Ipoteca.

Noţiune1. Potrivit art. 2343, „Ipoteca este un drept real asupra bunurilor mobile sau imobile
afectate executării unei obligaţii”. Părţile sunt creditorul ipotecar (titularul dreptului de creanţă pentru
garantarea căruia se constituie ipoteca) şi constituitorul ipotecii, (titularul dreptului de proprietate asupra
bunului ipotecat).
Caracterele juridice2. Caracterele juridice ale ipotecii rezultă chiar din textul legii şi sunt
următoarele:
a) este un drept real de garanţie, (atât asupra bunurilor mobile, cât şi asupra bunurilor imobile) nu
implică deposedarea constituitorului de bunul ipotecat; dreptul de ipotecă, asemenea oricărui drept real,
conferă titularului său un drept de urmărire, care permite creditorului să execute bunul ipotecat
chiar dacă acesta se află în proprietatea altei persoane decât cea care a constituit ipoteca, deci fără a
ţine seama de drepturile reale constituite sau înscrise după înscrierea ipotecii sale (art. 2360) şi un drept
de preferinţă, care dă dreptul creditorului să-şi satisfacă creanţa, în condiţiile legii, înaintea
creditorilor chirografari, precum şi înaintea creditorilor de rang inferior (art. 2345 alin 2);
b) este un drept accesoriu, pentru că sensul constituirii şi existenţei sale este garantarea unei obligaţii
principale, care s-a născut anterior constituirii ipotecii. Prin excepţie, este posibil să se constituie o
ipotecă pentru garantarea unei obligaţii sub condiţie suspensivă sau chiar a unei obligaţii eventuale,
care nu există la data constituirii ipotecii şi s-ar putea să nu existe niciodată (de exemplu, ipoteca
prevăzută de Legea 22/1969). Principala consecinţă a caracterului accesoriu al ipotecii este acela că ea
„subzistă cât timp există obligaţia pe care o garantează” (art. 2344); aşadar, în principiu, stingerea şi
transmiterea obligaţiei principale au drept consecinţă stingerea şi transmiterea dreptului de ipotecă3;
c) este un drept indivizibil; în acest sens, art. 2344 prevede că ipoteca „poartă în întregime asupra
tuturor bunurilor grevate, asupra fiecăruia dintre ele şi asupra fiecărei părţi din acestea, chiar şi în
cazurile în care proprietatea este divizibilă sau obligaţiile sunt divizibile”. Consecinţele caracterului
indivizibil al ipotecii sunt următoarele4:
i) chiar dacă a fost plătită o parte din datorie, ipoteca grevează întreg imobilul până la achitarea
integrală a creanţei;
ii) dacă bunul este partajat între moştenitori, datorită decesului constituitorului ipotecii, creditorul
poate cere plata integrală de la moştenitorul căruia i s-a atribuit imobilul ipotecat;
iii) dacă creanţa se divide (de pildă, datorită decesului creditorului), fiecare dobânditor al unei
fracţiuni din creanţă poate urmări întreg bunul pentru partea sa de creanţă;
iv) dacă mai multe bunuri sunt ipotecate pentru aceeaşi creanţă, fiecare imobil poate fi urmărit pentru
realizarea întregii creanţe;
Pentru că indivizibilitatea este de natura, nu de esenţa ipotecii, creditorul poate, în principiu, să
renunţe la acest avantaj conferit de lege, în mod expres sau tacit (de exemplu, prin acceptarea unei
realizări parţiale a creanţei)5.
Tipuri de ipoteci.
Sunt folosite mai multe criterii pentru clasificarea ipotecilor:
a) având în vedere temeiul lor, ipotecile sunt legale şi convenţionale;
b) după natura obiectului care este grevat, ipotecile sunt mobiliare şi imobiliare;
c) după modul de determinare a obiectul lor, ipotecile sunt speciale (când bunul grevat este individual
determinat) şi generale (când ipoteca poartă asupra unei universalităţi de bunuri).
I) Ipoteca imobiliară. Poate avea ca temei fie convenţia părţilor, fie voinţa legiuitorului.
A. Ipoteca imobiliară convenţională.

1
Cu privire la sensurile cuvântului ipotecă, a se vedea P. Vasilescu.
2
C. Bîrsan; L. Pop; I. Vidu, în L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu; P. Vasilescu; V. D. Zlătescu.
3
Pentru excepţiile de la acest principiu, a se vedea I. Vidu, în L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu.
4
V. D. Zlătescu.
5
V. D. Zlătescu.

1
 Dreptul real tabular de ipotecă imobiliară convenţională ia naştere ca urmare a încheierii unui
contract de ipotecă. Contractul de ipotecă trebuie să îndeplinească toate condiţiile de fond cerute de lege
pentru validitatea oricărui contract (art. 1179). Totodată, trebuie să îndeplinească condiţiile speciale
cerute de lege pentru valabilitatea contractului de ipotecă.
Părţile contractului de ipotecă sunt creditorul ipotecar şi constituitorul ipotecii, aşa cum rezultă din
dispoziţiile art. 2372 alin 2, potrivit căruia „Sub sancţiunea nulităţii, contractul de ipotecă trebuie să
identifice constituitorul şi creditorul ipotecar”.
Ipoteca convenţională poate fi constituită de debitorul obligaţiei garantate sau de un terţ (art.
2366). În cazul în care ipoteca este constituită de un terţ, acesta va avea drepturile şi obligaţiile unui
debitor ipotecar, fără a fi supus regimului juridic al garanţiilor personale (art. 163 din Legea nr.
71/2011).
