I.

Rolul si structura acizilor nucleici

1. STRUCTURA CHIMICA
lungi

Acizii nucleici sunt substante organice macromoleculare, care reprezinta cei mai
polimeri din lumea vie, constituite din 3 tipuri de substante chimice:
baze azotate(purinice si pirimidinice)
pentoze (glucide)
radical acid fosforic

-nucleotida=unitatea structurala a acizilor nucleici

-pentru ca nucleotidele sunt monomeri, putem spune ca macromoleculele acizilor nucleici
sunt polinucleotide

a) Baza azotata

-dintre cele 3 componente ale nucleotidelor, doar bazele azotate confera specificitate in cadrul
fenomenului ereditar deoarece pentozele si radicalul fosforic sunt comune tuturor
macromoleculelor de ADN din lumea vie
-sunt de 2 tipuri: purinice si pirimidinice

i) Bazele azotate purinice

-au ca element central 2 cicluri condensate(inele) insumand 5

atomi de C
4 atomi de N
-au dimensiuni mai mari
-prezinta un atom de H la N9
-sunt: adenina (A) si guanina (G) comune ADN-ului si ARN-ului

ii) Bazele azotate pirimidinice

-au un singur ciclu cu 4 atomi de C
2 atomi de N
-au dimensiuni mai mici
-prezinta un atom de H la N3
-sunt: timina (T), citozina (C) pentru ADN
uracilul (U), citozina (C) pentru

b)
-

Pentoza=zahar pentozic

si

ARN

-riboza in molecula de ARN

2-dezoxiriboza in molecula de ADN (eliminarea unui atom de hidrogen la
carbonul din pozitia 2)
in molecula de pentoza, atomii de carbon se noteaza cu specificitatea prim,
respectic C1-C5

c) Structura unei nucleotide

-prin legarea unei molecule de baza azotata cu o molecula de pentoza, in pozitiile N9-C1 sau
N3-C1, cu eliminarea unei molecule de apa, va rezulta o molecula
de nuclezida
- intre nucleotidele macromoleculelor se stabilesc legaturi
intracatenare si intercatenare
-prin atasarea unui radical acid fosforic la atomul C3 sau C5 al
pentozei, cu eliminarea unei alte molecule de apa, se va forma o
molecula de nucleotida legaturi covalente intracatenare,
fosfodiesterice
-atat in ADN cat si in ARN in cadrul structurii primare
(monocatenare) nucleotidele alcatuiesc, prin radicalii lor
glucidofosforici, un adevarat schelet sau coloana de care sunt legate
bazele azotate;
-deoarece in fiecare tip de acid nucleic exista 4 tipuri de baze
azotate, rezulta ca fiecare tip de acid nucleic contine 4 tipuri de nucleotide
-legaturile dintre nucleotide apartinand celor 2 catene polinucleotidice sunt intercatenare si
se realizeaza intre bazele azotate purinice si pirimidinice

OBS: uneori, in nucleotide sunt intalnite tipuri particulare de baze

azotat
5-metil- citozina: determina compactarea fibrelor de
cromatina, avand rol in reglajul genetic de la nivelul fibrei de
cromatina
5-hidroxi-metilcitozina: prezenta la bacteriofagii din grupul T
la Escherichia coli

de

d) Rolul acizilor nucleici

- acizii nucleici reprezinta substratul ereditatii; ei au inscrisa, sub forma de codificare biochimica
infomatia ereditara in catena polinucleotidica;
-acizii nucleici asigura totodata transmiterea informatiei genetice de la o generatie la alta;
transmiterea informatiei ereditare, de la mama la celulele fiice, se realizeaza in cursul procesului
de diviziune celulara;

2. STRUCTURA PRIMARA SI SECUNDARA a ADN-ului

-acizii nucleici sunt substante chimice macromoleculare cu masa moleculara de peste 10.000
daltoni, fiind polimeri de nucleotide
OBS: daltonul este o unitate de masa moleculara, fiind a douasprezecea parte din masa unui atom
de Carbon (a,66 x

1024 g), aproximativ egal cu masa unui atom de hidrogen

-macromolecula de ADN de la bacteriofagul x174 are masa mleculara de 1,7x

-ADN bacterian are o masa moleculara cuprinsa intre 4x

a)Structura primara a acizilor nucleici

106 si 5x 106

106 daltoni,

daltoni

- este o structura monocatenara si rezulta in urma polimerizarii nucleotidelor

- polimerizarea lor este facilitata de structura chimica a elementelor componente si de
legarea lor in moleula de nucleotid
-doua nucleotide alaturate se leaga prin intermediul unui radical acid fosforic care uneste
pentozele a doua nucleotide vecine in pozitiile C5-C3 sau C3-C5

-astfel, daca intr-un nucleotid radicalul acid

fosforic este legat de atomul C5 al pentozei, acesta se
va lega de pentoza nucleotidului alaturat la atomul
C3, cu eliminarea unei molecule de apa, rezultand
lanturi de polinucleotide
-caracteristica unei structuri primare
monocatenare este data de secventa (ordinea)
nucleotidelor din catena de acid nucleic, caracteristica
pentru o anumita molecula de acid nucleic
-structura primara este caracteristica pentru
acizii ribonucleici si pentru moleculele de ADN de la
unele virusuri (virusul x174, geminivirusuri)
-de mentionat ca in molecula de ARN pot exista
regiuni bicatenare, prin rasucirea macromoleculei, pe
mici portiuni, in jurul propriei axe si formarea de punti
de hidrogen de tipul A=U, respectiv G=C
-avand in vedere ca individualitatea unei
dezoxiribonucleotide este data de tipul de baza azotata
ce intra in structura ei, putem reprezenta o nucleotida
prin litera de la inceputul cuvantului ce denumeste
baza azotata care o alcatuieste, respectiv A, T, C, G;
astfel, o secventa de ADN care sa redea structura
primara a ADN-ului ar putea fi reprezentata TACG etc
-alfabetul folosit de ,,mana evolutiei pentru a
scrie o atat de vasta informatie ereditara pe ADN, pare
extrem de sarac la prima vedere A,T,C,G, dar in
realitate posibilitatile de codificare biochimica si deci
de realizare de seturi diferite de informatie ereditara
sunt teoretic infinite; stiind ca in mod normal secventa de nucleotide a macromoleculelor de acizi
nucleici biologic activi au ca limita inferioara circa 3000 de nucleotide, ajungand la limite
superioare de ordinul a sute de mii de milioane de nucleotide, ne putem explica enormul potential
de codificare pe care il poseda acizii nucleici;
-la aceasta se adauga si faptul ca uniunuile de tipul A-T, C-G pot sa alterneze, pot sa se
repete de 2-3 ori, pot sa alterneze inversat A-T urmat de T-A
-cu cat sistemul are mai multe componente si acestea sunt mai diferentiate, informatia este
mai bogata si mai complexa;

b) Structura secundara a ADN-ului

-structura secundara a macromoleculei de ADN a fost stabilita in 1953 de J.D. Watson, F.H.C
Crick si M.H.F. Wilkins (premiul Nobel pentru medicina si fiziologie in 1962)
-ea corespunde tipului B de ADN, prezent in regiunile cu eucromatina, care contin gene
active metabolic
-conform acestui model, molecula de ADN este alcatuita din doua catene macromoleculare,
antiparalele, cu directie diferita de inaintare (antiparalele), rasucite in jurul unui ax comun, avand
forma unei scari in spirala;

-cele doua balustrade ale scarii sunt reprezentate printr-un schelet glucido-fosforic, iar
treptele scarii sunt reprezentate prin baze azotate intre care se stabilesc punti de hidrogen de
natura electrostatica de tip A=T (duble) sau C=G(triple) si invers;
- legaturile de hidrogen se formeaza si se dezorganizeaza cu usurinta fara sa necesite surse
energetice speciale. Acest fapt explica modul in care se desfasoara replicarea ADN, transcrierea
informatiei din
ADN sau repararea ADN etc,
-structura bicatenara a ADN prezinta de regula o mare stabilitatefizica, asigurata astfel:
a. pe verticala, de puntile fosfodiesterice intracatenare;
b. pe orizontala, de puntile de hidrogen intercatenare.
-prin asezarea in interiorul
moleculei a bazelor azotate si a puntilor
de hidrogen, acestea sunt protejate de
actiunea diferitilor factori de mediu,
asigurandu-se stabilitatea moleculei si
implicit a informatiei genetice, conferita
de ordinea de nucleotide dintr-o catena;
-datorita faptului ca pot exista
numai patru tipuri de legaturi (A=T,
C=G, respectiv T=A, G=C), se asigura
reproducerea cu mare fidelitate a
informatiei genetice in urma procesului
de replicare
-sensul de legare a nucleotidelo
prin intermeiul radicalilor fosfat A difera
intre cele 2 catene; astfel, daca intr-o
catena sensul este C5 -> C3, in catena
complementara va fi C3 -> C5
-intrucat cele doua catene ale moleculei de ADN sunt complementare, succesiunea bazelor
azotate dintr-o catena determina succesiunea bazelor din catena antiparalela;
-pasul elicei (o rotatie completa a celor doua catene in jurul axului) este de 34; deoarece la
un pas al elicei se afla 10 nucleotide, distanta dintre 2 perechi alaturate de nucleotide este de 3,4
A
-diametrul elicei, la tipul B al ADN, este de 19 A (fata de valoarea de 20A stabilita initial)
-dublul helix prezinta rasucire spre dreapta(dublu helix dextrogir) fiind usor asimetric si
prezinta 2 scobituri: scobitura mare si scobitura mica; acestea reprezinta locul unde actioneaza
factorii mutageni;
- caracteristicile structurale finale ale
ADN dublu catenar sunt dictate insa de
moleculele de dezoxiriboza (D) care se
aseaza, cu oxigenul inelului orientat in sus,
in cadrul unei catene si orientat in jos, in
cadrul catenei complementare; din cauza
acestui aranjament opus al moleculelor de
dezoxiriboza in cele doua catene, si
deoarece dezoxiriboza se leaga la o pozitie
excentrica a bazei azotate, intreaga
molecula de ADN este obligata sa se
rasuceasca, sa se spiralizeze, rezultand nu
o structura dreapta bicatenara ci una
spiralata dublu helix, in care fiecare
pereche succesiva de baze azotate se
intoarce cu 36 in directia acelor de

ceasomic (rasucire dextrogira), iar dublul helix face un tur complet de 360 la fiecare 1 0 percchi de
baze.

