Episcopul Justinian Teculescu,

apărător al spiritualităţii româneşti. Istorie şi actualitate

 Colecția Centeranul Marii Uniri (1918-2018)
9

Episcopul Justinian Teculescu,

apărător al spiritualităţii româneşti.
Istorie şi actualitate

Volum îngrijit de Florentina Teacă

Prefață de dr. Ioan Lăcătușu

Sfântu Gheorghe
 2016

4
 Tehnoredactare: Erich-Mihail Broanăr

Centrul European de Studii Covasna-Harghita

Editura Eurocarpatica
520003 Sfântu Gheorghe
Str. Miko Imre, nr. 2
Tel./fax: 0267.313534
E-mail: cohara_ro@yahoo.com

Volum realizat de Asociația Cultural Creștină Justinian Teculescu

cu sprijinul financiar al Orașului Covasna

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Episcopul Justinian Teculescu, apărător al spiritualităţii
româneşti : istorie şi actualitate / vol. îngrij. de Florentina Teacă ;
cuv. înainte de Ioan Lăcătuşu. - Sfântu Gheorghe : Eurocarpatica,
2016
    Conţine bibliografie
    ISBN 978-606-8851-06-8

I. Teacă, Florentina (ed.)

II. Lăcătuşu, Ioan (pref.)

281.95 Justinian Teculescu

929 Justinian Teculescu
 Cuprins

Prefață, Dr. Ioan LĂCĂTUȘU......................................................7

PS ANDREI, Episcopul Justinian Teculescu..........................19

Dr. Codrin MUNTEANU, Mesajul Secretarului General al
Ministerului Apărării Naționale..............................................23
Pr. dr. Petru PINCA, Justinian Teculescu (1865-1932), primul
episcop al Armatei Române, 150 de ani de la naştere.............26
Prof. dr. Luminița CORNEA, Episcopul Justinian Teculescu
întru iubire de românii basarabeni..........................................34
Pr. prof. Nicolae PUCHIANU MOȘOIU, Justinian Teculescu
(1865- 1932), Episcop al Armatei Române, fost preot al
bisericii Sf. Nicolae - Râșnov (1888-1901), Protopop la Alba
(1901-1923), Episcop la Ismail - Cetatea Albă din Basarabia
(1924-1932)..............................................................................49
Pr. dr. Sebastian PÂRVU, dr. Ioan LĂCĂTUȘU, Episcopul
Justinian Teculescu, în istorie şi contemporanietate...............57
Prof. univ. dr. Ioan CIUREA-WEIDNER, Un „om intre
oameni” devenit „personalitate istorică”. Itinerar de viață:
Justinian Teculescu..................................................................64
Dan TECULESCU, Vitrina cu amintiri...................................70
Prof. Florentina TEACĂ, Cuvânt pentru reînscăunarea unui
episcop al Armatei Române.....................................................73
Dorel LUNGU, Pe scurt, despre 20 de ani de existență a
Asociației Cultural Creștine „Justinian Teculescu” din
Covasna....................................................................................77
Prof. dr. Aurel PENTELESCU, conf. univ. dr. Gavriil PREDA,
Justinian Teculescu - Primul Episcop Al Armatei Române.
Documente Inedite...................................................................85

6
 Dr. Ioan LĂCĂTUȘU, Reeditarea volumului „Pentru neam şi
pentru lege”, de Justinian Teculescu.....................................114

Anexe.........................................................................................124
Fotografii din arhiva personală a lui Șerban Teculescu (Paris)
................................................................................................126
Însemne de prețuire a Episcopului Justinian Teculescu.........134

7
 Prefață

Volumul de față cuprinde comunicările prezentate la

simpozionul organizat la Covasna, în 20 noiembrie 2015, de către
Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei și Asociația Cultural-
Creștină „Justinian Teculescu”, cu ocazia aniversării a 150 de ani
de la nașterea, la Covasna, a primului episcop al Armatei Române,
simpozion intitulat „Episcopul Justinian Teculescu, apărător al
spiritualităţii româneşti. Istorie şi actualitate”.
Așa cum se obișnuiește, în asemenea împrejurări, în deschi-
derea lucrărilor, au rostit cuvinte de salut și mesaje organizatorii şi
autorităţile publice locale, între care: pr. Ioan Ovidiu Măciucă,
președintele Asociației Cultural-Creștine „Justinian Teculescu”,
Janos Thiesz, primarul orașului Covana prin consilierul local
Nicolae Enea, Sebastian Cucu, prefectul judeţului Covasna, cu toții
subliniind importanța organizării acestei manifestări închinată vieții
și activității episcopului-patriot Justinian Teculescu, născut pe me-
leagurile covăsnene, încărcate de istorie și spiritualitate românească.
În cuvântul de binecuvântare rostit de către Preasfinţitul
Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei a fost ilustrată „vasta
activitate pastorală a vrednicului de Hristos, Arhiereu ardelean -
devenit emblematic pentru zona de referință a actualelor județe
Covasna și Harghita” - prin câteva frânturi ilustrative prin care se
poate înțelege legătura pe care a păstrat-o cu locurile natale prin
formarea și caracterul ce s-au conturat originar în viața plină de
neajunsuri din locurile natale, trăite-n purtarea înțeleaptă din
parcursul viețuirii sale, ca „păstor veghetor al turmei lui Hristos în
vremuri de strâmtorare și dezorientare”. Vlădica Andrei a apreciat
eforturile Asociației Cultural-Creștine „Justinian Teculescu” din
Covasna „pentru cinstirea memoriei distinsului ierarh născut pe
aceste plaiuri binecuvântate și a felicitat pe toți participanții care au
contribuit la reușita simpozionului, rugând pe Bunul Dumnezeu să

8
îi ocrotească pe toți cei care promovează istoria, cultura și
spiritualitatea românească”.
Emoționant și plin de învățăminte a fost mesajul
Secretarului General al Ministerului Apărării Naționale, dr. Codrin
Munteanu, fiu al Covasnei, în primul rând, pledoaria sa în favoarea
„cunoașterii trecutului, recunoaşterii şi înţelegerii valorilor și
respectării înaintaşilor”, apoi, sublinierea contribuției episcopului
Justinian Teculescu la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 și la
consolidarea acesteia, și, în final, evidențierea rolului pe care îl au
în societatea românească „Biserica şi Armata, cele mai vechi
instituţii ale poporului român, se bucură şi astăzi de cea mai mare
încredere în societate, fiind instituţii-simbol ale naţiunii române”.
Înainte de a prezenta, concis, conținutul principalelor co-
municări susținute în programul simpozionului, se cuvine să facem
câteva precizări. În primul rând, să amintim faptul că personalitatea
episcopului Justinian Teculescu face parte dintr-o pleiadă de
personalități românești născute, sau care au activat, în actualele
județe Covasna și Harghita. Numeroasele cercetări întreprinse, mai
ales după decembrie 1989, au pus însă în evidenţă faptul că, în
localităţile Arcului Intracarpatic, pe lângă personalităţile de etnie
maghiară, s-au născut valoroşi intelectuali români, elite locale şi de
valoare naţională, de o mare diversitate socio-profesională.
De menţionat în primul rând faptul că, în rândul persona-
lităţilor născute ori care s-au realizat profesional şi au activat în
Arcul Intracarpatic transilvan, se numără mari ierarhi ai bisericilor
ortodoxă şi greco-catolică: Elie Miron Cristea (primul patriarh al
României, membru de onoare al Academiei Române); Nicolae
Colan (mitropolit al Ardealului, membru al Academiei Române);
Alexandru Nicolescu (mitropolit greco-catolic de Blaj); Justinian
Teculescu (episcop al Armatei şi al Episcopiei de Cetatea Albă -
Ismail); Veniamin Nistor (episcop de Caransebeş); Emilian Antal
(episcop vicar patriarhal); Sofian Braşoveanu (episcop vicar al
Episcopiei Europei Centrale); Ignatie Mureşeanul (episcop al
Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei); Andrei
Moldovan (episcop al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și

9
Harghitei). Din domeniul literaturii şi publicisticii s-au ridicat:
Octavian Codru Tăslăuanu, Ghiţă Popp, Romulus Cioflec, Virgil
Cioflec, Horia Teculescu, Teodor Chindea, Octavian Dobrotă,
George Sbârcea ş. a, la care se adaugă un număr important de
profesori universitari şi cercetători, autori de manuale şcolare, de
cursuri universitare, de volume de specialitate.
În al doilea rând, trebuie remarcat faptul că, organizarea la
Covasna, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la nașterea primului
episcop al Armatei Române, a simpozionului cu tema „Episcopul
Justinain Teculescu, apărător al spiritualității românești. Istorie și
actualitate”, reprezintă încă o nouă manifestare de cinstire a
memoriei personalității episcopului - patriot Justinian Teculescu,
de către destoinicii urmași de pe melegurile natale, reuniți „în cuget
și simțiri”, sub patronajul său spiritual, în cadrul Asociației
Cultural-Creștine „Justinian Teculescu”. Seria acestor manifestări a
început cu peste 20 de ani în urmă, la împlinirea a 130 de ani de la
nașterea episcopului Justinian Teculescu, când, la Covasna, a avut
loc prima ediție a Zilelor Justinian Teculescu. Atunci, s-au reunit,
cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ioan Selejan, al
Covasnei și Harghitei, azi mitropolitul Banatului, distinși
cercetători: istorici militari, cadre didactice universitare, arhiviști,
muzeografi, profesori, preoți și membri ai familiei Teculescu, și au
evocat personalitatea ierahului născut la Covasna. Cu această
ocazie s-au lansat mai multe iniţiative menite să-i sporească
imaginea şi să-i dea importanţa binemeritată marelui ierarh, care
între timp s-au şi materializat: înfiinţarea Asociaţiei Cultural-
Creştine Justinian Teculescu; ridicarea unui bust al episcopului în
Covasna; atribuirea numelui Justinian Teculescu unei străzi
importante din oraş. Din păcate, a rămas nematerializată
propunerea care era menită să îmbunătăţească relaţiile interetnice şi
interconfesionale din localitate şi anume schimbarea numelui
Liceului Korosi Csoma Sandor, în Liceul Teculescu - Korosi.
Cercetarea și introducerea în circuitul public a biografiei
episcopului Justinian Teculescu, mai ales după decembrie 1989, a
fost realizată de teologi și istorici ai Bisericii Ortodoxe Române: pr.

10
George Jurebiţă, pr. Iosif Rusu, arhim. Iuliu Scriban, vrednicul de
pomenire mitropolit Antonie Plămădeală, acad. pr. prof. Mircea
Păcurariu de la Sibiu, prof. Univ. Dr. Alexandru Moraru de la Cluj,
pr. dr. Petru Pinca de la Blaj, pr. Nicolae Puchianu-Moșoiu de la
Râșnov ș.a.; de istoricii militari: comandor Aurel Pentelescu,
comandor Ilie Manole, conf. Univ. Dr. Gavril Preda, dr. Dumitru
Stavarache, dr. Ion Giurcă ș.a.; de profesori, arhiviști și muzeografi
din județul Covasna: prof. Dr. Luminița Cornea, prof. Dumitru
Furtună, prof. Ilie Șandru, prof. Vasile Stancu, prof. Florentina
Teacă, dr. Ioan Lăcătușu ș.a. De subliniat preocuparea unor
instituții și asociații culturale, în această direcție, dintre care
menționăm: Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, Muzeul
Național al Carpaților Răsăriteni, Centrul Ecleziastic de
Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Liga Cultural-Creștină
„Andrei Șaguna”, Despărțământul ASTRA Covasna-Harghita din
Sfântu Gheorghe, Asociația Cultural-Creștină „Justinian
Teculescu” ș.a., la care se adaugă lucrările, studiile și articolele
editate de Mitropolia Basarabiei. În publicațiile acestor instituții, și
în alte reviste de specialitate au mai semnat studii și articole despre
episcopul Justinian Teculescu istoricii: Constantin Stan, Nicolae
Josan, Ioan Bâscă ș.a.
Cel mai important material informativ despre viaţa şi
activitatea episcopului Justinian Teculescu ni-l oferă protoiereul
George Jurebiţă, secretar al Eparhiei Cetăţii Albe - Ismail, într-un
întreg număr al Anuarului respectivei episcopii (Buletinul
Episcopiei Cetăţii Albe - Ismail”, an IX (1932), nr. 8). Aproape toţi
cei ce au scris câte ceva despre episcopul Justinian Teculescu, au
folosit ca reper sau ghid de bază acest cuprinzător izvor.
Deosebit de valoroase sunt și amintirile membrilor familiei
Teculescu despre ilustrul lor înaintaş, cât și fotografiile din arhiva
personală a nepoților ierarhului: Șerban Teculescu, din Paris, Dan
Teculescu, din București, Maria Panaiotu și celelalte rude, din
Covasna. Cercetând „vitrina cu amintiri” despre bunicul lor, nepoții
Șerban și Dan Teculescu, în cadrul simpozionului de la Covasna,
au consemnat: „Din cele auzite de la tata, fără a-l fi văzut, aveam o

11
imagine bogată a personalității bunicului: un înalt spirit de dreptate,
o credință neclintită în viitorul neamului. A luptat pentru nația
românească în Transilvania, până la Unire și a continuat lupta în
Basarabia, trimis acolo la doar 6 ani de la revenirea acesteia la
patria mamă, după 106 ani de ocupație rusească. (...) În familia
noastră la Brașov, amintirea bunicului era - să zicem - concretizată
și de o serie de obiecte care îi aparținuseră, frumos aranjate în
„Vitrina cu amintiri ale bunicului”.
Un moment important pentru cunoașterea activității
preotului-cărturar Justinian Teculescu, l-a constituit reeditarea
volumului de cuvântări și predici Pentru neam şi pentru lege, de
Justinian Teculescu, de către editura Angvstia din Sf. Gheorghe, în
anul 2006, prin grija prof. Dr. Luminiţa Cornea, sub egida
Asociației Cultural-Creștine „Justinian Teculescu și a Muzeului
Național al Carpaților Răsăriteni. Prima ediţie a volumului amintit a
fost tipărită la Sighişoara, la tipografia Miron Neagu, „în anul
Domnului 1931”. Potrivit autorului, în volum a adunat „din
îndemnul altora”, „de prin reviste şi ziare”, unele din cuvântările şi
predicile rostite în cursul activităţii pastorale de patruzeci de ani, ca
preot la Râşnov, ca protoiereu la Alba Iulia, ca episcop al armatei şi
apoi ca episcop al eparhiei Cetatea Albă - Ismail. Volumul cuprinde
24 de cuvântări şi 16 predici, rostite în perioada 1899-1930. În
Precuvântare la ediţia I, episcopul Justinian Teculescu, motivându-
şi conţinutul „cuvântărilor de ordin naţional, cultural şi bisericesc”
apărute „înainte de întregirea neamului”, ţine să menţioneze faptul
că „activitatea de atunci a unui preot, conştient de adevărata lui
menire, nu se putea restrânge numai la îndeplinirea slujbei la altarul
Domnului şi la tâlcuirea cuvintelor Scripturii, el trebuia să cuprindă
în inima lui toate frământările şi necazurile ce se revărsau asupra
neamului, care avea nevoie de îmbărbătare şi îndrumare”.
În anul 2008, la aceeași editură, și prin grija acelorași
instituții, a apărut lucrarea Teculeștii din neam în neam, de
Luminița Cornea, Constantin Catrina și Ioan Lăcătușu. Volumul
cuprinde „informații edite și inedite, despre șase bărbați din familia
Teculescu, distinși intelectuali, cărturari devotați Bisericii

12
Ortodoxe și Neamului românesc, cu importante și binecuvântate
rosturi publice, prieteni și colaboratori cu cele mai de seamă
personalități ale timpului”. Capitolul intitulat Episcopul Justinian
Teculescu (1856-1932) - un episcop „pentru neam și pentru lege,
reprezintă aproape o treime din volumul menționat. O parte din
informațiile din acest capitol, completate cu date din alte noi
cercetări, au apărut în volumul Personalități ale orașului Covasna,
de Ioan Lăcătușu, Luminița Cornea și Ioan Luca, apărut la editura
Eurocarpatica, în anul 2009. Toate aceste volume au apărut cu
binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ioan Selejan, al
Covasnei și Harghitei, în prezent mitropolit al Banatului.
Sub semnătura preotului cărturar din Râșnov, Nicolae
Puchianu - Moșoiu, la editura Transilvania Expres, din Brașov, în
anul 2011, a apărut volumul Preoți cu crucea-n frunte, în cuprinsul
căruia sunt prezentate informații despre activitatea episcopului
Justinian Teculescu, mai ales din perioada când tânărul Ioan, viitorul
episcop, a activat ca învățător și preot la Râșnov (1888-1901).
În anul 2013, la Editura Reîntregirea din Alba Iulia, cu
binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, arhiepiscop al
Alba Iuliei, a apărut volumul Istoricul Episcopiei Armatei (cu
sediul la Alba Iulia), între anii 1921-1948, scris de preot dr. Petru
Pinca, care este de fapt, teza de doctorat a părintelui Pinca. În
finalul volumului, după prezentarea desfiinţării Episcopiei Armatei,
autorul conchide: „Aici se încheie un frumos episod de istorie
românească, în care două instituţii de frunte ale Ţării – Armata şi
Biserica – şi-au jertfit şi subordonat de bună voie toată energia
morală şi puterea de sacrificiu, slujirii interesului naţional”.
La editura Militară, din București, în anul 2016, a apărut
volumul Episcopii armatei române. Biografii, documente (1921-
1948), de Aurelian Pentelescu și Ionuț Constantin Petcu. Potrivit
autorilor, „meritul deosebit al lucrării de faţă este că oferă cititorului
suita documentelor oficiale ce au stat la baza înfiinţării şi funcţionării
Episcopiei Militare a Armatei Române în anii 1921–1948,
concomitent cu documentele privitoare la alegerea, hirotonia întru
arhiereu pe seama acestei episcopii, învestirea şi instalarea celor trei

13
ierarhi militari în exerciţiu: Justinian Teculescu, episcop militar în
anii 1922-1924; dr. Ioan Stroia, episcop militar în anii 1925-1937 și
dr. Partenie Ciopron, episcop militar în anii 1937-1948. Biografiile
acestor trei episcopi militari, membri de drept ai Sfântului Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române, sunt prezentate succint, atât cât să ofere
o imagine reprezentativă a personalităţii lor, ca ierarhi, cât şi a
Episcopiei Armatei Române în anii 1921-1948”.
Informații despre viața și activitatea episcopului Justinian
Teculescu, puse în slujba Bisericii strămoșești și a Neamului
românesc, sunt redate în cuprinsul anuarelor Angvstia și Acta
Carpatica, în presa cotidiană de limba română din județul Covasna,
în mod deosebit în „Cuvântul nou”, „Condeiul ardelean” și
„Mesagerul de Covasna”, în revista „Grai Românesc”, foaie de
spiritualitate ortodoxă a Episcopiei Covasnei și Harghitei, în
„Buletinul Informativ al Asociației Cultural-Creștine Justinian
Teculescu”, precum și în volumele Păstori sufletești ai Sfintelor
Altare din Eparhia Covasnei și Harghitei, de Erich-Mihail
Broanăr, Ioan Lăcătușu și Sebastian Pârvu, apărut la editura „Grai
Românesc”, Miercurea-Ciuc, 2015 și Repere identitare românești
din județele Covasna și Harghita, de Ioan Lăcătușu și Erich Mihail
Broanăr, editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2015.
La toate aceste realizări editoriale se adaugă, acum,
materialele prezentate în cadrul simpozionului intitulat „Episcopul
Justinian Teculescu, apărător al spiritualităţii româneşti. Istorie şi
actualitate”, reunite în volumul de față, studii și articole, din care
am spicuit câteva idei principale.
Astfel, pr. dr. Petru Pinca își structurează comunicarea
intitulată Justinian Teculescu (1865-1932), primul episcop al
armatei române, 150 de ani de la naştere, în mai multe capitole,
începând cu o Scurtă biografie și terminând cu Episcop la Ismail.
Referindu-se la împrejurările și contextul istoric, în care a fost ales
Episcop al Episcopiei de Cetatea Albă și Ismail, preluând aprecierile
pr. George Jurebiță, secretarul eparhial de la Ismail, autorul afirmă:
„Interesul Bisericii şi al Ţării, determină Sf. Sinod şi Guvernul să-l
smulgă pe J. Teculescu din serviciul Armatei şi să-l transfere tocmai

14
la marginea de est a României, la Ismail, în sudul Basarabiei.
Climatul naţional şi religios de acolo, impunea instalarea la cârma
acelei episcopii a unui ierarh inteligent, experimentat şi dinamic,
atuuri pe care episcopul venit de la armată le întrunea cu prisosinţă.
Venit în fruntea ei cu sufletul plin de dragoste, bunătate, blândeţe şi
înţelepciune şi cu o comoară de cunoştinţe, de experienţă şi tact,
câştigate în cei 60 de ani de viaţă şi aproape 40 de ani de activitate ca
păstor şi ca slujitor al Altarului Bisericii strămoşeşti şi al Neamului
românesc, [...] a reuşit să tragă o brazdă adâncă şi să croiască un
drum drept şi solid pentru viaţa eparhiei noastre”.
În lucrarea Episcopul Justinian Teculescu întru iubire de
românii basarabeni, prof. Dr. Luminița Cornea, și-a propus „la
ceas aniversar, a ilustra prin câteva exemple dragostea și dăruirea
exemplară a Episcopului Justinian Teculescu pentru românii
basarabeni”. În acest sens, au fost cercetate la Biblioteca Națională
„Vasile Alecsandri” din Chișinău și la Arhivele Naționale ale
Republicii Moldova, revista „Luminătorul”, un fel de „Monitor
oficial” bisericesc de la Chișinău, înființată de mitropolitul Gurie
Grosu (1877-1943), și „Buletinul Episcopiei de Cetatea Albă -
Ismail”, ce apărea la Ismail. În studiul menționat, sunt redate
importante pasaje din predicile Episcopului Justinian rostite la
sfințirile de biserici, cu ocazia vizitele canonice și a altor
evenimente importante din eparhie, predici care sunt „adevărate
cuvinte de învățătură, mergând direct în sufletul credincioșilor”.
Episcopul Justinian Teculescu - conchide autoarea - „pe toată
perioada cât a fost arhipăstor al Episcopiei de Ismail și Cetatea
Albă, din 1926, și de Cahul (Șcheia), timp de opt ani (1924-1932),
s-a apropiat, cu toată căldura inimii sale, de sufletul bun al
poporului român din Basarabia. (...) În multe feluri se poate
prezenta activitatea Episcopului Justinian Teculescu în Basarabia și
iubirea sa deosebită față de acest străvechi plai românesc cu
oamenii lui. O activitate bogată, pilduitoare, deși a durat puțin”.
Pr. prof. Nicolae Puchianu Moșoiu a prezentat comunicarea
Justinian Teculescu, Episcop al Armatei Române, fost preot al
bisericii Sf. Nicolae - Râșnov 1888-1901, Protopop la Alba 1901-

15
1923, Episcop la Ismail - Cetatea Albă din Basarabia. În articol
sunt prezentate informații detaliate despre activitatea preotului și
profesorului Ioan Teculescu la Râșnov, munca desfășurată în
cadrul Societății locale de cultură, Asociațiunii „Astra” -
Despărțământul Râșnov, repere din colaborările la revistele vremii
ș.a. Autorul evidențiază faptul că de numele preotului Ioan
Teculescu se leagă la Râșnov și înființarea „Coralei Bisericii Sf.
Nicolae”, a băncii „Râșnoveana” și a Societății cooperatiste,
precum și construirea primei uzine electrice. De asemenea, sunt
redate aspectele principale ale activității desfășurate, în decursul
celor 22 de ani cât a fost protopop la Alba Iulia, perioadă când a
reparat și zidit 28 de biserici și 18 școli, când a fost arestat și a
suferit rigorile închisorii din Cluj (septembrie 1916 - decembrie
1917), dar și când a fost ales președinte al Consiliului Național la
Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918.
În studiul semnat de prof. Dr. Aurel Pentelescu și conf.
Univ. Dr. Gavril Preda, intitulat Justinian Teculescu - primul
episcop al armatei române. Documente inedite, autorii introduc în
circuitul ştiinţific un set de 15 documente, extrase şi pregătite pentru
tipar din Arhiva Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Aceste documente privesc hirotonirea întru arhiereu a protopopului
de Alba Iulia Ioan Teculescu, ales episcop al Armatei Române cu
titlul „de Alba Iulia”, fiind astfel primul episcop înscăunat în funcţia
de Inspector al clerului militar, cu gradul de general de brigadă
asimilat conform Legii privitoare la organizarea clerului militar,
adoptată în anul 1921. Deşi împrejurările au făcut ca să păstorească
scurt timp clerul militar şi ostaşii Armatei Române, Episcopul
Justinian Teculescu a lăsat în urma sa câteva fapte memorabile,
prezentate succint, în studiul de față.
Prof. Univ. Dr. Ioan Ciurea-Weidner, din Koln, dar născut în
Covasna, a prezentat comunicarea Un „om intre oameni” devenit
„personalitate istorică. Itinerar de viață: Justinian Teculescu”.
Studiul, întocmit din perspectivă sociologică, urmărește modalitățile
prin care „copilul pornit pe cale - pe numele originar IOAN TEACĂ
- reușește, prin Har Dumnezeiesc - o spunem dintru-nceput - să urce

16
treptele unei ierarhii omagiale supreme. Conferită de riguroasa
cenzură a posterității, această sintagmă poartă denumirea cu impact
quasi sacru de PERSONALITATE ISTORICĂ”. Pentru a înțelege
calitatea acestei distincții - cea mai înaltă posibilă acordată unui
muritor, autorul notează câteva împrejurări care facilitează apariția
unor astfel de oameni providențiali, una din concluzii fiind:
„personalitățile istorice” sunt, într-un fel, răspunsul dat de membrii
unei epoci presantelor probleme cu care sunt confruntați. Mintea
unora este mai perspicace, acțiunea mai rapidă și pertinentă,
impunând soluția optimă celorlalți, într-o rezolvare benefică
tuturora”.
În prima parte a comunicării Episcopul Justinian
Teculescu, în istorie şi contemporanietate, susținută de pr. dr.
Sebastian Pârvu și dr. Ioan Lăcătuşu, „în spiritul principalelor idei
care i-au călăuzit întreaga activitate pastoral-misionară, culturală,
civică şi socială a Episcopul Justinian Teculescu, sunt prezentate
obiectivele care i-au călăuzit întrega activitate a Vlădicului
Justinian, grupate, pentru fiecare etapă a vieţii şi activităţii sale, iar,
în a doua parte, se insistă asupra actualităţii operei sale,
exemplificată prin prevederile programului de autoorganizare a
vieţii spirituale, culturale şi economice a românilor trăitori în
judeţele Covasna şi Harghita, aprobat în cadrul întâlnirilor
comunităţii româneşti din aceste județe, organizate, în cursul anului
2015, de către Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita
și Mureș”.
Îngrijitoarea volumului de față, prof. Florentina Teacă,
urmând litera şi spiritul denumirii simpozionului, a formulat de la
această tribună, în numele „societăţii civile româneşti, în general, şi
ca urmaşi spirituali ai episcopului militar Justinian Teculescu, în
special”, propunerea de reinstituire a unui Scaun Episcopal al
Armatei Române. Prezentând numeroase argumente, din istorie și
contemporaneitate, autoarea propunerii consideră că „în spiritul
tradiţiei militare creştine româneşti, trebuie revenit la ierarhia cu un
episcop în armată”, prin această măsură reparatorie, „militarii ar fi

17
mândri că au un episcop ca părinte, iar Biserica Ortodoxă Română
ar reîntări legătura specială pe care o are cu oştirea noastră!”.
Îmbucurător este faptul că acest nou volum dedicat
memoriei episcopului-patriot Justinian Teculescu, născut la
Covasna, a fost și este însoțit, și de alte fapte de cinstire a ierarhului
care și-a închinat întreagă viață „pentru neam și pentru lege”.
Astfel, așa cum s-a mai arătat, cu prilejul sfinţirii noii biserici
ortodoxe din orașul Covasna, în anul 2002, a fost dezvelit şi sfinţit
bustul său, operă a sculptorului Teodor Zamfirescu. Prima
manifestare culturală desfăşurată în „Sala Unirea”, din Covasna, în
cadrul Zilelor Justinian Teculescu, a fost colocviul cu tema
„Teculescu în memoria colectivă”. Mai nou, în data de 18
septembrie 2016, prin grija Despărțământului ASTRA Covasna-
Harghita, Episcopul Justinian Teculescu a fost sărbătorit la Manta-
Cahul. Evenimentul a fost prilejuit de inaugurarea plăcii omagiale
cu efigia Episcopului Justinian Teculescu, care a fost instalată pe
zidul bisericii din Manta. Efigia, o lucrare de mare finețe,
ireproșabil executată din punct de vedere artistic, a fost realizată de
sculptorul Mircea Ștefănescu din Iași.
Având în vedere cadrul instituțional și asociativ creat, cât și
realizările obținute în direcția cercetării și valorificării științifice a
informațiilor cuprinse în sursele edite și inedite, referitoare la viața
și păstorirea rodnică a episcopului Justinian Teculescu, suntem
convinși că aceste preocupări vor continua și în viitor, astfel încât,
personalitatea ierarhului născut pe meleagurile Covaasnei, să
devină un model pentru tânăra generație, un reper moral orientativ,
iar crezul care i-a călăuzit întreaga viață de preot, actualizat la
realitățile prezente, să reprezinte un permanent îndreptar pentru
slujitorii ortodoxiei românești: „activitatea [...] unui preot
conștient de adevărata lui menire, nu se [...] restrânge numai la
îndeplinirea slujbei la altarul Domnului și la tâlcuirea cuvintelor
Scripturii, el trebuie să cuprindă în inima lui toate frământările și
necazurile ce se revarsă asupra neamului, care are nevoie de
îmbărbătare și îndrumare”.

