Sunteți pe pagina 1din 172

Ghidul

consilierului
de probaţiune

Această lucrare apare cu sprijinul financiar al


Ambasadei Marii Britanii în Republica Moldova

Ambasada Marii Britanii în Republica Moldova

Chişinău, 2004
Autori:

© 2004 dr. Xenofon Ulianovschi - Judecător, Judecătoria militară -


Capitolul I, III §2

© 2004 Ion Golubţov - Director, Departamentul de Executare a


Hotărârilor Judiciare al
Ministerului Justiţiei – Capitolul III §2, IV;

© 2004 Victor Zaharia - Şeful Departamentului Probaţiune şi


Reformă Instituţională,
Institutul de Reforme Penale –
Capitolul II, III §3;

© 2004 Vladimir Cojocaru - Coordonator de Proiect,


Institutul de Reforme Penale
Capitolul III, §1;

© 2004 Institutul de Reforme Penale

Responsabil de ediţie:

Vladimir Cojocaru - Coordonator de Proiect,


Institutul de Reforme Penale

Editat în Cadrul Direcţiei Editoriale a Institutului de Reforme Penale

Redactor: Vlad Pohilă

Machetare şi
tehnoredactare: Cătălina Caranfil

Ghidul consilierului de probaţiune / Xenofon Ulianovschi, Ion Golubţov, Vladimir Cojocaru,


Victor Zaharia; resp. de ed.: Vladimir Cojocaru; Inst. de Reforme Penale (IRP). - Ch. : S. n.,
2004 (Tipogr. Europres). - 172 p.
Bibliogr. p. 172
ISBN 9975-9524-6-1
CZU 343.1
1 130 ex.
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

CUPRINS

INTRODUCERE............................................................................. p.7

CAPITOLUL I

NOŢIUNI GENERALE PRIVIND INSTITUŢIA PROBAŢIUNII


§1. Delimitări conceptuale........................................................................p.8
§2. Apariţia şi evoluţia conceptului de Probaţiune.......................................p.9
§3. Instituţia probaţiunii în unele state .....................................................p.10
§4. Principiile probaţiunii ..................................................................p.13

CAPITOLUL II

INSTITUŢIA PROBAŢIUNII ÎN REPUBLICA MOLDOVA. BAZA LEGALĂ DE


FUNCŢIONARE A PROBAŢIUNII
§1. Apariţia şi evoluţia conceptului de probaţiune în Republica Moldova ......p.15
§2. Elemente de probaţiune reglementate în legislaţia Republicii Moldova...p.18
§3. Reglementarea internaţională în domeniul probaţiunii .......................p.30

CAPITOLUL III

FAZELE PROBAŢIUNII

§1. Probaţiunea presentenţială.....................................................p.33


1.1 Noţiuni generale ..................................................................p.33
1.2 Referatul presentenţial de evaluare psiho-socială .........................p.33
1.2.1 Definiţie.........................................................................p.33
1.2.2 Solicitarea referatelor presentenţiale de evaluare psiho-socială...p.35
1.2.3 Structura referatului presentenţial de evaluare psiho-socială ..p.39
1.2.4 Reguli de întocmire a referatului presentenţial de evaluare
psiho-socială...................................................................p.41
1.2.4.1. Fazele întocmirii referatului presentenţial de evaluare
psiho-socială.........................................................p.41

3
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

1.3 Atitudini şi principii de lucru ...................................................p.42


1.3.1. Colectarea informaţiilor. Metode şi tehnici ...........................p.48
1.3.2 Etapele de culegere a informaţiilor .........................................p.48
1.3.3 Sursele de informaţie .......................................................p.49
1.3.3.1. Dosarul penal ..........................................................p.49
1.3.3.2. Interviul ...................................................................p.50
1.3.3.2.1. Fazele intervievării .............................................p.50
1.3.3.2.2. Tipuri de întrebări ..............................................p.54
1.3.3.2.3. Tehnici de ascultare activă ...................................p.56
1.4. Estimarea riscului de recidivă ...............................................p.59
1.4.1. Noţiuni generale ...........................................................p.59
1.4.2. Reguli de estimare a riscului de recidivă .........................p.60
1.4.3. Controlul riscului ..........................................................p.63

§2. Probaţiunea sentenţială ..........................................................p.69


2.1. În comunitate ......................................................................p.70
2.1.1. Noţiuni generale .............................................................p.70
2.1.2. Asistenţa şi consilierea psiho-socială...................................p.74
2.1.2.1. Programe de intervenţie în grup ....................................p.78
2.1.2.1.1. Principii de eficienţă a programelor de intervenţie........p.79
2.1.2.1.2. Factori de succes în derularea programelor de intervenţi..p.79
2.1.2.1.3. Avantajele şi dezavantajele lucrului în grup ................p.83
2.1.3. Supravegherea ..............................................................p.97
2.1.3.1. Procedura de supraveghere .........................................p.98
2.1.3.2. Planul de supraveghere ...........................................p.102
2.1.3.2.1. Reguli de întocmire a planului..............................p.106
2.1.3.2.2. Reguli de supraveghere ......................................p.106
2.1.3.3. Supravegherea executării obligaţiilor impuse
condamnaţilor minori ...............................................p.112
2.1.3.4. Condiţii suplimentare, necesare în lucrul de supraveghere.p.113

4
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

2.2. În penitenciar.....................................................................p.116
2.2.1. Noţiuni generale...........................................................p.116

2.2.2. Planificarea executării pedepsei privative de libertate .............p.118


2.2.2.1. Procesul intervenţiei .................................................p.119
2.2.2.2. Probleme identificate în munca cu deţinuţii ...................p.120
2.2.2.3. Tipuri de intervenţie ................................................p.121
2.2.3. Programe necesare a fi desfăşurate cu deţinuţii ......................p.123
2.2.3.1. Programe de ocupare profesională..............................p.123
2.2.3.2. Programe pentru consumul de droguri .......................p.131
2.2.3.3. Programe împotriva consumului de alcool...................p.131
2.2.3.4. Programe psihologice .............................................p.131
2.2.3.5. Programe de ajutor psihiatric ...................................p.132
2.2.3.6. Programe pentru exercitarea dreptului la libertate religioasă .p.132
2.2.4. Pregătirea pentru liberare .............................................p.132

§3. Probaţiunea postsentenţială ...................................................p.140

3.1. Referat de evaluare postsentenţial.........................................p.142

CAPITOLUL IV

SERVICIUL DE PROBAŢIUNE ŞI CONSILIERUL DE PROBAŢIUNE


§1. Statutul personalului Serviciului de Probaţiune ............................p.142
§2. Drepturile, obligaţiunile şi responsabilităţile Serviciului de Probaţiune .p.144
§3. Cooperarea Serviciului de Probaţiune cu organele de stat şi cu alte instituţii·p.152
§4. Supravegherea personalului...........................................................p.168

BIBLIOGRAFIE............................................................................p.171

5
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

6
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

INTRODUCERE

„Timpul merge cu fiecare dintre noi în feluri diferite:


în pas cu cineva, alergând în urma altora sau stând pe loc cu alţii.”

William Shakespeare

Executarea pedepsei penale reprezintă desfăşurarea unui complex de


activităţi cu şi pentru persoanele pentru care a fost pronunţată şi intrată în vigoare
o sentinţă de condamnare, ca urmare a săvârşirii unor fapte antisociale de către
acestea. Ştim că pedeapsa şi măsurile penale aplicate infractorilor au ca scop principal
reeducarea persoanei şi reintegrarea socială a acestora, astfel că, în funcţie de gradul de
realizare a acestor obiective, într-un final se urmăreşte stabilirea siguranţei sociale.
Întru reflectarea suplimentară a importanţei desfăşurării calitative a
activităţilor de reintegrare socială menţionăm cauza pentru care oamenii, încă din
timpurile străvechi, s-au unit în comunităţi şi state, cauză susţinută de marii penalişti,
a fost protejarea şi conservarea speciei umane împotriva forţelor exterioare cât şi
evitarea pericolelor izvorâte din relaţiile interumane. Deducem astfel că un atribut
primar al statului este stabilirea siguranţei sociale, care implicit se realizează prin
tot sistemul de justiţie penală în general dar, în special prin parcurgerea ultimului
segment al acestui proces, executarea calitativă a pedepselor sau măsurilor penale.
Prin prezentul Ghid nu insistăm asupra unor modele standard rigide, ci
dorim ca informaţia cuprinsă să constituie punctele cardinale ce ordonează procesul
de lucru cu condamnaţii, fie că-şi execută pedeapsa în penitenciar, fie în comunitate.
Aceasta ar însemna că succesul activităţilor desfăşurate de către
specialiştii implicaţi în acest proces va depinde nemijlocit de calităţile particulare ale
fiecărui consilier, de capacitatea acestuia de a implica toate instituţiile în soluţionarea
problemelor condamnaţilor.
Informaţia cuprinsă constituie o îmbinare între teorie şi practică, necesară
a fi studiată în ansamblu, aceasta fiind necesar din cauza complexităţii sistemului de
activităţi de probaţiune necesar a fi desfăşurat.
Prezentul Ghid se adresează consilierilor de probaţiune, în special
specialiştilor ce desfăşoară activităţi orientate spre reeducarea şi reintegrarea socială a
persoanelor, indiferent de specialitatea acestora şi a membrilor comunităţii în general,
pentru a înţelege scopul şi esenţa probaţiunii, astfel că, atunci când consilierul de
probaţiune va solicita concursul acestora pentru soluţionarea problemelor psihosociale
ale unui subiect al comunităţii, aceştia să răspundă pozitiv la apel.

7
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

CAPITOLUL I
NOŢIUNI GENERALE PRIVIND INSTITUŢIA PROBAŢIUNII

§1. Delimitări conceptuale


Reacţia socială la infracţionalitate de-a lungul timpului a cunoscut câteva
forme de manifestare, care s-au conturat ca modele distincte: represiv, preventiv şi
curativ. Toate aceste modele, combinate, astăzi au contribuit la formarea unor tendinţe
noi ale reacţiei sociale. Conform doctrinelor criminologice, o manifestare nouă a
reacţiei sociale o reprezintă tendinţa moderată.
Această nouă orientare abordează problematica prevenirii şi combaterii
criminalităţii într-o manieră structurală, sistematică, pornind de la premisa că reducerea
diferenţelor sociale, economice şi culturale dintre indivizi este de natură să contribuie
la o mai mare implicare a cetăţenilor la soluţionarea problemelor comunităţii din care
fac parte.
O instituţie relativ nouă care propagă ideea tendinţei moderate o reprezintă
Probaţiunea.
Din punct de vedere etimologic, termenul probaţiune provine din
latinescul “probatio” - perioadă de încercare. Acei condamnaţi care au demonstrat
de-a lungul perioadei stabilite dorinţa de a se schimba, prin îndeplinirea condiţiilor
impuse, sunt iertaţi şi eliberaţi.
În unele state probaţiunea apare ca o sancţiune, ceea ce face ca aria
şi sfera de aplicare a activităţilor sale să fie limitate, astfel încât în noua abordare
a penalizării infractorilor probaţiunea este definită ca o modalitate de intervenţie
prin activităţi cu fundament socio-pedagogic, caracterizate printr-o combinaţie între
asistenţă şi consiliere psiho-socială şi supraveghere. Ea este aplicată delincvenţilor
selecţionaţi în funcţie de personalitatea lor criminologică, scopul principal fiind acela
de a oferi subiectului posibilitatea de a-şi modifica atitudinea faţă de viaţa în societate
şi de a se reintegra în mediul social, la libera sa dorinţă şi fără riscul de a încălca din
nou norma penală.

8
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Probaţiunea este una din instituţiile de justiţie penală care dispune de


strategii de intervenţie în toate etapele procesului de justiţie penală.
În planul serviciilor, probaţiunea înglobează activităţi menite:
• să sporească eficienţa sistemului de justiţie penală, în măsura în care
acesta promovează drepturile omului;
• să mărească importanţa conceptului de individualizare şi să promoveze
comportamentul adecvat al persoanelor care comit acţiuni ce contravin normelor
penale.
În funcţie de etapa în care se află procesul de justiţie, avem probaţiune:
• presentenţială;
• sentenţială;
• postsentenţială.
Activităţile acestora le vom examina mai detaliat în capitolele următoare.
Un argument în plus pentru reflectarea reală a complexităţii şi importanţei
instituţiei probaţiunii îl constituie enunţarea procesului de implementare a probaţiunii,
care este un proces de durată. Aceasta presupune instruirea şi dezvoltarea aptitudinilor
necesare ale personalului implicat, de asemenea, este nevoie de timp şi pentru
elaborarea noilor practici de implementare şi nu în ultimul rând - de timp pentru a
trage concluzii din experienţa acumulată – iar aceasta până când se vor obţine rezultate
care dovedesc eficienţa probaţiunii.
Astfel, prin probaţiune se înţelege organizarea şi executarea supravegherii
infractorului, a persoanei învinuite sau condamnate, monitorizarea executării pedepsei
non-privative şi privative de libertate, inclusiv a obligaţiilor şi restricţiilor stabilite, de
asemenea, acordarea de asistenţă individuală infractorilor şi orientarea acestora spre
un mod de viaţă corect, pentru a întruni condiţiile stabilite de instanţa de judecată, prin
urmare, pentru a remedia relaţiile legale şi sociale care au fost afectate.

§2. Apariţia şi evoluţia conceptului de Probaţiune

Originile probaţiunii se găsesc în cadrul sistemului de drept anglo-saxon,


în Legea Justiţiei de Pace din anul 1361, care pentru prima dată în istorie a reglementat
instituţia suspendării pronunţării hotărârii de condamnare.
Este evident că probaţiunea a fost rezultatul unei succesiuni de fenomene
prin care s-a manifestat dorinţa de umanizare a justiţiei, precum şi spiritul novator şi
avangardist al unor judecători care, în cadrul sistemului common-law, dispuneau de
o autoritate absolută.

9
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Alte informaţii concrete cu privire la originile probaţiunii se întâlnesc


în sec. al XIX-lea, atunci când misionarii care activau pe lângă tribunalele poliţiei
(1876) i-au convins pe judecători să le încredinţeze spre îndreptare anumiţi
delincvenţi, în special pe aceea care aveau probleme cu consumul de alcool. Conform
opiniei misionarilor, consumul de alcool reprezenta principala cauză a delincvenţei,
interdicţia consumului de alcool fiind, de altfel, principala obligaţie stabilită în sarcina
condamnaţilor.
Probaţiunea este o rezultantă firească a evoluţiei societăţii omeneşti în
domeniul sancţionării celor care, sub diferite forme, încalcă regulile de comportament
unanim acceptate. Practic, probaţiunea a reprezentat punctul de trecere la un stadiu
superior în domeniul sancţionării, nu prin înlăturarea vechiului sistem bazat exclusiv
pe principiul izolării infractorului faţă de comunitate, ci prin constituirea unui sistem
alternativ, bazat pe principiul menţinerii şi sancţionării infractorului în comunitate,
consilierea acestuia în vederea adaptării şi bunei integrări în societate.
Dintr-o altă perspectivă se poate afirma că probaţiunea a reprezentat
elementul de legătură dintre pedepsele neprivative de libertate (amenda) şi cele
privative (închisoarea). Astfel, dacă o societate, într-o anumită perioadă de dezvoltare,
cu un grad anumit de apreciere a condiţiilor fundamentale ale vieţii sociale şi cu o
anumită ierarhie a valorilor sociale a stabilit modul de sancţionare a faptelor care aduc
atingere ordinii sociale, nu de puţine ori realitatea a demonstrat că este foarte greu să
ajungi la perfecţiune în stabilirea unei corelaţii între atingerea adusă valorilor sociale
şi sancţiunea ce trebuie aplicată.
Probaţiunea îşi găseşte aplicabilitatea şi în cazul sancţionării cu
închisoarea, durata executării sancţiunii în regim privativ de libertate putând fi redusă
concomitent cu aplicarea probaţiunii pe durata ce ar mai fi rămas de executat din
pedeapsă.

§3. Instituţia Probaţiunii în unele state

Daca la început în Anglia sistemul probaţiunii a funcţionat în mod empiric,


ulterior, în anul 1878, acesta a fost instituţionalizat prin lege (First Offenders Act) în
care se prevedea că, pe durata termenului de probă, în care pronunţarea sentinţei este
suspendată, inculpatul este obligat la o anumită conduită şi pus sub supravegherea
unor persoane de încredere care aveau datoria de a-l informa pe judecător cu privire
la comportamentul acestuia.
Un pas important în dezvoltarea probaţiunii în această ţară l-a constituit
apariţia în anul 1907 a Legii probaţiunii infractorilor (Probation of Offenders Act), care
a statuat dreptul judecătorilor de a angaja o serie de persoane pentru a supraveghea, a
asista şi a se împrieteni cu infractorii plasaţi sub supravegherea lor. Acest act normativ
stabilea, de asemenea, şi condiţiile pe care trebuia să le îndeplinească supraveghetorul,

10
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

act care mai constituie, cu toate amendamentele făcute, baza legală pentru angajarea
ofiţerilor de probaţiune, în special în Republica Irlanda.
Anul 1948 a reprezentat un moment de răscruce în istoria serviciilor de
probaţiune din Anglia şi Ţara Galilor, prin apariţia Legii justiţiei penale (Criminal
Justice Act), lege ce a stabilit cadrul operaţional al serviciilor şi care este în vigoare şi
în prezent în cele două regiuni istorice ale Marii Britanii.
În Anglia şi Ţara Galilor serviciile de probaţiune sunt plasate sub tutela
Home Office-ului (Ministerul de Interne), în timp ce administrarea fondurilor şi
monitorizarea la nivel naţional sunt realizate de către Inspectoratul de Probaţiune al
Maiestăţii Sale (Her Majesty’s Inspectorate of Probation).
La nivel teritorial, serviciul de probaţiune din Anglia şi Ţara Galilor este
organizat în 56 de regiuni care, în general, se suprapun cu regiunile stabilite prin
organizarea administrativă, excepţie făcând Londra, care este împărţită în şase regiuni
de probaţiune, precum şi regiunile North Wales şi Northumbrie, ce sunt acoperite de
o singură regiune de probaţiune.
Fiecare serviciu de probaţiune se află în subordinea unui Comitet de
Probaţiune - Probation Committee - care este alcătuit din magistraţi şi cel puţin un
judecător de la Tribunalul Regal - Crown Court, în cadrul acestuia fiind, de asemenea,
cooptaţi, pe baza unor criterii stricte, membrii marcanţi ai comunităţii locale, precum
şi specialişti în domeniul muncii sociale.
Serviciile regionale de probaţiune sunt conduse de un şef de serviciu
– Chief Probation Officer, direct răspunzător de funcţionarea serviciului în faţa
Comitetului, fiind ajutat în regiunile mari de un adjunct – Deputy Chief Officer.

În Statele Unite ale Americii, apariţia probaţiunii a fost determinată de


profundele modificări care au avut loc, la sfârşitul secolului al XIX-lea, în cadrul
justiţiei britanice, dreptul englez având în acea perioadă o puternică influenţă asupra
celui american.
În anul 1878, statul Massachusetts a fost primul stat nord-american care a
adoptat o lege în domeniul probaţiunii, care prevedea, printre altele, dreptul primarului
de a angaja primul ofiţer de probaţiune.
Ulterior, până în anul 1900, alte câteva state au adoptat legi privind
probaţiunea, deşi au existat şi numeroase alte state care aplicau această instituţie,
prin similitudine, fără a avea o lege în acest sens, în aceeaşi perioadă producându-
se şi ample reforme ale sistemului penitenciar, ca urmare fiind constituite o serie de
asociaţii în domeniu.
În anul 1938 a fost adoptată Legea federală privind delincvenţa juvenilă,
prin care probaţiunea poate fi aplicată atât infractorilor minori, cât şi adulţilor.

11
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Probaţiunea a apărut şi s-a dezvoltat în mod similar şi în alte state ale Commonlaw-
ului, cum ar fi: Australia, Noua Zeelandă, Canada, Africa de Sud etc.
În Olanda, în anul 1823 a fost înfiinţată, pe baza unei iniţiative non-
guvernamentale, Societatea Olandeză pentru Ameliorarea Morală a Deţinuţilor, care
avea ca principal obiectiv asistenţa persoanelor care au comis infracţiuni.
Activând aproximativ un secol şi jumătate, această societate este socotită
de majoritatea specialiştilor ca temelie a actualului Serviciu de probaţiune olandez.

La începutul secolului al XX-lea, pe lângă alte activităţi înregistrate de


societatea olandeză, în domeniul social evidenţiindu-se îndeosebi o serie de organizaţii
şi asociaţii de factură religioasă, au avut loc şi acţiuni specifice probaţiunii. Printre cele
mai reprezentative asociaţii putem menţiona Clinica Olandeză pentru dezalcoolizare,
înfiinţată în anul 1909, Organizaţia Catolică de Probaţiune, fondată în anul 1916, precum
şi Organizaţia Protestantă de Probaţiune, fondată în anul 1928. Încă din anul 1948,
devenind conştient de utilitatea probaţiunii în prevenirea şi reducerea criminalităţii,
guvernul olandez a creat cadrul legislativ necesar pentru instituţionalizarea acestei
activităţi. Totuşi, abia în anul 1976, ia fiinţă, la nivel naţional, Asociaţia Generală
pentru Probaţiune şi Asistenţă Post-penală prin unificarea Societăţii Olandeze
pentru Ameliorarea Morală a Deţinuţilor, a Organizaţiei Catolice de Probaţiune, a
Organizaţiei Protestante de Probaţiune şi a Asociaţiei Mijers, o asociaţie ce se ocupă
exclusiv de infractorii cu tulburări psihice. În Olanda, Serviciul de Probaţiune are în
prezent un caracter mixt, aproximativ 90% din ofiţerii de probaţiune fiind angajaţi ai
unor instituţii private, a căror activitate este subvenţionată şi controlată de către statul
olandez.
Organizaţiile de probaţiune şi asistenţă post-penală se implică în toate
fazele procesului penal, începând cu momentul instrumentării cauzei, al judecării şi
condamnării, precum şi după executarea pedepsei.
Principalele obiective ale Serviciului olandez de Probaţiune sunt
promovarea integrării şi reintegrării în societate a celor care au fost condamnaţi
conform legii penale.
În Danemarca, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe fondul
schimbării mentalităţilor cu privire la scopul pedepsei, care nu mai era privită ca
un scop în sine, se acorda o mai mare atenţie efectelor sale, respectiv reintegrarea
socială a infractorilor. Aceasta, evident, se datora tot existenţei a numeroase asociaţii
şi organizaţii care se ocupau de asistenţa persoanelor liberate din penitenciare. În anul
1951 a avut loc comasarea, a tuturor organizaţiilor de ajutorare a foştilor deţinuţi
într-o organizaţie privată, de nivel naţional, Organizaţia Daneză de binefacere, care
era finanţată parţial din fonduri publice, aflându-se într-o cooperare permanentă cu
Administraţia închisorilor.

12
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Aceleaşi idei novatoare de umanizare a justiţiei care au cuprins întreaga


Europă la sfârşitul secolului al XIX-lea s-au manifestat şi în cadrul societăţilor
belgiene şi franceze.
Astfel, în Belgia, prin Legea Le Jenue din anul 1888, a fost introdusă
în dreptul penal instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei. Ea avea
aplicabilitate asupra delincvenţilor primari, condamnaţi la pedepse de scurtă durată,
cu scopul de a evita contactul cu mediul carceral, precum şi stimularea acestora de a-şi
modifica comportamentul.
Aceeaşi instituţie a fost introdusă şi în Franţa, în anul 1891, prin Legea
Berenger, astfel creându-se premisele pentru apariţia probaţiunii moderne franceze.
Ulterior, în anul 1951 s-a efectuat o serie de experimente la nivelul câtorva tribunale
corecţionale, pentru ca în anul 1957, prin modificarea Codului penal şi de procedura
penală francez, să fie introdusă instituţia suspendării sentinţei cu supunere la probă.
Totodată, au fost înfiinţate comitetele de probaţiune şi asistenţă pentru liberaţi, care
au funcţionat până în anul 1999, când au fost unite cu serviciile socio-educative din
penitenciare. Dacă, iniţial, în domeniul executării pedepselor în comunitate acestea
aveau doar sarcina de a controla modul de îndeplinire a obligaţiilor impuse, de-a
lungul timpului atât organizarea, cât şi atribuţiile acestor comitete au fost adaptate
permanent la noile realităţi şi cerinţe de înfăptuire a justiţiei penale.
În Franţa, sistemul de probaţiune a fost introdus în legislaţie din 31.12.1957
care instituia suspendarea sentinţei cu supunere la probă şi înfiinţa Comitetele de
Probaţiune şi Asistenţă pentru Liberaţi (CPAL). Aceste comitete se aflau sub tutela
Administraţiei Penitenciare, structură distinctă în cadrul Ministerului Justiţii.
Prin Decretul nr. 276 din 13 aprilie 1999, modificare a Codului de
procedură penală francez şi înfiinţarea Serviciilor Penitenciare de Inserţie şi Probaţiune
s-a realizat reforma sistemului execuţional prin unificarea, la nivel departamental, a
celor două categorii de servicii într-o unitate administrativă unică.
În prezent, instituţia probaţiunii este reglementată de legislaţia majorităţii
absolute a ţărilor din Europa, America de Nord şi cea de Sud, Australia etc.

§4. Principiile probaţiunii


– Principiul intervenţiei oportune – pentru a se asigura o reacţie eficace la
infracţionalitate şi pentru a se obţine succes în intervenţia cu infractorul,
consilierul de probaţiune trebuie să aibă acces la infractori în toate fazele
procesului penal;
– Principiul normalizării – condiţiile asigurate infractorilor trebuie să
corespundă condiţiilor asigurate persoanelor aflate în afara sistemului de
justiţie penală;

13
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

– Principiul ajutorului imediat - se caută să se asigure ca ofiţerul de


probaţiune să ia în primire cazul cât mai repede posibil de regulă până la
5 zile de la momentul primirii sentinţei de condamnare pentru punerea în
executare;
– Principiul apropierii - se urmăreşte ca distanţa dintre client şi consilierul
de probaţiune să fie cât mai mică, atât geografic cât şi psihologic, acest
principiu se aplică şi în legătură cu distanţa dintre delincvent şi familia
acestuia;
– Principiul continuităţii - are ca scop minimizarea întreruperii contactului
cu comunitatea pe durata executării pedepsei;
– Principiul coordonării - subliniază necesitatea intensificării colaborării
dintre diferite instituţii şi birouri atât la nivel naţional, cât şi local;
– Principiul minimei intervenţii – nu trebuie utilizată mai multă forţă şi
constrângere decât este necesar.

14
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

CAPITOLUL II

INSTITUŢIA PROBAŢIUNII ÎN REPUBLICA MOLDOVA. BAZA


LEGALĂ DE FUNCŢIONARE A PROBAŢIUNII

§1. Apariţia şi evoluţia conceptului de probaţiune în Republica Moldova

În anul 2001, în cadrul Institutului de Reforme Penale a fost instituit un


grup de lucru în domeniul alternativelor la detenţie. Ca oportune de a fi implementate în
Republica Moldova au fost identificate: probaţiunea, medierea şi munca în beneficiul
comunităţii. Iniţial probaţiunea era examinată în contextual general al alternativelor,
însă pe măsura promovării activităţilor, aceasta obţinea un caracter tot mai distinct.
În iunie 2003, la solicitarea Institutului de Reforme Penale a fost format
un grup de experţi internaţionali în vederea desfăşurării unei Misiuni de Evaluare a
Necesităţilor (MEN), cu următoarele obiective: evaluarea tuturor aspectelor privind
implementarea măsurilor de resocializare şi reintegrare a infractorilor din Moldova
(Probaţiune), inclusiv toate măsurile care există la momentul actual, cadrul juridic,
aspecte legate de infrastructură, obstacole, nivelul de profesionalism al personalului,
atitudinea societăţii şi impactul măsurilor de resocializare şi reintegrare. În special,
MEN a fost în căutarea răspunsurilor la următoarele întrebări cheie:
Este probaţiunea o instituţie ce poate fi implementată în Moldova şi se
doreşte implementarea acesteia?
Care este modalitatea de elaborare şi implementare a probaţiunii?
Care dintre strategii este viabilă pentru dezvoltarea probaţiunii în
Moldova?
În cadrul misiunii au participat doi experţi internaţionali din Marea
Britanie, doi din România şi doi experţi din Moldova: dl Kevin Haines, coordonatorul
Proiectilului DFID ‘Probaţiunea în România’; dna Carol Mansell, consultant de
dezvoltare a politicilor la proiectul ‘Probaţiunea în România’; dl Mihai Popescu,
directorul regional al Prison Reform International; dna Aurelia Willie, director, Directia
de Reintegrare Sociala si Supraveghere; dl Ion Golubţov, director, Departamentul de
Executare a Deciziilor Judiciare; prof. judecător Xenofon Ulianovschi.

15
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Ţinând cont de recomandările din raportul misiunii de evaluare, în


luna august 2003 a fost instituit Grupul de lucru în domeniul probaţiunii. Menirea
acestuia era de a elabora cadrul normativ în domeniul probaţiunii, fiind şi un grup de
consultanţă şi referinţă. În componenţa grupului de lucru au fost incluşi:
1. Ion Morei – secretar al Consiliului Suprem de Securitate, Aparatul
Preşedintelui Republicii Moldova;
2. Ion Dron – Vice-Ministru al Justiţiei, Ministerul Justiţiei al Republicii
Moldova;
3. Veaceslav Mîrza – şeful secţiei Promulgare din cadru Serviciului acte
ale Preşedintelui Republicii Moldova;
4. Xenofon Ulianovschi – judecător, Judecătoria Militară.
Membrii naţionali ai Grupului de lucru erau asistaţi de către 4 experţi
internaţionali: 2 din Marea Britanie şi 2 din România. Grupul naţional de lucru a
elaborat Legea cu privire la probaţiune. Unii dintre experţi precum Ion Dron, Veaceslav
Mîrza, participau şi la elaborarea proiectului Codului de Executare, ceea ce a făcut
mai eficientă activitatea de elaborare a unui concept unic în ceea ce priveşte reforma
penală în Moldova.

La 23 octombrie 2003 a fost desfăşurată o conferinţă internaţională cu


genericul „Implementarea probaţiunii în Republica Moldova: realităţi şi perspective”.
Modul de desfăşurare a conferinţei a fost stabilit de către grupul de lucru în domeniul
probaţiunii (coordonarea agendei, listei de participanţi, experţilor invitaţi).
Scopul acestei conferinţe a fost familiarizarea factorilor de decizie cu
conceptul probaţiunii, în vederea obţinerii susţinerii în procesul de implementare a
probaţiunii.
În cadrul conferinţei au fost discutate următoarele subiecte: locul şi rolul
instituţiei probaţiunii în sistemul de justiţie penală; modelul britanic de implementare
a probaţiunii, tendinţe mondiale în sistemele de probaţiune, modelul român de
probaţiune, constatarea situaţiei în domeniul probaţiunii în Republica Moldova (în
baza raportului Misiunii de Evaluare în domeniul probaţiunii din 16-19 iunie 2003),
modalitatea de creare a sistemului de probaţiune în Republica Moldova. Participanţii
la conferinţă s-au expus cert asupra necesităţii implementării probaţiunii, de asemenea
au formulat propuneri constructive referitor la planul nemijlocit de activităţi în acest
sens.
Aceste propuneri au fost puse în discuţie în cadrul atelierului de lucru
din 24 octombrie 2003. Conferinţa internaţională a avut menirea de a acorda „lumină
verde” din partea factorilor de decizie în implementarea probaţiunii (Un răspuns la
întrebarea trebuie sau nu trebuie de implementat probaţiunea în Republica Moldova).

16
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Atelierul de lucru a urmărit scopul de a găsi răspuns la întrebarea „Cum trebuie de


implementat probaţiunea în Republica Moldova?”.
Subiectele de discuţie au vizat: contextul, avantajele, riscurile, structurile,
modelul de probaţiune pentru adulţi, modelul de probaţiune pentru minori, etapa I de
implementare, etapele următoare şi fiind trasat un plan de activităţi.
Dintre cele mai importante concluzii ale atelierului de lucru:
• implementarea probaţiunii conform politicii paşilor mici;
• baza implementării probaţiunii – parteneriatul între ONG şi/sau
instituţii de stat;
• mediatizarea permanentă a rezultatelor implementării probaţiunii;
• stabilirea modului flexibil al prezentării Raportului de Evaluare
către Judecători de către consilierii de probaţiune;
• stabilirea unor relaţii de încredere între consilierii de probaţiune şi
judecători;
• instruirea personalului Departamentului de Executare a Deciziilor
Judiciare şi Departamentului Instituţii Penitenciare;
• instruirea judecătorilor;
• perfecţionarea legislaţiei existente şi crearea unui nou cadru legal în
domeniul probaţiunii în general, precum şi crearea unui cadru legal
special pentru probaţiunea minorilor delincvenţi;
• elaborarea proiectului de lege privind Probaţiunea;
• specializarea judecătorilor pentru cauzele cu infractori minori.

În paralel, au fost desfăşurate unele activităţi ce ţin de probaţiunea


penitenciară. La ora actuală, Legea cu privire la probaţiune este definitivată şi
reprezintă o detaliere a reglementărilor cuprinse în Codul de Executare. Au fost stabilite
procedura şi modalitatea de întocmire a referatelor de probaţiune presentenţială în
privinţa minorilor şi au fost întocmite primele referate de probaţiune presentenţială.
Se lucrează la extinderea sectoarelor de pilotare şi în vederea aplicării practice a
prevederilor cu referire la probaţiunea sentenţială şi penitenciară.

17
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

§2. Elemente de probaţiune reglementate în legislaţia Republicii


Moldova

La data de 12 iunie 2003 au intrat în vigoare în Republica Moldova


dispoziţiile noului Cod penal şi ale noului Cod de procedură penală, care se remarcă
printr-o reglementare extrem de flexibilă a alternativelor la detenţie, încă din faza
de urmărire penală, precum şi prin crearea unui sistem sancţionator preponderent
educativ pentru minori. Noi instituţii, precum medierea şi împăcarea în cauzele
penale (art. 109 Cod penal), schema de reparaţii şi compensaţii acordate victimelor
pentru daunele materiale suferite prin săvârşirea infracţiunii şi munca neremunerată în
folosul comunităţii, reprezintă doar câteva exemple în acest sens.
Aceste noi prevederi se grefează pe necesitatea transpunerii dreptului
comunitar în legislaţia naţională, pe de o parte, iar pe de altă parte politica penală
a statului este orientată spre crearea unor alternative reale la pedeapsa închisorii, în
vederea evitării costurilor şi consecinţelor negative ale încarcerării excesive.
Legislaţia naţională nu reglementează detaliat instituţia probaţiunii
(mai ales cadrul ei instituţional), însă cadrul legal, care dă posibilitate de a aplica
probaţiunea în cauzele penale, este adoptat.
Analizând Codul penal şi Codul de procedură penală, apreciem că
înfiinţarea instituţiei probaţiunii în cadrul sistemului justiţiei penale din Republica
Moldova este posibilă şi se poate grefa pe prevederi legale.
Probaţiunea poate fi aplicată în cazurile liberării de răspunderea penală
prevăzute în capitolul VI Cod penal:
Articolul 54. Liberarea de răspundere penală a minorilor
Persoana în vârstă de până la 18 ani care a săvârşit pentru prima oară
o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală în
conformitate cu prevederile procedurii penale dacă s-a constatat că corectarea ei este
posibilă fără a fi supusă răspunderii penale. Persoanelor liberate de răspundere penală,
în conformitate cu alin.(1), li se pot aplica măsurile de constrângere cu caracter
educativ, prevăzute la art.104 Cod penal.
Articolul 55. Liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere
administrativă
Persoana care a săvârşit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau mai
puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală şi trasă la răspundere administrativă
de către instanţa de judecată dacă s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi
supusă răspunderii penale.

18
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Articolul 57. Liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa


activă
Persoana care pentru prima oară a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin
gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă ea, după săvârşirea infracţiunii, s-a
autodenunţat de bună voie, a contribuit activ la descoperirea acesteia, a compensat
valoarea daunei materiale cauzate sau, în alt mod, a reparat prejudiciul pricinuit de
infracţiune.
Articolul 59. Liberarea condiţionată de răspundere penală
În privinţa persoanei puse sub învinuire pentru săvârşirea unei infracţiuni
uşoare sau mai puţin grave, care îşi recunoaşte vinovăţia şi nu prezintă pericol
social, urmărirea penală poate fi suspendată condiţionat, cu liberarea ulterioară
de răspundere penală în conformitate cu procedura penală, dacă corectarea acestei
persoane este posibilă fără aplicarea unei pedepse penale.
Probaţiunea poate fi aplicată, de asemenea, şi în cazurile liberării de
pedeapsa penală prevăzute în capitolul IX Cod penal, cum ar fi, de exemplu:
Articolul 90. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării
pedepsei
Dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5
ani pentru infracţiunile săvârşite cu intenţie şi de cel mult 7 ani pentru infracţiunile
săvârşite din imprudenţă sau la stabilirea pedepsei de trimitere într-o unitate militară
disciplinară, instanţa de judecată, ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana
celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este raţional ca acesta să execute pedeapsa
stabilită, ea poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate
vinovatului, indicând obligator în hotărâre motivele condamnării cu suspendare
condiţionată a executării pedepsei şi termenul de probă. În acest caz, instanţa de
judecată dispune neexecutarea pedepsei aplicate dacă, în termenul de probă pe
care l-a fixat, condamnatul nu va săvârşi o nouă infracţiune şi, prin comportare
exemplară şi muncă cinstită, va îndreptăţi încrederea ce i s-a acordat. Controlul asupra
comportării celor condamnaţi cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei îl
exercită organele competente, iar asupra comportării militarilor – comandamentul
militar respectiv. Termenul de probă se stabileşte de instanţa de judecată în limitele de
la 1 an la 5 ani. În cazul condamnării pentru o infracţiune prin care s-au cauzat daune,
instanţa de judecată poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu
condiţia că daunele au fost integral reparate până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti.
Condiţia reparării integrale a daunei nu este obligatorie în cazul condamnării minorilor
sau a femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani. Aplicând condamnarea cu
suspendarea condiţionată a executării pedepsei, instanţa de judecată îl poate obliga
pe condamnat:

19
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

a) să nu-şi schimbe domiciliul fără consimţământul organului


competent;
b) să nu frecventeze anumite locuri;
c) să urmeze un tratament în caz de alcoolism, narcomanie, toxicomanie
sau de boală venerică;
d) să acorde o susţinere materială familiei victimei;
e) să repare daunele cauzate în termenul stabilit de instanţă;
În decursul termenului de probă, instanţa de judecată, la propunerea
organului care exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea
condiţionată a executării pedepsei, poate anula, în întregime sau parţial, obligaţiile
stabilite anterior condamnatului ori adăuga altele noi.
Dacă, după expirarea a cel puţin jumătate din termenul de probă,
condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei a avut o comportare
corectă şi exemplară, instanţa de judecată, la propunerea organului care exercită
controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a
executării pedepsei, poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării şi
stingerea antecedentelor penale.
În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării
pedepsei, în decursul termenului de probă, încalcă în mod sistematic obligaţiile
stabilite sau ordinea publică, fiind supus răspunderii administrative, instanţa de
judecată, la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării celor
condamnaţi cu suspendarea executării pedepsei, poate pronunţa o încheiere cu
privire la anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei
şi la trimiterea condamnatului pentru a executa pedeapsa stabilită prin hotărârea
instanţei de judecată.
Articolul 91. Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen:
Persoanelor care execută pedeapsa cu închisoare, cu trimitere într-o
unitate militară disciplinară sau arest şi care au reparat integral daunele cauzate de
infracţiunea pentru care sînt condamnate li se poate aplica liberarea condiţionată de
pedeapsă înainte de termen dacă instanţa de judecată va considera posibilă corectarea
condamnatului fără executarea deplină a pedepsei. Totodată, persoana poate fi
liberată, în întregime sau parţial, şi de pedeapsa complementară. Aplicând liberarea
condiţionată de pedeapsă înainte de termen, instanţa de judecată îl poate obliga pe
condamnat să îndeplinească obligaţiile prevăzute la art.90 alin.(6) Cod penal (indicate
mai sus), în termenul de pedeapsă rămas neexecutat. Liberarea condiţionată de
pedeapsă înainte de termen se aplică condamnaţilor de către instanţa de judecată de
la locul de executare a pedepsei, în baza propunerii organului care exercită controlul
asupra executării pedepsei. Controlul asupra comportării celor liberaţi condiţionat de

20
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

pedeapsă înainte de termen îl exercită organele competente, iar asupra comportării


militarilor – comandamentul militar respectiv. Dacă, în termenul de pedeapsă rămas
neexecutat:
a) condamnatul încalcă ordinea publică, pentru care fapt i-a fost aplicată
o sancţiune administrativă, sau se eschivează cu premeditare de la îndeplinirea
obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată la aplicarea liberării condiţionate de
pedeapsă înainte de termen, instanţa de judecată, la propunerea organului indicat
la alin.(7), poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea liberării condiţionate de
pedeapsă înainte de termen şi la trimiterea condamnatului pentru a executa termenul
de pedeapsă neexecutat.
Articolul 92. Înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o
pedeapsă mai blândă
În privinţa persoanelor care execută pedeapsa cu închisoare pentru
săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave, instanţa de judecată, ţinând cont
de comportarea lor în timpul executării pedepsei, poate pronunţa o încheiere cu privire
la înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă. Totodată,
persoana poate fi liberată, în întregime sau parţial, de la pedeapsa complementară.
Articolul 93. Liberarea de pedeapsă a minorilor
Minorii condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai
puţin grave pot fi liberaţi de pedeapsă de către instanţa de judecată dacă se va constata
că scopurile pedepsei pot fi atinse prin internarea lor într-o instituţie specială de
învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare, precum şi prin
aplicarea altor măsuri de constrângere cu caracter educativ, prevăzute la art.104.
Articolul 94. Liberarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei
Persoana care a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi
liberată de pedeapsă dacă se va constata că, la data judecării cauzei, datorită schimbării
situaţiei, fapta săvârşită şi-a pierdut caracterul prejudiciabil şi, în virtutea comportării
ireproşabile după săvârşirea infracţiunii, persoana respectivă poate fi corectată fără
executarea pedepsei.
Articolul 96. Amânarea executării pedepsei pentru femei gravide şi
femei care au copii în vârstă de până la 8 ani
Femeilor condamnate gravide şi celor care au copii în vârstă de până la 8
ani, cu excepţia celor condamnate la închisoare pe un termen mai mare de 5 ani pentru
infracţiuni grave, deosebit de grave şi excepţional de grave împotriva persoanei,
instanţa de judecată le poate amâna executarea pedepsei până la atingerea de către
copil a vârstei de 8 ani. În cazul în care vreuna din persoanele condamnate, menţionate
la alin.(1), a renunţat la copil sau continuă să se eschiveze de la educarea lui după
avertismentul făcut de organul care exercită controlul asupra comportamentului

21
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

condamnatei faţă de care executarea pedepsei a fost amânată, instanţa de judecată,


la propunerea organului nominalizat, poate să anuleze amânarea executării pedepsei
şi să trimită condamnata pentru executarea pedepsei la locul stabilit în hotărârea
judecătorească. La atingerea de către copil a vârstei de 8 ani, instanţa de judecată:
a) liberează condamnata de executarea părţii neexecutate a pedepsei;
b) înlocuieşte partea neexecutată a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă;
c) trimite condamnata în instituţia corespunzătoare pentru executarea
părţii neexecutate a pedepsei.
Drept bază procesuală a funcţionării instituţiei probaţiunii sunt prevederile
Codului de Procedură Penală
Articolul 87. Specialistul, persoană participantă la procesul penal
Specialistul este persoana chemată pentru a participa la efectuarea
unei acţiuni procesuale în cazurile prevăzute de prezentul cod, care nu este
interesată în rezultatele procesului penal. Cererea organului de urmărire penală sau
a instanţei cu privire la chemarea specialistului este obligatorie pentru conducătorul
întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei în care activează specialistul.
Specialistul trebuie sa posede suficiente cunoştinţe şi deprinderi speciale
pentru acordarea ajutorului necesar organului de urmărire penală sau instanţei.
Opinia expusă de specialist nu substituie concluzia expertului.
Specialistul nu poate fi numit sau în alt mod implicat în procesul penal ca
specialist în probleme juridice.
Înainte de începerea acţiunii procesuale la care participă specialistul,
organul de urmărire penală sau instanţa stabileşte identitatea şi competenta
specialistului, domiciliul lui, precum şi în ce relaţii se află el cu persoanele care
participă la acţiunea respectivă, îi explică drepturile şi obligaţiile şi îl previne de
răspunderea pentru refuzul sau eschivarea de a-şi îndeplini obligaţiile. Aceasta se
consemnează în procesul-verbal al acţiunii respective şi se certifică prin semnătura
specialistului.
Articolul 96. Circumstanţele care urmează să fie dovedite în procesul
penal
În cadrul urmăririi penale şi judecării cauzei penale trebuie să se
dovedească:
1) faptele referitoare la existenta elementelor infracţiunii, precum şi
cauzele care înlătura caracterul penal al faptei;
2) circumstanţele prevăzute de lege care atenuează sau agravează
răspunderea penala a făptuitorului;

22
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

3) datele personale care caracterizează inculpatul şi victima;


4) caracterul şi mărimea daunei cauzate prin infracţiune;
5) existenţa bunurilor destinate sau utilizate pentru săvârşirea infracţiunii
sau dobândite prin infracţiune, indiferent de faptul cui ele au fost transmise;
6) toate circumstanţele relevante la stabilirea pedepsei.
Concomitent cu circumstanţele care urmează să fie dovedite în procesul
penal, trebuie sa fie descoperite cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvârşirea
infracţiunii.
Articolul 157. Documentele, ca mijloace materiale de probă;
Constituie mijloc material de probă documentele care provin de la
persoane oficiale fizice sau juridice dacă în ele sunt expuse ori adeverite
circumstanţe care au importanţă pentru cauză.
Documentele se anexează, prin ordonanţa organului de urmărire
penală sau prin încheierea instanţei, la materialele dosarului şi se păstrează atâta
timp cât se păstrează dosarul respectiv. În cazul în care documentele în original
sunt necesare pentru evidenţă, rapoarte sau în alte scopuri legale, acestea pot fi
restituite deţinătorilor, dacă este posibil fără a afecta cauza, copiile de pe acestea
păstrându-se în dosar.
Documentele se prezintă de către persoanele fizice şi juridice la demersul
organului de urmărire penală făcut din oficiu sau la cererea altor participanţi la
proces ori la demersul instanţei făcut la cererea părţilor, precum şi de către părţi în
cadrul urmăririi penale sau în procesul judecării cauzei.
Articolu1 76. Temeiuri pentru aplicarea măsurilor preventive, în
special dispoziţiile cuprinse în alin.(2) referitoare la măsurile preventive.
La soluţionarea chestiunii privind necesitatea aplicării măsurii preventive
respective, organul de urmărire penală şi instanţa de judecata vor lua în considerare
următoarele criterii complementare:
1) caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei incriminate;
2) persoana bănuitului, învinuitului, inculpatului;
3) vârsta şi starea sănătăţii lui;
4) ocupaţia lui;
5) situaţia familială şi prezenţa persoanelor întreţinute;
6) starea lui materială;

23
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

7) prezenţa unui loc permanent de trai;


8) alte circumstanţe esenţiale.
În cazul în care lipsesc temeiuri pentru aplicarea unei măsuri preventive
faţă de bănuit, învinuit, inculpat, se ia obligaţia în scris de a se prezenta la citarea
organului de urmărire penală sau a instanţei şi de a le informa despre schimbarea
domiciliului.
Articolul 385. Chestiunile pe care trebuie să le soluţioneze instanţa
de judecată la adoptarea sentinţei (alineatele 5,7,8)
La adoptarea sentinţei, instanţa de judecată soluţionează următoarele
chestiuni, în următoarea consecutivitate:
5) dacă inculpatul trebuie să fie pedepsit pentru infracţiunea
săvârşită;
7) ce măsură de pedeapsă urmează să fie stabilită inculpatului, luând în
considerare şi recomandările serviciului de resocializare, dacă o asemenea anchetă
a fost efectuată;
8) dacă măsura de pedeapsă stabilită inculpatului trebuie sa fie
executată de inculpat sau nu;
Articolul 475. Circumstanţele care urmează a fi stabilite în cauzele
privind minorii
În cadrul urmăririi penale şi judecării cauzei penale privind minorii,
afară de circumstanţele prevăzute în art.96, urmează a se stabili:
1) vârsta minorului (ziua, luna, anul naşterii);
2) condiţiile în care trăieşte şi este educat minorul, gradul de
dezvoltare intelectuală, volitivă şi psihologică a lui, particularităţile caracterului şi
temperamentului, interesele şi necesităţile lui;
3) influenţa adulţilor sau a altor minori asupra minorului;
4) cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvârşirea infracţiunii.
În cazul când se constată că minorul suferă de debilitate mintală, care nu
este legată de o boala psihică, trebuie să se stabilească, de asemenea, dacă el a fost pe
deplin conştient de săvârşirea actului.
Pentru a se stabili aceste circumstanţe, vor fi ascultaţi părinţii minorului,
învăţătorii, educatorii lui şi alte persoane care ar putea comunica datele necesare,
precum şi se va cere efectuarea unei anchete sociale, prezentarea documentelor
necesare şi se vor efectua alte acte de urmărire penală şi judiciare.

