rău, iar în momentul în care audiența scade, își
vor schimba comportamentul pentru că altfel
dispar din peisaj. Cum audiența scade, atunci când
oamenii nu-I mai ascultă sau nu-I mai privesc, asta
e sancțiunea pe care le-o puteți aplica: nu-i mai
ascultați.
Deasemenea, dacă cetățenii care, atunci când se
batjocoresc piloni ai societății noastre cum sunt
învățământul, biserica, moralitatea, în loc să râdă,
ar ironiza sau ar critica, comportamentul
„miștocarilor”, aceștia și-ar abandona răul obicei și
s-ar concentra pe lucruri mai bune decât asta.
Pentru a condamna însă pe cei care fac „caterincă”,
ar trebui să ai un set de valori umane care să-ți
permită să faci asta, ori în ultimii 30 de ani,
moralitatea, credința, patriotismul, acumularea de
cunoștințe prin citit, s-au diminuat tot mai mult
transformând oamenii în instrumente de „hăhăit”,
care nu mai stau să gândească dacă chiar e bine să
râzi așa la orice.
Am vrut să atrag atenția asupra acestui instrument
extrem de perfid, numit caterincă, și să vă îndemn
să nu vă lăsați induși în eroare de el și să-l
combateți, fiindcă o să vă treziți într-o bună zi, că îi
cădeți victimă sau că toate lucrurile în care credeți
nu mai există, pentru că s-a râs prea mult de ele.
 Tribunul
Nr. 1612, 02 - 08 nov 2021

34. Sunt derutat.

Lunea trecută, pe 18 octombrie, în plină criză de
guvern și în situația pandemică dezastruoasă, se
pregăteau soluții, pentru ajutorarea oamenilor
aflați în suferință. Domnul președinte a spus, că în
miercurea ce urma, avea să ne spună ce măsuri
înțelege să ia împreună cu factorii responsabili,
pentru a stăvili dezastrul din spitale. Au trecut
două zile de așteptare și când domnia sa a apărut
din nou, iar noi toți așteptam anunțul, ni s-a spus
că până cel târziu vineri o să ni se comunice de la
guvern, ce hotărâri vor intra în vigoare de lunea ce
va să vină, adică, 25 octombrie.
Se va spune că domnul președinte e ardelean și sas
pe deasupra, ceea ce-l face mai prudent în luarea
unor decizii. Probabil, doar că domnia sa este într-o
funcție în care rapiditatea luării deciziilor este
decisivă. E adevărat că sașii și românii transilvăneni
cumpănesc bine lucrurile și-și organizează treaba
din timp, doar că, de data asta, domnul Johannis, a
fost trădat de moștenirea strămoșilor săi, și-n loc să
pregătească valul 4 încă din primăvară, când
cazurile scădeau, a declarat că am scăpat de
pandemie, iar acum dă vina pe cei care nu s-au
vaccinat. Convenabil nu ?
De la începutul pandemiei, eu unul, nu prea am
înțeles mare lucru din măsurile luate de către
conducerea statului nostru, cum nu am înțeles nici
despre vaccinuri, vaccinare sau tratament anti
COVID. De când lucrurile în pandemie au început a
se liniști adică finalul lui 2020, moment în care au
apărut și vaccinurile, nu am văzut pe nicăieri, nici la
TV, (unde e adevărat nu mă mai uit de la primul
mandat al domnului Johannis) nici pe internet,
specialiști în medicină, oameni cu notorietate în
domeniu, credibili, care să vină să ne explice „ca la
proști” cum se zice, de o mie de ori dacă e nevoie,
cum e boala asta, cum e cu vaccinurile ( istoric,
mod de funcționare, reacții etc) și mai ales să ne
pună la dispoziție toate resursele existente pentru
vindecarea bolii.
De ce nu au făcut asta din martie până în
septembrie a.c., nu am idee. Cert e , că au
gestionat prost situația, nu au gândit, nu le-a păsat,
fiindcă la ceva plănuit ca să fim dați noi românii, ca
exemplu negativ în lume, îmi e teamă să mă
gândesc. Nu văd nici un fel de competență în
guvernările din ultimii 30 de ani, m-aș fi mirat ca ea
să apară acuma. Ah, da. Singurul moment când am
fost lăudați pentru competență a fost anul ăsta în
primăvară când campania de vaccinare „la liber” și
mai ales inițiativa celor de la Castelul Bran de a
permite vaccinarea fără programare a tuturor
cetățenilor UE a fost considerată ceva „smart” de
mulți străini. Pe unii dintre ei i-am și însoțit atât la
centrele de vaccinare ( prima doză și rapel) cât și
prin țară, în scurte excursii ocazionate de vaccinare,
ca ghid, așa că de la ei știu despre aprecierile de
care vorbesc.
Pe președintele nostru nu-l înțeleg, de ce a amânat
atâta timp măsurile pe care urma să le ia, iar cât
privește măsurile sunt la fel de mirat și aici.
Povestea asta cu certificatul verde e clar făcută ca
să oblige oamenii să se vaccineze iar de aici mă
întreb de ce trebuie să ne vaccinăm obligatoriu toți
? Dar dacă sunt oameni care, spre exemplu, au
probleme de coagulare a sângelui, în sensul că se
coagulează prea repede iar vaccinul numai bine nu
le face, cu ei ce facem ? Sau cei cau alergii sau
șuferit șocuri anafilactice, ei ce fac ? Ce facem cu
cei care, din varii motive nu vor cu nici un chip să se
vaccineze ? Îi lăsăm să moară ? De ce nu se
testează masiv și când te-a găsit pozitiv, să te pună
pe medicamente care să te vindece ? Întrebări fără
răspuns deocamdată. Sper să primească în viitor.
În sfârșit, constat că atât politicienii noștri dar și cei
din afară au reușit, prin măsurile luate să
zăpăcească populația și să dea apă la moară așa
numiților „antivacciniști” cât și teoriilor
conspirației, fără să facă nimic ca să le combată sau
să le demonteze cu argumente solide. În situația
asta, de ce se miră că oamenii sunt reticenți cu
privire la vaccinare ?
Deruta care m-a cuprins de la începutul pandemiei
e încă prezentă și nu mai știu ce să cred, iar ca mine
sunt mulți alți români. Dumnezeu e singura
constantă și sfatul de a mă vaccina, pe care mi l-a
dat acum 2 săptămâni un om, care din păcate nu
mai e printre noi, răpus de această boală și a cărui
moarte m-a șocat profund. Am considerat că e bine
să-i urmez sfatul, mai ales că la ce sistem imunitar
am, mă mir că mai trăiesc încă. Mai departe, cu
credință în Dumnezeu și rugăciune, le vom primi pe
toate și vom vedea ce e de făcut fiindcă e clar că pe
aleșii noștri nu ne putem baza prea mult.
 Tribunul
Nr. 1612, 02 - 08 nov 2021

35. Frica
Constat zilele astea ceea ce știam de mult, anume
că românii, sunt atât de căpățânoși încât doar
Dumnezeu îi scoate din ale lor. Totuși, cred că, lipsa
de informații despre boli, viruși și acțiunea acestora
asupra noastră este la fel de mare că
încăpățânarea.
Mi-am petrecut multe luni navigând pe internet
prin așa numitele „bule ale antivacciniștilor” și le
cunosc foarte bine argumentele contra vaccinurilor
pe care nu prea înțeleg de ce, conducătorii noștri
vor să ni le impună cu orice preț. Probabil ei nu au
sânge de român, căci dacă ar fi avut, ar fi știut că pe
român dacă-l obligi să facă ceva, nu face ca tine,
doar „de-al naibii”, așa că trebuie să găsești alte
metode de a-l convinge. Una din ele este aceea de
a-i ajunge „cuțitul la os”, așa cum spun proverbele
noastre și tocmai metoda asta ni se prezintă pe
ecranele televizoarelor de vreo două săptămâni și
mai bine.
Așa cum cunosc argumentele antivacciniștilor, le
cunosc și pe cele ale provacciniștilor, iar ele vin la
pachet cu o aroganță, o răutate și o mândrie pe
care nu mi le pot explica oricât am încercat. Nici
unii nici alții nu dețin adevărul absolut, dar în ceea
ce-i privește pe pro-vaxxeri, ei își imaginează că
comportându-se arogant și urât cu antivacciniștii, îi
vor determina să se vaccineze. Comit aceeași
eroare ca a guvernului care nu de puține ori, prin
intermediul reprezentanților săi a amenințat pe
antivacciniști cu lucrurile rele ce li se vor întâmpla
dacă nu se aliniază curentului vaccinist.
Pe un om căruia-i e frică să se vaccineze fiindcă
crede cu tărie că acest vaccin o să-i facă mai mult
rău decât bine, e puțin probabil să-l convingi de
contrariu așa cum cei care s-au vaccinat au făcut-o
tot din frică. Din frica de a nu muri de COVID sau de
a nu-și pierde munca, vacanțele ori drepturile. În
ambele cazuri frica de moarte dictează
comportamentele. Totuși, frica de eventuala
moarte în urma vaccinării imediat sau pe termen
lung este, cred eu, pentru unii oameni, mai
puternică decât frica de a-ți pierde munca,
drepturile sau viața prin contaminarea cu virusul
COVID.
Spun asta, fiindcă am întrebat mai mulți
antivacciniști, dacă s-ar vaccina în situația în care ar
avea virusul HIV care provoacă SIDA ca să văd dacă
și în această situație disperată, ar persista în
convingerile lor. Cei mai mulți dintre ei au ocolit
răspunsul, iar câțiva au spus că nu s-ar vaccina,
ceea ce mă face să cred că respectivii nu știu sau au
uitat ce înseamnă să ai virusul HIV. Pe scurt,
înseamnă că sistemul tău imunitar, chiar și cu
medicamente care țin virusul sub control, este la
un nivel atât de scăzut, încât orice întâlnire cu
virusul SARS-COV2 echivalează cu o moarte sigură.
Ei bine, aceste răspunsuri hotărât negative îmi
demonstrează subțirimea cunoștințelor medicale
profunde pe care aceștia le au și a experiențelor de
acest fel. Să susții că nu te-ai vaccina, deși asta îți
dă o șansă în plus la viață, când și așa viața ta
atârnă de un fir de păr, înseamnă fie că ai prea
multă mândrie ca să renunți la principiile tale, fie că
ești singur pe lume iar moartea ta nu ar îndurera pe
nimeni, pentru că atunci te-ai gândi la cei pe care-i
lași în urmă, fie că pur și simplu nu înțelegi despre
ce e vorba iar ochelarii de cal pe care ți i-ai pus
singur, te împiedică să privești în jur și să vezi
întregul. În condițiile astea, e clar că abordarea
guvernului nostru de a-i obliga pe acești oameni să
se vaccineze, e una greșită.
În ceea ce mă privește, frica de COVID a prevalat și
m-am vaccinat acum câteva zile, deși a fost o
decizie pe care am luat-o greu, însă am motive
puternice, să cred că nu am greșit. Așa cum mi s-a
spus, e o decizie personală, pe care fiecare trebuie
să o ia pentru el, judecând cu grijă și rugându-L pe
Dumnezeu să-i lumineze pentru a alege bine.
Frica și deznădejdea sunt groaznice și ne fac mult
rău. În timpurile astea de nesiguranță, lipsite de
informații corecte și temeinice, frica de COVID și
cea de vaccin, e cea care ne dictează
comportamentele. Vom vedea care din ele va fi mai
puternică pentru majoritatea oamenilor și singurul
lucru pe care-l putem face e să ne rugăm mai mult
Celui de Sus și să nădăjduim că indiferent ce decizie
vom lua, lungimea vieții noastre e în mâna Lui și
mila Lui e mai mare decât fricile noastre.
 Revista România Mare
Nr. 1612, 02 - 08 nov 2021

36. Discursul. - Editorial

Pe data de 27 octombrie a avut loc în Parlament, la
Senat, votul pentru legea care urma să impună
Certificatul Verde la locul de muncă. Legea a picat
la vot, pentru că PSD a votat împotrivă, iar
Preşedintele Comisiei de Sănătate din Senat,
medicul infecţionist Adrian Streinu-Cercel (PSD), a
declarat, în plenul acestei camere, că proiectul de
lege care introduce obligativitatea certificatului
verde la locul de muncă, atât la stat cât şi la privat,
este greşit din punct de vedere conceptual şi
ştiinţific, pentru că atât persoanele vaccinate cât şi
cele nevaccinate pot să se infecteze cu noul
coronavirus şi a arătat că aceia care au trecut prin
boală, asimptomatic, nu pot beneficia de acest
certificat, ceea ce constituie o discriminare.
Discursul domniei sale a fost o surpriză pentru
multă lume, fiindcă nimeni nu se aștepta ca cineva
important în medicină, să spună lucrurilor pe
nume. Din punct de vedere al competenței aleșilor
noștri de a concepe legi, nu e o surpriză această
lege, fiindcă mie îmi e clar de multă vreme, că
parlamentarii noștri, au deficiențe grave în a ceea
ce privește conceperea legilor. Dovadă în acest
sens stau sutele de acte normative emise în ultimii
ani, desființate pe la Curtea Constituțională, sau
modificate în mod repetat pentru că erau greșit
concepute, ultimul exemplu de acest fel care-mi
vine în minte, fiind Codul Fiscal pe care l-au
modificat de câteva ori bune în decurs de 2-3 luni.
La fel am considerat și eu, că acest certificat
discriminează categorii largi de populatie fiind
gîndit în mod clar pentru a obliga cetățenii să se
vaccineze, atentând în acest fel la dreptul la muncă,
ceea ce ar fi atras multe sesizări ale Curții
Constituționale, care ar fi declarat legea
neconstituțională. Nu am nimic cu vaccinarea
contra COVID, doar că, sunt de părere că atâta timp
cât nu oferi decât alternativa vaccinurilor,
eliminând complet din discuție tratamentele
împotriva acestui virus mortal, cât și pe cei care au
trecut prin boală dobândind astfel imunitate, ridici
numeroase semne de întrebare cetățenilor și dai
apă la moară mișcării antivacciniste care va vedea
în aceste eforturi ale statului o confirmare a tuturor
teoriilor sale.
În clipa de față, problema guvernanților noștri este
ridicarea presiunii de pe secțiile ATI ale spitalelor,
nu peste 4 săptămâni cât ar dura aproximativ,
protejarea contra COVID a celor ce se vaccinează în
prezent, ci ACUM, ca să nu zic ieri. Ca să faci asta,
ar trebui să dai drumul în farmacii unor
medicamente ale căror nume le cunoaștem cu toții,
să obligi populația să se testeze ca să-i poți depista
la vreme pe cei infectați și să le oferi tratament
medicamentos ambulatoriu izolându-i acasă până
la însănătoșire, în paralel cu vaccinarea. Așa cred
eu că ar trebui să procedeze partidele aflate la
guvernare, fiindcă altfel vor continua să moară
oameni și presiunea pe spitale va rămâne în
continuare.
Întorcându-mă la discursul domnului Adrian
Streinu- Cercel, acesta e o „rara avis” în peisajul
politic românesc, fiindcă și-a permis să spună
lucrurilor pe nume, amendând amatorismul de
care au dat dovadă inițiatorii acestei legi. Pe de altă
parte, discursul domnului Streinu-Cercel, le-a arătat
inițiatorilor acestei legi unde au greșit și ce trebuie
să corecteze, iar din acest punct de vedere, domnia
sa le-a întins o mână adversarilor politici, pe care
sper ca aceștia să o folosească cum se cuvine
pentru a corecta ceea ce e de corectat.
Mai există o încercare la Camera Deputaților care e
cameră decizională și e posibil ca această lege să
treacă la vot în forma nemodificată, ceea ce ar crea
o mulțime de probleme guvernului, fiindcă vor
apărea oameni cu probleme de sănătate care nu
vor putea face vaccinul și ce vei face cu ei ? Îi lași
fără serviciu, fiindcă nu ai reglementat în lege o
procedură pentru ei ? Ce te faci cu cei care au
anticorpi fiind trecuți prin boală, despre care nu ai
prevăzut nimic în lege ? O să-i dai afară și pe ei ? Îți
pui România în cap, fiindcă nu ești în stare să faci o
lege, deși atunci când ai cerut să fii votat, se
presupunea că ești „as” în activitatea de legiferare,
funcția de bază a oricărui parlamentar.?
Partea proastă e că în timp ce noi pierdem vremea,
fiindcă aleșii noștri pe lângă lipsa oricărui plan de
acțiune, nu știu nici să scrie legi, iar oamenii mor.
Mă uit prin Europa, că în unele țări acest Certificat
Verde a început să fie eliminat fiindcă s-a atins
numărul de persoane protejate contra bolii, fie prin
vaccin, fie prin trecere prin boală, fie prin
tratament medicamentos, iar la noi lucrurile
trenează, fiindcă avem niște politicieni care se
comportă ca un elev scos la tablă cu lecția
neânvățată.
Sper din suflet ca peste 4 ani, să punem în funcțiile
acelea de mare și grea răspundere, niște oameni
competenți care să fie în stare să conducă
România.
 Revista România Mare
Nr. 1612, 02 - 08 nov 2021

36. Discursul. - Editorial

Pe data de 27 octombrie a avut loc în Parlament, la
Senat, votul pentru legea care urma să impună
Certificatul Verde la locul de muncă. Legea a picat
la vot, pentru că PSD a votat împotrivă, iar
Preşedintele Comisiei de Sănătate din Senat,
medicul infecţionist Adrian Streinu-Cercel (PSD), a
declarat, în plenul acestei camere, că proiectul de
lege care introduce obligativitatea certificatului
verde la locul de muncă, atât la stat cât şi la privat,
este greşit din punct de vedere conceptual şi
ştiinţific, pentru că atât persoanele vaccinate cât şi
cele nevaccinate pot să se infecteze cu noul
coronavirus şi a arătat că aceia care au trecut prin
boală, asimptomatic, nu pot beneficia de acest
certificat, ceea ce constituie o discriminare.
Discursul domniei sale a fost o surpriză pentru
multă lume, fiindcă nimeni nu se aștepta ca cineva
important în medicină, să spună lucrurilor pe
nume. Din punct de vedere al competenței aleșilor
noștri de a concepe legi, nu e o surpriză această
lege, fiindcă mie îmi e clar de multă vreme, că
parlamentarii noștri, au deficiențe grave în a ceea
ce privește conceperea legilor. Dovadă în acest
sens stau sutele de acte normative emise în ultimii
ani, desființate pe la Curtea Constituțională, sau
modificate în mod repetat pentru că erau greșit
concepute, ultimul exemplu de acest fel care-mi
vine în minte, fiind Codul Fiscal pe care l-au
modificat de câteva ori bune în decurs de 2-3 luni.
La fel am considerat și eu, că acest certificat
discriminează categorii largi de populatie fiind
gîndit în mod clar pentru a obliga cetățenii să se
vaccineze, atentând în acest fel la dreptul la muncă,
ceea ce ar fi atras multe sesizări ale Curții
Constituționale, care ar fi declarat legea
neconstituțională. Nu am nimic cu vaccinarea
contra COVID, doar că, sunt de părere că atâta timp
cât nu oferi decât alternativa vaccinurilor,
eliminând complet din discuție tratamentele
împotriva acestui virus mortal, cât și pe cei care au
trecut prin boală dobândind astfel imunitate, ridici
numeroase semne de întrebare cetățenilor și dai
apă la moară mișcării antivacciniste care va vedea
în aceste eforturi ale statului o confirmare a tuturor
teoriilor sale.
În clipa de față, problema guvernanților noștri este
ridicarea presiunii de pe secțiile ATI ale spitalelor,
nu peste 4 săptămâni cât ar dura aproximativ,
protejarea contra COVID a celor ce se vaccinează în
prezent, ci ACUM, ca să nu zic ieri. Ca să faci asta,
ar trebui să dai drumul în farmacii unor
medicamente ale căror nume le cunoaștem cu toții,
să obligi populația să se testeze ca să-i poți depista
la vreme pe cei infectați și să le oferi tratament
medicamentos ambulatoriu izolându-i acasă până
la însănătoșire, în paralel cu vaccinarea. Așa cred
eu că ar trebui să procedeze partidele aflate la
guvernare, fiindcă altfel vor continua să moară
oameni și presiunea pe spitale va rămâne în
continuare.
Întorcându-mă la discursul domnului Adrian
Streinu- Cercel, acesta e o „rara avis” în peisajul
politic românesc, fiindcă și-a permis să spună
lucrurilor pe nume, amendând amatorismul de
care au dat dovadă inițiatorii acestei legi. Pe de altă
parte, discursul domnului Streinu-Cercel, le-a arătat
inițiatorilor acestei legi unde au greșit și ce trebuie
să corecteze, iar din acest punct de vedere, domnia
sa le-a întins o mână adversarilor politici, pe care
sper ca aceștia să o folosească cum se cuvine
pentru a corecta ceea ce e de corectat.
Mai există o încercare la Camera Deputaților care e
cameră decizională și e posibil ca această lege să
treacă la vot în forma nemodificată, ceea ce ar crea
o mulțime de probleme guvernului, fiindcă vor
apărea oameni cu probleme de sănătate care nu
vor putea face vaccinul și ce vei face cu ei ? Îi lași
fără serviciu, fiindcă nu ai reglementat în lege o
procedură pentru ei ? Ce te faci cu cei care au
anticorpi fiind trecuți prin boală, despre care nu ai
prevăzut nimic în lege ? O să-i dai afară și pe ei ? Îți
pui România în cap, fiindcă nu ești în stare să faci o
lege, deși atunci când ai cerut să fii votat, se
presupunea că ești „as” în activitatea de legiferare,
funcția de bază a oricărui parlamentar.?
Partea proastă e că în timp ce noi pierdem vremea,
fiindcă aleșii noștri pe lângă lipsa oricărui plan de
acțiune, nu știu nici să scrie legi, iar oamenii mor.
Mă uit prin Europa, că în unele țări acest Certificat
Verde a început să fie eliminat fiindcă s-a atins
numărul de persoane protejate contra bolii, fie prin
vaccin, fie prin trecere prin boală, fie prin
tratament medicamentos, iar la noi lucrurile
trenează, fiindcă avem niște politicieni care se
comportă ca un elev scos la tablă cu lecția
neânvățată.
Sper din suflet ca peste 4 ani, să punem în funcțiile
acelea de mare și grea răspundere, niște oameni
competenți care să fie în stare să conducă
România.
 Tribunul
Nr. 1613, 09 - 15 nov 2021

37. Incompetenții
În ultima săptămână numărul vaccinărilor a crescut
în număr mare pentru că oamenii au ales să se
protejeze de acest „virus parșiv” cum l-a numit un
prieten al meu doctor.
Firește că numărul crescut are legătură cu imaginile
ce au inundat ecranele televizoarelor, cu oameni
aflați pe patul de spital la ATI, într-o adevărată
anticameră a morții. A contribuit la asta și mesajele
lor care îndemnau oamenii să se vaccineze, pentru
a se proteja de COVID.
De ce a fost nevoie să se ajungă la asta, după ce în
vara lui 2020, dorința românilor de a se vaccina
contra noului virus, era mai mare decât media
Uniunii Europene e o întrebare pe care mi-am pus-
o în ultimele zile și la care voi încerca să răspund
aici.
Eu însumi mă gândeam în 2020, că un vaccin ar
reprezenta șansa noastră de a scăpa din pandemie.
Apoi, pe măsură ce timpul a trecut și au apărut
știrile despre vaccin, au apărut și îndoielile. Faptul
că acesta a fost gata în doar câteva luni, că era o
nouă tehnologie, faptul că firmele producătoare și-
au declinat orice răspundere privind efectele
secundare viitoare ale vaccinurilor au semănat
neîncrederea în vaccin.
Dacă până atunci, măsurile luate de autoritățile din
toată lumea ar fi avut o logică, fără să se contrazică
între ele, așa cum deseori s-a întâmplat, dacă nu s-
ar fi insistat atât în a prezenta vaccinul drept
singura șansă contra virusului, când existau și
medicamente care să-l ucidă, dacă nu s-ar fi
condiționat exercitarea libertăților și drepturilor
cetățenești de vaccinare ( condiționare ce a stârnit
reacțiile pe care toți le cunoaștem) și dacă nu ar fi
apărut la nivel internațional, voci autorizate care să
critice vaccinul, foarte probabil campania de
vaccinare în România ar fi dat roade bogate pînă
acum.
Sunt prea mulți de „dacă” știu asta. E vorba de
greșeli în lanț ale factorilor de decizie din țările
lumii, ceea ce îmi confirmă faptul că sunt niște
incompetenți cu toții. Când reacțiile liderilor lumii
sunt cele care au fost, sigur că privești vaccinarea
cu reticență și doar un dezastru uman și sanitar
cum e cel din ultimele săptămâni din țara noasră
sau moartea neașteptată a unor oameni apropiați,
te pot face să iei decizia de a te vaccina.
Limitându-mă la conducătorii țării noastre, ei au
fost lipsiți de orice fel de reacție la problemele cu
care s-au confruntat în anul 2021. În fruntele cu
președintele Johannis, toți au fost de o nepăsare și
o neglijență grozave. Nu au făcut absolut nimic din
primăvară și până acum pentru a preveni acest „val
4” al pandemiei. Ba mint, au făcut ceva: ne-au
repetat de dimineață până seara, că vaccinul e
singura soluție la acest virus și să ne vaccinăm, deși
au constatat că 2/3 dintre noi nu răspund acestor
îndemnuri. Nu le-a dat prin cap să cerceteze de ce
oamenii nu reacționează la apelurile lor pentru
vaccinare și să ia măsuri adecvate.
Au slăbit în schimb, toate măsurile de protecție
luate până atunci, nu au contracarat în nici un fel
afirmațiile contra vaccinării, nu s-au îngrijit de
aprovizionarea cu medicamente anti COVID (
Anticorpi Monoclonali, Tocilizumab, Favipiravir,
Redemsivir, etc ), nu au testat populația pentru a
descoperi din vreme pe cei pozitivi și a le da
tratamentul pentru vindecare, nu au cercetat și nu
au hotărât ce să facă cu oamenii cărora din motive
de sănătate, vaccinarea ar putea să le fie fatală,
cum sunt cei cu sisteme imune hiperreactive, cei cu
timpi foarte rapizi de coagulare a sângelui, cei cu
alergii sau cu un șoc anafilactic la activ etc, nu au
desfășurat campanii pro vaccinare în care de
dimineața până seara, să explice la televizor
beneficiile vaccinării și să ofere siguranță și
confirmări celor indeciși.
Cu alte cuvinte s-au comportat iresponsabil
arătându-ne cât sunt de nepotriviți pentru funcțiile
pe care le ocupă și cât de singuri suntem din acest
punct de vedere, noi, ca cetățeni, în fața virusului
ucigaș. Statul m-a dezamăgit încă odată, fiindcă a
reușit să încalce toate clauzele Contractului Social
pe care l-au propus John Locke și Jean-Jacques
Rousseau acum 300 de ani. Bine, sunt un pic
pretențios, să vreau ca guvernanții noștri să știe ce
vorbesc, dar speranța moare ultima, nu-I așa ?
La ora la care scriu acest articol tocmai se
pregătește votarea legii care să oblige introducerea
certificatului verde pentru toți angajații să
sancțiunea, probabil, desfacerii contractului de
muncă. Nu am citit proiectul de lege, dar mă
îndoiesc că au trecut în el soluții concrete pentru
categoriile de persoane descrise mai sus, care nu se
pot vaccina. Mă îndoiesc, fiindcă până acum, nici
un politician român nu a făcut legi bune și
neatacabile pentru că nici unul nu are pregătirea
necesară de a ocupa acel fotoliu din Parliament.
Așa cum bănuiesc, se vor trezi cu o grămadă de
procese ale salariaților care vor contesta legea,
care vor dori modificări pentru starea lor specială,
fiindcă nu poți obliga un om să se vaccineze dacă
riscă să moară din cauza asta și nu văd cum l-ai
putea da afară din serviciu, pentru că nu se lasă
omorât din neglijența ta. Ca să nu mai vorbesc că
legea respectivă va fi atacată la Curtea
Constituțională și cu siguranță multe părți din ea
vor fi anulate.
Problema aceasta a vaccinării este una complexă și
trebuia reglementată în timpul pe care guvernanții
noștri l-au pierdut de la începutul acestui an și pînă
acum. Să faci o lege „pe genunchi” cum e aceasta
de acum, doar ca să atingi un target de vaccinare,
desi nu ai explicat oamenilor nimic despre
vaccinuri, nu le-ai dat certitudinea că ele sunt, nu
doar eficiente contra COVID ci și sigure pentru
viață, e o dovadă clară de incompetență și
superficialitate care ar trebui taxată de TOȚI cei
19.004.986 alegători la următoarele alegeri, fiindcă
toți au fost afectați în mod grav de incompetenții
noștri guvernanți și nu au nici un motiv să mai stea
acasă în ziua votului.
Nu știu ce se va întâmpla cu adevărat în continuare
și ajung ca mulți alți români, să-mi pun nădejdea în
Dumnezeu, care nu m-a dezamăgit niciodată și care
întotdeauna a fost lângă mine sfătuindu-mă atunci
când a fost cazul, sau pedepsindu-mă ca să mă
îndrept. E clar că în mâna Lui sunt toate și fără el nu
putem face nimic, cum scriam deunăzi în paginile
Revistei România Mare.
Să ne rugăm la Cel de Sus, să le dea minte și idei
bune vremelnicilor noștri guvernanți, ca să trecem
cu bine peste dezastrul pe care l-au lăsat să se
dezvolte prin pasivitatea și incompetența de care
au dat dovadă.
 Revista România Mare
Nr. 1613, 09 - 15 nov 2021

38. Cinismul celor care ne conduc. - Editorial

Până de curând am crezut că cei care ne conduc
sunt doar incompetenți sau trădători ai intereselor
românilor. Astă seară, am primit o mostră de
cinism, despre care uitasem că face parte din
„calitățile” guvernanților noștri. Mă refer din nou la
președintele României, care pe lângă faptul că nu a
făcut nimic, dar absolut nimic tot anul, ca să
pregătească țara pentru dezastrul medical cu care
se confruntă acum și s-a dus să inaugureze terenuri
de golf sau să facă fotografii la Piramide, acum ne
repetă încă odată că singura soluție pentru a ieși
din pandemie este vaccinarea.
Domnia sa uită că vaccinarea nu e singura soluție, și
zi de zi aflu noi informații despre perfuzii cu
plasmă, despre medicamente eficiente dacă sunt
administrate în formele incipiente, descoperite
firește, prin testare, soluții la fel de bune ca
vaccinul, pe care însă statul român, refuză din
motive necunoscute să le aplice. Medici, oameni de
afaceri, vorbesc despre faptul că toate aceste
medicamente pe care le-au folosit la începutul
pandemiei cu rezultate foarte bune, au fost în mod
inexplicabil oprite, așa cum au fost oprite și
colectările de plasmă de la oamenii ce dezvoltaseră
anticorpi anti COVID, trecând prin boală. Explicația
care s-a dat dinspre guvernanți, a fost aceea că UE
nu a autorizat folosirea acestor medicamente. Cu
toate astea state ca Ungaria, Polonia, Bulgaria, le
folosesc cu mult succes. Aflu deasemenea, că tot în
mod inexplicabil s-au oprit și testările populației și
nu pricep de ce ? Guvernanții noștri se comportă ca
niște iresponsabili în acest moment, în care au o
urgență medicală națională, la care trebuie găsite
soluții nu acum, ci ieri, iar domnul președinte în loc
să vină cu soluții imediate, ne spune extrem de
calm, că singura soluție e vaccinarea.
Mesajul subliminal care răzbate din discursul
domniei sale, este de genul: „dacă nu v-ați vaccinat
până acum, vă doresc o moarte plăcută!”. La fel de
calm, bate șaua vaccinării, spunându-ne că de luni
încep școlile, doar dacă gradul de vaccinare al
cadrelor didactice va permite asta. Cu alte cuvinte,
face exact ce scriam eu în articolul „Nimeni nu e
mai presus de lege”(partea a II-a) și anume : „De
asemenea, mi-a dat de gîndit afirmația primului-
ministru, care, la finalul ședinței de guvern din data
de 5 mai 2021, a spus că „putem discuta despre
revenirea tuturor elevilor la școală după vaccinarea
integrală a personalului din învățămînt”. Păi și ce
facem dacă 15% din cadrele didactice dintr-o
unitate de învățămînt nu doresc să se vaccineze? Le
dăm afară? Firește că nu, fiindcă ar fi ilegal, dar s-ar
putea dispune ca acele cadre didactice să nu intre
la clasă, ci să facă orele online. Așa cum probabil vă
dați seama, părinții copiilor din acele clase vor
protesta împotriva acestei discriminări a copiilor
lor, iar ministerul va arăta cu degetul către cadrul
didactic ce a refuzat vaccinarea, întorcîndu-i pe
părinții nemulțumiți împotriva acestuia. În această
situație, cadrul didactic are două opțiuni: fie să se
vaccineze împotriva voinței sale, fie să demisioneze
și să plece din școală. Iată cum, cu foarte multă
ipocrizie și perfidie, se poate rezolva această
problemă a vaccinării.”
Domnul președinte e cinic, așa cum cinică e toată
clasa politică, ce nu are nici un fel de apăsare
pentru faptul că românii mor. Politicienii ăștia ai
noștri, sunt ca paznicii unei închisori care a luat foc,
și în loc să stingă incendiul care le mistuie deținuții,
ei le strigă acestora că dacă vor să nu ardă, să ia o
găleată cu apă acum să o arunce pe foc și peste 3
zile mai primesc una și dacă scapă între timp,
norocul lor.
Cum să fi atât de negospodar, încât să nu prevezi
astă primăvară, că pandemia e încă aici și să nu iei
toate măsurile ce se impun pentru a evita dezastrul
? Cum să nu ai alteva de spus, decât că vaccinul e
singura soluție, când știi bine că nu e așa și când tu,
Klaus Iohannis, vi azi, 4 noiembrie și ne spui, că „în
vestul Europei avem iarăși o creștere a pandemiei.
Pandemia nu s-a încheiat, însă noi avem soluția: ea
se numește vaccinare ”
Păi parcă la începutul anului, ne spuneați domnule
președinte, că s-a terminat cu COVID-ul ?
Declarația asta e similară celei a domnului Traian
Băsescu din anul 2010, care într-o emisiune
televizată le-a spus românilor că au ieșit din criza
economică, ( asta după ce mai înainte dăduse
asigurări că nu va fi nici o criză) pentru ca după
două săptămâni, să vină să le spună că sunt încă în
criză.
Mie îmi e foarte clar, că președinții noștri au fost
mereu, ori prost informați de sfătuitorii lor, ori s-au
crezut așa de deștepți, încât nu au pus preț pe ce li
s-a spus.
Trăim niște vremuri pe care nu mi le pot explica,
decât în două feluri: fie cei care ne conduc, sunt
incompetenți, negospodari și iresponsabili, fie știu
foarte bine ce fac și atunci sunt niște trădători de
țară și ar trebui condamnați pentru asta.
 Tribunul
Nr. 1613, 09 - 15 nov 2021

39. Pensia
Generația părinților mei, de bine de rău, s-a putut
baza pe pensia de la stat, a mea, nu prea cred.
Spun asta finidcă demografic vorbind, stăm rău,
(vorba lui Cațavencu) iar cu o economie care nu
mai produce mare lucru, de unde să ai bani la
buget să plătești pensii ? Din câte știu eu, pensia de
stat, reprezintă cam 30% din ultimul salariu pe care
l-ai avut, iar cea de la pilonul II, 15 %. Ar mai
rămâne Pilonul III adică pensia privată facultativă,
care ar fi bine să devină obligatorie.
Da pensiile facultative, sunt o variantă pentru
generațiile tinere. Firește că, până acum puține au
ajuns la maturitate cum se spune, dar, ele
funcționează. Sunt niște bani pe care ți-i
economisești singur, pe care un fond ți-i înmulțește
și mai au atașate și niște asigurări de viață sau
sănătate la ele. Ideea e, că în condițiile în care
salariile plătite în momentul actual de marile
corporații, sunt de ordinul miilor de euro, mi se
pare extrem de înțelept, dacă tot te spetești pentru
ele, măcar să pui ceva deoparte pentru bătrânețe
sau pentru urmași.
Statul nu prea are multe soluții în momentul de
față, decât să încurajeze creșterea natalității, sau să
aducă emigranț care să muncească aici și astfel să
suțină sistemul public de pensii. Alte soluții ar fi
creșterea impozitelor sau scăderea cuantumului
pensiilor speciale, ori prelungirea duratei de muncă
a magistraților spre exemplu cu 15 ani. Nu știu care
din cele de aici e cea mai bună soluție, probabil cea
în care, fiecare își economisește banii din timpul
vieții.
Dacă am începe să economisim printr-un fond de
pensii privat undeva la 30 de ani și am avea să
zicem două planuri în loc de unul singur, am ajunge
în 35 de ani la o sumă importantă la care s-ar
adăuga sumele venite din pilonii I și II. Firește
depinde foarte mult și de suma plătită lunar. Eu
spre exemplu, plătesc de la vârsta de 40 de ani,
lunar, 428 de lei pe două planuri de la același fond
de pensie. Din calculul făcut de specialistul lor, a
reieșit că peste 25 de ani când s-ar atinge
maturitatea fondului, dacă-l mai las un an să
investească suma de bani strânsă până atunci, aș
putea ajunge la o pensie viageră de aproximativ
650 de euro lunar, la care s-ar mai adăuga sumele
din ceilalți doi piloni, I și II.
Sigur, până nu te vezi cu banii în mână, nu ai cum
să știi ce va fi dar, eu am plecat de la ideea că banii
oricum se cheltuie pe tot felul de lucruri așa că mai
bine să-i pun aici. Sigur, aș fi avut posibilitatea să-i
pun într-o bancă, dar de câte ori când ai un astfel
de fond de economii, ești tentat să-l folosești
pentru folosul tău imediat zicându-ți că mai e până
la pensie și vezi tu atunci ce vei face, sau îți zici că
oricum mori până atunci.
La noi în țară, spun specialiștii, contribuțiile
automate au rămas sub nivelul gândit inițial.
Niciodată nu am ajuns la 6% din salariul brut, acum
suntem doar la 3,75%. Guverne de toate culorile au
întârziat sau nu au aplicat aceste creșteri, care ar fi
însemnat ca pensia privată să fie cu 60% mai mare
față de scenariul actual. Nu a ieșit nimeni în stradă
pentru că nu s-a majorat contribuția la pensia
privată.
În al doilea rând, la câte 4 sau 8 ani, apar dispute
politice legate de aceste pensii. Mizându-se pe
faptul că mulți nu își fac calcule într-o perspectivă
de peste 20-30 de ani, ne aducem aminte că în
perioada 2017 – 2019 eram foarte aproape ca acest
Pilon II să fie desființat. În final nu s-a ajuns la acest
lucru, dar ecoul în rândul populației, cum că “ar fi
fost o idee bună”, a fost unul semnificativ. De ce ?
Exact pentru motivul expus mai sus: erau niște bani
mulți de încasat și de cheltuit atunci pe loc pe tot
felul de lucruri neesențiale, dar, care, unora li se
păreau vitale atunci.
Cred că și educația finanicară are un cuvânt de spus
aici. Dacă ne-am gândi mai mult la viitor și nu am
urma dictonul latin „Carpe Diem” ( trăiește clipa)
poate ne-ar fi mult mai bine nouă și urmașilor
noștri. Aș înțelege ca occidentalii să gândească
egoist și să nu pună mare preț pe pensile private,
(desi nu o fac) fiindcă asta le cam e felul, dar mă
mir că noi românii, nu ne gândim atât la aspectul
acesta, când noi, ca nație, avem expresii și cântece
care vorbesc despre eforturile pe care le facem
toată viața pentru copii, să le lăsăm ceva după ce
părăsim această lume.
Pe de altă parte, problema pensiilor și a ajutoarelor
sociale e una extrem de importantă pentru
guvernele lumii, fiindcă mărește cheltuielile statale
extrem de mult și uneori obligă țările la
împrumuturi așa că ar trebui găsite soluții de a
susține piloanele publice de pensii și deasemenea
ar trebui încurajați cetățenii să contribuie la pensii
private, pentru a-și crea singuri o situație bună la
bătrânețe, fiindcă din păcate, lumea actuală e tot
mai mult una de tipul „fiecare pentru el”, iar asta
nu poate aduce bătrâneți liniștite, nici unuia dintre
noi.
 Tribunul
Nr. 1614, 16 - 22 nov 2021

40. Detaliile
Zilele astea citesc o știre conform căreia, domnul
Raed Arafat, a spus că testarea elevilor pentru
detectarea COVID19, prin teste din saliva să fie
făcută de cadrele didactice. În primul moment am
crezut că nu am auzit bine. Apoi, mi-am dat seama,
că domnia sa chiar așa spusese. Mărturisesc că m-a
mirat gândirea domnului şef al Departamentului
pentru Situaţii de Urgenţă, fiindcă dumnealui ar
trebui să știe mai bine ca noi, ce presupune o așa
testare și prin urmare nu ar fi trebuit să neglijeze
detaliile extrem de importante ale acestei activități.
Vreau să spun că dânsul a dat dispoziția de mai sus
fără să ia în calcul faptul că, un cadru didactic nu e
specializat în așa ceva, prin urmare nu are
cunoștințele și nici dexteritatea necesară pentru a
executa această testare, repede, eficient și în
condiții de siguranță, nemaivorbind de faptul că,
timpul alocat ei, îl va lua din timpul orei didactice și
cu siguranță, la o clasă de 25 de copii, pentru
testare vei avea nevoie de cel puțin 60 de minute.
Spun cel puțin fiindcă vorbim de următoarele
operațiuni pe care profesorul trebuie să le facă:
dezambalarea testului, recoltarea propriu zisă,
așezarea sputei pe suprafața de testare, notarea
acesteia cu numele elevului și așezarea ei undeva.
Adică vreo 3 minute pe elev.
Prima întrebare care se pune este: în ce loc se va
desfășura testarea și unde vor așeza cadrele
didactice testele propriu zise? Pe catedră printre
efectele necesare procesului de învățare pentru
contaminarea lor cu virusul COVID și de aici a
întregii clase sau pe o masa special adusă în acest
scop? Detaliul ăsta, domnul Arafat l-a omis din
declarația dumisale. Ce se întâmplă dacă copii,
scapă saliva presupus infectată pe mâna
educatoarei sau pe jos ? Primesc cadrele didactice
mănuși de unică folosință ? Nu am auzit vorbindu-
se de acest mic detaliu. O altă problemă, un alt mic
detaliu, îl reprezintă și coșurile de gunoi speciale
pentru aruncarea deșeurilor rezultate din această
activitate. Cine le livrează și unde li se va arunca
conținutul contaminat ? Ce facem cu el? Îl evacuăm
pe calea obișnuită cu restul gunoiului și împrăștiem
virusul, ba chiar îl combinăm cu alte variante ca să-l
fortificăm și pe urmă să dăm vina pe nevaccinați,
așa cum altădată erau de vină chiaburii și burghejii
?
Cum recuperează orele pierdute copii, e un alt
detaliu pe care nu l-am aflat. E mai importantă
testarea, pe care conform Constitutiei, trebuia s-o
efectueze statul român cu personal autorizat, decât
lecțiile copiilor? Serios ? Adică tot anul s-a renunțat
cu bună știință la testarea masivă a adulților,
pentru a fi descoperiți și mai ales tratați la timp cu
medicamente, cei bolnavi de COVID, evitându-se
morți inutile și acuma ne-a apucat grija de testarea
elevilor ? A-propos de medicamentele anti COVID,
domnul Raed Arafat, ne spune cum sunt ele de
toxice, mai toxice ca vaccinul și cum de aceea nu ni
le dă să ne tratăm ambulatoriu, că-I pasă de ficații
noștri. Probabil pentru că atunci când ni-i mănâncă,
sunt deteriorați de medicamente și răi la gust !
Detaliile astea pe care vi le-am expus eu mai sus,
domnia sa le-a evitat. S-a comportat exact ca un
faraon-șef de piramidă, care le-a poruncit sclavilor
să facă și se așteaptă ca ei să execute, fără să ceară
explicații. Același comportament superficial în
luarea deciziilor îl găsim la toată clasa politică
actuală care atunci când primește dispoziții de la
Bruxelles spre exemplu, le pune în practică mot-a-
mot fără să particularizeze lucrurile.
Detaliile sunt extrem de importante atunci când
faci ceva, pentru că de ele depinde reușita acelei
activități, motiv pentru care nu pot fi lăsate la voia
întâmplării. Exceptând desigur politicienii români
care se comportă ca celebrul Dorel din reclamele la
cognac: fac lucrurile după ureche, pe sistemul „dă-i
să meargă”.
Exemple de decizii luate fără grija la detalii, avem
doar în ultimii doi ani de pandemie, când absolut
toate hotărârile luate, toate ordonanțele de guvern
date, au fost desființate de Curtea Constituțională,
ca fiind neconforme cu Constituția și legile în
vigoare. Dacă băieții aștia care ne conduc ar fi ținut
cont de detalii, ar fi scris acele acte normative în
așa fel, încît să fie neatacabile.
Dacă aceeași „politicieni responsabili” care ne
conduc, ar fi fost atenți la detalii, din martie până în
septembrie a.c., nu aveam acuma mii de morți, ci
un procent mare de oameni care au trecut prin
boală vindecîndu-se cu medicamentația
corespunzătoare, și deasemenea un număr mult
mai mare de vaccinați, fiindcă atunci când poporul
vede că cei care-l guvernează se comportă
responsabil, are încredere în ei și le urmează
sfaturile. Când însă vede niște iresponsabili
incompetenți la guvernare se apără și el cum poate.
Sper din suflet ca peste 3 ani, toți diletanții aștia,
toți „Doreii” și șefii de piramidă, să se ducă să facă
altceva și să-i înlocuim cu niște oameni competenți
pentru care lucrul temeinic și grija la detalii, să fie
unul de căpetenie.
 Revista România Mare
Nr. 1614, 16 - 22 nov 2021

41. Idioții Europei.

Zilele acestea un tabloid din Hamburg, „Hamburger
Morgenpost” a publicat un articol intitulat, „Idioții
Europei” referindu-se la bulgari, la ucraineeni și la
români. De ce ne consideră idioți ? Fiindcă
procentul de vaccinare anti covid în țările noastre
este cel mai mic din Europa. Domnii jurnaliști
occidentali, comit greșeala de a vorbi fără o analiză
profundă a cauzelor care au dus la această situație,
cel puțin la noi în țară. Observ că titlul jignitor, și
aerul de superioritate care se degajă din articol,
este extrem de comun așa numiților provacciniști.
Nu am de a face nici cu ei, nici cei ce le stau
împotrivă, deci pot să observ cu extrem de multă
degajare comportamentele ambelor tabere.
Observațiile mele sunt fundamentate pe ceea ce
am constatat în ultimele luni de zile în societatea
românească, scindată extrem de clar între cei care
susțin vaccinarea și cei care sunt împotrivă. Dintre
cele două tabere, primii ies în evidență prin
aroganță, agresivitate verbală, și iluzia că sunt
specialiști în medicină.
Au un comportament comun oamenilor pe care-i
apasă frustrarea de a nu avea motive de laudă
personală, simțind nevoia să se „dea mari”, exact
ca atunci când erau copii și încercau să-și domine
colegii de joacă. Exact așa se comportă și jurnaliștii
de la „Hamburger Morgenpost” având senzația că
sunt în poziția de a decide cine e idiot și cine nu e în
Europa.
Problema cu acest comportament este aceea, că la
un moment dat, Dumnezeu te pedepsește pentru
că, slava deșartă, mândria, aroganța, sunt păcate
produse de patimi, care nu fac bine nimănui. Spun
asta nu ca să fac pe filosoful, ci pentru că am avut și
eu momentele mele de aroganță, de agresivitate
verbală, și de superioritate, pe care le-am plătit la
momentul potrivit.
Uită domnii jurnaliști germani, că nici națiunea din
care fac parte nu e vreuna fără de pată, astfel încât
să ridice piatra și să judece pe alții, mai ales atunci
când nu cunosc toate detaliile speței, ca să poată
emite o judecată corectă și când nu există nici un
standard după care să poți afirma că unii sunt
idioți, iar alții nu.
Le e ușor să vorbească când statul german le-a
oferit alternative la vaccin ca să treacă peste
pandemie, când statul german a pompat mulți bani
în conturile firmelor afectate de situația din ultimii
doi ani și când statul german i-a protejat cum a
putut mai bine, ceea ce statul român nu a făcut cu
cetățenii săi.
Judecând ca ei, aș avea destule motive să-i jignesc
pe germani, dar nu o fac, fiindcă dacă e să ne „dăm
mari” și să ne jignim reciproc, e posibil ca noi
românii, să fim în avantaj față de ei, dar nu aici
trebuie să ajungem. Dacă voi, vesticii, vă erijați în
creatori și promotori ai civilizației occidentale, apoi
comporta-ți-vă ca atare și nu ca jurnaliștii
hamburghezi care au făcut un imens deserviciu de
imagine națiunii germane cu acest articol.
Nu trebuie să ne mâniem pe ei și să le răspundem
violent, chiar dacă ne vine să o facem. E mai
înțelept și mai eficient să ne gândim la ei ca la niște
oameni suferinzi, chinuiți de patimi sufletești ca
uitarea, nepăsarea şi neştiinţa fiindcă uită că au și
ei bubele lor, nu le pasă prea mult de noi, (pentru
că dacă le-ar păsa ar încerca să ne ajute, nu să ne
jignească) și nu cunosc motivele reale pentru care
procentul de vaccinare în România e atât de mic.
Patimile acestea dau astfel de comportamente și
oamenii supuși lor, trebuie ajutați să scape de ele,
nu afudați mai tare. Pentru ei trebuie să ne rugăm
lui Dumnezeu, ca să-I izbăvească și să le arate unde
greșesc. Exact același lucru l-am scris în articolul
meu „Tată iartă-I că nu știu ce fac !” și după câteva
zile, ziariștii de la Record își recunoșteau erorile din
articolul defăimător la adresa Bisericii Ortodoxe
Române, semn că Dumnezeu nu doarme.
Până la urmă, nu știm cine sunt cu adevărat, „Idioții
Europei”. E posibil să fim noi, dar e posibil să fie ei.
Asta numai Dumnezeu o știe și cu siguranță doar
timpul ne-o va arăta. Întrebarea care se pune, e
dacă mândria omenească le va permite
adevăraților idioți, să se recunoască ca atare sau
nu.
 Revista România Mare
Nr. 1615, 23 - 29 nov 2021

42. Decontul
Mă uitam zilele astea la un filmuleț lansat pe social
media, de un cetățean care l-a interceptat pe
stradă pe domnul Dan Barna, membru USR
punându-I o problemă extrem de actuală.
Cetățeanul, trecuse prin COVID în luna decembrie
2020 și conform analizelor efectuate, avea
anticorpi anti COVID în proporție de 86%.
În condițiile astea, întreba el, de ce e nevoie de
certificat verde ca să intru în magazine ? De ce eu,
care nu-s un pericol pentru ceilalți, sunt obligat să
am certificat verde și să mă testez pe banii mei
pentru asta, când sistemul de sănătate din România
este unul gratuit? De ce ni se spune la televizor că
vaccinarea nu este obligatorie, dar în același timp,
drepturile mele cetățenești sunt conditionate în
mod indirect de existența acestui certificat ?
La avalanșa de întrebări, domnul Barna a răspuns
cu poezia învățată pe deasupra conform căreia,
vaccinarea este alegerea fiecăruia și legea asta
prevede. Cetățeanul a continuat spunându-I că în
Belgia tocmai s-a anunțat că din cei internați în
spital, 100% sunt persoane vaccinate, asta
demonstrând că vaccinul nu este infailibil, iar din
acest punct de vedere, nu este normal să ni se
condiționeze exercitarea drepturilor și libertăților
printr-un vaccin care, e adevărat în cele mai multe
cazuri te scapă de moarte, dar tot ajungi la spital.
Ca să nu mai vorbim de faptul că definiția
vaccinului este aceea a unei substanțe introduse în
organism pentru a produce imunitate în fața unei
boli, mai pe romaneste să nu mai faci boala aceea
vreodată, ceea ce nu e cazul serurilor actuale
vândute sub numele de vaccin anti COVID, pentru
că ele nu produc imunitate în fața acestei boli.
Firește că domnul Barna, i-a răspuns în aceeași
limbă de lemn pe modelul: cetățeanul îl întreba cât
e ceasul, iar domnia sa îi răspundea că are un ceas
marca Orex.
Nici nu mă mir că politicianul nostru i-a dat astfel
de răspunsuri, atâta timp cât domnia sa și partidul
din care face parte, nu au făcut absolut nimic ca să
se asigure că în România nu se moare din cauza
COVID. Pot să înțeleg că politicienii noștri au dat
dovadă de incompetență până acum, dar ceea ce
fac în situația dată, necesită măturarea lor de pe
scena politică, urgent !
Constat că procentul cetățenilor nevaccinați era,
acum două luni undeva la 65%. Asta înseamnă un
procent aproximativ egal cu al celor ce nu
participau la alegeri în mod curent de vreo două
decenii. O parte dintre ei s-au vaccinat tocmai
fiindcă au fost obligați în mod indirect de existența
acestui certificat verde, nu pentru că erau ferm
convinși că asta trebuie să facă. Ca să se vaccineze
din convingere ar fi trebuit să aibă încredere în ce
le spune clasa politică. Da, aceea pe care ei nu au
ieșit să o voteze în ultimii 20 de ani. Prim urmare,
refuzul lor se explică și prin neâncrederea în
sfaturile politicienilor pe care i-au văzut în ultimii
20 -30 de ani belind la propriu țara, așa cum
măcelarul după ce a sacrificat oaia, o belește de
piele ca să o poată tranșa mai ușor.
Ajung fără să vreau la ceea ce susțin ( și sunt
convins că nu doar eu) de câțiva ani și anume că
trăim în plin regim fanariot, așa cum și scriam în
paginile acestei reviste prin luna iulie a.c. în
articolul intitulat ”Regimul fanariot”. Cum au
decontat regimurile fanariote aproape un secol de
furturi și jafuri ale țării și oamenilor ei, știm. Atunci,
Vladimirescu a pus mâna pe arme și a readus
domniile pământene, pregătind mica unire.
Sunt foarte curios să văd cum vor deconta actualii
fanarioți, anii de jafuri la care se dedau cu schimbul
de 3 decenii. E drept că acum nu poate fi vorba de
pus mâna pe arme și de ieșit pe stradă, la propriu,
dar putem folosi o armă mai eficientă și la fel de
letală, numită „vot”. Mulțimea celor 65% din
cetățenii români, care au considerat că nu merită
să meargă la vot fiindcă nu aveau încredere în cei
care li-l cereau, obligată acum în fel și chip să se
vaccineze împotriva voinței și a prevederilor
constituționale, ar trebui să-i ardă pe actualii vechili
ai moșiei România, acolo unde-I doare mai tare: să
le ia puterea.
Decontul acesta este necesar. Clasa politică,
trebuie să-și primească pedeapsa pentru cele 3
decenii în care și-a bătut joc, cu schimbul, de o țară
pe care Ceaușescu le-a lăsat-o la cheie: fără datorii
și cu posibilități frumoase de dezvoltare. De data
asta, peste 3 ani, nimeni nu mai are vreo scuză să
nu iasă la vot pe motivul că „nu am cu cine să
votez” fiindcă acum, există Partidul Vadimist
Român, a cărui ideologie și ale cărui deziderate
rezonează cu ale majorității românilor. E un partid
pro-european, e un partid naționalist-liberal (citiți
în Tribunul ce înseamnă asta) e un partid care
crede în drepturile și libertățile cetățenilor români,
indiferent de naționalitate, e un partid modern,
care va fi reprezentantul voii tuturor românilor.
Românii au 3 ani la dispoziție să se informeze
despre PVR și să voteze în cunoștință de cauză,
altfel, cei care sunt acum la butoane vor rămâne
tot acolo, vor deveni mai puternici și mai aroganți,
iar tu române degeaba o să protestezi, fiindcă nu-ți
va servi la nimic, dacă atunci în secundele când ai
avut puterea (ștampila) în mână nu ai folosit-o
corect.
 Tribunul
Nr. 1614, 16 - 22 nov 2021

43. Vă vor lua și pământul de sub talpă !

Ieri, 28 oct, am aflat cu tristețe, că scriitorul și
colonelul de contrainformații militare Pavel Coruț,
a murit la vârsta de 72 de ani. Propoziția care dă
titlul acestui articol e spusă de unul din
personajelor seriei „Octogonul”, care mi-a încântat
tinerețea, la fel cum Winnetou mi-a bucurat
copilăria. Personajul spunea aceste cuvinte
avertizându-l pe eroul central, Petre Varain, despre
destinul care ni se pregătea nouă românilor, atunci
în anii 90 când Pavel Coruț își scria romanele. Cu
regret constat, că avertismentele scriitorului, de la
care eu am avut foarte multe de învățat, au ajuns
să se împlinească, la fel ca și avertismentele unei
personalități copleșitoare a aceleași perioade
istorice, la care deasemenea m-am uitat cu
admirație, Corneliu Vadim Tudor.
După ce în 30 de ani, economia românească care
producea orice de la ac la tanc, a fost dezmembrată
și vândută la bucată, după ce s-au vândut bogățiile
solului și subsolului, a urmat pământul agricol
vândut marilor corporații internaționale. La
momentul respectiv am zis și eu ca mulți alți
români, că nu vor pleca cu el în spate, fără să-mi
dau seama, că vor avea dreptul de a exporta toate
cele crescute pe el, sau dacă le vor ține în țară, le
vor putea stabili prețurile după bunul lor plac
punându-ne pe noi să plătim pâinea făcută din
grâul nostru, cu bani grei așa cum plătim și benzina
produsă din propriul nostru petrol.
Am ajuns în situația de a nu mai avea combinate de
porcine care să producă carnea necesară hrănirii
populației, puține dintre acestea fiind refăcute și
deținute de către companii private, unele din
fericire românești, care astfel se îngrijesc de
mâncarea românilor. Nu mai producem nimic și
ponderea capitalului românesc în economie e doar
de 48 % față de 52% cât are capitalul străin. Nu e
alarmant, dar e grav că statul român nu mai deține
în proprietate lucruri esențiale ca, telecomunicațiile
sau, petrolul.
E foarte greu să recuperezi acest handicap, ca să îți
permiți să controlezi prețurile la benzină, sau la
energie elctrică ori gaz, ale căror creșteri se reflectă
imediat în prețurile celorlalte produse. Ar trebui ca
statul sau firmele românești să producă lucrurile de
bază pentru viața românilor având astfel controlul
asupra lor. Dacă statul nu este capabil să conducă
firme de producție, atunci ar trebui să înlesnească
producătorilor particulari pornirea sau dezvoltarea
unor afaceri în agricultură, creșterea animalelor,
abatoarelor, pisciculturii etc. A-propos de
piscicultură, aflu că există o lege a pisciculturii ce
are ca scop privatizarea heleșteelor și a fermelor
piscicole pentru refacerea producției de pește care,
acum 30 de ani era una extrem de importantă în
România. O lege care, a fost interpretată de unii
drept una prin care se vor vinde străinilor Marea
Neagră, Lacurile și Râurile. Firește că dacă îți dai
silința să citești proiectul de lege, îți vei da seama
ușor că nu e vorba despre așa ceva, dar pe internet
informația asta trunchiată a provocat valuri printre
cei care nu se mai obosesc să citească și să intre în
profunzimea lucrurilor, fiindcă așa s-au învățat în
ultimii ani.
Un alt produs alimentar de o calitate foarte înaltă
produs la noi, este mierea. Da, suntem primul
producător de miere al Uniunii Europene, alături de
Spania, Ungaria, Germania, Italia, Grecia, Franța și
Polonia. Partea rea este că mierea noastră este
uneori amestecată cu mierea produsă de
producătorul mondial de miere, numărul unu,
China, ale cărei produse nu sunt de o calitate
extraordinară și vândută ca amestesc, iar cea care
se vinde individual e la niște prețuri pe care marea
masa a oamenilor nu și le permit, astfel că nu știu
calitățile mierii românești.
O să-mi spuneți că există totuși în țările ce au
puternice comunități românești magazine și uneori
chiar restaurante ce vând produse alimentare
românești. E adevărat dar, acestea sunt cunoscute
mai ales de către românii din comunitățile
respective și mai puțin de cetățenii țării respective.
Știu asta fiindcă în 15 ani mi-au trecut prin mână,
ca ghid de turism, nenumărați turiști spanioli sau
britanici și cu puține excepții, habar nu aveau de
existența magazinelor și a restaurantelor românești
în țara lor.
Nu mai suntem prezenți pe piețele externe cu
aproape nimic, astfel încât europenii habar nu au
de capacitățile noastre productive. Autoturismele
Dacia sunt vândute sub umbrela Renault, iar restul
lucrurilor produse aici poartă deasemenea mărci
străine. Digi este prezent pe piața de telefonie din
Spania iar acum vrea să intre în Portugalia după ce
a fost obligat să părăsească Ungaria, iar E-mag, s-a
extins prin 2019 în țările din Europa Centrală.
E prea puțin, față de ceea ce putem noi produce și
vinde. Statul ar trebui să susțină companiile
productive și să le ajute să pătrundă pe piețele
europene și mondiale până la urmă pentru că doar
vânzând produse finite crești bogăția și renumele
țării, nu importând mai mult decât exporți.
Ținând cont de faptul că în ultimii 30 de ani,
guvernele noastre au fost unele incompetente,
care au gospodărit extrem de rău țara, distrugând
economia, ar trebui ca peste 4 ani, să ajungă la
putere un partid de oameni capabili să repornească
producția de bunuri, exportul și să gospodărească
cu simț de răspundere România, iar pentru ca acest
lucru să se întâmple e necesară o ieșire masivă la
vot a tuturor cetățenilor cu drept de vot.
Altfel, ni se va lua nu doar pământul de sub talpă, ci
și aerul de respirat.
 Revista România Mare
Nr. 1615, 23 - 29 nov 2021

44. Vadim
Prin clasele a VII-a și a VIII-a citeam în revista
Săptămâna rubrica Gâgă și ce mi se mai părea
interesant. Apoi, am intrat în clasa a IX-a și în iarna
aceea, a venit Revoluția. Prin 1990, tata, mi-a spus
într-o zi: „ia uite, Vadim scoate o revistă” ! Așa am
aflat că Vadim era cel care publica în Săptămâna
rubrica Gîgă pe care o plăceam atât de mult. Am
căutat revista la chioșcuri și am început să citesc.
Bineânțeles că la început mă amuza teribil rubrica
”Săptămâna pe scurt” dar am aflat foarte repede,
că revista nu avea doar acea pagină ci și altele de
cultură, de istorie, de poezie, care laolaltă cu cele
de politică constituiau un tot unitar pe care eu îl
găseam irezistibil.
Firește că într-un timp foarte scurt, într-o societate
românească care încă citea articole și cărți de la cap
la coadă, nu ca acum, un asemenea complex
politico-istorico-cultural, nu avea cum să nu fie de
succes. Așa s-a ajuns la tirajul de 800.000 de
exemplare care a creat un adevărat curent social în
rândul românilor. Bineânțeles că lucrurile pe care
Vadim, le spunea acolo despre politicienii români
cât și dezvăluirile faptelor ilegale și ticăloase
săvârșite împotriva țării și a cetățenilor ei, au
deranjat nu doar pe făptași, ci și pe susținătorii lor
din rândul românilor. Etichetele pe care i le-au lipit
lui Vadim și revistei sale, au fost mincinoase și
nedrepte, stârnind revolta celor care-l apreciau pe
Tribun pentru ceea ce făcea. Ajunsesem să primesc
privirile „chiorâșe” și uneori comentariile ironice
ale celor care mă auzeau cerând la chioșc Revista
România Mare. Nu le-am răspuns niciodată, ci
traversam strada înapoi la liceu, unde în pauza
mare citeam împreună cu colegul meu de bancă
„Săptămâna pe scurt” și editorialul scris de Vadim,
spre uimirea profesoarei de limba română, care nu-
l iubea pe Tribun și nu scăpa ocazia de a ne ironiza
de fiecare dată când intra la oră, fiindcă banca
noastră era chiar lângă ușă. Era o tachinare,
amicală cumva, între noi și dumneai, care făcea
deliciul colegilor noștri.
Am continuat și după liceu să citesc România Mare
și să-l urmăresc pe Corneliu Vadim Tudor, chiar și
atunci când am ajuns la facultate. Revista lui era
pentru mine o sursă inepuizabilă de informații pe
care nu le-aș fi găsit nicăieri altundeva. Firește că în
campusul universitar nu erau mulți colegi care să-
mi împărtășească opiniile, dar erau destui cărora le
plăcea felul în care Vadim îi punea la punct pe cei
din clasa politică, ce considerau țara propria lor
feudă.
În 1996, eram în penultimul an de facultate, și la
alegeri bineînțeles că votasem PRM și Corneliu
Vadim Tudor, spre mirarea multora care erau
firește, fanii „cheii”. Peste 4 ani, a fost ultima dată
când am votat „pentru” (Vadim și PRM) și de atunci
doar „contra”. Am regretat moartea lui Vadim și
am crezut ca mulți alții, că ceea ce el făurise, nu se
va mai putea realiza vreodată.
Dumnezeu a hotărât altfel. Anul trecut mi-am
reamintit de România Mare pe care nu o mai
citisem de la moartea Tribunului, și am cumpărat-o
ca pe vremuri de la chioșc. Am regăsit-o
neschimbată. Același izvor nesecat de cultură,
istorie și naționalism, pe care-l cunoșteam bine. Le-
am scris redactorilor, pe pagina de facebook,
căutând să le dau niște sfaturi în materie de
reclamă și propunându-le spre publicare un mic
ghid turistic al Transilvaniei scris de mine. Nu s-a
întâmplat atunci, dar am continuat să citesc și să
vorbesc cu cel care-mi tot răspundea, fără să-i
cunosc identitatea. Apoi, a apărut partea a treia a
unui articol semnat de Lidia Vadim Tudor și intitulat
„Renașterea naționalismului în România – un vis
care poate deveni realitate (3) – Vadimismul o
nouă paradigmă”, care a fost pentru mine o gură
de oxigen. Găsisem acolo toate lucrurile pe care mi
le doream a se întâmpla în România, găsisem
nervul, hotărârea, verbul lui Vadim, găsisem paiul
de care să mă agăț pentru a ieși din mlaștina în care
mă scăldam, din cauza incompetenței clasei
politice. Văzusem posibilitatea de a vota din nou
„pentru” și mă simțeam ca Harap Alb, care găsise
armele și hainele tătâne-său și se pregătea să
săvârșească lucruri mari.
Cu timpul, am aflat că omul cu care discutam pe
facebook, era Dan Alexandru Tano, unul din
maeștrii condeiului care scriau în paginile revistei,
căruia am să-i păstrez mereu o vie amintire, cel
care a muncit enorm pentru punerea pe picioare a
Partidului Vadimist Român, și care din nenorocire, a
plecat mult prea devreme dintre noi. De la el am
aflat de proiectul partidului și despre crearea
curentului social vadimist, cu ajutorul căruia,
românii să poată schimba starea de lucruri din țara
lor.
Vedeți cum, începutul bun pus în 1990 de Vadim,
laolaltă cu toată activitatea Tribunului, cu jertfa sa,
nu au fost zadarnice, ajungând până la noi ca un fir
al Ariadnei prin labirintul politicii românești. Un fir,
pe care nu avem decât să-l urmăm, ca să ajungem
la liman. În ultima vreme am postat în social media,
multe din vorbele lui Vadim însoțite de portretul
său și am obținut sute de vizualizări ale acestora
din partea generației tinere de 26-35 de ani.
Oameni care nu l-au prins pe Vadim în viață și care
nu știu nimic despre el, au rezonat și rezonează
pozitiv la mesaje de tipul : „Nimic nu e mai
revoltător decât o Putere în opoziție cu Țara”, sau
”Zi de zi ne merge tot mai rău/Ne conduc niste
golani sinistri/ Pușcăriașii ies de la bulău/Și se fac,
ei între ei, miniștri”.
Asta înseamnă că românilor încă le pasa de țara lor
și că se mai poate face ceva pentru a ne salva
împreună cu ea.
Duminica ce a trecut, s-ar fi împlinit 72 de ani de la
nașterea celui care a fost farul călăuzitor pe o mare
în permanentă furtună și care continua să inspire
românii, cu ideile, lupta și sacrificiul său. Din
nefericire nu ne mai bucură cu prezența sa fizică,
dar ne dă impulsul, de a ne bate pentru România
până la capăt.
Vadim, așa cum i-am spus întotdeauna, va rămâne
pentru noi toți, un exemplu de patriotism, de
verticalitate politică și de credință în Dumnezeu. Nu
se va mai naște un alt Vadim, asta e sigur, dar la fel
de sigur sunt, că sămânța plantată de el, a răsărit și
va forma curentul vadimist ce va scoate țara din
mizeria în care se zbate și-i va da viitorul, pe care și
el l-a dorit.
Am avut norocul de a fi contemporan cu Vadim și
sunt încredințat că în anii ce vor veni, Revista
România Mare, izvor al ideilor și principiilor
vadimismului și Partidul Vadimist Român, îi vor face
pe români, să fie din nou ce-au fost și mai mult
decât atât !
 Revista România Mare
Nr. 1616, 30 nov - 06 dec. 2021

45. La 103 ani de la Marea Unire

Ziua națională am primit-o mereu cu emoție. Când
eram copil mă găsea la bunici, în vacanța de vară,
pe malul Dunării, mai jos de Călărași. Mă trezea
mamaia de dimineață fiindcă urma parada militară
transmisă de la București și-mi plăcea să mă uit. Era
un adevărat eveniment în acei ani. După Revoluție,
pe 27 iulie 1990, Parlamentul României a decis ca
noua zi națională să fie 1 Decembrie, data care
simboliza Marea Unire. Știm cu toții că de fapt
reprezenta unirea Transilvaniei cu România,
finalizând astfel procesul actului de unire, ca să nu
mai vorbesc despre însemnătatea Transilvaniei
pentru noi românii.
Deși acum, nu mai eram chiar un copil, trecând în
adolescență, emoția cu care am întâmpinat ziua
națională a fost aceeași. Doar că, de data asta,
mirosul și lumina de august, fuseseră înlocuite de
lumina gri a începutului de decembrie și de firgul
de afară. Nu măa simțeam foarte confortabil, dar
m-am așezat pe canapeaua de acasă ca să văd
transmisiunea televiziunii de la Alba Iulia, acolo
unde, se aflau toate personalitățile politice ale
momentului, în frunte cu tandemul Iliescu-Roman.
Ei bine, la un moment dat, mulțimea a început să
huiduie și să fluiere exact peste discursul lui
Corneliu Coposu. Nu prea știam eu atunci cine erau
și ce făcuseră „în ultimii 5 ani” cei de la tribună,
dar, pângărirea zilei naționale în acest fel m-a făcut
să mă rușinez. Nu înțelegeam de ce să faci așa ceva.
Era urât.
Din păcate aceste manifestări nu au fost singular
politicienii care le-au urmat continuând prin
declarații sau prin atitudini să perpetueze lipsa
concordiei naționale. Nu-I socotesc aici pe domnii
din UDMR, care cel puțin au delcarat cu sinceritate,
că domniile lor nu vor sărbători ziua națională a
țării unde le dorm strămoșii, fiindcă au niște
probleme cu actul Unirii. În schimb, unii dintre
politicienii români, au continuat să se comporte
unii cu alții de parcă nu ar fi fost în serviciul aceleași
țări. Ultimul exemplu care-mi vine în minte fiind cel
din 2009 când președintele de atunci al României,
Traian Băsescu, a refuzat să dea mâna cu doi foști
președinți, Ion Iliescu și Emil Constantinescu.
Văd că politicienii noștri de după Revoluție, au
senzația că România e feuda lor și prin urmare pot
lua atitudine, împotriva tuturor celor care încearcă
să le-o ia. De 31 de ani, ne uităm ca proștii la ei cum
se ceartă, apoi ne uităm împrejurul nostru și vedem
din ce în ce mai multe ruine, desi acum 31 de ani
erau uzine, ferme și o țară care avea de toate.
De 31 de ani s-au tot rotit la putere băieții aștia, în
combinații ideologice care mai de care mai
incredibile, cum a fost celebra Uniune Social
Liberală, formațiune politică care, pentru prima
data după alegerile din mai 1990 și-a asigurat
majoritate confortabilă în fiecare din cele două
camera ale Parlamentului fără ca asta să se reflecte
cumva în progresul țării sau în bunăstarea
locuitorilor ei.
În ultimii ani, amintirile mele despre ziua națională
au fost amestecate, una din cele mai frumoase zile
fiind cea din 2016 când, la inițiativa postului de
televiziune Antena 3, s-a popularizat ca niciodată
până atunci drapelul national și arborarea acestuia.
S-au făcut concursuri pe această temă la care au
participat elevii din unitățile de învățământ, aceștia
formând tricolorul din tot felul de materiale, în
grupuri largi prin curțile școlilor. Atunci a fost
momentul în care mi-am comandat și eu o replica
cu drapelul de luptă al armatei române din Primul
Război Mondial, ce stă la loc de cinste în sufrageria
casei mele.
Acum, la 103 ani de la Marea Unire, sărbătorim din
nou jertfa supremă a străbunilor noștri care ne
permite acum nouă tuturor să trăim între aceleași
frontiere așa cum ne-am droit mereu. Politicienii
care au gândit unirea au fost unii excepționali.
Conaționalii noștri care și-au dat viața pe câmpul de
luptă au fost deasemenea, deosebiți. Prin
comparație cu ei, noi, epigonii, suntem, vorba
poetului national, „mici de zile, mari de patimi”,
dând senzația că nu suntem în stare de lucruri la fel
de mari ca ale lor. Totuși, eu nu cred că-i așa fiindcă
sângele apă nu se face, iar sângele nu se putea
dilua în așa hal, încât să nu fim în stare să ne
ridicăm toți ca unul întru apărarea ființei naționale.
Suntem doar anesteziați de cei 31 de ani de mișelii
mai mari sau mai mici, în care ne scăldăm. Avem
nevoie doar de un impuls care să ne facă spiritul să-
și amintească că e urmașul lui Decebal, al lui Mihai
sau Avram Iancu. Avem nevoie să ne unim cu toții
într-un curent puternic care să măture mizeria din
țară și din popor.
Sper ca în anii ce vor veni, să sărbătorim ziua
națională într-o țară mai liberă, mai prosperă și mai
măreață decât e acum. Îmi doresc ca 1 decembrie,
să fie în viitor așa cum scria Vadim, în poezia
„Triptic la Marea Unire” :
„Timp înalt de-ntemeiere,
flamură cu vulturi grei,
semn că Patria nu piere
cât mai are pui de lei.

