Cursul 10

Deformarea elastică a sistemelor de bare

Ipoteze

- Corpurile se presupun continue, omogene şi izotrope.

- Materialul respectă legea lui Hooke.
- Deplasările sunt mici în comparaţie cu dimensiunile corpului.
- Transmiterea deformaţiilor nu depinde de timp.
Consecinţa acestor ipoteze este ca deplasările elastice sunt funcţii liniare în
raport cu forţele, ceea ce permite aplicarea principiul independenţei
acţiunilor sau a suprapunerii efectelor.

Principiul lucrului mecanic virtual aplicat corpurilor elastice

La sistemele static determinate am folosit principiul lucrului

mecanic virtual la calculul reacţiunilor şi eforturilor. Deplasările virtuale
compatibile cu legăturile au fost deplasări cinematice corespunzătoare
gradelor de libertate obţinute prin suprimarea unor legături ale sistemului
iniţial. În această situaţie am exprimat echilibrul static al unor corpuri
considerate perfect rigide.
Datorită deformabilităţii corpurilor, poziţia de echilibru pentru un
sistem de încărcări nu are loc în starea nedeformată a corpului ci în formă
deformată, adică într-o stare de echilibru elastic. Pentru a studia echilibrul
elastic deplasarea virtuală trebuie să fie compatibilă cu legăturile elastice ale
corpului.

1
 P1 P2

A B
ds

 F F 
1 2
d s+ 
( d s)
dV
F F
_
ds  (ds)
Să considerăm corpul din figura alăturată. Corpul este acţiunat de
sistemul de forţe exterioare (P1 şi P2). Între două particule acţionează
perechea de forţe interioare F. Sistemul este în echilibru sub acţiunea forţelor
exterioare aplicate şi a celor interioare care se dezvoltă între toate particulele.
Se aplică o deplasare virtuală sistemului. Această deplasare virtuală duce
sistemul într-o poziţie infinit vecină cu poziţia deformată. Punctele de
aplicaţie ale forţelor se deplasează cu 1 şi  2 , iar distanţa dintre particule
se modifică cu valoarea (ds) .
Cantităţile 1 ,  2 şi (ds) sunt infinitezimale şi sunt independente de
încărcarea corpului, adică ele nu se datorează încărcării.
Lucrul mecanic exterior este :

L ext  P1 1  P2  2 .

Lucrul mecanic interior elementar corespunzător celor două particule

considerate este :

d L int   F  (ds ).

Lucrul mecanic interior total se obţine prin integrare:

2
 L int   [  F  ( ds )]dv.
V

Dacă în locul forţelor interioare, considerăm eforturile, care pentru un

element de volum corespunzător perechii de particule considerate este tot o
pereche de forţe F, dar de sens contrar, se poate exprima lucrul mecanic al
eforturilor :
d L ef  F  (ds ), şi L ef   [ F  ( ds )]dv.
V

Rezultă că:
L int   L ef .
Dacă un sistem este în echilibru, atunci pentru orice deplasare
virtuală compatibilă cu legăturile sistemului dată de la poziţia de echilibru,
lucrul mecanic total este nul.
L ext  L int  0,
sau înlocuind lucrul mecanic interior cu lucrul mecanic al eforturilor:
L ext  L ef .
În continuare vom lucra numai cu lucrul mecanic al eforturilor.
Cel mai uşor mod de a aplica deplasările virtuale este de a le
considera ca fiind deplasări produse de un sistem oarecare de încărcări
virtuale. În acest mod apar două sisteme de încărcări:
- Încărcările reale Pj, care produc deformaţii j, j , tensiuni, sj, tj şi

deplasări reale j (j = 1,2, ... m) ;

- Încărcările virtuale Qi , care produc deformaţii i ,  i , tensiuni, şi
deplasări virtuale  i (i = 1,2, ... n)
În această situaţie vom avea următoarele expresii :

3
 𝐿 =∑ 𝑃 (𝛥 ),

𝐿 = (𝜎 𝜀 + 𝜏 𝛾 )𝑑𝑉.

Aici  ji reprezintă deplasarea virtuală din punctul j pe direcţia forţei Pj

produsă de sistemiul de forţe virtuale Q i . Primul indice se referă la locul,
ceea de a doua la cauza deplasării.
∑ 𝑃 𝛥 = ∫ (𝜎 𝜀 + 𝜏 𝛾 )𝑑𝑉.

Expresia de mai sus conţine lucrul mecanic efectuat de forţele reale

parcurgând deplasările virtuale. Cele două sisteme de forţe se pot schimba
între ele, astfel se poate exprima lucrul mecanic efectuat de forţele virtuale
parcurgând deplasările reale :

∑ 𝑄 𝛥 = ∫ (𝜎 𝜀 + 𝜏 𝛾 )𝑑𝑉.