24
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Articolul 485. Chestiunile ce urmează a fi soluţionate de instanţa de


judecată la adoptarea sentinţei în procesul unui minor
La adoptarea sentinţei în procesul unui minor, în afară de chestiunile
indicate în art.385, instanţa de judecată urmează sa examineze posibilitatea
liberării de pedeapsă penală a minorului în conformitate cu dispoziţiile art. 93
din Codul penal sau suspendării condiţionate a executării pedepsei de către minor
conform dispoziţiilor art. 90 din Codul penal.
În cazul liberării minorului de pedeapsa penală cu internarea lui într-o
instituţie specială de învăţământ şi reeducare sau într-o instituţie curativa şi de
reeducare, precum şi cu aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter educativ,
prevăzute în art.104 din Codul penal, instanţa informează despre aceasta organul
specializat de stat respectiv şi pune în sarcina lui efectuarea controlului asupra
comportării minorului condamnat.

Codul execuţional penal


Articolul 149. Modul de propunere pentru eliberare înainte de
termen
Instanţa sau organul care pune în executare pedeapsa face în instanţa
judecătorească un demers pentru eliberare condiţionată înainte de termen sau pentru
comutarea părţii neexecutate din pedeapsă dacă aceste acţiuni i se pot aplica celui
condamnat.
Demersul pentru liberarea condiţionată înainte de termen, pentru
comutarea părţii neexecutate din pedeapsă sau pentru graţiere trebuie să conţină
date ce caracterizează persoana condamnatului, conduita, atitudinea lui faţă de
muncă şi învăţătură în întreaga durata de executare a pedepsei.
În cazul în care cel condamnat la reducere de libertate este declarat
invalid de gradul I sau de gradul II, instituţia sau organul care pune în executare
pedeapsa face în instanţa judecătorească un demers pentru eliberarea înainte de
termen.
În cazul în care instanţa judecătorească respinge demersul privind
eliberarea condiţionată înainte de termen sau comutarea pedepsei, un nou demers
in instanţa în temeiurile de mai sus se admite cel mai devreme la expirarea a 6 luni
de la data pronunţării hotărârii de respingere.
Condamnatul eliberat condiţionat înainte de termen ca urmare a comutării
părţii neexecutate din durata pedepsei, poate fi din nou propus pentru eliberare
condiţionată înainte de termen sau pentru comutarea pedepsei cel mai devreme
la expirarea unui an de la data pronunţării de către instanţa judecătorească a
hotărârii privind trimiterea lui la locul de detenţiune.

25
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Articolul 151. Restabilirea în drepturi a persoanelor care au


executat pedeapsa
Persoanele care au executat pedeapsa au obligaţii şi beneficiază
de drepturile stabilite pentru cetăţenii Republicii Moldova, cu restricţiile
prevăzute persoanelor cu antecedente penale. Astfel de restricţii pot fi prevăzute
numai de lege.
Articolul 154. Acordarea de ajutor condamnatului la plasarea în
câmpul muncii şi la aranjarea traiului
Cu cel puţin 6 luni înainte de încheierea duratei de executare a pedepsei
sau privării de libertate instituţia sau organul care pune în executare pedeapsa ia
măsuri pentru plasarea condamnatului în câmpul muncii şi aranjarea traiului la
domiciliul ales de el. Invalizii de gradul I şi de gradul II, precum şi bărbaţii de peste
60 de ani şi femeile de peste 55 de ani, sunt trimişi, la nevoie, cu consimţământul lor,
la aziluri.
Articolul 156. Plasarea în câmpul muncii şi aranjarea traiului
Persoana eliberată de executarea pedepsei este asigurată de către
organele de autoadministrare locală, în măsura posibilităţii, cu lucru în conformitate
cu specialitatea sa şi cu necesităţile sociale.
Minorul eliberat de executarea pedepsei, dacă are părinţi, este plasat
în câmpul muncii de către organele de autoadministare locală.
Minorul eliberat de executarea pedepsei, dacă nu are părinţi, este
repartizat, la nevoie, de către comisia pentru minori la şcoala internat sau este dat
in primire organului de tutelă şi curatelă.
(proiect)

Legea Republicii Moldova cu privire la probaţiune


În temeiul art.72 alin.(4) din Constituţia Republicii Moldova, Parlamentul
adoptă prezenta lege ordinară.

CAPITOLUL I. Dispoziţii generale

Articolul 1. Obiectul reglementării

Prezenta lege stabileşte rolul şi misiunea serviciului de probaţiune, principiile


diriguitoare ale activităţii de probaţiune, precum şi atragerea şi implicarea comunităţii
în procesul de reintegrare socială a infractorilor.

26
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Articolul 2. Probaţiunea
Prin probaţiune se înţelege, în sensul prezentei legi, organizarea şi executarea
supravegherii şi monitorizării comportamentului persoanei învinuite, inculpate sau
condamnate, (în continuare “infractor”), acordarea de asistenţă individuală şi orientarea
lui spre un mod de viaţă corect.
Articolul 3. Scopul probaţiunii
Probaţiunea are scopul corectării şi reeducării persoanelor care au săvârşit
infracţiuni, a resocializării şi reintegrării în societate a persoanelor condamnate, pentru
a reduce săvârşirea repetată a infracţiunilor.
Articolul 4. Legislaţia în domeniul probaţiunii
Procesul de probaţiune este reglementat de prezenta lege, Codul penal, Codul
de procedură penală, Codul de executare şi de alte acte normative în vigoare.
Articolul 5. Principiile probaţiunii
Probaţiunea se desfăşoară în baza următoarelor principii:
a) sprijinirea şi încurajarea periodică a persoanelor supravegheate, asistate
şi consiliate în vederea reintegrării lor în societate şi în vederea asumării
responsabilităţii propriilor acţiuni prin formarea unei atitudini corecte
faţă de muncă, ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială;
b) ajutorul imediat, apropierea şi oportunitatea asistenţei persoanei
supravegheate;
c) implicarea şi atragerea comunităţii în procesul de reintegrare socială şi
supraveghere a infractorilor;
d) diferenţierea şi individualizarea activităţii de probaţiune;
e) confidenţialitatea dosarului personal de reintegrare socială.

CAPITOLUL II. Serviciul de probaţiune


Articolul 6. Serviciul de probaţiune
(1) Serviciul de probaţiune reprezintă o subdiviziune specializată a
Departamentului de executare a deciziilor judiciare constituită pentru a exercita funcţiile
de probaţiune.
(2) În cadrul Serviciului de probaţiune sunt create secţii sau sunt desemnate
persoane specializate să asigure realizarea probaţiunii în privinţa minorilor, precum şi a
altor categorii de persoane.
(3) În cadrul Serviciului de probaţiune pot activa ajutori netitulari (asistenţi
voluntari), care în mod gratuit, prin propriul concurs facilitează exercitarea funcţiilor
de probaţiune. Modul de desemnare a persoanei în calitate de ajutor netitular şi statutul
acesteia este stabilit prin ordinul Ministerului Justiţiei.
(4) În scopul direcţionării conceptuale şi metodologice a activităţii
Serviciului de probaţiune, pe lângă acesta, poate fi creat un Consiliu de probaţiune,
cu funcţii consultative. Membrii Consiliului de probaţiune sunt desemnaţi de către
şeful Departamentului de executarea a deciziilor judiciare din rândurile judecătorilor,
procurorilor şi altor persoane care au capacitate profesională şi experienţă în domeniul
probaţiunii.

27
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Articolul 7. Direcţiile de activitate a Serviciului de probaţiune.


Serviciile de probaţiune, în realizarea sarcinilor lor, exercită activităţi de
probaţiune presentenţială, probaţiune sentenţială, inclusiv, probaţiune penitenciară.

Articolul 8. Probaţiunea presentenţială


În cadrul probaţiunii presentenţiale Serviciul de probaţiune întocmeşte
referatul de evaluare psihosocială, supraveghează comportamentul infractorului şi
întreprinde măsuri de reintegrare a lui socială.

Articolul 9. Probaţiunea sentenţială


În cadrul probaţiunii sentenţiale oficiile Serviciului de probaţiune exercită
activităţi de supraveghere, asistenţă şi conciliere faţă de persoanele condamnate la
pedepse non-privative de libertate.
Articolul 10. Probaţiunea penitenciară
În cadrul probaţiunii penitenciare oficiile Serviciul de probaţiune cooperează
cu personalul penitenciar specializat în activitatea de resocializare şi reintegrare în
societate a condamnaţilor deţinuţi, elaborând şi aplicând unele programe de educaţie
civică, etică şi morală, de educaţie igienico-sanitară precum şi programe de terapie
psiho-socială.
Articolul 11. Atribuţiile serviciului de probaţiune
Serviciul de probaţiune are următoarele atribuţii:
a) întocmeşte, la cererea instanţei de judecată sau a organelor de urmărire
penală, referate de evaluare cu privire la persoanele bănuite, învinuite,
inculpate sau condamnate;
b) supraveghează executarea obligaţiilor de către persoana condamnată cu
suspendarea condiţionată a executării pedepsei;
c) supraveghează executarea obligaţiilor de către persoana condamnată cu
amânarea executării pedepsei;
d) supraveghează executarea obligaţiilor de către persoana liberată de
pedeapsă înainte de termen;
e) supraveghează executarea obligaţiilor de către persoana pentru care
o parte neexecutată din pedeapsă a fost înlocuită cu o pedeapsă mai
blândă;
f) supraveghează minorii pe durata aplicării măsurilor cu caracter
educativ;
g) supraveghează executarea obligaţiilor de către persoana liberată
condiţionat de răspunderea penală;
h) identifică locuri de muncă, cursuri de instruire, de calificare şi
recalificare;
i) desfăşoară, la cerere, programe de resocializare individuală a persoanelor
condamnate pentru sprijinirea acestora în respectarea condiţiilor impuse
de instanţa de judecată şi pentru reintegrarea lor socială;

28
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

j) în colaborare cu personalul specializat din administraţia penitenciarelor,


cu acordul persoanei condamnate, asigură derularea unor programe
social-educative, de instruire şcolară şi formare profesională;
k) alte atribuţii prevăzute de legislaţia în vigoare.
Articolul 12. Referatul de evaluare şi dosarul de reintegrare socială
(1) În cazul infractorilor minori, precum şi, la solicitarea instanţei de judecată,
pentru celelalte categorii de infractori, Serviciul de probaţiune întocmeşte un referat de
evaluare. Referatul de evaluare este un document scris, cu caracter consultativ şi de
orientare, având rolul de a oferi instanţei de judecată date privind persoana infractorului,
nivelul instrucţiei şcolare, comportamentul, factorii care influenţează sau pot influenţa
conduita generală, precum şi perspectivele reintegrării în societate.
(2) Dosarul de reintegrare socială conţine date referitor la persoană, fapta
săvârşită, hotărârea instanţei de judecată, obligaţiile stabilite, referatul de evaluare, alte
documente necesare şi concluzia de fapt.
(3) Modul de realizare a referatelor de evaluare şi de ţinere a dosarelor de
reintegrare socială este stabilit de către Ministerul Justiţiei.
Articolul 13. Instruirea personalului serviciului de probaţiune
Departamentul de executare a deciziilor judiciare asigură instruirea iniţială şi
continuă a personalului serviciului de probaţiune.
Articolul 14. Colaborarea Serviciului de probaţiune cu organe de stat şi
obşteşti
(1) Serviciile de probaţiune activează, după caz, în colaborare cu organele
protecţiei sociale, cu instituţiile de învăţământ, sanitare, penitenciare, cu comunităţile
religioase, asociaţiile obşteşti, fundaţiile şi alte organizaţii ce urmăresc scopuri
umanitare.
(2) La demersul Serviciului de probaţiune, persoanele solicitate prezintă, în
termen, informaţia necesară privind activitatea de probaţiune.

CAPITOLUL III. DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 15. Termenul de intrare în vigoare


(1) Prevederile prezentei legi intră în vigoare la expirarea a 6 luni din data
publicării.
(2) Guvernul, în termen de 3 luni:
- va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei în vigoare
în concordanţă cu prezenta lege;
- va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege;
- va asigura aducerea actelor normative departamentale în concordanţă cu
prezenta lege.

29
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

§3. Reglementarea internaţională în domeniul probaţiunii

Preocupările naţionale de introducere a alternativelor la închisoare sunt


în concordanţă cu Recomandările şi Rezoluţiile Consiliului Europei. Printre acestea
se numără:
Recomandarea 914 (1981), care defineşte ca principiu de bază al politicii
penale „înlocuirea, pe cât posibil, a pedepsei închisorii de scurtă durată cu alte măsuri
care au aceeaşi eficienţă”;
Rezoluţia 3 - „Criza economică şi infracţionalitatea”, a celei de-a 13
Conferinţe a Miniştrilor de Justiţie din Europa (1982), prin care au fost reliefate
efectele negative ale crizelor economice asupra bunei funcţionări a sistemului justiţiei
penale, fiind identificate, printre altele, şi următoarele soluţii: evitarea oricărei creşteri
a utilizării arestului preventiv şi a pedepsei închisorii de scurtă durată, concepând
alternative adecvate, susceptibile de punere în aplicare în perioade de criză economică;
restrângerea, pe cât posibil, a încarcerării infractorilor minori şi tineri, pentru care
reabilitarea este cu atât mai dificilă în perioadele de criză economică; dezvoltarea
măsurilor alternative la arestul preventiv şi dez-incriminarea unor fapte.
Rezoluţia 76 (10) - „Alternative la pedeapsa închisorii”, prin care
guvernelor statelor membre ale Consiliului Europei li s-a cerut să nu-şi cruţe eforturile
pentru dezvoltarea alternativelor existente, precum probaţiunea şi sancţiunile
pecuniare, şi să studieze posibilitatea introducerii unor variate noi alternative la
închisoare, cu luarea în considerare în mod special a implicării comunităţii în procesul
de resocializare a infractorilor.
Recomandarea nr. R (92) 16, referitoare la Regulile Europene asupra
sancţiunilor aplicate în comunitate, prin care guvernelor statelor membre li se
recomandă să se inspire în legislaţia şi practica lor internă din principiile reţinute în
textul Regulilor Europene, cu scopul de a le pune în aplicare în mod progresiv;
Recomandarea nr. R (2000) 22, referitoare la implementarea Regulilor
Europene privind măsurile şi sancţiunile comunitare, adoptate în anul 1992,
considerându-se că aceste măsuri şi sancţiuni reprezintă mijloace importante de luptă
împotriva criminalităţii şi că ele evită efectele negative ale închisorii.
Recunoscând necesităţile de dezvoltare naţională, internaţională şi
regională ca abordare şi strategie pentru prevenirea infracţionalităţii şi tratamentul
infractorilor, recomandări similare celor prezentate mai sus au fost reiterate şi de
către Naţiunile Unite, ale căror dispoziţii de principiu se regăsesc, de asemenea, în
cuprinsul celor două coduri din Republica Moldova.
Rezoluţia 40/33 din 1985 – Ansamblul Regulilor Minime ale Naţiunile
Unite cu privire la administrarea justiţiei pentru minori (Regulile de la Beijing), care

30
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

reliefează importanţa resocializării minorilor delincvenţi în comunitate, plecând de


la particularităţile bio-psiho-sociale ale acestei categorii de persoane, precum şi de la
impactul negativ al mediului carceral asupra personalităţii acestora;
Regulile Minime ale Naţiunilor Unite referitoare la măsurile
neprivative de libertate (Regulile de la Tokyo) 45-110 din anul 1990, bazate pe
principiul respectării drepturilor persoanelor aflate în conflict cu legea, pe finalitatea
pedepsei, şi luând în considerare creşterea populaţiei carcerale şi supraaglomerarea
penitenciarelor, vizează încurajarea comunităţii de a participa mai activ la realizarea
actului de justiţie şi, în special, la tratamentul delincvenţilor, în vederea dezvoltării
simţului de responsabilitate faţă de societate;
Rezoluţia 45/112 din 1998 – Principiile Naţiunilor Unite pentru
Prevenirea Delicvenţei Juvenile (Principiile de la Riyadh), reliefează importanţa
concertării acţiunilor statelor membre în vederea eficientizării eforturilor naţionale
în domeniul protecţiei şi ocrotirii minorilor şi tinerilor, prin diminuarea factorilor
criminogeni şi prin consolidarea intervenţiilor statale în asigurarea socializării /
reintegrării sociale a acestora.
Faţă de cadrul legal prezentat mai sus, intervenţia serviciilor de probaţiune
ar putea fi structurată pe următoarele aspecte:
• Elaborarea referatelor presentenţiale de evaluare psiho-socială cu privire la
învinuiţi sau inculpaţi, în faza urmăririi penale şi a judecăţii;
• Participarea consilierului de probaţiune la şedinţa de judecată, în calitate
de specialist, pentru a oferi informaţii utile instanţei de judecată
la aplicarea măsurilor preventive alternative la arestare şi în etapa
individualizării pedepsei, şi a formula recomandări în privinţa
modalităţii de sancţionare a minorului care a săvârşit fapte prevăzute
de legea penală;
• Realizarea medierii victimă-bănuit / învinuit / inculpat, pe baza dispoziţiei
procurorului şi a acordului părţilor, în cazul infracţiunilor pedepsite
la plângere prealabilă, unde împăcarea părţilor înlătură răspunderea
penală;
• Supravegherea învinuiţilor pe perioada termenului de probă, în cazul în care
s-a dispus suspendarea condiţionată a urmăririi penale şi liberarea de
răspundere penală;
• Supravegherea modului de executare a muncii neremunerate în folosul
comunităţii, în colaborare cu administraţia publică locală;
• Supravegherea măsurilor de constrângere cu caracter educativ aplicate
minorilor şi iniţierea unor programe specializate de reintegrare socială
a acestora;
• Supravegherea persoanelor faţă de care s-a dispus liberarea de pedeapsă
penală pe termenul de încercare stabilit de instanţa de judecată;

31
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

• Evaluarea finală a reintegrării sociale a persoanelor excondamnate;


• Informarea celorlalte instituţii implicate în reintegrarea socială a persoanelor
şi de combatere a infracţionalităţii în cazul imposibilităţii soluţionării
problemelor sociale a persoanei.
În conformitate cu reglementările naţionale şi internaţionale la care Republica
Moldova este parte sistemul de probaţiune cu activităţile necesare a fi desfăşurate
arată astfel:

Probaţiunea

Probaţiunea Probaţiunea
Probaţiunea
presenten- postsenten-
sentenţială
ţială ţială

Referat
presentenţial Asistenţă şi
În comunitate În penitenciar
de evaluare consiliere
psiho-socială

• De la
instanţă;
Asistenţă şi • Eliberaţi
Supraveghere
consiliere condiţionat
înainte de
termen

Asistenţă şi Asistenţă şi
consiliere consiliere

Supraveghere

32
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

CAPITOLUL III

FAZELE PROBAŢIUNII

§1. Probaţiunea presentenţială

1.1. Noţiuni generale

Probaţiunea presentenţială este faza în care se desfăşoară primele activităţi


de asistenţă şi consiliere psiho-socială ce se acordă persoanei aflate în sistemul de
justiţie şi anume dacă cauza se află la etapa urmăririi penale sau în procedură de
judecată, până la pronunţarea şi intrarea în vigoare a sentinţei
La această fază rolul consilierului de probaţiune este:
– de a oferi organului de urmărire penală şi instanţei de judecată informaţii
corecte şi relevante despre persoana învinuitului sau inculpatului, despre perspectivele
de reintegrare ale acestuia precum şi despre riscul de recidivă sau de autovătămare
pe care acesta îl prezintă. Acestea fiind cuprinse într-un document numit referat
presentenţial de evaluare psiho-socială. Acest referat realizând o primă evaluare
a inculpatului urmează a fi reflectat în sentinţa instanţei şi, implicit, în planul de
supraveghere al consilierului de probaţiune în lucrul său de reintegrare socială a
persoanei deja condamnate.
– de a răspunde la nevoile emoţionale şi practice urgente ale învinuiţilor /
inculpaţilor.

1.2. Referatul presentenţial de evaluare psihosocială


1.2.1 Definiţie
Referatul presentenţial de evaluare psiho-socială reprezintă un document
întocmit de instituţia de reintegrare socială, la solicitarea instanţei de judecată,
organului de urmărire penală sau a avocatului, care cuprinde informaţii referitoare
la delincvent, modul său de viaţă, familie, societate, date privind fapta comisă şi o

33
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

evaluare a gravităţii acesteia, precum şi a atitudinii infractorului faţă de infracţiune


şi circumstanţele ei, date referitoare la riscul de recidivă, acestea fiind menite să
contribuie la stabilirea necesităţii aplicării arestului preventiv, la faza de urmărire
penală sau a oricărei altei măsuri de pedeapsă, în procesul judecării cauzei.
Evaluarea presentenţială reprezintă deci o activitate importantă, necesară a fi
desfăşurată la faza iniţială a înfăptuirii justiţiei.
Utilitatea unor asemenea rapoarte este indiscutabilă, ele oferind instanţelor de
judecată informaţii pentru a putea aprecia mai bine nu numai gradul de pericol social
al infractorului în raport cu fapta săvârşită, ci şi pericolul pe care acesta îl reprezintă
pentru societate, în general. În conţinutul acestuia se vor reflecta problemele
psihosociale cu care se confruntă învinuitul / inculpatul, prezentând eventualele
soluţii pentru elucidarea acestora.
Astfel se realizează într-o mai mare măsură scopul justiţiei penale, de sancţionare atât
a faptei, cât şi a persoanei care a săvârşit-o.
Totodată rapoartele de evaluare presentenţială conţin informaţii referitoare la
delincvent şi modul său de viaţă, familie, societate, date privind fapta comisă şi o
evaluare a gravităţii acesteia, precum şi a atitudinii infractorului faţă de infracţiune
şi circumstanţele ei, date referitoare la riscul de recidivă, respectiv oportunitatea
aplicării unei pedepse neprivative de libertate etc. De asemenea, în referatele de
evaluare presentenţială sunt indicate de regulă şi sursele de informaţii utilizate.
Rapoartele au un caracter consultativ, în sensul că organul de urmărire penală şi
instanţele de judecată pot să ţină cont de informaţiile oferite şi propuneri formulate.
În relaţia cu organul de urmărire penală, apărătorul şi instanţa de judecată, consilierul
de probaţiune trebuie, de asemenea, să ţină seama de potenţialele tensiuni care se pot
datora unor diferenţe de valori profesionale sau înţelegerii diferite a comportamentului
infracţional. Valorile profesionale ale organului de urmărire penală, apărătorului şi
instanţei de judecată se concentrează mai degrabă în jurul ideii de pedeapsă, legalitate,
control sau supraveghere, de vreme ce consilierul de probaţiune trebuie să se bazeze
pe principii ca: respect, reabilitare şi confidenţialitate.
Potrivit poziţiei consilierului de probaţiune în procesul penal, aşteptările organului de
urmărire penală, apărătorului şi instanţei de judecată sunt:
– prezentarea concluziilor expertului;
– evaluarea obiectivă a inculpatului, a situaţiei care a condus la comiterea
infracţiunii, a impactului pe care diferite sentinţe le-ar putea avea asupra
comportamentului individual;
– să sugereze (nu să propună!) măsuri şi sentinţele cele mai eficiente posibil;
– să se ţină seama de victimă, de reglementările legale şi de interesul public.

34
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

În privinţa comportamentului infracţional, consilierul de probaţiune


accentuează de cele mai multe ori latura evolutivă a comportamentului uman, din
copilărie până la maturitate. De asemenea, conduita inculpatului este aşezată în
contextul relaţiilor interumane şi a circumstanţelor comiterii faptei.

1.2.2. Solicitarea referatelor presentenţiale de evaluare psiho-socială


Întocmirea acestor referate se realizează la solicitarea instanţei, a organului
de urmărire penală sau a apărătorului, care este transmisă şefului Serviciului de
probaţiune (Doc.1).
Acesta desemnează un consilier de probaţiune, responsabil cu întocmirea referatului
de evaluare.
Acesta din urmă va contacta inculpatul (care se poate afla în libertate sau în
arest) precum şi alte persoane care pot oferi informaţii relevante. Pentru facilitarea
procesului de colectare a informaţiilor şi întocmire a referatului presentenţial
de evaluare presentenţial de evaluare psihosocială pentru minori, consilierul de
probaţiune va avea nevoie de un chestionar de evaluare ce va permite înregistrarea
sistematizată a informaţiei (doc.2).

Doc. 1: Cerere şi demers de întocmire a referatului presentenţial de evaluare psiho-socială


Şef al Serviciului de Probaţiune

CERERE
de întocmire a referatului presentenţial de evaluare
psihosocială

Subsemnatul (a) _________________________ avocat în cadrul Biroului ______________________ prin prezenta solicit ca
în baza articolului art.385 alin.1 (.)7 CPP :
Să se întocmească în privinţa persoanei _________________________, născută la data de ___ _________ ________, domiciliat
(ă) în mun. Chişinău, str. ___________, nr. ____ , ap. _____, tel. _________, referat presentenţial de evaluare psiho-socială.
Motivele cererii:
Persoana în cauză este învinuit(ă) de săvârşirea infracţiunii(lor) de ___________________, art. _______Cod Penal, luând în
considerare circumstanţele săvârşirii faptei şi folosindu-mă de dreptul prevăzute de art. 100 alin. 2 CPP, consider, că o pondere
mare în soluţionarea cauzei de către judecător, vor avea împrejurările de fapt a săvârşirii infracţiunii(lor) menţionate.

Examinarea cauzei în şedinţă de judecată va avea loc la data _____ _________ 2004, la Judecătoria sectorului ___________.

Data ____ __________ _____ ____________________


� Avocat

____________________________________________________________________

35
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE


Şef al Serviciului de Probaţiune

DEMERS

Prin prezenta solicităm ca în privinţa persoanei _________________________, născută la data de __ _________ ________,
domiciliată în mun. Chişinău, str. ____________________, nr. ____, ap. _____, tel. _________, să se întocmească referat
presentenţial de evaluare psihosocială.
Motivele cererii:
Persoana în cauză este învinuită de săvârşirea infracţiunii(lor) de ___________________, art.______ Cod Penal, luând în
considerare circumstanţele săvârşirii faptei şi conducându-mă de art. 176 / art.385 alin.1 (.)7 CPP, considerăm necesar pentru
soluţionarea cauzei examinarea împrejurărilor de fapt a săvârşirii infracţiunii(lor) menţionate.
Dosarul de urmărire penală se află la Judecătoria / Comisariatul de Poliţie al sectorului _____________

Instanţa de judecată / Ofiţer de urmărire penală

Data ____�

Doc.2: Chestionar de evaluare psihosocială a persoanei

Chestionar de evaluare psiho-socială a minorului


(pentru întocmirea referatului de probaţiune presentenţială)

Numele ___________________
Prenumele _________________
Data naşterii ____________________________
Locul naşterii ___________________________
Domiciliul ______________________________

I. Date despre familia copilului:

Familia de provenienţă:
- normal constituită ________________________
- dezorganizată prin divorţ __________________
- dezorganizată prin părăsirea de către:
mamă _______________ tată _______________
- concubinaj________________________
- părinţi necunoscuţi:
mama _______________ tata _______________
reprezentantul legal __________________________________________________________________________________________________________

Fraţii şi relaţiile dintre ei:_______________________________________________________________________________


Alte rude care au trăit în familie / care l-au crescut pe copil şi cât timp:___________________________________________

Părinţii:
Tata:
Numele __________________________________ prenumele ___________________________ Data naşterii ____ _________________ __________
- profesiunea / meseria / ocupaţia pe care o practică____________________________________________________________________
- locul de muncă_______________________________________________________________________________________________
- lucrează ocazional / sezonier / pensionar de vârstă /de boală / şomer _____________________________________________________
- decedat în anul __________________________ cauza _______________________________________________________________
- decăzut din drepturi părinteşti ___________________________________________________________________________________
Starea de sănătate a tatălui:
- sănătoasă / suferinţe cronice / boli ereditare / alcoolism/drog / boli venerice

Mama:
Numele __________________________________________ prenumele ____________________ Data naşterii _____ __________________ _______
- profesiunea / meseria / ocupaţia pe care o practică ___________________________________________________________________
- locul de muncă _______________________________________________________________________________________________
- lucrează ocazional / sezonier / pensionar de vârstă /de boală / şomeră ____________________________________________________
- decedată în anul ___________________________ cauza _________________________________________________________________________
- decăzută din drepturi părinteşti ______________________________________________________________________________________________
Condamnări suferite de părinţi (care dintre părinţi, pentru ce fapte, durata condamnării şi felul
ei, în ce perioadă): ___________________________________________________________________________________________________________
Starea de sănătate a mamei:
- sănătos / suferinţe cronice / boli ereditare / alcoolism/drog / boli venerice

36
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

II. Climatul psiho-social al familiei:


Atitudinea mamei faţă de copil:
- nu pune probleme deosebite
- neglijare
- abuz fizic
- abuz psihologic
- abuz sexual
- alte situaţii ________________________________________________________________________________________________________________
Atitudinea copilului faţă de mamă ______________________________________________________________________________________________
Atitudinea tatălui faţă de copil:
- nu pune probleme deosebite
- neglijare
- abuz fizic
- abuz psihologic
- abuz sexual
alte situaţii _________________________________________________________________________________________________________________
Atitudinea copilului faţă de tată ________________________________________________________________________________________________
Atitudinea părinţilor faţă de şcoală şi faţă de viitorul copilului: ________________________________________________________________________

Conduita morală a părinţilor în familie, în societate, la locul de muncă: _________________________________________________________________

Poziţia părinţilor în comunitatea în care trăiesc: __________________________________________________________________________________

Comportarea părinţilor între ei: ________________________________________________________________________________________________

Climatul afectiv din familie între:


- părinţi: ___________________________________________________________________________________________________________________
- copii: ____________________________________________________________________________________________________________________
- părinţi şi copii: ____________________________________________________________________________________________________________

III. Starea materială a familiei:


Bunuri în proprietate: ________________________________________________________________________________________________________
Veniturile familiale:
- venitul lunar ______________________________________________________________________________________________________________
- salarii ____________________________________________________________________________________________________________________
- alocaţii (indemnizaţii, ajutoare sociale) _________________________________________________________________________________________
- alte venituri _______________________________________________________________________________________________________________
- exploatarea copiilor în scopul obţinerii veniturilor ________________________________________________________________________________
Administrarea veniturilor familiei ______________________________________________________________________________________________

IV. Situaţia şcolară a copilului:


Reuşita şcolară: rea medie bună foarte bună
Frecvenţa la lecţii: rea medie bună foarte bună
Relaţia cu învăţătorii: rea medie bună foarte bună
Poziţia în colectivul clasei: izolat acceptat lider

V. Date privind comportamentul copilului:


- petrecerea timpului liber_____________________________________________________________________________________________________
- comunicarea cu semenii _____________________________________________________________________________________________________
- tipologia minorului delincvent ________________________________________________________________________________________________
- ascultarea la comisiile pentru minori ___________________________________________________________________________________________
- condamnări suferite de copil (pentru ce fapte, durata condamnării şi felul ei, în ce
perioadă): _________________________________________________________________________________________________________________

VI. Date privind familia lărgită:


Bunicii materni (numele, prenumele, domiciliul) ___________________________________________________________________________________
Bunicii paterni (numele, prenumele, domiciliul) ___________________________________________________________________________________
Alte rude (mătuşă, unchi ...) ___________________________________________________________________________________________________
Atitudinea familiei lărgite faţă de situaţia copilului__________________________________________________________________________________

VII. Date privind reţeaua socială a copilului şi a familiei


(vecini, şcoala, policlinica, poliţia etc.) __________________________________________________________________________________________
Persoane de încredere: _______________________________________________________________________________________________________
Cercul de prieteni: __________________________________________________________________________________________________________

VIII. Cultul familiei şi a copilului (etnie, tradiţii, religie) ___________________________________________________________________

Date privind starea sănătăţii copilului:


sănătos / boli cronice / boli ereditare / alcoolism / drog / boli venerice / grad de invaliditate ________________________________________________

X. Concluzii principale________________________________________________________________________________________________

37
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

În cazul în care consilierul de probaţiune consideră că este nevoie şi de o


opinie a unui alt specialist, va trebui să sesizeze şeful de serviciu.
După întocmirea referatului de evaluare, consilierul de probaţiune va
supune documentul spre avizare la şeful de serviciu şi, apoi, îl va depune în termenul
legal stabilit la registratura instituţiei care l-a solicitat (Doc.3).
În cazul în care instanţa solicită prezenţa consilierului de probaţiune în
sala de judecată, acesta va trebui să se prezinte la termenul stabilit şi să răspundă la
întrebările instanţei, procurorului sau avocatului.
Prezentarea în şedinţa instanţei de judecată a consilierului de probaţiune
poate varia pe o grilă de la “slujitor al instanţei” până la “profesionist independent”.
Această prezentare se poate construi în timp şi este determinată de:
- responsabilităţile stabilite de lege,
- relevanţa şi utilitatea informaţiilor puse la dispoziţie de către Serviciul de
probaţiune,
- pregătirea profesională a personalului,
- rezultatele obţinute cu cei condamnaţi.
________________________________________________________

Doc. 3: Scrisoare de însoţire a referatului presentenţial de evaluare psihosocială

Data: ____ __________ 200_

Nr. __________

Dlui ___________ ___________

Judecător / ofiţer de urmărire penală / avocat

Scrisoare de însoţire

Prin prezenta, la adresarea Dvs., din data _____ _____________ 200_ , privind întocmirea referatului
presentenţial de evaluare psihosocială de către Serviciul de probaţiune Sectorul _____________ pentru
învinuitul / inculpatul ___________ ________________, anul naşterii ____ _____________ _______,
domiciliat or. _________________, str. ________________, nr. ________, ap. _____, tel. __________.

Prezentul referat a fost întocmit de către consilierul de probaţiune _________________ _________________

Şef al Serviciului de probaţiune _______________________

38
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

1.2.3. Structura referatului presentenţial de evaluare psihosocială

Referatul presentenţial de evaluare psiho-socială a persoanei învinuite


/ inculpate în săvârşirea unei infracţiuni constituie ca formă, un bloc de informaţii
referitoare la:
- personalitatea acestuia, de asemenea la micro-mediul şi mediul social în
care s-a născut şi s-a dezvoltat acesta;
- sinteza acestor informaţii în scopul determinării principalelor probleme
cu care se confruntă persoana;
- formularea de soluţii propuneri pentru facilitarea soluţionării acestora;
- evaluarea riscului de recidivă.

Acestea sunt grupate în capitole aparte după cum urmează:


1. Introducere,
2. Sursele de informaţii,
3. Date privind persoana inculpatului,
4. Date privind comportamentul inculpatului,
5. Perspectivele de reintegrare socială,
6. Concluzii.

În introducere sunt cuprinse informaţiile referitoare la: identificarea


inculpatului, fapta sau faptele pentru care este trimis în judecată, instanţa de judecată
care a solicitat referatul, numărul dosarului penal, termenul de judecată, numărul şi
data adresei de sesizare din partea instanţei de judecată şi numele consilierului de
probaţiune.
Sursele de informaţii sunt precizate în partea a doua. Sunt, de asemenea,
precizate şi sursele care nu au putut fi contactate şi modalitatea în care au fost culese
informaţiile (interviu, documentare etc.).
Datele privind persoana inculpatului - este de fapt o verificare a
diferitelor teorii criminologice pentru identificarea factorilor care pot fi corelaţi cu
infracţiunea. Indicatori relevanţi în acest sens pot fi:

39
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

I. istorie personală - boală psihică, eşecuri semnificative, pierderi (părinţi,


bunici), dificultăţi de învăţare, impulsivitate.
II. familie - relaţii din familie, tip de disciplinare, ataşament, izolare socială,
satisfacţie maritală etc.
III. condiţii de locuit, venituri, vecinătate etc.
IV. dependenţă - alcool, drog, jocuri de noroc.
V. şcoala - succes sau eşec, abandon.
VI. prieteni - modele de comportament.
VII. stil de viaţă - îşi asumă riscuri, contact cu persoane deviante, petrecerea
timpului liber.
VIII. locul de muncă - stabilitatea la locul de muncă, satisfacţie, calificări etc.

Date privind comportamentul inculpatului - se are în vedere în


principal principiul „comportamentul trecut un indicator al comportamentului viitor”.
Indicatori relevanţi:
1. aspecte predelincvenţiale - abandon, fugă de acasă, abuz asupra colegilor
etc.
2. numărul şi tipul antecedentelor penale;
3. circumstanţe, planificare, locuri etc.
4. individual sau în grup - cine a avut ideea ?
5. timpul dintre infracţiuni;
6. schimbarea paternului infracţional;
7. răspunsul la diverse forme de disciplinare / sancţionare;
8. factori protectivi / inhibitori etc.

Un loc special în acest capitol al referatului îl are estimarea riscului de


recidivă, la regulile de evaluare a acestuia ne vom referi mai jos în paragraful următor.
Această estimare se realizează pentru a evalua în ce măsură privarea de libertate este
necesară precum şi pentru a se stabili nivelul de supraveghere de care inculpatul are
nevoie. Cu cât riscul de recidivă este mai mare cu atât gradul de privare de libertate şi
de supraveghere este mai ridicat (principiul riscului, Bonta, 1991).

40
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Perspectivele de reintegrare în societate - decurg din datele prezentate


în referat şi trebuie să fie motivate şi prezentate pe scurt.
Este recomandabil ca, în cazul în care se consideră o măsură neprivativă
de libertate, referatul de evaluare să cuprindă în acest capitol un plan general de
supraveghere care ar putea fi inclus de către instanţă în sentinţă.

1.2.4 Reguli de întocmire a referatului presentenţial de evaluare


psihosocială
La întocmirea referatului presentenţial de evaluare psihosocială ,
consilierul de probaţiune trebuie să ţină cont de regulile de întocmire a acestuia.
Aceste reguli vor fi respectate în ordinea paşilor necesari a fi parcurşi sau cuprinşi în
fazele inserate mai jos.

1.2.4.1 Fazele întocmirii referatului presentenţial de evaluare


psihosocială
Fazele întocmirii referatului de evaluare sunt:
1. Contact - prezentarea numelui şi rolului cât mai clar - atenţie la reacţia
către autoritate.
- atenţie la crearea unei relaţii optime, suportive.
- adunarea unui minim de informaţii necesar stabilirii următoarelor
surse de informaţii (familie, şcoală, loc de muncă, victimă
etc.)
2. Culegerea de informaţii relevante de la celelalte surse posibile.
Evaluarea potenţialului de susţinere sau descurajare a
schimbării comportamentale din partea familiei (capacitate,
motivaţie), a prietenilor etc.
3. A doua întâlnire cu inculpatul - explorarea în detaliu a persoanei
şi a comportamentului acestuia, - verificarea informaţiilor
neclare.
4. Redactarea referatului - atenţie la limbaj (este important a se evita
jargonul sau argoul precum şi exprimările stereotipe sau
limbajul discriminatoriu) – referatul trebuie să fie simplu,
coerent, scurt, cu concluzii pertinente şi care decurg din
conţinutul referatului.

41
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

5. Verificarea calităţii referatului - se poate realiza de către colegi


sau şeful serviciului. Referatul de evaluare reprezintă punctul de
vedere al serviciului, nu al unui consilier de probaţiune
6. Predarea lui la instituţia ce l-a solicitat - are loc în termenul
stabilit de lege.
Aceste faze sunt prezentate astfel din considerente didactice, însă, în
practică, ele pot să se suprapună sau să fie în altă ordine.

1.3. Atitudini şi principii de lucru

Momentul întocmirii referatului presentenţial de evaluare coincide cu


un moment de criză în viaţa inculpatului – el este pe cale de a fi condamnat. Acest
moment este cunoscut ca fiind unul propice schimbării comportamentale.
În acest sens, trebuie precizate atitudinile şi principiile de lucru ale consilierului de
probaţiune, necesare în lucrul cu clienţii, începând chiar din faza întocmirii referatelor
presentenţiale de evaluare psiho-socială:
• Atitudine nediscriminatorie;
• Respect;
• Acceptare necondiţionată;
• Transparenţă şi onestitate;
• Oferirea unui model pro-social de comportament;
• Confidenţialitate.

