Pericop

Stabilirea pericopei

‫ס‬
‫ִיריחֹו ַוּי ִּׂשָא עֵינָיו ַוּי ְַרא ְו ִהּנֵה־אִיׁש ע ֹמֵד ְלנֶגְּדֹו‬ ִ ‫ ַויְהִי ִּבהְיֹות י ְהֹוׁשֻ ַע ּב‬13
‫ְוח ְַרּבֹו ׁשְלּופָה ְּבי ָדֹו ַוּיֵלְֶך י ְהֹוׁשֻ ַע אֵ לָיו וַּי ֹאמֶ ר לֹו ֲהלָנּו אַּתָ ה אִם־ ְלצ ֵָרינּו׃‬
‫ַארצָה‬
ְ ‫ וַּי ֹאמֶ ר ֹלא ּכִי אֲ נִי ׂשַ ר־ ְצבָא־י ְהוָה עַּתָ ה בָאתִ י ַוּי ִּפ ֹל י ְהֹוׁשֻ ַע אֶל־ ָּפנָיו‬14
‫ַוּי ִׁשְּתָ חּו וַּי ֹאמֶ ר לֹו מָה אֲ דֹנִי מְ דַ ּבֵר אֶל־ ַעבְּדֹו׃‬
‫ וַּי ֹאמֶ ר ׂשַ ר־ ְצבָא י ְהוָה אֶל־י ְהֹוׁשֻ ַע ׁשַל־נַ ַעלְָך מֵ‍עַל ַרגְלֶָך ּכִי הַּמָ קֹום אֲׁשֶ ר‬15
‫אַּתָ ה ע ֹמֵ ד ָעלָיו ק ֹדֶ ׁש הּוא ַוּיַעַׂש י ְהֹוׁשֻ ַע ּכֵן׃‬

LXX:

13
Καὶ ἐγένετο ὡς ἠ̂ν Ἰησου̂ς ἐν Ιεριχω, καὶ ἀναβλέψας τοις̂ ὀφθαλμοις̂ εἰδεν
̂ ἄνθρωπον
ἑστηκότα ἐναντίον αὐτου̂, καὶ ἡ ῥομφαία ἐσπασμένη ἐν τῃ̂ χειρὶ αὐτου̂. καὶ προσελθὼν Ἰησου̂ς
̂
εἰπεν αὐτῳ̂ Ἡμέτερος εἰ ̂ ἢ τω̂ ν ὑπεναντίων; 14 ὁ δὲ εἰπεν
̂ αὐτῳ̂ Ἐγὼ ἀρχιστράτηγος δυνάμεως
κυρίου νυνὶ παραγέγονα. καὶ Ἰησου̂ς ἔπεσεν ἐπὶ πρόσωπον ἐπὶ τὴν γη̂ν καὶ εἰπεν ̂ αὐτῳ̂ Δέσποτα,
τί προστάσσεις τῳ̂ σῳ̂ οἰκέτῃ; καὶ λέγει ὁ ἀρχιστράτηγος κυρίου πρὸς Ἰησου̂ν Λυ̂σαι τὸ
15

ὑπόδημα ἐκ τω̂ ν ποδω̂ ν σου, ὁ γὰρ τόπος, ἐφʼ ᾡ̂ σὺ ἕστηκας, ἅγιός ἐστιν.

În textul ebraic pericopele sunt delimitate de semne caracteristice. Aşadar stabilirea lor este
relativ uşoară. În urma analizei textului masoretic din Biblia Hebraica Stuttgartensia, am stabilit

pericopa ca fiind Iosua 5:13-15. Semnul ~ este aşezat la sfârşitul v. 12 şi apoi la sfârşitul v.1 din
cap. 6. Însă cred că v. 1 din cap. 6 deschide o nouă idee şi prezintă un alt cadru de aceea cred că
pericopa studiată este 5:13-15. Argumentul cel mai puternic pentru alegerea acestei unități de
pericopă este unitatea ideii exprimate.

1.2. Aparatul critic

Aparatul critic al textului masoretic oferit de Biblia Hebraica Stutgartensia, oferă câteva variante
textuale în ce priveşte pericopa Iosua 5:13-15.
v.14 – în textul masoretic ‫“ לא‬nu” reprezintă o citire dificilă şi trebuie ţinut ca şi argument

împotriva celorlalte manuscrise, LXX, Syr care au tradus termenul cu ‫„ לו‬lui”.

Pasul II – Traduceri

Versiunea Cornilescu:

Pe când Iosua era lângă Ierihon, a ridicat ochii şi s-a uitat. Şi iată că un om stătea în picioare
înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mână. Iosua s-a dus spre el şi i-a zis: „Eşti dintre ai
noştri sau dintre vrăjmaşii noştri?” 14 El a răspuns: „Nu, ci Eu sunt Căpetenia oştirii Domnului,
şi acum am venit.” Iosua s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a închinat şi I-a zis: „Ce spune Domnul
meu robului Său?” 15 Şi Căpetenia oştirii Domnului a zis lui Iosua: „Scoate-ţi încălţămintea din
picioare, căci locul pe care stai este sfânt.” Şi Iosua a făcut aşa.

Versiunea NTR:

13 În timp ce era lângă Ierihon, Iosua şi-a ridicat privirea şi a observat un bărbat care stătea
înaintea lui, ţinând în mână sabia scoasă din teacă. Iosua s-a dus spre el şi l-a întrebat:– Eşti
dintre ai noştri sau dintre duşmanii noştri? 14 – Nici unul, a răspuns el, ci eu sunt căpetenia
oştirii DOMNULUI şi tocmai am sosit. Iosua a căzut cu faţa la pământ înaintea lui, i s-a închinat şi
l-a întrebat: – Ce spune stăpânul meu robului său? 15 – Dă-ţi jos sandalele din picioare, i-a
răspuns căpetenia oştirii DOMNULUI, căci locul pe care stai este sfânt. Şi Iosua a făcut întocmai.

Versiunea BOR:

13 Aflându-se însă Iosua aproape de Ierihon, a căutat cu ochii săi şi iată stătea înaintea lui un
om; acela avea în mână o sabie goală. Şi apropiindu-se Iosua de dânsul, i-a zis: „De-ai noştri eşti
sau eşti dintre duşmanii noştri?” 14 Iar acela a răspuns: „Eu sunt căpetenia oştirii Domnului şi
am venit acum!” Atunci Iosua a căzut cu faţa la pământ, s-a închinat şi a zis către acela:
„Stăpâne, ce porunceşti slugii tale?” 15 Zis-a către Iosua căpetenia oştirii Domnului: „Scoate-ţi
încălţămintea din picioare, că locul pe care stai tu acum este sfânt!” Şi a făcut Iosua aşa.

Versiunea ESV:

When Joshua was by Jericho, he lifted up his eyes and looked, and behold, a man was standing
before him with his drawn sword in his hand. And Joshua went to him and said to him, “Are you
for us, or for our adversaries?” 14 And he said, “No; but I am the commander of the army of the
LORD. Now I have come.” And Joshua fell on his face to the earth and worshiped and said to
him, “What does my lord say to his servant?” 15 And the commander of the LORD’s army said to
Joshua, “Take off your sandals from your feet, for the place where you are standing is holy.”
And Joshua did so.

