CUPRINS

ARGUMENT ....................................................................................................................... 4

CAPITOLUL I - ORIGINEA, ARIA DE RĂSPÂNDIRE A TOMATELOR,

PARTICULARITĂŢILE BIOLOGICE ŞI RELAŢIILE CU FACTORII DE MEDIU
............................................................................................................................................... 5

1.1. CLASIFICAREA BOTANICĂ ............................................................................... 5

1.2. RELATIILE CU FACTORII DE MEDIU ............................................................. 6

1.2.1. Cerinţele faţă de temperatură. ......................................................................... 6

1.2.2.Cerinţele faţă de lumină. .................................................................................... 6

1.2.3.Cerinţele faţă de umiditatea solului şi a atmosferei. ...................................... 7

1.2.4.Cerintele tomatelor faţă de regimul de nutriţie. .............................................. 8

CAPITOLUL II - TEHNOLOGIA CULTURII ............................................................. 11

2.1 CULTURA TIMPURIE IN CAMP ....................................................................... 11

2.2. CULTURA PRIN SEMANAT DIRECT IN CAMP............................................ 13

2.3 CULTURA TOMATELOR IN SERE ................................................................... 14

2.4. TEHNOLOGIA DE CULTURĂ A TOMATELOR ÎN SOLARII .................... 19

BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................... 23

3
 ARGUMENT

Legumicultura, este o ramură de producţie importantă pentru agricultura

României în general, şi in mod special pentru horticultură. Diversitatea climei, solurile cu
fertilitate naturală ridicată şi priceperea cultivatorilor, au fost şi sunt factorii principali care
situează ţara noastră în primele 5-6 locuri în Europa, din punct de vedere al suprafeţei
cultivate, după Spania, Iugoslavia, Italia, Franţa.
Consumul de legume pe cap de locuitor, într-o alimentaţie raţională, în condiţiile
României, trebuie să fie de 350 – 500g/zi, ceea ce conduce la un consum anual de 125 –
180 kg. Datele statistice arată că acest consum a scăzut continuu după anul 1989 până în
anul 2000 ca apoi să urce la circa 120 - 125 kg în anul 2006.
Prezenta lucrare îşi propune, prin structura ei să stimuleze inventivitatea şi
căutările ştiinţifice, iar prin conţinut, să pună la îndemână cât mai multe date referitoare
la aplicarea în practică a unor tehnologii eficiente de cultivare a tomatelor.
Prin analiza amănunţită a relaţiilor dintre creştere şi dezvoltare, din urmărirea
atentă a mecanismelor şi cauzelor fenomenelor biologice ale soiurilor luate în studiu, s-a
căutat realizarea unor generatori de impulsuri ca bază de plecare şi diversificare a
tehnologiilor de cultivare a tomatelor, în sistem forţat şi protejat.
Lucrarea se vrea a fi un îndrumător tehnic folositor specialiştilor care lucrează în
legumicultură, atât în societăţile comerciale de profil cât şi în exploataţiile proprii precum
şi celor din învăţământul preuniversitar, deopotrivă elevi şi cadre didactice.
Lectura acesteia poate da satisfacţii şi profesioniştilor din alte domenii, care îşi
regăsesc partea de contribuţie a specialităţii lor la dezvoltarea legumiculturii. Pot interesa,
de asemenea, curiozităţile ce se dezvăluie observaţiei cu care cultivatorul amator pătrunde
secretul fascinant al fiziologiei, al creşterii şi al fructificării.
Sper ca această lucrare vă va fi de folos dumneavoastră, cititorilor, că va
răspunde nevoilor dumneavoastră şi totodată va fi demnă de o consultare cât mai
frecventă. Sugestiile privind ulterioarele îmbunătăţiri vor fi primite cu căldură şi analizate
cu atenţie.

4
CAPITOLUL I

ORIGINEA, ARIA DE RĂSPÂNDIRE A TOMATELOR,

PARTICULARITĂŢILE BIOLOGICE ŞI RELAŢIILE CU FACTORII
DE MEDIU

Tomatele-Lycopersicum esculentum Mill – sunt o specie originară din America

de Sud, statul Peru. În ţara noastră au fost introduse în cultură la inceputul secolului al
XIX-lea , dar s-au răspândit rapid fiind foarte apreciate de consumatori.
În momentul de faţă sunt cultivate în toate zonele cu excepţia celor submontane.
Ponderea cea mai mare o deţin zonele din sud , sud-est şi sud-vestul ţării.

1.1. CLASIFICAREA BOTANICĂ

Tabel Nr.1
Genul şi specia Subspecia Varietatea Observaţii
L.peruvianum
L. hyrsutum
L. esculentum Pimpinellifolium Empimpineei cu inflorescenţă şi fructe tip
(plantele cresc folium coacăz
sălbatice)
racerigerum cu inflorescenţă tip racem
cu fructe tip vişine sau cireşe
TOMATELE

Subspontaneum Cerasiforme,
(plantele sunt piriforme,
semicultivate) pruniforme,
elongatum,
suscentariatum
Cultum Vulgare Plante cu creştere nedeterminată
( plantele sunt adică cu port înalt.
cultivate) Validum Plante cu creştere determinată
adică cu port pitic
Grandifolium Plante cu frunze mari care se
aseamănă cu frunzele cartofului

5
 1.2. RELATIILE CU FACTORII DE MEDIU

Tomatele cresc si fructifică bine în condiţii asemănătoare cu cele în care s-au format,
condiţii în care procesele metabolice se desfăşoară favorabil. Cunoaşterea cerinţelor faţă de
factorii de vegetaţie (lumina, caldura , umiditatea, hrana etc.) face posibilă dirijarea lor cât si
aplicarea unor tehnologii corespunzătoare pentru obţinerea unor producţii mari, sigure si de
calitate superioară.