Ipoteca convenţională poate fi constituită numai de persoana care are capacitate deplină de
exerciţiu6 şi care este titularul dreptului ce urmează a fi ipotecat (art. 2365); prin urmare, poate
constitui o ipotecă atât proprietarul bunului, cât şi uzufructuarul sau superficiarul.
Ipoteca este constituită, de regulă, în favoarea creditorului. Prin excepţie, în cazul ipotecii
mobiliare poate fi titular al dreptului de ipotecă şi un terţ desemnat de creditor7.
Consimţământul părţilor trebuie să fie exprimat în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii
absolute a contractului de ipotecă.
Obligaţii ce pot fi garantate. Ipoteca convenţională poate garanta îndeplinirea obligaţiilor de
orice fel (art. 2369); adică atât obligaţii de a da, cât şi obligaţii de a face; pot fi garantate atât obligaţii
născute deja în momentul încheierii contractului de ipotecă cât şi obligaţii viitoare sau eventuale 8;
atunci când garantează îndeplinirea unei obligaţii viitoare, ipoteca dobândeşte rang din momentul
înscrierii în registrele de publicitate (art. 2370) 9. Uneori ipoteca este constituită în avans, precum în
cazul contractelor de împrumut; potrivit art. 2371, în cazul în care este constituită pentru a garanta
plata unei sume de bani, ipoteca este valabilă, chiar dacă, la momentul constituirii, debitorul nu a
primit sau a primit doar în parte prestaţia în considerarea căreia a constituit ipoteca. Dacă însă
creditorul refuză să dea sumele pe care s-a angajat să le pună la dispoziţie şi în considerarea cărora
ipoteca a fost constituită, debitorul poate obţine reducerea sau desfiinţarea ipotecii, pe cheltuiala
creditorului, plătindu-i acestuia sumele atunci datorate. Creditorul datorează însă daune-interese.
Ipoteca convenţională pentru a fi valabilă trebuie ca suma pentru care este constituită să se
poată determina în mod rezonabil în temeiul actului de ipotecă şi să se arate cauza obligaţiei garantate
(art. 2372 alin 1 şi 2); ipotecile convenţionale pot avea drept cauză a „obligaţiei garantate” diverse acte
(contracte de vânzare, schimb, împrumut etc.) sau fapte juridice în sens restrâns10.

6
Cu privire la ipotecarea unui bun al minorului, a se vedea I. Vidu, în L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu.
7
Pentru ipoteca mobiliară, art. 164 din Legea 71/2011 stabileşte următoarele reguli referitoare la titularul dreptului de ipotecă şi
la numărul de beneficiari ai acestui drept: „Ipoteca mobiliară poate fi constituită în favoarea creditorului obligaţiei ipotecare sau
a unui terţ desemnat de către acesta. Atunci când beneficiarul ipotecii mobiliare este un terţ, el va exercita drepturile
creditorului ipotecar şi va fi ţinut de obligaţiile acestuia. Ipoteca mobiliară convenţională poate fi constituită în favoarea unui
singur beneficiar sau a mai multor beneficiari simultan. Atunci când sunt mai mulţi beneficiari ai aceleiaşi ipoteci mobiliare, ei
vor primi acelaşi rang, fie prin înregistrarea simultană a ipotecii mobiliare în registrele de publicitate, fie prin desemnarea unui
agent. Agentul va putea să exercite toate drepturile creditorilor ipotecari care l-au desemnat. El va putea singur să asigure
perfectarea ipotecii mobiliare şi menţinerea sau modificarea înregistrării acesteia. Agentul va răspunde faţă de beneficiarii
ipotecii mobiliare pentru actele întreprinse”.
8
Potrivit art. 2371, referitor la garanţia constituită în avans, „(1) În cazul în care este constituită pentru a garanta plata unei
sume de bani, ipoteca este valabilă, chiar dacă, la momentul constituirii, debitorul nu a primit sau a primit doar în parte prestaţia
în considerarea căreia a constituit ipoteca. (2) Dacă însă creditorul refuză să dea sumele pe care s-a angajat să le pună la
dispoziţie şi în considerarea cărora ipoteca a fost constituită, debitorul poate obţine reducerea sau desfiinţarea ipotecii, pe
cheltuiala creditorului, plătindu-i acestuia sumele atunci datorate. Creditorul datorează însă daune-interese”.
9
Dacă se garantează o obligaţie preexistentă, aceasta trebuie să fie validă în momentul încheierii contractului de ipotecă,
pentru că în caz contrar, nici ipoteca nu poate să fie validă; dacă obligaţia viitoare sau eventuală care a fost garantată nu se naşte
validă, ipoteca va fi caducă.
10
Cauza contractului de ipotecă trebuie să fie întotdeauna intenţia de a garanta o obligaţie.
2
 Obiectul ipotecii. Obiectul contractului de ipotecă este identificat cu bunul care este ipotecat şi
cu dreptul real care poartă asupra acestuia11.
Ipoteca poate avea ca obiect bunuri mobile sau imobile, corporale sau incorporale, bunuri
determinate ori determinabile sau universalităţi de bunuri (art. 2350).
De regulă, ipoteca se constituie asupra drepturilor pure şi simple; totuşi, dacă dreptul asupra
căruia poartă ipoteca este anulabil ori afectat de o condiţie, ipoteca va fi supusă aceleiaşi nulităţi sau
condiţii (art. 2367).
Ipoteca ar fi lovită de nulitate absolută dacă ar avea ca obiect bunuri inalienabile sau
insesizabile, dar dacă inalienabilitatea sau insesizabilitatea care afectează bunul nu este legală, ci
convenţională, ipotecarea bunurilor inalienabile sau insesizabile va fi valabilă ca ipotecă asupra unui
bun viitor (art. 2351).
