Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creangă

Ion Creangă aparține perioadei marilor clasici ai literaturii române,alături de Mihai Eminescu,Ioan Slavici
și Ion Luca Caragiale.

,,Povestea lui Harap-Alb,,de Ion Creangă a fost publicată prima oară în revista ,,Convorbiri literare,, în
anul 1877 și este ca specie literară un basm,adică o operă epică în proză,de dimensiuni medii,în care
realul se împletește cu fabulosul,are personaje numeroase,purtătoare ale unor valori simbolice și
înfățișează confruntarea dintre bine și rău,care se încheie întotdeauna prin victoria binelui.Basmul
prezintă parcurgerea drumului maturizării de către erou,are rol didactic și moralizator,având un caracter
de bildungsroman.Prin urmare,este respectată tema confruntării dintre bine și rău asociată cu tema
devenirii,a maturizării eroului.O altă trăsătură a basmului este prezența elementelor de compoziție
tipice:formula inițială ,,Amu cică era odată,, formule mediane ,,Și merg ei o zi,și merg două,și merg
patruzeci și nouă,, și formula finală ,,Și a ținut veselia ani întregi,și acum mai ține încă...,,.Motivele
narative specifice basmului sunt prezente și în ,,Povestea lui Harap-Alb,,:superioritatea
mezinului,călătoria,supunerea prin vicleșug,muncile,demascarea răufăcătorului,pedeapsa,căsătoria.

Timpul și spațiul au caracter vag,nedeterminat,întâmplările fiind plasate ,,într-o țară,, ,,într-o altă
țară,mai depărtată,, ,,odată,,.

Narațiunea la persoana a III a este realizată de un narator omniscient,dar nu și obiectiv,deoarece

intervine adesea prin comentarii și reflecții.Sunt folosite clișee compoziționale:formula inițială,formule
mediane și formula finală.

Acțiunea se desfășoară linear,cronologic,prin înlănțuirea secvențelor narative și presupune un lanț de

acțiuni convenționale:o situație de echilibru inițial(intriga),apariția ajutoarelor,a donatorilor,trecerea
probelor(desfășurarea acțiunii)confruntarea cu Spânul(punctul culminant) refacerea echilibrului și
răsplata eroului(deznodământul).Eroul este prezentat în trei ipostaze:naiv sau neinițiat(fiul
craiului),novicele(sluga Spânului) și inițiatul(împărat).

Tema cinfruntării dintre bine și rău,asociată cu tema maturizării eroului este evidentă în secvența
coborârii în fântână și în confruntarea dintre Harap-Alb și Spân.

În episodul coborârii în fântână,naratorul surprinde naivitatea tânărului,care face posibilă supunerea

acestuia de către Spân.În plan simbolic,fântâna reprezintă un spațiu al morții și al renașterii,locul unde
începe inițierea spirituală.El iese din fântână cu alt nume,acela de Harap-Alb,și cu un alt statut,acela de
slugă a Spânului.Jurământul depus conține și condiția eliberării și sfârșitul inițierii:,,Și atâta vreme ai mă
sluji,până vei muri și iar vei învia,,.,,Răutatea,, Spânului îl va supune la probe dificile,în care va
demonstra calitățile necesare unuo viitor împărat:înțelepciune,curaj,bunătate.

Finalul basmului constituie o altă secvență semnficativă în evoluția relației celor doi.Fiica împăratului Roș
îl demască pe Harap-Alb este reînviat de fată,acesta fiind momentul dezlegării de jurământ și sfârșitul
inițierii.Spânul și-a îndeplinit misiunea și este scos din scenă de către calul protagonistului, care îl aruncă
din înaltul cerului.Eroul reintră în posesia paloșului,se căsătorește cu fata împăratului Roș și moștenește
împărăția unchiului său.

Modalitățile de caracterizare a personajelor sunt directe (de către narator, de către alte personaje,
autocaracterizare) și indirecte (prin fapte, gânduri, relații cu alte personaje, nume). De exemplu,
naratorul surprinde lipsa de experiență a tânărului prin caracterizarea directă, în scena coborârii în
fântână: „Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește spânului și se bagă în fântână”.
Personajele sunt caracterizate prin limbaj (caracterizare indirectă), astfel, Spânul este răităcios: „Alelei!
Fecior de om viclean ce te găsești; tocmai de ceea ce te-ai păzit n-ai scăpat”. Harap-Alb este caracterizat
prin numele său, care semnifică statutul de slugă de viță nobilă. Registrele stilistice popular, oral și
regional conferă originalitate limbajului. Acesta cuprinde termeni și expresii populare, regionalisme,
ziceri tipice (proverbe și zicători). Plăcerea zicerii se reflectă în mijloacele lingvistice de realizare a
umorului, precum: exprimarea comică („să trăiască trei zile cu cea de-alaltăieri”), ironia, poreclele,
diminutivele cu valoare augmentativă („buzișoare”, „băuturică”), caracterizări pitorești (portretul lui
Gerilă, Ochilă etc), scene comice.

În concluzie, „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă este un basm cult, având ca particularități
reflectarea concepției despre lume a autorului, umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor,
umorul și specificul limbajului. Asemenea basmului popular, pune în evidență idealul de dreptate, de
adevăr și de cinste.