3. TIPURI DE ADN
- forma clasica de ADN descrisa de Watson, Crick si Wilkins, caracteristica zonelor cu
eucromatina, reprezinta tipul B de ADN; in alte conditii, duplexul de ADN se poate afla
sub alte forme structurale

a) Tipul A
- este intalnit la concentratii saline mari si in cazul unei deshidratari partiale;
- este prezent in vivo, in regiunile dublu catenare din molecula de ARN unde prezenta grupei
hidroxil-2 impiedica adoptarea formei B, precum si in duplexurile hibride ADN-ARN (avand o
catena de ADN si o catena complementara de ARN)
- in structurile relativ compacte ale ARN, similare formei A, bazele azotate sunt inclinate fata de
axul elicei si sunt mai multe perechi de baze pe pas al elicei;

b) Tipul B

- reprezinta structura generala a macromoleculei de ADN in regiunile active metabolic

- aceasta forma prezinta o scobitura principala mare si o scobitura mica;
- diferentele dintre baze sunt de obicei usor de evidentiat in scobitura principala, care reprezinta
locul principalde contact pentru proteine, care leaga specific secventele de ADN

c) Tipul Z
- singurul tip de ADN cu rasucire spre stanga, fiind in contrast cu forma clasica, respectiv cu Tipul B
-este o forma compacta, avand cele mai multe perechi de baze pe o rotatie a moleculei
- numele provine de la forma in zigzag a catenei fosfo-glucidice
-prezinta o singura scobitura
- este intalnit la polimerii care au o secventa de baze purinice si pirimidinice alterate
- a fost intalnit in conditii in vitr, in unele cazuri neobisnuite, folosind concentratii ridicate de saruri
- se pare ca este posibila existenta unei tranzitii de la forma B la forma Z: iin anumite conditii, o
portiune din molecula de ADN care prezinta dubletele G=C/C=G poate fi convertita in forma Z, pe
cand alte regiuni raman in forma clasica B, caracteristica celulelor vii;
- in vitro, tipul Z este caracterizat prin existenta unor secvente de baze purinice si pirimidinice
alaturate, repetate;
Tipul de ADN
A
B
Z

Directia de rotatie
Perechi
a
baze pe pasRotatia pe perechi Diametrul moleculei
moleculei
elic elice
baze
(A)
Dreapta
11
+34.7
23
Dreapta
10
+34,0
19
Stanga
12
-30
18

d)
de

Fenomenul
denaturare

i)
Denaturarea
- prin incalzirea unei solutii de ADN la o temperatura de 85-95 C sau prin mentinerea la o
concentratie ridicata de saruri, legaturile de hidrogen dintre cele 2 catene complementare se pot
rupe; procesul este denumit denaturare, rezultand ADN denaturat monocatenar;
- temperatura de denaturare (punctul de topire al ADN) difera de la o specie la alta si este
dependenta de procentul de legaturi triple de hidrogen (C=G) si proportionala cu procentul
acestora in molecula de ADN;
- daca solutia de AND monocatenar este racita brusc, cele 2 catene nu se mai reunesc (nu se mai
refac puntile de hidrogen), rezultand ADN monocatenar;

ii)Renaturarea
- renaturarea reprezinta capacitatea catenelor complementare de a reface dublul helix;
- procesul are loc printr-o racire treptata, lenta, care permite refacerea puntilor de hidrogen si
reasocierea catenelor, rezultandADN renaturat;
-procesul de renaturare se produce in 2 etape:
In prima etapa, o catena de ADN din solutie se imperecheaza cu alta catena la intamplare,
formandu-se scurte regiuni bicatenare;
Ulterior, in etapa urmatoare, regiunea de baze imperecheate se extinde de-a lungul
moleculei, intreaga molecula devenind bicatenara;

iii) Hibridizarea
- implica refacerea unui dublu helix, pornind de la catene de ADN de origine diferita sau de la o
catena de ADN si o catena de ARN;
-se poatea realiza pe 2 cai:
Hibridizarea lichida: cele 2 preparate de ADN monocatenar sunt amestecate in solutie
Hibridizarea de filtru: prin imobilizarea pe un filtru de hibridizare
- pe baza unor experimente de hibridizare si stabilind procentul de realizare a secventelor dublu
catenare, se poate observa inrudirea dintre specii (rol in stabilitrea relatiilor filogenetice dintre
specii), fiind totodata o metoda de lucru utilizata in tehnologia ADN recombinat;

4. TIPURI DE ARN, STRUCTURA SI FUNCTII

- a fost descrisa existenta mai multor tipuri de ARN, care prezinta caracteristici
structurale si functionale diferite;
-acestea sunt substante macromolecularee, alcatuite dintr-o singura catena
polinucleotidica, care in anumite regiuni poateprezenta o structura bicatenara,
datorita rasucirii catenei in jurul propriei axe si formarii unor punti de H de tipul
A=U sau C=G si invers;
- ribonucleotidele sunt compuse din aceleasi elemente ca si
dezoxiribonucleotidele: o baza azotata, o pentoza si un radical fosfat: spre
deosebire de dezoxiribonucleotide, ribonucleotidele contin:
pentoza RIBOZA
baza pirimidinica URACIL in loc de TIMINA
-si in catena ARN, nucleotida realizeaza legaturi prin radicalul fosfat (=legaturi
fosfodiesterice) intre C5 al ribozei unei nucleotide si C3 al ribozei nucleotidei
urmatoare fapt ce determina polaritatea catenei;
-ARN are o mare eterogenitate structurala si functionala; o celula contine mai
multe tipru ide ARN, trei dintre acestea, (ARNm, ARNt si ARNr) jucand un rol
major in exprimarea caracterelor genetice; sinteza acestora se realizeaza pe
baza informatiei din ADN;
- moleculele de ARN nu pot avea dimensiuni foarte mari deoarece cu cat creste numarul de
nucleotide (peste cateva mii) cu atat stabilitatea moleculei scade;
-sinteza de ARN (transcriptia) se realizeaza tot pe baza complementaritatii bazelor azotate ca si in
vazul replicatiei ADN: cele 2 catene ale macromoleculei de ADN se despart, pe intervalul care
urmeaza a fi transcris, numai ca de data aceasta va actiona ARN polimeraza; acum se va transcrie
numai una dintre catenele moleculei de ADN; catena de ADN care functioneaza ca matrita pentru
sinteza ARN se numeste catena sens; nucleotidele libere care se vor alinia pe baza
complementaritatii vor contine riboza; in dreptul adeninei de pe catena matrita se va atasa uracilul
in catena nou sintetizata; polimerizarea de ribonucleotide in transcriptie se desfasoara in acelasi
sens ca reactia de polimerizare a dezoxiribonucleotidelor din cadrul replicatiei ADN si anume de la
5 la 3

- au fost identificate si forme de

ARN bicatenare (dsRNA) in

genomul unor
virusuri precum si mici molecule in nucleul unor eucariote;
- ca si ADN, pentru a-si indeplini functiile, ARN formeaza punti de hidrogen intre bazele azotate din
anumite regiuni, constituind astfel o structura secundara care imbraca forme ca bucle, cute
interne caracteristice, dupa care pot fi identificate anumite tipuri de ARN;

a) ARN viral (ARN-v)

- constituie materialul genetic de la ribovirusuri, ca:

bacteriofagi
virusul mozaicul tutunului (VMT)
virusul poliomielitei
virusul gripal
virusul turbarii
virusul stomatitei veziculare
-prezinta de obicei o forma lineara; la virusul encefalomielitei soarecilor structura sa este circulara;
poate fi fie sub forma monocatenara, fie sub forma bicatenara (mai rar)
- marimea si masa sa moleculara sunt dependente de cantitatea de informatie genetica pe care o
poseda
- replicarea ARN viral este asigurata de celula gazda sub actiunea unei enzime (ARN polimeraza)
numita ARN replicaza sau ARN sintetaza;
- este purtator unic al informatiei ereditare si la viroizi (au o molecula mica de ARN, fara inveis
proteic), dar si la retrovirusuri
-in cazul retrovirusurilor, replicarea ARN se realizeaza cu ajutorul enzimei reverstranscriptaza care
este o ADN polimeraza care utilizeaza o matrita de ARN pentru sinteza unei catene de ADN; in
prima etapa rezulta un hibrid molecular ARN-ADN, dupa care este hidrolizat ARN si ADN
complementar este trecut sub forma bicatenara;
-descoperirea reverstranscriptazei a contribuit la intelegerea mecanismelor de transformare
maligna (=carcinogeneza) si totodata a demonstrat ca informatia genetica nu circula intr-o directie
unica ADN -> ARN ->proteine, ci si de la ARN-> ADN;

b) ARN nuclear mic (ARN-nm // ARN-sn)

- a fost evidentiat in nucleii celulelor animalelor;

- interactioneaza cu proteine specifice, formand mici particule nucleare ribonucleoproteice
-sinteza sa se realizeaza cu ajutorul enzimei ARN-polimeraza III
- are rol important in functionarea nucleului: initierea sintezei proteice
maturarea ARN-m
in catalizarea unor reactii
in mentinerea stabilitatii segmentelor terminale cromosomale (telomerilor)
-poate functiona ca un comutator chimic, stimuland sau inhiband activitatea unor gene

c) ARN mesager (ARN-m)

