Capitolul 

36. Priapismul 

Priapismul 
 
Definiție 
 
Priapismul este definit ca o erecție persistentă, patologică, pe o perioadă mai mare 
de 4 ore, fără a fi neapărat legată de stimularea sexuală, și care nu cedează în mod spontan 
sau  după  ejaculare  (Nehra  și  colab,  2006).  Priapismul  reprezintă  o  urgență  urologică  reală, 
intervenția promptă permițând recuperarea funcțională.   
 
Fiziopatologie 
 
Din punct de vedere anatomic, penisul este format din doi corpi cavernoși și un corp 
spongios, erecția fiind consecința relaxării musculaturii netede și a creșterii debitului arterial 
în  corpii  cavernoși.  Creșterea  în  volum  a  corpilor  cavernoși  realizează  și  compresia  asupra 
întoarcerii  venoase,  cu  creșterea  volumului  de  sânge  reținut  în  corpii  cavernoși  (Parraga‐
Marquez și colab, 2006). Tot acest proces este mediat în principal de oxidul nitric, secretat 
de endoteliul din corpii cavernoși (Gupta și colab, 1995; Kim și colab, 1991).  
Fiziopatologia  priapismului  are  ca  mecanism  central  eșecul  detumescenței  peniene, 
care este  cauzat  de  un  aport  crescut  de  sânge  arterial (în  priapismul  de  tip  ”high  flow”/cu 
debit  crescut  sau  non‐ischemic),  sau  de  reducerea/dispariția  fluxului  venos,  ce  părăsește 
penisul (în priapismul de tip ”low flow”/cu debit scăzut sau ischemic) (Lue, 2002). 
Priapismul  cu  flux  scăzut  (veno‐ocluziv),  cel  mai  frecvent  întâlnit  în  practică,  este 
asociat cu stază în corpii cavernoşi, fiind rezultatul următorilor factori: eliberare în exces de 
neurotransmițători,  scăderea  debitului  la  nivelul  venulelor  ce  realizează  drenajul,  blocajul 
mecanismului de detumescență, relaxarea prelungită a musculaturii netede intracavernoase 
(inclusiv  prin  injectarea  intracavernoasă  de  papaverină  sau  de  prostaglandine)  (Parivar  și 
colab,  1997).  Principalele  consecințe  ale  obstrucției  venoase  sunt  hipoxia  cu  acidoză  şi 
hipercapnee  care,  la  rîndul  lor,  vor  agrava  leziunile  țesutului  cavernos;  hipoxia  este  severă 
(pO2 = 25 mmHg după 12 ore), acest fapt având efecte profunde asupra fiziologiei peniene 
(Lue, 2002). 
Priapismul  cu  flux  crescut  (arterial)  apare  ca  urmare  a  unui  aport  necontrolat  de 
sânge  arterial,  datorită  unei  fistule  între  artera  cavernoasă  și  corpii  cavernoși,  de  obicei  în 
urma  unui  traumatism  al  penisului  sau  perineului.  În  priapismul  arterial  nu  se  produce 
hipoxie,  astfel  că  acesta  este  tolerat  intervale  mai  mari  de  timp,  fără  a  se  produce  leziuni 
ireversibile la nivelul corpilor cavernoşi (Bastuba și colab, 1997). 
 
Etiologie 
 
1. Cauzele priapismului veno‐ocluziv 
În toate statisticile, injecțiile intracavernoase reprezintă cauza cea mai frecventă de 
priapism veno‐ocluziv. Acesta apare cu frecvență variabilă, în funcție de agentul folosit, fiind 
mai frecvent după papaverină şi mai rar după prostaglandine (Spahn și colab, 1999).  
Anticoagulantele  (heparina,  warfarina)  au  fost  implicate  în  geneza  priapismului,  în 
special legat de întreruperea tratamentului. 
Alte medicamente ce pot induce priapism sunt: unele antihipertensive (hidralazina, 
prazosin, blocante ale canalelor de calciu), psihotropele (fenotiazina, perfenazina, trazodona, 
fluoxetina,  sertralina),  unii  hormoni  (hormoni  de  eliberare  a  gonadotropinei,  tamoxifen, 

