Rugaciunea lui Iisus si experienta Sfantului Duh

Dumitru Staniloae

Prezentare:

Cartea se deschide cu prezentarea succinta a unor date despre

autorul cartii,Parintele Dumitru Staniloae,urmand a se pune in
discutie inca din primul capitol „Rugaciunea intr-o lume
secularizata”.Parintele isi exprima inca de la inceput regretul fata de
secularizarea ce a luat proportii uriase,secularizare care stapaneste
cotidianul in care puterea credintei este slabita si de necunoscut
oamenilor,rugaciunea fiind practicata numai in momente
critice,exceptionale.Exista insa si oameni care se lupta cu aceasta
secularizare facand sacrificii enorme pentru a putea iesi din cotidian
si a-si pastra credinta facandu-se pe sine focar de rugaciune pentru
ceilalti si pentru el insusi!Cel mai des act prin care credinta poate fi
pastrata este conform Parintilor duhovnicesti citirea cuvintelor pline
de Duh si Adevar ale Sfintei Scripturi cu ajutorul carora simtim
chemarea lui Dumnezeu.Sfanta Scriptura vorbeste despre legatura
permanenta si indisolubila dintre Creator si creatie.
In continuare,parintele Explica diferenta
dintre:lucru,inteles(reprezentarea lucrului) si patima(ura fara judecata
a celorlalte doua).Dumnezeu Se daruieste fiecaruia dintre noi numai
in masura in care fiecare om este capabil a-L primi.Sfantul Marcu
Ascetul vorbeste despre templul care are in catapeteasma sa un loc
Curat si sfant in care a intrat Iisus Hristos salasluind inca de la Botez ca
Inainte-mergator si care de nu se va deschide catre Dumnezeu,El nu
se va putea face cunoscut oamenilor.
Aceasta deschidere duce rugaciunile noastre si laudele catre Parintele
ceresc a carui atotputere este facatoare de minuni.Aceste rugaciuni
se impletesc cu trairea in Hristos care face posibila urcarea la cer a
rugamintilor fierbinti ale credinciosilor.
Parintele Staniloae aduce in prim-plan tema uraciunii,ce pune in
dicutie atitudinea noastra fata de aproapele despre care trebuie sa nu
gandim nimic rau ci sa-i comunicam iubirea si intelegerea noastra
neincetata.Rugaciunea catre Dumnezeu trebuie sa vizeze si cereri de
bine catre aproapele nostru,cereri de ocrotire ale aproapelui in orice
imprejurare si nevointa,avand astfel un efect fratesc in relatiile sociale
pe care fiecare om le intretine.Omul cotidian simte nevoia sa se roage
mai mult decat in trecut,nevointele sale fiind mult mai mari si ispitele
inconjuratoare mult mai puternice asupra fiintei sale slabite,caci
spune Sfantul Isaac Sirul „sa-i iubim pe pacatosi si sa uram
pacatul”.Rugaciunea il face pe om doctor pentru sine si pentru ceilalti
puterile rugaciunii avand efect minunat asupra tuturor astfel incat
durerile semenilor sa se prefaca in insusi durerile celui ce se roaga
pentru semeni.Rugaciunea de care omul trebuie sa se invredniceasca
a o rosti neincetat este rugaciunea inimii sau a mintii intrucat cerem
mila lui Hristos Domnul incercand sa ne insanatosim duhovniceste
spunand: „Doamne Iisuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu,miluieste-ma
pe mine pacatosul”.

