§7.

Concursul ipotecilor

Situaţii de concurenţă. Enumerare. În cazul în care există mai mulţi creditori care au
garanţii reale asupra unui bun, ordinea de preferinţă şi rangul acestora se determină după
cum urmează:

Concursul între ipotecile imobiliare. Rangul ipotecilor imobiliare este determinat de

ordinea înregistrării cererilor de înscriere în cartea funciară. Drept urmare, cel ce a înscris
primul garanţia sa în registrele de publicitate (prior tempore potior jure) este îndreptăţit să
se îndestu-leze primul din bunul afectat, ce va rămâne putând fi luat de ceilalţi creditori.
Dacă creditorii au înscris ipoteca lor în aceeaşi zi, ambii se vor îndestula în mod egal din
bunul afectat.

Concursul între ipoteci mobiliare. Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul ipotecilor mobiliare,
astfel cel ce a perfectat primul ipoteca va avea dreptul să se îndestuleze înaintea celorlalţi
creditori.

Concursul între ipoteci imobiliare şi ipoteci mobiliare. Atunci când acelaşi bun este
grevat atât de ipoteci mobiliare, cât şi de ipoteci imobiliare, sunt preferaţi creditorii a căror
ipotecă a fost anterior făcută publică în registrele de publicitate aferente. Cu toate
acestea, ipoteca imobiliară înscrisă în aceeaşi zi cu o ipotecă mobiliară va fi preferată
acesteia din urmă (art. 2422
 Stingerea obligaţiilor 161

C.civ.). Situaţia de concurs nu poate exista decât între o ipotecă imobiliară şi o ipotecă
mobiliară perfectă, întrucât o ipotecă mobiliară care nu a fost perfectă nu este opozabilă.

Concursul între ipotecă şi gaj. Creditorul a cărui ipotecă este înscrisă în arhivă este
preferat creditorului gajist, chiar dacă acesta a obţinut detenţia bunului ipotecat anterior
înscrierii ipotecii (art. 2423 C.civ.).

Concursul între ipotecile generale şi ipotecile speciale. Între o ipotecă asupra unei
universalităţi de bunuri mobile şi o ipotecă asupra unor bunuri mobile determinate are
prioritate aceea dintre ele care a fost înscrisă sau perfectată mai întâi (art. 2424 C.civ.).

Concursul între ipotecile mobiliare privilegiate 1. Ipotecile mobiliare privilegiate reprezintă

excepţii de la regula dobândirii rangului ipotecilor perfecte potrivit ordinii înscrierii sau
perfectării ipotecilor. În cazul ipotecilor mobiliare privilegiate, legea conferă rang prioritar
ipotecii constituite pentru garantarea anumitor creanţe.

Ipoteca constituită în favoarea vânzătorului unui bun sau a creditorului care a acordat
împrumut pentru cumpărarea bunului are prioritate asupra unei ipoteci anterioare, dacă,
înainte ca debitorul să obţină posesia bunului ipotecat, avizul a fost înscris la arhivă, iar
vânzătorul sau, după caz, creditorul îl înştiinţează în scris pe creditorul ipotecar anterior
despre vânzare şi despre înscrierea ipotecii. Caracterul privilegiat al ipotecii rezultă din
aceea că este preferată în raport de orice ipotecă anterioară constituită asupra bunului
grevat, cu condiţia ca înscrierea să aibă loc înainte ca debitorul să fi intrat în stăpânirea
bunului şi creditorul garantat să îl fi înştiinţat pe creditorul anterior despre vânzarea şi
înscrierea garanţiei. Această obligaţie nu îl priveşte şi pe creditorul ulterior, deoarece
acesta se prezumă că cunoaşte ipotecile înscrise în arhivă.
Ipoteca asupra recoltei sau asupra produselor ce se vor obţine prin valorificarea acesteia,
constituită în scopul obţinerii sumelor necesare pentru a produce recolta, precum şi ipoteca
constituită în perioada de creştere a plantelor ori în cursul unei perioade de 6 luni înainte de
recoltare sunt preferate, din momentul înscrierii lor în arhivă, oricărei alte ipoteci.

Ipoteca asupra efectivelor de animale sau asupra produselor acestora, constituită în

scopul asigurării fondurilor care să îi permită celui care a constituit ipoteca să
achiziţioneze nutreţuri, medicamente sau hormoni, necesare pentru hrana ori tratarea
animalelor, are prioritate asupra oricărei alte ipoteci constituite asupra aceluiaşi bun ori
asupra produselor lui, alta decât ipoteca vânzătorului de nutreţuri, medicamente sau
hormoni. Singura condiţie în cazul acestei ipoteci este încheierea unui contract de ipotecă
mobiliară în forma cerută de lege.

Concursul între ipoteci şi privilegii. În caz de concurs între privilegii pe de o parte sau între
acestea şi ipoteci, legiuitorul a stabilit ordinea următoare:
 1) creanţele privilegiate asupra unor bunuri mobile prevăzute de art. 2339 C.civ. se
satisfac primele, conform art. 2342 alin. (1) C.civ.;

2) creanţele garantate cu ipotecă sau gaj, după consideraţiile arătate mai sus, trec pe locul
al doilea;

privilegiul special este preferat unei ipoteci mobiliare, dacă este înscris în arhivă înaintea
acestuia din urmă;
titularul unui privilegiu este preferat titularului unei ipoteci imobiliare, dacă privilegiul este
înscris în cartea funciară înaintea ipotecii.

A se vedea art. 2425 C.civ.

162 Stingerea obligaţiilor

Concursul ipotecilor înscrise şi gaj. Conform art. 2482 C.civ., publicitatea gajului asupra
bunurilor mobile corporale se poate realiza fie prin deposedarea debitorului de bunul grevat,
fie prin înscrierea garanţiei la arhivă.

Potrivit art. 2423 C.civ., creditorul a cărui ipotecă mobiliară este înscrisă în arhivă, este
preferat creditorului gajist, chiar dacă acesta a intrat în stăpânirea bunului ipotecat anterior
înscrierii.

Per a contrario, dacă ipoteca mobiliară nu a fost înscrisă în arhivă, posesia exercitată de
creditorul gajist va fi preferată.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor amintite rezultă următoarele concluzii:

detenţia creditorului gajist, este ineficace în concurs cu un creditor ipotecar ce a înscris

ipoteca sa în arhivă. Dacă ipoteca nu este înscrisă, creditorul gajist este preferat;
pentru a avea câştig de cauză, creditorul gajist trebuie să îşi înscrie dreptul său în arhivă.

§8. Cesiunea ipotecii. Cesiunea rangului ipotecii. Schimbarea rangului ipotecii

Dezvoltare. Aşa cum s-a arătat mai sus, creditorul ipotecar poate cesiona dreptul său de
ipoteca sau rangul acesteia. Astfel acesta poate ceda unui creditor chirografar ipoteca
creanţei sale sau poate conveni cu acesta schimbarea rangului ipotecilor, sub condiţia notării
în registrul de publicitate a operaţiei efectuate.

Atât cesiunea dreptului de ipotecă, cât şi cesiunea rangului ipotecii trebuie să

îndeplinească câteva condiţii comune, şi anume:
dreptul de ipotecă sau rangul ipotecii pot fi cesionate doar dacă suma pentru care este
constituită ipoteca este determinată în actul constitutiv al ipotecii [art. 2358 alin. (1) C.civ.];
contractul de cesiune dintre creditorul ipotecar cedent şi creditorul cesionar se încheie în
formă scrisă, cu obligaţia înştiinţării debitorului cedat [art. 2358 alin. (2) C.civ.]. Forma scrisă a
contractului este o condiţie de valabilitate, iar înştiinţarea debitorului este o condiţie de
opozabi-litate;
cesiunea ipotecii şi cesiunea de rang se face cu respectarea dispoziţiilor de publicitate în
materie de carte funciară sau, după caz, a celor care privesc opozabilitatea faţă de terţi a
ipotecii mobiliare [art. 2358 alin. (3) C.civ.].
Dacă între ipotecile al căror rang se schimbă se găsesc şi alte garanţii sau drepturi ai căror
titulari n-au consimţit la schimb, convenţia nu le poate fi opusă decât în măsura în care le era
opozabilă garanţia al cărei rang a fost cedat.
În toate cazurile, cesiunea rangului se face în limita creanţei ipotecare al cărei rang a fost
cedat, iar schimbul rangului se face în limita creanţei ipotecare care are rangul preferat.
 Dacă bunul ipotecat este vândut la licitaţie, creditorul care a dobândit rangul unei creanţe
sub condiţie va putea renunţa la beneficiul schimbării de rang, creanţa ipotecară condiţională
reluându-şi rangul cedat [art. 2427 alin. (4) C.civ.].