18
Dr. Ioan LĂCĂTUȘU

19
 Episcopul Justinian Teculescu

Preasfințitul ANDREI,
Episcopul Covasnei și Harghitei

Ierarhul ardelean devenit emblematic pentru zona de

referință a actualelor județe Covasna și Harghita care în prezent se
organizează sub forma unei singure unități administrativ-teritoriale,
cea a Episcopiei omonime, s-a născut la 1 noiembrie 1865 în
localitatea Voinești, actualul Județ Covasna, din părinții Matei și
Paraschiva Teacă, Ioan (după numele primit la botez) și era unul
dintre cei 10 copii ai familiei.
Starea materială a familiei era una precară, fapt care a făcut
ca tânărul să nu poată continua studiile fără un ajutor care să vină
dintr-o altă parte, dar cu ajutorul Bunului Dumnezeu, doi unchi,
vrednicul de amintire Arhimandritul Gherasim, fost stareț al
Mănăstirii din Predeal, precum și Protosinghelul Athanasie care
avea ascultarea la Episcopia Buzăului, văzând dorința de carte de
care a dat dovadă încă de mic, l-au susținut, fapt ce s-a dovedit prin
roadele pline de lumina cunoașterii (terminând Liceul „Andrei
Șaguna” din Brașov în 1885, iar Institutul Teologic-Pedagogic
„Andreian” din Sibiu în 1888- în postura de student teolog la Sibiu
va deprinde arta versificării, și va scrie Imnul Seminarului
Andreian cu ocazia serbării Centenarului, ale cărui versuri vor fi
notate pe muzică de ilustrul Prof. Timotei Popovici, pentru ca mai
apoi să fie adoptat drept imn oficial al Instituției de Învățământ 1 -
datorită rezultatelor foarte bune a fost remarcat de Consiliul
Arhidiecezan care i-a acordat o bursă de studii în străinătate, pe
1
Erich-Mihail Broanăr, Ioan Lăcătușu, Sebastian Pârvu, Păstori sufletești
ai Sfintelor Altare din Eparhia Covasnei și Harghitei, Ed. Grai Românesc,
Miercurea-Ciuc, 2015, p. 92.
21
care însă nu o urmează, renunțând, datorită puținilor bani pe care îi
avea, aceasta neacoperind costurile integrale ale școlarizării, și mai
cu seamă datorită trecerii la Domnul a binefăcătorilor săi unchi).
Datorită faptului că a crescut într-un climat de adâncă
evlavie, la momentul alegerii profesiei nu a fost unul de grea
cumpănă, tânărul Ioan a dorit să facă ceea ce să-i ofere o liniște
deosebită sufletească, anume, aceea de dascăl și preot, profesii
înrudite.
A ocupat mai întâi postul de Învățător, iar mai apoi de Preot
la Parohia Râșnov în județul Brașov, unde timp de 18 ani a fost
sprijinul real al comunității păstorite, apoi a rămas văduv și cu 7
copii. 22 de ani a slujit Sfânta Biserică din postura de Protopop de
Alba Iulia (1901-1922), pentru ca mai apoi să fie ales în scaunul
vacant al noii Episcopii înființate a Armatei.
Îngerescul chip l-a primit în Mănăstirea Hodoș Bodrog din
Arad, primind numele Justinan, pentru ca mai apoi să fie hirotonit
Arhiereu la 8.03.1923 și instalat în 04.1923.
În această funcție va păstori 19 luni, fiind transferat în
scaunul eparhiei Cetății Albe - Ismail (ales 17 decembrie 1924, 20
decembrie investit și 21 decembrie instalat), loc unde va rămâne
până când Domnul Hristos l-a chemat spre a-l odihni, după truda
sa, în Corturile Cerești (7 ani și 7 luni).
Moare în urma unei suferințe grele și dureroase a
cancerului în Brașov, la 16 iulie 1932, urmând a fi înmormântat în
localitatea natală (loc. Voinești, jud. Covasna).
Vasta activitate pastorală a vrednicului de Hristos, Arhiereu
ardelean o vom ilustra în câteva frânturi ilustrative prin care vom
putea înțelege legătura pe care a păstrat-o cu locurile natale prin
formarea și caracterul ce s-au conturat originar în viața plină de
neajunsuri din locurile natale, trăite-n purtarea înțeleaptă din
parcursul viețuirii sale, ca Păstor veghetor al turmei lui Hristos în
vremuri de strâmtorare și dezorientare.
Secretarul său eparhial, Pr. George Jurebiță, consemna în
periodicul eparhial al Eparhiei Cetății Albe - Ismail cum Preasfinția
Sa era descris de contemporanii săi ca fiind unul din cei mai activi

22
Protopopi ai Mitropoliei Ardealului, precum și unul dintre cei mai
însuflețiți apărători ai românismului, fapte și laude ce nu i-au
schimbat viața spre delăsare, ci mai cu osârdie l-au făcut să lucreze
pentru clerul și păstoriții încredințați după primirea harului
Arhieriei.
Precum ne este amintit prin actele oficiale ale vremii,
deznaționalizarea și procesul maghiarizării stăruiau a fi principalele
probleme cu care se confrunta societatea românească din zona
Ardealului și cu care se ducea o luptă dârză în care poporul
românesc era angajat de politica de maghiarizare cu orice preț și
prin orice mijloace, pe care statul maghiar o practică cu sistem și
perseverență demonică. 2
Modul deosebit în care era privit pe vremea în care era
protopop de Alba Iulia (posibil ca renumele pe care-l purta, să fie și
datorat meritelor pe care le-a dobândit în cei 22 de ani slujiți în
funcția de Protopop al Protopopiatului Alba Iuliei, unde „în ciuda
sărăciei și a lipsurilor de tot felul în care trăia populația
românească, prin tact pastoral, prin stăruință ți prin hărnicie și spirit
gospodăresc a reușit să restaureze sau să zidească din temelie 18
școli și 28 de biserici” 3), era posibil motivul principal care a făcut
să nu fie arestat în 1916 - după cum trăiseră adevărate drame mulți
alți clerici -, însă a fost amenințat că dacă ar încerca a mișca în
vreun fel spre răscoală poporul împotriva autorităților maghiare, ar
putea fi supus pedepselor, care în final ar fi conchis cu moartea.
Măreția slujirii acestui vrednic Ierarh a fost pe lângă cea
liturgică și cea administrativă, deoarece odată cu alegerea sa în
scaunul Episcopiei Armatei întocmește Regulamentul de
funcționare a clerului militar, asupra căruia a supravegheat cu
mare atenție respectarea lui; acest set de reguli „a fost adoptat în
formă definitivă de Sfântul Sinod în ședința din 2 aprilie 1924”4.

2
Ibidem.
3
George Jurebiță, Buletinul Cetății Albe – Ismail, Nr. 8, an IX, august
1932, p. 4.
4
Erich-Mihail Broanăr, Ioan Lăcătușu, Sebastian Pârvu, Păstori
sufletești…, p. 93.
23
 În calitate de Episcop Militar, la Alba Iulia, Justinian
Teculescu era „sfetnic al tronului, prieten devotat al conducătorilor
Armatei Române și părinte bun și blând al soldatului român (...)”5
Datorită personalității sale puternice a reușit a mișca inimile
și forțele poporului român din acel timpuri vitrege, promovând în
rândul clerului și poporului credința, dreptatea și dragostea de
Dumnezeu oglindită-n duhul jertfelnic pentru apărarea țării, cu
tradițiile ei, cu obiceiurile și formele de manifestare specifice
sufletului românesc autentic.
Deși legăturile cu zonele copilăriei sale au fost aparent
întrerupte, de fapt nu era așa; așadar, înțelegem din gestul săi ultim
dragostea pe care a purtat-o oamenilor și locurilor în care s-a
format ca om, fapt pentru care a ales drept loc de îngropare la clipa
sfârșitului său satul natal, unde stă veșnic vie imaginea unui fiu al
locului devenit promotor al neamului românesc ortodox (prin
implicarea directă din timpul războiului), având la căpătâiul său
arzând candela credinței. Se cuvine deci să apreciem eforturile
Asociației Cultural Creștine Justinian Teculescu din Covasna
pentru cinstirea memoriei distinsului ierarh născut pe aceste plaiuri
binecuvântate. Ne bucură realizarea acestei manifestări de suflet și
îi felicităm pe toți participanții care au contribuit la reușita
simpozionului și îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să îi ocrotească pe
toți cei care promovează istoria, cultura și spiritualitatea
românească.

5
Telegraful Român, nr. 35 / 25 aprilie – 8 mai, f.l., 1923.
24
 Mesajul Secretarului General al
Ministerului Apărării Naționale

Dr. Codrin MUNTEANU,

Secretar General al MAPN

Distinşi invitaţi, stimaţi covăsneni,

Avem datoria să ne aplecăm mereu asupra trecutului, să ne
recunoaştem şi să ne înţelegem valorile, să ne respectăm înaintaşii.
Pretutindeni în lume, naţiunile responsabile procedează la fel.
Generaţiile tinere au datoria de a cunoaşte şi cinsti propria istorie,
pentru că în acest fel, bazându-se pe faptele din trecut, îşi
construiesc viitorul pe care şi-l doresc.
Se împlinesc, iată, 150 de ani de la naşterea vrednicului de
pomenire, Episcop Justinian Teculescu. Covăsneanul Justinian
Teculescu, fapt pe care îl afirm cu mândrie. Avem onoarea ca un
om născut pe aceste meleaguri să devină personalitate istorică.
Afirm cu tărie că românii sunt astăzi ceea ce sunt prin ceea ce el,
împreună cu alţi ierarhi şi oameni de seamă ai vremii, realizau la
1918, la 1 Decembrie.
Activitatea depusă pentru unirea Transilvaniei cu patria-
mamă, ca organizator al gărzilor patriotice de la 1918, delegat în
Marea Adunare Naţională de la 1 decembrie, ca senator al primului
parlament al României reîntregite şi ca slujitor timp de 22 de ani la
Alba Iulia, au constituit argumentele ca, în 1922, Justinian
Teculescu, la vârsta de 58 de ani, să fie ales de Sfântul Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române în postul de episcop al Armatei.
Cu prilejul investirii făcute de către regele Ferdinand I al
României, la 31 martie 1923, Justinian Teculescu spunea cu
emoţie: „Primesc în acest mare şi sublim moment cârja pe care
Majestatea Voastră mi-o predă, ca simbol al puterii şi datoriei de
păstorire sufletească, mie, celui dintâi episcop al scumpei şi vitezei
noastre armate”.

25
 În intervalul petrecut la conducerea Episcopiei Militare, pe
activitatea episcopului Justinian Teculescu şi-au pus amprenta
câteva realizări notabile, cum ar fi: elaborarea Regulamentului
pentru punerea în aplicare a Legii privitoare la organizarea clerului
militar în 1924 sau organizarea primelor concursuri de recrutare a
preoţilor militari.
Tot episcopului Justinian i se datorează organizarea
aducerii de la Mărăşeşti şi reînhumarea în Parcul Carol din
Bucureşti, a rămăşiţelor pământeşti ale Eroului Necunoscut, în
1924, fapt care a produs un emoţionant efect în sufletele militarilor
dar şi în sufletul ţării.
Justinian Teculescu a trăit la modul real cuvintele
exprimate în actualul imn naţional al României („Preoţi cu crucea-
n frunte, căci oastea e creştină”), la fel ca toţi preoţii militari ai
vremii. În al II-lea Război Mondial, această convingere, combinată
cu suferinţele îndurate pe câmpurile de luptă, a creat o puternică
motivaţie acestor oameni, dedicaţi cu tot sufletul misiunii lor. Nu
întâmplător, în anii regimului comunist, ei vor fi printre cei mai
vânaţi şi urmăriţi dintre clerici.
După evenimentele de la 23 august 1944, preoţii militari şi-
au făcut datoria alături de soldaţii români şi în campania din Vest.
Însă noul regim politic care se instaura în România nu putea tolera
prezenţa preoţilor alături de soldaţi, care trebuiau de acum să apere
un regim ateu. O parte din preoţii militari au fost judecaţi ca şi
„criminali de război” sau scoşi din rândul cadrelor active, pentru
„naţionalism bolnăvicios”, iar fondurile pentru Episcopia Armatei
au fost restrânse drastic. După adoptarea Legii pentru regimul
general al cultelor religioase în România (Decretul 177/3 august
1948), autorităţile au avut pârghiile legislative necesare pentru a
desfiinţa instituţia clerului militar (ordinul nr. 946426 din 22 august
1948). Toţi membrii clerului militar au trecut în rezervă, fiind mai
apoi şterşi din controalele armatei. Abia după 1990, asistenţa
religioasă va reveni în garnizoanele Armatei Române, reînnoindu-
se tradiţia istorică a colaborării dintre Biserică şi Armată.

26
 Biserica şi Armata, cele mai vechi instituţii ale poporului
român, se bucură şi astăzi de cea mai mare încredere în societate,
fiind instituţii-simbol ale naţiunii române.
Armata apără integritatea teritorială şi valorile perene ale
istoriei poporului român, care, prin luptă dreaptă, jertfă şi
„suferinţă creştineşte îndurată, a ajuns la libertate şi unitate
naţională”. Biserica apără integritatea spirituală şi darurile specifice
ale creştinismului românesc, care au contribuit la cultivarea şi
promovarea continuităţii şi unităţii de neam.
Deşi programul nu îmi permite să fiu de faţă la
manifestările organizate de Asociația Cultural Creștină Justinian
Teculescu cu acest prilej de cinstire a primului Episcop al Armatei
Române, totuşi sunt cu sufletul alături de dvs, de organizatori şi de
covăsneni.
Şi din tot sufletul, în încheierea mesajului meu, urez „La
mulţi ani!” memoriei episcopului Justinian Teculescu şi urez la
mulţi ani României, a cărei zi se apropie. La mulţi ani, românilor!

27
 Justinian Teculescu (1865-1932), primul episcop al Armatei
Române, 150 de ani de la naştere

Pr. dr. Petru PINCA

Scurtă biografie
Cel mai copios material informativ despre viaţa şi
activitatea episcopului Justinian Teculescu, ni-l oferă protoiereul
George Jurebiţă, secretar al Eparhiei Cetăţii Albe – Ismail, într-un
întreg număr al Anuarului6 respectivei episcopii. Aproape toţi cei
ce au scris câte ceva despre J.Teculescu, au folosit ca reper sau
ghid de bază acest cuprinzător izvor. S-a născut la 1 noiembrie
1865 în comuna Covasna, judeţul Trei Scaune, din mocanii oieri,
Matei Teacă şi Paraschiva, născută Popica. Naşă i-a fost Ana
Cosneanu, iar preot oficiant N. Comşa7. A fost întâiul născut în
numeroasa familie a părinţilor săi „gospodari fruntaşi şi economi
de vite”, pe care Dumnezeu i-a binecuvântat cu zece copii. 8 Făcând
parte dintr-o familie atât de numeroasă, i-ar fi fost greu să răzbată
prin lume fără un ajutor colateral, mai ales că în timp, bunăstarea
materială a părinţilor suferise pierderi însemnate. Şansa i-a surâs
dinspre Buzău şi Predeal, unde avea doi unchi providenţiali, care
au însemnat pentru viitorul ierarh Justinian Teculescu două aripi ce
l-au ajutat să-şi ia zborul spre lume.
Cei doi unchi, Arhimandritul Gherasim, fost stareţ al
Mânăstirii Predeal şi Protosinghelul Atanasie de la Episcopia

6
George Jurebiţă, Buletinul Episcopiei Cetăţii Albe – Ismail, an IX (1932),
nr 8. Buletinul apărea lunar.
7
Pr. Iosif Rusu, „Episcopul Justinian Teculescu”, în Îndrumător pastoral,
I, Alba Iulia, 1977, p. 253; Arhim. Iuliu Scriban, „Moartea Episcopului
Justinian al Cetăţii Albe”, în B.O.R., seria III, Anul L (1932), nr. 9 (618), p.
609; Ioan Lăcătuşu, Personalităţi…, p. 151.
8
George Jurebiţă, op. cit., p. 3.
28
Buzăului, au intuit de timpuriu însuşirile fizice, sclipirile
intelectuale şi calităţile morale remarcabile ale nepotului lor.
De o purtare de grijă mai atentă s-a bucurat din partea
Arhim. Gherasim, care în urma secularizării averilor mânăstireşti
ale lui Al. I. Cuza, a fost silit să părăsească Mânăstirea Predeal,
stabilindu-se pentru tot restul vieţii la Braşov, loc unde îşi doarme
şi somnul de veci. Datorită acestei conjuncturi, chiar şcoala
primară, începută în Covasna, va fi continuată la Braşov, oraş în
care urmează şi studiile liceale la „Andrei Şaguna”, unde în anul
1885 îşi ia bacalaureatul9. Într-un tablou al clasei a treia de liceu,
eminentul elev Ioan Teculescu, apare în mijlocul colegilor – „de
care era foarte mult iubit - singur încă, în straiele lui româneşti,
pentru că nu avea uniformă”10.
Crescând într-un climat de adâncă evlavie, alegerea
profesiei n-a pus nici un fel de probleme. Tânărul I. Teculescu, a
optat fără să clipească pentru vocaţia care-l atrăgea ca un magnet,
aceea de dascăl şi preot, profesii îngemănate mai ales la capitolul
învăţătoresc. Pentru atingerea acestui obiectiv frecventează cu
succes cursurile Institutului Teologic-Pedagogic „Andreian” din
Sibiu între 1885-1888. Numele lui I. Teculescu figurează pe lista
absolvenţilor din Anuarul 1887-188811.
Pentru silinţa depusă şi pentru inteligenţa dovedită în
timpul studiilor teologice, Consistoriul Arhidiecezan i-a votat o
bursă de studii în străinătate, dar fiindcă părinţii săi decăzuseră din
punct de vedere material şi Arhim Gherasim, sprijinitorul său
decedase, bursa primită nu mai era suficientă. Au fost motive
hotărâtoare, care l-au determinat să renunţe atât la bursă, cât şi la

9
Iosif Rusu, op.cit., p. 253; Iuliu Scriban, op.cit., p. 609; „O personalitate
marcantă a spiritualităţii româneşti din Covasna, Justinian Teculescu (1865-
1932)”, în Plai mioritic covăsnean, (2002), nr.1, p. 4.
10
Pr. Iosif Rusu, op.cit., p. 253.
11
E. R. Roşca, Monografia Seminarului Teologic Pedagogic „Andreian”,
al Arhidiecezei gr.ort. din Transilvania, Sibiu 1911, p. 158.
29
studiile de specializare în străinătate şi să înceapă cariera
învăţătorească în comuna fruntaşă Râşnov, la 24 de ani12.
După stagiul din învăţământ frecventat la Râşnov, primeşte
taina hirotonirii întru preot pe seama aceleiaşi parohii, unde rămâne
până în 1901. A fost un deceniu intens de slujire pasionantă şi
dragoste mistuitoare, în care păstorul „sufletul său şi-a pus pentru
turma sa”, astfel încât amintirea lui şi după 30 de ani, dăinuie vie în
sufletele credincioşilor din acea comună13.
Deşi plecase de peste trei decenii din Râşnov, o numeroasă
delegaţie de credincioşi, împreună cu cei doi preoţi parohi din
localitate, au ţinut să fie prezenţi la Covasna în 1932, unde pe
mormântul fostului păstor şi dascăl de altădată au vărsat „o lacrimă
de caldă recunoştinţă”14.
După trei ani de dăscălie şi un deceniu de preoţie la
Râşnov, urmează 22 de ani petrecuţi în scaunul de protopop al Alba
Iuliei (1901-1922), după care, va fi numit în scaunul nou înfiinţatei
episcopii a Armatei Române, cu sediul la Alba Iulia, unde va
păstori 1 an şi 8 luni (apr. 1923 – dec. 1924). În acest scop este
călugărit la Mânăstirea Hodoş-Bodrog sub numele de Justinian,
hirotonit arhiereu la 18 martie 1923 şi instalat în aprilie 1923.
Interese superioare bisericeşti, determină mutarea lui în
scaunul de episcop al Cetăţii Albe – Ismail, unde a fost ales la 17
decembrie şi instalat la 21 decembrie 192415.
În acest colţ de pământ românesc, păstoreşte ultimii şapte
ani şi şapte luni din viaţă, dând contur definitiv unei vieţi de slujire
şi de jertfă închinată bisericii ortodoxe şi neamului românesc.
Întărit de credinţa în Dumnezeu şi călăuzit de lumina Duhului
Sfânt, a reuşit să răzbată prin desişul unei vieţi extrem de ostilă şi

12
George Jurebiţă, op.cit., p. 3-4.
13
G. Jurebiţă, op. cit., p. 4.
14
Ibidem.
15
M. Păcurariu, Dicţionarul Teologilor Români, Ediţia a II-a, Ed.
Enciclopedică, Bucureşti, 2002, p. 488; Idem, „Listele cronologice ale
ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române”, în B.O.R., an XCIII (1975), nr. 3-4, p.
352.
30
să iasă la liman. Toţi copiii săi au primit o educaţie aleasă, urmând
şcoli înalte16. Doi dintre ei au reuşit să urce foarte sus în ierarhia
profesiunilor pe care şi le-au ales. Este vorba în primul rând despre
Horia17, un redutabil scriitor, director al Liceului din Sighişoara şi
Bujor18, avocat cu studii de drept la Cluj şi Paris.
Datorită rezultatelor remarcabile dovedite ca preot şi
protopop, precum şi a personalităţii sale neclintite, în toamna
anului 1922, la vârsta de 58 de ani, la propunerea Sfântului Sinod,
prin Decretul nr. 1286, este confirmat în funcţia de cel dintâi
episcop activ al Armatei Române..
Cu prilejul investirii făcută de către regele Ferdinand I al
României, la 31 martie 1923, Justinian Teculescu spunea cu
emoţie: „Primesc în acest mare şi sublim moment cârja pe care
Majestatea Voastră mi-o predă, ca simbol al puterii şi datoriei de
păstorire sufletească, mie, celui dintâi episcop al scumpei şi vitezei
noastre armate”19. Acestor cuvinte, suveranul le răspunde: „Dacă
comandanţilor militari le este încredinţată misiunea să înveţe pe fiii
Ţării cum să lupte şi prin ce mijloace să biruiască, Vouă (preoţilor
militari activi, n. n), vă revine datoria să-i pregătiţi şi să le înarmaţi
sufletele ca să poată îndura toate greutăţile şi rezista la toate ispitele
întărindu-i în credinţa şi în frica de Dumnezeu”20.
În intervalul de numai un an şi opt luni, petrecut la
conducerea Episcopiei Militare, pe activitatea episcopului Justinian
Teculescu şi-au pus amprenta câteva realizări notabile, cum ar fi:
elaborarea Regulamentului pentru punerea în aplicare a Legii
16
G. Jurebiţă, op. cit., p. 9-10.
17
M. Păcurariu, Cărturari sibieni de altădată, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,
2002, p. 541.
18
Ioan Şerban, Dorin Giurgiu, Ionela Mircea, Nicolae Josan, 1918 – 85 de
ani – 2003, Dicţionarul personalităţilor Unirii, Ed. Altip, Alba Iulia, 2003, p.
145.
19
B.O.R., An 41/1923, nr. 7, p. 321.
20
Comandor (r) dr. Aurel Pentelescu, „Înfiinţarea Episcopiei Armatei.
Episcopii militari”, în Colecţia „Revista de istorie militară”, (4) –
1996 ,,Armata şi Biserica”, Ediţie coordonată de Comandor Ilie Manole,
Bucureşti, p. 178.
31
privitoare la organizarea clerului militar în 1924; la 1 noiembrie
1924, a organizat primul concurs de recrutare a patru preoţi în
cadrele active ale armatei, după care la 1 ianuarie 1925
organizează al doilea concurs, ocazie cu care s-au recrutat nouă
preoţi, urmat de al treilea concurs la 1 aprilie 1925, cu 13 preoţi
recrutaţi şi înregimentaţi în rândul clerului militar.
Prin atenta purtare de grijă a lui I.Teculescu, de la trei
preoţi militari, prin cele trei concursuri organizate, numărul
acestora a sporit cu 2621.

Episcop la Ismail
Interesul Bisericii şi al Ţării, determină Sf. Sinod şi
Guvernul să-l smulgă pe J. Teculescu din serviciul Armatei şi să-l
transfere tocmai la marginea de est a României, la Ismail, în sudul
Basarabiei22. Climatul naţional şi religios de acolo, impunea
instalarea la cârma acelei episcopii a unui ierarh inteligent,
experimentat şi dinamic, atuuri pe care episcopul venit de la armată
le întrunea cu prisosinţă. „Venit în fruntea ei cu sufletul plin de
dragoste, bunătate, blândeţe şi înţelepciune şi cu o comoară de
cunoştinţe, de experienţă şi tact, câştigate în cei 60 de ani de viaţă
şi aproape 40 de ani de activitate ca păstor şi ca slujitor al Altarului
Bisericii strămoşeşti şi al Neamului românesc, [...] a reuşit să tragă
o brazdă adâncă şi să croiască un drum drept şi solid pentru viaţa
eparhiei noastre”23 – notează secretarul eparhial de la Ismail.
Fiind un om activ, în permanentă mişcare, încă de la sosirea
în Ismail şi-a întocmit un plan de lucru pe 10 ani în care timp dorea
să viziteze toate parohiile din Episcopie. Dacă planul n-a fost
finalizat, sau n-a fost îndeplinit în întregime, J. Teculescu este
vinovat numai în măsura în care n-a luat în calcul numărul exact al

21
Ilie Manole, Andrei Nicolescu, „Studiu introductiv”, în Preoţi în tranşee
1941-1945, p. VIII-IX; Anuarul ofiţerilor activi ai Armatei Române pe anii
1926/1927, Bucureşti, 1926, p. 678-679.
22
Antonie Plămădeală, Contribuţii istorice privind perioada 1918-1939.
Elie Miron Cristea, Documente şi corespondenţă, Sibiu, 1987, p. 23.
23
G. Jurebiţă, op. cit., p. 8-9.
32
anilor pe care îi avea de trăit. Coasa morţii a tăiat cu grăbire în
trupul vânjos al ardeleanului de munte, împiedicându-l să viziteze
şi ultima jumătate din parohiile judeţului Cahul24.
Prin plecarea Episcopului Nectarie, opera de organizare a
Eparhiei Ismailului a rămas într-un stadiu neterminat, lucrul acesta
revenindu-i Episcopului Justinian. Această operă de proporţii a fost
realizată în pace cu mult tact pastoral, fără fricţiuni şi convulsii,
care într-o comunitate cu etnii, confesiuni şi mentalităţi atât de
diverse s-ar fi putut isca cu multă uşurinţă în orice moment. Opera
de consolidare a acelei eparhii, apărea în viziunea secretarului de la
Ismail „ca un monument solid şi puternic”, iar din punct de vedere
naţional, biserica era „tare, neclintită şi consolidată”, [...] „puterile
iadului, valurile necredinţei: bolşevismul, ateismul şi feluritele
secte, care se năpusteau asupra bisericii din timpul păstoriei P.S.
Episcop Justinian, se sfărâmau şi se împrăştiau de tăria credinţei
dreptcredincioşilor, după cum valurile mării izbindu-se de
ţărmurile scumpei noastre Basarabii, se risipesc şi se întorc în
adâncul ei”25.
La 1 Decembrie 1918, apare primul număr al ziarului „Alba
Iulia”, subintitulat „Organ al proclamării unităţii naţionale”, tipărit
în modesta tipografie locală a lui Francisc Schaser, cu specificarea
că era un număr ocazional. Ziarul întocmit în cursul zilei de 30
noiembrie şi tipărit chiar în noaptea din ajunul Adunării, cuprindea
şi impresionantul cuvânt de bun venit, adresat zecilor de mii de
participanţi prezenţi la festivităţi, de către protopopul ortodox Ioan
Teculescu, preşedinte al C.N.R. Alba. „Din umbra durerilor
ferecate – se arată în acest patetic cuvânt – se înalţă chiotul de
bucurie al Dreptăţii, aşteptată de o mie de ani. Voinţa naţională
care cu atâta putere zvâcneşte astăzi în toate păturile româneşti, în
cele de sus ca şi în cele de jos, ba poate în cele de jos mai mult ca
în cele de sus, e chemată azi să arate că ceea ce Mihai Viteazul a
înfăptuit numai pe o clipă noi avem să înfăptuim pe o veşnicie.
Când un neam întreg gândeşte un singur gând şi inimile a milioane
24
G. Jurebiţă, op. cit., p. 9.
25
Ibidem, p. 11-12.
33
de suflete palpită de o singură simţire, oare este putere omenească
care să-i poată sta împotrivă? Chiar de ar exista o astfel de putere
vrăjmaşă, înaintea voinţei suverane a milioane de suflete înfrăţite
într-un singur suflet şi o singură simţire, trebuie să se închine.
Mândră cetate! Spre tine se îndreaptă acum sufletul neamului
nostru întreg, mânat de conştiinţa că zidurile tale istorice, au fost
sortite de Dumnezeu, şi acum, ca şi altădată, ca din ele să răsune
glasul biruitor al dorinţelor româneşti”26.
Pentru a cinsti memoria celei mai importante personalităţi
din Covasna, în 1995, la împlinirea a 130 de ani de la naşterea lui J.
Teculescu, românii din localitate au propus organizarea Zilelor
Teculescu, în perioada 1-5 noiembrie. Cu această ocazie s-au lansat
mai multe iniţiative menite să-i sporească imaginea şi să-i dea
importanţa binemeritată marelui ierarh. Redăm în continuare câteva
dintre acele iniţiative, care între timp s-au şi materializat:
înfiinţarea Asociaţiei Cultural-Creştine Justinian Teculescu;
ridicarea unui bust al episcopului; şi două realizări menite să
stabilizeze sau chiar să îmbunătăţească relaţiile interetnice şi
interconfesionale din localitate şi anume: schimbarea numelui
Liceului Korosi Csoma Sandor, în Liceul Teculescu – Korosi,
precum şi: atribuirea numelui Justinian Teculescu, unei străzi
importante din oraş27.
*
J.Teculescu, s-a stins surprinzător din viaţă după o foarte
scurtă stare de boală, la data de 16 iulie 1932, într-un spital din
Braşov.

26
N. Josan, „Cărturarii judeţului Alba în slujba Unirii Transilvaniei cu
Romania”, în Apulum, XXXVII/2, Alba-Iulia, 2000, p. 192-193; Idem, „Marea
Unire în paginile Unirii”, în Unirea de Alba Iulia, 28 noiembrie 2003, p. 4;
Ioan Bâscă, „Izvoare de mare valoare şi autenticitate, în Unirea din Blaj 1918
şi Alba Iulia, organ al proclamării unităţii naţionale”, în Presa noastră, 1988,
32, nr. 11-12, p. 59-61; Ilie Şandru, Valentin Borda, Un om pentru istorie,
Patriarhul Miron Cristea, Casa de editură „Petru Maior”, Târgu Mureş, 1998,
p. 110.
27
Plai Mioritic Covăsnean…, p. 4.
34
 Slujba înmormântării a fost săvârşită marţi, 19 iulie de
câţiva ierarhi printre care Dr. Ioan Stroia, succesorul său la
Episcopia Armatei, P.S.Arhiereu V.Stan, vicar la Sibiu, P.S.Vasile
Pocitan, vicar şi locţiitor la Huşi, fiecare dintre ei rostind cuvântări
adecvate. După coborârea în mormânt a rămăşiţelor trupeşti, valuri
masive de credincioşi, preoţi şi ierarhi, în semn de adânc respect
faţă de luminatul episcop, au coborât pe la izvorul „Porumbeilor”,
una din slăbiciunile adormitului, despre care susţinea că are însuşiri
miraculoase.
După dogoarea unei zile de cuptor, peste mormântul reavăn
al nemuritorului ierarh, se lasă prima înserare, după care, altele şi
altele, îi vor strămuta amintirea, numele şi chipul, din viaţa
trecătoare în istorie şi în nemurire.