In cel de-al doilea capitol intitulat „Calea isihastra”,parintele

Staniloae vorbeste despre importanta kenozei lui
Hristos(pogorarea) .Scopul kenozei este acela ca Dumnezeu sa nu se
departeze de pacatosi ci sa rupa barierele brutalitatii si ale robiei
patimii care biruie peste cei slabi.Modelul Domnului Iisus Hristos l-au
avut si sfintii care s-au invrednicit a cuvanta in numele lui Dumnezeu
si care au biruit patima prin asceza si rugaciune neincetata.
Astfel sfintii au devenit izvoare nesecate de mangaiere ale celor robiti
de patimi,modele oamenilor,binefacatori si autojertfitori pentru
semeni si pentru Hristos.Astfel sfintii au devenit inainte mergatori si
sprijinitori umanitatii invrednicindu-se de cinstea cu care au fost
cinstiti pana in zilele noastre avand viata curata si
binecuvantata.Rugaciunea lor era unirea mintii cu inima coborand
mintea cea marginita in sufletul infinit,astfel mintea nerationalizand ci
simtind pe Dumnezeu.In calea rugaciunii,sfintii au avut de infruntat
obstacolul ispitei care s-a produs din cauza mintii ce a incercat de
fiecare data in rugaciune sa-si depaseasca ideile si sa devina
senzoriala,emotionala.Odata savarsit pacatul,inima simte durerea ce
o apasa,si simte nevoia sa i se marturiseasca lui Dumnezeu cu
umilinta si cu cereri de indurare si iertare.Sfintii au ajuns la un nivel
spiritual net superior dobandind sfintenia,atribut al lui
Dumnezei.Sfintenia vietii are repercursiuni asupra constiintei omului
determinandu-l pe acesta sa se rusineze si sa se cutremure de
patimile care ii subjuga si de pacatele savarsite neincetat.Aceasta
rusine depaseste sensul comun al acestei simtiri trece peste barierele
normalului,facandu-l pe om sa se caiasca de greselile facute in fata
Fiintei Supreme si ii aduce in prim-plan calea curatiei si a
desavarsirii.Indreptandu-si pasii si mintea catre Dumnezeu,omul
poate dobandi virtuti nepretuite pe care Dumnezeu cel infinit i le
daruieste,fiind nevoie de cainta adevarata,comunicare si sinceritate
intre el si Proniator.
In libertatea care i-a fost acordata omului de catre Dumnezeu,el isi
poate ridica firea spirituala pe cele mai inalte culmi ale
sfinteniei,astfel rugaciunea zdrobeste barielele naturalului finit
conducandu-l pe om la desavarsirea in Dumnezeu.Lumea este campul
dialogului dintre Dumnezeu si oameni,oamenii cerand prin rugaciuni
fierbinti ca lucrarile lui Dumnezeu sa se rasfranga asupra lor.
Patimile sunt amestecul dintre minte si natura.Ele devin biruitoare
peste cei slabi in credinta.Rugandu-se,omul se inalta pe sine insusi si
astfel pentru a scapa de patimi,el este nevoit sa scape de propria
persoana patimasa,printr-un dialog permanent cu Dumnezeu.Puterea
de dominare este contrara vointei rugaciunii.
Duhul Sfant are un rol deosebit de important in rugaciune,caci
lucrand neincetat in om,are puterea de a realiza dialogul cu
Dumnezeu,caci „noi nu stim sa ne rugam,ci Duhul Sfant se roaga
pentru noi cu suspine negraite”.El este puntea de trecere din lumea
pamanteasca spre universul ceresc.
Iertarea este una dintre cele mai importante afecte pe care omul o
poate oferi in viata sa,tema iertarii fiind prezenta inca de la inceput in
rugaciunea Domneasca in care cerem cu lacrimi fierbinti lui
Dumnezeu sa „ne ierte gresesile noastre,precum si noi iertam
gresitilor nostrii”!(dezvoltare partea a doua a cererii).
Locul unde inalnirea cu Dumnezeu este posibila in orice moment,este
Sfanta,soborniceasca si apostoleasca Biserica in care Revelatia isi
cultiva roadele.Ea este Trupul tainic al lui Hristos,in care Sfantul Duh
la Cincizecime pogorandu-Se nu numai a intemeiat-o ci a si ramas in
ea,lucrand energiile necreate si nevazute.Biserica este mama
ocrotitoare care nu ii departeaza de la fata ei pe cei pacatosi,ci ii
apropie nu pentru a-i pedepsi,ci pentru a-i indrepta spre calea biruirii
celor necurate.Ea conduce omul pe calea desavarsirii prin puterea lui
Dumnezeu ce se comunica neincetat oamenilor.