1. Atitudinea nediscriminatorie

Vorbind despre atitudinea nediscriminatorie, ne referim la o abordare prin


care se urmăreşte reducerea sau eliminarea discriminării, indiferent de natura acesteia
(rasă, sex, vârstă, orientare sexuală etc.).
Referindu-ne la aceasta, prezentăm nivelele la care poate să apară discriminarea:
1. Nivelul personal / psihologic - atitudini, gânduri, acţiuni care pot fi
observate la nivelul practicii individuale a consilierilor.

42
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

La acest nivel, datorită gradului de autonomie şi a poziţiei de putere pe


care practicienii o au faţă de clienţii cu care lucrează. Cel mai important lucru este
acela de a ţine seama de consecinţele posibile ale acestei acţiuni, de a ne asigura că
această putere este utilizată constructiv şi nu se abuzează.
Pentru a reuşi în acest sens, ca prim pas este necesar să recunoaştem
diferitele tipuri de discriminare:
- marginalizarea - oamenii sunt excluşi din participarea la deciziile
importante;
- stereotipurile - reprezentând viziuni rigide asupra unor indivizi
sau grupuri;
- grupul închis - când oamenii se definesc ca un grup şi-i exclud pe
ceilalţi.
Cel de-al doilea pas îl reprezintă existenţa unui relaţii de parteneriat:
- consultare;
- negociere.
Între consilieri şi clienţi, în caz contrar există posibilitatea necooperării
beneficiarilor, a dependenţei sau a obţinerii unor succese doar pe termen scurt, lipsind
implicarea directă a clienţilor în rezolvarea propriilor probleme.
Al treilea pas important îl reprezintă încurajarea /oferirea de putere
clienţilor, pentru a obţine astfel control asupra propriilor vieţi.

2. Nivelul cultural - reprezentat de valorile şi conduita comune unui grup


care determină conformitate la normele sociale;
3. Nivelul structural - reprezintă forma instituţionalizată a discriminării.
Altfel spus, ne referim în acest caz la modul în care discriminarea se
manifestă la nivelul politicii diferitelor instituţii (de ex., la spital. Romii
beneficiază de servicii mai proaste doar pentru că fac parte din această
etnie, homosexualii sunt daţi afară din slujbă doar pentru că au o altă
orientare sexuală etc.)
Aceste două nivele se referă în special la contextul organizaţional în care
se desfăşoară practica, situaţie în care se impune găsirea unor răspunsuri în ceea ce
priveşte existenţa unei politici de şanse egale în organizaţie şi dacă acestea se referă
doar la angajaţi sau şi la modalitatea de oferire a serviciilor.
Există însă câteva modalităţi prin care grupurile pot influenţa schimbarea
organizaţională: şedinţe ale personalului unde practica nediscriminatorie să fie

43
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

inclusă ca subiect constant pe agendele întâlnirilor echipei, organizarea unor cursuri


de pregătire pe această temă, participarea beneficiarilor la planificarea, furnizarea şi
evaluarea serviciilor.
Ca şi concluzia, atitudinea nediscriminatorie înseamnă a trata toţi clienţii
în acelaşi mod, ca parteneri care au anumite dificultăţi în a-şi rezolva diferitele
probleme şi pe care noi, ca profesionişti, îi putem ghida într-o anumită măsură spre a-i
ajuta să dobândească acele cunoştinţe şi abilităţi de care au nevoie pentru rezolvarea
de probleme.

Ce presupune acest lucru din partea consilierului / practicianului?


În primul rând, este necesară o bună autocunoaştere în vederea identificării
stereotipurilor şi a prejudecăţilor pe care orice practician este posibil să le aibă.
La fel de importantă este cunoaşterea persoanei din faţa ta, să ţii seama de
diferenţele care există între identitatea personală a clientului (modul în care persoana
respectivă se percepe pe sine) şi identitatea ei socială (cum este percepută de către
ceilalţi).
Este necesar să fii conştient de diferenţele dintre tine şi client în relaţia cu
acesta, de particularităţile fiecărei relaţii în parte. În acest sens se impune identificarea
atât a temerilor clientului, cât şi celor ale consilierului referitoare la această relaţie.
În al doilea rând, se impune respectarea valorilor profesionale, a eticii
care stă la baza acesteia.
În al treilea rând, sunt necesare o evaluare şi o re-evaluare permanentă a
practicii şi obţinerea de feed-back constructiv din partea celorlalţi (colegi, supervizori
sau chiar beneficiari).

Una dintre condiţiile importante ale unei bune practici de realizare a


referatelor de evaluare este excluderea din conţinutul acestor referate a elementelor
discriminatorii legate de etnia, rasa, sexul, vârsta, religia, orientarea politică etc. ale
persoanei pentru care este realizat referatul.
Pentru a evita discriminarea, de orice fel, a persoanelor evaluate, există câteva condiţii
care trebuie avute în vedere, atât în cursul procesului de evaluare, cât şi al celui de
redactare a referatului:
• alocaţi-vă suficient timp pentru pregătirea referatului. De exemplu, în cazul
unei persoane de etnie romă, aceasta s-ar putea să aibă nevoie de mai mult
timp pentru a depăşi neîncrederea faţă de consilierul de probaţiune, iar
consilierul va avea nevoie de mai mult timp pentru a înţelege persoana şi
comportamentul acesteia din perspectiva diferenţelor culturale;

44
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

• evitaţi folosirea unui limbaj discriminatoriu sau a unor comentarii care să


declanşeze anumite stereotipii cu privire la persoana evaluată;
• nu faceţi referire la originea etnică a persoanei, în cadrul referatului, cu
excepţia cazurilor în care acest aspect este relevant pentru infracţiunea
comisă (ex. infracţiunea a avut o motivaţie etnică sau persoana a răspuns
unei provocări cu substrat etnic), pentru comportamentul persoanei sau
pentru perspectivele de reintegrare în comunitate;
• explicaţi aspectele relevante ale mediului social şi cultural al persoanei;
• analizaţi şi argumentaţi în cadrul raportului, acolo unde este cazul,
modul în care, faptul că persoana a fost discriminată anterior a influenţat
comportamentul său infracţional; de exemplu, dificultăţi de integrare în
mediul şcolar, de găsire a unui loc de muncă etc., datorate originii etnice a
persoanei, care au contribuit la declanşarea comportamentului infracţional;
• evitaţi să evaluaţi persoana şi comportamentul său din perspectiva propriilor
valori culturale sau morale. Acestea s-ar putea să fie nerelevante pentru
persoana respectivă, vor împiedica recunoaşterea diversităţii culturale, pot
determina judecăţi de valoare şi vor prezenta persoana în faţa instanţei într-
o manieră deformată şi nerelevantă;
• nu vă concentraţi atenţia exclusiv asupra analizei aspectelor negative şi a
punctelor slabe ale persoanei, care au contribuit la comiterea infracţiunii,
fără a analiza şi prezenta în aceeaşi manieră şi aspectele pozitive ale vieţii
acestuia, în special acelea care pot fi factori inhibitori ai comportamentului
infracţional;
• acordaţi atenţie diferenţelor de comportament, de a percepe şi interpreta
anumite situaţii şi de a reacţiona faţă de acestea, diferenţe datorate unei
culturi diferite de cea majoritară.
Pentru elaborarea perspectivelor de reintegrare în comunitate, aveţi în
vedere potenţialul persoanei determinat inclusiv de elementele de diversitate etnică,
religioasă sau culturală şi, de asemenea, ţineţi cont de resursele comunităţii etnice,
culturale, religioase căreia îi aparţine.

2. Respect
O atitudine de bază a consilierului în munca cu infractorii este cea de
respect, implicând atât oferirea, cât şi solicitarea acestuia. Această atitudine presupune
în egală măsură respect de sine (cunoaşterea, înţelegerea şi acceptarea propriei
persoane) şi respect faţă de ceilalţi (acceptarea, cunoaşterea şi înţelegerea lor). Relaţia
consilier-client este una de respect şi parteneriat, rolul consilierului fiind acela de a-l
ajuta să găsească soluţii proprii la problemele cu care se confruntă.

45
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

3. Acceptarea necondiţionată
Acceptarea este atitudinea care are la bază următoarele principii: fiinţa
umană este valoroasă prin esenţa sa, are capacitatea de a face alegeri responsabile
şi de a lua decizii asupra vieţii personale. Acceptarea este atitudinea de recunoaştere
a demnităţii şi valorii personale a clienţilor, cu punctele lor tari sau slabe, atitudini
pozitive sau negative, interese constructive sau nu, gânduri, trăiri sau comportament,
fără a judeca, critica şi fără condiţionare („Te voi aprecia, dacă....”).
Acceptarea necondiţionată nu este echivalentă însă cu aprobarea oricărei
atitudini, a oricărui comportament şi nu presupune aprobarea sau dezaprobarea a ceea
ce spune sau simte persoana. Este acceptarea modului în care persoana crede sau
simte în mod diferit de ceilalţi.
Obstacole în dezvoltarea acceptării necondiţionate pot fi:
- probleme emoţionale ale consilierului;
- proiectarea propriilor valori, convingeri sau trăiri asupra clientului;
- lipsa respectului de sine;
- lipsa respectului faţă de alţii.
Astfel, non-acceptarea înseamnă: a da sfaturi („Fă aşa...”), a analiza
(„Ceea ce ai tu nevoie este...”), a moraliza („Trebuie să faci asta şi apoi...”), a
condiţiona („Dacă se mai întâmplă...”), a eticheta („Eşti prost pentru că ai făcut...”),
a evita („Hai să uităm...”).

4. Transparenţă / onestitate

Transparenţa / onestitatea consilierului în relaţia cu clientul ajută la


stabilirea unei relaţii profesionale autentice, bazată pe încredere şi respect reciproc.
Autenticitatea consilierului este percepută ca şi concordanţa dintre comportamentul
său şi convingerile, trăirile şi valorile personale ale acestuia. Acest fapt presupune
însă din partea consilierului conştientizarea propriilor reacţii, atitudini şi convingeri
şi recunoaşterea acestora.
Este indicat să nu exprimăm convingeri şi idei în care nu credem cu adevărat,
pentru că lipsa de autenticitate duce la pierderea relaţiei de încredere cu clientul.

46
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

5. Oferirea unui model pro-social de comportament


Aşa cum se ştie, nu poţi să nu influenţezi, fie că faci asta în mod inconştient
sau eşti conştient de efectele pe care le creezi/produci.
Modelarea pro-socială reprezintă exprimarea unei atitudini explicit anti-
infracţionale care este întărită/subliniată prin propriul nostru comportament, în timp
ce se încurajează exprimarea atitudinilor şi a comportamentelor pozitive (de ex.,
acceptarea responsabilităţilor, înţelegerea altor puncte de vedere, valorizarea relaţiilor,
luarea în considerare a sentimentelor celorlalţi, ţinerea promisiunilor etc.) din partea
clientului.
Abilităţile de bază pe care trebuie să le aibă specialiştii care lucrează cu
infractorii sunt:
• oferirea de feedback într-o manieră prosocială (încurajează comportamentul
dezirabil, ignoră comportamentul nedorit, provoacă acel comportament care
este inacceptabil), pentru că trebuie să înţelegem exact ce anume trebuie
recompensat sau ce comportament trebuie schimbat;
• oferă tu însuţi un bun exemplu de comportament (să fim conştienţi de faptul
că reprezentăm o figură autoritară şi clienţii vor învăţa din comportamentele
/ exemplele noastre);
• învaţă-i noi abilităţi: fă întâi o demonstraţie a ceea ce doreşti să înveţe,
împarte sarcina în paşi mici, pune-i să exerseze aceşti paşi, oferă-le feedback
constructiv.

Recomandări pentru oferirea de feedback:


• feedback-ul se va focaliza pe aspectele pozitive; el trebuie să fie constructiv,
nu distructiv, iar scopul este de a-l ajuta pe client, nu de a-l judeca sau
evalua;
• feedback-ul să fie specific şi concret, focalizat pe un comportament specific
şi nu pe unul general; exprimările vagi sau indirecte la comportamentul în
general sau la persoană nu-l ajută să conştientizeze care este comportamentul
nedorit;
• feedback-ul să fie descriptiv şi nu evaluativ; se recomandă evitarea
calificativelor („bun”, „rău”);
• feedback-ul trebuie oferit pentru acele comportamente şi atitudini care pot
fi schimbate; dacă se oferă feedback pentru acele comportamente care nu
pot fi schimbate, consecinţa imediată va fi o stare de conflict şi tensiune
emoţională;

47
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

• feedback-ul trebuie să ofere alternative comportamentale;


• pentru întărirea unui comportament, feedback-ul trebuie să fie oferit imediat,
nu după un anumit timp;
• feedback-ul trebuie să se adreseze comportamentului persoanei şi nu
persoanei în general.
Prin atitudinea şi comportamentul nostru modelăm implicit
comportamentul clienţilor cu care lucrăm, atunci când le oferim acestora ceea ce
aşteptăm de la ei.
6. Confidenţialitatea
Este necesară asigurarea confidenţialităţii pe tot parcursul relaţiei
profesionale consilier-client. Foarte important este să se specifice de la început
limitele acesteia (de ex., atunci când se întocmeşte un referat presentenţial de evaluare
psihosocială, i se spune clientului unde va fi depus, cine sunt persoanele care vor avea
acces la informaţiile cuprinse în acesta).
Trebuie, de asemenea, precizate situaţiile în care confidenţialitatea va fi
încălcată - cele în care informaţiile primite de la client indică existenţa unui pericol
pentru o persoană, un grup de persoane sau pentru comunitate (de ex., în cazul în care,
pe parcursul interviurilor clientul X, judecat pentru infracţiunea de furt, aminteşte şi
despre săvârşirea altora, care pun în pericol siguranţa comunităţii şi pentru care nu a
fost judecat).

1.3.1. Colectarea informaţiilor. Metode şi tehnici


Procesul de colectare a informaţiilor necesare întocmirii referatului
presentenţial de evaluare psihosocială este constituit din etape consultare şi culegere
a informaţiilor. Acestea sunt necesare a fi parcurse obligator şi în ordinea descrisă
mai jos.
1.3.2. Etapele de culegere a informaţiilor
1. Consultarea de materiale – dosarul penal;
2. Interviu (faţă în faţă, telefonic):
a) realizarea planului şi ghidului de interviu:
b) stabilirea unor obiective clare ale interviului;
c) interviul să fie delimitat în timp (să nu depăşească 45 de minute);
d) se utilizează întrebări închise şi deschise în mod adecvat;
e) planul de interviu trebuie structurat în trei părţi:

48
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

- introducere (se prezintă scopul interviului şi al modalităţii de


intervievare, precum şi durata aproximativă a acestuia),
- cuprins (conţinutul interviului structurat conform obiectivelor),
- încheiere (se sumarizează şi se verifică dacă obiectivele interviului au
fost atinse, se mulţumeşte clientului pentru colaborare şi se termină
într-o notă pozitivă, se stabileşte, dacă este cazul, o nouă întâlnire).

1.3.3. Sursele de informaţie

1.3.3.1. Dosarul penal


Consultarea materialelor constituie pentru consilierul de probaţiune sursa
de informaţie ce necesită în primul rând a fi analizată şi doar în cazul unor neclarităţi,
verificată.
Din acesta se consultă şi se verifică următoarele date şi înscrisuri:
- date de identificare;
- nume;
- data şi locul naşterii;
- părinţii;
- domiciliul şi adresa;
- date despre faptă (rechizitoriu);
- antecedente (cazier);
- situaţia familială;
- anchetă socială, expertiză medico-legală, situaţia şcolară, caracterizări
(pentru minori).

Pe baza consultării acestei surse, se pregăteşte primul interviu cu clientul,


care presupune: realizarea planului de interviu, realizarea ghidului de interviu şi
pregătirea spaţiului în care se va desfăşura interviul.
Vom prezenta întâi câteva noţiuni legate de modalitatea de intervievare,
tipurile de întrebări utilizate în interviu şi deprinderile necesare consilierului în
procesul de intervievare.

49
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

1.3.3.2. Interviul

1.3.3.2.1. Fazele intervievării

Faza introductivă a intervievării - deprinderi


În această fază abilitatea de bază este cea a punerii întrebărilor.
Punerea de întrebări poate avea mai multe scopuri:
• să extindă teritoriul interviului;
• să sporească adâncimea acestuia;
• să ajute la rezolvarea problemei;
• să încurajeze clientul să ia în considerare alternativele;
• să-l încurajeze pe client să-şi organizeze prezentarea, asigurându-se că a inclus toate
informaţiile relevante;
• să sublinieze centrarea interviului pe explorare (ex. „Poţi să-mi spui mai multe
despre acest lucru?”), înţelegere (ex. „Ce înţeles dai acestui mod de a reacţiona pe care
l-ai avut?”) sau pe comportament (ex. „Ce crezi că se poate face în acest caz?”)
În această fază, întrebările urmăresc:
• explorarea problemei şi a situaţiei clientului;
• familiarizarea clientului cu rolul de intervievat;
• încurajarea clientului să împărtăşească informaţii factuale şi afective;
• direcţionarea clientului;
• crearea confortului în situaţia de interviu.
Se utilizează cu precădere întrebări deschise, clientul având astfel posibilitatea:
• să evidenţieze cadrul de referinţă propriu;
• să simtă responsabilitate şi libertate în ceea ce priveşte participarea la interviu şi
determinarea conţinutului acestuia;
• să-şi dezvolte o motivaţie adecvată unei relaţii pozitive de comunicare.

50
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Dar, în acelaşi timp, este necesar să ţinem seama de faptul că întrebările deschise:
• au un caracter non-directiv;
• pot să creeze disconfort clienţilor care au o experienţă redusă în rolul de intervievat
sau care au dificultăţi de comunicare;
• au o eficienţă redusă în cazul clienţilor vorbăreţi, al celor ostili sau irascibili.

Întrebările închise sunt folosite:


• când a fost obţinută deja o anumită cantitate de informaţii, dar trebuie obţinute
detalii în plus;
• când clientul este nesigur cum să procedeze;
• când situaţia este confuză;
• când consilierul doreşte să exercite un control mai mare asupra conţinutului;
• când se doreşte limitarea introducerii unor conţinuturi nerelevante scopului
interviului;
• când se urmăreşte reducerea interacţiunii şi a gradului de emoţionalitate a
interviului;
• când există stabilite limite de timp pentru intervievare.

Alte tipuri de întrebări care este necesar a fi exersate pot fi:

1. directe, care implică în mod direct responsabilitatea clientului pentru răspunsul


dat (ex. “Ce anume simţi în legătură cu noua ta locuinţă?);
2. indirecte, unde responsabilitatea este difuză (ex. „Care sunt sentimentele în
familia ta în legătură noua locuinţă?”);
3. centrate pe diferite perioade de timp (ex. „Ce s-a întâmplat cu sănătatea ta în
ultimul an?”; „Care este starea ta de sănătate în momentul de faţă?”);
4. centrate pe identificarea gândurilor („La ce te-ai gândit înainte sa deschizi
maşina căreia îi rămăsese un geam deschis?”), a sentimentelor („Ce ai simţit în
acel moment?”) sau a comportamentelor („Ce ai făcut atunci?” - concret);
5. de clarificare-concretizare - atunci când nu este clară relevanţa conţinutului sau
când este nevoie de un plus de specificitate.

51
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Cele mai frecvente erori în formularea întrebărilor sunt:


• sugerarea răspunsurilor - se bazează pe o preconcepţie a consilierului despre
care/cum are să fie răspunsul clientului (“În mod sigur îţi iubeşti şi respecţi
părinţii, nu?”, „Presupun că nu te-ai gândit să te separi de familie înainte de
a-ţi găsi un loc de muncă, nu-i aşa?”);
• întrebările duble - apar în special la începători, care pun mai mult de o
întrebare printr-o adresare; clienţii răspund de obicei la întrebarea cea mai
puţin solicitantă (“De cât timp există conflicte între voi? Ce se întâmplă în
aceste situaţii conflictuale?”), iar consilierul poate uita că nu s-a răspuns la
întrebarea de origine.
• întrebarea „De ce?” este dificilă pentru client pentru că:
- îi solicită o relatare în termeni raţionali despre comportamentul său, pe
care acesta nu o poate face;
- încurajează raţionalizarea (justificarea);
- le sporeşte sentimentul de frustrare.

Întrebările trebuie să fie:


- comprehensibile;
- lipsite de ambiguitate;
- suficient de scurte (nu mai mult de una-două propoziţii).

Faza de mijloc a intervievării - deprinderi

În această fază consilierul trebuie să planifice întinderea şi adâncimea


intervievării prin:
Abilităţile de explorare angajate atunci când se încearcă explicarea naturii
problemei şi a contextului în care problema se manifestă.
Aceste abilităţi se exprimă prin:
• comportamentul nonverbal al consilierului:
- contact vizual permanent;
- postura corpului.
• comportamentul verbal al consilierului:

52
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

- încurajarea clientului (cu rol de a motiva clientul să relateze) (ex.


„înţeleg...”, „şi atunci...”, „hm...”);
- parafrazarea (se reafirmă ceea ce a spus clientul, dar cu cuvintele
consilierului); (ex. „Dacă te-am înţeles bine....”; „Cu alte cuvinte.....”;
„Te-am auzit spunând că....”)
Atenţie!
- se formulează ca afirmaţii, nu ca întrebări;
- sunt neutre afectiv (nu indică nici aprobare, nici dezaprobare);
- ajută consilierul să verifice ce a înţeles din ceea ce-a spus clientul;
- îl ajută pe client să conştientizeze ceea ce a spus;
- sumarizarea - revede pe scurt ceea ce s-a discutat.

Abilităţile legate de profunzimea intervievării:


• clarificarea - oglindeşte ceea ce a spus clientul, dar transpus într-un limbaj
mai puţin încărcat de subiectivitate (ex. Client: „Cred că mama mea nu mă
iubeşte”; Consilier: „Ce anume spune sau face mama ta şi îţi sugerează ţie
că nu te iubeşte?);
• interpretarea - oferă un nou cadru de referinţă (ex. „Ai putea lua în
considerare posibilitatea ca...”, „Mă întreb dacă...”);
• confruntarea - vizează incongruentele dintre ce a spus clientul în momente
diferite; dintre ce a spus şi cum a spus;
• suport - include aprecieri despre abilităţi, calităţi, efortul clientului de a se
adapta sau de a rezolva problema.

Faza finală a intervievării


Aceasta vizează atât conţinutul cât şi sentimentele!
Abilităţi necesare:
- sumarizarea - o scurtă recapitulare - a ceea ce a fost acoperit prin interviu, a
deciziilor / concluziilor la care s-a ajuns;
- înregistrarea datelor - este important să se ia notiţe pe parcursul interviului (se cere
permisiunea clientului, oferindu-i explicaţii referitoare la necesitatea acestui demers),
care să fie ulterior completate, imediat după încheierea acestuia.

53
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

1.3.3.2.2. Tipuri de întrebări

Utilizarea unei întrebări nepotrivite sau într-un moment nepotrivit poate


compromite desfăşurarea interviului şi eficienţa acestuia, împiedică obţinerea
răspunsului corect, poate crea confuzie, frustrare sau chiar furie sau determină clientul
să devină defensiv.
Pentru realizarea unei comunicări eficiente cu persoana intervievată este
foarte importantă cunoaşterea şi înţelegerea tipurilor de întrebări şi a situaţiilor în care
este indicată utilizarea acestora.

• Întrebările deschise sunt utilizate pentru deschiderea unui nou subiect


de discuţie şi pentru explorarea opiniilor. Sunt întrebări care atribuie persoanei
intervievate rolul activ în procesul comunicării şi oferă consilierului posibilitatea
obţinerii unui volum semnificativ de informaţii exprimate prin intermediul limbajului
verbal şi nonverbal.
Exemplu: „Vorbiţi-mi despre...” „Ce credeţi despre...?”
• Întrebările închise sunt utilizate pentru verificarea unor date factuale sau
pentru a alege din mai multe răspunsuri şi determină obţinerea unor răspunsuri scurte
din partea persoanei intervievate, rolul activ în procesul comunicării revenindu-i
consilierului.

Exemplu: „Consideraţi că este o muncă dificilă?”; „Câte persoane au fost


implicate?”

• Întrebări de explorare
- Directe: se folosesc pentru a obţine informaţii detaliate cu privire la subiectul
investigat.
Exemplu: „ Cine?”
„ Unde?”
„ Când?”
„ Din ce cauză?”
„ Cum?”

54
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

- Indirecte: se folosesc pentru a încuraja clientul să exploreze şi să facă legături între


evenimente, acţiuni, gânduri, sentimente.
Exemplu: - reflectarea;
- sumarizarea.
- pauze, momente de linişte, încurajări: „mmhm...”, „înţeleg”,
„Da...”, „Continuă...”, însoţite de un limbaj nonverbal adecvat
(ex. zâmbet)

• Întrebări de conducere, direcţionare: se utilizează pentru direcţionarea


interviului spre atingerea scopului pentru care se desfăşoară. Şi sugerează persoanei
intervievate intenţia consilierului de a trece la explorarea unui subiect nou.
Exemplu: „Descrierea dumneavoastră a fost foarte clară şi utilă. Acum, ce îmi
puteţi spune despre...” „Aţi menţionat mai devreme că.... Puteţi să-mi descrieţi cum
s-a întâmplat?”
• Întrebări care trebuie evitate:
- Întrebări multiple: mai multe întrebări exprimate în acelaşi timp. Utilizarea
acestora poate crea confuzie şi sugera persoanei intervievate faptul că intervievatorul
este agitat, nesigur, lipsit de experienţă sau că nu s-a gândit bine la întrebare. De
asemenea, persoana intervievată va uita primele întrebări şi va răspunde doar celei
care a fost exprimată ultima.
Exemplu: „Cum aţi procedat? Ce aţi făcut mai întâi şi cum aţi luat această
decizie?”
- Întrebări care exprimă dezaprobarea: arată persoanei intervievate dezacordul
consilierului faţă de cele relatate. Aceste întrebări vor determina clientul să devină
defensiv, să se închidă în sine şi să ascundă anumite informaţii. De asemenea, acest
gen de întrebări poate crea frustrare sau furie din partea clientului, condiţii care ar
compromite desfăşurarea interviului.
Exemplu: „Nu aţi face aşa ceva, nu-i aşa?”
„Cum aţi putut face una ca asta?”
„Nu v-aţi gândit că nu e bine ce faceţi?”

- Întrebări care sugerează răspunsul: sunt întrebări a căror formulare conţine


răspunsul aşteptat de consilier sau generează tendinţa clientului de a oferi un răspuns
dezirabil.

55
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Exemplu:
„ Sunteţi de acord că... ? “
„Regreţi ceea ce ai făcut? “

1.3.3.2.3. Tehnici de ascultare activă

Ascultarea activă este una dintre abilităţile de bază pe care un consilier de


probaţiune trebuie să şi le dezvolte pentru a le utiliza atât în procesul de evaluare,
cât şi în cel de intervenţie (asistenţă şi consiliere). Consilierul este parte activă în
procesul de comunicare, ascultă cu atenţie, pătrunde în lumea interioară a persoanei
pentru a înţelege situaţia din perspectiva acestuia, verifică propria înţelegere asupra
celor relatate, ajută persoana să pună în legătură diverse elemente (fapte, emoţii,
gânduri) pentru a percepe ansamblul, pune întrebări care facilitează investigarea,
analiza, înţelegerea unei anumite situaţii şi exprimarea autentică a gândurilor, trăirilor,
emoţiilor de către persoana intervievată.
1. Parafrazarea: reluarea de către consilier a celor exprimate de persoana intervievată,
folosind propriile cuvinte.
Exemplu: „Spuneţi deci că...”
„Cu alte cuvinte...”
2. Reflectarea: exprimarea consilierului reflectă ca o oglindă situaţia relatată de
persoana intervievată, inclusiv sentimentele.
Exemplu: „Ceea ce spuneţi este că...”
O altă posibilitate este de a repeta ultimele cuvinte exprimate de persoana
intervievată.
3. Sumarizarea: rezumarea faptelor, sentimentelor, ideilor, gândurilor exprimate
explicit şi implicit pe parcursul interviului sau a unei parţi a acestuia. Are rolul de a
verifica modul în care consilierul a înţeles cele exprimate de persoana intervievată şi
de a-i oferi acesteia un tablou succint al situaţiei relatate.
Exemplu: „Înţeleg că ai plecat de acasă din cauza unui conflict cu tatăl tău. Erai
furios pentru că te lovise şi trist pentru că nu te simţeai apreciat de acesta. Nu ştiai ce
să faci pentru a obţine bani să te întreţii. În cartier te-ai întâlnit cu un fost coleg de
şcoala şi aţi hotărât să spargeţi magazinul de la colţ. Am înţeles corect? “
4. Empatia: este abilitatea consilierului de a pătrunde în lumea interioară a clientului
şi a înţelege situaţia din perspectiva acestuia, fără însă a se identifica cu acesta.

56
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Reguli:
1. Evitaţi să faceţi judecăţi de valoare
încercaţi să nu evaluaţi în bine / rău, adevărat /fals etc., ceea ce spune clientul, pentru
ca o dată ce aţi făcut o astfel de judecată, aveţi mintea închisă şi devine dificil sau
imposibil să mai înţelegeţi punctul de vedere al celui care vorbeşte.
2. Ascultaţi întreaga relatare a clientului
Asiguraţi-vă că aveţi timp suficient la dispoziţie pentru a asculta cu atenţie întreaga
relatare a clientului, într-un loc adecvat, fără a fi întrerupţi.
3. Descifraţi sentimentele şi emoţiile clientului
Încercaţi să pătrundeţi înţelesul sentimentelor şi emoţiile care însoţesc afirmaţiile
clientului şi să observaţi semnele de ezitare, ostilitate, anxietate. Fiţi atenţi la situaţiile
în care clientul devine evaziv, la lucrurile pe care le omite, la subiectele pe care le
evită frecvent.
4. Formulaţi întrebările cu atenţie
Folosiţi expresii care încurajează clientul şi evitaţi afirmaţiile de genul „Nu-i adevărat”,
„Nu te cred”, afirmaţii care vă determină să vă pierdeţi obiectivitatea, iar persoana
intervievată devine defensivă şi nu se mai poate exprima autentic.
Folosiţi întrebări care ajută clientul să exploreze situaţia supusă evaluării:
Exemplu:
• Ce simţi faţă de această situaţie?
• Aveţi alte sentimente legate de acest subiect, pe care nu le-aţi exprimat, ca de
exemplu teamă, dragoste, ură, vinovăţie?
• Aţi avut în vedere toate posibilităţile?
• Ce simţiţi acum?
5. Ascultaţi cu atenţie ceea ce spune clientul pentru a fi capabil să înţelegeţi ideea
principală
Puneţi, apoi, întrebări care să ajute clientul să exploreze acea idee. Puneţi întrebări
legate de ultimul lucru pe care l-a prezentat clientul.
6. Fiţi atenţi la exprimarea non-verbală a clientului
a. la emoţiile exprimate prin tonul vocii, mimica, gestica, postura corpului, ezitări
etc.;

57
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

b. la discrepanţele între exprimarea verbală şi cea non-verbală.


7. Clarificaţi şi reflectaţi gândurile şi sentimentele
Reformulaţi cele spuse de client în aşa fel încât să-i arătaţi că înţelegeţi şi respectaţi
ceea ce el spune şi simte.
8. Remarcaţi aspectele pe care clientul le evită sau le ascunde şi aduceţi-le în
discuţie:

- dacă clientul vorbeşte doar despre sentimente, întrebaţi-l despre idei şi


fapte;
- dacă clientul vorbeşte numai despre fapte şi idei, întrebaţi-l ce simte;
- dacă clientul vorbeşte numai despre un anume sentiment, îndemnaţi-l să le
exploreze şi pe celelalte;
- în cazul în care clientul prezintă doar ansamblul unei situaţii, cereţi-i să
vorbească despre părţile acesteia;
- în cazul în care clientul vorbeşte doar despre un aspect sau altul al problemei
sale, dar niciodată nu vede problema în întregul său,
- puneţi întrebări care să-l ajute să facă legătura între părţile care o compun.

Pe baza practicii obţinute în urma fiecărui interviu în parte, se poate întocmi un ghid
de interviu, care cuprinde întrebările ce vor fi utilizate pe parcursul activităţii viitoare,
menit să ajute la obţinerea mai eficientă a informaţiilor necesare. Trebuie precizat
că acest ghid are menirea de a ne ajuta să atingem toate punctele propuse pentru
respectivul interviu şi nu de a fi un instrument rigid şi inutil.

58
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

1.4. Estimarea riscului de recidivă


Un segment deosebit de important în realizarea referatului presentenţial de evaluare
psiho-socială este evaluarea riscului de comitere a unei noi infracţiuni de către
persoana în privinţa căreia se întocmeşte referatul indiferent pentru care acţiuni
procesuale este solicitat acesta.

1.4.1. Noţiuni generale


Evaluarea riscului este o activitate complexă. Nu este o aplicaţie neutră a unor proceduri
ştiinţifice, ci este o activitate socială condusă după anumite valori, cu sensibilitate şi
grijă. Riscul este arareori un atribut individual, ci este mai degrabă o interacţiune între
individ si contextul social.
Evaluarea reprezintă un proces continuu şi dinamic ce presupune culegerea şi analiza
informaţiilor, pentru a identifica nivelul şi tipul riscului presupus de o persoană,
nevoile criminogene ale acesteia, capacitatea şi nivelul motivaţiei pentru schimbare.
Procesul de evaluare începe o dată cu întocmirea referatului de evaluare solicitat de
instanţa de judecată şi este adăugat şi revizuit permanent pe parcursul intervenţiei,
reprezentând începutul angajării clientului în procesul de schimbare a atitudinii şi
comportamentului.
Pe baza evaluării, ulterior se va realiza planul de control al riscului, se va stabili
intensitatea supravegherii, obiectivele şi tipul programelor de intervenţie.
Riscul este înţeles predominant în termenii efectelor sale negative potenţiale, de obicei
exprimat în termeni de pierdere sau pericol.
Evaluarea riscului este înţeleasă ca probabilitate calculată de apariţie a unui eveniment
/ incident / comportament negativ. Aceasta implică pe de o parte estimarea frecvenţei
de apariţie a unui eveniment viitor şi, pe de altă parte, a probabilităţii impactului
acestui eveniment, asupra cui / ce şi cu ce consecinţe.
Ţinând seama de faptul că evaluarea riscului se referă la acţiuni, comportamente,
evenimente viitoare, să nu uităm că estimarea lui este caracterizată de posibilitate,
incertitudine şi impredictibilitate.
Gândindu-ne la faptul că evaluarea riscului este doar o predicţie a comportamentelor
viitoare, este posibil ca un număr de clienţi să fie consideraţi „la risc” şi să fie supuşi
unei intervenţii intruzive pe baza unei predicţii eronate, iar alţii, „fără risc” să comită
ulterior noi infracţiuni.

59
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

1.4.2. Reguli de estimare a riscului de recidivă


Ca profesionişti, trebuie să ne asumăm acest lucru şi să încercăm să reducem cât mai
mult aceste erori prin:
• însuşirea cunoştinţelor şi metodelor de evaluare a riscului;
• aplicarea unitară a metodologiei (pentru fiecare client în parte, de către
fiecare consilier);
• discutarea cazului cu colegii sau supervizorul.
Pentru a face o bună evaluare a riscului:
• colectează informaţii complete despre infractor;
• utilizează atât informaţii statistice cât şi clinice;
• fii conştient asupra nivelului riscului prezentat de infractor, pentru cine şi în
ce circumstanţe;
• fii conştient asupra factorilor situaţionali de risc;
• comunică cu toate părţile implicate /interesate;
• identifică toate efectele potenţiale şi probabilitatea acestora;
• stabileşte un plan pentru combaterea riscului identificat şi a pericolelor
potenţiale;
• clarifică rolurile şi responsabilităţile individuale.

Atunci când vorbim de risc, trebuie să ne referim la două componente distincte pe care
trebuie să le evaluăm:
A) riscul de recidivă;
B) riscul pentru victime, personalul care lucrează cu infractorii şi de
autovătămare;
S-a demonstrat că probabilitatea de a comite infracţiuni este asociată statistic cu câţiva
factori statici:
• vârsta la prima condamnare (cu cât aceasta este mai mică, cu atât riscul este
mai mare);
• vârsta actuală (cu cât aceasta este mai mică, cu atât riscul este mai mare);
• sex (bărbaţii comit mai multe infracţiuni decât femeile, deci probabilitatea
statistică pentru un bărbat de a comite infracţiuni este mult mai mare decât
pentru o femeie);

60
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

• numărul de condamnări în perioada minoratului (cu cât acestea sunt mai


multe, cu atât riscul creşte);
• infracţiunea curentă; şi de asemenea cu câţiva factori care se pot modifica în
timp:
• atitudine antisocială;
• asocierea cu persoane cu comportament infracţional;
• impulsivitate/lipsa autocontrolului;
• lipsa unor legături/relaţii afective apropiate;
• lipsa empatiei faţă de victimă;
• abuz de substanţe;
• lipsa unui loc de muncă;
• probleme financiare;
• probleme legate de adăpost;

Din asemenea considerente, pentru evaluarea riscului de recidivă este necesar să :

• Verificaţi dacă riscul de comitere a unei infracţiuni este influenţat de factori


care nu intră în responsabilitatea persoanei sau de factori asupra cărora
acesta nu are control;
• Verificaţi dacă riscul comiterii de infracţiuni a fost influenţat de acţiuni ale
adulţilor (în cazul minorilor).
• Verificaţi dacă riscul comiterii de infracţiuni a fost influenţat de acţiunile
serviciilor publice şi de faptul că acestea nu au respectat drepturile persoanei
sau nu-au pus la dispoziţie serviciile necesare.
• Verificaţi factorii contextuali care ar fi putut îmbunătăţi situaţia persoanei,
de la momentul comiterii faptei (frecventarea şcolii, angajarea în muncă,
schimbarea locuinţei etc.)
• Verificaţi factorii contextuali care ar fi putut fi schimbaţi pentru a reduce
riscul de recidivă.
• Verificaţi dacă riscul este produs de anumite contexte sau comportamente
(care ar putea fi schimbate) - fapte comise în urma consumului de alcool,
precipitat de anumite evenimente.

61
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Comportamentul de risc este de asemenea format de răspunsul pe care-l primeşte.


Felul în care ceilalţi oameni şi sistemul de justiţie reacţionează au un impact asupra
probabilităţii ca acest fel de comportament să scadă, să rămână la fel sau să se
accentueze. Răspunsurile la comportamentul de risc trebuie să ţină cont de acest
potenţial, astfel:
• Verificaţi care este riscul pe care dumneavoastră îl reprezentaţi pentru
persoană. Ceea ce ar putea părea un răspuns care să ajute s-ar putea să
însemne chiar mai multe ameninţări şi pericole pentru persoană. Puteţi să
fiţi sigur că intervenţia dumneavoastră este în interesul persoanei?
• Verificaţi ce fel de risc reprezintă pentru persoană organizaţia pe care
o reprezentaţi. Oferă aceasta servicii care pot într-adevăr să satisfacă
nevoile acestei persoane? Organizaţia dumneavoastră exclude anumite
grupuri?
• Verificaţi riscul pe care îl reprezintă pentru persoană alte organizaţii şi
politica acestora. Faceţi ceva pentru a ameliora aceste pericole?
• Verificaţi riscul reprezentat de adulţii în îngrijirea cărora se află tânăra
persoană.
• Verificaţi riscul pe care îl reprezintă sistemul de justiţie penală pentru
persoană. Sunteţi conştienţi de aceste riscuri şi faceţi ceva pentru a le
ameliora?
Contribuţia pe care personalul din probaţiune o are în procesul probaţiunii este de a
face lumină în aspectele nevăzute ale vieţii persoanei şi asupra factorilor care le influenţează
comportamentul.
Rolul dumneavoastră este de a face sugestii instanţei, sugestii care ar putea reduce posibilii
factori de risc şi promova un mod de viaţă pozitiv pentru persoane, în acest context,
estimarea riscului trebuie să fie:
• redactată într-o limbă a cărei interpretare şi impact să fie testate - asiguraţi-
vă că nu se transmit mesaje nedorite;
• echilibrată clar prin informaţii pozitive despre persoană;
• să conţină informaţii asupra riscurilor la care sunt supuşi persoanele
datorită vârstei, apartenenţei etnice, situaţiei locative etc.;
• însoţită de programe pozitive împotriva oricăror riscuri
identificate;
• sprijinite de studii care să susţină acţiunile propuse;
• însoţită de enunţări clare ale riscului implicat de anumite posibile
răspunsuri: ex. închisoarea;

62
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

• susţinută de sisteme de asigurare a menţinerii standardelor profesionale


înalte;
• înnoită atunci când este necesar pentru a elimina informaţii care nu mai
sunt valabile.

Ca şi concluzie, pentru a estima riscul de recidivă trebuie să analizăm


factorii de risc statici (ce nu mai pot fi modificaţi şi care, ca şi comportament trecut,
reprezintă cel mai bun predictor pentru un comportament viitor), factorii de risc
dinamici şi cei situaţionali şi să evaluăm natura şi frecvenţa acestora, gravitatea/
gradul de relaţionare cu comportamentul care ne îngrijorează şi probabilitatea lor de
apariţie.
În aceeaşi măsură însă, pentru o evaluare completă a riscului trebuie să
ţinem seama şi de factorii protectivi care reprezintă punctele forte ale clientului ce pot
fi utilizate ca puncte de plecare pentru reducerea riscului şi pe care se poate construi
planul de control al riscului.
În afara evaluării riscului, aşa cum aminteam mai sus, este necesar a se
evalua şi capacitatea şi motivaţia, pentru schimbare a persoanei pentru a se vedea: cât
de conştient este acesta de riscul de recidivă şi/sau de tipul de prejudicii pe care le-ar
putea cauza, pentru a identifica măsura în care clientul este motivat să lucreze pentru a
reduce riscul şi care este capacitatea sa de a lucra pentru reducerea acestui risc.

1.4.3. Controlul riscului

Astfel, ajunşi în acest punct al evaluării, ştim deja care sunt nevoile
criminogene şi non-criminogene, nivelul riscului de recidivă şi al riscului de a produce
prejudicii fizice sau psihologice şi care este capacitatea şi nivelul motivaţiei pentru
schimbarea persoanei. Având această imagine de ansamblu, putem stabili intervenţia
necesară pentru reducerea riscului sau menţinerea lui la un nivel scăzut. Pentru aceasta
este important de reţinut că, în orice intervenţie, protecţia publicului de orice fel de
prejudicii este mai importantă decât nevoile individuale ale persoanei.
Întrebările la care trebuie să răspundem acum se referă la tipul intervenţiilor
necesare pentru a oferi cea mai bună şansă de reducere a riscului şi pentru care dintre
nevoile evaluate aceste intervenţii sunt indicate şi realiste în vederea realizării unei
schimbări comportamentale adevărate.
Iată câteva principii-cheie în ceea ce priveşte evaluarea riscului:
• strategiile de intervenţie trebuie să se plieze pe riscul identificat (tipul şi
nivelul acestuia);

63
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

• nivelul riscului trebuie să corespundă nivelului riscului identificat (de ex.,


programele foarte intensive sunt contra-productive când sunt utilizate
pentru clienţi cu risc scăzut);
• intervenţiile trebuie să se concentreze asupra circumstanţelor individuale
şi sociale ale clientului, asupra riscului pe care acesta-l prezintă şi a
nevoilor criminogene;
• modalitatea de oferire a intervenţiei trebuie să fie adecvată stilului de
învăţare al clientului;
• intervenţia trebuie să ia în considerare nivelul motivaţiei pentru schimbare
exprimat de client; este important să acceptăm că, în cazul unei motivaţii
scăzute persistente pentru schimbare, cea mai bună intervenţie poate fi
monitorizare, supravegherea şi controlul;
• intervenţiile vor avea ca unul dintre obiective, dacă este posibil, să-i ajute
pe clienţi să-şi dezvolte şi să utilizeze tehnici de autocontrol al riscului;
• strategiile de control al riscului vor avea o abordare multidisciplinară;
pentru a fi eficient, acest tip de control al riscului necesită implicarea /
cooperarea unui număr de organizaţii.
Evaluarea riscului este deci, o încercare periculoasă. Poate fi folosită pentru
a justifica orice comportament trecut, prezent sau viitor, pentru că o evaluare a riscului a fost
făcută.
Liberarea unei persoane din închisoare, care apoi comite o infracţiune gravă, poate
fi pe deplin justificată dacă s-a făcut o evaluare serioasă a riscului. O pedeapsă îndelungată cu
închisoarea pentru un tânăr se poate de asemenea, justifica, dacă, ca urmare a unei evaluări a
riscului, se constată că aceştia prezintă o ameninţare serioasă pentru societate în viitor. Acestea sunt
considerente serioase şi trebuie să fim încrezători că metodele prin care se ajunge la acest fel de
decizii sunt solide şi exacte.
Este de aceea necesar să examinăm cu atenţie pericolul de a încerca să aplicăm
metode de evaluare a riscului în domeniul comportamentului uman.
Pericolul de a privi estimarea riscului drept o operaţiune neutră, lipsită de
valoare, tehnică, când, de fapt, este făcută într-un context politic, economic, social şi profesional.
Riscul nu este un concept comun sau care nu pune probleme, un concept agreat de toată lumea.
Pericolul pe care îl reprezintă bazarea pe date care par a fi de încredere şi
“ştiinţifice”, dar care, în realitate, sunt mult mai puţin riguroase.
Pericolul rezultat din posibilitatea ca acest concept - riscul - să fie folosit
drept un mecanism de normare socială - justificând o extindere a controlului social şi afectând
disproporţionat anumite grupuri ale populaţiei.

