Metode de Rezolvare A Problemelor de Miscarecod

1
METODE PENTRU REZOLVAREA PROBLEMELOR DE MIȘCARE A

CORPURILOR SUB ACȚIUNEA FORȚELOR
1) METODA PRINCIPILOR MECANICII

Se poate aplica în problemele în care se studiază echilibrul mecanic static
(repausul corpurilor acționate de forțe din exterior) și echilibrul dinamic (mișcarea
rectilinie și uniformă a corpurilor acționate de forțe din exterior), în problemele în care se
studiază mișcarea rectilinie uniform-variată, în problemele în care se studiază mișcarea
circulară uniformă sau în problemele în care se cere determinarea accelerației
instantanee în orice tip de mișcare variată.
La liceu, nu se poate aplica în problemele în care se studiază mișcarea când
asupra corpurilor acționează forțe ce variază în funcție de deplasare, de exemplu există
și o forță elastică.
Reguli ce trebuie aplicate în metoda principiilor mecanicii

Observații: 1) Regulile nu trebuie aplicate exact în ordinea în care sunt
enumerate, ci flexibil în funcție de complexitatea problemei, fiind
posibil ca unele din ele să nu fie necesare.
2) Dacă, în problemă, corpul prezintă mai multe mișcări ce se
succed, atunci pentru fiecare mișcare se repetă aplicarea metodei
adaptată la respectiva mișcare.
 Se reprezintă corpurile și se stabilește sistemul de referință pentru fiecare corp, iar

în raport cu acesta se stabilește starea mecanică a fiecărui corp (adică se stabilește
dacă corpul este în repaus sau este în mișcare, iar în acest caz, ce fel de mișcare
este ca direcție, sens, traiectorie și dacă este uniformă, uniform variată sau alt tip de
mișcare).
Observație: Este posibil ca să nu se poată stabili în acest moment care este
sensul mișcării pentru că există forțe ce acționează în sensuri contrare și trebuie
ca acestea să fie calculate și comparate.
 Se reprezintă forțele ce acționează din exterior pe fiecare corp.
Observație: Dacă există numai un corp, atunci asupra lui acționează numai forțe
din exterior.
 Dacă un corp este raportat la un sistem de referință neinerțial (SRN), atunci se
reprezintă și forța de inerție ce acționează asupra lui.
Observație: Nu se recomandă alegerea unui SRN decât în anumite situații, ca de
exemplu: a) în problemă există un scripete mobil care devine fix față de SRN; b)
nu se cunoaște direcția de mișcare a unui corp față de Pământ, dar se cunoaște
direcția mișcării față de un SRN (ca în cazul unui corp se mișcă uniform-variat pe
un plan înclinat care se mișcă și el uniform-variat față de Pământ și atunci se
alege planul înclinat ca SRN pentru corpul de pe el); c) se cere în problemă
accelerația relativă a unui corp față de un SRN; d) dacă există mișcare circulară
se alege un SRN aflat în rotație împreună cu corpul și astfel se poate folosi forța
centrifugă de inerție.
Prof. Ioana-Mihaela Popescu Colegiul National Unirea Focsani
2
 Dacă există mai multe corpuri care se mișcă diferit față de același sistem de
referință sau care sunt raportate la sisteme de referință diferite sau care se mișcă
împreună, dar se cere determinarea unei forțe interne din sistem, atunci corpurile se
separă și se reprezintă și forțele interne de interacțiune (de exemplu: tensiunile din
firul sau tija de legătură dintre corpuri sau forțele de apăsare normală și de frecare
tangențială la contactul direct dintre corpuri sau forțele elastice dacă între corpuri
există un resort).
Observație: Dacă sistemul este format din corpuri ce se mișcă împreună, atunci
sistemul poate fi considerat inițial ca fiind un singur corp ce se mișcă cu aceeași
accelerație, iar apoi se separă doar unul din corpuri pentru se determina forța
internă.
 Pentru fiecare corp, se atașează un sistem de axe convenabil: axa Ox se alege pe
direcția și în sensul mișcării sau tendinței de mișcare. Se descompun forțele pe axe
dacă este cazul și se exprimă componentele forțelor în funcție de forță și un unghi
adecvat (cel mai cunoscut caz este cel al descompunerii greutății unui corp aflat pe
un plan înclinat în componenta tangențială G t = mg‧sinα și componenta normală Gn
= mg‧cosα).
 Se aplică principiul al doilea al mecanicii pe fiecare axă (pentru fiecare corp):
{ Ox: F1x + F2x + …+ Fnx = ma

Oy: F1y + F 2y + …+ Fny =0
Observație 1: Există puține probleme în care nu se cunoaște direcția mișcării
corpului în raport cu sistemul de referință, dar într-un astfel de caz se alege un
sistem de axe convenabil pentru a se cunoasc unghiurile pe care le fac forțele cu
axele. În acest caz și accelerația se descompune pe axe. Rezultă:
{ Ox: F1x + F2x + …+ Fnx = m ‧ a x

Oy: F1y + F2y + …+ Fny = m ‧ a y
Accelerația corpului este: a = √ a 2x + a 2y .
Observație 2: Printr-o regulă nescrisă, în cazul sumei forțelor pe o axă, se
determină forțele în modul matematic (adică pozitive) și se aplică următoarea
convenție de semn: forța se consideră pozitivă dacă este în sensul pozitiv al axei
și negativă dacă este în sens invers față de sensul axei.
Observație 3: Există situații în care nu trebuie să fie folosite relațiile scrise pentru
principiul al 2-lea pentru ambele axe. Exemple: a) dacă nu există frecare, atunci
nu este necesară calcularea forței de apăsare normală ce apare pe axa Oy și se
calculează doar pe OX; b) dacă se cere stabilirea condiția de desprindere a
corpului de suprafața care se mișcă (= condiția astfel încât corpul să nu mai
apese pe suprafață), atunci se lucrează numai pe axa Oy, iar normala devine
zero.
 Dacă s-a lucrat cu un corp raportat la SRN, corpul având o accelerație relativă a⃗ r
față de SRN și se cere accelerația a⃗ (față de Pământ), atunci se aplică compunerea
mișcărilor, adică regula de compunere a accelerațiilor: a⃗ = a⃗ r + a⃗ SRN .
 Dacă se cere determinarea deplasării, a duratei și a vitezei la un moment dat, atunci
se aplică și ecuațiile mișcării respective.

3
Observație: Dacă există 2 mișcării consecutive, atunci, chiar dacă nu se cere în

problemă, trebuie să se determine viteza finală din prima mișcare care devine
viteză inițială în a doua mișcare.
Recomandare: Dacă există 2 mișcării consecutive pentru un corp, recomand ca
figura să conțină reprezentările corpului în pozițiile inițială și finală pentru fiecare
mișcare cu indicarea vitezei instantanee, a momentului (dacă este cazul) și a
deplasării sau coordonatelor, respectiv reprezentarea corpului într-o poziție
intermediară cu forțele ce acționează asupra lui. De exemplu:
Exemple de aplicare a metodei principiilor mecanicii

Problema 1 (după subiectul II din varianta 73, subiecte propuse pentru bac 2009)
Pe un plan înclinat de unghi α = 30 0 față de orizontală, se ridică un corp cu masa
m = 2 kg cu ajutorul unei forțe F⃗ , orientată sub un unghi θ = 45 0 față de planul înclinat.
Știind că valoarea coeficientului de frecare dintre corp și planul înclinat este μ = 0,2 , să
se determine valoarea forței F⃗ sub acțiunea căreia corpul să coboare cu accelerația a = 1
m/s.
Rezolvare:
Se reprezintă corpurile și se stabilește sistemul de referință pentru corpul ce se
mișcă pe planul înclinat, iar în raport cu acesta se stabilește starea mecanică a fiecărui
corp: din textul problemei rezultă că mișcarea corpului este uniform-variată față de
pământ, orientată în jos, pe o traiectorie paralelă cu planul înclinat.
Se reprezintă forțele ce acționează din exterior pe fiecare corp.
Pentru corp, se atașează un sistem de axe convenabil: axa Ox se alege pe

direcția și în sensul mișcării. Axa Ox se alege paralelă cu planul înclinat cu sensul
pozitiv în jos, iar axa Oy este perpendiculară pe planul înclinat cu sensul pozitiv în sus.
4
Se descompun forțele pe axe dacă este cazul și se exprimă componentele

forțelor în funcție de forță și un unghi adecvat. Se descompun greutatea ⃗
G și forța F⃗ .
⃗
G:
{ Gt = G ‧ sinα = mg ‧ sinα
Gn = G ‧ cosα = mg ‧cosα
F⃗ :
{ F x = F‧ cosθ
F y = F‧ sinθ
Se aplică principiul al doilea al mecanicii pe fiecare axă:
{ Ox: Gt – F x – Ff = ma = > mg ‧ sinα – F‧ cosθ – μN = ma

Oy: – G n + N + Fy = 0 => N = G n – F y = mg ‧ cosα – F ‧ sinθ
=>
mg ‧ sinα – F‧ cosθ – μ ( mg ‧ cosα – F‧ sinθ ) = ma

mg ( sinα – μcosα ) – ma
F= =>
cosθ – μsinθ
F=
2 kg ‧ 10 m/ s
2
( 12 – 0,2 ‧2√3 ) – 2 kg ‧ 1 m/ s 2
=8N
√2 – 0,2 ‧ √2
2 2
Un corp A, de greutate G = 40 N, este menținut cu ajutorul unui fir ideal pe un
plan înclinat ce face cu orizontala un unghi α = 30 0. Asupra corpului acționează o forță F⃗
, ca în figură. Se neglijează frecarea dintre corp și planul înclinat. Să se determine: a)
valoarea tensiunii din fir dacă valoarea forței F = 10 √ 3 N; b) valoarea minimă a forței F
pentru care corpul se desprinde de planul înclinat.
Rezolvare:
a) Se reprezintă corpul și se stabilește sistemul de referință pentru corpul ce se
găsește pe planul înclinat, iar în raport cu acesta se stabilește starea mecanică a
fiecărui corp: corpul se găsește în repaus față de planul înclinat (SRI).
Se reprezintă forțele ce acționează din exterior pe fiecare corp. În acest caz,
tensiunea din fir este o forță exterioară pentru corp pentru că firul face parte din mediul
exterior împreună cu planul înclinat și Pământul.

