Rostul și rolul dicției în slujirea bisericească

Este cunoscut faptul că psalmii au avut o largă utilizare în cultul creștin încă de la
început. Izvoarele istorice și scrierile Sfinților Părinți demonstrează că psalmodierea se făcea
în mai multe feluri: simfonic, adică psalmii erau intonați de toți cei aflați în locașul de cult,
antifonic, executanții fiind împărțiți în două grupe și versetele fiind cântate alternativ,
refrenar, finalul versetului cântat de un cântăreț era reluat de întreaga obște și responsoric,
versetul executat de cântăreț fiind reluat integral de cei aflați la slujbe. 1 Aceste forme de
cântare sunt întâlnite și astăzi, îndeosebi în mânăstiri.
Execuția celor trei tipuri de cântări s-a făcut în Biserica primară din secolul apostolic
și
până după jumătatea primului mileniu, eminamente vocal. „Dacă în sinagogi și în templele
iudaice cântarea era însoțită și de instrumente, în creștinism acestea au fost înlăturate,
păstrându-se doar melodia”2. Execuția eminamente vocală a cântărilor, păstrată drept temei
în Biserica Ortodoxă, are ca argument faptul că omul, creația supremă a lui Dumnezeu, este
cel ce se roagă, cel ce caută dialogul cu divinitatea. Trăirea lăuntrică întru comuniune
duhovnicească a omului cu Sfânta Treime se manifestă prin graiul cântat, dar mai ales printr-
o oratorie foarte bună.
Acest grai cântat, ca formă de exprimare a dragostei omului pentru Dumnezeu –
Tatăl, Fiul și Sfântul Duh – este un dar primit de la „făcătorul cerului și al pământului” odată
cu creația Sa.
Astfel, Biserica ortodoxă recunoaște două tonalități liturgice ce sunt respectate și
folosite și în zilele noastre ca mijloc de comunicare în slujirea bisericească: gr. Εκφωνησις
(ecfonosis) sau vozglasul este încheierea, rostită cu glas tare, a unei rugăciuni sau a unei
ectenii spuse de către preot, în timpul slujbelor și μυστηριώδης (mysticos) ce face referire la
o voce scăzută dar nu în taină în care preotul citește rugăciunile slujbei.
Părintele Ioan Ică Jr. face referire adeseori că rugăciunile Sfintei Liturghii sunt la
plural cu scopul de a arăta glasul comun al comunității în fața lui Dumnezeu, preotul fiind
doar un mijlocitor, glasul comunității ce rostește cu dicție rugăciunile în numele tuturor.