Zi de brazi reverberată
şi-nflorită de ecou,
bucuria ta curată
azi o celebrăm din nou.”
 Tribunul
Nr. 1616, 30 nov - 06 dec. 2021

46. Noile cartiere.

„Macarale, Macarale, râd în soare argintii,
Macarale în zori de zi”. Așa începea șlagărul lansat
în 1961 de Trio Grigoriu. Îmi amintesc de prin
filmele anilor 1960 -1980 de șantierele noilor
cartiere muncitorești ale României socialiste. Ba
chiar am văzut cu ochii proprii, astfel de șantiere în
orașul natal sau la Casa Poporului din București.
Erau cartiere dormitor, formate din așa numitele
„cutii de chibrituri” cum erau denumite
apartamentele cu camere mici în care oamenii își
duceau viața după istovitoarele ore de muncă în
uzină sau altundeva în câmpul muncii. Veneai acasă
la ora 17, uneori și mai târziu, ca să te reunești cu
familia în jurul mesei de seară, să verifici temele
copilului, sa discuți cu soțul sau soția despre cele
ale casei, apoi să vă pregătiți pentru a doua zi de
muncă, ca să ridicați România pe noi culmi de
progres și civilizație.
Așa îți treceau zilele și apoi anii, fără să știi când ai
ajuns în pragul pensiei și te întrebai cum ți-a trecut
viața. Concediile se făceau la mare sau la munte, la
rude sau pur și simplu acasă. Copii erai trimiși în
tabere cu școala sau la bunici, ca să poată și părinții
respira un pic.
Entuziasmul primelor zile din noul cartier trecea
repede, apărea rutina, apoi începeau să apară
primele crăpături în tencuială, zugrăveala se
murdărea, blocul îmbătrânea și el odată cu tine, se
chircea, se micșora, se apleca de spate, liftul
începea să scârțâie, ușile începeau să fie schimbate,
vecinilor le albea părul și le creșteau copii. Lucrurile
se schimbau, și se schimbau și vecinii apărând unii
noi în locul celor ce, fie plecaseră la casa
părintească de la țară, fie se mutaseră acolo unde
nu-i nici durere, nici întristare, nici suspin.
Descrierea aceasta se potrivește de minune
cartierelor construite acum 40-50 de ani, în orașele
românești. Unele din ele au căpătat însă haine noi,
vopsindu-și blocurile gri în culori vesele și
aducându-le în pragul unei noi tinereți. Totuși
povestea se repetă.
Așa cum aceste cartiere au crescut pe locurile
virane de la marginea vechilor orașe, pe actualele
locuri virane, de la marginea acelorași orașe, au
început să rasară alte blocuri care, adunându-se
împreună, au devenit la un moment dat, cartiere
construite de macarale moderne, care deasemenea
rând în soare argintii. Ei, nu e chiar așa îmi vor
spune cei din generațiile tinere. Cartierele noastre
sunt noi și frumoase, cu trotuare și străzi asfaltate,
cu parcuri pentru copii, cu supermarket-uri și
uneori Mall-uri, nu au nici o legătură cu tristele
cartiere muncitorești comuniste.
Cu toate astea, dacă privim mai îndeaproape, vom
vedea că, exact ca acum 50 de ani, cei care le
locuiesc sunt oameni tineri, pe care însă nu-i prea
vezi pe aleile dintre blocuri decât seara târziu când
vin de la muncă. Păi cum seara ? Parcă muncitorii
din cartierele comuniste erau acasă la ora 17. Ei da,
dar atunci, programul de muncă era de 8 ore, pe
când acum, ști când îl începi, dar nu se știe când îl
termini, fiindcă șefii actuali au target-uri de
îndeplinit și mereu apar lucruri urgente de ultima
oră, iar profitul companiei poate scădea, ceea ce
este inadmisibil. Așa că stai peste programul legal
de 8 ore.
Ajungi acasă, unde copilul tău stă cu bunica ( dacă
ai norocul să o ai aproape) sau cu bona, fiindcă de
aia primești o cârcă de bani de la patronul străin al
multinaționalei, ca să-ți permiți o bonă și desigur
apartamentul super scump în care locuiești și care
nici măcar nu e al tău ci al băncii, căreia i-l plătești
cu vârf și îndesat în 30 de ani de viață. Statul
comunist așa cum era el, măcar îți oferea gratis
apartamentul. Poate vă gândiți că aceste locuințe
super scumpe din noile cartiere corporatiste sunt
ceva deosebit, față de cele construite acum 50 de
ani. Nu sunt. Aceleași camere mici, aceleași
bucătării strâmte, chiar dacă uneori ele sunt
structurate pe două etaje, ceea ce îți oferă
posibilitatea de a avea o scară interioară în
apartament. Tot trei camere ai, tot o baie și tot o
bucătărie, dar ambalajul în care sunt învelite,
strălucește mai tare, așa că-l plătești mai scump.
Da, dar ia priviți în fața blocurilor ce mașini sunt: de
la VW și Mercedes în sus, nu Dacia 1300, Trabant
sau Lada. Ei muncesc în birouri curate și încălzite la
laptop, nu la strung. E clar mai bine. Ei își fac
vacanțele în Maldive, Zanzibar și oriunde aleg în
Europa, sunt stăpânii celei mai avansate tehnologii
digitale și dețin conturi în valută. Într-adevăr, dar
tot niște muncitori sunt.
Ce nu văd unii dintre voi, este că sunteți agajați la
niște patroni nemiloși, care vă muncesc până cădeți
lați și muriți ( cum s-a și întâmplat), iar voi nu
comentați fiindcă vă spală periodic creierele cu
noul limbaj de lemn corporatist, care nu e cu nimic
diferit de cel al epocii comuniste. Nu comentați,
fiindcă știți că dacă vă dă afară, nu mai aveți bani să
plătiți creditul la bancă pentru casă, mașină și
ultima vacanță din Maldive, ori pentru telefonul
inteligent de ultimă generație, iar dacă se întâmplă
asta ajungeți pe drumuri și vă pierdeți „prietenii”
pentru că nu vă mai puteți ridica la același standard
social și financiar cu ei. Ce e trist, e faptul că
politica acestor multinaționale, este aceea de a
scăpa de angajații care au familie și copii, fiindcă lor
li se modifică prioritățile în viață și nevoile, iar asta
înseamnă că vor cere salarii mai mari, diminuând
profiturile lacomilor din consiliile de administrație
lucru pe care aceștia nu-l vor permite.
Sunteți singuri în cartier, nu vă cunoașteți nici
măcar vecinii de bloc, pe care cu siguranță nu veți
apuca să-i vedeți îmbătrânind, pentru că mulți
dintre ei se mută, findcă așa le dictează patronul
sau pentru că, pierzându-și slujba, sunt nevoiți să
se mute în locuri mai ieftine. Sunteți niște umbre
care pleacă dimineața și vin seara acasă, preocupați
doar de activitatea de la birou, ducând o viață tristă
și falsă, deconectați de la toată profunzimea lumii.
Cartierele voastre sunt la fel de comuniste ca cele
ale părinților voștri, dar sunt mai triste și mai
însingurate cu toată poleiala magazinelor și a
luminilor din ele. Noile cartiere muncitorești
adăpostesc între zidurile blocurilor, o generație
care e mai puțin liberă și mai puțin fericită decât
cea de acum 50 de ani. Atunci regimul nu ne lăsa să
spunem ce gândim, dar noi o făceam oricum,
fiindcă controlul nu era chiar atât de complet ca
astăzi, când telefonul inteligent te aude ce vorbești
și-ți prezintă reclame la produsele care te
interesează, când utilizând cardul de credit, fără să
vrei, prin ceea ce achiziționezi, îți desenezi profilul
virtual de care un expert poate profita ca să te
abordeze în felul potrivit pentru a obține de la tine
tot ceea ce dorește, exploatându-ți pasiunile și
plăcerile. Nu mai vorbesc de faptul că pentru a vă
bucura de plăcerile vieții, trăiți cu bani din viitor,
adică pe credit, ceea ce vă face să fiți mereu datori,
iar când ești dator cuiva, încetezi să-ți mai aparții
ție, robindu-te aceluia.
Mă uit la noile cartiere și-mi dau seama că întreaga
noastră societate e prizonieră într-o lume mai urâtă
ca cea de acum 50 de ani. Suntem în situația
câinelui legat cu un lanț de 4 metri căruia i se
îmbunătățesc condițiile de viață, lungindu-i-se
lanțul la 5 metri. Dar punându-i-se mâncarea la 6.
Soluția ar fi aceea de a schimba lucrurile. Cum ? În
primul rând prin rugăciune neîntreruptă către
Dumnezeu, fiindcă El e singurul care poate pune
ordine în societatea răsărită în ultimii 30 de ani. În
al doilea rând, prin vot. Prin vot acordat unor
partide, ale căror idei și principii sunt ale tuturor
oamenilor care încă se ridică în toată lumea, contra
abuzurilor și nedreptăților, în apărarea unor
drepturi și libertăți câștigate cu sângele înaintașilor.
Există și la noi un asemenea partid. Se numește
Partidul Vadimist Român și este șansa noastră, a
tuturor, de schimba lucrurile și de a folosi
activitățile creatoare ale generației din noile
cartiere ale patriei, în beneficiul României și al
cetățenilor ei, nu al altora de aiurea.
 Revista România Mare
Nr. 1616, 30 nov - 06 dec. 2021

47. Va fi vaccinarea obligatorie ?

Aflu de la știri că Austria se pregătește pentru un
lockdown general al întregii țări începând cu data
de 22 noiembrie, iar de la 1 februarie 2022, va
declara vaccinarea obligatorie. Nu au precizat încă
categoriile de populație pentru care doresc această
vaccinare obligatorie, dar sper că nu se referă la
întreaga populație nevaccinată care reprezintă 35%
din austrieci.
Firește că partidele de opoziție au reacționat spre
deosebire de ale noastre, spunând că măsurile
anunțate de guvern sunt neconstitutionale si
nelegale, iar politia si armata au pactizat cu
demonstrantii, ma face sa cred ca nu toata lumea a
innebunit.
Cei de la ONU și de la OMS au spus că nu e
obligatorie o astfel de măsură pentru reducerea
pandemiei și că fiecare stat procedează după cum
consideră de cuviință. În opinia mea, aceasta e o
altă măsură care nu face deloc bine imaginii și așa
deteriorate pe care o au autoritățile în fața
cetățenilor. Citesc deasemenea, că unul dintre
motivele care au stat la baza luării acestei decizii a
fost cel de a nu ajunge în situația în care s-au aflat
România și Bulgaria acum două luni de zile. Asta m-
ar putea face să mă gândesc, că țara noastră a fost
„dată de exemplu” cu prețul atâtor vieți curmate,
tocmai ca să se poată motiva decizii de încălcare a
drepturilor omului așa cum se întâmplă acum la
austrieci.
Problema cu măsurile luate în această pandemie,
cu cifrele raportate despre morți și infectați, cu
lipsa de transparență privind autopsiile, cu oamenii
morți în spital din alte cauze și care au fost trecuți
abuziv ca morți de COVID, așa cum există mărturii
încă de anul trecut, este că ele nu întăresc
încrederea cetățenilor în măsurile luate ci
dimpotrivă sporesc neâncrederea și alimentează
teoriile conspirației.
Mi s-a mai spus că această imagine este rezultatul
faptului că sus numitele autorități nu au știut cum
să reacționeze contra acestui virus, ceea ce iarăși
nu este o scuză fiindcă motivul pentru care, tu, om
politic, ai cerut votul oamenilor este acela că ai
capacitățile și cunoștințele necesare pentru a face
față oricăror situații. Pe de altă parte, dintre toate
aceste măsuri luate doar o anumită categorie are o
logică, și dă senzația că cei care au dispus acele
măsuri urmau un plan bine alcătuit. Mă refer
desigur la măsurile de înspăimântare a populației
prin știrile și imaginile transmise, exagerând uneori
voit amploarea evenimentelor, așa cum media a
procedat nu o dată în alte situații, la măsurile de
interzicere a drepturilor și libertăților cetățenești
prezentate ca fiind singura soluție existentă, mă
refer la inocularea în capetele cetățenilor a ideii
conform căreia singura modalitate de apărare în
fața virusului este vaccinarea deși nu a existat nici
un moment o unanimitate a lumii medicale cu
privire la siguranța acestor seruri pentru sănătatea
și viața oamenilor. Așadar, în toată nebunia
măsurilor aiuristice luate, firul călăuzitor consta în
măsurile privind: transmiterea unei stări de frică
populației prin canalele media, restrângerea
drepturilor și libertăților și vaccinarea.
Când observi această înlănțuire de lucruri, sigur că
începi să-ți pui întrebări despre motivele care au
stat la baza acestora și sigur că te manifești ca
atare. Populația planetei nu e chiar atât de tâmpă,
încât să poată fi prostită ca indigenii peste care au
dat în Lumea Nouă cuceritorii spanioli, astfel încât
ea se opune, iar asta mă face să mă gândesc că cei
care au elaborat aceste măsuri, fie ne-au luat de
proști, fie sunt ei înșiși extrem de superficiali în
alcătuirea unor planuri de acest fel.
Oricum ar fi, lucrurile nu se văd bine deloc. Lumea
se frământă, iar dacă tot avem la îndemână votul
ca armă supremă împotriva celor care atentewză la
viețile și la libertățile noastre eu zic să o folosim. Nu
sunt expert în politică internațională, dar nu cred
că la alegerile de anul viitor din Franța, francezii nu-
l vor trimite pe domnul președintre Macron de
unde a venit și-l nu-l vor înlocui cu un partid care să
nu-i mai aducă în situațiile de a ieși în stradă ca
anul acesta.
Dacă tot e la modă ideea de val pandemic, mă
aștept ca la alegerile ce vor veni în Europa în
următorii 3 ani, să avem parte de niște valuri, care
să trimită partidele și politicienii de acum direct la
ATI-ul politicii și de acolo la gunoi. E tot ceea ce
merită dumnealor.
 Tribunul
Nr. 1617, 07 - 13 dec. 2021

48. Patriarhul și vaccinarea

Zilele acestea, citesc prin presă știrea conform
căreia Patriarhul Daniel s-a vaccinat anti COVID. În
primul rând m-am mirat de decizia luată și mai ales
anunțată, de capul Bisericii Ortodoxe Române.
Apoi, după oarecare gândire mi-am dat seama că
Patriarhul Daniel a gândit foarte bine mișcarea.
De ce spun asta ?
În principal, fiindcă de ceva vreme mă ghidez după
vorbele Celui de Sus :„fără mine nu puteți face
nimic”, cât și după cele ale părintelui Proclu Nicău
care spunea „nimic nu pot, nimic nu sunt, nimic nu
am, fără Dumnezeu”. În virtutea acestor vorbe, e
clar că nimic din cele de pe lumea asta nu sunt
posibile fără ca Dumnezeu să le permită, iar tot
ceea ce avem, avem findcă ni le dă El.
Întorcându-mă la declarația Înalt Preasfințitului
Daniel, consider că a manevrat extrem de abil
situația în care a fost pus de politicienii noștri, care
l-au tot presat în ultima vreme, să-i ajute să
convingă populația să se vaccineze. Așa cum am
spus în nenumărate ocazii, un mare număr de
ziariști, reporteri sau simpli cetățeni, cred că
Patriarhul este un fel de șef corporatist, pe care
supușii îl ascultă orbește.
Cunosc români care-i invidiază pe „popi” pentru
bunăstarea materială de care dispun, pentru faptul
că muncesc o zi pe săptămână, (așa cred ei) iar în
restul timpului lenevesc ca și călugării ( care-s alți
puturoși în opinia lor) și se roagă toată ziua, după
care vin prin casele credincioșilor să dea cu
pămătuful pe pereți pentru bani și să se umple de
colaci, prescuri, vin și alte bunătăți, la botezuri,
nunți și înmormântări. Pentru aceia dintre noi care
gândesc astfel, e clar că Dumnezeu e o poveste,
Biserica o instituție administrativă, iar „popii”
directori atotputernici. Când gândești așa, e cert că
ai impresia că dacă CEO-ul BOR, zice credincioșilor
să se vaccineze, aceștia vor asculta orbește.
Sunt convins că după declarația conducătorului
bisericii strămoșești, numărul vaccinărilor în
România nu va exploda, fiindcă românilor dacă le
intră o idee în cap, nu le-o scoate nimeni. Apoi,
fiecare credincios, se va ruga Celui Preaînalt pentru
ca Acesta să-i descopere ceea ce are de făcut și va
proceda în consecință. Sunt sigur că ortodocșii
practicanți care s-au vaccinat, au făcut-o după
multă rugăciune, având credința că viața lor, stă în
mâna Lui, iar El va face după cum I-e voia,
indiferent că sunt vaccinați ori ba.
Prin urmare, Patriarhul Daniel, s-a eliberat de
presiunea media și de cea politică, cu declarația
conform căreia s-a vaccinat și cu îndemnul, pe care
nu o dată l-a adresat creștinilor ortodocși, de a
urma sfaturile medicilor. Acum, nimeni nu mai
poate spune că Biserica nu a făcut tot ce a depins
de ea ca să dea Cezarului cele ce sunt ale Cezarului,
fiindcă cele ale lui Dumnezeu le dăm fiecare zi de zi
după puterea și priceperea noastre.
Vorbind despre asta, nu pot să nu remarc că nici
media, nici politicienii, nu au mulțumit BOR pentru
rugăciunea contra noii boli molipsitoare, pe care a
formulat-o patriarhul încă din primele zile de
pandemie, nici pentru rugăciunile zilnice ale
preoților sau pentru scoaterea din biserici a
sfintelor moaște întru obținerea ajutorului sfinților
și a Celui Preaînalt. Nu i-au mulțumit fiindcă ei nu
cred în lucrurile astea. Ei cred doar în vaccinare,
care o fi bună, dar fără ajutorul și voința lui
Dumnezeu, nu face prea multe parale.
Așadar, îl felicit pe Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe
Române pentru felul în care a păstorit comunitatea
în această situație și-i rog pe cei care l-au acuzat de
rele intenții contra creștinilor nevaccinați, să se
gândească mai profund la cele spuse de Dumnezeu
și să-I dea încrederea lor.
 Revista România Mare
Nr. 1617, 07 - 13 dec. 2021

49. Smerenie și măsură în toate.

Smerenia se definește în DEX, drept „atitudine
umilă, supusă, respectuoasă; comportare modestă,
plină de bună-cuviință”. E o definiție omenească
care încearcă să explice ceva ce e foarte greu de
explicat și definit. Totuși, smerenia este
quintesența virtuților și cea care poate face viața
pe pământ mult mai bună decât este în prezent, ca
să nu mai vorbesc despre faptul că ne apropie de
Dumnezeu. Într-un cuvânt, smerenia înseamnă a te
vedea pe tine sub toată făptura. Mai păcătos ca
toți.
Nu sunt preot, nu am studii teologice profunde, așa
că nu am să fac teoria smereniei, ci am să mă
folosesc de ea pentru a discuta un alt subiect pe
care l-am mai abordat în articolul meu din RM,
intitulat „Vinovații fără vină”, despre reparațiile
care se cuvin oamenilor ce au fost nedreptățiți pe
pământ, la un moment dat.
În acest sens, s-au dezvoltat în lume două mișcări
importante: cea privind Holocaustul și cea privind
sclavia și mai apoi discriminarea negrilor. Dacă aș fi
un marțian venit pe pământ, aș înțelege că
singurele populații din lumea asta care au avut de
suferit din partea celorlalți, sunt evreii și negrii. Ori
asta nu e adevărat. În decursul plămădirii
civilizațiilor omenești din ultimii, să zicem, 4000 de
ani, au fost sute de populații discriminate, umilite,
omorâte în proporții de masă, despre care nimeni
nu zice nimic. Nu mai departe decât la noi, în
România, avem exemplul celor 800 de ani de
ocupație maghiară și austriacă a Transilvaniei, de-a
lungul căreia românii au fost furați, umiliți, asupriți
și omorâți și nu am auzit pe nimeni să facă
campanii de recunoaștere și de condamnare
publică mondială, a acestor lucruri.
Mi se va spune că sunt fapte care s-au petrecut de
mult, în trecut, s-au uitat și nu mai au importanță,
pe când discriminarea negrilor și Holocaustul s-au
petrecut în deceniile 4 și 5 ale mileniului trecut,
fiind așadar, mai aproape de memoria colectivă. Păi
la fel sunt și masacrele armatei maghiare de la Ip,
Trăznea și din alte locuri de pe cuprinsul nord
vestului Transilvaniei invadat de unguri în 1940, sau
uciderea armenilor de către turci, ori uciderile în
masa din Rwanda anului 1994 dintre Hutu și Tutsi și
lista ar putea continua. De ce despre aceste lucruri
nu se spune nimic ? De ce nu se iau aceleași măsuri
? De ce nu se studiază istoria acestor crime în toate
școlile din lume așa cum se studiază istoria
holocaustului evreiesc pe care autoritățile române
intenționează să o introducă ca disciplină de studiu
în școli, începând cu 2023 ?
Adică am scos din manualele de istorie
românească, largi pasaje despre trecutul nostru,
sub cuvânt că nu sunt importante și stresăm elevii,
dar introducem istoria holocaustului. Nu avem bani
ca să facem săpături arheologice, dar avem ca să
pregătim profesorii de istorie, pentru a preda
istoria holocaustului. Păi atunci hai să introducem
în școlile din Austria și Ungaria istoria holocaustului
românesc în cei 800 de ani de ocupație maghiară a
Transilvaniei și să-i punem să o învețe și să pună
genunchiul în pământ înaintea meciurilor de fotbal
fiindcă e același lucru.
Holocaustul a fost o crimă oribilă petrecută cu
sadism contra evreilor, lucru de condamnat de
către orice om sănătos la cap de pe lumea asta. Așa
e. Dar în același timp, e la fel de adevărat, că a-i
obliga pe toți cetățenii planetei să vorbească
despre asta, ba chiar să învețe despre asta la
școală, ca și cum ar fi cel mai important și mai
abominabil lucru dintre toate cele petrecute pe
pământ, mi se pare aroganță, iar aroganța și
mândria, Dumnezeu le pedepsește întotdeauna.
Mărturisesc că nu-I cunosc pe evrei foarte bine, dar
am citit Psalmii, am citit Biblia și văd că Dumnezeu
însuși s-a supărat foarte rău pe ei de câteva ori
lăsându-i să fie chinuiți de dușmanii lor, tocmai
fiindcă nu-L ascultau și se mândreau și erau
probabil aroganți. Însă de fiecare dată, Dumnezeu
în marea sa bunătate și-a întors fața către ei și i-a
scos din necazuri. I-a declarat poporul ales de El, iar
ei, când au avut ocazia, l-au ales pe Baraba în loc
să-l aleagă pe Dumnezeu. Apoi, s-au mirat că
vreme de aproape 2000 de ani, au pribegit prin
lume fără de țară. Nu și-au dat seama că nimic nu e
întâmplător pe lumea asta ? Nu-și dau seama, că ar
avea mai mult de câștigat cu o atitutine mai
smerită față de cei din jur ? Nu-și dau seama că
impunând prin legi, recunoașterea și condamnarea
acelei crime oribile care a fost săvârșite contra lor,
ca și cum nu ar fi existat alte crime pe lume contra
altora, nu se fac simpatici celorlalți oameni, ci
dimpotrivă ?
Gândește-te cititorule de cite ori nu te-ai sumețit în
fața oamenilor, pentru ca aproape imediat să
ajungi cu nasul în țărână smerindu-te ? De câte ori
ai fost mândru și arogant cu cei din jur, pentru ca
mai apoi, Dumnezeu să te smerească punându-te în
situații umilitoare și permițând dușmanilor tăi să se
ridice asupra ta?
Cred că noi toți ar trebui să învățăm mai mult din
asta. Părintele Arsenie Papacioc ne dă ca exemplu
de smerenie, pe Dumnezeu care coborându-se din
poziția de creator a tot ceea ce există, la cea de om
întrupat, a săvârșit un pogorământ extraordinar.
Gândiți-vă la Mântuitorul Iisus Hristos și la ce a avut
de suferit, desi nu avea nici o vină, dar numai așa,
prin smerenie, se putea combate mândria de care a
dat dovadă Lucifer atunci când a pretins că vrea să
fie Dumnezeu. Deci a fost necesar ca Mântuitorul
să se smerească. Pentru că smerenia este singura
fortă care poate elibera orice suflet si orice popor,
în toată creatia lui Dumnezeu. Bunăoară, noi, ca să
putem fi alături de Hristos, trebuie să purtăm
aceiasi identitate. Dacă El s-a smerit, El, Care a
făcut cerul si pământul si Care a făcut tot ce există,
sigur că creatia Lui va trebui să stea la dispozitia
Lui, smerită.
Atunci când devenim aroganți și mândri asemeni lui
Lucifer, când avem senzația că totul ni se cuvine,
suntem pedepsiți de Dumnezeu. De aceea cred că e
nevoie de mai multă măsură și smerenie în
chestiunile astea sensibile ale discriminării, împilării
și uciderii populațiilor de pe glob. Altfel, pasul de la
victimă la călău, va fi unul foarte mic și nu e în
folosul nimănui, ca el să fie făcut.
 Revista România Mare
Nr. 1618, 14 - 20 dec. 2021

50. Întoarcerea lui Moș Gerilă

Pentru cei care nu știu, Moș Gerilă, era denumirea
lui Moș Crăciun în România Socialistă, așa cum
perioada cunoscută acum, îndeobște sub numele
de Crăciun, atunci se numea „Luna Cadourilor”.
Autoritățile socialiste, nu puteau vorbi într-un stat,
care la nivel oficial nu credea în Dumnezeu, dar îL
tolera, despre Crăciun și Moș Crăciun, înlocuindu-le
cu denumirile de mai sus. Eu am crescut cu Moș
Gerilă că, de, nu puteam vorbi la grădiniță sau la
școală, de interzisul Moș Crăciun, ca să nu le creez
probleme „alor mei”.
Prin dec 1990 am trecut foarte ușor la Moș Crăciun,
asemeni copiilor din poezia lui Adrian Păunescu:
„anul își cerne ultima filă,/ fii românilor colinde
spun /și îl așteaptă pe Moș Gerilă/ să li-l aducă pe
Moș Crăciun”. Nu am crezut niciodată că Moș
Gerilă s-ar putea întoarce și oricum, nu îmbrăcat
într-un cojoc albastru, presărat cu steluțe galbene.
Totuși, zilele acestea, aflu că onorata Comisie
Europeană, a elaborat o propunere vizând modul
de adresare al angajaților susnumitei comisii, prin
care se elimină termenul Crăciun cât și numele de
persoane amintind de sfinții creștini: Maria, Ion,
Petre, Pavel etc. Doamna care a avut ideea se
numește Hellena Dalli și este o fostă membră a
Parlamentului Republicii Malta, iar în tinerețe Miss
Malta. Europarlamentara, a dorit să creeze un mod
de comunicare, care să nu ofenseze comunitatea
lesbienelor, homosexualilor și transexualior prin
formulări de tipul „el”, „ea”, cât și comunitatea
necreștinilor prin menționarea Crăciunului sau a
numelor care sunt specifice unei anumite religii.
Eu am înțeles ideea de politețe, ba chiar o practic în
relațiile sociale și chiar obișnuiesc să nu „pomenesc
de funie în casa spânzuratului” dar, de aici și pînă la
a-mi nega religia sau numele, doar pentru că cineva
a presupus că ele ar putea leza pe un terț, e deja
prea mult. Sigur, mi se va spune că a fost doar o
propunere pentru angajatii Comisiei Europene, dar
fie și faptul că cineva s-a putut gândi la așa ceva e
periculos, fiindcă astăzi va fi o regulă internă a unei
instituții europene, iar mâine ar putea să devină
regulă generală. Prin mâine, înțeleg peste câteva
generații, care vor fi educate în acest sens.
Nu mă miră foarte tare că oficialii de la Bruxelles se
pot gândi la așa ceva, atâta timp cât am senzația, că
majoritatea lor sunt creștini doar cu numele. Spun
asta, fiindcă am semnale puternice, că tinerele
generații occidentale sunt desprinse total de ideea
de religie, de Dumnezeu și de tot ceea ce au
însemnat aceste lucruri pentru părinții și bunicii lor.
M-a mirat și m-a bucurat, reacția critică a
reprezentanților unor partide italiene cât și a
Secretarului de Stat de la Vatican, cardinalul Pietro
Parolin, care s-au poziționat împotriva propunerii
doamnei Hellena Dalli, determinând-o s-o retragă.
Am intitulat articolul meu „Întoarcerea lui Moș
Gerilă”, pentru că aceste măsuri ale UE, mie îmi
sună a ateism ridicat la rang de politică oficială și
mâine poimâine o să ne trezim că-l vor înlocui pe
Moș Crăciun cu Moș Gerilă, fiindcă le va fi rușine să
spună Crăciun, fiindcă se supără musulmanii,
budiștii sau hindușii.
Ce nu știu băieții aștia de la Bruxelles, este că în
toată lumea se sărbătorește Crăciunul ca
sărbătoare a Nașterii lui Hristos, fiindcă a fost
exportată de industria cinematografică americană.
Turiști japonezi, chinezi, thailandezi, adică
necreștini, mi-au spus că ei sărbătoresc Crăciunul,
fac brad, și-și dau cadouri, fiindcă li se pare super
tare, ideea acestei sărbători pe care încearcă să o
imite. Au auzit de Fecioara Maria și de Hristos, iar
asta nu i-a deranjat, pentru că ei sunt interesați
exclusiv de componenta comercială și socială a
sărbătorii. E absurd ce propun ei la Bruxelles, să nu
mai spui că „perioada Crăciunului e stresantă” ci să
zici că „sărbătorile de iarnă sunt stresante”.
Un alt aspect, e următorul: dacă Crăciunul și sfinții
creștini deranjează atât de tare celelalte populații
necereștine, de ce nu sunt condamnați
conquistadorii spanioli care au creștinat cu forța
sabiei populațiile mayase, incase și aztece ? De ce
nu e condamnat tot misionariatul creștin din Asia ?
De ce nu sunt condamnate toate lucrurile astea ?
Politica UE, față de creștini și heterosexuali, pe
care-i obligă să-și modifice comportamentele și
vorbirea, ca să nu-i deranjeze pe necreștini și pe cei
de altă orientare sexuală decât cea heterosexuală,
este discriminatorie! Oare cei din conducerea UE
nu își dau seama de asta sau urmăresc altceva ?
Aceste exemple de gândire „incluzivă” cum îi zic ei,
sunt extrem de periculoase pentru viitorul UE,
fiindcă ar putea duce cu timpul, la creearea unei
situații foarte asemănătoare cu cea din Uniunea
Sovietică, care a încercat creearea „omului sovietic
de tip nou”, eșuând însă.
Moș Gerilă reprezintă regimul dictatorial sovietic,
ateismul și nivelarea socială a comunismului. Dacă
conducătorii Uniunii Europene vor să-l aducă
înapoi, prin măsuri de felul celei de mai sus, atunci
am să spun, cum spuneam pe vremuri între noi
copii, când voiam să râdem: „Moș Gerilă, Moș
Gerilă,/Pe la noi să nu mai vii/ Că te ... trimit la
doamna mă-ta/ Și fac ceva pe jucării” ( evident,
ultimele două versuri nu le-am putut scrie în
varianta originală)
 Revista România Mare
Nr. 1618, 14 - 20 dec. 2021

51. Ce nu-mi place la Uniunea Europeană.

Uniunea Europeană este o construcție politico-

economică, care a avut rolul de a aduce împreună,
într-o piață comună toate nașiunile europene. A
plecat de la niște principii corecte, clădindu-se pe
niște valori comune care au stat la rândul lor la
baza civilizației occidentale. Mă refer aici la:
respect pentru demnitatea umană, libertate,
democrație, egalitate, stat de drept, respectarea
drepturilor omului, inclusiv cele ale minorităților.

În ceea ce privește statul de drept, se pare că, în

unele momente, conducătorii uniunii, aplică
principiile unei alte uniuni. Cea sovietică. Au ajuns
să ia măsuri extrem de greșite privind statele care o
compun și asta doar pentru a ne face pe toți să fim
europeni. Se gândesc că, după modelul Statelor
Unite Ale Americii, pot face și Statele Unite ale
Europei și-n acest scop încearcă să uniformizeze
legislația și populațiile uniunii. Nu-și dau seama, că
popoarele Europei nu sunt asemeni emigranților
care au plecat pe noul continent, pentru a întemeia
o nouă cultură în America. Nu poți să amesteci
culturile Europei încât să creezi o nouă rasă de
oameni care să se simtă eropeni. Pur și simplu nu ai
cum și nu e bine să faci asta. Au încercat rușii să
creeze omul sovietic amestecând rase și popoare și
nu cred că le-a ieșit.
Când spun că Uniunea Europeană, prin unele
dintre măsurile pe care le ia se comportă ca o
Uniune Sovietică, mă refer la modul în care știe
să oblige țările nesupuse prin pedepse
financiare, să adopte ideile și direcțiile
transmise de la centru, dar și despre modul în
care ascunde anumite lucruri, cum sunt spre
exemplu prevederile din contractele încheiate
cu firmele producătoare ale vaccinurilor
antiCOVID.

Eurodeputatul român Cristian Terheș, a avut

câteva luări de poziție în Parlamentul European,
cerând dezvăluirea acestor clauze, fără ca acest
lucru să se întâmple. Sigur că se pot invoca tot
felul de motive în sprijinul ideei nedezvăluirii
prevederilor contractuale, dar dacă tot se pune
accentul în UE, pe corectitudine politică, pe
transparență, pe democrație, de ce nu putem ști
și noi ca cetățeni europeni ce conțin acele
contracte ?

Secretomania asta, din partea instituțiilor

europene nu face altceva decât să dea apă la
moară celor care ar putea bănui că lucruri
necurate se ascund în acolo, iar de aici până la a
arunca o umbra pe moralitatea poltică a
conducătorilor uniunii e doar un pas.

Rău e că procedând astfel, guvernanții UE își fac

rău în primul rând lor, întărind pozițiile
euroscepticilor și asemănându-se cu Uniunea
Sovietică pe care atâta timp au dat-o ca
exemplu negativ. Mă gândesc că societatea
europeană pe care vor să o construiască, nu are
nici o treabă cu valorile europene. Din câte văd,
uitându-mă la lucrurile pe care le declară și la
propunerile legislative pe care le fac, șefii
uniunii vor o Europă federală, decreștinată
complet ca să nu lezeze sensibilitățile
musulmanilor, metisată cu populații din Asia și
orientul Mijlociu, fără istorie națională, în care
dacă te opui opiniilor oficiale, riști să fii
ostracizat.

Nu-mi plac multe lucruri la modelul de Uniune

Europeană pe care ni-l tot bagă în față actualii
conducători de la Bruxelles. Îmi place însa idea
de piață comună, îmi place ideea de apărare
colectivă, îmi place libera circulație, îmi plac
multe lucruri, desi în esență ele par inspirate din
modelul sovietic, cel mai la îndemână exemplu,
fiind colectarea și distribuirea fondurilor
financiare. Acestea, se iau de la fiecare țară
după posibilități și se distribuie membrilor în
funcție de necesități.

Poate că, totuși, eu mă înșel fiindcă nu am

competențe în politologie, sociologie și strategii
sociale, ci doar în drept și turism. De aici din
pătrățica mea, eu așa văd lucrurile și ca mine
mai sunt și alții, iar UE, dacă vrea să fie casa
noastră comună, ar trebui să facă ceva în
direcția asta, pentru că altfel, e posibil ca
exemplul Marii Britanii, să fie urmat și de alții.
 Tribunul
Nr. 1619, 21 - 27 dec. 2021

52. Porcii
Animale pofticioase și supraponderale, porcii fac
deliciul acestor zile de iarnă. Deliciul nostru, al
oamenilor. Pentru ei însă, e o perioadă cumplită, în
care visează cuțite și alte obiecte tăietoare,
curmătoare de viață. După ce un an de zile au
mâncat din troacă, fără discernământ tot ceea ce li
s-a dat, pentru a se culca apoi mulțumiți pe o rână
și a se tăvăli în mocirlă, „ca porcii”, a venit
momentul scadenței când trebuie să plătească
pentru ce au consumat. Cu viața.
E un preț imens pe care-l plătesc, dar nu au ce să
facă. Nu se mai pot lupta pentru viața lor fiindcă
lumea în care se nasc e deja guvernată de aceste
reguli: mâncați tot ce vă dăm noi, chiar dacă sunt
lături, stați în cocina voastră gândindu-vă doar la
următoarea masa și la momentul potrivit vă
transformăm în cârnați, caltaboși și tobă. Nici nu
cred că-și pun vreo clipă problema că existența lor
ar putea fi și altfel. Cred că li se transmite genetic
ce au de făcut, și ce trebuie să li se întâmple.
Porcii sunt extrem de simpatici când sunt mici. Li se
pun fundițe la gât și sunt drăgăliți aproape ca un
animal de companie, atrăgând atenția tuturor prin
drăgălășenie. Pe măsură ce cresc și scurmă prin
colțurile cocinei, simpatia față de ei scade. Ne
uităm cu repulsie la felul în care se tăvălesc în
mocirlă și clătinăm dezaprobator din cap când îi
vedem repezindu-se la troaca de mâncare, de unde
hăpăie repede totul cu guițături de satisfacție.
Urmărindu-le comportamentul, oamenii au început
să găsească corespondente între semenii lor, care
uneori se aseamănă porcilor. Expresii precum
„mănăncă ca un porc”, „e gras ca un porc”, „te
tăvălești ca porcu-n noroi”, „s-a urcat scroafa-n
copac” ori „când va zbura porcul” sunt
arhicunoscute tuturor. Imitarea comportamentului
acestor animale, de către unii dintre semenii noștri,
le-a atras oprobiul public.
E curios, că desi disprețuim comparația cu porcii, le
savurăm carnea preparată în zeci de feluri. Luna
aceasta, viața multora dintre ei a ajuns la capăt și
vor fi sacrificați ca să avem „cele cuvenite pe
masa”, platitudinea care se rostește de ani de zile
pe la toate televiziunile și posturile de radio
românești.
În luna decembrie se vorbește mult despre porcii
patrupezi. Despre porcii bipezi mai puțin, pentru că
despre ei vorbim tot restul anului și măcar acuma
să ne mutăm atenția de la ei. Totuși, porcii bipezi,
care grohăie printre noi, sunt cei mai periculoși
fiindcă unii dintre ei dețin posturi de conducere,
chinuindu-i pe cei aflați, ierarhic, mai jos, iar alții
fiindcă au alura rinocerilor lui Ionescu. Da. Porcii
ăștia, care toată ziua grohăie după mâncare, după
bani, după cocine de lux și se plimbă cu scrofițe
…model, sunt mereu scoși în față, arătați ca
exemplu de porci care au reușit în viață și acum
sunt feriți de cuțit și de transformarea în caltaboși.
Riscăm ca „porcăiala” lor să devină contagioasă, la
fel ca „rinocerita” eroilor lui Ionescu și să ne trezim
mâine-poimâine cu o societate plină de porci,
pentru care să nu mai existe decât mâncarea,
cocina și scrofița, iar pentru asta vor accepta
cuminți tot ce li se va cere de către stăpânul lumii
lor. Deja, sunt părți ale planetei în care porcii
pretind celor care nu au devenit asemeni lor, să se
porcească degrabă, fiindcă umanitatea lor îi
ofensează.
În ritmul ăsta, foarte curând ne vor transforma și
pe noi în porci, spre bucuria stăpânilor care-și vor
asigura astfel stăpânirea și cred că tocmai aici e
buba: nu porcii sunt de vină, ci stăpînii lor. Cu
stăpânii trebuie să ne războim, nu cu porcii, fiindcă
ei sunt până la urmă doar niște… porci. Stăpînii însă
pot fi schimbați, iar asta trebuie să facem cu prima
ocazie, ștampilând corespunzător, fiindcă eu unul
am visat azi noapte niște cuțite superbe cu plăsele
de fildeș…o minune …
Guiț, guiț ?
 Revista România Mare
Nr. 1619, 21 - 27 dec. 2021

53. Crăciunul
Priveam pe Netflix zilele trecute un film de Crăciun
filmat anul acesta, intitulat „Un băiat numit
Crăciun”, bazat pe cartea cu același nume, a unui
scriitor britanic, publicată în anul 2015. E un film
pentru întreaga familie, dar care, din păcate mi-a
demonstrat încă odată, că pentru majoritatea
tinerelor generații din occident, Crăciunul este doar
o săbătoare comercială despre cum să fim mai buni
și mai fericiți. Astfel, ni se explică de ce moșul
popularizat de cultura amerciană, are un ren pe
nume Blitzen, de ce folosește o sanie și cum de
acest atelaj zboară.

Cât privește cadourile, acuma știm de ce Moș

Crăciun intră în casă pe horn și ne lasă cadouri
făurite în satul elfilor. Cu toate că limba de dialog e
engleza, iar ea numește Crăciunul, „Christmas”,
cuvânt bazat pe numele lui „Christ”, adică, Hristos,
în film nu se face nici o referire la El. Despre Sf
Nicolae, care a lăsat cadou 3 pungi cu galbeni unui
tată, pentru a nu fi silit să-și trimită fetele fecioare
să se prostitueze apărând astfel tradiția cadourilor
din această zi a anului, nu zic deasemenea nimic.

Mărturisesc că e un film care respectă întrutotul

lumea nouă, în care niște minți și suflete goale vor
să ne determine să trăim. O lume, fără Dumnezeu,
inventată complet de la zero, care golește
legendele și tradițiile de orice fel de conținut. Mă
simt ca acum 2000 de ani, când oamenii trăiau într-
o lume dominată de bani, de superficialitate, de
violență și de imoralitate. O lume în care Nașterea
lui Iisus Hristos a adus bucurie tuturor, fiindcă așa
cum spun colindele noastre: „astăzi s-a născut Cel
făr` de-nceput”.

Văd că vremea grozavă în care trăim, pregătește

plămădirea unei lumi noi, pe care eu o văd mult
mai rea decât cea de acum. Mă gândesc la cum era
Crăciunul acum 50 de ani. Mă gândesc la bucuria
care domnea peste tot, la zăpada care troienea
totul cu un strat gros de nea albă și rece, spre
bucuria copiilor. Acum nici asta nu mai avem.
Crăciunul vine cu ploaie și cu o vreme care, pentru
noi nu are nimic de a face cu sărbătoarea de
demult. Copii nu prea mai merg cu colindul. Poate
doar cei mici, cărora părinții vor să le țină trează
atenția spre tradiții și obiceiurile străbune.

Îmi amintesc cum venea Moș Gerilă în copilăria

mea și jucăriile pe care le primeam, din care cea
mai minunată a fost un tanc cu comandă prin fir.
Îmi amintesc cum puneam vată pe crengile bradului
cumpărat din piață simulând zăpada, și cum luam
bomboanele din staniol în așa fel încât să nu se
vadă că lipseau. Împodobirea bradului era o
bucurie, mai ales când tata punea instalația cu stele
mari, octogonale. Ascultam Frank Sinatra la pickup,
că de unde colinde pe vremea aia.
Apoi a venit Revoluția din 1989, și-mi amintesc că
în decembrie 1990, stăteam în Piața Sfatului din
Brașov, la o coadă imensă, în fața magazinului
Discul de Aur, ca să cumpăr discul lui Ștefan Hrușcă
intitulat „Colinde I” și care, a și primit din partea
casei de discuri Electrecord premiul intitulat chiar
„Discul de Aur” pentru cele mai multe exemplare
vândute. Acela a fost un Crăciun pe care nu am să-l
uit niciodată. Cred că discul lui Ștefan s-a rotit de
mii de ori în zilele acelea, pînă am învățat pe
deasupra nu doar versurile cântecelor, dar și
fiecare modulație vocală a interpretului. La radio
răsunau colinde de toate felurile, iar atmosfera
„mirosea” a Crăciun. Nu știu dacă vi s-a întâmplat,
dar uneori aerul chiar „miroase” a sărbătoare. Așa
era atunci. Poate fiindcă eram liceean și simțeam
lucrurile altfel, nu știu.

Anii au trecut și un alt Crăciun care mi-a rămas în

mine a fost cel din 1996. Veneam acasă de la
Oradea unde studiam la universitate și peisajul
hibernal văzut din tren, m-a făcut să scriu „Ninge
peste Ardeal”, iar în gara din Brașov am intrat pe o
ninsoare cu fulgi mari ca în basme. Au urmat
Crăciunuri cu sacrificat de porci, cu meșterit
cârnații și afumat slana, cu cadouri sub brad și
acum 6 ani, m-am trezit pe post de Moș Crăciun
pentru copii mei și n-am să uit niciodată bucuria și
șocul trăit de fiica mea la vederea grămezii de
cadouri (dăruite de toți membrii familiei) ce se
ridica până la jumătatea bradului, în vreme ce un
trenuleț se învârtea monoton în jurul lui. A fost de
poveste, ca și atunci când m-am îmbrăcat în Moș
Crăciun și m-am lăsat „surprins” ( e drept doar din
spate), de camera video ascunsă printre ramurile
pomului de aceeași copii năzdrăvani ai mei ca să-l
prindă pe moșul când le pune darurile sub pom.

După cum vedeți, sunt experiențe „crăciunistice” la

fel ca ale tuturor celor ce citesc acum acest articol.
Vremuri bune, nu doar pentru că eram mai tineri, ci
și pentru că nimeni nu ne amenința drepturile,
libertățile sau identitatea, așa cum se întâmplă
acum și cum am senzația că niște oameni fără
minte, suflet și Dumnezeu vor să facă. Dacă vor
reuși sau nu asta depinde de noi, fiindcă să vă spun
ceva: lor le e frică de noi.

Întotdeauna, dictatorilor le-a fost frică de popor,

fiindcă au conștientizat că dacă poporul se ridică, îi
mătură ca pe niște gunoaie. De aceea au încercat
să-l țină cu capul jos, dar istoria ne dovedește că
niciodată nedreptatea și teroarea nu au rezistat
prea mult, iar tiranii au fost alungați de la putere.
Ce nu pricep ei, este că Dumnezeu există și mai ales
că pedepsește faptele rele. Sau poate că știu asta și
de aceea încearcă să-L alunge din viața noastră prin
filme de felul celui de mai sus, unde nu vorbesc
despre Nașterea Sa și despre El ca să-l scoată din
conștiința oamenilor ori prin reguli de felul celor pe
care le-am descris ăn articolul „Întoarcerea lui Moș
Gerilă”. Ca să le reușească asta ar trebui ca și El să
fie de acord, fiindcă fără El nimeni nu poate face
nimic.
În orice caz, noi românii ne-am ascuns mereu
străbunii în doine și povești, de unde ne-au ajutat
să ne menținem identitatea și să mergem înainte
prin istorie. Acum 32 de ani, noi românii ne-am luat
rația de libertate, pe care din păcate am risipit-o
aiurea.

Sper ca peste 3 ani, europenii să-și ia Europa înapoi

și să o readucă la statutul, de exemplu de
moralitate și credință cât și la cel de creatoare de
valori, așa cum a fost multă vreme pentru
popoarele lumii, mergând hotărâtă la urne ca să-i
trimită de unde au venit, pe cei care vor să ne
confiște viața și viitorul, punând în locul lor oameni
adevărați.
 Tribunul
Nr. 1620, 28 dec - 03 ian. 2021

54. O vacanță de neuitat

Era vacanța de iarnă a primului an de liceu. Eram
clasa a IX-a și îl întîmpinam la gară pe vărul meu, cu
care urma să petrec cîteva zile. Venise cu o zi
înainte de ziua mea de naștere, pe care am serbat-
o împreună pe 21 decembrie. Tata se întorsese
acasă de la marea uzină unde lucra și era puțin
neliniștit, fiindcă văzuse la televizor un miting pe
care Ceaușescu îl convocase pentru a vorbi despre
cele în
tîmplate la Timișoara, iar în timpul acestuia se
auzise un vuiet neobișnuit, iar oamenii aruncaseră
pancartele omagiale și se risipiseră fugind care-
ncotro. La 16 ani nu am dat prea mare atenție
evenimentului, astfel că a doua zi ne-a găsit la două
blocuri distanță de al meu, la un prieten care avea
un video-player, lucru rar pe vremea aceea, și unde
aveam de gînd să urmărim „niște filme cu bătăi”.
Nici nu pornise bine filmul că prietenul meu vine
alergînd din bucătărie, unde avea un aparat de
radio ce funcționa permanent, și se înfige cu
degetul în butonul care comuta de pe video player
pe televizor.
Imaginea care a apărut instantaneu era aceea a
unui grup de oameni ce purtau brasarde la mîini,
cum văzusem de atîtea ori în filmele despre
comuniști de la televizor, iar unul dintre ei, cu
mîinile ridicate spre cer, striga: „Poporul a învins,
victorie!”. Apoi imaginea a dispărut, apărînd
binecunoscuta miră.
Ne-am uitat unii la alții întrebîndu-ne în primul rînd
cum de era program la televizor la 10 dimineața și
abia apoi ce se întîmplase. Mihai, prietenul meu,
ne-a spus că la radio se spunea că e „groasă rău la
București” și că Ceaușescu a fugit. Chestia asta ne-a
speriat un pic și m-am întors cu văru-meu la mine
acasă să vedem ce se mai întîmplă. Odată ajunși am
pornit televizorul și așa am aflat că „trădătorul
Milea s-a sinucis”, fapt care ne-a panicat și mai
tare. Am urmărit la televizor spectacolul oamenilor
ieșiți pe străzi și al celor care transmiteau din
studioul Televiziunii Române, dîndu-ne seama că
trăim momente extraordinare, unice. Uzina unde
lucra tata a fost prima care a ieșit în stradă, iar el
trecuse pe acasă. Apoi s-a întors la uzină, fiind
consemnat acolo, pentru că se zvonea că teroriștii
o vor ataca. Pe urmă, a început nebunia zvonurilor
despre teroriștii care otrăviseră apa potabilă. Apoi
diversiunea și manipularea au început să se
dezvolte din ce în ce mai violent, astfel încît, atunci
cînd s-a anunțat că rușii s-au invitat să vină să ne
scape de teroriști, ne-am bucurat! Noroc cu
generalul Gușă, care nu era așa naiv ca noi, și a
interzis în mod expres acest lucru, știind că, dacă
rușii intră în țară, greu mai pleacă.
Nebunia a continuat cu prezentarea morților și cu
știrile venite de la cunoștințe din diferite zone ale
orașului, vorbind despre tancurile care ieșiseră pe
străzi împreună cu militarii, pentru ca mai apoi să-i
văd și eu prin apropierea blocului meu. Dormeam
foarte puțin în acele zile, fiindcă eram cu urechile
pe postul de radio Europa Liberă și cu ochii pe
Televiziunea Română, ca să vedem ce se mai
întîmplă. Apoi a început să se tragă peste blocul
nostru cu gloanțe trasoare noaptea și noi ne
grupasem pe holul interior al apartamentului, care
era înconjurat de pereți de beton prin care, ne
gîndeam noi, că nu vor trece gloanțele.
Vacanța vărului meu se transformase într-o
adevărată aventură și se prelungise mai mult decît
era necesar. Pe 25 decembrie, de Crăciun, am
primit vestea incredibilă că Nicolae și Elena
Ceaușescu au fost prinși, judecați, condamnați la
moarte, iar sentința fusese deja executată. Ei bine,
vestea asta ne-a șocat, fiindcă pur și simplu aveam
senzația că individul nu va muri vreodată. Apoi
vărul meu s-a reîntors acasă cu trenul, tatăl său
venind să-l ia, iar noi am continuat să stăm lipiți de
televizor. Îmi amintesc și acum finalul de an, în care
am urmărit pînă la 3 dimineața filme western cu
John Wayne, la care doar visam pînă atunci.
Ei bine, acesta a fost primul meu contact cu ceea ce
înseamnă forța media și intervenția specialiștilor în
informație. De asemenea, așteptam cu nerăbdare
libertatea pe care o cîștigasem și credeam că de
acum totul va fi lapte și miere și lucruri minunate
vor începe să ni se întîmple. După ce a trecut
momentul de euforie, am început să luăm contact
cu luptele politice, cu propaganda, cu grevele pe
care atunci le vedeam doar în filmele cu eroi
comuniști, cu discursurile din Parlament, cu
nesfîrșitele șiruri de promisiuni, apoi cu distrugerea
economiei. Auzeam periodic cum se mai închidea o
fabrică, cum oamenii ajungeau pe străzi, cum
țiganii mîncaseră niște lebede în centrul Vienei,
făcîndu-ne de baftă, cum investitorii străini, care se
presupunea că trebuiau să bage bani în economie,
nu băgau nimic, ci închideau fabrici pe bandă
rulantă, apoi o demolau, vindeau fierul vechi și
terenul pentru construcții. Am fost martorul
perioadei „bișniței” cu blugi și cu alte produse
aduse din Turcia, al corupției și al ziarelor care
gemeau fie de dezvăluiri, fie de alte informații
senzaționale, ca cele ce se publicau în
„Evenimentul Zilei”, primul tabloid al României
post-decembriste.
Anii au trecut și am văzut politicienii rotindu-se la
putere, am văzut mineriada din 13-14 iunie 1990 și
celelalte „excursii” ale ortacilor din Valea Jiului la
București. Am văzut o țară prăbușindu-se în jurul
meu, am văzut lucrurile schimbîndu-se, aparent în
bine, am văzut, încet-încet, dispărînd griu-ul din jur,
am văzut primele luminițe de Crăciun, care făceau
orașul să arate fabulos după anii de întuneric, sau
„cam ca Las Vegas-ul în pană de curent”, după
spusele unui adolescent american aflat în vizită pe
meleagurile noastre.
Au fost însă și lucruri bune – apariția Revistei
,,România Mare” și a partidului lui Corneliu Vadim
Tudor, romanele lui Pavel Coruț sau noua mea
calitate de student. Acum, cînd mă apropii de
jumătatea vieții, nu pot evita să mă întreb cum ar fi
fost dacă în acea vacanță de iarnă nu s-ar fi
întîmplat nimic? Ce ar fi fost dacă Ceaușescu ar fi
continuat cu planurile sale de a pune bazele unei
bănci internaționale, așa cum se zvonea, sau dacă
ar fi cedat puterea fiului său mai mic, Nicu,
permițînd românilor să emigreze, convocînd alegeri
libere ca în celelalte state socialiste? Ar fi cîștigat
PCR acele alegeri, așa cum s-a întîmplat cu
înlocuitorul său, FSN? Am fi avut astăzi industria
intactă și am fi fost un concurent pentru statele a
căror piață de desfacere sîntem astăzi? Ar fi fost
Ceaușescu asasinat și ne-am mai fi confruntat cu o
lovitură de stat? Nu vom ști niciodată și nu putem
schimba nimic, deși filme despre mașini ale
timpului care sînt folosite pentru a corecta anumite
lucruri din trecut există.
Dacă nu ne putem schimba prezentul, acționînd
asupra trecutului, poate ar fi bine să ne schimbăm
viitorul, care nu arată prea bine acum. Poate ar fi
bine,ca la aniversarea a 35 de ani de la Revoluția
din decembrie 1989 să mai facem una. Pașnică, de
data asta. Nu cu arma, ci cu ștampila în mînă și,
dacă acum 32 de ani, curentul social care a
înlăturat dictatura a avut nevoie pentru a se
organiza de doar 24 de ore, eu cred că curentul
social vadimist, care deja a început să se formeze,
poate folosi eficient cei 3 ani rămași pentru a se
organiza în așa fel încît să schimbe viitorul acestei
țări și să o ducă acolo unde fiecare dintre noi își
dorește: către prosperitate, demnitate și libertate,
spre acele limanuri pentru care au murit românii în
decembrie 1989. Depinde de noi să readucem țara
pe linia bună pe care se afla atunci cînd unii au
declarat-o „grămadă de fier vechi”, grăbindu-se
apoi s-o vîndă pentru o sticlă de votcă sau de
whisky, în funcție de preferințele fiecăruia.
Partidul Vadimist Român există, milioanele de
români care rezonează cu principiile lui există și-și
doresc schimbarea. Acum, scuza „n-am cu cine
vota” nu mai merge. Acum au cu cine vota. Trebuie
doar să afle, fiindcă mulți nu știu de curentul
vadimist și depinde de noi, cititorii acestei reviste,
să îl facem cunoscut folosindu-ne de acest minunat
instrument care este internetul. Dacă pînă acum
am așteptat ca doar politicienii să facă ceva, a venit
momentul să contribuim pentru ca viitoarele
vacanțe de iarnă ale copiilor noștri să arate mult
mai bine ca în prezent sau ca vacanța mea de acum
32 de ani.
Cu speranța unui an mai bun, vă doresc liniște,
bucurie și sănătate alături de cei dragi. La Mulți
Ani!
 Tribunul
Nr. 1620, 28 dec – 03 ian 2021