Prima variantă este principiul deplasărilor virtuale, ceea de a doua

principiul forţelor virtuale.

Observaţii:

- Deplasările virtuale sunt independente de forţele reale. Nu există raport

de cauzalitate între deplasările virtuale şi forţele reale.

- Deplasările virtuale s-au aplicat de la poziţia de echilibru, dar având în

vedere liniaritatea relaţiei între forţe şi deplasări, ele se pot aplica de la
poziţia nedeformată.

- Relaţiile nu ţin cont de determinare sau nedeterminare statică.

4
Teorema reciprocităţii lucrului mecanic

P1j P2j
P3j
(Pj )

1j 
_ _ 2j
Q 1i Q2i
_
(Q i)
_ _ _
1i 2i 3i

Sistemul din figura alăturată este acţionat de încărcările reale Pj şi de

încărcările virtuale Q i . Aplicând principul lucrului mecanic virtual în cele două
variante (principiul deplasărilor virtuale şi principiul forţelor virtuale) şi ţinând
cont de legea lui Hooke valabilă atât pentru starea reală cât şi pentru cea virtuală
j j i i
j  , j  , i  , i 
E G E G
se obţine :

∑ 𝑃 𝛥 = ∫ (𝜎 𝜀̄ + 𝜏 𝛾̄ )𝑑𝑉 = ∫ (𝜎 +𝜏 )𝑑𝑉,

∑ 𝑄 𝛥 = ∫ (𝜎 𝜀 + 𝜏 𝛾 )𝑑𝑉 = ∫ (𝜎 +𝜏 )𝑑𝑉.

Se poate observa că având în vedere comutativitatea înmulţirii în expresiile

de mai sus membrii din dreapta sunt egali. Rezultă:
∑ 𝑃𝛥 =∑ 𝑄 𝛥 .

Lucrul mecanic produs de sistemul de încărcări „j” parcurgând deplasările

produse de sistemul de încărcări „i” este egal cu lucrul mecanic produs de
sistemul de încărcări „i” parcurgând deplasările sistemului „j”. Aceasta este
teorema lui Betti (1872).

5
Introducând notaţiile:
𝐿 =∑ 𝑃𝛥 ; 𝐿 =∑ 𝑄 𝛥
se poate scrie :
L ji  L ij .
Relaţia este valabilă şi pentru două sisteme de încărcări reale oarecare.
Lji = Lij .

Teorema reciprocităţii deplasărilor

1
ij i j

1
i j

ji

Dacă se adoptă câte o forţă unitară atât pentru încărcarea reală cât
şi pentru cea virtuală

Pj = 1; Qi = 1

iar deplasările care produc lucru mecanic le notăm cu ij şi respectiv ji, din
teorema reciprocităţii lucrului mecanic rezultă :

1   ji  1   ij , adică  ji   ij .

Deplasarea din secţiunea “i” pe direcţia încărcării “i” produsă de încărcarea

unitară din secţiunea “j” este egală cu deplasarea din secţiunea “j” pe
direcţia încărcării “j” produsă de încărcarea unitară din secţiunea “i”.
Această proprietate a fost descoperită de Maxwell în 1864.

6
 1
i j

 ji

i j 1

 ij

Observaţie:
- Valorile ji şi respectiv ij au semnificaţie de lucru mecanic. Astfel de
exemplu în cazul din figura alăturată forţa unitară dă lucru mecanic cu
deplasarea produsă de momentul unitar din ceea de a doua încărcare, iar
momentul unitar dă lucru mecanic cu rotirea corespunzătoare produsă de
forţa unitară din prima încărcare. Egalitatea  ji   ij este valabilă în termeni

de lucru mecanic.

Expresia lucrului mecanic virtual în cazul sistemelor elastice plane din

bare

Relaţia ∑ 𝑄 𝛥 = ∫ (𝜎 𝜀 + 𝜏 𝛾 )𝑑𝑉, care exprimă principiul

lucrului mecanic virtual în varianta forţelor virtuale permite determinarea
deplasărilor elastice dintr-un punct pe o direcţie dată produse de un sistem
oarecare de încărcări Pj.
Considerăm un sistem de încărcări virtuale arbitrare Q i . Încărcarea

virtuală produce reacţiuni virtuale R ki . Dacă există deplasări (reale) de reazeme

kj în reazemele “k”, expresia lucrului mecanic virtual exterior trebuie completat
în mod corespunzător.