- se afla in celulele tuturor organismelor procariote si eucariote

- are rolul de a copia informatia genetica dintr-una dintre catenele moleculei de ADN (de obicei din
catena 3-5) si de a o transporta la locul sintezei proteice, pe suprafata ribozomilor;
- se asociaza cu ribozomiidin citoplasma celulara, la nivelul carora dicteaza secventa de aminoacizi
din catena polipeptidica
- are o secventa de nucleotide complementara cu secventa unei catene de ADN a carei informatie
genetica a copiat-o;
- este sintetizat in procesul de transcriptie a informatiei genetice, cu ajutorul enzimei ARNpolimeraza, proces care reprezinta prima etapa a sintezei proteice;
- pe catena 3-5 a moleculei de ADN, codonul de initiere a procesului de transcriptie (respectiv a
sintezei ARN-m) este TAC, iar codonul care marcheaza sfarsitul pocesului de transcriptie poate fi
unul din urmatorii trei codoni: ACT, ATT sau ATC (codoni STOP)
- marimea catenei de ARN-m este dependenta de cantitatea de informatie genetica pe care o
poseda
- existenta sa in timp este limitata, fiind distrus la sfarsitul sintezei proteice cand este supus
hidrolizei enzimatice si depolimerizat;
- are o forma lineara, reprezentand 2-5% din cantitatea totala
de ARN;
- intre ARN-m de la procariote si eucariote exista diferente
privind marimea, numarul de gene si componenta lor
structurala;
molecula de ARN-m de la procariote contine
de obicei informatia genetica pentru sinteza
mai multor catene polipeptidice (contine mai
multe gene); ARN-m prezinta de obicei numai
secvente informationale (exoni), lipsind
secventele non-informationale (introni),
rezultand in urma procesului de transcriptie a
informatiei ereditare;
la eucariote, ARN-m contine informatia
genetica pentru sinteza unei singure catene
polipeptidice, deci contine o singura gena; in
urma procesului de transcriptie, se formeaza
ARN precursor sau premesager care contine
secvente informationale (exoni) si secvente non-informationale (introni)
inaintea procesului de translatie a informatiei genetice are loc procesul de
maturare al ARN care consta in eliminarea intronilor si asamblarea exonilor, cu
ajutorul unor enzime speciale: endonucleaze, ligaze
procesul reprezinta un mecanism in reglajul genetic al sintezei proteice la
eucariote;

d) ARN de transport sau ARN solubil (ARN-t // ARN-s)

- are rolul de a transporta aminoacizii la locul sintezei proteice de pe suprafata ribozomului, in
procesul de translatie a informatiei genetice (cea de-a doua etapa a sintezei proteice)
- are masa moleculara mica (cca. 25.000), fiind format din 75-90 de nucleotide (77-87)
- in mitocondrii se pot afla peste 20 de tipuri de ARN-t, in timp ce in citoplasma celulelor eucariote
numarul tipurilor de ARN-t poate sa varieze intre 40 si 60
- reprezinta aproximativ 15% din totalul ARN din celula
- are forma unei frunze de trifoi fiind alcatuit din: 4 brate (regiuni bicatenare), trei dintre ele fiind
terminate cu bucle (regiuni monocatenare) si un ciot de marime variabila;

- regiunile bicatenare sunt determinate de

formarea unor punti de tip A=U si G=C
- molecula de ARN-t prezinta un ax central
alcatuit din bratul acceptor de aminoacid
(bratul fara bucla, avand o secventa
terminala asimetrica CCA) si bratul si bucla
anticodon (are trei secvente mediane de
nucleotide, complementare cu secventa
codon din molecula de ARN-m);
- in acest fel, in fiecare celula exista teoretic
64 de tipuri de ARN-t (vezi codul genetic);
datorita acestei secvente complementare cu
secventa codon din ARN-m, ARN-t va
recunoaste un aumit codon din constitutia
ARN-n;
- in celula vie, celelalte 2 brate (T si D) sunt
rasucite in jurul axului central;
- fiecare molecula de ARN-t prezinta o regiune numita anticodon, plasata in bucla centrala, si o
regiune de recunoastere si legare a unui anumit aminoacid, plasata la polul opus anticodonului;
- cu ajutorul anticodonului, ARN-t recunoaste la nivelul ribozomului, codonul din ARN-m
corespunzator aminoacidului pe care il poarta;
- recunoasterea codon-anticodon are loc la nivelul ribozomului in procesul sintezei catenei
polipeptidice;
-sinteza ARN-t este determinata de genele din molecula ADN, aflate intr-un mare numar de
exemplare, fenomen denumit amplificare genica; numarul genelor implicate in sinteza ARN-t este
de :
130 la Drosophila melanogaster
450 la Xenopus laevis (amfibian)
5200 la Zea mays (porumb)
12700 la Triticum aestivum (grau)
32000 la Hyacinthus orientalis (zambila)

e) ARN ribozomal (ARN-r)

- constituie circa 85% din cantitatea totala de ARN din celula, fiind localizat in ribozomi, unde este
asociat cu proteinele;
- are o masa moleculara de circa 5 x

105

- cea mai mare parte este sintetizata in nucleoli;

OBS: RIBOZOMII
sunt particule ribonucleoproteice (alcatuite din ARN ribozomal si proteine), de forma relativ
sferica, prezente atat la eucariote, cat si la procariote
intre ribozomii de la procariote si eucariote exista unele diferente privind: constanta de
sedimentare
masa
moleculara
constitutia

ribozomii din mitocondrii si cloroplaste prezinta caracteristici similare cu ribozomii de la

procariote;
- se afla de asemenea, in constitutia mitocondriilor si a cloroplastelor, organite celulare de origine
endosimbionta;

- in celula eucariota, sunt formate din 2 subunitati: subunitatea mica(40S) si subunitatea

mare(60S); fiecare dintre aceste subunitati este compusa din molecule de ARN-r si proteine
( fiecare fiind compusa din 1/3 proteine si 2/3 molecule de ARNr)
subunitatea mare contine ARN-r: 5S, 5.8 S si 28 S combinat cu aproximativ 50 de proteine
subunitatea mica este compusa din ARN-r 18 S si aproximativ 30 de proteine;
- tipurile de ARN-r au functii specifice in sinteza proteinelor:
ARN-r 28 S are rol catalitic, intrand in structura unei enzime implicata in sinteza proteica
(peptidiltransferaza)
ARN-r 18 S are rol in recunoastere intervenind in pozitionarea corecta a ARN-m si a
enzimelor;
-totodata, ARN-r are si rol structural deoarece arhitectura sa tridimensionala se constituie intr-o
adevarata schela de constructie pe care se asambleaza proteinele ribozomale;
- pe suprafata ribozomilor se ataseaza molecula de ARN-m; unitatea ribozomala prezinta 3
locusuri: A, P si EX
i) Locusul A (aminoacil)
-locusul unde se ataseaza initial molecula de aminoacid, adusa de un ARN-t a carui secventa
anticodon este complementara cu secventa codon a ARN-m prezenta in dreptul acestui locus
ii) Locusul P (polipeptid)
- este locusul unde are loc formarea unei legaturi dipeptidice
intre doi aminoacizi alaturati
- ,,citirea informatiei genetice continuta in secventa de
nucleotide a ARN-m are loc in mod linear, de la codonul de
initiere la ultimul codon prin adaugarea unui aminoacid de
catre fiecare codon
- atunci cand ultimul codon al moleculei de ARN-m (UAA, UGA,
UAG) ajunge in dreptul Locusului Ex al ribozomului, catena
polipeptidica sintetizata se desprinde de pe supafata
ribozomului;
iii) Locusul Ex (exit)
- atunci cand ultimul codon al moleculei de ARN-m (UAA,
UGA, UAG) ajunge in dreptul Locusului Ex al ribozomului,
catena polipeptidica sintetizata se desprinde de pe supafata
ribozomului;
- situsul de pe care se detaseaza ARNt care paraseste locul
sintezei dupa ce a eliberat aminoacidul pe care l-a transportat

f) ARN nucleolar mic (sno-RNA)

- biogeneza si maturarea ARNt si ARNr
- se afla in nucleu

g) microARNs
- regleaza exprimarea ARN-m: degradeaza ARN-m sau inhiba translatia lui
- se afla in citoplasma

h)

XIST

ARN

-inactiveaza unul dintre cei doi cromozomi X din celulele vertebratelor de sex feminin

i) ARN interferent (ARNsi)

- se afla in citoplasma
-reglarea activitatii genice
-degradarea ARN

5. FUNCTIA AUTOCATALITICA a ADN-ului

- a materialului genetic consta in procesul de replicare a materialului genetic;
- in cazul moleculei de ADN bicatenar de la eucariote, acest proces are loc in timpul fazei
S a ciclului celular; in prima faza are loc sinteza nucleotidelor, urmata de polimerizarea
acestora;
OBS: Studiul ciclului celular:
-

studiul ciclului celular a relevat existenta unei naumite constante a dinamicii cantitatii de
ADN in celule
- in interfaza, exista mai multe perioade:
perioda G1
o primul gol sintetic, cand cantitatea de ADN din celula ramane constanta
o cromozomii sunt monocromatidici, fiecare este format dintr-o macromolecula de
ADN formata din 2 cromoneme (2C)
perioada S
o de sinteza, in care are loc replicarea ADN care se incheie cu dublarea cantitatii de
ADN
o cromozomii devin bicromatidici, formati din doua macromolecule de ADN ce contin 4
cromoneme (4C)
perioada G2
o al doilea gol sintetic, in care se prezerva cantitatea dubla de ADN (4C)
- in timpul diviziunii celulare ( doua etapa a ciclului celular) cantitatea de ADN este variabila
in diferite faze ale procesului:
profaza si metafaza: cromozomii sunt bicromatidici, iar cantitatea de ADN din celula
este aceeasi cu cantitatea de ADN a celulei care a intrat in diviziune
anafaza: cromozomii redevin monocromatidici (prin
Dupa separarea catenelor, devin
clivarea longitudinala a celor bicromatidici), migreaza spre
expuse bazele lor azotate, astfel
polii celulei si in final (la sfarsitul telofazei) rezulta doua
incat noi nucleotide
celule fiice cu acelasi numar de cromozomi si aceeasi
complementare sa poata forma
cantitate de ADN ca si celula mama;
cu ele punti de hidrogen. Pentru
- diviziunea meiotica, care se desfasoara in organele
reprducatoare ale organismului pornind de la celule diploide
aceasta intervine enzima AND(2n), determina formarea celulelor haploide (n) si reduce la
polimeraza care ocupa pozitia la
jumatate numarul de cromozomi si respectiv, cantitate de
locul unde va incepe sinteza noii
ADN; astfel, in timp ce celulele somatice au o cantitate dubla
catene. Ca AND-polimeraza sa se
de ADN, celulele gametice vor avea doar jumatate; cantitatea
situeze la locul unde incepe
de ADN se dubleaza in urma singamiei gametilor si formarii
sinteza, intervine un scurt
zigotului diploid;
fragment de ARN numit ARN- Watson si Crick au emis ipoteza replicarii ADN dupa model
primer, complementar
semiconservativ: conform acestui model, initial are loc ruperea
fragmentului initial al catenei de
puntilor de H, rezultand aDN monocatenar; ulterior, fiecare catena
AND matrita;
originala serveste drept matrita (templat) pentru sinteza unei catene
noi; vor rezulta 2 molecule noi, fiecare avand o catena veche si o
Imediat dupa ocuparea pozitiei de
catena nou-sintetizata;
initiere a sintezei, AND-olimeraza
- deoarece puntile de H complementare intre bazele azotate
determina adaugarea, nucleotide
(nucleotide) din cele 2 catene pot fi numai A=T C=G si invers,
dupa nucleotide, in ordinea
secventa nucleotidelor in cele doua molecule rezultate este identica
ca in secventa de nucleotide din molecula originala; astfel, cele 2
exacta complementara catenei
molecule, respectiv cele 2 fiice rezultate, vor avea aceeasi
ADN matrita
constitutie genetica cu molecula, respectiv celula initiala;
AND-polimeraza catalizeaza atat
formarea puntilor de hydrogen
intre nucleotida nou venita si
nucleotidele complementare din
ADN matrita, cat si reactia dintre
radicalul fosfat legat de C5 al