Potrivit art. 2379, referitor la obiectul ipotecii imobiliare, se pot ipoteca: a) imobilele cu
accesoriile lor; b) uzufructul acestor imobile şi accesoriile; c) cotele-părţi din dreptul asupra
imobilelor; d) dreptul de superficie.
Constituirea ipotecii. În principiu, ipoteca convenţională poate fi constituită numai de titularul
dreptului ce urmează a fi ipotecat (art. 2365); aşadar, constituitorul ipotecii trebuie să aibă bunul ce este
ipotecat în patrimoniul său în momentul încheierii contractului de ipotecă; dar art. 1228 instituie regula
generală potrivit căreia contractele pot avea ca obiect şi bunuri viitoare, dacă nu există o prevedere
legală contrară.
În ce priveşte constituirea ipotecii asupra bunurilor viitoare, legiuitorul face distincţie între
bunurile imobile şi bunurile mobile; astfel:
a) potrivit art. 2377 alin 1, ipoteca bunurilor imobile se constituie prin înscriere în cartea funciară, iar
înscrierea nu se poate face decât după dobândirea bunului de către constituitor; ipoteca asupra unei
construcţii viitoare, nu poate fi intabulată, ci numai înscrisă provizoriu în cartea funciară, în
condiţiile legii (art. 2.380);
b) în schimb, ipoteca asupra bunurilor mobile, aceasta se constituie prin încheierea contractului de
ipotecă, dar produce efecte de la data la care obligaţia garantată ia naştere, iar constituitorul
dobândeşte drepturi asupra bunurilor mobile ipotecate (art. 2387). În concluzie, dacă obiectul
ipotecii este un bun viitor, contractul este valabil încheiat, dar dreptul real tabular de ipotecă grevează
bunul fie din momentul înscrierii ipotecii în cartea funciară (în cazul bunurilor imobile), fie din
momentul dobândirii acestuia în patrimoniul constituitorului 12.
De asemenea, noul Cod civil permite ca debitorul să constituie ipotecă asupra bunurilor unui
terţ, dacă prin lege nu se prevede altfel, dar, în acest caz debitorul va fi obligat să le procure sau, după
caz, să obţină acordul terţului. În cazul neexecutării obligaţiei, debitorul răspunde pentru prejudiciile
cauzate (art. 1230).
De regulă, ipoteca are ca obiect un bun care este proprietatea exclusivă a unei persoane, dar legea
permite şi ipoteca asupra unei cote-părţi indivize din dreptul asupra imobilului (art. 2381). Dacă dreptul
real tabular de ipotecă are ca obiect o cotă-parte indiviză, iar în urma partajului sau a unui alt act
constitutiv ori translativ de drepturi constituitorul păstrează vreun drept asupra unei părţi materiale din
bun, ipoteca ce fusese constituită asupra unei cote-părţi indivize din dreptul asupra bunului se strămută de
drept asupra părţii respective din bun, însă numai în limita valorii cotei-părţi indivize. În caz contrar,
ipoteca se strămută de drept asupra sumelor cuvenite constituitorului (art. 2.353). Tot astfel, dacă ipoteca a
fost constituită asupra nudei proprietăţi, la stingerea dezmembrămintelor, ipoteca nudei proprietăţi se
extinde asupra proprietăţii depline (art. 2352).
În anumite situaţii, specificate de lege, obiectul ipotecii se poate extinde, prin accesiune, asupra
amelioraţiunilor şi asupra fructelor imobilului; astfel, în caz de accesiune, ipoteca se extinde asupra
bunurilor care se unesc prin accesiune cu bunul grevat (2355 alin 1); dar, bunurile mobile care, fără a-şi
pierde individualitatea, devin accesorii ale unui imobil pot fi ipotecate odată cu imobilul numai dacă se

11
P. Vasilescu.
12
În acelaşi sens, a se vedea I. Vidu, în L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu.

3
prevede expres în contract că ipoteca poartă şi asupra lor, în caz contrar, ele pot fi ipotecate separat ( art.
2356 alin 1). Ipoteca se extinde, fără nicio altă formalitate, asupra construcţiilor, îmbunătăţirilor şi
accesoriilor imobilului, chiar dacă acestea sunt ulterioare constituirii ipotecii (art. 2382). De asemenea,
ipoteca se extinde asupra fructelor naturale şi industriale ale imobilului ipotecat produse după notarea
începerii urmăririi silite sau, după caz, după notarea deschiderii procedurii insolvenţei, precum şi asupra
chiriilor şi arenzilor imobilului dat în locaţiune. Extinderea ipotecii este opozabilă locatarilor numai din
momentul comunicării notării începerii urmăririi silite, respectiv al comunicării notării deschiderii
procedurii insolvenţei, în afară de cazul în care acestea au fost cunoscute pe altă cale (art. 2383).
În alte situaţii ipoteca se strămută; astfel, dacă bunul grevat de o ipotecă a pierit ori a fost
deteriorat, indemnizaţia de asigurare sau, după caz, suma datorată cu titlu de despăgubire este afectată
la plata creanţelor ipotecare, după rangul lor (art. 2330 alin 1). Dacă bunul ipotecat nu era asigurat şi,
din culpa debitorului, a fost distrus, deteriorat ori valoarea sa a fost diminuata în aşa mod încât a
devenit inferioară valorii creanţei ipotecare, creditorul ipotecar poate cere debitorului sa constituie o
nouă ipotecă pentru garantarea aceleiaşi obligaţii (art. 166 din Legea 71/2011).