2745 
Tratat de Urologie 

testosteron),  precum  și  metoclopramida  sau  omeprazol,  în  cazuri  izolate  (Banos  și  colab, 
1989; Saenz și colab, 1991; Fernando și colab; 1989, Ruch și colab, 1989; Dutertre și colab, 
1991).   
Afecțiunile  neurologice.  Priapismul  poate  apare  şi  în  afecțiuni  nervoase  medulare, 
compresii  la  nivelul  cozii  de  cal  sau  hernii  de  disc  (Hidalgo  și  colab,  1991;  Baba  și  colab, 
1994). 
O categorie aparte de pacienți sunt cei cu afecțiuni hematologice, cu stări trombo‐
embolice sau de hipercoagulabilitate: mielomul, anemia falciformă, talasemia, boala Fabry, 
hemodializa, vasculitele sau embolia grăsoasă (Flanagan și colab, 1997; Dore și colab, 1991). 
Siclemia se poate complica cu priapism în circa 6,4% din cazuri, fiind cea mai frecventă cauză 
a priapismului la copii (Fowler și colab, 1991; Hamre și colab, 1991). 
Neoplasmele. Infiltrarea neoplazică nu este o condiție determinantă a priapismului, 
ea  favorizează  apariția  bolii  prin  modificările  pe  care  le  generează,  respectiv  staza  şi 
tromboza;  cel  mai  frecvent  priapismul  poate  apărea  în  cancerul  de  prostată,  tumorile 
vezicale avansate, leucemie, carcinomul renal sau în melanom (Agrawal și colab, 1991). 
Nutriția parenterală. Există numeroase studii care semnalează apariția priapismului 
după administrarea intravenoasă a grăsimilor emulsionate în concentrație de 20% (Ekstrom 
și colab, 1987). 
Traumatismele perineale şi genitale se pot însoți şi de priapism de tip ischemic, prin 
blocarea  drenajului  venos  datorită  trombozei,  hemoragiei  severe  sau  edemului  tisular 
marcat, localizate la baza penisului (de Holl și colab, 1998). 
 
2. Cauzele priapismului arterial 
Traumatismele.  Prin  lezarea  traumatică  a  arterei  cavernoase  se  pot  produce  fistule 
arterio‐cavernoase urmate de priapism arterial.   
Se  mai  poate  produce  priapism  cu  flux  crescut  și  ca  urmare  a  injectării  intra‐
cavernoase  de  papaverină  cu  lezarea  arterei  cavernoase  sau  după  consumul  de  droguri 
(cocaină) (Jiva și colab, 1994). 
 
Morfopatologie 
 
Priapismul veno‐ocluziv prelungit conduce la o stare ischemică dureroasă, gradul de 
ischemie depinzând de numărul de vene emisare și de durata ocluziei. Inițial, în primele 12 
ore  se  observă  edemul  interstițial,  fără  evidențiere  de  cheaguri  sau  leziuni  endoteliale;  în 
intervalul de timp următor, între 12 și 24 de ore de la debut, edemul interstițial trabecular se 
accentuează,  începe  distrucția  endoteliului  sinusoidal,  cu  expunerea  membranei  bazale  și 
aderența  trombocitelor  (Parraga‐Marquez  și  colab,  2006).  După  circa  24  ore,  musculatura 
netedă  cavernoasă  este  deja  afectată,  apărând  modificări  de  tip  necrotic  sau  de 
transformare fibroblastică în unele zone (Parraga‐Marquez și colab, 2006). După 48 de ore 
se dezvoltă tromboza arterei cavernoase, apar infiltratele leucocitare, iar modificările de tip 
fibros  la  nivelul  celulelor  musculare  netede  sunt  mult  mai  importante  cantitativ  şi  calitativ 
(Spycher  și colab,  1986).  Dacă  priapismul  durează  mai  mult  de  2  zile,  distrucția endotelială 
este  importantă,  la  fel  şi  necroza  celulară,  iar  zone  întinse  din  corpii  cavernoşi  sunt 
transformate în țesut fibros, fără valoare funcțională.  