- deci, daca se separa catenele perechi ale unei molecule de ADN, fiecare catena poate fi utilizata
ca model (matrita) pentru producerea catenei complementare; fiecare catena matrita si cu cea
noua, complementara, vor forma impreuna o noua moelcula de ADN dublu helix, copie identica a
moleculei originare;
- in procesul de replicare intervin mai multe tipuri de enzime:
1. EXONUCLEAZA intervine in indepartarea unui nucleoid, a unei secvente a unui nucleoid
sau a unor enzime;
- la eucariote, replicarea ADN incepe simultan in mai multe regiuni situate de-a lungul moleculei de
ADN numite repliconi sau ochiuri de replicare care functioneaza simultan in timpul perioadei S;
repliconul este un fragment de ADN alcatuit din 30.000-70.000 perechi de nucleotide, la nivelul
caruia are loc replicarea moleculei de ADN, in doua directii diferite; genomul viral sau genomul
bacterian contine un singur replicon, pe cand genomul celulei eucariote contine mai multi
repliconi;
-replicarea ADN incepe de la furca de replicare, constituita dintr-o secventa de nucleotide (circa
300 de perechi, dupa unii autori); aceasta constituie o regiune unde are loc o trecere de la
duplexul parenta la noile duplexuri fiice replicate;
2. ADN-TOPOIZOMERAZA taie si apoi leaga catene de ADN, reducand tensiunea din acestea,
facand posibila desfacerea celor doua catene ale moleculei;
- la furca de replicare, actioneaza complexul PRIMOZOM, constituit din doua enzime diferite ADNPRIMAZA si ADN-HELICAZA
3. ADN-HELICAZA desface puntile de hidrogen dintre cele 2 catene; regiunea monocatenara
rezultata este complexata cu o proteina tip SSB (single-strand binding-protein), care
stabilizeaza regiunea cu ADN monocatenar, impiedicand refacerea puntilor de hidrogen;
astfel, in urma actiunii ADN-helicazei, pe un anumit segment cele doua catene de ADN sunt
separate si pot fi identificate ca bucle ce constituie unitati replicative (la procariote)
sau repliconi (la eucariote);
- sinteza a doua catene noi are loc diferit pe cele doua catene matrita, originale deoarece enzima
ADN-polimeraza, implicata in polimerizarea nucleotidelor, poate atasa un nou nucleotid numai la
capatul 3 liber al moleculei de pentoza;
- modelul acceptat in prezent este modelul replicarii discontinue, propus de Okazaki
1. Catena veche 3-5 serveste ca matrita pentru sinteza unei catene complementare noi,
catena 5-3, denumita catena leading (catena directoare sau catena principala);
Deoarece noua catena prezinta liber capatul 3-OH, la care pot fi adaugate noi nucleotide,
sinteza sa are loc in mod continuu, sub actiunea enzimei ADN-POLIMERAZA III, pe baza
ordinii dictate de catena matrita a legaturilor de specificitate tip A=T sau C=G;
Dupa sinteza are loc rasucirea catenei nou-formate fata de cea originala, formandu-se
structura bicatenara;
2. Catena initiala 5-3 serveste ca matrita pentru sinteza unei catene complementare noi,
catena 3-5', denumita catena lagging (catena discontinua, segmentara, intarziata)
Deoarece catena noua nu are liber capatul 3-OH, sinteza este discontinua, avand loc dupa
un alt mecanism, de la furca de replicare spre capatul liber al catenei, ducand la formarea
de fragmente Okazaki;
Enzima de initiere a sintezei este ADN-PRIMAZA sub actiunea careia este sintetizat un
PRIMER ADN alcatuit din cateva nucleotide
Pornind de la primerul ADN, sub actiunea enzimei ADN-POLIMERAZA III, are loc atasarea de
nucleotide noi, de la furca de replicare catre capatul liber al catenei lagging, formandu-se
un fragment Okazaki
Cel de-al doilea fragment Okazaki va ajunge in dreptul primerului fragmentului Okazaki
sintetizat anterior;
Fragmentul Okazaki este un fragment de ADN, alcatuit din cateva mii de nucleotide(10002000) la procariote si 100-200 de nucleotide la eucariote

Dupa sinteza unui fragment Okazaki, ADN-POLIMERAZA III este inlaturata; al doilea
fragment Okazaki sintetizat va ajunge in dreptul
primerului primului fragment Okazaki sintetizat anterior;
Ultima etapa in replicatia ADN
Imediat actioneaza enzima ADN-POLIMERAZA I, avand loc
consta in indepartarea ARNatasarea ultimului nucleotid, care ajunge langa primerul
primer si completarea golului
fragmentului Okazaki sintetizat anterior
Dupa aceasta, sub actiunea unei exonucleaza sintetizate
cu ADN. Acest process este
anterior are loc indepartarea primerului ADN de la
asigurat de un alt tip de ADNfragmentul Okazaki sintetizat anterior, proces urmat de
polimeraza care catalizeaza
indepartarea ADN-POLIMERAZEI I
descompunerea ARN
Cele doua fragmente Okazaki alaturate sunt unite sub
actiunea enzimei ADN-LIGAZA, dupa care are loc
primerului si inlocuirea lui cu
rasucirea catenei nou-sintetizate in jurul catenei matrita;
dezoxiribonucleotide.

ENZIMELE CARE INTERVIN IN REPLICARE:

-

Incepand din anul 1954, biochimistul american Arthur

Kornberg a abordat problema sintezei acizilor nucleici in
dATP
eprubeta (,,in vitro), in sisteme acelulare (lizate de celule
deoxiadenozintrifosfat
bacteriene) si a constatat ca se poate realiza o asemenea
sinteza numai daca la lizatul respectiv se adauga o amorsa
dGTP
de ADN (adica o molecula de ADN care sa functioneze ca
deoxiguanozintrifosfat
matrita), cele 4 deoxiribonucleotide sub forma de trifosfat si
dTTP
ioni bivalenti de calciu si magneziu; Kornberg a reusit sa
izoleze din lizatul celular bacterian si sa purifice 1 gram de enzima polimerizatoare care,
fiind prima izolata si caracterizata biochimic s-a numit ADN-polimeraza I = enzime lui
Kornberg; ulterior, s-a dovedit ca enzima care asigura sinteza propriu-zisa a catenelor
replica este ADN-polimeraza III.
sinteza replicilor se realizeaza in 3 etape succesive: initierea, elongarea (alungirea) si
terminarea acestui proces; fiecare dintre aceste etape presupune interventia unor
proteine/enzime cu activitate inalt specializata;
un dublu helix ADN liniar, dar mai ales de forma circulara se prezinta fie in virioni, fie in
celule intr-o stare super-rasucita; o asemenea stare superspiralizata nu este propice
realizarii replicarii; de aceea, un asemenea dublu helix ADN superspiralizat trebuie sa fie
adus intr-o stare relaxata, destinsa; aceasta modificare a conformatiei unui dublu helix
ADN, de la starea de superrasucire la o stare destinsa este realizata prin interventia unei
enzime speciale care se numeste topoizomeraza;
dupa ce topoizomeraza a realizat relaxarea dublului helix ADN, poate avea loc replicarea
acestuia; replicarea este initiata la nivelul unui anumit sector al macromoleculei ADN, cu o
secventa speciala de baze azotate care s-a numit originea replicarii;
la bacterii, originea replicarii poarta denumirea de oriC = originea cromozomului;
dupa relaxarea dublului helix ADN, este realizata desfacerea dublului helix ADN la nivelul
originii replicarii, in cele 2 catene complementare, prin destramarea puntilor de hidrogen; in
acest proces de destabilizare locala (denaturare fiziologica) a dublului helix ADN intervine
enzima helicaza III = proteina
rep;
cele doua catene separate ale dublului helix s-ar reasocia instantaneu, datorita perfectei lor
complementaritati, ceea ce ar impiedica desfasurarea procesului de replicare; ele sunt insa
impiedicate sa se reasocieze deoarece, de indata ce se realizeaza initierea separarii la nivelul
unui sector bogat in perechi A=T, cu fiecare catena se asociaza o poteina numita proteina