Comparaţie – diferenţe de traducere

v. 13 - a ridicat ochii şi s-a uitat. Şi iată că un om (CNS) diferenţă faţa de celelalte versiuni care
au o continuitate a frazei.

v.13 - “Are you for us, or for our adversaries?” (ESV) diferenţă de traducere: “eşti pentru noi sau
pentru duşmanii noştri?”

v.14 – Ce spune Domnul meu robului Său? (CNS) / Ce spune stăpânul meu robului său? (NTR) /
„Stăpâne, ce porunceşti slugii tale?” (BOR)

v. 15 - Şi Căpetenia oştirii Domnului a zis lui Iosua: „Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci
locul pe care stai este sfânt. (CNS) / Dă-ţi jos sandalele din picioare, i-a răspuns căpetenia oştirii
DOMNULUI, căci locul pe care stai este sfânt (NTR) / Zis-a către Iosua căpetenia oştirii
Domnului: „Scoate-ţi încălţămintea din picioare, că locul pe care stai tu acum este sfânt!” (BOR)
/ And the commander of the LORD’s army said to Joshua, “Take off your sandals from your feet,
for the place where you are standing is holy.”

Traducere exegetică:

v.13 Şi a fost să fie Iosua lângă Ierihon şi a ridicat ochii şi s-a uitat şi iată că un om stătea
înaintea lui şi cu sabia scoasă în mână şi a plecat Iosua înspre el şi a spus lui: „Pentru noi [eşti] tu
sau pentru duşmani?”

v.14 Şi a spus: „Nu! ci Eu [sunt] comandantul oştirilor lui Iahve. Acum am venit.” Şi a căzut
Iosua pe faţa sa la pământ şi [I] s-a închinat şi a zis lui: „Ce porunceşte Domnul robului Său?”

v.15 Şi a zi comandantul oştirii Domnului lui Iosua: „Scoate-ţi sandalele din picioare căci locul
unde tu stai pe el este sfant” şi a făcut Iosua [aşa].

Traducere finală:

v.13 Şi pe când Iosua se afla lângă Ierihon, a ridicat ochii, s-a uitat şi iată că un om stătea
înaintea lui cu sabia scoasă în mâna lui. Iosua s-a îndreptat spre El şi a i-a spus: „Eşti cu noi sau
cu duşmanii noştri?”

v.14 El a răspuns: „Nu!” Eu sunt comandantul oştirilor lui Iahve. Acum am venit.” Iosua a căzut
cu faţa la pământ, I s-a închinat şi i-a zis: „Ce porunceşte Domnul, robului Său?”

v.15 Comandatul oştirilor Domnului i-a zis lui Iosua: „Scoate-ţi sandalele din picioare căci locul
acesta este sfânt.” Şi Iosua a făcut aşa.

Pasul III

Cadrul istorico-geografic
Pe baza faptului ca Iosua este autorul căţii şi că Exodul a avut loc în anul 1445 i.Hr. este clar
faptul ca lucrarea lui Iosua a fost scrisa in prima parte a secolului XIV î.Hr. Porţiuni din ea ar fi
putut fi scrise in ultimii ani ai secolului XV î.Hr. Mici adăugări cu scop explicativ după cum am
menţionat anterior au fost făcute de copiştii ulterior, dar nu mai târziu de perioada primilor
împăraţi. Israel intră acum în tara amoniţilor, la vest de Iordan pentru a o lua in stăpânire
conform făgăduinței făcute de Avram in Geneza 15;16. Răutatea amoritilor ajunsese acum la
culme.

Descoperirile arheologice moderne ne aduc mai multe informații cu privire la Palestina si la

națiunile înconjurătoare din timpul lui Iosua. Pentru câteva secole, Palestina a fost intermitent
sub influenta si uneori sub controlul Egiptului. Thutmose III, care a murit in jurul anului 1450, a
condus 17 campanii in sau de-a lungul Palestinei pentru a înăbuşi ceea ce mai târziu a evoluat
intr-o revolta generala împotriva Egiptului. Aceste campanii au continuat o perioada de 18 ani.
Chiar şi după acestea au mai fost câteva campanii mai mici si s-au ridicat noi fortărețe. In
anumite perioade ale anului, soldații si echipamentul erau intr-o continua mișcare de-a lungul
drumului numit in Biblie "drumul care da in tara filistenilor" (Exod 13:17). Acest lucru a avut
loc probabil chiar înainte de timpul exodului, daca consideram ca exodul a avut loc in anul 1445
î.Hr. După exod puterea Egiptului a început sa scadă, iar războiul dintre Egipt şi națiunile
Canaanului a continuat pana in timpul lui Thutmose IV (1425-1412 i.Hr.).

Un nou dușman, hitiţii, a început sa amenințe pe mitanieni, primii dușmani ai Egiptului.

Thutmose IV a făcut pace cu mitanienii din cauza noului dușman comun, cu puțin timp înainte
de anii 1400 î.Hr.; lunga ostilitate dintre ei s-a sfârșit. În zilele succesorului sau, Amenhotep III
(1412-1365 î.Hr.), puterea egipteana începe sa decadă, însă perioada aceasta este marcată de
siguranța şi de o splendoare fără egal. Egiptul s-a bucurat de bogățiile pe care le obținuse in
cuceririle trecute. Puterea militara ajunge la final; după cum spun scrisorile de la Tell-el-Amarna,
o corespondenta de la prinții vasali din Siria si Palestina către Amenhotep III si succesorul sau,
Ikhnaton(1387-1366 î.Hr.), Siria si Palestina erau frământate de intrigi interne si atacate din
afara. Susținerea din partea Egiptului nu a venit. Scarabeii lui Amenhotep III, recent descoperit
in mormintele din afara Ierihonului, sunt priviți de unii teologi ca o dovada a faptului ca cetatea a
căzut in timpul domniei sale. Condițiile din Palestina au fost de aşa natură încât au făcut posibilă
cucerirea de către israeliţi fără ca ei sa trebuiască sa întâlnească puterea egipteana.
Hitiţii, menționați în Iosua 1:4, s-au ridicat ca putere în această perioadă, însă nu au avut
influenţă în Palestina. Energia lor a fost concentrată în nord pentru a restrânge puterea
mitanienilor. Asiria era de asemenea într-o perioada de declin. Kassiţii domneau în Babilon, însă
din cauza nesiguranţei poziţiei lor – datorată temerilor de invazia mitanienilor din Asiria şi a
luptelor pentru supremaţie în Mesopotamia – au depus toate eforturile pentru a câștiga prietenia
Egiptului. Principalul val de filisteni imigranți nu ajunsese încă în Palestina pentru a-şi consolida
puterea în zona de coastă. Așadar lumea politica era într-o stare de agitaţie şi nici o putere din
afara nu era disponibilă în acest moment pentru a elibera popoarele Canaanului de israeliţi.