§9. Executarea ipotecii

Generalităţi. Dacă debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, creditorul poate urmării
bunul ipotecat în mâinile oricui s-ar afla, fără a ţine seama de drepturile reale constituite sau
înscrise după înscrierea ipotecii sale.

Din dispoziţiile privind executarea ipotecii rezultă că, executarea nu se poate

face decât în virtutea unui titlu executoriu şi pentru o creanţă certă, lichidă şi
exigibilă.
 Stingerea obligaţiilor 163

Întrucât actele notariale care constată o astfel de creanţă sunt titluri executorii, credem că
acestea îndeplinesc această cerinţă şi pe baza acestora se poate trece la executarea silită.

Problema practică care se ridică vizează situaţia în care contractul de ipotecă mobiliară
este încheiat prin înscris sub semnătură privată, situaţie în care se pune întrebarea, dacă
acest înscris este un titlu executoriu.

Deşi suntem în prezenţa unei excepţii, credem că şi acest înscris este un titlu executoriu,
chiar dacă nu este un înscris autentic.

Prin dispoziţiile art. 2431 C.civ., legiuitorul a stabilit că, „Contractele de ipotecă valabil
înche-iate sunt, în condiţiile legii, titluri executorii” , iar în cuprinsul art. 2388 C.civ. este statuat
că „Con-tractul prin care se constituie o ipotecă mobiliară se încheie în formă autentică sau
sub semnă-tură privată, sub sancţiunea nulităţii absolute”.

Drept urmare, dacă părţile au respectat condiţiile de fond, formă şi de publicitate prevăzute
de lege sub sancţiunea nulităţii absolute, acestea se pot prevala de puterea executorie a
înscrisurilor respective, motiv pentru care opinăm că înscrisul sub semnătură privată este un
titlu executoriu prin dispoziţia expresă a legii.

Este de precizat că, în situaţia dată, suntem în prezenţa unei excepţii de la regulă, astfel
încât se aplică principiul conform căruia excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare.
Posibilitatea creditorului nu este limitată sub aspectul executării creanţei sale, acesta
poate realiza creanţa sa şi prin alte acţiuni personale sau măsuri prevăzute de legea civilă.

Inserarea unor clauze de reţinere a bunului sau de dispunere din partea creditorului în alte
condiţii decât cele prevăzute de lege pentru executarea creanţei sale se consideră nescrise.

Dacă în faza de executare a bunurilor mobile unui creditor ipotecar de rang inferior i se
execută un bun ipotecat în favoarea sa, acesta poate invoca beneficiul de discuţiune , numai
dacă există bunuri mobile suficiente ipotecate în favoarea creditorului de rang superior pentru
aceeaşi datorie. Dacă cererea sa este admisă, executarea asupra acelui bun ipotecat va fi
suspendată.

9.1. Executarea ipotecilor mobiliare

A. Executarea ipotecii asupra bunurilor corporale

Dezvoltare. În cazul în care debitorul nu îşi execută obligaţia principală, creditorul este
îndrituit, la alegerea sa, să acţioneze astfel:
 să vândă bunul ipotecat în condiţiile art. 2445-2459 C.civ.;

să îşi însuşească bunul pentru a stinge creanţa ipotecară în condiţiile art. 2460-2463
C.civ.;
să preia bunul în scop de administrare în condiţiile art. 2468-2473 C.civ.
Sub acest aspect, creditorul poate prelua bunul cu toate accesoriile acestuia [art. 2438 lit.
a) C.civ.] sau, fără a le deplasa de la locul lor, poate lua orice măsuri ca bunurile respective să
nu mai poată fi folosite de debitor pentru ca, ulterior, să poată dispune de ele în condiţiile legii
[art. 2438 lit. b) C.civ.]. Creditorul va putea prelua oricând bunul pe durata executării silite,
chiar şi pe durata opoziţiei la executare [art. 2452 alin. (2) C.civ.].

Pentru a intra în posesia efectivă a bunului, creditorul va trebuie să emită o notificare prin
intermediul executorului judecătoresc, prin care să aducă la cunoştinţă constituitorului ipotecii
sau deţinătorului bunului, obligaţia de a-i predea bunul mobil ipotecat, cât şi înscrisurile ce
atestă dreptul de proprietate asupra bunului respectiv.

Cel care deţine bunul este obligat să îl predea creditorului ipotecar, dar acesta poate şi
refuza în cazul în care creditorul ipotecar nu face dovada dreptului său de a prelua bunul
164 Stingerea obligaţiilor

(art. 2441 C.civ.). Asupra bunului ipotecat numai creditorul de rang superior are un drept
prefe-renţial, astfel încât dacă un creditor de rang inferior a preluat bunul, acesta poate fi
obligat să îl predea acelui creditor cu rang superior.

În caz de refuz, creditorul poate apela la ajutorul organului de executare, însă în activitatea
de executare creditorul nu va tulbura liniştea şi ordinea publică şi nu poate recurge direct sau
indirect la constrângere, chiar dacă fapta sa nu ar constitui infracţiune.

Dacă creditorul va opta pentru concursul executorului judecătoresc la deposedarea

deţinăto-rului de bun, acesta trebuie să formuleze o cerere care va fi însoţită de o copie după
contractul de garanţie, de o descriere a bunului şi dacă este cazul de o copie certificată de pe
înscrierea ipotecii la arhivă. La solicitarea executorului organele de poliţie sunt obligate să
acorde tot sprijinul pentru preluarea bunului.

Din dispoziţiile art. 2443 C.civ., rezultă că executorul judecătoresc are obligaţia ca în
termen de 48 ore de la primirea cererii să se deplaseze la locul unde se află bunul
ipotecat, să îl ridice şi să îl predea de îndată creditorului, întocmind proces-verbal. Toate
cheltuielile se avansează de creditor, riscul transportului şi depozitării bunului fiind în
sarcina sa, urmând ca ulterior aceste cheltuieli să fie suportate cum este şi normal de
către debitor, sau din bunul ipotecat.

Din momentul în care creditorul a intrat în posesia bunului ipotecat, acesta are drepturile şi
obligaţiile unui administrator al bunului altuia împuternicit cu administrarea simplă (art. 2444
C.civ.).

Atunci când ipoteca poartă asupra unor bunuri mobile accesorii ale unui imobil,
creditorul ipotecar se poate prevala, în privinţa acestora, de dreptul de a intra în posesia
acestora, afară de cazul în care a început urmărirea potrivit regulilor stabilite pentru
executarea ipotecilor imobiliare.

Astfel, creditorul poate separa cele două bunuri, însă are obligaţia să despăgubească pe
ceilalţi titulari de drepturi reale, iar nu pe constituitor, pentru cheltuielile necesare reparării
stricăciunilor produse prin separarea celor două bunuri.

Cei îndreptăţiţi la despăgubire pot refuza separarea bunurilor dacă creditorul ipotecar nu
oferă o garanţie suficientă pentru plata despăgubirilor. Dacă bunul imobil pierde din valoare
urmare a separării, creditorul nu poate fi obligat la despăgubiri.

Mai este de precizat că, regulile arătate mai sus, prevăzute de art. 2437 C.civ., nu se
aplică în cazul materialelor obişnuite de construcţie incorporate într-o construcţie.
 B. Vânzarea bunului mobil ipotecat

Consideraţii preliminare. Formalităţi procedurale. Vânzarea bunului ipotecat reprezintă

prima modalitate de executare pe care creditorul ipotecar o are la îndemână, aşa cum rezultă
din dispoziţiile art. 2435 C.civ. Pentru demararea procedurii de vânzare a bunului mobil
ipotecat, creditorul se adresează instanţei de executare pentru încuviinţarea acestei proceduri.
La cererea de încuviinţare se vor adresa documentele ce atestă existenţa creanţei ipotecare,
contractul de ipotecă mobiliară şi dovada perfectării ipotecii mobiliare.

Cererea se va judeca în şedinţă publică cu citarea părţilor, moment în care instanţa

compe-tentă va analiza înscrisurile depuse, soluţionând cauza printr-o încheiere de
încuviinţare sau respingere, ce poate fi atacată cu apel.