64
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Comportamentul cu potenţial de risc este o situaţie specifică, este o reacţie la


anumite împrejurări, iar comportamentul se poate schimba dacă aceste circumstanţe se
schimbă. Acest lucru este cu atât mai adevărat în cazul tinerilor care se presupune că nu
controlează foarte bine elementele importante ale propriilor circumstanţe - unde locuiesc,
cum îşi petrec timpul, şi aşa mai departe.
Aşadar, tinerii sunt mai vulnerabili, mai predispuşi la a-şi vedea propriul
comportament modelat de alţii şi de către evenimente şi circumstanţe care sunt în
afara propriului lor control. Estimarea riscului trebuie să ia în considerare aceşti factori
contextuali şi precipitanţi.

În concluzie, făcând referire la prezentarea referatului presentenţial de


evaluare psiho-socială, cu reprezentarea în instanţă a consilierului de probaţiune
putem să vă informăm că la în acel moment nimeriţi în spaţiul în care se întâlnesc mai
multe rivalităţi profesionale (ex. procuror / avocat), frustrări şi nemulţumiri legate de
condiţiile de muncă sau de volumul de muncă (ex. număr de dosare pe şedinţă) şi în
care toţi participanţii încearcă să-şi maximizeze influenţa sau puterea în determinarea
sentinţelor.
Accesul la informaţie, la cunoştinţe tehnice, la persoane sau spaţii,
doar câteva din mijloacele pe care participanţii la acest “ceremonial” le pot utiliza în
exercitarea puterii lor.
Astfel pentru consilierul de probaţiune acest spaţiu poate să însemne
plictiseală şi stres în cazul în care judecătorul a cerut prezenţa sa în sala de judecată.
A aştepta până îţi vine rândul sau să răspunzi la întrebările uneori maliţioase ale
procurorilor sau avocaţilor nu poate fi plăcut.
De asemenea, uneori poate fi frustrant atunci când concluziile unui referat
de evaluare bine întocmit şi fundamentat sunt respinse de către instanţă, deci ceea ce
se cere întru-un final, oricare nu ar fi acesta, principal este ca referatul să fie întocmit
în conformitate cu toate regulile prezentate astfel că rezultatul pozitiv al muncii
consilierului de probaţiune să uşureze misiunea acestuia în instanţa de judecată.
Această descriere poate crea impresia unei activităţi simple însă, pentru
a-şi maximiza eficienţa, consilierul de probaţiune trebuie să ştie şi să aplice o serie de
alte activităţi.
Astfel că referatele presentenţiale de evaluare psiho-socială, pot fi uneori
mai bine puse în valoare de câtre avocat, un limbaj corect şi o utilizare corespunzătoare
a jargonului juridic, poate întări credibilitatea unui referat în faţa instituţiei ce la
solicitat, de asemenea prin informarea periodică cu privire la modul cum decurge
activitatea în cadrul serviciului de probaţiune.

65
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Pentru prezentarea unui exemplu de referat propunem drept model următorul referat
(doc. 4).
Doc. 4. Model de referat presentenţial de evaluare psiho-socială

II. REFERAT PRESENTENŢIAL DE EVALUARE


PSIHO-SOCIALĂ
Introducere

În baza art. 475 CPP, judecătorul XX, Judecătoria sect. Centru al mun. Chişinău, a solicitat
întocmirea referatului presentenţial de evaluare psiho-socială a personalităţii minorului.
Serviciul de probaţiune a întocmit prezentul referat în corespundere cu art. 385 al.1 (7) şi art. 475.

Prenumele şi numele inculpatului:


YY
Vârsta:
16 ani
Fapta pentru care este inculpat:
Art.186 al.2 pct. a, b, c, d Cod Penal al RM
Data solicitării referatului:
15.05.2004
Prenumele / numele, funcţia consilierului de probaţiune ce a întocmit referatul:
VR

II. Sursele de informaţii


Surse contactate:
- interviu cu YY - inculpatul;
- interviu cu ET, la domiciliu;
- interviu cu GE, la domiciliu;
- interviu cu EG, la domiciliu;
- interviu cu SG, la domiciliu;
- contactarea dnei AG, şef al Direcţiei pentru Protecţia Drepturilor Copilului, sect. Centru;
- contactarea dlui IF – specialist principal în problemele copiilor delincvenţi şi a copiilor străzii (Direcţia
Protecţia Drepturilor Copilului sect. Centru);
- interviu cu TŢ, la domiciliu;
- interviu cu VL, la domiciliu;
- interviu cu vecinii familiei Ţ – familia U;
- contactarea dlui VB, şef interimar al Centrului de Plasament Temporar pentru minori;
- contactarea dlui NN, inspector pentru minori, CPS Centru;
- contactarea dlui VM, inspector pentru minori, CPS Centru;
- contactarea dnei NG, asistent social în cadru Centrului de asistenţă psihosocială a familiei şi copilului
„Amicul”, proiect CN PAC;
- dosarul penal nr. 00000000000.
Surse necontactate:
- SM, mama inculpatului;
- CV, prietenul şi posibilul complice al minorului;
- EB, diriginta minorului, şcoala nr. 4, Ialoveni

III. Date privind persoana pentru care a fost solicitat referatul


Mediu familial şi social

Minorul, VM, s-а născut la 00 februarie anul 1988 în municipiul Chişinău, provenind din căsătoria
dnei SM (a.n. 1966) şi a dlui VM (a.n. 1964).

66
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Din informaţia parvenită de la Centrul de Plasament Temporar pentru Minori s-a constatat că
tatăl minorului a abandonat familia de mai mult timp şi este plecat peste hotarele RM. Mama minorului este
originară din Odesa, face abuz de alcool, nu-şi îndeplineşte obligaţiunile sale de părinte, neglijindu-şi fiul. Din
informaţia furnizată de dl VB, şef-adjunct la Centrul de Plasament Temporar pentru Minori, s-a sesizat faptul
că minorul a „vizitat” Centrul de Plasament de 4 ori fiind învinuit de vagabondaj, deseori se urca în tren şi
pleca la Odesa.

Până în 1997 mama a locuit în apartamentul 000 de pe bd. Dacia, 000, apoi îşi retrage viza de
reşedinţă şi se stabileşte cu traiul în or. Ialoveni, adresa nefiind cunoscută.

Din altă sursă de informaţii (dl NN, inspector pentru minori, CPS Centru) aflăm că părinţii minorului
YY sunt divorţaţi. Inspectorul pentru minori, dl VM relatează că mama minorului ar fi fost lipsită de drepturile
părinteşti în perioada cînd locuia în sectorul Botanica, fapt afirmat de minor, însă nu se ştie la sigur, deoarece
nu a fost găsit actul doveditor. Mama concubinează cu un oarecare T, la sectorul OO.

A urmat o perioadă de vagabondaj pentru YY, se simţea o indiferenţă a mamei minorului.

Din dosarul penal al minorului aflăm că se află la evidenţa psihiatrului. Din octombrie 2003 până în
martie 2004 minorul s-a aflat în familia dnei TE pe str. Lermontov, 00. Dna ET este plasată în câmpul muncii,
fiind angajată în calitate de taxatoare la Parcul Urban de Autobuze. Unul din feciorii dnei s-a împrietenit cu VT
şi a rugat-o pe mama sa să-i permită să rămână la ei pe o noapte. Discutând cu băiatul, ET a înţeles că acesta
nu are unde locui şi i-a propus să trăiască la ei, fapt cu care băiatul a fost de acord. A motivat prin faptul că i
s-a făcut milă de băiat. Dna E locuieşte într-o căsuţă mică cu cei doi fii ai ei: EA (a.n.1989) şi EG (a.n.1988).
În aceeaşi ogradă locuieşte soţul EA (a.n.1960) împreună cu mama acestuia. Soţii locuiesc separat din cauza
neînţelegerilor şi conflictelor ce apar în familie. În urma unui asemenea incident câţiva ani în urma AE a fost
înjunghiat de soţie. Din informaţia oferită de dl NN, inspector pentru minori, CPS Centru, aflăm că dna ET
este fostă deţinută. Familia este la evidenţa Direcţiei pentru Protecţia Drepturilor Copilului sectorul Centru
ca socialmente vulnerabilă, copiii fiind plasaţi la studii la şcoala-internat nr. 1 din municipiul Chişinău. Dna E
ne-a vorbit doar numai de feciori, dar din sursele de informaţii (DPDC sec. Centru) s-a aflat că mai este o fiică
a doamnei, CT (a.n.1987), din prima căsătorie a acesteia. Minora are deficienţe mintale (retard mintal sever şi
este eleva şcolii speciale nr. 6) şi se află la evidenţă ca fiind fugară, practicând vagabondajul. Actualmente C
se află în altă familie, din cauza că mama face abuz de alcool şi îşi permite să aplice forţa fizică, să o înjure.
Există o probabilitate că minora a fost silită să întreţină relaţii sexuale cu fraţii săi – G şi A, fapt ce a făcut-o
să evadeze din familie. La cazul acestei minore lucrează Centrul de asistenţă psihosocială „Amicul”, care de
asemenea cunosc situaţia. La momentul dat nu se poate spune cu toată certitudinea dacă s-a produs incidentul
între fraţi şi soră. Acestea se cunosc din spusele minorei.

Minorul YY a cunoscut-o pe dna EG (a.n. 1963) o bună prietenă a dnei ET, ce locuieşte în str.
Ştefan Vodă, 00. Din martie 2004 până la finele lunii iunie 2004 minorul YY a locuit în familia acesteia. La
moment dna E nu este plasată în câmpul muncii (până nu de mult a lucrat la un bar din comună în calitate de
vânzătoare). În familia G cresc şi se educă doi copii, EG în vârstă de 18 ani şi SG în vârstă de 15 ani. Familia
locuieşte într-o casă mare cu două nivele. Situaţia socio-materială este bună. Din cele relatate de dna E s-a
aflat că la începutul lunii martie la dumneaei a venit V cu rugămintea de a locui la ea în familie. Minorul
vorbea despre faptul că nu are ce mânca, fapt ce l-a determinat să participe la furtul produselor alimentare din
cantina şcolii nr.24 împreună cu un prieten de al său, ŢG, că este bătut de copiii dnei ET şi că aceştia din urmă
îl îndrumă la comiterea furturilor (fapt ce s-a realizat: împreună cu GE au furat un televizor în sec. Buicani).
Dna EG a acceptat ca minorul să locuiască în familia ei. Un asemenea mediu este favorabil pentru dezvoltarea
unei conduite normale. Stăpâna la noua gazdă a minorului YY este predispusă să ofere primul nivel al casei
băiatului ei şi lui YY.

Investigaţia cazului minorului YY a continuat cu o vizită la domiciliu la ŢG, care este complicele
în efectuarea infracţiunii. Minorul GŢ nu este pasibil de răspundere penală pentru că nu a atins vârsta de 14
ani. Mama, TŢ, nu-şi onorează obligaţiunile de părinte, consumă alcool. Copilul fiind fără control părintesc
a fost plasat la şcoala-internat de tip închis din satul Soloneţ. Dnul VL, fratele dnei TŢ, deseori încerca să

67
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

stopeze pornirile delincvente ale nepotului său (uneori realizate prin aplicarea violenţei fizice), dar tot în zadar.
Acţiunile delincvente ale minorilor erau planificate de GŢ şi deja realizarea acestora se efectuau împreună. O
perioadă de timp minorii au fost angajaţi să lucreze de către vecinii familiei Ţ, familia U. Sarcina lor era să
pască vacile satului. Din cele relatate de dna TU am aflat că ei nu făceau faţă acestei sarcini şi în scurt timp au
pierdut lucrul. Continuau să vagabondeze, nefiind supravegheaţi de nimeni. Dna T a anunţat despre aceasta
inspectorul pentru minori.

Situaţia şcolară

Minorul a finisat doar numai cursul de instruire şcolar pentru clasa a V-a în Ialoveni, şcoala nr.4. A urmat o
perioadă de timp de vagabondaj, ca mai apoi să fie plasat la Centrul de Plasament Temporar pentru minori.

Cercul de prieteni

Minorul YY, nefiind supravegheat de nimeni, rămas fără adăpost, a încercat să-şi soluţioneze
problemele ce ţin de alimentaţie şi spaţiu locativ. Nimereşte într-un mediu delincvent, ce a predispus formarea
unui comportament infracţional. Perioada aflării sale în familia dnei ET a fost nefastă. Noii săi prieteni G şi AE
deseori îl îndemnau pe YY să fure. Din necesitate, cu timpul, aceste acţiuni delincvente au trecut în deprindere.
Minorul Ţ, probabil, a izbutit să-l manipuleze pe YY pentru a realiza infracţiunea de care este învinuit.

În familia dnei EG băiatul s-a aflat într-un mediu pozitiv. S, fiul dnei, îi este greu uneori să
înţeleagă aspiraţiile acestuia, încercând să inhibe interesele delincvente ale lui YY.

IV. Date privind comportamentul inculpatului

Trecutul infracţional

Minorul YY a fost judecat pentru furt la Judecătoria sect. Buicani, fiind sancţionat cu amendă.

Comportamentul persoanei înainte şi după comiterea infracţiunii

Rămas fără îngrijire părintească, minorul a vagabondat în raza municipiului. A recurs la acţiuni
infracţionale pentru a-şi satisface interesele, adică pentru a se putea alimenta. Nimerind în cercul vicios
de prieteni delincvenţi, minorul a căzut sub influenţa acestora. Aceasta a fost posibil, probabil, din cauza
potenţialei diagnoze mintale (minorul este la evidenţa psihiatrului) şi lipsei afecţiunii, prieteniei, bucuriei, ce
au fost găsite de minor în acest grup de prieteni. Ceea ce se dobândea din furturi părea a fi o muncă relativ
uşoară. Aceasta, încetul cu încetul, se transformă în deprindere de viaţă. După comiterea infracţiunilor minorul
nu avea unele mustrări de conştiinţă, se bucura de ispravă şi de faptul că pentru moment avea ce mânca.

V. Factorii care influenţează sau pot influenţa conduita generală а persoanei pentru care а fost solicitat
referatul de probaţiune

Factori de natură să inhibe dezvoltarea comportamentului infracţional:

Plasarea minorului într-un mediu securizant, ce ar putea să-i asigure supraveghere, control,
alimentaţie şi nu în ultimul rând afecţiune ar fi benefic pentru o reeducare a minorului, pentru călirea unui
comportament pozitiv. Asemenea mediu este în familia dnei EG unde minorul s-a aflat o perioadă de timp.

Factori de natură să accentueze dezvoltarea comportamentului infracţional:

În cazul în care minorul va continua relaţiile cu vechii prieteni cu comportament delincvent, există
probabilitatea de a comite alte fapte penale.

Investigaţia efectuată pentru culegerea informaţiilor despre mediul social în care s-a dezvoltat minorul
demonstrează incapacitatea preluării unui comportament pozitiv. Rămâne a fi stranie perioada aflării minorului
în familia dnei ET, având un copil fugit de acasă (Cristina), dna se încumetă să mai ia un copil străin la
îngrijire. Cel puţin minorul a cunoscut o perioadă de timp prielnică, aflându-se deja în familia dnei.

68
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

VI. Perspectivele de reintegrare în societate

Din analiza informaţiilor cuprinse în prezentul referat de evaluare estimăm că YY are perspective medii
de reintegrare în societate.

În măsura în care va fi supravegheat îndeaproape, minorul poate fi reintegrat în societate.

În cazul în care instanţa va decide o pedeapsă neprivativă de libertate perspectivele de reintegrare în


societate аle lui YY ar fi posibile din următoarele motive:

• vârsta acestuia permite asimilarea şi dezvoltarea viitoare а unor roluri sociale pozitive;

• dorinţa dnei EG de a lua sub tutelă minorul, ce ar putea să-i asigure un mod de viaţă decent şi ar
influenţa la o eventuală continuare a studiilor pentru a obţine pe viitor o meserie.

Concluzii:

Este nevoie de stabili care este diagnoza mintală a minorului şi care este impactul ei asupra
comportamentului minorului. Este bine de prezentat minorului o alternativă de viaţă decentă, care ar putea
să-i satisfacă interesele şi favorizarea dezvoltării altor interese cu caracter pozitiv. Aceasta s-ar realiza
prin:

• plasarea minorului la un centru de zi pentru copii, în cadrul căruia se petrec activităţi cu


caracter educativ;

• plasarea minorului în tabere de vară organizate pentru copii în situaţii de risc, ce la fel sporesc
apariţia noilor abilităţi pozitive;

• plasarea minorului la un centru de resocializare, care i-ar putea asigura spaţiu locativ,
alimentaţie, supraveghere;

• pregătirea familiei G şi a minorului YY pentru instituirea tutelei asupra minorului de către dna
EG.

Ex.:

VR,

Consilier de Probaţiune, _______________________

§2. Probaţiunea sentenţială


Odată pronunţată şi intrată în vigoare sentinţa, în funcţie de măsura de
pedeapsă la care a fost supus condamnatul, se execută.
În funcţie de sentinţa pronunţată de către instanţa de judecată,
condamnatului i se stabileşte planul individual de lucru cu acesta, pe timpul executării
pedepsei, fie că a va executa în comunitate sau penitenciar.
Beneficiari ai serviciilor de probaţiune, din comunitate sunt persoanele
condamnate la privaţiunea de libertate cu suspendarea executării condiţionate a
acesteia şi deţinuţii liberaţi condiţionat înainte de termen.
Beneficiari ai serviciilor de probaţiune din penitenciar sunt toţi deţinuţii
condamnaţi la privaţiune de libertate cu executarea acesteia în locurile de detenţie.

69
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

2.1. În comunitate
2.1.1. Noţiuni generale
Prin sentinţa de supunere la probaţiune, după cum am menţionat,
condamnatului i se impun unele condiţii obligatorii, care constituie obiectul activităţilor
de asistenţă, consiliere şi supraveghere ale serviciilor de probaţiune.
Aceste condiţii pot varia de la maximă generalitate (prezentarea la
întâlnirile cu personalul de probaţiune, anunţarea schimbării domiciliului, precum
şi a oricărei deplasări ce depăşeşte o anumită durată, comunicarea şi justificarea
schimbării locului de muncă etc.), până la condiţii speciale în funcţie de specificul
psiho-social al delincventului, identificat prin raportul de evaluare (participarea la
grupuri de terapie sau de instruire, supunerea la unele măsuri de control, tratament
sau îngrijire medicală, tratament de dezalcoolizare sau dezintoxicare, nefrecventarea
anumitor locuri etc.).

Complexul activităţilor desfăşurate în comunitate cu condamnatul sunt


clasificate în funcţie de specificul acestora în două mari categorii:
- Asistenţa şi consilierea psihosocială;
- Supravegherea.

Pentru fiecare beneficiar al serviciului de probaţiune se întocmeşte


Dosarul de probaţiune (doc 7.).

Dosarul de probaţiune va conţine:


a) sentinţa instanţei de judecată, în copie, sau un extras de pe aceasta;
b) planul de asistenţă şi consiliere psihosocială;
c) planul de supraveghere;
d) referatul de evaluare întocmit înainte de pronunţarea hotărârii
judecătoreşti, atunci când este cazul;
e) referatul de evaluare solicitat de instanţă pe perioada supravegherii,
atunci când este cazul.

70
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Doc. 5. Dispoziţie de executare

Judecătoria
Raionului, municipiului, de sector _______________________
____________________________ _______________________
____ _____________ 200__ _______________________

DISPOZIŢIE
de executare
Expediem pentru punere în executare sentinţa pronunţată faţă de (numele condamnatului) ___
____________________, anul naşterii ____ _________ _____, cu domiciliul: _________________________
__________________________________. Sentinţa a fost pronunţată de Judecătoria raionului (municipiului,
sectorului) ______________ Republica Moldova nr.__________ la data de ____ ________________ 200__
şi a intrat în vigoare la ____ ________________ 200__ .
În conformitate cu legislaţia în vigoare, comunicaţi instanţei despre procesul executării
pedepsei.
Anexăm: _________________________________________________________

Nr. _______ file.

Judecător _________________________
L.Ş. Şef al cancelariei ___________________

Doc. 6. Act pentru alocarea cazului consilierului de probaţiune

Şeful Direcţiei (oficiului),

_______________________________

Data: ____ ___________ 200_


Nr. _____________

ALOCARE

Prin prezenta se transmite dispoziţia de executare a sentinţei cu anexele __________________________


____________________________________________________________________________________ nr.
____ din data ____ _________ 200_ , de la Judecătoria __________________________,

consilierului de probaţiune pentru examinare şi executare a sentinţei emise în privinţa condamnatului(ei)


_______________________________, născut la ____ ____________ _______, domiciliat _____________
_______________________________________________________________________

judecat(ă) la „_____”___________a._____ pe art. _____________al.______ CP RM

La primirea certificatului de alocare a cazului şi a dispoziţiei de executare se întocmeşte


Dosarul de Probaţiune.

71
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Doc.7 Modelul dosarului de probaţiune

Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova

(denumirea organului specializat)

DOSAR de PROBAŢIUNE nr. _______

(numele, prenumele, patronimicul, luna, anul naşterii)

Condamnat(ă) la „____”________ a. ____ în baza art. _________ CP RM

la ___________________________________________________________
(măsura de pedeapsă nonprivativă)

domiciliat(ă) ___________________________________________________

Luat la evidenţă „____”_________a.___


Scos de la evidenţă „____”______a.___
Temeiul _________________________

_________________________________________________

„_____”_____________a.____ „______”__________a.____
(începutul termenului) (expirarea termenului)

72
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Imediat după primirea dispoziţiei de executare Judecătoriei de sector îi este transmisă


înştiinţarea privind alocarea cazului unui consilier din cadrul Serviciului de probaţiune
(doc. 8).
Doc. 8. Înştiinţare privind începerea executării sentinţei

ÎNŞTIINŢARE

Data: ____ ___________ 200_

Nr. _____________ Dlui________________________

Preşedintele judecătoriei r-nului_____________________________________________________________


Vă aducem la cunoştinţă, că copia hotărîrii nr. _______de la „_____” ___________ _____ a.______ pe art.
________________ CP RM cu privire la condamnatul(a) ________________________________________
(numele, prenumele, patronimicul)

a fost primită la „_____” ______________ a. _______ şi luată spre executare.

Şeful Direcţiei (oficiului)


__________________________________
„______”________________a._________
________________________________________________________

De asemenea despre primirea şi luarea la executare a sentinţei este anunţat:


Comisariatul de Poliţie din sector (Doc. 10);
Comisariatul militar din localitatea respectivă (doc.11).

Doc. 9, 10. Înştiinţare pentru celelalte organe ce desfăşoară activităţi în menţinerea


ordinii publice

ÎNŞTIINŢARE
Data: ____ ___________ 200_
Nr. _____________
D-lui __________________________,
Comisar al Comisariatului de Poliţie
_______________________________

Vă aducem la cunoştinţă că, cetăţeanul ________________________ domiciliat(ă)___________________


str. ____________________, nr. ____________ tel. _______________, la data de „____”_________200__,
a fost condamnat(ă) de către instanţa de Judecată _________________ în baza art._______________ CP RM
la ______ani p/l, cu aplicarea art. _____________________ anterior condamnat(ă) ______________ despre
conduita condamnatului(ei)___________________________________________________________ despre
măsurile întreprinse, rog să prezentaţi informaţie la adresa_______________________________ ________
_______________tel._____________

Şeful Serviciului _____________________________

73
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

ÎNŞTIINŢARE
Data: ____ ___________ 200_
Nr. _____________
Dlui ______________________,
Comisar militar al ___________,
___
________________________

Vă aducem la cunoştinţă că, persoana ___________________________________ născută la „__


_”__________a. _____, domiciliată la adresa ________________________________________ aflată la
evidenţa militară la Comisariatul Militar din localitatea ___________________la„_____”____________
a.____ a fost condamnată la____________________ ________________________________________
_________________________________________
de__________________________________ .
(denumirea instanţei de judecată)
Supravegherea condamnatului(ei)___________________________________________________
(numele, prenumele, patronimicul)
se efectuează de Serviciul de Probaţiune _______________________________

Despre expirarea termenului de supraveghere veţi fi informat suplimentar.

Şeful Direcţiei (oficiului) __________________________________

________________________________________________________

2.1.2. Asistenţa şi consilierea psihosocială

Asistenţa şi consilierea persoanelor condamnate şi a minorilor sancţionaţi


cu măsura educativă a libertăţii supravegheate au ca scop reintegrarea acestora în
societate, întărirea gradului de siguranţă socială şi prevenirea săvârşirii din nou a unor
infracţiuni.
Asistenţa şi consilierea se vor realiza pe baza unui plan de asistenţă şi
consiliere adaptat nevoilor individuale ale persoanei supravegheate. Se va estima
perioada de timp şi măsura în care nevoile identificate pot fi acoperite numai prin
intervenţia serviciului de probaţiune ori în colaborare cu organizaţii neguvernamentale,
instituţii publice şi/sau private ori cu persoane fizice sau juridice.
În derularea acestei activităţi serviciile de probaţiune urmăresc:

a) corectarea comportamentului infracţional prin conştientizarea de


către minori sau de către persoanele condamnate a faptei săvârşite, a
consecinţelor acesteia şi asumarea responsabilităţii pentru fapta comisă;

b) motivarea minorului sau a persoanei condamnate în vederea dezvoltării


responsabilităţii şi autodisciplinei;

74
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

c) elaborarea şi derularea unor programe eficiente de asistenţă şi consiliere a


persoanelor condamnate sau a minorilor, în funcţie de nevoile identificate
ale acestora;

d) sprijinirea condamnatului sau a minorului în vederea satisfacerii nevoilor


sociale referitoare la educaţie, pregătire profesională, loc de muncă,
locuinţă sau altele asemenea.
Ori de câte ori instanţa de judecată dispune supravegherea unei persoane
condamnate sau a unui minor de către serviciul de probaţiune, cu ocazia primei
întrevederi cu persoana supravegheată i se va face cunoscută posibilitatea de a solicita
asistenţă şi consiliere pe perioada supravegherii, explicându-i-se modalităţile practice
în care poate fi sprijinită în vederea reintegrării în societate.
Pentru a beneficia de serviciile de asistenţă şi consiliere persoana
supravegheată depune o cerere scrisă la serviciul de probaţiune.
Cererea persoanei supravegheate, prin care aceasta solicită asistenţă şi consiliere, se
depune la dosarul de probaţiune.
Dosarul de probaţiune se întocmeşte pentru fiecare persoană supravegheată.
Dosarul de probaţiune cuprinde:

a) cererea scrisă privind asistenţa şi consilierea;

b) planul de reintegrare socială şi supraveghere, care va cuprinde;

c) referatul presentenţial de evaluare psihosocială, atunci când a fost


întocmit;

d) referatele periodice de reintegrare socială şi supraveghere, care conţin


pe scurt informaţii cu privire la rezultatele înregistrate de către persoana
asistată şi consiliată şi care se întocmesc cel puţin o dată la 6 luni sau de
câte ori se înregistrează o evoluţie pozitivă ori negativă în procesul de
reintegrare a persoanei respective;

e) concluziile consilierului de probaţiune, care fac obiectul unui referat de


reintegrare socială şi supraveghere final, întocmit la expirarea perioadei
de asistenţă şi consiliere, precizându-se în ce măsură persoana respectivă
are perspective sau s-a reintegrat în societate.
Dosarul de probaţiune se păstrează în arhiva serviciului de probaţiune, consilierul de
probaţiune responsabil de caz este obligat să păstreze confidenţialitatea informaţiilor
cuprinse în dosar.

75
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

După alocarea cazului unui consilier de probaţiune, acesta va fi obligat să întocmească


fişa de evidenţă care va fi ţinută într-o cartotecă separată (doc11.).
Doc.11. Fişa de evidenţă

Fişa de evidenţă

1. Numele______________________________________________________________________

2. Prenumele ____________________________________________________________________

3. Prenumele tatălui_______________________________________________________________

4. Anul naşterii __________________________________________________________________

5. Locul naşterii _________________________________________________________________

6. Adresa, tel. ___________________________________________________________________

7. Profesia ______________________________________________________________________

8. Locul de lucru (studiu) _________________________________________________________

9. Naţionalitatea _________________________________________________________________

10. Cetăţenia ____________________________________________________________________

11. Nr. bulet. de identitate (viza de reşedinţă ) ___________________________________________

12. Condamnat de _________________________________________________________________

13. Data condamnării ______________________________________________________________

14. Măsura de pedeapsă ____________________________________________________________

15. Data luării la evidenţă __________________________________________________________

16. Data scoaterii de la evidenţă _____________________________________________________

17. Data îndeplinirii fişei___________________________________________________________

18. Denumirea organului specializat __________________________________________________

19. N.P.P. persoanei responsabile ____________________________________________________

20. Numărul dosarului de probaţiune _________________________________________________

_______________________________________________________ _

Şeful serviciului de probaţiune are obligaţia de a consulta fiecare dosar


periodic sau ori de câte ori consideră necesar, pentru a verifica dacă se respectă
programul de resocializare a persoanei asistate şi consiliate în ceea ce priveşte
termenele, calitatea şi ritmicitatea acestuia, precum şi orice alte obligaţii care îi revin
consilierului de probaţiune pe durata asistenţei şi consilierii.

76
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

În termen de 10 zile lucrătoare de la primirea cererii scrise din partea


persoanei supravegheate, prin care aceasta solicită asistenţă şi consiliere, serviciul
de probaţiune va lua măsurile necesare în vederea includerii acesteia într-un program
specializat, stabilit în funcţie de nevoile identificate ale persoanei respective.
Activitatea prevăzută la se poate desfăşura pe baza unui acord de
colaborare cu instituţii sau cu organizaţii care desfăşoară activităţi de reintegrare
socială.
Acordul de colaborare va cuprinde:

a) părţile semnatare;

b) obiectul acordului, care constă în colaborarea părţilor în iniţierea şi


derularea planurilor de reintegrare socială şi supraveghere, avându-
se în vedere reintegrarea socială a persoanelor asistate şi consiliate
de serviciile de probaţiune;

c) tipul de servicii specializate de care pot beneficia persoanele asistate


şi consiliate;

d) durata acordului;

e) obligaţiile părţilor;

f) data încheierii acordului;

g) semnătura părţilor.
Activitatea de asistenţă şi consiliere se va desfăşura şi în unităţile
penitenciare, includerea în astfel de programe a persoanelor condamnate fiind posibilă
numai cu acordul acestora.
Fiecare serviciu de probaţiune de pe lângă judecătoria în a cărui
circumscripţie se află una sau mai multe unităţi penitenciare poate încheia un acord de
colaborare cu administraţia sau cu administraţiile penitenciare, în vederea stabilirii de
comun acord a categoriilor de persoane condamnate care pot fi incluse în programe de
resocializare, precum şi a conţinutului şi duratei acestor programe.
În activitatea de asistenţă şi consiliere se acordă o atenţie deosebită
condamnaţilor minori şi tineri, persoanelor condamnate care întâmpină dificultăţi în
menţinerea legăturilor cu familia, precum şi pregătirii pentru liberare a persoanelor
condamnate.

77
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Activitatea de asistenţă şi consiliere încetează în următoarele cazuri:

a) la cererea persoanei asistate şi consiliate;

b) ca urmare a lipsei de cooperare sau a comportamentului neadecvat al


persoanei asistate şi consiliate;

c) la expirarea duratei asistenţei şi consilierii.

2.1.2.1 Programe de intervenţie în grup


Pentru atingerea scopurilor de reducere a riscului recidivei, reintegrarea socială
a persoanelor care au comis infracţiuni, serviciile de probaţiune, după cum am anunţat mai
sus acţionează pe trei dimensiuni: Evaluare, Supraveghere, Asistenţă şi consiliere.
Unul dintre mijloacele de atingere a obiectivului de asistenţă şi consiliere îl
constituie programele de intervenţie în grup. În situaţia în care o persoană care a comis o
infracţiune şi pentru care instanţa a decis o pedeapsă care presupune supravegherea executării
acesteia de către serviciile de probaţiune, iar persoana respectivă a depus o cerere scrisă
prin care solicită asistenţă şi consiliere din partea serviciului, acea persoană întruneşte prima
condiţie a includerii într-un program de intervenţie în grup. Aceasta este o condiţie generală,
condiţiile specifice şi criteriile de eligibilitate pentru participarea la un program de grup
rămânând să fie stabilite de către consilierul responsabil de coordonarea respectivului program
de grup.
Experienţa derulării unui program de grup şi evaluarea rezultatelor acestuia
sunt în măsură să ofere consilierului care a coordonat programul sentimentul că intervenţia sa
a fost eficientă sau nu.
Materialul din prezentul ghid este însă destinat consilierilor care debutează în
designul şi implementarea de programe de intervenţie în grup. Probabil că aceştia au nevoie
încă înainte de derularea unui program de grup de sentimentul că intervenţia lor este una cu
premise de eficienţă, avantajoasă pentru client şi benefică pentru dezvoltarea profesională
a consilierului.
În acest capitol al ghidului urmărim a prezenta câteva repere desprinse din teoriile
de specialitate şi din experienţa altor practicieni care să-i genereze consilierului ce va coordona
un program de grup sentimentul că intervenţia lui este una ce merită a fi făcută..
Aceste repere sunt:
1. Principii de eficienţă a programelor de intervenţie.
2. Factori de succes în derularea programelor de intervenţie.
3. Avantajele şi dezavantajele lucrului în grup

78
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

2.1.2.1.1. Principii de eficienţă a programelor de intervenţie

1. PRINCIPIUL RISCULUI - Intensitatea intervenţiei trebuie să fie direct corelată


cu nivelul riscului.
2. PRINCIPIUL NEVOII CRIMINOGENE - Programele care ţintesc factorii în
legătură directă cu infracţiunea au o probabilitate mai mare de eficienţă.
3. PRINCIPIUL RESPONSIVITĂŢJI - Eficienţa programelor care corespund
stilului de învăţare al clientului şi al consilierului este direct proporţională cu angajarea clientului ca
participant activ.
4. PRINCIPIUL INTEGRITĂŢII - Intervenţia trebuie să fie riguros condusă şi furnizată,
respectându-se coerenţa: intrări/ieşiri - teorie/design

2.1.2.1.2. Factori de succes în derularea programelor de intervenţie

 PROGRAMELE EFICIENTE SUNT MULŢI - MODALE


• Programele de grup se pretează la:
- joc de rol; reluarea comportamentului cel mai potrivit;
- educaţia grupului de referinţă, reflectare asupra dificultăţilor
comune;
- provocarea şi asistarea unor reacţii posibile ale grupului de
referinţă;
- antrenament pentru achiziţia unor deprinderi cognitive şi
interpersonale.
• Programele individuale se pretează pentru:
- infractori care necesită un nivel ridicat de intervenţie şi
supraveghere în ideea de a proteja publicul;
- reflectare asupra dezvăluirilor personale;
- antrenament de auto-monitorizare şi auto-instrucţie;
- asistare în aplicarea (în circumstanţe personale) a informaţiilor
şi deprinderilor achiziţionate în cadrul programelor de grup;
- gestiunea obstacolelor personale care-1 împiedică pe infractor
să participe la programele de grup.

79
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

• Programele cu familia se pretează atunci când:


- nevoile criminogene îşi au originea în familie;
- familia poate fi utilizată ca un factor proiectiv, care să contribuie
la reinserţia socială a infractorului şi reducerea riscului
recidivei.
• Învăţarea experienţială
- nu trebuie privită ca un divertisment, ci ca o intervenţie aliniată la
obiectivele de schimbare a comportamentului infracţional şi de
adresare a nevoilor criminogene.

 PROGRAMELE EFICIENTE CONDUC CĂTRE ACHIZIŢIA DE


DEPRINDERI
• Deprinderi cognitive
- Gândirea consecvenţială (a-1 face pe client să se gândească la
consecinţe);
- Rezolvarea de probleme (a-1 abilita pe client în dezvoltarea
unor strategii rezolutive în conformitate cu problemele lui
particulare);
- Judecata critică (a-1 ajuta pe client să-şi privească într-o manieră
critică propriul comportament până la a-şi adresa propriul
comportament infracţional).
• Deprinderi interpersonale
• Deprinderi literare şi matematice
• Deprinderi vocaţionale (de ex., să utilizeze PC)
• Deprinderi creative, recreative (de utilizare a timpului liber)
O practică eficientă generează cunoştinţe!
• o învăţare bună despre cum se organizează o intervenţie nu garantează întotdeauna
şi o practică superioară, dar ea poate fi folosită ca o perspectivă sau chiar ca o
premisă a îmbunătăţirii calităţii sau eficienţei viitoarei practici;
• cunoştinţele, informaţiile despre „ ceea ce merge” pot fi testate doar în practică , prin
definirea clară a schimbării urmărite, specificarea în termeni concreţi a obiectivelor
prin care schimbarea se va produce şi printr-o riguroasă măsurare, evaluare a
gradului în care obiectivele au fost atinse.

80
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

 PROGRAMELE EFICIENTE ABORDEAZĂ COMPORTAMENTUL


INFRACŢIONAL PRIN PRISMA PSIHOLOGIEI COGNITIV-
COMPORTAMENTALE
• Psihologia cognitiv comportamentală rezidă într-o serie de teorii despre personalitate,
teorii ale psihologiei sociale, teorii ale învăţării sociale, şi se adresează unei relaţii
complexe între gânduri, trăiri şi comportament;
• Individul învaţă să-şi gestioneze relaţiile şi comportamentele fie prin reconsiderarea
şi restructurarea experienţei anterioare, fie prin compararea cu cineva semnificativ
pentru el;
• Această abordare cognitiv comportamentală a comportamentului infracţional pleacă
de la premisa că deficitul de socializare antrenează încurajarea comportamentului
anti social; corectarea deficitului de socializare se poate face prin antrenament:
- cognitiv (învăţarea de deprinderi de gândire);
- emoţional (învăţarea deprinderilor de auto-conştientizare, auto-exprimare, auto-
control);
- comportamental (învăţarea modalităţilor pro sociale de atingere a scopurilor).

 PROGRAMELE EFICIENTE SUNT PROIECTE CU BAZĂ


COMUNITARĂ

Programele dezvoltate în comunitate:


• facilitează contactul cu realitatea, cu dificultăţile curente, aplicarea practică a
celor învăţate, accesul la resurse, activităţi şi relaţii care pot ajuta la o schimbare
pozitivă;
• reduc riscul influenţelor antisociale pe care îl prezintă tratamentele instituţionale.

 PROGRAMELE EFICIENTE ŢIN CONT DE IMPORTANŢA MODELĂRII


PRO-SOCIALE

• implică practica de a oferi clienţilor elemente premiale, de răsplată pentru acţiunile


sau expresiile lor pro-sociale;
• consilierul devine astfel un model de rol pozitiv, capabil să întărească comportamentul
pro-social sau anti-infracţional;

81
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

• este important ca lucrând împreună, consilierul şi clientul să identifice piesele


(secvenţele) de comportament care să fie învăţate şi practicate;
• cercetările subliniază necesitatea şi importanţa unui comportament care să
demonstreze din partea consilierului respect, punctualitate, fidelitate, curtoazie,
onestitate, prietenie, deschidere. Acestea sunt câteva caracteristici pe care clientul
le valorizează în consilier şi care pot fi atinse ulterior de către client, în procesul de
schimbare.

 PROGRAMELE EFICIENTE SE BAZEAZĂ PE PRINCIPIUL


INTEGRITĂŢII
Integritatea ca organizare (coerenţă interioară) se opune dezorganizării,
anarhiei, haosului şi exprimă legătura dintre teoria ce stă la baza unui program şi designul
acestuia (Hollin, 1995).
Nivelul integrităţii unui program este o variabilă importantă în determinarea
rezultatului. De aceea, nu este surprinzător dacă va fi dificil să măsurăm efectele unui program
al cărui conţinut a fost arbitrar sau subiectul nu a anticipat o schimbare.

 ALŢI FACTORI DE SUCCES AI PROGRAMELOR


• Durata şi intensitatea
- trebuie să fie dozate în conformitate cu nivelul riscului recidivei şi cu
obiectivele urmărite; Lipsey (1995) arată că cel mai eficient tratament pentru
riscul înalt al recidivei este de 6 luni (100 ore de intervenţie).
• Alegerea programului
- alegerea duratei, intensităţii şi conţinutului programului trebuie să se
adreseze diferitelor nivele de risc şi diferitelor nevoi criminogene;
- un nivel intensiv de intervenţie se referă la deprinderile cognitiv
comportamentale legate de programele destinate infractorilor persistenţi
(infractori sexuali, cei care au săvârşit infracţiuni de violenţă domestică
sau alte forme de violenţă);
- programele pot fi alese în funcţie de sex, rasă, vârstă, dacă acest tratament
special este impus de o nevoie criminogenă identificată în această
direcţie;

82
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

- un nivel mediu de intervenţie se referă la programele scurte şi se adresează


unor nevoi criminogene specifice. Aceste programe sunt de fapt seturi de
module furnizate pentru nevoile individuale ale infractorilor (grija faţă de
victimă, utilizarea drogurilor sau alcoolului, relaţiile, comportamentele
sau credinţele opresive legate direct de infracţiunea comisă...);
- un nivel bazai de intervenţie se adresează problemelor de obstruare a
reintegrării comunitare (absenţa unui loc de muncă, probleme legate de
angajare, absenţa locuinţei, probleme legate de educaţie şi de completarea
nivelului de şcolarizare, probleme familiale, probleme de sănătate, de
petrecere a timpului liber).

2.1.2.1.3. Avantajele şi dezavantajele lucrului în grup

• grupul oferă suport mutual persoanelor cu nevoi şi experienţe asemănătoare -


sentimentul că nimeni nu este singur în acea situaţie;
• grupul oferă posibilitatea fiecărui participant să-şi exprime punctul de vedere şi să-şi
exerseze abilităţile de comunicare;
• participanţii învaţă să ofere feed back pozitiv;
• fiecare membru al grupului învaţă despre sine şi despre ceilalţi
• se creează cadrul schimbării atitudinale prin intermediul schimbului de idei şi opinii.
S-a constatat că, de obicei, schimbarea atitudinilor se produce în sensul valorilor
şi atitudinilor majoritare şi a celor care sunt încurajate de leader (consilierul de
reintegrare socială şi supraveghere ca agent de schimbare);

• grupul are o dinamică ce poate încuraja sau facilita schimbarea comportamentală,


prin observarea, asimilarea şi exersarea unor noi comportamente;
• grupul contribuie la creşterea stimei de sine a participanţilor;
• în grup, fiecare membru este un potenţial terapeut;
• potrivit celor mai multe opinii, grupul este cea mai eficientă metodă de a lucra
pentru rezolvarea de probleme;
• grupul poate oferi un sentiment de apartenenţă şi poate construi o reţea socială de
suport;

83
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

• lucrul în grup poate să consolideze abilităţile participanţilor de a lucra în echipă;


• în termeni de costuri şi timp, grupul este, în general, o metodă eficientă, cuprinzând
în acelaşi timp mai mulţi clienţi

Dezavantajele lucrului în grup

1. grupul poate produce o conformare contra productivă la autoritate sau


comportament anti-social;
2. atitudinile de discriminare pot fi consolidate;
3. unii membri se pot simţi excluşi sau ignoraţi;
4. fiecare membru al grupului primeşte mai puţină atenţie în exclusivitate;
5. confidenţialitatea nu poate fi garantată în totalitate.
Dezavantajele prezentate mai sus pot să apară în cazul în care grupul nu este
bine condus sau au fost comise greşeli în procesul de selecţie a membrilor.
• Posibile probleme şi dificultăţi care pot apărea în grup
Câteodată se poate întâmpla ca în cadrul grupului să apară probleme. Ele pot fi
legate fie de participarea prea activă a unor membri - monopolizarea discuţiei, impunerea
unor puncte de vedere etc., fie de retragerea unor membri din „viaţa” grupului, deci o
participare redusă a unor membri.
Aceste dificultăţi pot fi concretizate în următoarele situaţii: unul sau mai mulţi
participanţi sunt tăcuţi sau retraşi, în grup sunt vorbăreţi compulsivi - cărora le place sunetul
propriei voci, manifestări agresive între membrii grupului, contestarea coordonatorului de
grup, preluarea rolului de leader de către un participant, ceartă în grup etc.
Nu te speria! Următoarea secţiune - „Viaţa grupului” - te va ajuta să înţelegi
că multe dintre aceste probleme şi dificultăţi sunt fireşti şi ţin de evoluţia grupului, iar
parcurgerea întregului ghid şi derularea efectivă a unui program de lucru în grup te va abilita
să le rezolvi.
Grupul poate fi asociat cu un organism viu. Aşa cum o fiinţă parcurge de-a lungul
existenţei sale o perioadă de copilărie, una de tinereţe şi una de maturitate, tot aşa şi grupul are
o evoluţie diacronică eşalonată pe trei dimensiuni:
• formarea (în care membrii grupului se cunosc şi tatonează dacă sunt compatibili,
dacă pot avea încredere unii în alţii, dacă participarea le oferă avantaje, dacă pot
răspunde modului de abordare, etc.),

84
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

• faza de mijloc (în care membrii grupului învaţă împreună, oferă şi solicită
informaţii, intră în interacţiune, consolidează relaţiile de colaborare şi încredere,
dezvoltă strategii rezolutive, împărtăşesc experienţe etc.);
• faza finală ( în care membrii grupului învaţă să le aplice în viaţa lor curentă).
Faza finală a lucrului în grup este asociată cu perioada de maturitate a unui organism
viu, întrucât ea trebuie să aducă participanţilor sentimentul că se pot desprinde de
grup şi că sunt capabili să îşi recunoască şi să îşi rezolve propriile probleme
după ce programul de grup a luat sfârşit.

