Autor

Conferenţiar Universitar Dr. Felicia Marc, medic primar interne – Facultatea de

Medicină şi Farmacie Oradea, Catedra Medicală I

Coautori:
- Conferenţiar Universitar Dr. Luiza Demian,
medic primar interne, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice –
Facultatea de Medicină şi Farmacie Oradea, Catedra Medicală I
- Asistent Universitar Dr. Adriana Onaca,
medic specialist medicină generală, medicină internă, diabet, nutriţie şi boli
metabolice –
Facultatea de Medicină şi Farmacie Oradea, Catedra Medicală I
- Asistent Universitar Dr. Dorina Maria Fărcaş,
medic primar balneofizioterapie –
Facultatea de Medicină şi Farmacie Oradea, Catedra de
balneofiziokinetoterapie, neurologie si psihiatrie
- Preparator Universitar Dr. Aniţa Modi,
medic specialist medicină internă –
Facultatea de Medicină şi Farmacie Oradea, Catedra Medicală I

NURSING CLINIC
note de curs pentru Colegiul de asistenţi medicali

Editura Universităţii din Oradea

2010
 NURSING CLINIC

BIBLIOTECA NAŢIONALĂ
A CIP nr. 02172/ 09.02.2010
ROMÂNIEI

EDITURA  Universităţii din Oradea

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Nursing clinic: note de curs pentru Colegiul de asistenţi medicali /
Felicia Marc (coord.), Luiza Demian, Dorina Maria Farcaş, ... - Oradea :
Editura Universităţii din Oradea, 2010
     Bibliogr.
     ISBN 978-606-10-0024-1

I. Marc, Felicia
II. Demian, Luiza Despina
III. Farcaş, Dorina Maria
614.253.5

Editura Universitatii din Oradea este acreditata de CNCSIS, cod 149.

Referenţi:
Conf. Dr. Ovidiu Burta
Conf. Dr. Gabriel Bako

2
 NURSING CLINIC

MOTO:

,,Să nu fii niciodată plictisită, să ai atât de multe de făcut şi să ai atât de

puţin timp. Să porţi o responsabilitate foarte mare şi foarte puţină brutalitate.
Să intri în vieţile oamenilor şi să faci o diferenţă.
Vei vedea oamenii în starea lor cea mai proastă şi în starea lor cea mai
bună.
Nu vei înceta să fii uluită de capacitatea oamenilor de a iubi, îndura şi
curajul lor.
Vei vedea viaţa începând… şi sfârşind. Vei plânge mult, vei râde mult.
Vei experimenta victorii triumfătoare şi eşecuri devastatoare.
Vei şti ce înseamnă să fii uman.
Eşti conştiinţa celui lipsit de conştiinţă, dorinţa de a trăi pentru cel ce a
gândit la suicid, pentru cel căruia i-a fost amputat piciorul, pentru cel care a orbit,
mijlocul de formaţie pentru copii (pentru) cunoştinţele şi încrederea pentru tânăra
mamă, ”vocea celor prea slabi pentru a se exprima”.

,,Virginia Henderson”

3
 NURSING CLINIC

CUPRINS

1. CADRUL CONCEPTUAL AL INGRIJIRILOR 9

2. ASISTENTA MEDICALĂ. NURSA (Dr. Dorina Maria Fărcaş) 13
3. NEVOILE FUNDAMENTALE ALE FIINŢEI UMANE
(Dr. Felicia Marc) 21
4. PROCESUL DE ÎNGRIJIRE ( Dr. Luiza Demian) 33
5. EDUCATIA PENTRU SANATATE
( Dr. Felicia Marc, Dr. Dorina Maria Fărcaş) 42
6. LOCUL DE MUNCĂ AL ASISTENTEI MEDICALE
GENERALISTE (Dr. Felicia Marc) 47
7. INSTRUMENTE (Dr. Felicia Marc, Dr. Dorina Maria Fărcaş) 70
8. SUPRAVEGHEREA BOLNAVULUI ( Dr. Felicia Marc) 84
9. RECOLTAREA PRODUSELOR BIOLOGICE SI FIZIOLOGICE
(Dr. Felicia Marc) 117
10. PARTICIPAREA LA EXAMENUL MEDICAL (VIZITA)
(Dr. Felicia Marc) 130
11. EFECTUAREA DE SONDAJE, SPĂLĂTURI ŞI CLISME
( Dr. Felicia Marc) 132
12. PARTICIPAREA LA PUNCŢII ( Dr. Felicia Marc) 148
13. ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN PREGĂTIREA ŞI
ASISTAREA EXPLORĂRILOR PARACLINICE
( Dr. Adriana Onaca) 159
14. ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI (Dr. Luiza Demian) 178
15. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
(Dr. Felicia Marc, Dr. Aniţa Modi) 187
16. ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR VÂRSTNICI (Dr. Aniţa Modi) 232
17. ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR LA DOMICILIU (Dr.Aniţa Modi) 235
BIBLIOGRAFIE 239

4
 NURSING CLINIC

DEFINIŢIA ROLULUI NURSEI –Virginia Henderson

,,Să ajute individul, fie acesta bolnav sau sănătos;
Să îşi afle calea spre sănătate sau recuperare;
Să ajuţi individul fie bolnav, fie sănătos ;
Să îşi folosească acţiunile pentru a promova sănătatea sau recuperarea, cu
condiţia să aibă tăria, voinţa sau cunoaşterea necesară pentru a o face şi să
acţioneze în aşa fel încât acesta să îşi poarte de grijă singur cel mai curând posibil”.

NURSING - DEFINITIA OMS (Organizatia Mondială a Sănătăţii):

Nursingul este o parte integrantă a sistemului de îngrijire a sănătăţii,
cuprinzând:
- promovarea sănătăţii
- prevenirea bolii
- îngrijirea persoanelor bolnave (fizic, mental, psihic, handicapaţi), de toate
vârstele, în toate unităţile sanitare, aşezările comunitare şi în toate formele de
asistenţă socială.

DEFINITIA NURSINGULUI COMUNITAR (North American

Association):
- este nu numai o sinteză a practicii de nursing şi a educării în domeniul
sănătăţii, ci are scopul de a menţine şi stimula sănătatea populaţiei.
- îngrijirile au caracter continuu; îngrijirea este orientată asupra individului,
familiei sau grupului, vizând sănătatea întregii populaţii a zonei respective.
- nursa aplică diverse metode pentru a menţine şi stimula sănătatea,
coordonează activitatea în acest domeniu şi stimulează continuitatea.

5
 NURSING CLINIC

ISTORIA NURSING-ULUI

Florence Nightingale (1820-1910)

- teoriile sale se bazează pe conceptul de mediu înconjurător; elaborează
conceptul de îngrijiri - pacientul fiind în centrul preocupărilor;
Virginia Henderson (1897-1996)
- dă definiţia nursingului; conceptul său este despre cele 14 nevoi ale
omului, ca bază a îngrijirilor.
Myra Levine (n.1920)
- conceptul său se bazează pe conservarea energiei, a integrităţii structurale,
psihice şi sociale a pacientului
Betty Neuman
- teoria sa se bazează pe conceptul de stres.
Sora Callista Roy (n.1939)
- nursingul trebuie centrat pe individ şi sistemul său adaptativ.
Jean Watson (n.1940)
- autorul identifică 10 factori care influentează structura şi înţelegerea
nursingului ca ştiinţă a îngrijirii.
Virginia Henderson a fost descrisă ca fiind prima doamnă a nursingului.
Scriitoare, cercetătoare şi vizionară, este considerată de mulţi cea mai importantă
figură a nursingului secolului XX.
Născută în Kansass City, Missoury în 30 noiembrie, 1897, a cincilea dintre
cei opt copii ai lui Daniel B. şi ai lui Lucy Minor (Abbot) Henderson, tatăl său a
fost un reprezentant al Indienilor Americani, iar mama ei provenea din statul
Virginia, în care Virginia Henderson s-a întors pentru a urma şcoala primară. A
urmat cursurile Şcolii Militare de Nursing, în 1921, pe cele ale Colegiului
Profesorilor la Universitatea Columbia, unde a absolvit în 1934, iar din 1934 până
în 1948 a predate cursuri de nursing la aceeaşi universitate. În 1953 s-a alăturat

6
 NURSING CLINIC

Şcolii de Nursing Yale, al cărei decan, Annie Warburton Godrich i-a fost mentor în
primii ani de activitate profesională. Aceşti ani petrecuţi la Yale au fost unii de
maximă productivitate.
Virginia Henderson s-a folosit de titlul de profesor emerit pentru a servi ca
şi consultant de nursing pentru întreaga lume. Consiliul Internaţional al Asistenţilor
Medicali a recunoscut că aparţine lumii în iunie 1985, când i-a fost înmânat primul
Premiu Christianne Reimann, admiţând că ideile ei au trecut dincolo de graniţele
naţionale. Într-adevăr anii care au urmat i-au adus multe onoruri, (doctor onorific)
şi a fost solicitată să ţină cursuri la Colegiul Britanic Regal de Asistente Medicale,
la Sorbona şi la Asociatia Japoneză de Nursing.
Întreaga ei activitate a culminat cu publicarea mai multor ediţii a volumului
Basic Principles of Nursing În 1960 şi 1969, şi The Nature of Nursing în 1966 şi
1991.
Virginia Henderson a definit nursingul ca “un ajutor dat individului pentru
a-şi câştiga independenţa legată de efectuarea activităţilor care contribuie la
sănătatea şi recuperarea lui”. Ea a împărţit activităţile de nursing în 14 componente
bazate pe nevoile umane:
- fiziologice ( 1-10) +14
1. A respira şi a avea o bună circulaţie
2. A bea şi a mânca
3. A elimina
4. A se mişca şi a avea o bună postură
5. A dormi şi a se odihni
6. A se îmbrăca şi a se dezbrăca
7. A-şi menţine temperatura corpului în limite normale
8. A fi curat, îngrijit, de a-și proteja tegumentele şi mucoasele
9. A evita pericolele
10. A comunica
14. A învăţa cum să-şi păstreze sănătatea

7
 NURSING CLINIC

- spirituale
11. A acţiona conform propriilor convingeri şi valori de a practica religia
- sociologice 12+13
12. A fi preocupat în vederea realizării
13. A se recrea
- psihologice.
A descris rolul asistentei medicale ca fiind substitutiv (înlocuind persoana),
suplimentar (ajutând individul), şi complementar (lucrând cu individul). Toate
acestea cu scopul de a ajuta individul/pacientul să se descurce, pe cât posibil
singur.
Începând din 1960 Virginia Handerson a dat nursingului o varietate de
definiţii în cadrul cărora funcţia principală o are asistenta. Una dintre acestea,
clasică, este: “asistenta face pentru alţii, ceea ce ar face aceştia, dacă ar avea
puterea, dorinţa şi cunoştintele necesare”; asistenta trebuie să-l facă pe pacient să
devină independent de ea cât de repede posibil.

8
 NURSING CLINIC

1. CADRUL CONCEPTUAL AL INGRIJIRILOR

Pentru o mai bună înţelegere a activităţii noastre în procesul de îngrijire,

trebuie să avem în vedere factorii care au determinat şi influenţat
profesiunea.
Individul bolnav sau sănătos este văzut ca un tot complet prezentând 14
nevoi fundamentale pe care asistenta trebuie să le satisfacă.
Scopul îngrijirilor este de păstrare sau restabilire a sănătăţii, respectiv a
independenţei individului în satisfacerea acestor nevoi.
Rolul AMG (asistentei medicale generaliste) este de suplinire a ceea ce
persoana îngrijită nu poate să facă singură.
Componentele esenţiale ale uni model conceptual:
1) postulatele
2) valorile
3) elementele
- Scopul profesiei
- Felul activităţii (beneficiul)
- Rolul activităţii
- Dificultăţi înlocuite de pacienţi - SURSA DE DIFICULTATE
- Toate intervenţiile acordate
- Consecinţele
CADRUL CONCEPTUAL:
- este o dimensiune de bază esenţială care ne permite să aplicăm ”filozofia
noastră privind îngrijirile”.
BOALA ŞI SĂNĂTATEA
SĂNĂTATEA: - este echilibrul BIOPSIHOSOCIAL
BOALA: - reprezintă un dezechilibru al uneia sau a tuturor elementelor
BIOPSIHOSOCIALE
9
 NURSING CLINIC

A trata ~ se realizează prin păstrarea şi întreţinerea sănătăţii, a vieţii şi

reprezintă o activitate independentă având limite impuse de boală.
1) POSTULATELE
- sunt suportul teoretic şi ştiinţific al modelului conceptual
- sunt enunţuri pentru susţinerea altor enunţuri – ele sunt recunoscute şi
acceptate (nu trebuie demonstrate)
Postulatele pe care se bazează modelului Virginei Henderson:
1. orice fiinţă tinde spre independenţă şi o doreşte
2. individul formeză un tot unitar caracterizat prin nevoi fundamentale
3. când una dintre nevoi rămâne nesatisfăcută individul nu este „complet”,
„întreg”, „independent”.
2) VALORI SAU CREDINŢE (sunt în număr de 3):
a) asistenta posedă funcţii care sunt proprii
b) când asistenta preia din rolul medicului, ea cedează o parte din sarcinile
ei unei alte persoane necalificate
c) societatea aşteaptă servicii de înaltă calitate din partea asistentelor pe care
nu pot să le primească de la nici un alt personal.
3) ELEMENTELE
a) scopul profesiei:
- să ajute pacientul să îşi conserve sau să îşi restabilească independenţa
- să favorizeze vindecarea
- să asiste muribundul spre un sfârşit demn
b) obiectivele sau beneficiarul:
- fiind persoana sau grupul de persoane spre care se îndreaptă îngrijirile;
c) rolul profesiei:
- se desemnează rolul social pe care-l au membrii echipei profesionale,
acesta fiind de suplinire a dependenţei şi de suprimare a suferinţei;
d) sursele de dificultate cauzate de o lipsă de:
- voinţă

10
 NURSING CLINIC

- forţă
- cunoştinţe
e) intervenţiile aplicate persoanei:
- asistenta nu trebuie să piardă din vedere persoana în globalitatea sa,
acţionând pentru câştigarea independenţei acestuia;
f) consecinţele sau rezultatul obţinut:
- vindecat
- ameliorat
- staţionar
- agravat
- deces.
Orice activitate care se doreşte a fi profesională urmăreşte să se sprijine pe
baze ştiinţifice. Cu toată diversitatea teoriilor şi conceptelor despre îngrijiri, ele
toate au o anumită înţelegere privind persoana îngrijită, sănătatea şi îngrijirile
(nursingul).

1.Conceptul despre om
- omul este o fiinţă unică, având nevoi biologice, psihologice, sociale şi
culturale
- omul este în continuă schimbare şi interacţiune cu mediul înconjurător,
fiind o fiinţă responsabilă, liberă şi capabilă de a se adapta.
- concepţia individului după Virginia Henderson: „individul este o entitate
bio-psiho-socială formând un TOT indivizibil; el are necesităţi
fundamentale, comune tuturor şi tinde spre autonomie în satisfacerea lor”.

2. Concepţii privind sănătatea

Definiţia OMS a sănătăţii:
- sănătatea este o stare de bine fizic, mental şi social, ce nu constă numai în
absenţa bolii sau a infirmităţii

11
 NURSING CLINIC

Alte definiţii:
- sănătatea este o stare de echilibru bio-psiho-social, cultural şi spiritual, de
autonomie şi independenţă; este o stare dinamică ce dă posibilitatea unui
organism de a rămâne în echilibru între mediul intern şi extern.

3. Concepţia despre boală

- boala este ruperea echilibrului, armoniei, un semnal de alarmă tradus prin
suferinţă fizică, psihică, o dificultate sau o inadaptare la o situaţie nouă,
provizorie sau definitivă.

12
 NURSING CLINIC

2. ASISTENTA MEDICALĂ. NURSA (Dr. Dorina Maria

Fărcaş)

Asistenta medicală = registered nurse (literatura anglofonă) = infirmiere

diplomee (literatura francofona).
Concepţia Virginiei Henderson despre rolul asistentei medicale: „rolul
esenţial al asistentei medicale constă în a ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă să-şi
menţină sau recapete sănătatea (sau să-l asiste în ultimele sale clipe).”
Descrierea OMS: „rolul nursei în societate este să asiste indivizi, familii şi
grupuri, să optimizeze şi să integreze funcţiile psihice, mentale şi sociale, afectate
semnificativ prin schimbări ale stării de sănătate.”
Consiliul Internaţional al Nurselor defineşte nursa:
- o persoană care a parcurs un program complet de formare
- a trecut cu succes examenele stabilite de Consiliul asistenţilor medicali
- este autorizată să practice profesia în concordanţă cu pregătirea şi
experienţa sa
- este autorizată în îndeplinirea acelor proceduri şi funcţii impuse de
îngrijirea sănătăţii în orice situaţie s-ar afla, dar să nu facă o procedură
pentru care nu este autorizată.

Codul asistentelor medicale descrie 4 responsabilităţi ale nursei:

1. promovarea sănătăţii
2. prevenirea îmbolnăvirilor
3. restabilirea sănătăţii
4. înlăturarea suferinţei – îngrijirea celui bolnav din punct de vedere fizic,
mental, a celor cu deficienţe, etc.

13
 NURSING CLINIC

Nursa generalistă presupune:

- o pregătire multidisciplinară - tehnică, practică
- însuşirea competenţelor de bază
- cunoştinţe de psihologie
- să aibă o atitudine potrivită faţă de pacient şi familia sa
- să aibă capacitatea de empatie (preocuparea de a înţelege ceea ce simt
ceilalţi)

Fenomenele urmărite de asistenta medicală sunt reacţiile:

- individuale
- familiale
- de grup – la problemele actuale sau potenţiale de sănătate.

FUNCŢIILE ASISTENTEI MEDICALE

Sarcina de bază a asistenţei medicale este asigurarea condiţiilor optime de
îngrijire multilaterală a bolnavilor. În vederea acestui scop, ea are atât atribuţii
medicale şi igienico-sanitare, cât şi sarcini organizatorice, educative şi
gospodăreşti, aceste sarcini fiind valabile atât în cadrul asistenţei medicale a
adultului cât şi a copilului.
Locul de muncă al asistentei medicale este spitalul, policlinica, cabinetele
medicale sau terenul în cadrul dispensarelor medicale urbane sau rurale; de
asemenea, ea îşi poate exercita profesia şi la domiciliul pacienților, asigurând
condiţiile optime pentru îngrijirea şi vindecarea acestora; pentru a putea îndeplini o
muncă de calitate în aceste instituţii, ea trebuie să le cunoască bine, atât ca
structură, cât şi ca funcţionalitate.
Asistenta medicală întocmeşte formele legate de internarea şi externarea
bolnavilor din spital, ţine evidenţele administrative şi medicale ale bolnavilor. Ea
supraveghează pacienţii internaţi, notând în foaia de temperatură parametrii
funcţiilor vitale, urmărind toate complicaţiile şi accidentele posibile ale bolii de

14
 NURSING CLINIC

bază şi ale tratamentului aplicat. Tot asistenta medicală, pe baza indicaţiilor

prescrise de medic, pregăteste condica de medicamente, administrează
medicamentele şi supraveghează efectul lor, semnalând orice schimbare s-ar ivi în
starea bolnavului.
De asemenea, asistenta medicală execută recoltările de produse biologice şi
patologice, sondaje, pregăteşte bolnavii pentru examinările paraclinice: radiologice,
endoscopice, explorări funcționale – sau pentru intervenţiile chirurgicale. Ea poate
interveni pentru resuscitarea pacienţilor găsiţi în stop cardiorespirator până la
sosirea echipei de intervenţie.
În urma activităţii de la locul de muncă sau prin cursuri de perfecţionare,
asistenta medicală poate să se specializeze în ramurile de radiologie, transfuzie,
reanimare, instrumentar (în sălile de operaţie), explorări funcţionale, fizioterapie,
pediatrie, obstetrică-ginecologie, igienă.
Funcţiile asistentei medicale sunt de natură:
- independentă
- dependentă
- interdependentă

A. Funcţiile de natura independentă:

Asistenta asistă pacientul din proprie iniţiativă, temporar sau definitiv în:
- îngrijiri de confort – când el nu-şi poate îndeplini independent anumite
funcţii
- stabileşte relaţii de încredere cu persoana îngrijită
- transmite informaţii, învăţăminte
- este alături de indivizi şi colectivitate pentru promovarea unor condiţii mai
bune de viaţă şi sănătate

B. Funcţii de natură dependentă

La indicaţia medicului:

15
 NURSING CLINIC

- aplică metodele de observaţie, tratament sau readaptare

- observă modificările provocate de boală sau tratament şi le transmite
medicului

C. Funcţia de natură interdependentă

Asistenta:
- colaborează cu alţi profesionişti (educatori, logopezi, psihologi, profesori)
din domeniul sanitar, social, administrativ
- participă la activităţi interdisciplinare
- participă la acţiuni de depistare a tulburărilor de ordin fizic, psihic sau
social
- exercită acţiuni de educaţie pentru sănătate, de rezolvare a problemelor
psihosociale, acţiuni de organizare şi gestionare a centrelor şi unităţilor de îngrijire.

Alte funcţii:
- funcţia profesională: - este vorba de rolul cel mai important al asistentei,
acela de a se ocupa de pacient în scopul menţinerii echilibrului sau de a face
pentru el ceea ce el însuşi nu poate; aici sunt cuprinse funcţiile: tehnică,
preventivă, de utilizare a tehnicii, de psiholog
- funcţia educativă – de educare pentru sănătate; această funcţie presupune,
alături de calităţi psihologice şi aptitudini pedagogice – de comunicare, de
convingere.
- funcţia economică – presupune gestionarea serviciului, organizarea
timpului, organizarea aprovizionării.
- funcţia de cercetare – presupune dezvoltarea unor calităţi specifice; prin
activitatea multidisciplinară pe care o desfăşoară, ea are atribuţia de
identificare a domeniilor de cercetare, mai ales cercetare de nursing.
Domeniile de activitate pentru asistenta generalistă pot fi următoarele:
- servicii de sănătate – staţionar, ambulatoriu

16
 NURSING CLINIC

- învăţământ, cultură
- cercetare, educaţie
- social-economic
- administrativ, alimentar
- în inspectoratele de poliţie sanitară
Locul de muncă al asistentei medicale poate fi:
- în comunitate şi ambulatoriu – dispensar rural sau urban
- policlinică
- şcoli, grădiniţe, leagăne de copii
- cămine de bătrâni
- în spitale: pe secţiile de interne, chirurgie, cardiologie, ginecologie, psihiatrie
etc.
- în inspectoratele de poliţie sanitară - igiena
Conform legii 307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical şi
de moaşă, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali şi
Moaşelor din Romania,
Art.1: Profesia de asistent medical şi profesia de moaşă se exercită pe
teritoriul Romaniei de către persoane fizice care au titlul oficial de asistent medical
respectiv titlul oficial de moaşă. Aceste persoane pot fi:
- cetăţeni ai statului roman
- cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, al unui stat aparţinând
Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene
- rude de gr I aflate în întreţinerea unui cetăţean membru al UE, care
desfăşoară legal activităţi pe teritoriul Romaniei, indiferent de cetăţenie
- rezidenţi pe termen lung în statele UE, Spaţiul Economic European sau al
Confederaţiei Elveţiene
Conform Art.2, asistentul medical este asistent medical generalist sau
asistent medical de specialitate într-un anumit domeniu de activitate cu titlu oficial
de calificare certificat prin diplome.

17
 NURSING CLINIC

Titlurile profesionale de asistent medical:

-asistent medical generalist
-asistent medical de îngrijiri generale de sănătate
-asistent medical de obstetrică-ginecologie
-asistent medical de pediatrie
-asistent medical de balneofizioterapie
-asistent medical de igienă
-asistent medical de igienă şi sănătate publică
-asistent medical laborator clinic
-asistent medical radiologie şi imagistică
-asistent medical farmacie
-asistent medico-social
-asistent medical de nutriţie şi dietetică
-asistent medical de ocrotire
-asistent de balneofiziokinetoterapie şi recuperare
-asistent medical de urgenţe medico-chirurgicale
-asistent de profilaxie stomatologică
-asistent igienist pentru cabinet stomatologic
-asistent pentru stomatologie/asistență dentară
Persoanele care au dreptul de a profesa ca asistent medical/moaşă în
Romania (art.1) trebuie să deţină titlul oficial de calificare (art.9 litera a) să fie apte
din punct de vedere medical (certificate de sănătate fizică şi psihică), (litera b) să
fie autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice (litera c) şi care nu au fost
condamnate definitiv pentru săvărşirea cu intenţie a unei infracţiuni contra
umanităţii sau vieţii (cazier judiciar)(litera d).
Asistentul medical/moaşa exercită profesia pe baza Autorizaţiei de Liberă
Practică (Art 10, aliniatul 2) emisă de MSP - Ministerul Sănătăţii Publice, pe baza
următoarelor acte:
-titlurile oficiale de calificare

18
 NURSING CLINIC

-certificatul de sănătate fizică şi psihică

-certificatul de cazier judiciar
-avizul OAMMR
OAMMR (Organizaţia Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din Romania)
Asistentul medical/moaşa îşi desfăşoară activitatea conform pregătirii
profesionale, în sistem public sau privat, în cadrul echipei medicale sau
independent în sistemul îngrijirilor de sănătate (art 11). Asistentul medical/moaşa
nu sunt funcţionari publici (art 12). Întreruperea activităţii profesionale pe o
perioadă mai mare de 5 ani impune reatestarea competenţei profesionale prin
OAMMR (art 14).
Pregătirea asistenţilor medicali generalişti, a moaşelor şi a asistenţilor
medicali de alte specialităţi se realizează prin următoarele forme de învăţământ:
- învăţământ superior medical de scurtă şi lungă durată
- învăţământ sanitar postliceal, cu durată de 3 ani
Absolventul şcolii sanitare postliceale este asistent medical cu studii
postliceale sau asistent medical generalist şi deţine certificate de absolvire.
Absolventul colegiului medical este asistent medical cu studii superioare de scurtă
durată sau asistent medical generalist cu studii superioare de scurtă durată şi deţine
diplomă de absolvire, eliberată de Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul
Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Educaţiei Cercetării şi Tineretului, pe când
absolventul de învăţământ superior medical de lungă durată este asistent medical
generalist cu studii superioare de lungă durată, respectiv moaşă şi se certifică cu
diplomă de licenţă eliberată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării/Ministerul
Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi poate urma studii postuniversitare.
Certificatul de asistent medical, respectiv diploma de licenţă menţionează
competenţa profesională dobândită (art 19, aliniat 3). Formarea continuă a
asistenţilor medicali/moaşelor (art 25) se face în instituţii abilitate de Ministerul
Sănătăţii Publice.

19
 NURSING CLINIC

OAMMR (art 40) se organizează şi funcţionează ca organizaţie profesională

a asistenţilor medicali şi moaşelor, nonguvernamentală, de interes public, apolitică,
nonprofit având ca obiect de activitate controlul şi supravegherea exercitării
profesiei de asistent medical/moaşă cu drept de liberă practică. OAMMR
colaborează cu MSP (art 42) la elaborarea normelor specifice şi a regulamentelor
privind profesiile de asistent medical/moaşă şi asigură aplicarea lor (punctual 1
litera a) etc.

20
 NURSING CLINIC

3. NEVOILE FUNDAMENTALE ALE FIINŢEI UMANE

(Dr. Felicia Marc)

TEORIA LUI ABRAHAM MASLOW

Psiholog şi umanist american, Abraham Maslow identifică 5 categorii de
necesităţi ale fiinţei umane, pe care le ierarhizează într-o piramidă.
- treapta inferioară sau primară cuprinde nivelul I şi II; aici sunt
incluse necesităţile fiziologice sau necesităţile fizice, elementare,
ele fiind întâlnite şi în regnul animal.
- nivelul I cuprinde funcţiile: a respira, a avea o bună circulaţie, a
mânca, a bea, a elimina, a menţine temperatura corpului constantă,
a dormi, a se odihni, a comunica, a se recrea; este treapta situată la
baza piramidei, fiind astfel primul aspect vizat de nursă în
activitatea de îngrijire.
- abia atunci când un nivel este satisfăcut, se poate trece la nivelul
următor.
- nivelul II cuprinde nevoia de siguranţă în condiţiile în care există
un echilibru biologic; instabilitatea acestui nivel apare în prezenţa
agresiunilor externe: pierderea adăpostului, schimbarea mediului.
- Nivelele superioare:
- nivelul III cuprinde nevoia de apartenenţă; omul este o fiinţă
socială, el nu poate trăi singur, simte nevoia de a trăi într-un grup
stabilit după criterii geografice, economice, religioase. Celula
organizării societăţii umane este familia; activitatea de îngrijire-
nursing trebuie să ţină cont de acest aspect.
- nivelul IV este cel al recunoaşterii individului; orice om îşi doreşte
şi are nevoie de iubire, stimă, respect. El va avea un rol în societate

21
 NURSING CLINIC

corespunzător dorinţei, pregătirii profesionale, capacităţii

intelectuale.
- nivelul V reprezintă realizarea personalităţii, dorinţa de
autodepăşire. Aportul pe care fiecare om îl aduce – prin invenţii
tehnologice, prin artă, medicină, etc., contribuie la evoluţia şi
progresul societăţii omeneşti.

NEVOILE FUNDAMENTALE ŞI DIMENSIUNILE BIO-PSIHO-

SOCIALE , CULTURALE ŞI SPIRITUALE
Cadrul conceptual al Virginiei Henderson porneşte de la existenţa unor
necesităţi fiziologice şi aspiraţii ale fiinţei umane numite - nevoi fundamentale. În
elaborarea lor , V.H a pornit de la teoria lui Maslow.
Cadrul conceptual al V.H – se bazează pe definirea celor 14 nevoi fundamentale cu
componente bio – psiho - sociale , culturale şi spirituale.
Atingerea de către pacient a independenţei în satisfacerea nevoilor este
motto-ul de bază al AMG (asistentei medicale generaliste).
Cele 14 nevoi fundamentale sunt:
1. nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie;
2. nevoia de a se alimenta şi hidrata;
3. nevoia de a elimina;
4. nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură;
5. nevoia de a dormi şi a se odihni;
6. nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca;
7. nevoia de a-și menţine temperatura în limite fiziologice 36-37 ºC;
8. nevoia de a fi curat şi a-şi proteja tegumentele;
9. nevoia de a evita pericolele;
10. nevoia de a acţiona după credinţele şi valorile sale (a-şi practica religia);
11. nevoia de a comunica;
12. nevoia de a se realiza;

22
 NURSING CLINIC

13. nevoia de a se recrea;

14. nevoia de a învăţa pentru a-şi păstra sănătatea.
Fiecare dintre aceste nevoi comportă diferite dimensiuni ale fiinţei umane:
- o dimensiune biologică (biofiziologică)
- o dimensiune psihologică
- o dimensiune sociologică
- o dimensiune culturală
- o dimensiune spirituală.
Cele 14 nevoi fundamentale îmbracă forme variate dupa individ, starea sa de
sănătate, maturitate, obiceiuri personale şi culturale ; ele constituie un tot unitar, nu
este bine să fie separate unele de altele. Asistenta care vrea să personalizeze
îngrijirile trebuie să ţină seama de diversele dimensiuni implicate şi de
interacţiunea dintre nevoi.

1. Nevoia de a respira şi de a avea o bună circulaţie

- a respira reprezintă funcţia organismului prin care se primeşte oxigenul
astmoferic şi se elimină bioxidul de carbon din organism (respiraţia pulmonară)/ iar
la nivel tisular, se cedează bioxidul de carbon rezultat în urma arderilor tisulare,
acceptându-se oxigenul indispensabil vieţii (respiraţia celulară).
- a avea o bună circulaţie se referă la asigurarea unei circulaţii sanguine adecvate,
prin contractilitatea inimii; sângele este transportul pentru gazele sanguine (oxigen
şi bioxid de carbon), pentru substanţele nutritive şi alţi produşi biologici necesari
organismului.
- sistemul circulator este cel care asigură integrarea funcţiilor organismului; primul
ajutor care se acordă unui pacient va asigura, preferenţial, respiraţia şi circulaţia
sângelui.
- dimensiunea psiho-socio-culturală este influenţată de: emoţii, frică, fumat,
mediul poluat, etc.

23
 NURSING CLINIC

- nevoia de a respira prezintă anumite particularitaţi la nou-născut, sportivi,

vârstnici.

2. Nevoia de a mânca şi a se hidrata

- alimentele constituie sursa de energie şi substratul biologic pentru celulele
organismului.
- apa este mediul în care se produc reacţiile chimice din organism; fără apă, viaţa
nu este posibilă.
- cele două funcţii sunt influenţate de nevoile fiziologice ale individului din
momentul respectiv, de vârstă, talie, starea socială, tradiţie, starea de boală.
- aspectul bio-fiziologic interesează anumite mecanisme, masticaţie, deglutiţie,
digestie, de asemenea necesarul de calorii sau alte substanţe nutritive.
- dimensiunea psiho-socio-culturală se manifestă prin obiceiurile legate de rasă,
religie, naţionalitate
- este legată de alte nevoi (de a comunica, elimina, etc) şi se modifică după stadiul
de maturitate al individului.

3. Nevoia de a elimina
- este o funcţie complexă a organismului prin care sunt îndepărtate substanţele
toxice sau secretate substanţe nenecesare organismului în afara acestuia.
- această nevoie cuprinde eliminarea renală, intestinală, respiratorie şi cutanată
- eliminarea se face în funcţie de aport, vârstă, starea de echilibru a organismului,
prezenţa bolii.
- aspectul bio-fiziologic este în acelaşi timp mecanic, chimic, hormonal
- dimensiunile psiho-socio-culturale sunt numeroase; emoţiile pozitive şi negative
influenţeaza frecvenţa urinară, calitatea şi cantitatea scaunelor. Atitudinea părinţilor
faţă de curăţenie, atitudinea pacientului faţă de curăţenie provin din moştenirea
culturală.

24
 NURSING CLINIC

4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură

- această funcţie asigură independenţa individului în deplasare, pentru realizarea
necesităţilor; mişcarea şi menţinerea posturii indică starea de echilibru general a
organismului şi asigură integrarea tuturor celorlalte funcţii.
- această funcţie este influenţată de vârstă, tip constituţional, sex, tipul de activitate
fizică, starea de boală.
- bio-fiziologic, independenţa diferă la copilul mic şi la adult, la cei cu hemiplegie
sau la alergători.
- sistemul muscular, osteoarticular, cardiovascular şi nervos influenţează libertatea
de mişcare, de adaptare, de evitare.
- din punct de vedere psiho-socio-cultural, mişcarea şi poziţia corpului reflectă
starea de spirit, vitalitatea, bunele maniere, etc.
- problemele de sănătate fac să se nască nevoi individuale legate de mişcare
(mersul cu ajutorul bastoanelor, cărucioarelor)

5. Nevoia de a dormi şi de a te odihni

- este funcţia care asigură adaptabilitatea biologică a individului prin restabilirea
funcţională şi energetică a ţesuturilor; somnul şi odihna sunt indispensabile pentru
integrarea funcţiilor organismului.
- bio-fiziologic, somnul şi odihna variază cu vârsta şi starea de sănătate: copilul mic
are nevoie de mai mult somn decât adultul, convalescentul are nevoie de mai mult
somn pentru refacere.
- calitatea somnului, a repausului mental şi fizic, este asociată sistemelor
cardiovascular, gastrointestinal, neuromuscular – o persoană privată timp
îndelungat de somn prezintă tulburari fizice şi psihice.
- psiho-socio-cultural, somnul şi repausul sunt afectate de emoţii şi obligaţii
sociale (anumite grupuri utilizează droguri fie pentru a adormi, fie pentru a fi treji).

25
 NURSING CLINIC

6. Nevoia de a se îmbrăca şi a se dezbrăca

- bio-fiziologic, activităţile cotidiene necesare independenţei în acest domeniu
variază în funcţie de vârsta şi de integritatea neuro-musculară; nou-născutul,
pacientul paralizat necesită ajutor, pacientele cu mamectomie sunt preocupate de
corectarea aspectului estetic, etc.
- prin îmbrăcăminte se evită pierderea căldurii şi a umidităţii, contaminarea
tegumentelor cu praf sau substanţe iritante şi expunerea la radiaţiile solare.
- psiho-socio-cultural, există variaţii imense în alegerea vestimentaţiei, exprimarea
personalităţii, sexualităţii, convingerilor religioase; funcţia descrie afirmarea
personalităţii individului, apartenenţa la grupurile socio-culturale şi religioase.

7. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale

- omul este o fiinţă homeotermă, adică îşi asigură o temperatură constantă pentru a
funcţiona optim şi chiar a exista.
- bio-fiziologic, temperatura corpului depinde de exerciţiu, de starea de hidratare,
controlul hipotalamic; vârsta face să varieze temperatura corporală, mediul ambiant
influenţează temperatura.
- componenta psihică – se manifestă în influenţa emoţiilor asupra temperaturii;
anxietatea poate provoca o creştere a temperaturii corporale.

8. Nevoia de a fi curat şi a-şi proteja tegumentele

- funcţia constă în menţinerea igienei tegumentelor, fanerelor (unghii, păr),
cavităţilor şi orificiilor ( nas, urechi, gură, tub digestiv, organe genitale).
- independenţa în materie de igienă personală este în funcţie de capacitatea fizică
de a face gesturile şi mişcările necesare, precum şi de factori biologici – vârsta şi
sexul; igiena se face diferit la nou născut, vârstnic imobilizat la pat, sau la o
persoană adultă sănătoasă.
- sănătatea psihică şi emoţională se reflectă în starea tegumentelor, atenţia acordată
îngrijirii părului (coafura), unghiilor, etc. Emoţiile afectează transpiraţia, secreţiile,

26
 NURSING CLINIC

iar normele de curăţenie diferă de la un grup socio-cultural la altul, de la o epocă la

alta.

9. Nevoia de a evita pericolele

- pericolele pot proveni din mediul intern sau extern
- bio-fiziologic, independenţa constă în a evita anumite alimente sau medicamente
şi de a avea grijă în desfăşurarea anumitor activităţi (în spital- pentru a nu cădea din
pat, a nu se răni la baie, etc.)
- psiho-socio-cultural – este nevoie de asigurarea securităţii psihice, prin prezenţa
unor persoane apropiate, rude la pacientul vârstnic, singur - izolarea culturală se
previne prin integrarea în comunităţi cu preocupări culturale asemănătoare.

10. Nevoia de a comunica cu semenii

- este o nevoie fundamentală comună tuturor fiinţelor umane.
- din punct de vedere fiziologic, comunicarea verbală cuprinde articulaţia, fonaţia,
iar cea non-verbală depinde de capacitatea psihică de a schimba gesturi, atitudini
corporale.
- componentele psiho-socio-culturale se manifestă în alegerea conţinutului
exprimat: sentimente, idei, emoţii.
- comunicarea se desfăşoară în familie (între copil-părinte, soţ-soţie), între
parteneri şi între orice fel de indivizi (persoane cunoscute sau necunoscute).
- este o funcţie de integrare psihologică la nivel înalt.
- când un pacient nu-şi poate satisface nevoia de comunicare, asistenta medicală
trebuie să-l ajute pentru a găsi noi moduri de exprimare.

11. Nevoia de a-şi practica religia

- componenta bio-fiziologică a independenţei în acest domeniu se exprimă prin
gesturi, mişcări,atitudini necesare cultului: anumite religii practică circumcizia,
altele interzic anumite alimente (post) sau transfuzia de sânge, etc.

27
 NURSING CLINIC

- îngrijirea pacientului trebuie să ţină cont de opţiunea religioasă a pacientului şi să

fie adaptată acesteia.
- componenta psiho-socială se exprimă prin diferite particularităţi ale fiecarei
religii în parte: unele au slujba duminica, altele sâmbăta. Unele convingeri
religioase extreme îşi împing practicanţii spre comiterea unor crime, asasinate în
masă, cu un puternic impact social.

12. Nevoia de a fi ocupat pentru a fi util

- de-a lungul etapelor vieţii, fiinţa umană are nevoie să se realizeze, să studieze, să
muncească.
- aceste activităţi depind de capacitatea fiziologică şi dezvoltarea psiho-socială a
individului.
- o problemă de sănătate poate să diminueze mijloacele de care pacientul dispune
pentru a se simţi util.

13. Nevoia de a se recrea

- este o nevoie fundamentală şi comună tuturor fiinţelor umane.
- poate fi înţeleasă ca o odihnă psihologică, ce intervine favorabil în echilibrul
biologic.
- pentru satisfacerea acestei nevoi, uzual este aleasă una sau două zile, la sfârşit de
săptămână, pentru relaxare, plimbare, lectură, sport.
- această nevoie se derulează în concordanţă cu gradul de cultură, posibilităţile
socio-economice ale individului.

14. Nevoia de a învăţa pentru a-şi păstra sănătatea

- nevoia de descoperire, de adăugare de noi cunostinţe, este comună tuturor, mai
ales la copii şi în timpul anilor de studiu.
- componenta bio-fiziologică este reprezentată de inteligenţă şi integritatea
simţurilor.

28
 NURSING CLINIC

- componenta psiho-socio-culturală se manifestă prin dorinţa de a afla şi de a

cunoaşte valoarea acordată educaţiei de grupul socio-cultural.
- o problemă de sănătate face să se ivească nevoi particulare de a învăţa: un pacient
trebuie să înveţe să îşi facă insulina, altul să îşi îngrijească punga de colostomă.

NEVOIA ŞI HOMEOSTAZIA
Satisfacerea în ansamblu a unei nevoi a unei persoane permite conservarea
sau echilibrul diverselor nevoi fundamentale prin procese fiziologice şi biologice.
NEVOIA: - este o necesitate care cere un aport, o uşurare, lipsa unui lucru de
necesitate, de dorinţă, de utilitate a unui lucru.
HOMEOSTAZIA: - este o stare de echilibru, de autoreglare care se instalează
între diversele procese fiziologice ale persoanei.
- acest concept de echilibru se extinde şi la procesele psihosociologice şi vom vorbi
despre HOMEOSTAZIE - fiziologică
- psihosocială
- nesatisfacerea uneia dintre cele 14 nevoi poate avea repercursiuni asupra
organismului (asupra mai multor organe sau aparate) apărând aşa numita
MANIFESTARE DE DEPENDENŢĂ sau problemele pacientului; sau
simptomatologie
Ex: -Astm bronşic -Dispnee
-Nelinişte
-Agitaţie
-Frica de moarte
-Transpiraţii reci.

INDEPEDENŢA ŞI DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA

NEVOILOR FUNDAMENTALE
Indepedenţa la adult ═ atingerea unui nivel acceptabil în satisfacerea
nevoilor fundamentale (echilibrul biopsihosocial) prin acţiuni pe care le

29
 NURSING CLINIC

îndeplineşte individul însuşi (singur), fără ajutorul unei alte persoane.

Pentru copii indepedenţa se consideră şi atunci când nevoile sunt îndeplinite cu
ajutorul altei persoane în funcţie de faza de creştere şi dezvoltare a copilului.
DEPENDENŢA: ═ incapacitatea persoanei de a adopta comportamente sau de a
îndeplini el însuşi (singur, fără ajutorul unei alte persoane ) acţiuni care să-i
permită un nivel acceptabil în satisfacerea nevoilor fundamentale.
Manifestarea de dependenţă: - atunci când o nevoie fundamentală nu este
satisfăcută din cauza unei surse de dificultate apar una sau mai multe manifestări de
dependenţă.
Acestea sunt semne observabile ale unei incapacităţi a persoanei de a-şi
satisface el însuşi nevoile.
Ex : - în cadrul nevoii de a fi curat şi a-şi proteja tegumentele – apariţia unei escare
(culoare roşiatică de la nivelul pielii); = disconfort la nivelul tegumentului =
manifestare de dependenţă care poate conduce în final la o izolare socială.
- legat de nevoia de a dormi, de a se odihni – insomnia – produce tulburări
atenţie – care pot determina chiar un accident.

TIPURI DE DEPENDENŢĂ
1. Potenţială
2. Actuală
3. Descrescândă
4. Permanentă.
1) POTENŢIALĂ: - acea dependenţă care poate să apară din cauza unei
anumite predispoziţii a persoanei
2) ACTUALĂ: - problema prezentă, iar acţiunile AMG pot fi corective
3) DESCRESCÂNDĂ: - dependenţa pacientului se reduce, este în
descreştere iar rolul AMG este de a susţine acest progres şi de a-l face să-şi
regăsească acel nivel minim, optim, de autonomie.
4) PERMANENTĂ: - în ciuda îngrijirilor din partea AMG, problema

30
 NURSING CLINIC

pacientului nu poate fi corectată, dependenţa devenind permanentă sau cronică iar

rolul AMG este de suplinire, de a ajuta.

SURSELE DE DIFICULTATE:
- se definesc ca fiind cauza dependenţei sau orice obstacol major care împiedică
satisfacerea uneia sau a mai multor nevoi fundamentale.
- pot fi cauzate de : 1) factori de ordin fizic
2) factori de ordin psihologic
3) factori de ordin spiritual
4) factori legaţi de insuficiente cunoştinţe.
1. Sursele de ordin fizic: - cuprind toate obstacolele fizice de natură intrinsecă
(care provin de la pacient) sau extrinsecă (adică care cuprind agenţi exteriori care
în contact cu organismul uman împiedică buna funcţionare a organismului);
Ex : - de obstacol intrinsec: - ecluzie intestinală
- de obstacol extrinsec: - sondă vezicală, branulă, pansament dentar.
2. Sursele de ordin psihologic: - cuprind sentimente, emoţii, stări sufleteşti şi
intelectuale care pot influenţa satisfacerea unei nevoi fundamentale;
Ex: - tulburări de gândire, emoţii, anxietate, stres, modificarea imaginii
corporale, doliul.
3. Sursele de ordin social: - cuprind problemele generale ale persoanei şi generate
de persoană în raport cu anturajul său, cu partenerul de viaţă, cu familia, cu colegii
de muncă; raportul persoanei cu comunitatea;
Aceste raporturi pot fi de ordin cultural sau economic.
Se pot prezenta sub formă de modificări ale rolului social (şomajul sau un
nou loc de muncă pot determina dificultăţi în comunicare, probleme de adaptare
culturală).
4. Sursele de ordin spiritual: - aspiraţii spirituale, revolta persoanei asupra
sensului vieţii, întruniri religioase, filozofice, limite în practicarea religiei cu
repercursiuni mai ales asupra persoanelor în vârstă şi muribunzi.

31
 NURSING CLINIC

5. Factori legaţi de insuficiente cunoştinţe: - AMG ajută pacientul în câştigarea

unor cunoştinţe care îi sunt necesare pentru satisfacerea nevoilor fundamentale.

32
 NURSING CLINIC

4. PROCESUL DE ÎNGRIJIRE ( Dr. Luiza Demian)

Este o metodă organizată şi sistematică care permite acordarea îngrijirilor

individualizate;
- este un mod de a gândi care permite o intervenţie conştientă, planificată a
îngrijirilor în scopul protejării şi promovării sănătăţii.
Procesul de îngrijire are 5 etape:
1) - culegerea de date (interviul)
2) - analiza şi interpretarea datelor (nursing)
3) - planificarea îngrijirilor (obiective)
4) - realizarea intervenţiilor (aplicarea lor)
5) - evaluarea.
1) Culegerea de date – ne permite să adunăm toate datele despre pacient în
globalitatea sa, despre suferinţa sa, obiceiurile sale;
2) Analiza şi interpretarea datelor (diagnosticul de nursing) - ne permite să
punem în evidenţă problemele specifice de dependenţă şi sursele de dificultate care
le-au generat (de elaborare a diagnosticului de nursing);
3) Planificarea îngrijirilor / obiective:
a) – să determinăm scopurile / obiectivele care trebuiesc urmate pentru a ne atinge
ţelul sau rezultatul aşteptat;
b) - stabilirea mijloacelor pentru rezolvarea obiectivelor.
4) Aplicarea intervenţiilor (executarea lor): - precizarea concretă a intervenţiilor,
a ceea ce trebuie să facem;
5)Evaluarea rezultatelor: - analizele rezultatului obţinut,dacă intervenţiile au fost
sau nu corect aplicate sau dacă nu au apărut date sau probleme noi în evoluţia
pacientului (ele trebuie imediat notate în Foaia de Temperatură şi eventual dacă
este nevoie de o reajustare, readaptare a obiectivelor sau intervenţiilor - proces
ciclic).
INTERVIUL : - discuţie sau întrevedere faţă în faţă cu pacientul;
33
 NURSING CLINIC

- anamneza: - (culegerea de date) - dialog ;

- este o formă specială de comunicare verbală sau nonverbală care
se desfăşoară între AMG şi persoana care recurge la îngrijiri de sănătate.