În cazul în care doreşte să vândă bunul ipotecat, sub sancţiunea nulităţii vânzării, cu
cel puţin

15 zile înainte de data stabilită pentru vânzare, creditorul este obligat să înscrie
un aviz de
 Stingerea obligaţiilor 165

executare la arhivă şi să notifice1 următoarele persoane cu privire la efectuarea vânzării

bunului ipotecat:

debitorul obligaţiei garantate prin ipotecă, fideiusorilor şi codebitorilor solidari ai

acestuia;
constituitorul sau, după caz, succesorii în drepturi ai acestuia;

toţi creditori ipotecari ale căror ipoteci au devenit opozabile prin înscrierea în arhivă a
unui aviz care identifică bunul grevat şi care, la data notificării, este înscris pe numele
debitorului;
toate persoanele de la care a primit notificarea existenţei unui drept sau a unei pretenţii cu
privire la bunul ipotecat, precum şi celor de la care bunul a fost ridicat ori la care acesta se
află, dacă sunt cunoscuţi;
toţi creditori ipotecari şi privilegiaţi a căror garanţie a devenit opozabilă pe altă cale, în
temeiul legii, dacă creditorul ipotecar cunoaşte identitatea şi adresa acestora.
Notificarea vânzării trebuie să indice în mod clar următoarele:

constituitorul şi creditorul ipotecar;

bunurile care fac obiectul urmăririi;
suma pentru care se porneşte urmărirea;
metoda prin care se va realiza valorificarea bunului;
data, ora şi locul la care va avea loc licitaţia publică, precum şi preţul de pornire a licitaţiei
ori, după caz, data şi ora cu începere de la care creditorul va dispune de bun.
În termen de 15 zile de la comunicarea notificării sau de la înscrierea avizului de executare
în arhivă, cei interesaţi sau persoanele vătămate prin executare pot formula la instanţa
competentă opoziţie la executare.

Competenţa de soluţionare a opoziţiei la executare revine judecătoriei care a încuviinţat

vân-zarea bunului ipotecat [art. 1811 alin. (2) din Legea nr. 71/2011].
Introducerea opoziţiei la executare suspendă de drept procedura de vânzare până la
soluţionarea acesteia. Cauza se va judeca în termen de 5 zile, iar hotărârea instanţei poate fi
atacată numai cu apel în termen de 5 zile de la comunicarea soluţiei.

În situaţia în care opoziţia a fost respinsă, apelul introdus nu opreşte pe creditor să

treacă la vânzarea bunului. Apelul se va judeca de urgenţă conform regulilor ordonanţei
preşedinţiale.
Dacă între timp debitorul a plătit datoria, instanţa va dispune încetarea executării şi
restituirea bunului ipotecat. Dacă aceasta va constata încălcarea dispoziţiilor privind vânzarea,
va stabilii condiţiile şi regulile vânzării în continuare.
 Până la judecarea opoziţiei şi în cursul judecării ei, dacă creditorul nu a intrat în posesia
bunului ipotecat, acesta poate face demersurile legale pentru a prelua bunul.

Dispoziţiile mai sus-arătate nu se aplică dacă bunurile urmărite silit sunt supuse pieirii,
dete-riorării, devalorizării sau sunt vândute în mod obişnuit pe o piaţă organizată [art.
2449 alin. (4)
C.civ.].

Pe tot parcursul acestor proceduri prevăzute de lege, debitorul sau orice persoană
interesată poate executa obligaţia, plătind toate cheltuielile rezonabile făcute pentru preluarea
şi vânzarea bunului, creditorul fiind obligat a primii plata şi a înceta orice măsuri de executare
silită, cu obligaţia de restituire a bunului (art. 2453 C.civ.).

Creditorul poate vinde bunurile în starea în care se găsesc sau după luarea unor măsuri
comercial rezonabile pentru valorificarea acestora.

A se vedea art. 2449 şi art. 2450 C.civ.

166 Stingerea obligaţiilor

Vânzarea se poate face prin licitaţie publică, negociere directă, vânzarea în bloc sau
separat, prin unul sau mai multe contracte, sau printr-un mod stabilit de părţi în contractul
de ipotecă.

Este de precizat că evaluarea bunului se va face de către un expert evaluator desemnat

de către creditor şi constituitor. Dacă între cele două expertize va fi o diferenţă mai mică de o
cincime, valoarea bunului va fi considerată media aritmetică a celor două valori.

Dacă diferenţa dintre cele două valori e mai mare de o cincime, evaluatorii vor desemna
un al treilea expert, valoarea finală fiind dată de media aritmetică a celor mai apropiate două
evaluări.

În toate cazurile, vânzarea trebuie realizată într-o manieră comercial rezonabilă în ceea ce
priveşte metoda, momentul, locul, condiţiile şi toate celelalte aspecte ale acesteia [art. 2445
alin. (4) C.civ.].

Din dispoziţiile legale rezultă că vânzarea bunurilor este comercial rezonabilă dacă are loc
astfel:

în modul în care se dispune în mod obişnuit de bunuri de acelaşi fel pe o piaţă

organizată;
la preţul stabilit pe o piaţă organizată şi valabil în momentul vânzării;
în conformitate cu practicile comerciale rezonabile urmate de cei care vând în mod
obişnuit bunuri de acelaşi fel;
în conformitate cu regulile stabilite prin contractul de ipotecă, atunci când nu există o piaţă
organizată pentru bunul ipotecat sau dacă nu există practici comerciale standardizate.
În cazul în care au fost respectate aceste cerinţe, simplul fapt că se putea obţine un preţ
mai bun, dacă vânzarea se realiza în alt moment sau loc, nu determină ca vânzarea să nu fie
considerată comercial rezonabilă.

Creditorul poate vinde bunul ipotecat chiar dacă acesta se află în posesia debitorului,
cumpărătorul având dreptul de a intra în posesia bunului în aceleaşi condiţii în care putea intra
şi vânzătorul.

Dacă după vânzarea bunurilor creanţa nu este acoperită din preţul obţinut pe acestea,
debitorul rămâne obligat personal pentru diferenţa de preţ neachitată.

Conform dispoziţiilor art. 2474 C.civ., dacă creditorul încalcă regulile privitoare la preluarea
bunului ipotecat, acesta răspunde pentru pagubele pricinuite. Problema care se ridică este
dacă persoana interesată sau vătămată prin executare mai poate promova o acţiune în daune
conform art. 2474 C.civ., dacă anterior a promovat opoziţie la executare, sesizând instanţa cu
privire la anumite neregularităţi referitoare la încălcarea dispoziţiilor privind vânzarea bunului.

Într-o opinie1 din doctrină, s-a arătat că acţiunea în daune va fi admisibilă doar pentru
moti-vele care nu au putut fi invocate pe calea opoziţiei la executare, din motive obiective,
astfel încât cel care a promovat opoziţie la executare privind procedura de vânzare nu mai
are deschisă şi calea acţiunii în daune pentru aceleaşi motive, întrucât hotărârea dată în
judecarea opoziţiei la executare are autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte
motivele invocate.
Cei care nu au formulat opoziţie la executare, deşi au fost notificaţi, au dreptul de a solicita
daune, însă nu mai pot obţine suspendarea şi regularizarea vânzării pe calea opoziţiei.

În opinia noastră, considerăm că destinatarii notificării pot uzita atât de posibilitatea

introdu-cerii unei opoziţii la executare, cât şi o acţiune în plata unor daune, din următoarele
conside-rente.

A se vedea, în acest sens, G Boroi, A. Ilie. Comentariile …, p. 387.

 Stingerea obligaţiilor 167

Sub un prim aspect, pe calea opoziţiei la executare prevăzută de art. 2452 C.civ. pot fi
invocate neregularităţi privitoare la procedura de vânzare a bunurilor mobiliare ipotecate care
dacă sunt găsite întemeiate de instanţa de judecată va proceda la stabilirea condiţiilor,
regulilor şi va încuviinţa valorificarea bunului conform dispoziţiilor stabilite.

În cadrul acestei proceduri nu poate fi analizată problema pagubelor pricinuite, întrucât

aceasta priveşte numai dacă procedura de vânzare prevăzută la art. 2445-2451 C.civ. s-a
respectat.

Pe de altă parte, legiuitorul, prin denumirea marginală a art. 2474 C.civ., a înţeles să
sancţio-neze încălcarea regulilor privitoare la preluarea bunului, analizată distinct în pct. III în
care sunt stabilite regulile în care creditorul ipotecar poate prelua bunul ipotecat în contul
creanţei sau în vederea administrării, situaţie distinctă de vânzarea bunului ipotecat.

În atare situaţie, dacă creditorul ipotecar ar prelua bunul ipotecat în contul creanţei sau în
vederea administrării, cu încălcarea prevederilor stabilite expres, deschide calea unei acţiunii
în răspundere civilă delictuală, pentru pagubele pricinuite, persoanelor interesate sau
vătămate, acţiune distinctă de opoziţia la executare, guvernată de reguli specifice.