O altă analogie posibilă între grup şi organismul viu ar fi cea dată de mecanismele
interne cărora aceste două entităţi le sunt tributare şi anume:
Aşa cum orice organism viu îndeplineşte prin sistemele şi organele sale: funcţii
de respiraţie, digestie etc. tot aşa în interiorul grupului se produc fenomene mai mult sau
mai puţin anticipabile care fac din grup o entitate supusă evoluţiei şi anume: fenomene
de ventilare, acceptare, transfer, interacţiune, intelectualizare, etc. Ansamblul fenomenelor
psiho-sociale care se produc în grupul mic şi legităţile care le guvernează se numesc dinamica
grupului. Acesta cuprinde procese de sugestie, imitaţie, contagiune afectivă, facilitare prin
creşterea motivaţiei etc.
După cum organismele vii sunt clasificate pe regnuri, specii, rase, fiecare dintre
ele fiind caracterizate printr-un set de parametri structurali şi funcţionali, tot aşa şi grupurile
sunt pasibile de tipologizare (grupuri de remediu, grupuri de întâlnire, grupuri cu scop social,
grupuri de apartenenţă, grupuri de referinţă etc.) şi conformare la anumiţi parametri (mărime,
compoziţie, structură, coeziune, eficienţă, omogenitate etc.).
Materialul informativ prezentat mai sus este pentru a facilita consilierilor de
probaţiune, care doresc să deruleze programe de intervenţie în grup, înţelegerea grupului ca un
organism viu, pentru completarea acestuia propunem următorul model.

MODEL DE PROGRAM DE GRUP. LUAREA DECIZIEI ŞI ASUMAREA RISCULUI

1. Introducere.
2. Evaluarea abilităţii de luare a deciziilor.
3. Stabilirea obiectivelor în procesul de luare
a deciziilor şi asumare a riscului.
4. Faza de acţiune în procesul de luare a deciziei
şi asumare a riscului.
5. Faza de evaluare finală în procesul de luare a deciziei şi asumare a
riscului

85
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

INTRODUCERE

Va fi vizibil din fişele de lucru ce vor fi prezentate că luarea deciziei, cu consecinţele sale, este un proces
crucial în viaţa tuturor clienţilor, ca şi în viaţa noastră de altfel.

Autorii acestui pachet de informaţii consideră că unele decizii de a comite infracţiuni sunt luate de către
unii clienţi fără ca aceştia să se gândească prea mult la consecinţele asociate deciziilor lor. Pentru alţii, exaltarea asociată unei
decizii riscante devine o parte a atracţiei faţă de anumite tipuri de infracţiuni. Pentru alţii, o serie de decizii luate în ziua de
salariu sau în ziua în care încasează anumite beneficii în registrul personal de încasări, îi poate conduce spre situaţia
de a deveni lefteri, ceea ce îi poate face vulnerabili în faţa tentaţiei unei infracţiuni.

Înaintea oricărei decizii există un scop sau mai multe scopuri pe care cel care ia decizia încearcă să le
atingă. Câteodată aceste scopuri sunt explicite, altădată nu.

Este de asemenea nevoie să cunoaştem că luarea deciziei poate fi un proces foarte stresant, ceea ce e valabil
mai ales în cazul deciziilor majore. în unele situaţii deciziile pot fi amânate repetat, fie datorită fricii, fie datorită
anxietăţii, fie datorită consecinţelor probabile pe care luarea deciziei le presupune. De aceea, poate că e nevoie să asistăm,
să sprijinim oamenii în luarea deciziilor şi să privim împreună cu ei perspectivele pe care le deschide alegerea făcută de
ei. Sentimentele, trăirile care apar de-a lungul întregului proces de luare a deciziei sunt de asemenea foarte importante de cunoscut
şi de lucrat cu ele, pentru a desprinde nişte concluzii.

Deciziile semnalează o perspectivă de schimbare, iar o schimbare necesită energie, în completare, asociată
cu schimbarea este pierderea unor lucruri care au fost făcute înainte de luarea deciziei şi incertitudinea faţă de lucrurile ce
vor veni după luarea deciziei.

În această secţiune despre decizii şi riscuri, scopul nostru va fi să subliniem câteva dintre punctele parcurse
până acum, să dăm clienţilor oportunitatea să-şi evalueze propriile decizii luate şi ei să realizeze unde este nevoie să şi le
îmbunătăţească

II. EVALUAREA ABILITĂŢII DE A LUA O DECIZIE

Fişa de lucru l

DECIZIILE. GÂNDURI, TRĂIRI, PERSECTIVA SCHIMBĂRII. Această fişă de lucru îi abilitează pe


clienţi să-şi examineze propriile gânduri, sentimente, precum şi consecinţele pe care le presupune o decizie anume.

Fişa de lucru 2

CUM MI-AM CHELTUIT BANII ÎN ZIUA DE SALARIU?

Această fişă de lucru urmăreşte cum şi-a cheltuit clientul banii în ziua de salariu sau în ziua în
care a avut un beneficiu. Această fişă ne face să recunoaştem că mulţi dintre clienţii Serviciului de probaţiune
au uneori foarte puţini bani să supravieţuiască, iar nivelul beneficiilor este uneori total inadecvat, chiar şi
pentru acoperirea nevoilor cotidiene. Aceasta fişă îi determină pe clienţi să considere că au la dispoziţie o mică
sumă de bani pe care trebuie să o cheltuiască în conformitate cu scopurile sau dorinţele din mintea lor. Fişa de
lucru dă clientului oportunitatea să reflecteze asupra modului în care şi-a cheltuit banii şi dacă în acest domeniu
o anumită schimbare ar fi dezirabilă.

Fişa de lucru 3

CARE ANUME EŞTI TU?

Scopul acestei fişe de lucru este să sublinieze diferenţa dintre Comportamentul de întreţinere, menţinere (M) şi
Comportamentul riscant (R).

86
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

- Dacă clientul a decis că scopul său este să se ţină pe sine însuşi în afara problemelor şi în afara
închisorii, aceasta va avea o influenţă din ce în ce mai mare asupra deciziilor pe care le va lua.

- Pe de altă parte, dacă clientul nu-şi bate capul în privinţa a ceea ce se întâmplă cu el, aceasta se va
reflecta într-o categorie de decizii riscante pe care se pregăteşte să le ia.

Această fişă de lucru ne conduce către a oferi clienţilor oportunitatea de a aprecia ce încearcă ei să obţină
prin luarea deciziilor despre cum să-şi cheltuiască banii.

Fişa de lucru 4

CELE MAI BUNE / CELE MAI PROASTE DECIZII ALE MELE Această fişă dă clienţilor oportunitatea
de a se gândi la câteva dintre cele mai importante decizii pe care le-a luat în trecut. Care a fost cea mai bună dintre ele şi
de ce? Care a fost scopul la care s-a gândit înainte de luarea deciziei? Care a fost cea mai proastă decizie şi de ce? Care
a fost scopul de dinaintea ei? Toate acestea vor conduce la o discuţie despre ce a învăţat clientul din experienţa anterioară
luării deciziilor sale.

Fişa de lucru 5

CÂT DE IMPORTANTĂ ESTE DECIZIA?

Ceea ce-şi propune această fişă de lucru este să extragă modul în care unele dintre deciziile cruciale din
viaţa clienţilor sunt considerate multă vreme şi care dintre ele devin triviale. De ex.., pentru o persoană din închisoare, decizia de
a o lua de la capăt într-un alt oraş este o decizie crucială. Balanţa dintre avantajele şi dezavantajele probabile ale acestei decizii
trebuie să fie considerate cu grijă, împotriva tentaţiei de a se întoarce în acelaşi loc de dinainte de a ajunge în închisoare. Pe
de altă parte, o decizie trivială de genul dacă să îmbrace o eşarfa albastră sau verde justifică o cheltuială mai mică de
timp şi gândire.

La sfârşitul acestei fişe de lucru, clientul este invitat să înregistreze deciziile importante pe care le are
de luat acum şi în viitorul apropiat.

III. ALEGEREA OBIECTIVELOR ÎN LUAREA DECIZIEI ŞI ASUMAREA


RISCULUI

Drept rezultat al exerciţiilor de evaluare completate de clienţi, aceştia pot să simtă că luarea deciziilor şi
asumarea riscurilor asociate acestora nu necesită acordarea de atenţie, în acest caz, pentru timpul prezent, acesta poate să
fie sfârşitul muncii noastre.

Pe de altă parte, clientul poate decide să încerce şi să schimbe anumite aspecte legate de luarea deciziilor
(de ex.: ce cheltuieli face în ziua de salariu, de ce să meargă să facă cumpărături de la alimentară înainte de a cumpăra ceva
de băut). Dacă acestea pot deveni obiective, scopuri pentru schimbare, următoarea problemă este CUM poate fi generată
această schimbare, ceea ce ne va duce la faza de acţiune care constă în învăţare şi practicare.

IV. FAZA DE ACŢIUNE ÎN LUAREA DECIZIEI ŞI ASUMAREA RISCULUI

Ceea la ce trebuie să ne gândim acum este CUM pot fi obiectivele atinse. Iată aceste posibilităţi:

1. Să-mi spun mie însumi că în curând voi încasa salariul şi să-mi fac lista de cumpărături pentru cel mai
apropiat magazin şi să cumpăr toate lucrurile de care cred că am nevoie.

2. Să-i cer unui prieten de încredere să vină cu mine, să-mi încasez banii şi să fac cumpărături.

3. Să cer unui consilier de probaţiune sau unui voluntar asociat Serviciului de probaţiune să mă însoţească
atunci când îmi încasez banii şi să vină cu mine la cumpărături.

87
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

4. Să-i cer unui prieten de încredere să-mi încaseze salariul şi să-mi facă el cumpărăturile (poate în
schimbului unei sume mici pentru comision) etc.

Mijloacele prin care pot fi atinse obiectivele sunt acum negociabile. Clientul îşi poate da seama de:

- deciziile pe care le-a încercat şi au eşuat în numeroase ocazii anterioare (şi pe care trebuie să le
refuze în viitor);
- deciziile pe care le poate alege acum.

Prioritatea pentru următoarea zi de salariu a clientului va fi să vorbească cu un prieten de încredere şi să obţină


cooperarea în privinţa cererii pe care i-o adresează clientul. La următoarea zi de salariu , schema de cheltuire a banilor va fi grija clientului şi va
deveni în timp o abilitate a sa, astfel încât la următoarea întâlnire cu consilierul de probaţiune să poată fi evaluat ceea ce s-a întâmplat.

V. FAZA DE EVALUARE ÎN LUAREA DECIZIEI ŞI ASUMAREA RISCULUI

În această fază, clientul va trebui să descrie şi să revadă evenimentele din actuala zi de salariu , în baza schemei (planului)
zilei de salariu.

- Dacă totul a mers bine, următorul aspect care trebuie luat în considerare este cum poate fi menţinută schimbarea
activă care s-a produs în client. Aceasta poate implica şi cooperarea cu prietenul de încredere ales de către client pentru a vedea mai bine
viitorul.

- Un alt element care trebuie luat în considerare este planul contingent pentru situaţia în care prietenul respectiv nu va
fi disponibil şi este nevoie de un substitut.

- După o perioadă de timp, procesul de planificare şi reflectare asupra deciziei poate fi realizat de către client,
dispensându-se de prieten, în această situaţie trebuie să vedem dacă clientul e în stare să menţină schimbarea care s-a produs în el însuşi.

- Dacă planul zilei de salariu a dat greş sau dacă prietenul s-a dovedit nefolositor, atunci e clar că trebuie să ne
gândim la alte variante pentru următoarea perioadă de timp. Important este ca fiecare eşec să fie privit ca o învăţare pozitivă, ca o
acumulare de experienţă şi clientul să vadă ce pas suplimentar trebuie făcut pentru ca un succes viitor să fie mai probabil.

- Dacă paternul de schimbare a fost bine stabilit, schimbarea este menţinută, e dezirabilă formularea
unui plan de adaptare (de a face faţă) la recădere, de ex. pentru situaţiile de urgenţă, se poate face apel la prieteni foarte
apropiaţi pentru mâncare sau bani.

Aşa cum a mai fost spus, există clienţi pentru care exaltarea asociată luării unei decizii şi asumării riscului
este considerentul-cheie. în completarea tehnicilor prezentate, se poate utiliza Balanţa câştiguri şi pierderi ale luării unei
decizii. Astfel, devine clar că sunt situaţii de viaţă în care o mică schimbare e legitimă, foarte excitantă, că activitatea de
producţie a adrenalinei ce însoţeşte starea de exaltare e uneori necesară.

La finalul acestui program se poate elabora o fişă de lucru suplimentară privind utilizarea timpului liber,
în acest context i se dă clientului oportunitatea de a specifica activităţile dorite şi lista paşilor care trebuie făcuţi în măsura
în care atingerea obiectivelor sale este posibilă. Evident că acest lucru presupune şi o cercetare locală a resurselor comunitare
(cât de mult costă, care este timpul necesar atingerii, locul etc. ...). Fişa de lucru 6 (Activitatea fantastică pe care vreau
să o fac) oferă o structură în acest sens.

Fisa de lucru l

Data.................... Numele ................................

DECIZIILE, GÂNDURI, TRĂIRI ŞI PERSPECTIVASCHIMBĂRII

A lua o decizie înseamnă adesea a face o schimbare. Schimbarea implică gânduri şi trăiri tot aşa de bine după cum implică şi
acţiuni. Această fişă de lucru este structurată pentru a te ajuta să te gândeşti la decizia ta, la cum te simţi în privinţa ei şi să
consideri ce s-ar putea întâmpla dacă faci o schimbare.
1. Care este decizia pe care o ai de luat ..............................................................................................................

88
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

2. Când va trebui să iei această decizie................................................................................................................


3. Ce simţi de� .........
4. De ce simţi în acest mod..................................................................................................................................
5. Este ceva care să te oprească să iei această decizie.........................................................................................
6. Ce doreşti să schimbi .......................................................................................................................................
7. Dacă vei face această schimbare:
a) ce vei câştiga ..................................................................................................................................................
b) ce vei pierde ...................................................................................................................................................
8. Ce ai putea simţi după ce schimbarea va fi făcută ..........................................................................................
9. Crezi că ai destulă energie pentru a face această schimbare DA NU
10. Ai nevoie ca cineva să-ţi ofere sprijinul DA NU
Cine anume...� .......................

Fişa de lucru 2

Data.................. Numele ..................................................................

CUM MI-AM CHELTUIT BANII ÎN PRIMA ZI DE SALARIU ŞI DUPĂ ACEEA?

Aceasta este o fişă de lucru care te face să te gândeşti cât de mulţi bani ai avut ultima dată când ai luat salariul şi să-ţi aminteşti
cum i-ai cheltuit (incluzând ceea ce ai cumpărat pentru copii, cheltuielile de întreţinere etc.).

Salariul meu a fost de ....................................... lei.

Acesta trebuie să-mi ajungă pentru ....................................

(o săptămână, o lună ......).

Pentru a te ajuta să-ţi aminteşti ai aici o listă cu lucrurile pe care unii oameni cheltuiesc bani. S-ar putea ca tu să regăseşti anumite
lucruri în această listă, după cum s-ar putea ca unele lucruri pentru care tu cheltuieşti bani să nu le regăseşti aici. Enumeră-
le oricum pe o foaie separată.

Bani pentru îmbrăcăminte Plata amenzilor Bani pentru alimente Bani pentru băutură Bani pentru nevoile copiilor

Plata chiriei, întreţinere Jocuri de noroc Bani pentru combustibil Bani pentru a merge la film Bani pentru ţigări

Restituirea banilor pe care i-ai împrumutat Coafor /frizer Bani pentru a ieşi cu prietenii Bani pentru a lua masa în oraş Cosmetice şi articole de toaletă

Plata taxei TV Taxe pentru cluburi, asociaţii Economii Energie termică, gaz etc. Capricii personale

Bani puşi deoparte pentru mâncare Bani pentru a merge să beau Bani împrumutaţi prietenilor Cheltuieli de transport Convorbiri telefonice zilnice

89
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Dacă priveşti în urmă, la ziua ta de salariu, întocmeşte o listă a cheltuielilor tale din acea zi şi după aceea.

1. Prima categorie de cheltuieli: lei pentru

2. A doua categorie de cheltuieli: lei pentru

3. A treia categorie de cheltuieli: lei pentru

4. A patra categorie de cheltuieli: lei pentru

5. A cincea categorie de cheltuieli: lei pentru

6. A şasea categorie de cheltuieli: lei pentru

7. A şaptea categorie de cheltuieli: lei pentru

8. A opta categorie de cheltuieli: lei pentru

Banii rămaşi ......................

Dacă priveşti la ceea ce ai scris mai sus, poţi să te gândeşti mai bine la modul în care ai putea să-ţi cheltuieşti banii?

1. .....................

2. .....................

3. .....................

Fişa de lucru 3

Data.................. Numele ..................................................................

CARE ANUME EŞTI TU?

În această fişă de lucru eşti invitat să citeşti despre personajele M şi R. Care dintre ele are legătură cu modul în care tu te
comporţi?

M: în ziua de salariu M a decis că primul lucru pe care-1 va face va fi să cumpere mâncare pentru următoarele două săptămâni.
Astfel M a mers şi a cumpărat atâtea alimente de câte era nevoie. După aceea şi-a plătit contribuţia lui la chirie, întreţinere. Pe
urmă a dus rufele murdare la o spălătorie, a avut grijă să-şi plătească curentul electric şi a dat înapoi o mică sumă de bani pe care
o împrumutase de la un prieten. Apoi M .....................

1) Prin deciziile pe care le-a luat, ce crezi că a vrut să obţină M?

R: în ziua de salariu R a decis că primul lucru pe care îl va face va fi să bea ceva cu nişte prieteni, întâlnirea cu ei s-a prelungit
mai mult decât se aştepta şi R s-a ciocnit de cineva care dorea să împrumute ceva de la el. R a plătit pe loc şi mai târziu s-a dus
acasă să se culce. Când s-a trezit, era seară şi cele mai multe magazine erau închise. R decide să mai iasă o dată cu prietenii sau
să meargă la un prieten acasă să mai bea ceva. Dimineaţa următoare, o parte din banii lui R se pare că lipsesc, dar R nu-şi
poate aminti ce s-a întâmplat cu o noapte înainte. Ceea ce vede, este că nu se găseşte mâncare în casă, aşa că merge să cumpere
o pâine, o sticlă de lapte, margarină şi un pachet de ţigări. Acum nu i se pare corect că a rămas cu aşa de puţini bani.

2) Prin deciziile pe care le-a luat, ce crezi că a încercat R să obţină?

90
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Ce crezi, M sau R prezintă cel mai mare risc de a săvârşi o infracţiune?

De ce?

Acum, gândeşte-te ce încerci tu să obţii atunci când îţi cheltuieşti banii? Scrie asta mai jos:

Fişa de lucru 4

Data.................. Numele ..................................................................

CELE MAI BUNE / CELE MAI PROASTE DECIZIIALE MELE

Priveşte înapoi la viaţa ta. Care au fost cele mai bune decizii pe care le-ai luat? De ce? Enumără-le mai jos. Ce ai încercat
să obţii prin luarea | acestor decizii?

Câteva din cele mai bune decizii ale mele sunt:

DECIZIA CE A FOST BUN ÎN EA? CE AM OBŢINUT PRIN EA?

1.
2
3.

Câteva din cele mai proaste decizii ale mele sunt:

DECIZIA CE A FOST RĂU ÎN EA? CE CONSECINŢE A AVUT?

1.

2.

3.

Priveşte la ceea ce ai scris mai sus; poţi să te gândeşti la ceva ce ai învăţat despre luarea unei decizii bune?

1......................
2. .....................
3. .....................

91
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Fişa de lucru 5

Data.................. Numele ..................................................................

CÂT DE IMPORTANTĂ ESTE DECIZIA?

IMPORTANT NEIMPORTANT

în fiecare zi suntem puşi în situaţia de a lua o mulţime de decizii. Unele dintre ele sunt foarte importante, altele nu.
Priveşte lista de mai jos şi spune care dintre următoarele decizii sunt importante pentru tine şi care nu. Pune un „x” în căsuţa cu
care eşti de acord.
1. Să decizi unde o să locuieşti.
2. Să-ţi alegi prietenii.
3. Să decizi dacă mergi astăzi la bibliotecă.
4. Să decizi dacă mergi să-ţi ridici cumpărăturile.
5. Să decizi dacă mergi la Centrul Ofertelor de Serviciu.
6. Să semnezi astăzi la timp.
7. Să decizi dacă să suni un vechi prieten căruia i-ai promis cândva că-l vei suna.
8. Să decizi să mergi la o petrecere.
9. Să decizi să mergi la discotecă. 10. Să decizi să dai o spargere la o firmă, într-o casă.
Acum ai posibilitatea de a discuta despre anumite decizii cu consilierul tău de probaţiune .................... .

După ce ai făcut asta, eşti de acord că deciziile importante necesită mai mult timp şi mai multă gândire decât deciziile
mai puţin importante?

Poţi să te gândeşti la câteva decizii importante pe care poţi să le iei acum sau în viitorul apropiat? Care ar fi acestea?

1. ............................... �

92
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Fişa de lucru 6

Data.................. Numele ..................................................................

ACTIVITATEA FANTASTICĂ PE CARE VREAU SĂ O FAC

Pune activitatea pe care o ai în minte în vârful acestei scări şi începe să lucrezi de la baza ei, aşezând fiecare pas pe care va trebui
să-1 faci pentru a îndeplini această activitate.

CEEA CE VREAU SĂ FAC ESTE:


PAŞII DE CARE AM NEVOIE PENTRU A FI CAPABIL SĂ REALIZEZ ACEASTĂ ACTIVITATE ÎNCEP DE AICI

Unde pot să descopăr ceva despre această activitate?

Locul unde activitatea mea va avea loc?

Timpul când activitatea mea va avea loc?

Ce echipamente sunt necesare?

Cât costă această activitate?

Cum pot ajunge să o îndeplinesc?

Am nevoie de cineva să mă însoţească în această activitate?

Cum şi când voi fi implica, care va fi rolul meu?

93
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

APLICAŢIE 1

Exerciţiu de simulare a unui program de grup

Pentru a veni în sprijinul consilierilor de probaţiune care doresc să se pregătească în lucrul cu grupul înainte ca
serviciul din care fac parte să aibă suficienţi clienţi eligibili pentru a fi incluşi într-un program de grup, această secţiune prezintă
câteva studii de caz care pot sta la baza unor jocuri de rol.

Cu ajutorul colegilor din cadrul serviciului de probaţiune respectiv, se poate organiza o simulare de program
de grup, astfel încât consilierul care va fi coordonatorul unui program de grup cu persoane care au săvârşit infracţiuni să
dobândească din timp cunoştinţe şi abilităţi de lucru cu grupul.

Acest exerciţiu de simulare necesită 8 participanţi care să joace rolul unor persoane care au săvârşit infracţiuni
şi care se află în supravegherea, asistenţa şi consilierea serviciului de probaţiune.

Fiecare participant va primi un cartonaş ce conţine un scenariu biografic, pe baza căruia va trebui să intre în
rolul personajului respectiv.
Coordonatorul programului de grup va avea următoarele sarcini:
1. să evalueze eligibilitatea celor 8 persoane pentru Programul de grup „Luarea deciziei şi asumarea riscului”,
după următoarele criterii:
1.1. criteriul nevoii criminogene;
1.2. criteriul motivaţiei pentru schimbare;
1.3. caracteristicile psihosociale.
2. să facă o prezentare a Programului de grup „Luarea deciziei şi asumarea riscului” şi să evalueze aşteptările
participanţilor eligibili pentru acest program, utilizând Formularul de evaluare iniţială „Aşteptările mele”;
3. să deruleze un program de grup, conform sesiunilor şi fişelor de lucru prezentate;
4. să evalueze după fiecare sesiune comportamentul participanţilor, pe baza „Fişei de evaluare a
comportamentului în grup “;
5. să evalueze gradul de satisfacţie a participanţilor pe baza „Formularului de monitorizare a participării la
programul de grup “.

APLICAŢIE2

Exerciţiu de dinamică motivaţională. Trecerea de la Contemplare la Decizie

În loc de scenariu...

Ciprian are 18 ani şi a fost încredinţat unui serviciu de probaţiune pentru o perioadă de 3 ani şi 6 luni.

Membrii familiei afirmă că Ciprian a fost un copil liniştit, de încredere, cu rezultate şcolare bune şi care
nu a creat probleme până în jurul vârstei de 15 ani. Modificarea comportamentului, intervenită pe parcursul clasei a VIII-a,
a constituit un lucru neaşteptat pentru membrii familiei. După a doua revenire din străinătate a tatălui său, Ciprian a
început să fure obiecte şi sume de bani de la membrii familiei, după care fugea de acasă timp de două, trei, patru zile.
Fratele lui Ciprian îşi explică acest comportament prin influenţa unui grup de tineri din cartier care 1-au convins să
comită aceste furturi din propria familie. Referitor la acest lucru, Ciprian afirmă că s-a simţit obligat faţă de membrii grupului
său, deoarece şi ceilalţi cheltuiseră pentru el.

Părinţii au manifestat interes pentru situaţia şi viitorul fiului lor: l-au convins să susţină admiterea la liceu
şi i-au asigurat meditaţii în particular, astfel a fost declarat admis la liceu, însă nu a frecventat deloc cursurile clasei
a IX-a. În această perioadă a participat la o serie de furturi din autoturisme, dintre care două au fost cercetate penal, celelalte
eşuând, după cum afirmă Ciprian, datorită nepriceperii lor. El afirmă că s-a gândit la această modalitate de a câştiga bani, după
ce furturile de acasă au fost descoperite şi a fost pedepsit.

94
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Imediat după descoperirea infracţiunii, Ciprian a lucrat o perioadă la o spălătorie auto şi ca muncitor în construcţii,
alături de tatăl său. În prezent nu are loc de muncă, iar părinţii sunt îngrijoraţi deoarece a început să petreacă tot mai mult timp cu
vechiul grup. Ciprian afirmă că a avut o perioadă bună cât a lucrat, deoarece avea bani pentru ieşirile cu prietenii săi.

Ciprian este la a treia întâlnire cu consilierul de probaţiune. Tânărul regretă implicarea sa în comiterea
infracţiunii, pentru rău făcut familiei şi lui însuşi, dar consideră că a fost un fapt izolat. Nu consideră că are probleme cu
consumul de alcool, afirmând că bea atât cât vrea şi ştie să se oprească la timp. Din referatul presentenţial întocmit
în instanţă reiese că tinerii au comis faptele sub influenţa alcoolului şi multe dintre tentative au eşuat datorită gradului
avansat de ebrietate al participanţilor.

Sarcinile consilierului care lucrează cu acest caz:

Scop: Exploraţi împreună cu Ciprian consecinţele comiterii infracţiunii şi surmontaţi dificultăţile


întâmpinate în a vedea legătura între consumul de alcool şi infracţiune, încercaţi să-1 susţineţi pentru a-şi construi şi
consolida motivaţia pentru a trece din stadiul contemplării la acţiune.

Tehnica:

• Începeţi sesiunea cu prezentarea scopului întâlnirii şi continuaţi cu întrebări deschise;

• Utilizaţi ascultarea reflexivă;

• Încercaţi să puneţi cel puţin trei întrebări evocative, în scopul de a facilita exprimarea motivaţiei pentru
schimbare;

• Încercaţi să evitaţi capcana întrebărilor, dacă vă daţi seama că aţi pus prea multe întrebări deodată,
reveniţi şi utilizaţi mai mult reflectarea.

Timp de lucru:

10 minute

CHESTIONAR DE EVALUARE A MOTIVAŢIEI PENTRU SCHIMBARE

ÎNTREBARE Dezacord puternic-2 Dezacord -1 Nesigur 0 Acord +1 Acord puternic+2

Nu cred că-mi creez prea multe probleme.

Încerc să-mi creez mai puţine probleme decât obişnuiam.

Este OK să ai probleme, dar eu îmi creez prea multe.

Câteodată mă gândesc că aş putea să renunţ la comportamentul


infracţional.

Este o pierdere de timp să mă gândesc la comportamentul meu


infracţional.

Tocmai am reuşit să stopez comportamentul infracţional.

95
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Oricine poate vorbi despre dorinţa lui de a stopa comportamentul


infracţional, dar eu chiar fac ceva în acest sens.

Cred că aş putea să mă gândesc cum să nu-mi mai creez atâtea


probleme.

Uneori comportamentul meu infracţional este o problemă


comportamentului meu infracţional.

Nu e necesar să mă gândesc Ia stoparea comportamentului meu


infracţional.

Chiar în momentul de faţă fac eforturi pentru stoparea comporta-


mentului infracţional.

Nu mă gândesc deloc să-mi creez mai puţine probleme.

Acest chestionar urmăreşte să identifice modul în care înţelegi comportamentul infracţional, şi intenţia ta de a schimba ceva
sau nu. Citeşte cu atenţie fiecare întrebare de mai jos şi apoi decide dacă eşti de acord cu ea sau nu. Bifează doar o singură
opţiune.

Doar pentru uzul consilierului de probaţiune, Cotare:

Stadiul motivaţional Nr. întrebare

P 1 5 10 12

C 3 4 8 9

A 2 6 7 11

Instrucţiuni:
• Se bifează o căsuţă pentru fiecare întrebare;
• Înainte de a da chestionarul unui client, i se explică efectiv cercul schimbării (se dă atât la început, cât şi la
sfârşitul intervenţiei, pentru a evalua progresul);
• Chestionarul a fost construit şi pentru a detecta minciuna (unele întrebări se exclud);
• Când clientul obţine un scor (-) înseamnă că nu a realizat nimic în privinţa acelui stadiu;
• Dacă la P este scor (+) înseamnă că clientul se află în Precontemplare; un scor cu (+) la P, indiferent de celelalte
scoruri indică faptul că clientul se află în precontemplare (celelalte scoruri pozitive pot indica că clienţii s-au
gândit puţin să-şi schimbe comportamentul infracţional);
• Se poate întâmpla ca o persoană să aibă scor mare la A şi să nu mai considere că trebuie să schimbe ceva, deci
scor mic la P;
• În final clientul poate avea scor mare la C, ceea ce e un lucru bun, dacă ştie şi ce schimbări trebuie să facă;
• După completare clienţii sunt ajutaţi să progreseze pe cercul schimbări.

96
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

2.1.3. Supravegherea
Supravegherea persoanelor care au primit pedepse neprivative de libertate
este o componentă a activităţii serviciilor de probaţiune.
Termenul de supraveghere nu trebuie interpretat în sens strict,
supravegherea reprezentând un complex de activităţi care se află într-o strânsă
interdependenţă.
Menţinându-i în comunitate le oferim şansa de a-şi conştientiza faptele
şi de a-şi asuma responsabilitatea asupra actelor antisociale.
Acest lucru se poate realiza atât prin stabilirea unui plan de intervenţie cu
beneficiarul în funcţie de nevoile acestuia şi numai după ce i s-a făcut o evaluare corectă
şi obiectivă a riscului de recidivă şi a riscului pentru public, cât şi prin îndeplinirea
obligaţiilor impuse de instanţa de judecată. Totodată, includerea sa într-un program
de dezvoltare comportamentală specific infracţiunii comise, în funcţie de gravitatea
acesteia şi de riscul de recidivă îl va ajuta să-şi îmbunătăţească comportamentul într-
un mod pozitiv.
Un alt lucru la fel de important este şi menţinerea legăturilor cu familia, cu
şcoala, cu locul de muncă, cu cluburi sportive, culturale, unde ar putea să-şi petreacă
timpul liber într-un mod constructiv etc.
Supravegherea propriu-zisă se realizează printr-o serie de activităţi
pornind de la observarea, până la contactul direct cu infractorul. De asemenea, aceasta
se poate realiza atât prin prezentarea infractorului la sediul serviciului de probaţiune
sau în alte locuri stabilite, cât şi prin efectuarea de controale inopinate la domiciliu, la
locul de muncă sau chiar în locurile şi mediile frecventate anterior de către infractor,
în care prezenţa acestuia a fost interzisă prin condiţiile stabilite de instanţă.
Când instanţa de judecată hotărăşte încredinţarea persoanei care a încălcat
legea penală în supravegherea serviciului de probaţiune, consilierul de probaţiune
care a preluat cazul se ocupă de rezolvarea lui:
• începe supravegherea:
• se identifică nevoile distincte ale beneficiarului;
• se întocmeşte planul de supraveghere;
• se stabilesc date fixe când se va face consilierea individuală;
• punctualitatea întâlnirilor trebuie precizată de la prima şedinţă
de consiliere;
• acţiunea efectivă pentru îndeplinirea obligaţiilor impuse de către
instanţa de judecată şi acoperirea nevoilor beneficiarului, incluzând şi neacceptarea de a
încălca condiţiile pe care le are de respectat şi care i-au fost aduse la cunoştinţă la începutul
perioadei de supraveghere - proces verbal;

97
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

• identificare „nevoi ascunse” - pe parcursul lucrului efectiv cu


beneficiarul se mai pot găsi şi alte nevoi, neidentificate la începutul intervenţiei;
• identificare soluţii pentru acoperirea acestor nevoi;
• monitorizarea datelor;
• evaluarea eficienţei programului, activităţilor;
• monitorizarea activităţii / evaluarea finală.
În activitatea de supraveghere, consilierul responsabil de caz trebuie
să ţină o evidenţă clară şi obiectivă a evoluţiei beneficiarului, modificări ale
comportamentului acestuia.
2.1.3.1. Procedura de supraveghere
La luarea hotărârii instanţei de judecată şeful serviciului de probaţiune
desemnează de îndată un consilier de probaţiune responsabil cu supravegherea
executării obligaţiilor şi/sau a măsurilor stabilite prin hotărârea judecătorească.
În termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la comunicarea hotărârii
instanţei de judecată consilierul de probaţiune desemnat va organiza întâlnirea cu
persoana primită în sarcină şi-i va aduce la cunoştinţă obligaţiile şi/sau cu măsurile
impuse de instanţă. Ca urmare a acestei comunicări verbale condamnatul semnează
un angajament (doc.12).

98
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Doc. 12. Actul ce confirmă aducerea la cunoştinţă şi asumarea angajamentului pentru


respectarea acestuia

Data: ____ ___________ 200_


Nr. _____________

Angajament
Subsemnatul (ta)__________________________________________

sunt preîntâmpinat(ă) de responsabilitatea penală care o port pentru neîndeplinirea cerinţelor serviciului
de probaţiune şi îmi asum angajamentul:

- să nu părăsesc locul de trai şi serviciul fără înştiinţarea serviciului de executare a pedepselor


penale;

- să mă prezint periodic la serviciul de probaţiune;

- să îndreptăţesc încrederea acordată de instanţa de judecată;

_________________________________________________________________________________

_________________________
(semnătura)

În cazul încălcării angajamentului semnat, Serviciul de probaţiune va face o preîntâmpinare persoanei ce


a încălcat obligaţiunile ce i-au fost impuse.

Preîntâmpinarea este făcută verbal sau în scris ca urmare condamnatul va întocmi un angajament
suplimentar (doc. 13).

Doc. 13. Angajament suplimentar

Data: ____ ___________ 200_


Nr. _____________
ANGAJAMENT

Eu, cetăţeanul(ca)_____________________________________________________________
(numele, prenumele, patronimicul, luna, anul naşterii)
condamnat(ă) pe art.__________ CP RM _____________ ____________________________
(denumirea instanţei de judecată)
____________________________________________________________________________
(obligaţiunile stabilite prin sentinţa instanţei de judecată)
____________________________________________________________________________

sunt avertizat(ă), că în caz de prelungire a exercitării activităţii interzise prin sentinţa instanţei de
judecată, eu voi fi tras(ă) la răspundere penală pe art._________al CP RM.

Angajamentul a fost luat de _______________________________________


( numele, prenumele)
________________
(semnătura)
În cazul în care instanţa de judecată prin sentinţă prevede privarea de a ocupa o anumită funcţie
serviciul de probaţiune înştiinţează instituţia respectivă (doc. 14), solicitând confirmarea primirii şi executării
prevederilor hotărârii judecătoreşti (doc. 15).

99
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Doc.14 Înştiinţare privind condamnarea persoanei, şi privarea acesteia de a ocupa anumite funcţii

Data: ____ ___________ 200_


Nr. _____________
ÎNŞTIINŢARE

Şefului ______________________________, _________________________________________


(denumirea organizaţiei, instituţiei) (numele, prenumele, patronimicul)
Vă aduc la cunoştinţă că cetăţeanul __________________________________________________,
(numele, prenumele, patronimicul,
_______________________________________________________________________________
(luna, anul naşterii, funcţia, locul de serviciu)
a fost condamnat la „______”______________a._____ de instanţa de judecată__________ pe art.
________al._____ CP RM la_____________________ , măsura de pedeapsă _____________________,
___________________________________________________________________________________
măsura de pedeapsă adăugătoare, 65 CP RM)
Din cele expuse mai sus şi conform art. _______CP RM, condamnatul(a) în termen de 3 (trei) zile
urmează a fi eliberat(ă) din funcţie sau de la desfăşurarea activităţii stabilite în sentinţă, totodată în carnetul de
muncă se consemnează interdicţii de a exercita _____________________________ _______________________________________
(termenul, funcţia sau activitatea pe care nu are dreptul să o ocupe, practice)
Despre executarea sentinţei, rugăm să se prezinte informaţii în timpul stabilit de lege la adresa__
____________________________________________________________________________
Şeful Serviciului ___________________
Doc.15. Confirmarea primirii şi executării prevederilor hotărârii judecătoreşti

Data: ____ ___________ 200_


Nr. _____________
CONFIRMARE
Şefului Serviciului
de Probaţiune
______________
_____________
(numele,
prenumele)
La informarea Dvs. de la „_____”____________a.____ nr.___________________
cetăţeanul(ca)_________________________________, cu domiciliul ___________________________
(numele, prenumele, patronimicul)
a fost eliberat(ă) din funcţia deţinută conform ordinului nr._______ de la „____”________a. _______.
Consemnarea în carnetul de muncă s-a efectuat la „_____”_________a._____

____________________________
Instituţia
__________________________________ ______________________
Numele conducătorului Semnătura

Programele de supraveghere trebuie adaptate cu grijă la circumstanţele


fiecărui infractor, de exemplu, pentru a face faţă dificultăţilor de angajare sau
dezavantajelor rasiale.
Munca serviciilor de probaţiune trebuie să fie liberă de orice discriminare
bazată pe rasă, sex, religie, handicap, orientare sexuală sau orice altă bază improprie.

100
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Toate serviciile de probaţiune trebuie să evalueze o politică de şanse egale,


efectiv implementată, monitorizată şi revizuită. Acţiunea de prevenire a discriminării
(practica antidiscriminatorie) necesită mai mult decât simpla voinţă de a accepta
egalitatea tuturor infractorilor sau de a acorda aceiaşi atenţie în cazuri diferite.
Originea, natura şi complexitatea şi împrejurările ce necesită un
tratament activ din partea tuturor celor interesaţi - de exemplu, prin instruirea echipei,
prin supraveghere şi revizuire şi prin efectuarea unui efort suplimentar pentru ai trata
mai eficient pe infractorii din medii culturale diferite.
Secţiile de probaţiune trebuie să se asigure că supravegherea în zona
lor se face conform acestui standard naţional, ţinându-se cont de orice ghid asociat
acestuia. Consilierul supraveghetor trebuie să întocmească un raport cuprinzând
detaliile perioadei în care infractorul s-a aflat sub supraveghere în comunitate.
De asemenea, indiferent dacă Serviciul de probaţiune a încheiat
acorduri de colaborare cu instituţiile ce trebuie implicate în asistenţa consilierea
şi supravegherea persoanei acesta le înştiinţează şi eventual dacă activităţile ce le
desfăşoară au tangenţă cu persoana condamnată, se solicită ca acestea să informeze
Serviciul (doc. 16).
Doc. 16. Înştiinţarea instituţiilor din teritoriu despre persoana aflată în supravegherea Serviciului de
probaţiune

Data: ____ ___________ 200_


Nr. _____________
ÎNŞTIINŢARE

Şefului ___________________________, ___________________________________


(numele, prenumele, patronimicul) (denumirea întreprinderii, instituţiei de învăţământ)
aducem la cunoştinţă că la „_____”___________a._______ a fost judecat pe art. _____al._______ CP
RM cetăţeanul ______________________________, cu serviciul în______________________
� şi ce funcţie, studiile)
________________________________________________________________________________
(condamnat la pedeapsă, condamnat cu suspendarea pedepsei sau cu amânarea sentinţei)

În conformitate cu legea, supravegherea asupra conduitei condamnatului(ei) ___________________


(numele, prenumele, patronimicul)
se organizează de serviciul de probaţiune_________________________

Rugăm să organizaţi desfăşurarea lucrului educativ cu condamnatul ________________________ şi


să informaţi serviciul de probaţiune despre conduita lui (ei), pe perioada termenului de probă (amânării,
ispăşirii pedepsei), încălcărilor în locurile publice, încălcării disciplinei de muncă, eliberarea de la
serviciu, din instituţia de învăţământ.

Şeful Serviciului
__________________________________ ____________________

Adresa noastră______________________________________________________

101
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

2.1.3.2. Planul de supraveghere


Planul de supraveghere se va întocmi de către consilierul de probaţiune
responsabil de caz pentru întocmirea acestuia se poate solicita desemnarea unor
specialişti în vederea:
- evaluării profesioniste a nevoilor persoanei condamnate / minorilor;
- stabilirii unor metode adecvate de intervenţie în vederea satisfacerii
nevoilor criminogene identificate şi realizarea unui plan de inter-
venţie în vederea reintegrării sociale a persoanei condamnate /
minorilor;
Acesta se va întocmi în concordanţă cu obligaţiile şi/sau măsurile stabilite
prin hotărârea judecătorească şi va fi adus la cunoştinţa persoanei supravegheate (i se
va înmâna o copie după aceasta făcându-se menţiune într-un proces verbal semnat de
către consilier şi persoana supravegheată).
Este necesar ca acest plan de supraveghere să fie revizuit ori de câte ori
este necesar, pe parcursul perioadei de supraveghere, dar obligatoriu o dată la 6 luni.
Conţinutul planului de supraveghere:
I. Introducere
Planul de supraveghere va conţine în introducere:

a) numele, prenumele, data şi locul naşterii persoanei condamnate


sau ale minorului;

b) infracţiunea săvârşită şi numărul hotărârii instanţei de judecată;

c) sancţiunea aplicată şi măsurile şi/sau obligaţiile impuse de


instanţa de judecată;

d) perioada de supraveghere, menţionându-se data începerii şi


încetării acesteia;

e) numele şi prenumele consilierului de probaţiune.

II. Nevoile sau problemele identificate ale persoanei condamnate / minorului


O evaluare primară a acestor nevoi se realizează şi în scopul întoc-
mirii referatului presentenţial de evaluare psiho-socială solicitat de către instanţă;
aşadar la întocmirea planului de supraveghere trebuie să se realizeze o reevaluare a
acestor nevoi, ţinându-se cont de evaluarea iniţială.

102
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Acest tip de evaluare se referă în principal la nevoile criminogene,


adică acele nevoi ale persoanei asociate cu starea de infracţionalitate şi se realizează
pentru:
• înţelegerea cauzelor apariţiei comportamentului infracţional;
• culegerea informaţiilor necesare stabilirii obiectivelor intervenţiei de
reabilitare.
În scopul realizării acestei evaluări este necesar:
• să se realizeze un ghid pentru evaluarea nevoilor care va trebui să fie cât
mai complet (să conţină aspecte legate de acele nevoi asociate în general cu starea de
infracţionalitate, pentru ca pe parcursul interviurilor să se identifice care sunt acele
nevoi care se regăsesc în cazul fiecărei persoane condamnate / minor);
• să se realizeze interviuri cu persoane semnificative pentru viaţa
persoanei;
• autoevaluări prin intermediul unor chestionare sau scale de
autoevaluare;
• poate fi folosită metoda observaţiei (se observă clientul în anumite situaţii
date);
• să se realizeze analiza unor documente (dosar personal, fişă psihologică,
fişă psiho-pedagogică, fişă medicală).