ssb proteina de legare la monocatena; astfel, monocatenele sunt mentinute separat, avand
loc initierea propriu-zisa a replicarii
toate ADN polimerazele cunoscute nu pot initia sinteza, adican u pot realiza sinteza ,,de novo
a unei catene polinucleotidice; singurul lucru pe care acestea il pot realiza este acela de a
utiliza un capat 3-OH (numit si capat primer 3-OH) al unei catene polinucleotidice
preexistente si de a cataliza asa-numitul atac nucleofilix al acestei grupari OH asupra primei
legaturi fosforice dintre primul si cel de al soilea fosfat de la capatul 5 al nucleotidului aliniat
pe matrita ADN, nucleotid unit prin punti de hidrogen cu cel complementar acestuia;
multa vreme nu s-a stiut cine ofera ADN-polimerazei capatul 3-OH spre a se realiza initierea
replicarii; s-a constata insa ca ARN polimerazele, enzimele care catalizeaza sinteza de catene
poliribonucleotidice (ARN) pe matrita ADN, spre deosebire de orice ADN polimeraza, au
capacitatea de a initia sinteza de novo a unui mic segment ARN (oligoribonucleotid) numit
aRN primer, la capatul 3 al matritei; acest ARN primer este complementarmatritei si are
orientarea de la 5 la 3, adica este antiparalel matritei; ultimul sau ribonucleotid ofera ADN
polimerazei III capatul primer 3-OH si aceasta ataac cu el fosfatul de la C5 al primului
deoxiribonucleotid trifosfat aliniat pe matrita in virtutea complementaritatii de baze azotate;
acest prim deoxiribonucleotid va fi legat covalent la ARN primer, printr-o legatura fosfodiesterica cu eliminarea unei molecule de apa si a doua grupari fosfat, adica a pirofosfatului
(P~P); acest deoxiribonucleotid atasat covalent la primer are, la randul sau, un capat liber 3OH care va fi de acum capat primer, utilizat de ADN polimeraza III in catalizarea reactiei de
formare a celei de a doua legaturi fosfodiesterice samd pana cand are loc sinteza replicei, pe o
anumita lungime (circa 1000-2000 nucleotide)
un asemenea segment al replicei, legat la ARN primer, poarta numele de fragment Okazaki;
acelasi algoritm este realizat in sinteza celui de al doilea fragment Okazaki, in sinteza celui de
al treilea samd pana cand va fi copiata complementar intreaga matrita ADN;
segmentele Okazaki trebuie unite intr-o catena unica, dar numai dupa ce are loc excizia
primerilor ARN din fragmentele Okazaki; aceasta excizie este realizata de catre ADN
polimeraza I si o asemenea activitate se numestye activitate exonucleazica; excizia se face
prin hidroliza puntilor fosfodiesterice de la nivelul nucleotidelro unite in ARN primer;
tot ADN polimeraza I excizeaza si nucleotidele gresit imperecheate din catena replica, care
trebuie umplute vu deoxiribonucleotide corect imperecheate din catena replica; excizia
primerilor ARN, ca si a bazelor gresit imperecheate,lasa goluri in catena replica, care trebuie
umplute cu deoxiribonucleotide corect imperecheate cu nucleotidele matritei; umplerea lor se
realizeaza printr-o reactie de polimerizare de deoxiribonucleotide care este catalizata de
aceeasi enzima ADN polimeraza I, care a creat aceste goluri prin activitatile sale
exonucleazice;
in urma acestor prelucrari, replica este alcatuita din fragmente Okazaki formate doar din
deoxiribonucleotide, dar aceste fragmente sunt insa separate; replica nu poate ramane
astfel ,adica fragmentata, fragmentele Okazaki trebuie unite intr-o catena replica unitara si
continua, prin formarea a cate unei singure legaturi fosfodiesterice intre ele, lucrul acesta
neputand sa fie realizat de ADN polimeraza I
in procesul de unire a celor 2 fragmente Okazaki intervine o alta enzima, care are capacitatea
de a cataliza formarea unei singure legaturi fosfodiesterice intre doua fragmente Okazaki si
aceasta enzima se numeste ADN-ligaza, sau simplu, ligaza; ligaza asigura unirea
fragmentelor Okazaki intr-o catena replica continua care ramane atasata la matrita sa prin
puntile de hidrogen, rezultand astfel cate un dublu helix nou, pe fiecare dintre catenele
matrita ale dublului helix initial;
cercetarile ulterioare au condus la o mai buna intelegere a procesului de replicare, de la
nivelul bifurcatiei de replicare; s-a constat ca ADN polimerazele au specificitate de directie, in
sensul ca ele se deplaseaza pe ambele matrite ADN de la 3 la 5, iar polimerizarea de
nucleotide o realizeaza de la 5 la 3; bifurcatia de replicare este initiata la capatul moleculei
bicatenare liniare de ADN si continua progresiv, cu desfacerea treptata a legaturilor de
hidrogen, spre celalalt capat;
ADN polimeraza III asigura sinteza unei catene replici, in mod continuu (catena replica leading
= conducatoare sau inaintata), cu un singur eveniment de primare (de sinteza a ARN primer)

pe catena matrita de orientare de la 3 la 5 pe cand, pe carena matrita de orientare 5-3 ea

se deplaseaza invers de la nivelul bifurcatiei de replicare, astfel ca sensul deplasarii va fi tot 3
spre 5 si polimerizarea va fi tpt de la 5 la 3 dar cu sinteza de fragmente Okazaki succesive;
acestea vor fi apoi supuse prelucrarilor mentionate anterior si unite intr-o catena replica unica;
din aceasta cauza, sinteza lor este mai inceata (catena lagging = succesoare sau intarziata)
fata de a celeilalte catene replica, sintetizata continuu;
pentru terminarea replicarii moleculelor liniare de ADN exista o enzima speciala telomeraza
alcatuita dintr-o catena polipeptidica si un mic fragment de ARN care adauga la capatul 5
(acolo unde se afla golul ramas neumplut) numeroase deoxiribonucleotide complementare
ribonucleotidelor matritei sale interne ARN; astfel, se asigura umplerea acestui gol singularsi
la fiecare runda de replicare sunt sintetizata molecule de ADN de lungime normala; daca acest
proces de terminalizare a replicarii moleculelor lineare e ADN nu este normal, celula intra in
proces de imbatranire (senescenta) sau moare datorita instabilitatii capetelor cromozomilorr si
a pierderii de gene;
cromozomul viral, cromozomul bacterian si plasmidele bacteriene sunt unitati de replicare
care isi autoregleaza procesul de sinteza, avand ca elemente de control al procesului, originea
replicarii si un punct de terminare; o asemenea unitate de replicare se numeste replicon;
cromozomul eucariot este mult mai mare si are mai multe origini ale replicarii, adica mai multi
repliconi, din care cauza se numeste structura multirepliconica; de regula, intrarea in
functiune a acestor repliconi este asincornica, nu numai la nivelul diferitilor cromozomi ai
celulei eucariote, dar chiar la nivelul unuia si aceluiasi cromozom; replicare ADN la eucariote
nu are loc pe parcursul intregului ciclu celular, ca la bacterii, ci este restransa la o anumita
etapa a acestuia care s-a numit etapa de sinteza S;
ADN nu e poate replica pe sine, dar el se poate replica prin sine; desi el detine informatiile
ereditare pentru sinteza tuturor proteinelor celulare, inclusiv a tuturor enzimelor si deci a celor
ce intervin in propria sa replicare, el este dependent in realizare functiilor sale tocmai de
proteinele pe care le dirijeaza in sinteza lor; de aici se poate concluziona ca, in procesele vietii
interactiunile sunt multiple si complexe si ca ADN nu ar putea realiza nimic fara a interactiona
cu proteinele a caror sinteza este dirijata de informatia genetica pe care insa tot el o detine

- viteza de transcriptie a noilor nucleotide in timpul replicarii moleculei de ADN este mare (circa
1000 de nucleotide pe secunda pe genom); la aceasta viteza au loc erori de imperechere,respectiv
de atasare a unor nucleotide noi, intr-un procent de 1 eroare/100.000 perechi nucleotide; astfel:

in cromozomul bacterian alcatuit din 3 x

10

perechi de baze azotate, se pot produce

300 de erori pe celula;

ADN din celula umana contine circa 3 x

10

perechi de baze, numarul de imperecheri

gresite fiind de 30.000 nucleotide pe celula

- majoritatea erorilor sunt inlaturate prin procese specifice:
ADN-TOPOIZOMERAZELE induc incizii in una din catenele moleculei de ADN, proces urmat
de eliminarea nucleotidelor incluse gresit, inlocuirea acestora cu nucleotide
corespunzatoare structurii initiale si repararea greselilor de replicare;

de regula eucromatina se replica la inceputul fazei S a ciclului ccelular, pe cand

heterocromatina se replica spre sfarsitul acestei faze S a ciclului celular;

- in celula eucariota, prezenta nucleozomilor determina anumite particularitati ale replicarii ADN:
fragmentele Okazaki sunt de circa 10 ori mai scurte (100-200 de nucleotide) fata de cele de
la procariote
primerul ADN este mai scurt (10-20 nucleotide)
viteza de replicare este mai mica (50 de nucleotide pe secunda fata de 500 de nucleotide
pe secunda la procariote)
nucleozomii fibrei de cromatina raman atasati pe portiunile catenei matrita conducatoare,
pe cealalta catena fiind structurati nucleozomi noi, pe baza proteinelor histonice
componente, sintetizate concomitent cu replicatia ADN;
prezenta unor repliconi multipli reduce tmpul total de replicare a intregii molecule de ADN

OBS: necesitate existentei mai multor repliconi rezulta din urmatorul exemplu:
Cel mai lung cromozom de la Drosophila Melanogaster contine 7 x

10

nucleotide;

la o rata de replicare de 50 de nucleotide pe secunda, la temperatura optima de 25 C,

replicarea intregii cantitati de ADN din cromozom ar avea loc in circa 8 zile. In celulele de
Drosophila Melanogaster, exista insta circa 8500 de repliconi, situatie care reduce timpul
de replicare la cateva minute. Existenta mai multor repliconi asigura replicarea fiecarui
cromozom in 15-30 de minute. Deoarece nu toti cromozomii se replica simultan, timpul
total de replicare al cromozomilor la eucariote este de 5-10 ore.