Cadrul geografic, social;

Ţara Canaanului era împărțită în numeroase împăraţii mici şi un stat autonom, Gabaon, cu
cetăţile sale dependente, Chefira, Beerot si Chiriat-Iearim. La răsărit de Iordan erau cetăţile
Sihonului şi Ogului. Pământul era deja cultivat. Locuitorii trăiau în cetăţi însă cultivau pământul
din afara zidurilor cu măslini şi viţă de vie. Erau familiarizaţi cu scrisul după cum dovedeşte
numele original al Debirului – Chiriat-Sefer, "cetatea cărţilor" (15:15). Popoarele Canaanului
aveau cai şi care de lupta (Iosua 11:4; 17:18) însă religia şi moralitatea erau degradate
(Deuteronom 12:29-31; 18:9-12), practicând aproape orice fel de superstiţii şi imoralităţi.

Datarea cărţii

Datele cronologice ale cărţii sunt puţine. Din nefericire nu sunt disponibile încă date istorice sau
arheologice care sa facă legătura între părţi ale naraţiunii lui Iosua şi evenimente cunoscute ale
istoriei seculare. Conform cu 4:19 în ziua a zecea a lunii întâi (Abib) poporul " a ieşit la Iordan".
Traversarea Iordanului a avut aşadar loc în primăvara anului (3:15). Daca exodul a avut loc in
anul 1445 î.Hr. – după cum par sa arate dovezile – atunci traversarea Iordanului a avut loc în
primăvara lui 1405 î.Hr.

Următoarea întrebare care se ridica este cât timp a fost necesar pentru cucerirea Canaanului?
Răspunsul se afla în capitolele 11:18; 14:7,10,11; 23:1; 24:29. În 11:18 se spune ca războiul
purtat de Iosua "a ţinut multa vreme". Conform cu 14:7,10,11, Caleb avea 40 de ani când Moise
l-a trimis de la Cades-Barnea sa cerceteze ţara Canaanului, şi de atunci au trecut 45 de ani. După
acest timp cucerirea ţării era completă după cum este arătat în 11:23 si 14:5. Aceasta nu
înseamnă că fiecare parte a ţării era sub controlul israelit, pentru că Dumnezeu a făgăduit o luare
în stăpânire treptată a ţării pentru a o feri de pustiire (Exod 23:29-30). Deoarece misiunea
spionilor a coincis cu al doilea an al exodului (Deuteronom 2:14), si rătăcirea în pustie a durat 38
de ani, cucerirea a durat între 6 si 7 ani. Iosif Flaviu consideră timpul cuceririi ca fiind de numai
cinci ani, fapt acceptat de unii teologi moderni.

O a treia întrebare care urmează: Cât timp a fost Iosua conducător? Cu alte cuvinte, ce perioada
de timp acoperă cartea? Capitolul 23:1 vorbeşte despre "multă vreme" după care Iosua care era
acum bătrân, înaintat în vârstă, a adunat poporul (23:2). Conform cu 24:29, Iosua avea 110 ani
când a murit. Nu mai există alta referire la o perioada de timp nici aici, nici în altă parte. Iosif
Flaviu (Antiquities v.1.29) împarte viaţa lui Iosua în trei părţi: 45 de ani înainte de exod, 40 de
ani cu Moise şi 25 de ani în care a condus singur. Scriitorii de mai târziu, precum Teofil,
Clement şi Eusebiu, considera 27 de ani în loc de 25 pentru a recunoaşte, spun ei, cucerirea în 7
ani. Astfel îl considera pe Iosua cu doi ani mai tânăr în timpul exodului, fapt care nu afectează
acurateţea istorică a declaraţiei din 24:29.

Pasul IV – Contextul literar

Deși cercetătorii exegeți ai cărții Iosua susțin structuri diferite ale cărții, majoritatea dintre ei
concluzionează împreună trei părţi mari din care este compusă cartea.

SCHIŢA CĂRŢII

I. INTRAREA ÎN CANAAN 1:1-5:12

a. Dumnezeu fi vorbeşte lui Iosua, 1:1-9

b. Iosua vorbeşte poporului, 1:10-15

c. Poporul făgăduieşte ascultare, 1:16-18

d. Iscodirea Ierihonului, Rahav, 2:1-24

e. Trecerea Iordanului, 3:1-17

f. Pietre de aducere aminte, 4:1-24

g. Tăierea împrejur, 5:1-8

h. Roadele ţării, mana încetează, 5:9-12

II. CUCERIREA ŢĂRII 5:13-12:24

a. Căpetenia oştirii Domnului, 5:13-15

b. Cucerirea Ierihonului, 6:1-27

c. Nelegiuirea lui Acan, 7:1-26

d. Luarea cetăţii Ai, 8:1-29

e. Altarul de pe muntele Ebal, 8:30-35

CAMPANIA SUDICĂ

a. Împăraţii ţării se unesc 9:1 -2

b. Viclenia Gabaoniţilor, 9:3-27

c. Marea luptă de la Gabaon, 10:1-11

d. Soarele şi luna se opresc, 10:12-15

e. Uciderea celor cinci împăraţi, 10:16-27

f. Alte izbînzi ale lui Iosua, 10:28-43

CAMPANIA NORDICĂ

a. Marea bătălie de la apele Meron, 11:1-15

b. Cuceririle lui Iosua, 11:16-12:24

III. ÎMPĂRŢIREA ŢĂRII 13-24

a. Teritorii necucerite, 13:1-7

b. Împărţirea Transiordaniei, 13:8-33

ÎMPĂRŢIREA CANAANULUI

a. Ţinutul seminţiei lui Iuda, 14:1-15:63

b. Ţinutul seminţiei lui Beniamin, 16:1-10

c. Ţinutul seminţiei lui Manase, 17:1-18

d. Măsurarea teritoriului rămas, 18:1-10

e. Ţinutul lui Beniamin, 18:11-28

 f. Ţinutul lui Simeon, 19:1-9

g. Ţinutul lui Zabulon, 19:10-16

h. Ţinutul lui Isahar, 19:17-23

i. Ţinutul lui Aşer, 19:24-31

î. Ţinutul lui Neftali, 19:32-39

j. Ţinutul lui Dan, 19:40-48

k Partea lui Iosua, 19:49-51

l. Cetăţile de scăpare, 20:1-9

m. Cetăţile Leviţilor, 21:1-45

n. Seminţiile din Transiordania, 22:1-34

o. Ultimele cuvinte ale lui Iosua, 23:1-16

p. Ultima adunare, 24:1-28

r. Moartea lui Iosua, 24:29-33

Textul care este supus exegezei este cuprins în cea de-a doua partea majoră a cărţii Iosua,
debutând campania de cucerire a Canaanului. Sunt prezentate câteva ritualuri importante în viaţa
poporului Israel cum ar fi circumcizia şi apoi sărbătorirea Paştelui. Capitolul 5 pune accent pe
pregătirea cultică pe care poporul şi conducătorii trebuie să o aibă înainte de a porni în cucerirea
ţării promise. După ce focalizarea era pe întregul popor, în textul de faţă accentul cade numai pe
Iosua şi întâlnirea pe care o are.

Titlul cărţii

Cartea poartă ca titlu numele succesorului lui Moise, Iosua, fiul lui Nun, din seminția lui Efraim.
El a fost la început numit Hoshea’, transliterat Hosea sau Osea (Deuteronom 32:44; Numeri
13:8, 16), care înseamnă "mântuitor" sau "mântuire". Conform versetului 16, Moise a schimbat
numele lui în Yehoshua’, Iehoşua, adăugând ca prefix la numele de Iosua forma prescurtată a
numelui Iehova (Yahweh). Semnificația numelui devine acum "mântuirea lui Iehova [sau,
mântuit de Iehova]". Iosua este doar forma scurtă a lui Iehoşua, un nume întâlnit curent în
Vechiul Testament ebraic. In LXX Iosua este numit Iesous huios Naue, "Isus, fiul lui Naue
[Nun]". În Noul Testament grecesc se folosește Iesous, Isus (Fapte 7:45; Evrei 4:8) însă
versiunea Cornilescu foloseşte "Iosua" în ambele referinţe.

