Epifiza (glanda pineală)

 este situată între tuberculii cvadrigemeni superiori, sub corpul calos

 intră în componența epitalamusului.
 are mărimea unui bob de mazăre.
 anatomic și funcțional, are conexiuni cu epitalamusul, cu care formează un sistem
neurosecretor epitalamo-epifizar.
 este constituită dintr-o stromă în care se găsesc celule nevroglice (gliale) cu caracter
secretor și numeroase fibre nervoase simpatice.
 glanda atinge dezvoltarea maximă în copilărie până la vârsta de 7 ani și apoi începe să
involueze (regreseze) înainte de pubertate.

 epifiza secretă melatonina, cu acțiune frenatoare asupra funcției gonadelor și vasotocina,

cu puternică acțiune antigonadotropă, mai ales anti-LH. Extractele de epifiză au și efecte
metabolice atât în metabolismul lipidic, glucidic, proteic, cât și în cel mineral. Melatonina
exercită efecte inhibitoare și asupra axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian,
precum și asupra unor nuclei ai hipotalamusului.
 lipsa epifizei determină instalarea precoce a pubertății.
 epifiza are legături strânse cu retina. Stimulii luminoși produc, prin intermediul nervilor
simpatici (fibrele simpatice influențate de retină), o reducere a secreției de melatonină. La
întuneric, secreția de melatonină crește, frânând funcția gonadelor.

Timusul
 este un organ limfoid dotat și cu rol endocrin în prima parte a ontogenezei, până la
pubertate.
 are localizare retrosternală.
 are formă alungită și este împărțit în doi lobi: unul drept și altul stâng alipiți prin fețele lor
mediale.
 are o greutate care variază cu vârsta, la naștere este între 10-15 g.
 la pubertate, involuează, fără să dispară complet nici la vârste foarte înaintate.
 în organism are atât rol de organ limfatic central, cât și de glandă endocrină.
 este o glandă cu structură mixtă, de epiteliu secretor și organ limfatic.
 deși nu au fost individualizați hormoni ca atare, se cunosc o serie de efecte ale extractelor
de timus: 1. acțiune de frânare a dezvoltării gonadelor; 2. acțiune de stimulare a
mineralizării osoase; 3. efecte de oprire a mitozelor.
 funcțiile timusului sunt puternic blocate de hormonii steroizi, care determină involuția
acestui organ.

 la periferia timusului există o capsulă formată din țesut conjunctiv fibros, care trimite
prelungiri ce împart organul într-un număr de lobuli, cu formă și dimensiuni variate.
 unitatea histologică a timusului (lobulul timic) este format dintr-o rețea de celule
reticulare, în ochiurile rețelei fiind prezente numeroase celule numite timocite. Acestea
sunt celule hematoformatoare primordiale (stem), migrate din măduva hematogenă în
circulația generală, ajunse în timus, și transformate sub influența factorilor locali în celule
limfoformatoare de tip T. Timocitele „însămânțează” organele limfoide periferice
(ganglionii limfatici, splina, amigdalele etc.).
 timusul secretă și un hormon ce mărește activitatea limfocitelor T care au părăsit timusul
și au migrat în organele limfoide periferice.