2746
 Capitolul 36. Priapismul 

Studii recente au stabilit că 92% din pacienții cu priapism tratat la mai puțin de 24 ore 
de la debut au rămas potenți, iar prin contrast, doar 22% din pacienții cu priapism ce a durat 
mai mult de 7 zile și‐au menținut potența (Kulmala și colab, 1996). 
În cazul priapismului arterial, țesutul erectil este normal microscopic chiar după 3 ani 
de evoluție, majoritatea pacienților recăpătîndu‐şi potența la cîteva săptămîni sau luni după 
embolizarea sau ligatura chirurgicală a vasului arterial lezat. 
 
Incidență 
 
Injecțiile intracavernoase în combinație cu alte medicamente (în special inhibitorii de 
5‐fosfodiesterază)  sunt  responsabile,  așa  cum  am  mai  arătat,  de  cea  mai  mare  parte  a 
priapismului  la  adulți  (până  la  80%  din  cazuri).  Din  totalul  pacinților  care  folosesc  aceste 
substanțe, între 0,5 și 6% vor prezenta cel puțin un episod de priapism (Parraga‐Marquez și 
colab, 2006). Siclemia este o altă cauză importantă de priapism, prevalența acestuia la adulții 
bolnavi  de  siclemie  fiind  de  până  la 90%;  de  asemenea,  circa  două  treimi  din  toți  pacienții 
pediatrici cu priapism au siclemie. 
Priapismul poate interesa populația masculină de orice vârstă, vârfurile de incidență 
fiind la pacienții cu vârste între 5 și 10 ani, respectiv între 20 și 50 de ani. 
 
Diagnostic 
 
În funcție de tipul hemodinamic de priapism și de durata de la debutul erecției există 
două  tablouri  clinice  diferite.  Clinic,  pacienții  cu  priapism  veno‐ocluziv  prezintă  erecții 
complete, rigide, dureroase, cu scăderea dorinței sexuale, sau după administrarea de injecții 
intracavernoase; în mod caracteristic, erecția interesează doar corpii cavernoşi. Pacienții cu 
priapism arterial, dimpotrivă, prezintă erecții nedureroase, adesea incomplete, survenite de 
regulă după un traumatism penian, sau în regiunea perineală, ce pot apărea în mod recurent 
și nu sunt cauzate de o anumită medicație. 
 
Anamneza 
În cadrul anamnezei ne interesează: durata de la debutul erecției (o erecție de peste 
4‐6  ore  este  considerată  priapism),  prezența/absența  durerii,  episoade  anterioare  de 
priapism,  traumatisme  genitourinare,  antecedentele  patologice  (în  siclemie  priapismul 
debutează în somn, datorită scăderii oxigenării relative), eventuale neoplazii diagnosticate, 
precum  și  utilizarea  unor  medicamente,  administrate  intracavernos  sau  pe  cale  orală 
(Parraga‐Marquez și colab, 2006). 
 
Examenul clinic 
Erecția  evidentă  este  cea  mai  importantă  constatare  în  toate  cazurile  de  priapism, 
interesând  în  general  doar  corpii  cavernoși,  cu  o  minimă  distensie  a  glandului  și  corpului 
spongios. 
La  inspecția  penisului  ne  interesează:  culoarea,  rigiditatea  corpilor  cavernoși  și 
aspectul glandului (flasc/rigid). La examenul regiunii genitale mai trebuie să urmărim: semne 
de  traumatism  genitale  sau  perineal,  limfadenopatie  regională,  eventuala  prezență  a  unor 
proteze peniene. 
Aspecte  specifice  priapismului  arterial:  flux  arterial  normal,  corp  cavernos  bine 
oxigenat (sânge roșu deschis la aspirația din corpul cavernos), semne de afectare traumatică 
(Lue, 1999). 