Domnul Isus şi iudeii au recunoscut cele trei diviziuni ale Vechiului Testament: Legea, Profeţii
şi Psalmii sau Scrierile (Luca 24:44). Iosua este prima carte a celei de-a doua diviziuni, numită
"Profeţii" în Scriptura ebraică, deoarece autorul ei a avut statutul unui profet. În Scripturile
ebraice secţiunea intitulată "Profeţii" este împărţită în două părţi: Profeţii timpurii, ce cuprind
cărţile Iosua, Judecători, Samuel şi Împăraţi, Profeţii târzii, ce cuprind cărţile acelora pe care de
obicei îi numim profeţi. Aşadar Iosua este prima carte a secţiunii Profeţilor, deşi în conţinut este
strâns legată de secţiunea Pentateuhului, cunoscută de iudei sub denumirea de "Legea".

Autorul cărţii

Comentatorii şi criticii sunt împărţiţi cu privire la ideea compilării cărţii de către Iosua. Criticii
accentuează faptul că lucrarea nu este o unitate literală, compusă de un singur autor, ci a fost
alcătuita din câteva documente. Însă unitatea interna a cărţii este evidentă în legăturile dintre
naraţiuni, aşa ca nu trebuie dată o atenţie deosebită unei astfel de analize documentare. Cei care-l
resping pe Iosua ca autor spun că atât numele cat şi tranzacţiile menţionate în carte nu au existat
ci au apărut la o perioadă de timp considerabila după Iosua. Expresia "pana în ziua de azi", care
apare în douăsprezece locuri, spun ei, arată faptul ca această carte a fost scrisă mult timp după
perioada lui Iosua. Însă cel puţin unul dintre aceste texte dovedeşte chiar contrariul. În 6:25, fiind
vorba despre Rahav, se spune că "ea a locuit în mijlocul lui Israel până în ziua de azi". Nu este
nici un indiciu aici ca nu ar fi fost scris de Iosua. În mod sigur nu a fost scris atât de târziu cât
susţin criticii moderni, deoarece a fost scris în mod evident în timpul vieţii lui Rahav.

Despre nici unul dintre cele 12 texte, cu o posibila excepție a celui din 15:63, nu se poate spune
ca au fost scrise după timpul lui Iosua. Conform textului menţionat, "iebusiţii au locuit cu fiii lui
Iuda la Ierusalim până în ziua de azi". În Judecători 1:21, după moartea lui Iosua (1:1), se spune
ca fiii lui Beniamin n-au izgonit pe locuitorii iebusiţi ai Ierusalimului ci le-au permis să locuiască
acolo "până în ziua de azi". Însă acest lucru era adevărat atât înainte cât şi după moartea lui
Iosua.

O problema mai dificilă însă apare în legătura cu relatarea capturării Lesemului de către fiii lui
Dan, în capitolul 19:47. Comparând cu Judecători 18:27-29 s-ar putea deduce ca Lesemul a fost
la mult timp după perioada lui Iosua. Însă nu exista nici o dovadă care să indice acest lucru.

Alte obiecţii aduse sunt cu privire la numele locurilor care nu au fost date decât mai târziu: Cabul
(Iosua 19:27; cf. 1 Regi 9:13), Iocteel (Iosua 15:38; cf. 2 Regi 14 :7) şi alte câteva. Prin urmare,
mulţi oameni devotaţi au presupus că această carte a fost scrisă de o persoană inspirată, după
timpul lui Iosua, însa înainte de regii care au domnit în Israel. Însă Iosua 6:25 nu permite o datare
aşa târzie a scrierii cum ar implica Iosua 19:47 sau argumentaţia privitoare la numele locurilor.
Care este atunci soluţia?

Faptul ca aceasta carte a fost scrisă la persoana a treia nu exclude pe Iosua ca autor; Moise de
asemenea scrie la persoana a treia relatând foarte exact toate evenimentele ce au avut loc sub
conducerea sa, până la moartea sa. Este aşadar rezonabil să presupunem că Iosua, ucenicul lui
Moise, a urmat exemplul dat de predecesorul sau. Dificultățile aparente menționate anterior pot
fi foarte bine justificate pe baza faptului că atunci când cartea a fost scrisă în anii de mai târziu,
înainte de timpul împăraţilor s-au făcut unele modificări minore, precum înlocuirea numelor
aşezărilor mai vechi şi mai puţin familiare cu unele contemporane. Este posibil de asemenea să fi
fost făcute alte adăugări minore explicative, precum expresia "până în ziua de azi". Aceste
modificări nu reprezintă o contestare a autenticităţii cărţii ca lucrare a lui Iosua, pregatită sub
călăuzirea lui Dumnezeu.

Exista un consens general ca relatarea morţii lui Iosua din capitolul 24:29-33, la fel ca şi cea a lui
Eleazar, a fost scrisă de altcineva. Însă nici chiar acel lucru nu afectează în nici un fel inspiraţia
şi paternitatea sa asupra cărţii. Cărţile de astăzi conţin adesea o prefaţă sau note biografice
pregătite de altcineva decât de autor. Cu mici excepţii până în timpurile moderne, iudeii şi
creştinii au fost în acord cu privire la calitatea lui Iosua ca autor al cărţii care îi poarta numele.
Talmudul iudaic (Baba Bathra 14b) afirma că aşa au stat lucrurile şi declară mai târziu ca
Eleazar, fiul lui Aaron marele preot, a adăugat concluzia (24:29-32), versetul 33 fiind adăugat de
Fineas (Baba Bathra 15a,15b).

Tema cărţii

Privind cartea lui Iosua ca un întreg, cititorul atent este impresionat de faptul ca citeşte o
continuare a relatărilor Pentateuhului printr-un martor ocular al evenimentelor prezentate în
carte. Tema cea mare este credincioşia lui Iehova în împlinirea făgăduinţelor sale (21:43-45) sub
conducerea unui om capabil ales de Dumnezeu pentru a împlini scopul divin.

Cartea lui Iosua este o parte importantă a Vechiului Testament şi nu ar trebui analizată separat de
Pentateuh, la care este o continuare şi o concluzie. Această carte este legată de cele cinci cărţi ale
lui Moise în acelaşi mod în care cartea Faptelor Apostolilor este legată de cele patru evanghelii.