1.2.1. Cerinţele faţă de temperatură.

Tomatele sunt plante termofile, temperatura optimă fiind de 22 °C în cazul când şi
ceilalţi factori sunt la nivel optim. O amplitudine mai mare de ± 14° C faţă de temperatura
optimă produce o stagnare in creştere, apoi moartea plantelor. Temperaturile mai mici de 10-
12° C sunt dăunătoare plantelor, iar cele sub -1…-3°C, chiar pentru o perioadă scurtă de timp
provoacă îngheţul plantei. La temperaturi mai mari de 30°C plantele nu mai fructifică,
deoarece polenul nu mai germinează; la tempertaturi de peste 40°C ele mor. Temperatura
optimă pentru germinarea polenului este de 21-26°C, iar pentru dezvoltarea fructelor 18-
12°C. Temperatura în atmosferă trebuie să varieze în funcţie şi de faza de vegetaţie în care se
află plantele, în strânsă corelaţie cu intensitatea luminii.

1.2.2.Cerinţele faţă de lumină.

Lumina are un rol important în creşterea si fructificarea plantelor, ea furnizând
energia necesară procesului de fotosinteză. Tomatele fiind plante de origine tropicală au
cerinţe mari faţă de intensitatea luminii. Cercetările efectuate au reliefat rolul luminii în
procesul formării diferitelor organe si a fructificării tomatelor. Perioada la care plantele
solicită o lumină puternică începe cu a 8-a, a 10-a zi de la răsărire. În primele faze de
vegetaţie tomatele sunt foarte pretenţioase la acest factor, insuficienţa luminii în această fază
duce la alungirea tinerelor plante si la obţinerea unor răsaduri firave.

6
Temperatura optimă în atmosferă pentru plantele de tomate în funcţie de faza de vegetaţie şi
variaţia luminii
Tabelul nr.2
Faza de vegetaţie Temperature exprimată în °C
în zile senine în zile noroase noaptea
De la semănat la răsărit 23-25 23-25 18-20
Timp de 7-8 zile după răsărit 14-25 12-13 10-12
Până la plantare 20-22 16-18 14-16
De la plantare până la inceputul fructificării 22-25 18-20 16-18
In perioada fructificării 25-27 20-22 18-20
după Balaşa, M., 1973;

Kristofersen (1963), cercetând influenţa luminii în corelaţie cu temperatura, a

stablilit o creştere maximă în primele săptămâni, la iluminare de 16-18 ore pe zi si la
temperatura de 23-25°C. Insuficienţa luminii în diferite faze de vegetaţie provoacă unele
perturbări în metabolismul plantei. Astfel, Cooper (1964) arată că atunci când durata de
iluminare este mai mică de 12 ore/ zi formarea primei inflorescenţe este oprită sau întârziată,
apărând fenomenul de avortare a florilor.

Creşterea plantelor de tomate în funcţie de compoziţia spectrală a luminii

tabelul nr. 3
Regiunea Înalţimea tulpinii Nr. de Greutatea Substanţa
spectrului cm % frunze proaspătă uscată uscată %
g % g %
Roşie - oranj 18 100 5 4,5 100 0,29 100 6,4
Galbenă - verde 14 77 7 5,0 112 0,42 114 8,4
Albastru - violet 21 116 6 5,0 112 0,35 120 4,0

1.2.3.Cerinţele faţă de umiditatea solului şi a atmosferei.

În strânsă corelaţie cu valorile optime ale celorlalţi factori, umiditatea prezintă un rol
deosebit în creşterea si dezvoltarea tomatelor. Privind cerinţele faţă de umiditatea solului
există unele diferenţieri funcţie de tehnologia înfiinţării culturii: prin semănat direct in câmp
sau prin răsad. In primul caz cerinţele sunt mai reduse, plantele formându-şi un sistem

7
radicular bine dezvoltat iar în cel de al doilea este obligatorie irigarea culturii, plantele
formând un sistem radicular superficial. Andronicescu si colaboratorii săi au stabilit pentru
sudul si sud-estul ţării plafonul optim de umiditate al solului de 68-70% din capacitatea de
câmp, în primele faze de creştere si de 78-81% din capacitatea de câmp în perioada de
fructificare. Necesarul de apă zilnic asigurat plantelor prin irigare şi precipitaţii trebuie să
acopere consumul prin evapotranspiraţie de 0.5 l în zilele noroase si de 2 l în zilele cu cer
senin. Umiditatea atmosferică este cuprinsă în faza de răsad între 55-60%, iar în perioada
fructificării între 60-70%. Excesul sau deficitul umidităţii sunt nefavorabile creând condiţii
optime atacului diverşilor agenţi patogeni.

Influenţa umidităţii solului asupra producţiei de fructe la tomatele de seră

Tabelul nr.4
Plafonul Producţia Cantitatea Numărul de udări
minim de ciclul I ciclul II de apă l/mp pe cicluri de
U% din producţie
intervalul kg/mp % kg/mp % ciclul I ciclul II ciclul I ciclul II
definit al
solului
50 – 75 7,35 90,2 3,74 79,9 548 458 12 11
50 – 90 8,05 98,8 4,52 96,6 573 472 21 18
65 – 75 8,14 100,0 4,68 100,0 625 456 16 13
65 – 90 8,07 99,1 4,85 103,6 658 601 24 21
75 – 90 8,56 105,1 5,58 119,2 751 502 26 23
90 – 95 8,12 99,7 5,46 116,6 765 500 24 21
după Popescu,M.

1.2.4.Cerintele tomatelor faţă de regimul de nutriţie.

Tomatele cresc şi se dezvoltă corespunzător pe soluri mijlocii. Terenurile nisipoase,
uşoare sunt recomandate pentru culturi timpurii cu condiţia asigurării elementelor minerale şi
a apei. Solurile grele, argiloase sunt improprii pentru cultura tomatelor. Reacţia solului uşor
acidă pH = 6-6,5 este optimă pentru cultura tomatelor, dar pot da rezultate bune şi pe soluri
cu reacţia neutră. Exigenţele faţă de sol sunt deosebite când se execută culturi prin semănare
directă, deoarece aceasta poate avea o influenţă hotărâtoare asupra evoluţiei plantelor în
fenofazele germinării si răsăririi. Pentru creştere şi dezvoltare, tomatele consumă mari