Principiul specialităţii ipotecii. Ipoteca trebuie să determine suma pentru care se constituie
ipoteca şi să identifice imobilul asupra căruia se constituie dreptul real de ipotecă; nerespectarea =
nulitatea absolută. În ce priveşte suma pentru care este constituită ipoteca, legea (art. 2372 alin 1) nu cere
să fie precizat cuantumul sumei care este garantată, ci ca suma respectivă să poată fi determinată „în
mod rezonabil în temeiul actului de ipotecă” (de exemplu, se arată suma împrumutată şi modul de calcul
al dobânzilor); pentru identificarea imobilului asupra căruia se constituie dreptul real de ipotecă, legea
cere să se facă „o descriere suficient de precisă a bunului ipotecat”, precizând, totodată, că „Stipulaţia
potrivit căreia ipoteca poartă asupra tuturor bunurilor debitorului sau asupra tuturor bunurilor
prezente şi viitoare ale acestuia nu constituie o descriere suficient de precisă” (art. 2372 alin 1 şi 2)13.
Ineficienţa clauzelor de inalienabilitate şi executare anticipată. Art. 2384 alin.1 declară
ineficiente clauzele de inalienabilitate a bunului, fiind o aplicare a regulii conform căreia ipoteca nu
duce la indisponibilizarea bunului. Se consideră nescrise clauzele care obligă debitorul la executarea
anticipată a obligaţiei garantate sau la executarea unei alte obligaţii ca urmare a constituirii unei alte
ipoteci asupra aceluiaşi bun.
Efectele ipotecii.
   Dacă prin lege nu se prevede altfel, ipoteca nu este opozabilă terţilor decât din ziua înscrierii
sale în registrele de publicitate (2346 NCC). Terţii pot dobândi imobilul grevat de ipotecă şi răspund cu
acel bun din momentul în care ipoteca este opozabilă, adică din momentul intabulării14.
Având în vedere rolul ipotecii şi absenţa deposedării, din momentul încheierii contractului şi
până la începerea executării ipoteca nu produce efecte faţă de constitutor, fiind “liber să folosească, să
administreze şi să dispună de bunul grevat, însă cu îndatorirea de a nu vătăma drepturile creditorului
ipotecar”15. Pentru creditorul ipotecar se naşte un drept real imobiliar fără posesie. Este considerată
nescrisă clauza în baza căreia creditorului ipotecar îi este permisă posesia şi culegerea fructelor
imobilului. Această interdicţie e cunoscută sub numele de anithreză (anticreză 16), etimologic, cuvântul
provenind din greacă şi având sensul de interzicere a utilizării.
B. Ipoteca imobiliară legală
Beneficiază de ipotecă legală, în conformitate cu prevederile art. 2386 NCC:

13
În legătură cu acest aspect, în doctrina juridică s-au arătat următoarele: necesitatea determinării cât mai precise a imobilului
ipotecat a fost considerată iniţial ca actul de naştere al ipotecilor speciale, în acest fel limitându-se aplicarea ipotecilor generale,
oculte; pentru a înlătura pericolul revenirii ipotecilor generale odată cu extinderea sferei ipotecilor şi asupra bunurilor mobile,
legea impune ca şi în cazul ipotecării universalităţilor de fapt, fiecare element trebuie să fie descris în parte, ca element
determinat sau determinabil. Garanţia comună a creditorilor nu poate constitui obiect al ipotecii, „deoarece el nu conţine o
descriere suficient de precisă a elementelor sale” (Baias).
14
Conform art. 2360, “Creditorul ipotecar poate urmări bunul ipotecat în orice mână ar trece, fără a ţine seama de drepturile
reale constituite sau înscrise după înscrierea ipotecii sale.”
15
Art. 2373 şi 2374 NCC
16
P. Vasilescu.
4
1. vânzătorul, asupra bunului imobil vândut, pentru preţul datorat; această dispoziţie se aplică şi în
cazul schimbului cu sultă sau al dării în plată cu sultă în folosul celui care înstrăinează, pentru plata
sultei datorate;
 2. promitentul achizitor pentru neexecutarea promisiunii de a contracta având ca obiect un imobil
înscris în cartea funciară, asupra imobilului respectiv, pentru restituirea sumelor plătite în contul
acestuia;
3. cel care a împrumutat o sumă de bani pentru dobândirea unui imobil, asupra imobilului astfel
dobândit, pentru restituirea împrumutului;
4. cel care a înstrăinat un imobil în schimbul întreţinerii, asupra imobilului înstrăinat, pentru plata
rentei în bani corespunzătoare întreţinerii neexecutate; dreptul de proprietate al debitorului întreţinerii nu
se va înscrie în cartea funciară decât odată cu această ipotecă, dispoziţiile art. 2.249 aplicându-se în mod
corespunzător;
5. coproprietarii, pentru plata sultelor sau a preţului datorat de coproprietarul adjudecatar al imobilului ori
pentru garantarea creanţei rezultând din evicţiune, asupra imobilelor ce au revenit coproprietarului ţinut
de o atare obligaţie;
6. arhitecţii şi antreprenorii care au convenit cu proprietarul să edifice, să reconstruiască sau să repare
un imobil, asupra imobilului, pentru garantarea sumelor datorate acestora, însă numai în limita sporului
de valoare realizat;
 7. legatarii cu titlu particular, asupra imobilelor din moştenire cuvenite celui obligat la executarea
legatului, pentru plata acestuia.
Raţiunea existenţei unor astfel de ipoteci o reprezintă recunoaşterea de lege a existenţei unor
creanţe speciale17. În materie de opozabilitate (art. 2346), rangul ipotecilor este cel stabilit de art. 2421,
“în ordinea înregistrării cererilor de înscriere în cartea funciară”.
