Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
V3G1
V3G1
2.1. Dacă după amânarea aplicării pedepsei închisorii persoana supravegheată săvârșește o nouă
infracțiune, cu intenție, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care se dispune
condamnarea:
a) instanța dispune revocarea amânării aplicării pedepsei
b) instanța dispune anularea amânării aplicării pedepsei
c) consilierul de probațiune dispune încetarea supravegherii, prin decizie.
10. Evaluarea minorilor aflați în executarea unei măsuri educative se realizează de consilierul de
probațiune:
a) în vederea modificării obligațiilor stabilite de instanță în cadrul unei măsuri educative
neprivative de libertate
b) numai în cazul executării unei măsuri educative privative de libertate
c) la schimbarea regimului de executare a măsurii educative neprivative de libertate.
12. În cazul în care instanța a aplicat minorului măsura educativă a consemnării la sfârșit de
săptămână:
a) consilierul de probațiune poate stabili în planul consemnării la sfârșit de săptămână ca
minorul să participe la un program de reintegrare socială
b) numai instanța poate dispune ca minorul să participe la un program de reintegrare socială
c) consilierul de probațiune nu poate stabili ca minorul să participe la un program de reintegrare
socială.
13. Persoana supravegheată poate formula plângere, adresată șefului ierarhic superior al
consilierului:
a) împotriva evaluărilor efectuate de consilierul de probațiune
b) împotriva deciziilor consilierului de probațiune
c) împotriva avertismentelor emise de consilierul de probațiune.
15. În cazul în care nu este menționată în hotărârea instanței instituția în care urmează să aibă loc
controlul, tratamentul sau îngrijirea medicală a persoanei supravegheate cu privire la care s-a
dispus să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală, consilierul de
probațiune:
a) sesizează instanța de judecată pentru completarea hotărârii
b) sesizează judecătorul delegat pentru lămuriri suplimentare
c) decide instituția în care urmează să aibă loc controlul, tratamentul sau îngrijirea medicală.
17. Modificarea conținutului unora dintre obligațiile impuse de către instanță, impunerea unor noi
obligații sau încetarea executării unora dintre cele dispuse în conținutul măsurii educative
neprivative de libertate:
a) se poate dispune și la cererea minorului
b) se poate dispune numai la sesizarea consilierului de probațiune
c) nu se poate dispune la cererea persoanei vătămate.
19. Pentru încălcări minore, care nu aduc atingere scopului pentru care au fost dispuse măsurile de
supraveghere sau obligațiile persoanei supravegheate, consilierul de probațiune manager de caz:
a) poate emite avertismente
b) solicită modificarea obligației respective
c) sesizează judecătorul delegat cu executarea
20. Executarea muncii neremunerate în folosul comunității, în cazul unei persoane față de care
instanța a dispus executarea amenzii prin muncă neremunerată în folosul comunității se
desfășoară:
a) într-un interval de cel mult un an de la data începerii prestării muncii
b) într-un interval de cel mult 6 luni de la data începerii prestării muncii
c) într-un termen de maximum 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de executare.
24. Dacă un consilier de probațiune suferă de o boală psihică ce îl împiedică să își exercite funcția în
mod corespunzător:
a) este obligatoriu să se dispună eliberarea din funcție a consilierului de probațiune
b) se poate dispune suspendarea din funcție a consilierului de probațiune, la inițiativa
ministrului justiției
c) se poate dispune eliberarea din funcție a consilierului de probațiune, dacă se constată prin
decizie a organelor de expertiză medicală că starea sănătății psihice nu îi mai permite acestuia
să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare funcției deținute.
27. Identificați deosebirile dintre permisiunea ce se poate acorda persoanelor supravegheate majore
în ceea ce privește obligația de a nu părăsi teritoriul României, respectiv obligația persoanelor
5
31. Consilierea psihologică gratuită a victimelor unor infracțiuni, se poate acorda potrivit Legii nr.
211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor, cu
modificările și completările ulterioare, pe o perioadă de:
a) cel mult 6 luni pentru o victimă minoră care nu este cetățean român și care nu locuiește în
România și asupra căreia s-a comis pe teritoriul României infracțiunea de tentativă de omor
calificat
b) cel mult 6 luni, pentru o victimă minoră, care este cetățean român și asupra căreia un
cetățean român a comis pe teritoriul Belgiei infracțiunea de tentativă de omor calificat
c) cel mult 6 luni pentru o victimă minoră, cetățean străin care nu locuiește în România și
6
35. Menționați care sunt cerințele legate de fluxul conversațional în organizarea ansamblului
întrebărilor interviului, în general:
a) să fie utilizate întrebări deschise la începutul interviului și închise spre sfârșitul acestuia
b) întrebările referitoare la aceleași teme sunt grupate în aceeași parte a ghidului de discuție și
sunt ordonate în mod logic
c) sunt utilizate fraze de tranziție de la o temă la alta.
38. În ce fază a ciclului schimbării se află beneficiarul care declară ”vreau sa particip la acest
program”?
40. Afirmația ”Înțeleg în final că ți-ai schimbat părerea despre cei cu care ai comis infracțiunea” este
specifică tehnicii:
a) reflectării
b) parafrazării
c) sumarizării
42. În ce fază a ciclului schimbării se află persoana care revine la un anumit comportament care a
avut legătură cu comiterea infracțiunii anterioare:
a) precontemplare
b) acțiune
c) recădere.
43. Cărei teorii criminologice ii este specific următorul enunț: ”individul devine criminal datorită
contactului cu paternurile criminale și izolării de paternurile non-criminale”?
a) teoriei anomiei a lui R.K. Merton
b) teoria asociațiilor diferențiale a lui E. H. Sutherland și D.R. Cressey
c) teoriei etichetării a lui H. Becker.
44. ”Antreprenorii morali derivați”, în spiritul analizei lui Becker, pot fi:
a) polițiști
b) membri ai agențiilor guvernamentale
c) persoanele aflate în supravegherea serviciului de probațiune
46. Disidenții politici, potrivit teoriei lui R.K. Merton, adoptă, ca mod de adaptare:
a) inovația
b) retragerea
c) răzvrătirea.
47. Încălcarea intenționată a regulilor instituției de către deținut pentru a pune comisia de liberare
condiționată în imposibilitatea de a propune liberarea și pentru a-și prelungi astfel șederea în
închisoare, reprezintă potrivit lui E. Goffman:
a) tactica minimalizării riscurilor
b) tactica colonizării
c) tactica convertirii.
50. Restrângerea identității, specifică instituțiilor totale, este descrisă de E. Goffman ca fiind:
a) restrângerea posibilității instituționalizatului de a-și controla aspectul exterior
b) deposedarea de rolurile pe care individul le juca în viața socială (profesionale, familiale etc)
c) limitarea spațiului personal ca urmare a suprapopulării din instituțiile totale.