Pasul V – Analiza formei

Forma narativă a textului este strâns legată de Exod 3 (mai ales 3:5 şi 5:15) însă a fost de multe
ori dificilă pentru comentatori. Aici va ajuta un studiu atent asupra structurii interne decât o
comparaţie superficială cu alte texte. Naraţiunea se concentrează pe Iosua şi acţiunile sale. El
este surprins să vadă un om misterios. La fel cum Moise s-a dus să investigheze tufişul aprins,
Iosua se duce să îl interogheze pe cel ce stătea înaintea lui. Iosua merge atât de departe încât
începe el discuţia. Însă nu i se răspunde la întrebare ci această persoană misterioasă se identifică
şi mai mult decât atât îşi dezvăluie misiunea. Totuşi răspunsul parcă nu este complet iar Iosua se
pare că nu aşteaptă să audă până la capăt, fiind conştient de atitudinea pe care trebuie să o aibă.
La fel ca şi Moise care îşi ascunde faţa, Iosua se aruncă la pământ. Însă aici se diferenţiază cele
două istorii. Iosua nu primeşte nici o instrucţiune aici cu privire la ce are de făcut împreună cu
poporul, ci pur şi simplu conştientizarea locului în care se află. Iar textul conclude cu ascultarea
lui Iosua.

Pasul VI – Structura textului

A. Iniţiativa lui Iosua (v.13a)

B. Întrebarea lui Iosua (v.13b)
C. Răspunsul bărbatului (v.14a)
 A’. Reacţia lui Iosua (14b)
B’. Întrebarea lui Iosua (v.14c)
C’. Răspunsul bărbatului (v.15a)
A’’. Ascultarea lui Iosua (v.15b)

Structura textului ne arată acţiunile pe care Iosua le-a întreprins mişcat mai întâi de curiozitate
dar şi de responsabilitatea pe care o avea de conducător al poporului şi lider într-un război.
Fiecare întrebare primeşte un răspuns iar Iosua reacţionează diferit de fiecare dată. Nivelul de
reverenţă şi ascultare creşte tot mai mult culminând cu o ascultare necondiţionată în faţă
bărbatului care se identifică înaintea lui.
 Partea a II-a

SEMESTRUL II

Pasurile VII-XII

Pasul VII – Date gramaticale

În pericopa aleasă pentru studiu sunt câteva cuvinte, locuţiuni sau expresii care merită
atenţia cititorului şi care necesită câteva explicaţii.

Versetul 13 – Pe când Iosua era lângă Ierihon – principalul înţeles al prepoziţiei ‫ ְּב‬este
„în” ceea ce aici semnifică „în apropierea imediată” la fel ca şi în 1 Sam. 29:1 sau Ezechiel
10:15. Poate că Iosua a coborât un deal în vecinătatea oraşului Ierihon pentru a face o
recunoaştere şi aici a primit indicaţiile care aveau să ducă la capturarea oraşului. (vezi de
asemenea Gen. 13:18 unde ‫ ְּבאֵלנ ֵֹי‬nu poate să însemne “în stejari” sau ‫ְּב ֶחבְדֹון‬ să însemne “în
Hebron”).1 LXX traduce prin παρὰ τὴν δρῦν. Vulgata foloseşte cuvântul juxta (Gen. 14:13).
Origen de asemenea este împotriva folosirii prepoziţiei “în”. El se întreba cum poate fi Ierihonul
un loc sfânt când încă se află în stăpânirea inamicilor şi singura explicaţie este faptul că acolo
unde Comandatul oştirilor Domnului se afla trebuie să fi fost un loc sfânt.2

Versetul 14 – El a răspuns: Nu – Multe manuscrise care sunt urmate de LXX şi de

versiunile syriace au ‫לֹו‬ în loc de ֹ ‫לא‬. Chaldee şi Vulgata folosesc însă ֹ ‫לא‬ şi masoreţii nu

recunosc aceasta în cele 15 pasaje în care ‫לֹו‬ este citit în loc de ֹ ‫לא‬. Keil foloseşte această

abordare făcând comparaţie cu pasajul din cap. 24:1, însă el merge prea departe pentru că ‫ ּכִי‬se
află de cele mai multe ori în faţa unei citări la fel ca şi grecescul ὅτι (vezi Gen. 29:33; Exod
3:12).3 Toate aceste variaţii de citire s-au născut din ambiguitatea pasajului, pentru că este dificil
de stabilit din punct de vedere gramatical a cărui parte din întrebarea lui Iosua se aplică particula
negativă. Cu toate acestea din punct de vedere practic putem să spunem că este un răspuns la
ultima parte a întrebării.

Ce spune Domnul meu? – aici trebuie citit ‫אֲ דֹנָי‬ ca şi în Gen. 19:18 nu ‫אֲ דֹנִי‬ pentru că
Iosua recunoaşte că omul necunoscut este mai mare în grad decât el.4

Scoate-ţi încălţămintea din picioare – aici se poate accentua că fraza trebuie să fie ca şi în
Ex. 3:5 - ‫ׁשַ ל־נְ ָעלֶיָך מֵ עַל ַרגלֶיָך‬ în loc de ‫נַ ַעלְָך‬ şi ‫ ַרגְלֶָך‬. De Wette şi Luther adoptă şi ei
traducerea la plural.5

Pasul VIII – Date lexicale

În pericopa Iosua 5:13-15 pot fi identificate câteva cuvinte sau expresii a căror sens
merită studiat mai îndeaproape.

1
Spence-Jones, H. D. M. (Hrsg.): The Pulpit Commentary: Joshua. Bellingham, WA : Logos Research Systems, Inc., 2004, p. 90.
2
Lange, John Peter; Schaff, Philip; Fay, F. R.; Bliss, George R.: A Commentary on the Holy Scriptures: Joshua
Bellingham, WA: Logos Research Systems, Inc., 2008, p. 66.
3
Spance-Jones, The Pulpit, p. 90.
4
Lange, A Commentary, s. 67.
5
Ibid.
‫ – ׂשַ ר־ ְצבָא־י ְהוָה‬expresia “Căpetenia oştirilor Domnului” mai apare aici şi în Daniel 8:11,
unde se face referire la însuşi Dumnezeu. Pasajul acesta este mult mai înrudit cu figura
mesagerului lui YHVH care apare de încă 58 de ori în V.T. şi alte 11 ocazii în care se face
referire la mesagerul Domnului.6 Cercetătorii au dezbătut mult cu privire la identitatea
căpeteniei. Unii fac referire la el ca fiind un înger. Alţii spun că este o teofanie vechi-
testamentală, că Însuşi Dumnezeu a apărut poate chiar în persoana Domnului Isus.7

‫– ְצבָא‬ identitatea “oştirii” Domnului este de asemenea demnă de luat în considerare. Aici
termenul se poate referi la armata lui Israel care lupta ca şi reprezentant a lui Dumnezeu sau
termenul poate face referire la o armată cerească care lupta pentru armata Israelului. Această
frază „oştirea Domnului” se găseşte doar în pasajul studiat. Cu toate acestea găsim pluralul frazei
în Exod 12:41: „oştile Domnului” referindu-se la armata lui Israel care tocmai părăsise Egiptul. 8
Având acestea în vedere, găsim şi în alte locuri referiri cu privire la armata lui Israel ca fiind
reprezentat al lui Dumnezeu. De exemplu în Exod 7:4 Dumnezeu îi spune lui Moise: „Apoi Îmi
voi întinde mâna asupra Egiptului şi voi scoate din ţara Egiptului oştile Mele (‫צבָא‬
ְ ), pe poporul Meu, pe
copiii lui Israel, prin mari judecăţi. iar în 1 Sam. 17:45 David răspunde jignirilor aduse de Goliat

spunând că vine în Numele Domnului oştirilor, în Numele Dumnezeului oştirii lui Israel ( ‫) ְצבָא‬,
pe care ai ocărât-o. Aceste exemple ne sugerează că în textul de faţa se are în vedere armata lui
Israel.