55. Jocuri de oameni mari.

Citesc știrile din ultima vreme și una tot revine în
mod obsedant: rușii se pregătesc să pornească
război contra ucraineenilor. Citesc și nu prea-mi
vine să cred. Probabil Pavel Coruț e de vină, și
cărțile lui din seria Octogonul, cu analizele
profesioniste asupra evenimentelor ce aveau loc pe
atunci în România, pentru felul în care gândesc
anumite evenimente naționale și internaționale iar
una dintre țările de pe scena politicii internaționale
pe care o urmăresc, este Rusia. În primul rând
pentru că este unul dintre actorii cei mai importanți
de pe scena politicii mondiale din ultimii 200 de
ani.
Mă uit în istorie și constat, că lucrurile se repetă
ciclic. Marile puteri europene sau mondiale, evită
confruntarea directă folosindu-se de interpuși. Tot
din istorie am învățat, că uneori când marile puteri
se luptă unele cu altele, cei mici au de pierdut. Așa
a fost spre exemplu în 1812, când rușii s-au bătut
cu turcii, iar noi, prin Pacea de la București,
pierdeam Basarabia.
Apoi, în al doilea război mondial, Anglia a semnat o
pace cu Germania, permițându-i lui Hitler să ocupe
Polonia, Austria și Cehoslovacia. A trebuit ca
nazistul să ocupe Franța, pentru ca britanicii să se
implice în război. Țările mici au fost împărțite cu
celălalt criminal al vremii, Stalin. În Războiul Rece
care a urmat, cele două mari puteri create în urma
Celui de-al Doilea Război Mondial, s-au lovit de cele
mai multe ori indirect, ba prin Coreea, ba prin
Vietnam, ba prin Algeria.
Firește că aceste lupte necesitau o cursă a
înarmărilor, susținută de ambele părți. Dacă în
Uniunea Sovietică, cum se numea Rusia pe atunci,
cât și în țările socialiste, nu era o problemă să iei
bani de la buget pentru înarmare, fiindcă
cetățeanul nu ar fi comentat niciodată, pentru că
guvernul folosește banii aceia pentru arme, în loc
să-i crească nivelul de trai, ori să perfecționeze
infrastructura, sistemul medical, cel de pensii ori de
învățământ.
Altfel stăteau lucrurile în țările cu democrație reală
nu populară. Acolo, cetățeanul punea întrebări
despre banii publici și protesta, dacă aceștia nu
erau cheltuiți conform intereselor sale. Firește că,
soluția celor de la putere pentru a câștiga bani din
producerea și vânzarea de arme, a fost aceea de a
exagera pericolul sovietic, prin propaganda
corepunzătoare în ziare, radio și la TV, iar când
guvernele „comuniștilor invadatori” au început să
cadă pașnic, a fost nevoie de un spectacol sângeros
la noi, ca să justifice banii dați pe arme, fiindcă
francezul , britanicul, belgianul sau americanul ar fi
început să se întrebe la ce i s-au cerut atâția bani
pe arme, dacă dușmanul, fusese înfrânt fără să
opună rezistență și dacă nu cumva banii ăia
îngroșaseră averilor unora care, acum le râdeau în
nas din limuzinele și palatele construite între timp.
În altă ordine de idei, abaterea atenției de la
problemele reale pe chestiuni mai importante,
apărute dintr-o dată, este o altă tactică de
manipulare a opiniei publice. Un exemplu care-mi
vine în minte acum, este cel în care, pe fondul
sângeroasei, revoluții televizate din România, care
a atras atenția întregului mapamond, armata
americană „ a intrat cu nuntă mare-n Panama”,
invadând cu tupeu o țară independentă. Firește că
nimeni nu a protestat împotriva samavolniciei,
pentru că ochii tuturor, erau îndreptați asupra
noastră.
Dacă vă gândiți bine, o să vedeți că și în politica
noastră s-a deturnat atenția societății, de la
tâlhăriile vremelnicilor guvernanți, prin acțiuni care
vizau libertatea unor cetățeni importanți și care
țineau televiziunile ocupate câte o săptămână până
ce respectivii erau eliberați din lipsă de probe, iar
între timp, prin parlament treceau legi sau se
emiteau OUG-uri, care legiferau viitoarele
introduceri ale mâinilor puternicilor zilei în
buzunarul larg și plin al statului.
Care va să zică, tehnica asta se aplică de când
lumea și trebuie să ai memorie scurtă, ca să nu vezi
cum se repetă manevrele și schemele, bogaților și
puternicilor, care „își aranjează ploile” după cum le
convine lor, în timp ce noi ne agităm, ne inflamăm,
ne jignim și ne certăm între noi, luând partea uneia
sau alteia dintre tabere, simțind astfel că
participăm la deciziile ce se iau de către politicieni.
De ceva vreme, văd agitație mare pe scena politică,
în problema relațiilor ruso-ucraineene. Înainte să
comentez subiectul, trebuie să vă amintesc că de
câțiva ani, propaganda occidentală, rostogolește
prin tot felul de băieți, teoria conform căreia, rușii
sunt nașpa, ne vor răul și vor veni peste noi să ne
ocupe. Îmi vine și să râd când văd înflăcărarea cu
care se încearcă îndoctrinarea populației în direcția
asta, de parcă occidentalii ne-ar vrea binele, sau ni
l-au vrut vreodată. E exact același tip de
propagandă socialistă, care spunea că imperialiștii
sunt nasoi și vor să ia bunăstarea poporului
muncitor, iar chiaburii și exploatatorii „să meargă la
cremenal”.
Pe acest fond al trompeților pro NATO și ai celor
Pro Rusia, că sunt și din ăștia câțiva, se desfășoară
dialogul internațional pe marginea crizei din
Ucraina. Lucrurile s-au pornit după ce Vladimir
Putin a ocupat Crimeea cu forța armelor, anexând
Rusiei, o parte a teritoriului unui stat suveran și
independent. Nici nu mai contează motivul pentru
care a făcut-o, pentru că oricum a fost ilegal și
fiindcă invazia a servit perfect, țărilor din blocul
militar advers. Bloc militar care, a condamnat în
mod firesc agresiunea și a găsit motiv să se extindă
și mai mult, spre teritoriul fostei Uniuni Sovietice,
ba chiar navele militare ale marinei NATO, au ajuns
să se plimbe aproape libere prin Marea Neagră,
care a încetat să mai fie un simplu „lac rusesc”.
Ceea ce echilibrează lucrurile în această zonă.
Firește că extinderea NATO spre Rusia, i-a făcut pe
conducătorii acestei țări, să se simtă amenințați și
de aceea au ripostat ocupând o parte din Ucraina și
apoi susținând cu arme și influență politică pe
separatiștii din Donbas. De ce s-or fi simțit
amenințați că nu mai sunt în conflict cu NATO, iar
prin livrarea de gaz natural spre UE, au un atu
important în relația cu aceasta, ca să nu mai
vorbesc că schimburile comerciale cu Germania și
Franța sunt la un nivel ridicat din ce știu eu ? Doar
așa ca să ne aducă aminte că sunt o putere militară
?
A făcut Rusia ceva rău și ilegal, ocupând Crimeea ?
Desigur. Dar oare americanii și aliații lor ce au
făcut, când au smuls Kosovo, Serbiei și când, au
intrat în Panama ca la ei acasă ? (ca să nu-mi mai
amintesc de alte abuzuri similare). Același lucru,
doar că lor li s-a trecut cu vederea, fiindcă era
pentru motive nobile. Acum, toată Europa, și toată
America, e cu ochii pe acțiunile Rusiei la granița cu
Ucraina.
Președintele Biden s-a conversat cu președintele
Putin asupra acestei probleme iar rusul, i-a cerut
garanții că NATO nu se va mai extinde în Armenia,
Georgia ori statele baltice, și nu va aduce
armamament care ar putea lovi teritoriul rusesc.
Firește că americanul nu i-a dat încă nici o garanție,
cerându-i să dea înapoi, fără garanții. Procedând
astfel, e posibil să-l pună pe Putin cu spatele la zid,
doar că odată ajuns în această poziție, acesta va
riposta ca atare, iar asta va fi rău pentru toată
lumea. Nu știu dacă ați experimentat poziția cu
spatele la zid, dar dacă da, vă amintiți probabil, ce
reacții necontrolate ați avut.
Eu înțeleg că NATO și Rusia își încordează mușchii,
și dau din gură înjurându-se reciproc, ca doi șoferi
în trafic, fără să ducă lucrurile mai departe, dar nu
știi niciodată ce se poate întâmpla. Eu unul, totuși,
nu cred că rușii sunt atât de nebuni să intre din nou
cu trupe în Ucraina, fiindcă asta ar putea însemna
război mondial și nu cred că vor risca asta, pentru
că s-ar putea să iasă șifonați rău din el, deși, dacă
mă uit la declarațiile generalilor occidentali care au
spus că le e imposibil să apere Ucraina, cred că mai
degrabă, occidentalii vor trimite arme și tehnologie
ucraineenilor, cum au și făcut deja, ca să se bată ei
cu armata rusă invadatoare, fără să angajeze trupe
la contact direct cu aceasta.
O altă soluție ar fi aceea de a sta deoparte complet,
aplicând doar sancțiuni economice Rusiei și
lăsându-i să facă ce vor. Pe de altă parte și asta cu
sancțiunile economice e o chestiune ineficientă,
fiindcă dacă faci asta, te sancționează rusul cu
tăierea gazului și bagă Europa Occidentală în
ședință, fiindcă cetățenii atinși în confortul propriu,
vor ieși pe stradă să ceară socoteală, iar guvernele
occidentale fix de asta nu au nevoie, când ele au o
„Mare Resetare” post COVID de implementat, niște
miliarde de produs din vaccinurile mult comentate
și niște cetățeni de controlat, sub toate aspectele.
Așadar, cel mai probabil, toate discuțiile astea nu
vor duce la nimic periculos decât pentru
ucraineeni, care se vor vedea pe lista țărilor, ale
căror interese au fost trădate de Marile Puteri
Europene, lângă Polonia, Cehoslovacia, Austria, sau
România, pe care distinsul domn Churchill, a
aruncat-o direct în brațele sovieticilor, fiind
responsabil în mod direct de tragediile bunicilor și
părinților noștri care au înfundat pușcăriile și au
murit la Canal sau prin munți cu arma în mână, tot
așteptându-i pe anglo-americani.
În concluzie, mă uit destul de relaxat la problema
ruso-ucraineeană, fiind mult mai îngrijorat de felul
în care guvernele Uniunii Europene atentează la
drepturile și libertățile noastre jucându-se cu
certifictele verzi, cu pastilele anti COVID și cu
restricțiile care dereglează economiile țărilor din
zonă sau cu schimbarea obiceiurilor și lucrurilor
normale doar fiindcă așa se gândesc „niște unii” la
Bruxelles.
Corneliu Vadim Tudor vedea în formarea Uniunii
Europene, refacerea gloriosului Imperiu Roman,
producător de civilizație și mărturisesc că asta
speram și eu la un moment dat. Deocamdată ni se
oferă mai mult „pane et circenses” decât cultură,
reguli și normalitate. Sper ca viitorul să ne aducă
lucruri mai bune iar pentru asta, avem nevoie de
niște conducători capabili și atașati adevăratelor
valori ale civilizației europene, nu a ceea ce
inventează zilnic conducătorii de la Bruxelles.
Până atunci, vă doresc tuturor, un an nou liniștit,
fără evenimente neplăcute, cu sănătate, cu
credință-n Dumnezeu alături de familie și de cei
dragi.
Dumnezeu să ajute România, Dumnezeu să ne
ajute pe toți ! La Mulți Ani !
 Revista România Mare
Nr. 1620, 28 dec – 03 ian 2021

56. Unirea cu Europa

Curtea Constituțională, își face iarăși treaba,
respingând o decizie a Curții de Justiție a UE care
decisese că hotărârile Curții Constituționale a
României, încalcă legislația europeană, iar
judecătorii români le pot încălca fără teamă de
represalii.
Din câte știu eu, Uniunea Europeană nu este un
stat federal, iar statele care o compun nu sunt state
federate, astfel încât legislația federală să
prevaleze.ultima dată când am verificat, statele
componente ale uniunii erau state independente și
suverane, adică nu depindeau de nici o altă entitate
politică pe plan extern (independent) și își puteau
gestiona politica internă după cum considerau
(suveran).
Observ că domnii de la Bruxelles tind să organizeze
un stat după modelul SUA, impunând valori cu care
unele state membre nu sunt de acord ( Polonia,
Ungaria și cu voia dumneavoastră România).
Bineânțeles că tonul presei noastre este unul
îngrijorat, că, vezi Doamne ne dă UE afară din
uniune. Așa și ? Atâta timp cât mă obligi să-ți
respect principiile și valorile cu care eu nu sunt în
întregime de acord, ce să mai căutăm împreună ?
De fapt, cred că și aici se joacă un joc. Ale Ursula și
ai ei, au senzația că dacă amenință cu eliminarea
din uniune a țărilor care nu se supun, astea se vor
speria și vor accepta să înghită ca și până acum tot
ce le dă uniunea. Nu cred că și-au pus vreo secundă
problema ce s-ar întâmpla dacă Polonia, Ungaria,
România, Bulgaria, Italia și Spania ( că nici ei nu-s
prea fericiți cu regulile UE) ar ieși pe rând din
asociația lor politică ? Ar rămâne Franța, Germania,
și țările din fosta Ligă Hanseatică, să se-mbrace-n
curcubeu și să se guverneze unii pe alții.
Ce ar face ceilalți ? Păi ar putea să-și continue
viețile într-o pașnică colaborare economică,
păstrându-și specificul național, tradițiile,
obiceiurile, cultura, fără să li se spună ce să facă de
către „niște unii” cocoțați în funcții de conducere
pe la Bruxelles.
Firește, progresiștii sunt îngrijorați cu ceea ce am
putea păți dacă am ieși din Uniunea Europeană.
Nimic cu care, noi românii cel puțin să nu fim
obișnuiți: muncă, greutăți, dar liniște și o economie
care să ne producă tot cee ace avem nevoie aici la
noi acasă. Nu vor veni rușii să ne ocupe stați
liniștiți, că sunt atât de praf economic și au atâtea
probleme sociale, că fix de un război nu le arde. În
schimb e posibil, ca lor progresiștilor și afaceriștilor
din multinaționale să le fie rău fiindcă le vor scădea
profiturile și pentru ei doar asta contează. Ăsta le e
dumnezeul. E normal să fie panicați. Cine o să le
mai ia apărarea și o să le asigure câștiguri fabuloase
pe spinarea românilor, care să le susțină firmele din
țările de origine?
Revenind la decizia, Curții Constituționale, o
consider una bună, legală, în apărarea Constituției
și a legilor în vigoare, iar indirect, a cetățenilor
României. De aia există separarea puterilor în stat:
pentru a se putea controla una pe alta. Bine au
gândit John Lock și C. Montesquieu, sistemul
acesta. Altfel, fără el, există pericolul instaurării
tiraniei.
În ultimii ani, am ajuns să mă gândesc la faptul că
apartenența noastră la Uniunea Europeană,
seamănă, în condițiile actuale, cu unirea românilor
ortodocși din Transilvania, cu biserica catolică.
Adică ne-am unit cu UE, în ideea de a ne ridica
nivelul de trai și de a fi păziți de pericole și ne-am
trezit că ni se impun lucruri care nu ne
caracterizează, că nu mai producem nimic, că am
ajuns piață de desfacere pentru produsele
occidentului și că nu mai putem nici să mergem la
toaletă fără să ni se dea voie. Când românii
ortodocși din Ardeal și-au dat seama, că s-au lipit
de biserica catolică degeaba, fiindcă aceasta era
interesată doar să-și atragă noi plătitori de taxe și
să-și recâștige influența pierdută prin reforma
religioasă, nu să-și respecte promisiunile față de
români, aceștia s-au reântors la credința străbună.
Oare noi ce vom face dacă UE, va continua să se
transforme într-un stat federal așa cum s-au și
exprimat unii dintre liderii ei ? O să ne lăsăm
amestecați cu forța în oala lor, pierzându-ne
identitatea națională și cultura pe care le-am
păstrat atât de greu în ultimii 2000 de ani, sau vom
lupta să le păstrăm ?
 Tribunul
Nr. 1621, 04 – 10 ian 2022

57. Dualismul.
De când e lumea și pământul, oamenii au fost
împărțit în două tabere. Întotdeauna am fost buni
și răi, săraci și bogați, leneși și harnici, frumoși și
urâți, proști și deștepți și tot așa. Orice eveniment
s-ar întâmpla într-o comunitate umană, va împărți
oamenii în două.
O consecință directă a acestei împărțiri, este aceea
că una dintre tabere va considera că deține
adevărul, iar ceilalți sunt niște prostovani care
habar nu au pe ce lume trăiesc, unii find militanți,
iar ceilalți în apărare. Unii vor încerca să-i convingă
pe ceilalți că au dreptate, iar ceilalți își vor apăra
dreptul lor, de a nu fi de acord. Pentru
argumentarea propriei poziții, fiecare tabără vă
folosi motivele potrivite, iar dacă nu le va avea, va
folosi bucățele de motiv, ori le va inventa de-a
dreptul. Firește că militanții îi vor ironiza, batjocori
și combate în toate felurile, pe ceilalți, încercându-
se atragerea lor de partea „binelui”.
Comportamentul acesta apare și atunci când într-o
comunitate, există persoane care nu doresc să
accepte valorile, gândirea și modul de viață al
majorității. Aceste „oi negre” vor fi abordate în
două moduri: dacă ele sunt considerate a fi sub
nivelul intelectual al majorității vor fi lăsate în pace
și marginalizate ; dacă însă nivelul lor intelectual, îl
depășește cu mult pe cel al majorității, existând
astfel pericolul de a schimba regulile acesteia,
liderii vor declanșa o operațiune violentă de
combatere a „oii negre” și de tragere a ei în jos, la
nivelul celorlalți. Niciodată invers. „Oile negre” au
fost mereu pașnice, neâncercând niciodată, să-i
atragă pe ceilalți de partea lor.
Am participat sau am observat discuțiile de acest
fel, de când mă știu și în majoritatea cazurilor, s-a
ajuns la un adevărat dialog al surzilor, fiindcă nici
una dintre părți nu ceda, considerând că dreptatea
și adevărul sunt de partea sa. Firește că doar timpul
( de fapt Dumnezeu ) a demonstrat cine a avut
dreptate pînă la urmă.
Cu toate astea, în acel moment al dezvăluirii
adevărului, acesta nu a mai interesat pe nimeni,
fiindcă de fapt, scopul discuției stârnită de partea
militantă, fusese scandalul, manifestarea mâniei,
jignirea celuilalt, convingerea lui să vină de partea
sa, iar nu stabilirea adevărului.
Mă uit la anul care s-a încheiat și-mi dau seama, că
la fel ca și anul trecut, subiectul cel mai discutat a
fost despre pandemie și vaccinuri. Acesta se discută
în principal pe social media iar partizanii fiecăreia
din cele două tabere pro și contra vaccin, luptă cu
armele sale pentru a-și dovedi adevărul. Până
acum, știm că avem niște vaccinuri care te ajută să
nu mori dacă te îmbolnăvești de COVID, dar care, la
anumite categorii de vârstă, creează probleme
cardiace. Știm sigur că nimeni nu-și asumă
răspunderea pentru vaccinuri, (oare de ce? ) și
vedem că existența acestui virus, e folosită pentru
a oferi posibilitatea puternicilor zilei, să limiteze
drepturile și libertățile cetățenești, câștigate cu
atâtea sacrificii și uneori sânge, în ultimii 200 de
ani.
Ce am observat privind din afară cele două tabere,
este violența verbală, cu care provaxxerii (tabăra
militantă) îi atacă pe cei care nu le împărtășesc
opinia. Cel mai apropiat și celebru exemplu, este
articolul scris de niște nemți care ne-au insultat,
făcându-ne idioți. Firește, comportamentul acesta
depinde foarte mult de nivelul de îndoctrinare și de
educație al celor care discută, dar cert e că și unii și
alții, sunt la fel de convinși de ceea ce susțin.
Privind atent comportamentul unora și al celorlalți,
îmi dau seama, că fiecare dintre ei s-a poziționat în
tabăra care-l caracterizează. Spun asta, pentru că
unii oameni se miră, văzând prieteni sau cunoscuți
de-ai lor, pe care-i știau drept oameni liniștiți, cum
se iau de piept pe internet, cu cei din cealaltă parte
a baricadei. Unii chiar au ajuns să spună mai în
glumă, mai în serios, că serul vaccinului le-a
schimbat felul de a fi și le-a luat mințile. Nu cred
asta.
Cred însă, că unii dintre acei oameni, nu toți, puși
într-o situație limită cum e aceasta a pandemiei, pe
care o trăim din 2020, „și-au dat arama pe față”
cum spunem noi românii, arătând tuturor cum sunt
de fapt. Nu vaccinul le-a schimbat
comportamentul, ci situația privilegiată în care au
ajuns, prin deținerea certificatului verde și prin
aceea că sunt de partea celor tari, adică a
guvernului și a majorității unei Europe vaccinate.
Certificatul, le-a dat putere și importanță, i-a făcut
să fie cineva în ochii proprii, iar gradul ridicat de
vaccinare al țărilor europene, le-a confirmat
alegerea făcută. Chiar dacă, cu numai câțiva ani
înainte, îi disprețuiau pe aceeași europeni și-și
doreau, un Rom-exit.
Ce-i leagă însă pe toți aceștia, este dorința lor,
disperată aproape, de a-i vedea pe toți ceilalți
vaccinați. E o dorință la fel de neânțeles, cum era
cea a comuniștilor, de a-și impune doctrina politică,
peste tot în lume. Ca și pro-vaxxerii de acum și ei
credeau sincer, că le fac un bine populațiilor
comunizate cu forța. Pe de altă parte, nu am văzut
niciodată, în nici o discuție pe platformele de social
media, „antivacciniști” care să-i „atace” pe pro-
vaxxeri și să-i „pună la colț” pentru că s-au vaccinat.
Sunt convins că prin 2023, taman la următoarele
alegeri, o să vedem câte dintre argumentele de
care se folosesc astăzi taberele pro și contra vaccin,
se vor confirma. Nu le reiau, fiindcă sunt convins că
fiecare dintre dumneavoastră le-a auzit și le
cunoaște foarte bine. Sunt însă curios, ce vor zice
pro vaxerii militanți de astăzi, dacă Doamne
ferește, vor exista efecte multe și rele ale
vaccinurilor. Probabil nu vor recunoaște că s-au
înșelat, fiindcă categoria de oameni din care fac
parte, e mândră și se consideră infailibilă. Vestea
proastă pentru ei, e că întotdeauna, cei mândri și
infailibili, au fost puși la colț de Cel Preaînalt, ca să
le arate greșeala pe care au făcut-o. Grav este că în
majoritatea cazurilor, nu au înțeles ce li se întâmplă
și cu atât mai mult, de ce.
În cazul în care, ei vor avea dreptate și nu vor exista
efecte rele ale vaccinurilor ( ceea ce-mi doresc
foarte tare) iar acestea vor reuși să elimine
pandemia și pe cale de consecință, certificatul
verde, restabilind drepturile și libertățile
cetățenești, cu siguranță antivaxxerii vor accepta
„înfrângerea” și se vor duce să se vaccineze cu
inima deschisă.
Ceea ce mi se pare neproductiv în aceste înfruntări
pro și contra ceva, este tocmai insistența cu care
una dintre părți încearcă să-i impună celeilalte
modelul său, nivelând totul. Ceea ce este extrem
de interesant de observat, este că în majoritatea
cazurilor, partea militantă, s-a dovedit a fi greșit în
ceea ce susținea. Așa au fost: impunerea cu forța a
comunismului, impunerea modelului american în
Vietnam și Coreea, impunerea modelului imperiilor
asupra coloniilor, sau al francilor asupra arabilor
prin sec al XI-lea.
Nu știu cum se va termina disputa dintre cele două
tabere, dar știu că înfruntările astea sunt bune,
fiindcă ele „separă apele” cum se spune și ne ajută
să vedem adevărata fața a unor oameni, pe care
altfel, nu am cunoaște-o niciodată.
 Revista România Mare
Nr. 1621, 04 – 10 ian 2022

58. Uita-ți-vă în sus !

Zilele acestea de sărbătoare, de lâncezeală, dintre
Crăciun și Anul Nou, mi le-am petrecut citind și
privind filme pe Netflix. Așa am ajuns să văd
pelicula intitulată ”Don`t look up !”(filmat în 2019)
mai mult findcă pe Twitter, acolo pe unde socializez
de obicei, erau discuții despre el.
Nu știu dacă printre dumneavoastră există cineva
care a văzut filmul „Idiocracy” (Idiocrație) produs
prin 2006, în care ni se prezintă o societate umană
a anului 2505 formată din idioți, oameni extrem de
proști, ajunși așa din cauza mercantilismului
instaurat în societate și a programelor tv de proastă
calitate care promovau, superficialitatea, câștigul
nemuncit, viața ușoară, pornografia, acuzațiile fără
dovezi, bârfele, poleiala, încrederea oarbă în
reclame și în ceea ce ți se prezintă la televizor, lipsa
lecturii, a studiului, lipsa curajului de a face
lucrurile altfel decât ceilalți. Ei bine, în această
societate, este eliberat din criogenie, un mediocru
al anului 2006, care se trezește dintr-o dată a fi cel
mai inteligent om de pe planetă !
Filmul ”Don`t look up !”( Nu privi în sus!) face parte
din aceeași categorie cu „Idiocracy” doar că
societatea umană, se află într-un stadiu de tranziție
spre starea prezentată în pelicula din 2006, la care
nu mai apucă însă să ajungă.
Subiectul filmului constă în aceea că, un grup de
astronomi, avertizează factorii de răspundere ai
SUA, locul unde se petrece filmul, despre o
iminentă ciocnire cu planeta noastră, a unei
comete de mărimea muntelui Everest. Într-un film
anterior, cu un subiect identic, filmat în 1998,
numit Armageddon (Sfârșitul Lumii ) cu Bruce Willis
în rol principal, problema corpului ceresc ce
amenința să distrugă viața pe Terra, era rezolvată
cu competență, profesionalism și jertfă, pe când
aici, lucrurile se termină prost pentru oamenii care
sunt exterminați în cataclismul ce urmează
prăbușirii cometei.
Comparând lucrurile, fie și numai din punct de
vedere al filmelor, anii scurși din 1998 până în
2019, au însemnat un regres pentru omenire și e
clar că direcția spre care ne îndreptăm, e una
greșită ducând spre terminarea civilizației actuale,
așa cum scriam în articolul meu din RRM, intitulat,
„Cum încep și se sfârșesc civilizațiile”.
Pe scurt, societatea umană prezentată în acest film,
e una extrem de superficială. Președintele SUA e o
femeie, care nu avea nici măcar competența de a
conduce o asociație de locatari, darămite o
superputere. Televiziunile și ziarele la care
astronomii se duc să avertizeze asupra pericolului,
tratează subiectul superficial, „caterincos” cum am
spune noi românii, iar când descoperitoarea
cometei se enervează și ridică tonul enervată de
lipsa de interes a gazdelor talk-show-ului pentru
vestea pe care ei o aduceau, toată lumea se uită la
ea ca la o nebună, iar prezentatoarea spune la final
că, i-ar trebui „pregătire mediatică”. Mai pe
românește falsitate, hai să zâmbim frumos, să
facem caterincă de lucrurile grave, să ne prefacem
că nu există și să ne vedem de despărțirile,
împăcările și scandalurile din industria
spectacolului, mai importante decât orice altceva.
Cu toate astea, la un moment dat, se ia decizia
trimiterii unei rachete cu niște arme atomice care
să intercepteze cometa și detonate pe ea, să-i
modifice traiectoria, așa cum se făcuse și în
precedentul film din anul 1998, pe care l-am
pomenit aici, Armageddon. Ei bine, ce credeți ?
Racheta decolează, dar este întoarsă din drum,
pentru că cel mai bogat om de pe planetă,
deținătorul unei companii social media și a unui
soft de smartphone, care aduna date despre tine,
și-ți putea da o seamă de informații medicale sau
de altă natură, controlându-te perfect, ajunge la
concluzia, că în componența cometei intrau metale
rare, valorând trilioane de dolari pe care nu ar fi
rău să pună mâna, după ce cometa se va izbi de
pământ.
Când este avertizat că dacă cometa ajunge pe
pământ o să murim cu toții, vine cu soluția de a o
sparge în bucăți mai mici neletale pentru oameni.
Personajul respectiv e un individ cu numeroase
traume psihice, „dus cu pluta” cum s-ar zice, dar,
care are la dispoziție resurse nelimitate pentru a
dispune de miliardele de pământeni. Bineânțeles că
soluția lui, concepută de niște amatori, nu
funcționează, și civilizația noastră dispare în câteva
minute.
Dacă până aici, personajele și situațiile vi se par
cunoscute, nu vă înșelați. E suficient să ne uităm în
jur și să vedem că așa se petrec lucrurile în
societatea noastră, încât mă și mir că acest film a
fost făcut și difuzat pe o platformă atât de
puternică cum e Netflix. Comentariile despre film,
ale publicațiilor internaționale, au surprins unele
faptul că acesta reprezintă o satiră politică și un
avertisment social puternic iar altele au făcut
referire la avertismentul climatic pe care nimeni
nu-l ia în seamă, adică au tras spuza pe turta lor
deși nu exista nici o legătură între cometă și
încălzirea globală, acționând exact ca presa din
film.
Filmul este o tragedie în toată regula, și poate fi
asemănat inclusiv cu situația pandemică actuală, cu
pandemia pe post de cometă dacă doriți. Din
păcate, e un film care va avea același efect, pe care
l-au avut diligențele depuse de eroii săi pentru a
contracara ciocnirea cometei de pământ : zero,
adică.
Sunt convins că în afară de discuții, filmul nu va
schimba nimic din problemele cu care se confruntă
societatea actuală și pe măsură ce mă uit la filmele
produse de Hollywood în ultimii ani, mă îngrozesc,
de ceea ce văd în ele. După câteva zile de privit pe
Netflix, am ajuns să nu mai am ce vedea în afară de
filme ce prezintă o viață lucitoare, ușoară, unde
căutarea și degustarea plăcerilor, adunarea avuției
și dependența de urmăritorii din social media sunt
preponderente. Nu am găsit filme profunde,
interesante, jucate bine, cum existau pînă prin
2010. Violență, zombi, sex, bani, multă falsitate și
superficialitate și cam atât, iar asta e de fapt lumea
în care trăim și noi, nu doar americanii sau
occidentalii, lucru care mă face să nu fiu încântat
de viitorul copiilor mei și al nepoților.
Sunt sigur, că generația noastră, a „ultimilor
pionieri” să zic așa, reprezintă ultima piedică în
calea celor care vor să transforme viața reală în
ceea ce putem vedea prin filme. Ar trebui să
realizăm schimbarea de direcție pentru ca lumea să
rămână pe drumul normalității pe care e bine să
stea.
În film, li se spunea de către puternicii zilei să nu se
uite în sus (Don`t look Up!) fiindcă atunci ar vedea
cometa apropiindu-se și și-ar da seama că sunt
mințiți. Cam asta ni se spune și nouă acum: priviți
în jos, priviți la televiziuni la lumea pe care v-o
prezentăm noi, nu la ceea ce se află în jurul vostru.
Ei bine, eu cred, că ar trebui să privim în sus, să
vedem urâțenia lumii în care suntem obligați să ne
bălăcim și să ne ridicăm din genunchi, luptând
pentru viața noastră și a urmașilor noștri.
Uita-ți-vă în sus, mai ales pentru că acolo este
singurul nostru ajutor, Cel care poate rupe pânza
de păianjen țesută cu răbdare de vremelnicii
stăpânii de azi, ai lumii pământene.
Uita-ți-vă în sus, uita-ți-vă la El și ruga-ți-L în fiecare
zi să ne ajute, fiindcă doar El mai poate să ne ajute.
Cum însă o vorbă înțeleaptă spune că „Dumnezeu
îți dă ( te ajută) dar nu îți bagă în traistă” consider
că atât europenii, cât și noi, trebuie ca până la
următoarele alegeri, să formăm curentul social
potrivit și votăm masiv pentru acele partide care-i
vor îndepărta de la butoane pe actualii
conducători.
Noi știm sigur că am pornit curentul social vadimist,
iar Partidul Vadimist Român există și cu ajutorul
vostru, al celor ce citiți Revista România Mare,
articolele de aici și mesajele noastre pot ajunge la
toți românii, pentru că doar împreună, putem reuși
!
 Revista România Mare
Nr. 1621, 04 – 10 ian 2022

59. Imaginea ascunsă a pandemiei.

Mărturisesc că eu m-am cam săturat de pandemia
asta s-au ce-o fi ea. Ca să fiu mai precis, m-am
săturat de toate jocurile astea care se fac în spatele
ei și folosind-o ca pretext. De când a început, nu am
văzut nici o măsură coerentă, bine explicată, ori
logică în privința protejării populației de acest virus.
Dacă pun una lângă alta piesele de puzzle ale
pandemiei, rezultatul este o imagine generală din
care nu se înțelege nimic.
Dacă însă, extrag doar anumite piese și pun
laolaltă: cartea „Marea Resetare” a lui Klaus
Schwab, felul în care au fost testate și au apărut
vaccinurile, contestările aduse acestora de către
unii specialiști, campania de înfricoșare a populației
derulată de media, cifrele referitoare la infectări și
la morți sau cauzele acestor decese, apoi restricțiile
impuse după reguli care s-au contrazis de multe ori,
protestele de stradă și reprimarea lor cu o violență,
pe care nu o credeam posibilă în state ce se
considerau civilizate și protectoare ale drepturilor
omului, cât și încăpățânarea instaurării
certificatului verde ca drept suprem al celui ce-l
deține, imaginea obținută, ascunsă în cea generală,
este aceea a unui plan perfect coordonat și
executat, de instaurare a unei noi ordini mondiale.
Voi adăuga aici și decredibilizarea, ridiculizarea și
luarea în bătaie de joc a curentului nationalist și
suveranist, singurul care se poate opune planurilor
de instaurare a noii ordini mondiale, curent care-i
inspiră domnului Schwab și celor ca dânsul, o frică
teribilă. La noi în România, această mișcare de
batjocorire a naționalismului și de ridiculizare a lui
s-a făcut cu concursul, înclin să cred, nevoit, al
unor oameni ca doamna Șoșoacă și ca domnul
Simion, care prin felul impetuos și spumos de a-și
susține convingerile, au oferit pe tavă inamicilor
dumnealor și ai curentului nationalist, motive
perfecte de a-i combate.
Imaginea pe care media le-a creat-o celor mai sus
menționați, cât și susținătorilor lor, este cea a unor
oameni cu care nimeni nu ar trebui să se asemene.
Ia să încerci numai să vorbești despre libertate,
drepturi, nationalism, liberalism sau să pui la
îndoială cele spuse de puternicii zilei și ai să vezi
cum ți se vor lipi etichete de „șoșoc” ( să mă ierte
doamna senator), sau incult, prostănac, etc. Cum și
de ce, funcționează „etichetarea”,am scris în
articolul „Eticheta” din ziarul Tribunul, anul trecut.
Acum un an, dacă îndrăzneai să spui că persoanele
vaccinate pot răspândi COVID-ul sau că se pot
îmbolnăvi, erai acuzat că răspândești știri false. La
fel se întâmpla și dacă vorbeai despre contractele
secrete între firma Pfizer și guvernele care
cumpăraseră vaccinul. Acum, toate aceste afirmații
sunt adevărate. Firește, multe dintre lucrurile care
acum un an sau doi erau categorisite ca fiind teoria
conspirației, acum au devenit adevăruri.
În urmă cu doar câteva luni, toată Europa se uita
chiorâș la noi, că nu aveam decât 35% din populație
vaccinată și eram un focar de infecție pentru ei,
desi ei erau vaccinați în proporții apropiate de 90%,
iar acum, de vreo 90 de zile, suntem o insula verde,
într-o mare roșie. Conform codului de culori, asta
înseamnă că numărul de infectări a scăzut foarte
mult la noi, față de restul Europei, lucru firesc după
dezastrul care a fost aici, în lunile octombrie și
noiembrie, în care virusul a infectat foarte mulți
oameni, iar ca o consecință, imunitatea naturală a
crescut direct proportional, cred eu.
Ce vreau să spun, este că toate aceste manevre
descrie mai sus, au fost făcute, după declarațiile
oficiale, în folosul oamenilor pentru a limita
pandemia, chiar dacă ele urmează extrem de fidel
cele descrise în cartea „Marea Resetare” a
domnului Schwab, despre care am scris detaliat, în
paginile acestei reviste.
Cu toate astea, la noi, lucrurile au evoluat un pic
altfel decât credeam la un moment dat. Cel puțin
deocamdată. Ca de obicei, noi am aplicat principiul
national, „zi ca el și fă ca tine”. Astfel încât, cu toate
eforturile autorităților naționale și globale, adică
Guvernul Românii, OMS și UE, românii s-au
vaccinat după cum au vrut, dând impresia că sunt
de acord cu măsurile instituite prin ordin „de sus”,
dar făcând ca ei. Așa am ajuns în luna decembrie a
anului trecut la un procent de 48,8% de vaccinați
din populația adultă. E mult sub media europeană
dar nu e rău.
Apoi, certificatul ăsta verde l-am tot tărăgănat,
până ce domnul președinte al PNL București,
Ciprian Ciucu și-a pierdut răbdarea și a spus, citez:
"Liderii adevăraţi îşi asumă inclusiv decizii
nepopulare, dar corecte, pentru că nu sunt lideri
pentru a-şi conserva încrederea populaţiei, ci
pentru a lua deciziile bune pentru societate. Într-o
ţară cu o rată de vaccinare ca a noastră nici nu
trebuie să mai stăm la discuţii. Iar şoşocii şi alţi
vadimi mai mici, ar trebui luaţi pe sus pentru
subminarea sănătăţii publice. Altfel, am putea
conduce ţara pe bază de sondaje de opinie şi
bruma asta de democraţie să denatureze în forma
ei platoniană corespunzătoare, anarhia. Şi aşa nu
suntem foarte departe de anarhie, iar autoritatea
publică doar autoritate nu mai este".
Citind declarația domniei sale, am regăsit eticheta
de care pomeneam mai devreme, aia cu „șoșocii” și
mă întreb de unde atâta pornire dictatorială, la un
membru de frunte al partidului Brătienilor ? În
general nu prea înțeleg de unde ideea, că binele se
face cu forța. Pe de altă parte, ceea ce cuiva i se
pare bun, celuilalt poate să-i facă rău și atunci apar
problemele.
Privind retrespectiv, nu pot să nu observ, că noi
suntem ca de obicei, greu de strunit și de convins.
Suntem alunecoși și nu ne lăsăm prinși ușor, într-un
sistem care nu ne place. Întindem lucrurile,
temporizăm ( cum făceam și la fotbal) așteptând
momentul potrivit pentru a ne impune interesele,
așa cum am făcut mereu în ultimii 2300 de ani,
motiv pentru care astăzi încă existăm între
(aproximativ) aceleași frontiere, cu ajutorul lui
Dumnezeu. Dacă mai există necredincioși pe lume,
îi rog să se uite la istoria acestui popor și să-mi
spună, cum explică ei supraviețuirea noastră, fără
ajutor divin.
Din punct de vedere medical, sper din suflet, ca
avertismentele celor ce vorbesc despre neajunsuri
ale vaccinului în următorii 5 ani, să fie unele greșite
și îmi doresc ca oamenii să nu mai moară, iar
pericolul reprezentat de acest virus, cât și
consecințele sale sociale și economice să fie
îndepărtate cât mai repede.
Am trecut peste momente mai grele, ca această
încercare de reorganizare a lumii, motivată de
pandemia de COVID19, ieșind cu bine din ele și
cred că așa va fi și acum.
Îngriji-ți-vă sănătatea respectând normele de
protecție sanitară, vaccina-ți-vă, dacă credeți că
asta vă va da o șansă în plus la viață în lupta cu
acest virus parșiv și criminal, aveți nădejde și
rugați-vă stăruitor lui Dumnezeu, fiindcă El ne
poate ajuta eficient în orice situație.
Vă doresc să aveți un an mai bun ca 2021 și să ne
reântoarcem cu toții, la „vechiul normal”, fiindcă
„noul normal” l-am încercat și mie unuia, nu-mi
place deloc.
 Tribunul
Nr. 1622, 11 – 17 ian 2022

60. Altfel despre învățământ (II)

Scriam în prima parte a acestui articol următorul
lucru: „aceeași părinți însă (care nu-și pot controla
copii), vin la grădiniță și la școală, mai puțin la
liceu, cu tot felul de pretenții privind felul în care
cadrul didactic trebuie să se comporte cu „odorul”
lor. Acuma, dacă tu ca părinte te-ai făcut preș în
fața copilului tău, e fix treaba ta, deși educația
deficitară pe care i-ai dat-o, se răsfrânge și asupra
noastră, iar la școală, dacă educatorul sau
profesorul nu se poate impune în fața elevului,
acesta din urmă, obișnuit fiind de acasă, că poate
trata adulții cum are chef, va face același lucru și cu
profesorii, sfidându-i, provocându-i și deranjând
ora, cu siguranța că nu va fi sancționat”.
Ei bine, aș vrea în continuare să dezvolt acest
aspect al relațiilor dintre părinți, copii și cadrele
didactice, fiindcă în ultimii ani observ o relație
anormală între toți aceștia. Sunt un observator
direct, fiind tatăl a doi copii care sunt înscriși de 12
ani, în sistemul educațional românesc. Prin urmare,
nu vorbesc din auzite.
Din observațiile mele pot afirma că, există părinți
care dau încredere deplină cadrului didactic,
respectându-l ca atare și susținându-l în munca pe
care o face, dar și părinți care au senzația că știu ei
mai bine cum ar trebui cadrul didactic să-și facă
meseria. Fac parte din categoria oamenilor
atoateștiutori, care nu acceptă ca cineva le poate fi
superior în ceva.
Ei bine, aceștia le vor spune copiilor despre faptul
că profesorul nu poate să le facă prea multe
neajunsuri în activitatea la clasă, astfel încât ei se
pot comporta cum consideră, pentru că tot vor
termina școala și dacă cadrul didactic le cere prea
multe, vor discuta ei cu acesta.
Mă gândesc că, părinții aceștia, mulți din ei fiind
din generația mea de vârstă sau poate cu doua-trei,
înainte sau înapoia ei, au beneficiat de sistemul de
învățământ socialist pe care toți îl pomenesc. Unii
de bine, alții de rău. Cu toate că atunci exista
respect față de profesor, acum acești foști elevi
ajunși părinți, se comportă uneori, ca și cum cadrul
didactic le-ar fi salariat.
Cunosc cazuri de părinți nemulțumiți de notele
copiilor lor la educație fizică, motiv pentru care au
pus presune pe profesor, pentru ca acesta să le dea
copiilor note mari care să nu le strice mediile
generale, deși acestea nu mai au aceeași pondere
în intrarea la liceu, cum aveau cu ceva ani în urmă.
Părinții respectivi nu își dăduseră seama că nu era
vina profesorului ci a sistemului, care i-a
transofrmat pe copii, în vânători de note. Oricum
printre ei existau vânători nativi de note, doar așa
ca să se poată „da mari” în fața celorlalți, însă
odată cu legalizarea acestui comportament, au
ajuns să facă orice doar ca să aibă zece pe linie.
Vorbind despre sistemul de învățământ, consider
că față de acum 40 de ani, este dereglat complet și
în totală neconcordanță cu posibilitățile copiilor
actuali. Vreau să spun că acum 40 de ani, când
timpul de studiu al unui copil nu era afectat de
Netflix, Smartphone, Jocuri și Social Media, elevii
de atunci trebuiau să învețe lecții extrem de lungi și
de detaliate din manual, pentru că sursele
alternative de informare erau puține și se ajungea
mai greu la ele, fiindcă într-o bibliotecă, puteau fi
3-4 cărți de interes, pe care dacă le doreau 300 de
copii, era clar că nu aveau cum să ajungă la toți, iar
acum când aceste surse de informare stau în
buricele degetelor oricui, dar timpul de studiu s-a
redus drastic din cauzele expuse mai sus, lecțiile
din manual s-au scurtat foarte tare, considerându-
se că elevul se poate documenta singur, lucru care
îndeobște nu se întâmplă, iar asta duce la scăderea
nivelului de informație acumulat de elev.
Eu a trebuit să învăț pentru admiterea la Facultatea
de Drept, Istoria României de clasa a VII-a. Dacă
compar manualul de atunci, cu cel de acum,
actualul manual este rezumatul rezumatului, celui
după care am învățat eu. În condițiile astea și ale
unui număr redus de ore de istorie pe săptămână,
ce pretenții să ai ca actualele generații să cunoască
istoria națională cum se cuvine?
La matematică, programa actuală se studiază în 4
ore săptămânale, când ar fi necesare cel puțin 6
ore. Ce să facă profesorul în condițiile astea ? Când
să aprofundeze materia la clasă ? Nu are când și
uite așa proliferează meditațiile particulare, pe care
toată lumea le blamează, dar pe care sistemul le
încurajează. Situațiile descrise mai sus se regăsesc
și la alte materii.
În altă ordine de idei, permisiunea ce a fost dată
editurilor de a publica manuale școlare, în loc ca
acestea să fie editate de specialiștii de la Ministerul
Învățământului, mi se pare că a fost o greșeală,
pentru că s-a ajuns ca unele din aceste produse sa
fie extrem de slabe calitativ, iar copii noștri să
învețe după ele și pe urmă ne mirăm că nu avem
performanță.
Pentru că vorbim de învățământ, mai știe cineva ce
s-a făcut cu programul președintelui Iohannis
lansat anul trecut ? Acel program avea niște
termene de execuție a unor etape, prin 10
septembrie și la 1 Octombrie, când ar fi trebuit să
fie votat pachetul legislativ pentru implementarea
proiectului domnului președinte. Eu nu am mai
auzit nimic de el. L-am comentat la vremea
potrivită într-un articol din Revista România Mare și
îmi exprimam îndoiala cu privire la realizarea sa
întocmai și la timp.
Ei bine, peste toate problemele care țin de
programă, de autoritatea profesorului în fața
elevului care nu mai e ce-a fost odată, se suprapun
părinții care pun în destule cazuri o presiune în plus
pe profesor, cum spuneam mai sus, iar profesorul
ce să facă în situațiile astea? Pune-ți-vă în pielea
unui profesor sau învățător care a învățat 13 clase
de liceu pedagogic, aprofundând materiile cum se
cuvine, a trecut prin examene de grad didactic și
prin inspecții, pe care majoritatea le iau cu brio, în
ciuda faptului că presa semnalează doar cazurile de
note șocant de mici, care ajunge titular într-o
școală unde se confruntă cu o programă extrem de
slabă, cu multe manuale neconforme cu ceea ce ar
vrea și ar trebui el să le predea copiilor, la care
adăugăm comportamentul nerespectuos al unor
copii și al unor părinți și veți vedea că nu-i e ușor.
Dacă mai adăugăm la asta și salariile nu tocmai
corespunzătoare, veți înțelege de ce numărul de
cadre didactice tinere și competente este din ce în
ce mai mic, iar cele care sunt în sistem se blazează,
atunci când înțeleg că nu au sprijin de nicăieri,
sfârșind de cele mai multe ori prin a părăsi
sistemul.
Cred că, ar trebui ca profesorului să i se redea
autoritatea în fața clasei, să nu i se mai vâneze
greșelile și să fie lăsat să-și manifeste creativitatea
și experiența adunată pe băncile școlii sau la
catedră.
Deasemenea, un rol important în sprijinirea
cadrului didactic, îl au inspectoratele de învățământ
care ar trebui să le fie apărători și purtători de
cuvânt către Ministerul Învățământului sau față de
părinți. Să vă spun, că nu e deloc așa ? Știți că
inspectorii școlari, în 9 cazuri din zece, vor da
dreptate unui terț, nu cadrului didactic ? Credeți că
inspectorul școlar va prelua sesizările profesorului
cu privire la proasta organizare a materiei (
programa de învățământ) sau la toate celelalte
chestiuni pe care le-am scris aici, ca să le supună
atenției ministrului lor, pentru ca acesta prin
puterea pe care o are, să îndrepte lucrurile ? Nici
vorbă. Vor avea însă grijă să-i recomande
profesorului „ieșit din rând” să-și vadă de treabă
dacă nu vrea probleme.
Cum să-ți desfășori activitatea în condiții de
performanță când ești „vânat” inclusiv de cei care
ar trebui să te protejeze ? Începi să te gândești la
binele tău, îți faci treaba la „limita de avarie” și-ți
vezi de ale tale, privind la televizor specialiști care
vorbesc despre starea de plâns a învățământului și
firește nu fac nimic concret pentru a o îndrepta,
pentru că nimeni nu e interesat să o îndrepte și să
înceapă să caute rădăcinile problemelor dintre
care, pe unele le-am pomenit în acest articol.
Am să mai revin cu alte chestiuni ce ar trebui
corectate în învățământ și pe care lumea nu le
cunoaște, poate așa reușim să schimbăm ceva.
 Revista România Mare
Nr. 1622, 11 – 17 ian 2022

61. No-vak - Editorial

No-vak, e un joc de cuvinte în limba engleză care se
poate traduce ca „No-vak -No-Vaxx” similitudinea
pronunțării fiind evidentă.
Ideea titlului, nu-mi aparține, e împrumutată de pe
internet, unde a apărut în urma scandalului
mediatic apărut în Australia, cu ocazia turneului de
tenis la care trebuia să ia parte și jucătorul sârb
Novak Djokovici. Nu știu la ora la care scriu aceste
rânduri dacă va participa sau nu, dar nici nu e
important până la urmă. Mi se pare mai important
cazul în sine, care a pornit o serie de comentarii și
discuții, pro și contra, fiindcă e un exemplu clar de
frondă al unei personalități.
Chestiunea nu e încă tranșată, iar autoritățile
australiene nu au dat publicității, conținutul
documentului pe care sportivul sârb l-a prezentat la
intrarea în Australia și care dovedea că problemele
medicale pe care le are nu-i permit să se vaccineze.
Dacă acel document dovedește acest lucru,
australienii sunt obligați să-i dea drumul în țară.
Dacă nu, îl vor trimite de unde a venit.
Problema e, că exceptarea lui pe baza unui
docuement medical legal, o să le dea idei celor care
nu vor să se vaccineze și vor porni o serie de alte
discuții, întețind falia între pro și antivacciniști.
Până la urmă, discuția asta despre vaccin, s-a
transformat dintr-una, despre oportunitatea
injectării cu un ser extrem de contestat, într-una
despre drepturi și libertăți încălcate de acest
certificat verde pe care toată lumea, peste tot îl
contestă. E una să alegi să te vaccinezi și e alta să fii
constrâns în mod indirect să o faci, mai ales când
apar tot felul de date care pun la îndoială tot ceea
ce ni se spune despre acest virus de doi ani
încoace.
Demonstrațiile care au loc în toată Europa și mai
ales violența cu care forțele statului, le reprimă,
arată foarte clar că ceva e în neregulă cu acest
certificat verde. Nu poți face bine cu forța, nimănui
pe lumea asta mai ales când e vorba despre un
„bine” atât de contestat ca vaccinarea asta. Am mai
scris până acum despre acest subiect, de fiecare
dată exprimându-mi îndoiala cu privire la măsurile
de implementare a vaccinării.
Novak Djokovici este o personalitate a sportului și
dacă mâine ar decide să se lase de tenis, fiindcă i s-
ar interzice participarea la competiții, așa cum se
încearcă acum în Australia, nu cred că ar fi muritor
de foame. În momentul acesta, devine un vârf de
lance al mișcării antivaxx, un simbol al luptei
contra, împilării la care umanitatea este supusă de
ceva vreme, de vremelnicii săi conducători.
Faptul că a apărut un om care să reprezinte
imaginea mișcării anti-vaccin dovedește faptul că
aceasta a crescut, s-a maturizat, astfel încât
identificarea cu ea a unui simbol puternic cum e
Djokovici a venit în mod firesc. Următorul pas logic
ar fi acela al apariției unui lider global al mișcării,
care să coordoneze activitățile celor ce nu sunt de
acord cu ceea ce se întîmplă acum la nivel global.
Pentru mine, apariția lui Djokovici și transformarea
lui în imaginea mișcării antivaxx e un semn, că cei
care au „meșterit” lucrurile care se întâmplă de doi
ani de zile, au pierdut teren și cu siguranță vor mai
pierde. Ideea e, că cel mai sigur mod de a-i înlătura
de la putere pe cei care aleargă demonstranții cu
bâtele prin orașele civilizate ale Europei, nu e forța
brută ci votul. Trebuie ieșit masiv la vot și schimbați
cu alții care să prețuiască mai mult viețile noastre și
regulile stabilite de înaintașii noștri, după războaie
și alte catastrofe umanitare, tocmai pentru ca așa
ceva să nu se mai repete.
Tehnica ne permite astăzi să comunicăm extrem de
ușor unii cu alții și să ne organizăm în grupuri
virtuale unde să ne cristalizăm ideile și modul de
acțiune. Internetul și social media ne ajută să
pornim și să întreținem curente sociale care să
ducă, prin alegeri cinstite, în fruntea statelor și a
lumii, pe acei oameni care să ne dea înapoi modul
de viață anterior anului 2019, adică fără aceste
îngrădiri de acum.
Cum spuneam însă și cu alte ocazii, „Dumnezeu îți
dă, dar nu-ți bagă în traistă”, ceea ce înseamnă, că
dacă noi, cei strânși în jurul acestei reviste și
membri ai grupurilor vadimiste de pe facebook, nu
vom spune și altor români ( prin distribuirea
materialelor publicate în R.R.M și Tribunul) despre
lucrurile pe care PVR le promovează, aceștia nu vor
ști că existăm și nu ne vor putea ajuta să ajungem
în poziția de a putea îmbunătăți lucrurile în țara
noastră.
După momentul Novak Djokovici, sunt convins că
următorul va fi legat de apariția unui lider al
mișcării antivaxx, rămâne de văzut când se va
întâmpla asta.
 Revista România Mare
Nr. 1623, 18 – 24 ian 2022

Motto:
Cei mai mulți își închipuie că politica e un fel de
distracție,
cu foloase și onoruri. Politica e ceva grav, grav de
tot. Ai în mâna ta, viața și viitorul țării tale.
Ionel Brătianu.

62. De la eolienele UE, ne cam trage curentul. -

Editorial
La finalul lunii octombrie 2020, scriam în
„Tribunul”, articolul intitulat „Când buzunarele ard
și curentează” referindu-mă la creșterea prețurilor
la gaz și energie electrică, întrebându-mă de ce o
țară ce produce și una și alta, ajunge să le plătească
așa de scump.
Între timp, prețurile au explodat peste tot în
Europa, nu doar la noi. Unul dintre motive este
faptul că, economia mondială și-a revenit mai
repede decât era pronosticat după blocajele
instaurate de măsurile anti COVID, iar asta e
generat o creștere imensă a consumului de energie
prin repornirea capacităților de producție și așa
cum știm, cererea crescută atrage după sine
creșterea prețului.
Gândi-ți-vă doar la faptul mărunt, că după ce un an
și jumătate au lucrat de acasă, angajații au revenit
la locurile de muncă folosind aparate
consumatoare de crent, ca să nu mai vorbesc de
faptul că industria chimică și cea siderurgică sunt
mari consumatoare de gaz metan.
Totuși mai sunt și alte cauze, nu doar aceasta. După
cum știm, energia electrică se obține cu ajutorul
termocentralelor, care funcționează cu combustibili
solizi ( cărbune), lichizi (păcură) sau gazoși (
gaz metan). În momentul în care s-au închis o
mulțime de mine de cărbune, asta ducând la un
deficit de minereu pentru termocentrale, iar gazul
metan ce vine de la ruși, este în proprție de 25 % în
țările europene și de 31% în România, e clar cine
„are la mână” pe cine, cum se spune și cine
dictează prețurile.
Așadar, Rusia a micșorat livrarea de gaze naturale
spre Europa, după un accident la o fabrică de
prelucrare a gazului din Siberia, iar norvegienii, cei
mai mari producători de gaz din apropierea UE, s-
au apucat de ample lucrări de întreținere și
reparații ale sistemului de livrare a gazelor, crezând
că durata mare a pandemiei, le va da răgazul de a
termina la vreme. Bineânțeles că nu a fost așa, iar
momentul în care cererea de gaze a revenit, i-a luat
prin surprindere, ca ninsorile abundente pe
autoritățile locale de la noi.
Un alt factor care duce la scumpirea gazelor și pe
cale de consecință a energiei electrice, este felul în
care a fost gestionată stocarea gazelor naturale în
depozitele europene. În Germania și Austria spre
exemplu, Rusia a construit în parteneriat cu aceste
țări, depozite în care-și stoca gazul metan exportat,
pentru a-l redistribui mai ușor. Apoi, rușii de la
Gazprom a vândut gaze în Europa din acele
depozite imense, fără a mai reface stocurile. Pe
cale de consecință, prețul gazului crește conform
reguli „ofertă mica / cerere mare”, pentru că ceea
ce livrează rușii Europei este prea puțin în
conformitate cu nevoile acesteia.
Probabil, Rusia dorește să le arate europenilor
importanta gazoductului Nord Stream-2 ce s-a
realizat doar datorită parteneriatului cu Germania,
pentru că în rest a fost criticat și comentat de țările
occidentale.
Pe de altă parte, Uniunea Europeană și-a pus în
minte să reducă poluarea, eliminând treptat
cărbunele, desi acesta are o pondere de 60% în
producerea de energie electrică în Olanda, Polonia,
Malta și Cipru iar turbinele eoliene sau panourile
solare, ca elemente principale ale producției de
energie electrică nu au o pondere prea mare. Asta
spune multe despre capacitățile de gospodari ale
conducătorilor UE, care procedând astfel pun
căruța înaintea cailor.
O altă greșeală pe care au făcut-o cei de la
Bruxelles, a fost cea privind liberalizarea pieței de
energie, desi resursa primară provine din afara
frontierelor uniunii. Cu alte cuvinte, au liberalizat o
piață pe care nu o controlează în totalitate,
lăsându-se jupuiți de rușii pe care-I arată cu degetul
și-I acuză de toate răutățile lumii, iar rușii ce să facă
în situația asta ? Îi jumulesc ca pe găini pe
prostănacii de la Bruxelles, conform regulii care
spune că: „pe orbul cu ochi, nu-I păcat să-l
păcălești”.
Prețul crescut la energie generează prețuri crescute
ale tuturor bunurilor de consum și ale serviciilor,
toate astea lovind in buzunarul nostru. Desigur,
situația asta a fost motiv pentru a mai împunge
Rusia cu bățul prin gard, prin vocea unor politicieni
europeni care au acuzat-o de reducerea exportului
de gaz. Aceeași Rusie pe care tot politicienii
europeni, o amenință cu sancțiuni economice dacă
intră cu trupe în Ucraina. Mă întreb ce vor face? Nu
vor mai accepta să cumpere gazul rusesc ? Nu cred.
Revenind la România, țară cu rezerve de gaze
naturale, cu hidrocentrale și cu două reactoare
nucleare ce produc 20% din necesarul de energie
electrică, toate construite acum 50 de ani, pe
vremea criticatului comunism, aceasta urmează
trendul prețurilor din celelalte țări ale UE care nu
au astfel de capacități de producție și exploatare.
Da` de ce ?
Pentru că politicienii care s-au perindat pe la
putere în ultimii 30 de ani, nu au fost în stare să
termine și celelalte 3 reactoare nucleare, nu au fost
în stare să pornească exploatarea zăcămintelor de
gaz metan din Marea Neagră și nici să constituie
rezerve de gaz așa cum făceau până acum,
deoarece, așa cum scria pe pagina economica.net
încă din luna august a anului trecut, ”din acest an,
nu mai există obligația furnizorilor de gaze de a
înmagazina pentru perioada rece. Ei înmagazinează
dacă vor și cât vor. Introdusă cu mai mult timp în
urmă prin lege, obligativitatea stipula ca, an de an,
furnizorii de gaze naturale să constituie, în
perioada caldă, stocuri de 30% din consumul anual
– adică sunt obligați să cumpere gaze, în baza unui
program stabilit anual de ANRE, pe care să le
înmagazineze în depozitele subterane operate în
special de Depogaz (sucursală a Romgaz) și să
plătească un tarif de înmagazinare, care era
reglementat. Nici obligația și nici tarifele
reglementate de ANRE pentru această perioadă nu
mai sunt valabile, astfel încât, acum, gradul de
umplere a depozitelor în România este de 53,3%”.
Ca urmare, suntem cu depozitele pe jumătate
pline, cu minele de cărbuni închise că așa au zis
alde Greta Thunberg de la Bruxelles, plătim rușilor
cel mai mare preț la gaze dintre țările UE, și am
liberalizat la rândul nostru piața, uitând că desi
avem prețurile aliniate la nivelul UE, salariile sunt
rămase mult în urmă.
În aceste condiții, conducătorii luminați ai UE, vor
să ia la nivelul întregii uniuni, măsuri de protejare a
populației, care deja sunt aplicate în Spania, Franța
și Italia, constând în: vouchere şi bonuri valorice
pentru familii şi întreprinderi nevoiaşe (depinde ce
înțeleg ei prin nevoiașe); amânarea plăţii facturilor
pentru energie şi a impozitelor; garanţii că cei care
nu-şi achită facturile nu vor fi debranşaţi de la
reţea; reduceri fiscale şi de cheltuieli pentru grupe
de populaţie cu venit redus. Alături de acestea,
Italia vrea să cheltuie trei miliarde de euro pentru a
micşora impozitul pe curent, iar Franţa vrea să
plafoneze în general preţul energiei. Germania
respinge încă subvenţionarea consumatorilor şi
intervenţiile în piaţă, după cum a declarat la Berlin
purtătorul de cuvânt al guvernului, Steffen Seibert.
Până iau ei măsurile o să treacă iarna și apoi, vom
uita de toate astea. Uneori am senzația, că iernile
astea blânde din ultimii ani, se datorează lui
Dumnezeu, care ni le-a dat, tocmai fiindcă Își dă
seama ce conducători naivi și nepregătiți
profesional avem la Bruxelles.
Recapitulând: să liberalizezi o piață pe care nu o
controlezi decât în parte, să intri în iarnă cu
depozitele de gaz la jumătate, și să elimini
cărbunele ca sursă de energie, desi instalațiile
eoliene și solare nu sunt capabile să-l înlocuiască în
totalitate și în loc să-ți pui cenușă-n cap, tu să dai
vina pe ruși (!!!), denotă lipsă de profesionalism,
ipocrizie și naivitate, ori nu de asta avem noi nevoie
la Bruxelles.
Soluția este aceeași dintotdeauna, și unica dealtfel:
înlocuiți la viitoarele alegeri cu oameni competenți
și responsabili, care să se jertfească pentru binele
celor mulți care i-au pus acolo, că eu așa am învățat
la materia Drept Constituțional în facultate. Pînă
atunci, strângem cureaua, suferim și ne dăm
seama, că acum 35 de ani făceam același lucru, însă
atunci aveam un scop: câștigarea independenței
financiare a țării noastre. Acum, scopul este
îmbogățirea unora pe spinarea noastră și parcă nu-I
același lucru.
 Tribunul
Nr. 1623, 18 – 24 ian 2022

63. Știri false, adeverite.

De la începutul pandemiei, s-au spus multe lucruri
despre acest virus. Foarte multe dintre cele care
contraziceau declarațiile oficiale, au fost
considerate știri false sau teorii conspiraționiste și
condamnate ca atare.
Am găsit pe pagina domnului Răzvan Dumitrescu
un video care conținea o selecție a unor persoane
foarte influente care, în urmă cu un an, făceau
următoarele afirmații:
Bill Gates spunea în 30 iulie 2020 că toți trebuie să
facem acest vaccin pentru că el va OPRI
transmiterea bolii iar în 29 ianuarie 2021 spunea că
cine face vaccinul reduce transmiterea și permite
revenirea la normal.
Rochelle Walensky șefa Centrului pentru
Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA afirma că cei
vaccinați nu sunt purtători de virus și nu se
îmbolnăvesc.
Rache Maddow, prezentatoare la canalul de
televiziune nord american, MSNBC, zicea pe 20
martie 2021 că, vaccinurile sunt bune și virusul se
oprește cu fiecare persoană vaccinată.
Președintele ales al SUA, Joe Biden, afirma pe 17
martie 2021 că : Centrului pentru Prevenirea și
Controlul Bolilor din SUA a stabilit că cei vaccinați
cu două doze prezintă un risc minuscul de a face
COVID și deasemenea, că nu mai trebuie să porți
mască iar pe 21 iulie 2021, spunea că nu o să faci
COVID, dacă ai făcut aceste vaccinuri.
Anthony Fauci, director al Instiutului National
pentru Alergii și Boli Infecțioase din SUA, declara la
MSNBC, că: „cei vaccinați se pot simți în siguranță
că nu se vor infecta” iar pe 30 iunie 2021 același
domn declara la același post TV, că: „îi implorăm pe
oameni să se vaccineze atît pt protecția lor cât și
pentru a întrerupe lanțul de transmitere”
În momentul acesta știm cu toții că cei pomeniți
mai sus au spus lucruri pe care, trecerea timpului
le-a dovedit a fi neadevărate. Din nefericire pentru
unul dintre dumnealor, Anthony Fauci, e posibil ca
aceste declarații cât și altele, coroborate cu faptele
săvârșite să-i atragă din partea legii americane
oareșce sancțiuni. Mă refer la faptul că, nu a spus
adevărul referitor la faptul că agenția condusă de
dânsul a finanțat laboratorul din Wuhan unde s-a
dezvoltat acest coronavirus și conform raportului
unui maior al marinei americane, a ascuns faptul că
Invermectina și Hydroxicloriquina, erau
medicamente eficiente contra acestui virus, spre
deosebire de vaccinurile mRNA care nu erau atât
de bune.
Acestor dezvăluiri neașteptate din ultimele zile, se
alătură scrisoarea profesorului Ehud Qimron, șeful
Catedrei de Microbiologie și Imunologie de la
Universitatea din Tel Aviv, pe care acesta a
publicat-o în vara lui 2021 pe site-ul televiziunii
Canal 12 din Israel și republicată pe 10 ianuarie, de
Swiss Policy Research (SPR), un grup de cercetare
independent, non-partizan și nonprofit care
investighează propaganda geopolitică, compus din
cadre universitare independente așa cum se
descriu ei înșiși.
Documentul este un adevărat rechizitoriu la adresa
măsurilor luate de autoritățile israeliene contra
acestui virus, măsuri ce s-au dovedit a fi ineficiente,
atâta timp cât după a patra doză de vaccin
administrate populației, medicii din această țară se
plângeau în august anul trecut că spitalele sunt
pline de vaccinați desi, toți oamenii credibili ai
lumii, în frunte cu președintele SUA Joe Biden,
susțineau că odată vaccinat nu te poți infecta.
Pe 11 ianuarie, ministrul cooperării regionale a
statului Israel, Esawi Frej, a declarat pentru Ynet (
site-ul de știri în limba engleză a acelui mai mare și
mai important cotidian evreiesc Yedioth Ahronoth )
că guvernul trebuie să recunoască în mod deschis
că a adoptat o strategie de contagiune în masă în
lupta împotriva pandemiei fiindcă din cauza
variantei Omicron se pare că asta e soluția cea mai
bună. Adică ceea ce spuneau și teoriile conspirației
de acum un an.
Am să redau mai jos, integral, scrisoarea
profesorului Ehud Qimron: Până la urmă, adevărul
iese întotdeauna la lumină. Și adevărul în privința
coronavirusului începe să se dezvăluie. Atunci când
concepte distructive se prăbușesc unul după altul,
nu mai rămâne decât să ne adresăm experților care
au gestionat această pandemie: noi v-am zis! Cu doi
ani întârziere, realizați în sfârșit că un virus
respirator nu poate fi învins și că orice încercare de
acest fel este destinată eșecului. Nu recunoașteți,
pentru că nu ați recunoscut aproape nici o eroare
în ultimii doi ani, însă, privind în urmă, este limpede
că ați eșuat lamentabil în aproape toate măsurile
voastre și până și presei i-a devenit greu să vă
acopere rușinea. Ați refuzat să recunoașteți că
infecția vine în valuri care dispar singure, în ciuda
anilor de observații și a cunoștințelor științifice.