Replicatia semiconservativa (Matthew Meselson & Frank Stahl)

- replicatia semiconservativa a fost anticipata chiar de catre descoperitorii structurii ADN,
James Watson si Francis Crick inca din 1953; abia n 1958 insa, a putut fi demonstrata experimental
de Matthew Meselson si Frank Stahl prin tehnica ultracentrifugarii analitice;
- ultracentrifugarea analitica este o tehnica de separare a moleculelor dintr-un amestec prin
ultracentrifugare, adica centrifugare la cateva sute de rotatii pe minut (RPM); la aceasta
vitezaforta centrifuga devine suficient de mare pentru a induce un gradient de densitate; datorita
gradientului de densitate se produce ordonarea componentelor unei solutii in functie de masa lor:

cele mai grele spre exteriorul miscarii de rotatie, cele mai usoare spre interior (intr-o
ultracentrifugare se introduc eprubete care contin solutia de analizat, iar pe timpul centrifugarii
eprubetele sunt dispuse orizontal, astfel ca dupa centrifugare componentele din solutie care au
masa mare se dispun spre baza eprubetei, iar cele cu masa mai mica spre gura eprubetei)
- gradientul de densitate paote duce la separarea moleculelor dintr-o solutie in functie si de
compozitia lor in izotopi; astfel, daca este ultracentrifugata o solutie cu un amestec de molecule de
ADN dintre care uneel au incoroporat numai 14N (usor) si altele numai 15N (greu), cele 2 tipuri de
molecule ADN se vor separa in benzi distincte in eprubetele de centrifugare (cele cu 14N in banda
superioara, iar cele cu 15N intr-o banda inferioara)
- in experimentul lor, Meselson si Stahl au cultivat initial bacterii Escherichia coli intr-un mediu
cu 15N si datorita acestui fapt moleculele de ADN au incorporat in radicalii fosfat numai 15N
- dupa cateva generatii, Meselson si Stahl au schimbat mediul de cultura cu unul care
continea numai 14N; au luat apoi la diferite intervale de timp probe de cultura, au extras ADN si l-au
centrifugat
- in probele luate de la prima generatie e bacterii cultivate in 14N au identificat formarea unei
benzi de ADN intermediare intre benzile normale caracteristice ADN cu 15N si cea caracteristica cu
aDN 14N, fapt ce a demonstrat ca moleculele de ADN ale descendetilor contineau un amestec de ADN
originar si ADN nou sintetizat;
- in ADN extras de la a doua generatie au identificat 2 benzi, una in pozitia intermediara ca si
cea identificata in prima proba analizata si alta corespunzatoare pozitiei benzii caracteristice ADN cu
14
N; aceste rezultate au demonstrat ca, pe masua ce sunt copiate, catenele de ADN raman intacte;
- Meselson si Stahl au interpretat rezultatele experimentului in modul urmator: dupa o runda
de replicatie, fiecare molecula fiica de ADN era hibrida, posedand o catena ,,grea parentala si o
catena ,,usoara nou sintetizata; cand aceste molecule hibride de ADN se replica, fiecare dintre ele
contribuie cu o catena ,,grea pentru a forma o molecula hibrida si cu o catena ,,usoara pentru a
forma o molecula de ADN cu ambele catene ,,usoare; astfel acest experiment a confirmat clar
predictia emisa de Watson si Crick privind replicatia ADN dupa model semiconservativ;
- procesul replicatiei ADN este uimitor in toate organismele, dar probabil cel mai greu de
imaginat in celulele umane; suma tuturor genelor in celulele umane este estimata la aproximativ 3
miliarde de perechi de baze, iar si mai uimitor este ca o singura catena dintr-o molecula de ADN
contine peste 250 de milioane de perechi de baze azotate; cu toate acestea, numarul de erori in
replicatie este extrem de mic, raportat la dimensiunile imense ale ADN nuclear; o eroare are loc in
medie o data la 10-100 de miliarde de baze azotate incorporate in catenele nou formate ale ADN;

6. FUNCTIA HETEROCATALITICA a ADN-ului

- consta in faptul ca materialul genetic are capacitatea de a determina sinteze specifice de
proteine, cu o anumita secventa de aminoacizi;

- calitatile fiintelor vii se intemeiaza in ultima analiza pe 2 entitati: pe aceea pe care biochimistii o
numesc proteina si pe aceea pe care geneticienii o numesc gena (ADN); prima este unitatea de
executie chimica, care confera structura corpurilor vii, cea de-a doua este unitatea ereditara care
dirijeaza, in egaal masura, reproducerea unei functii si variatia ei;

,,Una comanda, celalta realizeaza. (Fr. Jacob, 1972)

OBS: Proteinele
S
S

S
S

- sunt macromolecule formate din aminoacizi; sunt polimeri de aminoacizi;

- polimerizarea aminoacizilor, realizata la nivelul ribozomilor, presupune foramrea de
legaturi sau punti peptidice intre gruparea carboxil (-COOH) a unui aminoacid si gruparea
amino (-NH2) a altui aminoacid, cu eliminarea unei molecule de H2O; formarea de punti
peptidice succesive determina polimerizarea aminoacizilor liberi, adica includerea lor intr-o
catena polipeptidica; aceasta reprezinta structura primara a proteinei; unele proteine sunt
alcatuite dintr-o singura catena polipeptidica, altele din mai multe catene polipeptidice
identice, iar altele din mai multe catene polipeptidice diferite;
- dupa sinteza catenei polipeptidice, prin interactiunea aminoacizilor sai (in anumite conditii
de temperatura si pH) prin intermediul unor punti de hidrogen sau a unor punti bisulfidice
(S-S) macromolecula proteica poate capata o structura secundara cu configuratii bi sau
tridimensionale
- cu toate ca la alcatuirea proteinelor participa numai 20 de aminoacizi, numarul si
varietatea acestora sunt imense;
- specificitatea proteinelor este data de:
numarul de aminoacizi si succesiunea acestora in cadrul catenei polipeptidice
numarul de catene polipeptidice si structura acesteia
rolul fiziologic indeplinit
- unele proteine au rol structural in viata celulei, iar altele au rol functional; cele mai multe
proteine functioneaza ca enzime; fiecare enzima catalizeaza o anumita reactie biochimica;
aceste reactii se succed intr-o ordine stricta si formeaza lanturi metabolice; prin
transformari succesive celula poate produce substante asa numitul produs final care
satisfac nevoile celulei sau organismului si care confera organismelor anumite caractere
fenotipice;

- la capatul procesului de decodificare nu se afla intotdeauna o proteina, ci o parte din aceasta,

adica o catena polipeptidica
(ex): hemoglobina din hematii contine 2 tipuri de catene polipeptidice, doua alfa si 2 beta, fiecare
codificata de o anumita gena, deci la capatul procesului de decodificare a unei gene va fi o catena
polipeptidica si nu proteina completa, hemoglobina
- celula isi protejeaza ADN, interpunand intre acesta si proteine produsi intermediari (ARN),
protejand in felul acesta ADN, care ramane departe de efectul caustic al citoplasmei, putand fi
totodata copiat intr-o multitudine de copii in ARN; totdata, reglarea expresiei genelor (fragmente
de ADN) poate si mai eficienta prin controlul specific al fiecarei componente care se interpune in
fluxul informatiei de la ADN la proteine; cu cat sunt mai multe elemente pe acceasta cale, cu atat
sunt mai multe opotunitati de control in diferite circumstante;

1. Dogma centrala

- este principiul fundamental al geneticii moleculare, care sintetizeaza modul in care informatia
genetica din molecula de ADN este transcrisa in secventa de aminoacizi din catena polipeptidicam
in timpul procesului de sinteza proteica;
- retrovirusurile fac o exceptie de la ,,Dogma centrala; ele sunt virusuri cu ARN, pe care il
convertesc in ADN cu ajutorul unei enzime specifice (REVERS-TRANSCRIPTAZA) care transcrie
informatia genetica in sens invers, de la ARN-viral la ADN; acest ADN se poate integra in ADN-ul
celulei gazda;

- cel mai cunoscut retrovirus este virusul HIV (virusul imunodeficientei umane), care provoaca la
om boala SIDA
- functia heterocatalitica a materialului genetic, explicata prin dogma centrala a geneticii, arata
circuitul informatiei genetice in celula; el are loc in 2 etape:
In prima etapa, secventa de nucleotide din molecula de ADN este transcrisa intr-o secventa
complementara de nucleotide la nivelul acizilor ribonucleici; in cazul sintezei de ARNmesager, acesta este procesul de transcriptie, respectiv transcrierea informatiei genetice
din secventa de nucleotide de ADN, intr-o secventa complementara de nucleotide (ARNmesager)
In cea de-a doua etapa, procesul de translatie (traducere), secventa de nucleotide din
molecula de ARN-m este transcrisa in secventa de aminoacizi a unei catene polipeptidice,
cu ajutorul codului genetic, avand loc sinteza proteica

- codul genetic reprezinta corespondenta dintre secventa de nucleotide din molecula de acizi
nucleici, in secventa de aminoacizi din catena polipeptidica; stabileste corespondenta dintre
fiecare aminoacid si o succesiune de 3 nucleotide

2. Caracteristicile codului genetic

- in anul 1944, O.T. Avery si colaboratorii au demonstrat rolul ADN in transformarea genetica la
bacterii; imediat, s-a emis ipoteza existentei unei relatii intre acizii nucleici si proteine, realizata
prin functionarea unui cod genetic, unitatile de codificare fiind reprezentate de cele patru baze
azotate (respectiv patru nucleotide) din constitutia ADN;
- deoarece in molecula de ADN se afla patru tipuri de baze azotate (respectiv patru tipuri de
nucleotide), iar molecula proteica este constituita din 20 de tipuri de aminoacizi proteici, rezulta ca
un grup de trei baze azotate alaturate (trei nucleotide), constituie unitatea de codificare a unui
aminoacid in molecula proteica
Nr. de baze azotate implicate in Nr. de combinatii posibile determinate
Nr. de aminoacizi proteici
stabilirea pozitiei unui aminoacidde existenta a 4 tipuri de baze azotate
1
4
20
2
16
20
3
64
20
- codonul reprezinta un grup de trei nucleotide alaturate din molecula de ARN-m, care determina
pozitia unui aminoacid in molecula de proteina sau sfarsitul sintezei proteice; in prezentarea
caracteristicilor codului genetic, se obisnuieste sa fie utilizati codonii din molecula de ARN-m;
- codonul este unitatea functionala a codului genetic care este alcatut din 64 de codoni; acestia
reprezinta totalitatea combinatiilor, in grupe de cate 3, a celor 4 tipuri de nucleotide;
- fenomenul de colinearitate reprezinta corespondenta dintre secventa nucleotidelor din molecula
de ADN sau ARN-m si secventa aminoacizilor din molecula proteica;
- din cei 64 de codoni ai codului genetic:
61 de codoni codifica diferiti aminoacizi (codoni sens)
3 sunt codoni nonsens, care nu specifica vreun aminoacid, dar joaca un rol
important in citirea mesajului genetic purtat de ARNm, intrucat ei marcheaza
sfarsitul acestui mesaj genetic; de aceea se numesc si codoni stop: UAA, UGA,
UAG