Cu toate acestea la fel de mult se foloseşte termenul ‫ ְצבָא‬şi pentru cadrul ceresc, referindu-se
astfel la armata cerească a lui Dumnezeu. Astfel de referinţe se găsesc de 250 de ori în V.T.
Când acest termen este folosit se au în vedere stelele sau orice trup ceresc. De exemplu în Gen.
2:1 unde cerurile, pământul şi toată oştirea lor (‫ ) ְצבָא‬au fost făcute sau în Isaia 40:26 unde
Dumnezeu spune poporului să observe ordinea oştirilor ( ‫ ) ְצבָא‬cereşti. De asemenea şi îngerii
cerului sunt luaţi în considerare prin acest termen, exemplu fiind 1 Împ. 22:19 unde Mica a văzut
pe Domnul stând pe scaunul Lui de domnie şi toată oştirea ( ‫ ) ְצבָא‬cerurilor stând lângă El, la
6
Butler, Trent C.: Word Biblical Commentary: Joshua. Dallas: Word, Incorporated, 2002 (Word Biblical Commentary
7), p. 61.
7
Huffman, Jr., John A. ; Ogilvie, Lloyd J.: The Preacher's Commentary Series, Volume 6 : Joshua. Nashville,
Tennessee : Thomas Nelson Inc, 1986 (The Preacher's Commentary Series 6), p. 97.
8
Howard, David M., Jr: Joshua. electronic ed. Nashville : Broadman & Holman Publishers, 2001, c1998 (Logos
Library System; The New American Commentary 5), p. 157.
dreapta şi la stânga Lui sau în Psalmul 103:19-21 unde Dumnezeul oştirii cerurilor ( ‫ ) ְצבָא‬stă
împreună cu îngerii Lui.9 Aşadar este posibil ca omul pe care Iosua l-a văzut să se refere şi la
armata cerească care lupta pentru Israel. Şi în acest pasaj cel mai probabil a doua variantă este
cea corectă. Nu avem nici o indicaţie că acest om conducea armata fizică a lui Israel sau că urma
să-l înlocuiască pe Iosua ca şi conducător. Mai mult decât atât limbajul din v.15 cu privire la
locul sfânt ne sugerează că acest om este o reprezintă pe Dumnezeu şi oştirea Lui. Chiar şi
sintaxa v.14, a răspunsului pe care Iosua îl primeşte arată spre identitatea şi misiunea divină pe
care acest Comandant o avea.

Pasul IX – Contextul biblic

În pericopa studiată avem câteva motive biblice care se regăsesc în toată Scriptura. Ceea ce ne
sugerează de la început faptul că întâlnirea dintre Iosua şi Comandantul oştirii Domnului nu este
una banală, între doi oameni simplii, este faptul că omul nu a refuzat închinarea pe care Iosua i-a
adus-o aşa cum au făcut mai târziu Pavel şi Barnaba în Fapte 14:8-20.

De asemenea avem astfel de întâmplări peste tot în Biblie. Prima istorie asemănătoare o regăsim
în Geneza 3 când Dumnezeu apare înaintea lui Adam şi a Evei imediat după cădere. Nu ni se
spune cum a apărut Dumnezeu înaintea lor dar textul nu ne sugerează o teofanie sau o apariţie
supranaturală. Ni se spune pur şi simplu că au auzit glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin
grădină în răcoarea zilei (v.8). O altă poveste similară este întâlnirea dintre Avraam şi cei trei
vizitatori cereşti la stejarii lui Mamre. Unii comentatori spun că cei trei vizitatori reprezintă
Trinitatea.10 Cu toate acestea este posibil, în perspectiva contextului cărţii Geneza, ca doi dintre
ei (cei care au mers să-l salveze pe Lot) să fi fost îngeri iar a treia persoană să fie A doua
Persoană a Trinităţii. Pasajul ne atenţionează de la început: Domnul i S-a arătat la stejarii lui
Mamre, pe când Avraam şedea la uşa cortului, în timpul zădufului zilei. În v.10 cei trei îi promit
lui Avraam că va avea un fiu, apoi în v.13 citim Domnul a zis lui Avraam, şi apoi în v.17 Atunci
Domnul a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?… Aşadar avem dovezi că Domnul
Isus şi-a anticipat întruparea şi a fost de multe ori în ipostaze umane chiar înainte de naştere. A
treia întâmplare este cea a luptei dintre Iacov şi îngerul de la Iabok. Geneza 32:24 îl numeşte pe
9
Ibid., p.158.
10
Boice, James Montgomery: Joshua. Grand Rapids, MI : Baker Books, 2005, p. 44.
luptător „un om”, iar apoi Osea 12:4 îl numeşte „un înger”. Însă un bun cunoscător al cărţii
Geneza va recunoaşte în acest înger o figură care a avut mai multe apariţii, iar în cazul lui Iacov
are un rol hotărâtor în schimbarea numelui din Iacov în Israel. 11 Putem presupune astfel că este
vorba de aceeaşi persoană în întâlnirea cu Iosua.

Omul care stătea înaintea lui Iosua era cu sabia scoasă din teacă în mână aşadar întrebarea lui
Iosua a fost una legitimă ca un adevărat conducător şi protector al propriei armate. Această
expresie se regăseşte încă de 2 ori în V.T. şi anume în Numeri 22:23,31 unde îngerul Domnului a
stat înaintea lui Balaam, blocându-i calea şi în 1 Cronici 21:16 unde îngerul Domnului a stat
înaintea lui David ameninţând Israelul din cauza păcatului lui David.12

Cu privire la oştirea Domnului deşi acest termen a fost discutat mai sus merită amintit faptul că
şi în alte texte narative apare acest termen cu referire la armata cerească a lui Dumnezeu. Odată
în Gen. 32:1-2 ni se spune că îngerul Domnului l-a întâlnit pe Iacov şi că a numit locul acela
Mahanaim ceea ce înseamnă „două tabere”. Aceste tabere erau oştirile lui Dumnezeu şi cu
siguranţa i-au fost descoperite lui Iacov pentru a-l încuraja şi a-l asigura că Dumnezeu este de
partea lui. Al doilea exemplu îl găsim în istoria mai târzie a Israelului când profet era Elisei.
Ben-Hadad, regele Siriei se lupta împotriva Israelului şi fiecare plan pe care şi-l făcea Dumnezeu
îl descoperea lui Elisei, Elisei împăratului Israelului şi astfel Israel ieşea victorios din luptă. Ben-
Hadad a aflat că Elisei este de vină şi a dorit să-l captureze şi astfel a înconjurat noaptea oraşul.
Slujitorul lui Elisei s-a speriat însă Elisei a spus: „Nu te teme, căci mai mulţi sunt cei cu noi
decât cei cu ei.” Iar apoi se roagă ca Dumnezeu să-i deschidă ochii şi astfel slujitorul vede
muntele plin de cai şi de care de foc împrejurul lui Elisei.