Ați insistat să atribuiți fiecare declin al unui val

exclusiv măsurilor voastre și astfel, printr-o
propagandă mincinoasă, „ați învins flagelul”. Și
după aceea l-ați învins din nou. Și din nou, și din
nou, și din nou. Ați refuzat să recunoașteți că
testarea în masă este ineficientă, deși propriile
voastre planuri de contingență afirmau asta.
Ați refuzat să recunoașteți că trecerea prin boală
oferă mult mai multă protecție decât vaccinul, în
ciuda cunoștințelor existențe și a observațiilor care
arătau că persoanele vaccinate netrecute prin
boală au un risc mult mai mare de a se infecta
decât persoanele trecute prin boală.
Ați refuzat, în ciuda a ceea ce arătau studiile
științifice, să recunoașteți că persoanele vaccinate
sunt contagioase. Pe această bază, ați încercat să
ajungeți la imunitatea de grup prin vaccinare – ați
eșuat și aici. Ați insistat să ignorați realitatea că
boala este de zeci de ori mai periculoasă pentru
grupurile de risc și pentru adulții vârstnici decât
pentru tinerii care nu fac parte din grupurile de risc,
în ciuda informațiilor care au venit din China încă
din 2020.
Ați refuzat să adoptați „Declarația de la
Barrington”, semnată de peste 60.000 de oameni
de știință și profesioniști medicali sau orice alte
programe de bun simț.
Ați ales să îi ridiculizați, să îi calomniați, să le
deformați spusele și să îi discreditați. În locul
programelor bune și al persoanelor bune, ați ales
niște profesioniști cărora le lipsea pregătirea
potrivită pentru gestionarea pandemiilor (medici
generaliști pe post de consilieri șefi ai guvernului,
veterinari, agenți de securitate, personal din presă
etc.)
Nu ați creat un sistem eficient pentru a semnala
efectele secundare ale vaccinurilor, iar rapoartele
despre efectele secundare au fost eliminate până și
de pe pagina dvs. de Facebook. Medicii evită să
lege efectele secundare de vaccin, de teamă că îi
veți persecuta așa cum ați făcut-o cu unii dintre
colegii voștri. Ați ignorat numeroase rapoarte care
vorbeau despre schimbările în intensitatea și
durata ciclurilor menstruale. Ați ascuns informații
care ar fi permis o cercetare obiectivă și adecvată
(de exemplu, ați șters datele pasagerilor de pe
aeroportul Ben Gurion). În schimb, ați decis să
publicați articole lipsite de obiectivitate împreună
cu membri din conducerea Pfizer despre eficiența și
siguranța vaccinurilor.

Totuși, de la înălțimea orgoliului vostru, ați ignorat

și faptul că până la sfârșit Adevărul va ieși la
lumină. Și el a început să iasă. Adevărul este că ați
adus încrederea publicului în voi la un nivel fără
precedent de jos și că v-ați erodat statutul de
autoritate. Adevărul este că ați risipit în van sute de
miliarde de șekeli – pentru a publica acte de
intimidare, pentru teste ineficiente, pentru
lockdown-uri distrugătoare și pentru a tulbura
rutina vieții în ultimii doi ani. Ați distrus educația
copiilor noștri și viitorul lor. Ați făcut în așa fel încât
copiii să se simtă vinovați, speriați, să fumeze, să
bea, să devină dependenți de droguri și iritabili,
după cum o atestă directorii de școli din toată țara.

Ați distrus viețile, economia, drepturile omului,

sănătatea mintală și fizică. I-ați calomniat pe colegii
care au refuzat să vi se supună, i-ați asmuțit pe
oameni unii împotriva altora, ați dezbinat
societatea și ați polarizat discursul. I-ați etichetat,
fără nici o bază științifică, pe oamenii care au optat
să nu se vaccineze drept inamici publici și
răspânditori de boală. Ați promovat într-un mod
fără precedent, o politică draconică de
discriminare, de negare a drepturilor și de selecție
a oamenilor, inclusiv a copiilor, în funcție de
opțiunile lor medicale. O selecție lipsită de orice fel
de justificare epidemiologică.

Când compari măsurile distructive pe care le-ați

urmat cu politicile raționale din unele țări, poți să
vezi cu claritate că distrugerile pe care le-ați
provocat nu au făcut decât să adauge noi victime la
persoanele deja vulnerabile la virus. Economia pe
care ați ruinat-o, șomerii pe care i-ați provocat și
copiii cărora le-ați distrus educația reprezintă un
surplus de victime rezultate exclusiv în urma
acțiunilor voastre. Nu exista nici o urgență
medicală, însă voi ați întreținut o asemenea stare
de doi ani încoace din lăcomie de putere, de bani și
de control.
Singura urgență este faptul că voi încă decideți
măsurile și controlați bugete enorme pentru
propagandă, și le manipulați în mod conștient, în
loc să le direcționați pentru a întări sistemul de
sănătate.
Această urgență trebuie să înceteze!

Profesor Udi Qimron, Facultatea

de Medicină, Universitatea din Tel Aviv.

Nu mai am ce scrie după acest text, fiindcă el însuși

spune destule despre lucrurile care s-au întâmplat.
Rămâne de văzut cum se vor finaliza cercetările
senatorilor americani asupra domnului Fauci și
dacă această scrisoare a imunologului evreu, va fi
confirmată în următoarea perioadă de vreo
anchetă oficială.
Sigur e, că toată nebunia asta cu COVID-ul se
apropie de sfârșit și sunt foarte curios să văd ce alte
lucruri vor ieși la iveală, fiindcă e clar că dezvăluiri
vor mai fi.
 Tribunul
Nr. 1624, 25– 31 ian 2022

64. Deja-vu
Când au început protestele în Kazahstan, pe 2
ianuarie, din cauza măriii prețului la combustibil, nu
le-am dat prea multă atenție, fiindcă mă gândeam
că lucrurile se vor termina repede. Au fost ciocniri
între aproape 5000 de protestatari și forțele de
ordine. Totuși, lucrurile au început să degenereze
destul de repede.
Pe 5 ianuarie, a fost oprit internetul în toată țara.
Clădirile administrative sunt incendiate, iar avioane
private părăsesc țara. Președintele Tokaev a
preluat funcția de șef al consiliului de securitate
deținută până atunci de fostul președinte
Nursultan Nazarbaev.
Fiindcă fostul președinte era un apropiat al lui
Vladimir Putin și pentru că țara sa este un partener
economic foarte important al Rusiei, ministerul rus
de externe a dat un comunicat prin care a spus că:
Urmărim îndeaproape evenimentele din ţara
vecină şi frăţească. Suntem în favoarea unei soluţii
paşnice a tuturor problemelor în cadru legal şi
constituţional şi prin dialog, nu prin revolte de
stradă şi încălcarea legilor”
Acum am început să mă gândesc că desfășurarea
lucrurilor îmi amintea de chestiuni pe care le mai
văzusem odată doar că atunci plecaseră doar doi și
nu cu un avion ci cu un elicopter.
BBC spune că nemulțumirea mocnea în rândul
cetățenilor de ani de zile, scumpirea
combustibilului declanșând nemulțumirile legate
de felul în care autoritățile au eșuat în
modernizarea țării și în creșterea nivelului de viață
al locuitorilor săi. O altă asemănare cu scenariul
cunoscut, doar că acolo fusese vorba de evacuarea
unui pastor.
La trei zile după începerea manifestațiilor s-a
declarant stare de urgență pe întreg teritoriul țării.
Reuters anunță că membri ai forțelor de ordine au
fost uciși iar conform preşedintelui Kazahstanului,
Kasîm-Jomart Tokaev, în fruntea manifestaţiilor se
află „bande teroriste” care au „primit un
antrenament aprofundat în străinătate”. Informația
asta m-a făcut să zâmbesc fiindcă aducea tare mult
cu cea a „teroriștilor arabi”
Ceva mai târziu Preşedintele Kazahstanului, Kassîm-
Jomart Tokaev, a cerut miercuri ajutorul Rusiei şi al
aliaţilor săi pentru a reprima revoltele care
afectează ţara sa şi care sunt opera, în opinia sa, a
„teroriştilor” antrenaţi în străinătate, relatează
AFP. Deja, era clar că aceiași băieți aplică același
scenariu, doar că la ei nu au existat doi generali de
la armată și serviciile secrete care să spună răspicat
că nu au nevoie de ajutorul rusesc și că dacă intră
în spațiul lor aerian vreo aeronavă rusească să fie
doborâtă.
După două ore de la apelul
președintelui, Organizaţia Tratatului pentru
Securitatea Colectivă, o alianţă militară condusă de
Rusia, a decis trimiterea de forţe de menţinere a
păcii în Kazahstan. Anunțul a fost făcut de
premierul armean Nikol Paşinian, preşedintele în
exerciţiu al OTSC, care a declarat în cursul nopţii,
potrivit BBC, că alianţa militară va trimite trupe de
menţinere a păcii în Kazahstan, pentru o misiune
„cu durată limitată”. Durată limitată la trupele
rusești a însemnat 45 de ani în cazul unor țări
europene. Eram curios cât vor sta aici, desi era
posibil să mă înșel și chiar să fi venit să le aducă
cetățenilor de aici ajutoare, spre exemplu,
conserve, pe care să le lase în urmă la plecare. Cine
știe ce aveau de gând ?
A doua zi, Joi 6 ianuarie, americanii îndeamnă
autoritățile să dea dovadă de reținere și
demonstrațiile să aibă loc pașnic în timp ce luptele
între forțele de ordine și cetățeni continua iar Rusia
şi aliaţii săi au anunţat trimiterea unui contingent
de forţe de menţinere a păcii în Kazahstan. Între
timp apar mărturii ale oamenilor care întăresc
ideea conform căreia protestele sunt despre
generalizarea corupției și mai puțin despre prețul
benzinei sau al GPL-ului.
Ministerul de Externe al Rusiei spune că protestele
sunt organizate din afara cu forte militare
antrenate pentru a submina integritatea si
securitatea statului iar trupele ruse vor sta aici doar
câteva săptămâni în contextul cererii UE ca Rusia să
respecte suveranitatea și independența
Kazahstanului. Cum să numești niște turiști pașnici
veniți să viziteze țara, ambarcați câte 4 într-o
mașină, plimbându-se de colo-colo cum i-am văzut
eu pe unii plimbându-se prin jurul Brașovului acum
32 de ani, „forțe militare antrenate pentru a
submina integritatea și securitatea staului„?.
Veniseră la schi probabil.
MAE rus mai menţionează în declaraţia sa, că
menţine contacte strânse atât cu autorităţile de la
Nur-Sultan cât şi cu ceilalţi aliaţi din OTSC pentru
coordonarea „paşilor efectivi” în susţinerea armatei
kazahe care desfăşoară o „operaţiune
antiteroristă” împotriva participanţilor la aceste
revolte, parașutiștii ruși începând executarea
misiunii încredințate. Ar fi fost frumos să ne spună
și în ce consta misiunea respectivă. Sau nu ?
Un astfel de grup terorist a fost anihilat în
apropierea sediului poliției. În seara zilei de 6
ianuarie toți manifestanții au fost alungați din piață
și s-a anunțat înghețarea prețului la combustibil
pentru care izbucniseră revoltele. Da, așa e. Lipsea
din peisaj anihilarea grupului terorist pe care să-l
vadă poporul și presa, ca să avem certitudinea
celor care au tras în noi după 22. Pardon, după 5
ianuarie. M-am zăpăcit.
A doua zi, pe 7 ianuarie, s-a anunțat uciderea a 26
de teroriști, că armata kazahă poate trage fără
somație, că au fost arestați 3000 de oameni, iar
ordinea constituțională s-a restabilit. Cu toate
astea, avioane continuă sa aduca din Rusia tehnică
și oameni. Mai ales conserve, zic eu, că alea se țin
bine mult timp. Trupele ruseşti sosite în Kazahstan,
sunt formate din subunităţi de paraşutişti şi militari
ai trupelor speciale. Pe lângă TAB-uri şi maşini de
luptă ale infanteriei, militarii ruşi au în dotare
inclusiv echipamente de război electronic şi drone
folosite pentru bruierea comunicaţiilor, care ar
putea fi folosite pentru a-i împiedica pe
demonstranţi să se coordoneze, să facă poze, ori să
filmeze abuzurile şi crimele comise de forţele de
represiune ale guvernului din Kazahstan. Sigur
pentru a le împiedica coordonarea le-au adus, că
„forțele militare antrenate pentru a submina
integritatea și securitatea staului„ nu au
echipamente și metode de a comunica, capabile să
evite bruierea de către inamic.
Mai departe, preşedintele Kazahstanului, Kasîm-
Jomart Tokaev, i-a spus la telefon sâmbătă
președintelui rus, Vladimir Putin, că situaţia se
stabilizează în țară, iar națiunii sale i-a spus că
mass-media liberă și activiști străini, au devenit
complici în declanșarea tragediei din Kazahstan.
Trebuia găsit inamicul și motivul revoltei, care
desigur, e unul extern, iar nu intern.

Între timp, situaţia pare să se fi stabilizat în

Kazahstan, însă blocajul informativ continuă, nu
există internet, iar la acestea se adaugă cozile
interminabile la bănci şi supermarketuri. „Oamenii
stau la coadă la bănci ca să scoată bani, deoarece
nu se mai poate plăti cu cardul aproape nicăieri”,
spune o femeie care locuieşte în capitala Nur-
Sultan, citată de agenția EFE, potrivit Agerpres, iar
pe 13 ianuarie forțele rusești au început să se
retragă din Kazahstan.

Bun, acuma că știm cum stăm, sunt foarte curios

cum vor evolua lucrurile în continuare și mai ales
cum își va arăta președintele Kasîm-Jomart Tokaev
recunoștința față de Vladimir Putin pentru ajutorul
dat în înfrângerea grupurilor teroriste.
Pe de altă parte, sunt convins, că ajutorul frățesc
dat kazahstanezilor a fost un bun exercițiu pentru
armata rusă dar și o demonstrație privind
capacitatea sa de intervenție pe care sunt convins
că militarii NATO au urmărit-o și au evaluat-o.
Deasemenea, s-a mutat un pic atenția opiniei
publice de pe Ucraina și de pe coronavirus, iar cei
care trebuiau să înțeleagă ceva din evenimentele
petrecute în Kazahstan au înțeles și vom vedea din
mișcările următoare, care i-a fost rostul, fiindcă nu
cred că în urma ei s-a terminat cu corupția și
nepotismul pe care-l acuzau cetățenii ieșiți în
stradă și nici nu se va începe imediat modernizarea
țării.
Va recomand să vă mai uitați din când în când la
știrile din acea zonă, fiindcă povestea cred că abia a
început.
 Revista România Mare
Nr. 1624, 25 – 31 ian 2022

65. Vladimir și ai săi colegi.- Editorial

Când copii simt nevoia să fie băgați în seamă de
către adulți sau când au o problemă emoțională,
încearcă să atragă atenția asupra lor prin fapte
ieșite din comun. Se apucă de fumat, de băut, fură,
se bat, iau note proaste la școală, chiulesc, fac tot
felul de lucruri rele care să atragă atenția
părintelui, a profesorului sau a adultului de care are
nevoie.
De multe ori, acești copii problemă sunt pedepsiți
de către cei din jurul lor, catalogați drept răi,
obraznici, needucați, lucru care le amplifică
comportamentul în loc să-l liniștească, fiindcă nu au
obținut atenția pe care și-o doreau. Dacă adultul
vizat de acest comportament nu-și dă seama că
trebui să-i acorde mai multă atenție ori afecțiune,
sau timp copilului sau adolescentului respectiv,
acesta va ajunge să fie din ce în ce mai disperat, iar
asta-l va împinge spre comportamente tot mai
exagerate care-l vor duce fie la închisoare, fie la
moarte.
Atunci când acest comportament ajunge să fie
însușit de către un adult, iar când adultul respectiv
se află la conducerea unei țări imense, ba mai are la
îndemână și o valiză nucleară, lucrurile se complică
rău de tot, mai ales dacă cei cărora vrea să el
atragă atenția sunt orbi și surzi.
Ei bine, după părerea mea, cam asta se petrece
acum în Rusia cu copilul Vladimir care a fost scos cu
brutalitate din jocul celor mari. Aceștia au râs de el,
l-au umilit, i-au luat toți prietenii, și l-au înghesuit
într-un colț al clasei, apropiindu-se de el
amenințător cu bețele în mâini, amenințând că-i
rup creioanele colorate și-i distrug caietele și
ghiozdanul, bălăcărindu-l în toate felurile.
La început, Vladimir a încercat să le atragă atenția
celor mari, aruncând cu cocoloașe de hârtie spre ei,
scoțând limba, lovindu-i pe unii din prietenii lor mai
mici, și amenințându-i că-i pârăște la doamna
învățătoare. Fără succes însă.
Atunci, Vladimir le-a cerut să discute problemele
astea împreună. Le-a explicat că după ce l-au exclus
din cercul lor de colegi, i-au luat toți prietenii
întorcându-i împotriva lui, iar acum vor să-l izoleze
în colțul clasei și asta nu e corect și ar trebui să se
oprească fiindcă altfel o să ia măsuri împotriva lor.
Discuțiile au eșuat, fiindcă colegii lui nu au ținut
cont de el și în loc să-l lase în pace, sau să-l mai
invite din când în când să se joace împreună ca să-l
liniștească, au continuat să-l țină la distanță și să-l
amenințe cu bătaia. Atunci el s-a apropiat de
prietena lor Olga, spunându-le că o va trage de
codițe. Cei mari au continuat să nu-l bage în seamă,
ba i-au spus că dacă nu o lasă în pace pe prietena
lor Olga, o să-l izoleze în colțul clasei și nu se va ma
juca nimeni cu el.
Ar fi fost bine, ca ceea ce ați citit până acum să fie
doar o întâmplare de la casa I. Din păcate, elevul
Vladimir este președinte al unei țări imense și
beneficiază de tancuri, soldați și avioane adevărate
nu de jucărie. În rest, lucrurile stau exact cum le-am
descris până acum.
După discuțiile cu NATO, ministrul rus de externe a
spus clar, că ei nu au de gând să invadeze Ucraina.
A doua zi însă, au apărut la granița elicoptere și
tancuri pe lângă cei 100.000 de soldați existenți
deja acolo. Firește că asta a îngrijorat specialiștii
americani ai NATO, care au apreciat că Vladimir ar
putea ataca Ucraina la sfârșitul lui Ianuarie,
începutul lui Februarie, fiindcă, gerul a înghețat
solul ceea ce ar permite tehnicii grele de luptă să se
deplaseze mai ușor. Serios !?
Adică Ucraina e o țară fără șosele asfaltate și
drumuri pietruite, iar tancurile, altfel vehicule cu
șenile, nu sunt capabile să se deplaseze prin
noroaie și drumuri desfundate, iar armata rusă nu e
în stare să parașuteze tehnică de luptă oriunde are
chef, sau să distrugă cu aviația ceea ce ar avea
nevoie să distrugă, ca să câștige un război. Dacă
comandanții americani care au spus aceste lucruri
chiar cred în ele, ar trebui demiși urgent pentru
incompetență.
În acest moment, toată lumea s-a panicat. Țările
NATO și-au umflat mușchii prin declarații
sforăitoare despre sancțiunile pe care le vor aplica
ei Rusiei dacă aceasta invadează Ucraina iar
secretarul general al OSCE, Helga Schmid, a
atenţionat în acest context că: „situaţia în regiune
este periculoasă” și „este imperativ să găsim, pe
cale diplomatică, un mijloc de a opri escalada şi de
a începe să reconstruim încrederea, transparenţa şi
cooperarea”, în timp ce ministrul de externe
polonez, Zbigniew Rau, a cărui ţară deţine
preşedinţia rotativă a OSCE, crede că „riscul unui
război în zona OSCE nu a fost niciodată la fel de
mare în ultimii 30 de ani”.
Pe de altă parte rușii, continuă să ceară garanții de
securitate din partea NATO, cerându-le să-și
oprească expansiunea către ei, deși nu prea înțeleg
de ce-i sperie atât de tare chestia asta, când ei
oricum economic, controlează prin livrările de gaz
metan o grămadă de lucruri în Europa. Ministrul
Rus de Exxterne, Serghei Lavrov spunea pe 14
ianuarie că: „Federația Rusă nu este pregătită să
aştepte pentru totdeauna ca SUA şi NATO să
răspundă cererilor sale de securitate şi doreşte un
răspuns scris detaliat pentru fiecare propunere
exprimată la negocieri”. Totodată, ministrul rus de
externe a mai punctat că Moscova are motive să
creadă că Statele Unite și NATO ar putea începe să-
și consolideze forțele armate în apropierea Rusiei,
în următoarele luni, folosind tensiunile de la
frontiera cu Ucrainei drept pretext, transmite
Reuters. Ceea ce avea să se și întâmple peste
câteva zile.
Pe 15 ianuarie, purtătorul de cuvânt al
Pentagonului, John Kirby, a spus într-o conferință
de presă, că Rusia își pregătește un pretext militar
pentru a invada Ucraina. Probabil voia să sugereze
o mișcare de tipul celei care a dus la invadarea
Poloniei de către Germania în 1939. Tot distinsul
domn Kirby, ne explică cum, pe teitoriul ucrainean
se găsesc 200 de militari din cadrul Gărzii Naţionale
din Florida - un corp de rezervişti militari – într-o
misiune de instruire. Că o fi chiar așa, sau cei 200
sunt specialiști în provocări, comando, spionaj sau
dezinformare nu avem de unde să știm, cert e că
americanii și-au luat măsurile pe care le-au
considerat necesare.
Firește că rușii au văzut aceste mișcări pe care le-au
numit, prin vocea lui Dmitri Peskov, purtător de
cuvânt al Kremlinului, drept „o invadare treptată de
către NATO a teritoriului Ucrainei, cu infrastructura
sa, instructorii săi, rezerve de armament defensiv şi
ofensiv, instruirea militarilor ucraineni şi altele
asemenea”.
Astfel încât, rușii au luat măsuri de a contracara
ceea ce ei consideră a fi, „pericolul NATO” ajuns
lângă frontierele sale. De ce o fi NATO un pericol
pentru ruși, asta doar ei știu. Probabil sunt foarte
naiv, dar eu, dacă aș fi Putin, aș cere să ader la
NATO, și apoi lasă, cum ar zice capra lui Ion
Creangă.
Cum Putin nu gândește ca mine, a început să-și
mute armata dinspre est, spre vest, astfel încât
într-o singură zi prin Krasnoyarsk au trecut 11
trenuri militare încărcate cu cea mai modernă
tehnică militară a Rusiei inclusiv sisteme de rachete
balistice cu capacitate nucleară și nenumărate
vehicule logistice. În concluzie, scrie ziarul german
BILD, Putin pare să fie serios de această dată.
Contrar tuturor asigurărilor că regimul „nu se
așteaptă la nicio intensificare” (a tensiunilor),
președintele rus pare să se pregătească de o
campanie militară cum nu a mai văzut Europa din
cel de-al Doilea Război Mondial.
Folosindu-se de mișcările de trupe si de declarațiile
rușilor, președintele american Biden, a spus într-o
conferință de presă la Casa Albă că, el se așteaptă
ca Putin să atace Ucraina, să facă ceva, pentru că
trebuie să se poziționeze cumva între Occident și
China. Așadar, americanii se așteaptă la o invazie
rusă, iar presa care le cântă în strună de ani de zile
transformând Rusia în „bau-bau-ul” Europei,
pompează știri în direcția asta. Totul în jurul nostru
ne pregătește pentru confruntare. Dar dacă nu va fi
nici o confruntare ? Dacă Rusia își va strange
armata și o va trimite de unde a adus-o?
Cert e că puștiul Vladimir, de care vorbeam la
început, este acum cu spatele la zid, într-o situație
în care, orice ar face are de pierdut. Dacă intră în
Ucraina, servește pe tavă propaganda care ne tot
bate la cap cu chestia asta de ani buni, iar dacă nu
intră, aceeași propaganda va trâmbița lumii despre
marea victorie asupra rusului, care s-a temut de
sancțiunile economice și a recunoscut
superioritatea adversarului.
Însă, la ce am auzit eu despre școala KGB și la ce
am văzut că e în stare să facă, cred că occidentalilor
li se pregătește o lovitură extrem de perversă din
partea lui Vladimir. Cred, că acesta nu va invada
nici o Ucraină, fiindcă și-a atins scopul de a le arăta
vesticilor de ce e în stare dacă chiar și-ar dori să
invadeze Europa și cei care trebuiau să înțeleagă au
înțeles, iar răspunsul pe care li-l va da, va fi de altă
natură.
Un mic exemplu este acela că discuțiile și
constradicțiile pe tema gazoductului Nord Stream 2
construit de Rusia împreună cu Germania, slăbesc
această țară, cât și Uniunea Europeană. Ca să nu
mai vorbesc de faptul, că după „ajutorul frățesc”
oferit zilele trecute Kazahstanului, țară considerată
a avea cea mai mare economie din Asia Centrală si
fiind lider global în producția de uraniu, Rusia se
așteaptă la o răsplată consistentă pentru lupta
contra teroriștilor, care ar putea să le compenseze
pierderile suferite pe „frontul de vest”.
În încheiere, vreau să vă reamintesc că în 1961,
„bastionul democrației” încerca să invadeze Cuba și
să răstoarne guvernul unei țări independente, iar în
1989 profitând de faptul că revoluția noastră
acaparase atenția lumii întregi, SUA intrau „cu
nuntă mare-n Panama”, pentru ca în 1991 să
invadeze Irak-ul lui Saddam Hussein, apoi să dea
de pământ cu vecinii noștri sârbi și să termine „en
fanfare” cu „excursia” în Afganistan.
Toate exemplele de mai sus, au fost motivate la
vremea lor, conform scenariilor specialiștilor
americani, cu principii ale democrației, drepturilor
omului, apărarea celui slab etc, chiar dacă în
esență, ele reprezentau exact același lucru de care-i
acuză acuma pe ruși: invadarea unei țări
independente și suverane, încălcând astfel toate
principiile dreptului international.
Ce învățăm de aici ? Învățăm că dubla măsură,
ipocrizia și disprețul pentru regulile de orice fel, au
fost, sunt și vor fi, o caracteristică a marilor puteri,
indiferent cum s-au numit, se numesc, sau se vor
numi ele.
În această situație, noi nu putem face altceva decât
să ne vedem de treabă și să nu ieșim în evidență
mai mult decât e cazul, fiindcă nu e războiul nostru
ci al lor, iar noi suntem ca de obicei, prinși la mijloc.
Dumnezeu să ne ajute !
 Revista România Mare
Nr. 1624, 25 – 31 ian. 2022

66. Turismul românesc.

Acum aproape 80 de articole, debutam la invitația
celui care a fost Dan Alexandru – Tano, cu un
articol ce se intitula „Ce facem cu turismul
românesc?”. De atunci, până acum s-au întâmplat
multe lucruri, cel mai grav, mai regretabil si mai
important, fiind moartea ziaristului și omului Dan
Alexandru.
Mi-a revenit în minte turismul românesc zilele
acestea, fiindcă am regăsit într-o postare de pe
Twitter a cuiva, vechea poveste cu infrastructura
țării noastre care e praf și pulbere, la care se
adaugă a doua chestiune, anume prețurile mari și
condițiile de pe litoralul nostru. De câte ori aud la
radio sau la televizor discuții despre turismul
românesc, asta e tot ceea ce se spune. Mă indispun
de fiecare dată, fiindcă eu, de 16 ani, am crescut cu
infrastructura turistică a României și nu înțeleg pe
unde au văzut ei, cei care vorbesc, drumurile alea
distruse și condițiile „nașpa” de cazare.
În 2007, când mi-am început activitatea de ghid de
turism, multe din rutele turistice din România erau
în reparații capitale: Brasov- Sibiu, Cluj Napoca –
Baia Mare, Reghin – Teaca- Bistrița, Bistrita – Vatra
Dornei - Campulung Moldovenesc – Suceava,
Rădăuți – Cacica – Păltionasa – Gura Humorului,
Gura Humorului – Praxia -Tg Neamț, Focșani –
Mărășești- Roman – Iași.
Se circula îngrozitor de greu pe drumurile astea,
findcă se decoperta toată șoseaua până la stratul
de bază și se refăcea apoi. Plin de semafoare și de
cozi imense. Au fost cam 3 ani de chin și cu toate
astea ne-am deplasat cu turiștii străini la
obiectivele turistice menționate în excursie. La
finalul lucrărilor, ni s-a părut o minunăție „să ne
dăm” pe drumurile respective. Ba am descoperit
printre mănăstirile Bucovinei, șosele impecabil
asfaltate, care i-au făcut pe turiștii mei străini, să se
declare extrem de mulțumiți de șoselele pe care
am circulat, deși auziseră că infrastructura
României e praf. De unde-or fi auzit, dacă nu și de
la emigrația românească de prin Spania, Italia sau
Franța ?
Părerile pe care le emite diaspora românească cu
privire la situația de fapt din România, sunt de
multe ori departe de realitate, așa cum și ei sunt
departe de noi. Ar fi ca și cum m-aș apuca acum să-
mi împărtășesc impresiile de turist, despre o țară în
care am stat 10 zile plimbându-mă, nu peste tot, ci
doar printr-o singură regiune. Spre exemplu, după
prima mea vizită de doar 24 de ore la Budapesta,
am spus tuturor că e un oraș mizerabil, cu un
metrou împuțit, unde parcangii unguri m-au furat
ca-n codru, plătind și amenzi fiindcă nu aveam bilet
de parcare în parbriz. Că la a doua „descălecare” a
mea acolo, am stat 3 zile ameliorându-mi mult de
tot părerea inițială, e o altă istorie. Ce vreau să
spun, este că nu ai cum, ca român cu reședința în
afara țării timp de cel puțin 9 luni anual, să emiți
păreri corecte despre ceea ce se întâmplă aici.
Revenind la tema articolului de față, vreau să vă
atrag atenția, asupra a două aspecte, atunci când
auziți comentarii despre turismul românesc: 1.
Acesta nu se rezumă doar la litoral și 2. Majoritatea
șoselelor folosite de agențiile de turism pentru a
transporta turiștii în interiorul țării, sunt extrem de
bune.
A, că nu sunt toate și rapide asta e altceva. Că ne-ar
trebui mai multe autostrăzi și asta e adevărat.
Totuși, criticii de serviciu, uită că exista autostrada
A3, care pleacă de la Sibiu si se duce spre Cluj și
spre Arad. Am folosit-o intens în ultimii ani și declar
că mi-a scurtat extrem de mult timpii de deplasare,
permițându-mi să fac lucruri care, acum 8 ani spre
exemplu, erau greu de făcut și ineficiente, cum ar fi
spre exemplu traseul acesta: Sibiu- Hunedoara -
Alba Iulia- Sibiu pe care îl făceam acum 8 ani în cam
10 ore cu masă de prânz și cu vizite, iar acum îl fac
în 6 ore și dacă mă forțez un pic și clientul dorește,
ajung și la Salina Turda, după care revin la Sibiu.
Cât privește, faptul că litoralul este luat drept
model pentru discuțiile despre turismul românesc,
asta este o greșeală mare de tot, pentru că turismul
românesc nu se rezumă doar la litoral. Că el este
aproape de București e o altă poveste și că
românului, vara-i place să stea la soare e treaba lui,
dar în țara asta există extrem de multe locuri unde
condițiile de cazare sunt foarte bune, prețurile
normale și mai ai și avantajul că înveți ceva tu și
copii care te însoțesc, fiindcă sunt sigur că
majoritatea românilor își cunosc țara puțin spre
deloc. Sunt convins de asta, fiindcă atunci când am
lăsat servieta de consilier juridic, pentru rucsac-ul
de ghid de turism, nu cunoșteam aproape nimic
despre țara asta.
Există așadar, nu doar litoralul, ci și : Maramures,
Bucovina, Transilvania, Crișana, Banat, Oltenia de
Nord și Oltenia de Sud, regiuni superbe prin care vă
puteți plimba și unde puteți scăpa de aglomerația
orașelor unde locuiți. Mai am o recomandare
pentru românii ce trăiesc în sudul și estul arcului
carpatic: Harghita și Covasna. Mergeți să-i
cunoașteți pe maghiari la ei acasă, să le gustați
bucatele, să le beți palinca și să vedeți cât de
apropiate sunt meșteșugurile lor de ale noastre,
dar și multe dintre obiceiuri.
Vorbind de prețuri, să știți că 50-60 de euro pe
noapte, pentru o cameră dublă, e un preț obișnuit
la orice hotel de 4 stele sau la o pensiune de
categorie înaltă din țara noastră, fiindcă serviciile
de calitate se plătesc așa cum scriam în articolul
meu „Ieftineala”, publicat în paginile Revistei
România Mare, anul trecut. Deasemenea, dacă
doriți excursie în Delta Dunării și eventual cazare la
Mila 23 sau la Crișan cât și plimbări cu barca pe
canale după Pelicani, Lebede sau Cormorani,
În încheiere, sper din suflet că anul acesta se vor
ridica restricțiile de circulație prin Europa și vom
putea călători din nou în străinătate, deși cred că
bine ar fi înainte să plecăm „afară”, să ne vizităm
prima dată țara. Să-i cunoaștem frumusețile,
poveștile fiecărei zone, astfel încât, atunci când
vom merge în străinătate, să nu mai spunem
următorul neadevăr iscat din necunoaștere: „ce
lucruri minunate ( castele, biserici, peisaje, orașe
vechi etc) au ăștia aici, iar noi suntem vai de capul
nostru!”
Vă invit să călătoriți prin fiecare ungher al patriei
noastre, cu sau fără ajutorul unei agenții de turism,
pentru că avem unde merge: să ne vizităm, să ne
cunoaștem, să ne iubim țara!
 Revista România Mare
Nr. 1625 01-07 Feb. 2022

67. Partida de șah a maeștrilor. - EDITORIAL

La o săptămână, de când scriam despre „copilul
Vladimir” ostracizat de colegii lui, lucrurile nu s-au
lămurit încă în Ucraina. Situația este echilibrată
decocamdată și o asemăn unui joc de șah, în care
cei doi combatanți, SUA și Rusia, își gândesc foarte
atent și îndelung mișcările, pentru a nu face vreo
mutare care să le aducă pierderea jocului.
Uitându-mă la declarațiile ce au apărut în presă în
ultima săptămână, mi se confirmă ceea ce am
gândit de la început și anume că totul este un joc
economic pentru resurse și implicit bogăție. Când
spun joc economic, mă refer bineânțeles la gazul
metan, care pe lângă faptul că ne încălzește casele,
mai contribuie și la producerea curentului electric.
Aici, rușii au un avantaj mare de tot asupra
europenilor, fiindcă sunt alături de Norvegia, cel
mai important furnizor de gaz al Europei. Ei bine,
de aici încep jocurile.
Rusia, încearcă să scoată SUA din Europa, unde
acestea sunt bine înfipte de la Debarcarea din
Normandia. Până acum nu a reușit să facă acest
lucru, însă în ultima vreme i s-a ivit ocazia potrivită.
Prima dată, Calul Troian numit „Nord Stream 2”
construit împreună cu Germania, adică un gazoduct
ce a cuplat statele din Europa la gazul rusesc,
crescând astfel dependența lor de marele stat estic,
în ciuda avertismentelor Angliei, SUA, Ucraina și ale
altor câtorva state europene cât și a încercărilor
americane de a crește livrările de gaz lichefiat în
Europa.
În lupta aceasta, cele două tabere negociază, deși
își arată în mod discret bâtele, cuțitele sau box-
urile de care dispun. Astfel, Rusia le-a transmis
americanilor, că aceștia ar trebui să nu mai
primească noi membri NATO din apropierea Rusiei,
ba mai mult, să-și retragă trupele și tehnica din
România, Bulgaria și Polonia, iar americanii i-au
invitat să plece din Transnistria, din Crimeea și nici
să nu se gîndească să-și aducă trupe prin
Venezuela, Nicaragua sau Cuba, ținând cont de
parteneriatele militare dintre Rusia și aceste țări.
Cu alte cuvinte, un dialog al surzilor, ambele țări
punând condiții imposibil de îndeplinit de către
cealaltă parte.
Firește că, concomitent cu negocierile, propaganda
fiecăruia își face treaba cât de bine poate. Astfel, în
ambele părți, celălalt este prezentat drept un
agresor odios care abia așteaptă să dea năvală
peste nevinovata populație civilă, ca să pună mâna
pe resursele statului (spune Rusia) și ca să
amenințe pacea Europei, destabilizând sistemul
ONU și aranjamentele de garantare a securității
statelor de după Cel De-al Doilea Război
Mondial.(spune NATO)
Rău e că, pe când, cel puțin la nivel de imagine, în
Rusia nu există voci care să conteste „unitatea de
monolit” în jurul partidului și a președintelui, de
partea cealaltă, interesele economico-financiare
sau de altă natură ale statelor primează. Așa se
face că, pe 26 ianuarie, Vladimir Putin, a discutat în
videoconferință cu cei mai importanți oameni de
afaceri italieni, insclusiv ENEL, care este controlată
de stat. Președintele rus a spus că, grupurile
energetice nu doar colaborează cu Gazprom, dar
din cauza contractelor pe termen lung pe care le
au, cumpără gaz la prețuri mult inferioare celor de
piață.
O situație similară, de nealiniere la eforturile SUA
de a coaliza UE împotriva Rusiei, găsim în Germania
din cauza gazoductului Nord Stream 2 dar și în
Ungaria, care a semnat recent un contract pentru
livrare de gaz metan rusesc, la prețuri foarte
convenabile. În plus, maghiarii, nu-s foarte grijulii la
soarta ucraineenilor, fiindcă la rândul lor nici ei nu
au grijă de etnicii maghiari din Ucraina care,
conform ministrului de externe ungar Peter
Szijjarto, citat de Agerpres, trăiesc „în privare de
drepturi şi, în unele cazuri, ajung să sufere hărţuire
fizică”, această cauză limitând foarte tare
posibilitățile guvernului maghiar de a sprijini
Ucraina în caz de război.
După cum vedem, statele NATO, „mișcă-n front”
cum se spune în termeni cazoni, spre deosebire de
ruși. Nu au reușit să se pună de acord nici măcar în
ceea ce privește sancțiunea cu scoatere a Rusiei din
sistemul SWIFT, ceea ce ar echivala cu o adevărată
„bombă atomică”, fiindcă pentru asta ar fi nevoie
de o decizie comună a tuturor statelor ce compun
această companie europeană, în timp ce șeful
guvernului german a spus că înainte de aplicarea de
sancțiuni Rusiei, trebuie stabilite consecințele pe
care acestea le-ar avea asupra statelor occidentale.
De ce am spus că eliminarea Rusiei din sistemul
SWIFT ar fi una foarte gravă ? Pentru că Societatea
pentru Telecomunicații Financiare Interbancare
Mondiale ( SWIFT) a fost înființată în 1973
pentru a înlocui telexul și este folosită acum de
peste 11.000 de instituții financiare pentru a
trimite mesaje și ordine de plată securizate. Fără o
alternativă acceptată la nivel global, este un sistem
esențial pentru finanțele globale. Eliminarea Rusiei
din SWIFT ar face aproape imposibil ca instituțiile
financiare să trimită bani în țară sau în afara țării,
provocând un șoc brusc companiilor ruse și
clienților lor străini - în special cumpărătorilor de
petrol și gaze denominate în dolari SUA.
De partea cealaltă, rușii fac exerciții militare
comune cu Belarus, așa cum au și anunțat de ceva
vreme, negândindu-se nici o clipă să invadeze
Ucraina. Așa zic ei. Americanii și Ucrainienii au altă
părere. Ei spun, prin vocea ministrului apărării
ucrainean Oleksii Reznikov, că până în acest
moment, Rusia nu a format din forţele comasate la
frontieră vreun grup de atac, care să indice
iminenţa unei ofensive în Ucraina dar că, după 20
februarie, dată la care se termină Jocurile Olimpice
de Iarnă de la Beijing și exercițiul militar comun
ruso-belarus, e posibil un atac rusesc în Ucraina.
Cum va avea loc acest atac ? Analiștii militari nu se
gândesc la o acțiune în forță cum a fost invadarea
Uniunii Sovietice de către Hitler, ci mai degrabă la
niște situații de frontieră pentru a căror rezolvare
trupele rusești să intervină. Știm cu toții cum au
procedat rușii când au invadat Crimeea, trimițând
soldații în concediu în acea regiune, așa cum i-au
trimis și la noi în România în decembrie 1989, sau
recent în Kazahstan.
Istoria ne oferă multe exemple de motive
convenabile și plauzibile, pentru a justifica atacarea
unei țări. Cu toate astea, continui să nu cred în
pătrunderea rușilor în Ucraina. Nu fiindcă-i
consider cavalerii păcii, ci fiindcă am senzația că
scopul lor e acela de a dezbina NATO și UE, care e
condusă de niște oameni pe care eu nu-i consider
deloc capabili pentru a-și îndeplini această misiune.
Pare că, președintele Putin e mai preocupat să
cucerească Europa economic, aducând-o într-o
profundă dependență de resursele „maicii Rusia”,
decât să stârnească aiurea un război care i-ar crea
doar pierderi. Aducerea Europei sub control, l-ar
ajuta să reducă și influența americană pe
continentul nostru, lucru pe care, așa cum
spuneam mai sus și-l dorește cu ardoare.
Deocamdată, cei doi, NATO și RUSIA, stau în „joc de
glezne”, rușii studiind răspunsul scris al NATO la
cererile lor, iar restul Europei așteptând cu
înfrigurare, iminentul atac rus asupra Ucrainei, pe
care-l prevestește toată media continentului.
Vom vedea ce va mai fi, până atunci îndreptându-
ne atenția asupra unor lucruri ce au legătură cu
pandemia de COVID, ajunsă în planul secund al
știrilor din ultima vreme, pentru că și aici lucrurile
sunt la fel de interesante ca și în conflictul NATO -
RUSIA.
 Tribunul
Nr. 1625, 01 – 07 feb. 2022

68. Din 10 în 10.

Există un roman al lui Alexandre Dumas, din seria
Celor Trei Muschetari, intitulat „După 20 de ani” în
care se relua firul întâmplărilor din prima parte.
Asta m-a făcut acum câteva zile să descopăr „gaura
la macaroană” cum se spune, anume faptul că
viețile noastre sunt feliate în decade. Nu doar
calendaristic ci mai ales faptic. Să mă explic: cam
toate lucrurile care au loc în viața unui om se
întâmplă în bucăți de, aproximativ 10 ani. Astfel
avem „cei 7 ani de acasă” care pot fi uneori 10,
avem 12 ani de școală din care doar 10 sunt
obligatorii, avem apoi 10 ani de dezvoltare după ce
ne angajăm undeva și tot așa.
Țările la rândul lor, beneficiază și ele de aceste
perioade. Bunăoară, România are perioadele 1950-
1960 când s-a definitivat instalarea la putere a PCR,
cu toate ororile legate de canal, închisorile de
exterminare, deportările și altele asemenea. A fost
o perioadă oribilă care și-a pus amprenta pe
generațiile de copii și tineri de atunci, frângând
destine și distrugând familii peste tot în țară.
Au venit apoi cam 16 ani ani de bunăstare și
înflorire economică și socială din 1960-1976 ani ce
au reprezentat și la nivel mondial o culme a
dezvoltării economiilor, artelor, societății în
general. Vorbim de apariția trupei Beatles, a celor
de la Rolling Stone, a fenomenului Flower Power,
de turnarea unor filme importante ale
cinematografiei mondiale, cât și de consolidarea
faimei, unui geniu al sculpturii mondiale,
Constantin Brâncuși. O perioadă în care se nasc sau
se afirmă artiști și scriitori importanți, omul ajunge
pe Lună, iar în România, construim majoritatea
lucrărilor de infrastructură cu care ne mândrim și
astăzi. Lumea, trece pri războiul vietnamez, prin
criza rachetelor din Cuba și este martora invadării
Cehoslovaciei de către trupele tratatului de la
Varșovia, mai puțin România, care prin vocea
președintelui Ceaușescu, critică deschis fapta
sovieticilor. După mine, e unul din cele mai
fascinante decenii ale secolului XX.
După această perioadă înfloritoare, avem din nou
10 ani grei din 1980-1990, ne plătim datoria
externă, construind în același timp Casa Poporului (
Palatul Parlamentului), Metroul din București și
Canalul Dunăre-Marea Neagră. Sunt ani pe care mi-
i amintesc cu bune și cu rele, pentru că elev de
școală fiind, preocupările mereu erau cititul,
învățatul, joaca și statul la coadă. În compensație sa
zicem, acum apar cele mai bune bancuri politice,
avem cele mai mari performanțe sportive olimpice,
dar și fotbalistice, pentru a încheia deceniul în
sângeroasa revoluție.
Urmează alți zece ani 1990-2000 de frenezie social
economică corespunzătoare trecerii la noua
orânduire, totul e frumos, suntem liberi, afacerile
înfloresc, dar în același timp, pe nesimțite ni se
distruge tot ceea ce clădisem cu suferințe, muncă și
sacrificii între 1960-1987. Sunt greve, mineriade,
oameni fără locuri de muncă, lupte politice, pâine și
circ. Printre lucrurile bune am să numesc atât
apariția Revistei România Mare cât și activitatea
literar - patriotică, jurnalistică și parlamentară a lui
Corneliu Vadim Tudor și Adrian Păunescu.
Reculul acestei decade, înseamnă anii 2000-2010
când intrăm în NATO și UE succese majore ale
diplomației de atunci, venite în primul rând din
cauza nevoii grozave a militarilor americani de a
controla poziția noastră strategică și a
occidentalilor de a-și găsi o piață de desfacere și o
vacă de muls.
Începem deceniu 2010-2020 cu o criză economică
finainciară care a durat vreo doi ani, după care au
urmat atentatele teroriste ce au îndoliat lumea,
Europa în primul rând, apoi începutul războiului
dontra Statului Islamic pentru a se termina totul cu
pandemia de COVID. Am să amintesc aici de epoca
„băsismului” ce a suscitat atâta pasiune și
dezbateri, marcată fiind de numeroase scandaluri si
evenimente. Pentru mine, deceniul acesta a fost
unul în care m-am implicat politic la nivel de
chibițăreală și de scris pe social media, extrem de
mult. Am înțeles la sfârșitul lui, că am făcut-o
degeaba, că m-am certat și am jignit oamenii fără
rost, moment în care am dat copacii la o parte, ca
să văd pădurea, iar asta mi-a schimbat definitiv
nivelul de implicare în certurile de pe social media
sau de la televizor. Am înțeles că cearta și jignirile
nu rezolvă nimic ci dialogul, negocierea, și urmarea
unor valori recunoscute și însușite de majoritatea
cetățenilor, sunt calea corectă.
De anul trecut, am intrat într-un nou deceniu care,
conform tiparului descris până acum, ar trebui să
fie unul înfloritor, pașnic și bun. A început și el cu
finalul pandemiei ( cel puțin așa se vede), cu niște
zile tensionate în Ucraina, care, cred eu, se vor
termina cu bine și sper să continue cu creștere
economică, cu pace, și cu mai multă înțelepciune a
conducătorilor lumii.
Cum va fi în realitate, vom vedea împreună.
 Revista România Mare
Nr. 1625, 01 – 07 feb. 2022

69. Neonicotinoidele
Conform datelor oficiale ale Uniunii Europene,
România este în primii 4 producători de miere
împreună cu Ungaria, Spania șiGermania.
Producem miere de foarte bună calitate, care se
vinde la prețuri foarte mari în străinătate, însă nu
știu cât din ea se vinde cu etichetă românească că
doar n-or fi proști occidentalii să recunoască că
suntem mai buni ca ei.
În sfârșit, ticăloșia unora dintre ei, se combină cu
nepăsarea, iresponsabilitatea și reaua voință a
politicienilor noștri care stau umili în fața Europei
și-și distrug țara cu bună știință, pentru că și-au
băgat în cap că vesticii ne sunt superiori și atunci
trebuie să se poarte slugarnic cu ei în detrimentul
României.
Ce au făcut domniile lor, politicienii români? Au
autorizat, folosirea unor substanțe chimice, în
tratarea contra dăunătorilor a semințelor de
floarea soarelui și de porumb. Mai exact, a aprobat
tratamentul cu neonicotinoide la culturile de
porumb și floarea-soarelui care vor fi înființate în
acest an.
Neonicotinoidele sunt substanțe chimice care
acționează la nivelul sistemului nervos central.
Datorită proprietăților lor sistemice, acestea sunt
absorbite de rădăcină și apoi distribuite în aproape
toate țesuturile plantei, inclusiv în flori și în polenul
acestora. Aceasta înseamnă că nu pot fi
îndepărtate de pe fructe sau legume prin spălare
sau decojire și că le vom ingera de fiecare dată,
ceea ce implică un risc relativ mare de expunere
prin aportul alimentar, având în vedere și faptul că
nu există un antidot specific. O altă cale de
expunere este cea aeriană, ele fiind inhalate odată
cu polenul plantelor putând declanșa astfel crize de
astm, alergii sezoniere sau disfuncții pulmonare
cronice la cei expuși constant neonicotinoidelor.
Inițial s-a crezut că acționează țintit asupra
patogenilor din agricultură, studii ulterioare au
demonstrat faptul că sunt afectate și organismele
nevizate, incluzând aici alte insecte, printre care și
albinele dar și animalele, plantele (afectând astfel
biodiversitatea) și mai mult decât atât s-a dovedit
că are efecte nefaste și asupra omului. Insecticidele
din clasa neonicotinoidelor au timp de înjumătățire
lung, putând persista în sol ani de zile și mai mult
decât atât, se pot infiltra ajungând în rezervele de
apă. Pe de altă parte, unii dintre metaboliții lor pot
avea efecte de câteva sute de ori mai intense decât
substanța-mamă. Atât copiii cât și adulții sunt
expuși efectelor negative ale acestora. Studii
realizate in SUA, Japonia, China au arătat că
fructele si legumele sunt contaminate în proporție
de 70-80% cu neonicotinoide, iar în urina copiilor
de 3 ani s-au găsit neonicotinoide în proporție de
58%, aceasta fiind puternic asociată cu consumul
de fructe și legume contaminate. Un alt aspect
important este acela că spălarea fructelor și
legumelor nu îndepărtează niciodată total aceste
pesticide deoarece ele pătrund profund în țesutul
plantei. Deși intoxicațiile acute sunt mai rare, totuși
nu sunt de neglijat având în vedere că pot conduce
la insuficiență respiratorie și deces. Expunerea
cronică la neonicotinoide (care se face de obicei
prin ingerarea vegetalelor tratate cu aceste
substanțe) poate conduce la apariția bolilor cronice
degenerative prin toxicitatea dată de acestea. Au
fost raportate situații de toxicitate la nivelul
ficatului, al sistemului nervos și imunitar, la
afectarea ADN-ului, a echilibrului endocrin și a
sistemului reproducător (scăderea testosteronului
la bărbați și a hormonilor LH și FSH la femeie,
micșorarea testiculelor, respectiv a ovarelor și
scăderea numărului de spermatozoizi, respectiv
ovocite, precum și forme anormale ale lor) dar și
corelația cu anumite tipuri de cancer. Au fost
semnalate cazuri de dureri abdominale, toracice
sau musculare, tremor si spasme/slăbiciune
musculara, palpitații, dureri precordiale, etc. Mai
mult, femeile însărcinate care locuiesc în
apropierea culturilor tratate cu neonicotinoide
prezintă un risc semnificativ de avort spontan,
naștere prematură sau de a da naștere unor copii
cu malformații cardiace, spina bifida, palatoschizis,
anencefalie sau autism și amnezie.
În susținerile autorizațiilor se spune că nu există
variante aleternative deși în toată Europa se
folosesc alternative eficiente. Iată cum, în acest fel
sunt afectate, atât albinele și bondarii, extrem de
importanți în polenizare cât și pe cale de
consecință, producția de fructe și cea de miere.
În afara de aceste probleme care nu sunt doar ale
apicultorilor, aceștia mai au și altele, pe care am de
gând să le expun aici.
 Tribunul
Nr. 1626 8-14 Feb. 2022

70. Se limpezește ser-ul din vaccin.

Găsesc pe internet o știre de prin luna octombrie a

anului trecut, despre o propunere de rezoluție a
Parlamentului European referitoare la instituirea
unui fond european de despăgubire a victimelor
vaccinurilor împotriva COVID-19.

M-am mirat firește, fiindcă eu știam că vaccinurile

sunt sigure, că nu au efecte secundare periculoase
pentru oameni și că sunt singura soluție pentru a
opri pandemia. Cel puțin așa am auzit luni de zile
din gurile conducătorilor țării, de la președinte, la
domnul Arafat.

S-or fi înșelat domniile lor, că ia uitați cum

motivează propunerea de rezoluție, deputații care
au depus-o: întrucât Agenția Europeană pentru
Medicamente enumeră deja aproximativ un milion
de cazuri de reacții adverse în urma injectării
vaccinurilor împotriva COVID-19, întrucât aceste
reacții adverse sunt uneori grave, întrucât, de
exemplu, aproximativ 75 000 de persoane ar fi avut
efecte neurologice grave după vaccinul Pfizer. Aici
m-am oprit.

Cum adică, au fost un million de reacții adverse

grave și 75000 de persoane au avut efecte
neurologice deasemenea grave după vaccinul Pfizer
? Păi nu ne garantaseră cu toții ( Pfizer, Agenția
Europeana a Medicamentului, autoritatea
americană de siguranță a tratamentelor și guvernul
nostru) că ne putem vaccina liniștiți fiindcă etapele
de verificare ale vaccinului nu fuseseră sărite, ci
efectuate în paralel (fiindcă altfel ar fi durat
minimum 4-5 ani pînă să fie trecute toate testele
de siguranță), ca să putem avea repede un mijloc
eficient de combatere a pandemiei. ?

Mai departe, în motivarea propunerii de rezoluție,

următorul punct este acesta: Agenția Europeană
pentru Medicamente susține că, în Uniunea
Europeană, vaccinurile împotriva COVID-19 au avut
consecințe fatale pentru aproximativ 5 000 de
persoane, după cum urmează : 4 198 în cazul
vaccinului Pfizer, 1 053 în cazul vaccinului
AstraZeneca, 392 în cazul vaccinului Moderna, 138
în cazul vaccinului Janssen. Mai pe romaneste,
5000 de oameni au murit din cauza vaccinurilor
anti COVID, desi acum ceva vreme, dacă afirmai că
se moare din cauza vaccinului, Facebook te bloca
imediat, erai declarat antivaccinist, și spurcat
corespunzător.

În finalul motivării, se arată că: „întrucât Comisia

Europeană a negociat contractele de achiziție și nu
a dorit ca laboratoarele farmaceutice să își asume
răspunderea și întrucât deputații din Parlamentul
European, nu au avut acces la contracte în timpul
negocierilor, invită Comisia să instituie un fond de
despăgubire a victimelor vaccinurilor împotriva
COVID-19, totodată încredințând Președintelui,
sarcina de a transmite prezenta rezoluție Comisiei
și statelor membre.”

Formularea aceasta conform căreia, citez, „Comisia

Europeană (…) nu a dorit ca laboratoarele
farmaceutice să-și asume răspunderea” mă face să
mă întreb de ce servește aceast organism european
ales de noi, interesele unei companii farmaceutice
străine? Procurorul European anticorupție, de ce
nu se autosesizează ? Probabil fiindcă anchetează
pe cei care susțineau că vaccinurile pot avea efecte
letale.

Pe lângă toate aceste lucruri extrem de grave,

recent, ministrul sănătății, domnul Rafila, declara
că nu a putut semna contractual cu compania
Pfizer pentru o nouă pastilă contra virusului COVID
fiindcă una dintre condiții stipula, ca Guvernul
României să creeze un fond national de
despăgubirea eventualelor victime ale acestui nou
medicament. Eu înțeleg de aici, că nici acesta nu a
parcurs toate etapele de testare privind siguranța
lui, pentru că altfel nu văd rostul creerii acestui
fond national de despăgubire.

E foarte grav ceea ce s-a întâmplat cu vaccinurile

astea, cu toată nebunia pe care au creat-o divizând
societatea în pro și contra, pentru ca acum să
înceapă să iasă la iveală toate aceste nereguli și
probleme extrem de grave. Dacă lucrurile vor
continua și cu adeverirea altor informații ce erau
considerate „teorii ale conspirației”, atunci,
procurorii din Europa și din SUA, vor avea mult de
muncă în următorii ani.

Privind în urmă, la felul în care s-au derulat lucrurile

în România de la apariția pandemiei și până acum,
constat că măsurile luate de autoritățile noastre, la
îndemnul și uneori presiunea Uniunii Europene, au
fost de fapt niște jumătăți de măsură, luate așa de
„ochii lumii”, noi făcând ceea ce am considerat că
trebuie. Spun asta, comparand măsurile luate în
țara noastră, cu cele din Franța, Australia sau
Canada. Ne-am vaccinat, așa să nu zică UE că
suntem chiar împotriva lor, ne-au făcut și idioți,
am lălăit-o cu certificatul verde la locul de muncă
pînă când nu a mai fost nevoie de el, a fost și un pic
de lockdown, s-au vândut și ceva măști, adică am
scăldat-o pe sistemul : „hai că poate nu mai e
nevoie să ne facem treaba pînă la urmă”. Am evitat
în felul acesta centrele de concentrare de felul
celor din Australia și măsurile exagerate ale altor
țări ceea ce nu a fost rău.

Cert este că, odată cu ridicarea restricțiilor prin

țările europene și cu revenirea la normal a vieții
socio-economice, ar trebui ca cei în drept să
cerceteze în liniște și să ne spună și nouă ce a fost
de fapt cu acești doi ani nebuni din viața noastră și
cine sunt responsabilii pentru toate lucrurile care s-
au întâmplat.