Situaţii ulterioare vânzării. Cazurile care interesează după vânzarea bunului ipotecat
vizează situaţia cumpărătorului bunului ipotecat, situaţia în care bunul vândut nu aparţine
debitorului, ci unui terţ, şi cazul în care constituitorul are un drept de locaţiune asupra bunului
şi distribuirea sumelor realizate.

Dobândirea lucrului de cumpărător1. Prin vânzarea bunului mobil ipotecat cu

respectarea procedurii prevăzute de lege, cumpărătorul dobândeşte toate drepturile pe
care le avea constituitorul asupra bunului, ipotecile şi privilegiile asupra bunului respectiv
se sting, iar toate actele ce au stat la baza executării silite fac dovada dreptului de
proprietate a dobânditorului.

Bunul vândut nu aparţine debitorului 2. Dacă creditorul află că bunul ce urmează a fi

vândut nu aparţine debitorului, ci unei alte persoane, acesta trebuie să restituie fie preţul, fie
lucrul adevăratului proprietar. Obligaţia creditorului de a restitui lucrul sau preţul ia naştere din
momentul în care a aflat că debitorul nu este proprietarul bunului, iar neîndeplinirea acestei
poate fi sancţionată cu o acţiune în daune pentru prejudiciile cauzate, acţiunea ce se va
întemeia pe dispoziţiile art. 2475 alin. (1) C.civ. În situaţia în care creditorul nu a cunoscut,
până la distri-buirea preţului, faptul că debitorul nu este titularul lucrului, el este exonerat de
orice răspundere, dacă a restituit debitorului ceea ce a rămas din vânzarea bunului. Opinăm
că într-o atare situaţie, a restituirii preţului sau lucrului, debitorul poate fi obligat să aducă un
alt bun pentru garantarea obligaţiei sale.

Locaţiunea bunului3. Dacă la încheierea contractului de ipotecă creditorul şi constituitorul

ipotecii s-au înţeles ca după vânzarea bunului cel din urmă să folosească bunul în calitate de
locatar, acest drept de locaţiune va fi opozabil oricărui dobânditor, cu condiţia să fi fost înscris
în arhivă sau să fi fost cunoscut pe altă cale.

Distribuţia preţului. După încasarea preţului obţinut prin vânzarea bunurilor ipotecate,
creditorul va deduce toate cheltuielile efectuate cu preluarea, conservarea, valorificarea
bunului şi vânzarea sa, diferenţa urmând să fie distribuită creditorilor privilegiaţi şi
ipotecari în funcţie de

A se vedea dispoziţiile art. 2455 C.civ.

A se vedea dispoziţiile art. 2457 C.civ.

A se vedea dispoziţiile art. 2458 C.civ.

168 Stingerea obligaţiilor

ordinea de preferinţă. În activitatea de distribuţie a preţului, creditorul are drepturile şi

obligaţiile unui administrator al bunurilor altuia împuternicit cu administrarea simplă.

Nerespectarea ordinii de prioritate în satisfacerea creanţelor (distribuirea preţului) atrage

răspunderea creditorului urmăritor pentru prejudiciile create celorlalţi creditori, potrivit dreptului
comun, excepţie făcând situaţia în care acesta nu a cunoscut existenţa altor creditori ipotecari
sau privilegiaţi care, deşi aveau o garanţie opozabilă, aceasta nu a fost înscrisă în arhivă.

În cazul în care, după distribuirea sumelor obţinute, au mai rămas sume disponibile,
acestea trebuie predate debitorului în termen de 3 zile sau depuse într-un cont bancar pe
numele acestuia, fiind înştiinţat despre aceasta.

Întreaga activitate de distribuţie a preţului trebuie consemnată într-un proces-verbal care

va fi comunicat atât debitorului, cât şi celorlalţi creditori şi va fi înscris totodată în arhivă.

Preluarea bunului ipotecat în contul creanţei. Formalităţi procedurale. Pe lângă vânzarea

bunului ipotecat, creditorul are posibilitatea, dacă legea nu prevede contrariul, să îşi
însuşească bunul ipotecat pentru stingerea creanţei.

Valabilitatea aceste proceduri presupune:

- acordul scris (consimţământul) al constituitorului [art. 2460 alin. (2) C.civ.]. Lipsa
consimţă-mântului se va sancţiona cu nulitatea relativă a formelor de executare silită;

debitorul şi ceilalţi creditori sau garanţi, indicaţi în art. 2450 C.civ., nu se opun.
Pentru a fi valabilă această operaţie, creditorul trebuie să înscrie în arhivă un aviz de
preluare a bunului în contul creanţei, notificând totodată debitorul, constituitorul ipotecii, ceilalţi
creditori ai debitorului, cât şi orice fideiusor sau codebitor solidar.

În cazul în care una din persoanele prevăzute de art. 2450 C.civ. se opune la
preluarea bu-nului în contul creanţei, trebuie să o comunice creditorului în termen de 15
zile de la comuni-carea notificării, opoziţie care va fi judecată cu aceeaşi procedură
prevăzută de art. 2452 C.civ.

Efectele produse de preluarea creanţei în contul datoriei. Efectele produse prin preluarea
creanţei cu respectarea formalităţilor mai sus-arătate sunt prevăzute de art. 2463 C.civ., şi
anume:
stinge creanţa ipotecară;
transferă creditorului toate drepturile pe care constituitorul le are asupra bunului;
 stinge toate ipotecile şi privilegiile de rang inferior.
Dovada dreptului de proprietate pentru creditor, va rezulta din contractul de ipotecă
împreună cu notificarea de preluare a bunului în contul creanţei.

C. Executarea ipotecilor asupra titlurilor reprezentative

Ipoteca asupra titlurilor reprezentative. Când ipoteca are ca obiect titluri reprezentative
privind bunuri mobile, inclusiv recipise de depozit şi warante, creditorul are dreptul să vândă
bunurile şi să distribuie preţul, cu respectarea dispoziţiilor mai sus-arătate. Cu alte cuvinte,
creditorul care se află în posesia unor astfel de titluri are dreptul să le transmită, prin remitere
sau andosare, sau poate să se îndestuleze din vânzarea mărfurilor a căror proprietate a fost
înscrisă în titluri. Deţinerea titlurilor este necesară în vederea demarării procedurii de
executare silită deoarece dovada proprietăţii asupra bunului înscris în titlu se poate face doar
prin deţinerea sau andosarea titlului.

De asemenea, conform alin. (2) al art. 2464 C.civ., creditorul poate avea o ipoteca şi
asupra titlurilor de valoare negociabile. Titlurile de valoare negociabile se împart în trei
categorii:
 Stingerea obligaţiilor 169

titlurile nominative sunt acele titluri care permit identificarea titularului şi care se transmit
prin cesiune. Asemenea titluri sunt acţiunile nominative materializate emise de societăţile pe
acţiuni;
titlurile la ordin sunt înscrisuri care cuprind drepturi ce pot fi exercitate de o persoană
determinată denumită primul beneficiar sau de o altă persoană căreia i-au fost transmise
aceste drepturi printr-o formalitate numită gir. Girul prin care se realizează transmiterea
titlului constă într-o menţiune translativă de drepturi făcută de posesorul titlului, în
cuprinsul titlului, cu arătarea numelui dobânditorului. Fac parte din această categorie
cecul, cambia şi biletul la ordin;
titlurile la purtător sunt înscrisuri care conferă drepturile din titlu posesorului legitim al
înscrisului, fără a determina persoana titularului drepturilor. Transmiterea acestui titlu se face
prin simpla remitere materială a înscrisului.
Dacă ipoteca poartă asupra unor titluri de valoare negociabile, creditorul are dreptul de a
executa ipoteca împotriva giranţilor şi avaliştilor.

D. Executarea ipotecilor asupra creanţelor

Ipoteca asupra creanţelor1. Când ipoteca poartă asupra unei creanţe, creditorul poate
opta, după preluarea titlului care constată creanţa respectivă, între a cere şi obţine plata
de la debitorul din titlu ori poate înstrăina creanţa şi însuşi preţul în limita sumei garantate,
situaţie în care vânzarea creanţei trebuie să respecte regulile cesiunii ce creanţă. În
situaţia în care suma depăşeşte cuantumul creanţei garantate, creditorul nu va fi obligat
să distribuie preţul în condiţiile art. 2459 C.civ., ci va trebui să remită diferenţa debitorului
(art. 2408 C.civ.). În cazul acestui tip de executare, creditorul nu mai are obligaţia de
notificare sau de înscriere a unui aviz la arhivă.

Indiferent de modalitatea în care creditorul înţelege să valorifice creanţa sa, el trebuie să

acţioneze într-o manieră comercial rezonabilă (art. 2467 C.civ.).

