Sunteți pe pagina 1din 1

Exemplificarea strategiilor de predare in disciplinele economice

Lista activități:

 Folosirea jocului ca formă de activitate conducătoare în dezvoltarea psihică a copilului


şi îmbinarea raţională a acesteia cu elementele ce trebuie învăţate. Prin joc, copilul
este un iniţiator al lumii sale proprii, îşi foloseşte imaginaţia, pune în practică
abilităţile şi priceperile dobândite, îşi îmbogăţeşte bagajul de cultură, îşi dezvoltă
creativitatea şi sensibilitatea.
De exemplu: rebusuri, ghicitori, aplicația Kahoot este o platformă gratuită cu
ajutorul careia se pot creea teste interactive, de asemenea pot fi facute experimene (se
pot organiza ore în care li se prezintă copiilor diverse experimente pentru a întelege și
deduce diferite reacții, dar și familiarizarea copiilor cu lucrul într-un laborator );

 Copiii pot fi lăsați să predea o lecție în locul profesorului, sub supravegherea acestuia,
desigur, pentru a-i lăsa să își dezvolte imaginația, spiritul educativ, dar și ablitatea de a
fi în fața unui grup de persoane , având o responsabilitate destul de mare, ce îi fac să-și
sedimenteze anumite informații destul de bine pentru a le face cunoscute si celorlalți;

 În cursul unei ore se pot aduce persoane din exterior de la diverse companii, firme,
oameni cu un badaj de cunoștințe imens, pentru a le vorbi despre anumite domenii
primordiale, pentru a-i ghida profesional, pentru a le raspunde la diverse întrebari,
curiozități despre diverse domenii, si de ce nu pentru a le oferi posibilitatea să faca
internshipuri;

 Vizionarea unor diverse documentare redate la video proiector, amfiteatre pentru a le


dezvolta copiilor capacitatea de a analiza, a sintetiza, a deduce;

 Prezentarea unor grafice, diagrame și discutarea pe baza acestora pentru a îmbunatăți


gandirea, limbajul, puterea de a spune o opinie, de a ajunge la o concluzie a copilului;

S-ar putea să vă placă și