În cazul constituirii ipotecilor legale nu e nevoie de acordul proprietarului.
II) Ipoteca mobiliară
Sunt ipoteci mobiliare toate garanţiile reale mobiliare constituite fără deposedarea debitorului
de bunul afectat garanţiei.18 Diferenţa esenţială între ipoteca mobiliară şi gaj o reprezintă deposedarea:
gajul este întotdeauna o garanţie cu deposedare.
Constituire şi efecte. Are temei contractual, forma solicitată fiind, sub sancţiunea nulităţii
absolute, forma autentică sau sub semnătură privată.
Ipoteca mobiliară produce efecte de la data naşterii obligaţiei garantate, “iar” constitutorul
deţine drepturi asupra bunului mobil ipotecat 19. Apreciem că „iar” are valoarea copulativă, sensul
fiind de „şi”, deci condiţiile trebuie îndeplinite cumulativ. Se distinge astfel între momentul încheierii şi
momentul producerii efectelor. Din acest punct de vedere, pe cale de interpretare, se ajunge la soluţia că
dacă nu sunt întrunite condiţiile avem de a face cu o ipotecă mobiliară imperfectă.
Condiţiile ipotecii mobiliare. Fiind o convenţie, trebuie întrunite toate condiţiile generale de
valabilitate referitoare la capacitate, consimţământ, obiect, cauză, formă. Obiectul contractului =
atât creanţa pe care o garantează cât şi bunul care constituie garanţia. Din aceasta ultimă perspectivă,
se pot ipoteca, conform art. 2389 NCC:
    a) creanţe băneşti născute din contractul de vânzare, locaţiune sau orice alt act încheiat cu privire
la un bun, cele rezultate dintr-un contract de asigurare, cele născute în considerarea asumării unei
obligaţii sau a constituirii unei garanţii, a folosirii unei cărţi de credit ori de debit ori a câştigării
unui premiu la o loterie sau alte jocuri de noroc organizate în condiţiile legii;
    b) creanţe constatate prin titluri nominative, la ordin sau la purtător;
    c) conturi bancare;
    d) acţiuni şi părţi sociale, valori mobiliare şi alte instrumente financiare;
    e) drepturi de proprietate intelectuală şi orice alte bunuri incorporale;
    f) petrolul, gazul natural şi celelalte resurse minerale care urmează a fi extrase;

17
P. Vasilescu.
18
Art. 171 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009
19
Art. 2387 NCC
5
    g) efectivele de animale;
    h) recoltele care urmează a fi culese;
    i) pădurile care urmează a fi tăiate;
    j) bunurile corporale care fac obiectul unui contract de locaţiune, care sunt deţinute în vederea
vânzării, închirierii ori furnizării în temeiul unui contract de prestări de servicii, care sunt furnizate
în temeiul unui contract de prestări de servicii, precum şi materia primă şi materialele destinate a fi
consumate sau prelucrate în exploatarea unei întreprinderi, produsele în curs de fabricaţie şi
produsele finite;
    k) echipamentele, instalaţiile şi orice alte bunuri destinate să servească în mod durabil exploatării
unei întreprinderi;
    l) orice alte bunuri mobile, corporale sau incorporale.
   Din punctul de vedere al conţinutului, contractul trebuie să cuprindă o descriere suficient de
precisă a bunului grevat sau dacă e o universalitate trebuie să fie descrisă natura şi conţinutul acesteia.
Publicitatea ipotecii imobiliare. Ipoteca este perfectă (în sens de perfectată dacă avem în vedere
titlul secţiunii din NCC) când produce efecte (art. 2387 NCC) şi este asigurată publicitatea prin înscrierea
în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare (AEGRM) 20. Orice creditor ipotecar mobiliar care
doreşte un rang de prioritate completează un formular de aviz pe care îl transmite unui operator autorizat
AEGRM spre înscriere.
O astfel de ipotecă perfectă este opozabilă tuturor persoanelor, inclusiv celorlalţi creditori şi
celor care dobândesc ulterior drepturi asupra bunului ipotecat. Un alt efect al înscrierii constă în
naşterea unei prezumţii absolute în persoana creditorului conform căreia cunoaşte toate ipotecile cu
acelaşi obiect înscrise anterior.
Efectele ipotecii mobiliare. Înscrierea ipotecii mobiliare nu transformă un contract lovit de
nulitate într-unul valabil, încheierea contractului neavând legătura cu înscrierea ipotecii. Efectul esenţial
este asigurat de publicitate şi constă în obţinerea unui rang, în funcţie de ordinea înscrierii şi
perfectare, ce îi va permite creditorului să execute cu prioritate bunul.
Ipoteca perfectă permite creditorului să urmărească bunul în mâna celui care dobândeşte bunul
ulterior perfectării. Singurul caz în care un cumpărător dobândeşte bunul liber de ipotecă, chiar
dacă ştia de ea, este cel reglementat de art. 2393 NCC, când se achiziţionează un bun de la o
întreprindere care în mod obişnuit înstrăinează astfel de bunuri. Ipoteca se strămuta asupra preţului
sau altor bunuri rezultate din înstrăinare.
Pe lângă aceste efecte, ipoteca dă naştere şi la următoarele drepturi:
- dreptul creditorului de a inspecta bunul;
- dreptul de a culege fructele bunului ipotecat, cu condiţia stabilirii detaliate a modului şi proporţiei
de reducere a creanţei garantate;
- dreptul de a considera exigibilă creanţa garantată şi de a executa ipoteca în cazul în care constată o
proastă întreţinere.