8
cantităţi de macroelemente (azot, fosfor, potasiu, magneziu, calciu); alături de acestea trebuie
să se găsească în sol o serie de microelemente (mangan, bor, cupru etc. care au rol important
în complexul nutritiv.
Azotul are un rol deosebit in creşterea si fructificarea tomatelor prin aceea că este
constituientul de bază al tuturor proteinelor care intră în componenţa protoplasmei si a
meleculei proteice. Deficitul azotului este dăunător pentru tomate, determinând insuficienţa
hidraţilor de carbon pentru fructificare şi creştere optimă. Ca urmare, plantele sunt lipsite de
vigoare, formează fructe mici şi slab calitativ, scade rezistenţa plantelor la boli. Excesul de
azot prezintă un effect negativ asupra tomatelor, determinând o creştere luxuriantă în
defavoarea fructificării si precocităţii. La aceasta se adaugă creşterea cheltuielilor pentru
conducerea plantelor ca urmare a ramificării excesive. Conţinutul optim al frunzelor în azot,
corespunzator unei bune aprovizionări este de 0,3-0,4% (Krejbill si Krauss) – citati de
Laumennier, 1962). Un conţinut mai mare duce la scăderea fructificării , iar la peste 0,5%
chiar la avortarea florilor. În astfel de condiţii se remarcă şi o influenţă negativă asupra
sistemului radicular (Anstett, 1968).
Fosforul are un rol regulator al proceselor respiratorii şi de stimulent pentru
absorbţia elementelor minerale, influenţează evident procesul de fructificare ca şi
precocitatea tomatelor. În cazul insuficienţei, fosforul determină colorarea frunzelor în verde
închis, mat, cu nuanţe violacee, în special în zona nervurilor. De asemenea, se remarcă o
întârziere a înfloririi şi fructificarii.
Excesul de fosfor poate determina reducerea asimilării zincului. Absorbţia fosforului
de către plantele de tomate este influenţată de către ceilalti factori de creştere: intensitatea
luminii, temperature mediului mediului de creştere precum si celelalte elemente minerale.
Astfel în condiţii de seră şi la intervalul 12-18 °C, absorbţia fosforului se reduce cu 50% la
fiecare scădere a temperaturii cu 2° C (Koot, 1978). În acest caz apar fenomene de carenţă
chiar dacă solul este aprovizionat, fapt ce poate fi constatat si la plantările timpurii. În
condiţiile unui pH cuprins între 6,0 – 6,5, fosforul este disponibil în cantitate mare. Absorbţia
fosforului prin frunze s-a dovedit a fi mai rapidă (Gapinski, 1966), dar la aplicarea sa
extraradiculară scade conţinutul rădăcinilor în fosfor (Kazuke, Tueva, 1966), apărând astfel o
serie de efecte negative.
Potasiul este considerat ca element cu rol primordial pentru formarea si transportul
hidraţilor de carbon şi acidului ascorbic. În acest fel potasiul joacă un rol esenţial asupra
calităţii fructelor, alături de magneziu. De asemenea, în prezenţa fosforului, potasiul
favorizează coacerea fructelor, iar un raport favorabil K/N contribuie la creşterea sistemului
9
radicular al plantelor de tomate. Eficienţa potasiulu şi uitilizarea sa de către plante este
condiţionată de intensitatea luminii. Carenţa potasiului se remarcă după petele brune care
apar pe marginea frunzelor începând cu cele bătrâne. În general frunzele au o culoare mai
deschisă iar la tulpină apare lemnificarea de timpuriu. Însuficienţa potasiului determină
pătarea fructelor în timpul maturizării, (Collin, 1966).
Calciul influenţează creşterea sistemului radicular şi a părţilor aeriene ale plantelor
de tomate. De asemenea, calciul are rol deosebit în îmbunătăţirea însuşirilor fizico-chimice
ale solului, mai cu seamă în reducerea acidităţii excesive a mediului de cultură. Carenţa de
calciu se remarcă prin stagnarea creşterii plantelor şi necrozarea ţesuturilor tinere iar pe
frunze apar pete clorotice cafenii-albicioase. Calciul aflat în exces este de asemenea dăunător
pentru creşterea şi fructificarea tomatelor. În astfel de situaţii apare cloroza frunzelor tinere,
datorită imobilizării unor microelemente cum sunt fierul şi manganul. Antagonismul care
există între cationul de Ca şi cei de Mg, K si Na poate determina o serie de dereglări în
creşterea plantelor de tomate, mai cu seamă dacă se folosesc doze excesive de fertilizanţi.
Magneziul este considerat ca având o însemnătate deosebită pentru cultura tomatelor.
Insuficienţa sau lipsa acestui element influenţează negativ calitatea fructelor, rezistenţa la
transport si păstrare (Winsor s.a 1961). Fenomenul de carenţă magneziană se manifestă prin
clorozarea frunzelor în zona nervurilor, cu începere de la bază. Pentru tomate se consideră că,
la o aprovizionare bună, frunzele trebuie sa contină 0,4% (la un conţinut de sub 0,25% apar
tulburări) iar solul 25mg/100g sol (Will, 1967).
Asigurarea culturilor de tomate cu elemente minerale constituie una dintre cele mai
importante verigi ale tehnologiei. În acest caz trebuie să se pornească totdeauna de la
necesarul de elemente minerale pentru o anumită producţie planificată, având în vedere
consumul specific în funcţie de fenofaza de creştere. Astfel, unele cercetări au precizat că
pentru o tonă de fructe plantele de tomate au nevoie de : 2,75 kg N; 3,6 kg K2O si 0,75 Kg
P2O5 (Anstett, 1968).
În general, aplicarea fertilizanţilor cu fosfor si potasiu se face integral înainte de
plantare iar cei cu azot în mod fracţionat : 25% la plantare iar restul în trei reprize, în cursul
perioadei de vegetaţie. Cercetările mai recente susţin însă că aplicarea şi a potasiului în mod
fracţionat în special în faza de fructificare, premergătoare maturizării, are un efect pozitiv
asupra productiei.

10
CAPITOLUL II
TEHNOLOGIA CULTURII

In vederea esalonarii productiei in tot cursul anului,tomatele se cultiva atat in camp

deschis,cat si in adaposturi,rasadnite si sere.
Bune premergatoare sunt lucerna,alte leguminoase,bostanoase,varzoase si altele.