5

direcția și în sensul tendinței de mișcare. Axa Ox se alege paralelă cu planul înclinat cu
sensul pozitiv în jos, iar axa Oy este perpendiculară pe planul înclinat cu sensul pozitiv
în sus.
forțelor în funcție de forță și un unghi adecvat. Se descompun greutatea ⃗ ⃗.
G și forța F
⃗
G:
{ G t = G ‧ sinα
G n = G ‧ cosα
F⃗ :
{ F x = F‧ cosα
F y = F‧ sinα
Se aplică principiul al doilea al mecanicii pe axa Ox. Pentru că, în acest caz, nu
există frecare pentru care ar trebui calculată și valoarea forței de apăsare normală N,
principiul al II-lea nu se aplică și pentru axa Oy.
Ox: Fx + Gt – T = 0 => F ‧ cosα + G‧ sinα – T = 0 =>
T = F ‧ cosα + G ‧sinα
T = 10√ 3 N‧
√3 + 40 N‧1 = 35 N
2 2
b) Se aplică principiul al doilea al mecanicii pe axa Oy pentru că, în acest caz,
trebuie ca valoarea forței de apăsare normală N să fie 0, corpul desprinzându-se de
plan.
Oy: – G n + N + Fy = 0 => N = Gn – Fy = G‧ cosα – Fmin ‧sinα = >
G ‧cosα – Fmin ‧ sinα = 0 = >
Fmin = G‧ctgα = > Fmin = 40 N‧√ 3 = 69,2 N

6
Un corp de masă m = 50 kg, aflat inițial în repaus pe o suprafață orizontală fără

frecare, este legat de un suport fix printr-un fir ideal orizontal netensionat. Asupra
corpului începe să acționeze o forță ce depinde de timp conform relației F = 10N +
(10N/s)t, iar tensiunea maximă din fir este T max = 100 N. Să se determine: a) momentul
în care firul se rupe; b) accelerația pe care o are corpul la momentul t = 10 s, știind că,
imediat după ruperea firului, corpul intră într-o zonă în care coeficientul de frecare la
alunecare dintre corp și plan este μ = 0,2.
Rezolvare:
Chiar dacă valoarea forței F variază în funcție de timp, pentru că se cere să se
considere forța la un anumit moment, atunci se poate aplica metoda principiilor la
această problemă.
a) Se reprezintă corpul și se stabilește sistemul de referință pentru corpul ce se
poate mișca pe planul orizontal, iar în raport cu acesta se stabilește starea mecanică a
fiecărui corp: corpul se găsește în repaus față de planul orizontal (SRI).
Se reprezintă forțele ce acționează din exterior pe fiecare corp. În acest caz,
tensiunea din fir este o forță exterioară pentru corp pentru că firul face parte din mediul
exterior împreună cu planul orizontal și Pământul și are valoarea maximă pentru că firul
se rupe.

direcția și în sensul tendinței de mișcare. Axa Ox se alege paralelă cu planul orizontal
cu sensul pozitiv în sensul forței F, iar axa Oy este perpendiculară pe planul orizontal cu
sensul pozitiv în sus. În acest caz, nu există vreo forță care să fie necesar de a fi
descompusă.
Se aplică principiul al doilea al mecanicii pe axa Ox pentru că, în acest caz, nu

există frecare pentru care ar trebui calculată și valoarea forței de apăsare normală N.
F – Tmax = 0 => 10N + (10N/s)t = Tmax =>
T – 10 N 100N – 10 N
t = max => t = => t = 9 s
10 N/s 10 N/s

7
b) Se reprezintă corpul din nou după ruperea firului și se stabilește același sistem
de referință pentru corp, iar în raport cu acesta se stabilește starea mecanică a fiecărui
corp: corpul se mișcă accelerat față de planul orizontal (SRI) în sensul forței F.
Se reprezintă forțele ce acționează pe fiecare corp din exterior. Se atașează
același sistem de axe.
{ Ox:
Oy:
F – Ff = ma = > 10N + (10N/s)t – μN = ma
N + G = 0 = > N = G = mg
=>
10N + (10N/s)t – μmg = ma =>

10N + (10N/s)t – μmg 10N + (10N/s) ‧10 s – 0,2 ‧ 50 kg ‧10 m/ s 2
a= = => a = 0,2 m/s2
m 50 kg
Un corp mic de masă m = 0,5 kg este așezat pe o scândură orizontală și, în
același timp, este suspendat de un resort vertical, nedeformat, de lungime ℓ 0 = 10 cm și
constantă elastică k = 10 N/m. Scândura este trasă uniform, iar resortul deviază cu
unghiul maxim de 600 față de verticală. Să se determine valoarea coeficientului de
frecare dintre corp și scândură.
Rezolvare:
Se reprezintă corpul și se stabilește sistemul de referință pentru corp, iar în
raport cu acesta se stabilește starea mecanică a fiecărui corp: corpul se găsește pe o
scândură ce se mișcă uniform, dar, din momentul stabilirii unghiului maxim α = 60 0, el
este în repaus față de Pământ (SRI) și în mișcare uniform spre stâga față de scândură
cu o viteză relativă vr = – v.
Lungimea finală a resortului este ℓ = ℓ0 + x, unde x este elongația resortului.

Din figură se poate observa că se formează un triunghi dreptunghic în care:
cosα = ℓ0/ℓ = ℓ0/(ℓ0 + x) => x = ℓ0(1 – cosα)/cosα => x = ℓ0 => x = 0,1 m

8
Se reprezintă forțele ce acționează din exterior pe fiecare corp. În acest caz, forța
elastică din resort este o forță exterioară pentru corp pentru că resortul face parte din
mediul exterior împreună cu scândura și Pământul.

direcția și în sensul tendinței de mișcare. Axa Ox se alege paralelă cu scândura cu
sensul pozitiv înspre stânga, iar axa Oy este perpendiculară pe scândură cu sensul
pozitiv în sus.
forțelor în funcție de forță și un unghi adecvat. Se descompune forța elastică F⃗ e.
⃗
Fe :
{ Fex = Fe ‧ sinα = kx ‧ sinα
Fey = Fe ‧ cosα = kx ‧cosα
{ Ox: F ex – F f = 0 => kx ‧ sinα – μN = 0

Oy: N + F y – G = 0 = > N = G – Fey = mg – kx ‧ cosα
=>
kx ‧sinα – μ ( mg – kx ‧cosα ) = 0
0
kx ‧sinα 10N ‧0,1m ‧sin 60
μ= => μ = 0 = 0,19
mg – kx ‧ cosα 2
0,5kg ‧ 10m/ s – 10N‧ 0,1m ‧cos 60
Două corpuri de mase m 1 = 12 kg, respectiv m 2 = 8 kg sunt legate între ele cu un
fir ideal și sunt așezate pe o suprafață orizontală. Asupra corpului de masă m 1

9
acționează forța F1 = 100 N a cărei direcție formează cu orizontala unghiul α 1 = 300, iar
asupra corpului de masă m2 acționează forța F2 = 60 N a cărei direcție formează cu
orizontala unghiul α2 = 600, ca în figura de mai jos. Coeficientul de frecarea dintre
corpuri și suprafața orizontală este μ = 0,1. Să se determine: a) accelerația corpurilor; b)
valoarea minimă a forței F1 pentru care apăsarea exercitată pe suprafața orizontală de
către corpul m1 este nulă; c) Valoarea forței F 1 astfel încât sistemul de corpuri să se
deplaseze cu viteză constantă în același sens.
Rezolvare:
a) Se reprezintă corpurile și se stabilește sistemul de referință pentru corp, iar în
raport cu acesta se stabilește starea mecanică a fiecărui corp: conform punctului a) al
problemei, corpurile se mișcă accelerat pe orizontală, dar nu se poate stabili sensul
până când nu se calculează componentele forțelor exterioare pe axa Ox pentru a se
vedea în ce sens este există forțele mai mari.
Se reprezintă forțele ce acționează din exterior pe fiecare corp. Totuși, pentru că
nu se cunoaște sensul mișcării, forțelor de frecare încă nu se pot reprezenta.
Pentru fiecare corp, se atașează un sistem de axe convenabil: axa Ox se alege

pe direcția și în sensul mișcării. Axa Ox se alege paralelă cu planul orizontal, dar, în
acest moment, nu se poate alege și sensul axei, iar axa Oy este perpendiculară pe
planul orizontal cu sensul pozitiv în sus.
Se descompun forțele exterioare pe axe dacă este cazul și se exprimă
componentele forțelor în funcție de forță și un unghiurile date. Se descompun forțele F1
și F2.
⃗
F1 :
{ F1x = F1 ‧ cos α 1
F1y = F1 ‧ sin α 1
⃗
F2:
{ F2x = F2 ‧ cos α 2
F2y = F2 ‧ sin α 2
F1x = 100N‧
√3 = 86,5N > F2x = 60N‧1 = 30N => sensul mișcării este sensul forței
2 2
F1 => în acest moment se pot reprezenta și forțele de frecare.

10
Pentru că există mai multe corpuri, atunci corpurile se separă și se reprezintă și

forțele interne de interacțiune. În cazul corpurilor legate prin fire sau tije, de obicei,
corpurile se separă și se reprezintă tensiunile cu care firul sau tija acționează asupra
corpurilor.
Pentru fiecare corp, se aplică principiul al doilea al mecanicii pe fiecare axă:
m1 : {
Ox: F 1x – Ff1 – T = m 1 a = > F1x – μN1 – T = m 1 a
Oy: N1 + F 1y – G1 = 0 => N1 = G 1 – F1y = m 1 g – F 1 ‧ sin α 1
=>
F1x – μ( m 1 g – F1 ‧ sin α1 ) – T = m 1 a (1)
m2: { Ox: T – Ff2 – F2x = m 2 a = > T – μN2 – F2x = m 2 a

Oy: N2 + F2y – G2 = 0 = > N2 = G2 – F2y = m 2 g – F 2 ‧ sin α 2
=>
T – μ( m 2 g – F2 ‧ sin α 2 ) – F2x = m 2 a (2)
Din adunarea formulelor (1) și (2) rezultă:
F1x – μ( m 1 g – F1 ‧ sin α1 ) – μ( m 2 g – F2 ‧ sin α 2 ) – F2x = ( m 1 + m 2 )a (3)
F1x – μ( m 1 g + m 2 g – F1 ‧sin α 1 – F2 ‧ sin α2 ) – F2x

a=
m1 + m2
– 60N ‧ √ ) – 30N
1 3
86,5N – 0,1(120N + 80N – 100N ‧
a= 2 2 = 2,3m/s2
20kg
b) În acest caz, trebuie ca valoarea forței de apăsare normală N 1 să fie 0 întrucât
corpul nu mai apasă pe planul orizontal:
N1 = m 1 g – F1 min ‧ sin α1 = 0 => F1 min = m1g/sinα1 => F1 min = 60N
c) În acest caz accelerația devine 0. Se poate particulariza formula (3):
F1 ‧ cos α 1 – μ( m 1 g + m 2 g – F 1 ‧ sin α1 – F 2 ‧ sin α 2 ) – F 2x = 0
μ( m 1 g + m 2 g – F1 ‧ sin α 1 – F2 ‧ sin α 2 ) + F2x
F1 =
cos α 1
– 60N‧ √ ) + 30N
1 3
0,1(120N + 80N – 100N ‧
2 2
F1 = = 46N
√3
2

11
Corpul B de masă m = 4 kg este legat prin intermediul a două fire ideale de

corpurile A și C, identice cu corpul B. Firele sunt trecute peste scripeții S 1 și S2 situați la
capetele unui plan înclinat de unghi α = 30 0 ca în figura de mai jos. Corpul B se poate
deplasa pe planul înclinat cu coeficientul de frecare μ = 0,20. Să se determine: a)
accelerațiile corpurilor și tensiunile din fire; b) forța cu care scripetele S 2 apasă asupra
axului.
Rezolvare:
a) Se reprezintă corpurile și se stabilește sistemul de referință pentru corp, iar în
raport cu acesta se stabilește starea mecanică a fiecărui corp: corpurile A și C se mișcă
accelerat pe verticală, iar corpul B se mișcă de-a lungul planului înclinat. Pentru că sunt
legate prin fire ideale, corpurile se vor mișca cu aceeași valoare a accelerației față de
Pământ (SRI).
Se reprezintă forțele ce acționează din exterior pe fiecare corp. Pentru că
greutățile corpurilor A și C trag sistemului în sensuri înverse și se anulează reciproc
pentru că au aceeași valoare, rezultă că sensul mișcării sistemului este dat de
greutatea corpului B care face ca acesta să alunece în jos pe planul înclinat.
Pentru că există mai multe corpuri legate prin fire, atunci corpurile se separă și
se reprezintă și forțele interne de interacțiune, adică se reprezintă tensiunile cu care
firele acționează asupra corpurilor și asupra scripetelui S 2.

pe direcția și în sensul mișcării. Pentru corpul B, axa Ox se alege paralelă cu planul
orizontal cu sensul pozitiv în jos, iar axa Oy este perpendiculară pe planul orizontal cu
sensul pozitiv în sus. Pentru corpul A, axa Ox este verticală în jos, iar pentru corpul C
axa Ox este verticală în sus.

