Sunteți pe pagina 1din 1

Viața miracolul existentei

Viața este miracolul existenței. Viața este cel mai de preț bun pe care îl are omul , acest pumn de
țărână peste care cade o rază a veșniciei.Acest dar minunat și preamărit al vieții a fost dăruit de
Creator omului cu toate calitățile ei superioare, ale cugetării și ale sensibilității cu puterea de a
înțelege, cu puterea cunoașterii și a vibraţiei în fața suferinței, bunătății și frumuseții.Dumnezeu este
cel care pune viața în om: ”Domnul a făcut pe om din ţărână, i-a suflat în față suflare. Omul s-a făcut
astfel un suflet viu” (Facerea 2.7). Astfel pentru noi creștinii Dumnezeu nu este doar Creatorul vieții ci
este viața însăși.”Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”(Noul Testament) Nașterea înseamnă “întrupare” o
ivire în trup. A avea copii în cadrul unei familii binecuvântate prin cununia religioasă este o poruncă
divină la care trebuie să reflectăm cu toţii în zilele noastre. A naşte mai mulţi copii înseamnă a te
apropia cât mai mult de Dumnezeu, care este Izvorul vieţii şi Piatra de temelie sfântă a familiei.
Familia cu mulţi copii este o binecuvântare divină. Într-o astfel de familie locuieşte Însuşi Dumnezeu.
Copiii se nasc din iubire pentru iubire. Mama este lumina familiei. Sfântul Ioan Damaschin spune ca
Dumnezeu ne-a creat” spre a fi fericiți și bucuroși”. De cele mai multe ori Iisus și apostolii folosesc în
dialogurile lor cu oamenii expresii precum”bucurați-vă” sau “pace vouă”. Bucuria de a trăi dă un
semn dumnezeiesc vieții.De aceea suntem datori să o păstrăm ca pe un dar divin: ”Pus-am înaintea ta
viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața ca să trăiești tu și urmașii tăi”
(Deuteronomul 30.19). Aşadar este nu numai în firea lucrurilor ci și în voia lui Dumnezeu ca să
alegem viața și binele.Faptul că existăm este un mare dar dumnezeiesc, dar totodată trebuie să știm
că nu trebuie să trăim oricum. A trăi într-un fel sau altul este o alegere liberă a omului ,dar felul cum
alege să trăiască fiecare îl poate apropia sau depărta de Dumnezeu , îl poate valoriza sau îl poate
distruge. Pentru cei care cred în Hristos viața pământească este anticamera celei veșnice iar moartea
nu este un deznodământ al vieții ci puntea către viața cea veșnică.Vremea de astăzi ne arată tot mai
clar cât este de nesigură viața pe pământ. Cea mai puternică dragoste, cea mai sigură situație
materială, cea mai robustă sănătate, cele mai bune interese, toate sunt supuse schimbării, nimic nu
are statornicie. Care este gândul și scopul vieții pe pământ? Oricât ne-am chinui să căutăm și să
întrebăm, scopul vieții este acela să găsim cărarea înapoi către Dumnezeu. Să ajungem la Izvorul
Vieții. Viața nu-și găsește împlinirea decât prin mântuirea sufletului.

S-ar putea să vă placă și