2 codoni AUG si GUG care codifica metionina, respectiv valina sunt si codoni cu
semnificatia de inceput de sinteza
Codul genetic este nesuprapus si fara virgula (neacoperit)
- doi codoni alaturati nu prezinta nucleoizi comuni (nucleotide comune)
- intre doi codoni alaturati nu se afla nucleotizi fara sens, adica ,,semne de punctuatie
biochimica; citirea informatiei genetice se realizeaza continuu;
Codul genetic este degenerat(redundant)
- fiind mai multi codoni decat aminoacizi, acelasi aminoacid poate fi codificat de mai
multi codoni
- acesti codoni sunt numiti sinonimi
- adica un aminoacid poate fi codificat de 2 sau mai multi codoni: Fenilalanina: UUU
UUC
codoni)

Serina (6

Codoni stop
- exista 3 codoni stop: UAA, UGA, UAG, care, la eucariote determina sfarsitul mesajului
genetic si nu pozitia unui aminoacid in catena polipeptidica
- AGA si AGG sunt codoni STOP in mitocondrii
- AUA si GUA sunt codoni START
Codoni ambigui
- exista 2 codoni ambigui (AUG si GUG probabil) care dependent de pozitia lor in
molecula de ARN-m determina pozitia unor aminoacizi diferitil ambii codoni se pot gasi
la inceputul moleculei de ARN-m sau in interiorul acesteia (dar nu terminal, unde se afla
unul din cei trei codoni stop)
- AUG: la inceput: metionina-formiata
la mijloc: metionina (AUA, AUG, AUU- in mitocondrii)
- GUG: la inceput: metionina formiata
la sfarsit: valina
- In general, dupa terminarea sintezei proteice, primul aminoacid din catena polipeptidica
sintetizata este inlaturat
Codul genetic este universal si are origine foarte veche
- aceiasi codoni determina pozitia aceluiasi aminoacid la organisme diferite, cu vechime
filogenetica diferita;
Codul genetic a evoluat in timp
- dovada sunt unele exceptii de la codul genetic, exceptii intalnite la organisme foarte
vechi filogenetic, precum si in codul genetic de la mitocondriil aceste exceptii se refera
in special la codonii de tip stop care initial au avut un rol in determinismul unui anumit
aminoacid;
- la procariotul Mycoplasma capricolum: UGA -> triptofan
- la unele ciliate Tetrahymena sp, Paramoecium sp, Euplotes octocarinatus: UAA+UAG ->
glutamina
- codonul AUA care codifica izoleucina in genomul nuclear, la mitocondtrii codifica
aminoacidul metionina;

3. Biosinteza proteica

- biosinteza proteinelor are loc in 2 etape principale, transcriptia si translatia, la nivelul carora pot
actiona diferite mecanisme de control;
- dupa ce a fost sintetizata, catena polipeptidica (care prezinta structura primara), pargcurge o
serie de modificari post-translationale, in urma carora va deveni activa metabolic;

Transcriptia = transcrierea

- consta in transferul informatiei genetice din secventa de nucleotide a uneia din catenele de ADN
(de obicei, din catena 3-5) sau din catena de ARN-viral in catena de ARN-m;
- procesul implica participarea unui variat echipament enzimatic format din holoenzime ARNpolimeraze; aceste complexe derasucesc si desfac puntile de hidrogen din ADN, recruteaza
ribonucleotidele si le potrivesc pe baza de complementaritate cu bazele azotate perechi din
secventa de ADN
- informatia genetica se transcrie dintr-o secventa de nucleotide in alta secventa de nucleotide
- procesul de transciptie se realizeaza cu ajutorul enzimei ARN-POLIMERAZA;
- codonul de initiere a sintezei unei unitati de transcriptie (a unei molecule de ARN-m) se afla in
general pe catena 3-5, fiind de obicei TAC (mai rar CAC);
- codonul care indica sfarsitul procesului de transcriptie este un codon complementar codonilor
stop din codonul genetic al ARN-m, respectiv ACT, ATT, ATC;

- unitatea de transcriptie este o portiune din molecula de acid nucleic care contine informatia
genetica pentru sinteza unei molecule de ARN-m; intre doua unitati de transcriptie alaturate, se
afla secvente de ADN non-informational; marimea unei unitati de transcriptie difera la procariote
de eucariote;
la procariote, o unitate de transcriptie contine informatia genetica a mai multor gene,
fiind deci implicata in sinteza mai multor catene polipeptidice; in acelasi timp, unitatea
de transcriptie de la procariote contine numai secvente informationale; deci, ARNm
codifica mai multe proteine de care celula are nevoie la momentul respectiv
la eucariote, o unitate de transcriptie contine informatia genetica a unei singure gene,
fiind deci implicata in sinteza unei singure catene polipeptidice; la nivelul moleculei de
ADN, intr-o unitate de transcriptie se afla atat secvente informationale (exoni), cat si
secvente non-informationale (introni); astfel, in urma procesului, la eucariote, rezulta un
ARN-precursor care contine atat exoni cat si introni; inaintea inceperii celei de-a doua
etape a sintezei proteice (procesul de translatie) este necesara maturarea ARN-m;
procesul de maturare a ARN-m are loc prin eliminarea intronilor si asamblarea exonilor,
cu ajutorul unor enzime, dintre care fac parte ENDONUCLEAZELE si LIGAZELE; procesul
prezinta importanta in reglajul genetic al sintezei proteice la eucariote; eucariotele
contin 3 tipuri de ARN-polimeraze (I, II, III) in loc de una singura cum au celulele

procariote; fiecare tip de ARN-polimeraza din celula eucariota este responsabil de

sinteza unei anumite clase de ARNt;

- procesul de transcriere cuprinde 3 faze:

faza de initiere:
-

enzima ARN-polimeraza, activata de un factor specific, se asociaza cu o secventa din

ADN denumita promotor
incepe cand ARN-polimeraza recunoaste inceputul unei gene astfel incat sa poata
identifica unde incepe sinteza unui ARNm; ARN-polimeraza este directionata spre locul
de start al transcriptiei de una din subunitatile sale care are afinitate pentru o secventa
specifica de ADN situata la inceputul unei gene; aceasta secventa se numeste promotor
= un anumit fragment unidirectional din catena de ADN care interactioneaza cu ARNpolimeraza, determinand atat unde sa inceapa, cat si in ce directie sa se realizeze
sinteza ARNm; astfel, transcriptia nu poate incepe in orice segment al ADN, ci numai din
regiunile care constituie promotori;
in plus, o mica proteina numita factorul sigma se ataseaza de ARN-polimeraza si o
stabilizeaza, legand-o de catena de ADN ce este transcrisa; apoi, ARN-polimeraza rupe
puntile de hidrogen din ADN, separa catenele acestuia, determinand formarea buclei,
permitand astfel imperecherea primei ribonucleotide cu o dezoxiribonucleotida
complementara dintr-o singura catena polinucleotidica a ADN, catena numita antisens,
iar cealalta catena a buclei de ADN care nu se copiaza se numeste catena sens;

faza de alungire:
-

se realizeaza cresterea catenei de ARNm prin formarea puntilor fosfodiesterice

succesive in directa 5-3 proces realizat prin aditia unui ribonucleoitd 5- fosfat la
caaptul 3-OH al ribonucleotidului precedent
alungirea catenei de ARNm este catalizata de miezul enzimei ARN-polimeraza si se
realizeaza cu o viteza de 60 nucleotide/s

deoarece este sintetizata o singura catena si numai intr-un sens, nu se

formeaza fragmente Okazaki
faza de incheiere:
-

se poate realiza direct prin intalnirea unui codon ,,stop in cadrul secventei transcrise
din ADN sau indirect prin interventia unui factor proteic de terminare;

difera la eucariote fata de procariote:

la procariote: transcriptia se

deruleaza pana la intalnirea unei

secvente de incheire din ADN,
moment in care se detaseaza ARNpollimearaza de catena de ADN
transcrisa si ARNm sintetizat este
eliberat, fiind astfel disponibil pentru
utilizarea imediata de catre celula; se
desfasoara in citoplasma; ARNm
sintetizat contine informatia genetica
pentru mai multe proteine, fiind
transcris odata 80-100% din tot
genomul bacterian;

la eucariote, ARN-polimeraza
continua sa functioneze in timp ce
ARNm se desprinde prin interventia
unor substante cu rol de semnal;
proaspatul ARNm nu poate fi utilizat
imediat, fiind inactiv; el va suferi
procese de maturare prin care se
asigura cresterea stabilitatii sale si
transformarea intr-o molecula activa
din punct de vedere biologic; are loc
in nucleu; asigura copierea unei
singure gene, intr-un format cu
dimensiuni mult mai mari decat
produsii finali, adica ARNm matur
care sa functioneze la nivelul
ribozomilor, locul sintezei proteinelor;

Translatia
- consta in transferul informatiei genetice din secventa de nucleotide a ARN-m in secventa

de aminoacizi din catena polipeptidica; are loc, deci, traducerea mesajului genetic, dintr-o
secventa de nucleotide intr-o secventa de aminoacizi;