2.1 CULTURA TIMPURIE IN CAMP

Se pregateste in zonele in sudul si sud-vcestul tarii,unde primaverile sunt timpurii,iar

brunele au o fregventa mai mica.
Terenul destinat culturii timpurii trebuie sa fie usor si permeabil,cu expozitie
sudica,ferit de vanturi puternice.Pregatirea acestuia se face din toamna,prin nivelarea de
intretinere apoi se administreaza 25-35t gunoi de grajd,300-400kg superfosfat si 100-150kg
sulfat de potasiu la ha.Dozele sunt orientative,ele putand fii modificate in functie de
fertilitatea solului.
Incorporarea ingrasamintelor se face odata cu aratura adanca la 25-28cm.Primavara
se aplica azotat de amoniu,150kg/ha,apoi se marunteste solul cu grapa sau cu cultivatorul.O
lucrare foarte importanta este erbicidarea,care se face de obicei cu Treflan 3,5l in 450l de apa
la ha.Dupa administrarea solutiei se executa incorporarea in sol,cu grapa cu discuri,la 12-
15cm adancime.Urmeaza modelarea in brazde lungi,cu latimea la corodament de 94cm.

Producerea răsadurilor are loc in sere inmultitor si in solarii incalzite.Se seamana in a doa
jumatate a lunii februarie,prin inprastiere folosinduse 250g de samanta pentru producerea
rasadului necesar la 1ha de cultura.Dupa 7-8zile de la rasarure.se rapica in cuburi nutritive
sau in alte tipuri de ghivece.Se aplica toate lucrarile de intretinere necesare ( dirijarea
temperaturii,udat,aerisit,ingrasari,etc. ).Inpotriva caderilor rasadurilor se fac tratamente cu
Ortocid-50 sau Mycodifol on concentratie de 0,15%.Cu doua saptamani inainte de plantare,se
face calirea rasadurilor prin aerisiri puternice si in final descoperirea complecta a lor.

Plantarea in camp se executa in jurul datei de 20 aprilie,cate doua randuri pe brazda,la

distanta de 50/17-21cm,dupa care se uda.

11
Lucrarile de intretinere curente constau in:completarea golurilor, irigare, fertilizare,
afanarea solului,combaterea bolilor si daunatorilor.
Irigarea se executa cu atentie,aplicandu-se la inceput norme mai mici de udare (200-
250m cub/ha),pentru a nu raci solul. In continuare normele cresc (300-350m cub/ha ) si se
uda mai des.
Fertilizarea se face de 2 ori,la inceputul legarii fructelor cu 200kg superfosfat,100kg
azot de amoniu,50kg sulfat de potasiu la ha si in preajma coacerii fructelor cu 150kg
superfosfat, 150-200kg azotat de amoniu si 75kg sulfat de potasiu la ha.
Afanarea solului se executa de 3-4 ori macanizat sau manual.
Combaterea bolilor si daunatorilor se face cu regularitate.Inpotriva bolilor ca: mana,
alternarioza, bacterioza, se trateaza cu Oxiclorura de cupru-50 in concentratie de 0,5%,
Dithane M-45 in concentratie de 0,2%. Ortocid-50WP in concentratie de 0,3%. Daunatorii ca
gandacul din Colorado se combate se combate cu Sevin 50-0,15% sau Lindatox 3-40kg/ha;
musculita alba cu Ultracid 40-1% s.a.
Lucrari de intretinere speciale au drept scop dirijarea fructificarii si constau
in:copilit radical,carnit la3-4 inflorescente,precum si tratarea inflorescentelor in primaverile
racoroase cu:Tomaset,Duraset,Tomafix 10mg/l apa. De asemenea,pentru obtinerea de fructe
de calitate, la soiurile cu port inalt se face palisatul pa spalieri. In cazul pericolului de cadere
a brumelor tarzii de primavara se iau masuri de aparare prin producerea de fum cu ajutorul
brichetelor fumigene sau prin arderea gunoiului de grajd.

12
Recoltarea se face cand fructele au inceput sa se ingalbeneasca (pt. export ),in parga (pt.
transport la distante mari) sau la coacerea deplina (pt.consum imediat).Perioada de
recoltare,15-20 iunie pana la 1-15 august.Se obtine in medie 25-30t/ha.
Cultura de vara-toamna (prin rasad) are pondere cea mai mare in tara noastra,ea se
practica si in zonele cu primaveri mai tarzii,putand fi folosite si terenuri mijlocii ca
textura,dar fertile.
Pregatirea terenului incepe din toamna cu administrarea gunoiului de grajd 35-
40t/ha,superfosfat 400kg/ha,sulfat de potasiu 150kg/ha. Primavara se continua pregatirea
terenului ca si la tomate timpurii.
Pregatirea rasadului se face in solarii incalzite sau in rasadnite.Semanatul se
esaloneaza de la jumatatea lunii martie ( pentru culturile de vara ) pana la sfarsitul lunii
aprilie (pt. culturile de toamna). Necesarul de seminte pt.un ha.de cultura este de
250g.Rasadul se poate repica direct in strat de amestec sau se seamana mai rar si nu se mai
repica.Se aplica lucrari de ingrijire obisnuite.
Plantarea are loc,de asemenea,esalonat,de la inceputul lunii mai (cultura de vara)
pana la sfarsitul lunii mai (culturi de toamna).Schema de plantare obisnuita este de
90+50/20,5-22cm.Daca pamantul de pe radacini se scutura rasadul se mocirleste.
Lucrari de intretinere constau in completarea golurilor;irigarea cu norme mai mari
de udare decat in cultura timpurie (7-10 udari cu 350-400m cub/ha la o udare); fertilizarea de
2-3 ori folosind ingrasaminte chimice obisnuite sau Complex III 300-400kg/ha;combaterea
bolilor si daunatorilor ca si la tomate timpurii.In culturile de vara plantele se paliseaza pe
spalieri sau pe araci;cele de toamna pot fii lasate nepalisate.Copilitul se face partial,lasandu-
se 1-2 copili pe planta (2-3 tulpini);iar carnitul este necesar numai la culturile de toamna si se
executa cu 15 zile inainte de caderea brumelor.
Recoltarea fructelor are loc esalonat,de la 10-15 iulie pana la sfarsitul lunii
septembrie (culturi de vara) si de la 25-30 iulie pana in octombrie (culturi de toamna).Se
obtin productii de 40-50t/ha.