35
 Episcopul Justinian Teculescu întru iubire de românii
basarabeni

Prof. dr. Luminița CORNEA

La 1 noiembrie 2015, s-au împlinit 150 de ani de când, în

localitatea Covasna, aflată în sud-estul Transilvaniei, la curbura
Carpaților, a văzut lumina zilei cel ce avea să ajungă primul
Episcop al Armatei (1923-1924) și Episcop al Eparhiei Cetatea
Albă – Ismail, iar, din 1926, și de Cahul – o episcopie greu
încercată din Basarabia.28
Ne-am propus, la ceas aniversar, a ilustra prin câteva
exemple dragostea și dăruirea exemplară a Episcopului Justinian
Teculescu pentru românii basarabeni. În studiul acesta avem în
vedere revistele cercetate de noi la Biblioteca Națională „Vasile
Alecsandri” din Chișinău și la Arhivele Naționale ale Republicii
Moldova. Referirile vor fi la revista „Luminătorul”, un fel de
„Monitor oficial” bisericesc de la Chișinău, înființată de
mitropolitul Gurie Grosu (1877-1943), una dintre cele mai
importante reviste de spiritualitate românească din perioada
interbelică. A doua revistă la care se va face frecvent referire va fi
„Buletinul Episcopiei de Cetatea Albă – Ismail”, ce apărea la
Ismail.
În 20 decembrie 1924, Episcopul Justinian Teculescu
(1865-1932) este învestit, în Palatul Regal din Bucureşti, în funcţia
de Episcop al Cetăţii Albe-Ismail, iar în 21 decembrie 1924,
instalat la Ismail. În acest colţ de pământ românesc, în scaunul
Eparhiei Cetăţii-Albe şi Ismailului (din 1926, și al Cahulului),

28
Luminița Cornea, Constantin Catrina, Ioan Lăcătușu, Teculeștii din
neam în neam, volum apărut cu binecuvântarea Preasfințitului Ioan Selejan,
Episcopul Covasnei și Harghitei, Ed. Angvstia, Sf. Gheorghe, 2008, p. 15-106;
Luminița Cornea, Studii și articole literare, cu o postfață de Ion Topolog
Popescu, Ed. Pastel, Brașov, 2014, p. 89-109.
36
Episcopul Justinian Teculescu are sufletul plin de dragoste,
bunătate, blândeţe şi înţelepciune, calităţi obţinute în cei 60 de ani
de viaţă şi aproape 40 de păstorire. Cunoaște „cât de adâncă și
sănătoasă e rădăcina credinței strămoșești, în inima fraților din
Basarabia, cât de falnic și viguros e arborele legii străbune în
latura țării de peste Prut, deoarece a fost semănată și crescută de
veacuri legea, deodată cu ființa însăși a neamului nostru, pe aceste
plaiuri; cultivată cu ardoare de către voievozi pioși, ca Alexandru
cel Bun și Ștefan cel Mare”. Știind toate acestea merge „nu a
semăna, ci mai ales a plivi buruienile și bozii streini, nu a planta,
ci a curăți de omidă lanul și arborele credinței” – acesta este un
prim punct din programul activității sale arhipăstorești.29
În revista Mitropoliei din Chişinău „Luminătorul”, nr. 6 din
anul 1925, este tipărită „Gramata dată cu prilejul instalării în
scaunul de episcop al P.S.Justinian”: „Gurie, Arhiepiscopul
Basarabiei Prea Sfințitului Episcop al Cetății Albe – Ismail,
Justinian Teculescu; Prea Sfințite Justiniene! Cu binecuvântarea
Sfântului Sinod al Bisericii noastre Autocefale Române, sunteți
ales de Marele Colegiu Electoral al Ţării şi investit cu cârja
Episcopiei Cetăţei Albe – Ismail de către Majestatea Sa Regele
României Ferdinand I, ca să păstoriţi turma dreptcredincioasă din
Eparhia aceasta înfiinţată acum doi ani din trupul Arhiepiscopiei
Chişinăului şi Hotinului (...), Smeritul Gurie Arhiepiscopul
Chişinăului şi Hotinului, 20 decembrie 1924.”
În „Cuvântarea cu prilejul alegerii de Episcop al Cetății
Albe – Ismail” din 17 decembrie 1924, Episcopul Justinian
Teculescu declară că se va apropia cu toată căldura inimii sale „de
sufletul bun al poporului din Basarabia.” A acceptat, „ca bun
creștin și român”, să plece de pe malul Mureșului molcom, pe
malul Prutului îngăduitor și al Nistrului falnic; a acceptat să fie dus

29
Luminița Cornea, „Justinian Teculescu, primul episcop al Armatei
Române și episcop de Cetatea Albă – Ismail”, în revista Caligraf, Drobeta
Turnu-Severin, anul IX, nr. 5 (89), mai, 2009, p. 7.
37
din Alba Iulia lui Mihai Viteazul în Cetatea Albă a lui Ștefan cel
Mare.30
Episcopia Cetatea Albă – Ismail din Basarabia, în acea
vreme, trecea printr-o perioadă istorică dificilă, încât ocuparea
acestei eparhii era considerată de mulți drept o pedeapsă, o osândă.
Episcopul Teculescu nu se consideră pedepsit. Cunoaște și înțelege
situația grea a românilor basarabeni, unde rușii, „prin ocrotirea și
înzestrarea bisericilor, prin măgulirea și dotarea preoților români-
moldoveni, s-au apropiat de sufletul lor și, prin ei, de-al întregului
popor, carele adânc preocupat de legea lui, a adoptat, încet și pe
nesimțite, haina străină de grai a unui străin neam de sânge.”
Cuvintele Episcopului Justinian Teculescu sunt
convingătoare și pilduitoare, ținând să amintească conducătorilor
neamului, „cei de azi și cei de mâine” (de luat aminte!), „spre a ști
și a cunoaște”, că „întâlnirea și recunoașterea fraților de
pretutindeni nu se poate face pe nicio cale, mai bine și mai sigur,
ca pe calea frumoasă și luminoasă a bisericii, a legii străbune.”
Legea românească, cum apare frecvent la poeții George
Coșbuc și Octavian Goga, este legea credinței strămoșești, înțeleasă
ca singura potecă ce conduce la „mult dorita și de toți accentuată
unitate sufletească, piatra cea din capul unghiului a existenței
neamului.”
Ideile exprimate de Episcopul Teculescu în predicile și
cuvântările sale sunt izvorâte, în primul rând, din dragostea de
neam moștenită de la părinți, acumulată în timpul studiilor la
Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov și la Institutul Teologic-
Pedagogic „Andreian” din Sibiu, dar și din experiența sa de viață,
ca dascăl, preot, protopop de Alba Iulia (1901-1923), Episcop al
Armatei (1923-1924).
În cetatea Ismail, pe malul Dunării, Episcopul Justinian
Teculescu s-a instalat cu puține zile înaintea marii sărbători a

30
Episcop Justinian Teculescu, Pentru neam și pentru lege –cuvântări și
predici, volum reeditat cu binecuvântarea Prea Sfințitului Ioan, Episcop al
Covasnei și Harghitei, ediție îngrijită de Luminița Cornea, Ed. Angvstia, Sf.
Gheorghe, 2006, p. 61-65.
38
Nașterii Domnului din anul 1924. Frumoasa primire organizată de
preoți și de întreaga populație i-au întărit convingerea și credința că
„e vie și curată dragostea de lege și neam pe plaiurile scumpei
noastre Basarabii.” De îndată, înțeleptul și vrednicul episcop, bun
cunoscător al istoriei neamului, a observat că „preafrumoasa
icoană a legii străbune, îngrijită pe vremuri de vlădici evlavioși, ca
Iosif de la Cetatea Albă, și luminați cărturari, ca Melchisedec de la
Ismail, stă, întreagă și luminoasă, în pervazul dragostei de neam și
țară, făurit de voievozi mari și viteji, ca Alexandru cel Bun, Ștefan
cel Mare, Constantin Brâncoveanu și alții.”
Cuvântând în Senatul Țării, la 27 martie 1925, la șapte ani
de la Unirea Basarabiei, Episcopul Justinian Teculescu transmite
fiilor duhovnicești și fraților români ideea că „nu poate să fie cu
adevărat suflet românesc acela care ar aduce vreo cârtire asupra
zilei de 27 martie 1918.” De ce? Pentru că „lumina și seninul acelei
zile nu este iertat niciunui suflet românesc să le păteze cu vreun
cuvânt rău.”31
Dragostea pentru basarabeni este evidentă și din faptul că
Justinian Teculescu, ca un bun ierarh, cunoscător al greutăților
materiale ale enoriașilor, solicită guvernului, în anul 1925, să
construiască, „fără amânare”, căi ferate și drumuri de toate felurile
în Basarabia, motivând înălțător că „pe unde nu poate umbla omul,
nu poate umbla cultura și, pe unde nu străbate trenul, nu vine
civilizația.”
Episcopul Justinian Teculescu devine o personalitate
importantă, fiind solicitat la toate evenimentele petrecute în
capitala Basarabie, cum a fost, spre exemplu, acela al vizitei regale.
Astfel în zilele de 8 şi 9 septembrie 1925, la Expoziţia din
Chişinău, a participat Familia Regală. Majestăţile Sale Regele
Ferdinand I, Regina Maria cu Alteţele lor Regale Principele Carol,
Moştenitorul tronului, Principesa Elena şi cu Principele Nicolae, de
la gară, au mers cu automobilul direct la catedrală unde Te-Deumul

31
Episcop Justinian Teculescu, op. cit., p. 67-69.
39
a fost oficiat de Î.P.S. Gurie, P.S. Episcop Justinian al Ismailului,
P.S. Episcop Dionisie al Hotinului şi un sobor de preoţi”. 32
Revista „Luminătorul” nr. 11-12, din 1926, prezintă, printre
altele, „Darea de seamă de starea materială şi activitatea
Societăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti din Basarabia” pe anul
1925, încheind această dare de seamă anuală, „comitetul îşi
îngăduie să arate, în numele Societăţii, recunoştinţă şi mulţămiri
îndeosebi către Î.P.S. Arhiepiscop Gurie, Prea Sfinţiţii Episcopi
Justinian al Ismailului şi Visarion al Hotinului, Consistoriilor
Duhovniceşti respective, cari cu largă bunăvoinţă şi cu mult
interes pentru propăşirea culturii bisericeşti naţionale între Prut
şi Nistru, ne-au ajutat la îndeplinirea unora din scopurile
Societăţii (semnează preşedintele Societăţii Constantin Popovici)”.
În cuvântul rostit la deschiderea Facultăţii de Teologie
din Chişinău, episcopul Justinian Teculescu afirma că Facultatea
de Teologie este „un far luminos de credinţă strămoşească, care va
radia lumină lină şi vie”. De faţă era şi mitropolitul Gurie, căruia
episcopul Justinian Teculescu i se adresează direct, spunându-i că
se va bucura mai mult în acea „zi prea frumoasă şi înălţătoare de
suflete, când salutând şi binecuvântând pe primii absolvenţi ai
facultăţii noastre, îi vom auzi cântând voioşi şi din toată inima lor,
aşa cum fraţii din Ardeal, de mult au învăţat: Preoţi cu crucea-n
frunte, căci oastea e creştină. / Deviza-i libertate şi scopul ei prea
sfânt. / Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină, / Decât să fim
sclavi iarăşi în vechiul nost' pământ. Atunci va fi ziua cea mai
mare, atunci se va încheia actul nostru de astăzi”.
Ziarul „România nouă”, condus de directorul Onisifor
Ghibu, senator de Orhei, „singura gazetă zilnică în limba
moldovenească”, precum scrie într-un anunț original din numărul
cercetat al acestui ziar, a publicat impresiile unor participanți la
inaugurarea Facultății de Teologie din Chișinău.33 P.S. Episcop
Justinian al Ismailului și de Cetatea Albă a declarat: „Cred că între
cei dintâi cari se bucură de ziua de azi sunt inimoșii: Director,
32
Luminătorul, revista Mitropoliei Chișinăului, nr. 19, anul 1925.
33
Revista Nouă, Chișinău, 8 noiembrie 1926.
40
Redactorii și toți colaboratorii României Nouă, căci ceea ce
România Nouă propagă, cu atâta căldură, vede realizat astăzi.
Sincere urări de succes!” Merită a fi însemnată aici o altă impresie,
din aceeași gazetă, împărtășită de profesoara Florica Niță: „Ca
româncă sunt fericită că cu ocazia inaugurării Facultății s-a dat
prilej unei grandioase manifestări a ideei naționale. Ca profesoară
basarabeancă sunt mândră că în provincia noastră s-a înființat o
școală înaltă și mai ales o școală în care se va învăța cuvântul
Domnului. Ca directoare de școală doresc ca profesorii să vină
regulat la cursuri, mai ales acei carii nu trăiesc în provincia noastră
și vor veni de peste Prut.”
Când Episcopul Justinian Teculescu a venit în Basarabia,
situația era grea, câmpul era minat pe fiecare metru pătrat. I-a
trebuit multă diplomație pentru a contracara, pentru a balansa
situația. Biserica în Basarabia trăise un veac sub conducerea
rusească. Rușii trimiteau în această gubernie episcopi cu studii
serioase efectuate la Academia Teologică din Kiev. Preoții erau din
partea locului cu studii la Seminarul din Chișinău. Timp de o sută
de ani s-au format dinastii preoțești din câte trei-patru generații.
Fiicele lor treceau prin Școala Eparhială de Fete din Chișinău, în
majoritate deveneau preotese, așa se înrudeau dinastiile. Prin
urmare situația bisericii era puțin diferită de aceea din Transilvania.
Totuși Episcopul Justinian, venind într-o Basarabie oarecum
necunoscută, s-a orientat corect, a venit cu inima deschisă și
oamenii l-au primit de asemenea cu bunăvoință și cu mare bucurie.
De la început, a dorit să cunoască în amănunt viața eparhiei
sale. Printre preocupările Sale a fost Seminarul Teologic
„Melchisedec Episcopul” din Ismail. Publicația Mitropoliei
Basarabiei din Chișinău, „Luminătorul”, nr. 14, din anul 1925, dă
informații despre activitatea Seminarului din Ismail pentru anul
școlar care s-a încheiat 1924-1925. Serbarea de sfârșit de an a
acestei instituții de învățământ s-a desfășurat sub patronajul P.S.
Justinian, Episcopul Ismailului. La serbarea care s-a ținut în sala
„Gavriil Muzicescu” a luat parte P.S. Episcop împreună cu un
numeros public din oraș.

41
 În „Luminătorul”, nr. 15-16, din 1925, este prezentată
situația repartizării orelor la Seminarul din Ismail, dar și vizita pe
care o efectuează Episcopul Justinian care „inspectează cu de-
amănuntul Seminarul” și scrie în registrul de inspecții poezia
proprie „Biserica străbună”, menționând: „am scris versurile de
mai sus cu ocazia primei mele vizite făcută acestui vechiu și cinstit
locaș, pentru cunoștința și a elevilor, cari vor trebui să învețe din
vreme ce sfântă și scumpă a fost în toate vremurile Biserica
Neamului Românesc”.
Din următorul număr al aceleiași publicații, aflăm că la 1
martie 1926, Duminica lăsatului de sec, P.S. Justinian, după
serviciul religios, inspectând școala, ia parte la masa elevilor și le
vorbește de importanța postului și de pregătirea temeinică pe care
trebuie să o aibă fiecare seminarist, „pentru a fi un urmaș vrednic
al lui Hristos și un bun ajutător al P.S. Sale în păstorirea turmei
celei cuvântătoare”. De multe ori, Episcopul Justinian Teculescu a
inspectat Seminarul, s-a interesat îndeaproape de tot mersul școlii,
a dat sfaturi bune și a încurajat elevii, cărora le vorbea în toate
ocaziile, la slujba religioasă de la catedrală, la școală, la serbarea de
sfârșit de an.
Despre „Serbarea patronului Seminarului Teologic
Melchisedic Episcopul din Ismail”, în revista Episcopiei din Ismail
se consemnează următoarele: „În ziua de 30 ianuarie (1931, n.n.),
când creștinătatea sărbătorește pe cei trei mari dascăli ai lumii, Sf.
Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, Seminarul
din Ismail, veche instituție de cultură din timpurile Episcopului
Melchisedec, își sărbătorește patronul. (...) Fastul acestei serbări
încă din ajun se cunoștea a fi mare, prin aceea că însuși P.S.
Episcop Justinian va lua parte la slujbă și va onora cu prezența
P.S. Sale festivalul artistic dat în sala „Gavriil Muzicescu.
Sfânta Liturghie s-a oficiat între orele 9-11 de către P.S.
Episcop Justinian cu un sobor de zece preoți. De la biserică
întreaga asistență, împreună cu P.S. Episcop și Dl Prefect, au mers
la seminar, unde în cancelarie s-a servit o gustare. Primul pahar a
fost ridicat de P.C. Părintele Econ. Gheorghe Vlad, Directorul

42
Seminarului, în sănătatea P.S. Episcop, exprimându-și o deosebită
mulțumire sufletească, văzând că însuși P.S. Sa ia parte la aceste
clipe de fericire din viața Seminarului. La urările făcute de
Părintele Director, răspunde P: S. Episcop cu următoarele
cuvinte: Mă bucur că am putut fi de față la sărbătorirea de azi.
Altădată, datorii de tot felul m-au făcut să nu pot fi prezent în
mijlocul dvs. Serbarea de azi este un triumf al existenței acestei
instituții care, contra tuturor greutăților, a putut rămâne în viață.
Seminarul lui Melchisedec și al nostru de aici, care fusese propus
pentru desființare, astăzi se află în viață și putem spune că mort a
fost și a înviat. Durerea de a vedea pe elevii seminariști plecați pe
diferite drumuri, în timpul iernii, și golul cultural ce l-ar fi lăsat în
urmă desființarea acestei instituții, m-a făcut ca să stărui pentru
menținerea mai departe a Seminarului nostru.”34
În cuvântarea ţinută la deschiderea Adunării Eparhiale din
Ismail, în 2 decembrie 1925, episcopul Justinian Teculescu insistă
asupra normelor cuprinse în noul regulament de conducere şi
administrare al bisericii ortodoxe române, precizând, în final,
următoarele: „pornim acum la muncă! Începem, cu această primă
Adunare a Eparhiei noastre Cetatea Alba-Ismail, a scrie o nouă şi
epocală pagină în istoria bisericii noastre ortodoxe române. Să
scriem frumos şi luminos pagina, atât în fond, cât şi în formă, ca să
o privească cu mândrie şi satisfacţie contimporanii, iar urmaşii,
cetind-o, să ne binecuvânteze”.35
În deschiderea Adunării Eparhiale, în 22 mai 1927,
Episcopul Teculescu s-a adresat preoților, folosind un limbaj
metaforic specific, îndemnându-i să fie păstori buni: „Preotul este
grădinarul pus și legat, prin mare jurământ, înaintea oamenilor și
a lui Dumnezeu, de a se îngriji de pomii din grădină, spre a nu se
ofili și usca; iar alături de el și mireanul care, chiar prin noua lege
a bisericii, este trimis în aceste adunări pentru a controla, nu
numai bunul mers în cele administrative, ci a da tot ajutorul
34
Buletinul Episcopiei Cetății Albe-Ismail, anul VIII, nr. 1, ianuarie 1931.
35
„Cuvântare la deschiderea Adunării Eparhiale din Ismail, în 2 decembrie
1925”, în vol. citat Pentru neam și pentru lege – cuvântări și predici, p. 69-73.
43
preotului, pentru combaterea pornirilor și uneltirilor dușmane, de
slăbire și destrămare a credinței strămoșești”.
Predicile Episcopului Justinian rostite la sfințirile de
biserici sunt adevărate cuvinte de învățătură, mergând direct în
sufletul credincioșilor, ca de exemplul Cuvântarea de la sfințirea
bisericii din satul Zoreni, filiala parohiei Frumușica Nouă, jud.
Cetatea Albă, sau Cuvântarea de la sfințirea bisericii din Ștefănești
– Cetatea Albă, din 4 noiembrie 1928, pe care a început-o cu
poezia originală întitulată Biserica străbună.
Vizitele canonice în eparhie ale Episcopului Justinian
Teculescu sunt numeroase, din dorința Episcopului de a-și cunoaște
enoriașii cu frământările, necazurile și bucuriile lor. În această
privință, găsim în „Buletinul Episcopiei Cetății Albe-Ismail”, anul
VII, nr. 2, februarie 1930, următoarea semnificativă relatare, sub
titlul „Vizitațiuni canonice”:
„În zilele de 20-28 octombrie trecut, P.S. Episcop Justinian
și-a mai realizat, cu ajutorul Tatălui Ceresc, încă o parte din
părinteasca-i dorință, de a vizita, rând pe rând, pe toți fiii P.S. Sale
din această de Dumnezeu păzită Eparhie. (...) A doua zi și zilele
următoare, veni în sfârșit și rândul parohiilor din județul Cahul.
(...) Așa au fost vizitate, luni 21 octombrie, orașul Reni,
Gurgiulești, Câșlița și Slobozia, Văleni, Brânza și Colibași, Vadul
lui Isac, Manta și Crihana, parohiile din orașul Cahul.
Culmea entuziasmului și bucuriei a fost la sosirea în Cahul,
vineri 25 octombrie 1929, la orele 12, unde la Biserica Catedrală
aștepta toată suflarea orașului, în frunte cu toate autoritățile civile
și militare, școlile și armata, în vederea oficierii Te-Deumului
pentru aniversarea nașterii M.S. Regelui Mihai I.”
În continuarea aceleiași relatări se menționează un efect al
vizitelor canonice: „Abia după două luni, în ziua de 19 decembrie
1929, Preasfințitul Justinian primește din partea Părintelui
Misionar Eparhial un raport, în care se semnealează faptul
îmbucurător că în parohia Slobozia (vizitată de P.S. Justinian în
ziua de 22 octombrie) au revenit la sânul bisericii noastre
dreptmăritoare 28 de familii baptiste, cu femeile și cu copiii lor.

44
Așa că întreaga mișcare baptistă din Slobozia este pe cale de a fi
complet lichidată. Faptul a avut răsunet și în presă și a fost
înregistrat de „Cuvântul Moldovenesc” de la Chișinău, nr. 50, din
8 decembrie 1929.” Întreaga relatare este semnată de protopopul
misionar eparhial Mihail Madan.
Numărul 9 al „Buletinului Episcopiei Cetatea Albă-Ismail”,
din anul 1931, consemnează faptul că în ziua de 6 septembrie, P.S.
Justinian a sfințit biserica Sf. Nicolae din parohia Șaba, județul
Cetatea Albă, „în urma unei reparații radicale care i s-a făcut
acestei biserici, prin stăruința și râvna Cucernicului paroh Preot
Pavel Dumbravă. Prea Sfințitul Justinian a binevoit a gratifica, în
mod excepțional, pe Cucernicul Părinte Paroh Pavel Dumbravă,
cu Culion, pentru activitatea rodnică depusă în așa de scurt timp
de la numirea Cucerniciei Sale în această parohie”.
Din „Buletinul Episcopiei Cetății Albe-Ismail”, anul VIII,
nr.12, decembrie 1931, aflăm despre „Sfințirea bisericii din Sfânta
Mânăstire Borisauca” următoarele: Duminică 18 octombrie a.c.
(1931 n.n.), a avut loc sfințirea bisericii de vară cu hramul
„Schimbarea la față” din Sfânta Mânăstire de maici Borisauca,
radical renovată, precum și a unui Paraclis de iarnă cu hramul
„Nașterea Maicii Domnului”, construit din nou în una din chiliile
sfintei mânăstiri. La această sfințire, P.S. Episcop Justinian,
neputând lua parte, deoarece trebuia să fie prezent la ședințele
Sfântului Sinod, a delegat pe P.C. Protopop Mihail Madan,
consilier eparhial, împreună cu P.C. Diacon Simeon Țugui,
misionarul eparhial, pentru săvârșirea acestei sfințiri.
Despre cele îndeplinite, P.C. Consilier a prezentat cuvenitul
raport, pe care, conform rezoluției P.S. Episcop, îl publicăm în cele
ce urmează: „Prea Sfințite Stăpâne, Cu cel mai profund respect
supun cunoștinței Prea Sfinției Voastre că sfințirea s-a desfășurat
după canoane (...). Nu puțină ne-a fost bucuria când, în stăreţie,
am aflat atârnată pe perete, într-o ramă, sub sticlă, o poezie a
Prea Sfinției Voastre scrisă încă în anul 1925, când ați petrecut
câteva săptămâni în această sfântă mânăstire. Ni s-a spus că
această poezie a fost inspirată Prea Sfinției Voastre de povestirile

45
unui moldovean bătrân de pe acelea locuri, despre vremurile
trecute şi cele de astăzi, cari povestiri contrastau între durerea şi
suferinţa strămoşilor, când năvăleau hoardele tătare, şi bucuria
fiilor de astăzi, când ei cu ochii au văzut visul naţional înfăptuit,
devenind stăpâni în țara lor - moşia lui Ştefan cel Mare. Socotind
de folos ca această poezie să fie cunoscută și păstrată și în arhiva
Eparhiei noastre, îi dăm loc în rândurile de mai jos:
Adio, lacule Sasâc, / Cu apa ta sărată, / Stai liniştit! Nu
spui nimic! /... Ne-om mai vedea vrodată? // Ai fost mâhnit şi
tulburat, / Când hoardele tătare / Treceau prin tine-n lung şi-n
lat, / În fugă, de-a călare. // Dar astăzi, o, cum te-am zărit, / Cum
limpede şi molcom / Zâmbeşti sub soarele-ncălzit, / Ca un copil în
somn. // Şi cum prin valurile uzi, / Tresari din mal, în mal, / Când
pe-ai tăi ţărmuri, tu-auzi / O doină din Ardeal! // O, du pe apa ta
de-acum / Frumoasa-ne cântare, / La toţi câţi au pe-aicea drum, /
Din capăt pân’ la mare. // Şi moldovenilor cu rost / Le spune: Pe
vecie / A lor e ţara care-a fost / A lui Ştefan moşie! Anul 1925, luna
august, Episcop Justinian”.
Stareța mânăstirii Borisauca, la acea vreme, era maica
Aglaida Luchian. Semnatarul rândurilor de mai sus încheie cu o
scurtă dar minunată descriere a mânăstirii de la Borisauca:
„Mânăstirea aceasta situată pe malul lacului Sasâc, aproape de
țărmul mării, este ca un far care luminează tuturor lumina lui
Hristos și de la care radiază viață cucernică și plină de credință.
Al Prea Sfinției Voastre supus și devotat fiu duhovnicesc, Consilier
Eparhial Protoiereu Mihail Madan.”
Bultetinul Episcopiei, tipărit la Ismail, consacră pagini
importante celor cinci ani de arhipăstorie ai Episcopului
Justinian în Eparhia Cetatea Albă-Ismail: „În ziua de 21
decembrie 1929, s-au împlinit cinci ani de la instalarea Prea
Sfințitului Episcop Justinian în fruntea Eparhiei noastre. Cinci ani
de muncă grea și istovitoare, de păstor și de părinte al Bisericii din
Eparhia noastră și al slujitorilor ei. Cinci ani de străduință pentru
restabilirea ordinei, disciplinei și legalității în viața bisericii din
această Eparhie, clătinată de tulburările cari au trecut peste

46
această provincie a Țării noastre în anul 1917. Cu înțelepciune, cu
tact și cu o experiență de viață uimitoare, desțelenește zi de zi
ogorul și trage brazda adâncă și dreaptă, combinând fericit
severitatea și intransigența conducătorului, cu bunătatea și
blândețea părintelui desăvârșit cunoscător al meșteșugului de
conducător și adânc înțelegător al necazurilor și greutăților vieții
fiilor săi sufletești, atât clerici cât și mireni. Aniversarea s-a făcut
în cea mai strictă intimitate”.36
În anul 1931, „din îndemnul altora”, cum mărturiseşte în
Precuvântare, tipăreşte volumul Pentru neam şi pentru lege, apărut
la Sighişoara, în tipografia Miron Neagu. Episcopul Justinian
Teculescu dedică cartea „preoţimii mele din Eparhia Cetatea
Albă-Ismail”. În volum a adunat, de prin reviste şi ziare, unele din
cuvântările şi predicile rostite în cursul activităţii sale pastorale, ca
preot în Râşnov, ca protopop în Alba Iulia, ca Episcop al Armatei
Române şi al Eparhiei Cetatea Albă-Ismail, ca senator în Senatul
Ţării. Cele mai multe cuvântări și predici sunt cele rostite despre
Basarabia și în reședința Eparhiei de la Ismail.
Opera de consolidare a Eparhiei Cetăţii Albe şi Ismailului
apărea în viziunea protoiereului George Jurebiţă, secretar eparhial,
„ca un monument solid şi puternic”, iar din punct de vedere
naţional, biserica era „tare, neclintită şi consolidată”, „puterile
iadului, valurile necredinţei: bolşevismul, ateismul şi feluritele
secte, care se năpusteau asupra bisericii din timpul păstoriei P.S.
Episcop Justinian, se sfărâmau şi se împrăştiau de tăria credinţei
dreptcredincioşilor, după cum valurile mării, izbindu-se de
ţărmurile scumpei noastre Basarabii, se risipesc şi se întorc în
adâncul ei”. Astfel, în această parte a țării, departe de locurile
natale ale Ardealului, Episcopul Justinian Teculescu susține o
bogată activitate, reuşind „să tragă o brazdă adâncă şi să croiască
un drum drept şi solid pentru viaţa Eparhiei”.
Episcopul Justinian Teculescu pe toată perioada cât a fost
arhipăstor al Episcopiei de Ismail și Cetatea Albă, din 1926, și de
Cahul (Șcheia), timp de opt ani (1924-1932), s-a apropiat, cu toată
36
Buletinul Episcopiei Cetății Albe-Ismail, anul VII, nr. 1, ianuarie 1930.
47
căldura inimii sale, de sufletul bun al poporului român din
Basarabia.
Din multele însemnări aflate în revistele „Luminătorul” și
„Buletinul Episcopiei de Cetatea Albă și Ismail”, ce apăreau în
perioada interbelică la Chișinău și, respectiv, la Ismail, cititorul de
astăzi află despre faptele de prețuire la adresa personalității
Episcopului Justinian Teculescu, pe când era mare ierarh, bun și
blând la suflet, al românilor basarabeni dintr-o regiune mult
năpăstuită.
Astfel în „Buletinul Episcopiei...”, nr. 8, din 1931, citim că
„În baza propunerii P.C. Arhimandrit Savatie Zubeu, exarhul
mânăstirilor din Eparhia noastră, făcută cu raportul întreg la nr.
3521-931, în ședința Consiliului nostru Eparhial, din 10 iulie 1931,
s-a decis ca Schitul de călugări din hotarul comunei Alexandreni,
județul Cetatea Albă, înființat încă în anul 1926 de către P.S.
nostru Episcop Justinian, să se numească de aici înainte „Schitul
Episcopul Justinian”, numire care se va întrebuința de azi încolo
în toată corespondența oficială din Biserica noastră. Ceea ce
aducem la cunoștința tuturor clericilor din Eparhia noastră spre
conformare.”37
În nr. 5 din anul 1933 al aceluiași Buletin al Episcopiei cu
sediul la Ismail, diaconul Ioan Hadji dă informații despre
conferința „Pentru neam și pentru lege”, ținută, în ziua de 25
martie 1933, la Ismail, de prof. Dr. Constantin N. Tomescu de la
Facultatea de Teologie din Chișinău:
„Distinsul conferențiar după ce aduce un cald omagiu
cetății istorice Ismail ne-a lămurit ce l-a determinat să-și intituleze
conferința „Pentru neam și pentru lege”. Iată un gând ce a
preocupat o viață întreagă de muncă pe dispărutul și regretatul
P.S. Episcop Justinian. Aceste frământări ale bunului și mult
iubitului nostru arhipăstor au fost înserate în cartea sa „Pentru
neam și pentru lege”.

