Harta Batimetrică

Toma Marius-Alexandru
203 B

Rezumat
În această lucrare, tema principală este harta batimetrică după cum spune și titlul. Acest referat
se va axa în principal pe harta batimetrica făcută de către mine dar și pe hărțile batimetrice în
general cât și povestea lor. De asemenea voi completa și cu alte informații legate despre
formațiunile care se regăsesc în harta lucrată de mine.

Introducere

Batimetria este de fapt baza științei numită hidrografie care studiază caracteristicile fizice ale
corpurilor de apă. Cuvântul provine din greacă, astfel βαθύς (bathus), „adâncime” și μέτρον
(metron), „măsurare”.
Termenul de „batimetrie” se referă la măsurarea adâncimii apelor dar și cartografierea oceanelor,
râurilor sau a lacurilor. Primul mecanism de determinare al adâncimii fundului mării era destul de
simplu și consta în aruncatul unei frânghii pe o parte a navei, frânghia avea la capăt legată o
bucată de plumb pentru a o ține dreaptă și astfel a se putea măsura de fapt adâncimea de la
ambarcațiune până pe fundul apei. Această metodă nu era foarte eficientă din pricina faptului că se
putea cunoaște adâncimea doar unui anumit punct din mare iar procesul era unul lung și obositor
cu foarte mari probleme, precum: omiterea variabilei de vânt care putea mișca funia sau chiar
ambaracațiunea sau faptul că funia putea determina adâncimea doar într-un punct din mare.

În anii 1870, Sir William Thomason a inventat o metodă prin care să combată problema tehnicii
cu frânghia. Acesta a dezvoltat vechea tehnică, principiul fiind la fel doar că noua mașinărie era
capabilă să facă treaba de trei ori mai repede față de prima metodă demodată cu frânghia. În timp,
tehnologia a avansat și mai mult, astfel că s-au folosit gadgeturi sofisticate în materie de unde
sonore până în ziua de azi când omenirea se bucură de cea mai sofisticată metodă, ci anume
staeliții care sunt capabili să măsoare adâncimea prin folosirea diferitelor frecvențe de lumina care
pătrund în apă. Atunci când apa este curată iar fundul apei este suficient de reflexiv, adâncimea
poate fi estimată doar prin măsurarea cantității de reflexie observată de satelit și mai apoi
prelucrată pe baza faptului că se știe cât de mult ar trebui ca lumina să pătrundă apa până la
fundul mării.
Descrierea datelor:

Am primit o bucățică de hartă batimetrică (fig1) (fără curbe batimetrice trasate) care reprezintă
zona Newport Beach, California, SUA pe care se regăsesc o mulțime de cote ale fundului
oceanului.

Fig 1 Sursa: Prof. Alina Floroiu

Metodologie de lucru:

Metodologia de lucru a constat în trasarea cu, creionul a unor linii prin dreptul cifrelor care
indicau adâncimea fundului oceanului, urmând regulile următoare:

 până în 100 m se va interpola din 5 in 5 m

 între 100 - 150 m se va interpola din 10 în 10 m
 peste 150 m se va interpola din 25 în 25 m

După terminare de trasat a liniilor, harta (fig2) arăta astfel:

 Fig 2 Sursa: Arhivă proprie

Interpretarea rezultatelor:

După ce harta a fost realizată, se pot vedea foarte clar curbele de nivel definind astfel fundul
oceanului.

În partea de sus a hărții se poate vedea canalul principal care are o deschidere de un kilometru.
Estuarul Newport este o zonă de coastă umedă în zona Newport Beach din zona Californiei de
Sud iar în apropierea acestuia este și râul Santa Ana care este cel mai mare bazin hidrografic din
California de Sud. În primii câțiva metrii de apă se poate observa de asemenea trecerea de la
platforma continentală la panta continentală între cotele de nivel 20 și 150. Acest lucru este
specific Canionului Newport care este unul dintre acele canioane cu shelfuri mici de zonă a
frontierei continentale. Canionul s-a format într-un punct unde shelful este îngust iar nispul este
mutat de către valuri spre deviația de la țărm unde este concentrată într-o zonă de divergență. În
zona de jos a hărții, se pot observa două falii unde se poate vedea o formă mul mai reliefată
datorită acestora cu numele de Lausen Knoll. Acesta este o o înălțime proeminentă batimetrică cu
origini destul de incerte în ceea ce privește modul ei de formare. Lausen Knoll este adesea asociat
cu un relief ieșit în evidență fixat peste falia Palos Verdes. Acea zona în care se regăsesc aceste
reliefuri este o zonă plină de astefel de enigma în materie de geneză. Mai jos se poate vedea o
poză (fig 3) cu harta batimetrică a zonei de falie Palos Verdes și Lausen Knoll.

Fig 3 Sursa: Research Gate

Concluzia:

După ce s-a efectuat harta batimetrică printr-o tehnică manuală, pe harta s-au putut observa
anumite forme de relief precum falii, canoane, zone abisale care fac parte din zona Newport dar s-
au putut de asemenea și identifica caracteristici ale acestor structuri. De asemenea, am pututut
completa harta efectuată de mine ( fig 2) cu una care este la o precizie mult mai bună (fig 4),
aceasta fiind captată de sateliți și astfel s-a constat că deși harta realizată de mine nu e la fel de
precisă, se apropie totuși de cea cu o calitate mult mai bună.

Fig 4

Sursa: Google Maps

Bibliografie:

https://en.wikipedia.org/wiki/Upper_Newport_Bay

https://medium.com/@larrymayerunh/history-of-bathymetry-early-methods-3ba759fbcf6c

https://pubs.er.usgs.gov/publication/70035266

https://ro.wikipedia.org/wiki/Batimetrie

https://scc.ca.gov/projects/santa-ana-river-conservancy/

https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/0025322771900624

https://sedimentary-geology-store.com/catalog/book/mountains-abyss-california-borderland-
archive-southern-california-geologic-evolution