Ipotecile asupra creanţelor. Ca specie, ipoteca poate să aibă ca obiect şi o creanţă sau mai multe
creanţe sau chiar o universalitate de creanţe. Operaţiunea este, din punct de vedere tehnic, asemănătoare
cesiunii de creanţă21, cu diferenţa că nu se transferă creanţă, ci se prezintă ca o garanţie.
Fiind mai multe raporturi juridice existente, întâlnim în acest caz mai multe persoane implicate:
- constituitorul ipotecii, care în dorinţa de a garanta o obligaţie (e.g. plata unei sume de bani), aduce o
creanţă pe care o are faţă de un debitor al său;
- creditorul ipotecar, este parte în contractul de ipotecă mobiliară şi creditor al constitutorului;
- debitorul creanţei ipotecate este debitorul constitutorului.
Creanţa care vine drept garanţie mobiliară ar putea fi, la rându-i, garantată imobiliar şi vom avea
creditori garantaţi diferit, care urmăresc îndestularea creanţelor, interesele lor fiind diferite. Pentru acest
motiv, nu ar trebui permisă ipotecarea alteia constituite deja.22

20
 Pagini oficiale: www.co.romarhiva.ro   şi www.mj.romarhiva.ro
21
P. Vasilescu.
22
F. Baias.
6
 Creditorul ipotecar poate cere plata de la debitorul creanţei numai după ce comunică în scris
acestuia din urmă: existenţa ipotecii, creanţa ipotecată, suma datorată, locul şi modalitatea de plată 23.
Debitorul se poate libera doar plătind creditorului ipotecar, cu excepţia cazului în care solicită
creditorului dovada ipotecii şi acesta nu i-o comunică în 15 zile.
Ipotecile mobiliare privilegiate. În anumite condiţii, au prioritate faţă de alte ipoteci mobiliare
înscrise deja la AEGRM. Ele îşi păstrează caracterul convenţional, deosebindu-se astfel de privilegii.
Potrivit art. 2425 sunt ipoteci privilegiate:
 „- ipoteca constituită în favoarea vânzătorului unui bun sau a creditorului care a acordat împrumut
pentru cumpărarea bunului are prioritate asupra unei ipoteci anterioare, dacă, înainte ca debitorul să
obţină posesia bunului ipotecat, avizul a fost înscris la arhivă, iar vânzătorul sau, după caz, creditorul îl
înştiinţează în scris pe creditorul ipotecar anterior despre vânzare şi despre înscrierea ipotecii.
 - ipoteca asupra recoltei sau asupra produselor ce se vor obţine prin valorificarea acesteia,
constituită în scopul obţinerii sumelor necesare pentru a produce recolta, precum şi ipoteca constituită în
perioada de creştere a plantelor ori în cursul unei perioade de 6 luni înainte de recoltare sunt
preferate din momentul înscrierii lor în arhivă oricărei alte ipoteci.
- ipoteca asupra efectivelor de animale sau asupra produselor acestora, constituită în scopul asigurării
fondurilor care să îi permită celui care a constituit ipoteca să achiziţioneze nutreţuri, medicamente sau
hormoni, necesare pentru hrana ori tratarea animalelor, are prioritate asupra oricărei alte ipoteci
constituite asupra aceluiaşi bun ori asupra produselor lui, alta decât ipoteca vânzătorului de nutreţuri,
medicamente sau hormoni.”
Concursul între creditori
Rangul ipotecilor se determină, în general, în funcţie de ordinea înscrierii 24 în registrul
specific (Carte funciară sau AEGRM) iar în cazul ipotecilor mobiliare şi în funcţie de momentul
perfectării (obligaţia garantată ia naştere, constitutorul dobândeşte drepturi asupra bunului ipotecat).
În caz de concurs între creditori ordinea de preferinţă e dată de art. 2420-2424 NCC:
- rangul ipotecilor perfecte se determină potrivit ordinii înscrierii sau perfectării ipotecilor, cu
excepţiile prevăzute de lege. Ipoteca perfectă este întotdeauna preferată ipotecilor care nu au fost
perfectate;
 - rangul ipotecilor imobiliare este determinat de ordinea înregistrării cererilor de înscriere în cartea
funciară;
 - atunci când acelaşi bun este grevat atât de ipoteci mobiliare, cât şi de ipoteci imobiliare, sunt preferaţi
creditorii a căror ipotecă a fost anterior făcută publică în registrele de publicitate aferente. Cu toate
acestea, ipoteca imobiliară înscrisă în aceeaşi zi cu o ipotecă mobiliară va fi preferată acesteia din
urmă;
 - creditorul a cărui ipotecă este înscrisă în arhivă este preferat creditorului gajist, chiar dacă acesta a
obţinut detenţia bunului ipotecat anterior înscrierii ipotecii;
 - între o ipotecă asupra unei universalităţi de bunuri mobile şi o ipotecă asupra unor bunuri mobile
determinate are prioritate aceea dintre ele care a fost înscrisă sau perfectată mai întâi.
Stingerea ipotecilor
Din punct de vedere terminologic, Codul civil face diferenţă între „radiere” în cazul ipotecii
imobiliare şi “stingere” în cazul ipotecii mobiliare.
Ipoteca imobiliară se stinge prin radierea din cartea funciară, de regulă cu acordul titularului,
sau prin pieirea totală a bunului.
Printre cauzele de stingere, respectiv radiere Codul civil enumeră25:
a) stingerea obligaţiei principale prin oricare dintre modurile prevăzute de lege;
b) neîndeplinirea evenimentului de care depinde naşterea obligaţiei garantate ori îndeplinirea
evenimentului de care depinde stingerea acesteia;

23
Ipoteza art. 2400 este aceea a unei ipoteci imobiliare cesionate în timpul executării silite asupra ipotecii mobiliare. (F.Baias)
24
Înscrierea este atributivă de rang.