A.CONDITII PENTRU EFECTUAREA UNUI INTERVIU:

a) trebuie să se ţină cont de numiţi factori importanţi:
- alegerea momentului oportun pentru pacient;
- respectarea – orei de masă; momentelor de repaus şi oboseală;
perioadei când pacientul se simte rău sau suferind
- AMG trebuie să ia interviul aşa încât să acorde o perioadă suficientă de timp
exprimării pacientului în ritmul său (răbdare);
- crearea unui microclimat care să ţină seama de intimitatea la care are dreptul
pacientul şi confortul la care are dreptul acesta;
- capacitatea AMG de a manifesta un comportament care să reflecte:
- atitudine de acceptare;
- capacitate de ascultare;
- atitudine de respect;
- capacitate de empatie (de a se transpune în situaţia celui cu probleme);
AMG demonstrează acest comportament - prin menţinerea unui contact
vizual, prin mimică, expresie senină a feţei sau surâzătoare după caz.
- printr-o poziţie comodă şi limbaj care dovedesc pacientului dorinţa sa de
a-l asculta şi uşura interviul.

B) ABILITĂŢILE AMG DE A FACILITA INTERVIUL:

a) abilitatea de a pune întrebări adecvate:
Întrebările pot fi de două feluri: - închise;
- deschise;
- întrebările închise aduc răspunsul de genul „DA” sau „NU”;

34
 NURSING CLINIC

- întrebările deschise permit pacientului să se exprime ;(ex.:”puteţi să îmi descrieţi

ce vă supără?”).
Întrebarile deschise pot fi:
- de tip narativ („povestiţi-mi”);
- de tip descriptiv („descrieţi”)
- de tip de clarificare („de ce nu mâncaţi niciodată carne?”).
b) abilitatea de a confirma, valida percepţiile sale cu pacientul în aşa fel încât să
elimine subiectivul observaţiilor sale: (ex: „mi-aţi spus că vomitaţi de două zile”);
c) abilitatea de a readuce pacientul la întrebările necesare când divaghează;
d) abilitatea de a face o sinteză: („dumneavoastră nu puteţi dormi din cauza
stresului?”);
e) abilitatea de a aplica o ascultare activă: - prin repetarea ultimei fraze a
pacientului, extragerea şi reformularea conţinutului;
f) informaţiile obţinute de la pacient trebuie notate în Foaia de Observaţie cu
exactitate pentru ca esenţa să nu se piardă;
g) comunicarea non verbală: expresia feţei, gesturi, mimică.

ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR

Datele odată culese în urma interviului, asistenta urmează să le analizeze şi
să le dirijeze spre interventii individualizate; acestea presupun identificarea
nevoilor specifice ale pacientului.
Ex : - nevoia de a fi curat este comună tuturor persoanelor, pe când a face 1 sau 2
duşuri pe zi este specifică.
Analiza şi interpretarea formată din 2 părţi:
Analiza Interpretarea
- examinarea datelor - explicarea cauzelor de dependenţă
- clasificarea datelor - stabilirea priorităţilor.
- stabilirea problemelor de îngrijiri - acordarea îngrijirilor

35
 NURSING CLINIC

DIAGNOSTICUL DE ÎNGRIJIRE – NURSING

Pornind de la informaţiile culese, de la elaborarea manifestărilor de
dependenţă şi problemele pacientului, AMG poate să stabilească un diagnostic de
îngrijire sau nursing.
Definirea diagnosticelor de nursing nu este un element nou, bazele acestuia
au fost puse de Florence Nightindale în 1854-1855.
Componentele diagnosticului de nursing: - este format din 2 sau 3 părţi:
1. problema de dependenţă a persoanei;
2. cauza problemei de dependenţă;
3. semne şi simptome.
1. Problema de dependenţă a persoanei:
- constă în enunţul problemei pe care o are pacientul şi care poate fi: - un
comportament/o atitudine (ex: alterarea stării de conştienţă, diminuarea
capacităţilor fizice, alterarea eliminării intestinale, alterarea limitelor fiziologice ale
temperaturii, alterarea unei bune respiraţii)
2. Cauza problemei de dependenţă:
- este alcătuita din enunţul cauzei, respectiv al problemei, a sursei de dificultate.
Cauza poate fi legată de factori de ordin: - psihic;
- social;
- cultural;
- insuficienţa cunoaşterii;
-diagnosticul de îngrijire are 3 părţi dirijate sub formula:

P E S
- problema de dependenţă: - etiologia: - semne/simptome:
= alterarea eliminării-constipaţia; din cauza -scaune rare, dureri
imobilităţii; senzaţie de
presiune la nivelul
rectului.

36
 NURSING CLINIC

- Ex: S - diaree (scaune apoase, senzaţie de usturime la eliminare, dureri

abdominale, greţuri )
Există 3 tipuri de diagnostic de îngrijire:
1) ACTUAL (manifestări prezente /observabile);
2) POTENŢIAL (când problemele pot să survină dacă nu se intervine);
3) POSIBIL – este acel diagnostic care descrie o problemă a cărui prezenţa nu
este sigură (adică nu suntem siguri de diagnostic) -
se adresează întregii echipe de îngrijire.

PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR /OBIECTIVELE

- după ce formulează diagnosticul de îngrijire - nursing, AMG elaborează un plan
de acţiune care să influenţeze pozitiv starea fizică şi mentală a pacientului; să-i
reducă problemele de dependenţă.
Planificarea îngrijirilor înseamnă stabilirea unui plan de intervenţie,
prevederea etapelor, a mijloacelor de desfăşurare, de asemenea a precauţiunilor
care trebuie luate.
Planificarea îngrijirilor au două componente: - obiectivele de îngrijire;
- obiectivele de intervenţie.
Acest plan se întocmeşte, luând corect informaţiile culese în timpul
interviului de la pacient, de la familie, prieteni, cunoştinţe, de la toată echipa de
îngrijire.
Obiectivul de îngrijire poate fi descris astfel:
- descrierea unui comportament pe care îl aşteptăm de la pacient;
- un rezultat pe care dorim să-l obţinem în urma intervenţiilor.
Obiectivele de îngrijire vizează deci:
- atitudinea;
- comportamentul;
- actul pacientului însuşi sau a familiei, a grupului sau a colectivităţii.
Ex: - pacient paralizat; (obiectivul ar fi ca pacientul să se deplaseze fără ajutor în

37
 NURSING CLINIC

decurs de……)
- astm bronşic; (obiectivul ar fi ca pacientul să poată respira fără probleme în
decurs de….).
Caracteristicile unui obiectiv de îngrijire: AMG va formula obiectivele pornind de
la sistemul SPIRO.
S ═ Specificitate; (cine face acţiunea)
P ═ Perfomanţă (comportamentul), atitudinea; (ce se face de către pacient; ce se
face pentru pacient);
I ═ Implicare (cum, în ce fel face pacientul acţiunea);
R ═ Realism (în ce măsură se poate face acţiunea);
O ═ Observabil.( când, în ce moment se face acţiunea)
Obiectivele pot fi:
- pe termen scurt – zile
- pe termen mediu – 1 săptămână
- pe termen lung – săptămâni, luni
Aplicarea îngrijirilor – intervenţiile constituie momentul realizării
conştiente şi voluntare a intervenţiilor planificate pentru a se obţine rezultatele
aşteptate.
Aplicarea în practică a acţiunilor are ca scop ajutarea pacientului pentru a-şi
menţine sau a-şi recăpăta independenţa sau un oarecare nivel de independenţă.
În aplicarea în practică a îngrijirilor sunt implicaţi:
- pacientul
- nursa
- echipa de îngrijire;
- familia.
SITUAŢII SAU REACŢII în timpul îngrijirilor de care trebuie să ţină seama
nursa (AMG);
1) ANXIETATEA
- sentiment de disconfort şi tensiune pe care îl are pacientul;

38
 NURSING CLINIC

- se poate manifesta sub formă de:

- nelinişte
- frică
- durere
- uşoare modificări ale pulsului, respiraţiei şi ale TA
- stress care se manifestă psihic sau fizic.
2) STRESSUL PSIHOLOGIC – apare la diferenţele dintre exigenţele la care
individul trebuie să facă faţă şi posibilitatea sau capacitatea de a realiza în practică
- se manifestă prin frică de eşec;
- anxietate;
- depresie.
Stressul fizic - se manifestă prin insatisfacţia unor nevoi fiziologice cum ar fi:
- foamea;
- setea;
- frigul.
Şi, ca rezultat, indiferent de tipul de stress, el poate afecta tubul digestiv:
- diareea de stres;
- frica;
- foamea de stres.
3) FRICA
- aproape întotdeauna se asociază cu anxietatea;
- nu trebuie minimalizat acest sentiment;
- frica poate fi faţă de tratament, faţă de intervenţii chirurgicale, faţă de
moarte.
4) DUREREA – este o senzaţie de diferite dimensiuni de la neplăcută până la
exacerbarea durerii, fiind însoţită de reacţii psihologice cum ar fi:
- anxietatea;
- depresia;
- furia.

39
 NURSING CLINIC

Durerea poate fi:

- acută;
- cronică.
5) SINGURĂTATEA: - boala şi bătrâneţea, care sunt deobicei foarte neplăcute şi
neatrative, astfel încât persoanele vârstnice, bolnavii cronici şi persoanele din
unitaţile psihiatrice trăiesc frecvent experienţa singurătăţii şi a izolării.
6) IMOBILITATEA: - diminuarea activităţilor normale, care poate afecta
perceperea imaginii şi stimei faţă de sine.
7) SENTIMENTUL DE NEPUTINŢĂ - atunci când pacientul se vede condamnat
şi constată cu amărăciune inutilitatea îngrijirilor.
8) MODIFICAREA SCHEMEI CORPORALE – slăbirea sau îngrăşarea
exagerată, îmbătrânirea, pentru unele persoane determină perturbări serioase în
viaţa şi personalitatea lor.
Amputaţiile ale mâinilor, ale sânului, ale organelor genitale, influenţează de
asemenea negativ schema corporală.
9) PIERDEREA UNEI FIINŢE DRAGI
- a unui rol, a unui anumit statut care pot determina tulburări emoţionale-severe.
DOLIUL - care apare după decesul unei fiinţe dragi care determină
modificări severe, în personalitatea şi viaţa persoanei respective.
!!! EMPATIA este cea mai potrivită calitate a AMG.

EVALUAREA ÎNGRIJIRILOR - constă în aducerea unei aprecieri, o

judecată asupra progresului făcut de pacient în raport cu intervenţiile asistentei
medicale.
Evaluarea este o condiţie absolută a calităţii îngrijirilor.
!!! Când se face evaluarea? - trebuie să se facă cu regularitate la diverse
intervale (în funcţie de natura obiectivului).
!!! Ce se evaluează?
1. rezultatul obţinut – adică reacţia pacientului, la îngrijire;

40
 NURSING CLINIC

2. satisfacţia pacientului însuşi.

!!! Evaluarea se face pe tot parcursul îngrijirilor; când se observă că undeva
pe parcursul îngrijirilor s-au produs unele omisiuni, evaluarea trebuie reluată (chiar
de la culegerea de date).
- de la interviu – ceva s-a omis pe parcurs;
!!! Evaluarea este ca un proces de feedback (du-te vino), trimite înapoi la
începutul procesului de îngrijire.
!!! Procesul de îngrijire este un proces ciclic şi permanent reînnoit.

41
 NURSING CLINIC

5. EDUCATIA PENTRU SANATATE ( Dr. Felicia Marc, Dr.

Dorina Maria Fărcaş)

Educaţia pentru sănătate are un rol major în nursing şi constituie principala

responsabilitate a asistentei medicale şi prin acest mod este realizată prevenţia
primordială, primară, secundară şi terţiară.
Pe plan mondial OMS are ca obiectiv “Sănătate pentru toţi în secolul 21”,
care pentru regiunea europeană se concretizează în:
1. Solidaritate pentru sănătate
2. Echitate în sănătate
3. Un start sănătos în viaţă
4. Sănătatea tinerilor
5. Sănătatea vârstnicilor
6. Îmbunătăţirea stării mentale
7. Reducerea bolilor transmisibile
8. Reducerea bolilor netransmisibile
9. Reducerea înjuriilor datorate violenţei şi accidentelor
10. Un mediu sigur şi sănătos
11. Un trai mai bun
12. Reducerea pericolelor datorate alcoolului, tutunului şi drogurilor
13. Facilităţi pentru sănătate
14. Responsabilitate multisectorială pentru sănătate
15. Îngrijirile primare – sector de sănătate integrat
- îngrijiri primare orientate spre familie (nursa să cunoască mediul în
care trăieşte bolnavul acasă, la locul de muncă, mediu social)
- autoîngrijirea
- îngrijirea la domiciliu
- şcoala şi modul de muncă
42
 NURSING CLINIC

- circuitul pacientului în sistem

16. Rezultate de calitate în sistem (politici naţionale şi profesionale, îngrijiri
bazate pe dovezi, sistem informaţional, satisfacţia pacienţilor)
17. Finanţarea serviciilor de sănătate şi alocarea resurselor
18. Dezvoltarea resurselor umane pentru sănătate
19. Cercetare şi cunoaştere în domeniul sănătăţii
20. Parteneriate pentru sănătate
21. Politici şi strategii –sănătatea pentru toţi până în anul 2010

Definiţie:
A învăţa este acea necesitate a fiinţei umane de a acumula cunostinţe,
atitudini şi deprinderi pentru modificarea comportamentelor sale sau adoptarea de
noi comportamente în scopul menţinerii sau redobândirii sănătăţii.

I. Independenţa în satisfacerea nevoii

- de-a lungul vieţii, omul trebuie să se adapteze continuu la schimbările de
mediu, care modifică măsurile necesare menţinerii sănătăţii.
- cunoaşterea de sine este esenţială pentru a preveni şi analiza unele obişnuinţe
- în urma acestei analize, omul poate simţi nevoia de a învăţa mijloacele cele
mai eficace de menţinere a sănătăţii.
- după ce a dobândit cunoştinţe, atitudini, deprinderi pt. menţinerea sănătăţii,
capătă un sentiment de siguranţă, devenind capabil să lupte împotriva bolilor,
anxietăţii, stressului vieţii cotidiene.
- finalitatea practică pentru medicină este păstrarea sănătăţii/vindecarea.
Factorii care influentează satisfacerea nevoii:
- factori biologici:
- vârsta:
- copilul – învaţă în timpul creşterii metode şi mijloace de a-şi menţine
sănătatea, dacă e instruit şi supravegheat

43
 NURSING CLINIC

- adultul – învaţă şi se perfecţionează

- vârstnicul – acumulează mai greu cunoştinţe noi (amnezia de
fixare), dar aplică ce a învăţat anterior
- capacităţi fizice
- fiinţele umane, potrivit condiţiilor fizice (integritate fizică şi
intelectuală), fac posibilă dobândirea de cunoştinţe, atitudini, deprinderi
- factori psihologici:
- motivarea = totalitatea factorilor dinamizatori, care incită la acţiune,
finalitatea practică fiind păstrarea sănătăţii sau vindecarea
- emoţiile – emoţiile şi sentimentele legate de anxietate pot accelera
procesul de cunoaştere
- factori sociologici:
- mediul ambiant – un mediu adecvat, cu luminozitate, temperatură,
linişte, creează ambianţa pentru învăţare.
Manifestări de independenţă:
- dorinţa şi interesul de independenţă
- învăţarea; produsul final al învăţării poate fi: un concept teoretic, o
atitudine, o deprindere sau poate fi multidimensional
- deprinderea - componenta automatizată a activităţii; pacienţii sunt
conștienţi de necesitatea formării de atitudini şi deprinderi corecte, pt. obţinerea
unei stări de bine
- acumularea de cunoştinte
- dorinţa, interesul în acumularea cunoştinţelor
- modificarea comportamentului faţă de sănătate – educaţia pentru sănătate are
rolul de a oferi pacientului modalităţi concrete, specifice de menţinere sau
redobândire a sănătăţii.
Intervenţiile nursei pentru menţinerea independenţei:
- asistenta medicală explorează nevoile de cunoaştere ale pacientului
- elaboreaza obiective de studiu cu pacientul, susţine motivarea sa

44
 NURSING CLINIC

- informează cu privire la mijloacele şi resursele pe care le poate asigura:

broşuri, cărţi, reviste, etc.
- organizează activităţi de educaţie pt. sănătate: convorbiri, cursuri,
demonstraţii practice

II. Dependenţa în satisfacerea nevoii de a învăţa

Dacă nevoia de a învăţa nu este satisfacută, survin următoarele probleme de
dependenţă:
- ignoranţa faţă de dobândirea de noi cunoştinte, atitudini, deprinderi
- dificultatea de a învăţa
- cunoştințe insuficiente
Surse de dificultate
- dificultăţi de ordin fizic: - lezarea integrităţii fizice: deficite senzoriale,
auditive, vizuale
- durerea - determină manifestări fizice şi psihice
- dificultăţi de ordin psihic: - cauzele pot fi alterarea stării de conştienţă,
tulburările de gândire şi memorie ale vârstnicilor, anxietatea, situaţiile de
criză, modificarea stilului de viaţă.
- dificultăţi de ordin social: - cu cât nivelul de educaţie şi cultură sunt mai
scăzute, cu atât procesul învăţării este mai dificil; insuficienta cunoaştere de
sine sau a mediului înconjurător scad procesul de învăţare; de aici rezultă
importanţa orelor de educaţie în masă şi a celor din şcoli.

Intervenţiile nursei:
- nursa identifică nevoile de cunoaştere ale individului, manifestările de
dependenţă, sursele de dificultate şi îl încadrează în grupa de risc în scopul
planificării metodei şi nivelului optim ce trebuie utilizat pentru ca individul
să înveţe cum să-şi păstreze sănătatea.

45
 NURSING CLINIC

- nursa informează pacientul despre mijloacele şi resursele pe care le poate

asigura pentru a favoriza învăţarea: cărţi, pliante, reviste, etc.; ea susţine
motivarea pacientului faţă de cunoştinţele pe care urmează să şi le
însuşească, pentru a fi autonom sau independent în realizarea nevoilor
personale.
- învaţă pacientul şi familia acestuia tehnici de îngrijire la domiciliu ce nu
implică riscuri, pentru a putea fi efectuate de către aceştia; oferă sfaturi în
domeniul igienei personale şi publice.
- organizează activităţi de educaţie pentru sănătate: convorbiri, cursuri,
conferinţe, stimulează dorinţa de cunoaştere a pacientului şi conştientizarea
propriei responsabilităţi pentru păstrarea sănătăţii.
- nursa trebuie să aibă cunoştinţele şi abilitatea de a identifica
comportamentul greşit al bolnavului şi de a corecta deprinderile
nesănătoase ale acestuia.
- nursa întocmeşte programe de recuperare şi reeducare a bolnavilor cu
deficite senzoriale şi motorii.
- nursa are puterea de a educa şi prin propriul exemplu: o asistentă bine
pregătită profesional, ordonată, plină de amabilitate, care nu fumează,
stimulează dorinţa pacienţilor de a învăţa cum să îşi păstreze sănătatea.

46
 NURSING CLINIC

6. LOCUL DE MUNCĂ AL ASISTENTEI MEDICALE

GENERALISTE (Dr. Felicia Marc)

Locul de muncă al asistentei este în general în spital, dar în acelaşi timp

poate fi şi în unităţile ambulatorii (policlinicile spitalelor sau policlinici de sine
stătătoare).
SPITALUL: - reprezintă unitatea sanitară destinată îngrijirilor în mod special
având caracter curativ (de tratament) fiind organizată în servicii permanente:
- 2 tipuri – a) – pavilionar - cel puţin un etaj
b) - tip bloc

ORGANIZAREA SPITALULUI: - trebuie să răspundă anumitor cerinţe

sanitare , adică trebuie să îndeplinească anumite condiţii de o anumită calitate şi să
aibă anumite servicii standard. Componentele spitalului sunt:

1. CAMERA DE PRIMIRE
- o sală de aşteptare; ea poate fi boxată (formată din mai multe boxe, camere mai
mici), unde bolnavul cu boli contagioase trebuie să fie izolat.

2. CAMERA DE CONSULTAŢIE
- pacientul trebuie să fie consultat de medicul de gardă care decide internarea şi
secţia unde urmează să fie internat.

3. CAMERA DE BAIE
- bolnavul este dezbrăcat, îmbăiat şi îmbrăcat în haine de spital.

4. GARDEROBA - locul unde sunt păstrate hainele şi obiectele bolnavului.

47
 NURSING CLINIC

5. SECŢIILE, SALOANELE ŞI PATURILE

SECŢIILE: - unde urmează să se interneze bolnavul; internarea se face în
funcţie de afecţiune.

Specialităţi:
- Interne
- Chirurgie
- Puericultură (pentru copii până la 1 an) şi Pediatrie
- Neuropsihiatrie
- Oftalmologie
- ORL
- Pneumologie (pentru pacienţii cu tuberculoză şi alte afecţiuni
respiratorii)
- Obstetrică şi Ginecologie
- Balneofizioterapie
48
 NURSING CLINIC

Secţia este compusă din:

- oficiu pentru spălarea vaselor
- sală pentru asistente
- sală de tratament
- toalete - pentru personal şi bolnavi
- camere baie - duşuri
- cameră lenjerie – pentru haine murdare şi curate
Băile pot fi amplasate la capătul coridorului sau în interiorul saloanelor.

Toate spitalele sunt prevăzute cu servicii de investigaţie:

– laboratoare
49
 NURSING CLINIC

- radiologie
- explorări funcţionale - EKG (electrocardiograma)
- EEG (electroencefalograma)
- sală de transfuzie
- bloc operator
- serviciu reanimare (ATI – anestezie şi terapie intensivă)
- serviciu sterilizare
La subsol se află de obicei:
– spălătoria
- serviciu anatomo - patologic (morga)
- cantina
- centrala telefonică
La parter se află:
- serviciul administrativ
- farmacia
- serviciul de primire urgențe (UPU), unde se prezință pacienții în
urgență, sunt consultați și evaluați și se decide internarea lor sau nu.
- contabilitatea
- secretariatul
- direcţiunea
Pe lângă SPITAL există de obicei o POLICLINICĂ care acordă asistenţă
medicală de specialitate populaţiei dintr-o anumită zonă.
POLICLINICA are sau nu aceleaşi specialităţi ca şi spitalul.
Spitalul are un caracter CURATIV (tratament), iar policlinica un caracter
curativ şi profilactic. Pacienţii nu sunt internaţi, ei vin de la domiciliu pentru
consultaţii (caracter ambulatoriu).
DISPENSARUL MEDICAL - este unitatea medicală care acordă asistenţă
medicală ambulatorie atât de prevenire cât şi de tratament pacientului dintr-un
anumit teritoriu, ducând în acelaşi timp şi o muncă susţinută în domeniul păstrării

50
 NURSING CLINIC

stării de sănătate şi a condiţiilor igienice a populaţiei respective (de exemplu

campanie antigripală).
Dispensarul are dublu caracter: - profilactic
- curativ.
Alte unităţi sanitare: - cămine de bătrâni
- sanatorii, staţiuni
- leagăne de copii
- creşe
- grădiniţe
- cabinete şcolare.

Circuitele în unităţile sanitare:

- orice unitate sanitară trebuie constituită în aşa fel încât să corespundă unui nivel
de igienă. Sensul de circulaţie al pacienţilor, obiectelor, materialelor sanitare
poate fi de două feluri: - SEPTIC
- ASEPTIC.
SEPTIC: - sensul de circulaţie în interiorul unui spital care indică
introducerea germenilor patologici generatori de infecţii şi infestaţii (ex. produsele
care se trimit la laboratoare (sânge, urină), radiologia şi explorările funcţionale etc).
ASEPTIC: - sensul de circulaţie în interiorul unui spital care asigură
protecţie împotriva infecţiilor şi infestărilor.
- (blocul operator: - secţia de arşi).
În spital sunt mai multe circuite:
1.) primire - externare;
2.) circuitul vizitatorilor;
3.) circuitul lenjeriei curate;
4.) circuitul lenjeriei murdare;
5.) circuitul alimentelor;
6.) circuitul sterilizării;

51
 NURSING CLINIC

7.) circuitul medicamentelor/ al personalului.

Aceste circuite nu trebuie să se intersecteze niciodată.

DEZINFECŢIA:
Reprezintă operaţia de distrugere a agenţilor patogeni pentru a împiedica
răspândirea unei infecţii deja prezente.
Dezinfecţia se poate efectua prin metode fizice şi chimice.
Dezinfecţia prin mijloace fizice:
- dezinfecţia prin căldură uscată sau flambarea este utilizată exclusiv în
laboratorul de microbiologie.
- dezinfecţia prin căldură umedă se utilizează numai în cazul spălării
automatizate a lenjeriei şi veselei (la 90 grade Celsius).
- dezinfecţia cu raze ultraviolete - se utilizează în dezinfecţia suprafeţelor netede
şi a aerului în laboratoare, săli de operaţii.
Dezinfecţia prin mijloace chimice:
- se realizează prin utilizarea produselor biocide.
- biocidele, care sunt subîmpărţite în tipul 1 şi tipul 2, sunt utilizate pentru
dezinfecţia:
- mâinilor (prin spălare sau frecare)
- pielii intacte
- suprafeţelor
- lenjeriei sau altor materiale moi
- dispozitivelor medicale, prin imersie în băi cu ultrasunete sau la
maşini automate.
Dezinfecţia prin mijloace chimice reprezintă metoda principală de prevenire
a infecţiilor în unităţile sanitare. Dezinfectantul chimic, în funcţie de compoziţie şi
de concentraţie, poate să inhibe creşterea microorganismelor (efect bacteriostatic,
fungistatic, virustatic) sau să aibă o acţiune letală asupra microorganismelor (efect
bactericid, fungicid, virucid, sporicid).

52
 NURSING CLINIC

Dezinfectantul: - este o substanţă chimică care are proprietatea de a

distruge microorganismele patogene.
Soluţia dezinfectantă: - este un amestec de lichid cu efect bactericid constituit din
două substanţe, din care: - prima reprezintă substanţa dizolvantă;
- a doua substanţă sterilă, dezinfectantă (dizolvată).
În funcţie de tipul microorganismelor distruse, de timpul de contact necesar
şi de concentraţia utilizată, nivelurile de dezinfecţie sunt:
- sterilizare chimică
- dezinfecţie de nivel înalt
- dezinfecţie de nivel intermediar
- dezinfecţie de nivel scăzut
Termenul antiseptic se utilizează pentru produsele destinate dezinfecţiei
tegumentelor şi mâinilor.
Etapele dezinfecţiei sunt:
- dezinfecţia de nivel scăzut, urmată de curăţare, sau întâi curăţarea, în funcţie de
suportul ce urmează să fie tratat;
- dezinfecţia la nivelul dorit, în funcţie de suportul ce urmează să fie tratat; (de
exemplu, în secţiile de mare risc, cum ar fi terapia intensivă, blocurile
operatorii, secţiile de oncologie, dezinfecţia trebuie să fie de nivel înalt)
- clătirea.
Dezinfecţia se realizează cu produse şi substanţe chimice autorizate –
înregistrate, conform prevederilor legale în vigoare. În momentul autorizării –
înregistrării unui dezinfectant, se precizează pe ce suprafeţe sau materiale se poate
utiliza, concentraţia şi timpul de contact necesare obţinerii dezinfecţiei, modalităţile
de păstrare.
Modalităţile de aplicare a unui dezinfectant sunt:
- prin spălare sau frecare – în cazul mâinilor
- prin pulverizare sau ştergere – în cazul suprafeţelor
- prin imersie în soluţie, în cazul aparatelor.

53
 NURSING CLINIC

În fiecare încăpere în care se efectuează operaţiuni de curăţare şi dezinfecţie

trebuie să existe un grafic zilnic orar, în care personalul responsabil va înregistra
tipul operaţiunii, ora de efectuare şi semnătura.
Substanţele dezinfectante folosite la ora actuală sunt:
- VIRKON, este cea mai utilizată substanţă la ora actuală, putând fi folosită atât
pentru dezinfecţia cât şi pentru sterilizarea (în combinaţie cu substanţe
sterilizante, cum ar fi PERASAFE): pardoselilor, meselor şi pereţilor în sălile
de operaţie, laboratoarelor, saloanelor, cabinetelor de consultaţii;
instrumentarului metalic, componentelor stomatologice, a aerului din încăperi.
- SENSIVA – este o soluţie dezinfectantă pe bază de alcool, pentru dezinfecţia
igienică şi chirurgicală a mâinilor – cu efect bactericid, fungicid, virucid
(inclusiv asupra virusului hepatitic B şi a virusului HIV).
- GIGASEPT - este un dezinfectant fără aldehidă pentru dezinfecţia
endoscoapelor, instrumentelor chirurgicale, dispozitivelor medicale.
- MIKROZID AF Liquid – este un dezinfectant pe bază de alcool, pentru
dezinfecţia rapidă a unităţilor de tratament, meselor de examinare, meselor de
operaţie, dispozitivelor medicale; este eficace împotriva bacteriilor, fungilor,
virusurilor (inclusiv HIV şi hepatita B).
- JACLOR – este un dezinfectant universal pe bază de clor, pentru dezinfecţia
suprafeţelor, instrumentarului, lenjeriei, tacâmurilor, oficiilor alimentare,
vaselor de WC; este activ împotriva bacteriior, bacilului Koch (care produce
tuberculoza), fungilor, virusurilor hepatitei B şi C, HIV.

Alte substanţe dezinfectante sunt (s-au folosit în trecut, iar acum doar în
anumite locuri din ţară):
- clorură de var;
- cloramină;
- bromocetul sau D – catioulul;
- formolul;

54
 NURSING CLINIC

- deroformul;
- hidrodul;
CLORURA DE VAR:
- are acţiune bactericidă, virulicidă, sporicidă – conţine 25 gr/1000 clor activ
- concentraţiile folosite fiind: - 10/1000/10gr la 1l/apă
- 20/1000/20gr la 1l apă
- 40/1000/40gr la 1l apă
- 50/1000/50gr la 1l apă
- 100/1000/100gr la 1l apă.
Mod de preparare: -se ia 1 Kg var cloros şi se pune într-o găleată emailată
peste care se toarnă 2/3 apă (2,3 litri se amestecă bine până devine o pastă omogenă
compactă şi se completează 6-7 litri/apă).
- se lasă să se limpezească 1-2 ore şi se foloseşte numai soluţia
limpede;
- se foloseşte numai supernatantul, restul se aruncă;
- este foarte iritant pentru mucoase;
- se folosesc mănuşi de cauciuc.
CLORAMINA
- are acţiune bactericidă şi virulicidă, conţine 25/1000 clor activ şi se foloseşte în
următoarele concentraţii
- 5/1000
- 10/1000
- 20/1000
- 40/1000
- se păstreză în camere ferite de lumină, la rece şi se prepară zilnic;
- se găseşte sub formă de tablete;
CLORAMINA ,,B’’
- se utilizează la dezinfectarea termometrelor.

55
 NURSING CLINIC

BROMOCETUL
- are acţiune bactericidă, se livrează în flacoane de un litru şi se foloseşte din
concentraţia 1,2/1000; este incompatibil cu săpunul şi detergentul
- ingerarea produce arsuri grave pe esofag
FORMOLUL
- acţiune bactericidă, virulicidă, fungicidă
- soluţia se livrează sub forma aldehidă 40 gr şi se utilizează în concentraţie
2,5/1000
- este iritant pentru mucoase
- inhalarea accidentală duce la intoxicaţii
- se păstrează în recipiente bine astupate, eventual parafinate păstrându-se la
temperatura depozitului.
DEROFORMUL
- format din dero + formol + sodă + apă, are acţiune bactericidă şi virulicidă
- foarte iritant pentru tegumente şi mucoase
- inhalarea duce la accidente grave.
HIDRODUL
- acţiune bactericidă şi virulicidă, format din dero + sodă + apă
- este iritant pentru tegumente şi mucoase
- la preparare se utilizează mănuşi care după utilizare se clătesc bine.

EFECTUAREA DEPARAZITĂRII BOLNAVILOR ŞI A

OBIECTELOR ACESTORA
DEPARAZITARE: - operaţiunea de îndepărtare şi distrugere, a insectelor
parazitare (păduchi, pureci) care sunt pe om, pe obiectele acestuia, pe haine.
- se face prin examinarea bolnavului la serviciul de primire,
existând două procedee: - mecanic
- chimic
1. Procedeul mecanic: - constă în curăţirea părului, cu ajutorul pieptenului des
îmbibat cu o soluţie SUBLIMAT ACETIC 10% după care părul se scurtează sau se
56
 NURSING CLINIC

taie complet.
2. Procedeul chimic:
- se face pe hainele bolnavului, pe care se pulverizează anumite substanţe chimice
până la umezire cu soluţia CIMEXAN
- apoi se usucă hainele, se introduc într-un sac de plastic cu 100gr - 200gr de
substanţă numită PLOTOX şi se păstrează astfel până la externarea pacientului.
În cazul SCABIEI (RÂIE):
- se face baie sau duş bolnavului cu săpunuri insecticide, de exemplu GAMEXAN
HEXACLORCICLOHEXAN, după care pielea va fi unsă cu creme sau uleiuri
hidratante.
- operaţiunile se repetă până la dispariţia completă a paraziţilor, ouălor, larvelor.

EFECTUAREA DEZINSECŢIILOR ÎN UNITĂŢILE SANITARE

- operaţia prin care se urmăreşte distrugerea insectelor (gândaci, muşte, tânţari, etc)
care transmit boli infecţioase.
Distrugerea se face prin: - contact direct
- şi prin ingestie.
Insectele reprezintă agenţi vectori, având atât un rol pasiv în transportul
mecanic al germenilor patogeni (musca domestică şi gândacii de bucătărie pentru
germenii dizenteriei bacteriene) cât şi un rol activ, ca şi gazdă intermediară în
dezvoltarea microorganismelor (ţânţarul anofel care transmite malaria).
Mijloace chimice - sălile de aşteptare
- cabinetele medicale
- grupurile sanitare.
Muştele se combat cu soluţia PLOTOX ; după prima administrare, se repetă
peste 21 zile, iar pentru gândaci – se repetă peste 14 zile .
În sălile de tratament, de mese - muştele se combat cu LINDATOX , iar
gândacii cu soluţia CIMEXAN la 30 zile.
Mijloace mecanice – astuparea găurilor

57
 NURSING CLINIC

- păstrarea alimentelor în locuri special amenajate

- golirea alimentelor din vase
- fierberea şi călcarea rufelor.
DERATIZAREA – totalitatea mijloacelor de distrugere a rozătoarelor
(şoareci, şobolani etc.), cu rol în transmiterea la om a unor boli infecţioase şi
infestaţii parazitare.
Raticidele – substanţe chimice folosite pentru deratizare - folosirea acestor
substanţe se face cu multă atenţie deoarece sunt foarte toxice pentru organism.
- mijloace mecanice: - curse de şoareci
- capcane
- astuparea găurilor.
- mijloace chimice: se pot utiliza diferite substanţe: substanţa ANTU, Warfarina,
pasta fosforică – ele se pot aplica în jurul surselor de apă şi de hrană, rozătoarele
neputând rezista fără apă mai mult de 24 de ore şi fără hrană mai mult de 2 zile.

PREGĂTIREA PATULUI ŞI ACCESORIILE LUI

Patul este cel mai important mobilier din salonul bolnavului şi trebuie să
îndeplinească anumite condiţii:
- să fie comod
- de dimensiuni potrivite
- uşor de manevrat
- uşor de curăţat.
- patul este confecţionat din tuburi uşor de curăţat, vopsite cu vopsea albă sau inox
având o axă fixă care este partea principală şi se numeşte SOMIERA METALICĂ
- care este confecţionată din sârmă metalică bine întinsă pe un cadru fix
confecţionat din fier şi este uşor elastică.
Somiera poate fi incorect construită şi să cedeze sub greutatea bolnavului
oferindu-i acestuia o poziţie incomodă.
- dimensiuni : - lungime 2 metri
58
 NURSING CLINIC

- lăţime 80-90 cm
- înălţime de la duşumea la saltea 60 cm.
Tipuri de pat : - pat simplu (cu somiera dintr-o singură bucată)
- pat simplu cu rezemătoare mobilă
- pat universal
- pat pentru agitaţi psihic – cu plasă închisă
- paturi pentru sugari (cu apărători mobile)
- paturi pentru terapie intensivă – cu apărători demontabile şi cu
telecomandă.
Accesoriile patului: - salteaua
- perne (2)
- pătură cu aleză şi traversă (patul se poate schimba în
lungime şi în lăţime).
Schimbarea lenjeriei de pat
- se face în lungimea patului şi în lăţime
În lungime se schimbă atunci când bolnavul stă culcat pe spate – Decubit
dorsal – sau într-o altă poziţie – Decubit lateral drept sau stâng.
În lăţime patul se schimbă când bolnavul stă în poziţia şezândă.
ÎMBRĂCAREA BOLNAVULUI IMOBILIZAT
- îmbrăcarea membrului bolnav se face prima dată;
- dezbrăcarea se începe cu membrul sănătos.
ASIGURAREA IGIENEI PERSONALE CORPORALE ŞI
VESTIMENTARE A BOLNAVILOR IMOBILIZAŢI
- baia generală şi duşul
- toaleta zilnică.
EFECTUAREA TOALETEI PE REGIUNI A UNUI BOLNAV
IMOBILIZAT
Pentru efectuarea toaletei trebuie respectate următoarele reguli:
- temperatura camerei să fie între 20-22º C;

59
 NURSING CLINIC

- se pregătesc toate materialele lângă patul bolnavului;

- se acţionează rapid cu blândeţe şi profesionalism;
- se asigură intimitatea bolnavului – paravan sau rugăm pe ceilalţi
pacienţi să se întoarcă.
Materiale necesare:
- paravan;
- prosoape, cearceafuri de baie;
- săpun;
- 3 perechi de mănuşi; (culori diferite)
- termometru baie;
- periuţă de dinţi;
- pastă de dinţi;
- pahar.
Pregătirea materialelor necesare.
Pregătirea psihică şi fizică.
Pregătirea condiţiilor de mediu.
Efectuarea toaletei feţei
- se insistă la nivelul ochilor şi anume ochii se spală de la comisura externă spre
cea internă.
Efectuarea toaletei urechilor
- se insistă în regiunea retroauriculară (se şterge), se clăteşte şi se şterge prin
tamponare.
Efectuarea toaletei gâtului
Efectuarea toaletei membrelor superioare
- se insistă în regiunea axilară, se taie unghiile.
Efectuarea toaletei toracelui
- se insistă la nivelul pliurilor submamare.
Efectuarea toaletei spatelui
Efectuarea toaletei abdomenului

60
 NURSING CLINIC

- insistându-se la nivelul regiunii ombilicale – aruncând apa şi schimbând apoi

mănuşa.
Efectuarea toaletei abdomenului
- se insistă în plica inghinală;
- se aruncă apa, se schimbă mănuşa.
Efectuarea toaletei organelor genitale
- se introduce sub regiunea fesieră bazinetul sau plosca şi întotdeauna spălarea se
face din partea anterioară spre anus cu un săpun cu pH neutru.
Efectuarea toaletei părului
Efectuarea toaletei cavităţii bucale la bolnavul inconştient
Materiale necesare:
- tampoane pe port tampon
- apă boricată
- glicerină boraxată 20%
- spatulă linguală
- tăviţă renală
- mănuşi de cauciuc.
Pregătirea materialelor.
TEHNICA :
- spălarea mâinilor;
- bolnavul va sta în decubit dorsal cu capul într-o parte; sub bărbie se pune tăviţa
renală, se pune deschizătorul de gură între arcadele dentare; se înmoaie un
tampon în soluţie de glicerină boraxată şi se şterge limba – bolta palatină şi
suprafaţa internă şi externă a arcadelor dentare, cu mişcări dinăuntru înspre
afară;
- aruncăm tamponul şi cu un alt tampon curăţăm dantura;
- pe un tampon îmbibat în glicerină boraxată se îndepărtează depozitul gros
albicios de pe limbă, iar buzele uscate şi crăpate se ung cu glicerină boraxată
sau cu o cremă hidratantă.

61
 NURSING CLINIC

OBSERVAŢIA POZIŢIEI BOLNAVULUI

- observarea poziţiei bolnavului în pat ne oferă anumite informaţii despre acesta
şi de asemenea ne ajută să îl aşezăm în anumite poziţii în timpul anumitor
îngrijiri sau tratamente.
Astfel avem: Poziţia - ACTIVĂ
- PASIVĂ
- FORŢATĂ.
1. POZIŢIA ACTIVĂ – bolnavul se mişcă singur, nu are nevoie de ajutor,
poziţia este identică cu a omului sănătos.
2. POZIŢIA PASIVĂ - este a bolnavului în stare gravă, bolnavul este lipsit
de forţă fizică, are nevoie de ajutor.
3. POZIŢIA FORŢATĂ – bolnavul ia o poziţie neobişnuită, impusă de
boală (în paralizii unilaterale, în crizele dureroase abdominale: ulcer duodenal sau
crizele biliare) sau impusă de necesitatea unui tratament (aparatele de extensie în
caz de fracturi).
POZIŢIA BOLNAVULUI ÎN PAT
~ DECUBIT DORSAL
- bolnavul stă culcat pe spate cu faţa în sus fără pernă – este o poziţie
indicată în afecţiuni ale coloanei vertebrale sau după puncţia lombară;
- bolnavul stă culcat pe spate cu o pernă subţire sub cap – poziţie
indicată în anemiile post hemoragice, afecţiuni cerebrale;
- bolnavul culcat pe spate, cu faţa în sus cu două perne, este poziţia
obişnuită (în orice afecţiune).
~ DECUBIT LATERAL DREPT SAU STÂNG – bolnavul este culcat pe o
parte cu o pernă subţire sub cap, cu membrul inferior care este în contact cu patul
întins, iar cu celălalt îndoit, iar la spate este sprijinit cu o pernă sau un sul de pătură
– este o poziţie indicată în meningite şi pleurezii.
~ DECUBIT VENTRAL – bolnavul stă culcat pe abdomen fără pernă, cu
capul întors într-o parte, braţele pot să fie de-a lungul corpului sau pot fi îndoite

62
 NURSING CLINIC

astfel încât suprafaţa pamară să vină în contact cu patul.

- este indicat la bolnavii inconştienţi, la cei cu escare şi la cei cu paralizii.
~ POZIŢIA ŞEZÂNDĂ: a) în pat
b) în fotoliu
Bolnavul este menţinut în poziţie şezândă în pat astfel încât între spate şi
suprafaţa patului să se formeze un unghi de 90º. Acest lucru se poate realiza fie
prin introducerea a 4-5 perne la spatele bolnavului sau prin ridicarea somierei
mobile (rezemătoare). Este indicată la bolnavii dispneici (cu lipsă de aer), în
perioada crizelor de astm bronşic, în insuficienţa cardiacă, favorizând respiraţia.
b) ÎN FOTOLIU – bolnavul este aşezat confortabil bine îmbrăcat şi acoperit cu o
pătură.
~ POZIŢIA SEMIŞEZÂNDĂ – se realizează astfel încât între spatele
bolnavului şi suprafaţa patului să se formeze un unghi de 45º.
Aceasta se realizează prin introducerea a două perne sau cu ajutorul
rezemătoarei de spate.
Poziţia este interzisă bolnavilor cu tulburări de deglutiţie, a comatoşilor, în
cursul anesteziei generale. Este indicată în primul ajutor acordat bolnavilor cu
tulburări de respiraţie.
~ POZIŢIA ŞEZÂNDĂ CU GAMBELE ATÂRNATE - se realizează la
marginea patului, din poziţia şezândă sub picioarele bolnavului se pune un mic
taburet; bolnavul este îmbrăcat; poziţia este indicată în insuficienţa cardiacă.
~ POZIŢIA TRENDELENBURG/DECLIVĂ - poziţia se obţine prin
ridicarea părţii distale (de la picioare) a patului astfel încât între podea şi piciorul
patului să fie o diferenţă între 10 - 60 cm.
Bolnavul va sta culcat în decubit dorsal; la cap se pune o pernă subţire
pentru ca acesta să nu se lovească de marginea patului, iar alunecarea bolnavului
se evită prin fixarea acestuia cu chingi sau o rezemătoare specială – este o poziţie
indicată în anemii acute grave, hemoragii ale membrelor inferioare şi ale organelor
genitale, după rahianestezie şi după intervenţii ginecologice.

63
 NURSING CLINIC

~ POZIŢIA PROCLIVĂ – se realizează prin ridicarea părţii proximale a

patului de la cap
~ POZIŢIA GINECOLOGICĂ – bolnava este culcată pe spate cu genunchii
bine îndepărtaţi şi coapsele flectate pe abdomen;
- este indicată în naştere şi examenele ginecologice şi obstetricale.
~ POZIŢIA GENU - PECTORALĂ – bolnavul stă în genunchi, aceştia sunt
uşor îndepărtaţi; pieptul atinge suprafaţa patului, iar capul este într-o parte –
indicată în explorările rectale (RECTOSCOPIE) sau în tuşeul rectal.

SCHIMBAREA POZIŢIEI BOLNAVULUI ÎN PAT

a.) Schimbarea poziţiei din decubit dorsal în decubit lateral şi invers
b.) Schimbarea poziţiei din decubit dorsal în poziţia şezândă
c.) Readucerea bolnavilor alunecaţi din poziţie şezândă în semişezândă.

MOBILIZAREA BOLNAVULUI
- imobilizat – nu se poate mişca;
- mobilizabil - se poate mişca.
Mobilizarea bolnavului are ca şi scop prevenirea apariţiei unor complicaţii
(escare, tromboze) şi grăbirea procesului de vindecare.
Momentul mobilizării unui bolnav este hotărât de medic în funcţie de boală,
starea generală şi activitatea acestuia.
1. Pregătirea bolnavului
2. Mobilizarea capului şi a membrelor în poziţia de decubit dorsal
- se examinează bolnavul şi pulsul;
- se efectuează mişcări blânde, pasive de gimnastică în pat (se ridică mâna,
piciorul, se masează blând)
- se verifică pulsul bolnavului.
3. Ridicarea bolnavului în poziţia şezândă (se face cu multă blândeţe, la
început cu mişcări pasive asociate cu exerciţii de respiraţie)

64
 NURSING CLINIC

Mobilizarea se mai poate face prin agăţare (deasupra patului se găseşte

elementul pentru agăţare).
4. Aşezarea bolnavului în poziţia şezândă
- la marginea patului (bolnavul va fi îmbrăcat) urmărindu-se faciesul , pulsul,
respiraţia; bolnavul rămâne în această poziţie treptat din ce în ce mai mult.
5. Aşezarea în fotoliu
- trebuie supravegheată de asistentă.
6. Ridicarea bolnavului în poziţia ORTOSTATICĂ (în picioare)
- trebuie supravegheată de asistentă
7. Efectuarea primilor paşi.

DEFINIREA ŞI PREVENIREA ESCARELOR

Escarele – reprezintă o leziune profundă care apare la nivelul ţesuturilor care
sunt în timp îndelungat comprimate între o proeminenţă osoasă şi un plan dur
(patul). Zonele organismului unde apar cel mai frecvent escarele depind de poziţia
pacientului. Astfel:
- din poziţia de decubit dorsal avem: - zona occipitală şi a omoplaţilor;
- regiunea: - coatelor;
- spatelui;
- feselor;
- călcâiele.
- din poziţia decubit lateral avem: - umerii;
- regiunea trohanteniană;
- partea internă şi externă a genunchilor.
- din poziţia şezândă şi semişezândă avem: - regiunea ischiatică şi trohanteriană.