37
Buletinul Episcopiei Cetatea Albă și Ismail, nr. 8, 1931, p. 4.
48
 Suflet din sufletul său a turnat acest nobil îndrumător
spiritual, venit printre noi din Țara Bârsei, în care curge fără
zăgaz dragostea de neam și de lege.”38
La rubrica „Slujbe arhierești” din „Buletinul Episcopiei de
Cetatea Albă – Ismail”, nr. 8, anul 1933, se află însemnarea:
„În ziua de 16 iulie a.c., când s-a împlinit un an de la
moartea P.S. Episcop Justinian Teculescu, s-a oficiat de P.S.
Episcop Dionisie, în catedrala orașului, Sfânta Liturghie și un
parastas pentru pomenirea celui răposat.
Înaintea parastasului, P.S. Episcop Dionisie a rostit o
cuvântare mișcătoare în care a evidențiat calitățile înalte a (le)
fostului Episcop Justinian, a descris activitatea rodnică a
răposatului în această Eparhie, subliniind că Eparhia Ismailului
prin moartea Episcopului Justinian a pierdut o forță
intelectuală.”39
Nr. 6, din același an, 1933, al revistei Episcopiei de Ismail,
prezintă „Lucrările Adunării Eparhiale”, sesiunea anului 1933, din
28-29 mai. În procesul-verbal al Adunării citim următoarele:
„P.S. Episcop Locțiitor Dionisie, ocupând locul
președințial, salută pe membrii Onor. Adunări Eparhiale. Evocând
memoria mult regretatului Episcop Justinian, care anul trecut a
prezidat această Onor Adun. Eparhailă, în culori vii și cu o
profună sinceritate, P.S. Sa își aduce aminte de acest suflet nobil,
plin de mare dragoste către adevăr, Biserică și aproapele sau;
regretatul în veci Episcopul Justinian a fost mult iubit de poporul
basarabean, fiindcă cunoștea foarte bine sufletul acestui popor, pe
care-l conducea în cele bisericești cu o înțelepciune neîntrecută.
Veșnică pomenire marelui dispărut, care a depus atâta râvnă și
muncă pentru înflorirea Bisericii basarabene.”40
Asemenea aprecieri la adresa Episcopului Justinian
Teculescu se găsesc multe în paginile revistelor, din perioada

38
Buletinul Episcopiei Cetatea Albă și Ismail, nr. 5, 1933, p. 19.
39
Buletinul Episcopiei Cetatea Albă și Ismail, nr. 8, 1933, p. 10.
40
Buletinul Episcopiei Cetatea Albă și Ismail, nr. 6, 1933, p. 3.
49
interbelică, editate de Mitropolia din Chișinău și de Episcopia din
Ismail.
În multe feluri se poate prezenta activitatea Episcopului
Justinian Teculescu în Basarabia și iubirea sa deosebită față de
acest străvechi plai românesc cu oamenii lui. O activitate bogată,
pilduitoare, deși a durat puțin. În primăvara anului 1932, boala și-a
arătat colții, iar în vara aceluiași an, Episcopul Justinian Teculescu
a trecut la cele veșnice. I s-a respectat dorința de a fi înmormântat
în cimitirul vechi din Covasna, lângă biserica și școala copilăriei.
Despre actualitatea Episcopului Justinian Teculescu, astăzi?
În Basarabia? Românii din istorica Basarabie, din raioanele Ismail,
Reni, Cetatea Albă, aparținând regiunii Odesa din Ucraina, sunt pe
cale a-și pierde identitatea națională. Le este frică să-și
mărturisească identitatea românească. Eventual sunt recunoscuți ca
„moldoveni” și în școală se studiază „limba și literatura
moldovenească”.
Pentru păstrarea memoriei Episcopului Justinian Teculescu,
lansez propunerea ca, în parteneriat cu Despărțământul ASTRA
Covasna-Harghita, să se inițieze montarea unei plăci omagiale cu
efigia Episcopului pe o biserică din fosta Eparhie păstorită de
Episcopul născut la Covasna, la Cahul în republica Moldova sau la
mănăstirea Borisauca, lângă cetatea Albă.
O altă propunere ar fi organizarea de către Asociația
Cultural-Creștină „Justinian Teculescu” a unui Târg anual de carte
și obiecte (icoane) religioase, în stațiunea Covasna, într-o perioadă
din an când localitatea este mai mult căutată de vizitatori.
Mult succes conducerii și membrilor Asociației Cultural-
Creștine „Justinian Teculescu” din Covasna!

50
Justinian Teculescu (1865- 1932), Episcop al Armatei Române,
fost preot al bisericii Sf. Nicolae - Râșnov (1888-1901),
Protopop la Alba (1901-1923), Episcop la Ismail - Cetatea Albă
din Basarabia (1924-1932)

Pr. prof. Nicolae PUCHIANU MOȘOIU

Episcopul Justinian Teculescu s-a născut în Covasna, la 1

noiembrie 1865, într-o familie de mocani foarte înstăriți, ceea ce i-a
asigurat condițiile materiale pentru dezvoltarea intelectuală de mai
târziu. A fost primul copil dintre cei șapte41 ai lui Matei și
Paraschiva Teacă, fiind botezat Ioan.
A făcut școala primară în Covasna, apoi liceul „Andrei
Șaguna” din Brașov, pe care l-a terminat în anul 1885. A urmat
apoi Facultatea de Teologie din Sibiu, unde s-a remarcat ca o mare
speranță pentru Biserica Ortodoxă Română, prin prestigioasa sa
pregătire. La formarea sa ca specialist, dar și ca om de cultură au
contribuit, susținându-l și propulsându-l, unchii săi, Gherasim și
Atanasie Crișan, primul fiind superior al Mănăstirii Predeal, iar al
doilea fiind arhimandrit la Episcopia Buzăului.
Încă din primii ani la Facultatea de Teologie s-a remarcat
prin dragostea sa de învățătură, prin zelul său, prin înclinația sa
spre cultură, fiind luat sub ocrotirea mitropolitului Miron Romanul,
care l-a ținut permanent sub o atentă supraveghere.
La 25 octombrie 1888 este numit capelan, adică preot
ajutător la biserica Sf. Nicolae din Râșnov și, în același timp,
învățător la Școala confesională din localitate, calitate în care a
funcționat până în 16 iunie 1896. Pentru edificare, redăm
„Testimoniul său de cualificațiune” adică diploma de învățător,
precum și „Absolutoriul” cu situația sa școlară la Institutul

41
Notă editor: Familia de mocani voineșteni Matei Teacă şi Paraschiva,
născută Popica, a avut zece copii, însă doar șapte au ajuns la maturitate.
51
Teologic din Sibiu, unde a obținut numai calificative de „foarte
bine”, așa cum reiese și din documentul prezentat mai sus.
După moartea prematură a preotului paroh Dimitrie Nan, în
anul 1895, postul de preot paroh al bisericii Sf. Nicolae din Râșnov
este ocupat de tânărul preot Ioan Teculescu, începând cu toamna
anului 1896. El a funcționat alături de colegul sau, preotul Ioan
Hamsea, originar din Râșnov, serviciul divin la această biserică
fiind astfel asigurat de doi preoți ai Protopopiatului Brașovului.
Ajungând la conducerea Oficiului parohial al bisericii Sf.
Nicolae, preotul Ioan Teculescu promovează biserica și școala din
Râșnov – în ambele, de altfel, a promovat o cultură aleasă
încercând să ridice standardul acestora, luptând în același timp
pentru apărarea drepturilor Bisericii și Școlii confesionale. El a fost
cel care a inițiat înființarea „Societății Române de Cultură” din
Râșnov, care a fost fondată pe bază de statut, document important
ce se află astăzi în „Muzeul Bisericii Sf. Nicolae” din Râșnov. În
acest muzeu înființat de noi se mai găsește expusă la loc de frunte
insigna pe care o purta fiecare membru al Societății de cultură, pe
care stă scris emblematicul îndemn: „Luminează-te și vei fi”.
Membrii „Societății de cultură” din acele vremuri se regăsesc într-o
fotografie originală, din anul 1898, în care preotul Ioan Teculescu
se găsește în centru, având de o parte și de alta remarcabilii
învățători Romulus Cristoloveanu și Nicolae Ilie, toți membrii
Societății purtând pe reverul hainei insigna cu eșarfa; în mijloc este
reprezentată cartea, de culoare galbenă, pe fundal roșu, iar șarpele
ce încolăcește tabloul, semnificând înțelepciunea, este de culoare
albastră, fiind evident în această imagine tricolorul românesc. Sub
eșarfă stă scris cu litere aurii dictonul iluminist „Luminează-te și
vei fi”. Acest colț dedicat culturii din muzeul nostru este
spectacular și vorbește posterității despre lupta Bisericii și Școlii
pentru afirmarea națională în perioada „Memorandumului” din
Transilvania. Statutul Societății de cultură este semnat de către
preotul Ioan Teculescu, în calitate de președinte și de către
directorul școlii din Râșnov, Romulus Cristoloveanu, în calitate de
secretar.

52
 Aceste documente, precum și multe altele, de o valoare
inestimabilă, sunt expuse în Muzeul Parohial din Râșnov, înființat
prin osârdia noastră, cu jertfă și multă abnegație, cu iubire pentru
Râșnov și pentru locuitorii săi. Cu aceleași simțăminte în suflet, a
fost organizată sărbătorirea a 100 de ani de la înființarea Societății
de cultură „Astra” din Despărțământul Râșnovului.
În calitate de preot al bisericii Sf. Nicolae din Râșnov, Ioan
Teculescu a fost lumina în sfeșnic care a răspândit în jurul său raze
de spiritualitate și de cultură. Această lumină aprinsă din lumină la
focul sacru al nemuririi va dăinui veșnic în conştiinţa posterității.
Sub aura Societății de cultură „Astra” s-au ridicat multe
valori, pe care el le-a propulsat în cadrul Bisericii și al Școlii,
făcând din Râșnov un centru al culturii din Țara Bârsei. Prin
talentul său oratoric și prin clarviziunea sa într-o multitudine de
probleme ale vieții, folosind Biserica și Școala în frământările
politice ale vremii, preotul Ioan Teculescu a făcut din amvon o
adevărată tribună, sub crezul mișcării memorandiste, în lupta
pentru făurirea României Mari.
La nesecatul izvor cu apa cea vie a culturii și a
simțământului patriotic s-au adăpat și fii săi, între care s-a remarcat
Horia Teculescu, născut în Râșnov, la 4 aprilie 1897, cel care va
deveni ilustrul teolog și profesor și care a condus, în calitate de
director, liceul „Principele Nicolae” din Sighișoara, reputat
publicist, poet și folclorist. Îl mai amintim pe nepotul sau, Radu
Teculescu, pe care l-am cunoscut în anii de liceu la Brașov, la
cenaclul scriitorilor, și care s-a remarcat prin volumele sale de
poezii.
Vocația teologică și culturală a prelatului Ioan Teculescu
este remarcată și de primul patriarh al României, Elie Miron
Cristea, așa cum reiese și din corespondența pe care o purtau: „De
mult nu te-am văzut... Ce mai faci? Îți alătur aici o mică notiță
despre examenul lui Rodion, recomandă și primește astfel de
rapoarte numai fiind scurte. Te rog deci a preda notița mea la
redacție, să o publice...
Primește gratulările mele sincere!

53
 Râșnov, la 18 VI 1897,
Ioan Teculescu, paroh”
Studierea Revistei Teologice ne face cunoscute două poezii,
relevante pentru talentul său de poet, pe care le redăm mai jos:

„Când valuri de potop turbat

Asupra moșilor s-au revărsat,
Să stingă-n ei credința,
Cu zidul său i-a apărat,
Și legea sfântă le-a păstrat,
Păstrându-le ființa.”
(I. Teculescu)
„Să ne fie și de acum ce-a fost:
Ocrotitoare și adăpost,
În vremuri de ’ncercare.
Mireasă blândă lui Hristos,
Poporului drept-credincios,
Mamă-apărătoare”
(I. Teculescu)42

De numele preotului Ioan Teculescu se leagă la Râșnov și

înființarea „Coralei Bisericii Sf. Nicolae”, înființarea băncii
„Râșnoveana”, înființarea Societății cooperatiste, precum și
construirea primei uzine electrice ce funcționa pe baza unui statut,
toate acestea constituind astăzi tot atâtea motive de mândrie pentru
râșnoveni.
În anul 1901, preotul Ioan Teculescu este numit, grație
rolului său în dezvoltarea Bisericii Ortodoxe din Transilvania, dar
și în interes național, cunoscută fiind bogata sa cultură și experienţa
sa în domeniul pastorației, protopop în tractul Alba Iulia.
Mitropolitul Ardealului, Ioan Mețianu, care și-a început și el
cariera ca preot la Râșnov, în anii 1853-1857, cunoscându-l bine și
apreciindu-l, i-a încredințat ținutul Munților Apuseni, ca să
continue opera patriotică a Crăișorului munților, Avram Iancu,
42
Revista Teologică, nr. 8-10, 1923, p. 287.
54
stabilindu-i sediul la Alba Iulia. Încă de la început a fost un opozant
al legilor Treffort și Apony, care îngrădeau învățământul școlar în
limba română. Ioan Teculescu a militat pentru ca învățământul
școlar să fie pus la adăpostul Bisericii Ortodoxe - școlile numindu-
se „Școli confesionale”, ele fiind întreținute numai de Biserică.
În conferința ținută la protopopiatul din Alba Iulia din 1/14
noiembrie 1907, protopopul Ioan Teculescu aducea la cunoștința
preoțimii din protopopiatul său următoarele: „Problema
fundamentală a conferințelor noastre este în preoții de aceeași lege
și credință ce slujesc același popor român să ajungă la o
uniformitate, să se închege solidaritatea și înaintarea în cultură.
Preotul să contribuie atât la îndreptarea credinței precum și asupra
limbii românești, să citească și să lumineze acel popor că altfel se
va risipi și va pieri. Să țineți în mâna stângă cheile lui Petru, care
este molitfelnicul primit la hirotonie, și în dreapta, sabia lui Pavel,
care este știința și puterea cuvântului, câștigată prin studiu și
citire”.43 De aceea, în decursul celor 22 de ani cât a fost protopop la
Alba Iulia, a reparat și zidit 28 de biserici și 18 școli.
Odată cu izbucnirea primului război mondial, casa
protopopului Ioan Teculescu a devenit centrul de întâlnire al
preoțimii și învățătorimii din ținutul Albei Iulia, iar după intrarea
României în război, ungurii desemnaseră deja felinarul de care
trebuia să fie spânzurat Ioan Teculescu.
Pentru convingerile și eroismul militant în apărarea
credinței strămoșești și inocularea în rândul populației a
simțămintelor naționale, protopopul Ioan Teculescu este arestat în
septembrie 1916.44 El va suferi rigorile închisorii din Cluj până în
decembrie 1917.45

43
Revista Teologică, nr. 12/1907, p. 43, cu studiul „Cuvânt rostit la
deschiderea Conferinței preoților din Tractul Alba Iulia, 1/14 nov. 1907”.
44
Preot Iosif Rusu, „Episcopul Justinian Teculescu”, în Almanahul
pastoral al episcopiei din Alba Iulia, 1971, p. 253.
45
Preot prof. dr. Mircea Păcurariu, Politica statului ungar față de Biserica
românească din Transilvania în perioada dualismului 1867-1918, Sibiu, 1986,
Ed. Institutului biblic din București, p. 265.
55
 Autoritatea Bisericii Ortodoxe române era, la momentul
făuririi României Mari, puternică, și ea prezenta o foarte mare
credibilitate. Astfel, protopopul Ioan Teculescu este ales președinte
al Consiliului Național la Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1
Decembrie 1918. Este cunoscută lupta sa dusă pentru semnarea
actului Unirii Ardealului cu patria mama, fiind un bun sfetnic, un
membru de încredere în Statul-major Național pentru făurirea
României Mari.
A fost sufletul organizării festivităților de pe Câmpia
Libertății, unde, în mulțimea de români din toată Transilvania, a
primit și delegația râșnovenilor, condusă de generalul Lucian
Hamsea, de preotul administrator al bisericii Sf. Nicolae din
Râșnov, Ioan Truțea și de directorul școlii din Râșnov, Romulus
Cristoloveanu, cel condamnat la moarte de către autoritățile
ungurești și care a stat în detenție timp de trei ani de zile.
Câte speranțe și-au pus românii și câtă luptă a fost dusă în
dorința de făurire a României Mari, declarată la 1 Decembrie 1918!
La 12 octombrie 1918 s-a întrunit la Oradea Comitetul
executiv al Partidului Național Român, zi în care s-a elaborat textul
declarației, numită „Declarație de principii”, prin care se exprima
hotărârea poporului român de a dispune singur de soarta sa. Peste
șase zile, la 18 octombrie, deputatul român Al. Vaida-Voievod a
adus la cunoştinţa Parlamentului ungar declarația de
autodeterminare a poporului român din Transilvania, care
constituie” un moment istoric fundamental pentru națiunea română,
pentru desăvârșirea unității sale politice și de stat”. După făurirea
României Mari, preotul Ioan Teculescu a fost ales senator în primul
Parlament al României din partea orașului Alba Iulia.46
Printr-o hotărâre a sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
hotărâre confirmată și de Parlamentul României în ședința din 18
mai 1923, cu Decretul nr. 1286, protopopul de la Alba Iulia, Ioan
Teculescu, a fost numit primul episcop militar al României Mari. A
fost tuns în monahism și călugărit la mănăstirea Hodoș-Bodrog de
46
Iosif Rusu, „Episcopul Justinian Teculescu”, în Almanahul pastoral al
episcopiei din Alba Iulia, 1971, p. 253.
56
lângă Arad, primind numele de Justinian, apoi a fost sfințit arhiereu
la Mitropolia din București.
Ca episcop al armatei, s-a bucurat de stima ostașilor, a
statului – major al armatei și al diplomaților. A colaborat și a avut
fructuoase prietenii cu generalul Berthelot, cu Alexandru
Constantinescu, cu Nicolae Iorga, cu Vasile Goldiș etc.
Este cunoscută ca o pagină de istorie prezența episcopului
militar Justinian Teculescu, din toamna anului 1923, când a venit la
Râșnov și a intrat triumfal, în toată măreția sa, în biserica Sf.
Nicolae, pe care a slujit-o timp de 13 ani. Primirea cu mare cinste și
admirație de către râșnoveni a episcopului armatei române,
îmbrăcat în haine militare cu grad de general, constituie un episod
intrat deja în legendă, el numărându-se printre cei mai de seamă
oameni ai Râșnovului.
Existând o cerință majoră a Bisericii Ortodoxe Române
pentru organizarea Bisericii din Basarabia, în urma alipirii ei la
patria-mamă, România, atenția acesteia s-a îndreptat către
episcopul militar Justinian Teculescu și astfel, în 21 decembrie
1924, el este numit și instalat episcop în scaunul episcopal de la
Ismail (Cetatea Alba) din Basarabia.
Prin cultura sa, prin tactul sau pastoral și prin profundele
sale sentimente naționale, a înființat și organizat cu spor episcopia
unde va funcționa timp de opt ani.
În fondul de fotografii de epocă al Muzeului Parohial din
Râșnov, înființat de noi în anul 2006, există o fotografie care îl
reprezintă pe impozantul episcop de Ismail (Basarabia) în mijlocul
unor mari bărbați și prelați ai Bisericii Ortodoxe Române din
Basarabia. Semnăturile de pe aversul fotografiei aparțin câtorva
personalități din Basarabia, printre care: Valeriu Iordăchescu,
Nicolae Răileanu, Nicolae Șerbănescu, Ștefan Constantinescu,
Ciachir, prof. Ionescu, prof. Sitariu, prof. Matei, Vasile
Constantinescu, Dra. Ionescu, Bașcu, prof. Gheorghiu.
Din tezaurul de predici rămase în manuscris, care din
nefericire n-au putut vedea lumina tiparului, vom menționa două,
care sunt edificatoare pentru bogata sa cultura teologica, și anume:

57
„Predica la Duminica a V-a a Păresimilor”, publicată în Revista
Teologică, Nr. 4/1907, p. 159, și „Predică la Duminica Vameșului
și Fariseului”, publicată în Revista Teologică, Nr. 3/1907, p. 62.
Pentru a releva patriotismul său înflăcărat de care a fost
animat în întreaga sa viață și care s-a tradus în fapte, menționăm
cartea publicată în 1931, Pentru neam si lege. Este un tom de
cuvântări cu conținut patriotic, cultural și bisericesc, aflat în curs de
retipărire, un volum important în cunoașterea celui care a fost
Justinian Teculescu.47
După încununarea unei munci rodnice de reorganizare a
episcopiei Ismailului, cu conştiinţa împăcată, episcopul Justinian
Teculescu, răpus de o boala incurabilă, încetează din viață, în data
de 16 iulie 1932. La dorința sa și a familiei sale, va fi înmormântat
în pământul strămoșesc din Ardeal, în satul natal – Voinești,
Covasna - în fața bisericii care veghează asupra lui, a Bisericii pe
care a slujit-o cu atâta devotament de-a lungul întregii sale vieți.
Iată ce se scrie, printre altele, în necrologul din Revista
Teologică, iunie-iulie 1932, Nr. 6-7, p. 266: „…Regretatul chiriarh
a fost un maestru al cuvântului viu și un talentat scriitor,
colaborând, mai ales în tinerețe, la o mulțime de publicații
periodice. Suflet distins și cu iubire pentru norodul credincios, în
parohie a fost un adevărat părinte sufletesc, iubit și stimat de toată
lumea…”.
Gala Galaction l-a descris astfel: „Un vlădică cu bun simț,
dar cu o măreție țărănească pe care alții au început s-o adultereze”.
Iar Nicolae Iorga scria despre Justian Teculescu: „A fost
străjerul sufletului românesc, «Preot deșteptării noastre, semnelor
vremii profet»”.

47
Volumul a fost reeditat, cu binecuvântarea PS Ioan Selejan, prin grija
prof. dr. Luminţa Cornea, în 2006, la Ed. Angvstia din Sfântu Gheorghe.
58
 Episcopul Justinian Teculescu, în istorie şi contemporanietate

Pr. dr. Sebastian PÂRVU, dr. Ioan LĂCĂTUŞU

În spiritul principalelor idei care i-au călăuzit întreaga

activitate pastoral-misionară, culturală, civică şi socială a Episcopul
Justinian Teculescu, în prima parte a prezentei comunicări, vom
prezenta obiectivele care i-au călăuzit întrega activitate a
Vlădicului Justinian, grupate, pentru fiecare etapă a vieţii şi
activităţii sale, şi, în a doua parte, vom insista asupra actualităţii
operei sale, exemplificată prin prevederile programului de
autoorganizare a vieţii spirituale, culturale şi economice a
românilor trăitori în judeţele Covasna şi Harghita, aprobat în cadrul
Întâlnirii comunităţii româneşti din judeţul Covasna, manifestare
care a avut loc la Întorsura Buzăului, la data de 11 iulie a.c.

I. Obiectivele care i-au călăuzit întrega activitate a

episcopului Justinian Teculescu:
A. În calitate de învăţător şi preot la Râşnov
– promovarea bisericii şi şcolii din localitate, cărora le-a
ridicat standardul de cultură;
– lupta pentru apărarea drepturilor Bisericii şi a Şcolii
confesionale, în condiţiile istorice ale timpului
– slujire pasionantă şi dragoste mistuitoare, în care păstorul
„sufletul său şi-a pus pentru turma sa”
– înfiinţarea „Societăţii Române de Cultură din Râşnov”, a
cărui dicton iluminist era „Luminează-te şi vei fi”, înfiinţarea
Coralei „Sf. Nicolae”, a Băncii Populare „Râşnoveana”, a unei
Societăţi cooperatiste şi a uzinei electrice din localitate
B. În calitate de protopop la Alba Iulia
– s-a remarcat ca unul dintre cei mai însufleţiţi luptători şi
apărători ai românismului

59
 – a desfăşurat o activitate foarte rodnică pe multiple
planuri: bisericesc, şcolar, naţional, administrativ-gospodăresc
– prin tact pastoral, prin stăruinţă, prin hărnicie şi spirit
gospodăresc a reuşit, în cei 22 de ani, să restaureze sau să zidească
din temelii 18 şcoli şi 28 de biserici
– ca preşedinte al Despărţământului Alba Iulia al Astrei, a
desfăşurat o bogată activitate culturală; nu lipsea de la congresele
ASTREI, unde întotdeauna lua cuvântul şi făcea propuneri
valoroase
– a colaborat la principalele publicaţii de cultură
românească, prin publicarea a numeroase articole; a făcut parte din
comitetul de redacţie a Revistei Teologice
– a desfăşurat o bogată activitate organizatorică, în calitate
de preşedinte al Consiliului Naţional Local Alba, organism care a
organizat Adunarea Naţională a românilor de la 1 Decembrie 1918,
care a proclamat Unirea Ardealului cu patria-mamă
– în toţi aceşti ani, a căpătat o experienţa îndelungată
privind cultivarea sentimentului naţional al credincioşilor şi a
dragostei faţă de valorile româneşti
– a devenit cunoscut pentru harul şi calităţile sale oratorice,
reuşind să se afirme ca „unul dintre cei mai însufleţiţi luptători şi
apărători ai ortodoxiei şi românismului”
– a munci „cu sfântă însufleţire pe tărâm bisericesc, şcolar
şi naţional-patriotic”
C. În calitate de militar al Armatei Române
– muncind cu tenacitate şi încredere a pus bazele acestei
instituţii
– a redactat şi apoi a aplicat legii şi regulamente privitoare
la organizarea clerului militar
– s-a îngrijit de ridicarea de cimitire şi monumente ale
eroilor neamului
– prin vizitele canonice efectuate în toate garnizoanele
militare dinţară şi în şcolile de ofiţeri a a căutat să conştientizeze,
atât pe ofiţeri, cât şi pe soldaţi, despre rolul benefic al preotului în
armată,

60
 D. În scaunul de episcop de Cetatea Albă-Ismail
– a contribuit hotărâtor la opera de consolidare a Eparhiei
Cetăţii Albe şi Ismailului, în lupta cu valurile necredinţei:
bolşevismul, ateismul şi a feluritele secte
– a păstorit cu mult tact, cu bunătate, blândeţe şi
înţelepciune, într-o comunitate cu etnii, confesiuni şi mentalităţi de
o mare diversitate
S-a afirmat ca un cunoscut cărturar, orator desăvârşit, poet,
publicist, iubitor de limbă şi cultură românească, slujitor vrednic al
credinţei strămoşeşti

II. Actualitatea operei episcopului Justinian Teculescu

Întreaga viaţă şi operă a episcopului Justinian constituie un
model pentru generaţia actuală şi pentru cele viitoare. În acest sens,
ne-am propus să subliniem următoarele aspecte:
– necesitatea de a urmări realizarea obiectivelor întregii
activităţii pastoral-misionare, culturale, civice şi sociale a
episcopului născut în Covasna, în forme şi modalităţi actualizate,
adaptate la provocările şi priorităţile vremurilor de astăzi.
– obligaţia morală pe care o avem de a sprijini şcoala
românească, pentru realizarea dezideratelor educative, de cultivarea
dragostei faţă de istoria, cultura, tradiţiile şi valorile româneşti
– sporirea preocupărilor pentru apărarea şi afirmarea limbii
române, în faţa presiunii pătrunderii neologismelor şi a
formulărilor specifice comunicării, prin intermediul reţelelor de
socializare.
Toate aceste deziderate sunt cuprinse în Programul de
autoorganizare a vieţii spirituale, culturale şi economice a
românilor trăitori în judeţele Covasna şi Harghita, aprobat în
cadrul Întâlnirii comunităţii româneşti din judeţul Covasna,
manifestare care a avut loc la Întorsura Buzăului, la data de 11
iulie a.c., document din care prezentăm principalele prevederi:
Atât în comunităţile româneşti mari, cât şi în cele mici,
instituţia în jurul căreia trebuie să se desfăşoare viaţa comunitară
este parohia ortodoxă. Valorificând experienţa parohiilor ortodoxe

61
româneşti, care funcţionează în localităţi multietnice şi
pluriconfesionale, cu binecuvântarea Preasfinţitului Andrei
Moldovan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, toate parohiile
ortodoxe vor trebui să-şi sporească rolul lor duhovnicesc, educativ,
cultural, social şi comunitar.
Alături şi împreună cu Biserica Ortodoxă, şcolile cu
predare în limba română, cu toate greutăţile pe care le întâmpină,
datorită scăderii numărului de elevi şi a cadrelor didactice
calificate, rămân instituţii identitare fundamentale pentru educarea
şi formarea tinerilor, viitorii membri ai comunităţilor româneşti din
judeţ.
În condiţiile specifice ale judeţului Covasna, succesul
acţiunilor şi programelor menite să asigure protejarea şi afirmarea
identităţii comunităţii româneşti depinde în mod hotărâtor de
colaborarea dintre administraţia publică, respectiv consiliile locale
şi primării, parohiile ortodoxe, şcolile în limba română, instituţiile
de cultură (cămine, biblioteci ş.a.) şi societatea civilă. Reluând
tradiţiile înaintaşilor, acolo unde politica dezbină, credinţa şi
cultura trebuie să unească. Suntem prea puţini pentru a ne permite
luxul de a fi dezbinaţi. Dacă noi nu ne luptăm, aici şi acum, pentru
păstrarea identităţii noastre identitare (spirituale şi culturale),
nimeni nu o va face în locul nostru.
În condiţiile extinderii secularizării, globalizării dar şi a
convieţuirii într-un mediu în care cultura şi identitatea românească
nu sunt privite întotdeauna cu deschiderea necesară, protejarea şi
afirmarea identităţii comunităţii româneşti necesită înfiinţarea, în
fiecare localitate, a unor asociaţii comunitare care prin implicarea
societăţii civile să acţioneze pentru dezvoltarea comunităţilor
respective, din punct de vedere spiritual, cultural, educaţional şi
economic.
Pe baza experienţei dobândite de alte asociaţii care
activează în medii multietnice şi pluriconfesionale, asociaţiile
comunitare vor urmări realizarea următoarelor obiective prioritare:
– Protejarea şi afirmarea prin toate mijloacele legale a
identităţii şi drepturilor cetăţenilor români de naţionalitate română

62
din localităţile judeţului Covasna; orice abatere de la spiritul şi
litera Constituţiei României, orice discriminare şi lezare a
demnităţii româneşti să fie sesizată forurilor în drept, inclusiv
instanţelor judecătoreşti şi adusă la cunoştinţa opiniei publice
naţionale şi internaţionale.
– Desfăşurarea de activităţi cu caracter spiritual, cultural,
educativ, economic şi de mass-media care au ca scop păstrarea şi
dezvoltarea identităţii naţionale a românilor din localităţile
judeţului Covasna, inclusiv prin atragerea sprijinului ASTREI, a
numeroaselor asociaţii de cultură de nivel naţional din România şi
din străinătate, atragerea sprijinului unor importante personalităţi şi
lideri de opinie din ţară şi de peste hotare.
– Însuşirea şi aplicarea metodologiei de elaborare şi
implementare a proiectelor culturale finanţate din fondurile
Consiliilor locale şi judeţene, ale autorităţilor culturale centrale,
cum ar fi Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) şi din
fonduri europene.
– Atragerea finanţării, pentru realizarea unor proiecte
punctuale, cum ar fi reconstituirea, conservarea şi transmiterea
unor elemente de cultură tradiţională imaterială (repertoriu, tradiţii,
obiceiuri) sau materială (costume populare, vestigii etnografice),
ori valorificarea patrimoniului cultural vechi, prin realizări
editoriale (albume cu fotografii de epocă, lucrări cu caracter
monografic local etc.
– Înfiinţarea de unităţi economice şi acordarea de asistenţă
în vederea dezvoltării de proiecte în cooperare cu Uniunea
Europeană precum şi cu alte instituţii din ţară şi străinătate, având
ca scop prosperitatea economică, socială şi culturală şi a
localităţilor româneşti.
– Sprijinirea dezvoltării turismului montan şi revitalizarea
industriei casnice de cusături populare şi meşteşuguri tradiţionale
– Acordarea de sprijin parohiilor ortodoxe, îngrijirea
monumentelor şi cimitirelor eroilor, a celorlalte simboluri publice
româneşti.