III. Riscul săvârşirii din nou a unor infracţiuni / riscul de a pune în pericol
siguranţa publică
Evaluarea riscului se referă la:
• evaluarea riscului de recidivă: predicţia probabilităţii de săvârşire a unei
noi infracţiuni;
• evaluarea riscului de periculozitate: predicţia probabilităţii ca o persoană
să săvârşească o nouă violenţă (verbală, fizică, sexuală) şi pentru cine prezintă risc
(pentru o anumită persoană, pentru anumite categorii de persoane în general sau
pentru siguranţa publică). Este cazul infractorilor care au săvârşit infracţiuni cu
violenţă, de natură sexuală sau asupra unor victime vulnerabile, precum şi a celor care
au probleme de sănătate mintală sau la cele care au comis infracţiuni cu violenţă la
adresa autorităţilor;
• evaluarea riscului de sinucidere şi autovătămare: persoanele care prezintă
risc pentru propria persoană se referă la acele persoane care au avut tentative de suicid
sau cele care prezintă depresii.

103
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Evaluarea riscului se va efectua conform regulilor enunţate la paragraful


întâi prezentul capitol.
În cazul planului de supraveghere rezultatul evaluării riscului determină
ulterior planificarea intervenţiei psiho-sociale care:
• va fi orientată asupra acelor nevoi criminogene sau probleme psiho-
sociale relevante în raport cu adoptarea comportamentului infracţional;
• va avea o intensitate adecvată nivelului de risc identificat (în scopul
reducerii probabilităţii de apariţie a acestuia).
Scăderea riscului de recidivă reprezintă principalul scop al muncii de
probaţiune.

IV. Natura şi frecvenţa întrevederilor dintre consilier şi persoana condamnată /


minor pe perioada supravegherii
Frecvenţa întrevederilor depinde de măsurile şi obligaţiile stabilite
de instanţă (în hotărârea judecătorească este precizat intervalul la care persoana
condamnată trebuie să se prezinte la Serviciul de probaţiune), dar consilierul
responsabil de caz stabileşte întrevederi care se pot desfăşura la sediul Serviciului de
probaţiune sau în alte locuri stabilite în funcţie de situaţie.
Consilierul poate avea întrevederi cu persoana condamnată şi la solicitarea
acesteia (în cazul în care trebuie să anunţe schimbarea domiciliului, reşedinţei sau
locuinţei, a locului de muncă, a deplasărilor, schimbarea locului de muncă.
Cu ocazia fiecărei întrevederi, consilierul responsabil de caz stabileşte în
ce măsură obiectivele planului de supraveghere sunt aduse la îndeplinire şi aduce la
cunoştinţă data următoarei întrevederi
V. Metodele utilizate pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor stabilite de
instanţa de judecată în sarcina persoanei supravegheate.
Aceste metode sunt determinate în funcţie de:
• gradul de risc identificat;
• numărul şi natura măsurilor şi/sau obligaţiilor stabilite de instanţă;
• nevoile sau problemele identificate;
• durata supravegherii.
În scopul asigurării îndeplinirii măsurilor stabilite de instanţa de judecată
pot fi utilizate următoarele metode:

104
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

• colaborarea cu: familia, voluntarii comunitari, reprezentanţii societăţii


civile, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale în vederea iniţierii şi derulării
unor programe de resocializare. Aceste programe se vor derula în scopul însuşirii
unor norme şi valori acceptate social, a însuşirii unor abilităţi sociale, rezolvarea
problemelor dependenţei de alcool sau droguri ş.a.;
• de asemenea, cu sprijinul acestora se pot identifica posibilităţi de
obţinere a unor spaţii de locuit sau a unor fonduri pentru asigurarea hranei;
• legătura permanentă cu persoane şi instituţii care ar putea furniza
date utile în vederea rezolvării unor probleme şi nevoi: identificarea unor locuri de
muncă disponibile, a unor cursuri şcolare precum şi a celor de calificare şi recalificare
profesională;
• vizite la domiciliu

Planul de supraveghere va fi adus de îndată la cunoştinţă persoanei


supravegheate, căreia i se va înmâna o copie de pe acesta, făcându-se o menţiune
într-un proces-verbal care va fi semnat de consilierul de probaţiune şi de persoana
supravegheată.
Fiecare plan de supraveghere va include un capitol distinct privind
nevoile sau problemele identificate ale persoanei supravegheate şi riscul săvârşirii
din nou a unor infracţiuni sau al punerii în pericol a siguranţei publice. La evaluarea
riscului se ţine seama şi de riscul de sinucidere sau de autovătămare. Evaluarea riscului
constituie o activitate permanentă, orice modificări intervenite fiind consemnate în
dosarul de supraveghere de către consilierul de probaţiune responsabil de caz.

În cazul minorilor sancţionaţi cu măsura educativă a libertăţii


supravegheate, cărora li s-a impus obligaţia de a presta o activitate neremunerată într-
o instituţie de interes public, planul de supraveghere conţine descrierea activităţii,
locul de executare a acesteia şi programul de lucru al minorului.

Planul de supraveghere trebuie să precizeze natura şi frecvenţa


întrevederilor dintre consilierul de probaţiune şi persoana supravegheată, pe durata
supravegherii.
În planul de supraveghere se vor menţiona metodele utilizate de
consilierul de probaţiune pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor stabilite de
instanţa de judecată în sarcina persoanei supravegheate. Aceste metode se pot referi
la colaborarea cu familia, cu voluntarii comunitari şi reprezentanţii societăţii civile,
precum şi cu organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale, în vederea iniţierii

105
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

şi derulării unor programe de resocializare, vizite la domiciliu, legătura permanentă


cu persoanele şi instituţiile care ar putea furniza date utile în vederea identificării,
după caz, a locurilor de muncă disponibile, a cursurilor şcolare, precum şi a celor de
calificare sau recalificare profesională.
Metodele de supraveghere se determină în funcţie de gradul de risc
identificat, precum şi de numărul sau de natura măsurilor şi/sau a obligaţiilor stabilite
de instanţa de judecată, de nevoile sau de problemele identificate ale persoanei
supravegheate şi de durata supravegherii.

2.1.3.2.1. Reguli de întocmire a planului

Planul de supraveghere va purta pe prima pagină, în colţul din stânga sus,


antetul serviciului de probaţiune.
Fiecare pagină scrisă a planului de supraveghere va purta, în colţul din
dreapta jos, ştampila serviciului de probaţiune şi semnătura consilierului de probaţiune
responsabil de caz.
După completarea formularului tipizat al introducerii celelalte capitole ale
planului de supraveghere vor fi prezentate pe scurt, într-o formă narativă, evitându-se
pe cât posibil folosirea unor termeni de specialitate sau a unor exprimări care ar face
dificilă înţelegerea conţinutului acestuia.
În cazul îndeplinirii atribuţiilor prevăzute mai sus, serviciul de probaţiune
are obligaţia de a verifica dacă s-a întocmit sau nu s-a întocmit un referat de evaluare
anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti.
În cazul în care se constată existenţa unui astfel de referat datele pe care
le conţine vor fi avute în vedere la întocmirea planului de supraveghere.
Atunci când se constată că referatul de evaluare a fost întocmit de un alt
serviciu de probaţiune, serviciul căruia i s-a încredinţat supravegherea va solicita de
îndată transmiterea unei copii de pe referat.
Consilierul de probaţiune trebuie să stabilească în planul de supraveghere
numărul, durata, frecvenţa şi locul întrevederilor cu persoana supravegheată.
2.1.3.2.2. Reguli de supraveghere

Consilierul de probaţiune îi va solicita persoanei condamnate, la prima


întrevedere, informaţii referitoare la situaţia locativă, la situaţia sa financiară, locul de
muncă şi durata pentru care este angajată şi, după caz, la persoanele aflate în îngrijirea
sa ori la persoanele în îngrijirea cărora aceasta se află.

106
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Consilierul de probaţiune trebuie să verifice orice informaţii prin care pot


fi controlate mijloacele de existenţă ale condamnatului.

În cazul în care condamnatul este obligat să desfăşoare o activitate sau


să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare, consilierul de probaţiune verifică
nivelul instrucţiei şcolare sau al pregătirii profesionale, în vederea înscrierii persoanei
supravegheate la un curs corespunzător.

Consilierul de probaţiune responsabil de caz verifică periodic dacă


persoana supravegheată urmează cursurile de învăţământ sau de calificare.
În cazul în care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre
judecătorească să nu îşi schimbe domiciliul sau reşedinţa ori să nu depăşească limita
teritorială stabilită, decât în condiţiile fixate de instanţă, consilierul de probaţiune
responsabil de caz îi va pune în vedere aceasta condamnatului şi va colabora cu organele
de poliţie şi cu primăria din localitatea de domiciliu sau de reşedinţă a persoanei
supravegheate, care vor sesiza orice schimbare intervenită în situaţia acesteia.
Consilierul de probaţiune trebuie să efectueze controale inopinate la
domiciliul sau la reşedinţa persoanei supravegheate pentru a constata starea de fapt.
În cazul în care persoana condamnată este obligată să nu frecventeze
anumite locuri stabilite de instanţă consilierul de probaţiune verifică periodic şi
ori de câte ori este sesizat de alte persoane dacă persoana supravegheată respectă
interdicţia.
Consilierul de probaţiune responsabil de caz păstrează o legătură
permanentă cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai organelor de poliţie, precum şi
cu orice persoane fizice şi juridice care ar putea oferi informaţii privind frecventarea
de către persoana supravegheată a locului supus interdicţiei.
Atunci când consilierul de probaţiune constată prezenţa persoanei
supravegheate în locul sau în locurile a căror frecventare i-a fost interzisă, îi înmânează
un avertisment scris, procedând la explicarea verbală a conţinutului acestuia. În
această situaţie se va încheia un proces-verbal semnat de consilierul de probaţiune
responsabil de caz şi de persoana supravegheată.
Obligaţia este considerată ne îndeplinită atunci când, după înmânarea a
două avertismente, consilierul de probaţiune constată că persoana supravegheată este
sau a fost prezentă în locul sau în locurile a căror frecventare i-a fost interzisă.
În cazul în care persoana condamnată are obligaţia de a nu intra în legătură
cu anumite persoane stabilite de instanţa de judecată consilierul de probaţiune responsabil
de caz trebuie să ia măsurile necesare în vederea identificării şi contactării persoanelor
care ar putea furniza informaţii relevante în cazul respectiv, colaborând cu organele de
poliţie şi cu alte instituţii însărcinate cu asigurarea ordinii şi liniştii publice.

107
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Consilierul de probaţiune responsabil de caz efectuează vizite inopinate


la domiciliul şi la locul de muncă ale persoanei supravegheate şi colaborează cu
familia acesteia în vederea respectării obligaţiei stabilite.
În cazul în care persoana condamnată este obligată să nu conducă nici un
vehicul sau anumite vehicule consilierul de probaţiune verifică modul de respectare
a acestei obligaţii.
Consilierul de probaţiune responsabil de caz păstrează o legătură
permanentă cu reprezentanţi ai organelor de poliţie, precum şi cu orice persoane fizice
şi juridice care ar putea oferi informaţii privind îndeplinirea sau neîndeplinirea de
către persoana supravegheată a acestei obligaţii.

În cazul în care persoana condamnată este obligată să se supună unor


măsuri de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării, serviciul
de probaţiune identifică pe plan local unităţile sanitare, precum şi organizaţiile,
instituţiile sau specialiştii care desfăşoară programe de recuperare a toxicomanilor
sau alcoolicilor, în vederea includerii persoanei supravegheate în aceste programe.

Consilierul de probaţiune, cu ocazia întrevederilor cu persoana


supravegheată, precum şi prin legătura permanentă cu persoanele implicate în tratarea
acesteia verifică dacă persoana respectă programul de tratament sau de îngrijire şi în
ce măsură acesta este eficient, solicitând periodic în scris opinia specialiştilor.

Cu ocazia fiecărei întrevederi consilierul de probaţiune stabileşte în ce


măsură obiectivele planului de supraveghere sunt aduse la îndeplinire şi aduce la
cunoştinţă persoanei condamnate data următoarei întrevederi.

Persoana condamnată este obligată să anunţe în prealabil serviciul de


probaţiune în legătură cu orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, precum
şi despre orice deplasare, comunicând noua adresă, numărul de telefon, precum şi,
după caz, data întoarcerii.

Persoana supravegheată anunţă în scris serviciului de probaţiune


schimbarea domiciliului, reşedinţei sau a locuinţei, cu excepţia cazurilor urgente,
când anunţarea se va face mai întâi telefonic.

În cazul în care persoana supravegheată îşi schimbă domiciliul, reşedinţa


sau locuinţa într-o localitate care nu se află în competenţa serviciului de probaţiune
dosarul va fi transmis în termen de 3 zile lucrătoare serviciului de probaţiune
competent, anunţându-se de îndată instanţa de executare.

108
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Comunicarea se face numai în scris, precizându-se motivele schimbării


locului de muncă, noul loc de muncă al persoanei condamnate, natura muncii pe care o
desfăşoară şi descrierea activităţii, anexându-se documente justificative în acest sens.

Consilierul de probaţiune este obligat să verifice autenticitatea acestor


informaţii prin contactarea unităţii angajatoare.

Doc.17. Plan de supraveghere

PLAN DE SUPRAVEGHERE

SERVICIUL DE PROBAŢIUNE

_____________________________________

I. INTRODUCERE

Numele şi prenumele persoanei condamnate / minorului: P.M.

Data şi locul naşterii:

Infracţiunea săvârşită: FURT CALIFICAT

Nr. hotărârii instanţei:

Durata supravegherii:

Data Data

începerii: încheierii:

2001 2003

Numele şi prenumele consilierului de probaţiune: Sancţiunea aplicată persoanei condamnate


/ minorului: pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă
de 2 ani.

Măsurile şi / sau obligaţiile impuse de instanţă:

a. să se prezinte la Serviciul de probaţiune la datele şi orele stabilite de consilierul responsabil


de caz;

b. să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice


deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c. să-şi definitiveze studiile sau să urmeze un curs de calificare;

d. să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;

e. să participe la programele de asistenţă şi consiliere derulate de Serviciul de probaţiune.

109
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

II. NEVOILE SAU PROBLEMELE IDENTIFICATE ALE PERSOANEI


CONDAMNATE/MINORULUI:

Iulie 2002

o lipsa unei locuinţe; P.M. a locuit temporar la părinţi sau la bunicul matern şi în diverse
centre de plasament; ultimul dată a locuit la un adăpost pentru copiii străzii, de unde a fost externată pentru că
a încălcat regulamentul de ordine interioară (a fugit în timpul nopţii); în prezent, vagabondează împreună cu
sora sa P.A. în oraş şi doarme în scara unui bloc;

o lipsa unor activităţi cu caracter constructiv;

o lipsa condiţiilor materiale;

o relaţie tensionată şi instabilă cu membrii familiei;

o întreruperea studiilor;

o probleme de autocontrol; existenţa tentativelor de suicid; risc ridicat de sinucidere;

o traume psihice determinate de experienţele anterioare (posibil abuz sexual, după cum
rezultă din declaraţiile minorei şi ale asistenţilor sociali cu care am colaborat).

III. RISCUL SĂVÂRŞIRII DIN NOU A UNOR INFRACŢIUNI / RISCUL DE A


PUNE ÎN PERICOL SIGURANŢA PUBLICĂ:

Iulie 2002

Minora are o atitudine corectă faţă de valorile sociale şi morale, abaterile


comportamentale ale acesteia reclamate de membrii familiei şi asistenţii sociali de la ultimul adăpost fiind
cauzate de anumite carenţe educaţionale determinate de mediul familial instabil.

Pe de altă parte, minora locuieşte pe stradă, nu are posibilităţi materiale, este lipsită de supraveghere
din partea adulţilor.

În consecinţă, estimăm:

Riscul de a comite infracţiuni de acelaşi gen: mediu

Riscul de a comite infracţiuni de obicei(cerşetorie, vagabondaj, prostituţie): crescut

Riscul pentru siguranţa publică: mediu

Nivelul de supervizare care se impune: crescut Septembrie 2002

În urma evaluărilor realizate prin intermediul interviurilor am constatat că persoana


supravegheată prezintă un risc ridicat de autovătămare / sinucidere:

 antecedente psihiatrice în familie;

 tentative de suicid anterioare;

 depresie accentuată;

 exprimarea intenţiei de sinucidere;

 pierderea recentă a unor fiinţe dragi (prietenul, mama);

 abandonarea de către părinţi;

 lipsa unei locuinţe şi vagabondajul;

 consumarea de băuturi alcoolice în combinaţie cu medicamente;

110
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

 eşec şcolar;

 lipsa unei activităţi sistematice;

 posibile abuzuri fizice;

Octombrie 2002

S-a confirmat riscul de suicid preconizat, în sensul că pe data de 24 octombrie 2002, persoana
supravegheată a avut o tentativă de suicid prin intoxicaţie medicamentoasă.

IV. DESCRIEREA ACTIVITĂŢII, A LOCULUI DE EXECUTARE ŞI A


PROGRAMULUI DE LUCRU ÎN CAZUL MINORULUI OBLIGAT LA PRESTAREA UNEI
ACTIVITĂŢI NEREMUNERATE ÎNTR-O INSTITUŢIE DE INTERES PUBLIC:

Nu este cazul

V. NATURA ŞI FRECVENŢA ÎNTREVEDERILOR DINTRE CONSILIER ŞI PERSOANA


CONDAMNATĂ/MINOR PE PERIOADA SUPRAVEGHERII:

1. Realizarea de întrevederi la sediul SP, în prima zi a săptămânii, o dată /


săptămână.

Ora întrevederilor se va stabili de comun acord între persoana supravegheată şi consilierul


responsabil, în funcţie de programul fiecărei părţi.

2. Realizarea de către consilierul responsabil de vizite inopinate la şcoală .

VI. METODELE UTILIZATE PENTRU ASIGURAREA ÎNDEPLINIRII


OBLIGAŢIILOR STABILITE DE INSTANŢA DE JUDECATĂ ÎN SARCINA PERSOANEI
SUPRAVEGHEATE:

1. Persoana supravegheată se va prezenta iniţial, o dată pe săptămână la sediul


Serviciului de probaţiune, în prima zi a săptămânii. Există posibilitatea reducerii sau amplificării
frecvenţei întrevederilor la sediul Serviciului de probaţiune, în funcţie de nivelul îndeplinirii măsurilor şi
obligaţiilor corelată cu evoluţia situaţiei psiho-socio-economice a persoanei supravegheate.

2. Persoana supravegheată va anunţa, în prealabil, în scris (excepţie telefonic) orice


schimbare în situaţia locativă; de asemenea, persoana supravegheată va anunţa, în prealabil, în scris sau
telefonic, adresa, numărul de telefon pe perioada deplasării şi motivul deplasării mai mari de 8 zile.

3. Minora va fi sprijinită în respectarea obligaţiei de finalizare a studiilor sau de a urma un curs


de calificare prin identificarea unei instituţii de învăţământ, conform studiilor persoanei supravegheate,
înscrierea acesteia şi verificarea periodică a frecvenţei la cursuri, colaborând cu cadrele didactice; de asemenea, se
vor realiza vizite inopinate la şcoală.

4. Persoana supravegheată va comunica în scris informaţii privind situaţia locativă şi


resursele financiare obţinute prin diverse modalităţi. Aceste informaţii însoţite de acte doveditoare, vor
fi comunicate la solicitarea consilierului responsabil de caz, iniţial sau ori de câte ori situaţia o impune.

5. Persoana supravegheată, ca urmare a efectuării unei cereri de asistenţă şi consiliere către


Serviciul de probaţiune, va participa la orice program de terapie atitudinal-comportamentală, derulat prin
intermediul Serviciului de probaţiune, care să aibă drept scop îmbunătăţirea autocontrolului, gestionarea
eficientă a timpului liber şi a bugetului, îmbunătăţirea comunicării. De asemenea, este necesară
evaluarea psihologică a persoanei supravegheate în vederea diagnosticării şi supunerii la o intervenţie
specializată. Sprijinirea persoanei din punct de vedere material. Medierea relaţiilor cu familia.

Persoana condamnată / minorul a luat cunoştinţă de conţinutul planului de supraveghere şi


înţelege să coopereze în executarea obligaţiilor ce îi revin.

111
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

În cazul în care consilierul de probaţiune constată neîndeplinirea obligaţiilor impuse


persoanei condamnate de către instanţă, înştiinţează şeful serviciului de probaţiune,
care sesizează instanţa de judecată.
2.1.3.3. Supravegherea executării obligaţiilor impuse condamnaţilor
minori

În ceea ce priveşte lucrul cu minorii, în funcţie de convenţiile internaţionale,


măsurile luate trebuie să fie orientate către interesul superior al copilului.

Copiii să fie trataţi diferit faţă de adulţi, datorită faptului că ei nu pot lua


decizii asemenea unui adult şi ei trebuie trataţi cu maximă atenţie.

În cazul în care minorul este obligat să nu frecventeze anumite locuri


stabilite consilierul de probaţiune verifică periodic şi ori de câte ori este sesizat de alte
persoane dacă minorul respectă interdicţia.

Consilierul de probaţiune responsabil de caz trebuie să păstreze o


legătură permanentă cu familia acestuia sau, după caz, cu persoana ori cu instituţia
legal însărcinată cu supravegherea minorului, cu reprezentanţi ai autorităţilor locale,
ai organelor de poliţie, precum şi cu orice persoane fizice sau juridice care ar putea
oferi informaţii privind frecventarea de către minor a locului supus interdicţiei.

Atunci când consilierul de probaţiune constată prezenţa minorului în


locul sau în locurile a căror frecventare i-a fost interzisă, îi înmânează un avertisment
scris, procedând la explicarea verbală a conţinutului acestuia. În această situaţie se
va încheia un proces-verbal semnat de consilierul de probaţiune responsabil de caz
şi de minor.

Atunci când, după înmânarea a două avertismente, consilierul de


probaţiune constată că minorul a fost prezent în locul sau în locurile a căror frecventare
i-a fost interzisă, înştiinţează de îndată şeful serviciului de probaţiune. Acesta din urmă
înştiinţează de îndată persoana sau persoanele cărora li s-a încredinţat supravegherea
minorului, precum şi instanţa de judecată.

În cazul în care minorul are obligaţia de a nu intra în legătură cu anumite


persoane stabilite de instanţa de judecată consilierul de probaţiune responsabil de
caz trebuie să ia măsurile necesare în vederea identificării şi contactării persoanelor
care ar putea furniza informaţii relevante în cazul respectiv, colaborând cu familia
acestuia sau, după caz, cu persoana ori cu instituţia legal însărcinată cu supravegherea
minorului, precum şi cu organele de poliţie şi cu alte instituţii însărcinate cu asigurarea
ordinii şi liniştii publice.

112
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Totodată consilierul de probaţiune responsabil de caz efectuează vizite


inopinate la domiciliu şi, după caz, la locul de muncă sau la şcoala la care învaţă
minorul şi colaborează cu familia acestuia în vederea respectării obligaţiei.

În cazul în care minorul nu îndeplineşte obligaţia impusă consilierul de


probaţiune responsabil de caz va înştiinţa de îndată şeful serviciului de probaţiune.
Acesta din urmă înştiinţează de îndată persoana sau persoanele cărora li s-a încredinţat
supravegherea minorului, precum şi instanţa de judecată.

În cazul în care minorul este obligat să presteze o activitate neremunerată


într-o instituţie de interes public stabilită de instanţă, serviciul de probaţiune încheie în
cel mai scurt timp un acord de colaborare cu instituţia de interes public şi cu autoritatea
publică interesată.

De asemenea, persoanei supravegheate i se pune în vedere că trebuie să


respecte regulile de conduită care se referă, în principal, la a nu avea un comportament
violent sau agresiv ori o atitudine nepotrivită sau un limbaj necorespunzător, care ar
putea prejudicia personalul serviciului de probaţiune, precum şi alte persoane aflate
sub supraveghere.

Consilierul de probaţiune responsabil de caz încunoştinţează persoana


supravegheată despre posibilitatea de a formula plângere la şeful serviciului în
cazul în care consideră că tratamentul aplicat de serviciul de probaţiune pe perioada
supravegherii este necorespunzător.

Ori de câte ori apreciază că este necesar, serviciul de probaţiune va solicita


autorităţilor competente desemnarea unor specialişti, în vederea asistării întocmirii şi
derulării planului de supraveghere. Aceşti specialişti pot fi psihologi, sociologi, cadre
didactice, medici sau oricare alţi specialişti a căror opinie este considerată necesară.

2.1.3.4. Condiţii suplimentare necesare în lucrul de supraveghere

Cheia pentru atingerea scopurilor propuse în activitatea de supraveghere


este responsabilitatea întregului serviciu de probaţiune. O bună colaborare între
membrii echipei, fiecare trebuie să vină cu cunoştinţele şi abilităţile lui, să se discute
pe cazurile aflate în supraveghere, problemele apărute, discuţii asupra întocmirii
planului de supraveghere etc.
Acest lucru îmbunătăţeşte calitatea muncii serviciului respectiv.

113
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Eforturile să fie focalizate pe nevoile beneficiarului şi să se aibă în vedere


rezultatele intervenţiei în viaţa acestuia, schimbările care s-au produs.
Pentru un serviciu de calitate şi pentru eficienţa lucrului cu beneficiarul,
trebuie să se ţină cont de următorii factori:
• gravitatea infracţiunii / infracţiunilor comise - de acest lucru depinde durata
programului, frecvenţa şedinţelor de lucru;
• dacă a mai fost supus altor programe de supraveghere /ordine de restricţie;
• riscul pentru public / riscul pentru el dacă stă în închisoare;
• nevoile distincte ale infractorului;
• dorinţa lui de a lua parte la un program de supraveghere;
• educaţie socială şi dezvoltare personală, se poate oferi ca voluntar pentru
anumite activităţi + alte activităţi care să-i poată dezvolta abilităţile
personale;
• informaţii despre grupul ţintă ( cu cine putem colabora pentru a-i putea
acoperi nevoile, instituţii, organizaţii, persoane fizice, costul menţinerii lui
în comunitate, resurse) - pentru ca programul de supraveghere să poată fi
derulat;
• contextul social;
• relaţia lui cu familia din care provine, cu rudele, cu prietenii (probleme
apărute, probleme care îi pot afecta comportamentul şi-l pot duce la
recidivă).
• în încercarea de a construi un comportament pozitiv trebuie să ţinem seama
de:
• asumarea responsabilităţii infractorului de a respecta condiţiile care îi sunt
impuse, cu o paralelă între câştigurile pe care le va
• obţine dacă rămâne în comunitate şi pierderile pe care le-ar fi putut avea
dacă se producea ruptura de societate şi privarea de libertate.
• ataşamentul său faţă de ceilalţi — emoţii, sentimente, opinii, manifestări, ce
aşteaptă el de la ceilalţi, ce poate el oferi bun celorlalţi. Manifestările să fie
conforme cu normele acceptate de societate.
• încrederea în normele acceptate de societate, implicare în raport cu ceilalţi,
cum se relaţionează cu cei de lângă el, petrecerea timpului liber în mod util,
ajutor reciproc, loc de muncă într-o echipă, respectarea regulilor de la locul
de muncă, respectarea unui program, respect faţă de ceilalţi.

114
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

E nevoie să-i sprijinim pe clienţii noştri în luarea deciziilor şi să privim


împreună cu ei perspectivele pe care le deschide alegerea făcută de ei.
Deciziile semnalează o perspectivă de schimbare şi de aceea trebuie să
le dăm clienţilor oportunitatea de a-şi evalua propriile decizii luate şi să le arătăm
unde este nevoie să şi le îmbunătăţească, în cazul în care o persoană care are un
comportament anti-social nu acceptă responsabilitatea propriului comportament sau
nu înţelege ca acesta este inadecvat şi îi provoacă probleme, este puţin probabil că
schimbarea se va produce.

Este important ca infractorul să ştie că supravegherea în comunitate este o


alternativă a pedepsei cu închisoarea, că are de respectat un program, că trebuie
să ducă la bun sfârşit o serie de activităţi care-l vor pregăti pentru viaţă într-un mod
pozitiv - conform cu normele acceptate de societate.
Odată finisat termenul de probă tuturor instituţiilor implicate în asistenţa,
consilierea şi supravegherea persoanei le este adus la cunoştinţă rezultatul lucrului
tuturor în vederea soluţionării problemelor psihosociale şi gradul reintegrarea socială
a persoanei (doc.18).

Doc.18. Înştiinţare privind încheierea activităţii Serviciului de probaţiune cu persoana condamnată

Dlui(ei) ___________________________

____________________________

ÎNŞTIINŢARE

Aducem la cunoştinţă, că serviciul de probaţiune a încheiat supravegherea conduitei


condamnatului(ei) ________________________________________________
(numele, prenumele, patronimicul, luna şi anul naşterii, domiciliul)
la data de „_____”___________ a._______ în legătură cu ________________________________________

Rezultatele lucrului nostru comun sunt cuprinse în referatul de evaluare anexat.

Şeful Direcţiei (oficiului)


__________________________________ ______________________

115
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

2.2. În penitenciar
2.2.1. Noţiuni generale

Executarea pedepsei privative de libertate, conform scopului acesteia,


presupune desfăşurarea unui complex de activităţi necesare a fi orientate spre
reeducarea persoanei şi prezentarea pentru aceasta a unui mod corect de viaţă care
să-i ajute la liberare să se poată cu succes reintegra în societate.

În cadrul penitenciarelor, serviciile de probaţiune acordă suport deţinuţilor.


Activitatea de asistenţă şi consiliere se realizează prin elaborarea şi aplicarea unor
programe de educaţie civică, etică şi morală, de educaţie igienico-sanitară, precum şi
programe de terapie psihosocială.
Participarea deţinuţilor la aceste programe are loc fie prin voluntariat (în
majoritatea cazurilor), fie prin recomandarea administraţiei penitenciarului, fie din
oficiu.
De asemenea, comisia de liberare condiţionată întocmeşte un raport de
evaluare pentru cei care au participat la programele de asistenţă, oferind informaţii
despre gradul de modificare a comportamentului, posibilităţile reale de reintegrare în
societate şi bineînţeles riscul pe care aceştia îl prezintă pentru societate.
Făcând o enumerare a activităţilor consilierului de probaţiune în cadrul
penitenciarului putem arăta:
- întocmirea programului individual de lucru cu condamnatul;
- supravegherea respectării ordinei de executare a activităţilor cuprinse
în acest program;
- evaluarea rezultatelor lucrului cu condamnatul;
- rapoartelor pentru eliberarea condiţionată, care combină evaluarea
riscurilor şi a gradului de periculozitate cu propuneri pentru planul
de supraveghere în comunitate.
Activităţile necesare a fi realizate cu deţinuţii la această fază sunt împărţite
în trei categorii:

 Activităţi cu caracter general – reorientarea personalităţii;

 Activităţi de pregătire pentru liberare – instruirea persoanei


pentru a face faţă problemelor cu care se va confrunta la libertate;

 Activităţi nemijlocite la liberare – chestiuni de rutină.

116
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Activităţi cu caracter general


Pentru această categorie de activităţi, sunt desfăşurate câteva tipuri de
intervenţii, dar care nu acoperă şi nu contribuie total la atingerea scopului pedepsei
penale:

 activităţile din timpul liber;

 Educaţie - instruirea şcolară / instruirea profesională;

 Cultură;

 Consiliere psihologică;

 Muncă şi activitate profesională;

 Activităţi sportive;

 Asistenţă medicală;

 Asistenţă socială;

 Evaluări ale necesităţilor;

 Activităţi de întreţinere a instituţiei.

Activităţi de informare – pre-liberatorii


Acestea presupun totalitatea activităţilor ce urmează a fi desfăşurate de
către asistentul social, psihologul şi educatorul coloniei cu deţinuţii care în viitorul
apropiat se vor libera. Aceste activităţi trebuie să cuprindă atât instruire teoretică cât
şi căpătarea de deprinderi practice.
Acţiunile nemijlocite la liberare

Liberarea propriu zisă a persoanelor deţinute, reprezintă ultimul segment


de acţiuni care se cer a fi precăutate, aici şi facem referire la:

a) actele de identitate;

b) stabilirea locului unde va domicilia deţinutul după


liberare;

c) îmbrăcăminte;
d) plata pentru transport.

117
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

2.2.2. Planificarea executării pedepsei privative de libertate


Întreg procesul de detenţie şi respectiv de reeducare este necesar a fi
împărţit în două etape:

- perioada de acomodare cu regimul instituţiei, acesta va dura până la o


lună;
- pregătirea pentru liberare – aceasta fiind o perioadă variabilă de timp;
La venirea în penitenciar, condamnatului urmează a-i fi administrat
un examen medical, pentru a exclude posibilitatea infectării celorlalţi deţinuţi. În
perioada de acomodare, deţinutului îi este adus la cunoştinţă regimul şi regulile de
conduită din penitenciar, de asemenea în această perioadă condamnatul trebuie să
treacă prin comisia de evaluare, a personalităţii sale, pentru a stabili planul individual
de lucru cu deţinutul.

Pregătirea pentru liberare face parte din procesul de reabilitare al


deţinuţilor şi are drept scop sprijinirea acestora în vederea unei cât mai bune reintegrări
sociale.

Durata pregătirii pentru liberare, cum am enunţat mai sus este


nedeterminată, acest proces începând odată cu acomodarea la condiţiile regimului
stabilit, urmând ca în dependenţă de rezultatele referitoare la liberarea condiţionată
înainte de termen să fie liberaţi sau nu. Ideea centrală a pregătirii pentru liberare
este aceea că detenţia constituie doar o etapă din viaţa deţinuţilor, iar aceasta trebuie
folosită cât mai eficient în scopul recuperării sociale a acestora.

Lucrul cu condamnatul va fi eficient doar atunci când se va cunoaşte de


ce are nevoie deţinutul, pentru a-i putea influenţa comportamentul şi personalitatea
acestuia. În acest sens este prevăzut ca pentru condamnaţii veniţi în instituţia
penitenciară să le fie întocmit un plan individual de lucru cu aceştia /de intervenţie,
întocmirea căruia să fie efectuată în funcţie de:

- evaluarea comisiei – va fi îndeplinită din punct de vedere: psihologic,


social, educaţional, vocaţional, profesional, al abilităţilor sociale şi
criminologic;

- raportul de evaluare psiho-social presentenţial, dacă a fost


întocmit;

- nevoile sociale, şcolare, profesionale ş.a.

118
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Planurile individuale conţin:


• numele pedagogului care este consilierul individual sau de grup,
• clasificarea securităţii şi regimului (deschis, semi-deschis, securizat);
• starea sănătăţii;
• definirea principalei probleme şi metodele de rezolvare a
• problemelor sociale (locuinţă, angajare în muncă);
• vizite şi corespondenţă;
• nivelul privilegiilor, în special plecările acasă la sfârşit de săptămână
În domeniul Probaţiunii, se împletesc elemente venite din mai multe discipline
ştiinţifice: asistenţă socială, psihologie, sociologie şi criminologie. Intervenţia se începe doar în
momentul în care persoana a fost condamnată definitiv şi se face pe baza planului minimal
de intervenţie din referatul de evaluare pentru individualizarea pedepsei întocmit de Serviciul
de probaţiune.

2.2.2.1. Procesul intervenţiei

Ca primi paşi în planificarea intervenţiei se face interviul motivaţional, evaluarea iniţială şi


profilul psihologic.
Evaluarea iniţială trebuie să vizeze:
• evaluarea infracţiunii prin prisma făptuitorului şi nu a făptuitorului
prin prisma infracţiunii;
• evaluarea şi ierarhizarea nevoilor infractorului;
• evaluarea atitudinii faţă de faptă, victimă şi societate;
• evaluarea imaginii de sine, a atitudinii faţă de sine şi a capacităţii realiste
de autoevaluare;
• evaluarea atitudinii faţă de ceilalţi deţinuţi, personalul închisorii şi
faţă de cerinţele detenţiei;
• evaluarea vulnerabilităţii;
• evaluarea riscului de pericol public şi a riscului de a comite alte
infracţiuni.

Intensitatea intervenţiei este direct proporţională cu nivelul riscului. Trebuie să


aibă în vedere diminuarea factorilor de risc, identificarea factorilor care ar putea duce la
protecţia comunităţii şi prevenirea unor viitoare infracţiuni, să utilizeze în mod constructiv
timpul petrecut în penitenciar, să dezvolte şi să consolideze abilităţile sociale, cognitive sau de
autocontrol, să menţină legătura infractorului cu familia şi comunitatea, să-1 pregătească
pentru liberare şi să ofere un punct de plecare pentru supravegherea post-liberatorie.

119
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

În cadrul procesului de intervenţiei se identifică următorii paşi:


• evaluarea inventarului de probleme relatate de client;
• selectarea problemelor asupra cărora se va interveni şi elaborarea planului de
supraveghere care se va reevalua din trei în trei luni;
• asigurarea cooperării şi angajamentului clientului în procesul schimbării;
• precizarea şi descrierea comportamentului ce urmează a fi schimbat;
• descrierea condiţiilor în care comportamentul nedorit se manifestă
preponderent;
• evaluarea resurselor;
• specificarea obiectivelor comportamentale ce urmează a fi atinse. (Este important
ca acestea să fie cât mai concrete şi nu generale);
• formularea unui plan de exersare a schimbărilor;
• implementarea planului;
• monitorizarea procesului şi a schimbărilor;
• menţinerea schimbărilor.

Trebuie să ne concentrăm asupra comportamentului ca proces urmărind


cauzele dar şi consecinţele acestuia, să-i ajutăm să găsească soluţii practice după ce au
realizat o bună descriere a problemei, să ne concentrăm asupra punctelor tari ale clienţilor,
să întocmim un plan de supraveghere structurat pe paşi mici, să avem o gândire flexibilă şi
o practică creativă şi să anticipăm eventualele dificultăţi ale clienţilor.

2.2.2.2. Probleme identificate în munca cu deţinuţii

- sărăcia, concretizată prin venituri insuficiente;


- condiţii igienice improprii;
- spaţiu locativ redus;
- administrare defectuoasă a veniturilor;
- conflicte familiale;
- control familial redus;
- absenţa unuia / ambilor părinţi;
- lipsa suportului din partea familiei;
- exemplu parental negativ;
- abandon şcolar;
- pregătire şcolară insuficientă;
- lipsa calificării profesionale;
- lipsa unui loc de muncă;
- lipsa unei locuinţe;
- absenţa normelor / valorilor la care să se raporteze;
- apartenenţa la un anturaj cu o atitudine pro-infracţiune;
- consum de alcool / drog;
- dependenţa de jocuri de noroc;
- gestionarea defectuoasă a timpului liber;

120
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

- conduită antisocială;
- capacitate scăzută de autocontrol;
- indecizie vocaţională;
- stigmatizare socială;
- stima de sine scăzută / foarte ridicată;
- imaturitate cognitivă;
- probleme de comunicare inter-personală;
- influenţabilitate /vulnerabilitate;
- agresivitate verbală / fizică;
- depresie;
- anxietate.

2.2.2.3. Tipuri de intervenţie


Intervenţia poate avea loc la nivel: individual; familial; grup.
I. Intervenţiile individuale: se prestează infractorilor care necesită un
nivel ridicat de intervenţie (acest tip de intervenţie este mai efectiv, deoarece nevoile
criminogene ale clienţilor sunt variate şi nu există numărul minim de clienţi pentru a putea
forma un grup pe aceeaşi problemă specifică).
Metodele utilizate în cadrul intervenţiilor individuale sunt:
1. Consilierea individuală care poate să fie:
- centrată pe persoană;
- centrată pe rezolvarea de probleme.
Modelul de consiliere non-directiv, aceasta însemnând în bună parte că nu
consilierul ci clientul decide ce se va discuta şi în ce succesiune. Rolul consilierului este doar
de a facilita şi încuraja discuţia. De cele mai multe ori acesta se concentrează asupra lumii
emoţionale a clientului şi nu asupra unor probleme. Problemele pot fi o manifestarea a
unor tulburări emoţionale ale clientului.
Consilierul trebuie să fie împreună cu clientul încă de la începutul procesului.
Aceasta înseamnă că atitudinea consilierului este una deschisă, autentică astfel încât clientul
va renunţa la mecanismele de apărare. Empatia este fundamentul procesului de consiliere.
Abordarea centrată pe persoană accentuează în principal capacităţile şi punctele
tari ale clientului.
Condiţiile de desfăşurare a unei bune consilieri sunt:
- Empatia (păşire în lumea interioară a unei alte persoane, cu scopul de
a înţelege gândurile, sentimentele, comportamentele şi semnificaţiile
pe care acea persoană le atribuie unor elemente, în acelaşi timp
consilierul rămâne el însuşi, empatia nepresupunând identificare),

121
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

- căldura non-posesivă (se exprimă prin: limbajul trupului, cuvinte,


vorbire şi congruenţa acestora),
- acceptare (condiţie esenţială în consiliere, recunoaştere a unicităţii
persoanei);
- autenticitate (reprezintă gradul în care consilierul este el însuşi în
relaţia cu clientul).
2. Programe de intervenţie 1-1
“Ţinte pentru schimbare” care cuprinde programe de intervenţie 1-1 pe
probleme specifice în funcţie de nevoile criminogene ale clientului:
- “Imaginea de sine. Stima de sine”;
- “Gestiunea conflictelor”;
- “Luarea deciziei şi asumarea riscului”;
- “Prevenirea violenţei”;
3. Terapii sociale (pentru formarea abilităţilor sociale);
4. Medierea (ex. client-agenţi economici / familie / şcoală / grup de prieteni etc.);

II. Intervenţia la nivelul familiei

Folosim aceleaşi metode ca şi la intervenţia individuală, particularizându-


se în funcţie de caracteristicile familiei (monoparentală, extinsă, nucleară) şi de scopul
intervenţiei care poate fi:
- educarea familiei (pregătirea pentru reprimirea persoanei după
executarea pedepsei în detenţie, formarea abilităţilor parentale
adecvate);
- de consiliere familială (medierea diferitelor conflicte, îmbunătăţirea
relaţiei între membrii ei, schimbarea paternului agresiv de
comunicare).
Tehnici de intervenţie folosite în scopuri educaţionale: oferirea de informaţii despre cum
să se comporte în diferite situaţii.
Tehnici folosite în consilierea familială: negocierea, tehnici diverse de comunicare,
exprimarea opiniilor şi a emoţiilor, jocuri de rol şi inversarea rolurilor.

122
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

III. Intervenţiile de grup


Programele probaţiunii sunt în conformitate cu nevoile particulare ale clienţilor, respectă
politica şanselor egale, sunt focalizate pe condiţiile şi factorii corelaţi cu comiterea infracţiunii şi sunt
pasibile de monitorizare şi revizuire permanentă.

Este vital ca înainte de derularea programelor de grup, scopurile şi obiectivele


programului să fie cât mai clare, determinând astfel structura şi conţinutul programului. Fără obiective
precise programul va fi lipsit de raţionalitate, situaţie care poate crea confuzie, incoerenţă, iar
evaluarea programului devine imposibilă.

În funcţie de aceste scopuri se va stabili tipul grupului, mărimea lui. Este necesar să se
ofere informaţii cu privire la programul ce urmează a fi derulat şi să se solicite acceptul de participare
la grup, urmând să se facă pregătirea individuală pentru intrarea în grup.

2.2.3. Programe necesare a fi desfăşurate cu deţinuţii

2.2.3.1. Programe de ocupare profesională:

În realizarea acestora se cere a aduce la cunoştinţa deţinuţilor ce urmează în scurt timp să


se libereze instrumentele de sprijin pentru găsirea unui loc de muncă:

 Convorbirea telefonică
 Cererea de angajare
 Curriculum vitae (C.V.)
 Scrisoarea de intenţie
 Interviul

• Convorbirea telefonică
În cele mai dese cazuri, primul contact între angajator şi persoana care vrea să se
angajeze este unul telefonic. De aceea apreciem că o convorbire telefonică pentru un
post poate deschide sau închide perspectivele de angajare.
Pentru a avea succes este important de ştiut că o persoană care discută la telefon
este apreciată după ce spune, cum spune, cum ascultă şi cum reacţionează.
a. Ce spune (un exemplu):
Bună dimineaţa / ziua!
Mă numesc ______________________________
Am sunat la dumneavoastră ca urmare a anunţului publicat în ziarul ____
_________ prin care aduceţi la cunoştinţă celor interesaţi că doriţi să
angajaţi _________________.

La întrebările puse de angajator se răspunde scurt, clar, la obiect, oferind cât mai
multe informaţii care vă avantajează.