2.2. CULTURA PRIN SEMANAT DIRECT IN CAMP

Se practica in vederea industrializarii productiei.Prin folosirea unor soiuri

speciale.cu port strans si coacere simultana a froctelor,lucrarile se pot efectua in mare masura
mecanizat inclusiv recoltarea,cea ce reduce costil productiei.

13
 Se aleg terenuri usoare,afanate,neinburuieate si care nu formeaza crusta.Pregatirea
terenului se face ca si pentru celelalte culturi de tomate,cu deosebirea ca se aplica mai potine
ingrasaminte organice (30t/ha).Lucrarile de primavara trebuie sa asigure un pat germinativ
bine maruntit pentru asigurarea rasaririi plantelor in bune conditii.O lucrare importanta este
erbicidarea,care se face cu Paarlan 720-1,5l/ha in 400l apa,cu 6-8 zile inainte de semanare si
cu Paarlan 1,5l+Sencor 0,3kg in
400l apa/ha,atunci cand plantele au
2-3 frunze adevarate.Terenul se
modereaza in brazde late.
Semanatul se face
esalonat,in 2-3 etape la interval de
cca 20 de zile,din prima decada a
lunii aprilie pana in a 2-a decada a
lunii mai.Se seamana in benzi cate
doua randuri pe brazda la distanta de 40 cm intre ele,folosindu-se 1,3-1,5kg de samanta la ha.
Lucrari de ingrijire constau in rarit la distanta de 12-25cm,atunci cand plantele au 2-
3 frunze;prasit mecanic de 3-4 ori si manual de doua ori;irigare la inceput cu norme mai mici
( 250-300 m cub/ha ) iar in perioada de crestere masiva a fructelor cu norme mai mari (350-
400m cub/ha ).Cu doua saptamani inainte de recoltare nu se mai iriga.Se aplica 1-2 ingrasari
cu ingrasaminte chimice (150kg/ha sulfat de potasiu,120kg azotat de amoniu,250kg
superfosfat).Combaterea bolilor si a daunatorilor se face periodic,la inceput,in special contra
gandacului din Colorado si inpotriva bolilor cu Zineb 0,3%,Captan 0,2%.
Pentru coacerea uniforma a fructelor,in vederea recoltarii mecanizate se pot aplica
tratamente cu Ethrel sau se procedeaza la carnirea plantelor.
Recoltarea plantelor se recomanda sa se faca o singura data mecanizat,cand 75-80%
din fructe s-au copt,sau manual,in 2-3 etape,incepand din luna august.
Productiile variaza intre 50-80t/ha,in functie de soi si de tehnologia aplicata.

2.3 CULTURA TOMATELOR IN SERE

Dintre culturile practicate în sere, tomatele

ocupă primul loc. Datorită temperaturilor foarte

14
ridicate din timpul verii, cultura se realizează în două cicluri: ciclul I din ianuarie până la
sfârșitul lunii iunie și ciclul II din prima decadă a lunii iulie până la jumătatea lunii
decembrie.
Pregătirea serelor se face diferențiat pentru cele două cicluri de cultură, mai ales în
ceea ce privește modul de efectuare a dezinfecției solului.
Ordinea în care se efectuează lucrările de pregătire în ciclul I este următoarea:
evacuarea resturilor culturii precedente și stabilirea focarelor de boli și dăunători, mobilizarea
adâncă a solului la 28-30 cm cu MSS 1,4, frezarea solului la adâncimea de 15 cm, dezinfecția
chimică a solului cu sulfat de cupru 500-1000 kg/ha sau Nemagon 500 kg/ha, Di-trapex 500-
600 kg/ha, Dazomet 500-600 kg/ha, Bromură de metil, fertilizarea de bază cu îngrășăminte
chimice conform rezultatelor analizelor agrochimice, frezarea pentru încorporarea acestora și
modelarea terenului.
Dozele de îngrășăminte pentru fertilizarea de bază depind de gradul de fertilitate a
solului.
Pentru ciclul II se administrează îngrășăminte organice în sol (80-100 t/ha),
dezinfecția scheletului se realizează pe cale chimică, iar dezinfecția solului pe cale termică cu
aburi supraîncălziți.

Doze orientative de îngrășăminte pentru fertilizarea de bază la cultura tomatelor în sere

Tabel nr.5
Starea de Doze ori 14314b12o entative (s.a. kg/ha)
Ciclul de
aprovizionare a
cultură N P2O5 K2O MgO
solului
250 200-500 500 100-120
Scăzută
(80)* (200) (300) (60)
400
Moderată 100 (50) 100-150 50-100
Ciclul I (300)
100
Normală 0-100 300 0-50
(450)
Ridicată 0 0 0 0
Ciclul II Se reduc dozele cu 1/3
*Cifrele din paranteze reprezintă cantitățile maxime de substanțe nutritive care pot fi asigurate cu îngrășăminte minerale.