63
 – Acordarea de asistenţă şi suport logistic şi moral
grădiniţelor, şcolilor, liceelor şi claselor cu predare în limba
română; acordarea de premii, diplome şi alte însemne de merit,
elevilor şi tinerilor performanţi.
– Promovarea cunoaşterii şi cinstirii memoriei istorice şi
culturale a comunităţii româneşti; acordarea titlului de Cetăţean de
Onoare al localităţii.
– Sprijinirea formării, gestionării şi dezvoltării unor colecţii
muzeale, cuprinzând obiecte etnografice reprezentative pentru
comună şi zonă.
– Organizarea sau susţinerea activităţii de documentare, a
expoziţiilor temporare sau permanente, elaborarea de monografii şi
lucrări de prezentare turistică.
– Sprijinirea formării, gestionării şi dezvoltării bibliotecilor
locale.
– Înfiinţarea sau susţinerea formaţiilor artistice de amatori,
organizarea de concursuri şi festivaluri folclorice şi participarea la
manifestări culturale judeţene, naţionale şi internaţionale.
– Organizarea unor manifestări cultural-artistice, educative,
sportive şi civice, de către asociaţiile de dezvoltare comunitară,
(atât) în cadrul Zilelor localităţii, dar (cât) şi cu alte ocazii.
– Organizarea, împreună cu Căminele culturale, a cercurilor
ştiinţifice şi tehnice, de artă populară şi de gospodărire ţărănească;
a cursurilor de educaţie civică şi a celor de formare profesională
continuă, precum şi organizarea şi desfăşurarea activităţilor de
interes comunitar.
– Organizarea de activităţi filantropice şi de asistenţă
socială.
– Dezvoltarea unor parteneriate active cu românii de
pretutindeni şi cu organizaţii ale acestora din ţară şi din străinătate.
– Militarea pentru crearea unui climat de armonie
interetnică şi împotriva oricărei discriminări pe motiv de rasă, etnie
sau credinţă religioasă; promovarea unor proiecte comune româno-
maghiare, inclusiv o documentare clară, pe familii, a procesului
istoric de maghiarizare a românilor din judeţ de-a lungul timpului,

64
pentru ca acest fenomen să devină o punte şi mai motivată afectiv
şi istoric de legătură între români şi maghiari/ secui.
– Monitorizarea şi elaborarea de rapoarte către instituţiile
naţionale şi internaţionale privind respectarea drepturilor
cetăţenilor români de etnie română, numeric minoritari, din
localităţile etnic mixte.
– Înfrăţirea comunelor româneşti cu localităţi româneşti din
jurul graniţelor României.
– Încheierea unor parteneriate şi înfrăţiri, având ca modele
acţiunile simulare din perioada interbelică, între parohii ortodoxe,
şcoli cu predare în limba română, instituţii şi asociaţii de cultură, cu
instituţii şi asociaţii similare din alte judeţe ale ţării României, din
jurul graniţelor României şi din diaspora.
– Editarea de publicaţii locale (tipărite sau online) şi
semnarea de parteneriate cu posturi de radio şi televiziune
regionale şi naţionale, pentru reflectarea cu regularitate a
realităţilor din judeţul Covasna.
– Actualizarea website-urilor localităţilor româneşti, prin
prezentarea noutăţilor referitoare la: istoria locală, patrimoniul
material şi spiritual (manifestări cultural-artistice), oportunităţile
turistice şi de afaceri ş.a.
– Înfiinţarea unor Asociaţii de tineret.
– Elaborarea unui program de organizare şi întâmpinare a
Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

În localitatea natală a Episcopului Justinian Teculescu,

Voineşti-Covasnei, responsabilitatea realizării acestor obiective îi
revine Asociaţii Cultural-Creştine „Justinian Teculescu”, asociaţie
reprezentativă a societăţii civile româneşti din judeţul Covasna,
membru activ al Forumului Civic al Românilor din Covasna,
Harghita şi Mureş, căreia îi adresăm felicitări pentru organizarea
acestei ediţii a „Zilelor Justinian Teculescu” şi îi urăm succes în
activitatea desfăşurată pentru prezervarea şi afirmarea culturii şi
spiritualităţii româneşti în curbura interioară a Carpaţilor.

65
66
 Un „om intre oameni” devenit „personalitate istorică”.
Itinerar de viață: Justinian Teculescu

Prof. univ. dr. Ioan CIUREA-WEIDNER

Cel care, documentându-se riguros, parcurge itinerarul

vieții Episcopului Justinian Teculescu (și modalități sunt din
belșug, printre altele (și) prin strădania luminaților intelectuali ai
zonei: Luminița Cornea, dr. Ioan Lăcătușu, Constantin Catrina,
Sebastian Pârvu, Dumitru Furtună, pr. Petru Pinca ș.a. - autori de
studii în volume tematice închinare luminatului ierarh) rămâne cu
un profund simțământ de admirație, recunoștință și mândrie.
Născut într-o familie onorabilă, dar modestă, de oieri covăsneni cu
numeroși frați (10 la număr), copilul pornit pe cale - pe numele
originar IOAN TEACĂ - reușește, prin Har Dumnezeiesc - o
spunem dintru-nceput - să urce treptele unei ierarhii omagiale
supreme. Conferită de riguroasa cenzură a posterității, această
sintagmă poartă denumirea cu impact quasi sacru de
PERSONALITATE ISTORICĂ.
Pentru a înțelege calitatea acestei distincții - cea mai înaltă
posibilă acordată unui muritor - să notăm câteva împrejurări care
facilitează apariția unor astfel de oameni providențiali.
Fiecare nou născut este o PERSOANĂ, un ins unic în
parametrii săi bio-psihici. În decursul vieții, dintre aceste multiple
individualități, se disting unele care având polivalente calități, le
exprimă în fapte, activități și realizări ieșite din comun. Sunt
PERSONALITĂȚILE vieții politice, ideologice, culturale,
științifice, tehnice etc. Pentru a exemplifica, ele pot fi descoperite
în lăudabila serie omagială „Profesioniștii noștri” apărută la Editura
Eurocarpatica, prin grija neobositului dr. Ioan Lăcătușu. Treapta
supremă a împlinirii unui om - aceea de PERSONALITATE
ISTORICĂ - este urcată însă de foarte puțini. Fiindcă această
desăvârșire presupune cumularea unei multitudini de factori

67
favorizanți: calități native ieșite din comun, împrejurări istorice
solicitante, fapte majore și desigur, realizări personale cu impact
profund, care să (re) dimensioneze idealuri sau ideologii, să
impună creații de marcă, să facă descoperiri sau invenții epocale
etc.
De regulă, se exemplifică a fi „personalități istorice”
oameni de stat celebri sau militari glorioși - citat fiind adesea
Napoleon Bonaparte (cu al său Cod Legislativ modernizator care-i
și poartă numele) - dintr-o serie de înaintași de marcă ai acestuia
precum Alexandru Macedon sau Cezar, Constantin cel Mare sau
Justinian, Carol cel Mare etc. Dar la o riguroasă analiză se poate
conchide că toate domeniile activităților cu impact existențial
major - fie că este vorba de știință și tehnică, de medicină sau
economie, de religie sau artă etc - pot fi și sunt generatoare de
„personalități istorice” - cu posibile nuanțări de ierarhizare, în
funcție de impactul valoric al fiecărui domeniu, asupra corpului
social. De notat ca o curiozitate a firii omului că, adesea, numele de
geniu ale creatorilor din știință și tehnică, medicină și cultură etc.
Sunt mai puțin popularizate, citate și reținute de marele public,
decât ale oamenilor de stat (ca să nu mai vorbim de... cântăreți de
manele, starlete etc). Ar fi de adăugat și faptul că nu orice personaj
care face zarvă în epocă ajunge să poarte cununa de lauri a
„personalității istorice”, Hitler și Stalin numărându-se printre acești
turbulenți de tristă faimă.
În unele cazuri, complet eronat, se încearcă o clasificare sui
generis în „personalități istorice pozitive” și „personalități istorice
negative”. Nimic mai fals! Personalitatea istorică nu poate fi
decât... pozitivă, respectiv o individualitate care prin viață și creație
a contribuit la deschiderea și afirmarea unor noi orizonturi de
progres material sau spiritual pentru comunitate și umanitate.
În această succintă încercare de a creiona împrejurările
”nașterii” unei „personalități istorice” - făcută fără pretenția de a fi
definit riguros științific termenii acestui complex concept
sociologic - aș mai adăuga un fapt esențial. Anume, că
„personalitățile istorice” sunt, într-un fel, răspunsul dat de membrii

68
unei epoci presantelor probleme cu care sunt confruntați. Mintea
unora este mai perspicace, acțiunea mai rapidă și pertinentă,
impunând soluția optimă celorlalți, într-o rezolvare benefică
tuturora. Astfel privite lucrurile, „personalitatea istorică” este
„născută” de cursul evenimentelor, fiind „copilul genial” al epocii
sale, menit memoriei viitorimii.
Întrebarea care se pune în lumina celor afirmate este dacă
din viața și activitatea covăsneanului Ioan/Justinian Teculescu
putem desprinde, metodologic vorbind, atribute ale devenirii înspre
suprema glorificare?
Caracterizându-l, reținem în primul rând o zestre nativă
sănătoasă, viguroasă, dublată de o inteligență fecundă. Dar
seriozitatea, setea de cunoaștere și dorința permanentei
autoperfecționări nu ar fi înflorit la cotele excelenței, dacă
împrejurări favorabile nu i-ar fi ieșit în cale (și aici notăm grija ce i-
au purtat-o rude mai bine situate și luminate, care i-au intuit
potențialul valoric, ajutându-l d.p.d.v. material și îndrumându-i
primii pași), fiindcă multe valori umane potențiale nu înfloresc, sau
se sting prematur, din pricina lipsei condițiilor necesare!
Odată făcut saltul spre împlinirea profesională, tânărul
Teculescu și-a fixat drept țel suprem, pas cu pas, să-și canalizeze
energiile înspre ridicarea comunității în mijlocul căreia a trăit și
activat, dominat fiind de un sfânt ideal umanitar, închinat nației
sale. Astfel, a trudit cu folos ca învățător (1888-1894) și apoi preot-
paroh la Râșnov (1894-1901), ca preot și protopop la Alba-Iulia
(1901-1922), promovând Biserica și Școala, luptând pentru
apărarea drepturilor acestor instituții - afirmându-se în anii
dinaintea Întregirii ca „cel mai distins și activ dintre toți protopopii
Mitropoliei Ardealului” și „unul dintre cei mai însuflețiți luptători
și apărători ai românismului” - după cum nota un contemporan al
său. Restaurator și ziditor de numeroase școli și biserici, a condus
cu tact pastoral și stăruință enoriașii, a fost președinte al
Despărțământului Alba Iulia al ASTREI, colaborator permanent la
ziare și reviste cu predici înțelepte, eseuri teologice și versuri
inspirate. O efervescentă activitate desfășoară în calitate de

69
președinte al Consiliului Național Local Alba, organizatorul
Adunării Naționale a Românilor de la 1 Decembrie 1918, care a
proclamat Unirea Ardealului cu Patria-mamă, iar ulterior, de
senator în primul Parlament al României întregite.
Rămas văduv cu 7 copii (1909), luptă cu destinul vitregit și,
după ce-și înscrie urmașii pe temeinice făgașuri de învățătură și
autorealizare profesională, se călugărește (1923) sub numele de
Justinian, fiind în scurtă vreme hirotonit arhiereu și înălțat în
scaunul nou înființatei Episcopii a Armatei Române, fiind primul
episcop cu atributul de „inspector al clerului militar” cu gradul de
„general de brigadă”. A urmat apoi (1924) o nouă misiune de
pionierat, aceea de Episcop al Eparhiei Cetatea Albă - Ismail,
făcând din această Eparhie un „monument solid și puternic” cu o
Biserică „tare, neclintită și consolidată” - potrivit aceluiași
contemporan, secretarul eparhial, voineștean și el, protoiereul
George Jurebiță.
Faptele memorabile în toate demnitățile avute (între care să
mai notăm doar: rânduirea reședinței Catedralei Încoronării de la
Alba Iulia ca sediu al Episcopiei Armatei și al Episcopatului
militar; punerea pietrei de temelie a Mausoleului de la Mărășești;
organizarea instituției Eroul Neamului (Soldatul Necunoscut);
publicarea memorabilului volum „Pentru neam și lege” (1931)
conținând cuvântări și predici rostite între 1899-1930, etc. - Toate
acestea, schițate doar, profilau deja în ochii contemporanilor săi un
simbol al vrednicului ierarh-cărturar, slujitor devotat al Bisericii
strămoșești, simbol și liant al luptei pentru Neam și Țară, iar pentru
posteritate un mare patriot român, un OM pentru eternitate, o
autentică PERSONALITATE ISTORICĂ.
Pășind în incinta Școlii primare din Voineștii Covasnei,
școală confesională pe vremea elevului Ioan Teculescu, încerc, și la
anii mei târzii, un simțământ de puternică emoție, conștientizând
nu numai că merg pe urmele călcate odinioară de emeritul
concitadin, dar și faptul că, la rându-mi am frecventat timp de doi
ani (1950-1952) această școală de tradiție - valoroasă dacă este
privită prin numărul mare de elevi care, pornind din ea, au urcat

70
culmi profesionale de excepție. Mă tulbură apoi gândul că, la
rându-mi, am fost sedus, ca și ierarhul (și) poet, de vraja muzei
Caliope, adâncindu-mi apropierea sufletească de EL.
După cum conchid autorii volumului Păstori sufletești ai
Sfintelor Altare din Eparhia Covasnei și Harghitei, Ed. Grai
Românesc, Miercurea Ciuc, 2015 (Erich Mihail Broanăr, dr. Ioan
Lăcătușu și Sebastian Pârvu), în amplul articol-sinteză intitulat
„Episcopul Justinian Teculescu, 150 de ani de la naștere
(01.11.1865 Covasna - 16.07 1932 Brașov)”, publicat în ziarul
Condeiul Ardelean, nr. 298/ 30.10.2015 - din care am selectat
datele biografice ale neobositului ierarh, „... el rămâne un model
pentru fiecare dintre noi, o personalitate marcantă a vieții
bisericești și culturale românești, cunoscută și recunoscută atât în
Țară, cât și în afara ei”. Iar de modele de statura Episcopului
Justinian Teculescu, Țara are nevoie acum mai mult ca oricând!
Fiindcă numai ele pot (re) aduce tineretul dezorientat, debusolat,
drogat cu pseudo-valori și capcane morale, pe făgașul demnității,
credinței în Neam și Tară, în viitorul națiunii române astăzi în
derivă. Iar constituirea la Voinești a prestigioasei Asociații
Cultural-Creștine „Justinian Teculescu”, având un Statut bine
structurat, obiective precis formulate, împliniri meritorii în cele
două decenii de activitate, prin strădania jertfelnică a conducerii ei
- se instituie nu numai într-un gest de adâncă și pioasă recunoștință
pentru ilustrul înaintaș, ci și într-o garanție că tinerii din
comunitatea de la poalele Cetății Dacice, dar și cei din întreaga
Țară au un reper moral orientativ, întruchipat de o autentică
PERSONALITATE ISTORICĂ.
„Precuvântarea” scrisă de Episcopul Justinian Teculescu la
ediția I, din 1931, a volumului său „Pentru neam și lege” trebuie să
rămână - adaptând-o timpului nostru în formulare (!) - un
permanent îndreptar pentru slujitorii ortodoxiei: „activitatea [...]
unui preot conștient de adevărata lui menire, nu se [...] restrânge
numai la îndeplinirea slujbei la altarul Domnului și la tâlcuirea
cuvintelor Scripturii, el trebuie să cuprindă în inima lui toate
frământările și necazurile ce se revarsă asupra neamului, care are

71
nevoie de îmbărbătare și îndrumare”. Din perspectiva tragicelor
evenimente de la „clubul morții” din Capitală - aceste cuvinte apar
în toată actualitatea lor, culpabilizând expectativa!
În loc de concluzie - odată ce demonstrația a fost făcută,
dacă mai era nevoie încă și încă odată, că ne raportăm la o
PERSONALITATE ISTORICĂ AUTENTICĂ - voi spune că
pășind prin Voineștii Covasnei, pe căile umblate odinioară de
concitadinul nostru - Episcopul Justinian Teculescu - să ne
împărtășim mental din spiritualitatea și credința lui nestrămutată în
viitorul neamului românesc, trecând în fapte de viață îndemnurile
Sale! Iar prima zi de școală să înceapă, în fiecare an, cu o succintă
prezentare a profilului ilustrului voineștean. Altminteri trecerea
prin preajma bustului Său de bronz, amplasat în „Piața Eroilor”, va
deveni o banală promenadă, ignorând personalitatea și treptat,
trecând-o în condamnabilă uitare!

72
 Vitrina cu amintiri

Dan TECULESCU

Bujor, fiul mai mic al Episcopului Justinian, îl vizita

deseori la Ismail, găsindu-l mereu plin de proiecte și activ. A fost
acolo și în primăvara lui 1932, la Paști, când episcopul a slujit ca de
obicei (păstrăm o carte poștală trimisă atunci logodnicei lui,
viitoarea soție). Dar puțin mai târziu, starea episcopului s-a
deteriorat; îngrijorat, Bujor a insistat să îl aducă la Brașov. A reușit
să-l convingă abia în iulie, când a fost examinat de un specialist
reputat, chirurgul Câmpeanu, cunoscut pentru diagnostice dificile.
Cu regret, chirurgul a explicat tatălui meu că e vorba de o boală
extrem de gravă, fără putință de tratare - și cu o estimare de viață
de câteva zile.
La trecerea la cele veșnice a bunicului, de arhiva episcopiei
s-a ocupat Gheorghe Jurebiță, secretarul sau, iar obiectele
personale au fost remise familiei.
Din cei șapte copii48, erau în viață atunci doar trei: Horia (la
Sighișoara), Bujor (la Brașov) și Draga (la București). Printre
nepoți, erau câțiva adolescenți, iar eu și fratele meu Șerban, nu
eram născuți.
Tot lungul copilăriei noastre am auzit de la tata anecdote,
povești, întâmplări de tot felul din viața familiei, așa cum fusese ea
când cei șapte erau copii erau la Alba Iulia. În felul acesta, fără a-l
fi văzut, aveam o imagine bogată a personalității bunicului: un înalt
spirit de dreptate, o credință neclintită în viitorul neamului. A luptat
pentru nația românească în Transilvania, până la Unire și a
continuat lupta în Basarabia, trimis acolo la doar 6 ani de la

48
Familia de mocani voineșteni Matei Teacă şi Paraschiva, născută
Popica, a avut zece copii, însă doar șapte au ajuns la maturitate (nota
editorului).
73
revenirea acesteia la patria mama, după 106 ani de ocupație
rusească.
În familia noastră la Brașov, amintirea bunicului era - să
zicem - concretizată și de o serie de obiecte care îi aparținuseră,
frumos aranjate într-o vitrină triunghiulară, o „mobilă de colț” în
salon. Erau - cât îmi aduc aminte - cartea Pentru neam si pentru
lege, cuvântări și predici; un ceas de buzunar, de aur, fotografii ale
momentelor însemnate ale carierei (Adunarea de la Alba Iulia,
decembrie 1918; ceremonia încoronării Regelui Ferdinand, 1922;
instalarea în scaunul de la Cetatea Albă; scene din fața Senatului cu
personalități ca Goga, Averescu, etc). Dar erau (asta, pe noi, copiii,
ne fascina) și decorații, multe: românești (Steaua României cu grad
de mare ofițer și altele), dar și franceze (să fi fost de la misiunea
generalului Berthelot?) cât și o cruce cu diamante de origine
rusească - care pot fi văzute în fotografiile publicate.
„Vitrina cu amintiri ale bunicului” a fost instalată în
apartamentul părinților când căsnicia lor a început, în 1933, la
parter, în casa bunicilor mei Boeriu, pe strada Iorga.
A stat în colțul salonului, descoperită cu interes de cei care
ne vizitau, până în 1949. Atunci, sub presiunea „Comitetelor de
încartiruire” noi, Teculeștii, ne-am mutat la etaj, la bunici. Credeam
să fim lăsați în pace acolo... dar ne-am înșelat: în 1950 casa a fost
naționalizată, deși legea nu îl viza pe proprietar („fără titlu”) iar
noi, cu părinții și bunicii am fost „repartizați” într-un mic
apartament, pe strada Sf. Ion. „Vitrinei cu amintiri” i s-a găsit și
acolo un loc: făcea parte din lucrurile de care nu ne puteam
despărți...
Sfârșitul a venit însă după scurtă vreme: în noaptea de 15
ianuarie 1952, trezit din somn către ora 2, am văzut umblând prin
camere doi agenți de Securitate, în uniformă, care scotoceau prin
sertare, vărsând apoi conținutul pe jos... Ce mi s-a părut o veșnicie
trebuie să fi durat vreo jumătate de oră; un glas morocănos a dictat
lista obiectelor confiscate: arma de vânătoare a tatei, cartea Pentru
neam si pentru lege, mai multe volume din scrierile unchiului
Horia Teculescu (culegeri de folclor) și... decorațiile bunicului

74
Justinian. Precizez că familia n-a văzut aceasta listă și nu a mai
auzit niciodată ceva despre ea.
Luat a fost și tata, pe care l-am revăzut, cu sănătatea
zdruncinată, după 10 luni. Între timp, în luna mai, toată familia - cu
bunici cu tot - a fost evacuată cu „domiciliu obligatoriu” departe de
Brașov: a ales Covasna... unde a locuit timp de 2 ani.
Ne-au mai rămas câteva fotografii, care nu se găseau în
vitrină, și pe care le-am pus la dispoziţia Asociației. Din fericire, un
exemplar al cărții Pentru neam și pentru lege a fost păstrat de fiica
episcopului, Draga, căsătorită Iannescu, a cărei noră, avocat Florica
Iannescu-Caracas, l-a adus Asociației și astfel a putut fi reeditat.
„Vitrina cu amintiri” a dispărut: noi am rămas cu amintirile
în suflete; cât despre decorațiile episcopului Justinian Teculescu...
presupunem că și le-au împărțit securiștii.

22 mai 2016

75
Cuvânt pentru reînscăunarea unui episcop al Armatei Române

Prof. Florentina TEACĂ

Urmând litera şi spiritul denumirii simpozionului nostru –

„Episcopul Justinian Teculescu, apărător al spiritualității românești.
Istorie și actualitate” – avansăm de la această tribună o propunere:
reinstituirea unui Scaun Episcopal al Armatei Române.
În câteva cuvinte vom încerca să argumentăm acest
deziderat al nostru; desigur, specialiştii, responsabilii din Biserică
şi din Armată sunt în măsură mult mai înaltă să reia, să continue
această discuţie care, cu siguranţă, a mai avut loc. Noi facem
propunerea ca reprezentanţi ai societăţii civile româneşti, în
general, şi ca urmaşi spirituali ai episcopului militar Justinian
Teculescu, în special.
Vom expune acum câteva repere istorice – de aducere
aminte:
Tradiţia ca oştile româneşti să aibă la pace şi la război
preoţii mereu aproape a fost consfinţită de către domnitorul Barbu
Ştirbei la 2 mai 1850 prin numirea a trei preoţi în trei garnizoane:
Bucureşti, Craiova, Brăila – se instituia funcţia de prelat militar în
armata noastră. La anii 1890 se face un pas înainte în organizarea
ierarhiei preoţilor militari, de acum un protopop păstorind această
ierarhie.
După facerea României Fireşti, printre multe acte de
afirmare ale naţiunii noastre, la 20 iulie 1921 (Înaltul Decret Regal
nr. 3378) s-a instituit o Episcopie a Armatei Române, cu sediul la
Alba Iulia, avându-l în scaun pe braşoveanul Vasile Saftu. Puţin stă
în scaunul episcopal militar Vasile Saftu, pentru că în primăvara lui
1922 trece la cele veşnice. După aproape un an în care scaunul a
rămas vacant, Biserica înscăunează la Alba Iulia pe al doilea
episcop militar: Justinian Teculescu, care va păstori aici între 9
aprilie 1923 – 20 decembrie 1924. Aşadar, unul dintre cei mai

76
aprigi ostaşi în sutană ce au luptat, cu armele credinţei, pentru
Unire, covăsnean de-al nostru, păstoreşte doi ani la Alba Iulia,
peste preoţii militari, fiind „părinte bun şi blând al soldatului
român” – cum citim în coloanele „Telegrafului Român”. La 20
decembrie 1924 este trimis pe un alt front: în sudul Basarabiei, ca
episcop de Ismail. În 1925 este numit un nou episcop militar:
sibianul Ioan Stroia, care ocupă această funcţie până la trecerea sa
la cele sfinte, în aprilie 1937. Va fi urmat în 8 octombrie 1937 de
către Partenie Ciopron, ultimul dintre episcopii Armatei noastre.
Părintele Ciopron va sta în scaun până la 22 august 1948, când au
fost desfiinţate Episcopia Armatei şi Inspectoratul Clerului Militar,
iar preoţii militari au fost trecuţi în rezervă. Astfel, nou instauratul
regim comunist, punea capăt unei binecuvântate şi rodnice tradiţii
pe care noi o vrem repusă azi în drepturi depline.
Conform „Legii privitoare la organizarea clerului militar”,
adoptată în anul 1921, episcopii armatei aveau gradul similar
(asimilat) cu cel de general de brigadă – cu o stea – pe care putem
să o vedem în fotografiile vechi, pe pălăriile arhiereşti pe care le
poartă prelaţii. Ca funcţie, în armată, aceştia erau „inspectori ai
clerului militar”.
În anii comunismului în România, în armată nu a mai
existat niciun fel de asistenţă religioasă, ba, dimpotrivă, existând
dezideratul de a şterge această necesitate din mintea militarilor.
După dezvoltările din societatea românească începute în
decembrie 1989, în anul 1995 se reia activitatea de asistenţă
religioasă cu caracter permanent în armată, prin semnarea unui
„Protocol cu privire la organizarea şi desfăşurarea asistenţei
religioase în Armata României” (nr. A 4868 / 7242) de către
ministrul apărării naţionale, Gheorghe Tinca şi de către patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist. Astfel se înfiinţa „Secţia de
Asistenţă Religioasă a Armatei” condusă de un preot, în rang de
vicar administrativ, numit de ministrul apărării naţionale, la
propunerea Patriarhiei Române, de care depindea canonic.
Acestea, prezentate până acum, fac parte din istoria preoţiei
militare din ţara noastră, iar în continuare vom expune câteva

77
repere contemporane şi câteva dintre justificările pe care noi le
considerăm normale pentru demersul nostru: un episcop pentru
militari.
Ulterior Protocolului pomenit s-au emis diferite legi,
ordonanţe şi hotărâri care reglementează instituţia preotului militar
– din aprecierile specialiştilor rezultă că este încă discutată
apartenenţa deplină a acestora la statutul de cadru militar. La ora
actuală funcţionează în Armata României aproximativ o sută de
preoţi militari, nu puţini dintre aceştia însoţind trupele noastre
combatante în teatrele de război din Europa, Africa şi Asia. În mai
toate garnizoanele (localităţile unde armata are unităţi militare)
există biserică ori capelă militară – acestea s-au ridicat prin
străduinţa preoţilor militari şi a personalului armatei de acolo, cu
concursul Patriarhiei Române şi a Ministerului Apărării Naţionale.
Aceste lăcaşuri de cult deservesc militarii, dar şi populaţia civilă
din zonă, fiind un liant între armată şi societatea civilă.
De pe site-ul Ministerului Apărării Naţionale aflăm că
preotul Ilie Constantin Ţanu este acum cârmuitorul preoţilor din
armată, cu funcţia de „Inspector general al clerului militar”, şef al
„Secţiei Asistenţă Religioasă” – fără a fi menţionată vreo ierarhie
bisericească sau vreun grad militar asimilat pentru domnia sa. Şi
Ministerul de Interne are o funcţie similară – tot fără grad şi
ierarhie. Activitatea preoţilor militari este reglementată prin
„Regulamentul privind asistenţa religioasă în Armata României”
din 13.01.2014. Articolul 8 prevede că „Şeful Secţiei asistenţă
religioasă este inspectorul general al clerului militar, asimilat
gradului de general de brigadă, are rang onorific de vicar
administrativ şi este numit în funcţie în condiţiile legii.”
Aşadar „vicar administrativ” onorific este rangul acestui
post – noi dorim prin prezenta pledoarie să fie reinstituit rangul
episcopal şi de asemenea ierarhizarea clară, la vedere, prin grade
militare a preoţilor militari!
Considerăm că, în spiritul tradiţiei militare creştine
româneşti, prezentate mai înainte vreme, trebuie revenit la ierarhia
cu un episcop în armată. De asemenea, limpede ne pare că s-ar

78
mări prestanţa funcţiei celui ce păstoreşte peste militarii noştri dacă
el ar fi episcop. Inclusiv ar accentua ideea unei armate creştine,
unei armate cu un comandament religios înalt, prestigios. Militarii
ar fi mândri că au un episcop ca părinte, iar Biserica Ortodoxă
Română ar reîntări prin aceasta legătura specială pe care o are cu
oştirea noastră. Aşa cum între anii 1921 – 1948 a considerat
legitimă existenţa singurei episcopii neteritorial-zonale, biserica
poate acum onora armata prin revenirea la această rânduială –
onorul i s-ar întoarce, desigur, din partea militarilor, aceşti „atleţi ai
lui Christos”. Chiar cu prilejul unei discuţii particulare cu un preot
militar, când dialogul a ajuns în atingere cu această discuţie a
ierarhiei, am sesizat o amărăciune a părintelui şi am înregistrat un
„desigur” răspicat pentru a avea un episcop ca ierarh superior în
armată. În sfârşit, dar cu mare importanţă: pentru noi, covăsnenii,
ar fi o recunoaştere şi un prilej de satisfacţie că s-a revenit la o
rânduială la care a pus, pe vremuri, umărul, un fiu al comunităţii
noastre, episcopul militar de Alba Iulia, Justinian Teculescu –
părintele nostru spiritual!
În încheiere, sperând că acest Cuvânt al nostru va găsi un
pământ unde să răsară, să facă rădăcini şi să rodească, închinăm un
gând bun celor două instituţii-pilon ale României: Armata şi
Biserica. Trăiască!