Sunt sigur că vom afla multe lucruri interesante

despre pandemie în următorii ani, fiindcă încă
avem multe întrebări fără răspuns.
 Revista România Mare
Nr. 1626 8-14 Feb. 2022

71. Creșterea economică. - EDITORIAL

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare
Economică sau OCDE, s-a format initial în naul 1948
având drept scop implementarea Planului Marshal
de reconstrucție a Europei, după terminarea celui
De-al Doilea Război Mondial. Apoi s-a transformat
în ceea ce este acum, o organizație internațională
a acelor națiuni dezvoltate care acceptă principiile
democrației reprezentative și a economiei de piață
libere.
Organizația oferă un cadru în care guvernele pot să
își compare experiențele politice, să caute
răspunsuri la problemele comune, să identifice
practicile bune și să-și coordoneze politicile interne
și internaționale. Aceasta este un forum, unde
presiunea egală poate acționa ca un stimulent
puternic pentru îmbunătățirea politicii și pentru
implementarea instrumentelor independente care,
ocazional, pot conduce la semnarea unor tratate.
De mai mult de 40 de ani, OCDE este una dintre
cele mai mari și mai de încredere surse de statistică
comparată, statistică economică și date sociale. Cei
38 de membri ai OCDE (din care majoritatea
europeni - 23) sunt state dezvoltate, deţinând
peste 70% din producţia şi comerţul globale şi 90%
din nivelul mondial al investiţiilor străine directe.
Ei bine, această organizație a trimis o invitație de a
se alătura ei, către Argentina, Brazilia, Bulgaria,
Croația, Peru și România. Conform unei declarații a
Ministrului de Externe, domnul Bogdan Aurescu,
dată la Digi24, din punct de vedere tehnic, țara
noastră a fost cel mai bine clasat candidat dintre
cele șase state care au fost admise recent în
procesul de aderare la OCDE.
Oficialul din Guvern a precizat că aderarea la
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare
Economică „ne va așeza într-un veritabil club select
al celor mai importante economii din lume”.
Ce nu înțeleg eu, este de unde am ajuns noi să fim
invitați alături de state dezvoltate care „dețin peste
70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din
nivelul mondial al investiţiilor străine directe.”
Adică, acești membri ai organizației produc, vând și
investesc. Noi ce producem, ce vindem și unde
investim ? M-am uitat pe analizele celor mai
deștepți ca mine, să văd și eu de unde vine
creșterea noastră economică de 4%.
Așa cum bănuisem, ea provine din consum. Nu-i
vorbă, consumul este un indicator de prosperitate
economică și al nivelului de trai, întrebarea este „al
cui”?. Cred eu, că al producătorilor, nu al
cumpărătorilor. Toate analizele astea economice,
care vorbesc despre creșterea noastră economică
pe bază de consum, spun că ea este totuși însoțită
de o creștere a investițiilor în economia noastră
ceea ce ar trebui să fie bine.
Mai aflu, că investițiile astea sunt făcute în mare
măsură în sectorul public și mai puțin în cel privat,
iar banii folosiți sunt jumătate din fonduri
europene și jumătate din fonduri bugetare
naționale, dar se preconizează o creștere a ponderii
fondurilor europene.
Toată creșterea asta economică se duce însă pe
apa sâmbetei și nu în buzunarele noastre cum ar fi
normal. Acest lucru se întâmplă, fiindcă atunci când
crești economic doar pe bază de consum, se
cheamă că bagi bani în buzunarele producătorilor
care-ți vând ție, ce au produs ei. Această afirmație
este susținută de deficitul de cont curent al
României, care arată că consumăm mai mult decât
producem și implicit, importăm în loc să exportăm.
Ce anume importăm cel mai mult ? Substanțe și
produse chimice, petrol și gaze naturale, alimente,
calculatoare și produse electornice. Cu excepția
ultimelor două, pe celelalte, obișnuiam să ni le
producem singuri, ba chiar să le vindem altora,
aducând bani în contul curent al țării noastre care
acum e în deficit.
În concluzie, eu am înțeles așa: suntem o țară care
nu mai produce nimic, motiv pentru care suntem
atât de săraci, încât primim bani de la Uniunea
Europeană ca să cumpărăm produsele țărilor „care
dețin peste 70% din producţia şi comerţul globale şi
90% din nivelul mondial al investiţiilor străine
directe”.
E ca și cum, un cerșetor, ar primi de la cineva 100
de lei, ca să-i dea înapoi aceluia în schimbul
mâncării și al unui adăpost. Tragic e, când
cerșetorul a ajuns în situația respectivă, fiindcă și-a
dărâmat singur casa și acareturile, la îndemnul celui
care i-a spus că-i va da zilnic 100 de lei.
Așa și noi: ne bucurăm tare de tot că suntem pe
creștere economică, dar de fapt, dacă mâine, UE va
decide să nu ne mai dea bani, toată poleiala asta cu
creșterea economică se va duce la vale, fiindcă
creștere economică adevărată nu poți avea decât
atunci când produci bunuri, când le exporți, când
iei banii din buzunarul cumpărătorului și-I treci în
buzunarul tău.
Atunci, de ce au invitat statele producătoare,
exportatoare și investitoare, la masa lor
îmbelșugată România ? Pentru celelalte 5 state
înțeleg, fiindcă performanțele economice axate pe
producție ale economiilor lor, probabil le
recomandă, dar pe noi ce ne recomandă ? Sau ar
trebui să întreb „cine”?
În orice caz, voi continua să susțin că fără
dezvoltarea economiei productive de bunuri și fără
creșterea exporturilor, nu are cum exista o creștere
economică reală și vom rămâne dependenți de 100
de lei pe care ne-o dă UE, iar ca să repornim
economia productivă, trebuie ca în Parlament să
ajungă oameni pe care să-I intereseze lucrurile
astea, nu ca cei de acum, mai interesați de
profiturile altora decât ale românilor.
 Revista România Mare
Nr. 1627 15-21 Feb. 2022

71. Țara e norodul , iar nu tagma jefuitorilor ! -

EDITORIAL
De când au apărut știrile despre presupusa invazie
a Armatei Roșii în Ucraina, televiziunile și presa de
la noi, în lipsă de altceva mai bun, s-au apucat de
stârnit panică în rândul populației, prezentând niște
banale ordine de chemare ale rezerviștilor, drept
dovezi ale unei iminente mobilizări a oamenilor
pentru pregătirea de război.
De aici, a început o întreagă dezbatere în social
media, discutându-se dacă ar trebui în caz de
război, să luptăm cu dușmanul apărându-ne țara
sau nu. Pentru că-mi place să fac lucrurile cu
mâinile mele, am generat pe Twitter unde am
principalul cont de social media, pe Instagram, pe
LinkedIn și pe Facebook un sondaj de opinie, cu
întrebarea: „dacă mâine România ar fi atacată
militar, v-ați înrola ca să o apărați ?” la care se
puteau alege două răspunsuri simple de „Da” și
„Nu”.
La finalul celor 3 zile cât a rulat sondajul,
procentajul a fost de 70% pentru Nu și 30% pentru
Da. Mărturisesc că, m-a mirat rezultatul și dacă n-ar
fi fost comentariile unora dintre respondenți, aș fi
rămas nelămurit. Așa am aflat, de ce majoritatea
covârșitoare a celor care au răspuns, nu consideră
necesar să cadă pentru țară, în caz de război.
Am să vă arăt câteva dintre răspunsuri ca să
judecați singuri: „Niciodată! Nu mai avem ce!” ;
„Opinia mea este că nu mai au ce să apere. Țara
este vândută bucată cu bucată. Trebuie să o apere
cei cu pensiile speciale, nu oamenii de rând care
abia trăiesc de pe o zi pe alta. Salariile, pensiile,
alocațiile suntem la coadă cu totul. Atunci pentru
ce??” ; „Să meargă ăia care au pensii speciale” ; „e
interesant da văzut câți vor să-și riste pielea pentru
cei cu pensii speciale, generali de carton,
bombardieri, hoți etc” ; „Oare ce ar mai putea
apăra românii, când aproape totul este în posesia
străinilor!” ; „Nu, am luat o țeapă, oamenii care ne
conduc nu merită să mori pentru ei. Ei poate au ce
să apere, eu nu” ; „Oare ce mai e de apărat în țara
asta, terenurile lui Gigi Becali, vilele lui Dragnea,
Videanu si Oprișan, multinaționalele care ne
plătesc salariu minim în timp ce ei își umplu sacul
cu miliarde de euro, miile de biserici din care popii
trăiesc in lux, politicienii noștrii corupți până în
măduva oaselor, ce să apărăm, apa noastră care
acum e la Francezi, curentul nostru care acum e la
Italieni, petrolul nostru care acum e la Austrieci,
pădurile pe care nu le mai avem,...ce să mai
apărăm, pensionarii cu pensii speciale de sute de
mii de lei, sutele de generali făcuți la apelul
bocancilor pe timp de pace,... ce să mai apărăm,
drepturile comunității LGBT, drepturile țiganilor și
al pușcăriașilor... ce să mai apărăm?” ; „Când
spuneți România, vă referiți la proprietățile
"investitorilor strategici" și la conacele ciorditorilor
mioritici?!” ; „Nu. Este stupid să îți riști viața pentru
bătaia altora pentru putere.” ; „pentru România
mea răspunsul este DA. (Sper că nu v-am surprins)”
și „Eu mă înrolez orice ar fi. Este pământul unde m-
am născut. Plus că eu de felul meu sunt mai
războinic, nu mă dau în lături de la a mă bate
pentru o cauză bună. Pe de altă parte, nu sunt de
acord cu trupe NATO sau americane pe teritoriul
României. Da, NATO, UE, sunt de acord, nu sunt
împotrivă, dar nu văd rostul trupelor străine în țara
mea. Și tot pe de altă parte, eu am o cu totul altă
viziune cu privire la politica noastră externă. Am
mai spus-o și cu alte ocazii, cu Rusia trebuie să
avem o relație de bună vecinătate, măcar pentru a
beneficia de potențialul ei economic. Îmi place ce a
făcut Ungaria, a contractat gaz ieftin până în 2035.
Statul român are o politică externă neghioabă. Am
părăsit aproape total și piața chineză. De Africa nu
mai zic. Avem un președinte inadecvat misiunii sale
și la fel este și Ministrul de Externe.”
Așa cum puteți vedea, majoritatea românilor nu ar
muri pentru privilegiile, bogăția și puterea unora
care le râd în nas de 32 de ani și au dreptate. Doar
că eu întrebasem dacă s-ar înrola să-și apere țara,
nu pe cei de care sunt nemulțumiți. Aș zice că toți
aceștia confundă, așa cum spunea Tudor
Vladimirescu, tagma jefuitorilor cu patria, ceea ce
nu e bine deloc, fiindcă atunci când se vor trezi cu o
cizmă străină pe gât, în fața casei arse și a familiei
măcelărite, o să fie cam târziu.
Toți anii ăștia de la Revoluție au dus la erodarea
sentimentului patriotic în populație. Prima dată,
fiindcă el a fost pus pe picior de egalitate cu
comunismul și abuzurile sale. Apoi, fiindcă hoția,
incomeptența și nepăsarea clasei politice
românești din ultimii 32 de ani, i-au împins pe
oameni să plece de aici, spunând peste tot ce rău e
în România și ajungând cu timpul să creadă, că țara
e de vină pentru ceea ce li se întâmplă și nu
politicienii care o conduc.
Au ajuns să creadă și din cauza mass media, care de
ani de zile promovează scandalul și lucrurile
negative, doar fiindcă cineva le-a băgat în cap că
doar astea fac audiență, iar atunci când ești
înconjurat de știri negative, ajungi sa crezi că nu
există nimic bun în jurul tău.
Cu siguranță în toate familiile celor care gândesc că
nu au de ce să-și apere patria, pe care o confundă
cu îmbuibații din jur, există o persoană alături de
care nu le place să trăiască, fiindcă e rea,
certăreață, invidioasă și le face viața grea. Ce ar
face acești oameni, dacă mâine, o gașcă de bătăuși
ar da buzna la ei în casă lovindu-le rudele,
distrugându-le avutul și batjocorindu-le copii și
nevestele? Nu și-ar apăra casa, doar pentru că
există acolo o persoană sau mai multe, de care sunt
nemulțumiți ? Ar permite să fie alungați din casa
lor, s-au să devină servitori ai noilor stăpâni, doar
pentru că ar considera că nu merite să-și apere și
acel membru al familiei care-i nemulțumește ?
Credeți domnilor, care vă confundați patria cu niște
conducători vremelnici și incompetenți, care vă
plângeți de cei cu pensii speciale pe care-i urâți,
fiindcă mass media v-a spus că din cauza lor
sunteți voi săraci, în loc să vi-i arate pe
incompetenții care vă guvernează și care sunt
adevărata cauza a sărăciei tuturor, că atunci când
strămoșii noștri din ultimii 2000 de ani mureau
pentru pământul ăsta, o duceau mai bine ?
Aveți senzația că dacii lui Decebal, românii lui Gelu
și Basarab, ai lui Mircea, Vlad sau Ștefan o duceau
mai bine ? Mă îndoiesc că era așa, mai ales că
Mihai Viteazul sub presiunea bogaților de pe
vremea lui, i-a legat pe țăranii cu care pornise la
luptă, de glie. Adică i-a obligat să nu se poată muta
de pe pământul bogatului căruia-i serveau, chiar
dacă ăla ar fi fost tiranul tiranilor. Așa-i că nu era
bine ? A, și să nu uit: când țăranii protestau,
„jandarmii” care interveneau, nu prea-i arestau ca
acuma, ci-i ucideau fără multă vorbă, fiind și lăudați
pentru asta. Totuși, țăranii ăia se băteau cu
invadatorii, fiindcă știau că se bat pentru ei, pentru
familiile lor, pentru copii lor, pentru demnitatea lor
de oameni, având credința că într-o zi lucrurile se
vor schimba și pentru ei.
Cei care vă întrebați ce să mai apărăm când totul
este în mâna străinilor, credeți că românii ardeleni
care au stat 800 de ani sub ocupația
maghiaro/austriacă, și-au pus problema asta, când
năvăleau peste ei turcii sau tătarii, ori puneau
mâna pe arme ca să-și apere pământul, casele și
familiile ? Cum ar fi fost să zică și ei la fel, ca noi,
nemaivorbind de faptul că, pe lângă inamicul
extern cu care se băteau, mai erau nevoiți să
reziste și presiunii permanente la care erau supuși
de maghiari și mai târziu de austrieci, pentru a-și
lepăda limba și credința.
Venind mai aproape de noi, crede cineva că
românii care s-au dus să moară pentru Marea Unire
din 1918 o duceau extraordinar și își iubeau clasa
politică ? Cunoașteți cât de mare era diferența între
cei bogați și sărăcimea orașelor și satelor ?
Considerați că țăranii, orășenii, femeile și copii care
au murit pe front luptând cu inamicul, nu aveau în
jurul lor „bombardieri”, îmbuibați, politicieni
corupți și nepăsători la durerea lor ? Vă asigur că
aveau și cu toate astea nu au pregetat să moară
pentru patrie, fiindcă „țara e norodul iar nu tagma
jefuitorilor” cum spunea Tudor Vladimirescu.
Ne plângem că suntem o colonie exploatată de alții
și că politicienii noștri nu au demnitate și orgoliul
de a se bate pentru țară și pentru noi. Dar noi ? Noi
cum suntem ? Dacă elitele politice au trădat țara,
așa cum spun cei 70% din sondajul meu, trădăm și
noi ? Nu mai rămâne nimeni să se bată pentru ea?
Nu mai avem nici măcar orgoliul celei mai vechi
națiuni europeane sau al unei istorii de două ori
milenare ? Micționăm pe umilințele, suferințele,
batjocura și jertfa milioanelor de strămoși ? Avem
obrazul să facem asta ? E ca și cum ne-am pîngări
mormintele bunicilor și ale părinților. Am ajuns
chiar atât de jos ca oameni și ca popor ?
Nu cred. Nu pot să cred asta și nu fiindcă mi se pare
inacceptabil, ci fiindcă știu că în adâncul sufletelor
lor, românii nu sunt așa. Sunt revoltați de ceea ce li
se întâmplă, sunt furioși pe clasa politică care nu a
făcut nimic pentru ei și pentru țară, dar nu vor lăsa
pe alții să le stăpânească pământul și pe ei, fiindcă
știu că e greu printre străini, iar diaspora poate
depune mărturie despre asta.
Cei 70% își doresc în fruntea României, oameni
competenți, cu bun simț, care să muncească pentru
țară și oamenii ei, în loc să se certe toată ziua pe la
televiziuni. Cei 70% nu își disprețuiesc țara, ci sunt
disperați când văd în ce hal a ajuns ea și speră ca
prin declarații grave ca acestea să atragă atenția
clasei politice că ceva nu e bine. Din păcate, cei de
la putere sunt ocupați cu ale lor, nu cu ale noastre,
iar asta înseamnă că a venit momentul să fie dați la
o parte și înlocuiți cu niște oameni neimplicați
politic până acum, care să conducă țara așa cum își
doresc majoritatea locuitorilor ei și anume, bine.
 Tribunul
Nr. 1627 15-21 Feb. 2022

73. Mânia
Scriam anul trecut în articolul intitulat „Proștii” din
Revista România Mare, despre relațiile cu oamenii
care au alte opinii decât noi și pe care suntem
tentați din acest motiv să-i numim și considerăm
„proști”, noi înșine fiind „proști” pentru ei.
Subiectul acestui articol se leagă întrucâtva de al
celui pomenit mai sus, pentru că, sunt momente în
vața fiecăruia dintre noi când ne mâniem pe cei din
jurul nostru fiindcă lucrurile pe care le fac sunt atât
de strigătoare la cer încât ni se ridică tensiunea
aproape imediat și simțim pofta de a-l lovi pe cel
din fața noastră sau măcar de a începe să urlăm la
el și să-l înjurăm vârtos.
Știu, ceea ce scriu eu aici, este revoltător și denotă
o crasă lipsă de educație pentru cel ce se lasă
conduc de patimi și de impulsuri necontrolate, dar
indiferent cât de educat și răbdător ai fi există
oameni care reușesc să te aducă într-o asemenea
stare.
Câteodată, reacțiile astea violente și aparent
necontrolate, au loc după o lungă perioadă în care
ai acceptat fără să ripostezi, umilirile, jignirile și
râsul obraznic al asupritorului tău. Firește că, terții
care asistă la scenă și care nu știu detaliile din
spatele comportamentului violent, îl condamnă și-l
apostrofează ca și cum el are loc pentru că cel care-
l exercită e un om furios, violent și nebun din fire.
Cel mai enervant este atunci când cel care te-a
adus în starea aceasta de enervare, se comportă ca
și cum nu ar fi vinovat de nimic, tu singur fiind
vinovat de reacția nebunească pe care o ai.
Comportamentul lui ipocrit te înfurie și mai tare și
îți amplifică starea.
Astea sunt lucruri care s-au întâmplat tuturor și
care ajută la eliberarea tensiunii și a furiei adunate,
pe care trebuie să o eliberezi ca să nu ajungi să se
elibereze sub formă de infarct sau atac cerebral.
Observ că societatea occidentală, una extrem de
falsă din punctul meu de vedere, cultivă la nivelul
relațiilor sociale o falsitate și o ipocrizie duse la
rangul de artă.
Occidentalii sunt tot timpul zâmbitori, tot timpul
binevoitori, tot timpul amabili, părând oamenii cei
mai drăguți și mai minunați din lume. Autocontrolul
de care dau dovadă, îndelung exersat îi face
capabili de asemenea performanțe. De fapt, în
esență, au și ei momente în care le vine să te sfâșie
în bucăți pentru ceea ce le-ai făcut sau li se pare că
le-ai greșit.
Am descoperit acest lucru lucrând la contact direct
cu ei cum se spune, timp de 16 ani, în calitate de
ghid de turism. În perioada asta, mi s-a întâmplat
de câteva ori, nu multe, ca femeile drăguțe și
amabile care-mi zâmbeau permanent și păreau
amabilitatea întruchipată, să mă înjunghie pe la
spate, doar pentru că nu li se satisfăcuse o dorință
sau pentru că nu reușiseră să-mi dovedească
incompetența, așa cum și-ar fi dorit, pentru ca apoi
să pretindă reduceri de preț de la agenția de
turism, așa cum fac unii turiști americani.
Ce vreau să spun este că, voi aprecia mereu un om
care-mi spune în față când greșesc pentru a-mi
corecta comportamentul în schimbul unuia care-mi
zâmbește frumos în timp ce mă jefuiește cu stil, iar
când îi pun mâna în gât, începe să urle că-l agresez
și că sunt un nebun violent cu care nu se poate
discuta. Degeaba mă mai disculp eu pe urmă și
explic situația că nu mă mai ascultă nimeni:
eticheta a fost lipită, oamenii păcăliți și ticălosul
liber să facă alte victime.
V-am spus toate astea, fiindcă îmi amintesc zeci de
exemple din viața politică românească a ultimilor
ani, în care guvernanților sau corupților care au luat
măsuri păguboase pentru țară sau au băgat adânc
mâna în buzunarul nostru, admonestați fiind cu
aspre cuvinte de către reprezentanții celor
vătămați, au avut reacții ipocrite stârnind reacții
mincinoase și exagerate ale susținătorilor săi și
punând etichete defăimătoare celui care-l dăduse
în vileag.
Spre mare mea surpriză, în toate aceste situații,
publicul a luat în mare măsură, partea ticălosului
prins cu ocaua mică, admonestând pe cel care-i
apăra interesele. În situația asta, învățând din
experiența înaintașilor, cred că avem doar un
singur lucru de făcut: să ne educăm pe noi înșine să
nu mai ne lăsăm pradă mâniei, pentru că ea nu ne
va aduce nimica bun și să-l lăsăm pe cel rău să se
încurce singur în răutățile lui, ba dacă putem, să-l
ajutăm și noi în mod discret să o facă.
Răul este pedepsit pe lumea asta, Dumnezeu cu
asta se ocupă, iar noi nu trebuie decât să avem
încredere în judecata Lui, singura dreaptă și
completă.
 Tribunul
Nr. 1627 15-21 Feb. 2022

74. Ai lu` Nostradamus

Prezicători pe lumea asta au fost mereu și vor mai
fi, pentru că oamenii vor mereu să cunoască
viitorul, să știe cu o secundă mai devreme
evenimentele ce se vor petrece. Ghicirea viitorului
a devenit o profesie, iar cei care o practică au
inventat mereu metode care mai de care mai
atractive și mai spectaculoase ca să-și convingă
auditoriul de adevărul celor spuse de ei.
La covârșitoarea lor majoritate, succesul se datora
observațiilor atente pe care le făceau subiectului
sau evenimentului căruia trebuiau să-i ghicească
viitorul. Acești oameni erau viitorii analiști de
astăzi, fie ei militari, economici sau politici. Cel mai
mare și mai cunoscut dintre toți, este fără îndoială
Nostradamus ale cărui preziceri despre viitor s-ar fi
împlinit în proporție de 70%.
Urmașii săi continua să trăiască, unul dintre ei fiind,
se pare, chiar președintele American Joe Biden
care, pe 12 februarie, a declarat că CIA l-a informat
despre o iminentă invazie a Ucrainei de către Rusia
fix pe 16 februarie, care va începe cu un atac
cibernetic și tiruri de rachete asupra obicetivelor
militare ucraineene ! Anterior președintelui
american, agenția de știri Bloomberg, declara că
invazia va avea loc pe data de 15 februarie, adică
astăzi, la ora când citiți acest articol.
Nu pot lua în serios nici una dintre surse, chiar
dacă, americanii, evreii și rușii au anunțat
retragerea personalului ambasadelor lor din
capitala Kiev, ceea ce ar trebui să dea greutate
afirmațiilor despre iminenta invazie rusă. Nu le pot
lua în serios, pentru că eu nu am auzit încă, ca un
serviciu secret, accentuez secret , care să-și facă
publice informațiile pe care le deține despre
adversar. Dacă ar face asta, și-ar pune în pericol
sursele plantate în inima statului inamic, și l-ar
determina pe acesta să-și schimbe planurile de
acțiune.
Nu cred că rușii vor ataca Ucraina pe 16 februarie
sau oricând în preajma acestei date, doar așa ca să-
l confirme pe președintele american și să arate
lumii că serviciul lor de contraspionaj doarme-n
bocanci.
Pe de altă parte, Vladimir Putin a discutat telefonic
cu Joe Biden și cu Emanuel Macron despre situația
din Ucraina, ultimului reproșându-I speculațiile care
se fac despre o presupusă invazie a acestei țări de
către Rusia, motiv pentru NATO de a o înarma cu
armament modern.
A-propos de asta, văd pe Twitter, o proaspătă
declarație a unei doamne, pe nume Tulsi Gabbard,
veteran de război, aleasă în Congresul USA unde a
activat timp de două mandate, ocupându-se de
probleme sensibile de securitate națională ca
membru în Ministerul Afacerilor Externe, Serviciile
Armate sau Comitetul se Securitate Natională, care
spune că administrația de la Washington cât și
principalele insituții de presă, sunt „la mâna”
complexului industrial militar american.
Din această poziție, pe ei nu-i interesează pacea în
Ucraina, pentru că doar războiul le-ar aduce profit,
lucru care explică în bună măsură campania intensă
prin care presa și politicienii vorbesc despre
posibila invazie a Ucrainei de către Rusia, nu ca
despre un lucru îngrozitor ci ca despre ceva ce pare
că-și doresc foarte tare.
Acest război mult trâmbițat doar de către SUA,
fiindcă europenii și rușii văd că nu sunt toată ziua în
gură cu el, le-ar aduce americanilor nu doar mulți
bani în industria de armament, ci ar slăbi economic
Rusia prin sancțiunile care ar urma, nemaivorbind
de creșterea rolului SUA ca furnizor de gaz lichefiat
europenilor în locul gazului rusesc, ceea ce ar
adânci dependența Uniunii Europene față de SUA.
Tot doamna Gabbard spune că șefii NATO sunt de
acord că Ucraina nu va putea să adere la această
organizație militară prea curând, așa că SUA ar
putea detensiona relația cu Rusia, acceptând un
lucru care e deja stabilit, dacă nu ar fi împinși de la
spate de complexul industrial militar american ce
produce pe stoc cum se spune, iar asta nu produce
profituri.
Cu alte cuvinte urmașii lu` Nostradamus nu ghicesc
nici în bobi, nici în globul de cristal, nici în
măruntaie de cocoș ci în interesele lor financiare,
ceea ce mă face să mă întreb din nou: ce-or face cu
atâția bani, că pe lumea ailaltă nu-i pot lua?
Revenind la ale noastre, nu cred că lucrurile vor
degenera în Ucraina, pentru că lucrurile pe care eu
le-am scris aici, le știe și Vladimir Putin și nu cred că
un fost ofițer KGB e atât de iresponsabil încât să le
facă jocurile americanilor și să piardă influența
politică pe care o are, cât și puterea economică,
doar așa ca să împlinească previziunile ăstora ai lu`
Nostradamus, cum spuneam în titlul articolului.
Dacă cumva mâine dimineață, se va împlini
previziunea președintelui Biden și Rusia va invada
Ucraina, înseamnă că s-a întors cu lumea cu susu-n
jos și din asta numai Dumnezeu drăguțu ne mai
scapă !
 Tribunul
Nr. 1628 22-28 Feb 2022

75. Abuzurile covidiene sunt sanctionate.

Încet, încet iată că pandemia nu doar că ajunge la
un final, dar încep să fie dovedite ca fiind ilegale
toate acele acte și fapte considerate la vremea lor
ca fiind drepte și bune în lupta cu pandemia și false,
toate informațiile considerate adevăruri
inatacabile.
Mai întâi Autoritatea Europeană a Medicamentului
a admis miile de morți în urma administrării
vaccinurilor, cât și complicațiile apărute după
administrarea acestora. Deunăzi, Curtea de Apel
Suceava a menținut miercuri decizia Tribunalului
Suceava care dădea dreptate Ligii Studenților de la
mai multe facultăți, care au contestat deciziile de
condiționare a accesului studenților la activitatea
didactică, examene și în căminele universității, de
vaccinare, testare anti-covid sau de trecerea prin
boală.
Scriam anul trecut în articolul „Nimeni nu e mai
presus de lege” despre mai multe declarații ale
puternicilor zilei, inclusiv a ministrului educației de
atunci, Sorin Cîmpeanu, care luau în considerare
limitarea dreptului studenților de a primi cazare în
cămin dacă nu sunt vaccinați, justificând acest
abuz, prin aceea că așa cum există criterii de
admitere în cămin, bazate pe rezultatele la
învățătură, tot așa poate exista criteriul siguranței
sanitare în campusurile universitare.
Ei bine, instanța a demonstrat că ceea ce au gândit
unii conducători ai universităților românești,
susținuți în demersul lor de organizația studenților
de la Universitatea Tg Mureș, ai căror leader-i au
fost invitați de colegii lor moldoveni să-și dea
demisia de onoare, a fost un abuz.
Nici nu s-au stins bine ecourile acestei decizii a
judecătorilor suceveni, că o altă știre a venit
dinspre Curtea Constituțională, ce a constatat că
OUG care reglementează, printre altele,
obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice
deschise, este neconstituţională din motive care ţin
de procedura legislativă. Prin urmare, după
publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial,
purtarea măștii în aer liber nu va mai fi obligatorie.
Cum s-a ajuns la această situație ? Cine a sesizat
Curtea Constituțională cu controlul ordonanței
respective ? Un student la informatică, absolvent al
Facultății de Științe Juridice, care a constestat
amenda primită de la organele de poliție, fiindcă nu
purta masca noaptea pe stradă. Iată că, România
este un stat de drept, în care contestația unui
cetățean, anulează un act normativ
neconstituțional.
Nu pot să nu mă întreb ce calitate profesională au
juriștii din Parlament care au făcut această lege, ca
să nu zic parlamentarii, fiindcă părerea mea despre
capacitatea lor de a legifera este de multă vreme
una foarte proastă mai ales că după 9 ani de muncă
în meseria de consilier juridic, îmi dau seama mai
mult ca un nespecialist, ce înseamnă să scrii un act
normativ, cum trebuie să te gândești la toate
situațiile care pot apărea și să fii atent la fiecare
virgulă și la fiecare cuvânt folosit.
Îmi imaginez ca acum, foarte mulți „întreprinzători”
pe care decizia CCR i-a prins cu măștile în depozit
sunt „amărâți și plini de jele”, pentru că li se vor
diminua substanțial profiturile fabuloase la care
sperau și pe care sunt convins că le-au avut în
ultimii doi ani.
Văd că deranjul provocat de finalul pandemiei e tot
mai mare și prin media, pentru că după
televiziunile și ziarele scandivae și germane care-și
cereau scuze pentru propaganda agresivă din
ultimii doi ani, au apărut și alte instituții de presă
care încearcă să „dreagă busuiocul” privitor la
eficiența vaccinurilor pe care le-au promovat intens
și care, încep să fie deconspirate ca nefiind chiar
așa de eficiente cum se credea.
Tare mi-ar place să-i văd pe unii dintre
propagandiștii din toată lumea, acești băieți
deștepți, aceste tonomate cu euro, cum plătesc
pentru faptele lor, cu toate că nu prea cred că sunt
șanse deși...cine știe ?
 Tribunul
Nr. 1628 22-28 Febr 2022

76. Găina cu ouă de aur.

Așa cum scriam și în articolele precedente, criza din
Ucraina, e un joc între marile puteri pentru
câștiguri economice și vom vedea imediat de ce
țara vecină și prietenă e o adevărată găină cu ouă
de aur.
Cred că pe de o parte, criza a mutat atenția
publicului de pe problemele răsărite la finalul
pandemiei de COVID 19, legate de măsurile
restrictive exagerate și abuzive luate în unele țări
ale lumii care au dus la ample mișcări de protest,
cât și de eficiența și oportunitatea folosirii
vaccinurilor miraculoase apărute peste noapte.
Cum oamenii începuseră să pună întrebări
periculoase pentru libertatea unora dintre cei
responsabili de gestionarea sus numitelor măsuri,
s-a considerat necesar, mutarea atenției pe un
subiect mai important și mai grav, apărând astfel
criza din Ucraina.
Uneori, am senzația că Rusia și America se joacă cu
noi de-a „polițistul bun și polițistul rău”, numai ca
să-și poată ei împărți lumea și banii după cum au
chef, fiindcă altfel nu-mi explic relațiile dintre ele.
Uitându-mă la interacțiunile din ultimii ani dintre
cele două mari puteri pe marginea subiectului
Ucraina, observ că la invadarea Crimeei de către
Rusia în 2014 reacțiile SUA, ale NATO și ale Uniunii
Europene nu au urmat scenariul de acum. Nu-mi
amintesc să fi avut parte de această presiune
mediatică anunțătoare de război, mergând pînă
acolo încât să ni se spună cu exactitate data la care
acesta va începe.
Consultând niște studii făcute de Pewresearch.org,
observ că, deși cetățenii americani urmăreau cu
atenție invazia Crimeei și 29% dintre ei se
pronunțau pentru o atitudine fermă a țării lor la
agresiunea Rusiei, un procent de 56% considerau
că nu ar fi bine ca țara lor să se implice prea mult în
situația din Ucraina ceea ce s-a și întâmplat, fiindcă
rușii sunt tot în zona ocupată atunci.
Deasemenea, îmi amintesc sancțiunile economice
aplicate Rusiei, privind schimburile economice cu
această țară ale SUA și ale țărilor UE, sancțiuni care
au produs, cum era firesc, pierderi atât în
economiile celor care au aplicat sancțiuni cât și în
cea rusească. Țările europene, și-au recuperat
pierderile prin schimburi economice cu terți sau
între ele, iar Rusia a mărit prețul la gaze în Europa
și a exportat mai mult în țările asiatice. În concluzie,
sancțiunile nu i-au deranjat foarte rău pe ruși, așa
că s-a pus batista pe țambal și lucrurile au mers
înainte.
Acum, actuala criză are beneficiile ei economice, pe
lângă cele menționate mai sus de abatere a atenției
de la ilegalitățile comise în timpul pandemiei de
COVID19. Astfel, Ucrainei i se livrează arme
defensive de către țări ca: SUA și Anglia care au
trimis proiectile anti tanc, Lituania - rachete sol-aer
care să oprească aviația rusească să preia controlul
spațiului aerian, Turcia a trimis drone, Franta,
Polonia și Cehia arme și muniție. Germania a trimis
doar căști, pentru că, interesele sale economice
sunt strâns legate de ruși prin conducta Nord-
Stream 2. Deși nicăieri nu am găsit precizat,
bănuiesc că aceste țări nu au donat respectivele
arme și sisteme ucraineenilor, ci au primit bani sau
vor primi în viitor oareșce transporturi din bogățiile
Ucrainei pentru că această țara nu e una săracă.
Ucraina are o mare varietate de resurse naturale:
resurse energetice, minereuri metalice și minereuri
nemetalice ce reprezintă 5% din resursele minerale
ale lumii. În Ucraina se exploatează importante
minerale industriale, fiind țara ce extrage și
stochează mangan, fier și materii prime nemetalice.
Alături de acestea, alte resurse ale Ucrainei sunt:
cărbunele, minereul de fier ( țara ocupă locul 6 în
producția mondială) pe care-l exportă în principal
în China cât și minereul de mangan, ale cărui
exploatări sunt deschise în partea de sud a țării.
În afară de acestea, ucraineenii dețin cea mai mare
rezervă de titan din Europa extrasă în principal din
4 regiuni: Harkov, Kiev, Dniepropetrovsk și Donețk.
Dacă vă uitați pe harta Ucrainei veți vedea că
ultimele două sunt exact în zona separatistă, ceea
ce-mi arată, că Putin nu vrea să lase zăcămintele
Ucrainei la discreția occidentalilor. Țara are cel mai
mare depozit de uraniu din Europa, 20% din grafitul
Mondial, cât și mercur, sare de potasiu, aur,
materiale de construcție, pietre ornamentale și
resurse hidroenergetice.
E lesne de înțeles, că un război ar distruge toate
aceste bogății iar refacerea lor ar dura, la fel ca și
transformarea lor în bani de care puternicii zilei au
nevoie și nu cred că vor pune în pericol „găina cu
ouă de aur”, ci mai degrabă vor negocia în taină
cum să o jumulească împreună cât mai profitabil.
Jumuleala de care vorbesc pare că, indirect a și
început fiindcă contractele futures pentru ţiţeiul
american au crescut cu 1,59 dolari, stabilindu-se la
93,66 dolari pe baril iar pe Wall Street, indicele
Dow Jones Industrial Average a fost plat, S&P 500 a
câştigat 0,27%, iar Nasdaq Composite a adăugat
0,1%. Toate cele 11 sectoare ale S&P la începutul
şedinţei au fost în creştere, cu excepţia indicelui
energetic, dar acţiunile au redus pierderile după
publicarea minutelor Fed. Indicatorul MSCI al
acţiunilor din întreaga lume şi-a inversat cursul,
pentru a înregistra un câştig de 0,52%. Firește că, la
rândul ei, rubla rusească a câştigat 0,71%, ajungând
la 75,19 pentru un dolar, deoarece temerile privind
o acţiune militară imediată s-au diminuat, pentru
moment.
Iată de ce, continui să mă uit liniștit la dialogul
marilor puteri pe tema Ucrainei, încercând să văd
cum își vor împărți prada și amuzându-mă la
previziunile despre începerea războiului pe care le
fac americanii și pe care nume importante din
presa mondială le popularizează și le susțin, deși
pînă și un școlar își dă seama că sunt niște
„tromboane”.
Dacă totuși „Marele Rus” va dori să controleze
bogățiile Ucrainei, nu va porni război, ci va aplica
probabil niște rețete vechi de când lumea după
modelul revoluției noastre sau al celei de acum
două luni din Kazahstan, încercând să dărâme
puterea de la Kiev pentru a o înlocui democratic, cu
niște aleși ai poporului. Aleși care să nu fie atât de
prietenoși cu NATO și UE, mai ales că din câte
citesc, aceștia ar fi în asentimentul unei părți
importante a cetățenilor ucraineeni.
Așadar, e posibil ca Vladimir Putin să se folosească
de regulile jocului democratic pentru a schimba
lucrurile în favoarea sa, în liniște și fără zăngănit de
arme, astfel încât nimeni să nu-i poată reproșa
nimic, dar cu profit maxim pentru el și oamenii săi.
Dacă va reuși sau nu, rămîne de văzut.
 Revista România Mare
Nr. 1628 22-28 Febr 2022

77. Energia nepoluantă.

Domnii de la Bruxelles care conduc Uniunea

Europeană, au rezolvat toate problemele existente
la nivelul uniunii și acum, în lipsă de altceva, s-au
apucat de rezolvarea problemei climatice. Ce nu
înțeleg eu, este cum vor reuși dumnealor să rezolve
o problemă globală cu măsuri aplicate exclusiv în
statele ce compun uniunea, atâta timp cât celelalte
țări de pe planetă vor continua să polueze
atmosfera, mai ales că UE nu e responsabila decât
pentru 8,5% din poluarea globală.

Pe de altă parte, cu toate că au planuri minunate

pe hârtie și par a se fi gândit la toate, eu nu prea
cred în viabilitatea termenelor pe care singuri și le-
au dat. Am scris anul trecut în Tribunul, articolul
„Diletanții”, exact pe această team, și m-am gândit
că între timp lucrurile s-or mai fi schimbat, așa că,
am pus mâna pe documentul doamnei Ursula von
der Layen, intitulat „Green Deal”, în care ni se
prezintă viziunea șefei Comisiei Europene, despre
această tranziție spre energia nepoluantă a țărilor
ce compun Uniuinea Europeană ca să văd exact ce
scrie.

Astfel, ca parte a Pactului verde european, prin

Legea europeană a climei, UE și-a stabilit un
obiectiv obligatoriu de realizare a neutralității
climatice până în 2050. Acest lucru necesită o
scădere substanțială a nivelurilor actuale ale
emisiilor de gaze cu efect de seră în următoarele
decenii. Ca pas intermediar către neutralitatea
climatică, UE și-a sporit nivelul de ambiție în
materie de climă pentru 2030, angajându-se să
reducă emisiile cu cel puțin 55% până în acel an.

În acest scop, a fost alcătuit, un set de propuneri,

de revizuire și actualizare a legislației UE și de
punere în aplicare a unor noi inițiative cu scopul de
a asigura conformitatea politicilor UE, cu
obiectivele climatice convenite de Consiliu și de
Parlamentul European intitulat „Pregătiți pentru
55” sau „Fit for 55”.

Mai departe, Comisia a propus un set cuprinzător

de modificări ale schemei existente a UE de
comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS),
care ar trebui să conducă la o reducere globală a
emisiilor în sectoarele vizate cu 61 % până în 2030,
comparativ cu 2005.

Înainte să merg mai departe aș vrea să explic celor

care nu știu, ce sunt aceste certificate de emisii.
Certificatele de emisii de gaze de efect de seră,
denumite generic certificate de carbon sau
certificate de CO2, sunt drepturi tranzactionabile,
reprezentând o tonă de dioxid de carbon ne-emisă.
Certificatele de carbon la nivelul EU ETS pot
proveni din alocările anuale pe care Comisia
Europeană le împarte tărilor și respectiv
instalatiilor EU ETS (certificate tip EUA), precum și
din proiecte realizate sub egida Natiunilor Unite
prin care se reduc emisiile globale de dioxid de
carbon sau de alte gaze cu efect de seră.

În concluzie, dacă poluezi peste limitele impuse de

UE trebuie să plătești, iar statul în care funcționezi
va folosi banii primiți de la tine pentru a investi în
industrii nepoluabile. Ca să te încadrezi în aceste
limite ai nevoie de o retehnologizare a fabricii
poluante, iar asta înseamnă să cheltui bani. De
unde iei banii ? De la clientul care-ți cumpără
produsele, majorând prețurile pe spezele
buzunarului fiecăruia dintre noi.

Mergem mai departe. Comisia propune crearea

unui nou sistem autonom de comercializare a
certificatelor de emisii pentru clădiri și transportul
rutier, pentru a sprijini statele membre în
îndeplinirea obiectivelor lor naționale în temeiul
regulamentului privind partajarea eforturilor, într-
un mod eficient din punctul de vedere al costurilor.
Prin această propunere, ar trebui realizate reduceri
de emisii de 43 % pentru aceste sectoare până în
2030, comparativ cu 2005.

Propunerea Comisiei Europene, urmărește să

consolideze contribuția sectorului exploatării
terenurilor, al schimbării destinației terenurilor și al
silviculturii (LULUCF) la ambiția globală sporită a UE
în materie de climă. Este necesar să se inverseze
tendința actuală de scădere a eliminării dioxidului
de carbon și să sporească absorbanții naturali de
carbon în întreaga UE.

Cu alte cuvinte, să replantăm pădurile pe care le-

am tăiat și să împădurim locurile „lăsate pârloagă”
cum se spune. Da, asta e o idee extrem de bună,
care însă ar trebui dublată de o scădere a
numărului de tăieri de copaci, împreună cu
interzicerea exportării de bușteni sau cherestea și
cu revigorarea industriei de mobilă din România.

Un alt domeniu în care UE dorește să ia măsuri de

reducere a poluării, este cel al izolării clădirilor,
considerând că aici pierderile de căldură sau
dimpotrivă, căldura excesivă pe timpul verii, ce are
drept consecință consumul de aer condiționat,
adică de curent electric, trebuie scăzute cât mai
mult.

Bineânțeles că nu scapă nici autoturismele,

producătorii fiind obligați să construiască mașini
electrice sau cu un conținut de carbon cât mai mic.
Colac peste pupăză, aceste certificate de emisii de
carbon, vor fi aplicate și IMM-urilor care vor fi
considerate că poluează excesiv, într-un fel sau
altul.

Unele părți interesate, inclusiv partenerii sociali,

care reprezintă atât angajatorii, cât și angajații, au
fost sceptici și chiar dezaprobatori în ceea ce
privește extinderea comercializării certificatelor de
emisii la clădiri și la transportul rutier, subliniind
impactul social și economic preconizat al unei
creșteri a prețurilor la încălzire și combustibil
asupra gospodăriilor, microîntreprinderilor,
întreprinderilor mici și mijlocii și a utilizatorilor de
transport cu resurse financiare mai modeste.
Acestia au insistat că trebuie evitat cu orice preț
riscul lipsei de adeziune a cetățenilor pentru
politica europeană privind clima și apariția unor
mișcări de protest pe scară largă, precum cele ale
„vestelor galbene” concluzionând că, în această
privință, Comisia ar trebui să își supună planurile
unei examinări aprofundate.

În urma acestor dscuții, s-a decis instituirea unui

„Fond pentru atenuarea impactului social al
acțiunilor climatice” în cuantum de 72 de miliarde
de Euro, bani reprezentând 25% din veniturile ETS
din sectorul transporturilor și al clădirilor. La acest
fond, statele partenere ale uniunii vor trebui să
adauge propriile fonduri rezultate din
comercializarea certificatelor de emisii de carbon,
ale fabricilor proprii.

Fondul prevede plăți compensatorii sociale, pe de o

parte, și stimulente pentru vehiculele electrice,
precum și investiții în infrastructura de încărcare și
decarbonizarea clădirilor, pe de altă parte. Cu toate
acestea, ar trebui să se țină seama de nevoile
gospodăriilor cu venituri mici, iar măsurile legate
de electrificarea mobilității ar trebui să fie
cuprinzătoare și orientate spre viitor, permițând
gospodăriilor cu venituri reduse să utilizeze
mobilitatea urbană sau utilizarea în comun a
autoturismelor.
Își imaginează onorații membrii ai comisiei
europene că cineva va renunța la mașina lui sau că
o va folosi în comun cu altcineva ? Nu cred.
CESE ( Comitetul Economic și Social European)
subliniază că promovarea mobilității cu emisii zero
și cu emisii scăzute, nu ar trebui să se concentreze
doar asupra electromobilității, și că ar trebui, după
caz, să fie promovați și alți combustibili alternativi
și cu costuri reduse, cum ar fi biocombustibilii. CESE
subliniază, de asemenea, necesitatea de a promova
soluții cu emisii scăzute atunci când, din motive
financiare sau tehnice, nu sunt posibile alternative
cu emisii zero. În acest context, CESE atrage atenția
asupra faptului că gospodăriile cu venituri mici ar
trebui să înlocuiască cu prioritate autoturismele
vechi și poluante cu vehicule mai eficiente din
punctul de vedere al consumului de combustibil,
ceea ce necesită o regândire aprofundată a pieței
europene a autovehiculelor de ocazie.
Poate doar dacă vor face un program „Rabla” la fel
de efficient ca cel actual. Altfel nu văd cum.

În momentul luării în considerare a distribuirii

fondului între statele membre, Comisia a căutat o
formulă care să țină seama de dimensiunea
populației (inclusiv proporția zonelor rurale), de
venitul național brut pe cap de locuitor, de
proporția gospodăriilor vulnerabile și de emisiile
gospodăriilor provenite de la arderea
combustibililor. CESE se teme că acest lucru nu va fi
suficient pentru a ține seama de inegalitățile din
interiorul țărilor și dintre acestea. Un stat membru
relativ sărac, în care nivelul de inegalitate este mai
scăzut, ar avea în final de câștigat mai puțin decât
un stat membru bogat, cu un nivel ridicat de
inegalitate.

Se pare că totuși, cineva și-a dat seama de faptul că

peste 50 de milioane de gospodării din Uniunea
Europeană sunt afectate de sărăcia energetică. În
consecință, sunt necesare măsuri concrete de
combatere a acesteia, prin îmbunătățirea accesului
la subvenții pentru renovări termice sau înlocuirea
sistemelor de încălzire pentru gospodăriile sărace
din punct de vedere energetic.

Creșterea masivă a prețurilor cu ridicata pentru

gaze naturale și energie electrică, conduce la sarcini
financiare masive pentru consumatori. CESE știe
foarte bine că Fondul pentru atenuarea impactului
social al acțiunilor climatice reprezintă o reacție pe
termen mediu la problema compensării costurilor
mai ridicate ale tranziției verzi pentru entitățile
vulnerabile. Printre măsurile naționale pe termen
scurt se numără sprijinul de urgență pentru venit
acordat gospodăriilor, ajutorul pentru întreprinderi
și reducerile fiscale specifice. Pentru a alinia
ajutorul la setul de măsuri, CESE propune
extinderea domeniului de aplicare al Fondului
social pentru climă la întreprinderile mici și mijlocii
vulnerabile.

Creșterea prețurilor combustibililor fosili poate

afecta în mod disproporționat gospodăriile,
microîntreprinderile și utilizatorii de transport mai
vulnerabili din punct de vedere financiar, care
cheltuiesc o proporție mai mare din veniturile lor
pe energie și transport, care, în anumite regiuni, nu
dispun de opțiuni alternative de mobilitate și
transport la prețuri accesibile și care ar putea să nu
aibă capacitatea financiară de a investi în
reducerea consumului de combustibili fosili.

Prin urmare, CESE salută faptul că propunerea

Comisiei se axează pe nevoile gospodăriilor
vulnerabile, ale microîntreprinderilor vulnerabile și
ale utilizatorilor vulnerabili ai transporturilor,
inclusiv acordarea accesului gratuit la transportul
public sau tarife ajustate, promovarea unei
mobilități durabile la cerere și a unor servicii
comune de mobilitate. De asemenea, statele
membre sunt invitate să sprijine dezvoltarea și
furnizarea de servicii de mobilitate și transport cu
emisii zero și cu emisii scăzute la prețuri accesibile.

CESE consideră că furnizarea de servicii publice de

transport de călători, în limitele posibilităților
legale, reprezintă coloana vertebrală a mobilității
durabile și la prețuri accesibile. În acest sens, este
necesară o compensare sporită a obligațiilor de
servicii publice care îndeplinesc mai bine cerințele
verzi și sociale. Acest lucru necesită, la rândul său,
ca administrațiile, regiunile și municipalitățile
naționale să ofere sprijin financiar și să creeze
instrumente financiare.

În pachetul „Pregătiți pentru 55”, Comisia prevede,

printre altele, includerea transportului rutier în
sistemul UE de comercializare a certificatelor de
emisii, ceea ce înseamnă că, pe termen mediu,
costurile transportului privat motorizat
convențional vor crește, cu condiția ca acesta să fie
alimentat cu combustibili fosili comisia fiind
conștientă, că acest lucru va conduce la
dezavantaje pentru anumite grupuri de populație.
Cu toate acestea, Comisia nu oferă o estimare a
numărului de persoane care ar putea fi afectate la
nivelul întregii UE, nici nu pune la dispoziție o
definiție sau un set de indicatori pentru a se face
bilanțul sărăciei în materie de mobilitate.
Ce am scris eu aici, este, o mica parte din
documentația scrisă pe această temă. E un stil
birocratic de a face lucrurile, socialist de-a dreptul
aș spune, pe care văd că și-l însușesc și conducătorii
uniunii noastre europene. Nu mi-a plăcut niciodată
beția de cuvinte, gargara mai pe romaneste,
preferând lucrurile concrete și mai ales clare. De
aceea, voi încerca să rezum ce am înțeles eu din
toată această „Afacere verde” ( Grean Deal)

Trebuie să se reducă emisiile de carbon până la

pragul de 55% până în anul 2030 și la 100% până în
anul 2050. Pentru asta, se vor reâmpăduri masiv
zonele defrișate cît și cele cu terenuri agricole
lăsate în nelucrare, pentru ca vegetația să
contribuie la absorbția bioxidului de carbon din
atmosferă și implicit la scăderea efectului de seră,
fabricile care produc carbon peste limitele admise,
vor lua măsuri de retehnologizare pentru
reducerea poluării după „ambițiile” Comisiei
Europene, care se vor urca mult prețul produselor,
producătorii de automobile vor trebui să treacă la
construirea de autoturisme electrice, la rândul lor
mai scumpe ca cele actuale, clădirile vor trebuie
izolate termic în așa fel încât să reducă consumul
de energie pentru răcire/încălzire, iar totul va
funcționa din ce în ce mai mult pe bază de curent
electric obținut din hidrocentrale, parcuri eoliene și
câmpuri de celule fotovoltaice fără să ni se spună
câte de repede și cu ce bani se vor construi toate
astea.

Deasemenea va trebui să circulăm cât mai mulți

cetățeni cu o singură mașină sau cu transportul în
comun ca odinioară, pe vremea „tovarășului” dacă,
desigur nu deținem o mașină cu baterie. În
susținerea acestei initiative, poate ar fi bine să se
introducă la nivelul UE și circulatul alternativ „un
week end numerele cu soț, unul cele fără soț”, ce
ziceți ?

Cei de la Comisia Europeană se comportă ca niște

oameni fără grija zilei de mâine, astfel încât
plicitsindu-se, îi omoară grija de noi ceilalți și de
planetă. În schimb, nu se gândesc că pentru noi, cei
care i-am trimis acolo prin vot și de unde au primit
puterea pe care o exercita vremelnic, e mai
important să avem ce pune pe masă, să avem
siteme de educație și medicale foarte bune, să
avem infrastructură și mai puțin să salvăm planeta,
pe care în nici un caz nu o vor salva ei de pe o zi pe
alta, cu planuri făcute „pe genunchi” când lucrul la
care s-au gândit ar trebui să se întindă pe 100 de
ani, pas cu pas, nu în stil socialist-muncitoresc, cu
„hei-rup”.
Cu cât scriu mai mult despre ei, îmi dau seama că
suntem conduși de niște „politicieni necalificați”
care asemeni lui Dorel, nu se uită unde dau cu
târnăcopul și sting lumina unui continent întreg.
Noapte bună !
 Revista România Mare
Nr. 1628 22-28 Feb 2022

78. Propaganda EDITORIAL

Propaganda este îndeobște văzută ca fiind ceva
rău, pentru că aduce teorii și opinii noi în
contradicție cu cele împământenite și cui îi place să
iasă din ale sale, ca să îmbrățișeze lucruri cu care
nu este obișnuit?
Pentru cei care sunt de acord cu ea, aceasta
reprezintă o armă eficientă împotriva celorlalți, ale
căror idei și convingeri contravin celor în care
activiștii propagandiști cred. Astfel încât, ceea ce
este alb pentru unii, este negru pentru ceilalți,
fiecare tabără încercând să o convingă pe cealaltă
de adevărul său.
Cum adevărul este numai unul, el poate fi observat
doar dacă reușim să ne ridicăm deasupra
propagandei, judecând cu capul nostru propriu nu
cu al propagandiștilor, desi recunosc că e destul de
greu să faci asta, pentru că propaganda se folosește
extrem de subtil de credințele și convingerile
intime ale fiecăruia.
Propaganda este clasificată în Propagandă Neagră,
în care se lasă să se înțeleagă că informația ar
emana de la altă sursă decât cea reală; Propagandă
Gri, în care nu este identificată sursa; și
Propagandă Albă, în care sursa sau sponsorul este
cunoscut publicului. În esență, propaganda
reprezintă o propagare sistematică a unei doctrine,
ideologii sau idei, care reprezintă o valoare pentru
vorbitor (un exemplu poate fi și propaganda
electorală).
În ultimii 32 de ani, urmărind media românească,
dar și pe cea străină, ați fost martorii propagandei
care izvorăște din ecranele televizoarelor,
difuzoarele radio-urilor sau din paginile ziarelor.
Cuvântul-cheie în ce am spus mai sus este
„sistematic”. Simpla expunere a unei ideologii sau
doctrine nu reprezintă propagandă. Pentru a
deveni propagandă, ideologia și doctrina trebuie să
fie răspândite printr-un sistem de comunicare,
printr-o serie de evenimente organizate pe o
perioadă lungă de timp, cu scopul de a face ca
auditoriul să adopte un nou fel de a gândi.
Iată așadar, care este scopul propagandei: acela de
a face auditoriul să gândească în alt fel decât o
făcea până atunci pentru a susține ideologia și
doctrina prezentate. Așa s-a întâmplat în ultima
1000 de ani, când militarii în principal, au început
să aplice teoria celebrului Sun Tzu conform căreia
„nu este nevoie să distrugi fizic inamicul, ci este
suficient să îi distrugi voința de a lupta”.
De pe câmpurile de luptă, propaganda a trecut în
viața de zi cu zi, când conducătorii popoarelor au
constatat că e mai ușor să determini oamenii să te
urmeze, „ducându-i de nas”, decât prin forță.
Firește, propaganda are efect mai mare atunci când
e folosită împotriva mulțimilor, așa cum constata și
Gustave Le Bon în lucrarea sa „Aphorismes du
temps présent 1913”: „este mult mai ușor să
sugestionezi o colectivitate, decât un individ.
Credința în puterea sa și lipsa de răspundere, îi dau
gloatei o intoleranță și un orgoliu excesive”.
Dacă acum ceva sute de ani mijloacele de
răspândire a propagandei erau destul de limitate,
de la revoluția bolșevică încoace, acestea s-au
dezvoltat atât de mult, concomitant cu scăderea
educației oferite poporului, încât propagandiștilor
le este mult mai ușor să influențeze mase mari de
oameni ca până acum. Internetul și felul în care
acesta transmite mesajele în special prin canalele
de socializare, a atins forma cea mai eficientă de
propagandă.

Aminti-ți-vă de teoria pixelului albastru rostogolită

zile în șir la televiziuni sau la cea cu care suntem
intoxicați sistematic despre cum Rusia este
vinovată pentru toate relele pământului. Aceasta
din urmă a prins foarte bine la noi în țară, după 45
de ani de comunism în care sovieticii au fost
inamicul numărul unu, încât acum, există oameni
care înghit pe nemestecate tot ce li se spune
despre iminentul război din Ucraina, fără să
gândească cu capul propriu și adunându-și
informații diverse care să le dea imaginea globală a
situației, pentru că „o idee falsă, dar exprimată clar
și precis, va avea întotdeauna o putere mai mare în
lume decât o idee adevărată, dar complexă” cum
spunea Alexis de Tocqueville în lucrarea sa „De la
Démocratie en Amérique” din 1835.

Deasemenea, pentru ca propaganda să aibă

eficiență, ea trebuie să fie continuă fără a-i acorda
subiectului „pauze de trezire” fiindcă dacă i le
acorzi va începe să gândească cu capul propriu și își
va da seama că lucrurile nu stau cum i le spui tu.
Apoi, ea trebuie să fie simfonică, adică transmisă
pe toate canalele de comunicare aflate la dispoziția
propagandistului și să aibă loc pe termen lung,
pentru a putea pătrunde în toate fibrele și în toți
neuronii publicului țintă, născându-i acestuia
convingeri puternice în legătură cu ideologia și
doctrina transmise.

Alte două caracteristici importante ale propagandei

sunt acelea că aceasta trebuie să fie musai
partizană, prezentând un singur punct de vedere,
niciodată două aflate în competiție sau dispute,
afirmativă dar nu și documentată. Astfel
propagandistul afirmă răspicat ceva, dar nu indică
niciodată sursa din care știe acel ceva.

În ultimii doi ani de pandemie ați avut sub ochi

acest tip de propagandă în care ni s-a prezentat un
singur punct de vedere despre COVID, măsurile
luate contra acestuia, vaccinuri și medicamente,
orice opinie contrară fiind imediat combătută și
pusă la colț drept știre falsă fiindcă deranja
socotelile propagandiștilor.

Cât despre afirmațiile nedocumentate pe care le

fac de ani de zile politicienii noștri unii despre alții,
sau despre evenimente și situații ce să mai vorbesc
? Cunoașteți cu siguranță zeci de exemple în care
oameni cu greutate în statul român, ne prezentau
într-un anumit fel situații și persoane, pentru a
constata după o vreme că lucrurile nu stau deloc
așa.
De ce se întâmplă lucrurile astfel ? Pentru că,
propaganda ne arată ce să gândim, nu cum să
gândim. Cu alte cuvinte, propagandistul ne
conectează creierul la al lui și gândește pentru noi.
Dacă el ne spune în mod repetat că cerul e verde,
vom ajunge la un moment dat să credem că cerul e
verde și vom propaga la rândul nostru acest
adevăr.

Ei bine, cum scăpăm de propagandă? Gândind

singuri, punând întrebarea esențială „de ce”?
fiindcă ea ne dă acea „pauză de trezire” care
întrerupe continuitatea propagandei, căutând
răspunsuri prin adunarea de informație din toate
sursele posibile și observând cu atenție ceea ce se
petrece în jurul nostru.

Partea frumoasă, e aceea că după ce te sustragi

efectelor propagandei, începi să vezi lucrurile așa
cum arată de fapt, ca și cum un copil aflat la teatrul
de păpuși, ar intra în culise să vadă păpușarii la
treabă. Atunci, abia atunci, îți dai seama că
metodele pe care le folosesc asupra noastră sunt
atît de simple, încât te simți jignit că ești considerat
așa naiv, pentru a putea fi prostit în acest fel.

Eu de zece ani nu mai urmăresc emisiunile de știri

ale posturilor românești de televiziune. De zece ani,
nu mai urmăresc emisiunile talk-show politic. De
zece ani îmi iau informația din surse diverse atât
din mainstream, cât și din afara lui în special de pe
internet. Când apare un eveniment important de
felul pandemiei, al revolutiei din Kazahstan sau al
situatiei din Ucraina, obisnuiesc să-mi adun
informațiile din ambele părți ( pro vaxxeri / anti
vaxxeri; NATO /RUSIA; sau China/SUA) cât și din
surse neutre, uitându-mă dacă există vreun interes
economic în cauză.

Am scris despre propagandă fiindcă am parte de ea

de doi ani de zile, fiindcă-i văd efectele în jurul meu
asupra oamenilor cu care interacționez și consider
că nu ne face bine sub nici un aspect. Există sute de
exemple în jurul nostru ale celor afectați de
propagandă, de la cetățenii care la un moment dat
susțineau frenetic și uneori fanatic, anumiți
politicieni sau curente, pentru ca apoi să regrete că
s-au lăsat amăgiți, până la cetățeanul care zilele
trecute, umbla pe stradă îmbrăcat cu vesta
antiglonț, de frica rușilor invadatori. Grav e, că pe
cei afectați de propagandă îi scoți greu din ale lor,
fiindcă uneori nici puși în fața probelor indubitabile,
nu recunosc că s-au lăsat prostiți: unii din mândrie,
alții fiindcă pur și simplu nu-și dau seama de asta.

Ca s-o combatem eficient, ar trebui să fim cât mai

mulți care să ne sustragem ei și să gândim cu
capetele noastre, fiindcă altfel vom ajunge să
gândim și să trăim după cum ne spun alții, ori asta
ne va decădea din rangul de ființă umană la cel de
unealtă vorbitoare, ceea ce nimeni nu-și dorește.
 Tribunul
Nr. 1629 1-7 Martie 2022

79. Cu ce se ocupă Dumnezeu ?

Uneori, disctutând cu prieteni de-ai mei sau cu
amici pe Twitter, mi se răspunde la anumite
afirmații pe care le fac, cu propoziția: ”Dumnezeu
are altă treabă, nu se ocupă El de ce spui tu”. Asta
m-a făcut să mă gândesc mai bine la activitatea lui
Dumnezeu, să văd cu ce se ocupă de fapt, dacă nu-
L interesează de noi și după o ce am cercetat, am
constatat că tot în preajma noastră stă.
Atunci de ce nu intervine când vede că lucrurile
merg prost ? De ce nu-i ferește pe oameni de
primejdii, de ce nu se îngrijește de bunăstarea lor,
de pace pe planetă, de încălzirea globală, etc? De
ce ne lasă să ne chinuim în scurta noastră viață
pământeană în loc să ne dea vieți lungi pline de
desfătare și plăceri ? De ce, dacă tot zice că e Tatăl
nostru, nu se îngrijește de copii lui ?
Tocmai asta e, că se îngrijește. E adevărat, e un
Tată de modă veche, că doar i se mai spune „cel
bătrân de zile” și nu a citit cărți de parenting, niște
mici tratate de răsfățare a copilului de fapt, dar cu
toate astea, aceia dintre copii Lui care-i respectă
regulile, ajunge OM. Regulile Lui îți cer să fi smerit,
ascultător, bun, blând, cumpătat, să nu-i judeci pe
cei din jurul tău.
Dacă alegi să fi lacom, mândru, trufaș, desfrânat,
neascultător, El nu te va opri, așa cum nici tatăl
căruia fiul i-a cerut partea de avere ca să plece în
lume, nu l-a oprit. I-a dat averea și i-a permis să o
gestioneze după plac. Doar că, alegând calea
independenței, nu-ți va fi bine și atunci te vei
întoarce acasă ca să primești de la părintele tău
haină nouă, inel în deget și papuci în picioare, find
așezat la masă ca să te ospătezi din vițeul cel gras.
Cei care citiți aceste rânduri și aveți copii știți la ce
mă refer. Cred că v-ați pedepsit copii atunci când
au făcut prostii pentru a nu mai face altă dată și i-
ați iertat atunci când și-a dat seama că au greșit.
Sunt convins că a trebuit să iertați de mai multe ori
pe zi, uneori pentru aceeași greșeală, dar ați făcut-
o cu răbdare și cu dragoste. Știu că indiferent ce
greșeli imense ar face copii voștri, i-ați ierta dacă
v-ar cere asta și că din momentul când au venit pe
lume, întreaga voastră atenție le este dedicată lor.
Cum să-și imagineze atunci cineva, că Tatăl ceresc
nu ne acordă nouă toată atenția Lui ?
Privesc la ceea ce se întâmplă în jurul nostru în
lume și la cele ce s-au întâmplat în ultimii 2000 de
ani. Am constatat, că pe măsură ce știința a evoluat
și oamenii au descoperit cum să-și facă viața mai
ușoară, Dumnezeu a fost împins deoparte, exact
așa cum se întâmplă cu părinții bătrâni care nu mai
sunt interesanți pentru copii lor. A început să fie
considerat un basm, un personaj inventat, care
este pomenit doar în ticurile verbale ce exprimă
surprinderea sau plăcerea.
Sigur că într-o asemenea situație, Dumnezeu a
ajuns să fie considerat asemenea nouă, devine un
personaj la fel de egoist ca noi, care bineânțeles are
altele de făcut decât să se îngrijească de creația Lui.
Devine așadar de neânțeles și „de râs”, atitudinea
celor care continuă să se roage „unui evreu omorât
acum 2000 de ani”, așa cum se exprimă câte unii pe
internet. Persoanele astea nu se uită în jurul lor, să
vadă că Cel pe care-L batjocoresc, e de fapt
aproape de ei ajutându-i în momentele grele, deși
ei consideră ajutorul drept o coincidență sau o
întîmplare. Apoi, se revoltă împotriva Lui, pentru că
există războaie, oameni răi și suferință acestea fiind
o dovadă a faptului că El are altă treabă, decât să se
ocupe de noi.
Cu toate acestea, Dumnezeu de noi se ocupă și vă
puteți da seama de asta, doar privind atent în jurul
vostru la cele ce vi se întâmplă. Veți descoperi
întâmplări formidabile și uneori inexplicabile, ce v-
au ajutat să ieșiți dintr-o situație dificilă sau care au
avut rolul de a vă avertiza asupra unor oameni sau
situații. Dacă nu vă amintiți astfel de întâmplări sau
potriviri, încercați să le descoperiți de acum înainte.
Dacă le considerați întâmplări sau coincidențe, am
să vă rog să faceți următorul lucru: timp de 2
săptămâni, rostiți zilnic, de cât mai multe ori
Rugăciunea Inimii, adică „Doamne Iisuse Hristoase
Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine
păcătosul”și urmăriți cu atenție evenimentele mai
deosebite care ar putea apărea în această perioadă
de timp. Observați dacă : veți fi mai liniștiți ca
înainte, nu vă veți mai enerva așa de ușor, veți
dovedi mai multă înelegere și bunăvoință față de
oameni, veți munci mai ușor, veți avea idei mai
bune etc.
Cred că abia după ce veți încerca pe cont propriu,
vă veți da seama că Dumnezeu e prezent peste tot,
că tot ce avem, avem pentru că ne-a dat El, și că
nimic nu se întâmplă pe lumea asta fără voia Lui.
 Revista România Mare
Nr. 1629 1-7 Martie 2022

80. Cu cine se învecinează Rusia ? Cu cine vrea.

EDITORIAL
Acest articol s-a numit initial „O problemă de
drept” și vorbea despre recunoașterea de către
Vladimir Putin a republicilor separatiste Lugansk și
Donețk. Credeam atunci când am scris articolul, că
Putin se va opri aici cu acțiunile sale războinice.
Cu toate astea, „micul Volodea”, despre care
scriam acum câteva săptămâni că era pedepsit de
colegii săi de clasă, s-a enervat și a început să dea
din picioare, lovind pe cei din apropiere, sub cuvânt
că se apără de agresiunile lor viitoare, lovind el
primul și devenind astfel, agresor.
M-a dezamăgit enorm decizia președintelui rus, de
a invada Ucraina, fiindcă m-am gândit încă de la
atacarea Georgiei în 2008, că dacă va trece
vreodată la acțiuni militare contra cuiva, iar acel
„cuiva” se va întâmpla să fie OTAN, acela va fi
ultimul război al Rusiei pentru că, evident îl va
pierde.
Când a recunoscut luni regiunile separatiste prin
crearea unei situații aparent conforme cu dreptul
international, am crezut că va manevra în limitele
legale, desi crease un precedent periculos,
încurajând autodeterminarea unor regiuni
minoritare cunoscute fiind tentativele separatiste
dinn Spania, Italia, Cipru, Belgia, Marea Britanie ori
Quebec în Canada, acestea având ca obiectiv
formarea unor state suverane şi independente pe
criterii minoritare/etnice, fie şi autoproclamate.
Nu mai vorbesc de Kosovo, regiune a cărei
independență au încurajat-o americanii prin
războiul pe care l-au declanșat contra unui stat
european independent și suveran, Iugoslavia acum
23 de ani. Război justificat prin aceleași rațiuni de
apărare a civililor, adică exact motivele pe care le
folosește acum Putin ca să-și facă mendrele în
Ucraina.
Problema lui e că nu are aparatul de propaganda al
OTAN și nici abilitatea acestuia de a-și impune
părerile în lume. Singura șansă a lui Putin de a
câștiga ceva, era aceea a dialogului, a negocierii și
de a păstra situația existentă marți 22 febr 2022,
care-i asigura ținerea Ucrainei departe de OTAN așa
cum își dorea.
Pe de altă parte, toate motivele invocate de
Vladimir Putin, pentru a justifica invazia și ocuparea
Ucrainei, cum ar fi că se apără de agresiunea OTAN
și răspunde aroganțelor occidentalilor la adresa
Rusiei, sunt extrem de șubrede atâta timp cât
OTAN nu l-a amenințat niciodată nici direct, nici
indirect. Să nu poți să-ți ții orgoliul și nervii în frâu și
să reacționezi astfel, e grav pentru un președinte,
mai ales pentru cel al unei puteri atomice așa cum
e Rusia.
Reacțiile internaționale la agresiunea contra
Ucrainei nu au întârziat să apară în primele ore
după invazie, cei mai virulenți fiind desigur
americanii, și statele membre ale Uniunii Europene.
Israelienii prin vocea ministrului de externe au spus
că „Atacul rusesc asupra Ucrainei este o încălcare a
ordinii mondiale și Israelul o condamnă. Israelul
este gata să acorde asistență umanitară Ucrainei.
Israelul a cunoscut multe războaie. Războiul nu este
calea de a rezolva conflictele”. Apoi, purtătorul de
cuvânt al Ministerului de Externe chinez, a vorbit și
el despre atacul rusesc, pe care a refuzat să-l
numească invazie.
Intrând în Ucraina, pe lângă distrugerile provocate,
viețile curmate și toate celelalte neajunsuri, Putin a
stricat și eforturile diplomatice pe care le fac
chinezii în încercarea de a a obține Taiwan-ul și de
a nu permite o eventuală secesiune a Hong Kong-
ului, fiindcă acum lumea va fi mult mai atentă le
comportamentul lor față de mica insula ce pretind
că le aparține.
Pe de altă parte, chinezii, fiindcă se știu cu musca
pe căciulă, evită să se alinieze țărilor care-I
condamnă pe ruși, fiindcă e posibil ca într-o zi când
poate vor dori să alipească prin forță Taiwan-ul, să
aibă nevoie de tăcerea Rusiei. În schimb, țările din
Africa nu au luat în primele 12 ore de la invazie o
poziție coerentă, reprezentanții lor făcând
declarații separate în care-și manifestă îngrijorarea
pentru atacurile Rusiei asupra Ucrainei.

În afară de reacțiile de condamnare a invaziei am

așteptat să văd niște măsuri concrete luate contra
lui Putin și a Rusiei. Primele măsuri au constat în :
sancțiuni împotriva celor 351 de membri ai
Parlamentului rus care au votat în favoarea
recunoașterii ; sancțiuni împotriva a 27 de
persoane și entități pentru acțiunile lor împotriva
integrității teritoriale, a suveranității și a
independenței Ucrainei ; restricționări ale relațiilor
economice cu zonele care nu sunt controlate de
guvern ale regiunilor Donețk și Luhansk ;
restricționări ale accesului Rusiei la piețele de
capital și la piețele și serviciile financiare ale UE;
limitează accesul anumitor bănci și societăți ruse la
piețele de capital primare și secundare din UE;
impun interdicții la export și la import în ceea ce
privește comerțul cu arme; stabilesc o interdicție la
export pentru produsele cu dublă utilizare
destinate unor scopuri militare sau unor utilizatori
finali din domeniul militar din Rusia; restricționează
accesul Rusiei la anumite tehnologii și servicii
sensibile care pot fi utilizate pentru producția și
explorarea petrolieră.

Nu mi se pare că sancțiunile acestea îl vor deranja

pe Vladimir Putin foarte tare, mai ales, că atunci
când a pornit războiul, cu sguranță a calculat cu ce-l
vor lovi adversarii și s-a gândit ce pierderi va avea
iar balanța i-a arătat că are mai multe avantaje
invadând Ucraina decât stând la locul lui. Am avut o
umbra de speranță că la summit-ul extraordinar
OTAN se vor anunța niște lucruri mai consistente
de genul ”vom trimite arme foarte performante
Ucrainei, inclusiv tancuri, camioane și baterii de
rachete” cu care să lupte eficient contra
invadatorului. Ce a anunțat domnul Stoltenberg ? A
anunțat că au 100 de avioane în 30 de locații din
apropierea Ucrainei, grupuri navale în Mediterana
și mii de soldați prin țările partenere care vor apăra
fiecare centimetru de teren. Adică nimic.

Observ că pe fondul războiului, prețurile la grâu au

urcat foarte mult, fiindcă Ucraina are cea mai mare
suprafață agricolă din Europa, iar prețul gazului și
combustibilului la pompă au urmat trendul
ascendent pe care oricum îl aveau. În situația asta,
SUA au declarat că vor depune toate eforturile de a
livra gaz lichefiat în Europa, încercând să preia rolul
Rusiei. Cu alte cuvinte se schimbă jupânul energetic
al continentului.