E. Executarea ipotecii aspra conturilor

Ipoteca asupra conturilor. Acest tip de ipotecă îşi are sediul materiei în art. 2466 C.civ.
Dacă ipoteca poartă asupra unui cont al debitorului, iar aceasta este perfectată, creditorul
ipotecar fiind chiar banca la care este deschis contul, aceasta poate compensa soldul creditor
al contului cu creanţa sa ipotecară.

În cazurile prevăzute de art. 2410 alin. (2) lit. b) sau c) C.civ., creditorul ipotecar poate
ordona băncii eliberarea soldului contului în beneficiul său.
În toate cazurile în care creditorul urmăreşte executarea ipotecii, fie că deţine sau nu
controlul asupra contului, acesta trebuie să acţioneze într-o manieră comercial rezonabilă.
 F. Preluarea bunului în vederea administrării

Noţiune. Preluarea bunurilor în vederea administrării, este o măsură prin care creditorul
ipotecar ce are o ipotecă asupra unor bunuri ce aparţine unei întreprinderi, le ridică în vederea
administrării şi satisfacerii creanţei pentru care s-a constituit garanţia.

Procedura preluării bunurilor ipotecate trebuie să îndeplinească anumite exigenţe:

ipoteca să aibă ca obiect bunurile unei întreprinderi;

să fie înscris un aviz de executare şi notificate persoanele de la art. 2450 C.civ.,
preluarea bunului să nu aducă atingere drepturilor dobândite anterior de locatar (art.
2471
C.civ.).

A se vedea art. 2465 C.civ.

170 Stingerea obligaţiilor

Astfel, procedura preluării bunurilor ipotecate trebuie înscrisă în arhivă şi notificată cu cel
puţin 15 zile înaintea preluării, constituitorului ipotecii, debitorului, codebitorilor solidari,
celorlalţi creditori privilegiaţi şi ipotecari, fideiusorilor şi celorlalţi garanţi personali.

Notificarea trebuie să conţină toate elementele arătate în art. 2451 C.civ. Nerespectare
for-malităţilor privind notificarea vânzării va atrage, conform art. 2449 alin. (3) C.civ., nulitatea
acesteia.

Dacă se formulează opoziţie la preluarea bunului în vederea administrării, aşa cum s-a
arătat, aceasta se judecă de urgenţă şi este de competenţa judecătoriei de la domiciliul sau,
după caz, de la sediul creditorului.

Administratorul acestor bunuri poate fi1 creditorul sau o altă persoană desemnată de
acesta sau de instanţă, având obligaţia de administrare a bunului altuia însărcinat cu
administrarea deplină, aplicându-se prevederile art. 800-801 C.civ.

Administrarea bunului încetează prin satisfacerea creanţei de către creditorul ipotecar,

moment în care acesta va da socoteală de administrare şi va restitui bunul, dacă nu s-a optat
pentru altă formă de executare, caz în care creanţa nu a fost satisfăcută.

Dacă în urma administrării s-a obţinut un surplus de bunuri, acestea trebuie restituite celui
îndreptăţit la ele.

G. Bunuri mobile care nu se pot urmări

Dezvoltare. Din dispoziţiile Codului de procedură civilă rezultă că legiuitorul a înţeles că

anumite bunuri din patrimoniul debitorului urmărit să nu poată fi executate silit, chiar dacă
debitorul este de acord cu executarea silită, încălcarea acestor dispoziţii fiind nule de drept
(art.727 C.pr.civ.).

Astfel, prevederile art.727-728) C.pr.civ. stabilesc că următoarele bunuri nu pot fi urmărite

silit:

bunurile de uz personal sau casnic indispensabile traiului debitorului şi familiei sale şi

obiectele de cult, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel;
obiectele indispensabile persoanelor cu handicap şi cele destinate îngrijirii bolnavilor;
alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de 3 luni, iar dacă debitorul se
ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele necesare până la noua recoltă, animalele destinate
obţinerii mijloacelor de subzistenţă şi furajele necesare pentru aceste animale până la noua
recoltă;
combustibilul necesar debitorului şi familiei sale socotit pentru 3 luni de iarnă;
 scrisorile, fotografiile şi tablourile personale sau de familie şi altele asemenea;
bunurile declarate neurmăribile în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege;
bunurile care servesc la exercitarea ocupaţiei sau profesiei debitorului, persoană fizică, nu
pot fi supuse urmăririi silite decât în lipsă de alte bunuri urmăribile şi numai pentru obligaţii de
întreţinere, chirii, arenzi sau alte creanţe privilegiate asupra mobilelor;
dacă debitorul se ocupă cu agricultura, nu vor fi urmărite, în măsura necesară continuării
lucrărilor în agricultură, inventarul agricol, inclusiv animalele de muncă, furajele pentru aceste
animale şi seminţele pentru cultura pământului, în afară de cazul în care asupra acestor
bunuri există un drept real de garanţie sau un privilegiu pentru garantarea creanţei;

Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 2469 C.civ.

 Stingerea obligaţiilor 171

alocaţiile de stat şi indemnizaţiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav,
ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat,
diurnele, precum şi orice alte asemenea indemnizaţii cu destinaţie specială, stabilite potrivit
legii, nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii.
În ceea ce priveşte salariile, pensiile şi celelalte venituri periodice ale debitorului urmărit ,
acestea nu pot fi urmărite decât în cuantumul prevăzut de art. 729 C.proc.civ., după cum
urmează:

până la jumătate (1/2) din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de
întreţinere sau alocaţie pentru copii;
până la o treime (1/3) din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.
Dacă asupra aceleiaşi sume sunt mai multe urmăriri, urmărirea silită nu poate depăşi
jumătate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanţelor, în afară de cazul în
care legea prevede altfel.

Veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt
destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât
cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părţii ce depăşeşte
jumătate din acest cuantum.
Ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă, compensaţia acordată salariaţilor în
caz de desfacere a contractului individual de muncă pe baza oricăror dispoziţii legale, precum
şi sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, nu pot fi urmărite decât pentru sume datorate cu
titlu de obligaţie de întreţinere şi despăgubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte
sau prin vătămări corporale, dacă legea nu dispune altfel.

H. Sancţiuni şi răspunderi

Încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la modul în care realizează executarea creditorul,

poate fi sancţionată după cum urmează:
creditorul care încalcă regulile privitoare la preluarea bunului răspunde pentru
pagubele pricinuite, fiind obligat să restituie bunurile şi să plătească o treime din valoarea
acestor bunuri;
creditorul care încalcă regulile privitoare la executarea ipotecii răspunde pentru
prejudiciile cauzate, plătind o treime din valoarea bunurilor supuse urmăriri la momentul
vânzării; dacă dife-renţa dintre valoarea bunului ipotecat şi preţul realizat prin urmărirea
silită este mai mare decât suma prevăzută mai sus, creditorul este obligat să plătească
această diferenţă. După plata sumelor de mai sus, creditorul reţine preţul, diferenţa
neacoperită din creanţa sa o va pierde;
creditorul care încalcă regulile privind distribuţia preţului răspunde pentru prejudiciile
cauzate celorlalţi creditori potrivit dreptului comun.
 Se poate observa că legiuitorul a stabilit o dublă reparaţie în cazul în care creditorul
încalcă regulile privind preluarea bunului şi o sancţiune mai excesivă în cazul în care creditorul
încalcă regulile privitoare la valorificarea bunului.

9.2. Executarea ipotecilor imobiliare

Reglementare. Dezvoltare. Sediul materiei în care este reglementată executarea

ipotecilor imobiliare îl reprezintă dispoziţiile art. 813 şi urm. C.pr.civ.

În cazul în care debitorul nu îşi execută obligaţia sa, creditorul ipotecar este îndreptăţit să
înceapă executarea silită asupra bunului imobil afectat pentru garantarea obligaţiei principale,
bunul putând fi urmărit în orice mână are trece.
172 Stingerea obligaţiilor

Prin dispoziţiile art.813 alin. (5) C.pr.civ., legiuitorul a statuat că, dacă titlul executoriu nu
depăşeşte valoarea de 10.000 lei, urmărirea silită imobiliară poate fi declanşată numai dacă
debitorul nu are alte bunuri sau refuză cu rea-credinţă să dea informaţii cu privire la veniturile
şi bunurile sale ce pot fi executate. Dacă există astfel de bunuri sau venituri, executarea silită
poate privi numai aceste bunuri, fără a putea fi urmărite bunurile imobile.

