Structura primară şi secundară a ADN

ADN se prezintă ca o substanţă macromoleculară bicatenară alcătuită

din două catene polinucleotidice, răsucite helicoidal, și ambele în
jurul unui ax comun. 

a. Structura primară monocatenară este dată de secvenţa de

nucleotide dintr-o catenă care exprimă modalitatea de încifrare, de
înscriere sub formă codificată biochimic, a informaţiei ereditare.

b. Structura secundară este dată de structura bicatenară dublu helicată.

Diametrul dublului helix este de 2nm (20 Å) având un pas (spiră) de 3,4
nm (34 Å). Fiecare spiră a dublului helix ADN cuprinde 10 nucleotide.

Cele două lanţuri polinucleotidice sunt antiparalele, adică la unul dintre

ele, legăturile fosfodiesterice se realizează între C3 al dezoxiribozei unei
nucleotide şi C5 al nucleotidei următoare, pe când la nivelul celuilalt lanţ
polinucleotidic, legăturile fosfodiesterice se realizează invers: C5→C3.

Împerecherea între bazele azotate are la bază principiul

complementarităţii, cel mai de seamă în organizarea şi funcţionarea
materialului genetic ereditar. Astfel adenina (A) este complementară
timinei (T), iar guanina (G) este complementară citozinei (C).

Împerecherile de baze se realizează prin intermediul unor punţi de

hidrogen: două între adenină şi timină (A = T) şi trei între guanină şi
citozină (C ≡ G). Legăturile de hidrogen se formează şi se
dezorganizează cu uşurinţă fără să necesite surse energetice speciale.

Structura bicatenară a ADN prezintă de regulă o mare stabilitate fizică.

Ea este asigurată astfel:

a. pe verticală, de punţile fosfodiesterice intracatenare;

b. pe orizontală, de punţile de hidrogen inercatenare.

Caracteristicile structurale finale ale ADN dublu catenar sunt dictate însă
de moleculele de dezoxiriboză (D) care se aşează, cu oxigenul inelului
orientate în sus, în cadrul unei catene şi orientat în jos, în cadrul catenei
complementare.

Din cauza acestui aranjament opus al moleculelor de dezoxiriboză în

cele două catene şi deoarece dezoxiriboza se leagă la o poziţie excentrică
a bazei azotate, întreaga moleculă a ADN este obligată să se
răsucească, să se spiralizeze, rezultând nu o structură dreaptă bicatenară
ci una spiralată – dublu helix, în care fiecare pereche succesivă de baze
azotate se întoarce 36° în direcţia acelor de ceasornic (răsucire
dextrogiră), iar dublul helix face un tur complet de 360° la fiecare 10
perechi de baze.

Datorită structurii bicatenare, macromolecula de ADN poate suferi

fenomene de denaturare-renaturare şi replicare (autocopiere).

DENATURAREA ȘI RENATURAREA

DENATURAREA – prin încălzirea unei soluții în care se află ADN , la

85-95 0C, cele două catene se despart și ADN-ul devine monocatenar.
Dacă se realizează o răcire bruscă a soluției, moleculele rămân sub
formă monocatenară și se numesc ADN denaturat. Dacă răcirea se
realizează treptat , se refac punțile de hIdrogen dintre cele două catene
complementare și moleculele redevin bicatenare, rezultând ADN
renaturat. Pe această proprietate se pot realiza hibrizi moleculari într-
un amestec de catene ADN provenind de la diferite specii. Cu cât
speciile sunt mai înrudite cu atât renaturarea se realizează mai
repede și într-o proporție mai mare, și invers. De asemenea se pot
realiza hibrizi moleculari ADN-ARN, și este o metodă de lucru utilizată
în tehnologia AND-ului recombinant.
REPLICAȚIA
Pentru realizarea diviziunii celulare este necesară , în prealabil,
dublarea cantității de material genetic.
Sinteza ADN poartă denumirea de REPLICAȚIE, deoarece se
realizează după modelul semiconservativ. Se rup punțile de hidrogen,
macromolecula de ADN se separă în cele două catene complementare,
iar nucleotidele libere din citoplasmă se atașează pe bază de
complementaritate la catenele vechi. Vor rezulta două molecule de
ADN bicatenar, fiecare având o catenă veche ( matriță cu rolul de
model) și o catenă nou-sintetizată. În felul acesta se asigură sinteza de
molecule ANDN cu o mare fidelitate, moleculele-fiice fiind identice cu
molecula-mamă.
În procesul de replicație al ADN-ului intervin numeroase enzime, cum
sunt ADN –polimerazele, ligazele, etc.