PREVENIREA ESCARELOR
1. – prin schimbarea poziţiei bolnavului în pat
2. – toaleta pe regiuni

65
 NURSING CLINIC

3. – schimbarea lenjeriei de corp

4. – schimbarea lenjeriei de pat.
Dacă totuşi apar escare, ele trebuie îngrijite şi tratate ca oricare plagă în
„condiţii de curăţenie perfectă”.

EVOLUŢIA UNEI ESCARE – la început apare ca şi o rană albă decolorată

- pielea se subţiază după aceea se transformă într-o zonă de culoare roşie, iar în
ultima fază apare culoarea violacee neagră = Necroză =.

TRATAMENTUL ESCARELOR
Materiale necesare: - săpun acid - pentru schimbarea pH-ului suprafeţei pielii;
- alcool medicinal diluat;
- pudră talc mentolată;
- cremă cu antibiotice;
- soluţii dezinfectante - cloramină
- rivanol
- apă oxigenată
- betadină
- instrumente chirurgicale sterile.
Pregătirea materialelor se face lângă bolnav la pat.
- se pregătesc materialele;
- se pregăteşte bolnavul fizic şi psihic
- spălarea pe mâini şi luarea mănuşilor de unică folosinţă.

TEHNICA: - se face toaleta pe regiuni;

- se inspectează zona respectivă cu maximă atenţie;
- se face masajul zonei predispuse (coate, călcâie, fese etc.) cu soluţie
de alcool diluată, iar sub zona respectivă se aşează un colac de cauciuc sau un inel
după care se pudrează cu talc mentolat.
Locul unde a apărut deja escara se tratează ca şi o plagă.
66
 NURSING CLINIC

CAPTAREA DEJECŢIILOR (produselor fiziologice şi patologice ale bolnavului)

SCOP: - este descoperirea modificărilor patologice ale organismului.
A . Captarea materiilor fecale
Materiale necesare : - paravan;
- ploscă (sau bazinet);
- acoperitoare ploscă;
- hârtie igienică;
- săpun;
- prosop;
- muşama şi aleză pentru protejarea patului;
- urinarul;
- reorganizarea locului de muncă.
B . Captarea urinei
- la un bolnav imobilizat la pat se face în:
- urinare (recipiente confecţionate din material emailat
- recipiente din sticlă sau plastic cu deschizătura diferită:
- la bărbaţi sub formă de tub;
- la femei scurtă şi lată.
C. Captarea sputei
Materiale necesare: - pahare conice sau Petri sau în scuipătoare.
Scuipătoarele trebuie să fie speciale, spălate, sterilizate şi uscate.
Soluţii: - LIZOL 3%;
- FENOL 2,5% amestecată cu sodă caustică.
Când sputa trebuie analizată la laborator nu se adaugă acele substanţe
dezinfectante.
- Pregătirea materialelor;
- Instruirea bolnavului: - acesta se instruieşte să nu scuipe în batistă, şerveţele ci
numai în vasul special primit în acest scop.

67
 NURSING CLINIC

Practic la captarea sputei trebuie asigurate unui bolnav cel puţin 2

scuipătoare pentru rulaj.
- se golesc în fiecare dimineaţă;
- se curăţă;
- se spală;
- se dezinfectează;
- se sterilizează;
D. Captarea vărsăturilor
Materiale necesare: - muşama , aleză;
- tăviţă renală;
- pahar cu soluţie aromatică de clătit gura.
- Pregătirea materialelor;
- Pregătirea bolnavului;
- Aşezarea în poziţie decubit lateral sau şezândă.
TEHNICA : - spălarea mâinilor, rugăm bolnavul să ţină sub bărbie tăviţa;
- cu mâna dreaptă se ţine fruntea bolnavului ajutându-l să vomite;
după ce acesta s-a liniştit, se îndepărtează tăviţa renală şi se face spălarea pe
mâini.
Vărsătura captată în tăviţa renală, dacă este cazul se păstrează până la
venirea medicului; nu se aruncă.
Tăviţa renală se goleşte, se spală, se clăteşte şi pe urmă se dezinfectează şi
se sterilizează prin fierbere sau autoclavare.

EFECTUAREA TRANSPORTULUI BOLNAVULUI ÎN SPITAL

- este o etapă importantă în îngrijirea bolnavului.
Transportul efectuat cu întârziere sau în condiţii neadecvate poate determina
agravarea stării bolnavului sau decesul acestuia.
Transportul poate fii de două feluri: 1. – transport primar;
2. – transport secundar.
68
 NURSING CLINIC

1. TRANSPORTUL PRIMAR: - de la locul accidentului sau de la domiciliu.

- riscul acestuia este mai mare deoarece bolnavul
transportat este nepregătit din punct de vedere medical şi fără diagnostic cunoscut.
De aceea scurtarea timpului, respectiv a transportului este foarte important; cu cât
durata este mai scurtă în timp, şansele bolnavului sunt mai mari.

2. TRANSPORTUL SECUNDAR: - este un transport de la un spital la altul, la

domiciliu, de la o secţie la alta, de la un serviciu la altul, precum şi mutarea
bolnavului de la un salon la altul.
Pe toată perioada transportului, bolnavul trebuie să fie sub îngrijire. În
spital, bolnavul care nu se poate deplasa sau căruia deplasarea îi este contraindicată
– transportul va face transportul cu:
- cărucior;
- pat mobil;
- ascensor (lift).

69
 NURSING CLINIC

7. INSTRUMENTE (Dr. Felicia Marc, Dr. Dorina Maria

Fărcaş)

ÎNTREŢINEREA ŞI PĂSTRAREA INSTRUMENTELOR MEDICALE;

INSTRUMENTARUL MEDICAL

Instrumentarul medical: = totalitatea ustensilelor ce se folosesc în scopul

examinărilor clinice şi de laborator, precum şi în scopul tratamentelor şi îngrijirii
bolnavilor.
Pentru investigaţii şi tratamente curente există un număr redus de (ustensile)
instrumente a căror cunoaştere este absolut obligatorie.
Pentru a uşura cunoaşterea acestor obiecte au fost împărţite în mai multe grupe:
1. – instrumente pentru precizarea diagnosticului:
2. – instrumente pentru efectuarea injecţiilor;

70
 NURSING CLINIC

3. – instrumente pentru mici intervenţii chirurgicale şi tratamente curente.

1. STETOSCOPUL BIAURICULAR
– este utilizat pentru ascultaţia zgomotelor produse în interiorul
organismului prin funcţionarea normală sau patologică a unor organe: inimă,
plămâni, vase.
– prezintă două olive din ebonită care se introduc în ureche iar partea
terminală este formată dintr-o porţiune metalică pe care este aşezată o membrană
fină pentru perceperea diferitelor zgomote;
- aceste olive înainte de a se introduce în ureche şi după aceea/ de asemenea
şi membrana se dezinfectează prin ştergere cu alcool medicinal, nu se sterilizează şi
se păstrează în dulapul cu instrumente.
2. STETOSCOPUL MONOAURICULAR
- se foloseşte pentru ascultaţia bătăilor cordului fetal (BCF); poate fi
confecţionat din lemn sau metal.
- se dezinfectează prin ştergere cu un tampon îmbibat cu alcool medicinal;
nu se sterilizează şi se păstrează în dulapul cu instrumente.
3. SPATULA LINGUALĂ
– se foloseşte pentru examinarea cavităţii bucale şi a faringelui + tratarea
lor; după utilizare se spală cu apă, cu detergent cu ajutorul periilor şi se sterilizează
prin fierbere, autoclavare sau la Poupinel.
4. OGLINDA FRONTALĂ
– folosită la ORL pentru examinarea conductului auditiv extern, a foselor
nazale, a faringelui şi laringelui.
- este formată dintr-o bandă metalică sau de cauciuc reglabilă şi oglinda
propriu zisă care trebuie ştearsă pentru a se asigura vizibilitatea şi care trebuie
protejată cu ajutorul unui capac
- se păstrează în dulapul de instrumente medicale.

71
 NURSING CLINIC

5. SPECULUL NAZAL
– folosit în ORL pentru lărgirea foselor nazale + examinarea în profunzime
a acestora;
- se spală, dezinfectează, sterilizează după fiecare utilizare.
6. SPECULUL AURICULAR
– serveşte la examinarea conductului auditiv extern, a timpanului;
- se spală, se dezinfectează, sterilizează după fiecare utilizare.
7. DESCHIZĂTORUL DE GURĂ – DEPĂRTĂTORUL DE MAXILAR
- serveşte la îndepărtarea maxilarelor şi pentru menţinerea deschisă a
cavităţii bucale în timpul unor tratamente, îngrijiri ale cavităţii bucale, faringelui,
esofagului şi laringelui;
- se spală, dezinfectează, sterilizează după fiecare utilizare.
8. PENSA DE PRINS LIMBA
– serveşte pentru prins limba în cazul unor tratamente, îngrijiri ale cavităţii
bucale, faringelui, esofagului şi ale laringelui în timpul anesteziei;
- se spală, se dezinfectează, se sterilizează.
9. VALVA VAGINALĂ
– se foloseşte în obstetrică şi ginecologie, pentru lărgirea vaginului pentru
examinare şi tratamente şi în unele investigaţii de specialitate
- se spală, se sterilizează.
10. SPECULUL VAGINAL BINAL
11. PELVIMETRUL
- serveşte pentru măsurarea diametrului bazinului (între cele două creste
iliace);
- se dezinfectează cu alcool medicinal.
12. HISTEROMETRUL
– pentru măsurarea cavităţii uterine;
- se sterilizează.

72
 NURSING CLINIC

13. SERINGILE
- servesc în administrarea diferitelor medicamente sub formă de soluţii, cât
şi pentru recoltarea sângelui şi a lichidului cefalorahidian (LCR);
- mici pompe care servesc la injectare pentru spălarea unor conducte:
(auditiv)
- sunt utiluzate la administrarea alimentelor, la prematuri şi la măsurarea
unei cantităţi exacte de soluţii;
Seringa are două părţi: - corpul;
- pompa sau pistonul.
Acul are teacă de protecţie.
Corpul seringii poate fi din format din sticlă sau plastic; prezintă două
extremităţi prevăzute cu armătură metalică, una dintre ele terminându-se printr-un
tub cilindric, iar celălalt printr-un inel.
Tubul cilindrului care se termină sub formă de tub şi pe care se fixează
acele poartă denumirea de AMBOU.
(PARTEA DE STICLĂ) – corpul seringii de sticlă sau plastic este gradată.
Etanşeitatea unei seringi se verifică prin apăsarea pe amboul seringii şi
trăgând pistonul în jos = pistonul nu trebuie să cadă.
Se sterilizează prin fierbere sau la autoclav.
TIPURI DE SERINGI – Seringa ANEL - se utilizează la oftalmologie
1. seringa RECORD (sticlă + metal);
2. seringa LUER (se utilizează la recoltări, e formată din sticlă + sticlă);
3. seringă de unică folosinţă de toate dimensiunile;
4. seringă de tuberculină (are 1 ml şi este gradată din sută în sută diviziuni);
5. seringa GUYON (pentru spălări ORL, spălături vaginale)
Pe ambou se ataşează acele de diferite mărimi utilizându-se pentru
administrarea injecţiilor : - IM (intramusculare);
- IV (intravenoase);
- subcutanate (SC);

73
 NURSING CLINIC

- intradermice (IDR).
Toate acestea se sterilizează prin fierbere, autoclavare, POUPINEL.
Tăietura sub formă oblică a acelor sub formă de unghi ascuţit – BIZOU.
! Actualmente, în toată lumea, la fel şi în România, se utilizează seringi de
unică folosinţă, sterile, din material plastic, de diferite dimensiuni, gradate,
atât pentru recoltarea de produse biologice, cât şi pentru administrarea
diferitelor tratamente. Seringa Guyon este încă utilizată în secţiile ORL.
14. SONDE
- sunt confecţionate din metal, cauciuc sau sticlă.
- Sonda FAUCHER – pentru evacuarea stomacului, în spălătura gastrică şi
alimentaţia artificială
Partea superioară prezintă două orificii:
- unul central ;
- unul lateral;
- se termină sub forma unei pîlnii
- se sterilizează prin autoclavare
- Sonda EINHORN (duodenală) – are lungime 1,50 m – gradată din 5 în 5
cm; capătul liber are o olivă din metal cu mai multe orificii care este împregnată cu
săruri pe a putea fi vizualizată sub ecranul radiologic.
La diviziunea 45-50 cm ajunge în stomac, la 74 cm – la duoden.
- Sondele NELATON – care se folosesc pentru recoltarea urinei la femei +
bărbaţi, copii; vârful este rotunjit, prevăzut cu un orificiu care poate avea diferite
dimensiuni;
- Sonda FOLEY – cu balonaș - pentru evacuarea urinei la femei și bărbați
- Sonda THIEMAN – pentru recoltarea sau evacuarea urinei la bărbaţi.
- Sonda PETZER – pentru drenarea vezicii urinare la femei.
- unele sonde NELATON se folosesc pentru alimentarea prematurilor
(gavaj)

74
 NURSING CLINIC

15. INSTRUMENTARUL CHIRURGICAL

A. Bisturiul, cu lame diferite – folosit pentru incizia sau secţionarea
ţesuturilor – vârful se protejează cu tampoane de tifon, lamele având forme diferite.
B. Foarfeca chirurgicală - curbă;
- dreaptă.
Vârful poate fi ascuţit, drept sau bont.
Se foloseşte pentru tăierea ţesuturilor sau a materialelor de sutură chirurgicală.
C. Pensele – pot fi: 1. – anatomice – de apucat - fără dinţi;
2. – chirurgicale (pentru pansat - cu dinţi);
3. – hemostatice, pentru fixare.

1) PENSELE ANATOMICE – sunt folosite pentru prinderea şi manevrarea

diferitelor ţesuturi şi pentru pansarea plăgilor ; de asemenea şi cele chirurgicale.
2) PENSELE HEMOSTATICE - servesc în mod special pentru realizarea
hemostazei şi la efectuarea transfuziilor, perfuziilor. Pensa PEAN este pensă fără
dinţi, de diferite mărimi iar pensa hemostatică cu dinţi se numeşte KOCHER.
PENSA MOSOTTO – serveşte la pensarea vaselor şi ţesuturilor fine cu
traumatizare minimă.
PENSA MIKULITZ – se foloseşte pentru hemostaza vaselor mari.
PENSA PENTRU CÂMPURILE STERILE „JONES” şi pensa pentru câmpuri
CARĂBUŞ - pentru fixarea la piele a câmpurilor sterile de operaţie cu scopul de a
delimita câmpul operator.
ACELE REVERDIN ŞI DESCHAMPS – utilizate în chirurgie pentru suturarea
ţesuturilor.
PORTACELE MATHIEU ŞI HEGAR – care se folosesc la manevrarea acelor
chirurgicale pentru muşchi şi piele.
AGRAFELE CHIRURGICALE MICHEL – de asemenea folosite pentru
apropierea marginilor pielii.

75
 NURSING CLINIC

TROCARELE – sunt ace folosite pentru puncţii – osoasă, abdominală, etc; sunt
compuse din 2 părţi - mandren;
- mâner.
Materialul pentru cusut se numeşte CATGUT; este un fir fabricat din
intestin de oaie care se introduce într-un flacon cu soluţie etilică (alcool 90 %).
MĂNUŞILE CHIRURGICALE – de diferite mărimi şi unică folosinţă ambalate;
între ele există straturi de tifon iar în interior pudră de talc.
CUTIILE PENTRU INSTRUMENTE – confecţionate din material inox sub formă
triunghiulară şi cele speciale sunt CASOLETELE care au formă rotundă şi sunt
confecţionate din metal.
! Toate instrumentele chirurgicale se folosesc sterile; se păstrează în
containerele în care au fost sterilizate, în vederea folosirii. Un material steril se
utilizează la o singură persoană, pentru o singură procedură.

STERILIZAREA INSTRUMENTELOR, MATERIALELOR ŞI

APARATELOR UTILIZATE ÎN ACTIVITATEA MEDICO-SANITARĂ

STERILIZAREA – este procedeul de distrugere a tuturor formelor de

existenţă a microorganismelor, atât de la suprafaţă cât şi din interior (sau
profunzimea unui obiect).
Scopul – sterilizarea realizează procedeul de asepsie prin care se previne
pătrunderea germenilor patogeni în organism prin soluţii de continuitate (de
exemplu plăgile chirurgicale sau traumatice).
Materiale necesare : - detergenţi , solvenţi organici (eter, benzină, alcool);
sublimat 1/1000; amoniac 1/100, perii pentru curăţirea instrumentarului, ulei de
parafină sau de vaselină, tifon, vată, bromocet, cloramină, alcool 70/100 pudră de
talc.

76
 NURSING CLINIC

PREGĂTIREA INSTRUMENTELOR DE METAL PENTRU STERILIZARE

ETAPE EXECUŢIE TIMPII
1) Sortare, demontare, - ex. bisturiu, cele de înţepat se protejează cu
introducerea (în chiuveta vârful în tifon; se îndepărtează sub jet de apă,
specială de spălat) sângele, impurităţile; se demontează foarfecele,
pensa hemostatică
2) Spălarea - se spală instrumentele cu apă caldă + detergent
sau săpun cu ajutorul unor perii speciale
3) Submerjarea - se introduc instrumentele în soluţie de amoniac
1% timp de 10-15 minute
4) Clătirea - sub jet de apă din abudenţă
5) Ştergerea - se şterg cu ajutorul unor cârpe speciale fiecare
instrument în parte; se verifică funcţionalitatea
lor
6) Sortarea şi aşezarea în cutii - instrumentele vor fi aşezate în cutii metalice
sau fierbătoare electrice pentru a fi sterilizate
prin fierbere
- în cutii metalice cu capacul închis pentru a fi
sterilizate la POUPINEL împreună cu fiola
martor
- în cutii metalice cu capacul deschis pentru a fi
sterilizate la autoclav împreună cu fiola martor.

PREGĂTIREA PENTRU STERILIZARE A OBIECTELOR DE STICLĂ ŞI A

STICLĂRIEI
ETAPE TIMPII
1) Golirea conţinutului - seringile, eprubetele, baloanele cu
cutii Petri, pipetele Pasteur sau pipetele
Potain
2) Clătirea - apă din abundenţă
3) Fierberea - se fierbe cu soluţie de detergent 1,2%
timp de 30 minute
4) Spălarea - cu apă caldă + detergenţi + perii
speciale
5) Clătirea finală - cu apă din abudenţă + apă distilată
6) Uscarea la etuvă - în prealabil se astupă gura
eprubetelor şi a baloanelor
cu dopuri de vată
7) Împachetarea în hârtie albă
8) Introducerea sticlăriei în Poupinel - pe rafturi

77
 NURSING CLINIC

PREGĂTIREA PENTRU STERILIZARE A SERINGILOR ŞI A ACELOR

PENTRU INJECŢII ŞI PUNCŢII
1. – clătire imediată după întrebuinţare
2. – spălarea propriu zisă
3. – clătirea
4. – submerjarea
5. – clătirea finală
6. – uscare
7. – verificarea calităţii seringii
8. – verificarea vârfului acelor
9. – pregătirea cutiilor cu seringi urmată de sterilizare
10. – sterilizarea se poate face prin fierbere, prin autoclavare.

PREGĂTIREA PENTRU STERILIZARE A SONDELOR DE CAUCIUC

ŞI MATERIAL PLASTIC
1. – golirea şi clătirea sondelor de conţinut
2. – spălarea cu săpun + apă + detergent
3. – submerjare
4. – clătirea finală
5. – uscarea (cu comprese la exterior )
6. – îndepărtarea de leucoplast (benzină)
7. – introducerea în cutii metalice etajate
8. – introducerea cutiilor cu sonde în autoclavă
9. – pregătirea şi sterilizarea propriu zisă
10. – păstrarea în camere uscate la temperatura de 16º C.

PREGĂTIREA PENTRU STERILIZARE A MATERIALELOR DIN

BUMBAC
1. – pregătirea materialului pentru pansamente – tampoane şi comprese de

78
 NURSING CLINIC

tifon, meşe, tampoane de vată, dreptunghiuri şi pătrate de vată având diferite

dimensiuni în funcţie de serviciul de specialitate (în chirurgie generală, ORL,
ortopedie ); acestea se aşează în casolete cu orificii deschise aşezate într-o anumită
ordine fără a fi presate şi pentru a permite circulaţia vaporilor;
2. – pregătirea materialului moale, de protecţie în intervenţii chirurgicale: -
se pregătesc câmpuri de pânze mari şi mici care asigură suprafaţa sterilă, acoperind
bolnavul;
- se pregătesc câmpuri speciale, tăiate în centru;
- halatele, bonetele, măştile, mănuşile de aţă, ciorapi chirurgicali; acestea
toate vor fi aşezate în casolete în ordinea inversă a utilizării fără a fi presate.
3. – pregătirea materialului moale pentru secţiile cu risc crescut de infecţii: -
nou născuţi, terapie intensivă, secţiile pentru arşi.
4. – pregătirea aparatelor endoscopice – (cistoscop, bronhoscop, gastroscop,
colonoscop) pentru antiseptizor:
- demontarea aparatelor;
- fierberea şi curăţirea aparatelor.
În unităţile de asistenţă medicală, sterilizarea se realizează prin metode
fizice, abur sub presiune sau abur la temperatură şi presiune ridicate/ scăzute,
căldură uscată, precum şi prin metode combinate fizico- chimice.

1. STERILIZAREA PRIN CĂLDURĂ USCATĂ

- se realizează prin mai multe metode: - încălzirea la roşu
- flambarea
- etuve cu aer cald (POUPINELUL).
A. STERILIZAREA PRIN ÎNCĂLZIRE LA ROŞU
- prinderea ansei de mâner, adică se face încălzirea ansei la oarecare distanţă de
flacăra becului Bunsen pentru a usca resturile produselor recoltate sau însămânţate
cu ansa pentru ca aceasta să nu cadă de pe ansă;
- încălzirea la roşu: introducerea şi menţinerea ansei în flăcări până la încălzirea la

79
 NURSING CLINIC

roşu.
B. STERILIZAREA PRIN FLAMBARE
- pregătirea materialelor;
- instrumentele de metal, se curăţă, se usucă, se aşează într-un capac de cutie
metalică sau tăviţă renală;
- sterilizarea prin flambare constă în: turnarea unei cantităţi suficiente de alcool
metilic (spirt) peste instrumente, se dă foc alcoolului astfel încât flacăra să cuprindă
toate instrumentele timp de 3-4 minute.
Flambarea este o metodă folosită numai în împrejurări deosebite deoarece
nu este o metodă sigură prezentând dezavantajul că deteriorează instrumentele
metalice; este o metodă totuşi utilizată pentru sterilizarea gâtului fiolelor şi a
eprubetelor.
C. STERILIZAREA LA ETUVA CU AER CALD (POUPINEL SAU CUPTORUL
PASTEUR)
- este un aparat cu reglaj electric care utilizează aerul cald pentru sterilizare;
- este compus dintr-o cutie metalică de formă dreptunghiulară cu pereţii groşi,
dubli şi cu rafturi în interior;
- aerul încălzit circulă printre pereţi şi pătrunde prin orificiile existente în cutie;
- sursa de căldură – este electrică.
Avantajul acestei sterilizări constă în faptul că obiectele introduse pentru
sterilizare la sfârşit sunt PERFECT USCATE ŞI NU SE DISTRUG.
TEHNICA: - instrumentele metalice se introduc în cutiile cu capacele închise;
- sticlăria curăţată şi uscată; (eprubetele, baloanele se învelesc în
hârtie albă şi se astupă cu dopuri de vată aşezându-le pe rafturi).
OBŢINEREA TEMPERATURII DE 180º
- se introduce aparatul în priză şi se urmăreşte creşterea temperaturii până la 180º
cu ajutorul termometrului (vârful termometrului în interior iar coloana gradată în
afară).
Se menţine temperatura de 180º timp 60-90 minute în funcţie de materialul

80
 NURSING CLINIC

care este în interior.

Încheierea sterilizării: - se întrerupe sursa de căldură, se scoate din priză iar
materialele se scot din aparat când temperatura din interior coboară la 30-40º C, pe
cutiile metalice se aplică o banderolă cu data, ora, numele celui care a efectuat
sterilizarea şi conţinutul.
Această metodă are avantaje: elementele sunt uscate şi nu se distrug
iar valabilitatea instrumentelor sterilizate prin această metodă este de 24 h dacă
cutiile nu au fost deschise.

2. STERILIZAREA PRIN CĂLDURĂ UMEDĂ

- se face prin fierbere şi autoclavare
A. Sterilizarea prin fierbere
- se poate face în cutii metalice prevăzute cu un grătar pe care se pun obiectele de
sterilizat sau fierbătoare electrice care sunt prevăzute cu o tavă perforată pe care se
aşează instrumentele.
Grătarul sau tava perforată dau posibilitatea scoaterii instrumentelor din
fierbător după sterilizare.
Pregătirea materialelor : - instrumentele metalice;
- seringile, acele, sondele, tuburile de cauciuc + material
plastic;
- toate materialele pot fi introduse, cu excepţia sticlăriei.
Se introduc în cutia metalică şi se toarnă peste ele apă dedurizată astfel încât
nivelul apei să se păstreze până la sfârşitul fierberii.
Se conectează fierbătorul electric sau cutia metalică la priză, se aşteaptă
momentul începerii fierberii şi se menţine aparatul în priză din momentul începerii
fierberii încă 30 minute.
Încheierea sterilizării: - se scoate aparatul din priză, se scurge apa, se aplică
banderola pe cutie cu data, cu ora, numele după se scot şi se şterg până devin
uscate.

81
 NURSING CLINIC

! Sterilizarea prin fierbere se utilizează în lipsa unui mijloc mai bun de

sterilizare Nefiind o metodă sigură din cauza temperaturii apei – nu atinge decât
100º C sau 104 º C în cazul în care fierberea se face într-o soluţie de bicarbonat de
sodiu 1%.
! Prin fierbere instrumentele metalice se degradează.
! Capacele fierbătoarelor sunt considerate nesterile.
! Instrumentele sterilizate prin această metodă sunt considerate sterile sau au
valabilitate 8 h dacă cutiile nu au fost deschise.
B. Sterilizarea la autoclavă
Autoclava este un aparat care sterilizează cu ajutorul vaporilor sub presiune,
format dintr-un cazan cu pereţii dubli care include în partea superioară un capac cu
ajutorul unor buloane.
Între pereţi se introduce apa care se transformă în vapori prin fierbere;
aceştia pătrund în cazanul interior prin nişte orificii situate în partea superioară şi
de aici în casoletele care sunt introduse în autoclav cu orificiile deschise.
- sursa de căldură: - electrică, gaz, aragaz.
Temperatura aburului din autoclavă se măsoară cu ajutorul unui manometru
de presiune care are echivalenţă în º C.
- la o presiune de 1 Atmosferă = 120º C;
- la o presiune de 1,5 Atm = 128º C;
- la o presiune de 2 Atm = 133º C;
- la o presiune de 2,5 Atm = 139º C.
Pregătirea materialelor
- a. pregătirea instrumentarului metalic, sonde de cauciuc, material plastic,
materialul moale (halate, măşti)
- b. pregătirea autoclavei – se introduce apa şi se pune la sursă.
- c. obţinerea temperaturii necesare sterilizării.
Considerăm sterilizarea începută în momentul în care manometrul indică
temperatura dorită.

82
 NURSING CLINIC

- se reglează sursa de căldură pentru ca presiunea să se menţină constant încă 30

minute.
Autoclavul este prevăzut cu o supapă de siguranţă care să nu permită ca
presiunea să depăşească 2,5 ATM.
Încheierea sterilizării – se întrerupe sursa, se lasă să scadă presiunea la 0º C,
se lasă încă 15 minute după care se deschide capacul autoclavei permiţând ca
materialele să se usuce complet; pe cutii, pe casolete se pune banda cu date: ora,
numele etc.
Valabilitatea instrumentelor sterilizate la autoclave sunt 48 h dacă cutiile nu
au fost deschise.

3. ALTE METODE DE STERILIZARE:

- sterilizarea la sterilizatoare cu oxid de etilenă – se efectuează numai în
staţia centrală de sterilizare a spitalelor; se utilizează cînd nu există alt mijloc de
sterilizare pentru obiecte şi echipamente termosensibile
- sterilizarea la sterilizatoare cu abur şi formaldehidă la temperaturi joase şi
presiune subatmosferică este utilizată în staţiile centrale de sterilizare a spitalelor
pentru obiectele şi echipamentele sensibile la căldură; agentul de sterilizare este
formaldehida.
- Sterilizarea la rece: este o metodă foarte nouă, modernă!
- PERASAFE este un produs comercial sterilizant, conţinând ca substanţă
activă ioni peracetil;
- se poate utiliza pentru sterilizarea instrumentarului termolabil sau
termostabil, cum ar fi: endoscoape, fibroscoape, aparatură de laparoscopie, freze
dentare;
- substanţa se dizolvă în apă; instrumentarul, după o prealabilă dezinfecţie
(preferabil cu Virkon), se introduce în soluţia de Perasafe, fiind lăsat să acţioneze
10 minute, după care poate fi considerat sterilizat.
- în sățile de operație se utilizează o substanță și mai eficientă STERIL C.

83
 NURSING CLINIC

8. SUPRAVEGHEREA BOLNAVULUI ( Dr. Felicia Marc)

Supravegherea bolnavului este una din sarcinile cele mai importante ale
asistentei medicale. Ea trebuie să raporteze medicului tot ce observa în timpul zilei
la un bolnav, într-un mod sistematic:
- comportamentul bolnavului
- funcţiile vitale şi vegetative ale organismului
- apariţia unor manifestări patologice.

Urmărirea comportamentului bolnavului

Asistenta trebuie să urmăreasca poziţia în pat, expresia feţei, mişcările
active, mersul, apetitul, somnul.
Poziţia bolnavului în pat este determinată de gravitatea bolii de care
suferă.
- dacă starea e mai puţin gravă, are o atitudine asemănătoare cu a unei
persoane sănătoase.
- dacă starea e gravă, el devine adinamic; musculatura îşi pierde tonicitatea,
mişcările active nu se mai pot efectua = atitudine pasivă
- în afecţiunile însoţite de dureri, bolnavul caută să menajeze partea
dureroasă: în caz de fractură costală, va sta pe partea sănătoasă; în ulcerul gastric,
se aşeaza în decubit ventral sau lateral stâng (poziţie antalgică).
- poziţia în pat poate fi determinată şi de nevoia de a uşura unele funcţii ale
organismului: în pleureziile cu lichid abundent, bolnavul stă culcat pe partea
bolnavă, pt. ca partea indemnă să facă mişcări respiratorii mai ample
- uneori poziţia pacientului este patogno-monică: în meningita tuberculoasă-
poziția „în cocos de puşcă”
Expresia feţei bolnavului poate arăta gradul de inteligenţă, dar şi anumite
stări psihice: durere, spaimă, agitaţie, oboseală, bucurie, depresie.
84
 NURSING CLINIC

- faţa este anxioasă şi cianotică la pacienţii cu insuficienţă circulatorie gravă

- în peritonită – faţa este acoperită cu sudori reci, ochii sunt înfundaţi,
privirea e anxioasă
- în boala Basedow - hipertiroidism - ochii sunt ieşiti din orbite, faţa trădează
spaima (exoftalmie)
Starea psihică/de conştienţă a bolnavului
- asistenta observă dacă pacientul îşi păstrează cunoştinţa, dacă este obnubilat
sau complet inconştient, dezorientarea în timp şi spaţiu, iluziile şi
halucinaţiile.
- apatia se manifestă printr-un dezinteres faţă de mediu şi persoana proprie
- somnolenţa se manifestă prin necesitatea de a dormi îndelungat, dar
pacientul poate fi trezit; dacă el nu poate fi trezit şi nu reacţionează nici la
excitaţii puternice, este vorba de comă.
Pofta de mâncare - apetitul bolnavului
- asistenta va căuta să afle dacă lipsa apetitului este generală, dacă există
alimente preferate sau evitate, dacă inapetenţă este reală sau doar declarată.
- bolnavii cu neoplasm (cancer) gastric au inapetenţa faţă de carne; cei în faza
preicterică a hepatitei virale au un dezgust faţă de alimente grase
- bolnavii în faza de debut a diabetului zaharat au un apetit exagerat,
manâncă mult - polifagie.
Somnul bolnavului
- asistenta va urmări somnul atât din punct de vedere cantitativ, cât şi
calitativ, precum şi din punct de vedere al orarului.
- somnolenţa de imediat după alimentaţie arată un oarecare grad de
insuficienţă hepatică, iar somnul de dimineaţa se constată la cei cu hepatita
acută virală.
- somnul poate fi liniștit sau agitat, cu întreruperi sau nu; unii pacienţi au
insomnie de adormire (nu pot adormi), alţii au insomnie de trezire (se
trezesc în toiul noptii şi nu mai pot adormi).

85
 NURSING CLINIC

URMĂRIREA FUNCŢIILOR VITALE ŞI VEGETATIVE ALE

ORGANISMULUI
Urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative ale organismului este obligatorie
în cursul oricărei boli, căci modificarea lor reflectă starea generală a pacientului,
precum şi evoluţia şi gravitatea bolii de care suferă. Totalizarea observaţiilor asupra
acestor funcţii se consemnează în foaia de temperatură a bolnavului.

FOAIA DE TEMPERATURĂ

- este un document medical, ştiinţific şi medico-legal.

86
 NURSING CLINIC

- se completează de asistenta medicală cu foarte mare seriozitate şi ordonat.

- cuprinde datele personale ale bolnavului şi parametrii legaţi de internarea
acestuia
- este formată dintr-un sistem de coordonate în care pe abscisă (orizontala) se
noteaza ziua de boală - împărţită în două: dimineaţa şi seara, respectiv se
notează timpul în care se evoluează boala/ iar pe ordonată (verticala) se
notează valorile funcţiilor vitale: temperatura, puls, tensiunea arterială,
respiraţia şi diureza
- în partea inferioară există nişte rubrici în care sunt notate şi alte date ale
pacientului:
- greutate
- prezenţa şi nr. scaunelor
- prezenţa vărsăturilor
- dieta
- pe foaia de temperatură se mai pot nota cu săgeţi în diferite culori
convenţionale (de obicei roşu), diferite evenimente ca: intervenţia chirurgicală,
transfuzia de sânge sau plasmă, sedinţa de hemodializă, etc.
- tipuri de foi de temperatură:
- a adultului
- de pediatrie, care cuprinde de exemplu date despre alimentaţia
sugarului (lapte de mamă, de vacă, piure de legume)
- foaia de temperatură din secţiile de Terapie intensivă are particularităţi: ziua
de boală se împarte în ore - 24 h, cuprinzând în plus planul complet de îngrijire şi
tratament, precum şi analizele de laborator.

1. Măsurarea, notarea şi interpretarea temperaturii

Temperatura este rezultatul proceselor oxidative din organism generatoare
de caldură prin dezintegrarea alimentelor energetice.
Termoreglarea – este funcţia organismului care menţine echilibrul dintre

87
 NURSING CLINIC

producerea de caldură = termogeneza şi pierderea de caldură = termoliza; astfel se

păstrează valori constante (homeotermie).
Există variaţii fiziologice ale temperaturii între dimineaţă şi seara:
- 36,7 - 37 gr. Celsius dimineaţa
- 37 - 37,3 gr Celsius seara
Temperatura se măsoară pentru descoperirea unor valori patologice din
organism.
Locuri de măsurare:
- cavităţi semiînchise: axila, cavitatea bucală, plica inghinală
- cavităţi închise: vagin, rect
Materiale necesare:
- tava medicală pe care se pune termometrul
- casoleta cu tampoane şi comprese sterile
- prosop individual
- săpun
- pahar umplut 1/3 cu soluţie de cloramină 5%
- ulei de vaselină
- alcool medicinal
- foaia de temperatură
- pix albastru
Pregătirea materialelor:
- verificarea integrităţii termometrului
- se verifică dacă Mercurul este coborât în rezervor
- se scoate din soluţia dezinfectantă
- se şterge cu un tampon uscat
Pregatirea fizică şi psihică a bolnavului: poziţia sezândă/ decubit dorsal
Tehnica:
- în axilă – se face toaleta cu apă şi săpun a regiunii axilare, se şterge prin
tamponare, se introduce bulbul termometrului în centrul axilei, se îndoaie membrul

88
 NURSING CLINIC

superior pe torace; se menţine 10 minute, se scoate, se şterge, se citeşte şi

interpretează.
- în cavitatea bucală - termometrul ţinut ca un creion se lubrefiază cu apă, se
introduce în cavitatea bucală sub limbă; bolnavul închide gura aproximativ 5
minute, fără să-l spargă cu dinţii; apoi se scoate, se citeşte, se interpretează.
- in rect – este indicată la bolnavii gravi, comatoşi, inconştienţi, la sugari şi
copii mici; se lubrefiază vârful termometrului cu ulei de vaselină; poziţia
pacientului este decubit dorsal sau lateral; cu mâna stângă se vizualizează rectul, iar
cu dreapta se introduce bulbul termometrului prin mişcări blânde de rotaţie; se
menţine aproximativ 3 minute, până când coloana de mercur nu mai urcă: se
scoate, se şterge şi se dezinfectează cu alcool medicinal, se citeşte şi se
interpretează.
Notarea cifrică
- valorile obţinute se notează într-un carnet al asistentei medicale, iar ulterior
în foaia de temperatură, menţionând numele, prenumele, salonul, nr.patului.
Notarea grafică
- fiecare pătrăţică a foii de temperatură corespunde la două zecimi de grade
Celsius (două subdiviziuni); prin unirea valorilor de dimineaţă şi seară se obţine
curba termică
Interpretarea rezultatelor:
- sub 36 gr.Celsius - hipotermie
- 36 – 37o = afebrilitate
- 37 - 38o = subfebrilitate
- 38 - 39o = febră moderată
- 39 - 40o = febră ridicată
- 40 - 41o = hiperpirexie.

Intervenţiile nursei:
- creează şi menţine o atmosferă adecvată: temperatura mediului ambiant să

89
 NURSING CLINIC

fie 20 - 22 de grade, umiditate medie, aerisire bună.

- utilizează iniţial metode non-farmacologice de scădere a temperaturii:
dezbrăcarea de haine groase, hidratare, umezirea corpului cu apă călduţă, aplicarea
de gheaţă în axilă şi zona inghinală, aplicarea de comprese cu apă rece pe frunte,
membrele superioare şi inferioare.
- administrează medicaţia antitermică la indicaţia medicului, evită utilizarea
preparatelor interzise (Aspirina trebuie evitată la copiii cu semne de viroză).
- măsoară şi monitorizează valorile temperaturii pacientului, le notează în
foaia de temperatură, precum şi răspunsul la administrarea medicamentelor.
- combate deshidratarea produsă de febră: supraveghează rehidratarea
pacientului, fie pe cale orală, fie prin perfuzii intravenoase indicate de medic.

2. Măsurarea, notarea şi interpretarea respiraţiei

Respiraţia este funcţia importantă a organismului prin care se realizează
aportul de oxigen în organism (inspiraţia) şi eliminarea bioxidului de carbon
(expiraţia). Evaluarea acesteia se face cu scopul de a obţine informaţii despre
anumite afecţiuni ale aparatului respirator. Respiraţia normală este suplă, amplă, pe
nas, lentă, profundă.
Materiale necesare:
- ceas cu secundar
- foaia de temperatură
- pix albastru
Tehnica:
- se pregătesc materialele
- pregătirea bolnavului se face în poziţia de decubit dorsal; nu se anunţă
bolnavul, cel mai bine fiind evaluarea în timpul somnului
- se pune podul palmei pe cutia toracică; se numără frecvenţa mişcărilor
respiratorii, mai exact numărul de inspiraţii (mişcări de ridicare a toracelui) pe un

90
 NURSING CLINIC

minut, sau pe un sfert pe minut - daca respiraţia e regulată - şi se înmulţeste cu

patru.
Notarea cifrică: se notează în carnetul asistentei numele, prenumele,
salonul, nr. patului
Notarea grafică:
- pentru fiecare pătrăţică a foii de observaţie corespund 2 respiraţii pe minut.
Interpretarea rezultatelor
- valori fiziologice: - nou născut – 30 -50 respiraţii/min
- la 2 ani – 25 - 35 resp/min
- la 12 ani – 15 - 25
- la adult – 16 - 18
- la vârstnici – 15 - 25
- valori patologice: - accelerarea ritmului respirator = tahipnee
- reducerea - rărirea ritmului respirator = bradipnee
- perturbarea ritmului respirator, lipsa, setea de aer =
dispnee
- oprirea completă a respiraţiei = apneea
- dispneea poate fi de mai multe feluri, de exemplu: dispneea Cheyne -
Stokes /dispneea Kussmaul.
- dispneea Cheyne - Stokes – este o respiraţie cu amplitudine crescătoare,
până se atinge amplitudinea maximă; apoi amplitudinea scade până la apnee – care
dureaza 10 - 15 sec; apoi tot acest ciclu se reia.
- dispneea Kusssmaul – apare atunci când pH-ul sângelui scade sub 7,2;
apare frecvent în unele come; este o bradipnee accentuată, cu o inspiraţie profundă
şi zgomotoasă, urmată de o pauză lungă şi apoi de o expiraţie tot aşa de lungă ca şi
inspiraţia.
- dispneea de efort – indică saturaţia insuficientă a organismului cu oxigen în
timpul efortului; poate apare în boli ale aparatului cardiovascular sau respirator.

91
 NURSING CLINIC

- dispneea de repaus – este o dispnee permanentă; pacientul nu poate sta în

decubit dorsal, el va sta în poziţia șezând (ortopnee).
- în dispnee se notează orarul, intensitatea, evoluţia în timp.
Intervenţiile nursei:
- nursa trebuie să analizeze atent caracteristicile dispneei, precum şi semnele
care o însoţesc: tiraj, wheezing, cianoză, anxietate, intoleranţă la efort, ortopnee.
- trebuie eliberate şi menţinute libere căile aeriene
- se asigură poziţia care să faciliteze ventilaţia pulmonară, să scadă
întoarcerea venoasă: şezând sau semişezând
- se administrează oxigen, pe sondă nazală sau pe mască, în concentraţie de
100%, cu un debit de 6 - 8 l /min; repausul la pat este o măsură importantă pentru
reducerea necesarului de oxigen al pacientului.
- se masoară TA, pulsul, se monitorizează starea de conştienţă, evoluţia
cianozei şi a celorlalţi parametri.
- administrează medicaţia indicată de medic şi supraveghează evoluţia sub
tratament.
- combate anxietatea şi depresia pacientului cauzate de boală.

3. Măsurarea, notarea şi interpretarea pulsului

Pulsul reprezintă senzaţia de şoc percepută la palparea unei artere
superficiale incomplet comprimată pe un plan dur.
Formarea pulsului arterial: - este sincronizarea cu sistola ventriculară,
pereţii arteriali fiind destinşi ritmic prin volumul de sânge expulzat din ventriculul
stâng şi aortă; destinderea pereţilor arteriali se propagă odată cu coloana de sânge
sub forma de undă pulsatilă.
Calitatile pulsului: - frecvenţa (rapiditatea)
- ritmicitatea (regularitatea)
- amplitudinea (intensitatea)
- volumul (tensiunea).

92
 NURSING CLINIC

Calităţile depind de frecvenţa şi ritmicitatea inimii, debitul sistolic,

elasticitatea vaselor şi presiunea arterială.
Evaluarea pulsului se face pentru a culege informaţii despre anumite
afecţiuni ale inimii şi vaselor sanguine.
Materiale necesare: ceas cu secundar sau cronometru, creion roşu şi foaia de
temperatură.
Pregătirea bolnavului:
- pregatirea psihică - se explică bolnavului tehnica, pentru a preveni
emoţiile.
- pregatirea fizică – bolnavul se menţine în repaus 5 - 10 min, cu brațul în
extensie, confortabil.
Tehnica:
- spălarea pe mâini; cu cele 3 degete palpatoare (arătător, mijlociu şi inelar) se
reperează şantul radial, iar cu degetul mare se îmbrăţisează încheietura bolnavului;
se exercită o uşoară presiune (apăsare) şi se numară nr. de pulsaţii (zvâcnituri) pe
minut, sau pe un sfert de minut – dacă ritmul e regulat şi se înmulţește cu patru.
Cele mai importante artere unde se măsoară pulsul:
- a. carotidă
- a. humerală
- a. cubitală
- a. radială
- a. femurală
- a. poplitee
- a. tibială posterioară
Notarea cifrică: se notează în carnetul asistentei medicale nume, prenume,
salon, nr. patului.
Notarea grafică:
- fiecare pătrăţel al foii de temperatură corespunde la 4 pulsaţii pe minut.

93
 NURSING CLINIC

- prin unirea valorilor de dimineaţă şi seară și a zilelor de boală cu creion

roşu se obţine „curba pulsului”
Interpretarea frecvenţei pulsului:
- în mod fiziologic, frecvenţa este în funcţie de vârstă, sex şi starea
emotională.
- tot din punct de vedere fiziologic, există tahicardie în ortostatism, efort fizic
şi psihic, emoţii, stress/ şi bradicardie în stare de repaus absolut fizic, psihic.
Valori fiziologice ale pulsului:
- nou-născut: 130 - 140 b/min
- copil mic: 100 - 120 b/min
- copil sub 10 ani: 90 - 100 b/min
- adult: 60 - 80 b/min
- vârstnic: 80 - 90 b/min
Tahicardia = accelerarea bătăilor inimii peste 100 b/min
Bradicardia = reducerea numărului de bătăi ale inimii sub 60 b/min.
Modificările patologice ale pulsului:
- modificări ale frecvenţei: - puls tahicardic (mai rapid)
- puls bradicardic (mai rar)
- ritmicitatea: - puls ritmic
- puls aritmic
- amplitudinea: - puls cu amplitudine mică – filiform
- puls cu amplitudine crescută
- volumul – tensiunea pulsului: - puls dur/ puls moale
- celeritatea:
- puls săltăreț = creşterea rapidă a tensiunii pulsului, urmată de o cădere bruscă
- puls tard (tardus) = se caracterizează printr-o undă pulsatilă lentă. (apare în
stenoza aortică).
Intervenţiile nursei:
- obiectivele nursei sunt supravegherea stării de conştienţă, monitorizarea

94
 NURSING CLINIC

apariţiei aritmiilor.
- pacientul este aşezat într-o poziţie confortabilă, se recomandă repausul la
pat, se administrează oxigen pentru menţinerea unei oxigenări corespunzătoare a
ţesuturilor.
- se măsoară şi se notează în foaia de temperatură TA, frecvenţa şi
ritmicitatea pulsului, prezenţa sau absenţa cianozei, se administrează medicaţia
indicată de medic şi se monitorizează răspunsul la tratament.
- este necesară monitorizarea ECG (electrocardiograma) pentru depistarea
tulburărior de ritm atriale sau ventriculare.