1
Dicționarul de termeni muzicali, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1984
2
Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Tradiție și înnoire în slujirea liturgică, vol. II, Ed. Episcopiei Dunării de Jos,
Galați, 2001, p. 62
 Din cele arătate anterior, deducem că muzica bizantină se naște din rostirea
cuvântului, ceea ce înseamnă că simbioza dintre muzică și text este un fapt genetic și nu doar
o simplă potrivire de intonații de aceea dicția preotului este necesară și folositoare.
Un alt aspect legat de curgerea ritmică a textului este viteza recitării și desigur tempo-
ul. Este un aspect important, întrucât sunt frecvente cazurile în care, din diverse motive,
textul nu este inteligibil datorită tempo-ului prea rapid sau foarte fluctuant, neadaptat la
condițiile acustice ale momentului.
Spre exemplu, în catedralele și bisericile foarte mari, unde ecoul sonor este crescut,
desfășurarea recitării textului în tempo-uri rapide este un fapt cel puțin inestetic, sunetul
neavând timp să străbată tot spațiul, se creează învălmășiri sonore neinteligibile, ce duce la
deconcentrarea credincioșilor. De asemeni, modificările de tempo forte bruște și fluctuațiile
permanente ale acestuia, sunt dăunătoare.
Inestetica este și recitarea într-un tempo prea rar, mai ales în cazul frazelor prea lungi,
existând pericolul pierderii înțelesului de către cei ce ascultă. Bineînțeles, nu există rețete
speciale de autocontrol al ritmului și tempoului, aceste lucruri se studiază particular, cu
fiecare caz în parte.
Articulația este un proces mecanic, ce constă tocmai în mișcări de formare a sunetelor
(consoane, semivocale și vocale), pentru a fi receptate clar, în condiții optime, de la distanță.
Deci fiecare sunet, în contextul sau structural, trebuie să fie clar articulat, pentru a fi receptată
obiectiv imaginea a ceea ce se rostește.
Recitativul liturgic poate fi definit astfel: „ca rostirea unui text literar sau liric, cu
voce tare cu ton și cu gesturi adecvate”3 Vedem așadar cât de important este rolul dicției în
slujirea sacerdotală și cum influențează ea cuvântul Evangheliei pentru a fi bine diseminat
printre creștini.
O lămurire suplimentară referitoare la teza noastră aduce bizantinologul I. D. Petrescu
menționând faptul că: „declamația textelor liturgice încă din cele mai vechi timpuri nu era
lăsată la discreția comunității creștine, ci era supusă unor reguli preluate din arta retorică
antică și consemnată adeseori în scrieri ca arta „ekfonetică” înscrise deasupra sau dedesuptul
textului liturgic”4
De aceea în studiul teologiei este necesară aprofundarea cunoștințelor de retorică și
oratorie pentru a deveni un bun vorbitor. Vedem că această practică în primele veacuri
creștine era obligatorie în formarea clerului.
3
Victor GIULEANU, Metodică Bizantină, Ed. Muzicală, București, 1981
4
I. D. Petrescu, Les idiomelès et le canon de l’office de Noel, Ed. Librărira Orientalistică „Paul Geuthler”,
Paris, 1932
 Cele mai vocale dovezi le avem în patristica creștină din perioada de aur a creștinătății
în care s-au format unii dintre cei mai importanți Sfinți Părinți dintre care amintim: Sfântul
Ioan Hrisostom cel ce aera școlit atât la Antiohia cât și în Grecia marilor oratori, Sfântul
Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz și mulți alții.
Cu siguranță dicția este necesară oricărei persoane, dar mai ales în rândul celor ce
lucrează cu oamenii și au de transmis un mesaj. Modul în care pronunțăm cuvintele, ritmul,
volumul vocii, dar și modul în care punem accentele pe cuvinte sunt doar câteva aspecte de
care trebuie să ținem seamă pentru a capta interlocutorul și pentru a ști că ceea ce am spus s-a
făcut înțeles, dacă nu vocea poate imprima, prin nuanțele sale, alte sensuri cuvintelor ca de
exemplu verbul „a fi” rostindu-se articulat pe primul „i” iar dacă mai adăugăm un „i” vom
observa că înțelesul lui e cu totul altul acela de „fii” ai părintelui. Cei care ştiu să asculte
vocile pot sesiza stările reale pe care vorbitorii le au în momentul în care rostesc un cuvânt şi
doresc să transmită cu totul altceva.
De aceea tonul vocii face muzica, tonul trebuie să fie într-o perfecta simbioză între
strană și altar pentru a fi perceput într-un mod linear și coherent. Acest lucru se aplică și este
la fel de important și în comunicarea verbală. O corectă modulare a vocii înseamnă diferența
dintre un mesaj bine transmis și unul inexistent.
Tonul vocii, intensitatea sa, ritmul de vorbire, modulațiile vorbirii, dar şi modul în
care accentuăm cuvintele sunt elementele care formează limbajul paraverbal. Acest aspect
este deosebit de important atunci când vine vorba despre cei care lucrează cu oamenii ca în
cazul preoților ce sunt mesageri ai cuvântului divin, sunt parte integrantă din opera de
mântuire a Mântuitorului Hristos. De aceea acest mesager trebuie să își cunoască
responsabilitățile atât sociale cât și sacerdotale față de Sfânta Biserică și față de turma
încredințată.
Este foarte importantă pronunția cuvintelor să fie integrală, adică să se perceapă toate
sunetele de către cei ce ascultă, totodată e bine să ținem cont și de ritmul și tonul cu care
vorbim pentru a ne face mai bine înțeleși sau a puncta anumite idei în predică.
„Ritmul vorbirii este unul dintre cele mai importante elemente ale dicției, pentru că de
el depinde aproape totul: dacă ritmul este unul foarte rapid, oamenii nu vor putea să ne
urmărească, dacă e prea lent, e posibil să plictisim și astfel să pierdem oricum atenția
audienței. Cu alte cuvinte, dacă ritmul vorbirii este unul nepotrivit, poate compromite
complet predica și slujirea pentru că omul pleacă acasă neînțelegând nimic.”5
De aceea cu atât mai mult preotul trebuie să devină un reper și un simbol pentru
societate urmând întru totul cuvântul Sfântului Pavel ce zice: „Așa să ne socotească pe noi
fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos și ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (I COR 4, 1)

5
https://m.dcnews.ro/dic-ia-cartea-de-vizita-a-unei-persoane-carmen-ivanov-interviu_520026.html accesat la
data de 24 sept. 2022