Vorbind despre armata rusă, aia pe care unele

televiziuni ne-o prezentau drept un monstru
imbatabil, care odată intrat în Ucraina, va mătura
ca un val Tsunami întreaga țară, terminând repede
lucrurile și înfigând drapelul rus pe parlamentul
ucrainean, mă așteptam ca în a doua zi de conflict,
capitala Kiev să fie cucerită, iar un commando rus
să-l captureze pe președintele Zelenski și când colo
ce să vezi? Nimic din toate astea, ba mai mult, se
nasc legend populare despre un aviator care,
„călare” pe un Mig29, a doborât șase avioane
rusești, iar trupele de la sol folosind arme defensive
livrate de țările OTAN, au distrus tancuri și
transportoare blindate, recucerind din mâinile
armatei lui Putin un aeroport militar de lângă Kiev!
Pe de altă parte, după ce în prima zi de război,
„Marele Rus” a spus că nu negociază cu
președintele Zelenski, a doua zi prin vocea lui
Dmitri Peskov, secretarul de presă al Kremlinului, a
transmis că ia în considerare negocierile cu
ucraineenii.
Toate lucrurile astea îmi par foarte neobișnuite, ca
să nu zic ciudate și parcă văd că urmând această
linie a evenimentelor, Putin se va înțelege cu OTAN
asupra Ucrainei pe care o vor declara zonă neutră,
cât și asupra livrărilor de gaze în Europa pe care le
va împărți cu SUA. Rămâne de văzut și cu siguranță
în următorul număr al Revistei România Mare, vom
discuta altfel despre cele întâmplate în ultimele
două zile
Dincolo de toate astea, nu pot să nu apreciez
ajutorul dat de români refugiaților veniți prin
vămile din nord, pe teritoriul țării noastre,
manifestare de omenie absolut firească și de
așteptat din partea noastră, pentru niște oameni
care nu au nici o vină că au ajuns victime colaterale
ale unui război pe care nu și l-au dorit.
Noi românii, am trait și trăim în armonie cu toate
națiunile care ne-au trecut pragul casei, fiind un
exemplu în acest sens pentru toți europenii. Din
această, cauză nu pot să nu fiu echilibrat în acest
conflict și să nu înclin spre nici una dintre părți,
pentru că și rușii dar și americanii, alături de țările
din vestul Europei au agresat de-a lungul timpului
alte națiuni, sub tot felul de motive înălțătoare cum
ar fi libertatea, civilizația sau democrația.
Mă gândesc totuși cu tristețe, că trăim într-o lume
unde ipocrizia, lupta pentru putere și averi
guvernează acțiunile oamenilor și implicit ale
statelor, aducând suferință, sărăcie și moarte
majorității populației, ce asistă și uneori participă
neputincioasă la toate aceste evenimente, desi tot
ceea ce-și dorește nu e decât să trăiască în liniște și
pace viața asta scurtă.
Ce putem face ? Mare lucru nu, fiindcă deocamdată
ne lipsesc oameni de felul lui Corneliu Vadim Tudor
care să vorbească și să acționeze în numele nostru,
iar până vor apărea, singura nădejde ne e la Cel de
Sus, singurul care ne poate ajuta și feri de primejdii,
iar asta demonstrează cât de rea a devenit viața pe
Pământ și dacă credeți că nu se poate mai rău, se
pare că unii vor să implementeze un regim de
control al populației planetei, pe lângă care cel din
Coreea de Sud pare o dulce vacanță !
 Tribunul
Nr. 1629 1-7 Martie 2022

81. Identitatea digitală

Pe măsură ce mă uit la bogații planetei, ajunși în
funcții de mare răspundere, nu pentru că ar fi cei
mai competenți dintre noi, ci tocmai pentru că
bogăția le-a permis să-și cumpere un loc de frunte
pe lista dregătoriilor cu pricina, în care mai apoi să
fie aleși de noi, cei pe care urmau să-i conducă cu
pricepere, spre progres și civilizație cum se spunea
demult, îmi dau seama că se plictisesc foarte tare în
viețile lor.
Am această senzație privindu-le activitatea și aerele
pe care și le dau pentru că umblă în costume
dichisite plimbând de colo-colo niște hârtii, și
ocupând mai mult ore pe zi niște birouri spațioase,
cu vederi asupra orașelor pe care le conduc, sau
extrapolând asupra țarilor ce le au sub stăpînire.
Senzația mea se adâncește când văd rezultatele
muncii lor la nivelul Uniunii Europene. O gargară de
tip corporatist din care nimeni nu înțelege mare
lucru și unde lucrurile esențiale și folositoare lor,
sunt ascunse în expresii savante sau scrise cu litere
minuscule pentru a fi greu observabile și astfel
contestate.
Băieții și fetele astea crescuți(te) în mediul rigid al
liceelor și Universităților private, nu au avut nici o
clipă contact cu lumea reală pe care au pretenția să
o conducă. Sunt niște teoreticieni excepționali și
niște practicieni deplorabili. NU le-a lipsit toată
viața nimic și nu știu ce înseamnă să nu ai o casă a
ta, să nu ai ce pune pe masă la sfârșitul zilei, să nu
le poți oferi copiilor tăi cele necesare traiului și să
trăiești din renunțări și din speranțe.
Au fost educați să creadă că pot face orice-și
propun prin ei înșiși, au fost educați că trebuie să ia
de la viață tot ce vor, fiindcă trăiesc doar o dată și
se uită ca la niște ciudățenii la creștini, fiindcă
pentru ei creștinismul înseamnă doar să-și facă
cadouri bogate de Crăciun și de Iepuraș. Da de
Iepuraș, că Paștele pentru ei nu există, fiindcă ar fi
bătaia de joc a tuturor dacă ar sărbători Învierea
unui evreu crucificat acum 2000 de ani, când ei știu
sigur că după ce mori nu mai învii pentru că știința
căreia i-au făcut și biserică ( scientologică) așa le-a
spus.
Din cauza asta, au ajuns să-și dorească să elimine
referirile la sfinți, la Dumnezeu, la Maica Domnului,
la semnificația Crăciunului și a Paștelui, nu pentru
că-i deranjează pe musulmani și pe budiști, deși
mulți dintre ei, cred mai mult în Budha decât în
Cristos, deși au primit botez creștin.
Toți băieții aștia plictisiți de viață s-au apucat să
salveze lumea de poluare inventând niște planuri la
fel ca doctrina comunistă pe care, străbunii lor ne-
au trimis-o nouă pe cap acum 100 de ani, adică
bune pe hârtie și proaste în practică. Pentru că sunt
foarte mândri de ei înșiși și le plac onorurile și
laudele, țin morțiș să implementeze la nivelul UE,
toate această tranziție de la energia poluantă la cea
verde în următorii 30 de ani, adică pe timpul vieții
lor, deși lucrurile de felul acesta se fac în timp, pe
câteva generații, nu pe repede înainte. Nu are
importanță că nota de plată o vom deconta noi,
amărăștenii luându-ne pâinea de la gură și
suferindu-le arganțele, nasurile pe sus, și râsul
superior, atunci când ne vorbesc despre faptul că
suntem niște dobitoci care nu vor să fie salvați de
ei, marii binefăcători ai omenirii, tot ce contează e
persoana lor și puterea pe care o dețin.
Pentru că totuși noi, gloata, suntem mulți,
imprevizibili și acceptăm foarte greu facerile lor de
bine, s-au gândit să ne controleze în așa fel încât să
nu ne mai putem răzvrăti sub nici o formă contra
ideilor lor minunate, acceptând tăcuți tot ce ne vor
da ei. Pentru acest scop, mințile luminate care au
gândit acum doi ani la Forumul Economic de la
Davos, planul marii reporniri a lumii, s-au adunat
din nou în același loc ca să pună la cale modalitatea
prin care să controleze omenirea.
S-au gândit ei că noi suntem extrem de
nemulțumiți de felul în care sunt colectate și
stocate datele noastre adică: CNP-ul, IBAN-ul,
preferințele la cumpărături, obiceiurile sociale și
altele asemenea. Au considerat că sistemul GDPR
nu este suficient de bun și atunci s-au gândit să
inventeze identitatea digitală.
Un ID digital este echivalentul electronic al carții de
identitate a persoanei fizice. Este o modalitate de a
oferi informații de identificare personală verificate,
ale persoanei către un software de citit și procesat.
Desigur această identitate digitală va spori
protecția vieții private, reducând totodată frauda
de identitate. Identificarea persoanei va putea fi
făcută atât prin date biometrice, cât și nume sau
CNP ori prin istoricul medical și de creditare. Firește
o identitate digitală avem deja, pentru că datele
noastre există la băncile unde avem conturi sau
credite, la organele statului, la medicul de familie
sau pe cardul de sănătate, doar că în viitor se vrea
centralizarea tuturor acestor date într-un singur
loc, iar acel loc se dorește a fi sub forma unui cip
implantat pe corpul omului.
Ce ironic nu ? Chiar niste indivizi care-l consideră pe
Dumnezeu un personaj neverosimil, să pună în
practică lucruri despre care scrie in Biblie.? În orice
caz, spre asta doresc să îndrepte societatea. Inutil
să vă mai spun că acest control centralizat va
transforma oamenii în niște entități urmăribile, fără
intimitate, care nici să se revolte nu vor mai putea,
fiind „cipați” ca animalele chiar de la naștere și
integrați unui sistem condus de niște „supremi” în
fața cărora se vor pleca supuși.
E drept că în documentul respectiv nu scrie cum au
de gând să-l implementeze și nici până când. E bine
totuși să ne păstrăm atenția trează și să reacționăm
împotriva unor astfel de idei, pentru că acestor
oameni le e frică de mulțimile unite contra lor, în
special de cele formate din oameni care gândesc cu
capetele proprii.
 Revista România Mare
nr 1630 8-15 martie 2022

82. Războiul ciudat. EDITORIAL

Acest război din Ucraina pentru mine cel puțin, este
unul extrem de neobișnuit, ciudat chiar. Am văzut
cu toții la televiziunile naționale, emisiuni în care pe
un ton ridicat și alarmat, ce inducea panică, ni se
prezenta uriașa armată rusă cu un efectiv de
150.000 de soldați, ce utilizau tehnică de luptă
modernă, eficientă și imbatabilă, gata să intre în
Ucraina și să o șteargă de pe fața pământului într-
un Blietzkrieg care să-l facă pe Hitler invidios.
Spre mirarea mea, armata asta după ce a dat
lovituri chirurgicale inamicului distrugându-i
instalațiile militare dar fără a câștiga supremația
aeriană, a început invazia, fiindcă e lucru știut că
dacă vrei să cucerești un teritoriu, trebuie ca
infanteristul să calce pe el.
Ei bine, mă așteptam ca rușii să se năpustească
asupra capitalei Kiev cu tancuri, cu trupe
aeropurtate, cu faimoasele comandouri Spetznatz,
călcând totul în picioare, capturându-l pe
președintele Zelenski și terminând războiul în 2 zile
! În schimb, am asistat la scene neverosimile cu
tanchiști ruși care rătăciseră drumul și nu știau
unde se află, deși pe orice telefon mobil există GPS,
ca să nu mai vorbesc de faptul că trupele de invazie
au pe hartă drumul de urmat și punctele pe care
trebuie să le ocupe, cât și cu soldați ruși care
ascultau cu capetele plecate reproșurile unui
ucrainean care-i luase la rost că de ce i-au invadat
țara ! A mai văzut cineva, așa ceva în vreun război?
Mai departe, aflu că pierderile rușilor se cifrează la
mii de soldați omorâți, la zeci de blindate distruse și
la cel puțin 6 avioane doborâte de un fantomatic
pilot de vânătoare, deși nu am văzut carcasele
avioanelor rusești doborâte, nici miile de ruși morți
acoperind câmpurile de luptă, ca să nu mai vorbesc
de sutele de tancuri distruse. Ar fi trebuit să le
vedem cu toții pentru că războiul acesta este
acompaniat de un război mediatic la fel de intens,
pe care ucraineenii și OTAN l-au câștigat atît prin
măiestria americanilor cât și prin neprezentarea
Rusiei, complet dezinteresată de el.
Am văzut în schimb fotografii făcute prin alte
războaie, prezentate ca fiind din acesta, ni s-au
arătat filmări pe care eu le credeam a fi din
Ucraina, dar erau din jocuri video, am auzit despre
grănicerii morți, care nu erau morți ci prizonieri la
inamic, deși li se compuseseră și cântaseră bîlinele
de rigoare, am văzut multă dezinformare, minciună
și propagandă.
Acestea fiind spuse, mărturisesc că eu nu înțeleg
cum a fost posibil să pornească acest război, fiindcă
motivele invocate de Vladimir Putin sunt unele în
care nu crede nimeni deși am senzația că el a fost
„ajutat” să-l pornească prin comportamentul
Marilor Puteri de acum, așa cum prin anii `30,
Anglia și Franța prin atitudinea lor, i-au înlesnit
drumul lui Hitler spre ororile ce au urmat. Acum,
țările care l-au frecventat pe Putin atâția ani (SUA,
Germania, Franța) ar fi trebuit să știe cu cine au de
a face, iar specialiștii lor din „intelligence” să le
spună cum să se comporte cu el, nu să-l bage în
colț și apoi să se mire că acesta are reacții
necontrolate.
Astfel, reprezentanții NATO și UE s-au comportat cu
președintele rus, exact cum scriam în articolul
„Mânia” publicat pe 14 februarie a.c. în suplimentul
„Tribunul” al Revistei România Mare: „sunt
momente în viața fiecăruia dintre noi când ne
mâniem pe cei din jurul nostru, fiindcă lucrurile pe
care le fac sunt atât de revoltătoare, încât ni se
ridică tensiunea aproape imediat și simțim nevoia
de a-l lovi pe cel din fața noastră sau măcar de a
începe să urlăm la el și să-l înjurăm vârtos.(…)
Cîteodată, reacțiile acestea violente și aparent
necontrolate, apar după o lungă perioadă de timp
în care ai acceptat, fără să ripostezi, umilirile,
jignirile și rîsul obraznic al asupritorului tău. Firește
că terții care asistă la scenă și care nu știu ce stă în
spatele comportamentului tău violent, îl condamnă
considerînd că motivul acestuia este faptul că e în
firea ta să fi furios, violent și nebun. Cel mai
enervant este atunci când cel care te-a adus în
starea aceasta, se comportă ca și cum nu ar fi
vinovat de nimic, (…) iar comportamentul lui ipocrit
te înfurie și mai rău și-ți amplifică starea.”
De aici, pot formula două teorii: 1. Putin și-a
pierdut mințile și își dorește să revină la masa
bogaților prin refacerea fie și parțială a URSS, caz în
care am sfeclit-o cu toții, pentru că sunt posibile
lovituri nucleare. 2. Războiul ăsta e un pas către
Marea Resetare a Lumii, având drept scop
controlul statului atotputernic asupra populației și
determinarea ei de a accepta mai ușor să plătească
bani pentru înarmarea țărilor spre beneficiul
complexului militaro-industrial, cât și rearanjarea
sferelor de influență pe continent, lucru posibil
doar printr-un război.

Pe de altă parte, tragedia omenească care se

petrece în Ucraina, a reușit să mă determine să fac
ceva ce nu am mai făcut de aproape 10 ani: să mă
uit la emisiunile politice de la televizor. Ce-am
văzut acolo: aceeași înverșunare ca pe vremea
pandemiei și aceeași împărțire a societății între cei
care susțin propaganda oficială și cei care gândesc
cu capetele proprii.
Mă deranjează modul în care celei de-a doua
categorii i se pune pumnul în gură și i se lipesc
etichete de „pro rus” sau „pro putinist” doar
pentru că încearcă să fie echilibrată în aprecieri, ori
cum îmi scria cineva pe Twitter: „în ziua de astăzi și
dacă conduci o mașină Lada ești considerat pro
putinist”. Mă deranjează, fiindcă asta înseamnă
abandonarea principiilor pe care s-au clădit SUA,
UE și NATO: libertatea cuvântului, libertatea presei,
dreptul la opinie, democrație, drepturile omului.
Cum să te pretinzi tu susținător al binelui și în
același timp să-mi arunci în față sloganul comunist
„cine nu-i cu noi, e împotriva noastră”? De ce te
comporți mai rău ca unul din cei pe care-i combați
și ale căror valori le disprețuiești, în loc să fii un
cavaler, așa cum te consideri ?
Acum răul a fost făcut și Rusia a invadat Ucraina,
stârnind pe bună dreptate, revolta întregii lumi.
Încă din 2008 de la invadarea Georgiei și mai apoi la
cea a Crimeei, am spus-o tuturor celor cu care
stăteam de vorba, că dacă Putin pornește un
război împotriva Europei, acela va fi ultimul război
al Rusiei și din câte văd am intuit bine. Sancțiunile
economice, sportive și politice dictate contra ei, vor
distruge această țară, mai rău decât ar fi făcut-o un
atac atomic, ca să nu mai amintesc de faptul că
invincibilitatea Armatei Roșii s-a făcut țăndări,
izbindu-se de armele occidentale și de rezistența
ucraineenilor.
Nu cred că în următorii 30 de ani, Rusia va fi
capabilă să revină la statutul de Mare Putere și
asta mă face să mă-ntreb cine-i va lua locul?
Probabil China, fiindcă nu există alb fără negru,
lumină fără întuneric, sau bine fără rău, o lume
unipolară ducând la absolutism.
Până atunci îmi doresc ca discuțiile de pace, pe care
Ucraina și Rusia nu le-au abandonat și-și desfășoară
a doua rundă de negocieri, să aibă succes. În cele
din urmă, o Ucraină neutră militar și parte a UE, (
dar nu așa în regim de urgență, ci respectând
Acquis-ul comunitar) ar avea mai mult de câștigat
economic decît una parte a NATO și având graniță
directă cu Rusia.
Spun asta, fiindcă am exemplul Germaniei naziste și
Uniunii Sovietice staliniste, care deși se urau
reciproc și-au împărțit Polonia ajungând una lângă
alta, pentru că Stalin își dorea să „elibereze”
Europa de germani, iar Hitler spera să-și extindă
„Lebensraum-ul” și știm cu toții la ce a dus asta.
Oare NATO nu-și dă seama prin analiștii săi, că
istoria se poate repeta și consecințele pot fi mult
mai dezastruoase din cauza arsenalului nuclear
aflat sub mâna președintelui rus?
Ne aflăm într-un moment al schimbării jupânilor
acestei lumi și pentru prima dată în istoria
multimilenară a românilor, privim liniștiți
evenimentele care se petrec, știindu-ne mai
protejați ca altă dată. Cu toate păcatele ei, alianța
militară din care facem parte, cât și comunitatea
economică europeană, sunt de preferat
insecurității și războiului. Depinde doar de noi să
ne alegem reprezentanți fideli intereselor noastre
și care să reconstruiască ceea ce s-a distrus în
ultimii 30 de ani, folosind avantajele cu care ne-a
dăruit Dumnezeu ca țară și ca popor.
TRĂIASCĂ ROMÂNIA !
 Tribunul
nr 1630 8-15 martie 2022

83. Știrile alarmiste.

Într-un film vechi din 1951, ziaristul Charles Tatum
spunea cu cinism că „Știrile rele se vând cel mai
bine, pentru că știrile bune nu sunt știri”. Uitându-
mă la presa din România, cam asta văd că se
întâmplă de la revoluție încoace. Eu înțeleg că
presa o afacere care trebuie să producă bani, dar
nici să exagerezi și să umfli lucrurile nu mi se pare
normal. Știu că se poate trăi și din știri pozitive, iar
Revista România Mare, e o dovadă în acest sens.
De doi ani de zile de când a început pandemia,
televiziunile și presa din România nu au făcut
altceva decât să exagereze pericolul,
bombardându-ne zilnic cu cifre despre îmbolnăviri
și despre morți, amenințându-ne cu valuri
succesive de COVID, punând presiune pe noi să ne
vaccinăm și menținând o stare de nebunie generală
la nivelul întregii populații.
Toată această presiune mediatică desfășurată cum
spuneam la televizor, în presa scrisă, la radio și în
social media, a avut caracteristicile propagandei pe
care le enumeram în articolul dedicat ei, din Revista
România Mare: „propaganda trebuie să fie
continua și simfonică adică transmisă pe toate
canalele de comunicare aflate la dispoziția
propagandistului și să aibă loc pe termen lung,
pentru a putea pătrunde în toate fibrele și în toți
neuronii publicului țintă, născându-i acestuia
convingeri puternice în legătură cu ideologia și
doctrina transmise.”
Propaganda asta s-a oprit brusc în momentul în
care a început războiul din Ucraina, de parcă
pandemia nu ar fi existat niciodată. Cum oameni
buni, virusul ucigaș a dispărut dintr-o dată din
viețile noastre ? De ce nu se mai dau comunicate
care să ne spună cum a crescut sau a scăzut
numărul de infectări ori de decese ca urmare a
COVID ? De ce nu mai ies domnii Arafat și Rafila să
ne spună cum trebuie să ne vaccinăm și ce mască
să purtăm ? Întreb în mod foarte serios: acest virus
a dispărut peste noapte ? Cum ? Când ?
Întreb, pentru că dacă nu există explicații, atunci
ținând cont de toate cele întâmplate în ultimii doi
ani, concluzia pe care o trag este aceea că pericolul
COVID a fost mult exagerat de presa care a produs
mulți bani din propaganda pro COVID pe care a
desfășurat-o și că am fost degeaba supuși unei
agresiuni mediatice. Cine răspunde pentru
învrăjbirea oamenilor care împărțiți fiind, s-au jignit
și s-au certat sub influența presiunii mediatice ?
Firește nimeni.
Mă uit acum la acest război care a îngropat
pandemia și COVID-ul de zici că nici nu a existat
vreodată. Am scris despre el, știți deja că-l consider
unul ciudat și atipic, de aceea nu la el mă voi referi
în continuare, ci la comportamentul jurnaliștilor și
analiștilor ce lucrează la trusturile de presă din
România urmărite de milioane de cetățeni, de a
căror credibilitate se bucură.
Am senzația că domnii aceștia, își doresc ca OTAN și
desigur România, să intre în război cu Rusia. Vor cu
disperare ca rușii să scape o rachetă pe teritoriul
nostru pentru ca acest lucru să fie considerat o
agresiune, să se pornească războiul planetar și ei să
ne poată spune triumfători: „v-am zis că rușii sunt
un pericol, am avut dreptate, suntem foarte
deștepți!”
Fac aceste afirmații extrem de grave, fiindcă asta
reiese din comportamentul lor. Toate emisiunile,
toate reacțiile lor stimulează sentimentele
privitorilor pentru a le induce ura contra rușilor, a
lui Putin și dorința crescândă de a „da cu rușii de
pământ”.
Cel mai recent exemplu mi l-a dat aseară domnul
profesor Pieleanu, care discutând cu un
reprezentant al Armatei Române, despre tragica
prăbușire a avionului Mig21 și a elicopterului trimis
să-l caute, striga și se agita foarte rău, vorbind
extrem de nepoliticos și urât, pentru că cel cu care
discuta, refuza să aprobe ceea ce domnia sa încerca
să sugereze și anume că avionul militar românesc a
fost lovit de o rachetă trasă de ruși ! Într-o astfel de
situație nu poți face afirmații iresponsabile care pot
inflama lucrurile si porni un război mondial, decât
dacă-ți dorești acel război sau nu gândești limpede.
Pe de altă parte, nu pot să nu remarc asemănarea
dintre modul în care media a reflectat pandemia
COVID și acest război. Astfel, ambele au început
brusc și pe neașteptate, făcătorii de rating de pe la
tv dându-se în spectacol cum puteau mai tare ca să
atragă atenția publicului. După o scurtă perioadă,
ne-au trimis pe toți să golim rafturile magazinelor
ca să avem ce mânca pe timpul carantinei la
domiciliu. Vă amintiți criza de drojdie, creșterea
bruscă a prețului la mașinile de făcut pâine,
dispariția făinei, a mălaiului și autoturismele care
se târau spre casă, burdușite de conserve și
mâncare ?
Ei bine, acum a dispărut iodul din farmacii pentru
că o declarație a unui reprezentant militar rus
referitoare la menținerea rachetelor atomice în
alertă ridicată i-a făcut pe panicarzii din presă, să
spună că Putin a amenințat cu lovituri nucleare. Cei
cu minime informații în materie știu că puterile
nucleare ale lumii mențin legătura între ele tocmai
pentru a se evita dezastre, iar NATO întrebat fiind
ce crede despre asta a răspuns prin vocea
secretarului său general Jens Stoltenberg, că aceste
declarații sunt periculoase și iresponsabile. Atât.
Nimic despre luarea unor măsuri asemănătoare.
Ceea ce înseamnă că nu e un pericol foarte mare.
În afara de asta, o rachetă nucleară nu se lansează
oricum, ci după proceduri bine stabilite tocmai
pentru a se evita ca oameni iresponsabili să
distrugă planeta.
Cum vedeți, până aici, lucrurile au mers identic.
Următoarea fază a pandemiei a fost aceea de a
decredibiliza și de a lovi pe cei care nu susțineau
varianta propagandei oficiale și își manifestau
îndoiala cu privire la apariția peste noapte a
vaccinurilor cât și la efectele lor secundare. S-a lovit
în ei pe toate căile, au fost jigniți, umiliți, numiți
conspiraționiști, chiar idioți, pentru ca la finalul
pandemiei să se constate că foarte mare parte din
lucrurile pe care le susțineau erau adevărate. Apoi,
când așteptam cu toții sancționarea celor vinovați
de cei doi ani pierduți și de distrugerea multor
afaceri a izbucnit acest război.
Toate știrile astea alarmiste și uneori inexacte, ar
trebui să-i determine pe oameni să fie mai atenți la
informațiile pe care le primesc prin intermediul
media, dar nu e așa și observ că acest „câine de
pază al democrației” a devent trompetistul veștilor
proaste și nimic mai mult.
 Tribunul
nr 1630 8-15 martie 2022

84. Războiul modern.

După 8 zile de război în Ucraina, observ că Rusia a
pierdut războiul informational și mediatic. Într-o
lume în care social media și televiziunea au puterea
de a influența mari mase de oameni, războiul
modern se poartă mai puțin cu arma în mână și mai
mult la televizor și pe internet. Prin controlul mass-
mediei se pot manipula cetățenii încât atitudinea
acestora față de anumite probleme să fie favorabilă
manipulatorului. Avantajul folosirii
presei/televiziunii pentru astfel de acțiuni? Ea
primește din start prezumția de nevinovăție din
partea publicului.
Teoria și practica războiului informațional se
bucură în ultimul timp de o atenție crescândă din
partea politicienilor, strategilor, oamenilor de
știință și mijloacelor de informare în masă din
diverse țări, îndeosebi din spațiul nord-atlantic și
european. Nimic nu poate exista în afara sistemelor
de comunicații, iar defectarea sau funcționarea în
alți parametri a rețelelor de transmitere a datelor,
fie și pentru câteva ore, poate genera adevărate
seisme sociale cu efecte greu de imaginat, mergând
chiar, până la paralizarea vieții naționale și
internaționale, izbucnirea panicii și a unor revolte
ce se pot transforma în manifestări de dezordine,
care să pună în primejdie echilibrul și siguranța
statelor, anihilarea capacităților de comandă și
control etc.
Războiul informațional nu este un fenomen nou: el
include orice activitate ostilă îndreptată împotriva
informațiilor, cunoștințelor și credințelor de orice
natură și este purtat practic din cele mai vechi
timpuri. Spațiul nord-atlantic și european (dar nu
numai) parcurge un proces de tranziție de la o
societate de tip industrial la o societate de tip
informațional.
În cadrul societății informaționale, a estima
puterea și viabilitatea sistemului de securitate
națională fără a lua în considerare sistemele
informaționale și modul de exploatare a informației
(colectarea, protecția, transportul, managementul
și împiedicarea accesului la informație) reprezintă
un risc major, deoarece centrul de greutate al
acțiunilor tinde să se deplaseze dinspre
dimensiunea materială spre cea informațională. Pe
de-o parte, utilizarea tehnologiei informației oferă
o creștere semnificativă a puterii și viabilității
sistemului de securitate națională, iar pe de altă
parte reprezintă un factor de risc în situația
neprotejării infrastructurii informaționale.
Războiul informațional este forma de conflict
specifică acestui început de mileniu, deoarece el
răspunde la unele dintre obiecțiile aduse atât de
politicieni cât și analiștii geo-strategici sau de
planificatorii militari formelor clasice de
desfășurare a conflictelor. Ceea ce este nou și
caracteristic războiului informational, este
posibilitatea de a manipula informația vehiculată în
sistemele informaționale având uneltele necesare
pentru a forma și orienta această informație
aceasta devenind o adevărată materie primă
strategică idispensabilă autonomiei deciziei și
succesului oricărei politici.
Pentru satisfacerea intereselor de securitate
națională, dominarea spectrului de informații este
la fel de critică precum erau și încă sunt, ocuparea
terenului sau dominarea spațiului aerian, strategia
și tactica militară clasică. În etapa următoare,
războiul informațional va juca un rol determinant în
viața politică, economică și militară a oricărui stat.
El este o realitate care, deși nu are o definiție
universal acceptată, oferă o anumită coerență
tuturor activităților legate de informație.

Principalele trăsături ale războiului informațional se

desprind din natura sa deosebit de complexă:
dificultatea precizării adversarilor; absența unor
frontiere de natură geografică și/sau temporale;
multitudinea de ținte; lipsa unor metode rapide de
remediere a consecințelor pe care le generează;
utilizarea unei tehnologii relativ simple, ieftine și
larg răspândite; dificultatea stabilirii unor
responsabilități clare și precise privind
managementul domeniului; costurile relativ
scăzute ale derulării operațiilor informaționale în
raport cu rezultatele ce se pot obține; posibilitățile
sporite de manipulare; ștergerea deosebirilor
dintre nivelurile de comandă.

Războiul informațional vizează structuri ale

domeniului politic, economic, social sau militar, nu
doar pentru a le distruge sau paraliza, ci mai ales
pentru a le influența procesele decizionale. Astfel
se face trecerea de la stadiul de violență
organizată, la stadiul de influențare ostilă.
În concluzie, războiul informațional poate fi privit
sub șapte aspecte sau altfel spus, în funcție de
strategiile de atac-apărare construite și de armele
informaționale utilizate comportă șapte dimensiuni
diferite:
1) Războiul de comandă și control. Este forma
exclusiv militară a războiului informațional și are
menirea să anihileze comanda și sistemele de
comandă și control ale unui adversar prin
integrarea operațiilor psihologice, a securității
operațiilor, a inducerii în eroare, a războiului
electronic și a distrugerii fizice;
2) Războiul bazat pe informații. Este intelligence-ul
clasic și constă în proiectarea, protecția și
anihilarea sistemelor care conțin suficiente
cunoștințe pentru a domina un spațiu de conflict;
3) Războiul electronic. Utilizează tehnologie
electronică și tehnici specifice pentru dominația
spațiului electromagnetic;
4) Războiul psihologic. Utilizează informația pentru
a modifica atitudinile și opțiunile amicilor, neutrilor
și adversarilor;
5) Războiul hacker-ilor. Constă în atacuri pasive și
active cu software malign asupra sistemelor
informatice;
6) Războiul în sfera informațiilor economice.
Urmărește blocarea sau canalizarea informațiilor în
scopul obținerii supremației economice;
7) Războiul în spațiul realității virtuale. Este în
prezent un punct de acumulare al scenariilor
futuriste, al cercetării funadmentale și tehnologice.
Am scris toate astea, pentru a vă informa cu privire
la această formă de război modern pe care o trăim
cu toții zilele astea. Atacurile hacker-ilor de la
Anonymus contra site-urilor rusești, eliminarea
echipelor rusești din competițiile sportive, a
soliștilor din spectacole, considerarea celor care au
altă opinie decât cea a propagandei oficiale drept
„putiniști” sau „pro ruși” și înscrierea lor pe liste
negre după modelul practicat în regimurile
totalitare, constituie parte a războiului psihologic la
care suntem părtași de o săptămână.
Ce mă sperie, este faptul că în cadrul acestui război
modern purtat contra rușilor, fără nici o legătură cu
Vladimir Putin și cu războiul, multe companii
private sau persoane fizice se fac vinovate de
xenofobie (frica sau ura față de străini) și de
extremism (Termenul desemnează idei sau acțiuni
considerate extreme, exagerate, utopice), atitudini
condamnate ca fiind neconforme cu valorile
europene nu cu mult timp în urmă, iar acum
tolerate și cumva acceptate.
Oare Consilliul Național pentru Combaterea
Discriminării de ce nu se autosesizează și nu
pedepsește aceste fapte conform legii, așa cum
sancționează xenophobia contra maghiarilor,
evreilor sau negrilor ? ( fiindcă rasismul e o formă
de xenofobie) În război încetăm să mai practicum
valorile în care credem și care ne definesc. Ne
comportăm la fel de josnic ca adversarul nostrum,
arătând că nu suntem cu nimic mai bun ca el ? Se
pare că da.
O parte a acestui război modern și din fericire
singura formă adoptată până acum de OTAN și UE
contra statului rus, sunt sancțiunile economice, dar
nu știu dacă nu cumva în loc de a determina
populația să se răscoale contra președintelui Putin,
acestea nu vor naște în interiorul ei sentimente
contra celor care le-au aplicat. Au mai făcut vesticii
odată așa ceva, pisând cu bombardamente orașele
Germaniei naziste în speranța că oamenii se vor
revolta contra lui Hitler și s-au înșelat.
Loviturile economice nu-l afectează doar pe Putin și
Rusia, ci ne afectează și pe noi cei care le-am dat,
pentru că din Rusia nu vine doar gaz către Uniunea
Europeană, ci și îngrășăminte, oțel, cupru, nichel,
semințe și chiar hârtie tipografică.
Cu alte cuvinte, războiul economic și mediatic pe
care noi europenii și SUA l-am declanșat contra
Rusiei și rușilor, împreună cu armele trimise
Ucrainei, este răspunsul pe care-l dăm inamicului.
Acestui război economic și mediatic i s-au adăugat
și alte state din afara Europei, cum sunt, Australia,
Canada, Japonia, Taiwan și Noua Zeelandă
Tocmai de aceea, am senzația că acest război are
caracteristicile unuia mondial, fiindcă implică mai
multe state, în special cele două mari puteri ale
lumii Rusia și SUA. Este un conflict militar ( fiindcă
atâta vreme cât livrezi arme unuia dintre
combatanți, se cheamă că participi la conflict) la
care iau parte, direct sau indirect, numeroase state
ale lumii, extins geografic pe mai multe continente
și implicând utilizarea nelimitată a tuturor
resurselor strategice disponibile, având drept
consecințe schimbări la nivel international așa
cum am și scris în articolul de astăzi din Revista
România Mare.
Războiul acesta informational și mediatic se duce
aplicând strategii standard pe care realizatorii de
emisiuni le învață la școală sau de la instructor
antrenați în acest scop. Ceea ce veți citi mai
departe sunt tehnici pe care statele le aplică asupra
propriilor cetățeni, indiferent că vorbim de un stat
totalitar cum e considerată astăzi Rusia lui Putin, fie
că e bastionul democrației SUA sau Uniunea
Europeană. Desigur, aceste tehnici se aplică
indiferent că e pace sau război și cu atât mai mult
astăzi, când la nordul țării noastre e război.
Am să citez din Noam Chomsky, lingvist și critic de
la Institutul Tehnologic Massachusetes din SUA
care a formulat câteva strategii de manipulare a
oamenilor, de către media. Prima dintre aceste
strategii constă în distragerea atenției publicului
de la probleme și schimbări pe care conducătorii
intenționează să le facă în domenii ca știința,
economia, psihologie, neurobiologie și cibernetică,
către chestiuni minore cu detalii complicate care
să atingă emotional subiecții astfel încât aceștia să
fie cu totul absorbiți ce noile probleme apărute (
demonstrații, accidente grave, scandaluri sexuale,
corupție, etc). La acest punct dacă faceți un efort
vă veți aminti sunt sigur astfel de evenimente
petrecute în ultimii 20 de ani în România. Un
exemplu sunt celebrele arestări pe motive de
corupție cu televiziunile de față și lungile discuții
pe tema asta la talk-show-urile de seară în timp ce
se luau decizii economice sau politice pe tăcute.
Când guvernele vor să întețească supravegherea
populației vor crea probleme și apoi vor oferi
soluții. Vor lăsa infracționalitatea și bandele să
creeze probleme grave în anumite zone pentru ca
publicul să ceară intensificarea controlului
polițienesc ba chiar restrângerea unor drepturi și
libertăți adică exact cee ace dacă statul ar fi impus
din senin nu ar fi fost acceptat niciodată. Ce
seamănă cu atentatele Al Qaeda din vestul Europei
de acum câțiva ani, este ? O altă variantă a acestei
metode este aceea de a implementa pas cu pas, pe
neobservate măsuri economice sau sociale, într-o
perioadă de 10-20 de ani.
O strategie deasemenea eficientă, este aceea de a
implementa o măsură nepopulară ca fiind una
„necesară dar dureroasă”. Publicul se gândește că
după ce va trece criza ea va fi înceta, dar
obișnuindu-se cu ea nu va mai cere eliminarea ei. În
completarea acesteia se poate utiliza, tactica
folosirii aspectului emoțional al problemei (
sărăcie, exploatare, oameni bătrâni bolnavi și
singuri, copii orfani, răniți, bătuți, război ca cel de
acum) pentru a provoca un scurtcircuit în analiza
rațională a persoanei și în simțul său critic, acestea
fiind copleșite de factorul emotional. În plus,
utilizarea acestui registru emoțional e folosită
pentru a deschide ușa inconștientului pentru
implantarea sau altoirea ideilor, dorințelor, fricilor
ce induc apoi comportamentele sau ideile dorite de
manipulator.
Cea mai important metodă de strategie pe care
clasele conducătoare ale lumii o aplică de câteva
decenii bune în Europa de Vest și din păcate de
vreo 30 de ani și la noi în România este ținerea
oamenilor în ignoranță și mediocritate printr-o
calitate extrem de săracă și de joasă a educației ce
se oferă claselor inferioare adică nouă, oamenilor
obișnuiți astfel încât aceștia să-și cultive ignoranța
și incultura, prostindu-se tot mai tare,
considerând aceasta niște chestii „cool” și la
modă, fiind preocupați de chestiuni neesențiale (
să bem, să mâncăm, să țopăim în cluburi, să ne
luăm unii după alții ca niște maimuțe și să stăm
zilnic cu ochii lipiți de televizoare înghițind
propaganda și manipularea care ne face să fim
docili) astfel încât decalajul față de clasele
conducătoare și educate să fie tot mai mare. De
ce credeți că nu se mai încurajează cititul de cărți
sau articole lungi cum e acesta, ci citirea mesajelor
scurte, la obiect, pe care să le iei ca fiind adevărate
fără să le verifici, pentru că asta ar însemna
documentare și citirea a zeci de pagini în cadrul
procesului de învățare. Fiindcă turma trebuie ținută
sub control.
După ce i-ai adus pe subiecți unde ai vrut, după ce
i-ai prostit cu toate tacticile de mai sus și i-ai făcut
să-și dorească să fie ignoranți, inculți și proști
spunându-le că așa e la modă să fii, atunci când o
să-I apuce revolta pentru nereușita în viață, nu o să
le spui că ea are ca și cauză manipularea pe care tu
ai produs-o ci ai să le spui că e din vina lor, fiindcă
nu au muncit suficient și nu au învățat suficient
ceea ce le va provoca o depresie, iar un om
depresiv nu are în nici un caz chef de revolte contra
sistemului. Problemă rezolvată !
Sper că ați aflat lucruri interesante și că veți privi cu
alți ochi lucrurile care se petrec în jurul nostru, nu
doar acum pe vreme de război, ci în general pe
vreme de pace. Citiți cât mai mult, pune-ți-vă
întrebări, învățați copii și tinerii să se întrebe „de
ce”? și să caute raspunsuri, pentru ca elitelor
conducătoare să le fie greu să ne transforme într-o
turmă pe care s-o conducă unde au ei poftă.

Însă cel mai important cred că este să nu ne

pierdem, ci să ne întărim credința în Dumnezeu
întețind rugăciunea către El, fiindcă nu ne-a lăsat
niciodată la greu și oricum fără El, nu putem face
nimic.
TRĂIASCĂ ROMÂNIA !
 Tribunul
nr 1630 8-15 martie 2022

85. „Rablele F-16”

De când am cumpărat avioanele F-16 de la
portughezi și apoi s-a anunțat că vom lua de la
norvegieni încă 32 de aparate, mulți jurnaliști dar și
formatori de opinie de pe internet au opinat că am
făcut o afacere proastă cumpărând avioane second
hand și foarte vechi risipind banii contribuabililor.
Acești comentatori, sunt sigur că în marea lor
majoritate, se pricepeau la aviație cum mă pricep
eu la fabricarea oțelului și spun asta fiindcă nu o
dată, am văzut știri despre avioane sau elicoptere,
susținute cu imagini reprezentând un cu totul alt
tip decât cel discutat, ceea ce e rușinos.
Spre deosebire de domniile lor, eu prin liceul cu
specific aeronautic pe care l-am absolvit și prin
faptul că aviația e o preocupare constantă a vieții
mele de pe la vârsta de 10 ani, sunt un pic mai
avizat asupra acestor chestiuni despre care doresc
să scriu astăzi aici.
De la bun început vă rog să nu vă gândiți la un
avion ca la o mașină, fiindcă nu e o comparație
potrivită. Avionul, datorită îmbunătățirilor
constante ce-i sunt aduse pe parcursul vieții, poate
funcționa fără probleme multă vreme. Aceast
durată de viață se numește „resursă de zbor” și ea
poate fi prelungită prin înlocuirea completă a unor
piese din componența avionului cu altele noi, astfel
încât acesta se înnoiește la propriu.
Vedeți dumneavoastră, vara avionul sta si el in
soare, pe un câmp. Temperatura structurii
exterioare, care e din metal, poate ajunge si la +550
și se dilata. Apoi decoleaza si ajunge la 10.000 m
unde sunt -550 in sub zece minute, iar metalul se
contracta intr-un ritm destul de rapid, după care
aterizeaza si ajunge din nou la +550 pentru a relua
ciclul care sigur forteaza imbinarile. De aia se
numara aterizarile si decolarile.
Deasemenea, un avion de vanatoare nu zboara
drept ci face tot felul de figuri acrobatice, asa ca
structura lui este supusa la eforturi mult mai mari
decat la un avion comercial de pasageri care zboară
drept. In concluzie, toate acestea solicita si
imbatranesc structura, motiv pentru care se fac
revizii la intervale de timp clare, ca sa se vadă
starea avionului.
Aeronavele cumpărate de România din Portugalia,
aveau o resursă de 4000 de ore de zbor, din totalul
de 8000, ceea ce înseamnă cam 15 ani de
exploatare. De menționat că Turcia a anunțat exact
acum un an, că-și va prelungi resursa de zbor de la
8.000 la 12.000 de ore de zbor pentru aparate F-16
Block 30, iar pentru a atinge acest rezultat,
compania Turkish Aerospace Industries va
implementa un program de modernizare
structurală pentru toate aparatele din această
generație estimându-se că vor fi înlocuite peste
1.200 de componente per avion. E ușor de înțeles
că am putea face și noi același lucru, la momentul
potrivit așa cum am făcut cu MiG-ul 21 ( a-propos
se scrie MiG și nu Mig, pentru că e prescurtarea de
la Mikoian și Gurevici inventatorii acestui tip de
aeronavă)
Revenind la avioanele pe care le cumpărăm, dacă
vă întrebați de ce sunt așa de multe, am să vă
răspund că din cauza necesității de a avea 3
escadrile complete. Escadrila este o subunitate
tactică de aviație, care are în componență un
anumit număr de avioane militare de regulă de
același tip, precum și personalul navigant și tehnic
care asigură pregătirea și ducerea acțiunilor de
luptă. Escadrila de luptă se dispune pe un
aerodrom al unității din care face parte, în raport
cu situația tactică sau cerințele de dispersare, fiind
capabilă să îndeplinească misiuni de luptă
independente.
Escadrilele de vânătoare au, de regulă între 18-24
avioane, în timp ce escadrilele de bombardament,
transport sau realimentare în aer sunt compuse
dintr-un număr mai mic de avioane, de regulă 12.
În Forțele Aeriene Române, escadrilele de
vânătoare au în componență câte 16 aeronave
Mig-21 LanceR.
Cumpărând cele 16 avioane de la portughezi avem
o excadrilă, iar cele 34 de aparate din Norvegia
împlinesc nevoile pentru celelalte două. Prețul
plătit pentru avioanele portgheze a fost unul mic,
aproape jumătate față de ceea ce au plătit bulgarii
pentru aeronavele lor Block 70.
Fiindcă am tot menționat denumirea „Block”,
trebuie să vă explic că ea reprezintă configurația de
fabricație a acestor aparate. Astfel, Block 1 au fost
fabricate în 1978 și tot așa până la Block 52
fabricate prin 1988 pe care le avem noi, iar din
2003 au apărut Block 60. Configurația aceasta se
poate moderniza, așa cum v-am spus deja mai sus.
Polonezii au cumpărat F-16 varianta Block 52 când
aceasta era cea mai nouă de pe piață și au spus că
ar fi trebuit să ia altă decizie și anume să cumpere
F-16 second hand pe care să le modernizeze, iar de
banii pe care îi economiseau să dezvolte nevoile de
UAV (n.r. – avioane fără pilot sau drone) care sunt
extrem de necesare la ora actuală. Prin urmare,
decizia aceasta de a cumpăra avioane second hand
s-a bazat pe mai mulți factori.
Vorbind despre F-16 ( litera „F” vine de la „fighting”
adică avion de vânătoare) cumpărate din Norvegia
ele aparțin unei variante Block inferioare celei
actuale fiind Block 20, fabricate între 1982-1984
dar beneficiarele unui program de modernizare
Mid-Life Update (MLU) care le-au adus la
performanțe de exploatare identice cu cele
cumpărate din Portugalia.
Șmecheria la acest contract, șmecherie în sens
pozitiv, este aceea că ele vor fi modernizate pe
viitor la Aerostar Bacău desemnat drept centru de
reparații și întreținere a „F”-urilor de la noi, iar
realizarea lucrărilor necesare pentru încă două
escadrile (32 de aeronave) ar însemna un flux mare
de lucru pentru industria internă de apărare.
Practic, o parte din banii pe care România îi bagă în
programul F-16 se întorc în economie, iar Aerostar
poate deveni un centru specializat pe F-16 care să
răspundă nevoilor celorlalte state din zonă.
La asta adaug faptul că avioanele norvegiene pot
veni și cu multe piese de schimb lucru extrem de
important fiindcă piesele sunt foarte scumpe si
nimeni nu le produce decat pe comanda fermă. Ai
nevoie de multi bani pentru a dispune de un stoc
de piese de schimb la tine in țară, un stoc-tampon
daca vreti. Ai nevoie de o piesa, o ai pe raft, o
folosesti, lansezi imediat comanda pentru alta. Si
tot asa…
În acest mod se analizează și se înțelege o știre
despre achiziționarea unor avioane militare. În ceea
ce privește eficacitatea lor în luptă, mai ales contra
aparatului de vânătoare corespondent al rușilor,
Su-30, nu am să vă umplu memoria cu date
tehnice, ci am să vă spun doar atât: un F-16 se
înșurubează pe un Su-30, ca o stripteuză pe bară
într-un club de noapte.
 Tribunul
Nr 1631 15-21 martie 2022

86. Ignoranța
Ignoranța reprezintă o lipsă de cunoștințe
elementare, derivând din lipsa de învățătură,
noțiunea fiind sinonimă cu incultura. Eliminarea
ignoranței se face prin educație.
Doamna psihoterapeut Ursula Sandner spune că:
„oamenii au tendința să rămână loiali credințelor
din mintea lor, chiar dacă vin în contact cu idei care
le contrazic. Aceasta este ignoranța. Înțelepciunea
te obligă să-ți dai voie să evaluezi și alte
perspective, în ciuda faptului că ele contravin cu
ceea ce știai deja. Așa se naște cunoașterea.”
Ca să ajungi la cunoaștere, trebuie mai întâi să-ți
dai seama că greșești sau nu cunoști și să pui mâna
pe carte să înveți, ori asta cere muncă. Muncă
uneori mai grea decât munca fizică, fiindcă
învățatul presupune acumularea de cunoștințe noi,
iar asta nu se face bătând din palme.
Scriam în partea a doua a articolului „Războiul
modern”, publicată chiar în paginile suplimentului
„Tribunul” de astăzi, că: „cea mai importantă
strategie pe care clasele conducătoare ale lumii o
aplică de câteva decenii bune în Europa de Vest și
din păcate de vreo 30 de ani și la noi în România,
este ținerea oamenilor în ignoranță și
mediocritate printr-o calitate extrem de săracă și
de joasă a educației ce se oferă claselor inferioare
adică nouă, oamenilor obișnuiți astfel încât aceștia
să-și cultive ignoranța și incultura, (…) pentru ca
decalajul față de clasele conducătoare și educate
să fie tot mai mare.”
Ei bine, aceste clase conducătoare nici nu trebuie
să se forțeze prea tare pentru a crește procentul de
ignoranți, fiindcă unii dintre noi au credința că s-au
născut plini de cunoaștere și înțelepciune, astfel
încât nu mai au ce învăța de la nimeni, iar alții pur
și simplu nu au chef să învețe, considerând această
activitate pierdere de vreme și foarte plictisitoare.
Din păcate pentru noi, ei sunt materialul cu care
lucrează „elitele”. Spun „din păcate pentru noi”,
fiindcă împreună suntem parte a societății și
hotărârile pe care ei, ca majoritate, le acceptă cu
ușurință, ne incumbă și nouă.
Sunt sigur că fiecare dintre dumneavoastră
cunoaște astfel de persoane, încât știți la ce mă
refer. Am văzut ignoranții la lucru în ultimii 30 de
ani, atât în discuțiile politice, în cele sociale cât și în
cele ocazionate de crize cum a fost cea pandemică
sau cum e acum războiul, susținându-și cu îndârjire
punctele de vedere desi existau destule alte opinii
contrare bazate pe probe certe. De obicei, părerile
pe care și le formează sunt conforme cu cele ale
puterii politice, pentru că probabil, în mintea lor
puterea politică este infailibilă. Astfel, având girul
conducătorilor, vor depune toate eforturile pentru
a te atrage de partea lor, fiindcă vorba Cetățeanului
Turmentat: „eu nu lupt contra guvernului” !
Iată cum, lipsa de educație, de informație, lenea de
a gândi și teama de puternicii zilei cărora tot ei le-
au dat puterea prin vot, putere de care însă nu sunt
conștienți, fiindcă li s-a indus ideea că nu se pot
lupta cu sistemul tocmai pentru a-i ține sub
ascultare, transformă cetățenii în niște indivizi pe
care conducătoarii îi pot duce de colo, colo, după
cum li-i voia.
Cel mai apropiat exemplu este cel al pandemiei de
COVID19. Acum că aceasta s-a sfârșit brusc, unii
dintre ei au început să se întrebe de ce guvernul
nostru a ridicat toate restricțiile, când pe corona
meter, se vede că în Germania mai sunt încă
120.000 de cazuri pe zi. Înțelegeți dumneavoastră,
că sfârșitul brusc al pandemiei i-a trezit din narcoza
cu care se obișnuiseră, și-și puneau întrebări, ceea
ce ar fi trebuit să facă încă de la început, fiindcă
acuma e târziu.
Credeți că au învățat ceva din experiența
pandemiei ? Firește că nu. Au rămas cu
convingerea că au făcut bine ce au făcut și că
jignirile adresate „idioților” (vă amintiți sper) cu
altă opinie decât a lor, au fost exact ceea ce aceia
meritau. Poți să le arăți acum datele oficiale
produse chiar de cei în a căror autoritate au crezut
orbește în ultimii doi ani, care spun că au murit
oameni în urma vaccinurilor Pfizer, că alții s-au
îmbolnăvit din aceleași cauze, că măsurile
restrictive luate au fost uneori abuzive și au ruinat
afaceri, nimic nu-i va clinti și-ți vor da răspunsurile
standard pe care le-au învățat pe timpul ultimilor
doi ani.
Acum, toți aceștia au îmbrățișat cu ardoare cauza
ucraineenilor asupriți de invazia rușilor. „S-au dus
după fentă” cum se spune în fotbal, fără să încerce
să afle de ce a invadat Putin țara vecină. Ei știu
sigur (și s-ar putea să aibă dreptate) că Putin e un
nebun, un dement, un satrap care s-a trezit într-o
dimineață și a invadat Ucraina, iar multora dintre ei
această mișcare li s-a mulat perfect pe antipatia,
disprețul, chiar ura contra rușilor, pe care le
primiseră de la înaintași. Pe cale de consecință au
început să se manifeste exact ca în timpul
pandemiei, fără să se întrebe: „da` de ce a invadat
rusul Ucraina” ? înghițind pe nemestecate toate
gulgutele propagandistice. Dacă și-ar fi pus
întrebări și ar fi cercetat știrile despre invaziile
precedente ale rusului din Georgia în 2008 și din
Crimeea în 2014, ar fi văzut că și acolo au murit
oameni, au fost distruse bunuri materiale și niște
țări independente și suverane și-au pierdut
teritoriile fără ca, SUA și UE să schițeze vreun gest,
în afară de niște sancțiuni de formă. Apoi SUA au
continuat să importe petrol din Rusia, iar Germania
și UE, gaz metan de la același personaj pe care-l fac
astăzi, nebun, dictator și criminal.
De ce ignoranții nu au luat atitudine împotriva
acelor invazii? De ce nu au spumegat de furie
contra rușilor și a lui Putin ? Fiindcă în 2008 erau
preocupați să-l susțină pe Traian Băsescu care
tocmai se pregătea să candideze pentru al doilea
mandat de președinte și sa se-njure aprig pe
Facebook cu oponenții lui, iar in 2014 erau
preocupați de accidental aviatic in Apuseni, de
Conchita Wurst cîștigătoare la Eurovison sau de
scandalul moșiei de la Nana a aceluiași T. Băsescu.
În prezent, nu mai contează că facturile la gaze și al
benzinei la pompă creșteau într-o zi cât în șapte,
asemenea lui Făt Frumos din basme sau că
neregulile privind pandemia începeau să iasă la
iveală, ei și-au găsit noua preocupare: invazia
armatei ruse din Ucraina, la care au reacționat
exclusiv emotional, nu rațional așa cum ar fi fost
firesc, pentru că în cazul lor rațiunea era în
concediu.
Mă uit la noianul de știri false, dezinformări sau
manipulări, care se revarsă zilnic din televizoare și
din social media, într-o frenezie pe care nimic nu o
zăgăzuiește, fiindcă sursele de informație ale
inamicului au fost închise, de parcă cineva s-ar fi
temut că știrile difuzate de ele, ar fi determinat
ignoranții să-și pună întrebări și să se scuture de
controlul mediatic desi eliminarea ignoranței se
face prin educație, iar educația nu se dobândește
peste noapte, ci în timp.
De aceea, sunt convins, că singura șansă de a strica
planurile „elitelor” conducătoare este aceea de a
ne îndemna copii spre lectură, spre a-și pune
întrebare fundamentală „de ce ?” și spre a nu se
mulțumi cu explicații superficiale căutând rădăcina
și cauzele adevărate ale evenimentelor.
 Tribunul
Nr 1631 15-21 martie 2022

87. De ce tace Putin ?

De când a început războiul din Ucraina, am scris că
mi se pare ceva ciudat în desfășurarea lui și în
comportamentul președintelui rus. Acum, după 13
zile de conflict am început să mă întreb, de ce tace
Putin? Liderul rus are un comportament de
neînțeles pe care nu știu cum să-l explic.
Vorbind despre războaiele recente ale Rusiei,
trebuie să observ că ele urmăresc același model.
Astfel în 2008, Georgia, în condițiile în care dorea
să se integreze în UE și să adere la OTAN, trebuie
să-și rezolve problemele pe care le avea cu două
republici secesioniste, Abhazia și Osetia de Sud.
În acest sens a declanșat o operațiune militară care
să le readucă sub ascultare, dar cum acestea erau
susținute militar de Rusia, cu care mica Georgie era
conștientă că nu se poate măsura, a declanșat o
operațiune propagandistică care să prezinte opiniei
publice din Europa si SUA imaginea unui stat mic
călcat în picioare de un gigant, sperând să obțină
astfel sprijin internațional.
Războiul din 2008 a fost pornit de georgieni
atacând Osetia de Sud, tot în preajma unor Jocuri
Olimpice de la ...Beijing. Doar că de vară nu de
iarnă. În perioada conflictului, ziarul britanic The
Guardian, a scris că aceștia au folosit serviciile unei
firme de relaţii publice, Aspect Consulting, ce lucra
pentru firme ca Mobil sau Procter&Gamble. Privind
la războiul informational perfect, pe care-l
desfășoară Ucraina, nu pot să nu zic ca eroul din
poveste: „de cineva te-a învățat bine te-a-nvățat,
de te-ai gândit cu capul tău, bun cap ai avut” și să
nu mă gândesc că președintele Zelensky are
consilieri buni.
Atunci georgienii au inundat mass media
occidentală cu informații despre atacul total al
foțelor ruse care omorau civili și puneau în pericol
resursele pe care țara le avea și de care profita și
Europa, adică exact ce face astăzi Ucraina. Până la
urmă „a la guerre comme a la guerre”, faci tot ce
depinde de tine să-l bați pe Goliat.
Am să citez în continuare, din articolul lui Călin
Hentea, intitulat „Războiul de șase zile din Georgia”
publicat în Revista Historia: „Preşedintele georgian
şi-a concentrat ofensiva sa mediatică prin apariţii
pe televiziunile occidentale (conferinţe de presă,
interviuri), exploatând educaţia sa universitară
americană. În acest sens, fie că a fost regizat sau
nu, episodul filmat (întâmplător sau nu) al evacuării
dramatice de către gărzile sale de corp în faţa unei
posibile ameninţări create de survolul unui
elicopter rusesc, inclusiv secvenţa privirii panicate
spre cer a preşedintelui, a contribuit la
credibilizarea percepţiei internaţionale privind
micuţa-şi-democratica-Georgie-invadată-brutal-de-
atotputernica-Rusie. (exact ce face președintele
Zelensky)
La fel ca în orice confruntare propagandistică pe
timp de război, nici de data aceasta nu a lipsit
cenzura, Georgia interzicând retransmisia
programelor de televiziune ruseşti pe teritoriul său,
acuzându-le de... propagandă. ( identic cu blocarea
presei ruse pe teritoriul Uniunii Europene de acum)
Georgienii au reclamat şi puternice atacuri
cibernetice asupra site-urilor oficiale ale lui Mihail
Saakaşvili, precum şi ale Ministerelor de Externe şi
ale Apărării georgiene, atacuri care au fost
atribuite, nu şi dovedite însă, reţelei de hackeri ruşi
RBN – Russian Business Network–, bănuită a avea
legături atât cu mafia rusă, cât şi cu guvernul de la
Moscova. Imediat, Estonia, ţară cu una dintre cele
mai avansate tehnologii informatice din Europa, şi
care suferise un atac similar din partea rusă în
2007, după ce mutase monumentul ostaşului
sovietic din centrul capitalei Tallinn, şi-a oferit
sprijinul şi consultanţa. ( astăzi acest lucru l-au
făcut hackerii de la Anonymus)
Din încleştarea propagandistică a acestui război nu
au lipsit nici falsurile şi denaturările, servite,
intenţionat sau nu, spre consum opiniei publice
internaţionale. Este vorba în primul rând de acele
imagini dramatice cu localităţi în ruine, cu civili
bombardaţi sau aflaţi în suferinţă. O permutare de
imagini filmate şi fotografiate s-a produs între cele
două oraşe care au avut cel mai mult de suferit de
pe urma războiului şi anume capitala Osetiei de
Sud, Ţkinvali, şi oraşul Gori: imagini filmate ale
dezastrului umanitar din Ţkinvali produs de
ofensiva forţelor georgiene au fost prezentate de
CNN drept urmări ale bombardamentului rus
asupra oraşului Gori; fotografii purtând sigla
Reuters extrem de impresionante, privind drama
civililor georgieni, au fost acuzate a fi în realitate nu
instantanee fotografice, ci fotoreportaje regizate
anume.”
Observați că lucrurile se întâmplă identic și acum.
Ce e interesant de amintit, este faptul că la finalul
războiului din Georgia, media occidentală printr-o
cercetare a profesorului de ştiinţe politice de la
Universitatea din Viena, Hans-Georg Heinrich cât și
prin jurnaliștii de la The Guardian, The New York
Times, sau der Standard, au recunoscut faptul că s-
au pripit în a acuza Rusia, mai mult din cauza
reflexului existent din timpul războiului rece
conform căruiua, Rusia e vinovată a priori.
Peste 6 ani, Rusia a anexat Crimeea, printr-o
intervenție militară, ( ca și acum, când rușii nu-l
numesc război, ci operațiune militară specială )
care a început la 1 martie iar pe data de 6 martie,
membrii Consiliului Suprem al Republicii Autonome
Crimeea au votat organizarea unui referendum
privind statutul regiunii, dar și ieșirea în mod oficial
din componența Ucrainei și alăturarea la Federația
Rusă.
Așadar în 6 zile, ca și în cazul Georgiei, treaba era
terminată, occidentul luat prin surprindere iar
sancțiunile au atins câteva sectoare ale economiei
ruse și câțiva oameni de afaceri apropiați ai lui
Vladimir Putin care au fost puși pe lista neagră.
Adică nu cine știe ce. Cu toate astea, la final de
aprilie, FMI anunța că Rusia a intrat în recesiune.
Am scris toate acestea, ca să vedeți că există foarte
multe asemănări între războaiele anterioare ale
Rusiei și cel actual, dar și că atunci Putin și Rusia au
fost mult mai vocali și mai rapizi decât sunt acum.
De la începutul invaziei pe care armata Rusă o
desfășoară în Ucraina, Uniunea Europeana și OTAN
au impus sancțiuni care au lovit economia rusă,
propaganda îl tăvălește pe Putin după modelul din
Georgia, armata rusă se târăște prin Ucraina dând
senzația de slăbiciune și ineficiență, iar
președintele rus tace.
Ei bine, mie tăcerea asta a lui Vladimir Putin nu-mi
place și-mi dă senzația că pregătește o mișcare atât
de neașteptată, încât lumea întreagă va rămâne
crăcănată de surpriză și nu mă refer aici la o
lovitură atomică. Mă refer la una mediatică, însă de
amploarea uneia atomice. Poate sunt eu naiv, dar
nu-mi explic cum e posibil ca o armată ce a ocupat
teritoriile pe care le-a dorit în maximum 6 zile acum
se mișcă foarte încet, decât dacă misiunea pe care
o are de îndeplinit e una meticuloasă, care
presupune adunarea de probe în vederea unei
lovituri media.
Nu știu ce plănuiește Vladimir Putin, dar nu pot să
nu-mi pun întrebări cu privire la știrea privind
laboratoarele de cercetare biologică ale Ucrainei
înființate de către SUA, laboratoare pe care se
spune că Putin le distruge unul câte unul și a căror
existență a confirmat-o un înalt oficial al
Departamentului de Stat, doamna Victoria Nuland,
când a fost întrebată de parlamentarii americani,
dacă Ucraina are arme biologice.
Informația despre existența laboratoarelor, a fost
preluată de toată presa internațională și se leagă
de faptul că documentele privind înființarea
acestora fuseseră postate pe site-ul ambasadei
americane din Kiev, de unde însă au fost șterse și că
harta amplasării acestor laboratoare, se suprapune
perfect cu zonele atacate de Rusia, în această
invazie a Ucrainei.
Nu știu dacă Putin a pornit acest război ca să le
distrugă și să împiedice un nou accident gen COVID
și dacă vom afla sau nu, asta rămâne de văzut. Ceea
ce știu sigur e că Putin tace, că propaganda rusă e
aproape invizibilă, iar asta mi se pare mai
neliniștitor decât orice altceva, pentru că atunci
când un om lovit de mass media și economic din
toate părțile, nu ripostează și-și continua acțiunile,
înseamnă că ceea ce face este de atât de
important, încât dacă ar răspunde loviturilor, nu și-
ar mai atinge obiectivul, ori pe mine obiectivul ăsta
mă îngrijorează.
Vorbesc despre un obiectiv ascuns, fiindcă atunci
când a vrut să ocupe niște teritorii care nu-i
aparțineau, să le „elibereze” cum zic rușii, a făcut
asta repede și exact, fără să se încurce în detalii,
lucru pe care l-au făcut și americanii de două ori în
Irak, apoi în Bosnia și Kosovo, Hitler în vestul
Europei sau Stalin când a intrat în Polonia. Așadar,
războiul de cucerire are alte caracteristici față de ce
văd acum.
O să vedem de ce tace acum Vladimir Putin, atunci
când va vorbi. O va face fie în fața unui complet de
judecată, fie într-o conferință de presă. Oriunde va
fi, sunt sigur că lucrurile pe care le va spune, vor fi
unele de importanță planetară.
 Revista România Mare
nr 1632 22-28 martie 2022