4. Măsurarea, notarea şi interpretarea tensiunii arteriale

Tensiunea arterială reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant

asupra pereţilor arteriali.
Factorii determinanţi ai tensiunii arteriale sunt:
95
 NURSING CLINIC

- debitul cardiac
- forţa de contracţie a inimii
- elasticitatea şi calibrul vaselor sanguine
- vâscozitatea sângelui
Valoarea tensiunii arteriale este determinată de forţa de atracţie a inimii şi
va fi mai mare în sistolă – aceasta este tensiunea arterială maximă (sistolică),
având valoarea între 110 - 140 mmHg/, iar în diastolă valoarea este mai scăzută –
aceasta este tensiunea arterială minimă (diastolică), având valoarea între 70-90
mm Hg. Diferenţa dintre tensiunea arterială maximă şi cea minimă se numeşte
tensiune diferenţială, având rol în diagnosticarea unor boli.
TA este variabilă, în functie de starea de sănătate a glandelor endocrine, de
tonusul neurovegetativ, etc.
Scopul evaluării TA – este pentru a pune în evidenţă starea de sănătate a
inimii, vaselor sanguine şi întregului aparat circulator.
Materiale necesare:
- tava pentru tensiometru cu mercur Riva-Rocci şi sfingomanometru;
- stetoscop biauricular;
- foaia de temperatură
- creion sau pix albastru
Pregătirea materialelor:
- starea de buna funcţionare a tensiometrului
- pregătirea bolnavului:
a) pregătirea psihică:explicarea
b) pregătirea fizică: bolnavul trebuie să fie într-un repaus de cel puţin 15
minute înainte de măsurare şi 3 ore după masa de prânz.
Tehnica:
- spălarea pe mâini
- se aşează aparatul cu spatele la bolnav pentru ca acesta să nu vadă modificările

96
 NURSING CLINIC

- se aplică manşeta pe braţul bolnavului puţin deasupra cotului; cu mâna dreaptă se

palpează artera humerală şi se introduce membrana stetoscopului sub manşeta
(marginea inferioară a manşetei) şi olivele în ureche.
- se închide ventilul de la pară cu mâna dreaptă şi se începe pomparea aerului în
manşetă până la dispariţia zgomotelor pulsatile
- se decomprimă uşor manşeta, se deschide foarte încet ventilul şi se urmăreşte
cadranul manometrului pe de o parte iar prin stetoscop se aude primul zgomot al
trecerii undei pulsatile, memorându-se = tensiunea arterială maximă sau sistolică,
continuându-se decomprimarea foarte încet, memorându-se în acelaşi timp atât
vizual cât şi auditiv ultima undă pulsatilă = tensiunea arterială minimă sau
diastolică
Notarea cifrică în caiet: nume, prenume, salon, pat
Notarea grafică: în foaia de temperatură, cu culoare albastră, pentru fiecare
pătrăţică orizontală a foii de temperatură, corespund 10 (o unitate) milimetri
coloană Hg. Deasupra liniei îngroşate a foii de temperatură se notează TA maximă
iar dedesubt,TA minimă
Interpretare din punct de vedere fiziologic

VÂRSTA TA maximă TA minimă

1- 3 ani 75 - 90 mm Hg 50 - 60 mm Hg
4 - 11 ani 90 - 110 mm Hg 60 - 65 mm Hg
12 - 15 ani 100 - 120 mm Hg 60 - 75 mm Hg
Adult 115 - 140 mm Hg 75 - 90 mm Hg
Vârstnic > 150 mm Hg > 90 mm Hg

Interpretare din punct de vedere patologic:

Hipertensiune arterială:
- creşterea valorilor TA sistolice peste 140 mmHg şi a celei diastolice peste
90 mmHg

97
 NURSING CLINIC

- HTA uşoară (gradul I): TA sistolică = 140 - 159, TA diastolică = 90 - 99

mmHg
- HTA moderată (gradul II): TA sistolică = 160 - 179, TA diastolică = 100 -
109 mmHg
- HTA severă (gradul III): TA sistolică peste 180, TA diastolică peste 110
mmHg
- HTA sistolică izolată = creşterea numai a TA sistolice peste valorile
normale
Hipertensiunea arterială poare fi primară (esenţială sau idiopatică), atunci
când nu se cunoaşte cauza creşterii valorilor TA, şi secundară, dacă se găseşte o
cauză, principalele afecţiuni care pot genera HTA fiind boli renale, endocrine,
neurologice, cardiovasculare.
Intervenţiile nursei:
- nursa administrează tratamentul medicamentos recomandat de către medic,
urmărind efectul şi reacţiile adverse, monitorizează valorile TA.
- recomandă pacienţilor dietă hiposodată, scădere ponderală în cazul celor
obezi, renunţarea la fumat, la consumul de cafea, alcool.
- recomandă evitarea sedentarismului, efectuarea de exerciţii fizice regulate.
Hipotensiunea arterială = scăderea valorilor TA sistolice sub 100 - 105
mmHg, cu caracter cronic. Hipotensiunea arterială ortostatică apare în cazul
scăderii tonusului vascular după imobilizări prelungite, unele afecţiuni neurologice,
sau la pacienţii diabetici cu tulburări vasculare.
Intervenţiile nursei:
- pacientul trebuie să prezinte stare de conştienţă prezentă, puls periferic
palpabil, bine bătut, TA sistolică peste 90 mmHg, tegumente şi mucoase calde,
normal colorate.
- nursa monitorizează continuu respiraţia, pulsul, TA, ECG, trebuie să
informeze medicul de modificările parametrilor urmăriţi, recoltează probe
biologice pentru determinările de laborator.

98
 NURSING CLINIC

- administrează, la indicaţia medicului, medicaţia şi soluţiile perfuzabile

pentru restabilirea volemiei (a volumului circulant); la nevoie montează sondă
urinară pentru monitorizarea debitului urinar.
- în cazul hipotensiunii arteriale cronice, se recomandă alimentaţie cu
conţinut crescut de sare şi lichide, hipercalorică la cei subponderali; ridicarea din
pat trebuie să se facă treptat; la pacienţii cu varice hidrostatice se indică purtarea
ciorapilor elastici, a bandajelor elastice.

5. Observarea şi supravegherea durerii precordiale

Zona precordială poate fi sediul unor dureri de origine cardiovasculară sau
extracardiacă (iradiate fie de la distanţă, fie de natură musculo-scheletală). Pentru a
interpreta corect durerea precordială, se iau în considerare mai multe aspecte:
sediul, iradierea, caracterul, durata, intensitatea, condiţiile de apariţie, factorii
agravanţi sau care ameliorează durerea.
Caracteristicile durerii din sindromul coronarian acut (infarctul
miocardic):
- sediul durerii: retrosternal sau precordial, pe o arie – zonă indicată de
bolnav cu palma;
- iradierea: tipic, durerea iradiază spre umărul stâng, pe marginea internă a
braţului stâng până la nivelul ultimelor 2 degete; atipic, durerea poate iradia în
umărul drept, ambii umeri, epigastru
- caracterul durerii: constrictiv (pieptul este strâns într-o menghină), apăsare,
presiune retrosternală; durerea are intensitate mare, este atroce.
- durata este variabilă, aproximativ 20 de minute sau mai mult, ore sau zile
- condiţiile de apariţie: durerea apare brusc, în timpul unui efort fizic,
expunere la frig, postalimentar sau chiar spontan.
- simptome asociate: anxietate, senzaţia de moarte iminentă, transpiraţii,
dispnee, vărsături, palpitaţii.

99
 NURSING CLINIC

- dispariţia durerii: spontan, după încetarea efortului fizic sau la 1-3 minute
după administrarea de Nitroglicerină sublingual, dar de obicei, durerea din infarctul
miocardic cedează mai greu, necesitând spitalizarea într-o secţie de Terapie
Intensivă coronariană.
Caracteristicile durerii din angina pectorală:
- sediul durerii, iradierea, caracterul durerii sunt la fel, însă intensitatea nu
este atât de mare.
- durata este mai redusă, de câteva minute; durerea nu e de obicei însoţită de
anxietate şi transpiraţii.
- dispariţia durerii: spontan, după încetarea efortului fizic sau după
administrarea de Nitroglicerină sublingual.
Atât angina pectorală, cât şi infarctul miocardic acut sunt forme de
manifestare a cardiopatiei ischemice cronice, boală a arterelor coronare.
Intervenţiile nursei:
- nursa trebuie să evalueze atent durerea precordială, pentru a diferenţia
cazurile în funcţie de severitate şi pentru a stabili cauza cardiacă sau extracardiacă
a durerii.
- pacientului i se recomandă repaus la pat, se administrează oxigen 100%, cu
debit de 6-8 l/ min.
- se monitorizează funcţiile vitale: puls, TA, respiraţie; se efectuază ECG
pentru decelarea modificărilor caracteristice cardiopatiei ischemice; este indicat ca
monitorizarea ECG să fie continuă, pentru că aspectul electric al inimii se poate
schimba în dinamică.
- se realizează acces intravenos, se recoltează probele biologice, se
administrează medicaţia prescrisă de medic şi se urmăreşte efectul acesteia; este
combătută, de asemenea, durerea şi anxietatea.
- după remiterea simptomelor acute, se educă pacientul pentru renunţarea la
fumat, exerciţii fizice regulate şi dietă cu conţinut redus de colesterol.

100
 NURSING CLINIC

6. Observarea, măsurarea şi notarea diurezei

Diureza reprezintă procesul de formare şi eliminare a urinei din organism
pe o perioadă de 24 de ore.
Urina – este o soluţie apoasă prin care sunt eliminate substanțele rezultate
din metabolismul intermediar proteic, inutile şi toxice organismului; ea este
formată şi excretată de aparatul renal.
Micţiunea este actul fiziologic, conştient, de eliminare a urinei.
Scopul evaluării diurezei este de a obţine diferite informaţii despre starea
morfofuncţională a aparatului urinar şi a întregului organism; se poate urmări
evoluţia bolilor aparatului reno-urinar, se poate stabili bilanţul hidric (ingerare şi
eliminare).
Observarea diurezei: valori fiziologice:
- ritmul normal al micţiunilor este: 5-6/24 ore la bărbaţi, 4-5/24 ore la femei,
iar noaptea mai puţin sau deloc
- cantitativ: - nou-născut = 30 - 300 ml/24h
- copii = 500 - 1200 ml/24h
- adult = 1200 – 1400 - până la 2000 ml/24h
- pH-ul urinei este 4,5 - 7,5 = uşor acid
- densitatea urinei este de 1015 - 1025 la 15 grade, temperaturile mai mici sau
mai mari modificând densitatea urinii.
Patologic:
A. Tulburări de micţiune:
- polakiuria = micţiuni frecvente, în cantităţi mici
- ischiuria = imposibilitatea de a urina
- disuria = micţiunea însoţită de durere
- enurezis nocturn = pierderea involuntară de urină în timpul nopţii (mai
frecvent la copii cu tulburări nevrotice după vârsta de 3 ani)
- nicturia = inversarea sau egalarea raportului dintre numărul micţiunilor şi
cantitatea de urină ziua faţă de noapte (micțiuni nocturne)

101
 NURSING CLINIC

B. Tulburările de volum:
- poliuria = eliminarea unei cantităţi de urină de peste 3 litri/ 24h
- oliguria = eliminarea unei cantităţi mai reduse de urină, de 500-700 ml/ 24h
- anuria = absenţa totală a urinii în vezica urinară.
C. Tulburări legate de calitatea urinii:
- albuminuria = prezenţa proteinelor în urină (albumina)
- glicozuria = prezența glucozei în urină
- hiperstenuria = urina concentrată
- hipostenuria = urina diluată
- piuria = prezenţa puroiului în urină
Materiale necesare pentru evaluarea diurezei:
- vase cilindrice gradate, cu gâtul larg sau borcane spalate, curate
- foaia de temperatură
- creion sau pix albastru
Se curaţă riguros vasele; ele vor fi etichetate cu nume, prenume, nr.
salonului, nr. patului.
Pregătirea bolnavului:
- pacientul să urineze numai în urinar sau în vasele dinainte pregătite
Tehnica:
- spălarea pe mâini
- colectarea începe la 7-8 dimineaţa; recoltarea se face până a doua zi la 7-8
dimineaţa (24 de ore)
- prima urină se aruncă, ultima se adaugă la cantitatea de urină emisă; se
totalizează cantitatea pe 24 de ore, se măsoară, se determină densitatea cu
urodensimetrul;
- se face buletinul de analiză cu numele, prenumele, cantitatea de urină şi se
va trimite la laborator
- spălarea pe mâini

102
 NURSING CLINIC

Notarea diurezei:
- se notează cifric în carnetul asistentei
- din punct de vedere grafic, pentru fiecare linie orizontală a foii de
temperatură se socotesc 100 ml de urină; se notează în grafic cu creion (pix)
albastru, sub forma unei coloane haşurate, care să corespundă în partea superioară
cu cantitatea de urină a zilei respective
Interpretarea rezultatelor:
- din punct de vedere fiziologic: - la femei = 1000 - 1400 ml/24h
- la barbaţi = 1200 - 1800 ml/24h
- frecvenţa micţiunilor: - copii = 4 - 5/zi
- adulţi = 5-6/zi
- vârstnici = 6 - 8/zi
- ritmul: de 3 ori mai mult ziua decât noaptea
- modificări în funcţie de alimente:
- cu cât urina este mai diluată, ea este mai deschisă la culoare şi invers
- în regimul bogat în carne – culoarea este închisă
- în regimul vegetal – culoarea este deschisă
- modificări în funcţie de medicamente:
- tratamentul cu Aspirină, Chinină – modifică culoarea în cafeniu, roşu,
brun
- tratamentul cu Piramidon – modifică culoarea în roz, cărămiziu
- aspectul urinii: - este clar, limpede la început, apoi devine uşor tulbure
datorită coagulării mucinei, prezenţei celulelor epiteliale în căile urinare şi
mucusului din organele genitale
- densitatea urinii: - se determină imediat după emisie (pentru că prin răcire se
modifică densitatea); se face cu urodensimetrul.
Intervenţiile nursei:
- va fi realizat zilnic bilanţul hidric (raportul ingesta/excreta; cântărirea
pacientului; hidratarea corespunzătoare a organismului).

103
 NURSING CLINIC

- se măsoară sau se recoltează urina pe 24 de ore pentru monitorizarea

volumului şi pentru probe biologice.
- se asigură igiena tegumentelor şi mucoaselor după micţiune.
- se administrează tratamentul specific, local sau general.
- în caz de glob vezical: se aplică căldură locală, se stimulează micţiunea cu
ajutorul jetului de apă; dacă manevrele eşuează, se execută sondajul vezical.
- în caz de incontinenţă urinară: se recomandă dispozitive absorbante, igienă
riguroasă a regiunii perineale, aplicarea locală de creme şi uleiuri; pentru
reeducarea controlului sfincterian, pacientul este învăţat să efectueze exerciţii de
întărire a musculaturii perineale şi abdominale.

7. Observarea şi notarea expectoraţiei

Expectoraţia reprezintă eliminarea prin tuse, prin cavitatea bucală, a
produselor formate (provenite) din căile respiratorii. Produsul eliminat se numeşte
spută.
Scopul evaluării expectoraţiei este de a obţine informaţii despre afecţiunile
căilor respiratorii superioare, inferioare şi bolile pulmonare.
Materiale necesare:
- scuipătoare, tampon pe port tampon, vase gradate, tăvița renală
- foaia de temperatură
- creion roșu
Observarea calităţilor sputei:
- culoarea:
- roşie, sanguinolentă, aerată, spumoasă = hemoptizia, apare în tuberculoza
şi cancerul bronho-pulmonar
- ruginie (culoarea sucului de prune) – apare la debutul pneumoniilor
- albă, albă - cenuşie – apare în bronşite, astm bronşic
- roz – apare în edemul pulmonar acut
- neagră – apare în infarctul pulmonar

104
 NURSING CLINIC

- mirosul:
- fetid – apare în dilataţii bronşice (bronşiectazii), caverna tuberculoasă
- mirosul pamântului sau al paiului umed – o fetiditate penetrantă – apare în
supuraţiile pulmonare (abcese)
- consistenţa: sputa poate fi spumoasă, aerată, gelatinoasă, vâscoasă, lichidă.
- forma:
- perlată – apare în astmul bronşic
- mumulară, dând aspectul unor mulaje bronşice – apare în caverna
pulmonară
- compoziţie:
- mucoasă – apare în astmul bronşic
- purulentă – apare în supuraţiile pulmonare
- seroasă
- pseudomembranoasă – apare în diferite laringite şi difterie
- sanguinolentă
- cantitatea: - 50 - 100 ml/24 h apare în bronşite catarale, faza incipientă a
pneumoniilor
- cantitatea de spută creşte mult în bronșiectazii, abcese pulmonare, caverne
tuberculoase.
- hemoptizia – reprezintă sângerarea la nivelul căilor respiratorii şi
eliminarea prin expectoraţie; sângele este roşu, aerat şi foarte puţin
coagulabil; cantitatea de sânge poate varia, fiind uneori abundentă. Cauzele
posibile: tuberculuza pulmonară, cancerul (neoplasmul) bronhopulmonar,
abcesul pulmonar, traumatismele toracice.
Curăţirea se face cu port tamponul, iar apoi tampoanele se aruncă în tăviţa
renală.
Notarea grafică se face ca şi la diureză, dar cu creion (pix) rosu.
Intervenţiile nursei:
- educă pacientul despre modul în care trebuie să tuşească: cu gura în batistă,

105
 NURSING CLINIC

nu înspre interlocutor, datorită riscului mare de contaminare.

- învaţă pacientul modalitatea de colectare a sputei; scuipătoarele trebuie
spălate şi dezinfectate după fiecare utilizare cu soluţie fenol 3%.
- ajută bolnavul să adopte diferite poziţii în pat, pentru evitarea stazei
bronşice; aplică tehnica tapotajului când este nevoie: tapotamentul constă în lovirea
peretelui toracic, cu mâna, ritmic, pe toată suprafaţa, timp de 1-2 minute, pacientul
respirând lent şi adânc.
- pentru mobilizarea secreţiilor din arborele bronşic: se asigură hidratarea
adecvată a bolnavului (administrarea de 1500-2000 ml/ zi); umidificarea aerului cu
pulverizatoare sau recipiente cu apă aşezate pe o sursă de căldură; drenajul postural
constă în schimbarea poziţiei pacientului la fiecare 20-30 de minute, la sfârşitul
fiecărei poziţii pacientul fiind rugat să respire profund.
- hemoptizia reprezintă o urgenţă; nursa trebuie să anunţe imediat medicul.
Între timp, pacientul este aşezat în repaus absolut; nursa realizează un acces
intravenos cât mai rapid, recoltează probe de sânge pentru determinarea grupei de
sânge şi a Rh-ului, administrează, la indicaţia medicului, medicamente hemostatice,
soluţii perfuzabile, transfuzii de sânge, etc.

8. Observarea şi notarea vărsăturilor

Voma este actul reflex prin care se elimina brusc, la exterior, prin gură,
conţinutul gastric sau intestinal. Este precedată în mod normal de senzaţia
neplăcută de greaţă.
Scopul evaluării este obţinerea de informaţii despre conţinutul
gastrointestinal şi despre anumite afecţiuni ale stomacului, colecistului,
pancreasului, intestinului subţire sau gros. De asemenea, vărsăturile apar în condiţii
fiziologice (sarcină) sau alte afecţiuni ale organismului, în afara tractului digestiv
(diabet zaharat dezechilibrat, insuficiență renală severă, tumori cerebrale cu
hipertensiune intracraniană, etc).
Materiale necesare evaluării: - tăviţa renală, pahar cu apă

106
 NURSING CLINIC

- creion sau pix albastru

- foaia de temperatură
Observarea vărsăturilor:
- din punct de vedere al frecvenţei, există:
- vărsături ocazionale, ce apar în intoxicaţii alimentare sau boli
infecţioase acute
- vărsături frecvente – în stenoza pilorică, când vărsăturile sunt după
mese, la câteva ore sau chiar a 2-a zi
- vărsături incoercibile (continue, ce par a nu putea fi oprite) – în
graviditate, unele afecţiuni psihice
- din punct de vedere al orarului, există:
- vărsături matinale – dimineața pe stomacul gol – la gravide, alcoolici
- vărsături postprandiale – după mâncare sau chiar în timpul alimentaţiei
la neuropaţi
- tardive – la 24 de ore după alimentaţie – în ulcer sau cancer gastric
- din punct de vedere al cantităţii: - se face bilanţul pe 24 de ore
- din punct de vedere al conţinutului, există:
- vărsături alimentare
- mucoase – apoase – apar la etilici, gravide
- fecaloide – apar în ocluziile intestinale, mai ales localizate pe
intestinul gros
- biliare – în colecistopatii
- purulente – în gastritele flegmonoase
- sanguinolente sau cu sânge pur
- din punct de vedere al culorii, există vărsături:
- vărsătura cu sânge roşu, proaspăt sau parţial digerat, ”in zaţ de cafea”
= hematemeza = hemoragie digestivă superioară, apare în ulcerul
gastric /cancerul gastric, gastrite, ulcer duodenal
- galben- verzui = vărsături biliare

107
 NURSING CLINIC

- gălbui – murdar – apar în ocluziile intestinale

- incolore – cu suc gastric – apar în gastrite, ulcere
- din punct de vedere al mirosului, avem vărsături:
- cu miros fad, acru – în hiperclorhidii
- cu miros de unt rânced – în procesele de fermentaţie gastrică
- cu miros de materii fecale - fecaloid – în ocluziile intestinale
- forţa de proiecţie a vărsăturilor: - există vărsături care se elimină brusc, în
jet, fără să fie în legatură cu alimentaţia, fără greaţă caracteristică vărsăturilor –
acestea sunt vărsăturile de tip central, fiind semn de hipertensiune intracraniană
(HIC); apar în meningite, tumori cerebrale
- simptome care însoțesc vărsăturile:
- greaţă, hipersalivaţie, cefalee, tahicardie
- dureri abdominale
- semne de deshidratare şi dezechilibrare hidroelectrolitică şi
acidobazică, prin pierderea din organism a ionilor de Na, K, Cl.
Notarea vărsăturilor – se face cu un cerculeţ însoţit de data şi ora când s-a
produs, în rubrica specială: - cerc albastru - semnifică vărsătură alimentară
- cerc verde – semnifica vărsătură bilioasă
- cerc roşu – semnifică vărsătură sanguinolentă
Captarea vărsăturilor - se captează şi se păstrează într-un recipient pâna la
venirea medicului; la indicaţia acestuia se trimite la laborator, însoţit de biletul de
trimitere.
Regurgitaţia reprezintă refluarea (întoarcerea) conţinutului alimentar din
stomac în esofag, până în cavitatea bucală, dar fără greaţă şi fără eliminarea în
exterior; acest conţinut este înghiţit, ajungând din nou în stomac.
Eructaţia reprezinta eliminarea aerului din stomac prin cavitatea bucală.
Intervenţiile nursei:
- aşează pacientul într-o poziţie comodă, cu capul situat lateral, pentru a
preveni aspirarea vărsăturilor în arborele bronşic.

108
 NURSING CLINIC

- asigură toaleta cavităţii bucale, a tegumentelor; susţine pacientul în

momentul vărsăturii, cu tăviţa renală (sau găleata) lângă el.
- iniţial se suprimă ingestia de alimente şi lichide; se administrează, la
indicaţia medicului, antivomitive, medicamente care combat cauza vărsăturilor
(etiologice), precum şi perfuzii intravenoase cu ser fiziologic, glucoză 10%,
vitamine, minerale pentru refacerea echilibrului hidroelectrolitic.
- rehidratarea orală se face treptat, cu lichide la temperatura camerei, iar
alimentaţia se va relua în funcţie de toleranţa digestivă.

9. Observarea şi notarea scaunului

Scaunul reprezintă resturile alimentare supuse procesului de digestie,
eliminate din organism prin actul defecaţiei. El este alcătuit din: reziduurile rămase
în urma digestiei alimentelor, produsele de excreţie ale tubului digestiv şi glandelor
anexe, precum şi un număr mare de microbi. Defecaţia este actul fiziologic de
eliminare a materiilor fecale prin anus.
Observarea scaunului: elemente fiziologice:
- frecvenţa: - normal, la adult – 1-2 scaune pe zi, sau unul la 2 zile
- 1-2 scaune pe zi la nou-născut
- orarul: ritmic, la aceeaşi oră a zilei, dimineaţa după trezire
- cantitatea: zilnic 150-200 grame de materii fecale
- consistenţa: păstoasă, omogenă
- forma: cilindrică, cu diametrul de 3-5 cm, lungime variabilă
- culoarea: - brună, la adult, dată de stercobilină
- la nou-născut: - verde brun în primele zile după naştere (meconiu)
- sugarul alimentat la sân: galben-auriu, devine verzui sau verde
- sugarul alimentat artificial: galben-deschis
DIAREEA
Accelerarea tranzitului intestinal, cu emisia unui număr mare de scaune în
24 de ore, poarta numele de diaree. Când numărul scaunelor este prea mare, au loc

109
 NURSING CLINIC

pierderi importante de apă şi electroliţi, producând deshidratare, hipopotasemie,

etc.
Elemente de observare:
- frecvenţa: - 3-6 scaune pe zi în enterocolite
- 20-30 scaune pe zi în dizenterie
- 80-100 scaune pe zi în holeră
- consistenţa: - scăzută, scaunele pot fi moi, păstoase, semilichide, apoase
- cantitatea: - crescută – în diareea ce apare în boli ale stomacului
- scăzută – în dizenterie
- culoarea: - galben-aurie, verde
- albicioasă, gri- murdară – în ictere mecanice, pancreatite cronice
- negru lucios, ca păcura = melenă – în hemoragii digestive
superioare
- scaun amestecat cu sânge proaspăt – hemoragii în porţiunea
inferioară a tubului digestiv
- mirosul: - acid – semnifică fermentaţie exagerată
- putred – putrefacţie exagerată
- prezenţa de elemente patologice:
- mucus, puroi, sânge – apare în boli inflamatorii intestinale, cancer
colorectal, dizenterie, diverticuli, polipi
- ţesut muscular nedigerat = creatoree, apare în pancreatita cronică
- scaune cu paraziţi intestinali sau ouă de paraziţi (ascarizi, oxiuri,
chiste de Giardia Lamblia)
- simptome însoţitoare: - colici abdominale, febră, greţuri, vărsături
- semne de deshidratare: tegumente şi mucoase
uscate, oboseală, slăbiciune musculară.
Intervenţiile nursei:
- notarea în foaia de temperatură: - se notează cu pixul albastru, fiecare scaun
este notat cu o liniuţă verticală, numărul total de scaune pe 24 h fiind trecut într-o

110
 NURSING CLINIC

căsuţă de la baza foii de temperatură.

- nursa măsoară greutatea pacientului, apreciază cantitatea de materii fecale
eliminate, realizează bilanţul hidric (raportul dintre lichidele ingerate şi cele
eliminate).
- pacientului i se recomandă repaus la pat; se vor recolta probele biologice:
VSH, hemoleucograma, examen coproparazitologic, coprocultura, proba de
digestie în scaun, alte probe la indicaţia medicului.
- nursa supraveghează alimentaţia bolnavului, aceasta fiind la început hidrică,
iar apoi cu orez, morcovi, banane, carne slabă, cu evitarea alimentelor grase şi
condimentelor, dulciurilor
- administrează, la indicaţia medicului, perfuziile de reechilibrare
hidroelectrolitică şi medicaţia etiologică şi patogenetică.
CONSTIPAŢIA
Constipaţia se caracterizează prin încetinirea tranzitului intestinal,
eliminările de materii fecale fiind o dată la 2-4 zile, sau mai rar, uneori la intervale
neregulate. Constipaţia poate avea cauze functţionale (accidentale sau habituale),
mecanice (stenoză intestinală, cancer - neoplasm de colon) sau alte afecţiuni
(ginecologice, endocrinologice).
Factori favorizanţi: - sedentarismul, hidratarea insuficientă
- alimentaţia săracă în fibre alimentare
- emoţii, stres, medicamente, etc.
Absenţa completă a tranzitului pentru gaze şi materii fecale se numeşte
ocluzie intestinală sau ileus.
Există 2 tipuri de ileus:
- ileus dinamic – apare în afecţiuni care produc paralizia pereţilor
intestinali, de ex. pancreatita acută
- ileus mecanic – apare în afecţiuni care produc obstrucţie mecanică a
intestinelor: tumori

111
 NURSING CLINIC

Elemente de observare legate de constipaţie:

- frecvenţa: - scaun la 2-4 zile din cauza tranzitului încetinit
- absenţa completă a eliminării de gaze şi materii fecale = ileus
- cantitatea: - redusă, în constipaţie
- mare, în anomalii ale colonului (megadolicocolon = intestin
lung şi larg)
- forma şi consistenţa: - bile uscate, de consistenţă crescută (schibale, coproliţi)
- masă fecaloidă abundentă, în constipaţia atonă
- culoarea: închisă
- simptome de însoţire:
- crampe abdominale, tenesme (senzaţia dureroasă de defecare, fără
eliminarea de materii fecale)
- meteorism (acumulare de gaze în intestin, balonare), flatulenţă (eliminare
frecventă a gazelor din intestin)
- anorexie, cefalee, iritabilitate
- fecalom = acumularea unei cantităţi mari de fecale în rect, indurată, dificil
de eliminat.
Intervenţiile nursei:
- urmăreşte şi notează în foaia de temperatură consistenţa şi frecvenţa
scaunelor
- administrează laxative - la indicaţia medicului sau transmite mai departe, la
infirmieră, indicaţia medicului de efectuare a clismei evacuatorii.
- recomandă şi urmăreşte hidratarea pacientului, alimentaţia bogată în fibre
celulozice, efectuarea de exerciţii fizice regulate
- asigură igiena locală şi generală.

10. Observarea tegumentelor şi mucoaselor bolnavului

Scopul acestei observări este recunoaşterea şi descoperirea unor manifestări
patologice la nivelul tegumentelor/mucoaselor, care aduse la cunoştinta medicului

112
 NURSING CLINIC

permit stabilirea diagnosticului şi prevenirea unor complicaţii.

Elemente de observare:
- A. Transpiraţia = un proces fiziologic prin care organismul pierde caldură
în cantitate excesivă; are semnificaţie patologică şi poate conduce la deshidratare;
ea poate fi:
- localizată – de exemplu transpiraţia palmelor
- generalizată
- continuă
- periodică – în cazul febrei intermitente sau la sfârşitul unei febre
continue, în criza pneumonică
- B. Culoarea tegumentelor:
- paloarea permanentă – apare în anemie
- paloare instalată brusc – apare în hemoragii, colaps, soc
- cianoza sau coloraţia albăstruie a tegumentelor şi mucoaselor –
apare în afecţiuni ale aparatului respirator, circulator, boli cardiace
congenitale
- coloraţia galbenă a tegumentelor se numeste icter – apare
predominant în boli hepatice, dar poate fi datorată şi unor
medicamente (acidul picric); culoarea galben ca paiul apare în
cancere sau anemii pernicioase
- culoarea bronzată – apare în boala Addison
- culoarea brună – apare în ciroza hepatică
- culoarea cenuşiu - murdară – apare în supuraţii bronhopulmonare
- C. Edemul = reprezintă acumularea de lichid seros în ţesutul celular
subcutanat; semnele clinice sunt: creşterea în volum, piele palidă, lucioasă,
ştergerea pliurilor cutanate naturale, pierderea elasticităţii ţesuturilor. La nivelul
membrelor inferioare, (care sunt localizarea cea mai frecventă a edemelor), prin
comprimarea ţesutului edematiat pe creasta anterioară a tibiei, rămâne urma
degetului în tegumente („semnului godeului”).

113
 NURSING CLINIC

Asistenta medicală monitorizează, legat de edeme: diureza / 24h, cantitatea

de lichide ingerate (bilanţul hidric), greutatea bolnavului şi evoluţia acesteia sub
tratament, TA, regimul igieno-dietetic (de obicei trebuie să fie hiposodat sau
desodat).
Există mai multe tipuri de edeme:
- edeme generalizate – acumularea de lichid la nivelul membrelor inferioare
şi în cavităţile seroase ale organismului (peritoneu, pleură, pericard) se numeşte
anasarcă
- edeme localizate – de exemplu la gambe, la pleoape, la nivelul organelor
genitale, la membrele superioare (mai rar)
- edemul cardiac- pulmonar – este un edem de culoare albastru violaceu,
apare în afecţiuni cardiace, pulmonare, fiind de obicei localizat la membrele
inferioare
- edemul cașectic – apare datorită scăderii albuminei din sânge şi creşterii
permeabilităţii pereţilor vasculari – apare la bolnavi subnutriţi (cu
hipoproteinemie), cu tuberculoză sau cancere în fază avansată, cu cașexie
- edemul angioneurotic – de cauză alergică
- D. Descuamările = reprezintă desprinderea celulelor superficiale din epidermă
- ele pot fi furfuracee, sau de tip pitiriazic, lamelar sau sub forma de lambouri
- E. Erupţiile cutanate – pot fi determinate de boli infecţioase (scarlatina,
rujeola) sau pot reprezenta semne de alergie (urticarie).
Ele pot fi: - maculoase
- papuloase
- veziculoase
- pustuloase
- F. Hemoragiile cutanate – pot fi cauzate de tulburări de coagulare, de
fragilitatea vaselor; ele sunt de mai multe tipuri:
- peteșiile – sunt hemoragii punctiforme, ovalare, rotunde

114
 NURSING CLINIC

- echimozele – sunt pete hemoragice extinse, pot fi însoţite şi de hemoragii

ale mucoaselor
- epistaxisul - reprezintă sângerarea din cavitatea nazală
- gingivoragia – reprezintă sângerarea de la nivelul gingiilor
- hematemeza – reprezintă vărsatura cu sânge rosu sau în „zaţ de cafea”
- rectoragia – reprezinta eliminarea prin anus a sângelui roşu, singur sau
amestecat cu materiile fecale.
Intervenţiile nursei:
- bolnavul nu trebuie să devină o sursă de infecţie pentru cei din jur; astfel,
leziunile cutanate sunt dezinfectate corespunzător şi pansate steril; zonele indemne
vor fi igienizate.
- bolnavul va fi echilibrat nutriţional (alimentaţie bogată în proteine, fructe)
- produsele pentru laborator trebuie corect recoltate şi prelucrate (crustele,
puroiul, firele de păr).
- fiecare pacient trebuie să beneficieze de articolele şi asistenţa necesară
îngrijirii părului, unghiilor, gurii, dinţilor; dacă pacientul este imobilizat la pat,
toaleta sa este efectuată pe regiuni, la pat, de către nursa.
- administrează, la indicaţia medicului, medicamentele, unguentele, soluţiile,
pudrele şi monitorizează răspunsul la tratament.

11.Eliminarea menstruală şi vaginală neadecvată

Menstruaţia reprezintă activitatea fiziologică, lunară, de eliminare a
sângelui de provenienţă genitală, la femeile aflate în perioada fertilă (de la
pubertate la menopauză).
Manifestări fiziologice:
- prima menstruaţie = menarha, apare la 11-12 ani
- ciclurile menstruale sunt regulate, apar în medie la 28 de zile interval,
durează în medie 3-4 zile, sunt moderat dureroase, sângele este roşu-închis,
cu miros fad.

115
 NURSING CLINIC

Manifestări patologice:
- amenoreea = lipsa menstruaţiei, din cauze fiziologice (sarcina) sau
patologice (tumori)
- dismenoreea – se referă la durerile intense asociate menstruaţiei
- menoragiile = menstruaţiile prelungite
- metroragiile = hemoragiile exteriorizate vaginal, între menstruaţii (fibroame
uterine)
- polimenoree = menstruaţii care survin la intervale mai mici de 28 de zile
- oligomenoree = menstruaţii care survin la intervale mai mari de 28 de zile
Secreţiile vaginale sunt produse de către glandele situate la nivelul colului
uterin, cu rol în lubrefiere, umectare, transport (al spermatozoizilor).
- de la pubertate, secreţia este prezentă permanent, fiind mai abundentă la
ovulaţie
- aspectul normal este de albuş de ou, transparentă sau alb-lăptoasă (leucoree
fiziologică)
Manifestări patologice:
- hidroree = secreţie vaginală abundentă, 200-400 ml/ 24h
- candidoza vaginală = secreţie vaginală alb-gălbuie, brânzoasă, pruriginoasă
- trichomoniaza vaginală = secreţie alb gălbuie-spumoasă, aerată,
pruriginoasă
- neoplasmul (cancerul) genital = secreţie cafenie
Intervenţiile nursei:
- observă şi notează tipul de hemoragie sau alte eliminări vaginale
- aşează pacienta în decubit dorsal, contraindică deplasarea în caz de
hemoragie
- asigură condiţii de igienă personală – toaletă locală, pansament absorbant
- recoltează secreţiile vaginale sau efectuează spălăturile vaginale, la
solicitarea medicului
- administrează tratamentul – hemostatic sau antibiotic indicat de medic.

116
 NURSING CLINIC

9. RECOLTAREA PRODUSELOR BIOLOGICE SI

FIZIOLOGICE (Dr. Felicia Marc)

Sarcina revine AMG-istei (asistentei medicale generaliste), se face cu mult

bun simţ şi răspundere, trebuie realizata în condiţii optime.
Norme generale:
- orarul recoltărilor (când se recoltează): recoltările se efectuează de obicei
dimineaţa, între orele 7 şi 10; în urgenţe, practic recoltarea se poate face oricând,
laboratoarele funcționând permanent.
- pregătirea psihică şi fizică a bolnavului; bolnavul trebuie să fie nemâncat (a jeun)
cu aproximativ 8 ore înainte.
- pregătirea instrumentelor şi a materialelor necesare recoltării.
Tehnica recoltării propriu-zise:
117
 NURSING CLINIC

- completarea corectă a buletinelor de analize (numele şi prenumele bolnavului,

secţia, salonul, patul, numărul foii de observaţie, analiza cerută, data, numele
medicului ce a indicat recoltarea).
- etichetarea produsului recoltat
- păstrarea şi transportarea produsului recoltat

Efectuarea puncţiei venoase

- reprezintă înţeparea unei vene cu ajutorul unui ac ataşat la o seringă.
Scop: - recoltarea de sânge – explorator: se recoltează sânge pentru
cercetarea în laborator a unor constante biologice ale organismului (glicemia,
colesterolul, etc.)
- terapeutic: administrarea medicamentelor intravenoase sau
extragerea unei cantități mai mari de sânge, 150-500 ml în hipertensiunea arterială
Materiale necesare:
- tava medicală acoperită cu câmp steril
- seringi de 5-10 ml sterile
- materiale dezinfectante
- casoleta cu tampoane, comprese sterile
- garou
- muşama/ aleză pentru protejarea patului
- recipienţi pentru recoltarea sângelui: eprubete, sticle curate, spalate, uscate, goale
sau cu substanţă chimică (anticoagulant,etc), mediu de cultură, plăci Petri
- taviţă renală
- pense anatomice
*Pregătirea materialelor: se aleg materialele şi se transportă în apropierea
bolnavului.
*Pregătirea fizică şi psihică: se explică necesitatea tehnicii, scopul acesteia,
apoi se invită bolnavul să stea cu brațul în extensie (decubit dorsal sau șezând)

118
 NURSING CLINIC

Locuri de elecţie: la plica cotului, unde se anastomozează vena cefalică cu

bazilică şi formează marele M venos.
A. În scop explorator
- efectuarea puncţiei: se aplică garoul în treimea inferioară a braţului; cu ajutorul
degetelor palpatoare palpăm venele; se pune în evidenţă vena cea mai vizibilă; se
dezinfectează locul ales cu un tampon cu alcool sau tinctură de iod; se solicită
bolnavului să închidă pumnul şi să rămână cu el închis; seringa se ţine în mâna
dreaptă şi puncţia începe dedesubtul venei care urmează să fie puncţionată, fixând
zona cu policele şi tracţionând uşor tegumentele pentru a fixa mai bine vena; se
introduce acul în mijlocul venei, în direcţia axului longitudinal, cu bizoul orientat
în sus; se simte acul trecând prin stratul de piele, mai rezistent şi peretele venei,
mai elastic; se împinge acul de-a lungul venei, la o adâncime de 1 – 1,5 cm; cu
mâna stângă se trage încet pistonul, aspirând – dacă acul este corect plasat în venă,
în seringă apare sânge; se aspiră cantitatea de sânge necesar pentru analiza dorită;
apoi se desface nodul garoului şi bolnavul deschide pumnul. Se aplică un tampon
de vată uscat peste locul unde este acul, se retrage apoi acul; tamponul se menţine
apăsat, pentru efectuarea hemostazei. Cotul nu se îndoaie, pentru a nu favoriza
apariţia hematoamelor. Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool sau tinctură de
iod.
Incidente:
- sângele poate infiltra ţesutul perivenos (hematom) – se retrage acul şi se
comprimă regiunea cu un tampon steril
- acul poate trece dincolo de venă, perforând şi peretele opus – se retrage
uşor acul
- bolnavul poate prezenta ameţeli, paloare, lipotimie – puncţia este oprită
imediat şi se anunţă medicul.
B. În scop terapeutic: paşii de execuţie sunt la fel ca la puncţia venoasă,
dar după ce acul a pătruns în venă, se îndepărtează garoul, iar dacă vena nu a fost
afectată (hematom), lent se efectuează injecţia intravenoasă.

119
 NURSING CLINIC

C. Explorator şi terapeutic
Recipienţii cu sânge recoltat se etichetează şi cu buletinele de analiză se
trimit la laborator.
Îngrijirea post tehnică: acele se aruncă, supravegherea bolnavului;
reorganizarea locului de muncă; spălarea pe mâini.
Recoltarea sângelui pentru examene hematologice, biochimice,
serologice şi parazitologice
- sângele se recoltează pentru examene biochimice, hematologice, serologice,
microbiologice sau parazitologice. Se efectuează de către AMG-istă făcându-se
prin:
- înţepare la adult (în pulpa degetului sau lobul urechii);
- înţepare la copii în faţa plantară (degetul mare la picior sau călcâi);
- puncţie venoasă sau arterială.
A. Recoltarea sângelui capilar
- prin înţepare, pentru examene hematologice (hemoleucograma, dozarea
hemoglobinei, a timpului de sângerare, de coagulare, determinarea protrombinei,
trombocite)
Materiale necesare: tavă medicală curată, alcool medicinal, ace sterile,
tampoane vată, pipete Potain, (pentru numărarea elementelor figurate ale sângelui),
lame degresate.
Efectuarea:
- pregătirea materialelor
- pregătirea psihică şi fizică a pacientului
- efectuarea tehnicii: se aseptizează pulpa degetului inelar sau mijlociu, se evită
congestionarea prin frecare prea puternică; cu acul steril cu o mişcare rapidă se
înţeapă puţin lateral pulpa degetului; cu un tampon uscat, se şterge prima
picatură, se lasă să se formeze a doua picatură fără să se apese, apoi se
recoltează sângele, fie cu pipete, fie cu lama.

120
 NURSING CLINIC

Efectuarea unui frotiu de sânge:

- lamele se spală, se degresează, se usucă; pe o lamă se aşează o picatură de sânge
în partea stângă a lamei peste care se aşează o lamelă cu margini şlefuite, într-un
unghi de 45 de grade; după ce picătura de sânge s-a întins prin capilaritate, lamela
se împinge către partea liberă a lamei, păstrându-se mereu aceeaşi înclinaţie şi
antrenând toată picătura, fără să o fracţioneze.
- se agită lama pentru uscare
- buletin de analiză
- transport urgent la laborator
Totul se face numai din sânge proaspăt!!
B. Recoltarea sângelui venos: pentru examene hematologice (VSH şi
hemoleucogramă; VSH se recoltează prin puncţie venoasă +anticoagulant)
Sedimentarea = aşezarea progresivă a elementelor figurate ale sângelui spre
fundul unei eprubete din sângele necoagulabil lăsat în repaus - este un fenomen
fizic.
VSH = viteza de sedimentare a hematiilor = rapiditatea (viteza) cu care se
produce aşezarea hematiilor. Poate fi influenţată de procesele inflamatorii
(amigdalita, otita)infecțioase, reumatologice, neoplezice, acestea provoacă
accelerarea căderii hematiilor.
Materiale necesare:
- 1-2 seringi de 2 ml sterile
- soluţie citrat de Na 3,8% (anticoagulant)
- stativ de eprubete cu pipete Westergreen + materiale necesare pentru puncţia
venoasă.
- spălarea pe mâini
- pregătirea psihică şi fizică
- pregătirea puncţiei venoase.
Efectuarea:
- se aspiră 0,4 ml citrat de Na 3,8% în seringă de 2 ml + 1,6 ml sânge = 2 ml în

121
 NURSING CLINIC

total, se agită eprubeta; se retrage acul, se face hemostaza; apoi eprubeta se trimite
la laborator, etichetată cu datele pacientului (nume, salon, pat).
- reorganizarea locului de muncă
Interpretarea rezultatelor:
1. HEMATII: valori normale: 4.000.000 - 5.200.000/mm 3. Creşterea numărului de
hematii peste valorile normale: poliglobulie. Scăderea numărului de hematii sub
valorile normale: anemie
2. LEUCOCITE: valori normale: 6000 - 7000/mm3. Limite fiziologice: 4000 -
10000/mm3. În plus: leucocitoza. În minus: leucopenie
3. TROMBOCITE: valori normale: 250000 - 400000/mm 3. În plus: trombocitoza.
În minus: trombocitopenie.
FORMULA LEUCOCITARĂ
POLI MORFONUCLEARE:
- neutrofile: 65%
- eozinofile: 2 - 3%
- bazofile: 0,5 - 1%
LIMFOCITE: 25 - 28%
MONOCITE: 6 - 7%
PLASMOCITELE: nu se găsesc în mod normal, sunt prezente doar în cazuri
patologice (mielomul multiplu).
VSH: valorile normale sunt de 3 - 5mm/ la prima oră, 5 - 10 mm la 2 h - la femei,
cu 1-3 mm/h mai mult ca la bărbaţi
HEMATOCRITUL: - valorile normale sunt 45% la bărbaţi, 40% la femei
Recoltarea sângelui pentru examinări biochimice:
- se efectuează prin puncţie venoasă, dimineaţa pe nemâncate (a jeun);
- se recolteaza între 2-5 ml sânge fără anticoagulant
Se pot determina: ureea, creatinina, acidul uric, colesterolul total şi
fracţiunile sale – HDL colesterol, LDL - colesterol, teste de disproteinemie,
fosfatemie, fosfataza alcalină, transaminaze, amilazemie, electroforeza, calcemie,

122
 NURSING CLINIC

sideremie, rezerva alcalină.