15
 Răsadurile se produc în sere înmulțitor, se seamănă pe strat sau direct în ghivece, în
decada a treia a lunii octombrie, folosind 200 - 250 g sămânță pentru un hectar de cultură.
După 8-12 zile, răsadurile se repică în cuburi nutritive cu latura de 10 cm, confecționate din
turbă roșie 34%, turbă neagră 33% și compost forestier 33%, sau în ghivece din plastic cu
volumul de 1 litru, folosind același amestec. Pentru ciclul II semănatul se face în prima
decadă a lunii iunie. Vârsta răsadului este de 30 - 35 zile.
Lucrările de îngrijire a răsadurilor constau în: dirijarea atentă a factorilor de
vegetație, dirijarea temperaturii în funcție de luminozitate, fiind cuprinsă între 20 și 220 C în
zilele senine și 16-180 C în cele noroase, iar noaptea 14-160 C; rărirea ghivecelor la 20 de zile
de la repicat; fertilizarea cu soluții de îngrășăminte complexe sau foliare; asigurarea
umidității, aerisirea periodică, tratamente cu Cycocel 0,1 % când plantele au 3-4 frunze
adevărate; combaterea bolilor și dăunătorilor. Pentru ciclul I folosirea iluminării suplimentare
permite reducerea timpului necesar pentru obținerea răsadurilor, dar este costisitoare.
Înființarea culturilor pentru ciclul I are loc în intervalul 1 ianuarie - 15 martie, în
funcție de posibilitățile asigurării energiei. Pentru ciclul II plantarea are loc în jurul datei de
15 iulie.
Schema dorită de plantare la hibrizii NiZ este de regulă 125 + 35 X 35 cm. Aceasta
înseamnă 35.000 pl/ha.
Printre rândurile de tomate se pot planta gulioare sau salată.
Lucrările de îngrijire se aplică la sol, se combat bolile și dăunătorii, se dirijează
factorii de vegetație și se fac lucrări speciale la plante. Solul se afânează manual cu furca sau
sapa, sau mecanic cu motoprășitoarea.
Mulcirea se execută cu paie de grâu sau de secară, după 50-60 zile de la plantare,
prin așternerea unui strat gros de 5-10 cm de paie pe intervalul pe care se circulă. Mulcirea se
poate executa și cu folie de polietilenă neagră în grosime de 0,05 mm. Tomatele mulcite cu
polietilenă neagră de 0,15 mm grosime au dat producție mai ridicată, cea timpurie fiind de 42
t/ha, iar cea totală de 96 t/ha, față de 53 t/ha la varianta martor.
Dirijare factorilor de vegetație se face cu multă atenție. Lumina se poate dirija mai
puțin. Se iau măsuri pentru menținerea curată a geamurilor. Din luna mai și până la începutul
lunii septembrie se iau măsuri de opacizare prin aplicarea lucrării de cretizare a geamurilor cu
soluții din humă sau șlam (de la fabricile de zahăr). Temperatura se dirijează cu ajutorul
instalației de încălzire astfel ca în primele zile după plantare să se mențină la 20-220 C, apoi
se reduce la 160 C în zilele senine.

16
 După plantare se va urmări menținerea nivelului de umiditate în aer de 67-70 %, iar
în sol de 70-75 % din I.U.A. Până la înflorire, în aer se va menține umiditatea relativă de 55-
60 %, iar în sol de 80-85 % din I.U.A. În perioada de fructificare, umiditatea în aer se va
ridica la 65-70 %, iar în sol se menține la 75-85 % din I.U.A. Irigarea se face prin aspersiune,
pe rigole (mai rar) sau prin picurare, în funcție de tipul de instalație cu care este dotată sera
respectivă.
La fertilizarea tomatelor în sere în cursul perioadei de vegetație se va ține seama de
consumul specific.

Consumul specific de elemente la culturile de tomate (kg/t)

Tabel nr.6
Tipul de cultură Producția kg/m2 N P K Ca Mg
Seră, ciclul I 8-10 3,09 0,64 0,64 2,19 0,63
Seră, ciclul II 5-7 4,00 0,39 5,23 3,30 0,48
Solar 5-7 5,00 0,47 5,73 4,16 0,63

După plantare se pune accent pe conținutul de fosfor și potasiu al solului din sere,
apoi cresc cerințele față de azot, iar în perioada recoltării intense se acordă atenție potasiului,
pentru asigurarea unei calități comerciale corespunzătoare.
O atenție deosebită se acordă aerisirii. Când plantele sunt mici, volumul de aer din
seră este suficient, la ciclul II fiind necesară ventilarea pentru reducerea temperaturii. La
început se aerisește numai în zilele însorite. Pe măsură ce plantele cresc se intensifică
aerisirea. O bună aerisire se realizează prin ventilație forțată și distribuire aerului prin
conducte perforate din folie de polietilenă. Prin aceste conducte se poate distribui și dioxid de
carbon în concentrație de 0,18% care contribuie la obținerea unui spor de producție de 18-
22%.
Combaterea bolilor și dăunătorilor se face cu multă atenție, prin tratamente mai
numeroase, folosind produsele menționate în tabelele de la tehnologia de cultură a tomatelor
în solarii.
Completarea golurilor se face în primele două săptămâni de la plantare, cu răsad din
rezerva de răsad, de bună calitate și din același hibrid.
Susținerea plantelor se face cu sfori legate cu un capăt de sârma spalierului, cu
celălalt de baza tulpinii plantei. Legătura se face mai larg, pentru a permite îngroșarea

17
tulpinii. Operația se execută după 15-20 zile de la plantare, când plantele sunt deja bine
înrădăcinate. Pe măsură ce plantele cresc, se palisează prin răsucirea pe sfoară.
Copilitul se face săptămânal și constă din suprimarea tuturor lăstarilor ce cresc la
subsoara frunzelor, când au 4-5 cm lungime.
Defolierea se începe înainte de intrarea în pârgă a fructelor din prima inflorescență și
se poate continua treptat până sub etajul de fructe din care se recoltează. Nu se vor elimina
mai mult de 3 frunze pe săptămână. În partea superioară a plantei se va conserva foliajul pe
80-100 cm.
Polenizarea suplimentară se realizează prin mișcarea plantelor prin ''baterea
sârmelor" cu un băț, prin folosirea vibratorului electric sau a atomizatorului.
Stimularea legării fructelor se face prin tratarea inflorescențelor cu Tomafix (0,03-
0,05 %), Tomato-set (0,5-1 %), Tostim 3 % sau 2,4 D în concentrație de 10 mg/l apă, prin
îmbăierea inflorescențelor sau pulverizarea acestora cu soluție. Influență pozitivă are și
tratarea plantelor cu Cycocel 0,1 % la 10-15 zile după plantare. În vederea sporirii producției
timpurii se poate aplica tratamentul cu Ethrel 250 ppm, prin stropire, când fructele din prima
inflorescență au diametrul de 2-2,5 cm.
Cizelarea fructelor este o lucrare ce trebuie extinsă și în serele din țara noastră.
Constă din îndepărtarea fructelor din inflorescențe, rămase mici. Efectuarea acestei lucrări va
duce la un plus de producție de 5-10% pe unitatea de suprafață.
Cârnitul plantelor se execută pentru ciclul I, după 8-12 inflorescențe, iar pentru
ciclul II după 4-8 inflorescențe. Se face cu circa 60 zile înainte de încheierea culturii, lăsând
1-2 frunze deasupra ultimei inflorescențe.
În serele înalte, dacă se realizează cicluri prelungite, se poate efectua coborârea
periodică a plantelor pe măsura defolierii, întinderea pe sol a tulpinii și ridicarea vârfului în
sus. Plantele pot avea 25-30 de inflorescențe și o lungime de 7-8 m. Acest sistem poate fi
întâlnit în Olanda.
Recoltarea tomatelor în ciclul I poate începe la sfârșitul lunii martie și chiar mai
târziu, în funcție de data plantării și durează până la sfârșitul lunii iunie.
Producția este în jur de 80-100 t/ha. În ciclul II recoltarea începe în ultima decadă a
lunii septembrie și se prelungește până la jumătatea lunii decembrie, realizându-se o
producție de 50-70 t/ha.
Recoltarea se face manual, la diferitele grade de maturare, în funcție de destinația
fructelor, la interval de 2-3 zile. După recoltare fructele se sortează, se calibrează și se
ambalează în lădițe de 6 kg.
18
 Pentru postmaturarea fructelor temperatura optimă este de 22-270 C. Postmaturarea
fructelor verzi se întrerupe la 100 C. Fructele din ultimele recoltări pot fi supuse
postmaturării. Tomatele în pârgă pot fi păstrate la 7,50 C circa 7 zile. Fructele care provin de
la hibrizii deținători ai genei ''long shelf life", de păstrare îndelungată, se pot păstra între 30 și
90 de zile.