- implica participare ARNt si ARNr; procesul incepe atunci cand moleculele de ARNr din
ribozomi se leaga de capatul unui ARNm transcris; mai multi ribozomi se pot deplasa de-a lungul
aceluiasi ARNm, formand impreuna complexul numit polizom; odata ce ARNm s-a legat, ribozomul
se deplaseaza de-a lungul moleculei de ARNm cu pasi ce acopera un codon (3 nucleotide) si cu
fiecare pas facut de ribozom se adauga cate un aminoacid in lantul catenei polipetidice; aceasta
inaintare inceteaza la intalniera unui codon STOP cand ribozomii se desprind si elibereaza catena
polipetidica sintetizata

- daca ADN-ul poate fi comparat cu un institut de arhitectura care poseda planurile alcatuirii
corpului vietuitoarelor, ribozomii sunt adevaratii zidari;

- pentru ca translatia sa aiba loc trebuie mai intai ca toti factorii implicati sa ajunga la locul
sintezei proteice:
ARNm recunoaste locul sintezei datorita primelor nucleotide ale sale care formeaza o
secventa de initiere; ea atrage cele 2 subunitati ale ribozomului care acum se cupleaza
prinzand itnre ele capatul moleculei ARNm; la eucariote, ARNm incepe cu codonul AUG care
corespunde metioninei; deci primul aminoacid al moleculei proteice va fi metionina care
ulterior poate fi inlaturata
Intre timp, in citoplasma aminoacizii sunt pregatiti pentru sinteza in 2 faze:
In prima faza aminoacizii sunt activati prin reactia cu aTP care le va dona energie
(a)
Apoi, aminoacidul activat se ataseaza unei molecule de ARNt (b) AMP va fi
,,reincarcat cu energie prin fosforilare la nivelul mitocondriilor, deci este
reciclabil; un anumit aminoacid se ataseaza numai la acea molecula de ARNt
care la polul opus are anticodonul corespunzator, adica un grup de 3 nucleotide
complementare codonului (ARNt care ataseaza lizina contine anticodonul UUC)
Acum poate incepe etapa translatiei (traducerii), adica sinteza propriu-zisa a proteinei; ea
presupun trecerea ARNm printre subunitatile ribozomului ca o banda magnetica prin
dispozitivul de citire al unui casetofon; in spatiul dintre cele 2 subunitati este loc numai
pentru 2 codoni ai ARNm;

- in acest proces au loc 3 reactii principale sub actiunea a 2 enzime:

(a).
(b).
(c).

- sinteza proteica se realizeaza stadial, din ARNm se citeste cate un codon la fiecare stadiu,
incepand din capatul 5 spre capatul 3; fiecare codon este recunoscu de catre anticodonul
corespunzator din ARNt care poarta un aminoacid corespunzator codonului din ARNm;

- descris pe larg, procesul de translatie a informatiei genetice poate fi impartit in 3

stadii:
(a). initierea sintezei proteice

- in citoplasma se afla molecule de ATP (adenozintrifosfat, substanta macronergica)

cele 64 de tipuri de ARN-t

cele 20 de tipuri de aminoacizi proteici

ARN-m

ribozomi

- ARN-m se ataseaza pe suprafata ribozomului, primul codon, respectiv codonul de

initiere (AUG sau GUG) fiind pozitionat in dreptul locusului A de pe ribozom;

- in citoplasma se produc relativ concomitent primele 2 reactii, sub actiunea

enzimei E1= AMINOACIL-SINTETAZA, rezultand complexul aminoacil-ARN-t; exista 20
de aminoacilsintetaze, cate una pentru fiecare dintre cei 20 de aminoacizi;

- fiecare tip de aminoacilsintetaza este capabila sa catalizeze reactia de legare

ARNt-aminoacid ce se formeaza intre toate tipurile de ARNt care codifica un anumit
aminoacid;

-aminoacilsintetazele catalizeaza formarea unei legaturi covalente intre aminoacid

si ARNt sau cu consum de energie furnizata prin hidroliza ATP

- dupa legarea aminoacidului de ARNt, initierea continua la nivelul ribozomilor;

subunitatea mica a ribozomilor se leaga de ARNm si de un ARNt specific, initiator, care
poarta aminoacidul metionina (sau formil-metionina la procariote); apoi, subunitatea
mica inainteaza de-a lungul ARNm pana intalneste un codon ce semnifica START (AUG);
cu acest codon, ARNTt initiator, existent deja, formeaza legaturi de hidrogen intre
bazee complementare ale nucleotidelor anticodonului sau; unirea dintre ARNt initiator,
ARNm si subunitatea mica a ribozomului este urmata de atasarea subunitatii mari a
ribozomului sub actiunea proteinei numita factor de initiere, activata prin consum de
energie furnizata de GTP (guanozin trifosfat asemanator ATP-ului utilizat in sinteza
proteica)

- in dreptul codonului de initiere AUG din molecula de ARN-m, situat in dreptul

locusului A, va veni complexul ARN-t1-AA1 cu secventa anticodon UAC care poarta
aminoacidul metionina-formiata

- imediat, are loc deplasarea relativa a ARN-m fata de ribozom cu o distanta de un

codon


- in acest fel, primul complex aminoacil-ARN-t1 (care a transportat metioninaformiata), ajunge la locusul P de pe suprafata ribozomului, locusul A devenind liber;

(b). formarea si elongarea catenei polipeptidice

- formarea primului dipeptid este precedata de deplasarea complexului aminoacil-ARN-t1 in

dreptul locusului P de pe suprafata ribozomului, locusul A devenind liber;

- aici va veni acel complex ARN-t2-AA2, al carui anticodon este complementar codonului
ARN-m din locusul A;

- dupa aducerea unui nou aminoacid in locusul A, se formeaza o legatura dipeptidica intre
primii 2 aminoacizi, sub actiunea celei de a doua enzime, E2=PEPTID-POLIMERAZA

-dupa formarea legaturii dipeptidice, ribozomul se misca relativ fata de ARN-m cu o

distanta de un codon si locusul A devine liber pentru a primi un nou aminoacid

- procesul are loc in acest fel, cu decodificarea informatiei genetice din molecula de ARN-m
pana ce se ajunge la ultimul codon, unul din codonii STOP; in acest caz, nu mai este aduc nici
un aminoacid la catena polipeptidica sintetizata;

- fiecare aditie de aminoacid este catalizata de factori de elnogatie si se desfasoara in 3

etape, cu consum de energie in prima si ultima dintre acestea:
recunoasterea codonului- un complex ARNt-aminoacid nou venit se leaga prin
anticodonul ARNt cu un codon complementar de ARNm in pozitia A
formarea legaturii peptidice molecula de ARNr a subunitatii mari catalizeaza formarea
legaturii peptidice intre gruparea amino a noului aminoacid din pozitia A si gruparea
carboxil terminala a catenei polipeptidice aflata in sinteza si situata in pozitia P; in acest
mod, catena polipeptidica in curs de sinteza se ataseaza de ARNt din pozitia A
translocarea ribozomul inainteaza cu un pas de lungimea unui codon, trecand astfel la
urmatoarea pozitie A; astfel, ARNt cu catena polipeptidica din pozitia A anterioara este
translocat in pozitia P, iar ARNt rama sfara aminoacizi trece in pozitia E de unde este
eliberat;

(c). sistarea sintezei proteice


- atunci cand codonul STOP ajunge in dreptul locusului A, pe suprafata ribozomului se va
atasa un facto RF (factor de eliberare) care se leaga de ARNm in pozitia A a ribozomului; la
capatul catenei polipeptidice sintetizate, in loc sa se lege un aminoacid, se leaa o molecula de
apa;

- astfel, polipeptidul format se desprinde de ARNt din pozitia P si toate componentele

implicate in sinteza se dezasambleaza;

- ajunsa apoi in dreptul locusului Ex, catena polipeptidica sintetizata si factorul RF se

desprind de la suprafata ribozomului;

- ulterior are loc desprinderea primului aminoacid (metionina-formiata) si formarea

structurii secundare a moleculei de proteina;

- pe suprafata moleculei de proteina se ataseaza de obicei mai multi ribozomi, care

formeaza asa-numitii poliribozomi sau polizomi, avand loc astfel sinteza mai multor catene
polipeptidice pe baza aceleiasi informatii genetice;

- producerea unui numar exagerat de exemplare este prevenita prin distrugerea ARNm
utilizat; dupa ce molecula de ARNm a iesit dintr-un ribozom, cele 2 unitati ale ribozomului se
despart si se vor reuni in jurul secventei de initiere al altei molecule de ARNm;

Modificari post-translationale

- in urma sintezei proteice, rezulta o catena polipeptidica, in care aminoacizii se afla intr-o
succesiune caracteristica; aceasta reprezinta structura primara a catenei polipeptidice, forma in
care proteina este de obicei inactiva;

- catenele polipeptidice se pot rasuci in spirala sau se pot plia, formand strctura secundara

- forma tridimensionala a polipeptidelor rasucite sau pliate constituie structura tertiara

- structura cuaternara este determinata de relatiile structurale dintre catenele polipeptidice

componente ale unei proteine

- pentru a deveni activa, catena polipeptidica poate fi modificata prin parcurgerea uneia
sau a mai multor cai specific, aceasta fiind fosforilata sauflicozilata enzimatic, ori digerata partial
sub actiunea enzimelor peptidaze
fosforilarea implica aditia uneia sau a mai multor grupari carbohidrat;

- in alte cazuri, proteina sintetizata va fi digerata partial sub actiunea peptidazelor, pentru
a deveni activa;

(ex): in celulele beta ale pancreasului endocrin, in urma sintezei proteice

rezulta pre-proinsulina; conversia acesteia la insulina activa are loc in 2 etape:
- in prima etapa are loc eliminarea secventei semnal (situata la capatul catenei
B), rezultand proinsulina, alcatuita din 3 catene polipeptidice (A, B si C)

in a doua etapa are loc

eliminarea catenei polipeptidice
si formarea a 2 legaturi
disulfurice intercatenare (A7-B7
A20-B19) si una intracatenara
(A6-A11) si va rezulta insulina
activa, alcatuita din 51 de
aminoacizi;

C
si