În cadrul urmăririi silite imobiliare, creditorul ipotecar poate urmări imobilul, bunurile
accesorii ale acestuia, fructele şi veniturile imobilului, dreptul de uzufruct asupra imobil,
precum şi dreptul de superficie. Dreptul de servitute poate fi urmărit numai odată cu fondul.
Dacă bunul imobil este declarat inalienabil sau insesizabil prin lege, acesta nu va putea fi
urmărit silit.

Urmărirea silită se va face cu preferinţă mai întâi asupra imobilului ipotecat şi numai dacă
bunurile ipotecate nu sunt suficiente pentru a acoperi creanţa creditorului, atunci acesta se
poate îndrepta şi asupra imobile neipotecate.

În situaţia în care constituitorul ipotecii înstrăinează imobilul, iar creditorul începe

executarea asupra imobilului din mâna terţului dobânditor, acesta poate invoca beneficiul de
discuţiune, arătând instanţei de judecată că în patrimoniul debitorului mai există şi alte bunuri
imobile ipotecate care pot fi urmărite.

În ipoteza în care imobilul ipotecat aparţine unui debitor care are un drept de coproprietate
sau de codevălmăşie asupra imobilului, creditorul nu poate urmări debitorul personal, decât
după ce a cerut partajarea bunului. Pe perioada partajului, este suspendată de drept atât
urmărirea silită, cât şi termenul de prescripţie al acţiunii creditorului.

Creditorul ipotecar poate urmări silit doar cota-parte a debitorului personal, situaţie în care
nu se mai impune partajarea bunului, fiind înscris dreptul său în cartea funciară. Oricare din
coproprietari, cu acordul celorlalţi, poate cere vânzarea imobilului în întregime, în condiţiile art.
823 C.pr.civ.

Se impune a fi precizat că legiuitorul a înţeles să ofere şi debitorului urmărit un mijloc legal

de protecţie prin instituirea unor norme legale în favoarea acestuia.

Astfel, prin dispoziţiile art. 896 C.pr.civ., legiuitorul a dispus că „nicio evacuare din
imobilele cu destinaţie de locuinţă nu poate fi făcută de la data de 1 decembrie şi până la data
de 1 martie a anului următor, decât dacă creditorul face dovada că, în sensul dispoziţiilor
legislaţiei locative, el şi familia sa nu au la dispoziţie o locuinţă corespunzătoare ori că
debitorul şi familia sa au o altă locuinţă corespunzătoare în care s-ar putea muta de îndată” .

Această dispoziţie legală nu se aplică persoanelor care ocupă abuziv, fără niciun titlu, o
locuinţă şi nici celor care au fost evacuaţi pentru că pun în pericol relaţiile de convieţuire sau
tulbură în mod grav liniştea public.
 Formalităţi procedurale. Pentru demararea procedurii executării silite imobiliare,
creditorul trebuie să aibă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Cererea de urmărire, însoţită
de titlul executoriu, de extrasul de carte funciară a imobilelor urmărite şi de dovada
achitării taxelor de timbru, se va îndrepta la executorul judecătoresc în a cărui rază
teritorială se află imobilul aparţinând debitorului urmărit sau unei alte persoane, dacă se
urmăreşte un imobil ipotecat.

Dacă imobilul se întinde pe diferite circumscripţii teritoriale, este competent oricare

executor judecătoresc, iar dacă sunt mai multe imobile ipotecate pentru aceeaşi creanţă,
cererea se va îndrepta la executorul judecătoresc în a cărui rază teritorială este înscrisă
ipoteca principală.

Executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege nu se
prevede altfel. Cererea de executare silită se depune, personal sau prin reprezentant
legal ori convenţio-
 Stingerea obligaţiilor 173

nal, la biroul executorului judecătoresc competent ori se transmite acestuia prin poştă, curier,
telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului şi confirmarea
primirii cererii de executare cu toate documentele justificative.

Aceasta trebuie să cuprindă următoarele:

numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul terţului dobânditor,
dacă se urmăreşte un imobil ipotecat care a fost înstrăinat acestuia ori pe cele ale coproprie-
tarilor, dacă se urmăreşte o parte indiviză;
bunurile ce se urmăresc şi datele necesare identificării lor, precum judeţul, oraşul sau
comuna, strada, numărul, vecinătăţile, suprafaţa, felul culturii sau construcţiile. Imobilele
înscrise în cartea funciară se vor identifica prin arătarea localităţii, a numărului cărţii funciare şi
a nume-relor cadastrale sau, după caz, topografice;
valoarea fiecărui imobil, raportată la preţurile medii de piaţă din localitatea respectivă, în
afară de cazul când preţuirea nu este posibilă, fiind necesară opinia unui expert.
După primirea şi înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va întocmi dosarul de
execu-tare (de exemplu, Dosarul nr. 1/E/2013), solicitând de îndată instanţei de executare
încuviinţarea executării.

Încheierea prin care a fost încuviinţată executarea se comunică de către executorul

judecătoresc debitorului, terţului dobânditor, împreună cu invitaţia de a plăti suma datorată.
Aceeaşi încheiere se va comunica şi Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI)
unde este înscris imobilul, pentru a fi notată urmărirea în cartea funciară.

După primirea comunicării, registratorul de carte funciară dispune prin încheiere,

admiterea sau respingerea notării, soluţie ce se va comunica executorului judecătoresc,
creditorului urmăritor şi celorlalte persoane interesate.
În termen de 10 zile de la primirea comunicării prin care a fost încuviinţată executarea
silită, debitorul poate cere instanţei de executare, ca plata integrală a datoriei, inclusiv
dobânzile şi cheltuielile de executare, să se facă din veniturile nete ale imobilelor sale, chiar
neurmărite, sau din alte venituri ale sale, pe o perioadă de 6 luni.

Daca cererea debitorului este admisă, urmărirea silită este suspendată pe această
perioadă, veniturile obţinute din imobil vor fi consemnate la executorul judecătoresc.

Efectele urmăriri silite. După notarea executării silite a imobilului în cartea funciară,
orice drepturi reale înscrise ulterior nu vor putea fi opuse creditorului urmăritor şi
adjudecatarului, în afară de cazurile expres prevăzute de lege ori de cazul în care
creditorul sau adjudecatarul s-a declarat de acord cu acel drept ori debitorul sau terţul
dobânditor a consemnat sumele necesare acoperirii creanţelor ce se urmăresc, inclusiv
dobânzile şi cheltuielile de executare.

Tot astfel, închirierile sau arendările, precum şi cesiunile de venituri făcute de debitor sau
terţul dobânditor după data notării urmăririi nu vor fi opozabile creditorului urmăritor şi
adjudeca-tarului.

Dacă închirierile sau arendările ori plăţile efectuate debitorului urmărit s-au înscris anterior
notării în cartea funciară, acestea sunt opozabile în condiţiile legii, atât creditorilor urmăritori,
cât şi adjudecatarului. Cu toate acestea, adjudecatarul nu este ţinut să respecte locaţiunea
atunci când preţul convenit este mai mic cu o treime decât preţul pieţei sau mai mic faţă de cel
rezultat din locaţiunile precedente.

A. Vânzarea la licitaţie publică

174 Stingerea obligaţiilor

Formalităţi procedurale. După comunicarea încheierii prin care a fost încuviinţată

executarea, executorul judecătoresc se va deplasa la locul unde este situat bunul,
încheind proces-verbal care să conţină elementele prevăzute de art. 829 şi art. 839
C.proc.civ., respectiv:

denumirea şi sediul organului de executare;

numele executorului judecătoresc;
titlul executoriu în temeiul căruia se face urmărirea imobiliară;
descrierea imobilului urmărit;
datoriile fiscale şi către Asociaţia de Proprietari neachitate;
semnătura şi ştampila executorului judecătoresc.
În cazul în care debitorul nu a plătit datoria, în termen de 15 zile de la comunicarea
încheierii

de încuviinţare a executării, executorul va demara procedura vânzării.(835 .pr.civ.)

Executorul va stabili valoarea de circulaţie a imobilului, iar dacă această valoare nu mulţu-
meşte pe debitor, se va desemna un expert pentru stabilirea valorii.

În termen de 5 zile de la stabilirea valorii imobilului, executorul va stabili data, locul şi ora
în care va avea loc licitaţia publică, dată care nu va fi mai scurtă de 20 zile şi nici mai lungă de
40 zile, fiind înştiinţate totodată şi părţile, respectiv creditorul ipotecar, debitorul, codebitorul,
terţul dobânditor, coproprietarii şi organul fiscal (838 C.pr.civ.).