*Se recoltează 2 ml sânge + 4mg florura de Na pentru determinarea
fibrinogenului.
Alte substante anticoagulante:
- citrat de Na 3,8%, florura de Na, oxalat de K, EDTA, heparina
Recoltarea sângelui pentru examenele serologice
- examenele cercetează prezenţa sau absenta anticorpilor în serul bolnavului.
- aceste examinări se utilizează pentru depistarea bolilor infectioase (febra tifoidă,
sifilis, holera); de asemenea, sunt utile în diagnosticul şi monitorizarea unor boli
reumatologice (poliartrita reumatoidă) sau autoimune (hepatita autoimună, ciroza
biliară primitivă).
- recoltarea se face prin puncţie venoasă direct în eprubetă, fără seringă, în cantitate
de 5 - 10 ml.
- după coagulare se desprinde cheagul de peretele eprubetei şi după 30 de minute se
decantează serul într-o eprubetă direct sau cu ajutorul unei pipete Pasteur sterile;
serul nehemolizat are culoare gălbuie, iar cel hemolizat este de culoare roz.
Recoltarea sângelui venos cu sistemul vacutainer
- este cea mai nouă şi mai modernă metodă de prelevare a sângelui,
asigurând confortul pacientului şi al asistentei medicale.
- materiale necesare:
- holder – un tub de material plastic care prezintă, la partea superioară,
amboul la care se ataşează acul de puncţie prin înfiletare, iar la partea inferioară
două aripioare
- acul de puncţie protejat de carcasa bicoloră
- tuburi vacuumtainer cu dopuri de diferite culori convenţionale
- materiale necesare efectuării puncţiei venoase.
- execuţie:
- asistenta medicală se spală, îmbracă mănuşi sterile
- verifică banda de siguranţă a acului – integritate, valabilitate

123
 NURSING CLINIC

- îndepărtează carcasa de culoare albă a acului prin mişcări de răsucire

- înfiletează capul liber al acului în holder
- alege locul puncţiei şi îl aseptizează
- execută puncţia venoasă: introduce tubul în holder apucând aripioarele cu
indexul şi mediusul, iar cu policele împinge tubul în holder şi astfel va fi
străpunsă diafragma gumată a dopului; după prelevarea sângelui, se scoate
tubul din holder prin mişcări de împingere asupra aripioareler laterale şi i se
imprimă mişcări uşoare de înclinare – răsturnare pentru omogenizare cu
aditivul; apoi se introduce tubul următor;
- apoi se retrage acul din venă; eprubetele se etichetează şi se trimit la
laborator.
- acul utilizat se aruncă în containerul destinat special pentru acest scop.
! Tuburile vacuumtainer se utilizează în funcţie de codul de culoare a
dopului de cauciuc, astfel:
- roşu şi portocaliu: pentru biochimie clinică: se pot determina glicemia,
transaminazele, amilazemia, ureea, creatinina, acidul uric, bilirubina totală
(cu cele două fracţiuni, directă şi indirectă), ionogramă
- negru: pentru determinarea VSH-ului (se agită după recoltare printr-o
mişcare lentă)
- bleu: pentru determinări de coagulare: fibrinogen, timp de protrombină (se
agită după recoltare printr-o mişcare lentă)
- mov: pentru determinări hematologice: hematocrit, hemoleucogramă cu
formulă leucocitară (se agită după recoltare printr-o mişcare lentă)
Recoltarea sângelui pentru examene bacteriologice (hemocultura)
HEMOCULTURA = introducerea sângelui pe un mediu de cultură pentru
examinare bacteriologică. Prezenta bacteriilor în sânge se numeşte bacteriemie.
Indicaţii:
a) când este suspectată o septicemie cu stafilococ, meningococ, enterococ, gonococ
(atunci când bolnavul are febră ridicată cu oscilaţii f. mari)

124
 NURSING CLINIC

b) când avem o bacteriemie în febră tifoidă, în bruceloză, în endocardită infecţioasă

subacută, etc.
c) pentru depistarea etiologiei unor sindroame febrile, la care investigaţiile uzuale
nu au putut preciza cauza.
Hemocultura se efectuează la debutul bolii, înainte de administrarea
antibioticelor; în cazuri de urgenţă, antibioticele se pot administra imediat după
recoltare, urmând a fi schimbate, dacă e cazul, după sosirea rezultatelor.
Hemocultura poate fi completată de coprocultură, urocultură, etc.
Materiale necesare:
- materiale necesare ca pentru puncţia venoasă
- mănuşi sterile
- seringă de 20 ml sterilă, şi mediile de cultură (bulion citrat şi geloză semilichidă)
Pregătirea materialelor: pregatirea psihică şi fizică a bolnavului; recoltarea
se face cu mănuși obligatoriu - ! Este important ca recoltarea sângelui să fie
făcută în timpul puseului febril sau ascensiunii termice. Se face cu 2 asistente
(una care efectuează puncţia şi una care însămânţează). Garoul se pune la 10-12 cm
de plica cotului şi se recoltează 12 ml sânge.
Se însămânţează imediat:
- în eprubeta cu bulion citrat ţinută uşor culcat se proiectează 10 ml sânge şi se
numeşte însămânţare aerobă
- în eprubeta cu geloză semilichidă - gălbui se proiectează restul (2 ml sânge) =
însămânţare anaerobă
- se flambează gura eprubetelor cu mediile de cultură
- locul se dezinfectează
- îngrijire post tehnică
- buletinul de analiză împreună cu eprubetele se trimit la laborator urgent (37 gr
Celsius, în termos)
-reorganizare loc de muncă

125
 NURSING CLINIC

Recoltarea SNF (secreţia naso - faringiană) = a exudatului faringian

Exudatul faringian = lichid produs printr-un proces inflamator faringian -

recoltarea secreţiilor de la nivel faringian se efectueaza nu numai în angine
(inflamaţia faringelui şi a amigdalelor), ci şi în unele boli care pot fi declanşate de o
infecţie faringiană cum ar fi: glomerulonefritele, reumatismul articular acut.
Scop: explorator (pentru depistarea germenilor patogeni de la nivelul
faringelui), depistarea persoanelor sănătoase purtătoare de germeni.
Recomandări:
- bolnavul trebuie să fie nemâncat, să nu fie sub tratament antibiotic, dezinfectante
faringiene, nu se spală pe dinţi în dimineaţa recoltării.
Materiale necesare:
- tavă cu spatulă linguală sterilizată, eprubete cu tampoane sterile sau cu o ansă
sterilă
- medii de cultură: bulion sau geloză
- lame de microscop curate, uscate, degresate
126
 NURSING CLINIC

- mască protecţie
- taviţă renală
*Pregătirea materialelor
*Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului
- se invită bolnavul să-şi deschidă gura, limba se apasă cu spatula; cu tamponul
faringian steril se şterge depozitul de pe faringe şi amigdale, iar dacă este cazul se
dezlipeşte o porţiune mică din membrana falsă.
- se flambează gura eprubetei, se introduce tamponul faringian şi se închide
eprubeta.
- se pot efectua frotiuri sau putem însămânţa pe medii de cultură
- se etichetează eprubetele
- se completează buletinul de analiză
- se transportă imediat la laborator; timpul scurs de la recoltare până la însămânţare
nu va depăşi 5-6 h.
- reorganizarea locului de muncă
Recoltarea secreţiilor purulente
- scop explorator. Se face cu seringa.
Recoltarea materiilor fecale
- se realizează în vederea examinării lor microscopice, biochimice, bacteriologice şi
parazitologice.
Examenul bacteriologic: permite diagnosticarea unor boli infecţioase
gastrointestinale, pentru depistarea bacilului tific (febra tifoidă), bacilului dizenteric
(dizenterie), bacilul tuberculos, vibrionul holeric şi enterobacteriile din
toxiinfecţiile alimentare; după stabilirea diagnosticului se supraveghează evoluţia
bolii şi a persoanelor purtătoare de germeni patogeni.
Examinarile biochimice şi examenul pentru digestie - permit descoperirea
unor tulburări în secreţia fermenților digestivi, prezenţa microscopică a sângelui în
scaun.
Examinări parazitologice: pun în evidenţă parazitozele intestinale

127
 NURSING CLINIC

- scopul acestor investigaţii este explorator.

Recoltarea se poate face din: scaun spontan, scaun provocat cu purgative,
sau direct din rect sau colonul sigmoidian (pe cale instrumentală, numai de către
medic).
Materiale necesare:
- tavă medicală cu eprubete cu tampoane sterile
- tub recoltor pentru materiile fecale
- tampoane sterilizate montate pe port tampon
- ploscă sterilizată şi uscată
- sonda Nelaton sterilă nr 16/18
- purgative saline (sulfat de Mg, sulfat de Na)
- eprubete cu medii de cultură
- toate materialele necesare pentru toaleta perineală
Pregătirea materialelor
Pregătirea fizică şi psihică a bolnavului
Spălarea pe mâini
Recoltarea:
- din scaun spontan sau provocat - se aşează plosca sterilă sub regiunea fesieră a
bolnavului, se recoltează din ploscă cu lingura recipientului special de recoltare
câteva fragmente de fecale (50gr) din diferite părţi ale scaunului în special din
părţile suspecte cu conţinut mucos, grunjos, puroi, sânge.
- direct din rect: - pacientul este în decubit lateral; cu mâna stângă se vizualizează
anusul, iar tamponul cu mâna dreaptă se introduce cu blândețe din anus în rect; se
şterge mucoasa rectală şi se introduce tamponul în eprubeta sterilă, flambându-se
gura eprubetei; produsul se poate însămânţa pe medii de cultură
Recoltarea la copil: cu sonda Nelaton sterilă nr 16/18 introducându-se sonda
cu blândețe, prin anus la o distanţă de 10-15 cm; la extremitatea liberă a sondei se
ataşează o seringă cu ajutorul căreia se aspiră conţinutul colonului; sonda se
îndepărtează din rect, iar conţinutul se introduce într-o eprubetă sterilă;

128
 NURSING CLINIC

- îngrijiri post tehnice

- reorganizarea locului de muncă
Recoltarea urinei
- din urina recoltată se fac următoarele examinări: examen fizic: se determină:
volum, aspect, culoare, miros, densitatea, pH-ul; examen biochimic: albumina,
glucoza, puroiul, urobilinogenul, pigmenţii biliari, amilaza din urină (amilazuria),
acetona, ionograma şi sedimentul urinar (unde se evidenţiază prezenţa de diferite
cristale – de acid uric, oxalaţi, prezenţa leucocitelor, a hematiilor, a florei
microbiene în caz de infecţii urinare).
Recoltarea se face în urinar sau ploscă. Se adună pe 24h.
Recoltarea urinei pentru examenele bacteriologice:
UROCULTURA - determină prezenţa bacteriilor în urină, de aceea
recoltarea urinii trebuie să se facă în condiţii de asepsie perfectă, deci urocultura
este recoltarea şi însămânţarea pe medii de cultură a urinii în condiţii de asepsie
perfectă.
Scop: explorator, de depistare a bacilului Coli, Proteus, Klebsiella, Koch.
Recoltarea: prin 2 metode:
1. direct din jetul urinar mijlociu, 10-20 ml (eprubeta sterilă cu dop steril):
pacientul sau pacienta îşi efectuează toaleta organelor genitale; apoi urinează
primul jet în toaletă, al doilea în eprubetă – cu grijă, fără a atinge marginile
eprubetei, iar apoi din nou în toaletă.
2. prin sondaj vezical; primele picături se aruncă şi restul se captează şi se
face însămânţarea pe medii de cultură imediat.
- nu se administrează antibiotice 10 zile înainte de recoltare.
- nu vor consumă lichide 12 h înainte de recoltare.
- bolnavul nu va urina 6 ore înainte de recoltare
- recoltarea se face de preferinţă dimineaţa la trezire.

129
 NURSING CLINIC

10. PARTICIPAREA LA EXAMENUL MEDICAL

(VIZITA) (Dr. Felicia Marc)

Medicul efectuează examinarea clinică a bolnavului în colaborare cu nursa,

atât în policlinică cât şi în spital. Participarea nursei la examenul clinic medical al
bolnavului este o obligaţie profesională, contribuind la crearea unui climat
favorabil pentru relaţia medic-pacient.
Materiale necesare:
- stetoscop
- tensiometru
- ciocan de reflexe
- termometru, spatule linguale sterile, mănuşi sterile, tăviţă renală, alcool
medicinal, alte instrumente în funcţie de specificul secţiei (pense
chirurgicale, specul nazal, etc.)
Etapele pregătirii şi realizării vizitei medicale:
- se pregătesc şi se distribuie foile de temperatură, foile de observaţie,
adnotările despre medicaţia şi alimentaţia bolnavului;
- se verifică starea de funcţionare a instrumentelor, acestea fiind aşezate pe o
tavă separată, acoperite cu un câmp steril
- la secţiile chirurgicale se pregăteşte şi o măsuţă rulantă cu materiale pentru
pansamente, întrucât pentru examinarea plăgii unele pansamente vor fi desfăcute la
vizită şi înlocuite cu altele noi, sterile.
- se pregătesc câteva medii de cultură cu tampoane sterile, pentru recoltări
bacteriologice, dacă se impune.
- se aduc rezultatele examenelor de laborator, rezultatele radiografiilor,
ecografiilor, electrocardiografiilor – şi se ataşează la foile de observaţie ale
bolnavilor.

130
 NURSING CLINIC

- se pregăteşte salonul: imediat după micul dejun se efectuează curăţenia şi

dezinfecţia, se aeriseşte salonul; se verifică dacă urinarele, scuipătoarele, au fost
înlocuite cu altele curate şi sterile.
- se asigură temperatura şi iluminarea optimă a salonului, precum şi liniştea
necesară vizitei medicale.
- se efectuează toaleta pacientului, pe regiuni sau totală, lucru realizat de
obicei de infirmiere.
- nursa ajută bolnavul să se aşeze în poziţiile indicate de medic, dezbracă
bolnavul pe regiuni sau total, indicând bolnavului să îşi ţină capul în poziţia opusă
examinatorului.
- nursa serveşte medicul cu instrumentele solicitate.
- notează toate indicaţiile şi prescripţiile medicului (recoltarea de produse
biologice, examene de laborator, alimentaţie, medicaţie, parametri ce trebuie
monitorizaţi: puls, temperatură, tensiune arterială, diureză etc.).
- dacă medicul a solicitat sau dacă asistenta consideră necesar, se păstrează
pentru vizită scaunul sau urina dacă au avut aspecte patologice, vărsăturile captate
sau sputa captată în scuipători sau cutii Petri – fie pentru a fi examinate de medic,
fie pentru examenul biochimic şi bacteriologic.
- după vizită ajută pacientul să se îmbrace
- după vizită sau chiar în timpul ei se aplică primele măsuri terapeutice de
urgenţă, dacă starea pacientului o cere.

131
 NURSING CLINIC

11. EFECTUAREA DE SONDAJE, SPĂLĂTURI ŞI

CLISME ( Dr. Felicia Marc)

Sondajul: - reprezintă introducerea unei sonde sau cateter de cauciuc,

material plastic prin căile naturale într-un organ cavitar sau canalicular.
Scop: - explorator, terapeutic;
Spălătura: - este introducerea de lichid în cavitatea sondată în scopul
îndepărtării substanţelor formate sau introduse accidental în acea cavitate.
REGULI GENERALE: în efectuarea, sondajelor şi spălăturilor:
- pregătirea psihică a bolnavului
- pregătirea medicamentoasă, regim dietetic necesar pentru efectuarea sondajelor
- alegerea sondelor, cateterelor necesare pentru efectuarea sondajelor (alegerea
acestora să se faca astfel încât să fie netede şi să fie integre)
- respectarea unei asepsii perfecte, atât prin sterilizarea instrumentelor, a soluţiilor
cât şi a dezinfecţiei perfecte a mâinilor
- efectuarea cu atenţie şi îndemânare, cu sonde lubrefiate sau udate pentru a nu leza
mucoasele (există risc de perforaţie, infecţie)
- spălăturile vor fi efectuate prin introducerea unei cantităţi de lichid mai mică
decât capacitatea cavităţii de spălat
- sondajele şi spălăturile vor fi menţionate în foaia de observație
- eventualele greşeli trebuie anunţate imediat medicului.

1. EFECTUAREA “SPĂLĂTURII AURICULARE”

= spălătura conductului auditiv extern
- se efectuează pentru îndepartarea secreţiilor (puroi, cerumene sau a corpurilor
străine) şi tratamentul otitelor (medii) cronice
Scop: - pur terapeutic

132
 NURSING CLINIC

Materiale necesare: - masa de tratament acoperită cu câmp steril, taviţă

renală mare, două şorţuri de cauciuc, muşama, traversă, vată, seringă Guyon 150-
200ml sterilizată şi uscată, prosop curat, lichid de spălătură, (apă sterilă încălzită la
37º C sau soluţie medicamentoasă prescrisă de medic, soluţie bicarbonat 4/1000).
Pregătirea materialelor:
- se pregătesc, se transportă lângă bolnav.
- pregătirea psihică şi fizică a bolnavului
- în cazul dopului epidermic se va instila (se picură) soluţie acid salicilic în
suspensie în ulei de vaselină
- în cazul dopului de cerumen, cu 24 de ore înainte de efectuarea spălăturii
auriculare se va instila în conductul auditiv extern de 3 ori pe zi soluţie de
bicarbonat de Na în glicerină 1/20
- în cazul corpilor străini hidrofili, boabe de legume şi cereale - se va instila alcool
- în cazul corpurilor vii se fac instilaţii cu ulei de vaselină, glicerină sau se aplică
un tampon cu alcool cu efect narcotizant.
TEHNICA:
- spălare pe mâini, îmbrăcarea şorţului
- se aşează tăviţa renală sub pavilionul urechii, se verifică temperatura lichidului de
spălătură - să fie 37ºC şi se aspiră în seringa Guyon
- se solicită bolnavului să îşi deschidă gura
- cu mâna stângă: se trage pavilionul urechii în sus, iar cu dreapta se injectează
lichidul de spălătură spre peretele posterior şi superior şi se aşteaptă evacuarea.
- se repetă de câteva ori până când lichidul rămâne curat
- se introduce un tampon curat în conductul auditiv
- medicul controlează conţinutul lichidului de spălătură dacă este cazul
- se aşează bolnavul în decubit dorsal
- spălarea pe mâini
- reorganizarea locului de muncă

133
 NURSING CLINIC

INCIDENTE: - presiune prea mare a jetului, temperaturii sau a lichidului

de spălătură
ACCIDENTE: - ameţeli, dureri, vărsături, lipotimie şi traumatizarea
bolnavului

2. SPĂLĂTURA OCULARĂ
MATERIALE NECESARE:
- pipete pentru spălătura oculară numite UNDINE
- substanţe antiseptice izoterme: soluţie acid boric 3%, oxicianat de mercur
- 1500 ml ser fiziologic la 37º C
- apă bicarbonatată 22 /1000
- se pregătesc materialele: pregătirea fizică şi psihică a bolnavului
- poziţia şezândă cu capul aplecat pe spate, cu privirea în sus, tăviţa renală se
aşează lipită sub bărbie
TEHNICA:
- spălarea pe mâini, dezinfectarea cu alcool, verificarea temperaturii lichidului
- cu mâna stângă se îndepărtează fanta palpebrală, evitându-se corneea, bolnavul
este rugat să îşi deschidă larg ochiul, să nu clipească; se introduce lichidul de spălat
din undină în sacul conjuctival, rugăm bolnavul să îşi mişte ochiul în toate
direcţiile; se repetă tehnica de mai multe ori, verificându-se lichidul de spălătură şi
eventual prezenţa corpului străin în lichidul de spălătură.
- spălarea pe mâini
- îngrijirea post-tehnică: se şterge cu un tampon steril ochiul
- reorganizarea locului de muncă

3. EFECTUAREA SONDAJULUI ŞI SPĂLĂTURII GASTRICE

SONDAJUL: sau tubajul gastric
- reprezintă introducerea unui tub de cauciuc (sondă FAUCHER) prin faringe,
esofag, stomac

134
 NURSING CLINIC

SCOP: explorator (pentru studierea funcţiei evacuatorii a stomacului si a

chimismului gastric) şi terapeutic (pentru evacuarea conţinutului toxic al
stomacului şi pentru alimentarea bolnavului).
SPĂLĂTURA GASTRICĂ: - evacuarea conţinutului stomacal şi curăţirea
mucoasei de exsudate şi substanţe străine depuse prin sondaj gastric
SCOP: - terapeutic
Indicaţii: - în intoxicaţii alimentare sau cu substanţe toxice
- stază gastrică însoţită de procese fermentative digestive
- pregătirea preoperatorie
- intervenţiile de urgenţă
- pt. pregătirea de gastroscopie
Contraindicaţii: - în boli cardio respiratorii în stare gravă, decompensate
- în perioada dureroasă a ulcerului gastric
- în cancerul gastric
- intoxicaţii cu substanţe caustice
- hepatitele cronice
MATERIALE NECESARE: /Sondaj
- tavă medicală + sonda FAUCHER sau EINHORN sau NELATON, avem nevoie
de un balonaş numit ERLENMAYER, 2 sorţuri de cauciuc, taviţă renală
MATERIALE NECESARE: /Spălătura
- sondele
- 2 seringi sterile de plastic, muşama sau aleză, o sticlă în care se adună lichidul,
casoletă cu mănuşi sterile, o cană de sticlă sau metal cu 5 l apă la 25-26º C, o pensă
hemostatică, lichidul de spălătură sau medicamente indicate de medic, cărbunele
vegetal, prosoape şi recipiente pt. captarea lichidului evacuat din stomac
- pregătirea materialelor
- pregătirea psihică şi fizică a bolnavului; el va fi îmbrăcat cu şorţul de cauciuc sau
plastic pentru protecţia hainelor proprii.

135
 NURSING CLINIC

EFECTUAREA SONDAJULUI GASTRIC

- asistenta îşi pune mănuşile şi şorţul; se aşază în dreapta pacientului; sonda se ţine
cu mâna dreaptă ca pe un creion
- se invită bolnavul să îşi deschidă gura, să spună “A mare”
- se introduce sonda, umezită, până la rădăcina limbii
- se invită bolnavul să înghită sonda (tubul); când diviziunea 40/50 ajunge la
nivelul arcadelor dentare, sonda este în stomac; solicităm pacientului să respire
profund
- se verifică poziţia sondei în stomac prin aspirarea conţinutului stomacal cu
ajutorul seringii
- bolnavul este invitat să îşi contracte pereţii abdominali pt. favorizarea golirii
stomacului; se aşează la capătul liber al sondei balonul Erlenmayer pentru captarea
sucului gastric, care va apărea imediat în sondă, datorită presiunii intrastomacale
crescute.
- extragerea: –în prealabil se pensează cu o pensă hemostatică pt. a nu deversa
conţinutul sondei înapoi în faringe (pericol de aspirare), concomitent coborând
extremitatea liberă a sondei cu mişcări blânde se extrage sonda

EFECTUAREA SPĂLĂTURII GASTRICE

- sonda a ajuns în stomac, la capătul liber al sondei se aşează pâlnia de sticlă şi se
coboară la nivelul toracelui bolnavului
- se verifică lichidul de spălare, să fie la 25/26º C
- se umple pâlnia
- se ridică pâlnia deasupra capului bolnavului pentru ca lichidul să ajungă în stomac
- înainte ca pâlnia să se golească complet se coboară cu 30-40 cm sub nivelul
epigastrului în poziţie verticală, pentru ca să se adune în ea lichidul stomacal pe
principiul vaselor comunicante sau sifonajului
- se goleşte conţinutul în lighean, se repetă tehnica 5-6 ori până când lichidul de
spălătură evacuat devine curat şi limpede, fără resturi alimentare şi substanţe

136
 NURSING CLINIC

străine
- extragerea se face conform sondajului gastric
- îngrijire post - tehnică
- se curăţă pacientul
- pregătirea conţinutului gastric evacuat pentru analize de laborator şi examinări
toxicologice
- se determină cantitatea şi se completează buletinul de analize - apoi se trimite la
laborator
- reorganizarea locului de muncă
- se notează în FO
Accidente:
- senzaţie de greaţă, vărsături (la introducerea sondei bolnavul este invitat să respire
profund pe nas)
- pentru a preveni greaţa sau durerea, se indică anestezia locală a faringelui cu
soluţie xilină 2% înainte de procedură
- pătrunderea accidentală a sondei în faringe (tusea reflexă), bolnavul se înroşeşte,
se cianozează; se extrage imediat sonda
- sonda se poate înfunda cu resturi alimentare, desfundarea se face prin insuflaţie cu
aer
- bronhopneumoniile de aspiraţie.

4. EFECTUAREA SONDAJULUI DUODENAL

- sondajul sau tubajul duodenal
- = introducerea unei sonde EINHORN dincolo de: CB: - cavitatea bucală
F: - faringe
E: - esofag
S – stomac, dincolo de pilor.
Scop:
- explorator:

137
 NURSING CLINIC

- de extragere a conţinutului duodenal format din: conţinut gastric + bila +

suc pancreatic + secreţie proprie
- terapeutic:
- de drenare a căilor biliare şi introducerea unor medicamente care au
acţiune directă asupra ficatului, a căilor biliare sau a tubului digestiv
- alimentaţie artificială: de introducere de lichide hidratante şi alimente
lichide la bolnavii inconştienţi, comatoşi, cu tulburări de deglutiţie
- aspiraţie continuă, în cazul ocluziilor şi subocluziilor intestinale, precum şi
după intervenţiile chirurgicale pe tubul digestiv
Materiale necesare:
- muşama, aleză , tăviţă renala, tavă medicală, o pătură rulată sul sau o pernă dură,
soluţie de Mg SO4 33% sterilă, sondă EINHORN sterilă, seringi sterile de 10-20
ml, hârtie de turnesol + în funcţie de scop (medii de cultură, ulei de măsline,
novocaină)
Tehnica:
- primele pregătiri sunt la fel ca la sondajul gastric
- când diviziunea ajunge la 45 cm, sonda a trecut de esofag şi a ajuns în stomac
a) se schimbă poziţia bolnavului din şezândă în decubit lateral drept şi se introduce
un sul de pătură sau o pernă tare în regiunea hepatică (hipocondrul drept)
b ) se favorizează progresia sondei spre pilor unde ajunge când la arcada dentară se
află diviziunea 60 cm; se continuă introducerea sondei cu mare atenţie şi răbdare,
1-2 cm la 3-5 minute.
c) verificarea poziţiei sondei: dacă nu se scurge bila, se verifică dacă sonda a ajuns
în duoden:
1) - s-a încolăcit în stomac
Verificare: - se insuflă 60 ml aer prin sondă cu ajutorul seringii - se aspiră
după 1 min şi dacă sonda a ajuns în duoden se recuperează mai puţin de 20 ml de
aer

138
 NURSING CLINIC

2) - se introduc 10 ml de lapte prin sonda care dacă a ajuns în duoden nu se

mai recuperează (se recuperează numai dacă sonda a ajuns în stomac)
3) - examenul radiologic, unde observarea sondei poate fi vizualizată datorită
faptului că este impregnată de săruri de Plumb
Captarea bilei:
- când diviziunea 75 cm a ajuns la nivelul arcadelor dentare, după 1 oră și ½ de la
pătrunderea sondei, în stomac la capătul liber al sondei apare bila A sau
coledociană de culoarea galbenă – aurie; se verifică reacţia alcalină a sucului
duodenal cu hârtia de turnesol
- se introduc prin sondă cu seringa 40ml soluţie de sulfat de magneziu Mg 33% la
temperatura camerei pentru determinarea drenării bilei veziculare. Sonda se
pensează sau se leagă; după 15-30 min se deschide sonda şi se colectează 30-40ml
de bilă vâscoasă de culoare castanie închisă – bila B sau bila veziculară.
- după evacuarea bilei B se continuă colectarea unei bile clare, limpede care
provine direct de la ficat şi se numeşte bila C sau hepatică.
Cele trei eprubete cu 3 tipuri de bilă se etichetează şi se trimit la laborator.
- îndepărtarea sondei; înainte de îndepărtare se insuflă câţiva ml de aer, se
pensează, şi cu mişcări blânde se extrage sonda
- reorganizarea locului de muncă.
Incidente şi accidente:
1) - încolăcirea sondei în stomac
2) - imposibilitatea drenării bilei cauzată de un obstacol funcţional (spasmul
sfincterului ODDI) sau un obstacol anatomic - coagularea bilei vâscoasse
3) - un spasm piloric: se va încerca deschiderea pilorului prin neutralizarea sucului
acid din stomac cu o cantitate 20-40ml bicarbonat de sodiu 10% sau cu
medicamente antispastice administrate înainte şi în timpul sondajului.
4) - greaţă şi vărsături la introducerea sondei
5) - aspirarea conţinutului sondei la extragerea ei
6) - oboseala bolnavului prin prelungirea duratei sondajului peste trei ore

139
 NURSING CLINIC

7) - înnodarea sondei în stomac datorită contracţiilor pereţiilor gastrici în timpul

senzaţiilor de vomă.

5. EFECTUAREA SPĂLĂTURII VAGINALE

= introducerea în vagin a unui curent de lichid, a apei sau a unor soluţii
medicamentoase, care după ce spală pereţii vaginului, se evacuează pe lângă
canulă.
Scop: terapeutic
- de îndepărtare a conţinutului vaginal patologic
- se practică dezinfecţia locală înaintea intervenţiilor chirurgicale ginecologice şi
obstetricale
- calmante pentru dureri
Materiale necesare:
- irigator sterilizat - (din sticlă sau ebonită), continuat cu un tub de cauciuc la
capătul căruia este adaptată o canulă vezicală (din sticlă sau inox) cu o lungime de
15/20cm, uşor curbată, cu vârful bombat şi cu o serie de orificii atât în vârf cât şi în
jos, sub forma unei rozete de duş
- muşama, aleză
- săpun, stativ, soluţie medicamentoasă aproximativ 2l (apă oxigenată, soluţie de
Cloramină 0,3-1%, solutie slabă permanganat de K (potasiu)), vaselină, prosop,
ploscă
- pregătirea materialelor
- pregătirea psihică şi fizică a bolnavului
- de obicei se face în sala de tratament (paravan); se poate face şi în pat introducând
plosca sub regiunea dorsală a bolnavei
- se face toaleta organelor genitale externe cu apă şi săpun, iar regiunea vulvei se
poate acoperi cu un strat subţire de vaselină.
Tehnica:
- spălarea pe mâini

140
 NURSING CLINIC

- se pregăteşte irigatorul, se adaptează canula la tubul irigatorului, se goleşte aerul

şi se aşează irigatorul pe un stativ la o înălţime 75-100 cm de la nivelul regiunii
pubiene
- se verifică temperatura soluţiei de spălături
- cu mâna stângă se îndepărtează labiile mari şi mici, se introduce canula, se
vizualizează vaginul, canula se introduce prin mişcări blânde de rotaţie pănă la o
adâncime 10-11cm, pănă când întâmpină rezistenţa fundului de sac posterior
Douglas al vaginului
- se deschide robinetul şi se spală bine fundul de sac posterior al vaginului şi se
plimbă canula pe toată suprafaţa vaginului
- canula se îndepărtează înainte de golirea completă a irigatorului, pt. a se preveni
pătrunderea aerului în vagin, fie prin pensare sau închiderea robinetului.
Ingrijiri post - tehnice
- examinarea lichidului de spălătură, se trimite la laborator, cu buletin de analiză

6. EFECTUAREA SPĂLĂTURII ŞI A SONDAJULUI VEZICAL

Sondajul vezical: este introducerea unei sonde sterile prin uretră în vezica
urinară
Scop: - explorator şi terapeutic: de recoltare a unei cantităţi de urină pentru
examene de laborator, depistarea unor modificări patologice ale uretrei şi vezicii
urinare; pentru introducerea unei substanţe medicamentoase.
Spălătura vezicală: este introducerea unor substanţe medicamentoase prin
sonda vezicală cu scopul îndepărtării exsudatelor patologice, a produselor
patologice rezultate din inflamarea pereţilor vezicii urinare.
Materiale necesare: - tavă medicală, stativ cu 1-2 eprubete, eprubete
sterilizate cu dop de vată pentru urocultură, medii de cultură , sonde Nelaton sterile
de 15 cm, ser fiziologic steril, casoletă cu tampoane sau comprese sterile,
oxicianură de mercur (Hg), 1-5000, casoletă cu mănuși sterile, tăviţă renală pentru

141
 NURSING CLINIC

colectarea urinii, aleză, pense sterile + materiale necesare pentru toaleta organelor
genitale externe, săpun, un lubrifiant, ulei de vaselină, decubit dorsal
A. Sondajul vezical la femei
- pregătirea materialelor
- pregătirea fizică şi psihică
- aşezarea bolnavei în poziţie ginecologică
- protejarea patului
Se aşează tava între coapsele pacientei, se efectuează toaleta organelor
genitale externe (apă + săpun) de sus – jos
Efectuarea tehnicii:
- se folosesc mănuşi de unică folosinţă
- cu mâna stângă se realizează vizualizarea meatului urinar; cu un tampon îmbibat
cu oxicianură de mercur 1/5000 se şterge orificiul uretral de sus în jos, această
dezinfecţie se repetă de 2-3 ori cu alte tampoane; sonda se prinde ca un creion, se
lubrefiază cu ulei steril şi se introduce cu multă atenţie şi îndemânare aproximativ
4-5 cm până când la capătul liber al sondei apar primele picături de urină care se
scurg în tăviţa renală; dacă medicul indică, se recoltează urina pentru urocultură;
se pensează sonda cu mişcări blânde, se extrage sonda din vezică, spălarea pe mâini
- îngrijirea post tehnică
- reorganizarea locului de muncă
B. Sondajul vezical la bărbaţi
- materiale necesare: (idem femei) + recipient pt. recoltarea urinei + sonda M
NELLATON sau THIEMANN,
Tehnica: - spălarea pe mâini, îmbrăcarea mănuşilor, toaleta glandului, se
decalotează glandul şi se dezinfectează meatul urinar cu oxicianură de mercur sau
ser fiziologic steril
- cu mâna stângă se prinde bine penisul, întroducându-se sonda în meatul urinar
aproximativ 12 cm

142
 NURSING CLINIC

- la capătul liber al sondei apar primele picături de urină care se captează în tăviţa
renală sau eprubete
- când vezica s-a golit se pensează capătul liber al sondei cu mişcări blânde se
extrage sonda
- îngrijiri post tehnice
- spălarea pe mâini
- reorganizarea locului de muncă
C. Spălătura vezicală
- toate materialele de la sondaj + seringa GUYON
- sau un irigator ca şi pentru spălături vaginale
- soluţie pentru spălătură aproximativ 1litru la temperatura camerei (ser fiziologic,
soluţie rivanol 1-2%, soluţie nitrat de Ag 1-4%)
Vezi sondajul vezical
1) după efectuarea sondajului vezical evacuator se poate adapta seringa GUYON
şi se introduc lent 80-100ml soluţie pentru spălătură
2) se retrage seringa şi se aşteptă ca lichidul introdus să se scurgă în tăviţa renală.
3) se repetă operaţiunea până când se obţine un lichid clar - limpede
- îngrijiri post tehnice
- reorganizarea locului de muncă
Incidente, accidente:
- astuparea sondei cauzată de cheaguri de sânge
- sonda se desfundă prin introducerea de aer sau câţiva ml soluţie de
dezinfectant

7. EFECTUAREA DE CLISME
= introducerea prin anus, în rect şi colon a unor lichide pentru îndepărtarea
materialelor fecale sau pentru efectuarea unor tratamente.
Scop: - evacuator (pregătirea bolnavului pentru anumite examinări:
rectoscopie, colonoscopie, irigoscopie, intervenţii chirurgicale asupra rectului) şi

143
 NURSING CLINIC

terapeutic: (introducerea de medicamente)

Materiale necesare: - o masă de tratament pe care punem irigatorul cu un
tub de cauciuc 10 mm calibru şi lungime de 1,5 până la 2 mm prevăzut cu robinet
sau pensă.
- canulă rectală din ebonită - sterilă
- o acoperitoare pentru protejarea bolnavului
- apă caldă 36-37º C
- soluţie sau substanţă medicamentoasă în cantitate - la indicaţia medicului
- o substanţă lubrifiantă - vaselină boricată
- casoletă cu comprese sterile + materiale pentru toaleta regiunii perineale (apă +
săpun)
- stativ pentru irigator
Clisma: - apă caldă 37º C de la 500-1000 ml pentru adulţi
- 250 ml pentru adolescenţi
- 150 ml pentru copil mic
- 50-60 ml pentru sugari,
la care se adaugă sare - 1 linguriţă la 1litru de apă sau se pune ulei - 4 linguri la
1litru apă sau glicerină 40 gr - la 500 ml apă.
- o altă variantă: săpun, 1 L apă la 36 grade C + sare - o linguriţă
Pregătirea materialelor:
- irigatorul sterilizat, se pune irigatorul pe un stativ la înălţimea de 75 cm, se
verifică temperatura, se adapteză canula rectală, se pensează şi se lubrefiază canula
folosind comprese sterile
- pregătirea psihică şi fizică
- bolnavul aşezat în decubit lateral stâng
- se evacuează aerul
- se izolează pacientul prin paravan

144
 NURSING CLINIC

Tehnica
A. CLISMĂ EVACUATOARE SIMPLĂ
- spălare pe mâini, se îmbracă mănușile cu mâna stângă se îndepărtează
fesele, iar cu mâna dreaptă se introduce canula lubrefiată prin anus până în rect cu
mişcări blânde până se învinge rezistenţa sfincterului anal
- canula se introduce pe o distanţă de 10 – 12 cm, se deschide robinetul şi se
reglează viteza lichidului de spălătură.
Bolnavul trebuie să respire adânc şi i se indică să reţină lichidul 10 - 15
minute înainte de a-l evacua; apoi se pensează canula şi cu mâna dreaptă se
îndepărtează şi se aşează pe tăviţa renală.
- Se pune în decubit lateral drept şi apoi se aşează în poziţie dorsală
pacientul - se facilitează pătrunderea lichidului la o adâncime mai mare
- Dacă bolnavul se poate deplasa este ajutat să meargă la toaletă, dacă nu se
captează scaunul în ploscă la pat
- Spălarea pe mâini
B. CLISMA ÎNALTĂ
- se introduce o canulă flexibilă la 30 – 40 cm înălţime în colon
- se ridică irigatorul pe un stativ la 1,5 m ( pentru a realiza o presiune
suficient de mare a apei) – restul se face ca şi la clisma simplă
C. CLISMA MEDICAMENTOASĂ (TERAPEUTICĂ)
- se pot administra pe această cale medicamente
- clorulă de calciu
- corticosteroizi
- antiinfllamatoare (mesa-lazină)
- aceste medicamente se resorb prin mucoasa rectală având efect local rapid;
acestea sunt soluţii izotonice sau sau se pot administra sub formă de microclisme,
sau clisme picătură cu picătură (la o oră – o oră şi jumătate după clisma
evacuatoare cu un ritm de aprox. 60 pic./min.)

145
 NURSING CLINIC

I. Microclisme: se introduce 10 – 15 ml de apă,

Clisme ser fiziologic cu o seringă adaptată la canula rectală
Medicamentoase
II. Clisma picătură cu picătură: pentru
menţinerea temperaturii se folosesc rezervoare cu termostat sau se înveleşte
irigatorul într-un strat de vată sau pernă electrică
D. CLISME ULEIOASE
- 200 ml de ulei vegetal, încălzit la 37 ºC în baie de apă şi apoi se
injectează această soluţie profund;
- Este indicat în constipaţiile cronice şi în fecaloame;
- Îngrijiri post – tehnice
- Reorganizarea locului de muncă.
Incidente:
o Canula întâmpină rezistenţă, în acest caz se retrage câţiva cm; și se dă
drumul apei;
o În faţa canulei avem un obstacol care îngreunează trecerea apei; se va
ridica irigatorul cât mai sus pentru a mări presiunea apei;
o Dureri abdominale
o Crampe intestinale – se va întrerupe clisma după care se dă din nou
drumul în jet
INTRODUCEREA TUBULUI DE GAZE
- Tubul de gaze este un tub semirigid de 30 – 35 cm lungime Ø 8 - 12 mm cu
extremitatea rotunjită folosit, în caz de –meteorism abdominal = imposibilitatea de
a evacua gazele în mod spontan; se introduce prin mişcări de răsucire şi înaintare
prin anus, rect şi de aici în colon.
Scop: eliminarea gazelor din colon
Materiale necesare: tub de gaze, tăviţa renală, substanţa lubrifiantă pentru
ungerea tubului de gaze = vaselina boricată

146
 NURSING CLINIC

Pregătirea materialelor: pregătirea bolnavului, paravan, mănuşi de unică

folosinţă
Tehnica:
- Spălare pe mâini, se unge tubul cu cremă lubrifiantă, poziţia de decubit lateral
drept sau stâng, cu mâna stângă se vizualizează rectul, cu mâna dreaptă se
introduce tubul cu mişcări de răsucire şi înaintare până la 15 – 20 cm, se acoperă
bolnavul cu un cearşaf şi se menţine cel mult 2 ore, se îndepărtează tubul şi se
pune în tăviţa renală.
- la nevoie tehnica se repetă la 1 – 2 ore
- Spălare pe mâini;
- Îngrijiri post tehnice;
- Reorganizarea locului de muncă.
! Tubul de gaze nu va fi menţinut mai mult de 2 ore deoarece produce
escare ale mucoasei rectale.

147
 NURSING CLINIC

12. PARTICIPAREA LA PUNCŢII ( Dr. Felicia Marc)

PUNCŢIA este operaţiunea prin care se pătrunde într–o cavitate naturală

sau patologică sau într–un organ parenchimatos (ficat, splină, pancreas) cu ajutorul
unui ac sau trocar, traversând ţesuturile în scopul extragerii unui lichid normal sau
patologic sau a unui fragment de ţesut.
Lichidul extras din seroase: pleură (plămâni), pericard (inimă), peritoneu
(cavitatea abdominală) este întotdeauna de origine patologică. Puncţia este
efectuată pentru stabilirea existenţei de lichid şi examinarea lichidului (=
PUNCŢIA EXPLORATORIE) ; atunci când în urma puncţiei nu se obţine nici un
fel de lichid, avem aşa numita PUNCŢIE ALBĂ
Reguli generale:
- Pregătirea psihică;
- Instrumentele vor fi perfect sterilizate;
- Mâinile celui care lucrează – cu mănuşi speciale, sterile;
- Dezinfecţia perfectă a regiunii ce urmează a fi punctată;
- Cavităţile puncţionate vor fi evacuate întotdeauna lent pentru prevenirea
eventualelor accidente, hemoragii (şoc).
- Anestezie locală întotdeauna pentru prevenirea reflexelor neurovegetative
- Locul puncţiei se dezinfectează şi se pansează în condiţii de asepsie perfectă
- Se notează în Foaia de observaţie efectuarea puncţiei
- Există mai multe tipuri de puncţie:
o Puncţie venoasă;
o Paracenteză abdominală;
o Toracocenteză;
o Puncţie articulară;
o Puncţie rahidiană

148
 NURSING CLINIC

o Puncţie sternală
o Puncţia organelor pentru biopsie;
o Puncţia unei colecţii purulente.

1. PARACENTEZA ABDOMINALĂ (Puncţia abdominală)

Este operaţia de traversare a peretelui abdominal şi pătrunderea în cavitatea

abdominală cu ajutorul unui trocar.
Scop explorator, terapeutic:
 Pentru precizarea unui diagnostic;
 Ca metodă de tratament,
 În ascitele masive se practică evacuarea lichidului abdominal care
provoacă tulburări de respiraţie şi circulatorii prin presiunea
exercitată asupra diafragmului, a venei cave inferioare, provocând
edeme.
Materiale necesare:
149
 NURSING CLINIC

 Trusă medicală acoperită cu câmpuri sterile;

 Trocare de diferite dimensiuni;
 Sol. de novocaină sau xilină pentru anestezie locală
 Casoletă cu comprese sterile, muşama/ aleză;
 Cearşaf mare împăturit în 3/ ac siguranţă, pentru bandajarea abdomenului;
 Tăviţă renală;
 Vas gradat cu capacitate de 10 litri pentru colectarea lichidului;
 Casoletă cu mănuşi sterile;
 Seringi 2 – 5 ml sterile;
 Sol. pentru dezinfecţie locală (alcool, tinctură de iod);
 Eprubete cu dop;
 Bisturiu steril;
 Substanţe necesare pentru reacţia RIVALTA;
 Catetere speciale;
 Sondă sterilă pentru evacuarea urinei la bolnavii care prezintă tulburări de
micţiune.
Pregătirea instrumentelor:
 Pregătirea fizică şi psihică a bolnavului:
- i se explică necesitatea tehnicii; adoptă poziţia de decubit dorsal, pe
marginea patului
- este invitat să urineze/ sau i se pune sonda vezicală;
- se pregăteşte patul cu muşama/ aleză/ cearşaf împăturit în 3
Bolnavul este dezbrăcat până la brâu şi aşezat la marginea patului. Medicul
alege locul puncţiei, de obicei FOSA ILIACĂ STÂNGĂ, Linia MONROE
RICHTER (linia care uneste ombilicul cu spina iliaca anterosuperioara se împarte
în 3; puncţia se efectuează la unirea treimii externe cu celelalte două treimi)
 Se spală locul puncţiei cu apă şi săpun;
Participarea la puncţie:
- Spălarea pe mâini;

150
 NURSING CLINIC

- Dezinfecţia locului puncţiei cu alcool iodat;

- Aplicarea câmpului steril;
Medicul efectuează anestezia locală cu Xilină, precum și restul puncției
- Se dezinfectează încă o dată locul;
- Medicul introduce acul sau trocarul cu care va efectua puncţia;
- Se recoltează probe sterile de lichid pentru laborator, 100/200 ml;
- Se determină cantitatea
- La capătul trocarului se aplică un tub de cauciuc steril prin care se
recoltează lichidul ascitic în recipientul dinainte pregătit;
- Asistenta urmăreşte starea generală a bolnavului: faciesul, pulsul,
respiraţia;
- Se supraveghează viteza de evacuare a lichidului, aproximativ 1 litru/15
min.
! În general – la prima paracenteză abdominală nu se evacuează mai mult
de 4 – 5 l de lichid în aprox. 1 – 2 ore:
- Se schimbă poziţia bolnavului uşor lateral stânga pentru favorizarea
evacuării;
- Se extrage acul sau tocarul, se dezinfectează locul, se aplică pansament
steril;
- Se înfăşoară cearceaful în jurul abdomenului bolnavului fixându-l cu
acul de siguranţă;
- Se determină cantitatea, densitatea, lichidului extras;
- Se face reacţia RIVALTA;
- Spălarea pe mâini;
- Notarea în Foaia de observație

EFECTUAREA REACŢIEI RIVALTA

Într-un pahar conic se amestecă 50 ml de apă distilată cu o picătură de acid
acetic – cu o pipetă se adaugă 1 – 2 picături din lichidul extras prin puncţie
Interpretare:
151
 NURSING CLINIC

a) Reacţia pozitivă = dacă picătura se transformă într-un nor, asemănător

„fumului de ţigară”, lichidul este EXSUDAT (patologic) – (apare în
pleurezie, ascită)
b) Reacţia negativă = dacă picătura cade în pahar sau la fundul paharului fără
să se modifice aspectul soluţiei rămânând clară, lichidul este
TRANSSUDAT
Îngrijire post – tehnică:
Dacă operaţia s-a efectuat în sala de tratament bolnavul, se transportă cu
căruciorul în salon;
Bandajul se menţine 5 – 6 ore;
Două ore bolnavul va fi supravegheat atent (ploscă, respiraţie, puls,
temperatură, TA);
Pansamentul se efectuează în condiţii de asepsie (totală), perfectă;
Pregătirea probelor pentru laborator:
o Se etichetează, se completează buletinele;
o Se trimit cât mai repede la laborator; acolo se pot efectua investigaţii
suplimentare: examen citologic, bacteriologic, determinări biochimice:
albumina, amilazele, glucoza, din lichidul de ascită, etc.
o Reorganizarea locului de muncă.
Accidente:
 Colaps;
 Hematemeză (vărsături cu sânge);
 Melenă (scaun negru, cu sânge digerat).

2. TORACOCENTEZA (PUNCŢIA PLEURALĂ)

Puncţia cavităţii pleurale efectuată cu un ac steril
Scop: = EXPLORATOR – stabilirea prezentei unei colecţii de lichid
pleural şi a naturii acestuia

152
 NURSING CLINIC

TERAPEUTIC – de evacuare a lichidului pleural, spălarea cavităţii

pleurale şi introducerea de anumite medicamente în cavitatea pleurală.

Materiale necesare:
 Instrumentar:
- seringi de 1 -2 ml
- ace sterile pentru efectuarea anesteziei locale
- 2 – 3 eprubete sterile etichetate, închise cu vată sau dop de cauciuc pentru
recoltarea probelor de laborator
153
 NURSING CLINIC

- Casoletă cu câmpuri sterile

- 2 – 3 seringi de 10 – 20 ml sterile
- 2 – 3 ace de 1 mm în diametru, 10 cm lungime, aparat de aspiraţie
POTAIN SAU DIEULAFOY
- Recipient pentru colectarea lichidului aspirat
 Medicamente şi soluţii:
- novocaină 1,2 % sau xilină 1 – 2 fiole
- alcool
- tinctură de iod
- atropină
- morfină
- medicamente analeptice şi tonicardiace (pentru accidente)
- leucoplast
- ! acid acetic pentru reacţia RIVALTA + apă distilată
Accesorii:
 Muşama
 Aleză (pentru protejarea patului)
 Un cilindru gradat 500 – 1000 ml pentru măsurarea lichidului extras
 Densimetru
 Cilindru de 100 ml
Pregătirea materialelor:
Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului:
 Cu ½ oră înainte de tehnică i se administrează un sedativ la indicaţia
medicului şi un analeptic pentru a-i scădea excitabilitatea generală şi a-i
activa circulaţia (atropină)
 Patul se protejează cu muşama/aleză
 Poziţia este şezândă şi dezbrăcat până la brâu

154
 NURSING CLINIC

 ! Bolnavul este invitat să-şi ridice membrul superior de partea care

urmează să fie puncţionată deasupra capului până la urechea de partea
opusă pentru a se îndepărta cât mai mult spaţiile intercostale.
 ! Locul puncţiei stabilit de către medic şi anume: spaţiile intercostale VII
– VIII, pe linia axilară posterioară.
Asistenta „A”- supraveghează pacientul.
Asistenta „B”:- serveşte medicul cu instrumentele şi seringile necesare + spălarea
pe mâini.
Participarea la puncţie:
Asistenta „A”: - linişteşte, încurajează bolnavul
- îi explică poziţia bolnavului
- îi cere să-şi reţină reflexul de tuse eventual
- supraveghează faciesul, culoarea feţei, respiraţia, pulsul, orice
manifestare neobișnuită din timpul tehnicii
Medicul efectuează puncţia; locul se dezinfecteză cu tinctură de iod şi se
efectuează anestezie locală.
Nu se scoate lichidul pleural dintr-o dată, ci se aspiră treptat - lent; nu se
evacuează mai mult de 1000-2000 ml lichid pleural.
Asistenta „B” - preia seringa plină cu lichidul pleural extras şi îl introduce
în eprubetele sterile care vor fi trimise la laborator, după care se continuă aspiraţia
fie cu aparatul POTAIN sau cu aparatul DIEULAFOY.
La lichidul pleural extras: se determină densitatea, natura lichidului –
exsudat sau transsudat prin metoda Rivalta, iar la laborator se pot determina:
albumina, glucoza (din punct de vedere biochimic), se pot efectua examenul
citologic şi bacteriologic.
După terminarea evacuării şi - sau administrarea de medicamente
intrapleural (antibiotice, hidrocortizon), medicul scoate acul, iar asistenta
badijonează locul puncţiei cu tinctură de iod şi aplică un pansament steril, fixat cu
leucoplast.