79
 Pe scurt, despre 20 de ani de existență a Asociației Cultural
Creștine „Justinian Teculescu” din Covasna

Dorel LUNGU

Începând cu ianuarie 1990, putem spune că primele zile ale

acestei perioade au fost foarte tensionate, motiv pentru care era
nevoie de acțiuni de conciliere între comunitatea românească și cea
maghiară, în special în domeniul învățământului și culturii. În ceea
ce privește învățământul, caz concret: în februarie 1990, o întâlnire
la școala din Voinești, unde, pe lângă cadrele didactice, au
participat în jur de 20 de persoane din rândul locuitorilor; la
propunerea de eliminare a cadrelor didactice și a copiilor de
naționalitate maghiară din școală, am luat atitudine împotriva
acestei idei, susținut fiind și de profesorii prezenți, spunându-le că
rolul nostru este să ne educăm copiii ca atunci când trec pragul
casei, al școlii, să meargă cu gânduri de prietenie. Și noi am făcut
școala la Voinești și dintotdeauna fusese o atmosferă de prietenie
între copiii români și maghiari.
Un alt moment tensionat a fost atunci când Statuia
Ostașului Român a fost împroșcată cu vopsea. La bază se aflau
lumânări aprinse, care au produs flăcări, înnegrind astfel statuia.
Chiar cu o seară înainte ne adunasem sub egida Vetrei Românești,
prilej cu care au fost stabilite acțiuni concrete legate de
comunitatea românească, inclusiv de obiectivul Monumentul
Ostașului Român.
După aceste incidente pe plan local, prin funcția de director
la Hotel UNCAP, din iulie 1990, am reușit să joc un rol important
în viața publică a orașului Covasna, implicându-mă activ în în
acțiunile comunității, în domeniul economic, al învățământului,
social și cultural, al siguranței cetățenilor orașului. La înființarea
Detașamentului de Jandarmi, am dat ajutor la asigurarea mesei,

80
prin convenția încheiată între Brigada de Jandarmi din Brașov și
Hotel UNCAP.
O altă acțiune care trebuia să prindă viață a fost organizarea
Nedeii Mocănești, anual, în prima duminică din august. Până în
1996, Nedeia a fost organizată de un grup de oameni precum Dorel
Lungu, Dumitru Furtună, Ioan Luca, Vasile Hulpoi, Traian
Olteanu, Ovidiu Costea, Staicu Olteanu, Nicolae Poteică, Virgil
Brașoveanu, Nicolae Enea (Bobo), Nicolae Sorescu, Dorel
Sorescu, Sorin și Marius Popica, preotul Ioan Ovidiu Măciucă,
Tatiana Oprea, Elena Hulpoi, Liliana Lungu, Georgeta și Ioan
Cosneanu, Mihai Călin Lungu, Viorel Zaha, Dumitru Șerban,
Nicolae Vlaicu, Monica Furtună, Paraschiva Șerban.
După 1996, după ce am fost ales consilier local, am cerut
Consiliului Local, Primăriei și Casei de Cultură să se implice direct
în organizarea Nedeii Mocănești, pentru că la aceasta participau și
români și maghiari, toată suflarea orașului. Propunerea a fost
acceptată, iar Papp Elek și Orban Sandor, de la Casa de Cultură, au
fost de mare ajutor în organizare. Nedeia Mocănească a avut mare
succes ani la rând și pentru că am avut mereu prezente personalități
ale cântecului românesc: Drăgan Munteanu, Veta Biriș, Nicolae
Furdui Iancu, Nicolae Sabău, Ioan Bocșa, Mariana Deac și alții.
Prin anii 1991-93, în rândul comunității din Voinești s-a
pus în discuție construirea unei noi biserici, dorință a părinților și
strămoșilor noștri, iar în momentul numirii ca preot paroh a
părintelui Ioan Ovidiu Măciucă, a început acțiunea de strângere de
materiale, cu gândul începerii construcției. Biserica veche, Sf.
Nicolae, devenise neîncăpătoare, la numărul credincioșilor existenți
adăugându-se și turiștii veniți în stațiune.
Prima problemă întâmpinată a fost legată de amplasamentul
noii biserici. Ne-am deplasat, împreună cu pr. Ioan Ovidiu
Măciucă, Ioan Luca și Ioan Chelbezan de la Primărie, la București,
la Președinția României, la consilierul pe probleme de culte, Victor
Opaschi, pe care îl cunoșteam din anul 1987. Când am vorbit de
locurile posibile, două grădini, arhitectul Cristian Moisescu,
prezent și el la întâlnirea cu secretarul de stat, ne-a întrebat: „Vreți

81
să construiți o biserică nouă și să o ascundeți într-o grădină?” Ne-a
sugerat să căutăm altă variantă. Și atunci noi am scos schița
amplasamentului Statuii Ostașului Român. A măsurat cu rigla și a
concluzionat: „Mergeți acasă, chemați arhitectul și convocați
consiliul parohial, pentru că noua biserică se încadrează pe acest
amplasament, cu condiția mutării statuii Ostașului Român mai în
față”.
După stabilirea locului construcției, am început demersurile
pentru concesionarea terenului din Piața Eroilor și obținerea
avizelor necesare pentru mutarea monumentului, obiective ce au
fost rezolvate. Primul, cu sprijinul Consiliului Local, al Primăriei
orașului Covasna, avizele fiind primite cu sprijinul direct al
generalului Mircea Zice de la Ministerul Apărării Naționale.
În perioada 1993-95 am tot încercat să concesionăm
terenul, dar, cum nu exista încă autorizația de construire a bisericii,
a fost mai dificil. Actul de concesiune s-a rezolvat cu sprijinul
Consiliului Județean, al lui Orban Arpad, președinte, al domnului
Ioan Solomon, secretar general la Prefectură și al lui Ioan Ursache,
director urbanism. Primarul orașului Covasna, Malnasi Levente, a
fost convocat la Consiliul Județean, eram și eu prezent, și s-a
parafat scoaterea terenului din domeniul public și trecerea lui în
domeniu privat, moment în care s-au încheiat trei ani de
tergiversări, de „răfuieli” între comitetul de inițiativă ce se ocupa
de construirea noii biserici și Primăria orașului, care a fost nevoită
să elibereze actul de concesiune în vederea obținerii autorizației de
construcție. În tot acest timp, lucrările începuseră - biserica se
construia, zidurile ei încercuiau Monumentul Ostașului Român,
care se afla încă pe vechiul loc.
În toți acești ani, din care n-au lipsit momentele tensionate,
am participat la multe acțiuni organizate la nivel județean,
contribuind direct la organizarea și înființarea unor obiective, cum
a fost, de pildă, amenajarea Muzeului Spiritualității Românești.
În prima parte a anului 1995, la Muzeul Spiritualității
Românești, la o discuție cu Ioan Lăcătușu și Ioan Solomon despre
întărirea și unitatea comunității românești din Covasna, Zăbala și

82
Zagon, s-a subliniat importanța înființării unei asociații. Am găsit
în arhivele de la Sfântu Gheorghe documente despre Justinian
Teculescu, născut în Covasna cu 130 de ani în urmă, în luna
noiembrie, al cărui nume ne doream să-l poarte noua asociație.
Consider că atunci a pornit totul. Am stabilit o strategie, pe etape.
În primă fază, am organizat un spațiu în Voinești, în
Complexul „Valea Zânelor”, ca sală culturală, cu scenă, scaune
pentru 200 de persoane. Apoi, în data de 28 septembrie 1995,
„Comitetul de inițiativă privind înființarea Fundației Justinian
Teculescu” s-a întâlnit pentru a pune la cale acțiunea de aniversare
a 130 de ani de la nașterea Episcopului Justinian Teculescu, ce
avea să aibă loc la începutul lunii noiembrie. Am și acum procesul
verbal unde s-au consemnat activitățile stabilite și responsabilitățile
pentru ziua de 5 noiembrie. După un moment artistic, cei prezenți
la întâlnire au încheiat ziua cu o agapă la Hotel Dacia.
În prima săptămână din noiembrie, s-au organizat activități
în comun cu Școala „Avram Iancu”, cu Liceul „Korosi Csoma
Sandor”. Acțiunea din duminica zilei de 5 noiembrie a fost marcată
de aniversarea nașterii ilustrului covăsnean, primul Episcop al
Armatei Române. Aceasta a debutat la ora nouă a dimineții, prin
primirea PS Ioan, Episcopul Covasnei și Harghitei, moment în care
au fost auzite pentru prima dată bătăile clopotelor noii biserici ce se
construia, clopote donate de familia Olteanu, Traian și Maria cu cei
doi fii, Traian și Decebal. Apoi, toți cei prezenți s-au deplasat la
Biserica „Sfântul Nicolae”, în curtea căruia se află mormântul
Episcopului Justinian Teculescu, la care s-a desfășurat o slujbă de
pomenire și s-au prezentat cele cinci mari obiective ale Fundației
„Justinian Teculescu”: înființarea Fundației, atribuirea denumirii de
„Teculescu - Korosi” liceului din Covasna, ridicarea unui bust al
lui Justinian Teculescu, redenumirea unei străzi din Voinești cu
numele acestuia, înființarea unul club pentru activități culturale.
După ce s-a vizitat casa natală a Episcopului, acțiunea s-a încheiat
în fața bisericii aflate în construcție, unde a fost amenajat un cort
mare, de armată, prin grija colonelului Dumitru Lungu, șef Serviciu
Comunicații și Informații al M.Ap.N. Aici, toți cei prezenți au fost

83
ospătați, totul fiind pregătit de personalul Hotelului Dacia, cu
sprijinul carmangeriilor Traicov, „La Nicu” și Ardealul și al
prietenilor din Focșani ai dlui Traian Olteanu.
În aceeași seară, zona împădurită a Covasnei a fost distrusă
de o ploaie rece, un vânt puternic, o vijelie care a pus la pământ
peste 2000 de hectare de pădure. În această situație s-a aflat și
vârful Copoț, cel care, cu 110 ani în urmă, mai trecuse printr-un
dezastru asemănător, după cum mi-a povestit tatăl meu, Ioan
Lungu. Atunci a fost reîmpădurit, iar în anumite zone, mai abrupte,
plantarea puieților de molid s-a făcut în ghivece de pământ. Cred că
atunci și-a primit denumirea de Copoț.
Pentru că viața merge înainte, preocuparea noastră de
construire a noii biserici a continuat. Lucrările necesitau
preocupare și fonduri financiare. Un rol important l-a avut, în
permanență, echipa de constructori din Întorsura Buzăului. De
asemenea, părintele Ioan Ovidiu Măciucă și Dumitru Sandulea.
Sau epitropul Gheorghe Cojan, care, în fiecare dimineață, la ora 6,
era prezent în curte, se așeza la o masă în care bătea cu bețigașul,
ca semn că a venit. Soția mea, Maria Lungu, îmi zicea, glumind, că
„a venit nenea Cojan cu sarcini concrete”. De la începerea
lucrărilor și până în 2002, când s-au finalizat, comunitatea din
Voinești a avut un rol extrem de important, prin donațiile făcute.
Multe firme au sponsorizat construcția bisericii: Traicov SRL, La
Nicu, Ardealul, IFET Târgu Secuiesc, Bolocim, Conitrans, Fortuna
SRL, Hotel Dacia, Hotel Montana, SCT Covasna, Sorel SRL,
Miniservice SRL, Unic Star, Adiral, Transimex, Zoocop, Arbex,
Gos Trans Com, Romtelecom, Cip Com, Sanitel, etc.
În primăvara anului 1996, ing. Vasile Hulpoi, șef district la
Ocolul Silvic Covasna, ne-a spus că, în zona din munte numită „la
cetate”, după topirea zăpezii, la rădăcinile molizilor răsturnați de
vijelia din toamna trecută se găseau cioburi și fragmente de
ceramică. Am fost acolo, împreună cu ing. Vasile Hulpoi, pentru a
mă convinge, apoi le-am adus la cunoștință celor de la Sfântu
Gheorghe, Ioan Lăcătușu și Gheorghe Munteanu, director al
Romsilva Covasna, rugându-l pe acesta din urmă să dea dispoziție

84
ca în acea zonă să nu se intre cu utilaje pentru scoaterea masei
lemnoase doborâte, pentru a nu se distruge urmele. Îi suntem datori
și acum dlui Munteanu că ne-a ascultat rugămintea.
A urmat venirea la Covasna a doamnei Viorica Crișan,
arheolog la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca,
care, la discuția purtată chiar la Hotel Dacia, m-a convins că trebuie
să o sprijinim în acțiunea de protejare și cercetare a zonei Cetății
Dacice. Deoarece părea aproape imposibilă curățarea manuală a
zonei de arborii căzuți, am luat legătura cu Comandamentul de la
Centrul de Transmisiuni București, cu col. Marian Răducu și col.
Dumitru Lungu, solicitându-le sprijin. Prin aprobarea dată de gen.
Nicolae Popescu, comandantul Comandamentului Transmisiuni, ni
s-au pus la dispoziție 30 de soldați de la UM 01048 din Sfântu
Gheorghe, cu condiția să le asigurăm cazare și masă, angajament
pe care mi l-am asumat. Astfel, s-a ridicat o cabană în apropierea
ruinelor, în vârful muntelui, construcție realizată de Romsilva prin
Ocoalele Silvice Covasna și Comandău, cu contribuția firmelor din
Covasna ce aveau ca domeniu de activitate prelucrarea lemnului
(Fortuna Forest, Conitrans, Bolocim, Sorel SRL), pentru cazarea
soldaților, iar masa lor și a cercetătorilor de la muzeu a fost
asigurată de către firmele Traicov, Carmangeria „La Nicu”,
Ardealul, mâncarea fiind pregătită la Hotel Dacia și transportată
zilnic până sus.
A urmat etapa în care era nevoie de fonduri pentru a începe
cercetarea, prin decopertarea muntelui în vederea scoaterii la
suprafață a urmelor cetății. Sprijinul în acest sens a venit de la
domnul Petre Străchinaru, deputat și membru în Comisia de
Cultură din Parlamentul României. Prin depunerea documentației
de către Muzeul Carpaților Răsăriteni, s-au aprobat fonduri anuale
alocate cercetărilor de la Cetatea Dacică din Covasna, cercetări
care continuă și în prezent.
Ne-am concentrat pe continuarea acțiunilor stabilite la
începutul lui noiembrie 1995, la aniversarea a 130 de ani de la
nașterea personalității covăsnene, Episcopul Justinian Teculescu.
Astfel, la 2 aprilie 1997, s-a organizat la Covasna manifestarea

85
„Rolul organizațiilor culturale nonguvernamentale în promovarea
culturii românești în sud-estul Transilvaniei”, cu participare
națională. Unul din principiile stabilite aici a fost să fim mai
pragmatici, să trecem peste orgolii, să fim mai solidari și să găsim
și limbajul potrivit. Una din problemele puse serios în discuție a
fost înființarea Fundației Justinian Teculescu, căci ceva început nu
trebuia abandonat. Aceasta a primit personalitate juridică sub
denumirea de „Asociația Cultural Creștină Justinian Teculescu”.
De asemenea, paralel cu activitățile culturale și construirea
bisericii, se impunea ridicarea bustului lui Justinian Teculescu -
primele discuții avuseseră loc deja cu sculptorul Tudor Zamfirescu,
de la Studioul de Arte Plastice al Armatei, însă nu se
concretizaseră, deoarece suma solicitată pentru construirea bustului
ne depășea posibilitățile de atunci, fiindcă biserica aflată în
construcție înghițea fonduri. La cererile de sprijin financiar din
partea Armatei nu am primit aviz pozitiv, cererile de sponsorizare
adresate către ASIROM și Fundația Europeană Drăgan au rămas
fără răspuns.
Am reluat discuțiile cu sculptorul Zamfirescu și am făcut o
înțelegere pentru „negativul” bustului, materializată prin plata
manoperei cu produse din lemn - cherestea din rășinoase și stâlpi
de gard, sponsorizate de Dorel și Nicolae Oprea Sorescu, Virgil
Brașoveanu, Nicolae Enea (Bobo), Din Munteanu, Dan Costea,
Ioan Condrea, astfel artistul s-a apucat de lucrare. După ce am
primit negativul, a urmat etapa cea mai grea: turnarea lui în bronz.
Am fost nevoit să caut o firmă care să aibă turnătorie. Am încheiat
înțelegerea cu IMASA Sfântu Gheorghe, cu condiția să avem 350
kg de bronz și celelalte materiale necesare pentru turnare, pe care
le-am primit donație de la Remat Sfântu Gheorghe, prin bunăvoința
domnilor Mocanu și Leontin Cristoloveanu, față de care vom avea
numai cuvinte de mulțumire, Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Cât timp a durat faza de turnare a bustului, aproape două
săptămâni, aceasta a fost supravegheată de Ioan Luca, prezent
zilnic la IMASA, la Sfântu Gheorghe.

86
 Un alt pas important l-a reprezentat stabilirea
amplasamentului bustului. Pot să afirm, în modul cel mai sincer,
că, alături de echipa de consilieri locali români (Dumitru Furtună,
Mugur Topolnițchi, Vasile Secelean, Gheorghe David, Dumitru
Ciangă) am reușit să găsim înțelegere la primarul orașului, Zsuffa
Levente și consilierii UDMR, pentru ca amplasamentul bustului să
fie aprobat acolo unde este și azi, în Piața Eroilor. Primarul s-a
angajat, în semn de respect pentru comunitatea românească din
Voinești, să rezolve amenajarea spațiului cu postament în formă de
gard zidit, cât și postamentul bustului. Lucrările au fost realizate de
către firma de construcții a lui Biro Andrei până la data sfințirii
bustului lui Justinian Teculescu din data de 16 iunie 2002. Acesta a
fost sfințit în aceeași zi cu biserica nouă cu hramul „Înălțarea
Domnului”, de către PS Ioan, Episcopul Covasnei și Harghitei.
În perioada de care am vorbit, 1990-2002, până la
înființarea Asociației și ulterior, derularea acțiunilor, stabilirea
obiectivelor, mobilizarea factorilor de decizie, toate acestea au
impus din partea celor implicați seriozitate în întocmirea și
păstrarea documentelor. Un rol important l-a avut implicarea
Hotelului Dacia, unde îmi desfășuram atunci activitatea. Mă bucur
că am ocazia de a-i putea mulțumi acum doamnei Paraschiva
Șerban, secretară, care a gestionat exemplar toate documentele, de
la început până în 2008. Acum, când se împlinesc 20 de ani de
activitate a Asociației Cultural Creștine Justinian Teculescu, putem
prezenta toate etapele prin care a trecut, documente, fotografii,
urme ale vieții acestei Asociații și prezenței ei în viața comunității
românești din Covasna!

87
 Justinian Teculescu - primul episcop al Armatei Române.
Documente inedite*

Prof. dr. Aurel PENTELESCU,

Conf. univ. dr. Gavriil PREDA

Oferim circuitului ştiinţific un set de 15 documente, extrase

şi pregătite pentru tipar din Arhiva Sfântului Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române. Aceste documente privesc hirotonirea întru
arhiereu a protopopului de Alba Iulia Ioan Teculescu, ales episcop
al Armatei Române cu titlul „de Alba Iulia”, fiind astfel primul
episcop înscăunat în funcţiunea de Inspector al clerului militar, cu
gradul de general de brigadă asimilat conform Legii privitoare la
organizarea clerului militar, adoptată în anul 1921.49
Nu avem ştiinţă dacă documentele selectate de noi şi oferite
circuitului ştiinţific au mai fost tipărite, în forma lor integrală, până
în prezent. Noi le socotim inedite, cu rezerva de rigoare.
Deşi cele 15 documente prezentate de noi vorbesc de la sine
despre alegerea protopopului de Alba Iulia Ioan Teculescu ca
episcop al armatei, precum şi despre hirotonirea sa ca arhiereu, sunt
necesare câteva explicaţii/precizări atât despre Episcopia Armatei,
despre procedura alegerii, hirotonirii întru arhiereu, investirea şi
instalarea Episcopului Justinian Teculescu, inclusiv despre
personalitatea sa deosebită. De asemenea, pe baza documentelor
selectate de noi, se impun câteva precizări privitoare la alegerea
Episcopului Justinian Teculescu ca episcop eparhiot de Cetatea
Albă şi Ismail, în decembrie 1924, la nici doi ani de la instalarea sa

*
Notă editor: Articol publicat în revista „Angustia” nr.10/2005- anuarul
Centrului Eclesiastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” şi al
Muzeului Carpaţilor Răsăriteni.
49
Vezi pentru aceasta, întru altele, studiul nostru Înfiinţarea Episcopiei
Armatei. Episcopi militari, în vol. Biserica şi Armata, ed. Ilie Manole,
Bucureşti, 1966, p. p 172-185 (colecţia „Revista de Istorie Militară”, 4).
88
ca Episcop al Armatei Române, cu titlul „de Alba Iulia” şi sediul la
Alba Iulia – Cetatea Încoronării.
Documentele sunt prezentate cronologic, în ordinea emiterii
lor. S-au adăugat documentele 16 şi 17, deja tipărite, care întregesc
imaginea la investirea Episcopului Justinian Teculescu ca episcop
al Armatei, în 31 martie 1923.
*
Atât în războiul din anii 1877-78, pentru dobândirea
independenţei de stat a României, cât şi în războiul din anii 1916-
1919, pentru întregirea Neamului Românesc, asistenţa religioasă a
ostaşilor armatei române – de la soldat la general – s-a asigurat prin
„preoţi de armată”, adică prin preoţi mobilizaţi în acest scop şi care
au însoţit trupele pe front, fiind alături de ostaşi permanent, chiar în
primele tranşee în faţa inamicului. În războiul din anii 1916-1919,
spre exemplu, au fost mobilizaţi 253 de preoţi care au însoţit
trupele pe front, puşi sub ascultarea protopopului Constantin
Nazarie, profesor universitar la Facultatea de teologie din
Bucureşti.50 Dintre aceştia 24 de preoţi au fost daţi dispăruţi (morţi
sau prizonieri) şi 6 preoţi răniţi. 51 Generalul Constantin Prezan
afirma: „Preoţii şi-au făcut mai mult decât datoria, şi este o cinste
pentru cler, care alături de ostaşi, a dat mai mult decât i-am cerut
noi pentru ţară şi neam”.52
În amintitul război din anii 1916-1919, rolul preotului,
alături de ostaşi, s-a dovedit extrem de benefic, ca învăţător şi
îndrumător al acestora, nu numai ca oficiant a unor trebuinţe
religioase (spovedanie, împărtăşanie, înmormântare etc.). Potrivit
unui document din epocă vremea ostăşiei, armata „trebuie să fie nu
numai o şcoală de vitejie şi de îndeplinire de datorie către Patrie şi
Tron, ci şi o şcoală de luminare şi moralizare, din care soldatul să
50
Vezi pe larg toate acestea în Constantin Nazarie, Activitatea preoţilor de
armată în campania din 1916-1918, Bucureşti, Tipografia cărţilor bisericeşti,
1921, 108 p.; idem, extras, în vol. Gheorghe Nicolaescu s.a., Preoţi în lupta
pentru făurirea României Mari, 1916-1919, Edit. Europa Nova, Bucureşti,
2000, p.p. 428-463.
51
Ibidem, p. 99 sau p. 462.
52
Ibidem, p. 21.
89
se întoarcă la cămin îmbunătăţit sufleteşte şi moralmente, ca astfel
ostăşia să devină şi să fie privită ca o misiune vrednică de
invidiat”.53 În acelaşi document se preciza: „O astfel de activitate,
cu caracter instructiv şi moralizator, nimeni nu o poate desfăşura cu
mai multă competenţă şi potriveală ca preotul, care, prin chemarea
sa, este Apostol al luminii şi moralităţii”.54
Aşa se face că, după încheierea ostilităţilor, s-a pus
problema instituţionalizării preoţilor de armată, adică crearea în
structurile Armatei Române a unui corp de preoţi militari activi,
permanenţi, asimilaţi corpului ofiţeresc, cu grade militare
corespunzătoare. Drept urmare – chestiune practic necunoscută în
istoriografie - în şedinţa Sf. Sinod din 12 iunie 1920, Mitropolitul
Pimen Georgescu al Moldovei şi Sucevei „citeşte raportul privitor
la memoriul Î.P.S. Sale şi la acela prezentat de P.S. Arhiereu Ipolit
din partea Prezidiului Consistoriului din Cernăuţi, pentru
organizarea clerului de armată”.55 Acelaşi document (sumarul
şedinţei Sf. Sinod) mai consemnează: „În urma discuţiei urmată, se
aprobă: 1). Sf. Sinod cu plăcere constată necesitatea organizării
clerului de armată, şi 2). Atât memoriul prezentat de Î.P.S
Mitropolit al Moldovei, cât şi al Prezidiului Consistoriului din
Cernăuţi, care s-au acceptat de Sf. Sinod, să fie încredinţate Î.P.S
Mitropolit al Moldovei, care este ales de Sf. Sinod ca delegat ca să
lucreze împreună cu Onor Minister de Război la rezolvarea acestei
chestiuni”.56
Este lesne de sesizat cum, în problema organizării clerului
militar, ca structură distinctă a Armatei Române, în acei ani după
Marea Unire din 1918, Sfântul Sinod a afirmat iniţiativa, ca fapt
firesc, conform cu atribuţiunile sale misionare. Mai mult, prin
acţiunea energicului Mitropolit al Moldovei Pimen Georgescu
(1853-1934; mitropolit: 1909-1934) această iniţiativă a fost dusă la
53
Ibidem, p. 6.
54
Ibidem.
55
Arhiva Sfântului Sinod (în continuare Arh. Sf. Sinod), fond Arhierei,
dosar 23, f. 548 verso.
56
Ibidem.
90
bun sfârşit, fiind legiferată de către corpurile legiuitoare ale
României întregite, în actul normativ Legea privitoare la
organizarea clerului militar, votată în Senat la 8 iulie 1921 cu
cincizeci de voturi contra unu, şi de Adunarea Deputaţilor la 19
iulie 1921, cu una sută şapte voturi contra două, sancţionată de
Regele Ferdinand I la 20 iulie 1921, prin Înaltul Decret nr. 3378.57
Consiliul de Miniştri în şedinţa de la 16 aprilie 1924 a aprobat
Regulamentul pentru punerea în aplicare a legii privitoare la
organizarea clerului militar, sancţionat ulterior de Regele
Ferdinand I. O nouă lege pentru organizarea clerului militar a fost
adoptată în anul 1937, abrogându-se legea publicată în „Monitorul
Oficial” la 6 august 1921.58 Cu unele modificări, această lege a fost
în vigoare până la 22 august 1948, când Episcopia Armatei a fost
desfiinţată de regimul comunist.59
*
În amintita Lege privitoare la organizarea clerului militar
se stipula: „Art. 1 – Se admit în cadrele armatei, pentru necesităţile
confesionale şi ale dezvoltării sentimentului religios, preoţi militari
activi, de orice rit. Ei vor fi numiţi prin decret Regal în baza unui
concurs”.60 Şi încă: „Art. 5. – Inspectorul clerului militar va fi un
arhiereu, membru al Sf. Sinod, ales dintre candidaţii recomandaţi
de Sf. Sinod în înţelegere cu ministrul de război şi care va fi numit
episcop militar prin decret Regal. El va purta titlul de „Episcop de
Alba Iulia”. Episcopul militar va avea o jurisdicţie dublă, una

57
Vezi „Monitorul Oficial”, nr. 99 din 6 august 1921.
58
„Monitorul Oficial”, nr. 67 din 22 martie 1937.
59
Instituţia preoţilor militari a renăscut, fără a avea Episcopie Militară,
abia în anul 1995, în baza Protocolului privind organizarea şi desfăşurarea
asistenţei religioase în Armata României iniţiat de Ministerul Apărării
Naţionale (ministru Gheorghe Tinca) şi semnat la 11 octombrie 1995 cu
Biserica Ortodoxă Română. Ideea reînfiinţării Episcopiei Armatei Române nu
este agreată de conducerea Bisericii Ortodoxe Române, în prezent. În anul
2000 Parlamentul României a adoptat Legea privind constituirea şi
organizarea clerului militar. Vezi „Monitorul Oficial”, nr. 561 din 13
noiembrie 2000.
60
Vezi nota 9.
91
spirituală şi alta administrativă. Atribuţiile sale, fixate prin
regulamentul legii, din punct de vedere administrativ, le va exercita
asupra întregului cler militar, inclusiv preoţii, pastorii, rabinii,
imamii, din întreaga armată. Atribuţiile din punct de vedere
spiritual le va exercita numai asupra preoţilor de rit greco-
oriental”.61
Imediat după adoptarea legii, Sf. Sinod a propus
Ministerului de Război cei patru candidaţi pentru postul de
Inspector al clerului militar. Ministerul de Război (ministru:
general Ioan Răşcanu) a admis pe protopopul de Braşov Vasile
Saftu, militant de seamă a românilor braşoveni pentru Marea Unire
din 1918. Urma ca să fie hirotonit întru arhiereu. Decesul său, în
aprilie 1922, de o boală necruţătoare, a împiedicat acest fapt. 62 Ca
urmare, s-a purces la o nouă procedură: Sf. Sinod a propus patru
candidaţi Ministerului de Război, iar acesta, prin adresa nr. 37507
din 30 decembrie 1922 către Sf. Sinod a înştiinţat alegerea
protopopului de Alba Iulia, Ioan Teculescu, solicitând hirotonirea
sa întru arhiereu (doc. 1), fapt care s-a şi petrecut la 5/18 martie
1923 (doc. 5). Între timp, au fost preparativele acestui important
moment: tunderea în monahism la mănăstirea Hodoş – Bodrog, de
lângă Arad, sub numele de Justinian, ipopsifierea, scrierea
Mărturisirii de credinţă etc. (doc. 2,3,4). După hirotonirea întru
arhiereu cu titlul de „Episcop de Alba Iulia” şi Inspector al clerului
militar, Sf. Sinod prin adresa nr. 29 din 19 martie 1923 a cerut
„întărirea” prin Înalt Decret Regal al Episcopului Justinian
Teculescu (doc. 7), fapt concretizat prin Î.D.R. nr. 1286 din 27
martie 1923 (doc. 6).
După hirotonirea întru arhiereu au urmat două importante
momente: investirea regală din 31 martie 1923 (doc. 9, 10, 11, 12,
16 17) şi instalarea la Alba Iulia – Catedrala Încoronării, ca
Episcop al Armatei şi Inspector al clerului militar (cu gradul de

61
Ibidem.
62
Vezi, între altele, Mircea Păcurariu, Politica statului ungar faţă de
biserica românească din Transilvania în perioada dualismului (1867-1918),
Sibiu, 1986, p. 192.
92
general de brigadă asimilat, conform Legii privitoare la
organizarea clerului militar, art. 4). Cuvântarea rostită de
Episcopul Justinian Teculescu la investirea sa de la Palatul Regal
arată între altele, conştientizarea faptului că este „cel dintâi episcop
al scumpei şi vitezei noastre armate”, precum şi a faptului că
„având experienţa îndelungată a creşterii poporului în această
direcţiune (preot paroh la Râşnov în anii 1894-1901, iar în anii
1901-1922, preot şi protopop în Alba Iulia, total 28 de ani – n.n),
cu tot zelul şi iubirea o voi aplica şi continua de azi înainte şi între
ostaşii ţării, ca fii ai acelui popor”.63
Deşi împrejurările au făcut ca să păstorească scurt timp
clerul militar şi ostaşii Armatei Române, Episcopul Justinian
Teculescu a lăsat în urma sa câteva fapte memorabile: a rânduit
reşedinţa Catedralei Încoronării de la Alba Iulia ca sediu al
Episcopiei Armatei şi al Episcopului militar; a rânduit prima
promoţie de preoţi militari activi, prin concurs, conform legii,
hirotezind în funcţia de protopop al clerului militar pe preotul Ioan
Dăncilă, care a slujit până la pensionare, în 1944, în această
calitate; a redactat, cu sprijinul preoţilor militari şi a membrilor Sf.
Sinod Regulamentul pentru punerea în aplicare a legii privitoare la
organizarea clerului militar, adoptat în formă definitivă de Sf.
Sinod în şedinţa din 2 aprilie 1924, precum şi, ulterior, de organele
în drept: Ministerul de Război, Consiliul de Miniştri etc.64
Printre marile acţiuni cu caracter naţional întreprinse au
fost: punerea pietrei de temelie a Mausoleului de la Mărăşeşti,
alături de Mitropolitul Moldovei şi Sucevei Pimen Georgescu (6
august 1923); organizarea instituţiei Eroul Necunoscut (Soldatul
Necunoscut) şi aducerea rămăşiţelor pământeşti ale acestuia de la
Mărăşeşti la Bucureşti, precum şi înhumarea lor în Parcul Carol.65

63
„Biserica Ortodoxă Română”, nr. 7, 1923, p. 521.
64
Arh. Sf. Sinod, fond Arhierei, dosar nr. 2/1925.
65
Vezi pentru aceasta, între altele, Aurel Pentelescu, Gavriil Preda,
Mitropolitul Pimen Georgescu. Viaţa şi înfăptuirile sale (1853-1934), Edit.
Printeuro, Ploieşti, 2003, p. 136, 138; Traian Popa Sisseanu, Soldatul
Necunoscut, Istorie şi cult, Bucureşti, 1935, p. 69-79.
93
 Prin Înaltul Decret Regal nr. 920 din 8 martie 1923 au fost
înfiinţate noi Episcopii Constanţa, Hotin şi Cetatea Albă - Ismail
(doc. 6). La 29 martie 1923 a fost ales Episcop de Cetatea Albă -
Ismail preotul profesor universitar la Facultatea de Teologie din
Cernăuţi Nicolae Catlarciuc (după hirotonirea întru arhiereu
Nectarie), care a fost instalat/înscăunat la 20 mai 1923, pentru ca la
7 noiembrie 1924 să fie ales Arhiepiscop al Cernăuţilor şi
Mitropolit al Bucovinei (instalat la 10 noiembrie 1924), unde a
păstorit până la moarte (1935). Aşa se explică vacantarea scaunului
Episcopal de Cetatea Albă – Ismail, cu sediul la Ismail, şi alegerea
de către Sf. Sinod a Episcopului Armatei, Justinian Teculescu în
acest post, la 17 decembrie 1924 şi instalarea la Ismail la 21
decembrie 1924, unde a păstorit timp de şapte ani până la moarte.66
Chiar în decembrie 1924 (?) un ziar din Ismail publica biografia
noului păstor al preoţimii şi poporului din cuprinsul eparhiei
Cetatea Albă – Ismail, „care a venit să-i lumineze şi să-i conducă
pe calea mântuirii”.
Când a trecut la cele veşnice, la 16 iulie 1932, într-un
sanatoriu din Braşov, Episcopul Justinian Teculescu avea 67 de
ani. Vârsta patriarhală nu i-a fost dat să o atingă. Sunt anul acesta,
la 1 noiembrie, 140 de ani de la naşterea sa. Binecuvântată să-i fie
în veci amintirea!
În scaunul Episcopiei Militare de la Alba Iulia i-a urmat
protopopul de Sibiu, Ioan Stroia (1865-1937; episcop militar:
1925-1937), iar acestuia Arhimandritul Partenie Ciopron (1896-
1980) de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, care a păstorit la Alba
Iulia în anii 1937-1948 (când s-a desfiinţat Episcopia Armatei) şi în
anii 1962-1978 ca episcop eparhiot al Romanului şi Huşilor, cu
sediul al Roman.67

66
Cf. Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, ed. a doua, Edit.
Enciclopedică, Bucureşti, 2002, p. 488.
67
Ibidem, p. 101.
94
 1.
1922 decembrie 30.
Adresa Ministerului de Război către Mitropolitul Primat –
Preşedintele Sfântului Sinod, Miron Cristea*

Ministerul de Război
Serviciul Personalului
Biroul VII Cler
Nr. 37507
30 dec. 1922

Înalt Prea Sfinţite,

Dintre cei patru candidaţi, recomandaţi de Sf. Sinod prin
adresele nr. 110 şi 294/1922 pentru ocuparea postului de inspector
al clerului militar, cu onoare aducem la cunoştinţa Înalt Prea
Sfinţiei Voastre că s-a ales Prea Cucernicul Protopop Ioan
Teculescu de Alba Iulia.
Pentru care, respectuos Vă rugăm, Înalt Prea Sfinţite, să
binevoiţi a dispune îndeplinirea cuvenitelor forme legale spre a fi
hirotonisit în arhiereu Părintele Protopop Ioan Teculescu, potrivit
Art. 5 din Legea clerului militar, după care acest Minister fiind
sesizat, va întocmi Înalt Decret Regal pentru numirea Prea Sfinţiei
Sale ca Inspector al Clerului Militar, cu titlul de „Episcop de Aba
Iulia”.
General de divizie,
ss/Mărdărescu

Înalt Prea Sfinţiei Sale

Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Primat –
Preşedintele Sfântului Sinod.