12

forțelor. În această problemă se descompune doar greutatea corpului B.
⃗
G:
B: { Ox:
Oy:
G t + T 1 – Ff – T 2 = ma = > mg ‧ sinα + T 1 – μN – T2 = ma
N – G t = 0 = > N = G t = mg ‧ cosα
=>
mg(sinα – μcosα) + T1 – T 2 = ma (1)

A: G – T 1 = ma (2)
C: T2 – G = ma (3)
Din adunarea formulelor (1), (2) și (3) rezultă:
mg(sinα – μcosα) = 3ma =>
1 1 1
a = ‧g(sinα – μcosα) => a = ‧10m/s2( – 0,2‧
√3 ) = 1,09m/s2 ≈ 1,1m/s2
3 3 2 2
Din formula (2) rezultă: T 1 = G – ma = m(g – a) => T1 = 4kg(10m/s2 – 1,1m/s2) =
35,6N
Din formula (3) rezultă: T2 = G + ma = m(g + a) => T2 = 4kg(10m/s2 – 1,1m/s2) =
44,4N
b) Dacă scripetele S2 apasă asupra axului, atunci conform principiului al III-lea, și
axul acționează cu o forță egală și de sens contrar asupra scripetelui, forța F⃗ din figura
de mai jos în care am translatat în centrul scripetului forțele de tensiune cu care firul
acționează asupra scripetelui pentru a le face concurente. Pentru că există 3 forțe ce
acționează asupra scripetelui, forța F⃗ va fi egală și de sens contrar cu rezultanta ⃗ R a
compunerii forțelor de tensiune de pe scripetele S 2.

13
F = R = √ T 22 + T22 + 2T22 cosβ = 2T2cos(β/2) =>

F = 2‧44,4N‧cos(600/2) = 76,8N
Problema 8 (după subiectul II din varianta 81, subiecte propuse pentru bac. 2009)
Două corpuri de mase M = 4 kg și m = 1 kg sunt așezate pe o suprafață
orizontală, ca în figura de mai jos. Sistemul de corpuri se mișcă cu accelerația a sub
acțiunea unei forțe F = 65 N aplicată sub un unghi α = 30 0. Coeficientul de frecare dintre
corpuri și suprafața orizontală μ = 1/√ 3. Să se determine valoarea accelerației a cu se
mișcă sistemul și valoarea forței f cu care corpul M împinge corpul m.
Rezolvare:
Se reprezintă corpurile și se stabilește sistemul de referință pentru corp, iar în
raport cu acesta se stabilește starea mecanică a fiecărui corp: corpurile se mișcă
accelerat pe orizontală în sensul forței F, iar Pământul este SRI.
Se reprezintă forțele ce acționează din exterior pe fiecare corp. Forța f este o
forță interioară de interacțiune dintre corpurile M și m.
Chiar dacă există mai multe corpuri, inițial corpurile nu se separă pentru că se
mișcă împreună. Se va considera o greutate totală G a sistemului, o normală totală N și
o forță de frecare totală Ff.

forțelor. În această problemă se descompune doar forța F ce acționează asupra
corpului M.

14
F⃗ :
{ F x = F‧ cosα
F y = F‧ sinα
Pentru că se cere forța interioară f, atunci se separă doar unul din corpuri și se
reprezintă și forța internă f de interacțiune. Este de dorit să se separe corpul pe care
acționează cele mai puține forțe, adică corpul de masă m. Se reprezintă forțele care
acționează numai asupra acestui corp.
Se aplică principiul al doilea al mecanicii pe fiecare axă: se aplică principiul al II-

lea întâi pentru întregul sistem pentru a se determina accelerația a, apoi pentru corpul
m luat separat pentru a se determina forța f.
Sistem: {Ox: F x – Ff = ( m+M ) a = > F‧ cosα – μN = ( m+M ) a

Oy: N – F y – G = 0 = > N = G + Fy = ( m+M ) g + F‧ sinα
=>
F ( cosα – μ‧ sinα ) – μ ( m+M ) g = ( m+M ) a

F ( cosα – μ‧ sinα )
a= – μg =>
( m+M )
65N ( √ 3 /2 – 1/ √ 3 ‧ 1/2 )
a= – 10 m/s2/√ 3 => a = √ 3 m/s2
5kg
m: { Ox: f – F f1 = ma => f – μN1 = ma

Oy: N1 – G1 = 0 => N 1 = G1 = mg
=>
f – μmg = ma => f = m(a + μg) =>

f = 1kg(√ 3 m/s2 + 10 m/s2/√ 3) => f = 7,4 N
Observație: Problema se poate rezolva și separând corpurile de la început,
reprezentându-se forțele pe fiecare corp și aplicând principiul al II-lea pentru fiecare
corp luat separat.

15
M: { Ox: F x – f – Ff 2 = Ma = > F‧ cosα – f – μN 2 = Ma

Oy: N 2 – F y – G 2 = 0 = > N2 = G2 + F y = Mg + F ‧ sinα
=>
F ( cosα – μ‧ sinα ) – f – μMg = Ma (1)
m: { Ox: f – F f1 = ma => f – μN1 = ma

Oy: N1 – G 1 = 0 => N1 = G1 = mg
=>
f – μmg = ma (2)
Din sistemul format din ecuațiile (1) și (2) se determinină valoarea accelerației a
și a forței f.
Problema 8 (după problema 1.80 din „PROBLEME de FIZICĂ PENTRU LICEU –

MECANICĂ, TERMODINAMICĂ, FIZICĂ MOLECULARĂ” de Gabriela Cone, Gh.
Stanciu, Șt. Tudorache, Editura Academiei, București, 1986 )
Un sistem alcătuit din trei corpuri de mase m 1, m2 și m3 sunt legate între ele cu
fire ideale ca în figura de mai jos. Coeficientul de frecare dintre corpul m 1 și masă este
μ1, iar coeficientul de frecare dintre corpul m 2 și masă este μ2. Să se calculeze
accelerațiile și tensiunea T din fir.
Rezolvare:
raport cu acesta se stabilește starea mecanică a fiecărui corp: corpurile se mișcă față
de Pământ cu accelerații diferite, a1 și a2 pe orizontală, iar a3 pe verticală în jos.
Pentru că există mai multe corpuri legate printr-un fir, atunci corpurile se separă
și se reprezintă și forțele interne de interacțiune, adică se reprezintă tensiunile cu care
firul acționează asupra corpurilor și asupra scripetelui mobil S. Se va considera că
scripetele mobil și corpul m3 formează un singur sistem ce se deplasează împreună.
pe direcția și în sensul mișcării. Pentru corpurile m1 și m2, axele Ox (direcțiile mișcării)

16
sunt orizontale, dar de sensuri contrare, iar pentru corpul m 3 axa Ox este orientată
vertical în jos. În această problemă, nu este necesară descompunerea forțelor pe axe.
m1 : { Ox: T – Ff1 = m 1 a 1 = > T – μ1 N1 = m 1 a 1

Oy: N1 – G1 = 0 => N1 = G1 = m 1 g
=>
T – μ1 m 1 g = m 1 a 1 (1)
m2 : { Ox: T – Ff2 = m 2 a 2 = > T – μ 2 N 2 = m 2 a 2

Oy: N2 – G 2 = 0 => N 2 = G 2 = m 2 g
=>
T – μ2 m 2 g = m 2 a 2 (2)
Pentru m3 și scripetele mobil : Ox: G3 – 2T = m3a3 =>
m3g – 2T = m3a3 (3)
Se aplică ecuațiile mișcării uniform accelerate pentru fiecare corp. În cazul
existenței unui scripete mobil, este necesar să se stabilească o relație dintre
deplasările corpurilor, ținând cont că firul este inextensibil. Pentru a stabili această
relație, trebuie să se reprezinte pozițiile ințiale și finale ale corpurilor.
x1 + x2 = 2x3
Pentru că sistemul pleacă din repaus, putem folosi ecuația de mișcare x = at 2/2.
Rezultă:
a 1 t2 a 2 t2 a3 t 2
+ = 2‧ => a1 + a2 = 2a3 (4)
2 2 2

17
Cu cele 4 formule (1), (2), (3) și (4) se formează un sistem din care se determină
mărimile cerute:
{
T – μ1 m 1 g = m 1 a1
T – μ2 m2 g = m2 a 2
=>
m 3 g – 2T = m 3 a3
a 1 + a 2 = 2a 3
{
m 1 m 2 m 3 g(2 + μ1 + μ2 )
T=
m 1 m 3 + m2 m3 + 4 m 1 m2
m m g(2 + μ1 + μ2 )
a1 = 2 3 – μ1 g
m1 m3 + m 2 m3 + 4 m1 m2
m m g(2 + μ1 + μ2 )
a2 = 1 3 – μ2 g
m1 m3 + m 2 m3 + 4 m1 m2
2 m 1 m 2 g(2 + μ1 + μ 2 )
a3 = g –
m1 m3 + m2 m3 + 4 m1 m2
Problema 9 (problema 1.2.25 din „PROBLEME de FIZICĂ PENTRU CLASELE IX-X” de

Anatolie Hristev, Editura Didactică și Pedagogică, 1983 )
De tavanul unui lift este agățat un scripete ideal prin intermediul unui
dinamometru. Peste scripete este trecut un fir ideal având la capete două corpuri cu
masele m1 = 100 g și m2 = 300 g. Liftul urcă accelerat cu accelerația a 0 = 2,2 m/s2. Ce
forță indică dinamometrul? Cu ce accelerații se mișcă corpurile?
Rezolvare:
raport cu acesta se stabilește starea mecanică a fiecărui corp: mișcările corpurilor pot fi
analizate fie față de Pământ (SRI), fie față de lift (SRN).
Față de Pământ corpurile se mișcă cu accelerații diferite a 1 și a2 pe verticală în
sus, iar scripetele este scipete mobil. Față de lift corpurile se mișcă cu aceeași
accelerație relativă ar, corpul m2 în jos și m1 în sus, scripetele fiind scripete fix (din
această cauză, recomand folosirea liftului ca sistem de referință).

