Sunteți pe pagina 1din 4

Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova

Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 83, Centrul de Informare pentru Turiști
www.moldova.travel
executive@antrim.md

Nr de ieșire 03/01 din 13 martie 2023

Către:
Prim-Ministru RM, Dl Dorin Recean
Ministrul Culturii, Dl Sergiu Prodan
Copie: Consiliul Economic de pe lângă Prim-Ministru

Ref: privind proiectul HG supusă avizării privind crearea Oficiului Național de Turism

Stimate Domnule Prim Ministru RECEAN,


Stimate Domnule Ministru PRODAN,

Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova (ANTRIM) vă


asigură de înaltele sale considerațiuni și întreaga disponibilitate pentru susținerea reformelor
și programelor de dezvoltare a industriei turismului Republicii Moldova. ANTRIM este
asociația reprezentativă a industriei turismului receptor și intern cu 103 membri, exponenți
ai întregului lanț valoric al turismului : turoperatori și agenții de turism, crame cu servicii
turistice, agropensiuni și case rurale, hoteluri, organizatori de evenimente, case de artizanat,
operatori de turism sportiv, de aventură, cultural, etc.– cei mai activi antreprenori și
investitori.

Cu referire la proiectul Hotărârii de Guvern privind crearea Oficiului Național de


Turism, supusă avizării comunicăm susținerea plenară de principiu a acestei inițiative,
stringent necesară pentru o dezvoltare sustenabilă a turismului receptor și intern.

Turismul receptor și intern reprezintă formele de turism de valoare pentru economia


națională - or turismul receptor reprezintă export de servicii și bunuri, contribuie la balanța
comercială de plăți și impactează alte câteva industrii conexe. Dezvoltarea turismului
incoming(receptor) este recunoscută de toate statele destinații turistice ca fiind prioritară
pentru Guvern. Odată dezvoltat turismul receptor, implicit dezvoltă turismul domestic, ceea
ce s-a realizat prin eforturile ANTRIM, ale proiectelor donatorilor, în special USAID, în
ultimii 8 ani (+84% creștere 2019 vs 2012) și $550 milioane în consumul local al străinilor
nerezidenți (4,4% PIB).

Rugăm să primiți acest apel din partea a 103 IMM-uri, membri ANTRIM, de a
promova și aproba Hotărârea de Guvern în cel mai scurt timp și crearea ONT conform
bunelor practici internaționale, regăsite în proiectul inițiat de Ministerul Culturii. Totodată,
nu susținem și ne disociem de la avizul inițiat de altă asociație(APIT), nefiind coerentă cu
viziunile mediului privat și al businessului activ implicat în turismul receptor și intern,
Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova
Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 83, Centrul de Informare pentru Turiști
www.moldova.travel
executive@antrim.md

contrară Programului de guvernare și a Strategiei naționale de guvernare „Moldova


Europeană 2030” (anexăm unele păreri exprimate de membrii noștri la solicitarea APIT).

Rugăm să considerați următoarele argumente în susținerea poziției ANTRIM cu


referire la Proiectul Hotărîrii de Guvern și cu referire la obiecțiile colegilor de breaslă:

1. Toate țările dispun de o delimitare clară a atribuțiilor publice în privința turismului –


reglementarea și elaborarea de politici se dețin de autorități (precum Ministerul);
implementarea politicilor și concret rolul de promovare, marketing, dezvoltare
produse, rute, crearea stimulentelor pentru IMM-uri din turism revin Oficiilor
Naționale de Turism (precum e propus în aceasta HG) ; iar controlul este delimitat,
atribuit conform competențelor autorităților respective.
2. Statisticile demonstrează un dezechilibru grav între afacerile din turismul emițător și
turismul receptor - moștenit și cauzat de politicile neeficiente și reglementările
inadaptate între anii 2003-2019. Majoritatea tur-operatorilor și agențiilor de turism
prestează exclusiv serviciile de turism emițător, adică import de servicii (și export de
capital) prin organizarea călătoriilor moldovenilor în afara țării. Sectorului de turism
receptor, cel care produce valoare adăugată pentru economia Republicii Moldova
și este exportator de servicii, este asumat doar de 4% din Tur-operatorii și agențiile
de turism.
3. Atribuirea turismului emițător la ONT nu este oportună și contrară practicilor
internaționale și standardelor Organizației Mondiale a Turismului – asemenea decizie
va defocusa rolul acestui organism destinat specific promovării și dezvoltării turismului
incoming si domestic. Ministerul Culturii, Ministerul Economiei, dar și alte autorități
dispun de rolul de reglementare, control și facilitare a activității comerciale legate de
turismul emițător (outgoing). Aceasta activitate trebuie sa continuie, la fel ca și alte
servicii prestate în Moldova, de orice alt gen. Notăm că membrii ANTRIM, la fel
prestează astfel de servicii, și necesită grija și sprijinul autorităților prin reglementări și
mediu loial de activitate. De aceea, propunem crearea unui grup de lucru pentru turism
emițător pe lângă Ministerul Culturii, în care să fie organizate consultările cu mediul
de afaceri. Astfel, vom putea răspunde propunerilor constructive parvenite de la colegii
noștri - reprezentativi pentru segmentul de outgoing - ANAT.
4. Consiliul ONT – crearea unui Consiliu permanent cu atribuții mult mai clare și rol
concret, este un progres semnificativ față de practicile anterioare a fostelor Colegii și
Consilii de pe lângă Agenția Turismului (pînă în 2018). Un rol esențial pentru Consiliu
este prevăzut actualmente, prin participarea la gestionarea ONT și un pas foarte
calitativ înainte - spre un parteneriat public privat. Asemenea consiliu trebuie sa
includa reprezentanții anume a segmentului turismului receptor și intern –
reprezentativ pentru mediul de afaceri, IMM care fac investiții, riscă și contribuie la
dezvoltarea acestui segment. La fel, respinegm drept grave, nefondate și tendențioase
Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova
Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 83, Centrul de Informare pentru Turiști
www.moldova.travel
executive@antrim.md