2747 
Tratat de Urologie 

Aspecte  specifice  priapismului  veno‐ocluziv:  erecție  rigidă,  ischemie  a  corpului 

cavernos (sânge închis la culoare la aspirația din corpul cavernos), fără semne de traumatism 
(Lue, 1999). 
 
Investigații de laborator 
Hemoleucograma  completă  este  necesară  pentru  a  vedea  dacă  pacientul  prezintă 
anemie, leucocitoză sau trombocitoză. 
Tromboplastina plasmatică și timpul de tromboplastină activată parțial sunt necesare 
în vederea unei eventuale intervenții chirurgicale. 
Gazele  sanguine  sunt  de  real  ajutor  în  diferențierea  între priapismul  veno‐ocluziv  și 
cel arterial. Astfel, în priapismul venos avem acidoză (pH < 7), hipercapnie (pCO2 > 60 mm 
Hg) și hipoxie (pO2 < 30 mm Hg), pe când în priapismul arterial valorile gazelor sanguine sunt 
normale (Vilke și colab, 2004). 
 
Ecografia Duplex color 
Cea mai importantă investigație imagistică este examinarea ultrasonografică duplex  
Doppler  color  care  precizează  gradul  de  afectare  al  corpilor  cavernoşi,  poate  identifica 
prezența unei fistule, și mai ales, certifică prezența sau absența fluxului sanguin în cele două 
artere  cavernoase  (Secil  și  colab,  2001).  La  ecografia  duplex  Doppler  color,  în  priapismul 
veno‐ocluziv fluxul sanguin este foarte lent sau lipseşte, pe cînd, în priapismul arterial, acesta 
este relativ normal şi adesea se observă turbulențe datorate fistulei arteriolacunare.  
 
Arteriografia selectivă 
Confirmarea  finală  a  diagnosticului  de  priapism  arterial  se  face  prin  arteriografia 
selectivă  de  arteră  ruşinoasă  internă  care  va  demonstra  fistula  dintre  artera  cavernoasă  şi 
corpul  cavernos,  aceasta  fiind  urmată,  în  cadrul  aceleiași  intervenții  de  embolizarea  tera‐
peutică. 
 
Diagnostic diferențial   
 
Diagnosticul  diferențial  al  celor  două  forme  de  priapism  este  rezumat  în  tabelul 
următor (AUA, 2003): 
 
Date clinice  Priapism ischemic  Priapism non‐ischemic 
Rigiditate corp cavernos  De obicei  Rar 
Durere peniană  De obicei  Rar 
Modificări Astrup sânge din corpul cavernos  De obicei  Rar 
Anomalii de crază sanguină / neoplazie  Uneori  Rar 
Injecție intracorporeală recentă  Uneori  Rar 
Tumescență cronică, bine tolerată  Rar  De obicei 
Traumatism perineal  Rar  Uneori 
 
Tratament 
 
Obiectivele tratamentului sunt: obținerea detumefierii, reducerea durerii și, mai ales, 
prezervarea potenței (Goldstein și colab, 2002). Durata priapismului este cel mai important 
element în aprecierea evoluției ulterioare a bolnavului, o intervenție precoce fiind esențială 
în păstrarea funcției erectile; cele mai bune rezultate se obțin dacă se intervine în primele 
12‐15 ore.  

2748
 Capitolul 36. Priapismul 

Tratamentul diferă în funcție de tipul hemodinamic de priapism; el poate fi conser‐
vator/medicamentos sau chirurgical. 
 
