Motorul cu abur - evoluţie şi semnificaţie

Motorul cu abur, în varianta sa îmbunătăţită de James Watt (care consuma mai puţin cărbune, fiind
mult mai eficient), a reprezentat un moment de cotitură în evoluţia societăţii umane, cu un impact
echivalent cu adoptarea agriculturii de către strămoşii noştri vânători şi culegători. Motorul cu abur a
înlocuit mare parte din forţa brută a omului ori a ajutorului său, calul, şi a permis crearea bunurilor cu
ajutorul maşinilor, declanşând Revoluţia Industrială.

Motorul cu abur este un motor cu ardere externă care produce lucru mecanic utilizând energia
termică a aburului. Aburul este produs sub presiune într-un generator de abur, prin fierbere, şi se
destinde într-un agregat cu cilindri în care presiunea aburului produce lucru mecanic deplasând liniar
un piston, mişcare care de cele mai multe ori este transformată în mişcare de rotaţie cu ajutorul unui
mecanism bielă-manivelă. Căldura necesară producerii aburului se obţine prin arderea unui
combustibil sau prin fisiune nucleară. Istoria motorului cu aburi începe în secolul I î.Hr. când
matematicianul grec Heron din Alexandria a descris eolipila, primul motor cu abur rudimentar. În
următoarele secole cele câteva motoare cu abur cunoscute erau, asemenea eolipilei, doar dispozitive
experimentale folosite de inventatori pentru a demonstra proprietăţile aburului. O turbină cu abur
rudimentară a fost descrisă de Taqi al-Din în anul 1551 şi de Giovanni Branca în anul 1629.
Jeronimo de Ayanz y Beaumont a primit, în 1606, brevete pentru 50 de invenţii propulsate de abur,
inclusiv o pompă pentru desecarea minelor inundate. Denis Papin, un refugiat hughenot, a realizat
lucrări folositoare la digestorul cu abur în 1679 şi a folosit pentru prima dată un piston pentru a ridica
greutăţi în anul 1690.

Primul dispozitiv comercial propulsat de puterea aburului a fost o pompă de apă dezvoltată
de Thomas Savery în anul 1698. Acesta a folosit un sistem de vidare pentru a ridica apa din pământ,
apoi a folosit presiunea aburului pentru a o ridica şi mai sus. Motoarele mici erau eficiente, dar
modelele mai mari erau problematice, acestea dovedind că aveau o înălţime de ridicare limitată şi
erau predispuse la explozii ale boilerelor. Au fost folosite în câteva mine, staţii de forare şi pentru a
propulsa roţile de apă folosite la maşinăriile de textile. O proprietate atractivă a motorului lui Savery
a fost costul scăzut. Au continuat să fie produse până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, un asemenea
motor fiind încă operaţional în anul 1820.