In cel de-al treilea capitol,intitulat „Sfantul Duh in teologia si in

viata Bisericii Ortodoxe”,Parintele Staniloae prezinta Treimea
persoanelor si rolul fiecareia in lucrarea mantunitoare.Sfantul Duh
duce la infaptuire lucrarea lui Dumnezeu,fara de care Cuvantul(Fiul)
nu s-ar fi aratat sufletelor,
punctul culminant al Revelatiei fiind Intruparea Cuvantului pe care
Duhul Il reveleaza ca Fiu al lui Dumnezeu.Prin Fiul(cuvantul) si
Duhul(puterea) este posibila realizarea Revelatiei.
Duhul, „purcede din Tatal”,stralucind din Fiul spre Tatal,si din Tatal
spre Fiul,avand rol perihoretic atat in sanul Sfintei Treimi,cat si in
sanul umanitatii.Duhul este purtatorul energiilor divine emanate de
Dumnezeu.
Persoanele Treimice,avand aceeasi fire dumnezeiasca,aceleasi lucrari
dar si aceleasi energii,nu trebuie confundate,fiindca fiecare persoana
in parte realizeaza lucrarea mantuitoare in modul sau
caracteristic,propriu.Ele se afla intr-o relatie de intrepatrundere
reciproca si indisolubila,” de neimpartit,de nedespatit,de
neamestecat si de neschimbat”.
Cea de-a treia persoana,face legatura dintre Fiul si Tatal transmitand
toate ale Fiului Tatalui,cat si toate cele ale Tatalui,Fiului.Duhul
Sfintiror desavarseste lucrarea divina!Prin Duh,Proniatorul sfinteste
pe om,il indumnezeieste si il aduce la treapta cea mai inalta a
sensibilitatii.Responsabilitatea pe care fiecare om o are cand porneste
pe calea mantuirii,se infatiseaza in forme diversificate precum
frica,ascultarea,obligatia de a ocoli pacatul dar si responsabilitatea de
a duce o viata curata,bineplacuta lui Dumnezeu.
Rugaciunea comuna este lucratoare atat pentru sine cat si pentru
ceilalti,cultul public manifestandu-si credinta prin cereri si nevoi
invocand ajutorul divin in orice moment de greutate,speranta si
nevointa.Rugaciunile trebuie insotite si de laude si fericiri aduse lui
Dumnezeu pentru tot lucrul mainilor Lui,de care inima omului se
bucura si se veseleste.Momentul „epiclezei” rugaciunii personale sau
chiar comune,se traieste la intensitate maxima,alaturi de frica si
rusinea de pacat,dar si de indrazneala cu care dorim sa biruim
patima,caci Duhul Sfintitor in momentul „epiclezei” sfinteste pe toti si
pe toate!
Conform traditiei,Sfantul Vasile cel Mare indeamna la rugaciunea in
picioare in perioada cuprinsa intre Pasti si Cincizecime pentru a arata
ca ne indreptam pasii cei plini de ravna spre Imparatia lui
Dumnezeu.Aceasta rugaciune in picioare are semnificatia deosebita a
faptului ca omul tinde sa rupa barierele cotidianului,atat de patimas si
preocupat de legile rationale,incat este capabil sa faca orice,jertfindu-
se pe sine insusi pentru Dumnezeu si pentru aproapele.

Despre oamenii duhovnicesti,Parintele ne aduce in fata sfintenia vietii

lor,cat si trairea spirituala care a fost inainte cultivata intr-un mod
scolastic fie din cartile Sfintilor Parinti, lecturate fie din vietile
acestora ai caror ucenici unii dintre acesti oameni duhovnicesti au
fost.Smerenia de care au dat dovada parintii duhovnicesti i-a adus in
fata lui Dumnezeu cel Atotbun si Drept,avand constiinta ca sunt cei
mai nevrednici si primii dintre pacatosi,avand respect nemarginit fata
de Biserica lui Dumnezeu si fata de Harul cel Sfintitor.