2.4. TEHNOLOGIA DE CULTURĂ A TOMATELOR ÎN SOLARII

Tomatele reprezintă principalele culturi din solarii, ținând seama de importanța

deosebită a acestora.
Se pot practica două sisteme: ciclul scurt, care ține de la 20 martie - 5 aprilie, până la
15 - 20 iulie și ciclul lung care se înființează la aceeași dată cu ciclul scurt, dar desființarea
culturii se face în jur de 15 - 20 septembrie. Ciclul scurt se practică în special în sudul și
vestul țării, folosind cei mai timpurii hibrizi.

19
 Pregătirea terenului se începe din toamnă cu defrișarea culturii anterioare. Se strâng
și se scot din solar toate resturile vegetale, spalierul, etc.
Fertilizarea de bază se face cu 50 - 70 t/ha gunoi de grajd descompus, aplicat o dată
la 2 - 3 ani.
Programul de fertilizare al tomatelor ar trebui să se bazeze pe analiza solului ! Nu
costă prea mult; aceste costuri vor fi recuperate înzecit datorită aplicării mult mai exacte a
fertilizatorilor (costuri mai mici) și implicit a producțiilor mult mai satisfăcătoare. În general,
puteți lua în considerare următoarele cantități de îngrășăminte necesare într-un sol cu un nivel
scăzut de fertilizare, la o producție estimată de 60 tone/ha: 192 kg/ha azot (N), 180 kg/ha
fosfor (P) și 400 kg/ha potasiu (K) ca ingredienți activi. Aceasta înseamnă aplicarea a 570 kg
cu 34 % azotat de amoniu, 900 kg cu 20 % super-fosfat și 800 kg cu 50 % sulfat de potasiu la
hectar. Gunoiul de grajd, ¾ din cantitatea totală de fosfor și jumătate din cantitatea de potasiu
trebuie aplicată ca fertilizare de bază. Restul trebuie aplicată ca fertilizare starter și apoi
eșalonat. 1/3 din cantitatea de azot trebuie aplicată ca fertilizare starter, iar restul eșalonat, de
3 - 4 ori de-a lungul perioadei de creștere.
Efectuând analizele la sol, beneficiați de programul detaliat pentru fertilizare,
necesar solului Dvs.
Mobilizarea adâncă a solului la 28 - 30 cm se face cu MSS 1,4, cu plugul cultivator
de vie (PCV - 1,2) fără cormană sau prin săpare la cazma, pe suprafețele mai mici. O dată la 3
- 4 ani este bine să se facă subsolajul la adâncimea de 40 - 50 cm.
În eventualitatea folosirii solarului cu salată, spanac sau ceapă verde se continuă cu
mărunțirea terenului, modelarea în straturi înălțate și înființarea acestor culturi.
În timpul iernii se execută reparații la scheletul solarului, se înlocuiesc sârmele lipsă,
se întind cele rămase.
Primăvara cât mai devreme posibil, în funcție de condițiile climatice concrete, se va
face acoperirea solarului cu folie de polietilenă, asigurând o bună etanșeizare. Solul se
mărunțește cu freza și se dezinfectează cu 30 kg/ha Lindatox 3 sau Galithion 20 - 25 kg/ha.
Cu 6 - 8 zile înainte de plantare, terenul se erbicidează cu 6 l/ha Galex 500 EC sau Treflan 4 -
6 l/ha, în 450 - 500 l apă/ha. Treflanul se încorporează în sol la adâncimea de 8 - 10 cm.
Terenul se modelează în straturi înălțate cu lățimea la coronament de 94 cm sau în
biloane echidistante la 70 cm.
Răsadurile se produc în sere înmulțitor, în răsadnițe calde sau în sere încălzite,
acoperite cu plastic. Ținând seama de data plantării și de vârsta răsadului în jur de 50 - 60
zile, semănatul se începe din a treia decadă a lunii ianuarie. Se seamănă în lădițe sau pe strat
20
nutritiv, folosind circa 250 gr sămânță pentru 1 ha. Răsadurile se repică în ghivece din plastic
de 8 cm sau cuburi nutritive de 7x7x7 cm, la apariția primei frunze adevărate. Se aplică
lucrări obișnuite de îngrijire. Tratamentul cu Cycocel 0,1 % previne alungirea răsadurilor. O
atenție deosebită trebuie acordată călirii răsadurilor, cu 10 - 12 zile înainte de plantare, ținând
seama că în solar temperaturile sunt mai reduse.
Înainte de plantare răsadul se udă bine, se tratează cu Mycodifol 0,2 % sau
oxiclorură de cupru 0,5 % și cu Decis 0,05 %.
Plantarea se face între 20 și 25 martie în zonele mai sudice și până pe 5 aprilie în
zonele mai nordice, când în sol se menține constantă temperatura de 10 - 120 C.
Plantarea se face manual, cu 1 - 2 cm mai adânc. Distanțele de plantare sunt 70-80
cm între rânduri și 30 cm pe rând la ciclul scurt; 35 cm pe rând la ciclul prelungit.
După plantare răsadul se udă local cu 0,5 - 1 l apă la fiecare plantă, pentru a nu răci
solul.
Lucrările de îngrijire prezintă o complexitate mai mare decât în câmp.
Completarea golurilor se face în primele 10 zile de la plantare cu răsad din același
hibrid, păstrat în acest scop, pentru a realiza o cultură încheiată.
Solul se menține afânat și curat de buruieni prin prașile repetate, aplicate manual sau