Dacă corpurile sunt raportate la un sistem de referință neinerțial (liftul), atunci se
reprezintă și forța de inerție ce acționează asupra fiecărui corp.

18
Pentru că există mai multe corpuri legate printr-un fir, atunci corpurile se separă
și se reprezintă și forțele interne de interacțiune, adică se reprezintă tensiunile cu care
firul acționează asupra corpurilor și asupra scripetelui, respectiv forța F cu care
dinamometrul acționează asupra scripetelui.
În continuare, voi lucra în SRN. Pentru fiecare corp, se aplică principiul al

doilea al mecanicii.
m1 : T – G1 – Fi1 = m1ar => T – m1g – m1a0 = m1ar (1)
m2 : G2 + Fi2 – T = m2ar => m2g + m2a0 – T = m2ar (2)
Scripete: F – 2T = 0 (3)
Din formulele (1), (2) și (3), rezultă:
4 m1 m2 ( g + a o ) 4 ‧0,1kg ‧ 0,3kg ‧ ( 10m/ s 2 + 2,2m/ s2 )
F= => F = = 3,66 N
m1 + m2 0,1kg + 0,3kg
( m2 – m 1 ) ( g+ ao ) ( 0,3kg – 0,1kg ) ( 10m/ s 2 + 2,2m/ s 2)
ar = => ar = = 6,1 m/s2
m1 + m2 0,1kg + 0,3kg
Pentru a determina accelerațiile corpurilor față de Pământ, se aplică compunerea
mișcărilor corpurilor față de lift cu mișcarea liftului față de Pământ.
a⃗ = a⃗ r + a⃗ SRN =>
{
a 1 = a r + a 0 => a 1 = 8,3 m/ s2
a 2 = a0 – a r => a 2 = – 3,9 m/ s
2
Semnul minus pentru valorea accelerației a 2 indică că aceasta este orientată în

jos și nu în sus așa după cum am considerat inițial.
Problema 10 (problema 1.1.11 din „PROBLEME de FIZICĂ pentru licee, bacalaureat și

admiterea în facultăți – MECANICA” de Anatolie Hristev, Editura PROMETEU,
București, 1991)
Pe un plan înclinat de unghi α = 30 0 poate aluneca fără frecare un cărucior de
masă m1 = 10 kg. De cărucior este suspendat printr-un fir ideal un corp de masă m 2 =
40 kg (ca în figura de mai jos). Căruciorul este în repaus. Care va fi tensiunea din fir
imediat după ce i se dă drumul căruciorului și accelerațiile corpurilor?

19
Rezolvare:
raport cu acesta se stabilește starea mecanică a fiecărui corp: față de Pământ, la
momentul inițial, corpul m1 se mișcă de-a lungul planului înclinat cu accelerația
momentană a1 orientată în jos, iar corpul m2 are o mișcare curbilinie față de Pământ;
este mai bine de raportat corpul m2 față m1 (SRN), față de care corpul m2 intră într-o
mișcare circulară neuniformă cu accelerația instantanee relativă a r pe direcția
orizontală. Accelerația centripetă este 0 pentru că viteza inițială este 0.

Dacă un corp este raportat la un sistem de referință neinerțial, atunci se
reprezintă și forța de inerție ce acționează corpului: întrucât corpul m2 este rapotat la m1
care este SRN, atunci asupra corpului acționează și forța de inerție F i orientată în sens
invers față de accelerația a1, dar pe aceeași direcție.
Pentru că există mai multe corpuri care se mișcă diferit și sunt raportate la
sisteme de referință diferite, corpurile se separă și se reprezintă și forțele interne de
interacțiune: se reprezintă tensiunile cu care firul acționează asupra corpurilor.
direcția și în sensul mișcării. Pentru m1, axa Ox se alege paralelă cu planul înclinat cu
în sus. Pentru m2, axa Ox este orizontală cu sensul pozitiv înspre dreapta, iar axa Oy
este verticală cu sensul pozitiv în sus.
forțelor în funcție de forță și un unghi adecvat.

20
⃗
G1 :
{ Gt = G1 ‧ sinα = m 1 g ‧sinα
Gn = G1 ‧ cosα = m 1 g ‧ cosα
⃗
T:
{ T t = T ‧sinα
T n = T ‧cosα
F⃗ i :
{ Fix = F i ‧ cosα = m 2 a 1 ‧ cosα
Fiy = F i ‧ sinα = m 2 a1 ‧sinα
Pentru fiecare corp, se aplică principiul al doilea al mecanicii.
m1: Ox: Gt + Tt = m 1 a 1 = > m 1 g ‧ sinα + T ‧ sinα = m 1 a 1 (1)
m2 : { Ox:
Oy:
F ix = m 2 a r => m 2 a 1 ‧ cosα = m 2 a r = > a 1 ‧ cosα = a r
T + Fiy – G2 = 0 = > T = G2 – F iy = m 2 g – m 2 a 1 ‧ sinα
(2)
(3)
Din sistemul format cu formulelor (1), (2) și (3) rezultă:

2
m 1 m 2 g ‧ cos α 10kg ‧ 40kg ‧ 10m/ s2 ‧ cos2 300
T= 2 => T = = 147 N
m 1 + m 2 sin α 10kg + 40kg ‧ sin 2 30 0
( m 1 + m2 ) g ‧ sin α ‧ cos α ( 10kg + 40kg ) ‧ 10m/ s 2 ‧ sin 300 ‧cos 30 0
ar = 2 => ar = 2 0 = 10,8
m 1 + m 2 sin α 10kg + 40kg ‧ sin 30
m/s2
( m 1 + m2 ) g ‧ sin α ( 10kg + 40kg ) ‧ 10m/ s 2 ‧ sin 300
a1 = => a1 = = 12,5 m/s2
m 1 + m 2 sin2 α 2
10kg + 40kg ‧ sin 30
0
Pentru că s-a lucrat cu un corp raportat la SRN, se aplică compunerea mișcărilor,

adică regula de compunere a accelerațiilor: a⃗ = a⃗ r + a⃗ SRN . Accelerația a⃗ SRN este
accelerație a⃗ 1 .

21
√
Regula paralelogramului: a2 = a 21 + a 2r + 2 a1 a r cos ( 180 0 – α ) => a2 = 6,25 m/s2
Problema 11 (după itemul 4 din testarea F2 dată la admiterea la Politehnică București

în 2015)
Un corp cu masa m = 4 kg coboară cu frecare (μ = 0,5) pe o prismă de masă M =
9 kg și unghi α = 45 0. Prisma se deplasează fără frecare pe un plan orizontal. Să se
calculeze accelerațiile prismei și corpului.
Rezolvare:
raport cu acesta se stabilește starea mecanică a fiecărui corp: față de Pământ, corpul M
se mișcă uniform accelerat pe suprafața orizontală cu accelerația a 1 orientată înspre
dreapta, iar corpul m se mișcă uniform accelerat cu accelerația a 2 pe traiectoria AB' a
cărei direcție nu o cunoaștem, dar se mișcă uniform accelerat cu accelerația relativă a r
pe o traiectorie paralelă față de planul înclinat care devine SRN.

reprezintă și forța de inerție ce acționează corpului: întrucât corpul m este raportat la M
care este SRN, atunci asupra corpului m acționează și forța de inerție F i orientată în
sens invers față de accelerația a1, dar pe aceeași direcție.
Pentru că există mai multe corpuri care se mișcă diferit și sunt raportate la
sisteme de referință diferite, corpurile se separă și se reprezintă și forțele interne de
interacțiune: se reprezintă forțele normale și forțele de frecare ce apar la contactul
dintre corpul m și planul înclinat.
direcția și în sensul mișcării. Pentru m, axa Ox se alege paralelă cu planul înclinat cu

22
în sus. Pentru M, axa Ox este orizontală cu sensul pozitiv înspre dreapta, iar axa Oy
este verticală cu sensul pozitiv în sus.
⃗
G2 :
{ Gt = G2 ‧ sinα = mg ‧ sinα
Gn = G2 ‧ cosα = mg ‧ cosα
F⃗ i :
{ Fix = F i ‧ cosα = m a 1 ‧ cosα
Fiy = F i ‧ sinα = m a1 ‧sinα
⃗
N:
{ N x = N ‧sinα
N y = N ‧ cosα
F⃗ f :
{ F fx = Ff ‧cosα = μN ‧ cosα
F fy = F f ‧ sinα = μN ‧sinα
m: { Ox: Fix + G t – F f = m ar = > m a 1 ‧ cosα + mg ‧sinα – μN = m a r

Oy: N + F iy – G n = 0 = > N = G n – F iy = mg ‧cosα – m a1 ‧sinα (1)
=>
m a 1 ‧ cosα + mg ‧ sinα – μ ( mg ‧ cosα – m a 1 ‧sinα ) = m a r (2)
M: Ox: Nx – Ffx = M a 1 = > N‧ sinα – μN ‧ cosα = Ma 1 =>

N(sinα – μ‧cosα) = Ma1 => (mg ‧ cosα – m a 1 ‧ sinα )(sinα – μ‧cosα) = Ma1 =>
mg ‧ cosα ( sinα – μ‧ cosα )
a1 = (3) =>
M + m ‧ sinα ( sinα – μ ‧cosα )
4kg ‧10m/ s ‧ cos4 5 ( sin45 – 0,5‧ cos4 5 )
2 0 0 0
a1 = => a1 = 1 m/s2
9kg + 4kg ‧ sin4 5 ( sin4 5 – 0,5 ‧cos4 5 )
0 0 0
Din (2) => ar = g(sinα – μ‧cosα) + a1(cosα – μ‧sinα) =>

ar = 10m/s2(sin450 – 0,5‧cos450) + 1m/s2(cos450 + 0,5‧sin450) = 8,1m/s2
Pentru că s-a lucrat cu un corp raportat la SRN, se aplică compunerea mișcărilor,
adică regula de compunere a accelerațiilor: a⃗ = a⃗ r + a⃗ SRN . Accelerația a⃗ SRN reprezintă
accelerație a⃗ 1 .