Cu privire la Căpetenia oştirii Domnului astfel de referiri mai găsim şi în alte locuri din V.T. Un
astfel de mesager a fost trimis la Ghedon în Jud. 6:11 şi chiar înaintea lui Moise în Exod 3:2. O
altă apariţie se găseşte la trecerea Mării Roşii (Exod 14:19 cf. Numeri 20:16). A-l vedea pe
mesager poate fi echivalentul cu a-l vedea pe Dumnezeu (Jud. 13:22). Ca şi figură militară,
mesagerul distruge duşmanii lui Dumnezeu (Num. 22:23; 2 Sam. 24:16-17; 2 Împ. 19:35). 13
Termenul de căpetenie în V.T. face referire şi la un comandant uman ca de exemplu Picolo,

11
Ibid., p. 47.
12
Timpul verbului este diferit totuşi - ‫ׁשְלּופה ְּבי ָ֑דֹו‬
ָ֖ ‫ – ְוח ְַרּב֥ ֹו‬ţinând în mână sabia scoasă.
13
Butler, Word Biblical, p. 61.
căpetenia filistenilor (Gen. 21:22, 32; 26:26) Sisera, căpetenia canaanită (Jud. 4:2, 7; 1 Sam.
12:9), Abner, căpetenia lui Saul şi a lui David (1 Sam. 14:50; 17:55), Şobac, căpetenia siriană (2
Sam. 10:16, 18); Ioab, căpetenia lui David (1 Împ. 1:19, 25; 2:5) Omri, căpetenia Israelului (1
Împ. 16:16) sau Namaan, căpetenia siriană (2 Împ. 5:1).

Pasul X – Analiza teologică

Un prim nivel teologic combină trei incidente izolate. Exemplul generaţiei lui Iosua stă ca şi
mărturie că oamenii lui Dumnezeu trec cu vederea chiar şi peste durerea şi inconfortul generat de
ritualuri pentru a-şi demonstra loialitatea faţa de Dumnezeu. Sărbătorirea Paştelui a deschis
oportunitatea de a se bucura de fructele ţării în care au intrat şi să aştepte cu anticipare protecţia
şi grija pe care Dumnezeu a promis-o.14 Întâlnirea cu Căpetenia Oştirii Domnului îl asigură pe
lider de rolul pe care îl are în conducerea oamenilor lui Dumnezeu în luptă.

Toate aceste detalii puse în context se vor completa din punct de vedere teologic. Circumcizia
era pregătirea adecvată în vederea Paştelui. Poporul lui Dumnezeu arată că sunt responsabili în
pregătirea lor pentru a sărbătorii ceea ce Dumnezeu a făcut pentru ei. De asemenea toate aceste
acte arată faptul că Dumnezeu lucrează în mijlocul lor.

În pericopa de faţa analiza teologică se va restrânge în jurul celui mai important personaj şi
anume Căpetenie Oştirii Domnului. Două opinii s-au format de-a lungul vremii cu privire la
această manifestare. Prima cu privire la apariţia Fiului lui Dumnezeu într-o formă vizibilă, iar
cea de-a doua cu privire la apariţia unui înger înaintea lui Iosua. Însă această discuţie a fost
tratată în paşii anteriori.

Cu toate acestea apariţia Comandantului avea rolul de a-l încuraja pe Iosua care probabil se
întreba ce fel de tactică să folosească împotriva Ierihonului. Aşadar apariţia Căpeteniei a avut
rolul de a-l încuraja pe Iosua în lupta pe care avea să o ducă şi de a-l asigura de sprijinul pe care
Dumnezeu i-l oferă.

14
Ibid., p. 84.
Însă de asemenea este demn de luat în considerare şi dialogul care are loc între Căpetenie şi
Iosua care îl întreabă: Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăşmaşii noştri? Iar Căpetenia răspunde:
Nu, ci Eu sunt Căpetenia Oştirii Domnului şi acum am veni. Răspunsul pe care îl oferă aici este
unul surprinzător. Dacă ne gândim că Comandantul a apărut pentru a-l sprijini pe Iosua şi a-l
îmbărbăta, de ce nu a răspuns afirmându-i că este de partea poporului lui Dumnezeu? Cu toate
acestea deşi noi ştim că era de partea lui Iosua, Căpetenia răspunde printr-o negaţie. Se pare că
ideea pe care vrea să o transmită aici este că nu Iosua trebuia să vorbească despre o parte a lui ca
şi cum ar avea o tabără pe care el o conduce, asigurându-se astfel că Dumnezeu este de partea lui
ci din contră, Iosua trebuia să se asigură că este de partea lui Dumnezeu. 15 Cei doi aveau să lupte
împreună, dar Iosua avea să fie cel care îl urmează pe Comandantul Oştirilor lui Dumnezeu în
luptă, pentru că aceasta era cauza lui Dumnezeu şi nu a lui Iosua.

Istoria relatată în acest pasaj se încheie cu Iosua închinându-se înaintea Căpeteniei. Fără îndoială
că la început Iosua a crezut că acest om este ceea ce părea a fi – un soldat, un simplu om. Dar
după ce Căpetenia s-a prezentat, Iosua şi-a dat seama că este Dumnezeu sau reprezentantul lui
Dumnezeu şi astfel I s-a închinat. Iar mesajul pe care acesta îl are pentru Iosua este acelaşi
mesaj, acelaşi motiv care se regăseşte şi în Exod 3 când Moise stă de vorbă cu Dumnezeu
reprezentat de un tufiş aprins şi anume să se descalţe pentru că locul în care ei se aflau era un loc
sfinţit de prezenţa divină.

Pasul XI – Literatura secundară

Când vine vorba de literatura secundară o mare dispută a avut loc în istoria bisericii cu privire la
identitatea Căpeteniei Oştirii Domnului. Unii susţineau că este cea de-a doua Persoană a
Trinităţii şi anume Isus Cristos iar alţii susţineau că este un înger trimis de către Dumnezeu. Cea
dintâi părere a fost general răspândită în primele secole ale Bisericii. Însă apariţia ereziei ariene,
a adus lovituri puternice acestei interpretări. Teologilor le-a fost frică să o mai susţină, să se
gândească că duce la noţiunea de Logos.16 Cercetătorii evrei diferă şi ei la acest punct.
Maimonide şi alţii nu cred că apariţia a fost una reală. Majoritatea însă cred că cel prezent acolo
a fost Arhanghelul Mihai. Însă cu siguranţa nu putem nega apariţiile pe care Dumnezeu le-a avut
ca şi teofanii peste tot în V.T.: vocea lui Dumnezeu în Gen. 3:8; Domnul apare înaintea lui

15
Boice, Joshua, p. 49.
16
Space-Jones, The Pulipt, p.99.
Avraam la stejarii lui Mamre (Gen. 15); Iacov se luptă cu îngerul Domnului (Gen. 32), tufişul
care nu se mistuie din Exod 3; apare înaintea lui Hagar în Gen. 16; apare de asemenea înaintea
lui Avraam când să-l aducă jertfă pe Isaac (Gen. 22) de asemenea referirea cu privire la îngerul
legământului din Maleahi 3:1 indică spre cea de-a doua Persoana a Trinităţii.