1. Tratamentul priapismului veno‐ocluziv   
 
a. Tratamentul conservator 
Injectarea  intracavernoasă  de  fenilefrină  este  în  ultima  vreme  considerată  terapia 
de  primă  alegere  a  priapismului  veno‐ocluziv,  datorită  efectului  de  stimulare  aproape 
exclusivă  a  receptorilor  alfa,  cu  efect  minim  pe  receptorii  beta‐adrenergici  (Bochinski  și 
colab,  2004)‐  100‐500  μg  în  2  ml  ser  fiziologic  la  3‐5  minute,  repetabil  timp  de  o  oră.  În 
priapismul de scurtă durată (sub 4‐6 ore), uneori o singură injecție intracavernoasă poate să 
inducă  procesul  de  detumescență,  fără  a  uita  să  monitorizăm  semnele  vitale  și  să  aplicăm 
compresie la locul injectării, în vederea prevenirii formării de hematoame (Parraga‐Marquez 
și colab, 2006). 
Cea de‐a doua opțiune terapeutică, foarte utilizată încă, este puncția evacuatorie şi 
lavajul  corpilor  cavernoşi.  Sub  anestezie  locală  cu  Bupivacaină  (ce  are  rol  benefic  și  prin 
reducerea durerii asociate), se puncționează corpii cavernoşi la nivel lateral, cu ajutorul unui 
ac de tip fluturaş. Se procedează apoi la evacuarea prin aspirație a sângelui stagnat, urmată 
de  lavajul  corpilor  cavernoşi  cu  ser  fiziologic.  În  unele  cazuri  aspirația  poate  fi  dificilă, 
datorită coagulării sângelui în interiorul corpilor cavernoși. Sângele evacuat are aspect tipic, 
fiind  închis  la  culoare.  Se  repetă  manevra  de  câteva  ori,  această  metodă  fiind  eficientă  în 
priapismele  cu  durată  de  maxim  12‐16  ore.  Se  consideră  că  a  fost  evacuat  tot  sîngele 
stagnant atunci cînd aspectul aspiratului cavernos are culoare roşie‐deschisă.  
Dacă,  după  cîteva  încercări,  priapismul  nu  se  remite,  se  procedează  la  aspirație 
urmată  de  injectarea  de  soluție  diluată  de  fenilefrină  sau  adrenalină.  Dacă  și  această 
terapie eșuează, se indică intervenția chirurgicală (Bochinski și colab, 2004; Parivar și colab, 
1997). 
Un caz particular de priapism veno‐ocluziv este reprezentat de siclemie. Tratamentul 
acesteia  trebuie  să  includă  administrarea  de  oxigen,  analgezice,  rehidratarea  și 
administrarea  de  transfuzii  de  sânge,  în  vederea  creșterii  hematocritului  la  valori  de  peste 
30% (Hamre și colab, 1991). 
 
b.  Tratamentul chirurgical 
Ineficiența  tratamentului  conservativ  impune  aplicarea  unor  metode  chirurgicale. 
Acestea  sunt  operații  prin  care  se  realizează  drenajul  corpilor  cavernoşi  realizîndu‐se,  aşa‐
numitele şunturi.  
Şuntul caverno‐glandular percutanat (Winter) constă în crearea de comunicări între 
gland şi corpii cavernoşi. Operația se realizează cu un ac gros de biopsie, obținându‐se unul 
sau două traiecte ce vor face legătura între corpii cavernoşi şi gland (Winter și colab, 1988).  
Şuntul  caverno‐glandular  deschis    (El‐Ghorab,  Ebbehodj)  constă  în  crearea  unor 
comunicări largi între corpii cavernoşi şi gland. Acestea se fac pe cale deschisă, chirurgical. 
Majoritatea  acestor  comunicări  se  închid  spontan;  există  însă  situații  cînd  ele  se  mențin 
permeabile, determinând impotență severă de tip veno‐ocluziv prin fugă venoasă la nivelul 
comunicărilor anormale.  
Şuntul caverno‐spongios (Quackel) se efectuează cât mai proximal posibil, prin abord 
perineal; el constă din două excizii eliptice care interesează albugineea corpilor cavernoşi şi  