155
 NURSING CLINIC

Îngrijire post-tehnică
- bolnavul trebuie să fie dus cu căruciorul în salon
- este supravegheat (funcţii vitale, prezenţa şi aspectul sputei);
- locul puncţiei se îngrijeşte ca o plagă în condiţii de asepsie perfectă;
- i se administrează lichide stimulatoare (ceai, cafea).
Lichidul extras poate fi:
- seros;
- limpede;
- tulbure: purulent (gălbui sau verde);
- chilos sau chiliform (albicios , lactescent);
- murdar (brun, cenușiu cu miros respingător);
- hemoragic sau serohemoragic (roz sau roşu intens);
Complicaţii:
- hemoragii intrapleurale;
- ruptură pleurală-pulmonară;
Accidente:
- tusea pleurală;
- lipotimie/colaps;
- pneumotorax/rănirea plămânului; dacă acul a fost manevrat brutal
- edem pulmonar acut - EDPA (apare în urma decomprimării bruşte);
- şocul pleural;
Apariţia oricărui accident impune întreruperea puncţiei şi administrarea
medicamentelor prescrise de medic.

3. PUNCŢIA RAHIDIANĂ
Reprezintă pătrunderea cu ajutorul unui ac special printre vertebre în spațiul
intervertebral, la nivel lombar - puncţie lombară sau suboccipital (puncţie
suboccipitală)
Scop: EXPLORATOR:
- măsurarea tensiunii LCR (lichid cefalorahidian) şi recoltarea sa pentru
156
 NURSING CLINIC

investigaţii de laborator
- executarea mielografiei = radiografia de coloană vertebrală efectuata cu
substanţe de contrast sau aer
TERAPEUTIC:
- de decomprimare în urma sindromului de hipertensiune intracraniană
- introducerea diferitelor medicamente
- anestezie locală (rahianestezie)
Materiale necesare:
- masa acoperită cu câmp steril
- 2,3 ace speciale pt puncţie rahidiana cu lungime de 3-10 cm
- 2,3 seringi de 2, 5, 10, 20 ml
- alcool medicinal
- alcool medicinal iodat
- două eprubete sterile sau două medii de cultură
- două eprubete pentru recoltarea LCR aşezate pe stativ
- tăviţă renală
- casoletă cu comprese sterile
- substanţă de contrast - pentru puncţie rahidiană exploratorie
- medicamente antibiotice sau seruri pentru puncţia terapeutică
- anestezice - rahianestezice
Pregătirea materialelor:
Pregătirea fizică şi psihică a bolnavului, i se explică metoda
- poziţia decubit lateral: dr./stg, la marginea patului sau poziţia şezândă
- bolnavul dezbrăcat până la brâu
- spatele se încovoaie în formă de arc
- se exercită o uşoară presiune asupra regiunii epigastrice dacă este cazul
- ! Mănuşi sterile
LOCURILE PUNCŢIEI RAHIDIENE
Puncţia dorsală se efectuează între vertebrele D6 - D7 sau puncţia

157
 NURSING CLINIC

lombară, cea mai frecventă: D12 - L1 sau L4 - L5 (preferabil).

- din poziţia decubit lateral la marginea patului, bolnavul stă în poziţia
ghemuită astfel încât vârful nasului să fie cât mai aproape să atingă genunchiul iar
spatele să fie arcuit în „cocoş de puşcă”
- asistenta medicală exercită o uşoară presiune asupra regiunii occipitale şi
epigastrice dacă este cazul:
- locul se dezinfecteză cu alcool iodat sau tinctură de iod
- se izolează cu câmp steril
- medicul alege locul şi efectuează puncţia; el este servit cu seringă pentru a
aspira LCR.
- se pot face însămânţări pe mediile de cultură
- se pot introduce medicamentele sau anestezicele.
După îndepărtarea acului, se badijonează cu tinctură de iod sau cu alcool
iodat şi se pansează în condiţii de asepsie perfectă;
- spălarea pe mâini;
- pacientul este culcat în decubit dorsal 24ore - timp în care va fi alimentat la pat
după 6 ore;
- pregătirea LCR pentru laborator: se efectuează Reacţia Pandy, se dozează
albuminorahia, glicorahia, etc.
Accidente:
- ameţeli;
- tulburări vizuale;
- cefalee;
- greţă, vărsături, tuse;
- hemoragii/dacă persistă, se repetă puncţia mai sus;
- contractarea feţei, gâtului sau a uneia dintre grupele mușchilor intercostali
prin atingerea ramurilor nervilor spinali;
- şocul reflex - duce la moarte

158
 NURSING CLINIC

13. ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN PREGĂTIREA

ŞI ASISTAREA EXPLORĂRILOR PARACLINICE ( Dr. Adriana
Onaca)

PREGĂTIREA ŞI ASISTAREA EXAMENLOR RADIOLOGICE

Examinările radiologice au scopul de a contribui cu elemente obiective
deosebit de valoroase la stabilirea diagnosticului, urmărirea evoluţiei unor boli şi a
procesului de vindecare. Ele se fac cu ajutorul razelor Rontgen.

Metodele radiologice de diagnostic:

Radioscopia - este metoda cea mai expeditivă de examinare radiologică .
Bolnavul este aşezat între sursa de raze Rontgen şi ecran.
- Avantaje: imaginea este citită imediat.
- Dezavantaje: - Imaginea radioscopică este săracă în detalii
- Gradul de iradiere al pacientului şi personalului medical este
foarte mare.
Radiografia – reprezintă fixarea imaginii radiologice pe o placă
fotografică.
-Avantaje: - este un document obiectiv care poate fi păstrat pentru comparaţii
ulterioare
- este mai bogată în detalii
- timpul de iradiere la o radiografie este mai mic
Seriografia – execută radiografii ţintite şi în serie cu ajutorul seriografelor.
Tomografia - Tomografia computerizată (CT) foloseşte razele X pentru a
crea imagini detaliate ale structurilor din interiorul corpului.
159
 NURSING CLINIC

În timpul testului pacientul va sta întins pe o suprafaţă plană (masă) care

este legată la scaner; acesta are formă cilindrică.
Scanerul trimite pulsuri de raze X spre acea parte a corpului ce se doreşte
investigată. O parte a aparatului este mobilă, astfel încât poate efectua imagini din
mai multe poziţii. Imaginile sunt memorate în computer.
Tomografia computerizată este folosită pentru a investiga diferite părţi ale
corpului precum toracele, abdomenul, pelvisul sau craniul. De asemenea, poate
realiza imagini ale organelor, precum ficatul, pancreasul, intestinele, rinichii,
glandele suprarenale, plămânii şi inima. Poate oferi informaţii şi asupra vaselor
sanguine, oaselor şi coloanei vertebrale.
În timpul scanării se poate folosi şi fluoroscopia, metodă ce foloseşte un
fascicul stabil de raze X, pentru a vizualiza motilitatea şi aspectul diferitelor părţi
ale organismului.
Radiokimografia constă în înregistrarea radiografică a mişcărilor organelor
interne care se văd radioscopic (inima, vasele mari) sau a celor care se văd cu
substanţa de contrast (stomac, duoden, uter etc.)
Electrokimografia înregistrează mişcările cardiace şi ale densităţii
pulmonare.
Tomografia pe bază de emisie pozitronică (PET) este una dintre cele mai
moderne metode de obţinere a imaginii funcţionale în scop medical.
Esenţa metodei PET - CT constă în marcarea unor diferite substanţe
biologice (de ex. glucoză, aminoacizi, ligandoreceptori, etc.) în timpul
descompunerii, cu pozitroni ce emit un anumit tip de izotopi, după care materialul
marcat (radiofarmacon) este introdus în organismul bolnavului, urmând stabilirea
imaginii distribuţiei acestuia.
Cel mai des utilizat radiofarmacon,  fluoro-dezoxi-glucoza (pe scurt FDG)
se adună în celulele cu glucozo-metabolism ridicat (creier, miocard, tumori
maligne, leucocite şi limfocite activate), nu se metabolizează, după care în forma
neschimbată, prin rinichi, se elimină în urină (în opoziţie cu glucoza).

160
 NURSING CLINIC

    Distribuţia în ţesuturi a substanţei introduse în organism se poate detecta cu

ajutorul camerei PET prin intermediul observării radierii aferente emisiei
pozitronice.
Reconstruirea imaginilor are loc cu ajutorul computerului, pe baza datelor
obţinute în timpul examenului. Examenul alcătuieşte, în primul rând, felii
perpendiculare  (asemănător CT-ului) pe axa lungimii întregului corp. Ulterior, pe
baza acestor secţiuni se pot forma imagini, în direcţia dorită, chiar tridimensionale.
    Distribuţia în ţesuturi a farmaconilor introduşi diferă în mare măsură în
diverse stări funcţionale (fiziologice, respectiv biologice), făcând astfel posibilă
recunoaşterea şi localizarea proceselor patologice, în special a tumorilor maligne şi
a metastazelor.
Regulile generale de pregătire a bolnavilor pentru examinări
radiologice:
Examinarea radiologică a bolnavilor prevede pregătirea :
- condiţiilor de mediu
- bolnavilor.
Asistentul medical trebuie să cunoscă principiul investigaţiilor efectuate,
pentru a putea interveni în caz de apariţie a unor complicaţii nedorite sau reacţii
adverse apărute în timpul examinării.

1. Pregătirea bolnavilor pentru examenul radiologic al sistemului

osteoarticular:
- traumatismele recente nu necesită preagătire radiologică de specialitate.
- în cazul hemoragiilor se va face hemostaza provizorie sau definitivă, iar
segmentul interesat va fi imobilizat, pentru a putea fi poziţionat în funcţie de
cerinţele medicului. În cazul imobilizării se vor folosi materiale care nu au
proprietăţi radioopace.

2. Pregătirea pacienţilor pentru examenul radiologic al organelor

161
 NURSING CLINIC

toracice:
- Organele toracice (inima, plămânii) pot fi explorate radiologic fără o
pregătire prealabilă. În cazuri excepţionale când pacientul se află imobilizat la pat,
examinarea se va efectua în această poziţie.
- Bronhografia se efectuează pentru diagnosticul tumorilor pulmonare, al
atelectaziilor, al modificărilor topografiei şi al calibrului bronhiilor.
Cu 2-3 zile înaintea examinării pacientul va primi expectorante iar cu ½ oră
înaintea examinării va fi sedat.
Bronhografia se efectuează pe nemâncate. După examinare pacientul nu
mănânca şi nu bea timp de 2 ore până când încetează efectul anestezicului.

3. Pregătirea bolnavilor pentru examinarea radiologică a tubului

digestiv
A . Radiografia simplă pe gol a abdomenului
- Această examinare se face fără nici o pregătire prealabilă,
- În marea majoritate a cazurilor este vorba de urgenţe care nu permit
pregătirea.
Radiografia simplă a abdomenului poate evidenţia corpi străini radioopaci
în tubul digestiv sau în organele extradigestive; de asemenea poate stabili
diagnosticul de abdomen acut chirurgical, prin perforaţia unui organ (ulcer gastric
sau duodenal), sau prin ocluzie intestinală.
B. Examenul radiologic al stomacului şi intestinelor
- organele cavitare nu pot fi puse în evidenţă decât cu ajutorul substanţelor de
contrast.
- este contraindicată la bolnavi caşectici, adinamici, la pacienţi cu
insuficienţă circulatorie, abdomen acut, hemoragii digestive superioare,
peritonite, tromboze, precum şi în sarcină.

162
 NURSING CLINIC

Pregătirea bolnavului începe cu 2-3 zile înainte când se sistează

administrarea medicamentelor cu conţinut de bismut, fier, iod etc, care au
proprietăţi radioopace.
În ziua examinării – a examenului baritat gastroduodenal, pacientul nu
mănâncă şi nu bea, examinarea se execută dimineaţa.
Ca şi substanţă de contrast este folosită sulfatul de bariu în suspensie de ½
bariu /apă sau 3/2 bariu /apă în funcţie de examinare.
Examenul radiologic al colonului (irigografia) presupune evacuarea
intestinului gros pentru a putea fi umplut cu substanţa de contrast.
Ca substanţă de contrast se foloseşte suspensia de bariu în concentraţie
obişnuită utilizând 300-500 g în 1000-1500 ml apă încălzită.
Irigoscopia se execută în decubit dorsal, introducerea substanţei de contrast
se face după tehnica obişnuită a clismelor, sub ecranul radiologic.
C. Pregătirea bolnavilor pentru colangiografie:
Colangiografia reprezintă opacifierea vezicii biliare pe cale intravenoasă
prin administrarea substanţei de contrast (Pobilan)
Administrarea substanţei de contrast se face în preajma examinării fără nici
o pregătire dietetică.
În dimineaţa examinării se va efectua o clismă înaltă, iar înainte de
injectarea substanţei de contrast se va testa toleranţa organismului prin
oftalmoreacţie sau administrarea foarte lentă i.v. a 1 ml de substanţă. Apariţia
reacţiilor alergice necesită intervenţia rapidă a asistentului medical.

4. Pregătirea bolnavilor pentru examinarea radiologică a rinichilor şi

căilor urinare
Examinarea rinichilor şi a căilor urinare se face cu sau fără substanţa de
contrast.
Radiografia renală simplă
- pune în evidenţă umbrele rinichilor,

163
 NURSING CLINIC

- evidenţiază calculii renali, ureterali, sau vezicali,

Pielografia
– constă în radiografierea rinichiului după introducerea substanţelor de
contrast (Ultravist sau Odiston) pe cale ascendentă printr-o sondă care înaintează
până în ureter sub controlul cistoscopului.
Urografia
– reprezintă umplerea cavităţilor renale cu substanţa de contrast care se
face descendent pe cale intravenoasă.
Urografia se efectuează la 8 - 10 minute după injectarea substanţei de
contrast când aceasta apare în urină.
Pregătirea bolnavului începe prin evacuarea gazelor din intestine.
Se efectuează testul de toleranţă la iod, şi se pregăteşte trusa de urgenţă în
cazul apariţiei reacţiilor alergice.
Cistografia
- metoda de explorare radiologică a vezicii urinare.
Vezica urinară se opacifiază cu ocazia urografiei intravenoase.
La una sau două ore de la administrarea i.v. a substanţei de contrast, aceasta
se adună în vezica urinară împreună cu urina, oferind posibilitatea de a fi
radiografiată.
Important – pacientul va fi urmărit să nu urineze decât după radiografie.

5. Pregătirea bolnavilor pentru examinarea inimii şi vaselor

Electrocardiografia (ECG sau EKG)
Este o metodă de investigaţie care se ocupă cu studiul fenomenelor
bioelectrice pe care le produce inima în cursul activităţii sale. Curenţii electrici
produşi de inimă sunt de o intensitate foarte slabă şi se transmit la suprafaţa
tegumentelor prin ţesuturi, a căror rezistenţă le reduce şi mai mult voltajul. Pentru a
fi înregistrate este necesară amplificarea lor cu aparate foarte sensibile. Captarea
curenţilor se face cu doi electrozi plasaţi în două puncte diferite ale inimii sau chiar

164
 NURSING CLINIC

la distanţă de inimă. Se folosesc fie electrocardiografe cu înscriere indirectă sau

fotografică, fie cu înscriere directă sau mecanică.

Pregătirea pacientului pentru efectuarea EKG:

Pentru efectuarea electrocardiogramei, asistenta medicală trebuie să
pregăteasca bolnavul şi aparatul. Bolnavul se află în decubit dorsal, relaxat fizic şi
psihic. Temperatura camerei trebuie să fie de cca 20°. Tegumentele vor fi degresate
cu alcool, iar electrozii puşi în contact cu tegumentele pe regiuni nepăroase.
Aparatul se pune în contact cu sursa de curent, se controlează funcţionarea,
se fixează electrozii şi se trece la efectuarea înregistrării. După examen se retrag
electrozii şi se curăţă tegumentul. Pentru fiecare bolnav se va nota pe traseul EKG:
numele, vârsta, data şi ora efectuării.
Tehnica efectuării EKG:
Pentru studiul fenomenelor electrice ale inimii se aplică electrozii pe
suprafaţa tegumentului. Electrozii sunt piese metalice rotunde, ovale sau
dreptunghiulare, care se fixează pe membre şi torace şi sunt legaţi de aparat prin
conductori electrici. După locul de aplicare a electrozilor faţă de inimă se
deosebesc derivaţii directe (endocavitar prin cateterism), semidirecte (esofagiene)
şi indirecte, în care electrozii sunt asezaţi pe membre sau pe regiunea precordială.
În mod obişnuit se folosesc următoarele derivaţii:
• Derivaţiile standard sau bipolare se obţin conectând cei doi poli ai
galvanometrului cu doi electrozi situaţi pe regiuni echidistante de inimă: antebraţul
drept, stâng şi piciorul stâng. Cele trei derivaţii standard sunt:
- DI - antebraţul drept - antebraţul stâng
- DII - antebraţul drept - gamba stângă
- DIII - antebraţul stâng - gamba stângă.
Obişnuit, aparatele sunt prevazute cu trei fire conducătoare, notate cu semne
sau culori convenţionale (roşu pentru braţul drept, verde pentru piciorul stâng şi
galben pentru braţul stâng).

165
 NURSING CLINIC

• Derivatiile unipolare ale membrelor se obţin conectând polul pozitiv al

galvanometrului cu un electrod aşezat pe fiecare din cele trei membre (electrod
explorator), polul negativ fiind conectat cu un electrod aşezat cât mai departe de
inimă şi numit electrod indiferent:
- aVR - derivaţia unipolară a braţului drept
- aVL - derivaţia unipolară a braţului stâng
- aVF - derivaţia unipolară a piciorului stâng.
„a" simbolizeaza conducerea amplificată, V este un simbol care desemnează
derivaţiile unipolare ale membrelor, iar literele R (right = dreapta), L (left = stânga)
şi F (foot = picior) reprezintă prescurtările unor cuvinte care arată locul unde se
aplica electrodul explorator.
• Derivaţiile precordiale sunt derivaţii unipolare care înregistrează
diferenţele de potenţial din regiunile miocardice situate sub electrodul explorator.
Amplitudinea deflexiunilor este mai mare decât în derivaţiile membrelor, deoarece
electrodul explorator este aşezat mai aproape de inimă.
Punctele de explorare sunt în număr de şase, iar derivaţiile primesc ca
simbol litera V:
V1 - extremitatea internă a celui de al IV-lea spaţiu intercostal drept;
V2- extremitatea internă a celui de al IV-lea spaţiu intercostal stâng;
V3 - la jumătatea distanţei dintre V2 şi V4;
V4 - în spaţiul al V-lea intercostal, pe linia medio-claviculară stânga;
V5 - în spaţiul al V-lea intercostal, pe linia axilară anterioară;
V6 - în spaţiul al V-lea intercostal, pe linia axilară mijlocie.
V1 şi V2 explorează ventriculul drept, V3 şi V4 septul interventricular, iar V5 şi V6
ventriculul stâng.
Interpretarea unei electrocardiograme este efectuată de către medic.
Asistenta medicală trebuie să deţină unele noţiuni elementare în ceea ce priveşte
interpretarea EKG. Electrocardiograma normală prezintă o serie de deflexiuni
(unde), segmente şi intervale. Deflexiunile se numesc P, QRS şi T. Segmentele sunt

166
 NURSING CLINIC

porţiuni de traseu cuprinse între unde: PQ şi ST, iar intervalele sunt porţiuni de
traseu care cuprind unde şi segmente PQ şi QT.
Unda P reprezintă procesul de contracţie atrială. Are o forma rotunjită şi
obişnuit este pozitivă. Durează 0,08" - 0,11" (secunde) şi are o amplitudine de 1 -
2,5 mm. Intervalul PQ sau PR (după cum complexul ventricular începe cu Q sau
R) corespunde activării atriale şi timpului de conducere atrio-ventricular. Durează
0,12" - 0,21". E mai scurt în tahicardie şi mai lung în bradicardie.
Complexul QRS reprezintă activarea ventriculară. Se mai numeşte şi faza
iniţială sau rapidă. Prima deflexiune pozitivă se desemnează cu R, iar prima
deflexiune negativă cu Q. Durata complexului este de 0,6 - 0,10" în derivaţiile
membrelor şi de 0,6 - 0,11" în precordiale.
Segmentul ST şi unda T reprezintă procesul de repolarizare ventriculară.
Segmentul ST este de obicei izoelectric şi rar denivelat deasupra sau dedesubtul
liniei izoelectrice.

167
 NURSING CLINIC

Unda T corespunde retragerii undei de excitaţie din ventriculi. Este rotunjită

şi de obicei pozitivă. Segmentul ST şi unda T constituie faza terminală a ventricu-
logramei. Sfârşitul undei T marchează sfârşitul sistolei ventriculare, iar intervalul
T-P reprezintă diastola electrică.
Importanţa investigaţiei: Electrocardiograma este o metoda grafică precisă
şi simplă, care reflectă fidel activitatea miocardului, permitând uneori chiar
localizarea leziunii la nivelul inimii. În practica medicală este foarte utilă pentru
diagnosticul tulburărilor de ritm, tulburărilor de conducere (blocuri de ramură),
hipertrofiilor ventriculare, cardiopatiilor ischemice cronice, intoxicaţiei cu unele
droguri (chinidina, digitala).

Angiocardiografia
- Este o metodă de diagnosticare a conformaţiei şi defectelor de la nivelul
cavităţilor cardiace, al valvelor şi vaselor cordului.
- Prin inserarea de catetere arteriale sau venoase se abordează cavităţile cardiace
drepte sau stângi, se injectează substanţa de contrast care permite definirea
structurilor cardiace.
-  Aprecierea statusului funcţional se realizează prin fluoroscopie sau imagini Rx.
Un osciloscop montat lângă patul bolnavului permite înregistrarea simultană a
altor parametri cardiaci: traseu ECG, frecvenţa cardiacă, ritm, presiune
vasculară.
Pregătirea bolnavului presupune în primul rând pregătirea lui psihică.
În preziua examenului se determină grupa sangvină, ureea, creatinina,
probele hepatice, şi se linişteşte pacientul prin administrare de tranchilizante.
Examinarea se face pe nemâncate, iar pacientul va fi conectat la circuitul
ECG, pulsoximetrului şi tensiometrului pentru a fi monitorizat în permanenţă.
Aortografia
- Metodă radiologică pentru vizualizarea aortei prin injectarea unei substanţe de
contrast, fie în lumenul aortic cu ajutorul unei sonde, fie într-o venă.

168
 NURSING CLINIC

- Este un examen radiologic care permite vizualizarea aortei şi a ramurilor sale.

Arteriografia periferică: evidenţiază arterele periferice prin injectarea lor
cu substanţe radioopace. Pregătirea şi asistarea pacienţilor se face după acelaşi
principiu.
Flebografia
- este un examen radiologic al venelor care se realizează după injectarea unui
produs iodat de contrast.
- flebografia priveşte de cele mai multe ori membrele inferioare şi vena cavă
inferioară, deoarece acestea sunt localizările cele mai obişnuite ale flebitelor şi
trombozelor venoase.
- tehnica: un produs iodat de contrast, opac la razele X, este injectat cu scopul de a
putea vizualiza venele profunde ale pulpei, coapsei şi a părţii joase a
abdomenului (vena iliacă).
- examinarea se efectuează pe nemâncate cu cel puţin 12 ore înaintea examenului.
Pacientului i se vor aplica garouri la nivelul gleznei, a gambei şi a coapsei
cu scopul de a dilata venele profunde. După dezinfectarea părţii de şezut
corespunzătoare fiecărui picior, medicul înţeapă pielea cu ajutorul unui ac şi
injectează produsul de contrast. Pe tot acest parcurs asistentul medical asistă şi
serveşte medicul.
Coronarografia
- se efectuează prin introducerea unui tub foarte subţire numit cateter în artera
femurală. Prin acesta sunt introduse sondele de cateterism şi dirijate până la
nivelul arterelor coronare.
- se injectează un produs de contrast radiologic, care permite vizualizarea
anatomiei arterelor coronare prin opacifierea arborelui coronarian.
- permite observarea diametrului interior al arterelor şi se pot localiza posibilele
obstrucţii coronariene importante.
- Angiografia coronariană permite cuantificarea mărimii şi a gravităţii bolii
arterelor coronare în vederea luării celor mai bune decizii privind tratamentul.

169
 NURSING CLINIC

Coronarografia nu necesită anestezie generală, ci doar locală şi cel mai des

la nivelul unuia dintre membrele inferioare, prin folosirea unui abord femural.
Pacientul este conştient şi discută cu medicul pe parcursul procedurii, având
posibilitatea de a viziona procedura pe un ecran.
Înainte de examen, pacientul nu trebuie să mănânce şi trebuie să i se facă o
ionograma urinară, o hemogramă şi o probele de hemostază – ce caută o anomalie
în coagularea sângelui.
Pacientul va fi epilat în partea inghinală şi femurală şi i se va administra o
perfuzie.
Este aşezat pe o masă de examinare fiind conectat la monitoarele de
supraveghere continuă a ECG.
Asistentul medical are un rol important în pregătirea pacientului pentru
examinările radiologice. Acesta trebuie să informeze cu exactitate pacientul despre
procedeul care urmează să îl efectueze, în felul acesta asigurându-se o bună
colaborare între pacient şi medicul examinator.
De asemenea asistentul medical trebuie să stăpânească noţiunile de prim
ajutor pentru a putea interveni în cazul apariţiei unor evenimente neprevăzute
(reacţii alergice, decompensări ale bolilor de bază).

6. Pregătirea şi asistarea examenelor ultrasonografice

Ecografia:
Avantaje:- este o metodă lipsită de orice efect nedorit asupra organismului,
- înlocuieşte în multe domenii aplicarea metodelor tradiţionale de
investigaţii, dintre care numeroase metode prezintă un oarecare pericol
pentru organism şi sunt mai greu suportate de bolnavi.
Pregătirea bolnavului pentru examinări ecografice este minimală.
În ecografia abdominală imaginea poate fi deranjată prin interpunerea
gazelor din tubul digestiv (pentru a le elimina, în seara precedentă examinării, se
administrează Cărbune medicinal sau alte absorbante ale gazelor: Espumisan,

170
 NURSING CLINIC

Motilium). Este indicat ca înaintea examinării cu 8 ore pacientul să rămână

nemâncat.

La examinarea organelor micului bazin inclusiv a organelor genitale

feminine, bolnavul trebuie să fie cu vezica urinară umplută, ceea ce asigură
examinatorului o vizibilitate mai bună în spatele vezicii urinare. În acest scop
asistentul medical va servi bolnavul cu 500-700 ml lichid înaintea examinării şi va
supraveghea bolnavul să-l consume în timp util. Va atrage atenţia bolnavului să nu
îşi golească vezica până la examinare.
Examinarea ecografică a celorlalte organe: cord, vasele mari, glanda
mamară, tiroida nu necesită nici o pregătire.
Pregătirea pacienţilor pentru ecografia cu substanţa de contrast.
Această metodă de examinare nu diferă de ecografia clasică.
Pacientul va fi examinat după un post alimentar de cel puţin 12 ore, i se va
monta o linie venoasă pe care se administrează substanţa de contrast (Sono Vue),
după care examinatorul efectuează ecografia.

171
 NURSING CLINIC

Acest tip de ecografie este foarte utilă în evaluarea nodulilor hepatici

depistaţi prin ecografia clasică, a nodulilor mamari, a circulaţiei arteriale şi venoase
cerebrale, hepatice sau periferice (membre), a refluxului vezico-ureteral, a
traumatismelor abdominale.
Asistentul medical îi va explica pacientului care este rolul examinării , va
pregăti abordul venos şi la indicaţiile medicului va administra în bolus sau mai lent
Sono Vue.
Ecografia transesofagiană:
Ecocardiografia transesofagiană completează ecocardiografia(= ecografia
inimii) transtoracică în cazul căutării unui trombus (cheag) într-un auricul, a unei
comunicări interauriculare, a unei anomalii valvulare mitrale (prolaps, vegetaţii de
endocardită) sau a unei anomalii a aortei toracice (anevrism, trombus, disecţie). Ea
furnizează imagini mai precise ale auriculelor, ale septului interauricular
ventriculilor și valvelor.
Asistentul medical îi va explica pacientului principiile explorării ecografice
transesofagiene, îl va linişti (aspect foarte important) pentru a putea colabora cu el
pe tot parcursul examinării. Va efectua un abord venos, prin care se va administra o
sedare uşoară (1,5-2 ml Midazolam), şi va efectua o anestezie locală cu Lidocaină
3% pulverizată pe mucoasa faringiană sau cu 1 fiolă de xilină pe care bolnavul o
înghite.
După anestezie locală, este introdusă o sondă prin cavitatea bucală şi
coborată pe esofag, până la nivelul auriculelor (atriilor).
Acest tip de ecografie se efectuează în maniera bidimensională. Acest
examen necesită existenţa unui set de instrumente de reanimare, deoarece se poate
produce o tulburare de ritm sau alte accidente.

7. Pregătirea pacientului pentru examinari endoscopice:

Endoscopia permite, prin iluminare, examinarea (vizualizarea, combinată
eventual cu fotografierea, sonograma, biopsia şi radiodiagnosticul) şi iniţierea unor

172
 NURSING CLINIC

măsuri terapeutice (electrocoagulare, scleroză, diferite intervenţii chirurgicale la

nivelul unor organe cavitare sau cavităţi ale organismului).
Endoscopia se poate realiza şi cu ajutorul fibroscopului electronic. La
capătul distal al acestuia se montează un microprocesor (o cameră în
miniatură), care furnizează semnalul electronic unui videoprocesor, care îl
transpune pe un ecran.
Endoscopia se poate realiza în tractul gastrointestinal, tractul urogenital,
sistemul ventricular cerebral, cavitatea abdominală, arborele bronşic, mediastin,
cavitatea pleurală, fundul de sac Douglas, spaţiul articular şi domeniul ORL.
Endoscopia tractului gastrointestinal presupune o pregătire prealabilă
care constă în:
- Pentru gastro şi duodenoscopie examinarea se va face după un post alimentar
de cel puţin 10-12 ore.
- În cazul explorării tubului digestiv inferior (colonoscopie) pacientului i se va
efectua o pregătire specială care constă în administrarea în preziua examinării a
unei soluţii de Polietilen glicol (1 plic la 20 kg corp, de obicei aproximativ 4 litri
de soluţie, denumirea comercială fiind Fortrans). Această soluţie produce o
evacuare puternică a tubului digestiv şi din această cauză este recomandat să se
efectueze sub supraveghere medicală pentru a se putea interveni în cazul
apariţiei unor dezechilibre hidroelectrolitice.
Asistentul medical care participă la examinările endoscopice trebuie să
cunoască principiile de manipulare ale instrumentarului precum şi modul de
procesare al acestuia în vederea sterilizării şi dezinfecţiei în funcţie de calităţile
instrumentarului respectiv.
Curăţarea şi dezinfectarea endoscoapelor şi accesoriilor după fiecare
endoscopie, presupune asigurarea unei dezinfecţii absolut sigure a aparatelor
respective, cu excluderea mai ales a diseminării infecţiilor tuberculoase, hepatita
B, C, HIV.
Sterilizarea

173
 NURSING CLINIC

Este necesară în cazul urmatoarelor tipuri de endoscoape:

pentru laparo-, mediastino-, toracoscoape
pentru amnioscopie
pentru artroscopie
pentru cisto-, ureteroscopie.
Dezinfectare
Pentru intervenţii în regiuni ale organismului cu „floră naturală”
instrumentarul trebuie dezinfectat corespunzător:
esofago-, gastro-, duodenoscopie
colo-, ileoscopie
procto-, recto-, sigmoidoscopie
histeroscopie
ERCP şi procedeele asociate, pancreatoscopia
bronho-, rinoscopie
laringoscopie cu endoscop rigid şi flexibil.
Metodele chimice de dezinfectare necesită preparate de pe lista în
vigoare elaborată şi acredidată de Ministerul Sănătăţii. Referitor la virusul
hepatitei B, C şi HIV trebuiesc folosite preparate cu acţiune dovedită asupra
lor. Trebuie respectate concentraţiile prevăzute, timpul de acţiune, schimbarea
regulată a mijloacelor de dezinfectare folosite.
Rolul asistentului medical în explorile endoscopice:
Asistentul medical va informa pacientul în legatură cu explorarea care
urmează să fie efectuată.
- În mod obligatoriu pacientul trebuie să îşi dea consimţământul scris şi semnat
în legătură cu explorarea efectuată.
- Pacientul trebuie să fie informat şi despre necesitatea prelevării, probelor
bioptice (dacă este cazul) şi să fie de acord cu acest lucru.
- În cazul endoscopiilor care se efectuează fără anestezie asistenta trebuie să
comunice cu pacientul pe tot timpul investigaţiei, să îi urmarească reacţiile şi

174
 NURSING CLINIC

semnele vitale (culorea tegumentelor, respiraţia, pulsul).

- Asistenta efectuează anestezia locală (spray cu Xilină în orafaringe),
administrează antialgice, sedative
- O trusă de prim ajutor trebuie să fie tot timpul la dispoziţie în cazul în care
starea generală a pacientului se deteriorează.
- În cazul prelevărilor pieselor de biopsie asistentul medical va pregăti; pense de
biopsie, anse de polipectomie, recipiente cu formol 4% pentru conservarea
fragmentelor biopsiate pentru a fi trimise la laboratorul de anatomie patologică.
- Materialul biopsiat va fi însoţit de fişa de evidenţă care cuprinde datele de
identificare ale pacientului, nr. F.O, sau numărul de registru din ambulator, date
despre fragmentul biopsiat, semnătura persoanei care a efectuat biopsia şi a
medicului.
Particularităţi în explorarea endoscopică:
Ecoendoscopia – implică cunoşterea în detaliu a aparaturii utilizate
Ecoendoscopul prezintă un transductor cu frecvenţă înaltă plasat în
vârful unui endoscop şi reuşeşte obţinerea de imagini transmurale de înaltă
rezoluţie a pereţilor tubului digestiv şi a organelor învecinate.
În acest scop asistentul medical trebuie să informeze pacientul că în
dimineaţa examinării nu trebuie să se alimenteze, va obţine consimţământul
informat asupra investigaţiei care urmează să fie efectuată, va poziţiona
pacientul în decubit lateral stâng, îi va administra sedative, antialgice,
antispastice, anestezie locală în orofaringe.
Endoscopia digestivă efectuată cu ajutorul videocapsulei
endoscopice:
Endoscopia realizată cu ajutorul capsulei endoscopice este relativ un alt tip
de endoscopie, bazată pe inghiţirea unei pastile de mărimea unui antibiotic, în care
este încorporată o cameră video şi o sursă de lumină. După ce a transmis imaginile
din interiorul sistemului digestiv, capsula endoscopică este eliminată de organism
în mod natural.

175
 NURSING CLINIC

Pregătirea pacientului pentru această investigaţie se face ca şi pentru orice

altă endoscopie digestivă.
La nivelul abdomenului pacientului va fi aplicat un receptor care va
recepţiona imaginile transmise de câtre capsula endoscopică pe tot traiectul tubului
digestiv.
Ulterior aceste imagini vor fi transferate pe un PC şi interpretate de câtre
medicul gastroenterolog.
Dezavantajele aceste examinări sunt reprezentate de costul crescut al
capsulei şi de imposibilitatea prelevării de probe bioptice.

8. Rolul asistentului medical în efectuarea sondajelor:

Sondarea şi drenarea sunt intervenţii importante care pot fi efectuate în scop
diagnostic şi terapeutic.
Îngrijirea şi supravegherea corespunzătoare necesită cunoştinte temeinice în
vederea asigurării suportului necesar menţinerii şi satisfacerii cerinţelor primare.
Sondele de compresie esofagiană (Sengstaken – Blakemore) sunt tuburi
speciale folosite la hemostaza sângerărilor varicelor esofagiene, esofundice sau
fundice când nu este posibilă altă cale de oprire a hemoragiei.
Hemostaza se realizează prin umplerea cu aer a balonaşului (parte din
lumenul sondei).
Sondele gastroduodenale sunt folosite pentru sondarea stomacului şi
duodenului.
Au rol în:
- aspirarea secreţiilor gastrice (pancreatita acută, ileus, atonie
gastrointestinală postchirurgicală)
- aspirarea sângelui din tractul gastrointestinal
- spălătura gastrică evacuatorie în intoxicaţii
- administrarea de medicamente
- alimentarea pacienţilor care nu se pot hrăni oral

176
 NURSING CLINIC

Sondele de intestin subţire sunt tuburi de cauciuc sau material plastic

folosite pentru sondarea în scop terapeutic a intestinului subţire.
Utilizarea lor de elecţie se face pentru evacuarea intestinală din ileusul
paralitic sau mecanic.
Sondele de intestin subţire sunt radioopace şi prezintă gradaţii de lungime.

177
 NURSING CLINIC

14. ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI (Dr. Luiza Demian)

Proporţia alimentelor de origine animală sau vegetală pe 24 h alcătuiesc

RAŢIA ALIMENTARĂ.
Raţia alimentară
- este în funcţie de vârstă, de munca prestată şi starea de sănătate sau de
boală şi ea trebuie să corespundă atât cantitativ cât şi calitativ;
- se măsoară în calorii.
Raţia minimă a unui organism aflat în repaus este de 1600 calorii, la care se
adaugă în plus caloriile depuse pentru munca prestată, astfel:
- un bolnav în repaus absolut la pat are nevoie de 25 calorii/Kg corp (ex. 60 Kg =
1500 cal /24 h).
- un copil necesită cu 20% - 30% mai mult;
- un vârstnic cu 10 – 15% mai puţin;
- la un bolnav ambulatoriu necesităţile calorice cresc, la fel şi în cazul unui
pacient care lucrează sau dacă este febril (necesităţile calorice cresc cu 13 %
pentru fiecare grad Celsius), de asemenea şi la bolnavii cu convulsii.
Asigurarea aportului alimentar corespunzător poate fi realizată numai prin
calcularea exactă a necesităţilor ţinând seama de VALOAREA NUTRITIVĂ a
principalelor alimente, astfel:
- 1 gram glucide = 4,1 calorii; hidraţii de carbon (glucidele) reprezintă principala
sursă energetică a organismului normal, dar şi bolnav; este bine ca 50% din
necesităţile calorice ale organismului să se asigure prin hidraţi de carbon; aportul
de glucide trebuie mărit în stările de denutriţie, bolile febrile.
- 1 gram proteine = 4,1 calorii; substanţele proteice (aminoacizii) reprezintă
materialele plastice ale organismului, ele înlocuind substanţele distruse prin uzura
fiziologică sau patologică. Aminoacizii sunt materia primă a enzimelor,
178
 NURSING CLINIC

hormonilor; substanţelor necesare procesului de vindecare, refacerii ţesuturilor

distruse, vindecării plăgilor, se formează tot pe seama proteinelor din aportul
alimentar.
- 1 gram lipide = 9,3 calorii; lipidele sunt substanţe alimentare cu o valoare
calorică înaltă; în afară de rolul lor energetic, ele mai intră în compoziţia ţesutului
nervos, iar, sub formă de depozit reprezintă rezervele de energie ale organismului şi
ţesutul de susţinere pentru organele interne. Aportul de lipide trebuie să reprezinte
30-40% din raţia energetică totală a organismului; aportul de grăsimi trebuie să fie
atât de origine animală, (cu acizi graşi saturaţi), dar şi de origine vegetală (cu acizi
graşi nesaturaţi, care, conform ultimelor studii, sunt mai sănătoşi).
- Vitaminele sunt absolut necesare pentru menţinerea metabolismului normal;
necesitatea de vitamine creşte în cursul majorităţii îmbolnăvirilor.
- Apa şi sărurile minerale trebuie administrate în proporţia necesară organismului.
Necesităţile zilnice de apă ale organismului sănătos variază între 2500-3000 ml; ele
se acoperă pe de o parte prin lichidele ingerate, pe de altă parte din arderea
hidraţilor de carbon şi a grăsimilor. Legat de minerale, organismul sănătos necesită
pe 24 de ore: 4 g Na, 3-4 g K, 2 g Ca, 0,15 g Mg, precum şi Fier, Cupru, Iod.

179
 NURSING CLINIC

TIPURILE DE REGIM ALIMENTAR

Tipul de regim Felul regimului
Total
H Hidric
HZ Hidrozaharat
HZL Hidrozaharat lactat
LF Lactofăinos
LFV Lactofăinos vegetarian
CR Crudităţi
M Mixt
SA Supraalimentaţie
SP Special

ÎNTOCMIREA FOII DE ALIMENTAŢIE ZILNICĂ

- foaia de alimentaţie zilnică este un document medical în care se centralizează
regimurile alimentare zilnice prescrise de către medic fiecărui bolnav în scop
terapeutic.

180
 NURSING CLINIC

În timpul vizitei, medicul prescrie regimul alimentar în foaia de observaţie,

iar asistenta medicală o notează într-o agendă specială cu nume, prenume, salon,
pat şi bineînteles regimul prescris.
După vizită se notează şi se centralizează în aşa numita „FOAIE DE
ALIMENTAŢIE”.
ASIGURAREA ALIMENTAŢIEI DIETETICE A BOLNAVILOR =
tratamentul bolnavului prin substanţele alimentare ingerate.
Regimul alimentar sau DIETA trebuie să asigure valoarea calorică a unei
alimentaţii normale, care să nu scadă prea mult capacitatea de muncă a bolnavului,
dar să ţină seama de principiile unei alimentaţii corecte.
Se prescrie regim alcătuit pe criteriu calitativ în cazurile în care se
urmăreşte:
- punerea în repaus şi cruţarea unor organe, aparate şi sisteme (se pune în repaus
stomacul în caz de ulcer sau ficatul în caz de ciroză hepatică)
- echilibrarea unor funcţii deficitare sau exagerate ale organismului (în insuficienţa
cardiacă, unde se formează edeme, se recomandă restricţie lichidiană)
- satisfacerea unor necesităţi exagerate ale organismului (de exemplu, regimul
bogat în vitamine în cazul bolilor infecţioase)
- îndepărtarea unor produse patologice de pe pereţii intestinali (puroi, mucus) cu
ajutorul regimului de mere, morcovi raşi.
Regimurile alimentare sunt foarte variate, fiind în funcţie de calitatea şi
cantitatea alimentelor care le compun.
În funcţie de cantitate regimurile pot fi:
- HIPOCALORICE (indicate în cazuri de obezitate);
- HIPERCALORICE (pentru subnutriţi).
Din punct de vedere CALITATIV regimurile sunt adaptate diverselor
categorii de îmbolnăviri şi prescrise de către medic.

Denumirea regimului Valoarea calorică Alimente componente

- hidric - hipocaloric - ceai neîndulcit
181
 NURSING CLINIC

în diarei acute, după - hipoglucidic - apă fiartă şi răcită

intervenţii chirurgicale
- hipolipidic - supe diluate de carne
- hipoproteic
- hidrozaharat - hipocaloric - ceai îndulcit cu zahăr
în insuficienţa renală - hipoproteic - zeamă compot
acută, perioada de după
debut a hepatitei acute,
după trezirea din coma
diabetică
- hipolipidic - sucuri îndulcite
- normo-glucidic - zeamă de orez cu
zahăr
- semilichid - hipocaloric - supe cremă legume
în afecţiuni subacute: - normoglucidic - fructe coapte
colecistita subacută, în
primele zile după infarctul
miocardic
- hipoproteic - făinoase
-hiposodat
- lactate - hipocaloric - lapte
în faza dureroasă a - hipoglucidic
ulcerului duodenal, în
primele zile după
hemoragii digestive
superioare
- normo- sau
hipoprotidic
- normo-hipolipidic
- lacto –făinos vegetarian - normo- - lapte, brânză de vaci,
hipercaloric caş, ouă moi, făinoase
cu lapte

- normo-glucidic
- hepatic - normo - - brânză de vaci
hipocaloric
în bolile cronice ale - normo -protidic - iaurt
ficatului- hepatită cronică,
ciroză hepatică, perioada
de convalescenţă a
hepatitei virale
- normo- glucidic - pâine albă, produse
făinoase, fructe
182
 NURSING CLINIC

coapte, compot,
biscuiţi
- hipolipidic - supe creme de
legume, unt 10 gr/zi
- renal - normo- - brânză de vaci
hipocaloric
în glomerulonefrite - hipoprotidic - caş, urdă
cronice, sindroame
nefrotice, insuficienţa
renală cronică
- hiperglucidic - budinci, fructe crude
sau coapte, supe de
legume
- normo-hipolipidic - gălbenuş de ou
- hiposodat - pâine albă fără sare
- cardio vascular - normo-caloric - iaurt, brânză de vacă
în hipertensiune arterială, - normo-glucidic - supe creme de
infarct miocardic, legume
insuficienţă cardiacă
- hipoprotidic - carne fiartă
- normo- - lapte şi produse din
hipoglucidic lapte
- hipolipidic
- hiposodat
- hipocaloric - a) 0 calorii - 1500ml/ zi ceai amar
pentru pacienţii obezi - b) 240 calorii - 300 gr brânză de
vaci/ 24 h
- c) 400 calorii - lapte, brânză, carne
albă, legume
- d) 600 calorii - idem punctul c)
- diabetic - hipo-glucidic, cu - făinoase, legume dar
la pacienţii cu diabet 200 de grame în cântărite în raport
zaharat Hidraţi de carbon cu toleranţa la glucide
în 24 de ore
-normo- - lapte, carne de peşte,
hipoprotidic ouă
- normo- sau de
cele mai multe ori
hipolipidic

Alimentaţia bolnavilor poate fi de 3 feluri:

- activă;
183
 NURSING CLINIC

- pasivă;
- artificială.
a) ALIMENTAŢIA ACTIVĂ:
- când bolnavul mănâncă fără ajutor şi se poate realiza:
- 1. în sala de mese;
- 2. în salon, la masă;
- 3. în salon, la pat.
b) ALIMENTAŢIA PASIVĂ: - se realizează când starea generală a
bolnavului nu-i permite să se alimenteze singur având nevoie de ajutor (bolnavii
imobilizaţi la pat, adinamici, epuizaţi, cu stare generală foarte gravă şi bolnavi cu
uşoare tulburări de deglutiţie).
c) ALIMENTAŢIA ARTIFICIALĂ: - se face la bolnavii inconştienţi şi
comatoşi.
Introducerea alimentelor în organismul bolnavului prin mijloace artificiale
se realizează prin următoarele posibilităţi:
- sondă gastrică sau intestinală ;
- prin fistulă gastrică (gastrostomă);
- pe cale parenterală (perfuzie);
- prin clismă.
Scop: - hrănirea bolnavilor inconştienţi, cu tulburări de deglutiţie, psihopaţi,
cu negativism alimentar, intoleranţă sau hemoragii digestive şi organele anexe, cu
stricturi esofagiene (îngustări) şi de cardie, care împiedică pătrunderea bolului
alimentar din cavitatea bucală în stomac.
ALIMENTAŢIA PRIN SONDĂ GASTRICĂ
Materiale necesare: - o tavă medicală acoperită cu un câmp steril pe care
avem sonda FAUCHER, sterilă sau avem nevoie de o sondă gastrică din material
plastic sau o sondă duodenală EINHORN; pâlnie adaptată la extremitatea liberă a
sondei; lichidul alimentar prescris de medic (care trebuie să fie la temperatura

184
 NURSING CLINIC

corpului, de 37º C) şi să nu prezinte grunji sau alte conglomerate; seringi sterile de

5, 10 ml şi o pensă chirurgicală şi leucoplast;
Pregătirea materialelor:
- se face lângă patul bolnavului;
- se face pregătirea fizică şi psihică a bolnavului;
- i se explică tehnica, dacă are proteză se îndepărtează.
EFECTUAREA SONDAJULUI
Introducerea sondei
Spălarea pe mâini, îmbrăcarea mănuşilor sterile, se umezeşte capătul liber al
sondei pentru favorizarea alunecării în faringe şi esofag; sonda se prinde cu mâna
dreaptă ca pe un creion (extremitatea rotunjită a sondei).
- se cere bolnavului să deschidă gura mare şi se introduce sonda până la rădăcina
limbii;
- îl invităm să spună un „A” şi să înghită până când diviziunea 45-50 a sondei
ajunge la nivelul arcadelor (dentare); acesta este semnul că sonda a ajuns în stomac,
iar la capătul liber al sondei trebuie să apară sucul gastric, captat în tăviţa renală.
ALIMENTAŢIA PRIN SONDĂ:
- se controlează conţinutul gastric şi, după caz (dacă e nevoie), se aspiră şi se poate
efectua o spălătură gastrică;
- se adaptează pâlnia la capătul liber al sondei şi se introduce lichidul alimentar
prescris de medic (200-400-500 ml) încălzit la temperatura corpului şi fără grunji -
apoi, înainte de extragerea sondei se introduc prin sondă 200-300 ml apă + o mică
cantitate de aer pentru a se goli sonda complet; înainte de extragerea sondei capătul
liber al sondei se pensează pentru a se preveni ca în timpul extragerii lichidul aflat
pe sondă să se scurgă în faringe, putând da complicaţii foarte grave numite
„pneumonia de aspiraţie”;
- sonda se extrage cu multă precauţie şi multă îndemânare.
Observaţii:

185
 NURSING CLINIC

1) - la bolnavii inconştienţi, cu tulburări de deglutiţie sau cei care trebuie

alimentaţi pe aceasta cale pe o perioadă îndelungată,
- sonda se aplică = Endonazal =
2) – sondele din polietilenă se pot menţine mai mult de 4-6 zile, cele de
cauciuc maxim 2-3 zile fiind traumatizante – formând escare ale mucoaselor,
3) - raţia zilnică se administrează în 4-6 doze, foarte încet, de preferinţă în
aparate de perfuzie utilizându-se vasele izoterme.
ALIMENTAREA PE CALE PARENTERALĂ
- se realizează atunci când introducerea alimentelor nu este posibilă pe cale
digestivă; de obicei se realizează pe cale intravenoasă.
Această alimentaţie se face cu substanţe care au:
- valoare calorică ridicată;
- sunt utilizate (metabolizate) rapid de ţesuturi;
- nu au proprietăţi antigenice (incompatibile);
- nu au acţiune instantă sau necrozantă asupra ţesuturilor;
- pe această cale se pot administra soluţii:
- hipo sau
- hiper - tonice (glucoza de 10-23-33-40 %; fructoză 20% sau soluţie
DEXTRAN)
- soluții de aminoacizi, acizi grași, vitamine, minerale.
Planul de alimentaţie este alcătuit de medic; se administrează sub formă de
perfuzii intravenoase.
Ritmul de administrare – la indicaţia medicului.