25
Art. 2428 alin. 2 NCC
7
c) neîndeplinirea evenimentului de care depinde naşterea ipotecii ori îndeplinirea evenimentului de
care depinde stingerea acesteia;
d) dobândirea de către creditor a bunului grevat;
e) renunţarea expresă sau tacită a creditorului la ipotecă;

Executarea ipotecii
Aspecte preliminare. Capitolul referitor la executarea ipotecii a fost împărţit de legiuitor în trei
secţiuni: prima cuprinde dispoziţii generale referitoare la regulile şi procedura executării ipotecii; a doua
secţiune este destinată executării ipotecii mobiliare, reglementând o procedură specială de executare a
ipotecii, care este oferită ca o alternativă la executarea creanţei potrivit Codului de procedură civilă; în
sfârşit, a treia secţiune, după ce consacră un beneficiu de discuţiune care limitează dreptul de urmărire al
creditorului ipotecar, face trimitere la dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la regulile
executării silite a bunului imobil ipotecat.
Pentru a se putea începe executarea oricărei ipoteci trebuie să fie îndeplinite următoarele
condiţii:
a) debitorul să nu execute de bună voie obligaţia sa (art. 2429); fie că este vorba de scadenţa convenită
de părţi, fie de o scadenţă anticipată, precum în cazul decăderii debitorului din beneficiul termenului,
acesta este reperul temporal al începerii procedurii de executare silită a ipotecii; creditorul are drept de
opţiune între executarea silită în natură a obligaţiei debitorului sau executarea garanţiei ipotecare;
b) creditorul trebuie să deţină un titlu executoriu (art. 2430), chiar contractul de ipotecă valabil
încheiat constituind un asemenea titlu (art. 2431);
c) creanţa trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă.
Creditorul care are acţiune ipotecară pentru realizarea creanţei sale nu pierde dreptul de a-şi realiza
creanţa pe calea unei acţiuni personale 26 şi nici dreptul de a solicita luarea oricăror măsuri necesare pentru
executarea ipotecii, precum sechestrul judiciar, sechestrul asigurător şi poprirea asigurătorie (art.
2432).
Plecând de la premisa că ipoteca nu este translativă de proprietate, iar regulile privind executarea
ipotecii sunt de ordine publică 27, legiuitorul român a interzis pactul comisoriu în materia ipotecii 28,
definit de lege ca fiind clauza prin care creditorul, pentru a garanta executarea obligaţiei debitorului său,
îşi rezervă dreptul să devină proprietarul irevocabil al bunului sau să dispună de acesta fără formalităţile
impuse de lege; o asemenea clauză se consideră nescrisă, deci nu produce efecte juridice (art. 2433)29.
Executarea ipotecii mobiliare. Ipoteca mobiliară poate avea ca obiect bunuri mobile corporale,
titluri reprezentative sau creanţe şi conturi; legiuitorul a reglementat proceduri de executare diferite în
cazul fiecăreia dintre aceste ipoteze.
Executarea ipotecii asupra bunurilor mobile corporale. Oferă creditorului dreptul de opţiune
între mai multe modalităţi de realizare a ipotecii; astfel, potrivit art. 2435, în caz de neexecutare,
creditorul are dreptul, la alegerea sa: a) să vândă bunul ipotecat; b) să îşi însuşească bunul pentru a
stinge creanţa ipotecară; c) să preia bunul în scop de administrare. De asemenea, creditorul are
dreptul să opteze pentru executarea ipotecii după procedura reglementată de Codul de procedură
civilă (art. 2432).
Procedura executării ipotecii asupra bunurilor mobile corporale în două etape: etapa deposedării
debitorului de bunul ipotecat şi cea a vânzării bunului ipotecat.
26
În doctrină s-a subliniat faptul că utilizarea acţiunii personale prezintă nu doar avantajul extinderii urmăririi şi asupra altor
bunuri decât cele ipotecate, ci şi neajunsul pe care-l presupune obţinerea unui titlu executoriu, adică a unei hotărâri
judecătoreşti de obligare a debitorului la plata creanţei (I. Vidu, în L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu).
27
În sistemul de drept continental şi în Codul civil Quebec ipoteca este netranslativă de proprietate, pe când în dreptul insular
garanţiile în materie ipotecară au la bază transferul de proprietate către creditor, cu dreptul debitorului de a răscumpăra bunul
după ce a plătit întreaga datorie către creditor (Baias).
28
În dreptul român, conceptul de pact comisoriu este utilizat şi în materia obligaţiilor (art. 1553), cu sensul de clauză
contractuală sau convenţie accesorie unui contract prin care părţile convin rezoluţiunea sau rezilierea de drept a contractului
principal în cazul neexecutării culpabile a anumitor obligaţii (cu privire la motivul utilizării de legiuitorul român a aceluiaşi
concept juridic pentru a descrie două realităţi juridice diferite, a se vedea Baias).
29
Prin excepţie, pactul comisoriu este acceptat în materia ipotecii mobiliare, cu respectarea strictă a dispoziţiilor art. 2460.
8
 Deposedarea debitorului de bunul ipotecat.
În cazul în care ipoteca poartă asupra unui bun mobil care a devenit accesoriu al unui bun
imobil, creditorul poate opta între executarea ipotecii asupra bunului mobil conform procedurii
reglementate de Codul civil şi urmărirea bunului accesoriu împreună cu bunul principal, conform
regulilor stabilite pentru executarea ipotecilor imobiliare (art. 2436).