*
Arh. Sf. Sinod, fond Arhierei, dosar nr. 23/1923-1926, f. 3.
95
 2.
1923 ianuarie 10/28.
Adresa Sfântului Sinod către Mitropolitul Nicolae Bălan al
Ardealului*

Sf. Sinod
Nr. 2
1923 ianuarie 10/28

Înalt Prea Sfinţite,

Din nou am plăcuta ocazie să Vă aduc la cunoştinţă că
dintre cei patru candidaţi propuşi de Sfântul Sinod la postul de
episcop militar respectiv de inspector al clerului militar, s-a
desemnat (în text: designat) Prea cucernicul protopop Ioan
Teculescu al Alba Iuliei.
Vă rog a-i aduce aceasta la cunoştinţă cu îndrumarea să
intre cât mai curând în cinul monahal, apoi să se prezinte înaintea
Noastră spre a primi îndrumările necesare privitoare la facerea
preparativelor necesare pentru hirotonirea întru arhiereu, precum
îngrijirea de locuinţă, odăjdii arhiereşti etc., ca după hirotonire să-şi
poată ocupa imediat postul.
Primiţi Vă rugăm Înalt Prea Sfinţite ale Noastre întru
Hristos frăţeşti îmbrăţişări.
Preşedinte, Mitropolit Primat,
ss/Miron Cristea

Î.P.S. Sale
Î.P.S Mitropolit Dr. Nicolae Bălan al Ardealului etc.

*
Arh. Sf. Sinod, fond Arhierei, dosar nr. 23/1923-1956, f. 2.
96
 3.
1923 martie 4/17.
Proces verbal privind săvârşirea ipopsifierii pentru ridicarea la
treapta arhieriei a Arhimandritului Justian Teculescu*

Proces Verbal
Anul una mie nouă sute douăzeci şi trei, luna martie ziua
4/17, în urma alegerii făcută de Sf. Sinod al Sfintei Biserici
Autocefale Ortodoxe Române, pentru locul de Episcop al clerului
de armată, în persoana Prea Cucernicului Protopop Ioan Teculescu
al Alba Iuliei, subscrişti membri ai Sfântului Sinod, invitaţi fiind de
către Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit al Ungro-
Vlahiei, Primat al României şi Preşedinte al Sf. Sinod D.D. Miron,
adunându-ne în Catedrala Sf. Mitropolii din Bucureşti, după
săvârşirea serviciului divin de seară, am făcut forma bisericească a
ipopsifierii pentru ridicarea la înalta treaptă a arhieriei a
susnumitului, astăzi Prea Cuviosul Arhimandrit Justinian
Teculescu, carele are a se hirotoni mâine duminică 5/18 martie
1923 în treapta de arhiereu – episcop al Clerului Armatei, cu titlul
de Alba Iulia.
Drept care am subscris acest act spre ştiinţă.
ss/Nicodem [Munteanu] al Huşilor
ss/Platon C. Ploieşteanul, locotenent Episcopal al Dunării
de Jos
ss Evghenie Piteşteanu

*
Arh. Sf. Sinod, fond Arhierei, dosar nr. 23/1923-1926, f. 13. Text manu
de cancelarie.
97
 4.
1923 martie 5/18.
Mărturisirea de credinţă a Arhimandritului Justinian
Teculescu, candidat de arhiereu*

[Mărturisire de credinţă]
Eu, smeritul Arhimandrit Justinian Teculescu, din mila lui
Dumnezeu candidat la înalta treaptă de Arhiereu, Episcop al
clerului Armatei cu titlul de Alba Iulia, cu a mea mână mai înainte
am rânduit:
Cred într-unul Dumnezeu, tatăl Atotţiitorul, Făcătorul
cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute (în text:
văzutelor tuturor şi nevăzutelor);
Şi într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul
născut, care din Tatăl s-a născut mai înainte de toţi vecii. Lumină
din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar
nu făcut, Cel ce este de o fiinţă cu Tatăl prin care toate s-au făcut;
Care (în text: carele) pentru noi oamenii şi pentru a noastră
mântuire s-a pogorât din cer şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din
Fecioara Maria (în text: Maria Fecioară) şi s-a făcut om;
Şi s-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat (în text:
în zilele lui Pilat din Pont) şi a pătimit şi s-a îngropat;
Şi a înviat a treia zi după Scripturi.
Şi s-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui;
Şi iarăşi va să vie, cu mărire, să judece vii şi morţii, a Cărui
împărăţie nu va avea sfârşit;
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, care (în
text: carele) din Tatăl purcede, acela ce împreună cu Tatăl şi cu
Fiul este închinat şi mărit, care (în text: carele) a grăit prin proroci;
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică;
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;
Aştept învierea morţilor;

*
Arh. Sf. Sinod, fond Arhierei, dosar nr. 23/1923-1923, f. 16. Text olograf
Justinian Teculescu.
98
 Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.
După acestea, recunosc şi primesc şi cele şapte sfinte
Sinoade, care s-au adunat şi au lucrat pentru întărirea aşezămintelor
şi a credinţei ortodoxe.
Mărturisesc cu sufletul şi cu inima să păzesc câte canoane
şi câte aşezăminte au întărit sfinţii Părinţi, care s-au aflat la cele
şapte sinoade şi toate sfintele aşezăminte şi învăţături câte după
vremi s-au întocmit de sfinţii Părinţi, iar de câte s-au lepădat ei , mă
lepăd şi eu şi toate câte au primit ei primesc şi eu.
Şi iarăşi mai mărturisesc să păzesc pacea Bisericii şi în
toată vremea vieţii mele să nu gândesc asupra ei nimic împotrivă şi
cu totul să mă urmez şi să mă supun învăţăturilor şi regulilor ei sub
povăţuirea Sfântului Sinod al sfintei Biserici autocefale ortodoxe
române şi a preşedintelui său, Înalt Prea Sfinţitul meu Stăpân
Arhiepiscopul şi Mitropolitul Primat al României D.D. Miron
Cristea, şi mă făgăduiesc cu mintea întreagă, cu dragoste şi cu frica
lui Dumnezeu a povăţui şi a învăţa totdeauna pe dreptcredincioşii
creştini în duhul sfintelor canoane şi învăţăturile Bisericii, şi pe cât
îmi va fi cu putinţă să mă păzesc însumi curat de orice răutate,
nedreptate şi viclenie, care formând în totul viaţa mea cu
pomenitele canoane, aşezăminte şi reguli.
Eu, Justinian arhimandritul, din mila lui dumnezeu candidat
de arhiereu, Episcop al armatei, cu titlul de Alba Iulia ales de Sf.
Sinod, cu a mea mână am scris şi am iscălit astăzi 5/18 martie anul
mântuirii una mie nouă sute douăzeci şi trei în Catedrala Sf.
Mitropolii din Bucureşti.
ss/Justinian, arhimandrit

99
 5.
1923 martie 5/18
Act de hirotonire întru arhiereu a Arhimandritului Justinian
Teculescu*

Regatul României
Act

Noi, Miron, Arhiepiscop şi Mitropolit al Ungro-Vlahiei,

Primat al României şi Preşedinte al Sfântului Sinod, împreună cu
P.P.S.S. Episcopi Nicodem al Huşilor şi Vartolomei al Râmnicului
Noului Severin şi P.S Arhiereu Evghenie Piteşteanul, săvârşind
Sfânta Liturghie în biserica cu patronul Sf. Împăraţi Constantin şi
Elena, Catedrala Sf. Mitropolii a Ungro-Vlahiei, am hirotonit
Arhiereu, prin chemarea harului întru sfântului şi de viaţă
făcătorului Duh pe Prea Cuviosul Arhimandrit Justinian Teculescu,
ales de Sântul Sinod pentru locul de Episcop al Clerului de Armată,
cu titlul de Alba Iulia.
Făcut şi semnat în palatul Sf. Mitropolii din Bucureşti,
astăzi duminică 5/18 martie, anul mântuirii una mie nouă sute
douăzeci şi trei.
ss/Miron, mitropolit primat
ss/Nicodem al Huşilor
ss/ Vartolomei al RNS
ss/Evghenie Piteşteanu
ss/Visarion al Argeşului
Au fost de faţă,
ss/Pimen, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei
Delegatul Ministerului de Război,
ss/general Pujinschi
ss/General (indescifrabil)

*
Arh. Sf. Sinod, fond Arhierei, dosar nr. 23/1923-1926, f. 14. Text manu
de cancelarie.
100
 6.
1923 martie 9.
Adresa Ministerului Cultelor şi Artelor către Mitropolitul
Primat Miron Cristea prin care se solicită ierarhi pentru noile
eparhii Constanţa Hotin şi Cetatea Alba – Ismail*

România
Ministerul Cultelor şi Artelor
Direcţia Generală a Cultelor
Nr. 12 226
9 mart. 1923

Înalt Prea Sfinţite,

Avem onoare a aduce la cunoştinţă Înalt Prea Sfinţiei
Voastre că prin Înaltul Decret Regal nr. 920 din 8 martie a. c ,
Majestatea Sa Regele (Ferdinand I – n. n) a binevoit a promulga
legea prin care se înfiinţează noile Episcopii: „Constanţa”, „Hotin”
şi „Cetatea Albă – Ismail”, pentru care Vă rugăm să binevoiţi a
dispune cele de cuviinţă.
Primiţi, Vă rugăm, Înalt Prea Sfinţite, asigurarea deosebitei
noastre consideraţiuni.
Ministru, Director,
ss/pentru/indescifrabil ss/indescifrabil

Înalt Prea Sfinţiei Sale

Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Primat,
Preşedinte al Sfântului Sinod,
Bucureşti.

*
Arh. Sf. Sinod, fond Arhierei, dosar nr. 23/1923 – 1926, f. 436.
101
 7.
1923 martie 19.
Adresa Sfântului Sinod către Ministerul de Război privind
hirotonirea întru arhierei a arhimandritului Justinian
Teculesu*

Sf. Sinod
Nr. 29
1923 martie 19

D-lui Ministru de Război,

În urma adresei Dvs. nr. 37507/922, prin care Ne-aţi adus la
cunoştinţă că dintre cei patru candidaţi recomandaţi de Sf. Sinod
pentru ocuparea postului de Episcop al armatei a fost ales P.C. Ioan
Teculescu protopop de Alba Iulia,
Avem onoarea a Vă comunica că Prea Cucernicia Sa, după
ce a fost mai întâi ridicat la rangul de Arhimandrit cu numele de
Justinian Teculescu, în ziua de 18/5 martie 1923 a fost hirotonit
întru arhiereu cu titlul de Episcop al Clerului de Armată în
Catedrala Sf. Mitropolii din Bucureşti.
Aducându-Vă la cunoştinţă cele de mai sus, Vă rugăm să
binevoiţi a mijloci întărirea sa prin Înalt Decret Regal.
Primiţi etc.
[Mitropolit Primat,]
ss/Miron Cristea

*
Arh. Sf. Sinod, fond Arhierei, dosar nr. 23/1923-1926, f. 5. Text olograf
(ciornă) Miron Cristea.
102
 8.
1923 martie 27.
Înalt Decret regal nr. 1286/1923 pentru numirea episcopului
Justinian Teculescu în funcţia de Inspector al clerului militar
cu titlul de „Episcop de Alba Iulia”*

Ferdinand I
Prin graţia lui Dumnezeu şi Voinţa naţională
REGE AL ROMÂNIEI,
La toţi de faţă şi viitori sănătate.

Asupra raportului ministrului nostru secretar de stat la

departamentul de Război sub nr. 48942 din 27 martie 1923
Am decretat şi decretăm:
Art. 1 – Prea Sfinţitul Justinian Teculescu se numeşte pe
ziua de 1 martie 1923, Inspector al clerului militar cu titlul de
„Episcop de Alba – Iulia”.
Art. 2 – Ministrul nostru secretar de stat la Departamentul
de Război este însărcinat cu executarea decretului de faţă.
Dat în Bucureşti la 27 martie 1923

Ferdinand

Ministru de Război,
General de divizie (ss) Mărdărescu

Nr. 1286

*
Arh. Sf. Sinod, fond Arhierei, dosar nr. 23/1923 – 1926, f. 24. 1. Copie
dactilografiată, cu consemnarea manu: „Pentru conformitate, şeful biroului 7
Cler, Preot Econ. G. Georgescu Silvestru”. 2. Publicat în „Monitorul
Oficial”nr. 281 din 28 martie 1923.
103
 9.
1923 martie 30.
Adresa Ministerului Cultelor şi Artelor către Mitropolitul
primat Miron Cristea privind investitura regală din data de 31
martie 1923*

România
Ministerul Cultelor şi Artelor
Direcţia Generală a Cultelor
Nr. 17 523
30 mart. 1923

Înalt Prea Sfinţite,

În ziua de 31 martie 1923, fiind a se da investitura cerută de
Art. 4 din legea Sinodală Prea Sfinţiţilor Arhierei Visarion Puiu şi
Iacob Antonovici noii aleşi Episcopi ai Eparhiilor Hotin şi Dunărea
de Jos, Precum şi Prea Sfinţitului Arhiereu Justinian Teculescu,
numit Inspector al Clerului Militar cu titlul de „Episcop de Alba
Iulia”, avem onoarea de a Vă înconştiinţa despre această cu
rugămintea să binevoiţi a dispune a se aduce şi la cunoştinţa Prea
Cucernicilor membri ai Consistoriului Superior Bisericesc spre a fi
de faţă la ceremonia ce se va face după alăturatul program.
În ceea ce priveşte pe Prea Sfinţiţii membri ai Sf. Sinod,
Prea Sfinţiile lor au fost încunoştiinţaţi de Minister.
Primiţi, Vă rugăm, Înat Prea Sfinţite, asigurarea deosebitei
noastre consideraţiuni.

Ministru, Director,
ss/Constantin Banu ss/indescifrabil

Înalt prea Sfinţiei Sale

Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Primat,

*
Arh. Sf. Sinod, fond Arhierei, dosar nr. 23/1923 – 1926, f. 439.
104
 Preşedinte al Sf. Sinod şi Consistoriului Superior Bisericesc –
Bucureşti.

10.
1923 martie 30.
Adresa Mitropolitului Primat Miron Cristea către membrii
Sfântului Sinod*

Sfântul Sinod
Nr.
30 martie 1923

Înalt Prea Sfinţiţi,

Avem onoare a Vă încunoştiinţa că mâine 31 martie curent
va avea loc investitura noilor Episcopi: al Hotinului, al Dunării de
Jos şi al Armatei, şi Vă rog să binevoiţi a lua parte şi Î.P.S Voastre.
Totodată Vă rog ca după ce se va termina solemnitatea
investiturii să ne întrunim în palatul Mitropolitan spre a ne rosti
asupra hirotonirii întru Arhierei a P.P.C.C. Ec[onom] Nic[olae]
Cotlarciuc. Gh[eorghe] V. Niculescu şi Ilie Teodorescu aleşi
episcopi de Marele Colegiu pentru eparhiile: Cetatea Albă – Ismail,
Hotin şi Constanţa.
Preşedinte, Mitropolit Primat,
Ss/Miron Cristea

Î.Î.P.P. Membri ai Sf. Sinod

*
Arh. Sf. Sinod, fond Arhierei, dosar nr. 23/1923 – 1926, f. 440. Text
olograf (ciornă)Miron Cristea.
105
 11.
1923 aprilie 1/14.
Gramata Mitropolitană şi Sinodală pentru Episcopul Justinian
Teculescu al Armatei Române*

Gramata
P.S. Episcop al Armatei Justinian Teculescu

Miron,
Din mila lui Dumnezeu şi cu voinţa clerului şi a poporului
Arhiepiscop, Mitropolit al Ungro-Vlahiei, Exarh al Plaiurilor,
Primat al României şi Locţiitor al Cesareei din Capadocia,
preşedinte al Sf. Sinod al Bisericii Autocefale Ortodoxe Române,
membru de onoare al Academiei Române etc.
Iubitului cler militar şi iubiţilor noştri ostaşi de toate
gradele ai României întregite, har şi pace de la Dumnezeu părintele
din ceruri, iar de la Noi salutarea şi binecuvântarea Noastră
arhipăstorească.
Facem cunoscut tuturor celor cărora se cuvine, că Sf. Sinod
al Bisericii Autocefale Ortodoxe Române, ca supremă autoritate
bisericească din ţară simţindu-se îndatorat a da o îngrijire deosebită
şi specială educaţiei morale-religioase şi naţionale-sociale vitejilor
noştri ostaşi români chemaţi să apere şi pe viitor scumpa noastră
patrie, la nevoie chiar cu jertfirea vieţii lor şi a menţine, a cultiva şi
a oţeli însuşirile cetăţeneşti şi ostăşeşti ale armatei noastre, cu cari
s-au distins ostaşii români în tot cursul veacurilor trecute, precum şi
în timpul mai nou, în vremea marelui război din 1916 – 18, când
spre mulţămirea Noastră şi a tuturor bunilor români, clerul nostru
*
Arh. Sf. Sinod, fond Arhierei, dosar nr. 23/1923 – 1926, f. 6-7. 1. Text
olograf (ciornă) Miron Cristea, cu unele dificultăţi de transcriere. Nu am
depistat încă textul (final) dactilografiat al Gramatei mitropolitane şi sinodale.
2. Prima întrerupere de text vizează, desigur, iniţiativa Sf. Sinod de a oferi
armatei corpul preoţilor militari activi, pentru permanetizarea asistenţei
religioase, puşi sub ascultarea unui episcop militar, membru de drept al Sf.
Sinod. 3. A doua întrerupere în text nu a putut fi (încă) reconstituită.
106
detaşat în serviciul armatei a fost la înălţimea chemării sale,
îmbărbătând pe ostaşi la lupte şi dându-le pilda cea bună a iubirii şi
împlinirii datoriei către patrie până la jertfa propriei lor vieţi, - a
luat iniţiativa a (întrerupere de text) special în frunte cu un episcop
al armatei ca inspector şi îndrumător al acestui cler.
După războiul de întregire a scumpei noastre patrii şi de
unire a tuturor provinciilor române sub un singur sceptru al
gloriosului nostru rege desrobitor Ferdinand I şi conducătorii,
Statului român, la propunerea Bisericii sale naţionale, a considerat
[de] trebuinţă să deie tineretului înrolat în armata română, prin
clerul militar, o specială îngrijire sufletească care să corespundă
vechilor tradiţii bisericeşti şi naţionale, şi aspiraţiunilor, din cari au
izvorât virtuţile poporului român în trecut şi – cultivând în întreaga
armată un suflet unitar – să o ferească de toate curentele străine,
cari ar putea produce indiferentism faţă de pământul ţării,
necredinţă şi porniri distructive.
În scopul acesta, corpurile legiuitoare au votat şi M. S.
Regele a sancţionat „Legea privitoare la organizarea clerului
militar”, publicată în „Monitorul Oficial”din 6 august 1921.
În conformitate cu art. 5 din această lege, Sf. Sinod a
propus, prin alegere, patru candidaţi pentru înaltul post de inspector
al clerului militar, cu titlul de „Episcop de Alba Iulia”.
Dintre candidaţii recomandaţi de Sf. Sinod Onor Ministerul
de Război, prin adresa nr. 37 507/1922, Ne-a făcut cunoscut că a
fost numit şi întărit de Majestatea Sa Regele Prea Cucernicul Ioan
Teculescu, Protopop al Alba Iuliei din eparhia Clujului, Vadului şi
Feleacului. Premerse acestea, nou numitul a intrat în cinul monahal
în Sfânta Mănăstire Hodoş – Bodrog din eparhia Aradului, primind
numele de Justinian, iar duminică 5/18 martie 1923 l-am hirotonit
Noi întru Arhiereu, asistat de P.S. Episcopi Nicodem al Huşilor,
Vartolomei al Râmnicului Noul Severin şi de Arhiereu Evghenie
Piteşteanul în Catedrala Sfintei Mitropolii din Bucureşti, după ce
mai înainte, în aceeaşi Catedrală, l-am fost ridicat la rangul de
Arhimandrit. Astfel având darul de Arhiereu, M. S. regele a
binevoit să-i dea în ziua de 18/31 martie [1923], în faţa tronului şi

107
în prezenţa Alteţei Sale Carol, moştenitorul Tronului, şi în faţa
tuturor înalţilor diriguitori ai Ţării – clerici, militari şi civili –
tradiţionala investitură Regală, predându-i cârja episcopească,
oferită (Regelui – n. n) de Înalt Prea Sfinţia Sa Mitropolitul Primat.
Pe temeiul acestor forme legale, Noi, ca preşedinte al Sf.
Sinod dăm primului Episcop al Armatei Române P. S Justinian
Teculescu, carele şi până acum s-a distins prin o activitate plină de
zel şi de virtuţi meritorii pe tărâmul bisericesc şi cultural-naţional,
prin această gramată mitropolitană şi sinodală şi investitura
canonică de Episcop al Armatei cu titlul de Alba Iulia, spre a
îndeplini odată cu atribuţiunile duhovniceşti şi administrative,
prevăzute în Legea de organizare a clerului militar şi în
Regulamentul privitor la aplicarea acestei legi şi însărcinarea şi
îndatorirea apostolică de a lucra cu toată râvna şi osârdia şi cu toată
dragostea care biruieşte toate, şi în deplin acord cu Sf. Sinod,
pentru dezvoltarea şi întărirea credinţei şi a sfintei iubiri de patrie a
ostaşilor români, a-i conduce pe drumul virtuţilor cetăţeneşti şi
militare, ca să fie buni şi viteji apărători ai patriei şi neamului, loiali
şi cei mai credincioşi supuşi ai gloriosului nostru Rege (Ferdinand I
n. n.) şi a legiuiţilor lui urmaşi, şi (întrerupere de text, aprox. 4-5
cuvinte) pavăză şi scutul nebiruit, la adăpostul căruia Ţara şi
Neamul să-şi poată îndeplini misiunea sa spre binele şi progresul
poporului român şi spre promovarea intereselor de civilizaţie şi
amiciţie în Orientul Europei.
Totodată, recomandăm întregului cler al armatei şi tuturor
ostaşilor români, buni şi credincioşi fii ai patriei, ca să dea P.S.
Episcop Justinian ascultare şi supunere desăvârşită, considerându-l
din al lor duhovnicesc părinte, spre a putea să-şi îndeplinească după
cuviinţă însemnata sa chemare care i s-a încredinţat de Biserică, de
Ţară şi de Augustul nostru suveran.
Dată astăzi 1/14 aprilie anul mântuirii una mie nouă sute
douăzeci şi trei în palatul Sf. Sinod din Bucureşti.
[Mitropolit Primat, Preşedinte al Sf. Sinod,]
Ss/Miron Cristea

108
 12.
1924 decembrie 19.
Adresa Ministerului Cultelor şi Artelor către Mitropolitul
Primat Miron Cristea privind investirea Episcopului Justinian
Teculescu ca episcop al eparhiei Cetatea Albă – Ismail*

România
Ministerul Cultelor şi Artelor
Direcţiunea Cultelor
Nr. 62 944
19 dec. 1924

Înalt Prea Sfinţite,

În ziua de 20 decembrie [1924], ora 12, fiind a se da de
către Majestatea Sa Regele (Ferdinand I-n.n.) în Palatul Regal din
Bucureşti investitura cerută de art. 4 din legea Sinodală, Prea
Sfinţitului Episcop Justinian Teculescu, nou ales Episcop al
Eparhiei Cetatea Albă-Ismail, avem onoare a vă încunoştiinţa
despre aceasta, rugându-vă să binevoiţi a lua parte la această
ceremonie, precum şi a dispune a fi invitaţi şi P.P.S.S. membri ai
Sf. Sinod şi P.P.C.C. membri ai Consistoriului Superior Bisericesc,
aflaţi în Capitală.
Primiţi Vă rugăm, Înalt Prea Sfinţite,
asigurarea deosebitei noastre consideraţiuni.
Ministru, Director General,
ss. / Al.Lapedatu ss. indescifrabil

Înalt Prea Sfinţitului

Mitropolit Primat, Preşedinte al Sf. Sinod
şi Consistoriu Superior Bisericesc,
Bucureşti.

*
Arh. Sf. Sinod, fond Arhierei, dosar nr. 23/1923 – 1926, f. 23. 1.
Înregistrat la Sf. Sinod cu nr. 823/19.XII.1924. 2. Rezoluţia Mitropolitului
Primat: ”Se ia act şi se invită P.P.S.S. membri aflaţi în capitală”.
109
 13.
1924 decembrie (?)
Biografia P.S. Episcop Justinian Teculescu tipărită într-un ziar
din Ismail*

Biografia P.S. episcop Justinian Teculescu

Pentru ca preoţimea şi întreg poporul creştin din cuprinsul
acestei de Dumnezeu păzite Eparhii, să cunoască cu adevărat cine
este noul păstor care a venit să-i lumineze şi să-i conducă pe calea
mântuirii, dăm mai jos câteva date şi note biografice din care să
reiasă personalitatea P.S. Episcop Justinian.
P.S. Justinian Teculescu s-a născut în anul 1865 noiembrie
1, în comuna Covasna, jud. Trei-Scaune, din părinţi ţărani. Şcoala
primară, începută în comuna natală, a continuat-o la Braşov, unde a
urmat şi liceul românesc „Andrei Şaguna”, pe care l-a terminat în
anul 1885, când a luat bacalaureatul.
Crescut de mic într-o atmosferă de caldă religiozitate
inspirată de unchii săi Gherasim, fost superior al Sf. monastiri din
Predeal şi Atanasie, fost arhimandrit la Episcopia din Buzău, după
terminarea cursului liceal a intrat la Institutul de teologie „Andrei
Şaguna” din Sibiu.
Terminând studiile teologice şi pedagogice a funcţionat ca
învăţător în com. Râşnov, de lângă Braşov, unde mai în urmă fiind
ales ca paroh a rămas până în anul 1901, când a trecut ca protopop
la Alba Iulia.

*
Arh. Sf. Sinod, fond Arhierei, dosar nr. 23/1923 – 1926, f. 95. 1. Cup din
ziar, în care se mai poate lectura următorul paragraf: „În urmă M.S. Regele
(Ferdinand I – n.n.) şi A.S. Principele Moştenitor (Carol – n.n.) s-au întreţinut
cu Înaltul Prelat, cu Membrii Guvernului şi persoane prezente , iar la ora 12.45
s-au retras, după care Înaltul Prelat a fost condus la Sfânta Mitropolie cu
acelaşi ceremonial ca la venire”: Evident, paragraful citat se referă la
ceremonia de învestitură de la Palatul Regal din ziua de 20 decembrie 1924. În
mod cert cupul din ziar este de la sfârşitul lunii decembrie 1924. 2. În josul
paginii, tipărit: „Roitman-Ismail”.
110
 Atât ca învăţător, cât şi ca paroh şi protopop a dezvoltat o
activitate rodnică atât pe terenul bisericesc, cât şi pe cel şcolar şi
naţional.
În interval de 22 ani, cât a păstorit ca protopop s-au reparat
şi zidit din nou în cercul său (protopopiatul Alba Iulia – n.n.) 28
biserici şi 18 şcoale. A stat în fruntea tuturor mişcărilor naţionale,
îndeosebi în anii războiului, conlucrând ca preşedinte al Consiliului
Naţional la măreaţa adunare de la 1 Decembrie 1918 ţinută în Alba
Iulia, când Ardealul s-a unit cu patria mumă, şi a fost apoi de faţă
la luarea pe seama a tuturor instituţiilor de către stăpânirea
românească.
La finele (în text: finea) anului 1922 fiind propus din partea
Sf. Sinod ca Episcop al armatei şi confirmat în această înaltă
misiune de către M.S. Regele (Ferdinand I – n.n.), a intrat în cinul
monahal, fiind tuns în monastirea Hodoşbodrog de lângă Arad.
După aceasta, fiind hirotonisit ca arhiereu la Sf. Mitropolie din
Bucureşti la 1 aprilie 1923, a intrat în funcţiunea de Episcop al
armatei, fiind astfel cel dintâi misionar al armatei noastre în treapta
de episcop al ei.
În această funcţiune a stat până la 17 decembrie 1924, când
a fost ales prin Marele Colegiu de Episcop al Cetăţii Albe – Ismail,
primind în ziua de 20 decembrie 1924 investitura regală, iar în ziua
de 21 aceeaşi lună a şi fost instalat în Catedrala şi reşedinţa
Episcopală din Ismail, luând astfel conducerea Episcopiei noastre
ce i-a fost încredinţată.
Pe teren literar s-a manifestat ca colaborator la diferite
jurnale şi reviste, scriind atât versuri, cât şi în proză, tratate
îndeosebi din domeniul teologiei pastorale.
În primul parlament al României Mari a fost ales ca
Senator ( de drept – n.n.) al cercului Alba Iulia.