2749 
Tratat de Urologie 

spongiosul, urmate de anastomoza acestora. Succesul șuntului Quackel nu este foarte ridicat 
deoarece tromboza este de obicei deja prezentă la nivelul corpilor cavernoși. 
Şuntul  caverno‐safen  (Grayshack)  drenează  corpii  cavernoşi  direct  în  circulația 
sistemică via vena safenă. Acest şunt este mai dificil de efectuat şi riscul complicațiilor mai 
grave (embolie pulmonară) este mai mare. 
Indiferent  de  metoda  utilizată,  este  important  să  se  controleze  eficiența  trata‐
mentului clinic, ecografic‐Doppler dar, mai ales, prin monitorizarea presiunii intracavernoase 
(Lewis, 1998). Astfel, clinic se va constata detumefierea peniană, iar ecografic se evidențiază 
reluarea fluxului sanguin prin arterele cavernoase.  
Cu toate acestea, folosind exclusiv cele două metode de evaluare, pot exista erori în 
confirmarea detumefierii. 
Astfel, în priapismele vechi, în care există deja un grad oarecare de fibroză, palparea 
unui  penis  dur  poate  creea  senzația  unei  remisiuni  incomplete  a  priapismului;  continuarea 
aplicării unor măsuri terapeutice fiind, în această situație, inutilă.  
Alteori,  dimpotrivă,  după  puncții  evacuatorii  iterative  rezultă  hematoame  peniene 
importante care maschează persistența priapismului, conducând în mod eronat la abstinență 
terapeutică.  Pentru  a  preveni  aceste  erori,  este  necesară  monitorizarea  presiunii  intra‐
cavernoase cu ajutorul unui manometru obişnuit.  
Remisia  completă  a  priapismului  este  confirmată  prin  prezența  unei  presiuni 
intracavernoase de sub 40 mmHg, care se menține la aceste valori mai mult de 10 minute. 
 

2.  Tratamentul  priapismului  arterial  are  un  mod  de  abordare  diferit;  el  se 
concentrează pe identificarea și obstruarea fistulelor secundare.  
Ecografia  duplex  Doppler  și  angiografia  confirmă  diagnosticul  de  fistulă,  angiografia 
diagnostică  fiind  urmată  de  embolizarea  selectivă  a  arterei  ruşinoase  interne  (Parraga‐
Marquez și colab, 2006; Keoghane și colab, 2002).  
Dacă  măsura  este  ineficientă,  se  poate  repeta  procedura  sau  se  poate  recurge  la 
ligatura chirurgicală (deschisă) a arterei ruşinoase homolaterale. 
 
Complicații 
 
Complicațiile  precoce  postterapie  pot  fi  sistemice,  datorate  acțiunii  agenților  alfa‐
adrenergici (hipertensiune arterială, cefalee, palpitații, aritmii), sau locale, datorate puncției 
cavernoase (sângerare locală, hematoame, leziuni uretrale). 
Cea mai importantă complicație tardivă a priapismului este impotența, care survine 
cu  frecvență  variabilă,  în  funcție  de  durata  priapismului  şi  de  tipul  de  tratament  utilizat. 
Priapismul  arterial  are  o  rată  mai  mică  de  impotență,  de  circa  20%,  pe  când  în  cazul  pria‐
pismul veno‐ocluziv aceasta este de până la 50%.  
Impotența  post‐priapism  se  datorează  fie  fibrozei  peniene  difuze,  fie,  mult  mai  rar, 
persistenței  unui  şunt,  efectuat  în  scop  terapeutic;  în  acest  caz,  de  disfuncție  erectilă 
secundară unei fistule cavernoglandulare iatrogene, tratamentul  chirurgical logic constă din 
închiderea comunicării anormale (Iconaru și colab, 2002).  
Cel mai frecvent, şunturile cavernoglandulare sau cavernosafene pot genera această 
complicație.  
Când  impotența  se  datorează  fibrozei  difuze  intracavernoase,  singura  opțiune 
terapeutică este protezarea peniană. 
 

2750
 Capitolul 36. Priapismul 

Evoluție, prognostic 
 
Prognosticul priapismului este influențat de durata de la debutul simptomelor, vârsta 
pacientului  și  de  patologia  asociată.  Intervalul  de  timp  de  la  debut  până  la  inițierea  unui 
tratament eficient este factorul cel mai important de prognostic, mai ales în priapismul veno‐
ocluziv (Parraga‐Marquez și colab, 2006). 
 