88. Să nu uităm de COVID. EDITORIAL

Scriam pe 29 septembrie în articolul „Uitarea”,
publicat în România Mare despre memoria scurtă
pe care românii și oamenii în general, o au despre
faptele ce s-au întâmplat și despre vorbele pe care
le-au spus cei din jurul lor, despre dezbaterile
nesfârșite din presă pe teme politice, sociale sau
economice, care se întâmplau în urmă cu 5 ani, ca
să nu mai vorbesc de cele întâmplate acum 30 de
ani.
În general, oamenii în marea lor majoritate,
tratează superficial evenimentele care au loc sau le
memorează deformat, atunci când nu li se șterg de-
a dreptul din minte pentru a face loc altor chestiuni
arzătoare. Tocmai de aceea scriam în acel articol
că: „această generație tînără ar trebui să afle de la
noi, cei care nu am uitat, despre trecutul de dată
recentă al României, ca să se poată poziționa
corect în noianul de idei, modele și curente social-
politice care vin peste ei din toate părțile. Să le dăm
niște repere naționale de care să se prindă, ca să nu
se ducă la vale, ci să rămînă aici.”
Privind însă la cele petrecute în istoria de data
foarte recentă, îmi dau seama că nu doar tinerii ci
și noi adulții ar trebui să ne reamintim lucruri pe
care ni le ștergem din memorie prin uitare, care e
igiena minții cum zice socru-meu. Pe scurt, vreau să
vă aduc aminte de COVID. Știu că nu doriți să vă
mai amintiți de el, dar vreau să vă supun atenției
câteva lucruri importante, pentru că prea mulți
oameni au murit nemeritat și cred că instituțiile
statului ar trebui să înceapă o lungă anchetă ale
cărei rezultate probate temeinic să demonstreze
tuturor lucrurile bune și rele din această pandemie.
E important și războiul din Ucraina, e la modă chiar,
mor oameni și e tragic, doar că furtul a doi ani din
viață, moartea celor dragi și înmormântați în saci
de plastic, sau distrugerea muncii de ani de zile,
sunt la fel de importante. Nu mai vorbesc de faptul
că noi românii am fost insultați, spunându-ni-se
idioți și în multe alte feluri, pentru că nu voiam să
ne supunem unor măsuri pe care le simțeam a nu fi
bune.
Astfel, Agenția de Securitate Sanitară a Marii
Britanii a publicat un raport, care demonstrează că
în ultima lună a anului în curs, 9 din 10 decese
cauzate de virusul COVID 19 au afectat persoanele
vaccinate complet. E adevărat, persoane peste 70
de ani, dar și copii și tineri vaccinati, ca să nu mai
vorbesc de faptul că în ultimele luni au fost extrem
de multe cazuri cu oameni tineri în jurul vârstei de
30 de ani, mai ales sportivi, cu schema completă de
vaccin care au suferit infarcturi, au dezvoltat
miocardite și alte probleme de acest fel.
Rezultatele autopsiilor a opt persoane care au
murit după vaccinarea COVID-19, au fost
prezentate la institutul de patologie din Reutlingen
pe data de 20.09.2021. Analizele histologice au
fost efectuate de către patologii Prof. Dr. Arne
Burkhardt și Prof. Dr. Walter Lang.
Rezultatele confirmă afirmația Prof. Dr. Peter
Schirmacher că din peste 40 de cadavre supuse
autopsiei, care au murit în două săptămâni după
vaccinarea COVID-19, aproximativ o treime au
murit din cauze legate de vaccinare. Detaliile
microscopice ale modificărilor tisulare vor au fost
afișate fi afișate în timpul conferinței de presă live.
Rezultatele analizei mostrelor de vaccin COVID-19
de către o echipă de cercetare austriacă au fost de
asemenea, prezentate în cadrul conferinței de
presă și coincid cu descoperirile oamenilor de
știință din Japonia și Statele Unite. În vaccin au fost
găsite componente nedeclarate care conţin metale.
Din punct de vedere vizual, componentele
vaccinurilor se disting prin forma lor neobișnuită.
Rezultatele studiilor duc la revendicări legale și
politice, de exemplu, cea pentru colectarea
imediată de informații de către autorități în
vederea evaluării riscului pentru sănătatea
populației reprezentat de vaccinurile COVID-19. De
exemplu, semnele timpurii de afectare a fertilităţii
la persoanele vaccinate pot fi verificate prin
consultarea înregistrărilor FIV. Prin registrul bolilor
canceroase se pot dobândi cunoștințe despre
dezvoltarea cancerului datorită modificărilor
genetice ale ARN viral. Ar trebui luată în
considerare suspendarea vaccinărilor împotriva
COVID-19.
În ceea ce privește corectitudinea testelor PCR sau
decesele de la terapie intensivă, se vorbește tot
mai mult inclusiv într-un raport din luna septembrie
2021 al guvernului britanic, spunându-se că au
existat decese declarate ca fiind din cauza COVID,
doar fiindcă testul PCR făcut la internare fusese
pozitiv. În Statele Unite al Americii, un
studiu asemănător a reliefat faptul că 77% din
persoanele care au murit din cauza COVID aveau 2
sau mai multe comorbidități ceea ce înseamnă că
acest virus afecta în special pe cei cu organismul
slăbit, așa cum au și încercat unii să spună în plină
pandemie, fiind însă reduși la tăcere.
În afara acestor rezultate, s-au mai investigat
avertismentele medicilor care susțineau încă din
aprilie 2020 că ventilarea mecanică a pacienților cu
COVID, adică intubarea, crește riscul de deces al
acestora. Aceștia au publicat un studiu în revista
medicală americană, „Stat News” din care reiese,
că deși nivelurile de oxigen din sânge erau foarte
scăzute, pacienții erau vii și viabili, ceea ce i-a
determinat pe medici să creadă că dacă aceste
niveluri scăzute în cazul pneumoniilor impuneau
ventilarea pacienților, în COVID măștile de
respirație ar fi fost suficiente, fiindcă simptomele
pacienților aveau mai multe în comun cu răul de
înălțime, decât cu pneumonia. Cu alte cuvinte,
pacienții au fost uciși mai mult din cauza
tratamentelor dăunătoare, decât din cauza bolii
înșiși.
Pe data de 17 noiembrie 2021, Asociația Medicilor
și Chirurgilor din SUA, a publicat un articol pe
pagina sa de internet, în care arăta, cum pentru
fiecare pacient internat cu COVID, spitalele și
medicii primeau bonificații financiare după cum
urmează: pentru testele „gratuite” PCR de la
internare; bonus dacă internau persoane cu COVID;
20% din intreaga factură a spitalului dacă se folosea
Remdesivir în loc de Invermectin deși se știa că
primul medicament e toxic; un bonus consistent
dacă pacientul era intubat; mai mulți bani pentru
spital dacă cauza morții era declarată ca fiind
COVID19 chiar dacă aceasta nu era legată în mod
direct de virus. La aceste practici se adaugă cele
referitoare la interdicția aparținătorilor pacientului
de a intra în spital să-l viziteze și se explică de ce nu
se făceau autopsii conform legii, în cazul celor
declarați morți de COVID: fiindcă s-ar fi descoperit
falsul în declarații. Conform avocatului Thomas
Renz, s-ar fi primit cam 100.000 de dolari pe
pacient diagnosticat cu COVID.
Acelați raport al Asociației medicilor și Chirurgilor
din SUA, afirmă despre practica intubărilor
pacienților internați cu COVID, că în cazul acestora,
numărul deceselor este uluitor. Un raport al
Bibliotecii Naționale de Medicină din ianuarie 2021
din 69 de studii care au implicat mai mult de 57.000
de pacienți a concluzionat că ratele mortalității au
fost de 45% la pacienții cu COVID-19 care au primit
ventilație mecanică invazivă, crescând la 84% la
pacienții mai în vârstă. Thomas Renz a anunțat la o
conferință de presă a Fundației Truth for Health că
datele CMS au arătat că în spitalele din Texas,
84,9% din toți pacienții au murit după mai mult de
96 de ore pe ventilator.
Am încercat să vă amintesc lucruri care s-au
întîmplat și la noi în țară în ultimii doi ani. Ar fi bine
să nu le uităm și să sperăm că organele abilitate vor
investiga și vor pedepsi pe cei vinovați.
Deasemenea, nu pot să nu observ așa cum scriam
și cu altă ocazie, asemănarea grozavă dintre
scenariul pandemiei și acest război din Ucraina, cât
și reacțiile aproape identice ale oamenilor care s-au
implicat emoțional. E suficient să vă uitați pe social
media și să vedeți ce mai postează cei care până
mai ieri erau militanți fervenți ai vaccinării și
pandemiei. Pariez că acum au steagul galben-
albastru la poza de profil și spumegă contra lui
Putin și a rușilor.
E bine să nu uităm lucrurile astea și să le conectăm
între ele, pentru a putea avea o imagine reală a
jocurilor care se fac deasupra noastră și să
încercăm să luăm măsurile cuvenite. Dacă recitiți
articolul meu despre războiul modern, cel
informațional, o să vedeți că una din tehnicile
folosite pentru manevrarea opiniei publice este
acoperirea unor lucruri dăunătoare elitelor cu ceva
care să atragă atenția de la ele, iar dezvăluirile
acestea despre pandemie, nu puteau fi oprite decât
cu ceva mult mai grav, de felul unui război. Nu m-ar
mira că acest război ciudat, așa cum l-am numit la
un moment dat, să aibă un final la fel de neașteptat
ca începutul său și să ducă la niște aranjamente
surprinzătoare pe scena mondială.
 Tribunul
Nr 1632 22-28 martie 2022

89. Sancțiunile bumerang.

Sancțiunile se aplică pentru a pedepsi sau pentru a
opri pe cineva să încalce regulile înscrise în lege.
Recentele sancțiuni la care Uniunea Europeană și
Statele Unite ale Americii au supus Rusia, nu au
reușit să oprească războiul din Ucraina, iar de
pedepsit statul slav nu prea cred că l-au pedepsit,
atâta timp cât în lipsa sistemului bancar SWIFT,
rușii se folosesc de sistemul de plăți pe care l-au
pus la punct cu chinezii. Pe de altă parte,
sancțiunile nu au determinat poporul rus să se
ridice masiv contra lui Putin, așa cum au sperat
analiștii occidentali, care încă odată ne-au arătat că
nu cunosc deloc psihologia inamicilor lor.
Singurul efect cert al sancțiunilor amintite, este
acela contra celor care le-au dispus: europenii și
nord americanii, deși suferința e mai mare în
Europa decât peste ocean. Odată ce ne-am
decuplat de la imensul rezervor de resurse al Rusiei
conduse de dictatorul, nebunul, autocratul Vladimir
Putin, așa cum îl numesc toți politicienii ăștia
despre care scriam acum ceva vreme că par a se
plictisi rău de tot în propriile vieți, noi cetățenii
plătim prețul acestor sancțiuni fiindcă inflația s-a
apucat de alpinism, iar prețul combustibililor crește
de la o zi la alta.
Uniunea Europeană și SUA au renunțat la gazul și la
petrolul rusesc, pe motiv că Putin a invadat Ucraina
și nu e moral să faci afaceri cu un dictator. Așa că,
au trebuit să caute alte resurse. Pe care, firește, le-
au găsit în țările conduse de domnii Mohammed
Bin Salman, Hassan Rohani și Nicolas Maduro. Nu-i
așa că-I frumos ? E atât de „frumos” încât nu mă
pot abține să nu vorbesc despre cuiele pe care și le
bat singuri în talpă conducătorii lumii libere și ai
Occidentului civilizator, lucru care mă dezamăgește
și mă revoltă în egală măsură.
Primul cui l-a bătut domnul Boris Johnson, când s-a
dus în Arabia Saudită să-l roage pe prințul
moștenitor să le dea petrol, desi nu cu mult timp în
urmă, îl critica pe acesta pentru dispariția
jurnalistului Kashoggi și pentru execuțiile
oponenților săi. Acum, s-a dus repede să-i ceară
petrol, fără să obțină vreun răspuns, poate pentru
că prințul saudit era preocupat să negocieze cu
China vânzarea celor 25 de procente din producția
sa de petrol în yuani, lucru care ar întări
semnificativ moneda chineză în raport cu dolarul,
moneda tradițională pentru tranzacțiile de petrol.
Al doilea cui se numește Iran. Da, ați citit bine, țara
aia sancționată pentru legături cu organizațiile
teroriste, pentru programul său nuclear și care
amenință permanent Israelul, prietenul SUA.
Amintind despre programul nuclear atât de criticat
al Iranului, gurile rele din presa internațională, spun
că SUA ar putea ajunge la un acord nuclear cu
această țară, lucru care ar duce la ridicarea
sancțiunilor și pe cale de consecință la deblocarea
activelor iraniene în Occident în valoare de 75 de
miliarde de lire sterline, ceea ce desigur ar
nemulțumi Israelul.
Al treilea cui are pe el numele Venezuelei, căreia,
se vorbește prin presa de peste ocean, marea țară
nord americană, îi face avansuri comerciale, desi
nici nu-l recunoaște ca președinte pe Nicolas
Maduro, pe capul căruia au pus o recompensă de
15 milioane de dolari în calitatea sa de narco-
traficant inculpat de justiția americană. Să mai spun
doar că domnul președinte Maduro este un prieten
al Rusiei, astfel încât nu a fost prezent la votul din
Adunarea Generală a ONU care a condamnat
agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.
Păi ce faceți domnilor, pedepsiți un dictator
sângeros cum îl numiți voi pe Vladimir Putin, și vă
duceți să cumpărați de la cei care-i sunt prieteni și
pe care i-ați încondeiat ca atare de multă vreme
? Cu ce obraz faceți asta ? Cum vă mai uitați în ochii
oamenilor care v-au votat? Cum e posibil stimați
domni, să porniți șirul acesta de sancțiuni contra
Rusiei fără să gândiți înainte repercusiunile faptelor
voastre ? Eu, ca om simplu, când fac ceva, mă
gândesc pe toate părțile, atât cât mă duce capul
ista prost, la ce se poate întâmpla după ce fac. Voi,
ca ditai conducători de state, mult mai pregătiți și
învățați ca mine, de ce nu sunteți în stare să
gândiți?
Poate pentru că sancțiunile pe care i le-ați aplicat
lui Vladimir Putin, pe care-l demonizați acum, după
ce a invadat Abhazia, Osetia de Sud și Crimeea, au
fost egale cu zero, ori poate pentru că unii dintre
voi au devenit membri în CA-urile coloșilor din
economia rusească pe bani mulți ?
A-propos de asta, aflu că Franța, a vândut Rusiei, în
plin embargo pentru ocuparea Crimeei, armament
de 152 de milioane de euro timp de șase ani,
constând în echipamente pentru blindate și
avioane, care acum sunt folosite pentru uciderea
soldaților și a civililor ucraineeni de a căror milă
plânge toată media occidentală ! Dacă credeți că
trebuie s-o certați pe „sora noastră mai mare de
gintă latină”, nu vă sfătuiesc s-o faceți, pentru că au
mai fost și alte țări europene ce au procedat la fel,
un bun exemplu fiind Germania, care costruind
Nord Stream 2, a pecetluit dependența energetică
a Europei față de Rusia.
Ce credeți că face Rusia în condițiile astea în care
nu mai poate vinde din producția de petrol și gaz în
Europa? Credeți că are probleme existențiale din
cuaza asta ? Nu are, ci vinde în Asia care e o piață
foarte mare.
Aș mai aminti în acest context economic al
combustibililor, că s-au încetinit toate planurile (
oricum prost croite) despre energia verde ale
Uniunii Europene, ajungându-se la redeschiderea
minelor de cărbune ( care oricum nu se poate face
de pe o zi pe alta) pentru a produce energie
electrică. Deasemenea s-a revocat decizia de a
umple rezervoarele de gaz doar la 30% din
capacitate, revenindu-se la cea veche prin care se
instaura obligativitatea umplerii lor la 80%, în
paralel cu aceea de a accelera construcția de
centrale eoliene și de alte echipamente care să
producă energie electrică fără a apela la gaz sau
petrol și poate nu ar fi rău să urmeze exemplul
Japoniei după dezastrul de la Fukushima care au
redus consumul de curent electric cu 10% rugând
companiile să lucreze atunci când puteau folosi
energie din surse regenerabile sau mai ieftină și
rugând populația să folosească energia electrică
doar când era neapărată nevoie, oprind consumul
inutil.
În ceea ce privește România nu am prea multe de
zis fiindcă independența energetică ne-am
construit-o singuri în anii 60-70 prin amenajările
hidrotehnice, prin minele de cărbune și prin
termocentralele existente, care asigurau
alimentarea cu energie electrică a țării. Politicienii
iresponsabili, lacomi și fără viziune din ultimii ani,
au acceptat ordinele UE de a nu mai folosi
cărbunele, pentru că șefii lor din Belgia visau
energie verde și apoi din nepăsare, au sabotat
industria extractivă de gaz, aducându-ne în situația
de dependență în care ne aflăm acum.
Astfel, sancțiunile aplicate fără o gândire temeinică,
în loc să oprească războiul din Ucraina sau să-l
pedepsească pe Putin, s-au întors împotriva
noastră lovindu-ne mai eficient ca orice rachetă
lansată de ruși. Cred că Vladimir și ai lui se tăvălesc
pe jos de râs, privind la degringolada pe care au
instituit-o în Europa, iar noi suferim, pentru că
suntem conduși de niște indivizi care se pricep la un
singur lucru: să-și crească prin orice mijloc, bogăția
și puterea, pe spinarea noastră.
 Tribunul
Nr 1632 22-28 martie 2022

Motto:
„Să fie pâine pe masă
Şi toţi ai casei acasă
Şi grâu-n brazdă să iasă,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.”
Adrian Păunescu

90. PACEA
Pacea era cuvântul de ordine în România anilor 70
și 80. Noi eram pentru pace și pentru dezarmare.
De când a început războiul din Ucraina văd poziții
extrem de contradictorii ale românilor cu privire la
război. Astfel, dacă aproape 70% ar refuza să lupte
pentru patrie, ascuzându-se după motive de genul :
„să lupte cei cu pensii speciale”, „să lupte
favorizații”, „să se ducă mai întâi bogații și apoi
merg și eu”, iar un procent deasemenea mare, își
dorește să se ducă să se lupte cu Putin. Nu vor să se
ducă în Ucraina, vor ca NATO și implicit România să
se ducă să-l învingă pe rus pe câmpul de bătaie.
Probabil sunt din cei 70% fiindcă observ că de ani
de zile suntem topiți după străini și disprețuim ce-i
românesc.
Nu doar oamenii de rând să zic așa, ci și jurnaliști
cunoscuți formulează opinii în care susțin că nu ai
cum să faci pace cu rusul, fiindcă atunci ar însemna
că ai făcut pace cu un criminal care va dori mai
mult și te va ataca, sugerând per a contrario, că
trebuie să te războiești cu el. Am senzația, citind
toate aceste declarații, că oamenii care spun că
pacea nu e o soluție în situația de față, au senzația
că războiul este ca în jocurile pe calculator și dacă
te omoară inamicul, învii miraculos și o iei de la
capăt. Vreau să le spun că în război se moare de-a-
devăratelea. Mori și nu te mai învie nimeni, iar asta
e varianta bună, pentru că există și situația de a-ți
vedea copilul, soția, părinții, fratele sau sora
murind în fața ta, ceea ce e mult mai tragic.
Toți cei care se iau după valul de emoții ce inundă
televiziunile, își suspendă gândirea și cuprinși de
avânt se visează cu arma în mână omorând soldații
ruși și doborând avioanele Suhoi, fără să capete nici
o zgârietură, deși au tras cu pușca doar la bâlci și
habar nu au ce e un Kalașnikov și ce face el, ar
trebui să facă o excursie până la Kiev și după aia să
incite la război și să fie extrem de vocali pe această
temă. Oameni buni, războiul nu e ca pandemia să
te înjuri cu antivacciniștii pe facebook, după care
bei un vin și te culci mulțumit că ai refulat după ce
te-au îndoctrinat televizioniștii, ci e moartea ! E de
neânțeles cum vreți să muriți pentru alții dar
refuzați să o faceți pentru țara voastră !
Dacă oamenii dau frâu liber emoțiilor sub impulsul
imaginilor din media, nu la fel pot spune despre
politicieni. Ei sunt mult mai abili și desigur, nu-și
permit să facă declarații războinice sau jignitoare ce
ar putea declanșa răspunsul militar al Rusiei,
exceptându-l desigur pe președintele Biden, care
răspunzând întrebării puse de un reporter, a
afirmat că Vladimir Putin este criminal de război,
lucru ce l-a făcut pe purtătorul de cuvânt al
Kremlinului, Dmitri Peskov să afirme că
președintele unei țări ce a ucis civili în toate
conflictele pe care le-a purtat în întreaga lume, nu
are dreptul să le dea lor lecții despre crimele de
război.
Potrivit Convenției de la Geneva, distrugerea
ilegală, lipsită de sens și pe scară largă a
patrimoniului, care nu necesită implicare militară
cât și atacuri planificate asupra civililor care nu sunt
direct implicați în acțiuni militare sau atacuri
planificate asupra obiectelor civile, obiecte care nu
sunt ținte militare reprezintă crime de război, adică
lucruri de care se face vinovat atât Vladimir Putin în
Ucraina cât și SUA în conflictele din Coreea,
Vietnam, Irak, Serbia, sau Afghanistan.
Cu excepția acestui derapaj prezidențial și al
polonezilor, care doreau să le dea avioane de
vînătoare ucraineenilor, desi asta ar fi putut duce la
război cu rușii, conducătorii NATO s-au ferit să
provoace Rusia prin acte sau fapte.
Până la urmă, în acest război, continuarea lui nu
este o soluție ci pacea. Ea trebuie negociată de
Zelenski și Putin, chiar dacă pentru obținerea ei,
Zelenski va trebui să accepte o Ucraină neutră, fără
Crimeea, Insula Șerpilor și teritoriul de la est de
Nipru, fiindcă e clar că Putin nu va lăsa în mâna lui,
teritoriile pe care și-a dorit să le elibereze după
vechiul obicei rus.
Lumea în care trăim de două săptămâni, e una
complet schimbată față de cea existentă înainte de
invazia Ucrainei. Ne-am întors la centralele
producătoare de curent electric pe cărbune după
ce doamna Ursula le închisese ca să-și
implementeze Green Dealul pe spinarea noastră,
China și Rusia sunt acum mai prietene ca niciodată,
prețurile la combustibili au ajuns la niște cote
neverosimile, toată lumea se rearanjează, fiindcă
asta face un război.
Îmi doresc ca acest război să se termine cât mai
repede și cum scria Adrian Păunescu: Să fie-o
blândă lumină, / Și nu rachete-n grădină, / Doar
veşti frumoase să vină,/ Să fie pace, pace, pace pe
Pământ.
 Revista România Mare
Nr 1632 22-28 martie 2022

91. Când Putin semnalizează stânga și face

dreapta. - Editorial
Am senzația că până la urmă, acest război ciudat al
Rusiei nu are drept scop cucerirea întregii Ucraine,
ci o miză mult mai interesantă și anume
controlarea Mării Negre. Ca mulți alți cetățeni, am
simțit că ceva nu e în regulă cu acest război și că
rușii ne trimit „să plângem la mormânt străin”,
pentru a ne abate atenția de la adevăratul lor scop
și anume controlul Mării Negre. Ascultându-l acum
2 săptămâni pe jurnalistul Ion Cristoiu, l-am auzit
vorbind despre războiul sovieto - finlandez ceea ce
m-a determinat să mă documentez despre el, iar
ceea ce am aflat, mi-a mai clarificat un pic
nelămuririle pe care le aveam cu privire la războiul
numit „operațiune specială” de către Vladimir
Putin.
Acest război sovieto-finlandez a avut loc începând
cu data de 30 noiembrie 1939 când Europa se afla
la începutul Celui de-al Doilea Război Mondial, în
perioada cunoscută sub numele de „Războiul
Ciudat”. Până să invadeze micul stat scandinav,
Iosif Stalin și-a creat o zonă de securitate semnând
cu Letonia, Lituania și Estonia tratate de asistență
mutuală, asigurându-se astfel, că nu va fi lovit din
acea direcție de forțele capitaliste sau fasciste.
Același lucru trebuia să-l facă și cu Finlanda, a cărei
poziție i-ar fi adus lui Stalin o extindere a zonei de
acțiune a flotei sale din Marea Baltică cît și
îndepărtarea pericolului ca această țară să devină o
bază de atac asupra URSS. Acum, puneți Ucraina în
locul Finlandei și motivele lui Vladimir Putin despre
nevoia de spațiu de securitate al Rusiei, iar
imaginea obținută va fi identică cu cea din actualul
conflict.
Negocierile dintre finlandezi și sovietici au fost un
dialog al surzilor cam ca cel dintre NATO și Rusia de
acum o lună de zile, privitor la neadmiterea
Ucrainei în alianța militară nord atlantică. Cu ocazia
acestor întâlniri, Stalin a cerut delegației finlandeze
semnarea unui pact de neagresiune similar celor
încheiate cu Lituania, Letonia și Estonia, cât și
cedarea de teritorii în Istmul Karelian, crearea de
baze militare sovietice în Insulele Aland şi Suursaari
și în Peninsula Hangö necesare creării unei zone
defensive lărgite în jurul oraşelor-port Leningrad şi
Murmansk.
Desigur, finlandezii nu erau naivi să creadă că Stalin
nu-i va ataca, astfel încât s-au pregătit pentru o
astfel eventualitate, încurajați și de puterea
militară de la Berlin care-și trimisese navele în
Golful Finic. Pe de altă parte, Stalin era conștient că
o atacare a Finlandei o să-i atragă oprobiul
international, iar pactul de neagresiune pe care-l
avea semnat cu statul scandinav nu putea fi
încălcat, decât dacă-l transforma pe acesta în
agresor, ceea ce s-a și întâmplat pe 26 noiembrie
1939 când Ministrul de Externe sovietic Veaceslav
Molotov i-a anunțat pe finlandezi că trupele lor au
atacat un post de pază sovietic, cerând ca trupele
finlandeze să se retragă de la graniță, ceea ce
desigur aceștia nu au făcut. A urmat apoi pe 28
noimebrie denunțarea tratatului dintre cele două
țări și pe 30 noiembrie invazia Finlandei.
Comandantul armatei sovietice, Meretzkov, le-a
spus soldaților săi că „Mergem în Finlanda ca
prieteni şi ca eliberatori, să scăpăm poporul
finlandez din ghearele capitaliştilor şi moşierilor.
Noi nu suntem împotriva poporului finlandez, ci
împotriva guvernului Kajander-Erkko, care
împresoară poporul finlandez şi provoacă războiul
cu Uniunea Sovietică”. Nu-i așa că arată exact ca
„operațiunea specială rusă din Ucraina” pentru
demilitarizarea și denazificarea acestei țări ?
Ca să nu mă lungesc prea mult, mai departe
lucrurile au stat exact ca în actualul război.
Finlandezii s-au retras pe Linia Mannerheim, un
sistem de fortificații instalat de-a latul Istmului
Karelian unde a rezistat destul de bine, ajutată de
populația care a opus o îndârjită rezistență contra
sovieticilor, ceea ce a stârnit valuri de simpatie din
partea țărilor lumii pentru cauza și efortul micii
Finlande care se opunea colosului sovietic. Acest
val de simpatie a căpătat și forme concrete, prin
ajutoarele în arme, muniție, hrană, îmbrăcăminte
dar și voluntari care au venit să lupte alături de
finlandezi. Probabil vă dați seama deja, că și aici
avem o asemănare perfectă între războiul de iarnă
cum a mai fost numit și cel actual din Ucraina.
Toți cei care simpatizau cu finlandezii, au
considerat o rușine ceea ce a pățit armata sovietică
și o înfrângere. Totuși, la semnarea tratatului de
pace de la Moscova, din 12 martie 1940, Finlanda a
fost obligată să cedeze o parte din Karelia și al
doilea oraș ca mărime al țării, Viipuri, o bună parte
a teritoriului cel mai bine industrializat al țării, ca și
zone pe care încă le mai controla, în total
aproximativ 10% din teritoriul Finlandei antebelice.
Finlanda a fost nevoită, de asemenea, să cedeze o
parte a raionului Salla, Peninsula
Kalastajansaarento din Marea Barenț și patru insule
din Golful Finic. Peninsula Hanko a fost
concesionată pentru 30 de ani Uniunii Sovietice
pentru construirea unei baze militare.
Privit în ansamblu, condițiile tratatului de pace au
fost dure pentru finlandezi. Rușii căpătaseră orașul
Viborg, în plus fața de cererile lor de dinaintea
războiului. După cum observați, cu toate
înfrângerile și umilințele indurate în războiul
finlandez, rușii și-au atins scopul, acela de a ocupa
teritoriile pe care le vizau de la început.
Revenind la conflictul actual care încă nu s-a
terminat, observ că rușii fac ceea ce probabil și-au
propus de la început și anume, își întăresc poziția în
Marea Neagră, ocupând Crimeea și întreg sudul
Ucrainei, pe lângă Donețk și Lugansk. E cunoscut
apetitul lor pentru ocuparea pământurilor,
încercând să împlinească mult pomenitul
testament al țarului Petru I, așa că nu fac altceva
decât le stă în fire să facă.
Cât privește Marea Neagră, importanța ei
strategică este una deosebită, întrucât leagă Asia
Centrală, Asia Mică (Anatolia) și Europa de bazinul
mediteranean, este o mare internă care asigură
accesul Europei către Orientul Mijlociu și Asia. Dacă
ne uităm pe harta zonei o să observăm că națiunea
care controlează Crimeea și Caucazul va controla
ușor și Balcanii și implicit schimburile comerciale
dintre sudul și estul Europei. În concluzie, controlul
asupra Mării Negre facilitează efortul Rusiei de a-și
asigura dominația în Europa de Est, Caucaz, estul
Mediteranei și Orientul Mijlociu.
Am să citez în continuare, dintr-un material
publicat de New Strategy Center: „Faptul că Rusia
se concentrează asupra sporirii capacității sale de
soft power și hard power în regiunea Mării Negre,
demonstrează importanța crucială a acesteia
pentru strategia de ansamblu a Rusiei. Cele două
conflicte hibride susținute de Putin în Georgia și
Ucraina, împreună cu sprijinul adesea uitat al Rusiei
pentru Transnistria, reprezintă practic, o mișcare
de învăluire în jurul Mării Negre. Nu este o
coincidență faptul că Rusia a anexat Crimeea în
prima fază a intervenției sale în timpul revoluției
din Ucraina. Ucraina închiriase Rusiei pe termen
lung dreptul de a-și menține bazele pe teritoriul
peninsulei, dar controlul deplin asupra Crimeei îi
oferă o libertate mai mare să-și dezvolte
capacitățile ofensive și defensive, atât terestre, cât
și maritime.
Rusia îmbină superioritatea navală în Marea
Neagră cu influența sa politico-militară crescândă
în statele învecinate. „Separatiștii” pro-ruși rămân
activi în estul Ucrainei, oferind forțelor terestre ale
lui Putin un punct de sprijin pentru eventuale
operațiuni viitoare. Rusia continuă să încurajeze
elementele politice eurosceptice din Balcani și să
organizeze constant exerciții militare commune cu
partenerul său tradițional, Serbia. În acest moment,
puterea politică sporită și poziționarea militară
puternică fac din Rusia un virtual hegemon al
regiunii. Drepturile conferite prin tratate, permit
Rusiei strangularea Mării Negre. În prezent, este
permis accesul tuturor navelor de război străine
prin Strâmtoarea Dardanele în timp de pace.
Aceasta înseamnă că atâta timp cât conflictele în
care este implicată Rusia sunt de intensitate
redusă, Turcia nu poate întrerupe legătura între
Dardanele și estul Mediteranei fără a risca o
confruntare majoră.”
Știind toate aceste lucruri, mă gândesc că Putin
este mult mai interesat de a anexa Rusiei cele două
regiuni separatiste, plus Crimea și tot litoralul
ucrainean, pentru a le tăia acestora accesul la
Marea Neagră și a controla regiunile pomenite mai
sus, în loc să cucerească toată Ucraina. Pentru ce
să-și dorească anexarea unei țări întregi, în care va
avea doar dușmani, pe care o va controla foarte
greu și care-I va înghiți resurse uriașe ? Nu are
motiv, așa cum nu are motiv să-l vrea mort pe
Zelenski, de care are nevoie ca semnatar al
viitorului acord de pace, fiindcă dacă-l voia mort, îi
trimitea de mult o rachetă ghidată de frecvența
telefonului mobil ca lui Dudaev și termina
povestea.
Prin urmare, pe baza celor scrise, trag concluzia că
Vladimir Putin a luat războiul de iarnă drept model
pentru acesta, și-n timp ce toată lumea are ațintită
atenția pe drama ucraineenilor și pe discursurile
președintelui Zelenski, el își vede meticulos de
treabă poziționându-se în Marea Neagră așa cum
își dorește, știind că NATO nu va interveni, pentru
că nu-și dorește război. Cum s-ar spune, a
semnalizat stânga și a făcut dreapta.
Sancțiunile aplicate Rusiei s-au întors deja contra
noastră ca un bumerang și probabil peste câțiva ani
vor fi complet ridicate, în timp ce firmele potrivite,
vor reconstrui orașele distruse ale Ucrainei.
Consider că toate astea ar fi putut fi evitate, dacă
NATO i-ar fi garantat Rusiei că Ucraina nu va fi
parte din NATO (lucru cert dealtfel) și s-ar fi aplicat
prevederile acordului Minsk II, care prevedeau
printre altele autonomie lărgită a zonelor Donbas și
Lugansk.
Acum, o să ne trezim cu un hegemon periculos la
Marea Neagră, controlând rutele comerciale din
estul, sudul Europei cât și spre părțile Orientului
Mijlociu, transformând mare parte a Pontului Euxin
în „Наше море”( adică marea noastră) lucru infinit
mai grav decât garanțiile de securitate cerute
initial.
Ce va fi cu adevărat o să vedem curând. Rău e, că
lucrurile se tot repetă pe planeta Pământ și mulți
dintre noi nu ne dăm seama, pentru că cei care le
cunosc și ar putea să ni le spună, sunt din ce în ce
mai puțini.
 Tribunul
Nr 1633 28 martie-04 aprilie 2022

92. Discursul unui președinte.

Sâmbătă seara la Varșovia, președintele Joe Biden a
ținut un discurs prin care a reafirmat sprjinul NATO
față de alliații săi, mai ales pentru cei din preajma
Ucrainei. Am senzația că vorbind în capitala
Poloniei unde Uniunea Sovietică semna celebrul
tratat militar cu țările din blocul estic, a vrut în mod
simbolic să le arate rușilor, de parcă ar mai fi fost
nevoie, că SUA au ajuns să stăpânească acolo unde
acum 50 de ani, ei erau șefii.
Discursul din Varșovia, seamănă întrucâtva cu
discursul președintelui Ronald Reagan din fața
porții Brandenburg și a zidului Berlinului, în care a
spus celebra propoziție „Domnule Gorbaciov
dărâmați acest zid !”, doar că de data aceasta, Joe
Biden a citat dintr-un ilustru fiu al Poloniei, Papa
Ioan Paul al II-lea, spunând „Nu vă fie teamă !”
Deosebirea dintre cele două discursuri, după
părerea mea, este că atunci Reagan făcea pași
concreți în a învinge URS(S)-ul, pe când acum
președintele Biden tot ceea ce a făcut pentru a-l
opri pe omologul său Putin, a fost cam degeaba,
singurul efect vizibil al sancțiunilor fiind acela că
SUA au devenit principalul furnizor de gaz al
Europei.
Una dintre ideile din discursul președintelui
american, a fost cea referitoare la apărarea
democrației, ocupație principală a domniei sale cât
și a predecesorilor de la Casa Albă, democrație pe
care Rusia o sugrumă. Ce gust și pe rușii aștia:
atâția ani au fost democrați și susținători ai
drepturilor omului și dintr-o data i-a apucat criza și
sugrumă democrația. Până acum, domnul
președinte nu l-a văzut pe cel pe care acuma îl
numește „dictator”, „tupeist” și „mincinos”, cum e?
Nu știa cum au sfârșit Litvinenko, Anna
Politovskaia, Boris Nemțov, Serghei Skripal sau
Navalnîi? Acuma s-a trezit ?
Mai departe președintele american a spus că:
”suntem într-o bătălie pentru libertate între
democrație și autocrație, între libertate și
represiune(…) Această bătălie nu va fi câștigată nici
în câteva zile, nici în câteva luni. Trebuie să ne
întărim pentru lupta lungă care ne așteaptă”. Pe
mine, m-a cam pus pe gânduri delcarația
dumnealui, fiindcă președintele e un om informat,
așa cum este orice președinte de țară pe lumea
asta și dacă spune că ne așteaptă o luptă lungă,
probabil știe ceva, iar dacă se referă la războiul din
Ucraina nu e bine deloc.
Însă dacă se referă la lupta cu autocrația și
represiunea din întreaga lume, aici fiind vorba și de
principalul adversar al SUA, China cât și despre Iran,
Arabia Saudită sau Venezuela, e altceva fiindcă
atunci bătălia asta se va muta pe terenul economic
și diplomatic ceea ce e mult mai bine decât un
război ca cel de acum.
Oricum retorica asta despre război și încă unul de
durată nu-mi place deloc. Parcă după ultima
conflagrație mondială, principalele preocupări ale
popoarelor lumii erau dezarmarea și pacea.
Conflictele se stingeau prin negocieri și
compromisuri, politicienii și presa vorbind despre
pace și soluții diplomatice, pe când acum toată
lumea vorbește despre război, de parcă
intenționează să pregătească mental populația
pentru escaladarea conflictului la nivel mondial.
Mie ceea ce se întâmplă de o lună de zile îmi sună a
pregătire intensă a populației pentru război, prin
toate mijloacele existente, iar discursul
președintelui, extrem de contondent la adresa lui
Putin, cât și declarațiile sale despre ”lupta lungă
care ne așteaptă”, nu fac decât să inflameze
lucrurile, în loc să le stingă.
Firește, domnia sa nu a uitat să reafirme hotărârea
alianței nord atlantice de a apăra „fiecare
centimetru din teritoriul său” justificând astfel
creșterea efectivelor militare din România și
Polonia. De apărat teritoriul NATO, nu mă îndoiesc
că-l va apăra, iar ca tehnică militară, capacități
operaționale și colaborare între arme, generalii
români spun să NATO e peste Rusia, doar că pe
mine asta mă încălzește prea puțin în momentul în
care țara mea va fi transformată în camp de luptă.
Nu pot decît să sper și să mă rog, ca eforturile
domnului președinte Biden, să fie puse în slujba
obținerii păcii, pentru că un mare comandant de
oști asta ar trebui în primul rând să caute, având
drept exemplu vorbele lui Ștefan cel Mare care
încercând să-și scoată sabia din teacă împotriva
boierilor bănuiți de trădare a spus: „Nu vrea să iasă
! Să nu vreau, să vrea să iasă”!
Aștept de la președintele Biden să aibă
înțelepciunea și mărinimia conducătorilor de
glorioasă amintire din istoria lumii, care niciodată
nu-și umileau rivalii, mai ales atunci când aceștia se
comportau ca niște urși furioși așa cum este cazul
acum, pentru că atunci s-ar putea să nu mai fie
nimeni care să consemneze victoria acestei lungi și
probabil ultime bătălii din istoria oamenilor.
 Tribunul
Nr 1633 28 martie-04 aprilie 2022

93. Sfârșitul unei epoci.

BlackRock este o corporație multinațională
americană de gestionare a investițiilor cu sediul în
New York condusă de Larry Fink, un miliardar care
face parte și din consiliul de relații înternaționale al
Forumului Economic de la Davos. Joia trecută,
domnia sa a scris o scrisoare acționarilor
corporației pe care o conduce, pentru a le spune
câteva lucruri.
Unul dintre acestea s-a referit la faptul că războiul
din Ucraina a pus capăt globalizării al cărei suporter
este domnia sa, rămânând credincios pe termen
lung al beneficiilor globalizării și al puterii piețelor
globale de capital. Accesul la capital global permite
companiilor să finanțeze creșterea, țărilor să
sporească dezvoltarea economică și mai multor
oameni să experimenteze bunăstarea financiară a
spus Fink.
Mai departe, ne vorbește despre felul în care
comunitatea internațională a bogaților a pornit
războiul economic contra Rusiei, pe care a eliminat-
o din piețele de capital, accesul la acestea find un
privilegiu, nu un drept și ne spune cum „conflictul
nu numai că a schimbat ordinea mondială care a
existat de la sfârșitul Războiului Rece din anii 1990,
dar a și „exacerbat polarizarea și comportamentul
extremist pe care îl vedem în societate astăzi”.
E supărat de fapt pentru stricarea ordinii mondiale
și a pax americana, al cărei beneficiar direct a fost
el și toți ai lui, că noi ceilalți nu prea am beneficiat
de mare lucru. Ba mai mult, dacă stau să mă uit la
România, ea a rămas săracă lipită pământului
fiindcă nici o industrie productivă de importanță
strategică nu mai e în mâna statului. Toate sunt în
mâna globaliștilor, iar asta se vede foarte bine
acum, fiindcă într-o economie mondială
interconectată, ei se umpleau de bani considerând
planeta proprietatea lor, mutându-și producția
unde aveau chef și erau costurile mai mici, ca să
facă profituri uriașe și să-și satisfacă poftele și
patimile.
Invazia lui Putin le-a stricat jocul, deși acesta îi
avertizase destul de transparent asupra lucrurilor
care se întâmplă acum, în discursul pe care l-a ținut
în februarie 2021 cu ocazia Forumului Economic de
la Davos. Cu acel prilej, citat de Financial Times,
Vladimir Putin a spus că „lumea riscă un conflict
toți împotriva tuturor, dacă problemele de
dezvoltare globală nu sunt abordate” salutând
totodată acordul său cu președintele american Joe
Biden, de a prelungi tratatul New Start care
limitează numărul de focoase nucleare deținute de
ambele țări, ca un pas în direcția corectă, dar a
spus că „controversele cresc în spirală”.
„Există o șansă de a ne trezi în fața unui eșec în
dezvoltarea globală, care este o luptă a tuturor
împotriva tuturor și de încercări de a rezolva
controversele care se profilează prin căutarea de
inamici interni și externi - a mai spus Putin. Situația
s-ar putea dezvolta în mod imprevizibil și
incontrolabil. Cu siguranță se va întâmpla dacă nu
se face nimic pentru a preveni acest lucru a mai
spus el, încheind cu speranța că un conflict global
atât de fierbinte este imposibil în principiu acum.
Chiar sper. Ar însemna sfârșitul civilizației noastre.”
Prin urmare, toți oamenii aștia au fost avertizați. Au
avut semnale de la rus pe toate căile posibile, că
dacă îl elimină din jocurile lor și nu-l bagă în seamă,
le va face probleme. Primul pas că vorbește serios,
a fost la o lună după acest discurs când a început să
aducă trupe la granița cu Ucraina. Chiar să nu-și fi
imaginat bogații aștia și serviciile militare ale
statelor vestice că dacă nu-i fac niște concesii
rusului, acesta le va răsturna taraba ? Atât de siguri
erau pe ei, încât nu au ignorat semnalele venite de
la Putin ? Răspuns: da.
Reântorcându-ne la scrisoarea miliardarului Fink
către ceilalți bogătani, mai reținem că „invazia
Ucrainei de către Rusia a rupt oficial legăturile
transfrontaliere dintre țările care erau deja
tensionate de pandemia de coronavirus, deoarece
companiile și guvernele din întreaga lume vor fi
acum obligate să-și „reevalueze dependențele și să-
și reanalizeze amprentele de producție și
asamblare”.
Adică fiecare o să-și vadă de ale lui, iar ei bogații
investitori, vor rămâne fără o grămadă de bani
investiți în toată lumea, fiindcă dacă națiunile te
vor da afară din ograda lor, ce le vei face tu ? O să
le refuzi privilegiul de a face parte din piețele de
capital pe care le controlezi. Așa și ? Se vor uni între
ele și-și vor crea piețele lor de capital, unde tu nu o
sa mai ai acces și vedem atunci ce faci cu purcoiul
de bani pe care-l ai.
În finalul scrisorii ne arată principala sa îngrijorare,
aceea că atacul brutal al Rusiei asupra Ucrainei a
schimbat ordinea mondială care exista de la
sfârșitul Războiului Rece, în urmă cu mai bine de 30
de ani. Amploarea acțiunilor Rusiei se va desfășura
în deceniile următoare și va marca un punct de
cotitură în ordinea mondială a geopoliticii, a
tendințelor macroeconomice și a piețelor de capital
a mai spus domnia sa, fiind susținut indirect de un
alt investitor influent de pe Wall Street, Howard
Marks de la Oaktree Capital care și-a exprimat
multe preocupări similare în propria sa scrisoare
către acționarii proprii.
Pe măsură ce Rusia este izolată de economia
globală, Marks avertizează că sancțiunile
suplimentare sunt „complicate enorm” de
dependența puternică a Europei de energia rusă și
de nevoia Statelor Unite de a externaliza producția
de cipuri de computer. Aceste aspecte negative ale
globalizării au „facut ca pendulul să revină la locul
de pornire inițial.
Adică s-au întors unde erau acum 34 de ani, când
au profitat de căderea comunismului în Europa, ca
să prăduiască economiile statelor din est sub
cuvânt că le ajută, când în realitate au devenit
proprietarii acestora. Nu zic vorbă mare, fiindcă în
2013 fondul de investiții american, Franklin
Templeton cumpăra 20% din datoria publică a
Ucrainei, ceea ce-l transforma în proprietar al unei
mici părți de țară, iar când industria ta productivă și
economia sunt deținute de companii străine, se
cheamă că acelea îți spun ce să faci.
In acest context al războiului dintre Rusia și
Ucraina, șocurile din lanțul de aprovizionare au dus
la creșterea vertiginoasă a prețurilor la alimente,
energie și alte mărfuri. Piețele au fost târâte în
scădere până acum în acest an, pe fondul
incertitudinii continue cu privire la conflict, cu S&P
500 scăzând cu aproximativ 7% în 2022, în timp ce
Dow-ul a scăzut cu aproape 6% și Nasdaq
Composite, puternic tehnologic, cu 12%. Investitorii
se confruntă cu temeri de inflație reînnoite, chiar
dacă Rezerva Federală se pregătește să majoreze
mai agresiv ratele dobânzilor, datorită
întreruperilor de aprovizionare din cauza
conflictului, care au determinat creșterea prețurilor
la petrol și gaze mai scrie Financial Times.
Cu alte cuvinte, oamenii ăștia pierd bani și influență
iar asta nu le convine deloc. Noi în schimb, am
putea să ne luăm economiile și țările înapoi și să le
dezvoltăm așa cum se întâmpla înainte de
globalizare, prin schimburi economice corecte.
E sfârșitul unei epoci și al unei ordini mondiale, dar
nu așa cum au sperat bogații care conduc lumea și
am putea să folosim sloganul lor „build, back,
better” ( construiește din nou mai bine)
în favoarea noastră, pentru a construi lumea pe
care ne-o dorim noi și nu ei.
 Tribunul
Nr 1634 05 – 11 aprilie 2022

94. ...istul
Titlul de mai sus este un sufix căruia i se pot adăuga
o mulțime de substantive: băs-istul, vaccin-istul,
johann-istul, putin-istul, neomarx -istul, progres-
istul etc. Substantivele acestea reflectă o categorie
de suporteri dedicați trup și suflet unei anumite
cauze de adevărul căreia sunt atât de convinși încât
nimeni și nimic nu-i scoate din ale lor.
Acest comportament le suspendă gândirea și-i
determină să aibă comportamente anormale față
de semenii lor, comportamente pe care le vor
regreta, odată treziți din fanatism. Sunt convins că
veți regăsi această tipologie comportamentală în
oamenii din jurul dumneavoastră pentru că
„...istul” este peste tot. El există de la începutul
lumii și va exista și de acum înainte.
Strămoșii lui sunt toți aceia care au fost înșelați pe
termen mai lung sau mai scurt de oameni vicleni și
bine pregătiți pentru că nu au deschis ochii la
detalii importante care existau chiar sub nasul lor.
M-am confruntat cu „...istul” de foarte multe ori în
ultimii 15 ani, ca odinioară URSS și NATO. Ei bine,
acum un deceniu, credeam încă în opiniile presei, în
buna intenție a politicienilor. Eram prizonier al
sistemului ideologico - politic și funcționam ca orice
alt îndoctrinat politic : nutream convingerea că cei
din tabăra mea sunt buni și ceilalți sunt răi, vedeam
lucrurile în alb și negru : noi și ei.
Era ca atunci când eram copil și mergeam la un film
cu aventuri. Când ieșeam de la film începeam să ne
jucăm între noi de-a ce văzusem în film. Ei bine așa
e și în viața socio-politică. Te uiţi la un talk show
politic, te încarci de „adevărurile” prezentate acolo
de cei din tabăra ta și când revii în lumea reală, îți
cauți împrejurul tău atât pe cei care-ți împărtășesc
ideile ca să te ajute să fi și mai convins de
„adevărurile” tale, cât mai ales pe cei din tabăra
adversă, ca să ai ocazia „să le spui tu lor” tot ce ai
pe suflet referitor la politica pe care o susțin. Te
comporți adică, ca o maimuță, imitând
comportamentele pe care le vezi la politicienii sau
jurnaliștii formatori de opinie la care te uiți ca la
Hristos.
...ismul nu e o alegere. ...ist te naşti. Prima
trăsătura comportamentala pe care am descoperit-
o la ei a fost aceea că le e frica de diversitate.
...istilor le place totalitarismul. Trăiesc cu
convingerea ferma ca au întotdeauna dreptate si
încearcă insistent si agresiv as spune, sa te
determine sa le îmbrăţişezi opiniile, modul de viaţa
si. - foarte periculos - gândirea. In clipa in care iţi
menţii poziţiile, devii ceva extrem de periculos
pentru ei si te vor toca cu insistenta, până când te
vor aduce in pragul nebuniei, ca apoi sa te întrebe
candid “da de ce te enervezi si urli ce ţi-am făcut” ?
...istul e extrem de ignorant. Indiferent cate scoli si
universităţi va avea, va rămâne un ignorant. Nici
unul dintre ei nu citeşte decât ceea ce e specific
meseriei sale, asta in cazul in care meseria si
conştiinţa îl obligă sa se pregătească astfel. Când
nu-l obligă, nu va citit nimic altceva niciodată,
limitându-şi orizontul personal si desigur
cunoaşterea. El face asta, fiindcă aşa cum spuneam
la început, trăieşte cu convingerea ca, are
întotdeauna dreptate si atunci la ce bun sa se
încarce cu opiniile altora care sunt evident
minciuni.
Vorbind despre minciuni, fireşte ca necunoscând
mare lucru despre subiectele pe care le discută, nu
ştie sa vină cu argumente proprii, ci întotdeauna va
apela la opiniile altora si la argumentul suprem : “...
daca nu ma crezi pe mine du-te si întreabă-l pe... X
care are o pregătire certificată în domeniu”. Asta cu
certificarea, este alta fraza tipica a ...istilor. Pentru
că nu au cunoștințe și nu-și pun întrebări ei fac apel
la autoritatea recunoscuta prin diplomă, a altcuiva.
Daca eşti fraier si-l crezi, te-a închis, daca eşti băiat
deştept eviţi capcana.
...istul îți va spune întotdeauna “minţi”, atunci când
nu este in stare sa te combată altfel. E singura lui
forma de opoziţie, insă daca îl întrebi de ce minţi, o
să-ţi dea explicaţii vagi si cam atât. Acest tip de om,
va folosi o gama variata si complexa de arme
psihologice pentru a te umili, a-ţi semăna
neîncrederea in ceea ce afirmi tu sau alţii, te va
face sa te simţi prost, doar pentru ca ai alta opinie
decât el, va deveni ameninţător in sensul ca : “ma
supăr rău pe tine daca continui să-ţi susţii părerea
care ma deranjează”, cu alte cuvinte se va
comporta ca un dictator care încearcă prin orice
mijloace, inclusiv prin teamă, să te controleze.
Asta cu controlul e ceva ce le place ...istilor. Le
place, nu doar sa controleze, dar si sa fie controlaţi.
Prima, deriva din a doua. Sa va explic. Psihologic si
cultural ei se simt de la început inferiori. Urmare a
acestui fapt, ...istul va accepta cu uşurinţă, cu
voluptate chiar, sa fie condus si dirijat aproape ca
un sclav de către un lider pe care îl va simţi
“dumnezeul” lui. Ei bine, acestui “dumnezeu”,
...istul îi va accepta orice, ba chiar îşi va schimba
opinia daca trebuie. Daca liderul va spune ca cerul
e verde si iarba albastră, ...istul va fi de acord cu el
si nu se va gândi nici o clipa ca liderul se înşeală,
fiindcă nu-i aşa, ca si el, ...istul, liderul ce îl conduce
“are întotdeauna dreptate”, deci, înseamnă că aşa
e. Din asta decurge o alta trăsătură de caracter a
...istului : adoră pomenile. Daca accepţi dominaţia
unui lider, a unui tătuc, aştepţi de la acel lider nu
doar sa te conducă de lesă prin viaţă, dar si să-ţi
dea cele necesare traiului, aşa că vei sta cu mana
întinsa către acela sa te miluiască cu cate ceva. Nu
vei avea iniţiative de a-ţi căuta singur mâncarea,
fiindcă poate se supără liderul si pe urmă, “tu şti ce
complicat e” ? Asta este întrebarea care ți se va
adresa ori de câte ori vei avea inițiativa de a ieși din
rând și a încerca să faci ceva ca să-ți fie mai bine.
Deasemenea, nu-ţi va da prin cap sa cârteşti
împotriva liderului pe principiul lui : “tu şti ce se
poate întâmpla”? Aceste două fraze, sunt cele care
au ţinut dictaturile in viaţa oriunde pe planta
noastră.
Amândouă iţi taie orice elan, orice avânt iniţial si iţi
introduc teama de eşec sau de repercusiuni mai
grave asupra persoanei tale sau a celor apropiaţi. E
o tactica perfida si perversă, pe care orice ...ist o
are înnăscuta sau inoculată de copil. Desigur, in
momentul in care nu ai iniţiative personale si stai
cu mana întinsă sa primeşti ceva de la oricine
(patron, stat etc) nu te vei putea numi niciodată om
de dreapta, adicătelea, capitalist așa cum te
consideri opunându-te tuturor celor care sunt altfel
decât tine.
...istul insa nu ştie asta, fiindcă aşa cum spuneam
mai sus, el nu citeşte, deci de unde sa ştie ceva
despre “doctrine politice” si apoi el e un ignorant
care nu accepta decât, cum am spus deja, ce i s-a
băgat in cap de mic, părerile pe care si le-a
construit despre lume si viaţa prin frustrare si
complexe si ce i-a spus tătucul care i-a condus
viaţa.
Din ignorantă si din siguranţa ca are mereu
dreptate, s-a născut un om care, din nefericire, ne
otrăveşte vieţile zi de zi. Nu prin alegerile politice
pe care le face, ci prin aceea ca el aşa se comporta
in toate aspectele vieţii sociale.
Perfidia ...istilor ca si tipologie umana merge pana
acolo încât după ce te, terorizează cu prostia,
răutatea, ignoranța si incultura despre care
vorbeam, când le spui toate astea in fata, tot ei se
supără pe tine ca te iei de ei ! Când încerci sa le
argumentezi ca nu au dreptate, pe lângă clasicul de
acum “minţi” se vor lega de ale chestiuni infinit mai
mărunte ca sa devieze de la discuţia iniţială și să o
aducă unde le convine lor, pentru a nu fi obligaţi sa
răspundă acuzaţiilor ce li se aduc.
Niciodată, sub nici o forma, nu vor accepta sa
răspundă întrebărilor care nu le convin si vor
inventa chestiuni neimportante, in care sa se piardă
discuţia si astfel ei sa scape. Sunt si laşi din cauza
asta. Niciodată ei nu sunt de vina cu nimic,
întotdeauna alţii poarta răspundere, nu ei. Am
văzut ...isti care, dorind sa ia ceva de pe un raft au
scăpat acel ceva pe jos, dar nu ei au fost de vina ca
sunt neîndemânatici, ci altul, ca a pus acel ceva pe
raft într-o poziție greșită. Un alt exemplu este
atunci când se împiedică și desigur, nu sunt ei de
vina ca nu s-au uitat, ci tu că le-ai pus acel ceva de
care s-au împiedicat in cale. Înţelegeţi de ce spun
ca sunt perfizi si ticăloşi ?
In clipa in care spui ca ideea sau personajul pe care-
l suțin sunt de condamnat, te vor întreba inevitabil
“dar ce a făcut rău X sau Y” ? Nu are rost sa va
consumaţi timpul si nervii explicându-le, fiindcă aşa
cum v-am spus deja, nu veți reuşi..
Strict politic, toţi ...iștii se dau capitalişti, democraţi,
oameni de dreapta, care in mod natural luptă
împotriva comunismului, naționalismului,
extremismului, xenofobiei, dictaturii, etc. Aşa cum
a-ţi înţeles deja, ei nu au de unde sa ştie ce sunt
cele enumerate mai sus, fiindcă sunt încuiaţi, nu
citesc, nu se informează și le place să lipească
etichete ridicându-se astfel în ochii proprii.
Astea sunt atitudini clare, de iubitor al dictaturii, fie
ea comunistă sau fascistă. Pe urmă, nu realizează
că toţi cei care fac afaceri (mai mult sau mai putin
legale) câştigându-şi banii singuri, sunt de mii de ori
mai capitalişti si mai de dreapta ca ei.
...istul e ipocrit. Nu va recunoaşte niciodată ce a zis
si ce a făcut daca nu-i convine.
...istul are, deasemenea, tupeu și e mincinos. Te
minte in fata, cu seninătate si daca-i aduci probe că
a minţit, urla tot el : “cum ţi-ai permis sa ma
controlezi și să produci probe contra mea” ?
...istul e snob. Snobismul vine din complexele pe
care le are si din frustrări. Va încerca întotdeauna
sa îţi arate ca are o clasa (sociala) mai sus ca tine si
ca e mai rafinat si mai cult, însă ca orice snob, in
fata unui om normal, nu va reuşi decât sa fie
penibil și să se facă de cacao. Fireşte nu-ţi va
recunoaşte asta, nici tăiat cu sabia.
...istul e fitilist si adora cearta. Oriunde o sa găsiţi
un...ist, în jurul lui e doar ceartă și scandal. Dacă un
...ist, are o perioada relativă de linişte, va face tot
ce poate sa o distrugă. Va inventa scandaluri din
orice, le va provoca cum se va pricepe mai bine, iar
daca nu va putea, va “baga fitile” peste tot doar ca
să-ţi provoace o stare de tensiune sa te termine
psihic.
Rezumând lunga mea expunere, am reuşit sa extrag
după câțiva ani de studiu următoarele caracteristici
ale istului ca si tip uman nenumit pana acuma. El ca
si tipologie există de mii de ani doar ca nu i se
atribuise un nume. Ei bine, experiențele din ultimii
ani ne oferă acest nume : ...istul. Uitaţi-vă bine in
jur si-i veţi recunoaşte în tot ce am scris mai sus.
Complexaţi, frustraţi, naivi, mincinoşi, snobi, cu
tupeu, ipocriţi, nu rezistă fara cearta si scandal,
bagă fitile, adora totalitarismul, cine nu e cu ei e
împotriva lor, nu sunt in stare sa argumenteze cu
ideile proprii nimic, comunişti prin comportament,
laşi, incapabili de nici o iniţiativă personală, acestea
sunt principalele trăsături de caracter ale ...iștilor.
Sfatul pe care vi-l dau este ca, daca aveţi un ...ist pe
aproape, ţineţi-l departe de voi. Face-ţi orice sa nu
ajungă in apropierea sau si mai grav in familia
voastră. ...iştii sunt ca o viperă : in marea
majoritate a cazurilor, te ucid pana la urmă.
 Tribunul
Nr 1634 05 – 11 aprilie 2022

95. Un investitor strategic: diaspora românească.

Îmi asum răspunderea atacării unui subiect extrem
de disputat în țara noastră de ani de zile. E vorba
despre românii care muncesc în străinătate și care
sunt lăudați sau contestați după cum cer orientările
de moment. Exceptând perioada anilor 1990 -2000,
în ultima vreme această comunitate de conaționali
care muncesc în străinătate, este un personaj
colectiv extrem de prezent, în tot felul de chestiuni
care ne privesc pe toți.
Nu cred să existe român fără rude, prieteni ori
cunoștințe care fie au lucrat, fie s-au stabilit
definitiv peste granițele țării, iar eu firește nu fac
excepție, astfel încât scriu acest articol cunoscând
bine poveștile acestor concetățeni ai noștri. M-am
decis să scriu acest articol, după ce am auzit la un
post de radio de largă audiență națională, Europa
FM, următoarea știre: „Deputatul PSD Ionel Floroiu
a afirmat că românii din diaspora nu contribuie cu
nimic la „evoluția statului roman” si că trimit foarte
puțini bani în țară. Totul s-a întâmplat marți, 29
martie 2022, în Comisia de Administrație a Camerei
Deputaților, unde se discuta o propunere legislativă
a USR, prin care ar urma ca diaspora să aibă o
reprezentare parlamentară mai importantă. Acum,
peste 4 milioane de români aflați în străinătate sunt
reprezentați de 6 parlamentari. Județul Teleorman,
de exemplu, are 7 parlamentari la o populație de
circa 360.000 de locuitori.
„Ei nu au nicio contribuție la evolutia statului
român. Nu mai au pe nimeni în România. Nu au mai
venit în România de zeci și zeci de ani. Nu aduc
niciun aport la dezvoltarea socială, economică și
politică a acestei țări. Am auzit chestiunea asta cu
diaspora, că investește în România, că aduce
miliarde, zeci de miliarde. Practic, ce trimite, 200-
300 de euro la cei rămași prin țară, care reprezintă
0,01% din PIB”, a declarat Floroiu.
Mai mult, el a spus că ar face o lege ca toți cetățenii
din diaspora să vină să voteze în România. Să urce
în avion, să dea 200-300 de euro pe bilet și să
voteze, a spus deputatul PSD, Ionel Floroiu.
Firește că reacțiile ascultătorilor nu au întârziat să
apară, ele fiind extrem de contondente la adresa
deputatului în cauza și pe bună dreptate. Nu te
apuci în calitate de parlamentar al poporului care
te-a votat, să arunci în derizoriu munca grea a
unora dintre românii care muncesc în străinătate și
care, se zice, nu s-au dus acolo chiar de plăcere.
Pun sub semnul îndoielii emigrarea unora dintre ei,
fiindcă am destui prieteni și cunoscuți cu firme
având activități lucrative, unde ar avea nevoie de
personal calificat, căruia-i oferă salarii competitive
cu cele din străinătate și care totuși, nu găsesc
oameni. Când reușesc să-i angajeze, aceștia pleacă
după câteva luni să muncească „afară” pentru că se
duc împreună cu un prieten, un cumătru sau o
rudă, că doar n-or fi „proști” să muncească în țară
fiindcă afară câștigă mai mult.
Ei nu pun la socoteală că cele 15% procente în plus,
le dau pe „masă/casă” și ajung tot la banii pe care-i
luau de la firma românească, și am senzația că unii
se duc să muncească afară, din inerția anilor 90, în
care toată lumea emigra în vestul cel plin de
poleială și salarii mari, fiindcă decalajul României
față de lumea occidentală era foarte mare, ceea ce
nu mai e cazul în prezent.
Nu spun eu asta, ci o spun miile de turiști cu care
am luat contact ca ghid în ultimii 17 ani, unii dintre
ei vizitând țara noastră atât în anii comunismului ,
cât și în cei de după revoluție astfel încât pot să-și
dea seama de diferențe. Unii dintre ei m-au
întrebat nedumeriți de ce emigrează românii la ei
să muncească, când satele prin care treceam, erau
pline de case atât de mari și frumoase care nu se
potriveau deloc cu imaginea cocioabelor pe care o
aveau din descrierile muncitorilor români cu care
luaseră contact pînă atunci, mai ales că salariile aici
sunt sensibil egale cu cele din țările lor.
Le-am spus întotdeauna că poate românii s-ar
întoarce să muncească acasă la ei, dacă
conducătorii țării ar da drumul unor proiecte
naționale de reconstrucție a României. Avem de
construit infrastructură rutieră și de cale ferată,
avem de finalizat baraje hidroelectrice începute de
Ceaușescu, termocentrale, avem de cultivat
suprafețe imense de teren și mai ales de prelucrat
produsele agricole pe care să le vindem afară sub
formă de produse finite ( ulei, zahăr, mobilă, mălai,
făină, benzină, motorină etc) nu ca materie primă.
Avem de făcut o mulțime de lucruri care ar pune în
mișcare o mulțime de alte fabrici mai mici, care să
livreze echipamente, mașini-unelte, subansamble,
mâncare, haine, echipament de lucru, unelte și
scule etc, ceea ce ar crea milioane de locuri de
muncă și de posibilități de investiție ale românilor
din diaspora, mai ales că, potrivit datelor Băncii
Naționale, în 2020 remiterile diasporei s-au ridicat
la 3,5 miliarde de euro, adică 1,5% din PIB.
Dacă românii au trimis această sumă atât de mare
acasă, mă întreb ce s-ar putea face cu ea dacă ei s-
ar transforma în investitori care nu doar să
păstreze suma aceasta în România, ci prin activități
productive să aducă alți bani prin exporturi. Pentru
asta e nevoie de un cadru legislativ pe care să-l
creeze statul român, pentru rapiditatea
procedurilor și apărarea investițiilor acestor
oameni de ingerințele baronilor locali sau ale
infractorilor.
Probabil că majorității celor plecați să muncească
dincolo de frontiere, le e greu să vină să
investească, fiindcă nu se pricep la asta și e firesc,
fiindcă nu avem aceleași talente chiar dacă uneori
credem asta. Ar putea însă finanța idei de afaceri
ale rudelor sau prietenilor și să facă bani împreună,
fiindcă altfel cele 3,5 miliarde de euro luate de la
companiile vestice, se vor întoarce tot la ei prin
investițiile pe care acele țări le au la noi, în centre
comerciale, benzinării, bănci și altele de acest fel.
Încheind, cred că românii din diaspora, ar putea
folosi mai eficient banii pe care-i câștigă în Europa
de Vest pentru a îmbunătăți condițiile de viață de
acasă, iar statul român ar trebui să le ofere
condițiile potrivite pentru asta, findcă până acum
nu a făcut nimic, deși s-a bucurat de voturile lor.
Cât despre votul pe care-l dau acești români trăitori
pe meleaguri străine oamenilor politici și despre cât
de moral este acesta, am să scriu în alt număr al
Revistei România Mare.
 Revista România Mare
Nr 1634 05 – 11 aprilie 2022