acuzațiile aduse de APIT în privința donatorilor care susțin dezvoltarea turismului în


Moldova - aceste acuzații fiind periculoase or mediul de afaceri apreciază înalt și
consideră strategice aceste proiecte, precum cele finanțate de USAID, Uniunea
Europeană, etc. De aceea, ANTRIM consideră participarea în Consiliu a
reprezentanților donatorilor strategici, ca fiind primordială, pentru ca aceștia sa
contribuie la consacrarea vectorului obiectiv, tehnocrat și profesionist de
dezvoltare în cadrul ONT.
5. Cu privire la finanțarea ONT. Am recomanda identificarea mai multor surse de
finanțare a bugetului ONT. Considerăm taxa locală achitată de afacerile de ospitalitate
din turism ca fiind ineficient investită actualmente, aceasta ar putea fi dirijată spre
dezvoltarea destinațiilor, prin intermediul ONT. Înțelegem că bugetul de stat este limitat
și va rămâne limitat în continuare, de aceea am putea stabili o redresare a bugetelor din
cadrul altor fonduri precum Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală sau
Fondurile AIPA, către ONT, măcar sub aspect procentual, ca sa avem o certitudine de
colectare a fondurilor. ONT trebuie și poate sa devină un institut care atrage fondurile
donatorilor și le implementează eficient și profesionist pentru beneficiul tuturor
actorilor industriei. Acum acest mandat este susținut de ANTRIM, pentru ca nu exista
o alta entitate, însă considerăm ca anume ONT trebuie să devină platforma de
implementare a fondurilor donatorilor. Donatorii strategici, consecventi si cu viziuni în
favoarea dezvoltării Republicii Moldova sunt și trebuie apreciati, implicați în activitate
pentru a demonstra transparența instituției și a genera și mai multe proiecte.

Aceste argumente sus menționate sunt în deplină conformitate cu prevederile și recomandările


Organizației Mondiale a Turismului către statele membre, care trebuie să-și concentreze
eforturile prioritar pe susținerea ÎMM-urilor din domeniul turismul, care creează valoare pentru
economia națională, crează locuri de muncă și oportunități antreprenoriale în mediul rural și
crește imaginea țării pe plan internațional (turismul receptor și intern).
În speranța că veți lua în considerație propunerile expuse mai sus, și veți urgenta promovarea
proiectului privind crearea ONT, solicităm respectuos în perioada imediat următoare o
întrevedere cu sectorul privat din domeniul turismului pe platforma Prim-Ministrului,
alături de Ministerul de resort pentru a expune viziunea mediului de afaceri privind
dezvoltarea industriei, soluțiile cu privire la problemele și crizele ce afectează sectorul și
pentru a puncta realizările domeniului de până la pandemie dar și în contextul războiului
din Ucraina.

ANTRIM își desfășoară activitatea de mai bine de 9 ani, acționează ca organism de


marketing a destinației și de promovare a Moldovei ca destinație turistică pe plan
internațional și local, dezvoltăm produse turistice durabile, susținem mediul de afaceri din
turism și pregătim exponenții tinerii generații pentru a îmbrățișa acest sector. ANTRIM este
membră activă a Consiliului Economic de pe lângă Prim-Ministru, membră afiliată a
Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova
Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 83, Centrul de Informare pentru Turiști
www.moldova.travel
executive@antrim.md

Organizației Mondiale a Turismului (UNWTO), membră a rutei culturale certificate de


Consiliul Europei - ITER VITIS – Les chemins de la Vigne, membră a Federației Mondiale
a Asociațiilor Ghizilor de Turism Profesioniști (WFTGA), membră a Consiliul Global
pentru Turism Sustenabil (GSTC) și membră a Asociației Turismului European (ETOA) -
ANTRIM a demonstrat prin activități și proiecte implementate cu succes că își orientează
eforturile spre promovarea Moldovei ca destinație turistică și dezvoltarea sectorului de
turism receptor prin diversificarea produsului turistic (rural, ecologic, cultural, sportiv, de
recreere, de agrement, religios, etc), dezvoltarea infrastructurii, implementare de campanii
de promovare a Moldovei ca destinație turistică pe plan local, regional și internațional.

Cu deosebită considerație și respect,

Elena STEPANOV
Director Executiv
Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova

S-ar putea să vă placă și