111
 14.
1925 martie 31.
Adresa Ministerului de Război către Patriarhul României,
Miron Cristea, privind demisia Episcopului Justinian
Teculescu din postul de Inspector al clerului militar, fiind ales
şi confirmat ca Episcop le Cetatea Albă şi Ismail*

Ministerul de Război
Serviciul Personalului
Nr.10752
31 martie 1925

Înalt Prea Sfinţite,

Avem onoare a aduce la cunoştinţa Înalt Prea Sfinţiei
Voastre, că prin Înaltul Decret nr. 791 din 31 martie 1925, s-a
primit demisia din postul de Inspector al clerului militar, cu titlul
de „Episcop de Alba Iulia”, a Prea Sfinţitului JUSTINIAN
TECULESCU, fiind ales şi confirmat ca Episcop al Cetăţii Albe –
Ismail, pe ziua de 1 ianuarie 1925.
Acest post rămâne vacant până la alegerea şi investirea,
conform legii şi regulamentului, privitor la organizarea clerului
militar, a unui nou Episcop militar, în care scop înaintăm 20 de
exemplare din această lege.
Ministru de Război Şeful Serv. Personalului,
General de Divizie, Colonel,
ss. / Mărdărescu s.s. / N. Negreanu

Înalt Prea Sfinţiei Sale,

Înalt Prea Sfinţitului Patriarh al României
D.D. Dr: Miron,
Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Române, Bucureşti,

*
Arh. Sf. Sinod, fond Arhierei, dosar nr. 23/1923 – 1926, f. 17.
112
 15.
1925
Fişa biografică a Episcopului Justinian Teculescu din Arhiva
Sfântului Sinod*

Justinian Teculescu
S-a născut la 1 noiembrie 1865 în Covasna, jud. Trei-
Scaune.
A urmat şcoala primară la Covasna şi liceul la Braşov.
După luarea bacalaureatului, în 1885, a trecut la Seminarul
Teologic din Sibiu, pe care l-a absolvit în 1888.
Un timp a funcţionat ca învăţător în comuna Râşnov, lângă
Braşov, apoi, în 1896, a fost hirotonisit preot pentru biserica acestui
sat. În 1901 a fost ales protopop de Alba Iulia. În decurs de 22 de
ani, ca protopop, a reparat şi zidit 28 de biserici şi 18 şcoli primare
şi secundare.
A fost un dârz luptător naţionalist. Odată cu izbucnirea
primului război mondial, casa protopopului Teculescu a devenit
locul de întâlnire a preoţilor şi învăţătorilor din ţinutul Alba Iulia,
iar după intrarea României în război, ungurii stabiliseră felinarul de
care avea să fie spânzurat popa Teculescu dacă românii ardeleni ar
fi cutezat să se ridice contra stăpânirii ungureşti. În toamna anului
1918, Teculescu, ajutat de câţiva ofiţeri români a organizat gărzile
naţionale din Alba Iulia, fiind ales apoi preşedinte al Consiliului
naţional din acest ţinut.
În primul parlament al României întregite, protopopul Ioan
Teculescu a fost ales senator de Alba Iulia, iar în toamna anului
1922, Sf. Sinod l-a desemnat episcop al clerului militar, primind
învestitura la 18 mai 1923.
Ca episcop al Armatei a funcţionat un an şi jumătate, în
care timp a pus în aplicare Legea clerului militar, elaborând
Regulamentul necesar. A prezidat, în calitate de Episcop al

*
Arh. Sf. Sinod, fond Arhierei, dosar nr. 2/1925. Text manu, autor
neidentificat.
113
Armatei marea solemnitate din 14 – 17 mai 1923 de aducere a
osemintelor Eroului Necunoscut din Mausoleul de la Mărăşeşti, în
Parcul Carol di Bucureşti.
În 17 decembrie 1921 a fost ales episcop al Cetăţii Albe –
Ismail, unde a păstorit 7 ani şi jumătate până la 16 iulie 1932, când
a decedat la Sanatoriul de la Braşov. A fost îngropat la Covasna în
cripta pe care singur şi-a pregătit-o din vreme pentru veşnică
odihnă.
A scris şi publicat în diferite reviste şi ziare versuri,
articole şi predici, din care o parte le-a adunat într-un volum, tipărit
în anul 1931, cu titlul Pentru Neam şi pentru Lege.

16.
1923 martie 31.
Cuvântarea Episcopului Justinian Teculescu la investirea sa ca
episcop al Armatei, Inspector al clerului militar, de către
Regele Ferdinand – Palatul Regal, Bucureşti*

Sire,
Cu inima plină de sentimentul celei mai depline supuneri şi
loialităţi primesc în acest mare şi sublim moment, cârja pe care
Majestatea Voastră mi-o predă, ca simbol al puterii şi datoriei de
păstorire sufletească, mie, celui dintâi episcop al scumpei şi vitezei
noastre armate. Şi cum bine ştiu şi cunosc solicitudinea Majestăţii
Voastre faţă de armată, ca instituţia cea mai apropiată de inima
Majestăţii Voastre, tot aşa de bine ştiu şi sunt convins că prin nimic
nu voi putea mai bine şi mai deplin răsplăti graţia Majestăţii
Voastre la numirea mea de Episcop al armatei, ca prin grija şi
silinţa neadormită ce voi depune întru creşterea religioasă, morală
şi patriotică a bravei noastre armate.

*
Revista „Biserica Ortodoxă Română”, nr. 7, 1923, p. 521. Ministrul
Cultelor, Constantin Banu, a citit diploma de învestire.
114
 Având experienţa îndelungată a creşterii poporului în
această direcţiune, cu tot zelul şi iubirea o voi aplica şi continua de
azi înainte şi între ostaşii ţării, ca fii ai acelui popor.
Pe temelia tare şi de secoli probată a legii strămoşeşti voi
zidi lucrarea mea, punând ca piatră cea din capul unghiului, cele
trei virtuţi ale legii creştine: Credinţa, Dragostea şi Nădejdea.
Credinţa, adică către persoană Augustă şi Tronul Majestăţii
Voastre; Dragostea, către patria dare îi susţine şi adăposteşte;
Nădejdea, în viitorul şi izbânda cu glorie a neamului nostru.
Neobosit mă voi sili, Sire, a face pe toţi, şi la toate
ocaziunile, spre a pricepe şi înţelege că: fraza de mare şi adânc
înţeles „Nihil Sine Deo” ca deviză a Casei noastre Regale, ca şi a
ţării întregi, nu este nicidecât o frază decorativă pe stindardul
emblema patriei, ci un memento sfânt şi perpetuu pentru toţi oştenii
ţării, ca să ştie şi să cunoască sufletul înaintaşilor lor, care începând
de la Rovine şi până la Baia, de la Călugăreni la Şelimbăr, de la
Plevna până la Griviţa şi de la Mărăşti şi Mărăşeşti până la Tisa,
stăpâniţi de înţelesul adânc al sfintei devize, au apărat şi întregit
patria iubită şi au făurit coroana strălucitoare cu care Majestatea
Voastră, în cetatea scumpă neamului întreg, în Alba Iulia, V-aţi
încoronat ca rege prea glorios al tuturor românilor.
Adânc şi strălucitor voi îndemna pe toţi a-şi săpa în inimă
deviza ţării noastre, adânc ca să nu se şteargă niciodată şi
strălucitor ca să o poată arăta şi casnicilor lor, când se vor întoarce
din serviciu la căminurile lor.
Animat de aceste sentimente şi intenţiuni şi cu rugămintea
către Părintele Ceresc de a ocroti şi binecuvânta cu zile multe şi
glorioase ca şi până acum, Domnia Majestăţii Voastre şi a întregii
dinastii, din toată inima rostesc:
Să trăiască Majestatea Voastră!
Să trăiască Majestatea Sa Regina!
Să trăiască A.S.R. Principele şi Principesa Moştenitori şi
scumpa Lor Odraslă Principele Mihai!
Să trăiască scumpa şi viteaza armată română!

115
 17.
1923 martie 31.
Răspunsul Regelui Ferdinand I la învestirea Episcopului
Justinian Teculescu ca Episcop al Armatei, Inspector al
clerului militar – Palatul Regal, Bucureşti*

Prea Sfinţite Episcop Justinian,

Înmânându-ţi astăzi cu vie plăcere cârja episcopală, am
întărit în Tine pe întâiul Episcop al armatei la conducerea Clerului
militar ortodox, pentru păstorirea sufletească a mult iubiţilor mei
ostaşi.
Un întins câmp de muncă spirituală se deschide înaintea Ta
şi totodată grea şi frumoasă răspundere, căci cum va fi păstorul aşa
va fi şi turma. Am nestrămutata încredere că preoţimea militară cu
Episcopul ei în frunte vor fi mereu adânc pătrunşi de înalta lor
menire, încredere la care Mă îndreptăţesc înălţătoarele pilde din
războiul trecut. Dacă comandanţilor militari le este încredinţată
misiunea să înveţe pe fii ţării cum să lupte şi prin ce mijloace să
biruiască, Vouă vă revine datoria să-i pregătiţi şi să le înarmaţi
sufletele ca să poată îndura toate greutăţile şi rezista la toate
ispitele, întărindu-i în credinţa şi în frica lui Dumnezeu. Ogorul
este bine pregătit. Şi aşteaptă acuma în Prea Sfinţia ta pe bunul
grădinar.
Ţi s-a hărăzit titlul de Episcop de Alba Iulia ca o pioasă
amintire a vechei Mitropolii zidită acolo de Mihai Vodă cel Viteaz,
şi ca un simbol al ideii de unitate naţională, pentru care vrednica
noastră armată a adus atâtea jertfe mari şi glorioase.
Sunt sigur că vei găsi în patriotismul Prea Sfinţiei Tale şi al
Clerului ce vei conduce destulă râvnă ca să propovăduieşti ostaşilor
Mei, pe lângă cea mai fierbinte iubire de ţară, frumoasele virtuţi
ostăşeşti, dragostea de steag şi credinţa neclintită în Regele lor.

*
Revista „Biserica Ortodoxă Română”, nr. 7, 1923, p. 521-522. În aceeaşi
zi, 31 martie 1923, şi cu acelaşi ceremonial de la Palatul Regal, a fost învestit
şi Episcopul Hotinului, Visarion Puiu (1879-1964).
116
 Reeditarea volumului „Pentru neam şi pentru lege”, de
Justinian Teculescu

Dr. Ioan LĂCĂTUȘU

La editura Angvstia din Sf. Gheorghe, a fost reeditat cu

binecuvântarea P.S. Ioan Selejan, prin grija prof. Dr. Luminiţa
Cornea, volumul de cuvântări şi predici Pentru neam şi pentru
lege, de Justinian Teculescu. Prima ediţie a volumului amintit a
fost tipărită la Sighişoara, la topografia Miron Neagu, „în anul
Domnului 1931”. Autorul, Episcopul Justinian Teculescu - născut
la Covasna în anul 1865 şi trecut la Domnul în 1932 - a adunat „din
îndemnul altora”, „de prin reviste şi ziare”, unele din cuvântările şi
predicile rostite în cursul activităţii pastorale” de patruzeci de ani,
ca preot la Râşnov, ca protoiereu la Alba Iulia, ca episcop al
armatei şi apoi ca episcop al eparhiei Cetatea Albă – Ismail.
Volumul cuprinde 24 de cuvântări şi 16 predici, rostite în
perioada 1899-1930. În Precuvântare la ediţia I, episcopul
Justinian Teculescu, motivându-şi conţinutul „cuvântărilor de ordin
naţional, cultural şi bisericesc” apărute „înainte de întregirea
neamului”, ţine să menţioneze faptul că „activitatea de atunci a
unui preot, conştient de adevărata lui menire, nu se putea restrânge
numai la îndeplinirea slujbei la altarul Domnului şi la tâlcuirea
cuvintelor Scripturii, el trebuia să cuprindă în inima lui toate
frământările şi necazurile ce se revărsau asupra neamului, care avea
nevoie de îmbărbătare şi îndrumare”.
La publicarea volumului, în anul 1931, autorul era animat
de dorinţa „de-a pune în mâna preoţimii din eparhia mea, ca
îndemn şi orientare, aceste cuvântări şi predici, care tot atât de
folositoare şi necesare sunt şi astăzi pentru sufletul poporului
nostru, deoarece... ca şi în trecut, arma cea mai puternică a
preotului va trebui să fie pentru totdeauna cuvântul cald şi plin de

117
avânt... pentru neam şi pentru lege (n.n. - în sensul de „lege”
strămoşească, de religie ortodoxă).
Deşi la apariţia sa, volumul s-a bucurat de recenzii
elogioase, deoarece, în timpul comunismului, acesta a fost trecut pe
lista cărţilor indezirabile pentru regimul ateu, atât pentru conţinutul
său, cât şi pentru „vina” autorului de a fi fost ierarh ortodox român,
în Basarabia devenită „Republică sovietică”, cartea episcopului
Justinian Teculescu a dispărut practic, timp de peste 60 de ani, din
toate bibliotecile din România.
După descoperirea ei, prin bunăvoinţa unei rude a
Episcopului Teculescu, din iniţiativa şi prin strădania profesoarei
Luminiţa Cornea – cunoscută pentru cercetarea cu profesionalism
şi dăruire şi a altor personalităţi româneşti din zonă, în mod
deosebit a scriitorului Romulus Cioflec – s-a propus reeditarea sa.
Proiectul, a primit binecuvântarea P.S. Ioan Selejan şi a fost însuşit
şi sprijinit de Asociaţia Cultural-Creştină „Justinian Teculescu” din
Covasna şi de Muzeul Carpaţilor Răsăriteni.
Reeditarea volumului Episcopului Justinian Teculescu,
Pentru neam şi pentru lege, a ridicat unele probleme ligvistice,
deoarece, în răstimpul a trei sferturi de veac (1931-2006), au fost
câteva reforme ortografice, coordonate şi aprobate de Academia
Română. Modul cum au fost soluţionate problemele de limbă, de
către îngrijitorul ediţiei – doctorul în filologie Luminiţa Cornea –
este prezentat în Nota asupra ediţiei, denumită şi Studiul lingvistic
de caz.
De remarcat „îndrumarea, sfaturile şi atenţia deosebită” de
care a beneficiat îngrijitoarea ediţiei, din partea P.S. Ioan, pentru
redare în formă actualizată a textelor biblice, implicarea conducerii
Asociaţiei Cultural-Creştine „Justinian Teculescu” (îndeosebi a
profesorului Dumitru Furtună, care semnează şi articolul Cinstirea
înaintașilor şi a secretarului Asociaţiei Ioan Luca), în finalizarea cu
succes a proiectului, precum şi sprijinul financiar acordat de
Consiliul Local Covasna, pentru reeditarea volumului, demers ce
reprezintă un autentic act de restituire culturală.

118
119
120
 Statutul Asociației Cultural Creștine „Justinian Teculescu”

CAP. I. DENUMIREA, SEDIUL, DURATA ȘI

CARACTERUL ASOCIAȚIEI
Art.1. Denumirea Asociaţiei este: ASOCIAŢIA
CULTURAL-CREŞTINĂ „JUSTINIAN TECULESCU”.
Art.2. Sediul asociaţiei este în oraşul Covasna, Str. Mihai
Eminescu, Nr. 19, Judeţul Covasna, România. Asociaţia va putea
deschide sucursale și filiale și în alte localităţi din țară.
Art.3. Asociaţia are un caracter cultural-creștin, nonprofit,
nonproductiv și are personalitate juridică înregistrată pe termen
nelimitat.

CAP. II. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE ASOCIAŢIEI

Art.4. Asociaţia Cultural-Creștină „Justinian Teculescu” îşi
propune următoarele obiective:
A) Păstrarea și revigorarea tradiţiilor strămoşeşti, a
obiceiurilor legate de sărbătorile de iarnă și alte sărbători
religioase;
B) Menţinerea celei mai însemnate sărbători populare
româneşti, Nedeia Mocănească - Sântilia;
C) Reînvierea portului popular autentic, precum și a
dansurilor și cântecelor populare locale;
D) Sprijinirea bisericii ortodoxe din Covasna-Voinesti;
E) Păstrarea și îngrijirea patrimoniului cultural al vechii
biserici, mormântului episcopului Justinian Teculescu și a
Monumentului Ostaşului Român;
F) Sprijinirea învăţământului românesc de toate gradele din
localitate;
G) Realizarea unui muzeu al tradiţiilor locale;
H) Păstrarea identităţii româneşti prin întărirea coeziunii
spirituale, morale și religioase a obștii;
I) Educarea tineretului în spiritual unei morale creştine,
civice sănătoase, atragerea acestuia în realizarea obiectivelor ce și
le-a propus asociaţia.

121
 Art.5. În vederea realizării scopului și obiectivelor de mai
sus, asociaţia îşi propune constituirea unui fond financiar
provenind din:
- Patrimonial iniţial de constituire;
- Cotizaţii și taxe de înscriere;
- Donaţii de la persoanele fizice și juridice și contribuţii
liber consimţite ale membrilor săi;
- Subvenţii din partea statului;

CAP. III. ORGANIZAREA ȘI FUNCŢIONAREA

ASOCIAŢIEI
Art.6. Asociaţia este constituită dintr-un număr de 23
membri fondatori conform procesului verbal de constituire întocmit
la data ținerii Adunării Generale de constituire.
Art.7. Membru al Asociaţiei Cultural-Creştine „Justinian
Teculescu” poate fi orice persoană care, cunoscând statutul
asociaţiei, este de acord cu prevederile sale și doreşte ca prin
propria activitate să sprijine scopul asociaţiei. Poate deveni
membru orice persoană fizică, indiferent de vârstă, profesie, religie
și naţionalitate, care îşi exprimă această dorinţă prin cerere scrisă.
Art.8. Membrii asociaţiei au următoarele drepturi:
- Să aleagă și să fie aleşi în organele de conducere ale
asociaţiei;
- Să participe la dezbaterile tuturor problemelor în adunarea
generală, să formuleze întrebări și propuneri în privinţa bunului
mers al asociaţiei;
- Să acţioneze în aşa fel ca scopurile asociaţiei să fie
îndeplinite în cele mai bune condiţii.
Art.9. Membrii asociaţiei au următoarele obligaţii:
- Să respecte prevederile statutului, să achite taxa de
înscriere și cotizaţia lunară;
- Să respecte hotărârile luate de Adunarea Generală și
organele de conducere și să participe efectiv la acţiunile asociaţiei;
- Să aibă o comportare demna, principială și plină de
solicitudine în relaţiile cu cetăţenii.

122
 Art.10. Organul suprem de conducere al asociaţiei este
Adunarea Generală a asociaţiilor, care îşi desfăşoară activitatea în
şedinţe ordinare sau extraordinare. Adunarea Generală se convoacă
la propunerea Consiliului de Administraţie, a Comisiei de Cenzori
sau la cererea unei cincimi din numărul membrilor, odată pe an sau
ori de câte ori este nevoie. Hotărârile se adoptă cu majoritatea
simplă a membrilor, prin vot deschis sau secret, după caz.
Art.11. Adunarea Generala are următoarele atribuţii:
- Adoptă, modifică și completează Statutul;
- Alege Consiliul de Administraţie, revocă membrii
acestuia;
- Alege Comisia de Cenzori;
- Aprobă dările de seamă anuale ale Consiliului de
Administraţie și ale Comisiei de Cenzori;
- Aprobă bugetul de venituri și cheltuieli;
- Primeşte și exclude din asociaţie pe membrii acestuia;
- Aprobă prestaţiile și cotizaţiile la care vor fi supuşi
membrii asociaţiei.
Toate acţiunile care nu sunt atribuite prin Statut sau actul
constitutive organelor de administraţie și control, aparţin de drept
Adunării Generale.
Art.12. Consiliul de Administraţie se alege pe durată de doi
ani și se compune din 11 membri: un preşedinte executiv, trei
vicepreşedinţi, un secretar și şase membri. Se întruneşte lunar și ori
de câte ori este nevoie, la convocarea preşedintelui sau a unuia
dintre vicepreşedinţi, luând hotărârile prin vot deschis cu majoritate
simplă de voturi. La şedinţele Consiliului de Administraţie în care
se soluţionează probleme financiare este obligatorie și prezența
preşedintelui Comisiei de Cenzori.
Consiliul de Administraţie reprezintă asociaţia în toate
raporturile juridice, conformându-se prevederilor Statutului și
hotărârilor Adunării Generale. După expirarea mandatului, girează
conducerea asociaţiei până la numirea noilor organe.
Consiliul de Administraţie îndeplineşte următoarele
atribuţii:

123
 - Analizează cererile de primire în asociaţie și propune
Adunării Generale excluderea unui membru, după ascultarea
membrului în cauza;
- Întocmeşte proiectul bugetului de venituri și cheltuieli
anual și urmăreşte execuţia acestuia după ce a fost aprobat de
Adunarea Generală;
- Întocmeşte programul anual și trimestrial al acţiunilor
asociaţiei, urmărind modul de desfăşurare al acestuia.
Art.13. Preşedintele executiv al Consiliului de
Administraţie are următoarele atribuţii:
- Reprezintă asociaţia în relaţiile cu persoane fizice și
juridice;
- Semnează împreună cu secretarul toate documentele
financiar-contabile;
- Raportează Adunării Generale modul cum a dus la
îndeplinire sarcinile încredinţate.
În lipsa preşedintelui executiv, sarcinile stabilite pentru
acesta revin celor trei vicepreşedinţi, în ordinea alegerii lor.
Art.14. Comisia de Cenzori este compusă din trei membri:
un preşedinte și doi membrii aleşi de către Adunarea Generala
direct pe funcţii prin vot deschis, aceştia neputând fi și membrii în
Consiliul de Administraţie.
Art.15. Atribuţiile Comisiei de Cenzori sunt următoarele:
- Verifică semestrial și ori de câte ori este nevoie activitatea
economico-financiară a asociaţiei și modul cum sunt administrate
bunurile materiale aflate în patrimoniul asociaţiei, prezentând
Consiliului de Administraţie constatările făcute;
- Întocmeşte anual raportul asupra activităţii de control
financiar și îl prezintă Adunării Generale spre dezbatere și
aprobare;
- În cazul constatării unor abateri grave în gestionarea
patrimoniului asociaţiei, convoacă Adunarea Generală
extraordinară.

124
 CAP. IV. PATRIMONIUL ASOCIAŢIEI CULTURAL-
CREȘTINE „JUSTINIAN TECULESCU”
Art.16. Patrimoniul asociaţiei este format din bunuri
materiale și mijloace financiare. Bunurile materiale sunt cele
provenite din donaţii precum și cele procurate din fondurile
asociaţiei. Mijloacele financiare provin din taxa de înscriere de
minim 5000 de lei, donaţii în bani și subvenţii din partea statului.
Lichidităţile se vor păstra în cont deschis la una din bănci.
Patrimoniul asociaţiei la înfiinţare este de 500.000 de lei,
indivizibil și netransmisibil.

CAP. V. DISPOZIŢII FINALE

Art.17. Asociaţia Cultural-Creștină „Justinian Teculescu”
este personalitate juridică. Dizolvarea și lichidarea ei sunt supuse
reglementarilor în vigoare.
Prezentul Statut a fost adoptat în Adunarea Generală din
data de 27.01.1996.
Membrii fondatori:
1. Bârlă Constantin
2. Bârlă Cornel
3. Bârlă Nicolae
4. Bârlă Radu Constantin
5. Căşunean Vlad Adrian
6. Ceangă Horea Dumitru
7. Ceangă Mircea
8. Cosnean Georgeta
9. Furtună Dumitru
10. Furtună Gheorghe Ovidiu
11. Hulpoi Vasile Aurel
12. Jurebiţă Dan Dumitru
13. Luca Ioan
14. Lungu Dorel
15. Măciucă Ioan Ovidiu
16. Oltean Mihai Nicolae
17. Oltean Staicu Traian

125
 18. Oprea Elena Tatiana
19. Posea Ana Maria
20. Poteică Nicolae
21. Şerban Dumitru
22. Sodor Irina
23. Ştefan Lucian

126
Anexe

127
 Program

I. Deschiderea lucrărilor
Cuvântul organizatorilor şi al autorităţilor publice locale
- Pr. Ioan Ovidiu MĂCIUCĂ, președintele Asociației Cultural Creștine
Justinian Teculescu
- Mesajul primarului orașului Covasna, THIESZ Janos
- Sebastian CUCU, prefectul judeţului Covasna
- Preasfinţitul ANDREI, Episcopul Covasnei şi Harghitei
- Mesajul Secretarului General al Ministerului Apărării Naționale, Codrin
MUNTEANU

II. Lucrări în plen

Moderator: Pr. prof. dr. Sebastian PÂRVU
1. Pr. dr. Petru PINCA, Blaj, Justinian Teculescu, primul Episcop al
Armatei Române
2. Prof. dr. Luminița CORNEA, Sfântu Gheorghe, Episcopul Justinian
Teculescu, întru iubire de românii basarabeni
3. Pr. prof. Nicolae PUCHIANU MOȘOIU, Râșnov, Justinian Teculescu-
ierarh ortodox „cu crucea-n frunte”
4. Dr. Ioan LĂCĂTUŞU, Pr. dr. Sebastian PÂRVU, Sfântu Gheorghe,
Episcopul Justinian Teculescu, în istorie și contemporaneitate
5. Pr. mil. Ioan Costin CUCU, Sfântu Gheorghe, Aspecte actuale ale
activității clerului militar
6. Prof. univ. dr. Ioan CIUREA WEIDNER, Köln (Germania), Un „om
între oameni”, devenit personalitate istorică: Justinian Teculescu
7. Ing. Șerban TECULESCU, Paris (Franța), Episcopul Justinian
Teculescu în amintirile familiei sale
8. Prof. Florentina TEACĂ, Cuvânt pentru reînscăunarea unui episcop al
Armatei Române

III. Prezentare de cărți cu referire la Episcopul Justinian Teculescu

- Păstori sufleteşti ai Sfintelor Altare din Eparhia Covasnei şi Harghitei,
Erich-Mihail Broanăr, Ioan Lăcătuşu şi Sebastian Pârvu, Editura Grai
Românesc, Miercurea-Ciuc, 2015
- Asociaţiunea ASTRA întru iubire de suflet românesc, Luminița Cornea,
Editura As. Astra, Sibiu, 2015

128
Fotografii din arhiva personală a lui Șerban Teculescu, Paris68

La ieșirea din Senat. În fotografie, de la dreapta la stânga: Mareșalul

Averescu, Episcopul Justinian Teculescu, Patriarhul Miron Cristea,
poetul Octavian Goga, Mitropolitul Visarion Puiu

68
Notă editor: ”Istoria” fotografiei- fotograful profesionist lua aceste
imagini și le punea în vitrină; Bujor Teculescu, fiul Episcopului, avocat stagiar
la București, trecea prin fața magazinului, intra și cumpăra fotografiile în care
apărea tatăl său
129
 Protopopul Ioan Teculescu, alături de generalul Berthelot,
Alba Iulia, 1 ianuarie 1919.

130
Episcopul Justinian Teculescu, făcându-l pe Nicolae Iorga să zâmbească,
la ieșirea din Senat

131
 În dreapta, Justinian Teculescu, Episcop al armatei, alături de Miron
Cristea, Patriarhul României. Foto Royal, Bl. Elisabeta, București69

69
Notă editor: poza e făcută înainte de 1925- camilafca e neagră la Miron
Cristea, încă nu era patriarh, ci doar mitropolit primat; în stânga fotografiei, se
pare că este Nicolae Colan; personajul central e mitropolitul Pimen Georgescu
al Moldovei, artizanul Marei Uniri; drapajul clădirilor duce cu gândul la un
moment festiv; după îmbrăcăminte și ornare, poza e făcută la hirotonirea sau
instalarea lui Justinian Teculescu ca Episcop al Armatei, doar atunci putea
purta acesta în prezența superiorilor colanele acelea la gât; Teculescu a fost
hirotonit arhiereu la 18 mart. 1923, instalat 10 apr. 1923; deoarece sunt și
soldați în poză, înclin să cred că este vorba de ziua instalării. Așadar, datăm
poza: 10 aprilie 1923
132
Bujor Teculescu, Horia Teculescu și Nicolae Jurebiță, vărul lor. 1919

133
 Eliza și Ioan Teculescu

134
Viorica Teculescu, nora Episcopului, cu mama ei, Melania Boeriu, cuscra
Episcopului; fotografie făcută la Brașov, la „Foto Carmen”

135
 Pe cerdacul casei familiei Timar (Nelu și Maria), pe strada Șaguna, care
i-a primit pe ”evacuații” Teculescu (cu domiciliu obligatoriu din mai
1952): Nicolae și Melania Boeriu, cuscrii Episcopului, Maria Timar
Jos: Octavian Sorescu, prieten, evacuat, descendent dintr-o familie din
Covasna (Oprea Lăcătușu), Șerban, Viorica și Bujor Teculescu, de curând
ieșit din închisoare 1953

De la stânga la dreapta, în picioare: Nicolae Boeriu și Bujor Teculescu

(cuscrul și fiul Episcopului); așezați: Dan (fiul lui Bujor), Viorica

136
 (soție), Melania Boeriu (cuscra Episcopului), Eta Boeriu (cumnată cu
Bujor) și Șerban Teculescu (fiul lui Bujor). La Covasna, pe terasa casei
clădite de Bujor pe „Șirul Vilelor” (actuala stradă Justinian Teculescu), în
1953. Casa a fost vândută familiei prof. Șerban (Dede)

Viorica Teculescu (soția lui Bujor, fiul Episcopului), la Covasna, 1935

La Ocolul Silvic; găsise doi pui de urs

137
 Însemne de prețuire a Episcopului Justinian Teculescu

Invitație la „Zilele Justinian Teculescu”, ediția 2008

138
Invitație la „Zilele Justinian Teculescu”, ediția 2009

139
Volumul de cuvântări și predici Pentru neam şi pentru lege, de Justinian
Teculescu, reeditat de către editura Angvstia din Sf. Gheorghe, în anul
2006, prin grija prof. dr. Luminiţa Cornea
140
Teculeștii din neam în neam, de Luminița Cornea, Constantin Catrina și
Ioan Lăcătușu și Personalități ale orașului Covasna, de Ioan Lăcătușu,
Luminița Cornea și Ioan Luca

Bustul lui Justinian Teculescu din Piața Eroilor, Voinești,

dezvelit şi sfinţit în anul 2002
141
 Placa omagială cu efigia Episcopului Justinian Teculescu, care a fost
instalată pe zidul bisericii din Manta la 18 septembrie 2016

142