Această perspectivă a fost susţinută intens de către părinţii bisericeşti. Ideea Logosului ca mediu
de revelare a Tatălui în creaţie şi în răscumpărare se vede foarte clar în istoria vechiului
Legământ. Această idee nu atacă deloc consubstanţialitatea lui Dumnezeu ci dimpotrivă. Astfel
Iustin Martirul citează Gen. 18:1,2 spunând: „mai există un Dumnezeu sub ( ὑπὸ) Creatorul
tuturor lucrurilor, care este numit înger pentru că el anunţă (ἀγγέλειν) orice Creatorul tuturor
lucrurilor doreşte ca El să anunţe.”17 Astfel el adaugă: „El a fost de asemenea Dumnezeu înainte
de crearea lumii.” Într-un mod similar, Theophilus spune că Logosul, Cuvântul lui Dumnezeu a
avut o întâlnire cu Adam în persoana (sau reprezentarea προσώπῳ) lui Dumnezeu.18 Irineus
aminteşte şi el despre Fiinţa care s-a întâlni cu Avraam la stejarii lui Mamre şi cu Moise în tufiş
ca fiind o Fiinţă superioară tuturor îngerilor fiind astfel Cuvântul lui Dumnezeu.19

Pasaje similare pot fi găsite şi în Clement 20 sau Tertulian. Acesta din urmă spune că Dumnezeu
este „invizibil ca Tată, dar vizibil ca Fiu.”21 Textul amintit mai sus de Clement este încorporat în
aşa numita „Constituţie a Apostolilor” care prezintă doctrina primară cu privire la acest lucru
într-un limbaj foarte clar. „Lui (Cristos) i s-a închinat Moise, pe El l-a văzut Iacov ca şi Om, cu
El a vorbit Avraam şi l-a recunoscut ca Judecător şi Domn. Pe El l-a văzut Moise în tufiş, şi tot
pe El l-a văzut Iosua, fiul lui Nun, ca şi Căpetenie a Oştirilor Domnului.”22

Pasul XII – Aplicaţie

Paragraful Iosua 5:13-15, se ocupă de pregătiri pentru cucerirea ţării. Din bătăliile pentru
cucerirea ţării Canaanului de către israeliţi învăţăm câteva lecţii spirituale practice.

17
Iustin Martirul, Dial. cum Tryphone, p. 56.
18
Theophilus, Ad Autolycum, ii., p. 22.
19
Irineus, Adv. Haer, p. 4,7.
20
Clement, Alex. Praed. P.7.
21
Tertulian, Adv. Prax, p. 14.
22
Clement, Apost. Const. v. 20).
Una din aceste lecţii este: Cum să planifici astfel încât să fii biruitor în bătăliile spirituale.. Noi
toţi avem de dat astfel de bătălii. Viaţa creştină este o luptă. O luptă cu noi înşine, cu lumea, cu
Satan. Este şi o luptă bună, ap Pavel spune în 2 Tim 4 :7 “M-am luptat lupta cea bună”. O luptă
pentru a câştiga noi teritorii pentru lărgirea împărăţiei lui Dumnezeu în inimile oamenilor.

Întrebarea este cum să planifici astfel încât să câştigi noi teritorii pentru împărăţia Domnului.
Întâlnirea lui Iosua, cu Căpetenia Oştirii Domnului, ne învaţă câteva principii în acest sens.

1.Fii interesat de planurile Domnului.

Iosua trimisese deja două iscoade la Ierihon şi a urmat pas cu pas planul lui Dumnezeu: trecerea
Iordanului,tăierea împrejur şi prăznuirea Paştelui. Acum Iosua s-a dus personal să facă planul de
bătălie pentru cucerirea Ierihonului. Era preocupat de ceea ce Domnul i-a încredinţat să facă şi
anume de cucerirea ţării. Cu siguranţă prezenţa lui Iosua în faţa Ierihonului poate fi interpretată
ca fiind o ocazie în care Iosua s-a gândit la asediul Ierihonului, dorea să planifice detaliile
bătăliei, bătălie care era cuprinsă în planul lui Dumnezeu. Ţara urma să fie a lor numai în măsura
în care fiecare palmă de pământ avea să fie călcată de piciorul lor.

2.Ridică-ţi ochii spre Domnul.

v13 spune că Iosua şi-a ridicat ochii şi sa uitat... Pentru a putea înţelege planurile Domnului,
trebuie să-ţi ridici ochii din pământ, de la problemele tale, de la ceea ce te apasă,să-ţi ridici
ochii spre Cel care are planuri clare, sigure, eterne. Spre Cel care garantează împlinirea lor, oferă
resurse pentru împlinirea lor şi dă putere. Psalmistul spune Ps.121:1-2 “Îmi ridic ochii spre
munţi, de unde îmi va veni ajutorul? Ajutorul vine de la Domnul care a făcut cerurile şi
pământul.” Ridică-ţi ochii în rugăciune,cu credinţă şi aşteptare, ca Domnul să-ţi descopere
planurile Lui.

3.Asigură-te că eşti de partea Domnului.

Iosua a văzut un om cu sabia scoasă şi a întrebat:”Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşii noştri?
Şi el a răspuns: Nu, ci eu sunt Căpetenia Oştirii Domnului şi acum am venit”.

Prin răspunsul pe care Căpetenia Oştirii Domnului l-a dat, că nu-I cu nici una dintre părţi, Iosua a
înţeles că problema nu era de care parte este Domnul, ci întrebarea era de care parte este el.
A fii de partea Domnului înseamnă să te închini înaintea Lui, Iosua s-a aruncat la pământ şi s-a
închinat v 14b.

A fii de partea Domnului înseamnă să fii interesat de voia Domnului, Iosua a întrebat ce spune
Domnul meu, robului Său?

A fii de partea Domnului înseamnă să împlineşti voia Domnului. Căpetenia Oştirii i-a spus lui
Iosua, în primul rând să-şi scoată încălţămintea, că locul pe care stătea era sfânt. Şi Iosua a făcut
aşa. Ascultarea lui Iosua a fost imediată, fără comentarii, totală, smerită şi în sfinţenie. Iosua a
înţeles că voia Domnului, este sfinţirea noastră şi Dumnezeu se foloseşte doar de vase curate.
2Tim. 2:20-21.

4.Încrede-te pe deplin în Domnul.

Tot ce a urmat în cap 6 de la v 6 în continuare, a fost o urmare a deciziei lui Iosua de a asculta de
Domnul, de a se încrede în Domnul. El a ştiut că credinţa în planurile lui Dumnezeu este cea care
biruieşte, 1 Ioan 5:4b.”Ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră.”A ştiut că
armele folosite pentru a câştiga bătălia sunt spirituale, n-a fost surprins aflând că trebuie să
înconjoare cetatea, să sufle din trâmbiţe şi să poarte chivotul Domnului, 2 Cor. 10:4 “Căci armele
cu care luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti…”.Şi a ştiut ceea ce noi astăzi trebuie să ştim
că victoria noastră este doar în Hristos. Căpetenia Oştirii era Însuşi Domnul, care a primit
închinarea lui Iosua.

În concluzie, întrebarea “Cum să planifici bătălia, astfel încât să câştigi noi teritorii pentru
Domnul ?”

Răspunsul este: 1. Fii interesat de planurile Domnului.

2. Ridică-ţi ochii spre Domnul

3. Asigură-te că eşti de partea Domnului

4. Încrede-te pe deplin în Domnul