mecanice (la începutul culturii). Primul prășit manual se face la 10 - 12 zile de la plantare.
Următoarele prașile se repetă la interval de 10 - 15 zile, în funcție de nevoie.
Fertilizarea fazială se face în două etape: la legarea fructelor în prima inflorescență și
la a doua inflorescență. La tomatele cultivate în ciclul scurt se aplică o fertilizare cu 300
kg/ha azotat de amoniu la legarea fructelor din etajul al treilea, care se repetă la legarea celei
de a cincea inflorescență, dar la ciclul prelungit.
Tomatele cultivate în solar se irigă diferențiat, în jur de 10 - 12 udări pentru ciclul
scurt și 14 - 16 udări pentru ciclul prelungit. La început normele de udare sunt mai mici (200
- 250 m3/ha pentru a nu răci solul), iar pe măsură ce vremea se încălzește și plantele cresc,
normele se măresc la 350 - 400 m3/ha. Norma de irigare este cuprinsă între 4.000 și 5.500
m3/ha. Irigarea se face pe rigole, dar rezultate mult mai bune se obțin prin folosirea irigării
prin picurare, care asigură o distribuție mai uniformă a apei de udare și reduce cu 25 - 40 %
norma totală de irigare. Irigarea prin picurare poate fi folosită și la aplicarea îngrășămintelor.
Plafonul minim de umiditate din sol este de 65 - 70 % din IUA.
Combaterea bolilor și dăunătorilor se realizează prin aplicarea corectă și la timp a
măsurilor de igienă culturală și prin tratamente fitosanitare cu substanțe chimice (vezi tabele
anexate).
21
 Susținerea plantelor se face la circa 20 zile de la plantare, pe spalier cu o singură
sârmă la ciclul scurt sau cu cu sfori mai lungi, susținute de sârme fixate pe scheletul solarului,
la ciclul prelungit.
Săptămânal se face copilitul radical când copilii au maxim 5 cm lungime. La ciclul
scurt cârnitul se face după 3 - 4 inflorescențe iar la cel prelungit după 7 - 8 inflorescențe.
Defolierea se face repetat, prima imediat după prinderea răsadurilor îndepărtând 1 -
2 frunze de bază. Pe măsură ce frunzele de la bază se îngălbenesc, acestea se îndepărtează.
Prin tratarea plantelor cu procaină 1 - 2 ppm, la 10 zile după plantare, apoi
săptămânal până la 6 iulie, s-au obținut sporuri de producție de 21 - 46 % la cea timpurie și
13 - 30 % la producția totală.
În condiții de nebulozitate și temperaturi scăzute se iau măsuri pentru stimularea
polenizării, a legării și creșterii fructelor. Se folosește Tostim - 3,3 %, Atonic LC - 1: 4000 la
20 de zile de la plantare, Noseed 0,1 % sau Tomafix LC - 0,09 %. Inflorescențele se tratează
prin îmbăiere sau pulverizare, când 2 - 4 flori sunt deschise. Lucrarea se repetă la 4 - 5 zile. În
mod obișnuit se stimulează primele două inflorescențe și numai în situații speciale cea de-a
III-a.
Pentru a grăbi coacerea fructelor și creșterea producției timpurii se fac tratamente cu
Ethrel sau Romthrel, în concentrație de 250 ppm, când fructele din prima inflorescență au
diametrul de 2,5 cm.
Dirijarea factorilor de mediu, în special temperatura și umiditatea se realizează prin
aerisire. La început aerisirea se realizează prin deschiderea ușilor de la capetele solariilor, iar
în zilele mai călduroase aerisirea se realizează și prin zona de mijloc a solariilor prin
ridicarea, la început, apoi prin înlăturarea completă a foliei pe o lungime de 6 - 8 m.
Recoltarea tomatelor din ciclul scurt în zonele foarte favorabile începe în jurul datei
de 20 mai, iar în cele mai puțin favorabile în jur de 5 - 10 iunie.
Pentru consumul intern fructele se recoltează când nuanța roșie cuprinde 1/3 din
fruct, iar pentru export când această nuanță apare numai în zona din vârful fructului.
Recoltarea se face manual, zilnic sau la 2 - 3 zile, se continuă pentru ciclul I până în decada a
treia a lunii iulie, iar pentru ciclul prelungit până în septembrie.

22
 BIBLIOGRAFIE

1. Apahidean Al. S., Maria Apahidean – Legumiculturǎ specialǎ, Editura

Academicpres, 2001.
2. Buzescu D. – Metoda de irigare, factor important pentru realizarea echilibrului
hidric în cultura legumelor. Hortinform, nr.3/20, 1994.
3. Ciofu Ruxandra şi col.- Tratat de legumiculturǎ, Editura Ceres, 2004
4. Popescu V. şi col. – Producerea materialului sǎditor pentru legumiculturǎ, pomi,
şi viţǎ de vie. Editura M.A.S.T., 2001.
5. Popescu V., Atanasiu N. – Legumiculturǎ, vol.3, Editura Ceres, 2001
6. Ruxandra Ciofu, Nistor Stan, Victor Popescu, Pelaghia Chilom, Silviu
Apahidean, Arsenie Horgos, Viorel Berar, Fritz Laurer, Karl Fritz Laurer, Nicolae
Atanasiu - Tratat de legumicultura, Editura Ceres, 2003,pag. 603-645.

23