Publicaţia de vânzare va conţine menţiunile prevăzute la art. 839 C.pr.civ. şi se va afişa la

sediul executorului, în ziare naţionale, dacă valoarea imobilului este de peste 250.000 lei, sau
ziare locale.
Persoanele interesate a participa la licitaţie trebuie îndeplinească cerinţele prevăzute de
art. 843 C.pr.civ. şi să depună până la termenul de vânzare o garanţie în cuantum de 10% din
valoarea imobilului licitat.
Dacă la prima licitaţie nu se oferă preţul stabilit prin evaluarea făcută de părţi sau expert,
licitaţia se va amâna la un alt termen, de cel mult 30 zile, pentru care se va face o nouă
publicaţie de vânzare.

La acest termen, licitaţia va începe de la preţul de 75% din preţul de pornire a primei
licitaţii. Dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei, la acelaşi termen bunul va fi vândut la
cel mai mare preţ oferit, dar nu mai puţin de 30% din preţul de pornire a primei licitaţii.
Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă preţul de la
care începe licitaţia (art. 846 C.pr.civ.).

Dacă nici la a doua licitaţie imobilul nu a fost adjudecat, la cererea creditorului, executorul
judecătoresc va putea stabili o nouă licitaţie după un alt termen de cel mult 30 de zile.

La termenul astfel stabilit, licitaţia va începe de la preţul de 50% din preţul de pornire al
primei licitaţii. Dacă nu se obţine acest preţ, bunul va fi vândut, la acest termen, la cel mai
mare preţ oferit. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care
oferă preţul de pornire al acestei licitaţii.

Executorul va declara adjudecatar persoana care, la termenul de licitaţie, a oferit preţul de

vânzare cel mai mare. În toate cazurile, la preţ egal, va fi preferat cel care are un drept de
preempţiune asupra bunului urmărit.

Desfăşurarea fiecărei licitaţii va trebui consemnată într-un proces-verbal care să conţină

elementele prevăzute în art. 847 C.pr.civ. şi numele adjudecatarului, după caz.

În termen de 30 zile de la data licitaţiei, adjudecatarul va depune la dispoziţia

executorului preţul imobilului licitat la care se va adăuga şi garanţia de
participare.
 Stingerea obligaţiilor 175

Dacă adjudecatarul nu va depune preţul în termenul arătat, executorul va relua licitaţia

publică, pornindu-se de la preţul la care bunul a fost adjudecat, toate cheltuielile prilejuite de
noua licitaţie şi eventuala diferenţă de preţ fiind suportate de adjudecatar.

La cererea adjudecatarului, executorul judecătoresc, cu acordul creditorului, când acesta

nu este adjudecatar, precum şi a debitorului pentru partea din preţ care depăşeşte valoarea
creanţei, poate stabili plata preţului în rate, cu dobânda legală aferentă, numărul acestora,
cuantumul şi data scadenţei lor, precum şi suma care se plăteşte de îndată drept avans.

Ulterior adjudecării imobilului, executorul judecătoresc va restitui celorlalţi participanţi la

licitaţie garanţiile depuse de aceştia.

După plata integrală a preţului sau a avansului, în cazul în care adjudecatarul va plăti
imobilul în rate, executorul, pe baza procesului-verbal de licitaţie, va întocmi, in conformitate
cu disp.art. 854 C.pr.civ., actul de adjudecare care va cuprinde următoarele menţiuni:

denumirea şi sediul organului de executare;

numele executorului judecătoresc;
numărul şi data procesului-verbal de licitaţie;
numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul debitorului, terţului
dobânditor şi ale adjudecatarului;
preţul la care s-a vândut şi modalitatea de achitare în cazul în care vânzarea s-a făcut cu
plata în rate;
menţiunea, dacă este cazul, că imobilul s-a vândut grevat de drepturile de uzufruct, uz,
abitaţie sau servitute ori, după caz, liber de aceste drepturi, în condiţiile prevăzute la art. 845
alin. (6) şi (7);
datele de identificare ale imobilului cu arătarea numărului cadastral sau topografic şi a
numărului de carte funciară, precum şi datele de identificare ale fostului proprietar;
menţiunea că actul de adjudecare, învestit cu formulă executorie, este titlu de proprietate
şi că poate fi înscris în cartea funciară, precum şi a faptului că, pentru adjudecatar, constituie
titlu executoriu împotriva debitorului sau terţului dobânditor, dacă imobilul se află în posesia
acestuia din urmă sau împotriva oricărei persoane care posedă ori deţine în fapt, fără niciun
titlu, imobilul adjudecat;
menţiunea că, pentru creditor, actul de adjudecare, învestit cu formulă executorie,
constituie titlu executoriu împotriva adjudecatarului care nu plăteşte diferenţa de preţ, în cazul
în care vânzarea s-a făcut cu plata preţului în rate;
data întocmirii, semnătura şi ştampila executorului judecătoresc, precum şi semnătura
adjudecatarului.
 Un exemplar de pe actul de adjudecare se va preda adjudecatarului spre a-i servi ca titlu
de proprietate provizoriu, iar altul va fi comunicat, din oficiu, biroului de cadastru şi publicitate
imobiliară pentru a fi înscris provizoriu în cartea funciară, pe cheltuiala adjudecatarului (art.
855 C.proc.civ.).

La cererea adjudecatarului, acesta va fi pus în posesia imobilului adjudecat de către

executorul judecatoresc, actul de adjudecare constituind titlu executoriu împotriva oricărei
persoane care posedă ori de ţine imobilul adjudecat, fară a putea invoca un drept opozabil în
condiţiile legii (art. 856 alin.2 C.pr.civ.).

În cazul în care imobilul a fost vândut cu plata pretului în rate, executorul judecatoresc
va hotarî, prin aceeasi încheiere, şi înscrierea în cartea funciara a interdicţiei de
înstrăinare şi de
176 Stingerea obligaţiilor

grevare a imobilului pană la plata integrală a pre ţului şi a dobânzii aferente (art. 856 alin. 3
C.pr.civ.).

1226. Contestarea procesului-verbal de licitaţie. În termen de o lună de la data înscrierii

provizorii în cartea funciară, debitorul sau terţul dobânditor, creditorii urmăritori şi orice altă
persoană interesată, potrivit menţiunilor din cartea funciară, vor putea ataca procesul-verbal
de licitaţie ce consemnează adjudecarea imobilului, pe cale de contestaţie la executare ( art.
849 C.pr.civ.).

Contestaţia se notează în cartea funciară la cererea contestatorului, iar în lipsă, la cererea

instanţei de executare care poate suspenda eliberarea sau, după caz, distribuirea preţului (art.
849 C.proc.civ).

Dacă instanţa admite contestatia, executorul judecatoresc va continua urmărirea de la

actul desfiinţat şi va solicita radierea înscrierii procesului - verbal de licitaţie din cartea
funciară.

Adjudecatarul imobilului va depune pretul în termen de 30 de zile de la data v ânzarii, la

dispoziţia executorului judecătoresc, ţinându-se seama de garanţia depusă în contul preţului
(ar.850 C.pr.civ.). Dacă adjudecatarul nu depune pre ţul în acest termen, imobilul se va scoate
din nou la vânzare în contul acestuia, la preţul de începere a licitaţiei la care bunul a fost
adjudecat, el fiind obligat sa plătească cheltuielile prilejiuite de noua licita ţie şi diferenţa de
preţ. Dacă la noul termen de licitaţie imobilul nu a fost vândut, fostul adjudecatar este obligat
să platească toate cheltuielile prilejiuite de urmărirea imobilului.

Suma ce trebuie plătită de fostul adjudecatar se stabileste de către executor în procesul-

verbal de licitaţie, care constituie titlu executoriu, şi se va retine cu precădere din garan ţia
depusă. (art.851 C.pr.civ.).

Pentru partea din pret care depăşeşte valoarea crean ţei, la cererea adjudecatarului,
executorul judecatoresc, cu acordul creditorului c ând nu este adjudecatar precum şi cu
acordul debitorului, poate stabili plata pre ţului în rate cu dobanda legală aferentă, numărul
ratelor, cuantumul şi data scaden ţei lor, precum şi suma care se plăteşte de îndată drept
avans (art.853C.pr.civ.).

Efectele adjudecării. Prin adjudecarea imobilului, adjudecatarul devine proprietar putând

dispune de acesta, potrivit regulilor de carte funciară. De la această dată, adjudecatarul are
dreptul la fructe şi venituri, datorează dobânzile până la plata integrală a preţului şi suportă
toate sarcinile imobilului (857 C.pr.civ.).
 De la data intabulării, imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind
garantarea drepturilor de creanţă, creditorii putându-şi realiza aceste drepturi numai din preţul
obţinut. Dacă preţul de adjudecare se plăteşte în rate, sarcinile se sting la plata ultimei rate.