Concluzii 
 
În  rezumat,  priapismul  constituie  o  urgență  urologică.  Tratamentul  conservator, 
inițial,  este  de  cele  mai  multe  ori  eficient;  în  situația  în  care  pacienții  se  prezintă  tardiv, 
tratamentul  chirurgical  reprezintă  unica  soluție  terapeutică.  Păstrarea  potenței  depinde 
foarte  mult  de  durata  afecțiunii;  cele  mai  bune  rezultate  se  obțin  în  situațiile  în  care 
prezentarea la medic şi aplicarea măsurilor terapeutice s‐a făcut precoce. 
 
 
Bibliografie 
 
1. Agrawal DK, Jha S, Verma A, et al. ‐ Priapism, complicating chronic myeloid leukemia ‐ a case report. 
Indian J Cancer 1991;28(1):51‐2.  
2. American Urological Association ‐ Guidelines on the management of priapism. AUA, 2003, p. 8. 
3. Baba H, Furusawa N, Tanaka Y, et al. ‐ Intermittent priapism associated with lumbar spinal stenosis. Int 
Orthop 1994;18(3):150‐3.  
4. Banos  JE,  Bosch  F,  Farre  M  ‐  Drug‐induced  priapism.  Its  aetiology,  incidence  and  treatment.  Med 
Toxicol Adverse Drug Exp;4(1):46‐58.  
5. Bastuba MD, Saenz de Tejada I, Dinlenc CZ, et al. ‐ Arterial priapism: diagnosis, treatment and long‐
term followup. J Urol 1994;151(5):1231‐7.  
6. Bochinski DJ, Deng DY, Lue TF ‐ Management of priapism. AUA Update Series 2004;23: Lesson 3.  
7. De Holl JD, Shin PA, Angle JF, et al. ‐ Alternative approches to the management of priapism. Int J Impot 
Res 1998;10:11‐4. 
8. Dore F, Bonfigli S, Pardini S, et al. ‐ Priapism in thalassemia intermedia. Haematologica 1991;76(6):523.  
9. Dutertre  JP,  Soutif  D,  Jonville  AP,  et  al.  ‐  Sexual  disturbances  during  omeprazole  therapy.  Lancet 
1991;338(8773):1022.  
10. Ekstrom  B,  Olsson  AM  ‐  Priapism  in  patients  treated  with  total  parenteral  nutrition.  Br  J  Urol 
1987;59(2):170‐1.  
11. Fernando IN, Tobias JS ‐ Priapism in patient on tamoxifen. Lancet 1989 Feb;1(8635):436.  
12. Flanagan NG, Jain A, Ridway JC. Priapism in myeloma. Clin Lab Haematol 1987;9(2):209‐10.  
13. Fowler JE Jr, Koshy M, Strub M, et al. ‐ Priapism associated with the sickle cell hemoglobinopathies: 
prevalence, natural history and sequelae. J Urol 1991;145(1):65‐8.  
14. Goldstein I, Berger R, Brock G et al. ‐ Report of the American Foundation for Urologic Disease through 
leader  panel  for  evaluation  and  treatment  of  priapism.  Moderated  poster ESSIR  Congress  2002, 
Hamburg. 
15. Gupta  S,  Moreland  RB,  Munarriz  R,  et  al.  ‐  Possible  role  of  Na(+)‐K(+)‐ATPase  in  the  regulation  of 
human  corpus  cavernosum  smooth  muscle  contractility  by  nitric  oxide.  Br  J  Pharmacol 
1995;116(4):2201‐6.  
16. Hamre MR, Harmon EP, Kirkpatrick DV, et al. ‐ Priapism as a complication of sickle cell disease. J Urol 
1991;145(1):1‐5.  
17. Hidalgo AM, Garcia Mata S, Sauras Herranz MA, et al. ‐ Intermittent priapism in spinal stenosis. Acta 
Orthop Belg 1991 57(2):192‐4.  
18. Iconaru  AV,  St.Persu,  I.  Dragomiristeanu,  et  al. ‐  Iatrogenic  caverno‐glanular  fistulas  treated  with 
partial resection of corporeal tips using penile disassembly technique. Br J Urol Int 02;89(1):1‐2. 

2751