186
 NURSING CLINIC

15. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR (Dr. Felicia

Marc, Dr. Aniţa Modi)

Medicamentele sunt substanţe (de origine minerală, animală, vegetală sau

chimice de sinteză) transformate prin operaţii farmaceutice într-o formă de
administrare (comprimat, fiolă, etc.), folosite pentru prevenirea, ameliorarea sau
vindecarea bolilor. Destinate uzului extern sau intern, medicamentele se
administrează pe căi diferite:
a. directe: pe suprafaţa cutanată şi a mucoaselor digestivă (orală, sublinguală,
gastrică, intestinală), respiratorie (nazală, traheo-bronșică), urinară (uretrală);

187
 NURSING CLINIC

b. indirecte – calea parenterală: ţesut celular subcutanat; ţesut muscular;

intravenos; intradermic.
Calea intradermică este rezervată unor probe biologice (reacţia la
tuberculină), vaccinărilor si efectuării preanesteziei locale. Alte căi indirecte
(intraarterială, seroase, intracardiacă, intrarahidiană, intracerebrală, medulară,
epidurală, osoasă, sinusală, etc.) sunt folosite exclusiv de medici.
Dacă din punct de vedere chimic nu există o deosebire esenţială între
medicament, aliment şi otravă (de exemplu, clorura de sodiu este consumată zilnic
ca aliment, dar poate fi folosită ca medicament în cazul spolierii organismului prin
transpiraţii abundente; vitaminele obligatorii în raţia alimentară, sunt folosite ca
medicamente, dar supradozajul are efecte toxice), doza administrată determină
diferenţierea acţiunii asupra organismului ca aliment, medicament sau toxic. De
aceea, în îngrijirea bolnavului, de o importanţă practică deosebită este să se
cunoască pentru fiecare medicament:
- doza terapeutică = cantitatea utilizată pentru obţinerea efectului terapeutic
dorit;
- doza maximă = cantitatea cea mai mare suportată de organism fară apariţia
unor fenomene toxice;
- doza toxică = cantitate care provoacă o reacţie periculoasă pentru organism;
- doza letală = cantitatea care produce moartea.
Doza medicamentului introdus în organism acţionează şi în funcţie de calea
de administrare deoarece absorbţia se face în mod diferit. De exemplu:
- pe cale orală substanţele medicamentoase sunt inactivate parţial de sucurile
digestive şi astfel, cantitatea absorbită în sânge este mai mică decât cea
administrată;
- pe cale intramusculară absorbţia se produce lent;
- pe cale intravenoasă, doza medicamentului acţioneză integral şi rapid,
având un efect puternic.

188
 NURSING CLINIC

Astfel, datorită căii de administrare, aceeaşi substanţă medicamentoasă

poate acţiona diferit, transformându-se în unele cazuri, într-un toxic.
Reguli de administrare a medicamentelor. Deoarece administrarea
medicamentelor este o muncă de mare răspundere (pe care nursa o efectuează sub
îndrumarea medicului) şi pentru evitarea erorilor care pot fi fatale, se vor respecta
cu stricteţe următoarele reguli:
1. respectarea medicamentului prescris, nu se înlocuieşte cu alt medicament cu
efect asemănator fără aprobarea medicului;
2. identificarea medicamentului de administrat prin verificarea etichetei
înainte de administrare sau a medicamentului înşuşi (asistenta trebuie să le
recunoască după ambalaj, forma de prezentare, consistenţă, culoare, miros, etc.);
3. verificarea calităţii medicamentelor: să nu fie alterate, degradate.
Medicamentele îşi schimbă culoarea sau aspectul (decolorare, tulburare,
precipitare, sedimentare sau flocoane în cele lichide, lichefiere sau modificarea
consistenţei la cele solide);
4. respectarea căii de administrare este obligatorie. Nerespectarea căii de
administrare poate duce la accidente grave (de exemplu, soluţiile uleioase introduse
intravenos produc embolia grăsoasă şi moartea, soluţiile hipertonice sunt
incompatibile cu ţesutul muscular, subcutanat şi produc necroza – distrugerea
ţesuturilor, etc.);
5. respectarea orarului de administrare şi a ritmului prescris de medic este
obligatorie, deoarece unele substanţe se descompun sau se elimină din organism
într-un anumit timp. Medicamentele la care doza terapeutică este apropiată de cea
toxică, dacă nu se respectă orarul, se pot transforma în otrăvuri prin cumularea
dozelor. De asemenea, nerespectarea orarului prin distanţarea dozelor, la
medicamentele care se elimină rapid din organism, duce la anularea efectului
terapeutic, iar în cazul antibioticelor, chimioterapicelor, se produce rezistenţa
organismului faţă de germeni.

189
 NURSING CLINIC

Aparatul de medicamente
Orarul de administrare a medicamentelor este în funcţie şi de alimentarea
bolnavilor deoarece unele, pentru a avea efect terapeutic, se administrează înainte
de mese (de exemplu, pansamentele gastrice), altele în timpul alimentării (de
exemplu, fermenţii digestivi), iar altele numai după mese (de exemplu, cele
antiemetizante -antivomitive).
Nu se respectă orarul de administrare când apar apar schimbări în starea
generală a bolnavului sau manifestari de intoleranţă; acestea se aduc de urgenţă la
cunoştinţa medicului;
6. respectarea dozei prescrise;
7. respectarea somnului fiziologic al bolnavului: orarul de administrare va fi
stabilit astfel încât să nu fie necesară trezirea bolnavului, cu excepţia antibioticelor,
chimioterapicelor al căror ritm impune trezirea (se va face cu multă blândeţe);
8. evitarea incompatibilităţii dintre medicamente deoarece unele prin asociere,
devin ineficace sau dăunătoare. Asistenta va cere sfatul medicului înainte de
asocierea medicamentelor ce urmează să le administreze;
190
 NURSING CLINIC

9. servirea bolnavului cu doza unică de medicament care va fi administrat

personal de nursă sau luat în prezenţa sa;
10. respectarea succesiunii în administrarea medicamentelor constă în a păstra
următoarea ordine: tablete, capsule, soluţii, picături, injecţii, ovule vaginale,
supozitoare;
11. lămurirea bolnavului asupra medicamentelor prescrise, în cazul în care
efectul medicamentului ar putea nelinişti bolnavul; asistenta trebuie să cunoască
astfel pe lângă indicaţii şi contraindicaţii, incompatibilităţile precum şi efectele
secundare ale medicamentelor;
12. anunţarea imediată a greşelilor de administrare a medicamentelor: orice
greşeală comisă privind schimbarea medicamentului, nerespectarea dozei, a căii de
administrare sau a orarului va fi adusă la cunoştinţa medicului, pentru a se putea
interveni şi preîntâmpina complicaţiile care ar putea fi fatale bolnavului;
13. administrea imediată a medicamentelor deschise: fiolele trebuie injectate
imediat după deschidere, deoarece păstrarea lor permite infectarea, scăderea
eficacităţii medicamentului sau chiar degradarea acestuia.

Asigurarea circuitului medicamentelor

În spital medicamentele sunt prescrise de medic fiecărui bolnav, fiind
consemnate la rubrica ’tratament’ din foaia de observaţie, cu data calendaristică,
pentru 24 de ore, calea de administrare, doza şi orarul.
A. completarea condicii de farmacie:
b. din foile de observaţie se scrie condica de farmacie, în triplu exemplar:
două exemplare pentru farmacie şi un exemplar pentru secţie;
c. se pregătesc ambalajele necesare pentru preluarea medicamentelor: borcane,
flacoane, cutii mari, plicuri etc.
B. predarea condicii la farmacie: se predă condica la farmacia
spitalului împreună cu ambalajele pregătite pentru preluare.
C. preluarea medicamentelor:

191
 NURSING CLINIC

a. în prezenţa persoanei care le predă, se verifică dacă medicamentele

pregătite corespund exact condicii;
b. se semnează de primire dacă:
- 1. fiecare medicament are un ambalaj propriu de hârtie;
- 2. medicamentele sunt repartizate pe bolnavi (nr. salon şi pat);
- 3. medicamentele au etichetele corespunzătoare (cu chenar albastru şi
menţiunea ’uz intern’, cu chenar roşu şi menţiunea ’uz extern’, cu chenar galben şi
menţiunea ’injectabil’, neagră cu capul de mort şi înscripţia ’otravă’ pentru toxice);
- 4. pe etichete sunt indicate dozele şi ritmul de administrare, când şi cum se
administreză;
- 5. dacă au recomandările privind păstrarea lor (’ferit de lumină’, la rece).
D. depozitarea medicamentelor în secţie:
a. medicamentele aduse de la farmacie se depoziteză în sala de tratamente, în
cutii;
b. în fiecare cutie a salonului, se distribuie medicamentele pe compartimentele
corespunzătoare fiecărui pat şi bolnav;
c. se depoziteză cutiile în dulapul de medicamente, de unde se vor administra
potrivit orarului stabilit pentru fiecare
d. soluţiile sterile preparate de farmacie se depoziteză în frigiderul secţiei
destinat pentru aceasta.
Atenţie:
- este interzisă depozitarea medicamentelor în noptierele bolnavilor;
- medicamentele se administreză numai de către asistentă după orarul stabilit de
medic;
- pentru prevenirea infecţiilor intraspitaliceşti, se vor respecta cu stricteţe normele
igienice de administrare.
E. administrarea medicamentelor: se administrează pe calea şi după orarul
prescris de medic.

192
 NURSING CLINIC

Organizarea şi funcţionarea aparatului de medicamente. Aparatul de

medicamente este un mic depozit de medicamente şi materiale necesare pentru
acordarea primului ajutor, la dispensarele teritoriale, de întreprindere, şcolare, la
cabinetele din dispensarele policlinicii, camerele de gardă ale spitalelor, blocurilor
operatorii, săli de naştere, secţiile de anestezie şi terapie intensivă, secţiile de
medicină internă, chirurgie, pediatrie etc.
1. aparatul este organizat într-un dulap special ţinut încuiat. Medicamentele şi
materialele necesare sunt conforme unui barem stabilit de Ministerul Sănătăţii
pentru fiecare unitate sanitară sau secţie.
2. utilizarea medicamentelor în cazul unei urgenţe se trece în condica de
farmacie proprie, urmărind ca în curs de 24 de ore să fie înlocuite la aparat.
3. cheia aparatului o deţine asistenta şefă a serviciului care o predă unui cadru
mediu din fiecare tură.
4. depozitarea şi păstrarea medicamentelor se efectuează potrivit cerinţelor
fiecăruia, în concordanţă cu destinaţia lor.
5. medicamentele alterabile vor fi înlocuite cu altele proaspete pentru a fi
prevenită degradarea lor, dacă nu se poate asigura consumarea lor în timp util prin
transferarea lor la alte secţii unde sunt necesare.
6. medicamentele neutilizate prin administrare întreruptă, la bolnavi externaţi
mai devreme sau decedaţi, se înregistrează la aparat şi sunt administrate ulterior la
alţi bolnavi

Administrarea medicamentelor pe cale orală şi sublinguală

Calea orală (bucală) = cale naturală de administrare a medicamentelor. Per
oral se administrează (prin înghiţire sau sublingual) medicamentele care se absorb
la nivelul mucoasei bucale, la nivelul intestinului subțire şi al intestinului gros
Absorbţia unor medicamente la nivelul mucoasei bucale impune
administrarea lor sublingual. De exemplu, Nitroglicerina în angina pectorală,
Faringoseptul în faringo-amigdalită. Se administreză sub formă de tablete zaharate

193
 NURSING CLINIC

sau drajeuri, pe care bolnavul le va ţine în gură (ca pe o bomboană) până la topirea
lor completă sau le va aşeza sub limbă, de unde se absorb integral (fără să mai
treacă prin ficat, cum se întâmplă în cazul resorbţiei intestinale a medicamentelor
înghiţite).
Unele medicamente conţin o matriţă de material plastic cu bază de
polietilenă care prelungeşte timpul de resorbţie şi deci efectul medicamentului, cum
este nitroglicerina ’R’(retard).
Efectul medicamentelor administrate per oral poate fi:
- local: favorizează cicatrizarea ulceraţiilor, excită peristaltismul,
dezinfectează tubul digestiv, etc.;
- general: acţioneză asupra întregului organism sau asupra unor aparate şi
organe (de exemplu, antibioticele, cardiotonicele, etc.), fiind absorbite în sânge prin
mucoasa intestinală.
Medicamentele administrate pe cale bucală pot fi: lichide şi solide.
A. Medicamentele lichide pot fi sub formă de:
- soluţii – substanţe dizolvate în apă, alcool;
- mixturi – amestecuri de soluţii sau soluţii cu substanțe insolubile care
rămân în suspensie;
- infuzii – sunt soluţii care se obţin din produse vegetale (de obicei, frunze,
flori), menţinute în contact cu apa la o temperatură aproape de fierbere;
- decocturi – soluţii extractive obţinute prin fierberea unor materii prime
farmaceutice în apă;
- tincturi - soluţii extractive alcoolice obţinute din produse de origine
vegetală sau animală
- extracte – lichide rezultate din concentrarea soluţiilor extractive obţinute
din produse vegetale sau animale
- uleiuri
- emulsii – preparea din două lichide ce nu se pot amesteca, unul fiind
dispersat în celălalt.

194
 NURSING CLINIC

B. Medicamentele solide pot fi sub formă de:

- prafuri sau pulberi
- tablete, discuri mici de diferite mărimi şi culori
- drajeuri, forme medicamentoase asemănătoare tabletelor, dar acoperite cu
un strat protector, colorat diferit, care are rolul de a masca gustul sau mirosul
preparatului sau de a-i preveni degradarea, protejându-l faţă de agenţii atmosferici.
În unele cazuri stratul protector favorizează acţiunea medicamentului numai în
intestin.
- granule, preparate farmaceutice de formă sferică sau vermiculară
- substanţe mucilaginoase.
Atenţie!!!
- după administrarea unui medicament în formă solidă, bolnavul bea apă,
ceai, limonadă, lapte, etc
- ceaiurile medicinale se prepară cu puţin timp înainte de administrare; se
utilizează proaspete deoarece substanţele active se volatilizează
- gustul neplăcut al medicamentelor poate fi mascat astfel
- cele amare prin diluare cu apă, ceai sau sirop
- uleiul de ricin prin amestec 2/3 cu cafea neagră, lapte cald, sirop de
zmeură şi după înghiţire o băutură acidulată
- la bolnavii inconştienţi, cu tulburări de deglutiţie sau în stare comatoasă
medicamentele se introduc împreună cu alimentele direct în stomac sau duoden
prin sonda Einhorn.

Administarea medicamentelor pe cale rectală

Introducerea medicamentelor pe cale rectală se efectuează când
medicamentul are o acţiune iritantă asupra mucoasei stomacale şi bolnavul prezintă
tulburări de deglutiţie sau intoleranţă digestivă (greaţă, vărsături), i s-au practicat
intervenţii chirurgicale asupra tubului digestiv, etc.

195
 NURSING CLINIC

Medicamentele pot fi administrate sub formă de clisme medicamentoase sau

sub formă de supozitoare.
Supozitoarele = substanţa activă din medicament este cuprinsă într-o masă
solidă (unt de cacao) care se topeşte la temperatura corpului. Ele au formă conică
sau ovală cu o extremitate mai ascuţită.
Scop: terapeutic, purgativ.
Indicaţii: calmarea durerilor, constipaţii, atenuarea peristaltismului
intestinal.
Materiale necesare: mănuşi de cauciuc; vaselină; supozitoare; tavă
medicală; taviţă renală.
1. Pregătirea materialelor necesare: - se pregătesc materialele necesare şi se
transportă lângă bolnav;
2. Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului:
a. se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii
b. se efectuează o clismă evacuatorie, dacă bolnavul nu a avut scaun şi se
introduce tubul de gaze (în cazul administrării supozitoarelor medicamentoase
utilizate în scop terapeutic). În cazul administrării supozitoarelor cu scop purgativ,
nu se face clismă.
c. Se aşază bolnavul în decubit lateral cu membrele inferioare uşor flectate
3. Efectuarea tehnicii:
a. spălarea pe măini cu apă curentă şi săpun;
b. se îmbracă mănuşile de cauciuc
c. se despachetează supozitorul din ambalaj, menţinându-l puţin în
atmosfera caldă sau se unge cu vaselină;
d. se depărtează fesele bolnavului cu mâna şi se descoperă orificiul anal; cu
mâna dreaptă se introduce supozitorul cu partea lui ascuţită înainte în anus şi se
împinge în sus cu indexul sau inelarul, până când extremitatea sa trece de sfincterul
intern al anusului;

196
 NURSING CLINIC

e. dacă bolnavul are senzaţia necesităţii de defecare după introducerea

supozitorului, trebuie imediat să i se explice că acesta se topeşte în câteva minute şi
va dispărea şi senzaţia de defecare
f. se scot mănuşile şi se aşează în tăviţa renală
g. spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun!
4. Reorganizarea locului de muncă: mănuşile se spală, se dezinfectează şi
se pregătesc pentru sterilizare sau se aruncă (cele de unică folosință).
Atenţie! Supozitoarele nu vor fi încălzite prea tare deoarece se topesc şi nu
mai pot fi introduse în rect.

Administarea medicamentelor pe cale percutană

Unele medicamente pătrund în organism şi prin piele, având efect local sau
general. În acest scop se utilizează: fricţionarea (cu efect local) şi ionoforeza (cu
efect general).
A. Fricţionarea. Pe cale percutană se introduc în organism salicilatul de
acetil şi sulf în tratamentul reumatismului articular acut. Astfel, de medicamente
sunt înglobate în lipoizi sub formă de alifii, uleiuri sau emulsii uleioase.
Efectuarea tehnicii:
1. se spală suprafaţa tegumentului cu apă caldă, apoi se usucă bine;
2. se îmbracă mănuşi sterile de cauciuc
3. se aplică medicamentul pe piele
4. se masează cu vârful degetelor sau cu toată suprafaţa palmei, prin mişcări
circulare, efectuate sub o uşoară presiune timp de 20-25 minute, pe o suprafaţă de
2-3 cm, până când medicamentul dispare în aparenţă rămânând doar un slab luciu
de grăsime
5. pentru a proteja lenjeria de corp şi pat, se înfaşă suprafaţa tratată cu
substanţă grasă, iar dacă medicamentul s-a aplicat pe toată suprafaţa corpului
bolnavul va fi înfăşat complet într-un cearşaf.
Atenţie!

197
 NURSING CLINIC

– alifia sau uleiul care se introduce în piele să nu ajungă în ochiul

bolnavului sau al asistentei medicale (pot conţine diferite substanţe iritante)
- cantitatea medicamentului introdus, suprafaţa aleasă pentru tratament,
întinderea acesteia, durata fricţionării precum şi frecvenţa şi orarul tratamentului
vor fi stabilite de medic.
B. Ionoforeza = introducerea medicamentelor în organism cu ajutorul
curentului galvanic.
Curentul galvanic atrage ionii de sens contrar polului şi respinge ionii cu
aceeaşi sarcină, creând astfel posibilitatea de a introduce în organism ioni
medicamentoşi. Prin ionoforeza se pot introduce în organism numai substanţele
medicamentoase care se ionizează în soluţie ca: iodul, magneziul, salicilatul de
sodiu, novocaina, precum şi alcaloizi ca: histamina.
Scop: terapeutic – cu efect general.
1. Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului:
- se anunţă bolnavul şi i se explică importanţa tehnicii;
- bolnavul este condus în sala de fizioterapie;
- se ajută bolnavul să se dezbrace, să se urce în pat şi să se așeze în poziţie
şezândă.

2. Efectuarea tehnicii:
- se spală pielea cu apă curată şi săpun şi se clăteşte abundent cu apă
(sărurile şi substanţele organice ale resturilor de săpun rămase pe piele pot fi
introduse în organism);
- se îmbibă electrodul activ cu soluţia medicamentoasă şi se leagă de polul
negativ al generatorului de curent continuu;
- se aplică polul activ îmbibat în substanţa medicamentoasă, cu electrodul
fixat deasupra, în regiunea aleasă, pentru introducerea ionilor medicamentoşi.

198
 NURSING CLINIC

- se oferă polul opus bolnavului în mână, închizând astfel circuitul electric.

Intensitatea curentului utilizat va fi de 20 – 100 mA, socotind 10-15 mA pe o
suprafaţă de 100 cm cubi a electrodului.
- se supraveghează bolnavul pe durata tratamentului 10-30-60 min conform
indicaţiei medicului;
- se îndepărtează electrozii din mâna bolnavului şi de pe regiunea de tratat.
3. Îngrijirea bolnavului după tehnică:
- bolnavul este ajutat să coboare din pat, să se îmbrace.
- bolnavul este condus în salon şi aşezat în poziţie comodă
- se supraveghează starea generală a bolnavului.

Administarea medicamentelor pe suprafaţa tegumentelor

Aplicarea medicamentelor pe suprafaţa tegumentelor, urmărindu-se un efect
local, se face sub formă de: pudre, comprese medicamentoase, badijonări,
unguente, paste, săpunuri terapeutice, mixturi, plasturi, băi medicinale.
1. Pudrajul constă în presărarea unui medicament pe suprafaţa pielii sub
formă de pudră. Pudra este un praf de origine minerală sau vegetală ca: talc, oxid
de zinc, caolin, faină de grâu, în care s-au înglobat diferite substanţe active:
chimioterapice, antibiotice. Se execută cu: tampoane, pudriere cu capac perforat,
pulverizatoare, având scopul de a absorbi excesul de grăsimi de pe suprafaţa
tegumentelor, de a usca şi răcori pielea.
2. Compresele medicamentoase sânt bucăţi de material textil, împăturite
după caz, îmbibate în soluţiile medicamentoase prescrise de medic. (Soluţia Burow,
ceai de muşeţel, Rivanol sau alte substanţe dezinfectante). Ele pot fi aplicate reci
sau calde şi trebuie menţinute la temperatura indicată şi în timpul aplicării.
3. Badijonarea se efectuează cu tampoane de vată, montate pe porttampon,
îmbibate cu o soluţie medicamentoasă lichidă. Tampoanele se îmbibă prin turnarea
soluţiei din borcan.
Atenţie !

199
 NURSING CLINIC

- tampoanele nu se scufundă niciodată în borcanul cu soluţia medicamentoasă

- tamponul nu se utilizează de mai multe ori, ci se arde sau aruncă după
întrebuinţare.
4. Unguentele sunt preparate farmaceutice semisolide, se aplică prin
întindere cu ajutorul spatulei, prin fricţionare sau direct din tub pe mucoase.
5. Pastele sunt preparate din grăsimi şi pudre, mai consistente decât
unguentele, se aplică pe tegumente cu ajutorul spatulei.
6. Linimentele sunt preparate farmaceutice lichide sau semisolide, cu
aspect limpede sau lăptos. Se pot aplica: cu mâna liberă, cu mâna protejată de o
mănuşă, cu tampoane.
7. Mixturile sunt formate dintr-un amestec de substanţe lichide şi solide;
înainte de utilizare vor fi bine agitate. Se întind pe suprafaţă într-un strat subţire, cu
tampoane fiind apoi lăsate să se usuce.
8. Săpunurile medicinale conţin substanţe medicamentoase ca: sulf,
gudron, înglobate într-un săpun neutru. Sunt utilizate pentru: spălarea regiunii de
tratat sau obţinerea unui efect medicamentos mai puternic, când săpunul este întins
pe suprafaţa pielii, lăsat să se usuce şi îndepărtat de la câteva ore la 1-2 zile;
adăugate în clisme, au acţiune purgativă.
9. Creioanele cu stilete caustice (din sulfat de cupru, nitrat de argint) au
forma unor bastonaşe şi sunt introduse în tuburi protectoare. Servesc la cauterizarea
unor formaţiuni papilomatoase, a excrescenţelor ce apar în ulceraţii.
10. Emplasturele medicamentos este format dintr-o substanţă vâscoasă,
aderentă, neiritantă, care în unele cazuri, este lipită pe o bucată de pânză, în
compoziţia ei intrând diferite substanţe medicamentoase. Pentru ca emplasturele să
adere bine de piele, aceasta trebuie pregatită prin spălare cu apă caldă şi săpun.
Emplasturele lichid se întinde direct pe piele, cu ajutorul unei pensule; după
evaporarea solventului se prezintă sub forma unui strat subţire. Emplasturele de
consistenţă vâscoasă, înainte de utilizare, va fi încălzit în baie de apă.

200
 NURSING CLINIC

11. Băile medicinale au efect: dezinfectant, calmant, decongestiv,

antipruriginos asupra tegumentelor. Băile medicinale pot fi: parţiale sau complete.
Temperatura lor va fi in jur de temperatura corpului. În funcţie de scopul urmărit se
pot prepara soluţii foarte slabe de permanganat de potasiu, din plante (muşeţel).

Administrarea medicamentelor pe cale parenterală

Calea parenterală (în afara tubului digestiv) = administrarea medicamentelor
prin injecţii.
Injecţia = introducerea substantelor medicamentoase în stare lichidă în
organism cu ajutor unor seringi şi prin intermediul unor ace adaptate la seringi.
Scop: explorator sau terapeutic
Administrarea medicamentelor pe această cale are următoarele avantaje:
- evitarea tractului digestiv (medicamente iritante sau toxice), unele fiind
sensibile la acţiunea sucurilor digestive (vaccinuri, hormoni);
- dozarea exactă a unui medicament ce ajunge în sânge faţă de condiţiile de
absorbţie din tubul digestiv;
- înlocuirea căii bucale în obstacole ce apar în deglutiție, hemoragii digestive,
intervenţii pe tub digestiv;
- obţinerea unei acţiuni mai rapide, viteza de absorbţie fiind în funcţie de
intensitatea circulaţiei, de fluiditatea substanţei injectabile şi de calea injectabilă
aleasă;
- posibilitatea administrării medicamentelor bolnavilor inconştienţi.
În funcţie de ţesutul în care se introduce substanţa medicamentoasă injecţia
se efectuează: intramuscular; intravenos sau intraarterial; subcutanat (hipodermic) –
sub piele; intradermic (în grosimea pielii); intracardiac (în muşchiul cardiac, în atrii
sau ventricule); intramedular (în măduva roşie a oaselor); subarahnoidian (în
spaţiul arahnoidian).

201
 NURSING CLINIC

Alegerea căii de efectuare a injecţiei este hotărâtă de medic în funcţie de:

scopul injecţiei; rapiditatea apariţiei efectului dorit; compatibilitatea ţesuturilor cu
substanţa de injectat.
Reguli generale de pregătire şi administrare a injecţiilor: verificarea
instrumentelor înainte de sterilizare; sterilizarea perfectă a instrumentarului;
montarea seringii şi a acului; verificarea calităţii soluţiilor de injectat, a
ambalajelor; încărcarea seringilor; injectarea imediată a conţinutului seringilor;
dezinfectarea locului unde se va face practic injecţia.
Materiale necesare: muşama şi aleză 30/50 cm; garou de cauciuc (pentru
injecţia intravenoasă); tăviţă renală; casoletă cu tampoane sterile de vată sau tifon;
seringi sterile de mărime corespunzătoare substanţei de administrat; tava medicală;
medicamentul de injectat (soluţii apoase, uleioase, pulberi uscate în flacoane
închise cu un dop de cauciuc solubile în apă distilată sau ser fiziologic); alcool,
eter; cel puţin trei ace sterile de mărimi diferite; pensă anatomică sau pensă Pean;
medicamente pentru eventuale accidente: Adrenalină, Efedrină, Cardiotonice,
Calciu.
1. Pregătirea materialelor şi instrumentelor necesare:
- se pregătesc materialele şi instrumentele necesare.
- se transportă materialele lângă bolnav.
2. Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului:
- se anunţă bolnavul, i se explică necesitatea, importanţa şi inofensivitatea
tehnicii.
- bolnavul este condus în sala de tratamente şi aşezat în poziţie necesară, dar
poate rămâne şi în salon.
3. Efectuarea tehnicii:
- spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun, dezinfectare cu alcool medicinal
- se verifică felul seringii dacă este corespunzatoare cu injecţia ce urmează a fi
efectuată, dacă acul este adecvat căii de injectare.
- se montează seringa

202
 NURSING CLINIC

- se verifică soluţia de injectat: dacă fiolele sunt etichetate, dacă denumirea şi

dozajul corespund celor prescrise, aspectul soluţiilor (ele trebuie să fie clare,
transparente, fără precipitate), termenul de valabilitate, integritatea fiolelor.
- se deschide fiola
- acul se introduce cu atenţie în fiolă fără să se atingă de marginile deschiderii.
- se sprijină seringa la nivelul armăturii de lângă ambou, cu degetul mic al
mâinii stângi şi se exercită o tracţiune asupra pistonului, indexul rezemându-l pe
închizătorul seringii.
Atenţie! – injecţiile se administrează, asigurând asepsia mâinilor,
materialelor, a timpilor de pregătire şi de efectuare
- pentru fiecare injecţie se vor întrebuinţa o seringă şi un ac individual.
- Fiolele neetichetate sau de pe care s-a şters înscripţia vor fi aruncate
- Fiolele de sticlă deschise nu pot fi păstrate
- Soluţiile uleioase, care se încarcă greu în seringă, pot fi încălzite puţin în
apă caldă, pentru a le fluidifica
- Substanţele precipitate nu trebuie confundate cu emulsiile injectabile, care
vor fi bine agitate înainte de utilizare, pănă când dispare orice depozit de pe fundul
fiolelor.
- Unele medicamente floculează în fiole, fără să se altereze. Acestea trebuie
uşor încălzite în apă caldă; ele vor fi utilizate numai dacă floculaţia este menţionată
pe cutie sau în biletul însoţitor al fiolelor
- Dacă în fiolă cad cioburi de sticlă, conţinutul ei nu mai poate fi utilizat.
- se aspiră soluţia din fiolă, având grijă ca vârful acului să fie mereu acoperit de
lichidul de aspirat, fără a atinge cu acul vârful fiolei.
- ţinând seringa vertical în mâna stângă, cu acul îndreptat în sus, se elimină
bulele de aer din seringă prin împingerea pistonului în sus pâna la apariţia primei
picături de lichid prin vârful acului şi se fixează pistonul în această poziţie cu
degetul. Pentru efectuarea injecției, se schimbă acul cu care s-a aspirat cu unul nou.
4. Efectuarea injecţiei: injecţia se efectuează pe calea indicată de medic

203
 NURSING CLINIC

5. Reorganizarea locului de muncă: - se strâng toate materialele folosite şi

se aruncă deşeurile la coş.

Efectuarea injecţiei subcutanate

Prin injecţii subcutanate se pot introduce în organism substanţe
medicamentoase izotonice, lichide nedureroase, prin intermediul unui ac, care
pătrunde în ţesutul celular subcutanat.
Scop: terapeutic – injectarea de soluţii cristaline sau perfuzie subcutanată în
scopul hidratării organismului.
Locul de elecţie, pentru a se evita trunchiurile mari vasculare sau nervoase
sunt: faţa externă a braţului; faţa superoexternă a coapsei; regiunea supra - şi
subspinoasă a omoplatului; regiunea deltoidiană; regiunea subclaviculară;
flancurile peretelui abdominal.
Materiale necesare: 2-3 ace cu diametru 6/10; 7/10; 8/10; lungi de 22-30
mm cu bizoul lung; substanţa de injectat.
1. Pregătirea instrumentarului şi materialelor – se pregătesc
materialele şi instrumentele necesare şi se transportă lângă bolnav.
2. Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului:
a. se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii
b. bolnavul va fi anunţat să stea în repaus fizic
c. se aşază bolnavul pe un scaun sau într-un fotoliu, în poziţie şezândă, cu
unul din membrele superioare sprijinit pe şold
d. se descoperă faţa externă a braţului
3. Efectuarea injecţiei:
a. spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun!
b. Se pregătește seringa cu ajutorul pensei (fără a atinge corpul pistonului
sau amboul seringii). Se ataşează acul la amboul seringii.
c. Se verifică fiola, se deschide şi se aspiră conţinutul cu seringă în poziţie
verticală, cu amboul în sus

204
 NURSING CLINIC

d. Se elimină aerul din seringă şi se schimbă acul

e. Se ţine seringa pregatită, în mâna dreaptă, ca pe un creion
f. Se cutează cu policele şi indexul mâinii o porţiune mai mare de piele,
fixând-o şi ridicând-o de pe planurile profunde.
g. Se pătrunde cu forţa prin tegument de-a lungul axului longitudinal al
cutei, în profunzimea stratului subcutanat la o adâncime de 2-4 cm.
h. Se verifică dacă acul nu a ajuns într-un vas sanguin, prin retragerea
uşoară a pistonului
i. Se injectează lent, prin apăsarea pistonului cu indexul mâinii drepte
j. Se retrage brusc şi se tamponează locul înţepăturii cu un tampon îmbibat
în alcool
k. Se aşează seringa în tăviţa renală
l. Se aplică o compresă sterilă şi se masează uşor traiectoria acului pentru a
favoriza circulaţia locală, în vederea accelerării resorbţiei
m. Spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun!
4. Reorganizarea locului de muncă:
- se curaţă riguros.
Accidente – durere violentă prin lezarea unei terminaţii nervoase sau
distensia bruscă a ţesuturilor (acul va fi retras puţin spre suprafaţa).
- ruperea acului - extragere manuală sau chirurgicală
- hematom prin perforarea unui vas, care se poate resorbi sau infecta pe cale
hematogenă, dând naştere unui abces
- pe cale subcutanată numai în cazuri speciale se injectează soluţii uleioase
- nu se administrează compuşii metalelor cu greutate moleculară mare ca:
iod, bismut, mercur
- nu se va injecta în zona de infiltraţie a unei injecţii anterioare ci alternând
locurile de injecţie
- nu se vor efectua injecţii în regiunile infectate (foliculite, furuncule) sau cu
modificări dermatologice

205
 NURSING CLINIC

- este strict interzisă administrarea pe cale subcutanată a clorurii de sodiu.

Administarea medicamentelor prin injecţie intramusculară

Injecţia intramusculară constituie introducerea unor soluţii izotonice,

uleioase sau substanţe coloidale în stratul muscular prin intermediul unui ac ataşat
la seringă.
Scop: introducerea în organism a unor substanţe medicamentoase.
Locuri de elecţie: regiunea superoexternă fesieră, deasupra marelui trohanter;
faţa externă a coapsei, în treimea mijlocie; faţa externă a braţului în muşchiul
deltoid.
Materiale necesare: tava medicală, ace intramusculare (lungime 40, 50, 60,
70mm; diametrul 7/10;8/10; 9/10;10/10mm, bizou lung); seringi sterile de
dimensiuni corespunzătoare – 2,5, 10, 20 ml; medicamentul de injectat.
1. Pregătirea materialelor şi instrumentelor necesare: se pregătesc
materialele şi instrumentele necesare
206
 NURSING CLINIC

2. Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului; stabilirea locului injecţiei:

A se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii
B se aşază bolnavul în decubit ventral, lateral, poziţie şezândă sau în
picioare
C se descoperă regiunea aleasă pentru injecţie (locurile de elecţie).
D pentru injecţie în regiunea fesieră, se reperează următoarele puncte:
- punctul Smirnov, la un lat de deget deasupra marelui trohanter şi
înapoia lui;
- punctul Barthelemy, la unirea treimii externe cu cele două treimi
interne ale liniei care uneşte spina iliacă antero-superioară cu extremitatea
superioară a şanţului interfesier;
- zona situată deasupra liniei care uneşte spina iliacă posterioară cu
marele trohanter. Pentru poziţia șezând, injecţia se efectuează în toata
regiunea fesieră, deasupra punctului de sprijin.
3. Efectuarea injecţiei:
a. spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun!
b. dezinfectarea mâinilor cu alcool!
c. se pregătește seringa în condiţii de asepsie perfectă
d. se încarcă seringa cu substanţa de injectat; după verificarea fiolei se
elimină bulele de aer
e. se schimbă acul, îndepărtându-l pe cel cu care a fost aspirată
substanţa şi se adaptează un ac potrivit pentru injecţie
f. se degresează locul injecţiei cu eter şi se dezinfectează cu alcool
g. se invită bolnavul să-si relaxeze musculatura şi să stea liniştit
h. se întinde pielea între policele şi indexul sau mediul mâinii stângi
i. se înţeapă perpendicular pielea (4-7 cm) cu rapiditate şi siguranţă cu
acul montat la seringă.
j. se verifică poziţia acului prin aspirare
k. se injectează lent lichidul

207
 NURSING CLINIC

l. după injectare se scoate dintr-o dată acul cu seringa

m. se masează locul cu un tampon cu alcool, pentru a disocia planurile
ţesuturilor străpunse, activând circulaţia pentru a favoriza absorbţia
n. se aşează bolnavul în poziţie comodă unde va sta în repaus fizic timp
de 5-10 minute
o. spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun
4. Reorganizarea locului de muncă: - se aruncă la coş deşeurile de la injecţii
Incidente şi accidente: – durere vie prin atingerea nervului sciatic sau a unei
ramuri a acestuia. Se impune retragerea acului şi efectuarea injecţiei în alta regiune
- paralizie prin lezarea nervului sciatic
- hematom prin înţeparea unui vas
- supuraţie aseptică datorită unor substanţe care nu sunt resorbite
- ruperea acului- se va extrage pe cale chirurgicală
- embolie prin introducerea accidentală într-un vas de sânge a unei substanţe
uleioase sau în suspensie
- poziţia acului pentru soluţii injectabile colorate, se verifică detaşând
seringa.

Administrarea medicamentelor prin injecţie intravenoasă

Injecţia intravenoasă = introducerea unei soluţii medicamentoase în
circulaţia venoasă. Pe această cale se introduc soluţii izotonice sau hipertonice
(care sunt caustice pentru ţesutul muscular sau subcutanat). Nu se introduc soluţii
uleioase – produc embolii grăsoase şi consecutiv moartea.
Injecţia intravenoasă se efectuează prin: puncţie venoasă și apoi injectarea
medicamentului intravenos.
Locul de elecţie: venele de la plica cotului.
Materiale necesare: 2-3 ace de 25mm diametru, de 6/10, 7/10 cu bizou
scurt; fiolele cu substanţa de administrat; 1-2 seringi sterile corespunzătoare
cantităţii de soluţie medicamentoasă de adminstrat.

208
 NURSING CLINIC

i. Pregătirea materialelor şi instrumentelor necesare.

Atenţie! Acele utilizate pentru injecţia intravenoasă pot fi mai subţiri decât
cele utilizate pentru puncţie venoasă, deoarece soluţiile cristaline pătrund sub
presiunea pistonului mai uşor decât la aspirarea sângelui, când aceasta se poate
coagula. Încărcarea seringii se face cu un alt ac, mai gros decât cel cu care se face
injecţia.
ii. Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului:
n. se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii
o. se aşază bolnavul în decubit dorsal, cu braţul în extensie, sprijinit pe
o mică pernă protejată cu muşama şi aleză sau prosop
i. Injectarea medicamentului: Întîi se efectuează puncția venoasă; Apoi:
a. Dacă acul a pătruns în venă se desface garoul cu mâna stânga, încet
b. se injectează soluţia lent, verificând, din când în când, poziţia acului
în venă prin aspirare
c. când injectarea s-a terminat se scoate acul cu seringa dintr-odată,
apăsând tamponul cu alcool la locul injecţiei pentru hemostază; va fi
menţinut de bolnav în continuare câteva minute. Nu se îndoaie cotul
pentru că se produce hematom!
Atenţie! Bolnavul va fi supravegheat tot timpul administrării injecţiei; se
opreşte administarea la prima senzaţie dureroasă şi se verifică poziţia acului în
venă.
ii. Reorganizarea locului de muncă:
a. se aruncă la coş materialele folosite
b. se notează tehnica în foaia de observaţie, ora şi reacţia bolnavului.
Incidente şi accidente:
- Flebalgia - datorită unei injectări prea rapide sau unor substanţe iritante a
intimei vasului
- Senzaţia de uscăciune în faringe şi valuri de căldură (în acest caz se impune
injectarea lentă a soluţiei medicamentoase)

209
 NURSING CLINIC

- Hematomul, prin străpungerea venei sau retragerea acului fără a îndepărta

garoul
- Injectarea soluţiei paravenos, manifestată prin tumefiere bruscă, dureri
accentuate (substanţa fiind iritantă), necroză. Se raportează imediat
medicului care va efectua infiltraţii locale cu ser fiziologic şi substanţe
resorbante; se pot aplica comprese cu gheață
- Ameţeli, lipotimie, colaps; se întrerupe injectarea şi se anunţă de urgenţă
medicul
- Nu se injectează niciodată aer în lumenul vaselor; se elimină înainte de
începerea injecţiei. Pătrunderea bruscă în cantitate mare provoacă embolie
gazoasă mortală.
- Repetarea injecţiei în aceeaşi venă, dacă nu sunt altele mai accesibile, se va
face tot mai central faţă de cele anterioare şi niciodată mai periferic
- Alegerea celei mai bune vene pentru puncţie se face după aplicarea garoului
- Nu se efectuează injecţia în poziţie șezândă.

Hidratarea organismului prin perfuzie

Perfuzie = introducerea pe cale intravenoasă, picătură cu picătură, a
soluţiilor medicamentoase pentru reechilibrarea hidro-electrolitică.
- introducerea lichidelor se poate face prin:
- ace metalice fixate direct în venă
- canule de material plastic (branule) ce se introduc transcutanat prin
lumenul acelor, apoi se retrag acele şi rămân branulele pentru câteva zile;
- prin evidenţierea venei (pe cale chirurgicală) în care se fixează o canulă
de plastic care se menţine chiar câteva săptămâni.
Scopul perfuziei:
- hidratarea şi mineralizarea organismului
- administrarea unor medicamente la care se urmăreşte un efect prelungit sau
mai rapid

210
 NURSING CLINIC

- alimentaţie pe cale parenterală.

Materiale necesare:
- tăviţă renală
- trusă pentru soluţii perfuzabile, ambalată steril
- soluţiile perfuzabile, fie în sticle cu dop de cauciuc şi armătură metalică, fie
în pungi de plastic, sterile şi încălzite la temperatura corpului.
- garou de cauciuc, stativ prevăzut cu brăţări şi cleme pentru fixarea
flacoanelor
- 1-2 seringi de unică folosinţă de 5-10 ml cu ace de injecţii i.m sau i.v
- substanţe dezinfectante: alcool, tinctură de iod
- romplast, foarfece, vată.
Timpi de execuţie:
- se pregătesc instrumentele şi materialele necesare;
- se scoate capacul de pe flaconul de perfuzie
- se desface aparatul de perfuzie şi se închide prestubul
211
 NURSING CLINIC

- se îndepărtează teaca protectoare de pe trocar şi se pătrunde cu el, prin

dopul de cauciuc, în flaconul de perfuzie.
- se suspendă flaconul pe suport;
- se îndepărtează teaca protectoare de pe capătul portac al tubului, se
deschide uşor prestubul, lăsînd să curgă lichidul în dispozitivul de perfuzie;
se coboară progresiv portacul, pînă cînd tubul se umple cu lichid, fiind
eliminate complet bulele de aer;
- se închide prestubul, aparatul rămînînd atîrnat de stativ.
- apoi se pregăteşte bolnavul ca şi pentru o puncţie venoasă;
- se verifică poziţia acului în venă, apoi se îndepărtează garoul de cauciuc şi
se adaptează amboul aparatului de perfuzie la ac;
- se deschide prestubul pentru a se scurge lichidul în venă, apoi tot cu
ajutorul prestubului se reglează viteza de scurgere;
- se fixează acul şi porţiunea de tub de lângă el – la piele, cu benzi de
leucoplast; se supraveghează aparatul de perfuzie şi bolnavul;
- înainte ca flaconul să se golească complet, se închide prestubul, se desfac
benzile de leucoplast şi se extrage acul, iar apoi se exercită presiune asupra
locului puncţionat.
Incidente, accidente:
- hiperhidratarea, prin perfuzie în exces, produce la cardiaci edem pulmonar
acut: tuse, expectoraţie spumoasă, polipnee; se întrerupe perfuzarea, se
administrează diuretice;
- embolia gazoasă = pătrunderea aerului în circulaţie; se previne prin golirea
completă a aerului din tub înainte de perfuzare;
- nerespectarea regulilor de asepsie poate determina infectarea locului de
puncţie şi apariţia de frisoane, iar vena puncţionată este indurată, tumefiată,
dureroasă (tromboflebită superficială).