23
√
Regula paralelogramului: a2 = a 21 + a 2r + 2 a1 a r cos ( 180 0 – α ) => a2 = 7,8 m/s2
Problema 12 (problema 1.2.109 din „PROBLEME de FIZICĂ pentru licee, bacalaureat

și admiterea în facultăți – MECANICA” de Anatolie Hristev, Editura PROMETEU,
București, 1991)
În sistemul din figura de mai jos se dau m = 10 kg, M = 10 kg, α = 30 0, unghiul de
frecare dintre corp și planul înclinat φ = 15 0. Cu ce forță orizontală F trebuie tras pentru
astfel încât corpul m să urce pe planul înclinat și să nu se desprindă de plan?
Rezolvare:
Corpul va începe să se miște pe planul înclinat în sus când este tras cu o forță
minimă Fmin (cazul 1) și se va desprinde de planul înclinat când este tras cu o forță
maximă Fmax (cazul 2).
1) Se reprezintă corpurile și se stabilește sistemul de referință pentru corp, iar în
raport cu acesta se stabilește starea mecanică a fiecărui corp: față de Pământ, sistemul
format din M și m se mișcă uniform accelerat pe suprafața orizontală cu aceeași
accelerație a orientată înspre dreapta pentru că, în momentul în care m începe să se
miște față de M, se consideră că mișcarea este uniformă (ideea este preluată de la
metoda planului înclinat de unghi variabil) și accelerația relativă a lui m față de M este
zero (ar = 0).
Se reprezintă forțele ce acționează din exterior pe fiecare corp.Pentru că
sistemul este format din corpuri ce se mișcă împreună, inițial aceste corpuri nu se
separă, ci se tratează ca un singur corp mai mare.
Pentru a se folosi informațiile legate de frecarea dintre corpuri, se separă apoi
numai corpul m, care va fi raportat la planul înclinat ce devine SRN. Se reprezintă
forțele normale și forțele de frecare ce apar la contactul dintre corpul m și planul
înclinat.(Observație: corpul m ar fi putut fi raportat și la Pământ și nu ar mai fi apărut
forța de inerție, dar axele ar fi fost Ox orizontală și Oy verticală, ceea ce ar fi impus
descompunere a trei forțe T, N și F f, iar eu recomand să se lucreze într-un sistem în
care să nu se descompună N și Ff, dacă se poate.)
reprezintă și forța de inerție ce acționează corpului: întrucât corpul m este rapotat la M
care este SRN, atunci asupra corpului m acționează și forța de inerție F i orientată în
sens invers față de accelerația a, dar pe aceeași direcție.

24

pe direcția și în sensul mișcării. Pentru sistemul m+M, axa Ox este orizontală cu sensul
pozitiv înspre dreapta, iar axa Oy este verticală cu sensul pozitiv în sus. Pentru m, axa
Ox se alege paralelă cu planul înclinat cu sensul pozitiv în sus, iar axa Oy este
perpendiculară pe planul înclinat cu sensul pozitiv în sus.
⃗
G1 :
{ Gt = G1 ‧ sinα = mg ‧ sinα
Gn = G1 ‧ cosα = mg ‧ cosα
F⃗ i :
{ Fix = F i ‧ cosα = ma ‧ cosα
Fiy = F i ‧ sinα = ma ‧sinα
μ = tgφ = 0,268
capătul firului: Fmin – T = 0 => T = Fmin (1)
sistemul m+M: Ox: T = (m + M)a (2)
corpul m: { Ox: T – Fix – Gt – Ff = 0 = > T = ma‧ cosα + mg ‧ sinα + μN

Oy: N + F iy – Gn = 0 = > N = G n – F iy = mg ‧cosα – ma ‧sinα
=>
T = ma ‧ cosα + mg ‧sinα + μ ( mg ‧cosα – ma ‧sinα ) (3)

Din (2) și (3) => (m + M)a = mg(sinα + μcosα) +ma(cosα – μsinα)
mg ( sinα + μcosα )
a=
m + M – m ( cosα – μsinα )
g ( sinα + μcosα )
Pentru că m = M => a = (4)
2 – cosα + μsinα
Din formulele (1), (2) și (4) și ținând cont că m =M =>
2mg ( sinα + μcosα )

Fmin = => Fmin = 115 N
2 – cosα + μsinα

25
2) Se reia modul de rezolvare, doar că de această dată corpurile se separă de la

început întrucât se mișcă cu accelerații diferite față de Pământ. Corpul m este raportat
tot la planul înclinat(SRN).
În momentul în care corpul m începe să se desprindă de planul înclinat N′ = 0,
rezultă că și F′f = 0 .
capătul firului: Fmax – T′ = 0 => T′ = Fmax (5)

planul înclinat M: Ox: T′ - T′x = Ma′ => T′ - T′cosα = Ma′ => T′(1 – cosα) = Ma′ (6)
corpul m: Oy: F 'iy – Gn = 0 => Gn = F ' iy = > mg ‧ cosα = ma ' ‧sinα => a′ = g‧ctgα
(7)
Mg ‧ctgα
Din formulele (5), (6) și (7) => Fmax = => Fmax = 1293 N
1– cosα
Deci: Fmin ≤ F ≤ Fmax
2) METODA ENERGETICĂ
Se poate aplica în problemele în care se studiază orice tip de mișcare cu condiția
să nu fie necesar să se folosească durata mișcării și accelerația acesteia.
Observație: se lucrează întotdeauna într-un sistem de referință inerțial.
Formulele de bază sunt teorema variației energiei cinetice ΔEc = Ltotal și formula
prin care se generalizează noțiunea de energie potențială ΔEp = – Lcons (variația energiei
potențiale într-un câmp conservativ este egală cu lucrul mecanic al forței conservative
luate cu semnul minus). Din acestea rezultă teorema variației energiei mecanice ΔE =
Lnecons (variația energiei mecanice este egală cu lucrul mecanic efectuat de forțele
neconservative), iar în cazul în care nu există forțe neconservative (nu există forță de
frecare sau forță de tracțiune) se obține conservarea energiei mecanice E = Ec + Ep =
const.
Reguli ce trebuie aplicate în metoda energetică

 Se reprezintă corpurile în pozițiile inițială și finală pentru fiecare corp și în alte poziții
intermediare ce interesează în problemă; se vor reprezenta vitezele în aceste poziții,
precum și deplasările în cazul mișcărilor rectilinii și înălțimile pozițiilor respective față
de un nivel de referință pentru care energia potențială gravitațională este zero, nivel
numit configurație zero.

26
 Se reprezintă forțele ce acționează din exterior pe fiecare corp. În general, pentru

reprezentarea forțelor recomand să se reprezinte corpurile într-o poziție intermediară
pentru care să se reprezinte forțele ce acționează, ca în exemplu următor:
 Pentru fiecare corp, se atașează un sistem de axe convenabil: axa Ox se alege pe

direcția și în sensul mișcării sau tendinței de mișcare. Se descompun forțele pe axe
dacă este cazul și se exprimă componentele forțelor în funcție de forță și un unghi
adecvat.
 Se determină expresiile forțelor neconservative dacă acestea există.
 Se aplică condiții suplimentare pentru forțele ce acționează în anumite poziții dacă
este necesar conform cerințelor problemei. Pentru condițiile ce trebuie să le
îndeplinească forțele, se poate lucra și într-un SRN.
 Dacă există numai forțe conservative (greutatea, forța elastică) și forțe care nu
efectuează lucru mecanic (forța de apăsare normală la orice mișcare și tensiunea cu
care un fir acționează asupra unui corp aflat în mișcare circulară împusă de acel fir,
atunci se aplică conservarea energiei mecanice: E 1 = E2 => Ec1 + Ep1 = Ec2 + Ep2
(unde E1 este energia inițială și E2 este energia finală).
 Dacă există și forțe neconservative (forța de frecare și/sau forța de tracțiune), atunci
se aplică teorema variației enegiei mecanice: ΔE = L necons (unde Lnecons este lucrul
mecanic total al forțelor neconservative). => Ec2 + Ep2 – (Ec1 + Ep1) = Lnecons .
Observație: În cazul în care în problemă se analizează mișcarea unui sistem de
corpuri, atunci energia mecanică a sistemului este egală cu suma energiilor
mecanice ale corpurilor din sistem.
Observație: În cazul în care există mai multe tipuri de mișcări ce se succed, se
poate aplica fie teorema variației energiei mecanice sau conservarea energiei
mecanice folosindu-se poziția inițială din prima mișcare și poziția finală din ultima
mișcare, deci nu este necesar să se aplice la fiecare mișcare precum se aplică
metoda principiilor.
Observație: Problemele în care există mișcări uniform-variate sau mișcări
compuse (aruncarea pe orizontală, aruncarea pe oblică), se pot aplica ambele
metode, dar metoda energetică este mai scurtă.
Exemple de aplicare a metodei energetice

Problema 1 (după subiectul II.2 din varianta 99, subiecte propuse pentru bac. 2007)
Un schior de masă m = 70 kg coboară pe o pârtie lungă de ℓ = 200 m cu
înclinația sinα = 0,1, pornind din repaus. Schiorul continuă cursa urcând pe o nouă
pârtie cu înclinația sinβ = 0,05 (vezi figura de mai jos). Coeficientul de frecare dintre
schiuri și zăpadă este 0,10. Considerând că viteza schiorului nu se modifică la trecerea
27
de pe o pârtie pe cealaltă, determinați lungimea totală a parcursă de schior pe a doua

pârtie până la prima oprire.
Rezolvare:
Se reprezintă corpul în poziția inițială și finală pentru fiecare mișcare.
Configurația zero pentru energia potențială gravitațională este nivelul solului.
Se reprezintă forțele ce acționează din exterior pe fiecare corp. În această
problemă există două mișcări uniform variate pentru care se reprezintă forțele ce
acționează asupra corpului.
pe direcția paralelă cu planul înclinat și în sensul mișcării. Se descompune greutatea și
se exprimă componentele acesteia.
pe planul înclinat AB:

Gn = G ‧cosα = mg ‧cosα
pe planul înclinat BC:

{ G't = G ‧ sinβ = mg ‧sinβ
'
Gn = G ‧cosβ = mg ‧ cosβ
cosα = √ 1 – sin 2 α => cosα = 0,98
cosβ = √ 1 – sin 2 β => cosβ = 0,995
Se determină expresiile forțelor neconservative dacă acestea există. În acest

caz, există forța de frecare care este forță neconservativă:
- pe planul înclinat AB: Ff = μN = μGn = μmg‧cosα
- pe planul înclinat BC: Ff′ = μN′ = μGn′ = μmg‧cosβ
Se aplică teorema variației enegiei mecanice: ΔE = L necons. Se poate aplica între
poziția ințială A și poziția finală C. În ambele poziții, viteza este 0.
EC – EA = LF +LF ' => mgh′ – mgh = – Ff‧ℓ – Ff′‧ℓ′ =>
f f
– mg(h – h′) = – μmg(ℓ‧cosα + ℓ′‧cosβ)

Înălțimea primului plan înclinat este h = ℓ‧sinα , iar înălțimea celui de-al doilea
plan înclinat este h′ = ℓ′‧sinβ . Rezultă:
ℓ‧sinα – ℓ′‧sinβ = μ(ℓ‧cosα + ℓ′‧cosβ) =>
l(sinα – μ‧ cosα)
ℓ′ = => ℓ′ = 300,9 m
sinβ + μ‧ cosβ

28
De la înălțimea H = 8 m, un corp mic cu masa m = 2 kg este lăsat să alunece pe
un jgheab lucios (vezi figura de mai jos). În punctul cel mai de jos al jgheabului, punct
aflat la înălțimea h = 2 m față de sol, corpul părăsește jgheabul cu viteză orizontală. Să
se determine viteza corpului la părăsirea jgheabului și viteza corpului la atingerea
solului.
Rezolvare:
Se reprezintă corpul în poziția inițială și finală pentru fiecare mișcare.
Se reprezintă forțele ce acționează din exterior pe corp. În această problemă
există două mișcări: mișcarea circulară neuniformă AC și aruncarea pe orizontală CE.
Nu există nicio forță neconservativă.
Se aplică legea conservării enegiei mecanice: EA = EC = EE =>

2 2
mv m v'
mgH = mgh + = =>
2 2
v = √ 2g(H – h) => v ≈ 11 m/s
v′ = √ 2gH => v′ = 12,6 m/s
Problema 3 (după subiectul I.5 din varianta 78, subiecte propuse pentru bac. 2007)
Un sistem este format dintr-un corp de masă m = 0,5 kg și un fir de lungime ℓ = 1
m. Corpului aflat în poziția de echilibru i se imprimă o viteză inițială orizontală astfel
încât firul deviază maxim cu unghiul α = 60 0. Să se determine viteza inițială și raportul
dintre tensiunea maximă și cea minimă din fir.