7
 Lext   Qi ij   R ki  kj . (1)
i k

În cazul barelor eforturile şi deformaţiile se pot exprima în funcţie de eforturile

secţionale
𝜎 = 𝜎 [𝑁 (𝑄 ), 𝑀 (𝑄 )]; 𝜏 = 𝜏̄ [𝑇 (𝑄 )];
𝜀 = 𝜀 [𝑁 (𝑃 ), 𝑀 (𝑃 )]; 𝛾 = 𝛾 [𝑇 (𝑃 )].
Astfel în final lucrul mecanic al eforturilor se va exprima în funcţie de eforturile
secţionale.
𝐿 = ∫ (𝜎 𝜀 + 𝜏 𝛾 )𝑑𝑉 = 𝐿 (𝑁) + 𝐿 (𝑀) + 𝐿 (𝑇) (2)
La evaluarea relaţiilor se consideră că secţiunea barei se deplasează ca un corp
rigid fără să se deformeze.

Evaluarea integralei   i j dV
V

Eforturile şi deformaţiile depind în acest caz de forţa axială şi de momentul

încovoietor. Integrala va fi evaluată pe toată secţiunea şi pe lungimea S a barei :

  i  j dV     i  j dAds .
V SA

- Lucrul mecanic dat de efortul axial :

_ _
Nj Nj Ni Ni

ds uj ds

d L ef ( N )  N i u j ,
L ef ( N )   N i u j .

8
 - Lucrul mecanic dat de momentul încovoietor :

_ _
Mj Mj Mi Mi

ds  j ds

d L ef ( M )  M i  j ,
L ef ( M )   M i  j .

Expresiile deformărilor sunt :

N j ds
În cazul solicitării axiale u j  ;
EA
M j ds
La încovoiere  j  . (Se presupune că momentul
EI
încovoietor acţionează pe o direcţie principală de inerţie.)
Astfel se obţine :
N j ds
L ef ( N )   N i ; (3)
S EA
M j ds
L ef ( M )   M i ; (4)
S EI

Evaluarea integralei   i  j dV
V

Eforturile şi deformaţiile în acest caz depind de forţa tăietoare şi de

momentul de torsiune.

- Lucrul mecanic dat de forţa tăietoare

Scriind formula lui Jurawski pentru efectul forţei tăietoare

9
 T iS  j Tj S
i  ; j  
bI G GbI

şi ţînând cont că dV  ds  dA , lucrul mecanic al eforturilor devine :

T iT j S 2 T iT j A S2 T iT j
L ef (T )   dV   ds  2  2 dA    ds . (5)
SG A SGA
2 2
V G b I I Ab

Aici
A S2
  dA (6)
I 2 A b2
reprezintă coeficientul de formă a secţiunii, care depinde numai de forma
secţiunii şi se poate evalua pentru diverse tipuri de secţiuni. Acest coeficient
ţine cont de deformarea neuniformă a secţiunii din eforturile de forfecare.
De exemplu în cazul secţiunii dreptunghiulare  = 6/5 = 1,2.
Pentru secţiunile I   2.
Efectul variaţiei de temperatură

Dacă din sistemul de încărcări reale (Pj) face parte şi variaţia de

temperatură atunci eforturile din sistemul virtual ( Q i ) vor da lucru mecanic şi
cu deformaţiile reale rezultate din variaţia de temperatură, iar deplasările reale ij
conţin şi efectul variaţiei de temperatură.
Se presupune că variaţia de tempratură pe cele două feţe ale secţiunii este t1 la
partea superioară şi t2 la partea inferioară t2 > t1 , iar variaţia este liniară pe
înălţimea secţiunii.
Valoarea medie a variaţiei de temperatură în axa secţiunii este :
t1  t2
t , care reprezintă partea de variaţie uniformă,
2
iar diferenţa
t’ = t2 – t1 reprezintă variaţia neuniformă.

10
 t produce alungirea u t  tds elementului infinitezimal ds ;
t ' ds
t’ produce rotirea relativă t  între cele două secţiuni ale
h
elementului ds.

t'=t 2 -t1  t'ds

t1 _ _
 t Mi Mi
h _ _
t Ni Ni
t2 ds
ds ds
 u t=  tds

Lucrul mecanic produs de sistemul de eforturi N i , M i date de încărcarea virtuală

( Qi ) cu deplasările date de variaţia de temperatură va fi :
t'
d L ef (t )  N i u t  M i t  N i tds  M i  ds ;
h
t'
L ef (t )   N i tds   M i  ds ; (7)
h
Practic efectul variaţiei neuniforme de temperatură se introduce prin raportul
t’/h, care se numeşte gradient de temperatură..
Ţinând seama de relaţiile (1), ... (7) şi de L ext  L ef rezultă :
N j ds M j ds T iT j
 Qi ij   R ki  kj   N i +Mi   ds +
i k S EA S EI S GA
t'
+  N i tds   M i  ds . (8)
h
Integralele se întind pe toată lungimea sistemului de bare, aşa că de fapt fiecare
integrală va fi o sumă de integrale pe diferite porţiuni de continuitate a expresiilor
de sub semnul integralei. În cazul general coeficientul de formă a secţiunii poate
diferi de la o bară la alta, sau chiar de la un interval de bară la altul, de aceea în
relaţia (8)  este sub semnul integralei.