În cazul vânzării silite la licitaţie publică, nu există garanţie contra viciilor ascunse,
vânzarea nu poate fi atacată nici pentru leziune şi orice cerere de evicţiune totală sau parţială
privind imobilul adjudecat este stinsă (art. 858C.proc.civ.).

Totuşi, de la această din urmă situaţie, art. 860 alin. (2) C.proc.civ. prevede o excepţie, în
cazul în care executorul judecătoresc, înainte de vânzarea la licitaţie a imobilului
ipotecat, con-stată că imobilul supus urmăririi nu este înscris în cartea funciară,
moment în care acesta, pe seama debitorului, va întocmi documentaţia
cadastrală şi va deschide cartea funciară pentru imobilul respectiv.
 Stingerea obligaţiilor 177

În acest caz, legiuitorul a prevăzut că partea interesată poate introduce cererea de

evicţiune în termen de 3 ani de la data înscrierii actului de adjudecare în cartea funciară, cu
precizarea că această prescripţie curge şi împotriva minorilor şi persoanelor puse sub
interdicţie judecăto-rească.

În funcţie de momentul în care este introdusă cererea de evicţiune, distingem două situaţii:

dacă cererea de evicţiune prevăzută la art. 860 alin. 2 C.pr.civ., este introdusă înainte de
împărţeala preţului din adjudecare, instanţa de executare, la solicitarea adjudecatarului, va
putea să suspende împărţeala preţului, cu sau fără cauţiune, până la judecarea definitivă a
cererii de evicţiune;
când cererea de evicţiune va fi făcută după împărţeala preţului adjudecării, se va urma
procedura de drept comun. (861 alin.2 C.pr.civ.)
În ambele situaţii, dacă adjudecatarul a fost evins total sau parţial, acesta are regres
împotriva debitorului, iar în măsura în care nu se poate îndestula de la acesta, îi poate acţiona
pe creditorii care au încasat preţul, în limita sumei încasate.

B. Distribuirea sumelor realizate prin urmărirea silită

Dezvoltare. Fiind ultima etapă din cadrul procedurii urmăriri silite a imobilului ipotecat, în
cadrul acesteia interesează situaţia în care la distribuirea sumelor realizate există un singur
creditor sau mai mulţi creditori.

Pentru situaţia în care este numai un singur creditor, după reţinerea cheltuielilor de
exe-cutare, când este cazul, suma de bani realizată prin urmărirea silită se eliberează
acestuia până la acoperirea integrală a drepturilor sale, iar suma rămasă disponibilă se
predă debitorului.

În cazul în care există mai mulţi creditori urmăritori, suma rezultată din vânzare se
distribuie acestora potrivit ordinii de preferinţă prevăzute la art. 865-868 C.pr.civ., cu
reţinerea că, dacă există creditori care, asupra bunului vândut, au drepturi de gaj, ipotecă
sau alte drepturi de prefe-rinţă conservate, în condiţiile prevăzute de lege, la distribuirea
sumei rezultate din vânzarea bu-nului, creanţele lor vor fi plătite înaintea creanţelor
prevăzute la art. 865 alin. (1) lit. C) C.pr.civ.

Formalităţi procedurale. După consemnarea sumei de către adjudecatar, executorul va

fixa un termen de 10 zile în care toţi creditorii, sub sancţiunea de a nu mai lua parte la
distribuţia preţului, vor trebuie să depună titlurile de creanţă împreună cu dovada drepturilor de
preferinţă sau garanţiile avute, cât şi dovada măsurilor asigurătorii de care beneficiază.
 În termen de 5 zile de la expirarea termenului iniţial de 10 zile pentru depunerea
creanţelor, executorul judecătoresc va întocmi proiectul de distribuţie al sumelor realizate prin
urmărirea silită, stabilind, conform legii şi garanţiilor deţinute, ordinea creditorilor la primirea
sumelor realizate din executare.

Proiectul de distribuţie va fi afişat la sediul executorului judecătoresc, instanţei de

executare şi comunicat creditorilor care şi-au depus creanţele şi debitorului, cu menţiunea că,
în termen de 5 zile, pot face obiecţiuni la proiect.

Dacă există obiecţiuni la acest proiect, părţile sunt invitate la conciliere, care se va
consemna într-un proces-verbal. În lipsa unei înţelegeri, partea nemulţumită de modul de
distribuţie a sume-lor şi cele consemnate la conciliere în proces poate formula contestaţie
împotriva procesului-verbal întocmit de executorul judecătoresc, în termen de 5 zile de la
data întocmirii acestuia.

Contestaţia suspendă de drept plata creanţei sau a părţii din creanţa contestată. La primul
termen la care părţile au fost legal citate, instanţa este obligată să se pronunţe asupra
menţinerii sau, după caz, a înlăturării suspendării.
178 Stingerea obligaţiilor

Instanţa se pronunţă prin încheiere care poate fi atacată separat numai cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare.
Apelul suspendă executarea încheierii atacate.

Debitorul sau creditorii care nu s-au prezentat la termenul de judecată sunt consideraţi că au renunţat la
obiecţiunile formulate, fiind decăzuţi din dreptul de a face contestaţie la executare.
Dacă s-au formulat mai multe contestaţii împotriva aceluia și proiect de distribuţie a sumelor, toate se vor judeca
împreună de aceeaşi instanţă de executare, printr-o singură hotărâre, de urgenţă şi cu precădere, cu citarea în termen
scurt a părţilor.

În eventualitatea în care contestaţia a fost respinsă, contestatorul va răspunde faţă de creditori pentru prejudiciile
cauzate prin întârzierea la plată a sumelor cuvenite şi pentru dobânzile la aceste sume, din momentul depunerii titlurilor de
creanţă la executor, până la încasarea sumelor rezultate din urmărirea silită.

Efectuarea plăţilor. După expirarea termenului de depunere a titlurilor de creanţă şi a ter-menului de contestaţie
la proiectul de distribuţie a sumelor, executorul judecătoresc va proceda la plata creanţelor, iar sumele rămase după
achitarea acestora se vor elibera debitorului.

În practică se pot ivi situaţii în care creditorul are o creanţă afectată de termen, de condiţie sau pentru care există un
proces în faţa instanţelor judecătoreşti, împrejurare în care se ridică problema cum se va proceda la achitarea acestora de
către executorul judecătoresc.

Din dispoziţiile art. 879 şi urm. C.pr.civ., distingem:

dacă creanţa este afectată de un termen suspensiv aceasta se va plăti chiar dacă termenul nu s-a împlinit. Când o
astfel de creanţă este fără dobândă, plata înainte de termen nu se va face decât dacă se scade dobânda cuvenită până la
împlinirea termenului. Dacă însă creditorul nu este de acord să se facă scăderea, creanţa sa se va consemna la unitatea
prevăzută de lege, pentru a fi eliberată la împlinirea termenului;
atunci când creanţa este afectată de o condiţie rezolutorie , nu se va putea elibera creditorului suma cuvenită, decât
dacă acesta va da o cauţiune sau va constitui o ipotecă în favoarea celor care ar trebui să se folosească de această sumă
în cazul îndeplinirii condiţiei;
dacă însă creanţa este afectată de o condiţie suspensivă, suma cuvenită creditorului va fi distribuită creditorilor care
vin după acesta, dacă aceştia vor da o cauţiune sau vor constitui o ipotecă pentru a garanta restituirea sumei primite în
caz de îndeplinire a condiţiei; în ambele situaţii, dacă creditorul nu dă cauţiune sau nu constituie ipotecă, suma se va
consemna la bancă până la împlinirea condiţiei suspensive sau rezolutorii;
în cazul creanţelor contestate, sumele vor fi consemnate pentru a fi plătite ulterior după soluţionarea definitivă a
procesului;
în situaţia în care creditorul are o creanţă periodică, suma alocată va fi întrebuinţată în vederea fructificării ei,
pentru asigurarea plăţii ratelor, în modul convenit de părţile interesate, iar în lipsa unui acord, în modul în care se va
hotărî de instanţa de executare, la sesizarea părţii interesate sau, în lipsă, a executorului judecătoresc, în condiţiile
prevăzute la art. 884 C.pr.civ.
 După finalizarea procedurii, executorul, prin încheiere, va dispune închiderea dosarului. Sumele consemnate şi
neridicate în termen de 5 ani de la data comunicării încheierii prin care s-a aprobat distribuirea acestora se fac venit la
bugetul local.
Creditorii care nu au fost îndestulaţi pot cere însă reluarea urmăririi silite, în condiţiile legii, sau efectuarea unei noi
urmăriri asupra altor bunuri ale debitorului, dacă este cazul.