123
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

b. Cum spune:
Tonul vocii trebuie să fie corect modelat, evitându-se vocea tare sau nervoasă ori vocea
joasă sau şoptită.
Debitul verbal trebuie să fie unul normal, cunoscut fiind ca vorbitul prea repede, prea
rar sau ezitant, enervează. Pe întreaga perioadă a convorbirii telefonice se manifestă
amabilitate, entuziasm şi optimism.
c. Cum ascultă:
Se ascultă până la capăt întrebările celui cu care se vorbeşte, fără a întrerupe.
Nu trebuie să se contrazică direct persoana de la celălalt capăt al firului, apelându-
se la alte forme de a exprima o opinie. Pe tot parcursul convorbirii trebuie lăsată
impresia că se ascultă atent cele spuse de interlocutor.
d. Cum reacţionează:
Nu se reacţionează brusc sau brutal la întrebări, crezând că celălalt nu vede
sau nu observă, întotdeauna vocea trădează uşor interesul sau dezinteresul manifestat,
calmul sau agitaţia de care se dă dovadă, seriozitatea sau neseriozitatea adoptată.
Concluzii:
Pentru ca telefonul dat unui angajator să constituie o portiţă spre angajare
este necesar:
• să ne informăm cât mai bine despre postul anunţat;
• să facem dinainte un plan cu ceea ce vrem să spunem;
• să dăm telefon dintr-o cameră sau spaţiu unde nu este zgomot;
• să luăm notiţe în timp ce ascultăm;
• să ascultăm cu atenţie întrebările;
• să răspundem scurt şi la obiect la întrebările puse.

• Cererea de angajare

La prezentarea la sediul unei instituţii sau al unei firme, având ca scop


angajarea într-un post, de regulă, se solicită completarea unei cereri tip sau formularea unei
cereri proprii.
În cazul formulării unei cereri proprii, se foloseşte o coală de hârtie albă, de
format A 4. Conţinutul acesteia trebuie să fie clar, concis, concret, curat, complet şi la
obiect.

124
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Doc. 19. Model de cerere de angajare


Domnule Director,
________________________
Subsemnatul ________________, născut la data de ______________, domiciliat în _____________,
strada ________________, nr. __________, bloc ___, scara ____, ap. _____, etaj ____, telefon __________.
Rog să fiţi de acord cu angajarea mea în postul de ________________ , pentru care doresc să fiu retribuit cu un
salariu de _______________ lei.
Sunt absolvent al ________________________, în urma căruia am obţinut, în anul ______________
calificareaîn ______________________.
În această specialitate am lucrat în perioada __________________ ultimul loc de muncă fiind la ____
____________________________, având ca şef pe domnul _________________________________.

Menţionez că îmi cunosc bine îndatoririle ce-mi revin ca angajat, cu privire la respectarea disciplinei muncii, executarea
unor lucrări de bună calitate.
Părăsirea locului de muncă a fost determinată de privarea de libertate la care am fost supus, pentru
săvârşirea unei fapte de ___________________, pentru care am fost condamnat la _________ ani închisoare,
din care am fost liberat ca urmare a conduitei bune în penitenciar.
În speranţa că veţi dispune angajarea pe postul solicitat, vă asigur că nu vă voi dezamăgi.

Data ____ __________ 200_ Semnătura _____________

• CURRICULUM VITAE (C.V.)

Scopul unui C.V. este de a vă ajuta să găsiţi un loc de muncă, prezentând cât mai
eficient aptitudinile şi experienţa profesională pe care o aveţi. În principiu, un C.V. are
maximum două - patru pagini, în care este necesar să se prezinte detaliat aptitudinile,
locurile de muncă anterioare, studiile, calificările obţinute, realizările şi preocupările dvs.
Nu există un tip standard de curriculum vitae. Acesta este necesar însă să
reflecte toate datele pe care angajatorul trebuie să le cunoască despre o persoană, cine este
aceasta şi ce poate să facă.
Un C.V. trebuie să fie scris cu grijă, ordonat, limpede, fără nici o greşeală, aspect
care poate constitui o indicaţie clară cu privire la nivelul de motivaţie şi concentrare.
În practică se folosesc trei tipuri de C.V., şi anume:
• C.V. cronologic - în care se prezintă experienţa profesională în ordine
cronologică inversă. Este utilizat şi are eficienţă pentru persoanele care doresc un loc
de muncă în acelaşi domeniu în care au lucrat anterior. Într-un asemenea C.V. se face
referire la experienţa în muncă, locurile de muncă anterioare, realizările obţinute,
studii şi preocupări.
• C.V. funcţional - în care se prezintă principalele ; aptitudini, abilităţi şi calităţi, fără
a se pune accentul pe experienţa profesională. Este utilizat de către persoanele aflate
în căutarea primului loc de muncă.
• C.V. combinat - în care se prezintă alături de experienţa profesională şi
abilităţile pentru locul de muncă respectiv. Este utilizat de persoanele care au o experienţă redusă
în muncă.

125
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Indiferent de forma aleasă, un C.V. trebuie să aibă următoarele secţiuni:


a. Numele complet, adresa, codul poştal, telefonul;
b. Informaţii cu caracter personal: vârstă, starea civilă;
c. Sumarul calificărilor - este cea mai importantă parte a unii C.V.
d. Experienţa profesională, realizări şi responsabilităţi. Se impune să fie
acoperite toate intervalele, fără a fi necesar să se dea detalii cu privire la fiecare perioadă în
parte. O descriere mai largă se va face numai pentru posturile relativ recente, care au legătură şi
cu postul pe care doriţi să-1 ocupaţi.
e. Sumarul abilităţilor - se vor scrie calităţile şi aptitudinile pe care le are
persoana în cauză pentru a ocupa postul respectiv.
De asemenea, se vor menţiona şi alte caracteristici şi abilităţi pe care le are
în alte domenii de activitate care nu privesc neapărat postul vizat, în această secţiune
se va trece şi cunoaşterea unei limbi străine.
f. Studii - de regulă se scrie ultima instituţie de învăţământ absolvită, menţionând
denumirea acesteia, data absolvirii şi specialitatea obţinută
În măsura în care aţi urmat unele cursuri de specializare, mai ales în legătură
cu postul vizat, se vor face referiri şi la acestea.
De asemenea, se va menţiona, dacă este cazul instituţia de învăţământ pe
care persoana în cauză o urmează sau intenţionează să o urmeze.
g. Premii şi realizări - acestea pot fi în domenii diferite (sport, şcoală etc.);
h. Preocupări extra-profesionale şi eventual realizări obţinute;
i. Referinţe - se vor indica numele persoanei care vă recomandă, mai ales
dacă acesta este cunoscută de angajator în măsura în care nu există o persoană care să
vă recomande, se evită această secţiune.

Indicaţii cu privire la redactarea unui C. V:


• se scrie la computer, pe o hârtie de calitate, cu grija ca aspectul general să fie
agreabil;
• numele şi prenumele se scriu cu caractere bold;
• se evită cu desăvârşire greşelile gramaticale şi de ortografie;
• se foloseşte un stil simplu şi limpede;
• se accentuează informaţiile despre viaţa personală şi cariera profesională;
• nu se omit datele relevante despre pregătirea profesională şi despre
istoricul carierei;

126
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

• informaţiile înscrise să fie concise;


• se evită exprimarea rigidă şi oficială;
• atât cât este posibil, C.V. trebuie să ofere numai informaţii pozitive,
încercând să se creeze impresia unei cât mai mari obiectivităţi;
• nu se ataşează fotografie, decât în situaţia în care aceasta se solicită;
• informaţiile cuprinse în C.V. trebuie să fie reale;
• nu se includ detalii despre salariu;
• nu se minte, nu se exagerează şi nu se înfloreşte inutil.

Doc. 20. Model de curriculum vitae (C.V.) . . . . . . . . . . . . .

Strada . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ,
Oraşul. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Telefon . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
DATANAŞTERII: . . . . . . . . . . . . . .
STAREA CIVILĂ: . . . . . . . . . . .
CALIFICĂRI: . . . . . . . . . . . . . .
EXPERIENŢĂ PROFESIONALĂ:
a. 2000 - 2001 - S.A. . . . . . . .
b. 1998 - 2000 - S.A. . . . . . . .
c. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
REALIZĂRI:
a. la ultima întreprindere unde am lucrat - . . . . .- am fost numit şef de echipă;
b. am fost cooptat în colectivul de raţionalizări, inovaţii şi invenţii al unităţii, realizând mai multe prototipuri.
c. am sprijinit integrarea în muncă pentru mai mulţi tineri încadraţi.
APTITUDINI:
a. creativ şi novator;
b. spirit întreprinzător;
c. capacitate de a munci în echipă;
d. comunicativ;
e. uşor adaptabil la alte meserii;
f. rezistent la efort;
g. conştiincios la locul de muncă;
h. sociabil.
STUDII:
a. Liceul . . . . . . .. . . . . . . . . ., absolvit în anul . . . . . . . . . cu diplomă de bacalaureat şi specialitatea de . . . . . .. . . . . . . . .;
b. în prezent, urmez un curs de pregătire în domeniul computerelor.
LIMBI STRĂINE: Engleza - nivel de conversaţie.
PREOCUPĂRI EXTRAPROFESIONALE :
lectură, drumeţii, muzică, sport, computerul, limbi străine, pictură.

REFERINŢE:
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .- inginer în unitatea dumneavoastră, fost şef al secţiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

127
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

• Scrisoarea de intenţie

Scrisoarea de intenţie însoţeşte CV - ul în momentul în care acesta se trimite


angajatorului şi are rolul de a prezenta calităţile şi aptitudinile pe care persoana în cauză le
are.

Scrisorile de intenţie sunt de două tipuri:

a. cele care se trimit pentru un anume post, care a fost anunţat public de către
angajatori;
b. cele care se trimit către angajatorii care nu au anunţat vacante sau
necesare anumite posturi.
Primul tip de scrisoare se adresează şi trimite persoanei sau serviciului specificat
în anunţ. Dacă nu este specificatniciun nume, este bine să se identifice numele directorului
sau şefului serviciului resurse umane, astfel încât scrisoarea să fie trimisă personalizat.
Cel de-al doilea tip de scrisoare este trimisă şefului serviciului resurse umane
sau al şefului unde persoana în cauză doreşte să se încadreze. Pentru societăţile şi organizaţiile
mici, scrisoarea se adresează direct directorului sau preşedintelui.
Scrisorile trebuie să se refere la activităţile pe care le poate presta persoana
în cauză pentru angajator, nu trebuie să aibă mai mult de o pagină şi trebuie să cuprindă
calităţile şi aptitudinile care permit să fie realizate cerinţele postului respectiv.
De asemenea, este util să fie prezentate informaţii referitoare la dorinţa şi
motivaţia de a ocupa un anume post.
O scrisoare de intenţie începe cu înscrierea datelor personale (numele,
adresa, numărul de telefon). După doua rânduri mai jos se menţionează data. Apoi,
după alte două rânduri se trec informaţiile referitoare la angajator (numele directorului
resurse umane, al directorului, preşedintelui, titlul acestuia, numele complet al societăţii,
organizaţiei şi adresa acesteia).
În paragraful introductiv se va menţiona postul dorit şi modalitatea prin care
aţi intrat în posesia informaţie referitoare la existenţa acestuia.
În cuprinsul scrisorii se scriu 2 - 3 paragrafe, în care se fac referiri la calităţi,
experienţă sau calificare, acestea fiind direct legate de postul avut în vedere.
În final, se exprimă plăcerea de a lucra la acel loc de muncă, prezentând şi
motivele. De asemenea, se menţionează locul unde cel în cauză poate fi contactat.
Scrisoarea de intenţie se scrie la computer, pe o hârtie albă de bună calitate.
Se vor evita cu desăvârşire greşelile gramaticale sau de ortografie.

În scrisoarea de intenţie nu se face referire la salariu, cu excepţia cazurilor


când, prin anunţ, se solicită aceasta, nu se menţionează persoanele de la care s-au primit
recomandări şi nu se exagerează calităţile şi aptitudinile.

128
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Doc. 21. Model pentru o scrisoare de intenţie:

Numele: _____________________________________,
Strada __________nr. ________, bloc __________, scara ______,
apt. _____, etaj _____________, sector ____________, or. _____________________,
cod poştal nr. _________________
Telefon ____________________
Data _______________
Domnului ___________________________, Patron la ________________, strada __________________________, nr. ___
Sector ______________________, or. _____________________, cod poştal nr. __________________.

Stimate domnule __________________,

Din rubrica de anunţuri publicitare a ______________din ziua de _________. a.c., am luat la


cunoştinţă că doriţi să angajaţi _____________. Aş fi extrem de bucuros dacă mi-aţi da posibilitatea să lucrez
în cadrul firmei dumneavoastră.
Mărturisesc că am fost în două rânduri la firma dumneavoastră pentru a ___________________
____________________________________________ şi am rămas impresionat de operativitatea manifestată
şi calitatea serviciilor instituţiei dumneavoastră. Deşi în viaţa mea am avut un accident regretabil, pentru care
am petrecut aproape ____________ ani într-un loc de detenţie, sunt convins că, având în vedere calităţile
mele umane, morale şi profesionale, veţi dispune să fiu încadrat.
După cum veţi vedea din curriculum vitae, sunt o persoană cu experienţă în muncă, aptă să mă
perfecţionez, cu dorinţă de a fi util, rezistent la efort, cu spirit de iniţiativă, disciplinat, ordonat şi politicos.
Mi-ar face mare plăcere să discut personal cu dumneavoastră, prilej care mi-ar permite să prezint mai
amplu calităţile şi aptitudinile pe care le posed.
Aştept cu nerăbdare să mă contactaţi la telefonul meu de acasă, la numărul ______________.

Vă mulţumesc pentru timpul acordat.

Cu stimă şi sinceritate,

Semnătura ________________________

• Interviul

Obţinerea unui interviu arată persoanei în căutarea unui loc de muncă că aproape
a reuşit. Angajatorul care invită persoana în cauză la interviu este într-o mare măsură
convins că aceasta este potrivită pentru postul oferit, acceptând informaţiile prezentate în
curriculum vitae, inclusiv unele scăderi, pe care le consideră fără semnificaţie deosebită.

Înainte de interviu, fiecare persoană care doreşte angajarea trebuie să fie pregătită cu


întrebările pe care trebuie să le pună angajatorul, să aibă informaţii cât mai bogate despre
unitatea angajatoare. De asemenea, se impune să cunoască perfect cele înscrise în
curriculum vitae.

129
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Pentru succesul unui interviu este necesară adoptarea unei conduite aparte,
care să aibă în vedere:
• punctualitatea la interviu;
• atitudine deschisă, politicoasă, destinsă şi optimistă;
• ţinută decentă, poate mai bună decât ar cere postul dorit;
• folosirea unui limbaj corespunzător;
• manifestarea încrederii în sine, relatarea succintă şi convingătoare a realizărilor
şi experienţelor pozitive.

De regulă, subiectele abordate cu ocazia unui interviu privesc următoarele teme:


• experienţa de muncă anterioară;
• abilităţile şi calificările;
• studiile;
• atitudinea faţă de postul dorit;
• preocupări extra-profesionale;
• motivaţia alegerii postului;
• obligaţii şi dificultăţi.
Sunt unele întrebări capcană, pentru care se impun răspunsuri pregătite. Astfel
de întrebări pot fi:
• Ce aşteptaţi de la acest post? De ce doreşti acest post? Răspunsul este dorinţa de
a avea o slujbă bună, de a învăţa cât mai multe lucruri şi de a contribui, pe
măsura posibilităţilor, la succesul unităţii angajatoare.
• Ce salariu credeţi că vi s-ar cuveni?
Răspunsul nu trebuie să fie foarte exact.
Se va face referire la nivelul de pregătire, experienţa profesională şi la
cuantumul salariului pe care-l primesc ceilalţi angajaţi din instituţie pentru o activitate similară.
• Ce nu v-a plăcut la slujba anterioară?
La o astfel de întrebare nu trebuie spus că vechiul post nu ţi-a plăcut. Din contră,
va trebui să se afirme că vechiul loc de muncă a oferit multe satisfacţii, că ai avut prilejul să
înveţi multe lucruri pozitive, că şefii au fost oameni competenţi şi buni organizatori.
Motivul plecării, chiar dacă a fost desfacerea disciplinară a contractului de muncă, a fost
determinat de o anumită situaţie, din care aţi desprins concluzii pozitive pentru viitor.
• Cât vreţi să lucraţi pentru această unitate?
Se răspunde că vrei să lucrezi cât mai mult, dacă este posibil până la
pensionare, cunoscut fiind că angajatorii nu doresc să schimbe des angajaţii, mai ales
că şi investesc în pregătirea lor.

130
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

• Ce puteţi spune despre Dvs.?


Răspunsul trebuie să aibă în vedere evoluţia profesională, dorinţa de a învăţa şi
perfecţiona, de a fi cât mai util, de a convinge pe ceilalţi că eşti un om capabil. Răspunsul
trebuie să fie concis, fără digresiuni.
• Cum Vă imaginaţi peste cinci ani?
Răspunsul trebuie să fie sincer. El trebuie să se refere la dorinţa de a continua studiile, de a
promova în ierarhia profesională.
2.2.3.2. Programe pentru consumul de droguri
În penitenciare se organizează programe ce presupun tratament înainte de
admiterea în penitenciar.
Program educativ ca parte a pregătirii pentru tratament medical. În penitenciare
se organizează programe educative în strânsă colaborare cu centrele de sănătate, axate pe
dezvoltarea motivaţiei pentru adoptarea de programe mai sofisticate. Acestea sunt similare
cu cele desfăşurate în comunitatea liberă. Sunt fie individuale, fie o combinare între programe
individuale şi de grup, fie programe de grup.

2.2.3.3. Programe împotriva consumului de alcool


Programele sunt de natură educativă, şi sunt construite pentru a fi incluse
în programe comunitare la sfârşitul pedepsei şi după liberare. Scopurile sunt: motivarea,
acumularea de informaţie în domeniul problemelor legate de alcool şi ajutorul în obţinerea
abstinenţei totale.

2.2.3.4. Programe psihologice


Psihologii trebuie să facă diagnosticări psihologice care sunt o introducere
la consiliere şi terapie care se fac mai ales individual.
Psiho-diagnosticarea conduce la o definire psihologică mai axată a
mecanismelor psihologice, care ar trebui să constituie obiectivul programelor de consiliere
şi terapie, ca şi către un program de lucru personal mai larg cu deţinuţii.
Aria iniţială a serviciilor psihologice acoperă intervenţia psiho-terapeutică în
sensul mai larg şi mai restrâns al cuvântului.
În sensul larg, intervenţia psiho-terapeutică are mai mult un caracter de
atenuare, de sprijin şi consiliere, în timp ce în sensul mai restrâns este mai degrabă orientată
către reorganizarea internă mai aprofundată a forţelor problemelor psihice mai mult sau
mai puţin conştiente, încurajând modele de viaţă pozitive şi dezactivarea celor negative, ca şi
îndrumare către o utilizare productivă a potenţialului pozitiv al personalităţii.
Baza teoretică pentru intervenţia psiho-terapeutică făcută de către
psihologi nu este uniformă (orientarea Schultz-Hanzke, terapia realităţii a lui Glasser, analiza
tranzacţională a lui Bern, logoterapia lui Frankl etc.).

131
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

2.2.3.5. Programe de ajutor psihiatric


Psihiatrii trebuie să desfăşoare programe individuale de terapie şi consiliere
în penitenciare, în cazul în care există motivaţie din partea deţinuţilor.

2.2.3.6. Programe pentru exercitarea dreptului la libertate religioasă


Prin facilitarea exercitării dreptului la libertate religioasă, trebuie de cooperat
cu comunităţile religioase de pe lângă închisori. Preoţii vin în penitenciare în funcţie de
nevoile şi dorinţele deţinuţilor.
2.2.4. Pregătirea pentru liberare
Consilierul de probaţiune din penitenciar, în cazul în care un infractor
este liberat condiţionat trebuie să facă referire la fiecare din următoarele puncte, acolo
unde acestea sunt semnificative pentru infractor:
- adresa de la domiciliu, dacă a fost vizitat, cine trăieşte acolo
şi relaţia dintre aceştia şi infractor. Dacă este cazul, informaţia
poate, să includă detalii semnificative privind situaţia materială
ale bugetului şi să ofere o istorie a membrilor de familie;
- atitudinea familiei faţă de întoarcerea infractorului după o absenţă
îndelungată;
- opţiuni alternative dacă infractorul nu se poate întoarce acasă sau
nu are locuinţă;
- carnetul de muncă şi posibilităţi de serviciu după eliberare;
- atitudinea infractorului faţă de delict(e) şi victimă(e);
- dacă se cunoaşte atitudinea comunităţii locale faţă de infractor şi
atitudinea victimei; în anumite cazuri delicate, cum ar fi violul
sau atunci când în delict sânt implicaţi un copil sau o persoană
în vârstă, domiciliul, atitudinea şi problemele victimei şi familiei
acesteia;
- în cazurile în care poate exista un risc pentru copii, să se arate
că serviciile sociale au fost consultate asupra supravegherii post-
liberare în vederea protejării viitoarelor victime potenţiale;
- reacţia la eliberări temporare pe durata sentinţei curente;
- un program de supraveghere conţinând o evaluare a reacţiei
posibile la supraveghere şi propuneri privind organizarea
supravegherii, incluzând frecvenţa contactelor;
- recomandări pentru eliberare condiţionată a infractorilor;

132
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

- recomandări pentru supravegherea infractorului în comunitate,


programelor de lucru, precum şi crearea condiţiilor adecvate
efectuării acesteia;
- o evaluare a riscului de recidivă;
Referitor la pentru pregătirea pentru liberare - ar fi necesar ca în privinţa
condamnaţilor, ce în scurt timp vor fi eliberaţi să fie purtate programe specializate,
care să poată mări real gradul de reintegrare socială a deţinutului.
În domeniul pregătirii pentru liberare urmează a fi desfăşurate activităţi cu
deţinuţii, care să fie orientate la conturarea unor deprinderi necesare pentru viaţa de
la libertate:
• Deprinderi pentru viaţa cotidiană:
- Deprinderi de igienă personală;
- Gestionarea banilor
• Deprinderi pentru locuire şi folosirea resurselor comunităţii:
- A avea propria locuinţă;
- Cum să apelăm la ajutorul instituţiilor şi serviciilor publice?
• Deprinderi pentru viaţa în societate:
- Asumarea propriei identităţi;
- Familia mea;
- Controlul emoţiilor şi gestionarea conflictelor;
- Comunicarea;
- Ce pot face în timpul liber?
• Deprinderi pentru activitatea individuală şi muncă:
- Deprinderi de gestionare a timpului;
- Deprinderi de învăţare;
- Deprinderi de muncă;
- Cum îmi pot crea propria mea afacere?
Şi oricare alte activităţi menite să contribuie la apropierea deţinutului la
realitatea vieţi sociale de afară.
Consilierul de probaţiune / asistentul social din penitenciar într-un final trebuie
să motiveze persoana ce urmează a fi liberată din penitenciar, pentru desfăşurarea
următoarelor acţiuni la liberare:
• Să se prezinte la sectorul de poliţie din localitatea unde domiciliază,
pentru a fi luat la evidenţă;
• La întâlnirea cu familia, rudele şi prietenii să fie liniştit, să nu reacţioneze
negativ, să fie conştient că îi poate găsi nepregătiţi, aşa că să fie
înţelegător;
• Să-şi caute un loc de muncă sau să se înmatriculeze la o şcoală
profesională;

133
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

• Să trăiască cinstit şi să ţină cont de reguli, să întrebe când nu este


încrezut, ca să nu mai ajungă în conflict cu legea;
• Să se mulţumească la început cu puţinul;
• Să evite consumul de alcool;
• Să evite anturajul care l-a „dus” în colonie;
• Să-şi aleagă cu grijă prietenii;
• Să viziteze locaşurile sfinte şi să se împace cu sine;

Primii paşi care se cer a fi parcurşi de exdeţinut

Din Colonie

Te întorci acasă

Trebuie să te Rezolvă-ţi
înregistrezi la: problemele la:

Direcţia de
executare a
hotărârilor Direcţia
Agenţia
judiciare Municipală Primăria din
Teritorială
Sectorul de (doar pe- pentru localitatea
pentru Ocu-
Poliţie rsoanele Protecţia unde
parea Forţei
eliberate Drepturilor domiciliezi
de Muncă
condiţionat Copilului
înainte de
termen)

* Notă I. – Toate datele necesare desfăşurării paşilor de mai sus


vor fi întâlnite mai jos.

134
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

I. Primăria
De ce servicii poţi beneficia Baza legală
1. Date privind evidenţa populaţiei; Legea privind administraţia
publică locală.
2. Servicii de asistenţă socială;
3. Clarificarea problemelor de stare civilă; Nr. 123-XV din 18.03.2003

4. Audierea pentru soluţionarea diferitor probleme de (Monitorul Oficial, nr. 49/211


nivel local; din 19.03.2003)
5. Acordă ajutor în soluţionarea alegerii domiciliului;
6. Colaborează cu Agenţiile teritoriale pentru ocuparea
forţei de muncă.

II. Şcoala
De ce servicii poţi beneficia Baza legală
1. Restabilirea la studiile şcolare; Legea cu privire la învăţământ
Nr. 547 din 21.07.1995
(Monitorul Oficial nr. 62-63/692 din 09.11.1995)

III. Direcţiile Municipale pentru protecţia


drepturilor copilului
De ce servicii poţi beneficia Baza legală
1. Consiliere familială; Decizia Consiliului Municipal, nr. 3/2-24
2. Prevenirea abandonului; din 22.09.1999 privind adoptarea:
3. Asistenţă psihosocială; Regulamentului funcţionării Direcţiei
4. Plasament temporar; Municipale pentru Protecţia Drepturilor
Copilului a Primăriei municipiului
5. Încadrarea în diverse activităţi, în timpul liber;
Chişinău.
6. Organizarea şi desfăşurarea activităţilor în
timpul liber la locul de trai în centrele pentru
minori;
7. Suport material temporar familiilor cu copii în
situaţie de risc;
8. Reintegrarea copiilor abandonaţi în familiile lor
naturale;
9. Reîncadrarea în studiul şcolar.

• Se inserează adresele Direcţiilor Municipale pentru Protecţia Drepturilor

135
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Direcţia Municipale pentru Protecţia Drepturilor copilului


Str. A. Vlahuţă, 3, mun. Chişinău tel. (fax) 24 27 02;

Direcţiile din sectoarele Municipiului Chişinău:


Sectorul Adresa telefonul
Centru Str. Gh. Asachi, nr. 52 79 66 40
Botanica Str. Teilor, nr. 7/2 76 35 86
Ciocana Str. Mircea cel Bătrân, nr. 16 33 19 35
Râşcani Str. Serghei Lazo, nr. 27/1 29 34 69
Buiucani Str. Mihai Viteazu, nr. 2 24 63 62
Serviciile din cadrul Direcţiei Municipale pentru Protecţia Drepturilor
Copilului:

• Serviciul de tutelă şi curatelă;


• Serviciul de activităţi cu copii la locul de trai;
• Serviciul de protecţie a drepturilor familiei;
• Serviciul juridic;
• Serviciul de lucru cu minorii delincvenţi şi copii străzii;
• Serviciul de analiză;
• Serviciul de consiliere psihologică.

III. Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă

De ce servicii poţi Procedura Baza legală


beneficia
1. Înregistrarea Prezentarea personală Legea privind ocuparea forţei de muncă şi
la Agenţia la sediul Agenţiei protecţia socială a persoanelor aflate în
Teritorială pentru teritoriale pentru căutarea unui loc de muncă.
ocuparea forţei ocuparea forţei de Nr. 102-XV din 13.03.03 (Monitorul Oficial,
de muncă; muncă nr. 70-72/312 din 15.04.2003)

136
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

2. Primirea Înregistrarea la Hotărârea Guvernului R. M. Despre


indemnizaţiei Agenţia Teritorială aprobarea Regulamentului privind modul
unice, în mărime pentru ocuparea de plată a indemnizaţiilor unice pentru
de 669 de lei. În forţei de muncă, în persoanele eliberate din locurile de
termen de trei termen de trei luni; detenţie;
luni; - Depunerea Nr. 871 din 22.08.2000, (Monitorul Oficial,
cererii, la care se nr. 109-111/973, 31.08.2000)
anexează:
- copia buletinului de
identitate;

- certificatul de
eliberare din
locurile de
detenţie;

3. Orientare Depunerea cererii; Legea cu privire la adaptarea socială


şi formare Indicarea a persoanelor eliberate din locurile de
profesională, cursurilor care detenţie.
cu primirea unei te interesează, Nr. 297-XIV din 24.02.1999, (Monitorul
burse lunare de (Anexa 3 Şcolile Oficial al RM, nr. 39-41/171 din
150 lei, cursurile de meserii, şi 22.04.1999)
de instruire sunt profesionale)
pe o durată de la
trei la 9 luni.
4. Informarea Consultarea regi-
gratuită cu strului, cu catego-
privire la locurile riile de profesii şi
vacante posturi vacante.
5. Posibilităţi
de calificare,
recalificare sau
perfecţionare;
6. Antrenarea la
lucrări publice
remunerate;
7. Asistenţă socială;

• Înserăm adresele Agenţiilor Teritoriale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.


Agenţiile Teritoriale pentru Ocuparea Forţei de Muncă
din Republica Moldova

137
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

nr. Agenţia adresa cod Telefon de


contact agenţia
1 Anenii Noi 31 august, 4 265 23982
2 Basarabeasca K. Marx , 55 267 22505
3 Briceni Independenţei, 3 247 22653
4 Cahul Şt. cel Mare,15 239 22186
5 Cantemir Trandafirilor, 2 273 22541
6 Călăraşi Eminescu, 19 244 22071
7 Căuşeni Mateevici, 9 243 23055
8 Cimişlia piaţa Sf. Maria, 7 241 23036
9 Criuleni 31 august, 139 248 21450
10 Donduşeni Independenţei, 25 251 22489
11 Drochia bd. Independenţei 15 252 22782
12 Dubăsari 31 August 139 248 52369
13 Edineţ M. Eminescu, 24 246 22779
14 Făleşti Şt. cel Mare, 50 259 22262
15 Floreşti bd.Victoriei, 2 250 20134
16 Glodeni Suveranităţii, 4 249 23360
17 Hînceşti M.HÎncu,123 234 23961
18 Ialoveni Alexandru cel Bun, 49 268 23452
19 Leova Independenţei, 3 263 22046
20 Nisporeni Suveranităţii, 2 264 23055
21 Ocnita Independenţei, 47 271 23760
22 Orhei V.Lupu, 36 235 21490
23 Rezina 27 august,1 254 23173
24 Râşcani 31 august, 16 256 23261
25 Sângerei Independenţei, 124 262 25102
26 Soroca Independenţei, 69 230 22302
27 Străşeni M.Eminescu, 56 237 22620
28 Şoldăneşti Păcii, 8-a 272 22454

138
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

29 Ştefan Vodă Libertăţii, 1 242 23670


30 Taraclia Lenin,167 274 25382
31 Teleneşti Renaşterii, 69 258 22795
32 Ungheni Naţională, 33 236 23280
33 mun. Chişinău M.Varlaam, 90 22 22-44-40
34 mun. Bălti Puşkin, 16 231 20522
35 UTA Găgăuzia Tretiacova, 36 238 24433

Biroul de paşapoarte

De ce poţi Documentele necesare Baza legală


beneficia
Eliberarea Buletinul de identitate se eliberează la locul de trai al părinţilor, Legea
buletinului de pentru aceasta este necesar: Republicii
identitate Moldova
• Adeverinţa de naştere; privind actele
• Certificatul de eliberare din colonie, acesta trebuie să fie de identitate
înregistrat la sectorul de poliţie din sectorul unde trăieşti; din sistemul
• Certificat eliberat de la comisariatul militar, (punerea la naţional de
evidenţă la comisariat); paşapoarte.
• Grupa sângelui; Monitorul
• Buletinul de identitate sau paşaportul unui părinte, Oficial al R.M.,
prezenţa părintelui, care este proprietar, sau chiriaş, al nr. 9/89 din
locuinţei unde domiciliezi; 09.02.1995
• Certificat de la Biroul de Adrese (pentru persoanele care
au împlinit deja vârsta de 18 ani), mun. Chişinău, str.
Gurie Grosu nr.7.
Pentru a obţine certificatul de la Biroul de Adresă trebuie:
- Adeverinţa de naştere;
- 28 de lei.
• Certificatul se eliberează timp de o zi. Tel. 28 11 32
Sânt eliberaţi de la plata taxei pentru buletinele de identitate
• Copii rămaşi fără ocrotire părintească; Ordinul nr.135 din 16 aprilie 2003,
• Copii aflaţi sub tutelă; Directorului Anatolie Gumeniuc,
• Copii din familii cu mai mulţi copii (de la 5 şi mai Departamentul Tehnologii
mulţi copii) Informaţionale al RM

139
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

§3. Probaţiunea postsentenţială

Activitatea de asistenţă şi consiliere acordată persoanelor eliberate din locurile de


detenţie, care şi-au executat deplin pedeapsa privativă de libertate, de obicei acestea
se petrec doar la cererea fostului condamnat.
Aceste activităţi constau în asistarea persoanelor în vederea reintegrării directe în
societate, aceasta presupunând folosirea aceloraşi tehnici, principii şi scopuri ale
probaţiunii, cel de scădere maximă a riscului de recidivă. La această fază se va efectua
evaluarea finală a rezultatelor activităţilor de probaţiune desfăşurate faţă de fostul
condamnat.
În această ultimă fază, Serviciului de probaţiune va desfăşura activităţi de probaţiune
orientate doar la observarea procesului de reintegrare socială a exdeţinutului.
Astfel se va evalua:
• atitudinea familiei este una pozitivă faţă de fostul condamnat, este sau
nu acceptat;
• cercurile de persoane în care s-a integrat;
• face sau nu abuz de alcool sau alte substanţe stupefiante;
• cum relaţionează cu cei din jurul lui;
• petrecerea timpului liber;
• motivarea schimbării comportamentale;
• s-a încadrat sau nu în câmpul muncii;
• venitul familiei fostului condamnat asigură acoperirea necesităţilor
acesteia sau nu;
• necesităţile.
Activităţile finale de acordare a asistenţei şi consilierii faţă de fostul condamnat
sunt trecute şi ele la dosarul de probaţiune.
Dosarul probaţiune pentru această categorie de beneficiari cuprinde:
a) cererea de asistenţă şi consiliere;
b) planul de reintegrare socială şi supraveghere;
c) raportul de evaluare întocmit înainte de pronunţarea sentinţei judecătoreşti;
d) raportul de evaluare solicitat de către instanţă pe perioada supravegherii;
e) referatele periodice de reintegrare socială şi supraveghere. care conţin
informaţii pe scurt cu privire la rezultatele înregistrate de câtre persoana asistată şi
consiliată, acestea fiind întocmite cel puţin o dată la şase luni sau ori de câte ori se
înregistrează o evoluţie pozitivă ori negativă în procesul de reintegrare a persoanei
respective;

140
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

f) concluziile consilierul de probaţiune, ce fac obiectul unui referat postsentenţial


de evaluare finale, întocmit la faza reintegrării sociale durabile a persoanei.

3.1. Referat de evaluare postsentenţial

1. Numele şi prenumele condamnatului:


2. Data şi locul naşterii:
3. Infracţiunea săvârşită:
4. Numărul sentinţei penale:
5. Instanţa de judecată care a pronunţat sentinţa:
6. Nr. dosar penal:
7. Sancţiunea aplicată persoanei condamnate:
8. Perioada supravegherii:
9. Numele şi prenumele consilierului de probaţiune:
10. Date privind procesul de executare a sentinţei;
11. Principalele probleme puse ca obiectiv pentru integrarea socială a
condamnatului;
12. Soluţii propuse pentru soluţionarea principalelor probleme;
13. Rezultate;
14. Probleme întâlnite în soluţionarea problemelor condamnatului;
15. Atitudinea excondamnatului faţă de: faptă, victimă, familie, serviciu ...
16. Estimarea riscului de recidivă;
17. Menţiuni finale

141
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

CAPITOLUL IV
SERVICIUL DE PROBAŢIUNE ŞI CONSILIERUL DE PROBAŢIUNE

§1. Statutul personalului Serviciului de probaţiune

Dacă doctrina juridică prezintă existenţa unei mari diversităţi de opinii în


ceea ce priveşte definirea şi natura juridică a termenului de probaţiune, este evident că
aceeaşi diversitate se manifestă şi cu privire la caracterul instituţiilor însărcinate cu aplicarea
probaţiunii, acesta diferind de la stat la stat.
Astfel, în primul rând, în unele ţări instituţiile de probaţiune sunt incluse
în categoria organelor de stat, în timp ce în altele acestea au un caracter privat, statul
exercitând numai o activitate de coordonare şi control, în unele cazuri chiar de
subvenţionare a activităţii. În al doilea rând, diversitatea este continuată şi cu privire la
alte numeroase aspecte, cum ar fi: integrarea acestora în cadrul unor instituţii ale
statului (Ministerul Justiţiei, Ministerul de Interne, Administraţiei Penitenciare);
forma de organizare (servicii, birouri, departamente) etc.
Consilierul angajat la Serviciul de Probaţiune trebuie să aibă o reputaţie
ireproşabilă, capacitate deplină de exerciţiu, să susţină examenul profesional la care
poate să se prezinte doar în urma unor cursuri de calificare elementară, desfăşurate
pentru consilierii Serviciului de Probaţiune.
Consilierii Serviciului de Probaţiune trebuie să se autoinstruiască şi să-şi
aprofundeze cunoştinţele profesionale.
Serviciile de Probaţiune funcţionează conform următoarelor principii:
 Imparţialitatea, deschiderea şi respectul faţă de toate persoanele aflate în
evidenţa acestor servicii;
 Modificarea atitudinilor şi comportamentului infractorilor care cauzează
prejudicii morale victimelor infracţiunilor;
 Sprijinirea şi încurajarea permanentă a persoanelor aflate în evidenţă de a se
reintegra în societate şi de a-şi asuma responsabilitatea propriilor acţiuni;
 Reconcilierea dintre infractori şi comunităţile din care aparţin, recunoscând
atât obligaţiile care le revin, cât şi necesitatea asigurării unui echilibru între
nevoile siguranţei sociale şi nevoile speciale ale infractorului;
 Nediscriminarea persoanelor faţă de care se exercită atribuţiile serviciilor
de reintegrare socială şi supraveghere.

142
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Acest lucru a presupus un continuu de formare profesională: pe de o


parte lecturi consistente pe domeniul probaţiunii şi al domeniilor conexe: asistenţă
socială, psihologie, legislaţie, sociologie, iar pe de altă parte însuşirea şi exersarea
deprinderilor şi a tehnicilor de intervenţie specifice activităţii de probaţiune.
Pentru a realiza, la nivelul fiecărui membru al echipei, o cât mai consistentă
zestre de abilităţi şi competenţe profesionale am avut permanent în vedere faptul că
natura intervenţiei consilierului de probaţiune presupune două aspecte:
1. control / supravegherea executării sentinţei alternative la privarea de
libertate;
2. acţiuni şi intervenţii cu caracter psihosocial.

Personalul serviciilor de probaţiune este format din şefi şi consilieri.


Personalul serviciilor probaţiunii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele
condiţii:
a) are cetăţenia Republicii Moldova şi domiciliul în Republica Moldova;
b) are capacitate deplină de exerciţiu;
c) cunoaşte limba de stat, scris şi vorbit;
d) este apt din punct de vedere medical şi psihologic pentru exercitarea
funcţiei, fapt dovedit pe baza unui examen medical şi psihologic de
specialitate;
e) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni de
natură a-l face incompatibil cu funcţia pe care o îndeplineşte şi se
bucură de o bună reputaţie;
f) este licenţiat în asistenţă socială, psihologie, sociologie, pedagogie sau
drept ori este absolvent al unei forme de învăţământ postuniversitar în
domeniul reintegrării sociale a infractorilor şi supravegherii acestora;
g) a absolvit cursurile de reintegrare socială şi supraveghere organizate
de Ministerul Justiţiei ori o formă de învăţământ postuniversitar în
domeniul reintegrării sociale a infractorilor şi supravegherii acestora
şi a câştigat concursul organizat pentru ocuparea funcţiei pentru care
candidează.
În Republica Moldova actualmente Serviciul de probaţiune este organizat
după tipul exclusiv statal, activităţile de probaţiune fiind puse în sarcina unui organ
public.

143
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Astfel, la 15.01.2002 prin Hotărîrea Guvernului pe lângă Ministerul


Justiţiei a fost creat Departamentul de executarea a deciziilor judiciare, scopul
căruia este eficientizarea activităţii de executare a hotărârilor judecătoreşti, inclusiv şi
a sentinţei non-privative de libertate, acestuia i-au fost transferate funcţiile Serviciului
afacerilor corecţionale şi a inspectoratelor afacerilor corecţionale de sector, care
asigură executarea elementelor probaţiunii enunţate în art.90, 91 din CP etc. În
acest sens, conform Regulamentului aprobat prin Hotărîrea menţionată, în cadrul
Departamentului activează Direcţia Principală de executare a pedepselor penale
non-privative de libertate, care a fost formată pe baza secţiei afacerilor corecţionale
din cadrul Departamentului instituţiilor Penitenciare a Ministerului Justiţiei, care
a asigurat executarea sentinţelor non-privative pînă la crearea Departamentului de
executare a deciziilor judiciare, fiind o structură militarizată cu dreptul de a purta şi
utiliza arma şi alte mijloace speciale.
O dată cu formarea Departamentului a fost creată o structură unică,
demilitarizată, responsabilă de executarea deciziilor judecătoreşti şi ale altor organe.
Persoanele abilitate pentru executarea sentinţelor non-privative din cadrul
Departamentului sunt executorii judecătoreşti, specializaţi în două direcţii, una dintre
care este executarea sentinţelor non-privative. Aceştia au statut de funcţionari publici
şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu Legea serviciului public.
Activitatea executorilor judecătoreşti privind executarea sentinţelor non-
privative, care conţin elemente de probaţiune, este reglementată de Codul Penal, Codul
de procedură penală, codul de executare a sentinţelor de drept penal şi Instrucţiuni
interne.
Atribuţiile de bază ale executorilor judecătoreşti responsabili de executarea
sentinţelor non-privative sunt: organizarea evidenţei condamnaţilor şi controlului
asupra comportamentului lor, scopul căreia constă în asigurarea executării de
către aceştia a obligaţiunilor stabilite de judecată, preîntâmpinarea infracţiunilor,
determinarea şi combaterea cauzelor şi condiţiilor, ce contribuie la comiterea lor.
Controlul asupra comportamentului condamnaţilor se organizează pe baza conlucrării
cu organele MAI, realizată prin planificarea şi efectuarea măsurilor comune, pregătirea
propunerilor concrete, schimbul de informaţie etc.

§2. Drepturile, obligaţiunile şi responsabilităţile Serviciului de


Probaţiune

Pe durata executării sarcinilor pe care le implică postul, consilierul Serviciului


de probaţiune este obligat să respecte legile, alte acte normative şi instrucţiuni. În
acelaşi timp, el trebuie să acţioneze în mod responsabil, să respecte şi să protejeze
drepturile şi libertăţile persoanei, demnitatea ei şi să evite activităţile care ar duce la
compromiterea scopului procedurii penale sau ar pune la îndoială obiectivitatea şi
imparţialitatea lui.

144
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Consilierul Serviciului de probaţiune este în drept să afle părerea


infractorului cu privire la suspendarea acuzaţiilor, la pronunţarea altei categorii de
pedeapsă neprivativă de libertate şi atunci, când se ajunge la un acord, el poate să
prezinte punctul de vedere atât al infractorului, cât şi al victimei.
În cazul unei încălcări mai puţin grave a termenelor, restricţiilor sau a
îndatoririlor stabilite, consilierul Serviciului de probaţiune trebuie să-l atenţioneze pe
condamnat despre greşelile comise şi să-l avertizeze că în cazul în care se va repeta
acest lucru sau se va comite o încălcare mai gravă a restricţiilor, a condiţiilor stabilite,
el poate fi scos de sub probaţiune şi va executa pedeapsa privativă de libertate
suspendată.
Consilierii Serviciului de probaţiune sunt obligaţi să păstreze confidenţialitatea
faptelor care li s-au făcut cunoscute în legătură cu executarea obligaţiilor de serviciu,
chiar şi după întreruperea relaţiilor de muncă. Condiţia de a păstra confidenţialitatea
nu este valabilă organului de poliţie, judecătoriei sau procuraturii în cazul executării
probaţiunii.
Responsabilităţile Serviciului de Probaţiune sînt următoarele:
 Desfăşurarea activităţilor în conformitate cu prevederile legislaţiei în
vigoare;
 Oferirea de sprijin instanţelor de judecată în etapa individualizării pedepsei,
prin întocmirea referatelor de evaluare cu privire la inculpaţi;
 Supravegherea executării sancţiunilor neprivative de libertate de către
persoanele condamnate, în sarcina cărora instanţa de judecată a impus
respectarea anumitor măsuri/obligaţii;
 Asistenţa şi consilierea persoanelor condamnate la pedepse nonprivative de
libertate, în funcţie de nevoile şi problemele identificate ale acestora;
 Conceperea, implementarea şi promovarea unor programe eficiente de
supraveghere a infractorilor în comunitate, de natură ale acestora;
 Derularea unor programe de resocializare a persoanelor condamnate la
pedepse privative de libertate, anterior şi ulterior liberării acestora, în scopul
însuşirii unui comportament pro-social;
 Acordarea de suport comunităţii în vederea diminuării efectelor negative
ale săvârşirii de infracţiuni asupra victimelor;
 Atragerea şi implicarea altor instituţii şi organizaţii, precum şi a societăţii
civile, în scopul utilizării unor metode constructive de răspuns la
problematica fenomenului infracţional.