11
 Relaţia (8) este relaţia generală a principiului lucrului mecanic virtual
aplicat sistemelor elastice de bare pentru încărcări cu forţe, deplasări de reazeme
şi variaţii de temperatură. Relaţia este valabilă atît pentru sistemele static
determinate cât şi pentru cele static nedeterminate, deoarece la deducerea ei nu
s-a făcut nici o ipoteză asupra sistemului de legături, totuşi în cazul sistemelor
static nedeterminate efectul deplasărilor de reazeme şi a variaţiilor de
temperatură cere o tratare atentă.

Expresia deplasării punctuale pentru sistemele de bare (Maxwell-Mohr)

Relaţia (8) permite să se determine proiecţia deplasării elastice pe

o direcţie dată într-un punct dat pentru orice încărcare a sistemului static.
Pentru aceasta e suficient ca sistemul de încărcări virtuale Qi să fie redus la
o singură forţă de valoare unitară aplicată în punctul şi pe direcţia deplasării
căutate.
Fie încărcarea virtuală 1 în „i” pe direcţia aleasă. Eforturile date de
această încărcare unitară se notează în felul următor :
𝑁 =𝑛; 𝑀 =𝑚; 𝑇 =𝑡;
reacţiunile
R ki  rki .
Întrucât nu se pune problema confuziei, notaţiile eforturilor reale se pot
simplifica şi ele renunţându-se la indicele j :

Nj = N; Mj = M; Tj = T; ij = i; kj = k .

Rezultă relaţia :
1 ⋅ 𝛥 + ∑ 𝑟 𝛥 = ∫𝑛 𝑁 +∫𝑚 𝑀 + ∫ 𝜅𝑡 𝑇 +
′
+ ∫ 𝑛 𝛼𝑡𝑑𝑠 + ∫ 𝑚 𝛼 𝑑𝑠 (9)
ℎ

12
N, T, M reprezintă diagramele de eforturi din încărcarea reală; t, t’ reprezintă
diagramele variaţiilor de temperatură de la o stare iniţială la starea de calcul
în axă şi între feţele secţiunii; ni, mi, ti sunt diagramele de eforturi din
încărcarea virtuală cu 1 în „i”. Toate diagramele sunt funcţii de x, care
determină poziţia secţiunii.
Relaţia (9) este expresia generală pentru calculul deplasării i în punctul „i”
pe o direcţie dată pentru orice încărcare cu forţe, variaţii de temperatură şi
deplasări de reazeme. Această relaţie a fost dedusă în mod independent de
James Clerk Maxwell (1864) şi Otto Mohr (1874).

Succesiunea operaţiilor pentru determinarea deplasării

1. Se trasează diagramele de eforturi N, T, M din încărcările reale pe

sistemul static precum şi diagramele t şi t’ de variaţie de temperatură.

2. Se consideră acelaşi sistem static încărcat a doua oară numai cu

încărcarea 1 în „i” pe direcţia deplasării căutate, se determină
reacţiunile rki în reazemele „k”, şi se construiesc diagramele de eforturi
ni, mi, ti din această încărcare unitară.

3. Cu elementele de la punctele 1. şi 2. se calculează toate integralele

membrului din dreapta expresiei (9) şi produsele rki k , în final
obţinându-se i .

Dacă nu există deplasări de reazeme şi variaţie de temperatură, relaţia (9)

devine :

1 ⋅𝛥 = ∫𝑛 𝑁 + ∫𝑚 𝑀 + ∫ 𝜅𝑡 𝑇 .

13
Pentru calculul deplasării numai din variaţie de temperatură se foloseşte
relaţia :
t'
1  ti   ni t ds   mi ds .
h
Dacă sistemul static determinat nu este încărcat cu nici o forţă şi nici o
variaţie de temperatură, ci numai cu deplasări de reazeme, acestea se produc
liber, fără să apară eforturi în sistem :
1 ⋅ 𝛥 + ∑ 𝑟 𝛥 = 0;
1 ⋅𝛥 = −∑ 𝑟 𝛥 .

14