29
Rezolvare:
Se reprezintă corpul în poziția inițială A și finală B pentru mișcarea circulară
neuniformă. Configurația zero pentru energia potențială gravitațională este nivelul
poziției A. Din figură de mai jos, se observă că înălțimea poziției B față de configurația 0
este h = ℓ – ℓ‧cosα = ℓ(1 – cosα)
Se reprezintă forțele ce acționează din exterior pe corp. Întrucât tensiunea
maximă din fir se obține pentru poziția A și tensiunea minimă pentru poziția B, se
reprezintă forțele ce acționează asupra corpului în aceste poziții. Pentru corpul aflat în
poziția inițială se poate considera un SRN aflat în rotație, de exemplu firul față de care
corpul se află în repaus. Ca urmare, asupra corpului mai acționează și forța centrifugă
de inerție Fcf.
Pentru corpul aflat în poziția B, se atașează un sistem de axe convenabil: axa Ox
se alege pe direcția tangentă la traiectoria circulară și Oy pe direcția firului. Se
descompune greutatea și se exprimă componentele acesteia.
⃗
G:
Se aplică condiții suplimentare pentru forțele ce acționează în anumite poziții
dacă este necesar conform cerințelor problemei. Se aplică condiția de echilibru pentru
forțele ce acționează de-a lungul firului:
m v 20
Pentru poziția A: Tmax = Fcf + G = + mg
l
Pentru poziția A: Tmin = Gn = mg‧cosα
2
v0
+g
Tmax l
=
Tmin g ‧ cos α
Nu există forțe neconservative.
2
m v0
Se aplică legea conservării enegiei mecanice: EA = EB => = mgh =>
2
v0 = √ 2gh=√ 2gl(1 – cosα) => v0 = √ 10 m/s = 3,16 m/s
Tmax 2gl(1 – cosα) Tmax
+ g 3 – 2cosα
= l = cosα => =4
Tmin Tmin
g ‧cos α

30
Într-un parc de distracție, o mașinuță de masă m = 200 kg alunecă fără frecare
de la înălțimea H = 21 m pe un plan înclinat, după care își continuă mișcarea pe un
jgheab circular de rază R, în plan vertical ca în figura de mai jos. Să se determine: a)
raza r a buclei astfel încât greutatea aparentă a pasagerilor în punctul A să fie de 8 ori
mai mare decât greutatea lor reală; b) valoarea forței de apăsare în punctul superior B
al jgheabului; c) de la ce înălțime minimă trebuie să alunece mașinuța pentru a se putea
mișca pe întregul jgheab circular în cazul în care 25% din energia inițială se pierde prin
frecare la mișcarea din O în B.
Rezolvare:
Se reprezintă corpul în poziția inițială O, intermediară A și finală B. Corpul are
două mișcări: mișcarea OA rectilie uniform-accelerată și mișcarea AB circulară
neuniformă. Configurația zero pentru energia potențială gravitațională este nivelul
poziției A.
Se reprezintă forțele ce acționează din exterior pe corp. Pentru corpul aflat în
mișcare circulară se va considera un SRN aflat în rotație atașat de mașinuță față de
corpul se află în repaus. Ca urmare, asupra corpului mai acționează și forța centrifugă
de inerție Fcf în A și F′cf în B.

31

dacă este necesar conform cerințelor problemei. În A, greutatea aparentă este
rezultanta compunerii greutății reale și a forței centriguge ce crează pasagerilor
impresia că sunt mai grei, dar de fapt apasă mai tare asupra scaunelor:
m v2
Gap = G + Fcf => 8G = G + Fcf => 7G = Fcf => 7mg = => v2 = 7gr
r
În poziția B, se aplică echilibrul forțelor ce acționează asupra corpului:
2
m v'
N′ = F′cf – G = – mg
r
Nu există forțe neconservative.
a) Se aplică legea conservării enegiei mecanice la mișcarea OA:
m v2
EO = EA => mgH = => 2mgH = 7mgr =>
2
r = 2H/7 => r = 6 m
b) Se aplică legea conservării enegiei mecanice la mișcarea OB:
m v '2
EO = EB => mgH = + mg‧2r => 2mgH = m v '2 + 4mgr => v′ = √ 2g(H – 2r)
2
m v '2 2mg(H – 2r) mg(2H – 3r)
N′ = – mg =
r
– mg =
r
=> N′ = 16 N
r
c) Se aplică condiții suplimentare pentru forțele ce acționează în poziția B: în
cazul în care corpul pleacă de la înălțimea minimă (H = h min), atunci în poziția B corpul
atinge jgheabul fără să mai apese pe acesta => N′ = 0 =>
m v ''2
– mg = 0 => v′′ = √ gr
r
Există forța de frecare care este forță neconservativă. Lucrul mecanic al frecării
este egal în modul cu pierderea energiei mecanice din cursul mișcării OB =>

32
LF = – 25%‧EO = – 0,25‧mgH′= – 0,25‧mghmin

f
Se aplică teorema variației enegiei mecanice la mișcarea OB:

m v ''2
EB – EO = LF => ( + mg‧2r) – mghmin = – 0,25‧mghmin =>
2 f
m gr
0,75‧mghmin = + mg‧2r => hmin = 10r/3 => hmin = 20 m
2
Problema 5 (după problema 7.62 din PROBLEME DE FIZICĂ, CLASA A IX-A de

Arsenov Branco, Arsenov Simona, Biriș Sofia, Major Csaba, Ștefan Alexndru, EDITURA
FUNDAȚIEI „MOISE NICOARĂ”, Arad, 2009)
Un corp cu masa m = 4 kg este împins de un resort comprimat cu x = 0,1 m și
constanta elastică k = 104 N/m. După desprinderea de resort, corpul își continuă
mișcarea pe suprafața orizontală pe distanța d = 5 m, apoi pe o suprafață netedă sub
formă de sfert de cilindru cu raza r = 5m (vezi figura de mai jos). Coeficientul de frecare
dintre corp și suprafața orizontală este μ = 0,1. La ce înălțime h de sol se desprinde
corpul de cilindru?
Rezolvare:
Se reprezintă corpul în diferite poziții în timpul mișcării sale. Corpul are trei
mișcări: mișcarea AB rectilinie neuniform-accelerată, mișcarea BC uniform-încetinită și
mișcarea CD circulară neuniformă. Configurația zero pentru energia potențială
gravitațională este nivelul punctului O.
Se reprezintă forțele ce acționează din exterior pe corp în poziția inițială A,
poziția intermediară C și poziția finală D. Pentru corpul aflat în mișcare circulară se va
considera un SRN aflat în rotație, SR atașat de corpul însuși. Ca urmare în poziția finală
D, asupra corpului mai acționează și forța centrifugă de inerție F cf.
Pentru corpul aflat în poziția D, se atașează un sistem de axe convenabil: axa Ox

se alege pe direcția tangentă la traiectoria circulară și Oy pe direcția normală pe
suprafața curbă. Se descompune greutatea și se exprimă componentele acesteia.

33
⃗
G:
{ Gt = G ‧ sinα = mg ‧ cosα
Gn = G ‧ cosα = mg ‧sinα
Există forța de frecare care este forță neconservativă. Pe suprafața orizontală
mișcarea se face cu frecare pe toată distanța AC = x + d.
Ff = μN = μG = μmg
Se aplică condiții suplimentare pentru forțele ce acționează în poziția D: dacă în
poziția D corpul se desprinde de suprafața curbă => ND = 0 =>
m v2
Fcf – Gn = 0 => = mg‧sinα => v = √ gr ‧ sinα
r
Din figură se poate observa că sinα = h/r => v = √ gh
Se aplică teorema variației enegiei mecanice la întreaga mișcare AD:
2 2
mv kx
ED – EA = LF => + mgh – (mgr + ) = – Ff(x + d)
2f
2
Folosind valoarea vitezei din poziția D, adică formula v = √ gh , rezultă:
2
mg h kx
+ mgh – (mgr + ) = – μmg (x + d)
2 2
3mg h k x2
= + mg[r – μ(x + d)]
2 2
k x2
h= + 2[r – μ(x + d)] => h = 3,07 m
3mg
Problema 6 (problema 1.3.61 din PROBLEME DE FIZICĂ, pentru licee, bacalaureat și

admiterea în facultăți – MECANICA de Anatolie Hristev, Editura PROMETEU,
București, 1991)
Două corpuri identice de masă m = 0,5 kg fiecare sunt legate printr-un resort de
constantă elestică k = 30 N/m și sunt așezate pe o suprafață orizontală pe care se
mișcă cu coeficientul de frecare μ = 0,20. Inițial resortul nu este deformat. Ce viteză
minimă trebuie imprimată corpului din dreapta, spre celălalt corp sprijinit de perete,
pentru ca acesta să se desprindă de perete?
Rezolvare:
Se reprezintă sistemul de corpuri în diferite poziții în timpul mișcării sale. Corpul
din dreapta este singurul care se mișcă, având două mișcări rectilinii neuniforme: AB și
BC. Acest corpul este lansat spre celălalt corp cu viteza ințială v o și se oprește în B
comprimând resortul cu elongația x, iar resortul împinge corpul din stânga ca să apese
pe perete. Apoi resortul se destinde împingând corpul din dreapta. Acesta se mișcă
neuniform-accelerat până când trece prin poziția A, după care se mișcă neuniform-
încetinit până la oprire în poziția C, în timp ce resortul s-a întins cu x′. Dacă inițial corpul
se lansează cu o viteză minimă v o, atunci corpul din stânga se desprinde de perete (dar
fără a se deplasa) exact în momentul în care corpul din dreapta se oprește în C.
Configurația zero pentru energia potențială gravitațională este nivelul solului, deci
corpurile au energia potențială gravitațională egală cu 0.