96. Nealiniații EDITORIAL

Dacă am putea privi de sus situația geo-politică a
planetei Pământ, am observa că există o uniune
între Europa de Vest și Statele Unite ale Americii
care dictează standardele economice și sociale,
după care trebuie să se alinieze toți ceilalți.
Civilizația occidentală, cea mai tânără dintre
civilizațiile planetei dorește să devină dominantă în
raport cu toate celelalte. Să ajungă în faza ei
imperială după 1700 de ani de la naștere.
Așa cum scriam în articolul meu „Cum încep și se
sfârșesc civilizațiile” publicat în două părți, în
Revista România Mare, prin octombrie anul trecut,
această fază imperială începută în anul 1989 începe
atunci când unul dintre combatanți iese învingător
în competiție, ceea ce s-a întâmplat după căderea
regimurilor comuniste din Europa de Est, iar pacea
este asigurată o perioadă lungă de timp,
aproximativ 4 secole, având de a face cu o perioadă
de stabilitate, de prosperitate, de uniformizare a
artei și gândirii.
Din câte vedem că se întâmplă, nu cred că această
„Pax Americana” va dura atât, ci mult mai puțin și e
posibil să avem soarta civilizației bizantine iar
perioada finală a civilizației noastre occidentale, să
fie foarte scurtă. „Barbarii” sub loviturile cărora să
cădem, se găsesc. Așa cum probabil mulți dintre
dvs cunosc, termenul „barbar” a fost dat de către
romani tuturor popoarelor ce nu făceau parte din
cultura romană, nu neapărat celor cu un
comportament violent și războinic. Cu acest sens
de „popor din afara civilizației occidentale” am să-l
folosesc și eu.
Unii dintre acești barbari moderni, s-au unit într-o
alianță economică intitulată BRICS, un acronim al
țărilor care o compun : Brazilia, Rusia, India, China
și Africa De Sud. Acestea sunt țări cu venituri medii,
semnificative din punct de vedere strategic, aflate
în pragul aderării în rândul națiunilor complet
dezvoltate. Cvartetul a validat eticheta BRIC în
2006, cu prima dintre întâlnirile în curs de
identificare a intereselor politice, economice și
strategice comune. În 2010 li s-a alăturat și Africa
de Sud.
Cu toate că economiile acestor țări s-au revitalizat
în mod diferit după pandemie, cea mai vioaie fiind
cea chineză și cu toate problemele pe care le au
între ele, cum sunt spre exemplu cele teritoriale
dintre India si China, tipul acesta de alianță este
unită de multe alte interese, principalul fiind cel al
luptei contra hegemonului actual reprezentat de
Statele Unite ale Americii, pe care vor să-l doboare
spre a-i lua locul, ala cum odinioară barbarii au
atacat și cucerit Imperiul Roman de apus pe ale
cărui resturi au ridicat civilizația occidentală
actuală.
Să vedem care ar fi motivele pentru care aceast
alianță a „noilor barbari” rezistă citând din „Foreign
Policy”: Primul este că instituțiile pot acționa ca
forumuri pentru furnizarea de informații membrilor
lor. Partajarea informațiilor construiește încrederea
între membri și reduce incertitudinea cu privire la
intențiile lor.
În al doilea rând, țările sunt de obicei de acord să
participe doar în instituții care se integrează cu
interesele lor cheie. În mod semnificativ, aceasta
înseamnă că, orice țară dată se va alătura doar unei
instituții care deja se aliniază intereselor sale.
Al treilea motiv este că instituțiile pot îmbunătăți
reputația membrilor, oferindu-le vizibilitate și o
structură prin care pot desfășura activități
complexe, cum ar fi construirea consensului asupra
acordurilor, concretizarea normelor și ideilor
comune, atenuarea conflictelor, gestionarea
dezacordurilor și chiar oferind asistență tehnică.
Unele instituții au mai mult succes decât altele. În
special atunci când schimbul de informații este
consecvent, când o instituție poate discerne
interesele cheie ale membrilor săi și se aliniază cu
acestea și când oferă o structură funcțională care
este îmbunătățită în mod colectiv prin participarea
membrilor, instituția funcționează bine.
Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN)
este un exemplu excelent al unei astfel de instituții.
Membrii ASEAN identifică provocările comune
printr-un proces consultativ bazat pe consens.
Instituția se aliniază cu multe dintre interesele de
bază ale membrilor săi, acționând pe un principiu
strict de neintervenție în treburile interne ale
membrilor săi.
Un alt element care ține împreună aceste țări este
o bancă comună pentru a mobiliza resurse pentru
infrastructură și proiecte de dezvoltare durabilă în
BRICS și alte economii emergente și țări în curs de
dezvoltare. Banca aceasta se numește NDB ( New
Development Bank) o replică dacă vreți, la Banca
Mondială a alianței occidentale.
Privind la războiul din Ucraina, o să vedem că
membrii acestei organizații au avut luări de poziție
unitare în ceea ce privește acțiunile Rusiei, fapt
evidențiat de votul pe care l-au dat în plenul ONU
cu prilejul votării unei rezoluții prin care era
denunțată invazia rusă a Ucrainei. Brazilia a votat în
favoarea rezoluției, iar reprezentantul său
permanent la ONU și-a exprimat îngrijorarea
pentru înrăutățirea situației umanitare – dar s-a
opus secțiunilor care invocau în mod explicit
„agresiunea Rusiei”. Brazilia a criticat, de
asemenea, sancțiunile orchestrate de Occident
împotriva Rusiei. Președintele Jair Bolsonaro – care
s-a întâlnit cu Putin la Moscova cu câteva zile
înainte de invazie – a subliniat „solidaritatea”
Braziliei cu Rusia și de atunci a promis că va rămâne
neutru în ceea ce privește războiul. Surprinzând
mulți observatori, Africa de Sud s-a abținut de la
vot, criticând rezoluția pentru limbajul puternic
formulat împotriva Rusiei. India și China s-au
abținut și ele. Menținând accent pe siguranța
cetățenilor indieni care încearcă să părăsească
Ucraina, India și-a exprimat speranța pentru o
soluționare a conflictului și a cerut respectarea
dreptului internațional, dar s-a abținut de la vot iar
China, superputerea pe care mulți sperau că va
acționa ca un intermediar între Rusia și Occident, a
dat vina pe NATO pentru războiul din Ucraina și a
precizat că prietenia sa cu Rusia „nu are limite” așa
cum scrie The Washington Post.
Vorbind despre China, cred că ea este puterea
mondială cea mai aproape de a se impune în faza
imperială a civilizației occidentale de care nu este
chiar străină datorită unui intens fenomen de
aculturație (preluare de către o comunitate a unor
elemente de cultură materială și spirituală sau a
întregii culturi a altei comunități aflate pe o treaptă
superioară de dezvoltare) a culturii occidentale
europene, începând cu anul 1911 așa că nu ar fi o
problemă, exceptând faptul că așa ceva nu s-a
întâmplat niciodată în istoria omenirii.
Cert e că acești nealiniați cum i-am numit eu, sunt
o forță unită și importantă atâta timp cât ele
constituie peste 3 miliarde de locuitori ai
Pământului și reprezintă aproximativ 25% din
producția economică globală (19,8 trilioane USD,
2018).
Sunt o forță tăcută care pot afecta extrem de rău
poziția diminantă actuală și planurile alianței SUA –
UE care este doar o picătură în oceanul națiunilor
terestre. Problema este că, națiunile ce nu fac
parte din NATO grupul G20, Uniunea Europeană,
Banca Mondială, și toate celelalte organizații create
de acest binom, pot foarte bine să adere la BRICS
lăsându-i pe americani și aliații lor singuri în bula
proprie.
Dacă până acum acest lucru nu s-a întâmplat, e
posibil ca acest război din Ucraina să fie nu doar
sfârșitul globalizării ( o afacere aducătoare de profit
și influență pentru țările din alianța occidentală) ci
și începutul sfârșitului pentru civilizația europeană
așa cum o știam până acum, dacă nu vom aduce în
fruntea ei conducători înțelepți și echilibrați în locul
aventurierilor plictisiți de propria lor viață pe care-i
avem acum.
 Revista România Mare
Nr. 1635 12-18 aprilie 2022

97. Despre contractul social, dreptul la vot și

etică. - Editorial
Omul se naște liber și pretutindeni este în lanțuri,
scrie Jean Jacques Rousseau în lucrarea sa de
căpătâi, intitulată „Contractul Social”. Pentru a
scăpa de aceste lanțuri și a putea trăi liber, omul în
calitatea sa de deținător al puterii sociale și politice,
trebuie să afle un sistem de guvernare care să
asigure libertatea cetățenilor prin pactul pe care
aceștia-l semnează cu statul.
Pactul în sine, contractual social, reprezintă
transferul temporar al puterii de la deținătorii lui
de drept, cetățenii, către reprezentanții lor aleși
prin vot, care trebuie să o exercite în numele și
pentru binele comun al celor care i-au învestit cu
această răspundere.
Pentru Rousseau statul reprezentat de guvernanti,
este o persoană morală a cărei viață este unirea
membrilor săi, ale cărei legi sunt acte ale voinței
generale și al cărei scop este libertatea și egalitatea
cetățenilor săi. Rezultă că atunci când orice guvern
uzurpă puterea poporului, contractul social este
rupt; și nu numai că cetățenii nu mai sunt obligați
să se supună, dar au și obligația de a se răzvrăti.
Ca să delegăm puterea reprezentanților care să
guverneze în numele nostru și pentru noi, aceștia
trebuiesc aleși prin vot. Drepturile electorale ale
cetăţenilor formează o categorie distinctă, fiind
astfel înscrise în constituții ca drepturi
fundamentale şi în legi ca drepturi subiective și au
ca obiect, participarea cetăţenilor la guvernare sau
la constituirea autorităţilor administratiei publice
locale (consilii locale, consilii judeţene, preşedinţi ai
consiliilor judeţene sau primari).
În România, din dispoziţiile art. 36 din Constituţie
rezultă aspectele democratice de nivel
constituţional ale dreptului de vot şi ale votului.
Astfel, o persoană poate vota dacă: este cetăţean
român, are vârsta de 18 ani împliniţi până în ziua
alegerilor inclusiv, este în deplinătatea facultăţilor
mintale şi are aptitudinea morală de a vota.
Egalitatea votului este o concretizare a principiului
constituţional al egalității cetăţenilor şi este
presupusă de universalitatea votului..
Instituția votului există încă de acum 2000 de ani,
romanii exportând peste tot în lumea lor, așa
numitul „jus sufragii” adică dreptul de a vota, de
unde și cunoscuta replica caragieleană „…masă,
sufragiu”. După căderea Imperiului Roman, acest
drept de vot de pe teritoriul statelor române
medievale, este menționat odată cu instituirea
uniunilor de obşti, de bază fiind sistemul cenzitar,
între care censul de vârstă si cel de avere dominau
– ca o dovadă certă de înţelepciune şi putere.
Odată cu Regulamentele organice din 1831, se
organizează prima adunare cu oarecare puteri
legislative, Obşteasca Adunare, pentru ca, odată cu
Convenţia de la Paris din 1858, să se acorde
Adunării Elective o autentică putere legislativă şi să
se ofere principatelor o adevărată Lege electorală.
Prin Legea electorală din 1864 se pun bazele
moderne ale alegerilor în România, determinând
creşterea numărului de alegători şi gruparea
acestora în două categorii: alegători primari, care
votau prin delegaţie şi alegători direcţi, care votau
nemijlocit, la sorgintea reprezentării, fiind tot
raţiuni de ordin censitar. Prin Constituţia din 1866
s-a introdus votul cenzitar şi capacitar, electoratul
fiind împărţit în patru colegii, în funcţie de venit,
profesie şi demnități deținute. La 10 iulie 1917 – se
introduce votul universal, egal, direct, obligatoriu şi
secret.
Menţinând sau dezvoltând dispoziţiile normative
referitoare la alcătuirea şi recrutarea corpului
electoral, aşezământul constituţional din 1923 a
condus la lărgirea sensibilă a dreptului de vot,
creând posibilitatea participării cetăţenilor la viaţa
politică a ţării.
Desi, la prima vedere, noua Constituție din 1938
apărea ca fiind mai extensivă de drepturi
electorale, prin Legea electorală din mai 1939 se dă
expresie pornirilor autocratice ale regelui, votul
universal al cetăţenilor fiind înlocuit cu votul
restrâns al acelora care au împlinit vârsta de 30 de
ani şi erau înscriși în organizațiile profesionale
reprezentate în Parlament, stabilindu-se, totodată,
o nouă procedură de alegere a deputaţilor, ce
asigura constituirea parlamentului din oameni
devotaţi regelui.
Începând cu aceste reglementări introduse în
perioada carlistă, se poate spune că este demarată
o perioadă de restrângere și, apoi, distorsionare
completă a drepturilor electorale, ce va atinge
punctul culminant odată cu instaurarea regimului
comunist, ce va dăinui până la sfârșitul anului 1989.
Revenirea la democrație, în sensul restituirii
drepturilor politice fundamentale românilor, are
loc prin Decretul-lege nr. 92/1990 (14 martie)
pentru alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui
României, Parlamentul Român, fiind alcătuit, din
nou, pe bază bicamerală (Adunarea Deputaţilor şi
Senat). Atât membrii Parlamentului cât şi
Preşedintele României urmau să fie aleşi prin vot
universal, egal, direct şi secret, liber exprimat, iar
reprezentarea populaţiei de toate naţionalităţile în
forul suprem legislativ urma să se realizeze pe baza
sistemului de repartizare în urma votării.
După cum vedeți, votul apare ca o necesitate
determinată de transferul puterii poporului către
reprezentanții săi în cadrul Contractului Social.
Desigur, este clar că cetățenii rezidenți permanenți
ai statului din care fac parte, au drept neângrădit la
vot, însă ce facem cu cei care, din motive cel mai
adesea economice au decis să muncească și să
locuiască pe termen nederminat în alte țări ale
lumii ? Au aceștia dreptul de a vota la alegerile din
țara lor de acolo de unde se află ? Este etic ca ei să
decidă viitorul politic al țării de origine, desi sunt
rupți de realitățile locului ?
Voi prezenta răspunsuri la aceste întrebări cu
ajutorul unui document redactat de Institutul
Internațional pentru Democrație și Asistență
Electorală cu sediul la Stockholm în Suedia, intitulat
„Voting Abroad”. (International Institute for
Democracy and Electoral Assistance)
Conform acestui document, în anul 2005 existau
aproximativ 190 de milioane de emigranți, ce
constituiau și constituie o formidabilă forță politică,
ce poate influența decisiv rezultatele alegerilor
naționale, așa cum nu o data s-a întâmplat și la noi.
Votul extern este permis în prezent de 115 țări și
teritorii din lume.
Din aceste țări, aproximativ două treimi permit
tuturor cetățenilor lor un vot din străinătate, iar o
tremie, limitează parțial dreptul la un vot extern. O
sută cincisprezece țări, sau mai mult de 50 la sută
din democrațiile lumii.
Restricțiile care apar, au legătură cu timpul
petrecut de cetățean în străinătate sau de
activitatea desfăşurată aici. Dreptul expatriaților de
a vota la alegerile din țara lor de origine, variază în
funcție de legislația țării respective. Unele țări (cum
ar fi Franța) acordă cetățenilor lor expatriați
drepturi de vot nelimitate, identice cu cele ale
cetățenilor care locuiesc în interiiorul granițelor
naționale.
Alte țări, permit cetățenilor expatriați să voteze
doar pentru un anumit număr de ani după
părăsirea țării, după care nu mai sunt eligibili să
voteze (de exemplu, în Turcia e vorba de 6 luni, în
Australia de 6 ani, în Canada de 5, apoi 15 ani
pentru Anglia și 25 de ani pentru Germania).
State ca Irlanda, își rezervă dreptul de vot numai
cetățenilor care locuiesc în acea țară,
deposedându-și cetățenii expatriați de drepturile
lor de vot, odată ce părăsesc țara lor de origine.
Decizia cu privire la tipurile de alegeri pentru care
se va aplica votul extern este importantă. Se referă
nu numai la considerente politice și instituționale
(care instituții și ce niveluri de guvernare ar trebui
influenţate de voturile alegătorilor din străinătate?)
ci și la considerente tehnice și logistice, în mare
parte legate de tipul de sistem utilizat de a alege
legislativul sau președintele și la procedurile care
vor fi folosite pentru votul extern.
Acolo unde votul extern este permis doar pentru
un singur tip de alegeri, cea mai comună practică
este aceea de a-l permite doar pentru alegeri
legislative, cum este cazul în 31 de țări, în timp ce
14 țări permit votul extern numai pentru alegerile
prezidențiale.
Iată că, problema aceasta a votului expatriaților
este una internațională facând obiectul unor studii
serioase, nu doar a discuțiilor la nivel de social
media, purtate de obicei „după ureche”. O să
vedeți în cele ce urmează, că țări cu democrații
consolidate de sute de ani și recunoscute la nivel
mondial pentru acest lucru, nu acordă cetățenilor
lor ce s-au stabilit în afara țării de origine, dreptul la
vot pentru toate tipurile de alegeri, considerând
lipsit de etică ca aceștia să influențeze viața
concetățenilor lor, ale cărei greutăți nu le cunosc.
Pomeneam mai sus de cele 31 de state care
acceptă expatriaților lor, adică diaspora mai pe
romaneste, să voteze doar la alegerile
parlamentare și am să enumăr dintre ele doar
câteva mai cunoscute: Australia, Belgia, Cehia,
Germania, Grecia, Japonia, Luxemburg, Olanda,
Islanda, Africa de Sud, Turcia și Marea Britanie.
Acestora li se adaugă state, în special din America
Centrală și de Sud, care permit participarea doar la
alegerile prezidențiale, dar și un grup de 20 de țări
care permit diasporei să voteze la alegerile
parlamentare, prezidențiale însă nu și la
referendum. Din acest grup de state face parte și
România: Argentina, Bulgaria, Cape Verde, Croatia,
Djibouti, Equatorial Guinea, Georgia, Ghana,
Guinea, Indonesia, Israel, Mozambique, Namibia,
Nicaragua, Philippines, Romania, São Tomé and
Principe, Senegal, Singapore, Syria.
Lecturând aceste liste, vedem că statele spre al
căror exemplu democratic și politic tindem, nu se
află în compania noastră a celor care oferim largi
drepturi democratice expatriaților noștri, ci le oferă
doar dreptul de a vota la alegerile parlamentare, nu
și la cele prezidențiale, ca să nu mai vorbesc că
unele din țările pomenite mai sus, după o anumită
perioadă de timp petrecută în afara țării, îți retrag
dreptul la vot.
Așadar, iată că diaspora românească are mai multe
drepturi în materie de vot decât au cetățenii unora
dintre statele în care expatriații români muncesc și
cu toate astea, la fiecare alegeri au nemulțumiri. O
fi din cauză că noi românii suntem extrem de
cârcotași ca nație sau că odată ieșit din România în
lumea civilizată ai senzația că poți și trebuie, ca
unul mai deștept și mai luminat decât cei rămași
acasă, să decizi tu în numele lor?
Dacă ai plecat de aici fiindcă ai considerat că
România e o țară de c…t, cum am auzit pe mulți
expatriați exprimându-se și-ți place așa de tare în
Spania, Italia, Franța sau Marea Britanie, ar fi
normal ca după 5 ani de la stabilirea „afară”, să-ți
pierzi dreptul de vot, cum se întâmplă spre
exemplu în Canada. Problema e că nici un guvern
nu va lua o astfel de decizie, de frică să nu
stârnească nemulțumirea masei de votanți
diasporeni și să piardă puterea.
Nu ar fi mai bine dacă tot îți pasă de țara ta, să
rămâi aici și să schimbi lucrurile care nu-ți plac,
lovindu-te de ele zi de zi, decât să le judeci de la
distanță în mod superficial și după ureche, sub
influența ideilor din occident, care s-au dovedit nu
odată a fi inaplicabile și nepotrivite nouă românilor
? Ba cred că da.
Scriam în articolul de săptămâna trecută despre
cum ar putea deveni diaspora un investitor
strategic al României și mă gândesc că înainte de a
decide cine și cum să conducă țara lor dar și a
noastră, ar trebui ca cele 4 milioane de români să
se întoarcă în patrie, investindu-și banii aici,
folosind ceea ce au învățat de prin țările prin care i-
a purtat viața, și presând astfel pe guvernanți să
schimbe lucrurile care nu le convin nici lor, dar nici
nouă.
Așa ar trebui, însă doar o mica parte dintre acești
compatrioți ai noștri vin să producă ceva în
România. Covârșitoarea majoritate își construiește
vile și-și cumpără mașini la modă, adică le dă înapoi
vesticilor banii pe care i-au câștigat extrem de greu
acolo. Altceva ar fi dacă investind banii câștigați în
activități productive, ar exporta bunurile și ar
atrage bani în țară.
Diaspora e într-adevăr o forță politică importantă a
României, formată din oameni care clamează bune
intenții în a-și ajuta țara (desi toți spun că au plecat
ca să le fie mai bine lor și familiilor lor) însă tot ceea
ce a făcut pînă acum această forță, a fost să aducă
la putere tot felul de nepricepuți, pe care după
aceea nu mai știau cum să-i injure.
Ce nu înțeleg acești oameni, este că la un moment
dat vor muri, iar copii lor, integrați de mici în țările
adoptive, nu vor mai da nici măcar o ceapă
degerată pe țara natală, pe care o vor lăsa la
discreția celor contra cărora, astăzi, părinții lor
luptă.
E timpul dragi compatrioți să vă întoarceți aici, să
porniți afaceri prospere, productive, să candidați
chiar în alegeri alături de noi, pentru ca împreună
să ducem țara asta la un nivel de bunăstare și
demnitate pe care toți ni-l dorim, fiindcă numai
împreună putem reuși.
 Tribunul
Nr. 1635 12-18 aprilie 2022

98. Credulii
Credulul este o persoană care crede ușor ceea ce i
se spune, fără să se obosească să verifice. Firește că
procedând astfel are parte de surprize neplăcute.
Uneori își recunoaște credulitatea, alte ori nu. Dacă
își dă seama că a greșit, sau dacă orgoliul îl va lăsa
să-și recunoască greșeala, va învăța și se va corecta,
dacă nu, va avea de pierdut în continuare.
Credulitatea e în strânsă legătură cu ignoranța și cu
o neutilizare a discernământului de către credul. Ca
să poți discerne între bine și rău, trebuie să ai niște
etaloane la care să te raportezi, și să folosești
gândirea critică în permanență, adică acea gândire
disciplinată, care este clară, rațională, analitică,
deschisă la minte și bazată pe dovezi.
Ei bine, gândirea critică și mai ales ultima sa
caracteristică, au fost suspendate de la începerea
războiului din Ucraina. Mă uit în jur și nu-mi vine să
cred ce văd : de la liderii politici importanți ai
Europei până la oameni de afaceri și jurnaliști care
se exprimă în media, toți și-au suspendat rațiunea
comportându-se ca niște subiecți pavlovieni
reacționând la stimulii care li se aplică, iar asta mie
mi se pare îngrozitor !
De acum 43 de zile, toate categoriile profesionale
pomenite mai sus, confirmă orice știre venită de la
armata ucraineană și de la televiziunile din această
țară, fără să o verifice și să adopte o atitudine
rezervată așa cum ar fi normal. Acești oameni către
care care privim noi, marea masă populară,
certifică lucruri neverificate, care ne stârnesc unora
dintre noi emoții nesănătoase ce ne împing la acte
necugetate.
Știri ca cea despre ucraineeanca ce a doborât o
dronă militară rusească cu un borcan de murături
sau cu pilotul denumit fantoma din Kiev care se
bătea singur cu aviația rusă, cu soldații de pe Insula
Șerpilor ce fuseseră considerați morți deși trăiau,
cu masacrul din Bucha sau cel cu fetița de 9 ani
violată, omorâtă și însemnată de soldații ruși cu
litera Z, sunt niște știri atât de „năzdrăvane” ca să
mă exprim elegant, încât trebuie să fii avid rău
după gulgute, ca să le înghiți pe nemestecate.
Bunăoară, nimeni nu și-a pus întrebarea cum a
reușit bătrâna aceea să doboare o dronă militară cu
borcanul de murături. Probabil majoritatea
oamenilor s-au gândit la o dronă cu care fac
amatorii poze din aer și care poate fi cumpărată din
orice magazin cu 500 de lei. Nu s-a întrebat nimeni
cum de operatorul acelei drone militare nu a văzut
bătrâna care se pregătea să dea cu borcanul în
dronă și nu s-a ferit. Nu mai spun că dronele
militare sunt mai mari ca cele din magazin, mai
grele și mai sunt și înarmate.
În privința pilotului denumit „Fantoma din Kiev”,
absolut nimeni nu s-a întrebat unde sunt epavele
avioanelor doborâte de acesta, ca să vedem
certificarea victoriilor aeriene și nici de pe ce
aeroport militar decolează și aterizează, când toate
agențiile de presă vorbeau de distrugerea
infrastructurii militare ucraineene a radarelor de
sol care direcționează avioanele în luptă cât și de
faptul că Su 30 poate lovi un MiG29 de la zeci de
kilometri distanță, astfel încât era puțin probabil să
ajungă în raza armelor „fantomei din Kiev”.
Nu si-a pus nimeni întrebări privind corectitudinea,
certitudinea și adevărul știrilor venite din Ucraina
de la armata și televiziunea locală, fără să existe
nici o sursă independentă care să le verifice. Orice
jurnalist din lumea asta învață regula conform
căreia, fiecare informație se verifică la cel puțin trei
surse independente, înainte de a o înfățișa
publicului. Cu toate astea, jurnaliștii de azi publică
cu titlul de adevăr, orice transmit ucraineenii, deși
nu există nici un jurnalist străin pe frontul de acolo
care să ia contact nemijlocit cu toate cele ce se
întâmplă și să relateze în consecință.
Oamenii morți pe stradă de la Bucha, au fost puși
de autoritățile ucraineene în cârca rușilor, așa cum
procedează oricine în caz de război cu inamicul său:
îl acuză și de ce nu a făcut, ca să fie sigur de
victorie, dar în cazul morților de aici nu ai cum să fii
sigur de veridicitatea informațiilor, pînă nu afli
identitatea acelor oameni și nu investighezi
probând cu martori totul, așa cum au făcut aliații la
Nurenberg cu criminalii naziști de război. Păi parcă
USA și UE spuneau că ei susțin statul de drept. S-au
răzgândit ? Cum îl acuză ei pe Putin de crime de
război dacă nu pot proba nimic ? Judecătorii judecă
pe probe, nu pe vorbe și păreri că de aia e stat de
drept.
Din aceeași categorie de știri, este cea cu o fetiță
de 9 ani violată, ucisă și însemnată pe trup cu litera
”Z”, crimă atribuită armatei ruse. Nu s-a întrebat
nimeni de ce oamenii aceia care au violat și au ucis,
au însemnat litera Z pe trupul fetei, astfel încât să
dea indicii clare despre identitatea făptuitorilor ?
Unde ați mai auzit dvs de infractor care să lase
semne evidente despre identitatea sa? Eu am auzit
însă despre făcături de felul ăsta. Ba chiar le-am
văzut prin filme, ca și dvs dealtfel.
E foarte posibil ca toate aceste știri să fie adevărate
în realitate, dar este obligația ta de jurnalist, de
politician și de conducător de popoare, să oferi
celor care te privesc informații probate, nu fantezii,
așa cum din neglijență cei de la postul Antena 3 ne-
au prezentat imagini dintr-un joc pe calculator,
drept atac aerian.
Sunt dezamăgit de comportamentul acestor leader-
i de opinie, pentru că dacă ei se comportă așa, ce
pretenții să am de la „nea Gheorghe” de pe stradă,
care nu are nici cunoștințele lor și pe cale de
consecință nici nu-și pune îmtrebări, fiindcă e
convins că dacă „domnii cei mari de la televizor,
Bruxelles, Washington sau București” au zis așa,
înseamnă că așa e, fiindcă el le acordă toată
încrederea lui.
Cu toate astea, constat că atît pe vremea
Pandemiei cât și acum, procentul românilor zăpăciți
de propagandă nu e unul foarte mare și probabil el
va scădea, pe măsură ce va trece timpul. Cert e că
pe timp de război, dezinformarea, diversiunile,
manipulările și propaganda sunt ceva firesc.
Depinde numai de noi să filtrăm informațiile și să le
supunem gândirii critice, documentându-ne pentru
a nu ne lăsa păcăliți și influențați, pentru că asta
ne-ar putea determina să avem comportamente pe
care le vom regreta mai târziu.
 Tribunul
Nr. 1635 12-18 aprilie 2022

99. Drumul mătăsii și războiul din Ucraina.

Drumul mătăsii, deschis acum peste 2000 de ani de
China pentru schimburile comerciale, este cunoscut
în întreaga lume. Acesta a fost un drum pe uscat,
destinat schimburilor comerciale, ce pornea din
oraşul Chang’an în China, străbatea Asia Centrală,
Asia de Sud şi cea de Vest şi ajungea până în Europa
şi Africa de Nord.
Prin reţeaua drumului mătăsii se făceau legături şi
schimburi frecvente între est şi vest. O serie de
culturi şi plante originale din ţările vestice au
pătruns în China prin intermediul Drumului mătăsii,
precum ardeiul, morcovul, piersicul, pepenele.
Drumul mătăsii a cunoscut o prosperitate
nemaiîntâlnită în perioada dinastiei Tang. Atunci au
ajuns în China multe blănuri, bijuterii, apă de
colonie, vase de sticlă, articole de aur şi argint,
confecţii, precum şi muzică, dansuri, preparate
culinare etc. Concomitent, diverse materiale şi
tehnologii chinezeşti au fost transportate, pe acest
drum, către ţări din Asia, Africa şi Europa, ca
mătasea şi tehnica creşterii viermilor de mătase,
tehnica de fabricare a hârtiei şi cea tipografică,
vase lăcuite, porţelanuri, praful de puşcă, busola şi
multe altele, aducându-se o mare contribuţie la
civilizaţia mondială.
Am scris toate acestea ca să ne reamintim
împreună importanța deosebită a acestei căi
comerciale. Aceasta a supraviețuit imperiilor pe
care le-a conectat de-a lungul anilor până prin sec
al XVI-lea, când în urma descoperirii Americii,
interesul comercial s-a mutat spre noile teritorii,
ceea ce a dus la decăderea Drumului Mătăsii. În
ultimii 10 ani însă, China ajunsă o putere
comercială și economică globală de prim rang,
dorește revitalizarea sa, iar această inițiativă e
posibil să fi fost unul dintre motivele ce l-au
determinat pe Vladimir Putin, să declanșeze
războiul din Ucraina, fiidcă refuz să cred că a
început un război doar fiindcă așa i-au șoptit vocile
din capul lui.
Cele pe care le-am citit zilele astea în publicația
„The Diplomat”, îmi întăresc părerea că interesele
lui Putin pentru Ucraina sunt mult mai complexe
decât dezarmarea și denazificarea cum ne-a spus
el.
The Diplomat, este o revistă internațională de știri
online care acoperă politica, societatea și cultura
din regiunea Indo-Pacific având sediul în
Washington, D.C. Aceasta, a publicat pe 10 martie
2016 articolul intitulat „De ce China este interesată
de Ucraina”? scris de Olena Mykal, profesor
asistent în științe politice la Universitatea Națională
Kyiv-Mohyla Academy.
Doamna profesor, ne spune că „Guvernul chinez a
făcut alocări uriașe de fonduri către Noul Drum al
Mătăsii prin mecanismele Băncii Asiatice de
Investiții în Infrastructură (100 de miliarde de
dolari) și Fondul Drumul Mătăsii (40 de miliarde de
dolari). Dacă adăugăm la acestea investițiile
private, valoarea totală ar putea ajunge cu ușurință
la 1 trilion de dolari.
Unele țări prezintă un interes deosebit pentru
China. Printre acestea se numără și Ucraina, unde
interesul Chinei este condus de mai mulți factori
cheie. Acești factori includ locația geografică a
Ucrainei și potențialul acesteia de a deveni un
important centru de tranzit în cadrul OBOR (
acronim pentru Noul Drum al Mătăsii intitulat One
Belt, One Road) pe lângă acordul de liber schimb
dintre Ucraina și UE.
Până aici toate bune. Acum însă, începe partea care
mie mi-a atras în mod deosebit atenția, fiindcă
suma acea fabuloasă de 1 trilion de dolari, pe care
nici nu știu s-o scriu, cum vine vorba, ocolește
Rusia. Da, o ocolește, fiindcă dacă privim harta
zonei este clar că Ucraina și nu Rusia, este situată
de-a lungul rutei terestre din China către UE, ceea
ce face din teritoriul Ucrainei un loc atractiv pentru
amplasarea unui important nod de tranzit. Deși
infrastructura ucraineană nu este la fel de bine
dezvoltată ca cea a Poloniei sau Turciei, acesta este
un deficit ușor de corectat pe termen mediu.
Tocmai din acest punct de vedere, în decembrie
2013, în timpul vizitei fostului președinte al
Ucrainei Viktor Ianukovici în China au fost semnate
o serie de acorduri, printre care un memorandum
privind construirea unui nou terminal în Crimeea
care era programată să devină un mare centru de
tranzit, iar China urma să investească aici, 13
miliarde de dolari.
Anexarea Crimeei de către Rusia, în anul 2014 a dat
peste cap aceste planuri, motiv pentru care China
s-a reorientat spre sudul Ucrainei, în special în
regiunile Odesa și Mykolaiv, care se bucură de
acces la Marea Neagră. Vedeți ce coincidență
interesantă ? Exact Odessa și Mikolaiv le pisează
acum rușii, determinându-mă să cred că fac asta nu
doar pentru a rămâne ei hegemon la Marea Neagră
cum scriam în editorialul de acum două săptămîni,
intitulat „Când Putin semnalizează stânga și face
dreapta” ci și ca să ajungă să încaseze legal, banii
chinezilor.
În acest context, afirmațiile repetate ale
conducătorilor Chinei, ce spun că alianța dintre ei și
Rusia e tare ca o stâncă, au un alt înțeles, la fel ca și
puțina grijă pe care Putin o are față de sancțiunile
europene și americane, fiindcă știe că banii veniți
de la chitai, o să-i permită să-și aducă economia la
un nivel mulțumitor.
O să vă gândiți poate, că acest Nou Drum al Mătăsii
sau OBOR, va fi din nou abandonat, fiindcă
europenii și americanii vor refuza să facă afaceri fie
și tangențial cu Rusia. Se poate, dar nu cred, fiindcă
China este al doilea cel mai important partener
comercial al UE, după SUA, reprezentând 14% din
totalul comerțului extra UE în 2014. Importurile UE
de mărfuri din China a crescut semnificativ în
ultimul deceniu, de la 129,2 miliarde EUR (141,7
miliarde USD) în 2004. la 302,5 miliarde EUR în
2014. Exporturile s-au triplat în 2004-2014,
ajungând la 164,7 miliarde EUR în 2014.
Această tendință va continua, deoarece atât UE, cât
și China sunt dornice să-și aprofundeze relațiile
comerciale. În acest context, chiar dacă doar unele
dintre mărfurile care își fac drum spre și dinspre
China și UE ar trece prin teritoriul ucrainean, care
probabil după război va rămâne Rusiei, aceasta ar
putea să devină o nouă legătură importantă de
tranzit de marfă între China și UE. Cu alte cuvinte
dacă nu vor să fie trimiși cu 100 de ani în urmă,
europenii vor trebui să accepte.
Chinezii au probat deja un tren de marfă care să
acopere distanța dintre sudul Ucrainei și China.
Trenul pleacă din portul de la Marea Neagră
Illichivsk, lângă Odesa, cu destinația Georgia,
Azebaijan, Kazahstan și în cele din urmă China.
Include feriboturi peste Marea Neagră și Marea
Caspică (Illichivsk-Batumi și Portul Alat-Aktau) și
face parte din Ruta Internațională de Transport
Transcaspică. Întregul traseu către China este de
5.475 km. Prima încercare a părăsit Ucraina pe 15
ianuarie a acestui an și în 15 zile a ajuns la granița
kazah-chineză. Specialiștii recunosc că va fi posibil
să se reducă timpul de livrare între nouă și zece
zile.
Un alt aspect al interesului Chinei pentru această
zonă și legat pentru Drumul Mătăsii este piața
cerealieră din Ucraina, motiv pentru care, Noble
Agri din China, deținută în totalitate de COFCO
(China National Cereals, Oils and Foodstuffs
Corporation), are două active în Ucraina. Prima
este situată în Mariupol. Este un complex de
procesare a semințelor de floarea soarelui cu o
capacitate zilnică de zdrobire de 1.500 de tone
metrice și o capacitate de depozitare de 180.000 de
tone metrice. A doua instalație este un terminal
portuar de cereale nou construit din Mykolaiv, care
are o capacitate de transbordare de 2,5 milioane
de tone pe an și o capacitate de stocare de 125.000
de tone.
Ucraina este singura țară europeană în care Noble
Agri are o prezență și concurează cu companii
americane atât de mari precum Cargill, Monsanto
și Bunge. Mai mult, Noble Agri aprovizionează
mărfuri în vrac din regiuni cu costuri reduse și le
furnizează piețelor cu cerere cu creștere mare, în
special în Asia și Orientul Mijlociu. De exemplu,
este principalul furnizor de porumb și făină de soia
în Arabia Saudită. Prin urmare, pe lângă asigurarea
produselor agricole către China, Noble Agri
concurează și pe piața globală cu alte companii, în
principal americane.
Înțelegeți acum că interesul rușilor de a captura
Mariupol și Mikolaiv nu e doar unul militar, ci și
unul cu bătaie lungă pe viitor, privind comerțul cu
cereale al țării lor.
Am considerat acest război unul ciudat încă de la
început și cred că pînă la urmă, noi am picat ca de
obicei prost, fiindcă sancțiunile pe care
organismele din care facem parte le-au aplicat
Rusiei, s-au întors împotriva noastră, iar Putin își va
ridica economia și rubla cu ajutorul chinezilor și a
partenerilor din BRICS, lângă care e posibil să vină
și alte țări nemulțumite de hegemonul american,
iar Europa se va trezi plătind cu bani grei, gazul
lichefiat cumpărat de la noul jupân american cât și
armele cu care să se apere contra Rusiei.
Oricum, e posibil ca lucrurile să se schimbe în
viitorul apropiat, fiindcă după ce Victor Orban a
câștigat detașat alegerile, cred că și președintele
Macron va fi debarcat de la putere lăsând UE fără
un om de încredere și e posibil ca alegătorii să-și
arate voința în toate țările în același fel inclusiv în
România unde, sper eu, Partidul Vadimist Român ar
putea atrage voturi importante la alegerile viitoare.
Despre asta însă, vom discuta în articolele
următoare.
 Revista România Mare
Nr 1636 19-25 aprilie

100. Extrema ticăloșie și dublă măsură.

Doresc de ceva vreme să scriu despre acest subiect

și iată că am în sfârșit prilejul să o fac. De când
citeam România Mare am luat contact cu etichetele
aplicate acesteia cât și lui Corneliu Vadim Tudor,
una dintre el fiind cea de extremă dreapta. Pe
fondul alegerilor din Franța, văd iarăși eticheta
aceasta plasată pe numele doamnei Marine Le Pen,
lucru ce m-a determinat să cercetez încă odată
problema mai îndeaproape.
Înainte de a începe să disec definiția extremei
drepte, de a cărei frică unii tremură, trebuie să vă
reamintesc faptul că spectrul politic este
asemănător unei axe imaginare, care se extinde la
stânga și la dreapta unui centru politic. Pozițiile
apropiate de centru, cele mai moderate, poartă
denumirile de centru-stânga și centru-dreapta.
Extrema stângă și extrema dreaptă, sunt situate
spre capetele axei. Diversele mișcări politice ocupă
poziții de-a lungul acestei axe, determinate după
doctrina politică ale acestora.
Politica este deseori divizată în stânga și dreapta,
iar acești termeni, provin din timpul Revoluției
Franceze din 1789, când cei ce-l sprijineau pe rege
stăteau în partea dreaptă a Adunării, iar cei care
sprijineau formarea republicii stăteau în stânga. În
mod tradițional, stânga include social democrația,
socialismul, comunismul și, după unele categorisiri,
anarhismul. Totodată, dreapta include liberalismul,
monarhismul, conservatorismul, naționalismul și
fascismul. Așadar, partidele de dreapta sunt mai
conservatoare față de celelalte. Extrema dreaptă ar
denumi după definiția unanim acceptată, partidele
cu caracteristici xenofobe, fasciste și rasiste, ba
uneori chiar și pe cele naționaliste. Să le luăm pe
rând.
Numim xenofobie, frica sau ura față de străini și de
necunoscut. Aceasta nu se referă numai la repulsia
față de o etnie, o cultură sau o religie diferită, dar și
la frica de oameni necunoscuți și de concepte
necunoscute. Forme ale xenofobiei pot include
rasismul sau homofobia. Așadar, e clar. Când
singurul tău motiv de a urî o etnie, o cultură, o
rasă, o orientare sexuală sau o religie, este acela că,
deși oamenii aceia nu ți-au făcut nimic rău, tu-i
urăști, vorbim de xenofobie, rasism, homofobie.
Forme ale xenofobiei sunt frica de oameni și
concepte necunoscute sau homofobia. Dacă mă
refer la frica oameni și de concepte necunoscute,
atunci pot numi xenofobă toată populația
globului, inclusiv pe cei care spun ca naționalismul
e extremist, fiindcă le e frică de un concept pe care
nu-l cunosc și de oamenii care-l susțin. Aș mai
putea să-l numesc xenofob pe cel căruia-i este frică
de hoțul, persoană necunoscută, care-i intră
noaptea-n casă ca să-i fure sau să-i facă rău. Sau
aici e altceva ?
Întrebarea este dacă mai putem fi xenofobi sau
rasiști, atunci cînd frica sau ura față de străini, se
bazează pe agresiunile pe care acei străini le-au
făcut sau le fac împotriva noastră. Eu cred că nu.
În acest caz vorbim despre o apărare firească a
ființei umane sau a națiunii, față de acele rase,
etnii sau religii care le-au cauzat prejudicii. Poate
fi acuzată Marine Le Pen de xenofobie, pentru că
vrea să expulzeze infractorii sau teroriștii de altă
rasă, etnie sau religie decât cea franceză ? Sigur,
nu.
Cât despre homofobie, ca termen prin care se
definește un complex de emoții precum anxietatea,
dezgustul, aversiunea, furia, stinghereala și frica pe
care le simte o persoană față de cineva care se
identifica cu comunitatea LGBTQ, nu cred că
cineva, vreodată, va avea un astfel de
comportament decât față de propaganda și
promovarea homosexualității în societate și mai
ales în școală. Vreau să vă amintesc că în ultra
civilizatul Imperiu britanic, acum 250 de ani,
puteai fi ucis fără multă vorbă, dacă erai dovedit
homosexual.
Altă componentă a ceea ce se numește extremă
dreaptă, este fascismul. Fascismul este o ideologie
politică radicală și autoritară, definită în primul
rând, de un naționalism radical (numit și
"ultranaționalism") de o putere dictatorială, de
suprimarea opoziției și de o puternică regimentare
a societății și a economiei. Fasciștii încearcă să
organizeze o națiune în conformitate cu
perspectivele, valorile și sistemele corporatiste,
inclusiv sistemul politic și economia.
Ei susțin crearea unui stat totalitar, cu un singur
partid, care urmărește mobilizarea în masă a unei
națiuni și crearea unui ideal „om nou”, pentru a
forma o elită care reglementează prin îndoctrinare,
educație fizică și politici familiale, inclusiv
eugenism. Fascismul este anticomunist,
antidemocratic, antiindividualist, antiliberal,
antiparlamentar, anticonservator, antiburghez și
antiproletar și în multe cazuri, anticapitalist.
Ținând cont de această definiție, aș putea spune că
un comportament ce poate fi interpretat ca
fascist, au conducătorii Uniunii Europene, care
aplică din plin conducerea corporatistă a uniunii,
vor să creeze un om nou, apropos de definiția
„noul normal” pe care ei au lansat-o, sunt
anticomuniști, anticonservatori, nu le place
proprietatea privată individuală, cât despre
îndoctrinare avem cu toții suficiente exemple.
Dacă mă uit în programul politic al doamnei Marine
Le Pen dar și al lui Vadim Tudor de acum 30 de ani,
nu găsesc nici xenofobie și nici fascism, așa cum le-
am definit mai sus. Atunci de ce au fost (sunt)
amândoi acuzați de asemenea comportamente,
chiar de către niște oameni care prin ceea ce au
făcut și fac, au mai multă legătură cu cele două
curente politice decât ei? Fiindcă doamna Marine,
se opune modelului globalist bazat pe amestecarea
raselor și a credințelor, într-o formă care să convină
celor ce se visează stăpânii planetei uitând că vor
muri la un moment dat, cât și pentru că își dorește
un model economic care să ofere libertatea fiecărei
țări de a se gospodări singură și de a da valoare
produselor sale, cum era acum 35 de ani, când spre
exemplu, dacă cumpărai marca olandeză Phillips
știai că avea o anumită calitate, pe cînd acuma o
poate face oricine oriunde.
Această extremă ticăloșie și dublă măsură, de care
se fac vinovați globaliștii ăștia care ne conduc, le
poate fi imputată și aplicată extrem de ușor și dacă
nu există în spectrul politic, o putem inventa noi cei
mulți care avem puterea, așa cum ne învță Jean
Jacques Rousseau. Cred că a venit vremea să-i
înlăturăm de la putere pe acești indivizi care au în
capete doar bani, profit, putere și senzația că sunt
niște mici (dumne)zei.
Franța are șansa de a da tonul peste o săptămână și
sper să reușească, iar apoi noi ceilalți trebuie să-i
urmăm exemplul.
Mi-ar place ca oamenii să fie mai atenți la
etichetele pe care le aud în media despre un partid
sau altul, despre o personalitate politică sau alta și
să cerceteze cu atenție lucrurile, pentru că vorba cu
două înțelesuri este specialitatea ticăloșilor aflați la
putere în lume, ei mizînd tocmai pe
superficialitatea noastră și pe lenea de a căuta
informații, deși acestea ne sunt, mai mult ca
niciodată în vîrful degetelor.
BONUS 1: Experienta mea în bula progresistă

Descopăr că ne învârtim periculos de tare in sfera

agresivitații , sociopatiei, xenofobiei, extremismului
și a radicalismului, chiar dacă din punct de vedere
social, în literatura de specialitate nu au existat
până acum astfel de situații.

Totuși, se pot observa similitudini în definirea

acestor concepte socio-comportamentale
ideologice. Aceste noi experiențe controversate, pe
care le traim în pandemie, ne duc spre o nouă
ramura sociopată a xenofobiei, extremismului și
posibil va avea o nouă denumire: „antivaxismul” (
denumită generic de mine) și care vizează
marginalizarea, excluderea, intoleranța, asupra
persoanelor care nu se vacinează, care nu privesc
unilateral aspecte ce țin de cultura conceptuala a
trendului social.

Nu știu exact cum să jonglez cu definiții în acest

moment, deoarece nu lucrez temeinic în domeniul
sociologiei ci am doar cunoștințe de specialitate
generice, însă observ apariția unor noi dereglări
funcționale în sfera psihologiei sociale, ale
grupurilor sociale.

Mai întâlnim un aspect pe care eu l-am regăsit

(aparent nu are legătură cu antivaccinarea) și
anume: cine nu valorizează o anumită rasă sau
identitate sexuală și cel mai grav are credință în
Dumnezeu, in special crestinii ortodocși, sunt
rudimentari, neevoluați, retrograzi proști. Se poate
observa clar că ieșim din sfera conservatorismului
prin epitetele utilizate. Ca să fiu cât mai clară voi
exprima experienta mea, în bula progresistă.

De ce am intrat in grup?
Am fost invitată de cineva din afara țării, ca să pot
înțelege mai bine valorile și principiile celor
emigrați, în special în SUA.
Care sunt valorile progresismului înțelese de mine?

Cuvinte cheie care in mintea mea au anumite

reverberatii: corectitudine politică, om nou,
convingeri, drept la exprimare, perimare/învechire,
demodare, a unor valori ca: tradiția, religia,
familia, drept la proprietate, acceptare, tolerare,
valorizare a orietărilor sexuale, identitate de gen,
drepturi pentru rase defazorizate, degradare
socială, remodelare.
Nu întâmplătoare este ordinea în care le-am
amintit, deoarece progresiștii consideră profund
nedreaptă vechea societate, încât trebuie
schimbată din temelii, prin demolarea celor trei
coloane ( familie, tradiții, religie) și nu numai, ca să
nu devin prea subiectivă și înlocuirea lor cu o
filosofie politică globală, a cărei destinație finală
este, “o lume nouă, liberă dogmatic și ideologic,
unită de un singur element comun: evoluția și
îmbunătățirea condiției umane.

Ce este un progresist? Este un partizan al

progresului pe plan politic, social, economic etc. În
decursul istoriei secolului al XX-lea, s-a observat că
procesele politice, economice și științifice făcute în
numele progresului sau ale unei noi umanități, s-au
încheiat cu consecințe grave. Din ceea ce am
înțeles, în anii 20, intelectualii disidenți au emigrat
în occident, unde au fost primiți cu brațele deschise
de intelectualii pe care Lenin îi numea cinic: “idioții
utili ai Revoluției permanente”.

Progresiștii occidentali primesc din nou cu brațele

deschise grupuri masive de intelectuali și filosofi
comuniști refugiați din Germania hitleristă,
începând cu 1934, găsindu-le loc de cinste, în elita
universitară! Au trecut multe decenii de atunci și
din păcate nimeni nu a înțeles la timp, că prin
aceste decizii, au acceptat “calul troian al
comunismului”, care a sabotat de atunci,
necontenit, fundamentul lumii libere. Ana
Blandiana remarca: “Este clar că singurii intelectuali
din lume care nu vor fi victime ale corectitudinii
politice suntem noi, cei din fostele țări comuniste,
pentru că am cunoscut cenzura”.

Corectitudinea politică este absolut similară cu

cenzura interioară, adică tu însuți să te oprești din a
spune, pentru că tot vei fi cenzurat. Un progresist
va găsi mereu ceea ce este mai bun în oameni, va
crede în nevoia de modernizare şi progres, va
susţine diversitatea şi va accepta acţiunea
individuală, fiind în acelaşi timp un puternic
susţinător al nevoii de comunitate. Progresismul a
pornit de la noile aşteptări sociale ale unei clase
muncitoare ieşite din sărăcie la finalul secolului 19
în Statele Unite şi este revendicat de mişcări de
stânga din diferite zone ale Americii şi Europei.
Fostul preşedinte american Thomas Woodrow
Wilson, căruia îi datorăm afirmarea naţională a
popoarelor din Estul Europei este un demn
reprezentant al curentului.
Dar... în avalanşa disputelor politice cotidiene
uităm de foarte multe ori importanţa reperelor
ideologice.
Un alt lucru pe care l-am înteles documentându-ma
pe acest subiect, este ca nevoia accelerată de
progres trebuie să se realizeze fără să se creeze noi
inegalităţi sociale, iar nevoia de mobilitate a
comunităţilor mici sau izolate nu trebuie taiată.
Deasemenea am observat o legătură strânsă între
progresism și democrația socială oferită de statul
social, în care cea mai importantă caracteristică a
progresismului este libertatea. În statul social se
concretizează noţiunea de libertate a democraţiei
sociale. Ea nu cuprinde doar protecţia faţă de
abuzurile arbitrare ale statului sau societăţii – cum
ar fi libertatea de conștiinţă și opinie. Libertate
totală înseamnă și libertate faţă de lipsuri și teamă,
aceasta fiind condiţia materială pentru o existenţă
autodeterminată.

Libertate egală: acesta este standardul constant pe

care și-l fixează politica socială a democraţiei
sociale. Direcţia și obiectivul sunt clare. Pașii
concreţi trebuie continuu redefiniţi pe măsură ce
timpurile se schimbă, iar abordarea social-
democrată tradiţională trebuie reafirmată.
https://library.fes.de/pdf-
files/bueros/bukarest/12412.pdf
Concluzia este că, în doctrina progresistă valența
libertății este dată de libertatea de a trăi conform
propriilor dorinţe, libertatea de a-i respecta pe
ceilalţi, libertatea de a te exprima, libertatea de a
avea un mediu curat şi sănătos, libertatea de a-ţi
atinge ţelurile profesionale şi familiale, libertatea
de a spera la mai bine şi la o lume mai corectă,
libertatea de a circula sau a te (re)defini ca
persoană.

Bun! mergem mai departe... Ideologiile regăsite de

mine in microcercetarea efectuată, se
concentrează mai departe pe înțelegera
conceptului de globalism.
De ce? Pentru că elemente de doctrină globalistă
‑un set de idei, norme, valori şi convingeri le-am
regăsit în această bulă progresistă. Așa se face că
am dat nas în nas, cu vectorul ideatic dominant al
globalizării contemporane - neoliberalismul. Astfel,
în percepția mea, ca ideologie, neoliberalismul
serveşte direct sau indirect, drept instrument
retoric al unor interese de grup.

Acum să o luăm cu începuturile! Schimbările

tehnologice, manageriale şi politice ale Revoluţiei
Industriale au deschis calea către globalizare.
Intervalul de liberalizare economică dintre 1870 şi
1914 este identificat drept „prima
globalizare”,după cum arată Will Straw şi Alex
Glennie (2012). Progresul tehnologiilor de
comunicaţii a fost mult mai spectaculos, iar astăzi
impactul social, politic şi economic este enorm.
După cum observă Pankaj Ghemawat (2011), există
o corelaţie semnificativă între creşterea
accesibilităţii tehnologiilor de transport şi de
comunicaţii şi creşterea pieţei globale a muncii,
susţinută de migraţia internaţională. Facebook şi
Twitter au devenit sinonime cu schimbul
instantaneu de informaţii şi idei între tinerii educaţi
din toată lumea, animaţi de aspiraţii asemănătoare
– deşi aceste reţele sunt deopotrivă instrumente
ale diverselor organizaţii fundamentaliste. Ele
facilitează formarea de comunităţi în jurul unor
idealuri, stiluri şi valori şi crearea unor identităţi
colective suprapuse (când nu sunt de‑a dreptul
antagonice) celor religioase, etnice, tribale,
naţionale.
http://elibrary.snspa.ro/wp-
content/uploads/2020/03/Ideologii-politice-
actuale.pdf
Globalizarea contemporană îşi are începutul în
ordinea economică internaţională postbelică,
creată prin sistemul de instituţii financiare şi
comerciale convenit la Bretton Woods (SUA) în
1944.

Dominat de Statele Unite, „regimul Bretton

Woods” a oferit un cadru instituţional de
promovare a comerţului şi de control al finanţelor
internaţionale, în condiţiile menţinerii unui nivel
relativ ridicat al barierelor comerciale. Au fost
create Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru a
administra sistemul monetar şi Banca
Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare
(devenită ulterior Banca Mondială) pentru a susţine
financiar reconstrucţia Europei.

În 1947 a fost creat Acordul General pentru Comerţ

şi Tarife (GATT), pentru facilitarea comerţului
dintre state după principiile liberului schimb.
Scopul acestui regim internaţional a fost de a
favoriza creşterea economică şi prosperitatea
statelor capitaliste dezvoltate, eliminând factorii de
risc care declanşaseră Marea Depresiune a anilor
1930. Caracterizată de John Ruggie (1982) drept
liberalism „încastrat” (embedded liberalism),
reconstrucţia instituţională postbelică a fost o
formulă funcţională de compromis și „spre
deosebire de naţionalismul economic al anilor ’30,
urma să fie multilaterală în caracter; spre deosebire
de liberalismul antebelic al etalonului de aur şi al
comerţului liber, multilateralismul său urma să se
bazeze pe intervenţionism domestic” (Ruggie,
1983,p. 393, n.n.)

Globalismul constă într‑un set de idei, norme,

valori şi convingeri, care servesc drept vehicul de
legitimare şi de promovare a intereselor unor elite
economice. Globalismul neoliberal se bazează pe –
şi se justifică prin – doctrina politică şi teoria
economică neoliberală, dar avansează şi simplificări
şi dogme imune epistemologic, care servesc
intereselor de grup. Cu alte cuvinte în mod ironic,
dacă liberalismul critica marxismul pentru
explicarea reducţionistă a dinamicii sociale, prin
interesele economice ale clasei capitaliste,
globalismul neoliberal postulează în egală măsură
un tip de „necesitate istorică”; în cuvintele lui
Ulrich Beck (2000, p. 122), „globalismul neoliberal
seamănă cu duşmanul său de moarte, marxismul.
Este renaşterea marxismului ca o ideologie a
managementului”.

În realitate, deşi magnitudinea globalizării este

copleşitoare, desfăşurarea procesului este efectul
unor decizii politice concrete, care au modelat
făgaşul de desfăşurare a forţelor economice
fundamentale. O contribuţie doctrinară notabilă la
ideologia „globalistă” o are Forumul Economic
Mondial (World Economic Forum, WEF), care
reuneşte anual la Davos (Elveţia) elitele politice şi
economice ale lumii. O contribuţie doctrinară
notabilă la ideologia „antiglobalizare” a fost adusă
de organizaţia ATTAC (Association pour une
Taxation des Transactions financières pour l’Aide
aux Citoyens), întemeiată de intelectualii din jurul
publicaţiei Le Monde Diplomatique. ATTAC a
contribuit la înfiinţarea Forumului Social Mondial
(World Social Forum, WSF),o replică la Forumul
Economic Mondial.

WSF este o formulă neierarhică de cooperare,

într‑o „reţea de reţele” neguvernamentale, care
catalizează formarea unei societăţi civile la scară
globală. S‑au constituit numeroase forumuri sociale
de nivel regional şi naţional afiliate la WSF.
Manifestările cele mai vizibile ale GJM sunt
contra‑summiturile de protest care, începând cu
cel de la Seattle (1999), au acompaniat zgomotos
întâlnirile la vârf ale marilor organizaţii şi forumuri
economice ale lumii: G‑8, FMI, Banca Mondială,
OMC, WEF şi, mai recent, summiturile ONU pentru
combaterea fenomenului de încălzire globală.

WSF nu se defineşte ca o organizaţie

internaţională, ci ca „un spaţiu deschis gândirii
reflexive, dezbaterii democratice a ideilor,
formulării de propuneri, schimbului liber de
experienţe şi interconexiunii în vederea acţiunii
eficiente, de către grupuri şi mişcări ale societăţii
civile opuse neoliberalismului şi dominaţiei
capitalului...”. Potrivit articolului 4 al Cartei de
Principii, „Alternativele propuse de WSF sunt opuse
procesului de globalizare guvernat de marile
corporaţii multinaţionale şi de guverne şi instituţii
aflate în slujba intereselor acestor corporaţii. Ele
sunt menite să asigure că globalizarea în
solidaritate va prevala ca o nouă etapă în istoria
lumii.
Daniel Dăianu spunea: „Statul providenţial trebuie
reformat şi chiar diminuat; intrăm într‑o eră
dominată de imperative de frugalitate, cumpătare
în consum şi gestionarea resurselor.” În
dimensiunile etică şi culturală ale globalizării,
cosmopolitismul este un corp de norme, valori şi
practici de relevanţă aparte. Etic, cosmopolitismul
este o doctrină a universalismului moral, afirmând
valoarea egală a demnităţii fiecărei persoane. După
cum observă Kwame Anthony Appiah (2006, p. 85),
cosmopolitismul cultural nu este expresia acordului
asupra unor judecăţi, ca urmare a dezbaterii
raţionale, ci mai degrabă a unui proces de
acomodare reciprocă: „Conversaţia nu trebuie
neapărat să ducă la un consens, în special nu la
unul asupra valorilor; este suficient că ajută
oamenii să se obişnuiască unii cu alţii”
Acum că am terminat de consemnat delimitări
concepuale pe care trebuia să le validez voi trata în
exclusivitate bula socială.
• 1. Grupul este format din peste 1200 de
membrii, toți intelectuali unii cu mastere și
doctorate care lucrează în diferite domenii:
de la medicină, informatică,istorie corporații
și multinaționale până la mici intreprinzători.
• 2. Vârsta 35-40+ am dedus eu și se duce lejer
până peste 60.
• 3. Subiectul care este preferat și cel mai aprig
dezbătut în postări, este despre cum
România țara de proveniență, este văzută de
presa internațională sau locală.
• 4. Cel mai des subiect este despre Joe Biden
și influența sa pozitivă 40%
• 5. Apariția partidului AUR și a Șosocismului
cam 5%.
• 6. Vaccinarea ca o conditie sine-qua-non a
progresismului 45%.
• 7. Alte subiecte ce țin de sfera politicilor
economice a divereselor părți ale lumii,
geopolitică etc 10%.
Am analizat atât din punct de vedere statistic
cât și subiectiv, sub forma unor impresii, feed-back-
ul și viteza de reacție a membrilor în opiniile liber
exprimate.
Astfel :
- po
stările in care neamul romănesc e judecat,
catalogat și denigrat primesc cea mai mare
viteză de reacție din partea membrilor.
Pentru mine este semn că reprezintă un subiect de
interes maxim al grupului. Am regăsit dese
comentarii în care se vede din discurs, o netă
superioritate a omului curajos care a emigrat, care
are un alt statut. Marea majoritate a celor care
comentează, consideră România un stat neevoluat,
rudimentar, românii sunt în mentalitate proști,
înapoiați, îngropați în obiceiuri și credințe expirate,
rudimentari. Concluzia comentarilor în peste 90%
din cazuri, este că românii sunt fie proști, înapoiați,
balcanismul fiind un factor înjositor. Cei care
comentează sunt mereu intr-o poziție de avantaj,
imigrarea reprezentând salvarea. Ei trăiesc acum în
revelația absolută dată de valorile progresiste.
Pentru mine este un reper, faptul că există o nevoie
acută de validare a unor opinii conform cărora,
plecarea din România a reprezentat o deșteptare,
pășirea în lumea nouă a cosmopolitismului și cred
că doar unii dintre ei nu sunt fericiți, împliniți
sufletește și cu adevărat nu -și găsesc un loc în
lumea asta mare, țara făgăduinței fiind un mit
spulberat.
Am avut o interventie la o postare intitulată
<Talentat, dar fără creier! Novak Djokovic: Australia
cancels top tennis player's visa>. Postarea era un
articol din BBC News din care aflam că jucătorului
de tenis masculin, numărul unu mondial, Novak
Djokovic, i s-a revocat în mod dramatic, viza de
intrare în Australia la sosirea sa la Melbourne, pe
fondul comentariilor asupra unei scutiri de vaccin.
Djokovic a fost reținut în aeroport câteva ore
înainte ca oficialii de frontieră să anunțe că nu a
respectat regulile de intrare.
Intervenția a fost următoarea: „Vedeti ca in acest
moment, anulati prin comentarii toate valorile
promovate de acest grup. Nu toti suntem egali in
inteligenta, simtire, viteza de reactie, atitudini,
educatie. In acest moment echilibrul nu exista. Pe
principiul cine nu e ca mine e linșat. Acesta e doar
un exemplu. Oameni buni, suntem diferiți, vrem nu
vrem trebuie sa existe toleranta si respect in
alegeri, chiar daca nu credem in valorile altuia.
Aceasta e opinia mea. Exista oameni care cred in
Dumnezeu, care nu cred in existenta Lui, care cred
in vaccin, care nu vor crede nicidata orice s-ar
intampla si lista poate continua. Trebuie sa invatam
sa-i acceptam, fie ca argumentele lor sunt solide
sau nu in viziunea noastra. Pana la urma e o
chestiune de optiune, interpretare personala a
unor valori in care crezi. Pandemia v-a disparea in
viitor si ce facem, discutam intre noi sau doar cei
care au aceleasi optiuni ca noi?
Comentariile au fost agresive, pline de batjocură și
cu trimitere directă la mentalitatea românească,
coclită balcanica. M-a șocat o doamnă care mi-a
răspuns asa: ” -Stati nitel, sa nu amestecam
credinta in Dumnezeu, cu credinta in telefonul pe
care scriu acest comentariu. Nu sunt credinte de
acelasi nivel (ontologic si epistemic). Daca puneti la
indoiala telefonul din mana mea, eu chiar nu am
cum sa va conving...”
Apoi a continuat : ”-Raluca Marin, desi nu sunt
valabile logic comparatiile, sa zicem ca trecem si
peste asta. Totusi, chiar si cu credintele acelea,
legea se aplica pentru toti la fel. In plus, orice
alegere are consecinte.
O altă doamnă, profesor la o universitate, doctor în
arte mi-a răspuns:
”Raluca Marin, sa te vaccinezi nu e o optiune
personala ca spalatul pe dinti. Ce ti se intampla
daca nu te speli pe dinti te afecteaza pe tine, daca
nu te vaccinezi transmiti si retransmiti un virus, il
gazduiesti suficient de mult, ca sa aiba timp sa
devina mai rau. Daca esti asimptomatic multe zile,
dai in draci altora, pe unii ii omori fara sa stii. Un
virus dovedit mortal pt un procent de populatie nu
e Santa Klaus, sa crezi sau nu in el. In vaccinul de
polio crezi?”
M-am blocat pentru câteva minute, apoi am
încercat să explic, că nu văd unde e o problemă,
atâta timp cât tu și tu și tu și tu sunteți vaccinați.
Voi sunteți protejați, voi nu veți face forme urâte
de boală, vă puteți îmbolnăvi, transmite mai
departe boala mai greu, deoarece încărcătura virală
e mai mică, dar dacă el și el și el și el nu vor să se
vaccineze, ei în totalul lor își asumă un risc și e
problema lor. De ce mi-ași dori eu să conving un
om care nu dorește, nu crede, nu s-a îmbolnăvit
până acum? Dacă el crede că asa e bine, ce drept
am eu asupra lui să-l oblig, să-l scuip verbal și
ideologic ? Cine sunt eu să sustin că e bine ca mine,
vaccinat, busterat și scanat și că dețin adevărul
absolut?
Eu am încercat să atentionez că agresivitatea este
la cote maxime și că încalcă principii ale bulei
(grupului) și ale progresismului. Astfel am observat
o tară a întregului mediu on line și anume citirea
superficială a unui text, precum și a faptului că
unele cuvinte cheie deschid în mintea cititorului o
reacție exacerbată. Dacă ai o părere diferită de
grup/ via comentarii anterioare în cazul de față,
dacă nu taxezi violent un antivaxer, esti rapid taxat
ca un antivaxer și tu, sau chiar atacul suprem
pentru un intelectual, esti „șoșochist”. Dacă înjuri,
esti arogant și condamni vehement pe oricine nu
este vaccinat, și-l supui oprobiului, esti în mod
automat rațional, cult, educat, rafinat iar
absolutul...ești progresist faci parte dintr-o
societate normala si sanatoasa care e alcatuita din
membrii carora le pasa de ceilalti. Apoteotic a fost
un domn care a spus: ”Recunosc. Sunt foarte
intolerant cu rasiștii , homofobii, misoginii,
antivaxerii …”
Da.... cam la asta se rezumă tot, iar tu
progresistule, idolul suprem, omul spre care
trebuie să tind și să mă agăț cu disprerare întru
desăvârșirea mea pesonală, îmi spui detașat, că cei
gay merită acceptare, merită respect și
considerație; că un om rătăcit care nu și-a găsit
identitatea sexuală, trebuie acceptat să caute până
la bătrânețe și să baleteze grațios între sexe și gen?
Că și un prunc de la grădinită trebuie lăsat să aleagă
ce vrea să fie azi, deci să-i inoculez de mic că azi se
poate simți băiat, iar maine fetiță? Că iubirea e
utopică? Că botezul e un păcat? Că Dumnezeul
meu de 2022 de ani, e perimat, învechit și
inexistent? Că tradiția, obiceiul, portul și neamul
din care te tragi, e ridicol?
Sunt plină de universalism moral. Simt în tine
valoarea egală a demnităţii fiecărei persoane.
Trăiesc cu adevărat în plenitudinea,
cosmopolitismul cultural, în plin proces de
acomodare reciprocă: „Conversaţia nu trebuie
neapărat să ducă la un consens, în special nu la
unul asupra valorilor; este suficient că ajută
oamenii să se obişnuiască unii cu alţii”
Dacă ar fi să reducem în câteva cuvinte concluzia la
care am ajuns, aș spune că: progresismul a dus la
un individualism, pe care democrațiile moderne îl
resimt. Dacă oamenii nu pot conveni asupra unor
minime valori morale și culturale, atunci de unde își
vor mai extrage legitimitatea, cultura, și instituțiile
moderne ?
Acest fel de libertate, în doze nelimitate, a creat
haos și incertitudine. Respectul a dispărut, omul a
fost resetat sau va fi resetat, deoarece sistemul
capitalist modern nu mai poate oferi această
libertate, iar indivizii își caută „bule” în universul
internetului, unde reunindu-se în ideologii drastice,
își satisfac dorința de recunoaștere, unde omul
poate fi cît se poate de agresiv, de intolerant, chiar
infinit în atitudini curioase pentru moment,
deoarece se poate ascunde în spatele acestei noi
măști create.