145
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

În prezent personalul serviciilor locale de probaţiune are următoarele îndatoriri:

 Să desfăşoare activităţi specifice în conformitate cu strategia naţională


dezvoltată de Serviciul de Probaţiune din cadrul Departamentului de
executare a deciziilor judiciare;
 Să acorde asistenţă instanţelor în formularea sentinţelor prin întocmirea
rapoartelor pre-sentenţiale;
 Să supravegheze condamnaţii menţinuţi în stare de libertate, cu obligaţia
respectării unor restricţii impuse de către instanţe;
 Să acorde asistenţă şi consiliere, la cerere, persoanelor condamnate la
pedepse neprivative de libertate;
 Să iniţieze, implementeze şi promoveze programe eficiente de supraveghere,
asigurând siguranţa publică;
 Să desfăşoare programe specializate de reintegrare socială a deţinuţilor,
înainte şi după eliberarea acestora;
 Să ajute comunitatea în vederea reducerii consecinţelor negative ale
fenomenului infracţional;
 Să implice şi alte instituţii şi agenţii, precum şi societatea civilă, în
identificarea şi implementarea unor soluţii constructive legate de
infracţionalitate;
 Corectarea comportamentelor infracţionale prin conştientizare minorilor
şi a persoanelor condamnate asupra consecinţelor infracţionale comise şi
în vederea transformării lor în membri responsabili ai comunităţii, care
respectă legea;
 Motivul minorilor şi a persoanelor condamnate pentru a deveni răspunzătoare
în faţa comunităţii;
 Elaborarea şi implementarea unor programe eficiente de asistenţă şi
consiliere a persoanelor supravegheate, conform nevoilor şi problemelor
lor;
 Susţinerea activă a procesului de reintegrare socială a persoanelor
supravegheate, prin rezolvarea necesităţilor lor legate de educaţie, formare
profesională, găsirea unui loc de muncă, a unui adăpost etc.

146
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Organizând controlul asupra comportării condamnatului, colaboratorii Serviciului


efectuează următoarele măsuri de bază:

 Invită condamnatul şi alte persoane la serviciul de probaţiune pentru


stabilirea împrejurărilor referitoare la efectuarea controlului asupra
comportării condamnatului şi îndeplinirea obligaţiunilor stabilite;
 Solicită de la administraţia întreprinderii, organizaţiei, instituţiei, instituţiei
de învăţămînt, organizaţiile obşteşti, informaţie despre comportarea
condamnatului. După necesitate se organizează întâlniri cu reprezentanţii
administraţiei întreprinderii, colectivului de muncă, organizaţiilor obşteşti,
persoanele cărora le-a fost încredinţat condamnatul pentru a face observări
asupra comportării lor şi efectuarea lucrului educativ;
 Lunar fac cunoştinţă cu datele comisariatului de poliţie, a judecătoriei şi
a altor organe de drept, referitor la persoanele ce au comis încălcări ale
legislaţiei, cu scopul depistării cazurilor de încălcare a ordinii publice de
către condamnaţi, şi care au atras după sine aplicarea măsurilor de influenţă
administrativă ori a măsurilor de înrăurire disciplinară sau obştească, despre
ce se întocmeşte un certificat şi se anexează la dosar;
 Efectuează odată în semestru controlul comportării condamnatului după
datele centrului de informaţie al MAI, totodată în ziua expirării termenului
condamnării cu suspendarea pedepsei sau a amînării executării sentinţei,
colaboratorii inspectoratului afacerilor corecţionale înaintează cerere (f.246)
centrului de informaţie al MAI pentru a verifica comportarea condamnatului
în perioada aflării la evidenţa inspectoratului afacerilor corecţionale;
 Desfăşoară convorbiri cu condamnaţii şi cu persoanele care pot avea influenţă
asupra lor, întreprind măsuri de prevenire a cazurilor de nerespectare
a obligaţiunilor stabilite de judecată, de încălcare a ordinii publice, a
disciplinei de muncă, comiterea unei noi infracţiuni de către condamnaţi;
 Efectuează înregistrarea condamnaţilor, ce locuiesc în localităţile rurale la
o mare depărtare de locul aflării inspectoratului afacerilor corecţionale pot
fi înregistraţi şi de către inspectorii de sector sau alţi lucrători ai poliţiei în
coordonare cu comisariatul de poliţie din sectorul respectiv;
 Examinează cererile condamnaţilor, cărora judecata le-a stabilit obligaţiunea
de a nu-şi schimba locul de trai fără acordul inspectoratului afacerilor
corecţionale. Privind solicitarea acordului pentru schimbarea locului de trai,
face propuneri şi raportează şefului inspectoratului afacerilor corecţionale

147
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

pentru soluţionarea problemei. Ţin cont de cererile condamnaţilor cărora


judecata le-a stabilit obligaţiunea de a informa inspectoratul afacerilor
corecţionale despre schimbarea locului de trai şi de muncă;
 Verifică respectarea de către condamnaţi a obligaţiunilor stabilite de
judecată;
 Depistează faptele de neîndeplinire de către condamnaţi a obligaţiunilor
stabilite de judecată, comiterile de infracţiuni, trag la răspundere condamnaţii
conform legislaţiei. În cazurile şi în ordinea stabilită de legislaţie în ceea
ce priveşte pe condamnaţii care au comis delicte administrative, se aplică
preîntâmpinări oficiale, vizând necomiterea încălcărilor;
 Depistează cauzele şi condiţiile, ce contribuie la comiterea infracţiunilor şi
a altor încălcări de drept, iau măsurile de preîntâmpinare şi de lichidare.

Trebuie să menţionăm că succesul activităţii practice de probaţiune depinde


în primul rând – dincolo de existenţa cadrului legislativ, sprijinul comunităţii, buna
colaborare a partenerilor – de stilul consilierului de probaţiune şi de relaţia profesională
dintre acesta şi infractor.
Un consilier de probaţiune bun profesionist, trebuie să fie capabil:
1. să deţină şi folosească cunoştinţe adecvate, fundamentate pe cercetări
empirice şi pe teorii criminologice, sociologice, juridice;
2. să deţină abilităţile necesare lucrului cu persoanele cu comportament
infracţional (motivării şi angajării depline a infractorului în procesul de
evaluare, supraveghere şi asistenţă psihosocială);
3. să lucreze într-o manieră colaborativă cu alte persoane şi în mod
deosebit cu specialişti – medici, terapeuţi, profesori, specialişti în
aducţii etc.;
4. să folosească instrumente de lucru structurate, specializate.

Calitatea relaţiei profesionale ţine de următoarele elemente:

 credinţa profesionistului în capacitatea infractorului de a face


schimbări în comportamentul său;
 respectul consilierului faţă de individualitatea, unicitatea şi
dreptul la autodeterminare a persoanei asistate;
 empatia, care îi permite celui care realizează intervenţia să
privească lucrurile, situaţia din perspectiva celui asistat;
 abordare bazată pe parteneriat care va duce la:

148
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

 conştientizarea de către client a problemelor şi o mare implicare


în rezolvarea lor;
 o atmosferă mai puţin tensionată şi o atitudine mai relaxată;
 creşterea încrederii clientului în consilier, implicit îmbunătăţirea
relaţiei profesionale;
 mai multe oportunităţi pentru colaborare şi cooperare efectiv.

Pentru ca un program de probaţiune socială să reuşească se impune ca


echipele de asistenţi sociali, poliţişti, părinţi sau profesori voluntari, gardieni publici
şi colaboratori ai Serviciului de probaţiune să stăpânească spaţiul social, în primul
rând cartierul şi zonele urbane periferice, acele zone care ni se prezintă ca adevărate
focare de infecţie fizică şi morală. Constatăm, că, din păcate, cea mai mare parte a
timpului nimeni dintre cei prezentaţi mai sus nu se află pe teren, astfel că bandele de
cartier, grupurile în formare de „copii ai străzii”, drogaţi, hoţi de buzunare, scandalagii
etc. Îşi fac liniştiţi „programul” fără a fi deranjaţi de nimeni, deranjând în schimb pe
toţi ceilalţi.
Atribuţiile consilierului de probaţiune pot fi convenţional clasificate în
următoarele grupuri:
I. Administrarea informaţiilor
− Culege informaţii;
− Verifică şi analizează informaţiile;
− Înregistrează şi arhivează informaţiile;
− Transmite informaţiile.
II. Elaborarea şi prezentarea referatului de evaluare a infractorului
pentru poliţie şi instanţei de judecată
– Analizează circumstanţele sociale ale infractorului şi ale
producerii infracţiunii;
– Analizează comportamentul infractorului;
– Evaluează riscul de recidivă;
– Estimează răspunsul infractorului la diverse forme de
sancţiune penală;
– Întocmeşte referatul de evaluare a infractorului;
– Prezintă referatul poliţiei şi/sau instanţei de judecată.

149
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

III. Dezvoltarea colaborării cu alte instituţii şi organizaţii implicate


în prevenirea şi diminuarea fenomenului infracţional
− Identifică nevoile de colaborare;
− Identifică şi contactează instituţiile şi organizaţiile care pot fi
implicate;
− Negociază şi întocmeşte protocoale de colaborare cu
acestea.
IV. Elaborarea şi managementul programelor de asistenţă a victimei
infracţiunii
− Identifică nevoile victimelor infracţiunii;
− Elaborează programele de asistenţă a victimelor;
− Coordonează aplicarea programelor;
V. Elaborarea şi managementul programelor de muncă în folosul
comunităţii
− Contactează autorităţile locale şi alte instituţii în vederea
iniţierii programei de muncă în folosul comunităţii;
− Elaborează programele de muncă în folosul comunităţii;
− Coordonează programele de muncă în folosul comunităţii.
VI. Înfiinţarea, organizarea şi administrarea de cămine sociale şi
de centre socio-medicale pentru recuperarea toxicomanilor
alcoolici
– Înfiinţează cămine sociale şi centre socio-medicale;
– Organizează căminele sociale şi centrele socio-medicale;
– Administrează căminele sociale şi centrele socio-medicale;
VII. Elaborarea programelor de supraveghere şi/sau asistare a
infracţiunilor în comunitate şi/sau penitenciar
– Identifică nevoile criminologice ale infractorilor.
– Identifică şi mobilizează resursele umane şi materiale care
pot fi implicate în programele de supraveghere şi asistare;
– Elaborează programul de supraveghere şi/sau asistare.

150
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

VIII. Aplicarea programelor de supraveghere şi/sau asistare a


infracţiunilor în comunitate şi penitenciar
– Reabilitarea comportamentală a infractorilor şi reducerea
riscului de recidivă;
– Asigurarea sprijinului practic pentru infractori şi familiile
acestora;
– Evaluează şi adaptează programele de supraveghere şi/sau
asistare;
– Sesizează instanţa în cazurile de încălcare a condiţiilor de
supraveghere;
IX. Planificarea, administrarea şi evaluarea activităţii proprii şi a
echipei
– Identifică li ierarhizează activităţile Serviciului de
probaţiune;
– Planifică activitatea proprie;
– Contribuie la planificarea, organizarea şi evaluarea
activităţilor echipei.
X. Elaborarea şi aplicarea strategiei Serviciului de probaţiune
– Contribuie la dezvoltarea politicii Serviciului de probaţiune;
– Iniţializează şi evaluează schimbările în practica de
probaţiune;
– Monitorizează şi evaluează aplicarea politicii şi a strategiei
Serviciului.
XI. Reprezentarea şi promovarea politii Serviciului
– Elaborează strategia de relaţii cu publicul şi cu alte
instituţii;
– Reprezintă Serviciul în context oficial;
– Colaborează cu mass-media.
XII. Recrutarea şi pregătirea personalului.
– Contribuie la recrutarea şi selectarea personalului;
– Contribuie la motivarea personalului;
– Dezvoltă şi îmbunătăţeşte performanţele personalului.

151
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

XIII. Administrează resursele materiale şi financiare.


– Mobilizează resursele materiale şi financiare;
– Coordonează utilizarea resurselor materiale;
– Raportează modul de utilizare a resurselor materiale.
XIV. Asigurarea calităţii serviciilor.
– Stabileşte standardele de practică;
– Evaluează performanţele Serviciului;
– Îmbunătăţeşte serviciile oferite.
§3. Cooperarea Serviciului de Probaţiune cu organele de stat şi cu alte
instituţii
Serviciile de probaţiune activează, dacă este cazul, în colaborare cu
organele securităţii, cu instituţiile de învăţământ, cu instituţii sanitare, cu bisericile şi
comunităţile religioase, asociaţiile civile, fundaţii şi alte asociaţii ce urmăresc scopuri
umanitare şi, în caz de necesitate, coordonează cooperarea dată din perspectiva
utilizării probaţiunii şi medierii într-o cauză penală.
Pe durata exercitării misiunii sale, serviciile de probaţiune cooperează cu
organele împuternicite de lege să execute protecţia socială legală a copiilor şi să le
ofere asistenţă cetăţenilor inadaptabili.
În legătură cu executarea probaţiunii, colaboratorii Serviciului de probaţiune
pot să solicite de la organele de stat, de la persoane fizice şi juridice informaţiile şi
datele necesare.
Serviciul de probaţiune îşi execută sarcinile în cooperare cu Serviciul
închisorii. Dacă se consideră că este necesar să se discute cu persoana aflată în
detenţie, pentru a afla sau a modifica părerea acesteia în legătură cu acţiunea ilegală
sau pentru a pregăti pachetul de documente necesar pentru hotărârea instanţei de
judecată de eliberare condiţionată a condamnatului, Serviciul închisorii poate permite
Serviciului de probaţiune să viziteze condamnatul care se află în detenţie sau îşi
ispăşeşte pedeapsa.
Colaborarea dintre serviciile de probaţiune şi supraveghere şi organizaţiile
neguvernamentale se va realiza conform următoarelor principii:
 Principiul respectului reciproc;
 Principiul desfăşurării activităţilor în conformitate cu legea;
 Principiul concentrării activităţilor şi a informării reciproce;
 Principiul confidenţialităţii;

152
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

 Principiul consultării / transparenţei;


 Principiul identificării şi implicării altor instituţii sau organizaţii care
desfăşoară activităţi în acest domeniu.
Activităţile specifice care pot fi derulate în colaborare cu organizaţiile
neguvernamentale privesc:
 Supravegherea persoanei condamnate, faţă de care instanţa de judecată a
dispus respectarea onor obligaţiuni: obligaţia de a desfăşura o activitate sau
de a urma un curs de învăţământ ori de calificare, respectiv sau obligaţia
de a se supune unor măsuri de control, tratament sau îngrijire, în special în
scopul dezintoxicării.
 Supravegherea minorilor sancţionaţi cu măsura educativă a libertăţii
supravegheate, faţă de care instanţa de judecată a dispus respectarea
obligaţiei de a presta o activitate neremunerată într-o instituţie de interes
public stabilită de instanţa de judecată.
 Asistenţa şi consilierea persoanelor condamnate:
a) corectarea comportamentului infracţional prin conştientizarea
de către minori sau de către persoanele condamnate a faptei
săvârşite, a consecinţelor acesteia şi asumarea responsabilităţii
pentru fapta comisă;
b) motivarea minorului sau a persoanei condamnate în vederea
dezvoltării responsabilităţii şi autodisciplinei;
c) elaborarea şi derularea unor programe eficiente de asistenţă
şi consiliere a persoanelor aflate în supraveghere, în funcţie
de nevoile şi problemele identificate ale acestora;
d) sprijinirea condamnatului sau a minorului în vederea
satisfacerii nevoilor sociale referitoare la educaţie, pregătire
profesională, loc de muncă, locuinţă sau alte asemenea.
În unităţile penitenciare o atenţie deosebită se acordă condamnaţilor minori
şi tineri, persoanelor condamnate care întâmpină dificultăţi în menţinerea legăturilor
cu familia, precum şi pregătirii pentru liberare a persoanelor condamnate.
 Activităţi de prevenţie.
 Experimentarea unor elemente de justiţie restaurativă. Locul central în
sistemul justiţiei restaurative îl ocupă autorul faptei penale, care trebuie
să conştientizeze fapta săvârşită şi consecinţele acesteia şi să îşi asume
responsabilitatea acestora, precum şi victima şi familia acesteia, care
aşteaptă o „reparaţie” cel puţin de natură morală, ca răspuns la răul suferit.

153
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

 Oferirea unor servicii de asistenţă socială persoanelor aflate în evidenţa


serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere şi familiilor acestora.
 Iniţierea şi derularea unor programe educaţionale pentru personalul care îşi
desfăşoară activitatea în domeniul reintegrării sociale şi supravegherii.
În relaţia cu instanţele de judecată, serviciile de probaţiune au atribuţii
de supraveghere a executării măsurilor şi obligaţiilor impuse de instanţa de judecată
persoanelor condamnate, menţinute în stare de libertate, şi de întocmire, la cererea
instanţei de judecată, a referatelor de evaluare cu privire la inculpaţi sau la alte
persoane aflate în supraveghere.
În relaţia cu unităţile penitenciare, serviciile de probaţiune pot colabora cu
personalul specializat în asistenţă şi consiliere din cadrul administraţiei penitenciarelor,
în derularea unor programe privind activităţi lucrative, socio-educative, de instruire
şcolară şi formare profesională pentru persoanele condamnate care îşi execută
pedeapsa într-o unitate penitenciară.
În relaţia cu alte instituţii şi organizaţii guvernamentale şi
neguvernamentale inclusiv organele administraţiei publice locale, serviciile
de probaţiune colaborează în vederea executării măsurii obligării condamnatului la
prestarea unei activităţi neremunerate, a identificării locurilor de muncă disponibile,
a cursurilor şcolare, a celor de calificare sau recalificare profesională, iniţiază şi
derulează programe de resocializare a persoanelor aflate în evidenţa serviciilor.

Focalizarea tuturor forţelor / serviciilor de către Serviciul de


Probaţiune
Pentru a avea o înţelegere clară asupra rolului dezvoltării relaţiilor de
colaborare în activitatea de probaţiune, este necesar cunoaşterea argumentelor care
stau la baza încheierii unui acord de colaborare între instituţiile şi organizaţiile care
acţionează pentru protejarea siguranţei comunităţii:
• Evitarea duplicării inutile a activităţilor şi programelor, confuzia de rol creată de
acest fapt şi risipirea resurselor;
• Impactul activităţii desfăşurate în comun este mai evident decât în cazul unei
activităţi izolate;
• Punerea în comun a resurselor va conduce la maximizarea eficienţei;
• Lucrul împreună oferă posibilitatea de a împărtăşi expertiza profesională şi de
a învăţa unii de la alţii.
Serviciul de probaţiune va reuşi desfăşurarea activităţilor de reintegrare
socială doar lucrând împreună cu mai multe organizaţii, fiecare dintre acestea având
posibilitatea de a se focaliza asupra ariei în care este specializată. Punându-şi launloc
cunoştinţele şi experienţa, vor reuşi să acopere cu succes toate segmentele propuse.

154
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Serviciul de probaţiune, instituţie aflată în zona de interferenţă între


sfera socială şi cea a justiţiei penale, având rolul de a proteja publicul şi a asigura
reintegrarea socială a infractorilor, nu dispune de resursele umane, materiale şi
financiare suficiente pentru îndeplinirea acestor obiective, fără implicarea celorlalţi
factori responsabili de la nivelul întregii comunităţii şi nici nu îşi propune acest lucru.
Rolul său este acela de a identifica, atrage şi reunifica toate resursele de care dispune
comunitatea locală, a le utiliza în scopul atingerii acestor obiective şi, totodată, de a
contribui la dezvoltarea spiritului comunitar şi a sentimentului de responsabilitate
faţă de problema infracţionalităţii.
Activitatea desfăşurată în colaborare cu alte organizaţii şi instituţii este
singura cale viabilă prin care scopul şi obiectivele serviciului probaţiune vor putea fi
atinse.
Principii de colaborare
Principiile de bază ale activităţii desfăşurate în colaborare cu alte instituţii
sunt:

• tratarea cu demnitate şi respect a clienţilor şi personalului implicat în


activitatea de parteneriat;

• oferirea de servicii care să se adreseze nevoilor specifice ale


beneficiarilor;

• atitudinea nediscriminatorie faţă de clienţi;

• evaluarea periodică a operativităţii şi eficienţei colaborării conform


unor criterii stabilite de comun acord;

• principiul transferului de imagine;

• principiul consultării / transparenţei;

• posibilitatea rezilierii unilaterale a protocolului în cazul apariţiei unor


situaţii speciale, cum ar fi neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă
a obligaţiilor şi principiilor, compromiterea imaginii partenerului etc.;

• principiul concertării activităţilor;

• atragerea şi implicarea altor parteneri;

• principiul confidenţialităţii;

• principiul pregătirii profesionale în comun a personalului


instituţiilor partenere.

155
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Dacă înţelegem cu toţii că Serviciile de probaţiune sunt servicii


comunitare, menite să implice comunitatea în activităţi de supraveghere şi asistenţă
şi consiliere a infractorilor, datoria noastră, a consilierilor de probaţiune, este de a
transfera către comunitate o serie de atribuţii şi roluri în acest sens.
Pentru o bună gestionare a acestor servicii va trebui să se aibă în
vedere resursele de care dispune Serviciul de probaţiune şi resursele pe care le are
comunitatea sau pe care aceasta le poate accesa.
Sugerăm ca implicarea comunităţii în activităţile de supraveghere,
asistenţă şi consiliere să fie făcută în concordanţă cu nevoile serviciului de probaţiune,
astfel încât să se obţină maximum de eficienţă cu minimum de resurse.
Un următor pas în evaluarea nevoilor SP constă în evidenţierea diferenţei
între volumul de muncă şi resursele umane, materiale, de timp de care dispune.
Pentru estimarea volumului de muncă ar trebui periodic să se iniţieze un
audit (cercetare) la nivelul instanţelor de judecată pentru a vedea numărul de posibili
clienţi
Rezultatele evaluării nevoilor SP ar putea fi sintetizate într-un tabel
având următoarea formă:
(Exemplu - volum de muncă / consilier)

Activităţi / lună Nr. de clienţi în Durata medie a Nr. de posibili clienţi Nr. de clienţi / consilieri pentru Observaţii
lucru / consilier sentinţelor / consilieri care SP dispune de resurse

Supraveghere

Asistenţă şi consiliere

Referate

Muncă Neremunerată

156
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Rolul acestui tabel este de a scoate în evidenţă diferenţele dintre


activităţile SP aflate în desfăşurare şi resursele de care dispune, precum şi diferenţa
dintre activităţile estimate ca urmând a fi posibil de desfăşurat în viitorul apropiat şi
resursele existente.
Identificarea şi evaluarea potenţialilor parteneri
O dată identificate şi categorisite nevoile SP în funcţie de priorităţi,
resurse necesare, tipuri de servicii, trebuie identificaţi potenţialii parteneri ale căror
servicii răspund nevoilor SP identificate.

Pentru a avea un profil complet al fiecărui potenţial partener în vederea încheierii


de acorduri de colaborare, este necesar să culegem o serie de informaţii cu privire la:

- activităţile şi programele derulate de posibilii parteneri;

- grupul ţintă vizat sau beneficiarii partenerului;

- problemele cu care se confruntă (reuşite, eşecuri);

- resursele de care dispune;

- capacitatea de a identifica şi atrage noi resurse;

- personal / pregătirea acestuia;

- cultura organizaţională;

- relaţiile de putere din interiorul instituţiei, conflicte interne, structura decizională;

- interese şi posibile conflicte de interes cu instituţia noastră sau alţi posibili parteneri
vizaţi de noi.

157
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Doc. 21. Formular de evidenţă a serviciilor oferite de celelalte instituţii din comunitate

Denumire instituţii Activităţi derulate / Posibile căi de colaborare


• consiliere (Biroul de Delicventă Juvenilă)
Direcţia Municipală • sursă de informaţii
de Protecţie • resurse materiale, ajutor material
a Drepturilor • muncă în folosul comunităţii
Copilului • consiliere şi orientare profesională
• supraveghere
• sursa de informaţii
• centre de zi
• programe educative

Inspectoratul • continuarea studiilor (cursuri de recuperare)


Şcolar Raional • acces la informaţii (evaluare, supraveghere)
• asistenţă psiho-pedagogică (orientare privind cariera)
• muncă în folosul comunităţii
• prevenţie
• cadre didactice (informaţii pentru evaluarea clienţilor, implicare în
programe)

• munca în folosul comunităţii


• locuinţă
Primărie • ajutor social
• cantina socială
• tutela
• locuri de muncă

Agenţia pentru • cursuri de calificare profesională


Ocuparea Forţei de • locuri de muncă
Muncă • consultanţă privind orientarea profesională
• ocuparea unui loc de muncă

Comisariatul • supraveghere
Raional • acces la informaţii, statistici
de Poliţie • prevenţie
• acces în arest
• programe specializate (ex. consumul de alcool)

158
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

• specialişti (evaluare, supraveghere)


Direcţia de Sănătate • asistenţă medicală gratuită, expertize
Publică • prevenţie

Consiliu raional • acces la informaţii


• ajutor social
• proiecte
• programe specializate
Organizaţii • proiecte
neguvernamentale • asistare
(Asociaţii, Fundaţii • supraveghere
etc.) • consiliere
• activităţi caritabile

Penitenciar • programe specifice


• acces în penitenciar pentru interviuri

Direcţia raională de • prevenţie


Tineret şi Sport • acces la resurse financiare şi voluntari
• programe de petrecere a timpului liber

Biserici, culte • adăpost


religioase, • hrană
organizaţii religioase • integrare socială
• alte activităţi caritabile

Pentru a demara acest demers, este importantă cunoaşterea legislaţiei, activităţilor şi


serviciilor care definesc rolul potenţialilor parteneri în comunitate.

Pentru a uşura munca consilierilor de probaţiune în gestionarea partenerilor şi


serviciilor acestora, am conceput un formular de evidenţă.

159
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Pers.
Tipul de serviciu Instituţia Telefon/fax Adresă Nr.
Contact

Consiliere psihologică
Asistenţi şi
consiliere

Continuare studii

Calificare, recalificare

Locuri de muncă

Dezintoxicare

Supraveghere Acasă Secţia 1

Secţia 2

Şcoală Inspectorat Şcolar

Casa de copii X

Muncă în folosul comunităţii Primărie

Spitalul Y

Controlul agresivităţii Fundaţia Z


Programe de reabilitare

Infracţiunea şi grupul de prieteni

Norme şi valori sociale

Casă
Organizaţii caritabile
Masă

Altele

Cercetare
Cercetare, activităţi
de prevenire, practică,
Prevenire
voluntariat

Voluntariat

Practică

160
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Acest formular grupează partenerii în funcţie de serviciile pe care le pot oferi,


locaţia lor şi oferă informaţii suplimentare despre persoanele de contact şi adresă. Unul
din cele mai mari avantaje în utilizarea lui este operativitatea distribuirii clienţilor către
serviciile partenerilor, iar cu mici modificări poate fi transformat şi într-un formular de
evidenţă a clienţilor în funcţie de serviciile oferite şi furnizorii de servicii.

Doc. 23 Formular de evidenţă ai partenerilor

În ultima rubrică fiecărui partener i se dă un număr de cod care urmează să fie aplicat pe


harta oraşului astfel încât beneficiarii serviciilor respective să poată fi orientaţi către
furnizorii de servicii din imediata vecinătate a domiciliului acestora.

Doc. 24. Model tip de acord de colaborare

Acord de colaborare
Părţile semnatare:

Serviciul de Probaţiune Poliţia Municipiului / raionului


de pe lângă Judecătoria
.......................................................
Adresa şi telefonul Serviciului: Adresa şi telefonul:
Str. ...................................................., ............................................................
nr. ......................................................
Reprezentat prin: Reprezentat prin:
Şef serviciu....................................... .........................................................
persoana de contact: .....................,
consilier de probaţiune
Tel: ..................................................

OBIECTUL COLABORĂRII:

Supraveghere în comunitate a infractorilor care se află în evidenţa cu domiciliul în


localitatea: ......................................... .______________

161
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

SERVICIILE CARE FAC OBIECTUL COLABORĂRII

Felul serviciilor:
• supravegherea la domiciliu a infractorului, pentru cei care s-a spus să nu
părăsească casa după ora 22, să nu părăsească oraşul;
• supravegherea infractorilor faţă de care s-a dispus: să nu conducă în
vehicul sau un anumit autovehicul, să nu frecventeze anumite locuri şi să nu
se întâlnească cu anumite persoane.

Locul de desfăşurare al acestei activităţi este în funcţie de particularităţile i caz.

2. Locul desfăşurării serviciilor:


• este stabilit în funcţie de particularităţile fiecărui caz, care sunt stipulate în
cadrul formularului de alocare al cazurilor. (doc.25)

3. Durata (în ce perioadă, câte ore):


• este definită de perioada de supraveghere stipulată în formularul de alocare
al cazului, cu condiţia ca să existe cel puţin 4 verificări ale respectării
condiţiilor impuse de instanţă infractorului într-un interval de o lună.

4. Categoria şi numărul de beneficiari:


• în funcţie de numărul de cazuri ale SP, cu condiţia să nu depăşească 20 de
cazuri pe ofiţer de poliţie.

5. Metodele de lucru utilizate:


• vizite, observaţii, interviuri.

6. Rezultatele aşteptate:
• reducerea riscului de recidivă;
• protecţia comunităţii.

162
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR :

Serviciul de Probaţiune:

• se obligă să informeze, nu mai târziu de 5 zile de la primirea cazurilor de la


Instanţa de Judecată, secţia de poliţie în raza căruia domiciliază infractorul,
trimiţând prin fax formularul de alocare al cazului şefului secţiei de
poliţie;
• supraveghează infractorii în comunitate în vederea respectării obligaţiilor
impuse de Instanţa de Judecată şi monitorizează progresele acestora în
vederea integrării în comunitate;
• redactează rapoarte către Instanţa de Judecată şi pe baza informaţiilor
primite de la ofiţerii de poliţie implicaţi în supraveghere.

Poliţia Municipiului / raionului:

• verifică respectarea condiţiilor impuse de Instanţa de Judecată persoanelor


referite de către SP prin intermediul ofiţerilor de poliţie care îşi desfăşoară
activitatea în secţia de poliţie în raza căreia domiciliază aceştia;
• anunţă imediat SP atunci când sunt încălcate obligaţiile impuse de instanţă
de către persoanele supravegheate;
• frecvenţa activităţilor de supraveghere este în medie de 4 ori pe lună pentru
fiecare persoană supravegheată;
• pune la dispoziţia SP rapoartele lunare de supraveghere ale ofiţerilor de
poliţie după grila de activitate.

RESURSE IMPLICATE ÎN ACORD:

1. Umane (numărul şi calificarea personalului, ore de muncă prestate în cadrul


protocolului): SP: 4 consilieri; Poliţia Municipiului ...............................: 20 ofiţeri.
2. Materiale (echipament): cel aflat în dotarea personalului implicat în parteneriat;
3. Financiare: nu este cazul.
4. Contribuţia fiecărui partener: se rezumă la activitatea desfăşurată de personalul
angajat.

163
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

MONITORIZAREAACTIVITĂŢILOR DIN CADRUL ACORDULUI:

Formulare utilizate pentru înregistrarea informaţiilor:

Acest formular va cuprinde numele şi prenumele persoanei supravegheate, data şi locul


activităţii de supraveghere, persoana care a efectuat supravegherea, precum şi o rubrică
pentru observaţii şi comentarii.
1. Rapoarte de activitate (a se menţiona felul rapoartelor, termenul de realizare şi
persoanele responsabile)
2. Statistici: fiecare instituţie parteneră are voie să realizeze statistici cu privire
la activitatea de supraveghere, cu condiţia să prezinte partenerului scopul şi
rezultatele acestora.
3. Persoanele responsabile cu coordonarea activităţii de monitorizare: consilierii
responsabili de caz şi şefii secţiilor de poliţie.

EVALUAREAACTIVITĂŢII:

1. Criterii utilizate:
• numărul şi frecvenţa vizitelor şi interviurilor de supraveghere;
• gradul de recidivă a persoanelor supravegheate;
• resursele folosite;
• numărul clienţilor aflaţi în supraveghere.
2. Standarde de calitate:
• respectarea drepturilor omului şi a demnităţii persoanei supravegheate;
• confidenţialitatea informaţiilor;
• respectarea codului deontologic profesional.
3. Perioada în care se realizează evaluarea:
• la fiecare 6 luni şi în situaţii speciale ori de câte ori se impune.
4. Persoanele responsabile cu coordonarea activităţii de evaluare:
• sunt desemnate de către instituţiile partenere cu două săptămâni înaintea
perioadei de evaluare.

164
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

MODALITĂŢI DE COMUNICARE ÎNTRE PARTENERI:

1. Întâlniri periodice:
• o dată la două luni sau ori de câte ori situaţia o impune;
2. Circulaţia informaţiilor scrise:
• se face prin fax, poştă sau scrisori directe;
3. Formulare de alocare a cazurilor:
• vor fi completate de către SP conform formularelor standard impuse de
Direcţia de Reintegrare Socială din Ministerul Justiţiei;
4. Formulare pentru înregistrarea progresului / regresului beneficiarilor (doc.26):
• vor fi completate de către SP conform formularelor standard impuse de
Serviciul de probaţiune din Ministerul Justiţiei.

MODALITĂŢI DE REZOLVARE A CONFLICTELOR:


1. Procedura prin care beneficiarii pot depune plângere:
• plângerile se adresează şefilor secţiilor de poliţie, precum şi şefului SP.

2. Persoana responsabilă cu rezolvarea plângerilor:


• consilierii de probaţiune responsabili de caz.

3. Modalităţi de sancţionare:
În conformitate cu regulamentul de funcţionare intern al fiecărui partener şi
cu legislaţia în vigoare.

DURATA ACORDULUI:
Prezentul acord este încheiat pentru perioadă nedeterminată de timp

CRITERII DE CONFIDENŢIALITATE:
• nu se face public numele şi cauza supravegherii persoanelor
supravegheate.

DATA ÎNCHEIERII ACORDULUI:

_____ _________________ 200_

SEMNĂTURA PĂRŢILOR:

165
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Doc. 25. Formular de alocare a cazurilor

Serviciul de probaţiune de pe lângă Judecătoria .....................................................


Adresa şi numărul de telefon / fax: ................................ / ...................................

FORMULAR DE ALOCARE A CAZURILOR


Date cu privire la beneficiar:
Nume şi prenume: .....................................................
Data naşterii: ..../..../..................................................
Vârstă: ...................................................................
Sex: ......................................................................
Adresa: ..................................................................
Telefon: .................................................................
Infracţiunea săvârşită:
Pedeapsa aplicată:
Număr dosar de probaţiune:.......................
Data alocării cazului: ....../....../....................................
Organizaţia căreia se alocă cazul:....................................
Tipul de serviciilor oferite beneficiarului:...........................
Consilierul de probaţiune responsabil de caz:
.................................................................
Specialistul / specialiştii organizaţiei:..................................
Avizat,
Şef serviciu de probaţiune

Serviciul de probaţiune de pe lângă Judecătoria


.......................................................................

------------------------------------------------------------------------------------------

166
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Doc. 26 Formular de evaluare finală a persoanelor incluse în program

FORMULAR DE EVALUARE FINALĂ A


PERSOANELOR INCLUSE ÎN PROGRAME

Date privind persoana inclusă în Date privind organizaţia care


program: desfăşoară programul:
Nume: .............................. Denumire:..........................
Prenume: ........................... Adresa: .............................
Vârsta: .............................. Telefon: .............................

Programul în care a fost inclus (descriere):


Număr total de întâlniri: .............................................
Consideraţii referitoare la prezenţa beneficiarului la program:
Consideraţii cu privire la progresul / regresul înregistrat de beneficiar:
Propuneri de revizuire a programului:

Data evaluării:

Numele şi prenumele consilierului de probaţiune responsabil de caz: ................................................


Numele şi semnătura specialistului / specialiştilor responsabil(i) de caz:

____________________________ _________________

167
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

§4. Supravegherea personalului

Supravegherea - definiţie, scop, principii, obiective

Succesul oricărui conducător depinde de performanţele oamenilor din echipa


sa. Supravegherea adecvată care precede evaluarea propriu-zisă a performanţelor
personalului este un instrument cheie de management care ajută echipa să obţină cele mai
bune performanţe.
• importanţa obţinerii unei implicări reale;
• gradul de creativitate al sarcinii;
• semnificaţia deciziei (de rutină sau strategică);
• nevoia de dezvoltare a echipei prin îmbunătăţirea procesului de luare a
deciziilor în cadrul ei;
• valoarea recunoaşterii perspectivei celorlalţi;
• cât de mult control este realizat de către lider în cadrul echipei.

Indiferent de stilul decizional, este importantă existenţa în rândul


membrilor echipei a sentimentului de implicare în deciziile luate. Implicarea cea mai
puternică este atinsă prin realizarea consensului.

Pentru a atinge consensul, conducătorul trebuie:


• să asculte ce spun ceilalţi;
• să se asigure că şi persoanele mai puţin comunicative îşi spun opiniile;
• să fie atent la aspectele tensionate şi la stările emoţionale din cadrul
echipei;
• să verifice ce simt / gândesc membrii echipei despre ideile şi stilul
conducătorului;
• să nu considere tăcerea drept acord;
• să facă propuneri şi să încurajeze atât opiniile favorabile, cât şi
obiecţiile;
• să caute un teren comun şi să construiască pe acesta, fără însă a marginaliza
diferenţele de opinie.

Procesul de supervizare poate fi reprezentat schematic astfel:

168
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Orice supraveghere, ca acţiune periodică şi permanentă, se planifică utilizând o


schemă:
• Cine supraveghează?
Şeful serviciului-o altă persoană specializată.
• Cât de des, unde şi când?
Lunar, bilunar - la birou, într-o cameră specială, la începutul lunii, la sfârşit.
Sarcinile supraveghetorului
• Să ofere consultanţă.
• Să monitorizeze aspectele de administrare a sarcinilor.
• Să stabilească o relaţie de învăţare.
• Să evalueze.
• Să consilieze.
• Să monitorizeze problemele de etică profesională.
• Să pregătească oamenii / funcţie educativă.
Scopul supravegherii
• Suport, susţinere şi dezvoltare;
• Pregătire pentru evaluare;
• Măsoară performanţa individuală în atingerea standardelor;
• Măsoară performanţa individuală faţă de ţintele şi standardele echipei;
• Identifică nevoile de training;
• Se pot adresa plângeri, probleme şi diverse dificultăţi.
Funcţiile supravegherii,
• funcţia administrativă;
• funcţia educativă sau de învăţare;
• funcţia de sprijin sau de suport;
Funcţia administrativă a supravegherii, are în acest sens, următoarele obiective:
• asigurarea calităţii performanţei Serviciului;
• înţelegerea şi aplicarea politicilor / procedurilor Serviciului conform standardelor
stabilite;
• revizuirea sistematică a activităţii desfăşurate, în conformitate cu aceste standarde;

169
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

• alocarea unei încărcături adecvate a sarcinilor de muncă fiecărui consilier de


probaţiune;
• management adecvat al timpului angajaţilor;
• asigurarea faptului că angajaţii beneficiază de o evaluare a performanţelor în mod
sistematic, periodic.
Funcţia educativă interrelaţionează direct cu evaluarea performanţelor prin realizarea
obiectivelor care vizează:
• dezvoltarea competenţelor profesionale;
• evaluarea bazei teoretice, a abilităţilor şi contribuţiei consilierului de probaţiune în
cadrul Serviciului;
• evaluarea nevoilor de instruire şi dezvoltare profesională a angajaţilor;
• identificarea căilor prin care aceste nevoi pot fi satisfăcute;
• oferirea de feed-back permanent şi constructiv angajaţilor despre toate aspectele
activităţii lor;
• dezvoltarea capacităţii de autoevaluare a performanţelor activităţii;
• dezvoltarea capacităţii de a învăţa constructiv din greşeli.
Din perspectiva funcţiei de suport, scopul supervizării este să sprijine dezvoltarea
profesională creativă şi, de asemenea, să sprijine angajaţii să facă faţă stresului.
Astfel că preocuparea managerului va fi îndreptată spre managementul stresului,
identificarea cauzelor ce au condus la rezultate scăzute, oferirea de soluţii adecvate la
aceste situaţii, dezvoltarea carierei, asigurarea unei instruiri adecvate .
Efectele unei evaluări eficace:
• îmbunătăţirea relaţiei profesionale dintre consilierii de probaţiune şi manager;
• îmbunătăţirea performanţelor şi eficacitatea activităţii;
• încurajarea unei bune practici;
• îmbunătăţirea procesului de supraveghere şi evaluare a performanţelor;
• rezultate pozitive, concretizate în acţiuni care să contribuie la dezvoltarea Serviciului
prin accelerarea dezvoltării profesionale a consilierilor.

170
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

BIBLIOGRAFIE

Acte normative naţionale:

1. Codul penal al Republicii Moldova, Monitorul Oficial Nr.128-129


din13.09.2002
2. Codul de procedură penală al Republicii Moldova,
Monitorul Oficial Nr.104-110 din 07.06.2003
3. Codul execuţional penal al Republicii Moldova;
4. Legea cu privire la Probaţiune – Proiect;

Acte normative străine:

5. Уголовный кодекс Швейцарии, Санкт-Петербург, 2002.


6. Уголовный кодекс Швеции, Санкт-Петербург, 2002.
7. Уголовный кодекс Дании, Санкт-Петербург, 2002.
8. Уголовный кодекс Голландии, Санкт-Петербург, 2002.
9. Legea Republicii Cehă nr. 257 din 14 iulie 2002 cu privire la Serviciul de
Probaţiune şi mediere.

Reglementări internaţionale:

10. Regulile minimale ale Naţiunilor Unite pentru elaborarea unor măsuri neprivative
de libertate (Regulile de la Tokyo)
11. Recomandarea nr. R (92) 16 a Comitetului de Miniştri a Consiliului Europe către
statele membre referitoare la Regulile Europene asupra Sancţiunilor aplicate în
comunitate.
12. Rezoluţia 40/33 din 29 Noiembrie 1985 Ansamblul Regulilor Minime ale
Naţiunilor Unite cu privire la administrarea Justiţiei pentru Minori, Regulile de
la Beijing).

171
GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Literatura de specialitate:

13. Raportul Misiunii de Evaluare “Implementarea Probaţiunii în Republica


Moldova: realităţi şi perspective (16-19 iulie 2003)”.
14. “Modelul britanic al sistemului de PROBAŢIUNE.” Carol Mansell, Marea
Britanie, material prezentat la Conferinţa Internaţională “Implementarea
Probaţiunii în Republica Moldova: realităţi şi perspective”;
15. „Ce este Probaţiunea”, Kevin Haines, Marea Britanie, în Manualul consilierului
de reintegrare socială şi supraveghere, Editura Themis, p. 56.
16. Introducere în probaţiune, Pavel Abraham, Victor Nicolaescu, Ştefăniţă Bogdan,
Editura Naţional, Bucureşti, 2001
17. Administrarea justiţiei în comunitate. Standarde şi reglementări internaţionale.
Graham W. Giles, Editura Expert, Bucureşti, 2001.
18. Spaţiul penal european din perspectiva Consiliului Europei, Ioan Hurdubaie,
Bucureşti, 1999.
19. X. Ulianovschi, Probaţiunea, Alternative la detenţie, Ed. Prut Internaţional,
Chişinău, 2004.
20. Thomas Gilly, Evoluţia istorică a sistemului de probaţiune în Franţa;
21. Manualul consilierului de reintegrare socială şi supraveghere, Doina Balahur,
Kevin Haines, Aurelia Willie, Vasile Miftode, Maurice Vanstone, Cristian Lazăr,
Sorina Poledna, T. M. Alexiu, I. Durnescu, Ruth Goatly, Ed. Themis;

Publicaţii periodice:

22. Probaţiunea în România, Anul I, nr. 1/2002, Bucureşti, 2002, Ministerul Justiţiei
România.
23. Dezvoltare comunitară, Anul I, nr. 2/2002, Bucureşti, 2002, Ministerul Justiţiei
România.
24. Managementul serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere, Anul I, nr.
4/2002, Bucureşti, 2002, Ministerul Justiţiei România.
25. Supravegherea şi asistenţa persoanelor condamnate, Anul I, nr. 6/2002, Bucureşti,
2002, Ministerul Justiţiei România.

172