34
Se reprezintă forțele ce acționează din exterior pe corp în poziția inițială A,

poziția intermediară C și poziția finală D.
Există forța de frecare care este forță neconservativă. Pe suprafața orizontală
mișcarea se face cu frecare pe toată distanța:
Ff = μN = μG = μmg
Se aplică condiții suplimentare pentru forțele ce acționează: pentru corpul din
stânga în momentul desprinderii N′ = 0. Rezultă:
Fe′ = Ff => kx′ = μmg => x′ = μmg/k (I)
Se aplică teorema variației enegiei mecanice la întreaga mișcare AB:

2
L k x2 m v o
EB – EA = F => – = – Ff‧x (II)
2 2
f
Se aplică teorema variației enegiei mecanice la întreaga mișcare BC:

2 2
k x' kx
EC – EB = L 'F => – = – Ff‧(x + x′) (III)
2 f
2
Din (I) și (III) => kx2 – 2μmgx – (2μmgx′ + kx′2) = 0 => x = 3μmg/k (IV)
√ √
2
15m
Din (II) și (IV) => vo = k x + μmgx = μg => vo = 1m/s
m k
Problema 7 (după problema 1.3.213 din PROBLEME DE FIZICĂ, CLASELE IX-X de

Anatolie Hristev, Dumitru Manda, Lucian Georgescu, Dorin Borșan, Marin Sandu,
Nicolae Gherbanovschi, EDITURA DIDACTICĂ și PEDAGOGICĂ, București, 1983)
Un corp de masă m = 3 kg este așezat pe talerul de masă M = 10 kg al unui
cântar cu resort cu constanta elastică k = 130 N/m (ca în figura de mai jos). a) Să se
determine cu ce forță trebuie apăsat corpul m, pentru ca după încetarea forței, acesta
să se desprindă de taler? b) Dacă forța F crește până la valoarea minimă astfel încât
sistemul se deplasează extrem de lent, care este lucrul mecanic efectuat de forța F?

35
Rezolvare:
Se reprezintă sistemul de corpuri în poziția de echilibru A și în diferite poziții în
timpul mișcării sale (B și C). Într-o problemă în care resortul este vertical, ar trebui să se
reprezinte și resortul în poziția nedeformată (poziția O) ca reper pentru a cunoaște
elongațiile pentru celelalte poziții.
Dacă nu s-ar aplica forța Fmin, sistemul s-ar găsi în poziția A. Cât timp acționează
Fmin, sistemul rămâne în repaus în poziția B. După dispariția forței F min, resortul se
detensionează până în poziția A, dar din inerție, corpurile M și m se vor mișca
neuniform încetinit pe porțiunea AC, oprindu-se în C, când corpul m se desprinde de
corpul M. Până în C, corpurile s-au mișcat împreună, dar din C, corpul M se va mișca în
jos cu accelerația a, iar corpul m cu accelerația g față de Pâmânt.
Configurația zero pentru energia potențială gravitațională se consideră poziția
cea mai joasă a sistemului de corpuri din cursul mișcării lor, deci corpurile au energia
potențială gravitațională egală cu 0 în poziția B.
Se reprezintă forțele ce acționează din exterior pe corp în poziția inițială B și
poziția finală C. În poziția finală, corpurile se consideră separat, iar corpul m este
raportat la corpul M care devine SRN, față de care corpul m este în repaus relativ.
Se aplică condiții suplimentare pentru forțele ce acționează: în poziția A, sistemul

este în echilibru:
Feo – G = 0 => kxo – (m + M)g = 0 => xo = (m + M)g/k
În poziția finală, pentru corpul m se aplică condiția de desprindere: N = 0.
Rezultă:
Fi – G′′ = 0 => ma – mg = 0 => a = g
În poziția finală, pentru corpul M se aplică principiul al II-lea al mecanicii:
G′ + Fe′ = Ma => Mg + kx′ = Ma => Mg + kx′ =Mg => x′ = 0
Deci corpul m se desprinde de talerul M când resortul este netensionat, adică în poziția
O.

36
În poziția inițială: Fe – G – Fmin = 0 => Fmin = Fe – G = kx – (m + M)g

a) Nu există nicio forță neconservativă la mișcarea BO.
Se aplică legea conservării enegiei mecanice la mișcarea BO:
k x2
EB = EO => = (m + M)gx => x = 2(m + M)g/k = 2xo =>
2
Fmin = mg => Fmin = (m + M)g => Fmin = 130N
b) Există forța neconservativă F la mișcarea AB. Forța F este variabilă, crescând
neliniar de la 0 la valoarea minimă F min, astfel încât mișcarea să se producă foarte lent
cu o viteză extrem de mică ce poate fi aproximată cu 0.
Se aplică teorema variației enegiei mecanice la mișcarea AB:
2
k x2 k xo
EB – EA = LF => LF = – [(m + M)g(x – xo) + ] =>
2 2
3k x 2o ( m+M )2 g 2
LF = – (m + M)gxo = => LF = 65 J
2 2k
Problema 8 (problemă de Ioana-Mihaela Popescu)

Un lanț flexibil de masă m = 2 kg și lungime ℓ = 1 m se găsește în echilibru pe
porțiunea rugoasă AB a unui plan de unghi α = 30 0. O mică vibrație face ca lanțul să
alunece. Suprafața BC a planului înclinat este netedă (BC = 1,5ℓ). Să se calculeze
viteza pe o are lanțul când trece pe suprafața orizontală netedă CD.
Rezolvare:
Se reprezintă sistemul de corpul în poziția inițială de echilibru A și în diferite
poziții în timpul mișcării sale (B și C). Pe distanța AB, lanțul se mișcă neuniform-
accelerat pentru că forța de frecare se micșorează de la valoarea ințială maximă până
la 0 în momentul în care lanțul a ieșit de pe porțiunea AB ce are frecare.

37
Înălțimea centrului de greutate al lanțului în poziția inițială A este h′ = C′M = 2ℓ‧

sinα, iar înălțimea centrului de greutate al lanțului în poziția B când iese de pe suprafața
ruguroasă este h′′ = C′′M = ℓ‧sinα .
Se reprezintă forțele ce acționează din exterior pe lanț în poziția inițială A de
echilibru, într-o poziție intermediară și poziția finală B la ieșirea de pe suprafața
ruguroasă AB. În poziția inițială, lanțul este în repaus (echilibru).

direcția paralelă cu planul înclinat și în sensul mișcării sau tendinței de mișcare. Se
descompune greutatea și se exprimă componentele greutății.
Pentru întregul lanț:

{ G t = G ‧ sinα = mg ‧ sinα
G n = G ‧cosα = mg ‧cosα
În poziția intermediară pentru mișcarea lațului pe suprafața ruguroasă, putem
considera lanțul ca fiind format din două corpuri: un corp cu masa m 1 cu lungimea ℓ–x
aflat pe suprafața ruguroasă și un corp cu masa m 2 cu lungimea x (x reprezintă
deplasarea lanțului). Dacă masa lanțului este m, rezultă:
m1 = m(ℓ – x)/ℓ și m2 = mx/ℓ

38
{ G1t = G 1 ‧sinα = m 1 g ‧ sinα = mg(l – x)sinα / l

G1n = G1 ‧cosα = m 1 g ‧cosα = mg(l – x)cosα / l
{ G 2t = G 2 ‧ sinα = m 2 g ‧sinα = mgx ‧ sinα / l

G 2n = G 2 ‧ cosα = m 2 g ‧ cosα = mgx ‧cosα / l
Se determină expresiile forțelor neconservative dacă acestea există. Forța de
frecare este forță neconservativă.
Inițial: Ff = μN = μGn = μmg‧cosα
F1f = μN1 = μG1n = μmg(ℓ – x)‧cosα/ℓ
dacă este necesar conform cerințelor problemei. În poziția inițială, lanțul se găsește în
echilibru:
Ox: Gt – Ff = 0 => mg‧sinα = μ mg‧cosα => μ = tgα
Se observă că la deplasarea pe suprafața ruguroasă forța de frecare scade liniar
în funcție de deplasarea x de la valoarea inițială maximă F f = μmg‧cosα până la valoarea
minimă 0 conform relației Ff(x) = μmg(ℓ – x)‧cosα/ℓ . Lucrul mecanic al forței de frecare
se poate calcula folosindu-se o valoare medie a forței de frecare:
F f + 0 μmg ‧ cosα mg ‧ sinα
Ff = = =
medie
2 2 2
Pentru că exstă o forță neconservativă (forța de frecare), se aplică teorema
variației enegiei mecanice: ΔE = L necons, dar atenție: energia potențială gravitațională a
unui corp extins este egală cu energia potențială a centrului său de greutate.
2
mv
EC – E A = L F – mgh′ = – F f ‧ℓ =>
=>
2f medie
2
mv mg ‧ sinα
– mg‧2ℓ‧sinα = – ‧ℓ =>
2 2
v = √ 3gl‧ sinα => v = 1,2 m/s
3) EXEMPLE DE PROBLEME ÎN CARE SE POT APLICA AMBELE METODE

Problema 1 (după problema 1.3.7 din PROBLEME DE FIZICĂ, pentru licee,
bacalaureat și admiterea în facultăți – MECANICA de Anatolie Hristev, Editura
PROMETEU, București, 1991)
O săniuță coboară pe un plan înclinat de lungime ℓ = 10 m și unghi α = 45 0, ce se
continuă cu un plan orizontal pe care săniuța se oprește după ce pargurge distanța d =
50 m. Să se determine coeficientul de frecare la alunecare.
Rezolvare:
Metoda principiilor mecanicii
Corpul are o mișcare AB uniform accelerată pe planul înclinat și o mișcare BC
uniform încetinită pe planul orizontal.

39
Pentru mișcarea AB:

⃗
G:
{
Ox: Gt – Ff1 = m a 1 = > mg ‧ sinα – μN1 = m a 1
Oy: N1 – G n = 0 => N1 = Gn = mg ‧ cosα
=>
mg ‧ sinα – μmg ‧cosα = m a1

a1 = g(sinα – μ‧cosα)
Ecuația lui Galilei: v12 = 2a1ℓ = 2 gℓ(sinα – μ‧cosα) (1)
Pentru mișcarea BC:
{
Ox: – Ff2 = m a 2 = > – μ N2 = m a 2
Oy: N2 – G = 0 = > N2 = G = mg
=>
– μmg = ma2 => a2 = – μg

Ecuația lui Galilei: v22 = v12 + 2a2d => 0 = v12 – 2 μgd (2)
Din (1) și (2) => 0 = 2 gℓ(sinα – μ‧cosα) – 2 μgd =>
l ‧ sinα
μ=
l ‧ cosα+d

40
⃗
G:
Există forțe neconservative (forța de frecare din fiecare mișcare):
Ff1 = μGt = μmg‧cosα
Ff2 = μG = μmg
Se aplică teorema variației energiei mecanice: E C – EA = LF + LF => f1 f2
0 – mgh = – Ff1‧ℓ – Ff2‧d => mgℓ‧sinα = μmgℓ‧cosα + μmgd =>

l ‧ sinα
μ=
l ‧ cosα+d
μ = 0,085
Problema 2 (problema 1.3.5 din PROBLEME DE FIZICĂ, pentru licee, bacalaureat și

admiterea în facultăți – MECANICA de Anatolie Hristev, Editura PROMETEU,
București, 1991)
Dacă imprimăm sistemului din figură o anumită viteză, dând un impuls corpului
m2 = 20 g în jos, acesta coboară cu h 1 = 25 cm. Dacă imprimăm sistemului aceeași
viteză, dând un impuls corpului m 1 = 100g spre stânga, corpul m 2 urcă cu h2 = 5 cm. Să
se determine coeficientul de frecare.
Rezolvare:
Sistemul prezintă două mișcări: 1) i se imprimă corpului cu masa m 2 viteza inițială
vo vertical în jos și sistemul se mișcă uniform încetinit cu accelerația a 1 până la oprire,
deplasându-se pe distanța h1; 2) i se imprimă corpului cu masa m 1 viteza inițială vo
orizontal spre stânga și sistemul se mișcă uniform încetinit cu accelerația a 2 până la
oprire, deplasându-se pe distanța h2.
Pentru prima mișcare:

41
m1 :
{ Ox: T1 – F f1 = m 1 a1 => T 1 – μN1 = m 1 a 1
Oy: N1 – G1 = 0 => N 1 = G1 = m 1 g
=>
T1 – μ m 1 g = m 1 a 1 (1)
m2 : G2 – T1 = m2a1 => m2g – T1 = m2a1 (2)
Din formulele (1) și (2) rezultă:
( m2 – μ m1 ) g
(m2 – μm1)g = (m1 + m2)a1 => a1 = (3)
m1 + m2
Ecuația lui Galilei: 0 = v 2o + 2a 1 h 1 (4)
2 ( μm1 – m 2) g
Din formulele (3) și (4) rezultă: v o = 2 h1 (5)
m1 + m2
Pentru a doua mișcare:
m1 :
{ Ox: – T2 – F f1 = m 1 a2 = > – T 2 – μ N1 = m 1 a 2
Oy: N1 – G 1 = 0 => N1 = G1 = m 1 g
=>
– T 2 – μ m 1 g = m 1 a2 (6)
m2 : T2 – G2 = m2a2 => T2 – m2g = m2a2 (7)
Din formulele (6) și (7) rezultă:
( – m2 – μ m1 ) g
(– m2 – μm1)g = (m1 + m2)a2 => a2 = (8)
m 1 + m2
2
Ecuația lui Galilei: 0 = v o + 2a 2 h 2 (9)
2 ( m2 + μ m1 ) g
Din formulele (8) și (9) rezultă: v o = 2 h 2 (10)
m1 + m2
( μm 1 – m2 ) g ( m2 + μ m1 ) g
Din formulele (5) și (10) rezultă: 2 h1 = 2 h 2 =>
m1 + m 2 m1 + m 2
μm1h1 – m2h1 = m2h2 + μm1h2 =>

42
m 2 ( h 1 + h2 )
μ= => μ = 0,3
m 1 ( h 1 – h2 )
Metoda energetică
Se aplică teorema variației energiei mecanice ΔE = L necons pentru că forța de
frecare este forță neconservativă.
Ff1 = μN1 = μG1 = μm1g
Pentru prima mișcare:

Configurația 0 este poziția finală a corpului m 2.
Efinală - Einițială = LF => f1
2
m2 v o
¿
m1g(h + h1) – + + m1g(h + h1) + m2gh1] = – μm1gh1 =>
2
( μm1 – m2) g
v 2o = 2 h1 (11)
m1 + m2
Pentru a doua mișcare:

Configurația 0 este poziția inițială a corpului m 2.

43
E′finală - E′inițială = L 'F => f1
2 2
m1 v o m2 v o
m1gh + m2gh2 – ( + + m1gh) = – μm1gh2 =>
2 2
( m 2 + μm 1 ) g
v 2o = 2 h 2 (12)
m1 + m2
( μm 1 – m2 ) g ( m2 + μ m1 ) g
Din formulele (11) și (12) rezultă: 2 h1 = 2 h 2 =>
m1 + m 2 m1 + m2
μm1h1 – m2h1 = m2h2 + μm1h2 =>
m 2 ( h 1 + h2 )
μ= => μ = 0,3
m 1 ( h 1 – h2 )
4) BIBLIOGRAFIE
 Branco Arsenov, Simona Arsenov, Sofia Biriș, Csaba Major, Alexandru Ștefan –
„PROBLEME DE FIZICĂ, CLASA A IX-A”, EDITURA FUNDAȚIEI „MOISE
NICOARĂ”, Arad, 2009
 Mihaila Atanasiu, Victor Drobotă – „FIZICĂ PENTRU ADMITERE ÎN
FACULTATE, tehnica rezolvării problemelor”, vol. I, colecția SINTEZE LYCEUM,
Editura ALBATROS, București, 1974
 Gabriela Cone, Gh. Stanciu, Șt. Tudorache – „PROBLEME de FIZICĂ PENTRU
LICEU – MECANICĂ, TERMODINAMICĂ, FIZICĂ MOLECULARĂ”, Editura
Academiei, București, 1986
 Cleopatra Gherbanovschi, Nicolae Gherbanovschi - FIZICĂ, Manual pentru clasa
a IX-a, Editura Niculescu, 2004
 Anatolie Hristev – „PROBLEME DE FIZICĂ, pentru licee, bacalaureat și
admiterea în facultăți” – MECANICA, Editura PROMETEU, București, 1991
 Anatolie Hristev, Dumitru Manda, Lucian Georgescu, Dorin Borșan, Marin Sandu,
Nicolae Gherbanovschi – „PROBLEME DE FIZICĂ, CLASELE IX-X”, EDITURA
DIDACTICĂ și PEDAGOGICĂ, București, 1983
 Anatolie Hristev, Vasile Fălie, Dumitru Manda – Fizică, manual pentru clasa a IX-
a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995
 Rodica Ionescu-Andrei, Cristina Onea, Ion Toma – FIZICĂ, Manual pentru clasa
a IX-a, Grupul Editorial ART, București, 2005
 Constantin Mantea, Mihaela Garabet – FIZICĂ, Manual pentru clasa a 9-a,
Editura BIC ALL, 2004
 *** – Propuneri de subiecte pentru bac. 2007
 *** – Propuneri de subiecte pentru bac. 2009
 *** – Testul F2 dat la admiterea la Politehnică București în 2015

Metode de Rezolvare A Problemelor de Miscarecod

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Metode de Rezolvare A Problemelor de Miscarecod

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

METODE PENTRU REZOLVAREA PROBLEMELOR DE MIȘCARE A

1) METODA PRINCIPILOR MECANICII

Reguli ce trebuie aplicate în metoda principiilor mecanicii

 Se reprezintă corpurile și se stabilește sistemul de referință pentru fiecare corp, iar

{ Ox: F1x + F2x + …+ Fnx = ma

{ Ox: F1x + F2x + …+ Fnx = m ‧ a x

Prof. Ioana-Mihaela Popescu Colegiul National Unirea Focsani

Observație: Dacă există 2 mișcării consecutive, atunci, chiar dacă nu se cere în

Exemple de aplicare a metodei principiilor mecanicii

Se reprezintă forțele ce acționează din exterior pe fiecare corp.

Pentru corp, se atașează un sistem de axe convenabil: axa Ox se alege pe

Se descompun forțele pe axe dacă este cazul și se exprimă componentele

Se aplică principiul al doilea al mecanicii pe fiecare axă:

{ Ox: Gt – F x – Ff = ma = > mg ‧ sinα – F‧ cosθ – μN = ma

mg ‧ sinα – F‧ cosθ – μ ( mg ‧ cosα – F‧ sinθ ) = ma

Prof. Ioana-Mihaela Popescu Colegiul National Unirea Focsani

Pentru corp, se atașează un sistem de axe convenabil: axa Ox se alege pe

Prof. Ioana-Mihaela Popescu Colegiul National Unirea Focsani

Un corp de masă m = 50 kg, aflat inițial în repaus pe o suprafață orizontală fără

Pentru corp, se atașează un sistem de axe convenabil: axa Ox se alege pe

Se aplică principiul al doilea al mecanicii pe axa Ox pentru că, în acest caz, nu

Prof. Ioana-Mihaela Popescu Colegiul National Unirea Focsani

Se aplică principiul al doilea al mecanicii pe fiecare axă:

10N + (10N/s)t – μmg = ma =>

Lungimea finală a resortului este ℓ = ℓ0 + x, unde x este elongația resortului.

Prof. Ioana-Mihaela Popescu Colegiul National Unirea Focsani

Pentru corp, se atașează un sistem de axe convenabil: axa Ox se alege pe

{ Ox: F ex – F f = 0 => kx ‧ sinα – μN = 0

Prof. Ioana-Mihaela Popescu Colegiul National Unirea Focsani

Pentru fiecare corp, se atașează un sistem de axe convenabil: axa Ox se alege

Prof. Ioana-Mihaela Popescu Colegiul National Unirea Focsani

Pentru că există mai multe corpuri, atunci corpurile se separă și se reprezintă și

Pentru fiecare corp, se aplică principiul al doilea al mecanicii pe fiecare axă:

F1x – μ( m 1 g – F1 ‧ sin α1 ) – T = m 1 a (1)

m2: { Ox: T – Ff2 – F2x = m 2 a = > T – μN2 – F2x = m 2 a

T – μ( m 2 g – F2 ‧ sin α 2 ) – F2x = m 2 a (2)

Din adunarea formulelor (1) și (2) rezultă:

F1x – μ( m 1 g – F1 ‧ sin α1 ) – μ( m 2 g – F2 ‧ sin α 2 ) – F2x = ( m 1 + m 2 )a (3)

F1x – μ( m 1 g + m 2 g – F1 ‧sin α 1 – F2 ‧ sin α2 ) – F2x

Prof. Ioana-Mihaela Popescu Colegiul National Unirea Focsani

Corpul B de masă m = 4 kg este legat prin intermediul a două fire ideale de

Pentru fiecare corp, se atașează un sistem de axe convenabil: axa Ox se alege

Prof. Ioana-Mihaela Popescu Colegiul National Unirea Focsani

Se descompun forțele pe axe dacă este cazul și se exprimă componentele

mg(sinα – μcosα) + T1 – T 2 = ma (1)

Prof. Ioana-Mihaela Popescu Colegiul National Unirea Focsani

F = R = √ T 22 + T22 + 2T22 cosβ = 2T2cos(β/2) =>

Se descompun forțele pe axe dacă este cazul și se exprimă componentele

Prof. Ioana-Mihaela Popescu Colegiul National Unirea Focsani

Se aplică principiul al doilea al mecanicii pe fiecare axă: se aplică principiul al II-

Sistem: {Ox: F x – Ff = ( m+M ) a = > F‧ cosα – μN = ( m+M ) a

F ( cosα – μ‧ sinα ) – μ ( m+M ) g = ( m+M ) a

m: { Ox: f – F f1 = ma => f – μN1 = ma

f – μmg = ma => f = m(a + μg) =>

Prof. Ioana-Mihaela Popescu Colegiul National Unirea Focsani

M: { Ox: F x – f – Ff 2 = Ma = > F‧ cosα – f – μN 2 = Ma

F ( cosα – μ‧ sinα ) – f – μMg = Ma (1)

m: { Ox: f – F f1 = ma => f – μN1 = ma

Problema 8 (după problema 1.80 din „PROBLEME de FIZICĂ PENTRU LICEU –

Prof. Ioana-Mihaela Popescu Colegiul National Unirea Focsani

Pentru fiecare corp, se aplică principiul al doilea al mecanicii pe fiecare axă:

m1 : { Ox: T – Ff1 = m 1 a 1 = > T – μ1 N1 = m 1 a 1