Efectuarea injectiei intradermice

212
 NURSING CLINIC

Injecţia intradermică = introducerea substanţelor medicamentoase

izotonice în organism, cu ajutorul unui ac, în stratul dermic.
Scop: explorator (executarea intradermoreacţiilor); anesteziant (infiltraţia
dermică cu novocaină); terapeutic (desensibilizări în afecţiuni alergice).
Locuri de elecţie: faţa anterioară a antebraţului; faţa externă a braţului şi a
coapsei.
Materiale necesare: tava medicală, ace sterile, cât mai fine, cu vârful tăiat
scurt, două pense anatomice Pean, sterilizate, casoleta mică cu comprese sterile;
sticla cu alcool medicinal; taviţa renală; seringa cu tuberculină de 1 ml; substanţa
de injectat;
1. Pregătirea instrumentarului şi materialelor – se pregătesc materialele şi
instrumentele necesare şi se transportă lângă bolnav.
2. Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului:
a. se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii
b. se anunţă bolnavul să stea în repaus fizic
c. se aşează bolnavul confortabil, în decubit dorsal cu capul pe pernă,
cu o mână în extensie
d. se descoperă faţa internă a antebraţului
3. Efectuarea tehnicii:
a. spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun!
b. se pregătește seringa, se ataşează acul la amboul seringii şi se
aşează pe un suport steril.
c. se verifică fiola şi se deschide cu ajutorul unei comprese
d. se aspiră conţinutul fiolei cu seringa în poziţie verticală cu
amboul în sus şi se elimină aerul din seringă
e. se schimbă acul folosit la încărcare cu un alt ac steril
f. se dezinfectează locul injecţiei cu alcool
g. se întinde şi se imobilizează pielea cu policele şi indexul sau
degetul mediu al mâinii stângi.

213
 NURSING CLINIC

h. se prinde seringa pregătită între police şi degetul mijlociu al

mâinii drepte şi se introduce vârful acului în grosimea pielii tangenţial pe suprafaţa
pielii cu bizoul îndreptat în sus, până când orificiul acului dispare complet.
i. se injectează lent lichidul din seringă în grosimea dermului, prin
apăsarea pistonului
j. se observă formarea unei papule albe, în locul unde se acumulează
lichidul, având aspectul cojii de portocală. 5-6 mm şi o înălţime de 1-2 mm la 0,1
ml substanţă injectabilă
k. se retage brusc acul, fără a tampona locul injecţiei
l. se aşază seringa în tăviţa renală
m. spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun!
4. Reorganizarea locului de muncă: se aruncă la coş materialele folosite.
Incidente:
- revărsarea lichidului în afară când vârful acului a intrat numai parţial în
tegument – se pătrunde cu aproximativ 1mm mai profund în grosimea dermului
- tumefacţia stratului subcutanat fără apariţia papulei cu aspect de coajă de
portocală când acul a pătruns prea profund în derm
- lipotimie sau stare de şoc la testarea unor alergene
- reacţie intensă până la necroza unor porţiuni de tegument din cauza distensiei
puternice prin injectare de soluţii hipotonice
- nu se aseptizează pielea cu alcool în cazul în care se efectuează
intradermoreacţia la tuberculină.

Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie

Pe cale respiratorie, medicamentele se administrează sub formă de: gaze sau
substanţe gazeificate; prafuri dizolvate; lichide fin pulverizate sau vapori; soluţii
prin instilaţie traheală.
Scop: dezinfecţia, decongestionarea mucoasei căilor respiratorii.

214
 NURSING CLINIC

Inhalaţia = introducerea unor substanţe medicamentoase (esenţe aromatice,

antiseptice, săruri), în organism. Substanţele pot fi inhalate, pulverizate, în stare
lichidă sau cu ajutorul vaporilor de apă.
Indicaţii: rinite, rinofaringite, bronşite, astm bronşic.
Materiale necesare: vaselină, inhalator, substanţa medicamentoasă prescrisă,
cort sau pelerină de cauciuc- prosop.
1. Pregătirea instrumentarului şi materialelor – se
pregătesc materialele şi instrumentele necesare inhalaţiei.
2. Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului:
a. se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii
b. se aşază bolnavul confortabil pe un scaun; se invită să-şi sufle
nasul
c. i se aşază un prosop în jurul gâtului
d. se ung bolnavului buzele şi tegumentele peribucale cu vaselină
e. se explică bolnavului că va trebui să inspire pe gură şi să expire pe
nas
3. Efectuarea tehnicii:
a. spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun!
b. se toarnă apă în recipientul mare până când se umple pe jumătate
c. se încălzeşte apa din recipient cu o sursă de energie
d. se introduce în recipientul mic medicamentul destinat inhalării
e. când apa începe să fiarbă, vaporii formaţi se ridică şi antrenează
medicamentul pulverizându-l
f. se aduce inhalatorul cu rezervorul încâlzit în faţa bolnavului
g. se acoperă bolnavul cu cortul sau pelerina de cauciuc, explicându-i
să stea la o distanţă de 30-80cm de inhalator şi invitându-l să inspire pe gură şi să
expire pe nas, durata inhalaţiei este de 5- 20 minute.
4. Îngrijirea bolnavului după tehnică:
- după inhalare se şterge faţa bolnavului cu un prosop;

215
 NURSING CLINIC

- se acoperă bine bolnavul pentru a-l feri de răceală şi i se explică să ramână în

încăpere cel puţin un sfert de oră.
5. Reorganizarea locului de muncă: se curaţă, se spală şi se dezinfectează
inhalatorul după utilizare.
Atenţie: bolnavul nu trebuie să inhaleze imediat din aparat, deoarece
curentul de vapori antrenează şi picături de apă fierbinte.

Administrarea oxigenului (oxigenoterapia)

Scop: terapeutic – îmbogăţirea aerului inspirat cu oxigen în concentraţii
diferite, pe cale inhalatorie pentru combaterea stării de hipoxie, în scopul
ameliorării concentraţiei de oxigen din sânge. Trecerea oxigenului de la nivelul
pulmonar în sânge este condiţionată de următorii factori: presiunea parţială a
oxigenului în amestecul gazos de respirat; coeficientul de solubilitate al oxigenului;
cantitatea de hemoglobină existentă; starea parenchimului pulmonar; starea
peretelui alveolar.
Alterarea acestor factori determină unele tipuri de hipoxie: anemică –
datorită lipsei de hemoglobină; hipoxică – datorită insuficienţei ventilatorii;
circulatorie – datorită tulburărilor de circulaţie. La nivelul ţesuturilor, oxigenul
este utilizat sub formă dizolvată în plasmă, în cantitate de 0,3 ml oxigen la 100ml
sânge. Oxigenoterapia creşte această cantitate dizolvată până la 1,8-2,2 ml oxigen
la 100ml sânge, prin administrarea oxigenului la presiunea de o atmosferă.

216
 NURSING CLINIC

Indicaţii: oxigenoterapia se indică: în hipoxii circulatorii (insuficienţa

cardiacă, edem pulmonar acut, infarct miocardic); în hipoxii respiratorii de diverse
cauze şi grade; stări de şoc; bolnavilor anesteziaţi cu anestezie generală, până la
revenirea stării de conştienţă; bolnavilor cu complcaţii postoperatorii (hemoragie,
tulburări circulatorii, respiratorii); lăuze şi nou-născuţi cu suferinţe în oxigenare.
Surse de oxigen: staţie centrală de oxigen; microstaţie; butelia de oxigen de
300-10 000 l de oxigen comprimat la o presiune de 150 atm. Pentru a se putea
administra, presiunea se reglează cu reducătorul de presiune - debitmetrul (care
indică volumul în litri de oxigen pe minut) şi apoi se barbotează printr-un flacon
de lichid –apă, pentru a fi umidificat şi ulterior administrat bolnavului.
Administrarea oxigenului se face cu: sondă sau cateter nazal, ochelari,
mască fără reinhalarea gazului expirat, cort de oxigen.
Sonda nazală se introduce în nară până la faringe

217
 NURSING CLINIC

Utilizarea sondei nazale permite evitarea reinhalării aerului expirat, dar o

parte din oxigen se pierde prin expiraţia pe gură. Deoarece expiraţia durează dublu
cât inspiraţia, oxigenul trebuie administrat într-un debit triplu faţă de cel dorit a fi
inspirat.
Prin sondă se administrează un debit de 12 l pe minut.
Cateterul nazal – cateter cu orificii laterale multiple: se introduce în nară
până la faringe, schimbându-se de la o nară la alta; se poate introduce şi în pipa
laringiană.
Ochelarii pentru oxigenoterapie se fixează după ureche şi au două sonde de
plastic care pătrund în nări. Se recomandă la copii şi la bolnavii agitaţi.
Masca pentru oxigenoterapie (cu inhalarea aerului expirat) se fixează
acoperind gura şi nasul pacientului. Masca permite reinhalarea gazului expirat, iar
pentru facilitarea eliminării CO2, se foloseşte un balon.
Masca pentru oxigenoterapie (fără reinhalarea gazului expirat) prezintă un
sistem de valve care dirijează fluxul de gaze; este greu suportată de bolnavii
datorită hamului de etanşeitate.
Efectuarea oxigenoterapiei cu sonda nazală:
1. dezobstruarea căilor aeriene şi asigurarea unei ventilaţii eficiente
2. se măsoara lungimea sondei pe obraz de la narină la tragus
3. se introduce cateterul în nazofaringe cu mişcări blânde, paralele cu palatul osos
şi perpendicular pe buza superioară
4. se fixează sonda cu leucoplast
5. se fixează debitul de 4-6 l/min
6. se va observă bolnavul în continuare pentru prevenirea accidentelor
7. oxigenul se umidifică înainte de a ajunge la pacient în barbotoare speciale;
neumidificat, oxigenul este iritant pentru mucoasa respiratorie.
8. se va administra gazul cu intermitenţă şi se va supraveghea debitul.
Efectuarea oxigenoterapiei prin mască:
1. se verifica scurgerea oxigenului din sursă

218
 NURSING CLINIC

2. se pune masca în mâna bolnavului, pentru a-i uşura controlul măştii şi i se

susţine mâna. Debitul oxigenului va fi de 10-12 l/min.
3. se aşază masca pe piramida nazală şi apoi pe gură. Când bolnavul s-a obişnuit cu
masca, se aşează cureaua de fixare în jurul capului. Rezervorul se strânge la
inspiraţie şi se umple la expiraţie
Incidente: pătrunderea gazului prin esofag duce la distensie abdominală;
infiltrarea gazului la baza gâtului produce emfizem subcutanat, datorită fisurării
mucoasei.
Atenţie! – nu se unge cateterul cu substanţe grase: este pericol de explozie
şi de pneumonie
- bombele de oxigen se aşează singure, fixate pe un portbutelie, orizontal,
pentru a evita loviturile
- oxigenul din butelie nu se foloseşte fără manometru de distribuire.

Aplicarea medicamentelor pe suprafaţa mucoaselor prin instilare

Medicamentele aplicate pe suprafaţa mucoaselor sub forma de soluţii,
unguente, pulberi, au scopul de a dezinfecta şi decongestiona mucoasele.

A. APLICAREA MEDICAMENTELOR PE MUCOASĂ

CONJUNCTIVALĂ
1. Instilaţia = picurarea unor soluţii pe mucoasa conjunctivală.
Materiale necesare: pipetă; tampon de vată steril; soluţie medicamentoasă
izotonică, tăviţă renală.
Efectuarea tehnicii:
1. spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun!
2. se aşează bolnavul în decubit dorsal sau pe un scaun, cu capul aplecat pe
spate şi sprijinit
3. se deschide fanta palpebrală , deprimând uşor pleoapa inferioară cu policele
mâinii stângi

219
 NURSING CLINIC

4. se invită bolnavul să privească în sus

5. se sprijină marginea cubitală a mâinii drepte pe fruntea bolnavului
6. se lasă să cadă din pipetă 1-2 picături de soluţie medicamentoasă, în fundul
de sac conjunctival inferior, înspre unghiul extern.
7. se solicită bolnavului să mişte globul ocular
8. se pune şi a doua picătură în sacul conjunctival respectiv: dacă este necesar
se continuă apoi cu celălalt ochi
9. se şterge picătura de medicament sau lacrima care se scurge, cu un tampon
şi se aruncă în taviţă renală.
Atenţie! Instilaţia pe mucoasa conjunctivală se face numai cu soluţii
izotonice sau apropiate de acestea.
2. Unguentele se aplică în fundul de sac conjuctival sau pe marginea
pleoapelor direct din tub sau cu ajutorul unei baghete de sticlă rotunjită fin pe toate
laturile şi lăţită sub formă de lopată la una din extremităţi.
Materiale necesare: bagheta de sticlă; unguent în cutie sau tub; tampon de
vată steril.
Efectuarea tehnicii:
iii. Spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun!
iv. Se aşează bolnavul în poziţie șezândă, cu capul aplecat spre spate şi se invită
să privească în sus.
v. Se trage în jos şi în afara pleoapa inferioară, cu policele mâinii stângi, folosind
un tampon
vi. Se aplică unguentul încărcat pe extremitatea lăţită a baghetei (cât un bob de
grâu) pe faţa internă a pleoapei sau se presează din tub
vii. Se dă drumul pleoapei şi se solicită bolnavului să închidă şi
să deschidă ochiul pentru a antrena astfel unguentul pe suprafaţa globului
ocular
viii. Se şterge cu tamponul unguentul în plus

220
 NURSING CLINIC

3. Pulberile se introduc în sacul conjunctival cu ajutorul unor tampoane de

vată montate pe baghete de sticlă.
Efectuarea tehnicii:
1. Spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun!
2. Se aşează bolnavul în poziţie șezândă, cu capul aplecat spre spate
3. Se încarcă fin tamponul cu pudră
4. Se trage în jos pleoapa inferioară, cu policele mâinii stângi
5. Se presară pudră prin uşoare lovituri exercitate asupra baghetei, pe
suprafaţa sacului conjunctival inferior
6. Se solicită bolnavului să închidă ochii, antrenând astfel şi pudra pe toată
suprafaţa sacilor conjunctivali.

B. APLICAREA MEDICAMENTELOR PE MUCOASA NAZALĂ

1. Instilaţia = picurarea unor soluţii medicamentoase pe mucoasa nazală.
Efectuarea tehnicii:
1. Se invită bolnavul să-şi sufle nasul.
2. Se aşează bolnavul în decubit dorsal, fără pernă sau în poziţie
şezândă cu capul aplecat spre spate şi puţin lateral de partea opusă
nării în care se face instilaţia
3. Se introduce vârful pipetei în vestibulul fosei nazale fără a atinge
pereţii ei.
4. Se lasă să cadă numărul de picături prescrise.
5. Se repetă operaţia şi în nara opusă, aplecând capul de partea cealaltă
6. Se anunţă bolnavul să rămână în această poziţie 30-40 secunde
pentru ca soluţia să ajungă în faringe.
Atenţie! Medicamentul lichid să nu fie aspirat, deoarece poate pătrunde în
laringe, provocând accese de tuse şi spasme laringiene.
2. Unguentele se aplică cu ajutorul unor tampoane montate pe
portampoane

221
 NURSING CLINIC

Efectuarea tehnicii:
1. Se invită bolnavul să-şi sufle nasul
2. Se aşează bolnavul în decubit dorsal
3. Se încarcă tamponul cu o cantitate de unguent de mărimea unui bob
de grâu
4. Se ridică uşor vârful nasului cu policele mâinii stângi, pentru a
evidenţia mai bine orificiul extern al fosei nazale (narina)
5. Se depune unguentul pe suprafaţa internă a vestibulului nazal
6. Se scoate tamponul, se închide narina, se apleacă capul bolnavului
uşor înainte şi se solicită să aspire medicamentul în mod treptat
pentru a nu-l înghiţi
7. Se repetă procedeul şi de partea opusă.

C. APLICAREA MEDICAMENTELOR ÎN CONDUCTUL AUDITIV

EXTERN
1. Instilaţia = picurarea unor soluţii medicamentoase în conductul auditiv
extern.
Materiale necesare: pipetă, tampoane de vată, soluţie medicamentoasă, vas
cu apă caldă la 37 grade Celsius.
Efectuarea tehnicii:
1. Spălarea mâinii cu apă curentă şi săpun
2. Se aşează bolnavul în decubit lateral sau în poziţie şezândă cu capul
şi trunchiul aplecate lateral de parte opusă urechii în care se face
instilaţia
3. Se curăţă conductul auditiv cu un tampon de vată pe o baghetă
4. Se încălzeşte soluţia medicamentoasă, în baie de apă până la 37
grade celsius
5. Se trage uşor pavilionul în sus şi înapoi, cu mâna stângă
6. Se lasă să cadă numărul de picături prescrise

222
 NURSING CLINIC

7. Se menţine bolnavul în aceeaşi poziţie câteva minute

8. Se introduce în ureche un tampon de vată în mod lejer
9. Se procedează la fel şi la urechea opusă
2. Unguentele se aplică cu ajutorul tampoanelor de vată înfăşurate pe
portampon
Efectuarea tehnicii:
1. Se aşează bolnavul în decubit lateral sau în poziţie şezândă cu capul
şi trunchiul aplecate lateral , de partea opusă
2. Se încarcă tamponul cu o cantitate de unguent de mărimea unui bob
de grâu
3. Se introduce tamponul cu foarte mare precauţie în conductul auditiv
extern
4. Se depune unguentul pe porţiunea bolnavă a conductului sau se
întinde pe toată suprafaţa lui
5. Se introduce un mic tampon steril în pavilion, după terminarea
tehnicii
Atenţie! A nu se pătrunde în ureche peste limita vizibilităţii pentru a
nu leza membrana timpanică. Se utilizează tampoane separate
pentru fiecare ureche, folosindu-se numai o singură dată.

D. APLICAREA MEDICAMENTELOR PE MUCOASA BUCALĂ ŞI

FARINGIANĂ
Se face cu tampoane sterile, montate pe porttampoane sau prinse cu pense.
1. Badijonarea mucoasei bucale se efectuează total sau parţial
Efectuarea tehnicii:
1. Spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun
2. Se aşează bolnavul în poziție șezândă cu capul aplecat spre spate
3. Se solicită bolnavului să-şi deschidă larg gura

223
 NURSING CLINIC

4. Se inspectează sistematic faţa dorsală a limbii, palatul dur, valul

palatin, pilierii anteriori
5. Cu ajutorul unei spatule se depărtează obrajii de arcadele dentare şi
se inspectează suprafaţa lor internă şi mucoasa gingivală
6. Se ridică buzele pentru a vedea suprafaţa lor internă
7. Se solicită bolnavului să-şi ridice limba (sau va fi ridicată cu
ajutorul spatulei) şi se examinează faţa sa ventrală şi planşeul bucal
8. Se apasă asupra feţei dorsale a limbii cu spatula şi se inspectează
lojile amigdaliene, pilierii posteriori, amigdalele, precum şi peretele
posterior al faringelui
9. Se îmbibă tamponul steril cu substanţa medicamentoasă prin
turnare, se descoperă porţiunea de mucoasă afectată, cu ajutorul
spatulei ţinute în mâna stângă
10. Se atinge sau pensulează regiunea interesată, cu tamponul ţinut în
mâna dreaptă
11. Se respectă ordinea descrisă la inspecţia cavităţii, în cazul în care
badijonarea trebuie efectuată pe toată suprafaţa mucoasei bucale
12. Spălarea pe mâini cu apă şi săpun
Atenţie! Tamponul de vată folosit se aruncă şi se înlocuieşte cu un
tampon nou. Nu se reintroduce niciodată în soluţia medicamentoasă.
2. Badijonarea mucoasei faringiene
Efectuarea tehnicii:
1. Se aşează bolnavul în poziţie şezândă cu capul aplecat spre spate
2. Se apasă limba cu ajutorul pensei linguale, ţinând-o în mâna stângă
3. Cu mâna dreaptă se pensulează pilierii, peretele posterior al
faringelui şi amigdalele, se răsuceşte cu delicateţe tamponul la
nivelul acestora pentru ca soluţia medicamentoasă să pătrundă în
criptele amigdaliene.

224
 NURSING CLINIC

3. Gargara se face cu soluţii medicamentoase la temperatura corpului. Se

execută în 2 faze: spălarea gurii şi spălarea orofaringelui.

E. APLICAREA MEDICAMENTELOR LA NIVELUL MUCOASEI

VAGINALE
1. Tampoanele vaginale sunt confecţionate dintr-o bucată de vată presată,
de formă alungită, îmbrăcată într-o faşă sau înfășurată cu aţă, care se
prelungeşte de la tampon încă 20-25 cm. Capetele feşii, rămase parţial
în afara vaginului, permit extragerea tamponului. Prin tampoane se
introduc în vagin medicamente sub formă de soluţii sau unguente.
Materiale necesare: valve vaginale sau valva rotundă Meyer; pensă
ginecologică sterilizată, soluţie medicamentoasă, tăviţa renală, glicerină pentru
lubrefiere, tampoane sterilizate, mănuşi de cauciuc sterile.
Efectuarea tehnicii:
1. Spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun
2. Se aşează bolnava în poziţie ginecologică
3. Se îmbracă mănuşile de cauciuc
4. Se lubrifiază valvele vaginale
5. Se departează peretele vaginului cu valvele vaginale
6. Se îmbibă tamponul cu medicamentul prescris şi se aşază pe o pensă
ginecologică
7. Se introduce tamponul prin lumenul creat de valve, până în fundul
de sac posterior al vaginului, în aşa fel încât aţa să rămană, fără să
atârne, în afara vaginului.
8. Se îndepărtează tamponul la ora şi ziua indicată de medic.
2. Ovulele vaginale sunt preparate farmaceutice de formă ovoidă sau
sferică, au medicamentul activ înglobat în substanţe care se topesc sub
influenţa temperaturii vaginale.

225
 NURSING CLINIC

Materiale necesare: materiale necesare efectuării unei spălături vaginale,

mănuşi de cauciuc sterile, globulele vaginale prescrise.
Efectuarea tehnicii:
1. Spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun
1. Se îmbracă mănuşile de cauciuc
2. Se aşează bolnava în poziţie ginecologică
3. Se efectuează bolnavei mai întâi, o spălătură vaginală
4. Se depărtează labiile cu degetele mâinii stângi, pentru a pune în
evidenţă vaginul
5. Se introduce cu mâna dreaptă ovulul şi se împinge spre colul
uterin cu indexul.

Administrarea antibioticelor
Antibioticele = substanţe organice provenite din metabolismul celulelor vii
(mucegaiuri, bacterii) sau obţinute prin sinteză, având proprietaţi bacteriostatice,
bactericide sau antimicotice.
Chimioterapicele = substanţe care au acţiune bacteriostatică sau
bactericidă asupra germenilor patogeni dintr-un organism infectat, fără a fi toxice
pentru organismul gazdă.
Scopul administrării este dat de acţiunea lor: distrug microbii sau împiedică
dezvoltarea lor, fără să exercite vreun efect nociv asupra ţesuturilor organismului.
Având acţiune selectivă, administrarea antibioticelor trebuie să fie precedată de
identificarea germenului patogen cauzator al bolii şi determinarea sensibilităţii sale
la antibiotice (antibiograma).
În cazuri de urgenţă, când nu este timp pentru aşteptarea rezultatelor de la
laborator, se poate începe imediat tratamentul cu antibiotice cu spectru larg, fără a
se aştepta identificarea germenului şi testarea sensibilităţii sale faţă de
medicamente. Tratamentul ulterior se va stabili numai după identificarea agentului

226
 NURSING CLINIC

cauzal şi a sensibilităţii lui faţă de antibiotice; după ce se obţine rezultatul de

laborator, tratamentul se va continua conform antibiogramei.
Având în vedere că eliminarea antibioticelor şi chimioterapicelor din
organism este destul de rapidă, ritmul de administrare va urmări menţinerea unei
concentraţii eficiente în sânge, care să acţioneze în mod continuu asupra agenţilor
patogeni.
Ritmul de administare indicat de medic (la 3-4 ore Penicilina cristalină, 4-6
ore Tetraciclină, 12-24 ore Gentamicină) va fi respectat cu stricteţe. În caz contrar,
microorganismele patogene îşi creează o rezistenţă faţă de antibiotice sau
chimioterapice.
Când se urmăreşte o absorbţie lentă a antibioticelor, acestea sunt înglobate
în anumite substanţe.
Antibioticele şi chimioterapicele se prezintă sub formă de: drajeuri, capsule,
prafuri, siropuri, soluţii de injectat, unguente.
Ele pot fi administrate pe diferite căi:
- Calea orală, parenterală (intramusculară, intravenoasă), intrarahidiană,
subcutanată, in funcţie de scopul urmărit, rapiditatea cu care trebuie să
acţioneze în funcţie de compatibilitatea dintre medicament şi calea de
administrare (de exemplu, Penicilina este distrusă de sucul gastric, cu
excepţia Penicilinei V);
- Calea subcutanată nu se utilizează pentru administrarea antibioticelor, din
cauza resorbţiei neregulate din acest ţesut, calea intramusculară este
preferată pentru Penicilină si Gentamicină.
- Calea intravenoasă se utilizează pentru cefalosporine, chinolone sau alte
medicamente din clasa Penicilinei (Augmentin).
- Calea intrarahidiană se utilizează în cazuri grave de infecţii meningiene.
Aplicarea locală a antibioticelor trebuie evitată, doearece au un efect foarte
puternic sensibilizant, iar dacă totuşi este necesară, se vor utiliza acelea care sunt
mai puţin sensibilizante (Neomicina, Gentamicina ),

227
 NURSING CLINIC

Dozele de antibiotice trebuie strict respectate.

În cazul administrării per orale, se împarte numărul tabletelor sau capsulelor
la numărul prizelor. În cazul administrării intramusculare este bine să se dizolve
numai cantitatea ce se injectează imediat, deoarece soluţiile se degradează, iar
administrarea lor devine mai dureroasă.
Dacă însă nu sunt la dispoziţie flacoane de monodoze de medicament se va
dizolva deodată cantitatea necesară pentru 24 h. Doza va fi împărţită conform
orarului de administrare în doze unice, egale care vor fi administrate la 4, 6, 12 ore.
Cantităţile de antibiotice, fiecare substanţă este bine să se administreze
separat.
Administrarea antibioticelor şi chimioterapicelor injectabile se va face
respectându-se cele mai riguroase condiţii de asepsie pentru a nu introduce, în
organismul parţial sterilizat, germeni patogeni care ar putea produce o suprainfecţie
cu urmări fatale.
Pentru încărcarea seringii cu substanţă din flacoane închise cu dopuri de
cauciuc, se procedează astfel:
1. Se dezinfectează dopul de cauciuc cu un tampon de vată sterilizată îmbibat
în alcool
2. Se încarcă seringa cu o cantitate de aer egală cu cea a lichidului pe care
vrem să-l scoatem din flacon, prin aspirare
3. Se introduce acul prin dopul de cauciuc, până la nivelul dopului şi se
introduce aerul sub presiune în flacon, conţinutul flaconului ajungând astfel
sub presiune
4. Se răstoarnă flaconul cu seringa, vârful acului ajungând sub nivelul soluţiei
de injectat, conţinutul flaconului va pătrunde în seringă datorită forţei de
împingere asupra pistonului.
Extragerea conţinutului flacoanelor închise cu dopuri de cauciuc se mai
poate face şi cu ajutorul a două ace dintre care unul serveşte pentru extragerea
lichidului, iar celălalt pentru pătrunderea aerului.

228
 NURSING CLINIC

Pulberile injectabile se dizolvă în prealabil cu lichidul de dizolvare. Seringa

se încarcă întâi în solvent, după tehnica indicată mai sus, apoi se deschide fiola cu
pulbere şi se injectează în ea solventul; după dizolvarea completă se extrage
conţinutul în seringă.
Antibioticele administrate per os trebuie asociate cu vitamina B complex,
iaurturi care contin probiotice pentru a echilibra flora intestinala.
În afara acţiunii toxice pe care o au asupra organelor hematopoietice, a
rinichiului, există cazuri de hipersensibilitate faţă de antibiotice şi mai ales faţă de
penicilină, care poate produce reacţii alergice, şoc anafilactic, deces.
Testarea sensibilităţii (alergiei) !!!!
- exemplu: testarea sensibilităţii la Penicilină: se dizolvă 1 flacon de 400.000
de unităţi de Penicilină în 4 ml ser = 100.000 U/ ml;
- se diluează 1 ml din această soluţie cu încă 9 ml ser fiziologic = 10.000
U/ml;
- se diluează din nou 1 ml din această soluţie cu 9 ml ser = 1000 U/ml;
- se diluează din nou 1 ml din această soluţie cu 9 ml ser = 100 U/ml;
- din ultima soluţie se extrag 0,1 ml sau o diviziune şi se injectează
intradermic. Se marchează locul cu pixul şi se urmăreşte aspectul
tegumentului pentru jumătate de oră. Dacă aspectul pielii nu se modifică, se
consideră că pacientul nu are alergie la Penicilină şi se poate administra
tratamentul; dacă pielea se înroşeşte, tumefiază sau chiar apar manifestări
generale de alergie, se consideră ca pacientul este alergic şi nu se mai
administrează Penicilina.
Pentru personalul care administrează antibiotice există pericolul de
sensibilizare, recomandându-se să se lucreze cu mănuşi de cauciuc, mască.

Administrarea cortizonului şi ACTH-ului

A. Cortizonul = hormon secretat de stratul cortical al glandelor suprarenale
având acţiune complexă.

229
 NURSING CLINIC

Mod de prezentare: Cortizon acetat; Supercortizon; Hemisuccinat de

hidrocortizon; Hidrocortizon; Superprednol; Prednison; Acetat de
dezoxicorticosteron.
Se prezintă sub formă de tablete sau sub formă de soluţii, în fiole sau în
flacoane astupate cu dopuri de cauciuc, fixate cu o armătură metalică. Soluţia
injectabilă este o soluţie cristalină albă, conţinând în suspensie mici cristale de
substanţă activă. Înainte de utilizare trebuie bine agitată, deoarece unele cristale
dispersate se depun pe fundul flaconului.
Mod de administrare: cortizonul se poate administra sub formă de: tablete;
injecţii intramusculare, intravenos, intraarticular, intrarahidian, aplicaţii locale.
În administrarea cortizonului se va ţine seama de necesitatea de a menţine
concentraţia lui în sânge, la un nivel cât se poate de constant.
Doza zilnică se va administra în 3-4 prize, la intervale egale de 6-8 ore.
Cortizonul se administrează la început în doze mai mari, scăzând apoi
cantitaţile până la doza minimă de întreţinere, pe care o stabileşte totdeauna
medicul.
Tratamentul cu cortizon trebuie terminat prin administrarea de ACTH, care
activează funcţia glandelor suprarenale.
Tratamentul se efectuează numai în spital, bolnavii necesitând un regim
dietetic deosebit şi îngrijiri speciale.
Se va asigura o sterilizare perfectă a instrumentarului, întrucât tratamentul
hormonal scade rezistenţa organismului faţă de infecţii. Administrarea hormonului
se va face sub protecţia de antibiotice; felul şi doza vor fi stabilite de medic.
B. ACTH-ul sau hormonul corticotrop sau adrenocorticotrop hipofizar
= hormon secretat de hipofiză care stimulează secreţia cortizonului şi a altor
hormoni ai glandelor suprarenale.
Se prezintă ca o pulbere albă, ambalată în flacoane închise.
Mod de administrare: înainte de administare se va testa prin metoda
reacţiei intradermice, toleranţa organismului faţă de substanţă.

230
 NURSING CLINIC

1. ACTH se dizolvă în ser fiziologic sau apă distilată înainte de utilizare.

2. Dizolvarea conţinutului unui flacon se va face într-o cantitate de ser
fiziologic sau apă distilată, egală cu numărul dozelor ce vor trebui să se
administreze; calculul diluţiilor se face ca şi la antibiotice.
3. În stare dizolvată, păstrat cu gheaţă, îşi poate menţine eficacitatea timp de
câteva săptămâni.
4. Se administrează pe cale intramusculară, intravenoasă sau eventual pe cale
subcutanată.
ACTH-ul se întrebuinţează şi în perfuzii intravenoase lente în soluţie
glucozată 5%; viteza de administare va fi de 6-8 picături/min.
Forma cea mai bună este perfuzia continuă, permanentă sau dacă nu este
posibil, doza zilnică va fi împărţită în două perfuzii, cu o durată de 5-6 ore.
Dozele de ACTH administrate sub formă de perfuzii pot fi mult mai mici
decât cele injectate intramuscular.
Administarea picătură cu picătură de ACTH poate fi făcută şi pe cale
subcutanată sau intramusculară; în aceste cazuri absorbţia va fi înlesnită de
hialuronidază.
Există preparate de ACTH în gelatină cu un precipitat de zinc sau cu un
absorbant de oxiceluloză, care asigură resorbţia sa lentă; aceste preparate pot fi
administrate sub formă de depozit, printr-o singură injecţie.
ACTH-ul se administrează în primele zile în doze progresive, pentru ca
stimularea secreţiei suprarenale să nu se facă brusc.
Administarea hormonului se face numai asociat cu antibiotice.
Îngrijirea bolnavului în timpul tratamentului cu cortizon şi ACTH.
Lenjeria de pat şi corp va fi schimbată zilnic. De asemenea, orice infecţie a
tegumentelor sau mucoaselor va fi tratată şi îngrijită în mod deosebit, deoarece
tratamentul hormonal scade rezistenţa organismului la infecţii.
Regimul alimentar: va fi sărac în clorură de sodiu; se va administra zilnic
1-3 g clorură de potasiu, pentru recuperarea potasiului pierdut, ACTH-ul mărind

231
 NURSING CLINIC

eliminarea lui; alimentaţia va fi săracă în glucide; se vor administra mai multe

substanţe proteice.
Zilnic se vor urmări şi nota în F.O. a bolnavului: cantitatea de lichide
ingerate; greutatea corporală; tensiunea arterială; cantitatea de urină eliminată.
Se va raporta zilnic medicului orice modificare survenită în starea
bolnavului, de aceea tratamentul se efectuează numai în spital, sub o atentă
supraveghere medicală.
Atenţie! Antibioticele şi hormonii nu se vor aspira în aceeaşi seringă, ci vor
fi administrate separat.

16. ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR VÂRSTNICI

(Dr. Aniţa Modi)

232
 NURSING CLINIC

Se consideră vârstnici cei trecuţi de 70-75 ani;

Caracterele fiziologice şi patologice ale vârstei înaintate sunt:
- Scăderea forţei organismului;
- Reducerea până la dispariţie a capacităţii de acomodare;
- Scăderea reactivităţii organismului faţă de noxele mediului înconjurător;
- Diminuarea capacităţii de regenerare a ţesuturilor;
- Reducerea sau dispariţia imunităţii active faţă de infecţii;
- Sensibilitate deosebită faţă de pierderile de proteine şi tulburările
hidroelectrolitice;
- Frecvenţa bolilor degenerative ca: ateroscleroză, bolile articulare,
osteoporoză.
Majoritatea problemelor de îngrijire izvorăsc din indisponibilitatea
bolnavului de a se acomoda.
Aceşti bolnavi în mediul familial trăiesc de multe ori o viaţă echilibrată,
însă în condiţii noi (în spital) se dezechilibrează şi devin neliniştiţi, agitaţi;
Spitalizarea vârstnicilor nu trebuie prelungită.
Problemele principale legate de particularităţile de îngrijire a bolnavilor
vârstnici sunt următoarele:
- Primirea pe secţie şi amplasarea bolnavului:
 Trebuie primit pe secţie cu amabilitate;
 Să nu aibă impresia că este o povară pentru personal;
 Să arătăm în primele zile W.C.-ul, baia, sălile de tratament;
 Să fie plasaţi printre bolnavii mai liniştiţi, pentru că tolerează greu
zgomotul;
 Circulaţia vârstnicilor pe scări trebuie evitată, pentru a evita accidentele;
 Să se evite frigul.
- Comportarea faţă de bolnavii vârstnici:
 Asistenta să nu încerce dezobişnuirea vârstnicului de
obiceiurile formate în cursul deceniilor lungi de viaţă
233
 NURSING CLINIC

 Bolnavului vârstnic trebuie acordată toată stima, evitând

utilizarea unor epitete în loc de numele lor;
 Pregătirea psihică a vârstnicilor pentru efectuarea procedeelor
tehnice de investigaţie şi tratament trebuie făcută cu mai mare
atenţie.
- Igiena corporală:
 Trebuie supravegheată chiar dacă ei se pot ridica din pat şi se
spală singuri;
 Îmbăierea se va face o dată - de două ori pe săptămână, cu
săpun neutru, cu foarte mare atenţie pentru a nu leza pielea
fragilă;
 Bărbaţii să fie raşi în mod regulat, iar femeile pieptănate
pentru că le redică mult moralul
 Întreţinerea unghiilor
 Igiena cavităţii bucale, mai ales dacă vârstnicul are proteză
dentară
 Fricţionarea pielii cu alcool trebuie evitată
- Asigurarea odihnei pasive:
 Patul trebuie făcut după cerinţa lui şi poate sta în el în poziţia lui
preferată
 Suprafaţa patului să fie netedă, pentru a evita escarele de decubit;
 Scoaterea lui din pat şi aşezarea în fotoliu trebuie efectuată pentru a evita
apariţia escarelor;
 Somnul vârstnicului este adesea tulburat: adoarme în cursul zilei şi
noaptea are insomnie; reacţionează nesatisfăcător la medicamente
calmante şi hipnotice; trebuie acţionat asupra lor mai mult prin procedee
psihice.
- Alimentaţia bolnavului vârstnic:

234
 NURSING CLINIC

 Asistenta trebuie să depună multă insistenţă pentru a introduce

alimentele şi lichidele necesare organismului;
 Necesităţile lor calorice nu sunt prea mari, consumul de glucide şi lipide
nu trebuie forţat, pentru a se putea introduce mai uşor necesităţile de
proteine, săruri minerale şi lichide, al căror echilibru la vârstnici este
foarte labil;
 Bolnavii în vârstă se deshidratează foarte uşor şi pe masură ce carenţa de
lichide înaintează, dispare şi senzaţia de sete; asistenta are obligaţia să
raporteze rezistenţa bolnavului la consumul de lichide medicului, pentru
a putea trece din timp la hidratare parenterală.
- Supravegherea tranzitului intestinal şi a diurezei:
 Supravegherea şi evidenţa eliminărilor fecale şi urinare la vârstnici au o
importanţă mare, căci ei de multe ori uită emisiunile şi pretind purgative
în mod inutil;
 Utilizarea şi obişnuirea bolnavului cu purgative nu este de recomandat;
 Stările de incontinenţă se raportează imediat medicului.
- Supravegherea bolnavului şi ajutorul asistentei la stabilirea diagnosticului:
 Reactivitatea organismului fiind mult diminuată, asistenta trebuie să
urmarească cu foarte mare atenţie şi abaterile minimale de la starea
normală, ca scăderea poftei de mâncare, emiterea de scaune mai moi,
tulburările de orientare, scăderea interesului faţă de mediul ambiant, mici
ascensiuni subfebrile, care pot prevesti complicaţii grave.
 În cursul spitalizării trebuie să intervenim prin toate mijloacele de
îngrijire: fizice, medicamentoase şi morale în vederea reabilitării
bolnavului în vârstă, ajutându-l să se întoarcă în mediul familial.

235
 NURSING CLINIC

17. ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR LA DOMICILIU

(Dr.Aniţa Modi)

Conducerea, controlul şi îndrumarea activităţii de îngrijire a bolnavului

rămas la domiciliu – după indicaţiile medicului de familie - rămân în sarcina
asistentei medicale.
- Asistenta va instrui unul din aparţinătorii bolnavului asupra tehnicilor
elementare de îngrijire generală (ca spălarea bolnavului, schimbarea patului,
administarea medicamentelor, aplicarea compreselor);
- Aplicarea tehnicilor de specialitate (administrarea injecţiilor, schimbarea
pansamentelor) revine asistentei;
- Îngrijirea bolnavilor la domiciliu trebuie condusă după aceleaşi principii
ca şi îngrijirea bolnavilor în spital;
- Transformarea mediului familial în vederea creării condiţilor optime de
îngrijire a bolnavului, fără a perturba prea mult viaţa familiei este sarcina cea mai
importantă a asistentei care îngrijeşte bolnavii la domiciliu;
Problemele cele mai importante ale îngrijirii bolnavilor la domiciliu sunt
următoarele:
- Crearea condiţilor igienice corespunzătoare mediului
- Asigurarea bazei materiale a îngrijirii bolnavului
- Supravegherea funcţiilor normale şi modificate patologic ale
organismului
- Aplicarea corectă a tratamentelor prescrise.
Camera bolnavului :
- Cât mai luminoasă, uscată şi uşor de încălzit

236
 NURSING CLINIC

- Temperatura camerei să fie în jur de 20 grade, iar pentru copii, bătrâni şi

bolnavi anemici - 24 grade.
- Fumatul, prepararea alimentelor ca şi staţionarea inutilă a vizitatorilor în
cameră sunt strict interzise;
- Camera va fi aerisită zilnic, de cel puţin trei ori pe zi; iarna când se face
aerisirea, bolnavul va fi bine acoperit, iar pe cap i se va pune un
prosop;
- Camera să aibă lumină electrică;
- Perdelele şi covoarele groase vor fi îndepărtate din cameră, fiind
adevărate rezervoare de praf;
- Trebuie asigurat patul cel mai corespunzător, cu suprafaţă dreaptă,
elastic,dar tare; patul se aşează în apropierea geamului, cu capul spre
lumină, să rămână accesibil din trei părţi personalului de îngrijire.
Instrumentarul şi materiale necesare îngrijirii bolnavului trebuie să fie
asigurate de asistentă. Ea trebuie să poarte într-o geantă corespunzătoare,
următoarele:
- Seringi
- 2-3 pense
- O foarfecă
- Un irigator
- Sonde pentru evacuarea vezicii la femeie şi bărbat
- 1-2 termometre
- Mănuşi de cauciuc
- Lanternă electrică
- Vată
- Tifon steril
- Leucoplast
- O muşama
- Un burete de baie

237
 NURSING CLINIC

- Săpun
- Perie de unghii
- Alcool
- Tinctură de iod
- Ampule de analeptice pentru primă urgenţă (Atropină, Adrenalină)
- Halat
Bolnavul îngrijit la domiciliu trebuie supus aceluiaşi regim de viaţă ca şi în
spital:
- Dacă nu se poate ridica din pat în fiecare zi trebuie să i se facă: baie
parţial la pat, îngrijirea părului, a unghiilor, toaleta cavităţii bucale;
servirea bolnavului cu ploscă şi urinar; prevenirea escarelor;
alimentarea bolnavului conform indicaţiilor de regim.
- Persoana care va îngriji bolnavul în familie trebuie să se îngrijească în
primul rând de igiena sa personală: să se îmbăieze în mod regulat, să
aibe unghiile tăiate şi întreţinute, mâinile curate şi spălate înainte de a
atinge bolnavul sau lucrurile acestuia; îndepărtarea inelelor şi a
brăţărilor; să poarte halat peste haine.
Pentru supravegherea funcţiilor normale şi modificate patologic ale
organismului, asistenta va conduce foaia de temperatură şi pentru bolnavii îngrijiţi
la domiciliu.
- Temperatura, pulsul, respiraţia, cantitatea de urina emisă trebuie
înregistrate;
- Datele culese de ea sau de aparţinători trebuie notate în foaie şi
comunicate medicului.
Aplicarea corectă a tratamentului prescris necesită o strânsă colaborare
între medicul de familie, asistentă şi aparţinători.
- Pe pungile de medicamente va nota vizibil numele medicamentului,
doza, precum şi orele exacte de administrare.
- Să controleze modul cum au fost administrate medicamentele;

238
 NURSING CLINIC

- Se utilizează cutii compartimentate, pe care asistenta le va umple zilnic,

eventual săptămânal, notând pe fiecare compartiment ziua şi ora când
trebuie administrat conţinutul compartimentelor;
- Sondajele, injecţiile, pansamentele le va executa personal;
- Respectarea condiţiilor de sterilitate în orice împrejurare;
- Activitatea asistentei care îngrijeşte bolnavii la domiciliu trebuie să se
desfăşoare pe baza unui plan bine stabilit.
- Asistenta trebuie să aibă o atitudine demnă la domiciliul bolnavului;
- Asistenta nu trebuie să critice lipsa materialelor necesare, sau
necorespondenţa lor, ci va încerca cu multă bunavoinţă să asigure
pentru bolnav cele mai potrivite condiţii de îngrijire cu mijloacele ce
le va avea la dispoziţie;
- O preocupare deosebită a asistentei, care umblă toată ziua de la un
bolnav la altul, trebuie să fie prevenirea transmiterii infecţiilor
secundare; ea va lucra numai cu instrumente riguros sterilizate, va
arde pansamentele vechi, iar la bolnavii infecţioşi va ţine un halat
separat, pe care îl va lăsa acolo până la dezinfecţia terminală;
- Spălarea riguroasă a mâinilor, utilizarea dezinfectantelor şi purtarea
măştii în cursul epidemiilor aerogene, vor ajuta asistenta de a se achita
cu cinste şi de această sarcină.

239
 NURSING CLINIC

BIBLIOGRAFIE

1. Antohe Ileana, Mihaela Carmen Fermeşanu – “Elemente de nursing clinic”,

Ed. Junimea, Iaşi, 2003
2. Baltă Georgeta – Tehnici de îngrijire generală a bolnavilor, Editura
didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1983
3. Beldean L, Coldea L, Helgiu A – Aspecte nursing în afecţiuni ale aparatului
digestiv şi renal. Editura Universităţii Lucian Blaga, Sibiu, 2000
4. Beldean L, Coldea L. – Aspecte nursing în afecţiuni respiratorii şi
cardiovasculare. Editura Universităţii Lucian Blaga, Sibiu, 2000
5. Beuran M. – “Ghid de manevre medicale şi colaborare medic-asistentă”,
Ed. Scripta, Bucureşti, 1999
6. Borundel C. – Manual de medicină internă pentru cadre medii. Editura
ALL, 1994
7. Brunner L.S., Suddarth D.S. – “Textbook of Medical-Surgical Nursing”,
J.B. Lippincott, Philadelphia, 1988
8. Craven R.F., Hirnle C.J. – “Fundamentals of Nursing – Human Health and
Function”, J.B. Lippincott Comp, Philadelphia, 1992
9. Craven R.F., Hirnle C.J. – “Fundamentals of Nursing – Human Health and
Function”, J.B. Lippincott Comp, Philadelphia, 2007.
10. Henderson Virginia – Principii fundamentale ale îngrijirii bolnavului.
Consiliul Internaţional al Nurselor, Danemarca 1991
11. Jamieson E.M., McCall J.M., Blythe R. – “Guidelines for Clinical Nursing
Practices”, Churchill Livingstone, 1988
12. Kristel K.H. – “Îngrijirea bolnavului”, Ed. ALL, Bucureşti, 1998
13. Manea, Mădălina – Bazele ştiinţifice ale nursingului, Editura Alma,
Craiova, 2008
14. Mozes C. - Tehnica ingrijirii bolnavului, Editura Medicală, Bucureşti 2007
240
 NURSING CLINIC

15. Sheila Sparks, Cynthia Taylor – Nursing Diagnosis Reference Manual.

Springhouse USA, 1995
16. Sicard D., Guez T. – “Dicţionar de examinări medicale”, Ed. Corint,
Bucureşti, 2003
17. Smith S.F., Duell D.J., Martin B.C. – “Clinical Nursing Skills”, 6 -th ed,
Pearson Prentice Hall, New Jersey, 2004
18. Titirca Lucreţia - Ghid de nursing, cu tehnici de evaluare şi îngrijiri
corespunzătoare nevoilor fundamentale. Editura Viaţa Medicală
Românească, Bucureşti 2008
19. Titircă Lucreţia – Urgenţele medicochirurgicale. Sinteze pentru asistenţii
medicali, Ediţia a III-a, Editura Medicală, Bucureşti, 1996

241