Cunoaşterea la sfântul Toma

Precizare: Sfântul Toma va intra la început cu cărţile următoare: Metafizica,

Summa Theologiae şi Sfânta Scriptură.

Discipolii îl aşteaptă pe sfântul Toma, nerăbdători şi discută între ei asupra celor ce

vor trebui să fie dezbătute. Sfântul Toma intră, iar discipolii fac linişte.
T.: Laudetur Jesus Christus!
D.: In aeternum! Amen.
T.: Oremus: In nomine Patris, …, (pronunţă rar şi cu voce puternică), apoi se
întoarce către discipoli şi le spune: Sedeatis! (sfântul Toma continuă):
– Mi-am propus ca pentru întâlnirea de azi să încerc a vă ajuta în problemele care
v-au dat bătăi de cap în studiul vostru personal din această săptămână şi să readuc
odată cu rezolvarea lor şi seninătatea pe chipurile voastre. Aşadar, să începem
navigarea pe tărâmul metafizicii aristotelice.
D.: Magister, cum putem explica procesul cunoaşterii?
T.: Cunoaşterea întotdeauna porneşte de la cercetarea lumii sensibile. La începutul
contactului cu lumea obiectelor sensibile, omul dobândeşte o cunoaştere sensibilă
realizată prin simţurile externe. Aceste simţuri extrag formele sensibile ale obiectelor,
într-o manieră imaterială. Astfel, cunoaşterea nu se prezintă ca un dat, ci este o
realizare. Pentru a înţelege mai bine vă dau următorul exemplu:
Atunci când priviţi vara copacul din faţa cabanei, văzul, unul din simţurile
exterioare, ia forma sensibilă în mod imaterial şi intelectul o păstrează în fantezie.
Astfel, avem două feluri de a fi ale copacului: fiinţa reală şi fiinţa cogniţională. Primul
fel de a fi este subzistent în sine, în lumea reală, iar cel de-al doilea e prezent doar în
subiectul cunoscător, în speţă, tu, Petrus!
D.: Magister, prin ce proces intelectul dobândeşte cunoaşterea lucrurilor sensibile?
T.: Această operaţie se numeşte abstracţie. Este specifică doar cunoaşterii fiinţei
umane, spre deosebire de cea a animalelor care se rezumă la nivelul senzitiv.
Intelectul abstrage forma substanţială a materiei vii şi o depozitează în imaginaţie. În
privinţa intelectului, le este o facultate cu două puteri: activă şi pasivă sau receptivă.
Prin urmare, intelectul activ îndeplineşte funcţia agentului care din datele particulare
extrage ideile universale, fiind apoi păstrate de intelectul receptiv. Astfel, în momentul
vederii unui copac, intelectul cunoaşte în mod direct ideea universală, urmând ca apoi
în mod indirect să se întoarcă asupra particularului şi prin reflecţie să obţină
cunoaşterea sa.
D.: Dar animalele îşi recunosc stăpânul. Asta înseamnă că ele gândesc?
T.: Intelectul este o capacitate care nu e împărtăşită de alte animale decât de fiinţele
umane. Cu siguranţă că un câine când îşi vede stăpânul luând lesa din cui crede că e
pe cale să iasă la o plimbare şi exprimă gândul într-o manieră limpede, sărind,
îndreptându-se spre uşă şi zgârâind-o cu laba. Fără îndoială că există anumite gânduri
– despre istorie, poezie, matematică, teologie, de exemplu – care sunt peste
capacitatea animalelor lipsite de grai, însă nu putem afirma despre capacitatea de a
gândi că este specifică doar fiinţelor umane. De fapt, animalele au capacitatea de a
gândi diferite feluri de gânduri. Evident, multe animale împărtăşesc cu fiinţele umane
capacitatea percepţiei senzoriale şi pentru că obişnuiesc să caute lucruri care nu se află
momentan în zona lor de percepţie, au de asemenea noţiunea a ceea ce este absent. Ele
pot deosebi între proprietăţile senzoriale şi pot obţine plăcere sau durere din acestea,
ceea ce nu epuizează puterea lor discriminatorie. Astfel, un miel fuge când vede
apropiindu-se un lup nu pentru că nu-i place culoarea sau forma, ci pentru că e
duşmanul său natural. De asemenea, păsările adună fire de paie nu pentru că acestea le
satisfac simţurile, ci pentru că au nevoie de ele la construcţia cuiburilor. Ca atare,
animalul trebuie să perceapă lucruri pe care nici un simţ exterior nu le percepe.
Această putere de a înţelege idei ce nu sunt date numai de simţuri se numeşte vis
aestimativa. Astfel de idei sunt înnăscute în animale, dar dobândite de om prin
asociere şi vis aestimativa poate fi numită corect instinct. Pe lângă această înţelegere
instinctivă a ceea ce este periculos sau util, ele au şi memorie, însă diferită de cea
omenească: în vreme ce atât oamenii, cât şi animalele îşi aduc aminte lucruri, numai
oamenii pot încerca să şi le amintească ori să facă eforturi de a şi le aduce în gând.
Aşadar, animalele au memoria, nu însă şi reminiscentia.
D.: Magister, cum pot cunoaşte un dragon? (toţi râd.)
T.: Ovidius, dragonul este produsul imaginaţiei omului. După câte lucruri ţi-am
spus ar fi trebuit să-ţi dai seama că procesul cunoaşterii e mereu îndreptat spre ceva,
spre un obiect ce aparţine lumii reale; fiinţa unui lucru nu este produsul unui subiect,
ci aparţine lumii materiale. Astfel, cunoaşterea e mereu obiectivă şi intenţională. Spre
exemplu, că tot ai vorbit despre dragoni, aceştia au fiinţă cogniţională şi nu reală.
Bine! (Se uită la ceas.) Ajunge pe ziua de azi, acum trebuie să merg să mă rog oficiul
divin!
Un discipol ce stătea încruntat, întreabă în grabă:
D.: Magister! O ultimă întrebare!
T.: Da, Josephus! Dar repede că mă grăbesc! (în timp ce îşi strânge cărţile.)
D.: Care e criteriul dobândiri unei cunoaşteri adevărate?
T.: Simpliciter: veritas est adaequatio rei et intellectus! (sfântul Toma grăbit pleacă
din scenă).