Procedura prescrisă de Codul civil presupune ca titularul ipotecii să solicite separarea bunului
mobil accesoriu de bunul imobil; realizarea acestei operaţii presupune respectarea următoarelor reguli:
a) titularul ipotecii asupra bunului mobil accesoriu trebuie să fie preferat titularilor altor drepturi reale
asupra bunului imobil respectiv (art. 2437 alin 1);
b) creditorul ipotecar este obligat să îi despăgubească pe titularii de drepturi reale asupra imobilului,
cu excepţia constituitorului, pentru cheltuielile necesare reparării stricăciunilor cauzate de separarea
celor două bunuri (art. 2437 alin 2); creditorul nu este obligat la despăgubiri pentru scăderea valorii
bunului imobil ca urmare a înlăturării bunului ipotecat ori a necesităţii de a-l înlocui (art. 2437 alin 3);
c) cei îndreptăţiţi la despăgubire pot refuza separarea bunurilor cât timp creditorul ipotecar nu oferă o
garanţie suficientă pentru plata despăgubirilor (art. 2437 alin 5);
d) materialele obişnuite de construcţie care sunt încorporate într-o construcţie, nu pot fi considerate
bunuri mobile accesorii ale unui bun imobil (art. 2437 alin 5).
1. Preluarea bunului de către creditor. Creditorul îşi poate exercita dreptul de a prelua bunul de
la debitor. Creditorul ipotecar poate să facă o preluare reală a bunului, adică să preia bunurile
ipotecate, cu toate accesoriile acestora, în materialitatea lor (art. 2438 lit. a) sau o preluare simbolică,
adică să preia bunurile ipotecate fără a le deplasa, să ia măsurile necesare pentru ca echipamentele şi alte
asemenea bunuri să nu mai poată fi folosite (art. 2438 lit. b), cum ar fi, de pildă, luarea de către creditor
a cheilor automobilului, care rămâne în garajul debitorului30.
Sunt două modalităţi prin care creditorul poate intra în posesia bunului: preluarea bunului prin
mijloace proprii (art. 2440) şi preluarea silită a bunului (art. 2442).
1.1. Preluarea bunului prin mijloace proprii. Următoarele condiţii (art. 2440):
a) părţile contractului de ipotecă să-şi fi exprimat în mod expres acordul în acest sens; legea nu cere
îndeplinirea unor cerinţe speciale de valabilitate a clauzei contractuale, singura condiţie cerută fiind cea a
acordului neechivoc al părţilor contractante;
b) creditorul trebuie să notifice în prealabil pe debitor, cu privire la intenţia sa de preluare a bunului,
prin intermediul executorului judecătoresc31;
c) creditorul are obligaţia să nu tulbure liniştea 32 şi ordinea publică şi să nu recurgă, în mod direct sau
indirect, la constrângerea debitorului33, chiar dacă fapta sa nu ar constitui o infracţiune; orice stipulaţie
care limitează această obligaţie se consideră nescrisă.
Dacă sunt îndeplinite condiţiile arătate mai sus, creditorul poate prelua bunul mobil (modalitate
preferată în cazul bunurilor mobile corporale) sau poate prelua înscrisurile care constată dreptul de
proprietate al constituitorului asupra bunului (modalitate utilă în cazul bunurilor mobile necorporale
sau atunci când bunul nu se mai află în posesia debitorului)34.

30
R. Rizoiu, Garanţiile reale mobiliare, Ed. Universul Juridic, 2006.
31
Doctrina a relevat faptul că notificarea care nu este făcută de creditor prin intermediul executorului judecătoresc nu este
valabilă, fiind lovită de nulitate; prin urmare, părţile nu pot conveni, prin contractul de ipotecă, o altă formă de notificare (prin
telefon, e-mail, fax etc.).
32
Violarea de domiciliu constituie o tulburare a liniştii publice, dar nu şi furtul bunului, întrucât creditorul este îndreptăţit prin
clauză contractuală să intre în posesia bunului respectiv şi lipseşte intenţia însuşirii bunului, aşadar luarea bunului din posesia
debitorului nu întruneşte elementele esenţiale ale infracţiunii de furt” (R. Rizoiu).
33
Având în vedere această cerinţă a legii, doctrina a concluzionat că deposedarea presupune lipsa opunerii debitorului, ceea ce
nu echivalează cu obţinerea acordului debitorului în vederea deposedării, ci că acesta nu se opune în mod expres sau lipseşte de
la faţa locului (R. Rizoiu). Potrivit art. 179 din Legea 71/2011, simpla invocare a posibilităţii de executare silită şi a efectelor
neîndeplinirii obligaţiei nu constituie constrângere.
34
Baias.
9
  În situaţia în care bunul mobil asupră căruia poartă ipoteca se află în posesia unei alte
persoane decât debitorul, aceasta are obligaţia să îl predea creditorului ipotecar, cu condiţia ca
creditorul să facă dovada dreptului său de a prelua bunul (art. 2441 alin 1)35.
După preluarea bunului, niciun alt creditor nu îi poate cere creditorului care a preluat bunul să
i-l remită, cu excepţia creditorului ipotecar de rang superior care a pornit, la rândul său, executarea
(art. 2441 alin 2).
1.2.Preluarea silită a bunului. Creditorul nu are obligaţia să încerce intrarea în posesia bunului
prin mijloace proprii, ci poate apela la procedura preluării silite a bunului reglementată de Codul
civil (art. 181 din Legea 71/2011).
Creditorul trebuie să-i adreseze o cerere în acest sens executorului judecătoresc, însoţită de o
copie de pe contractul de garanţie, de o descriere a bunului ce urmează a fi preluat şi, dacă este cazul,
de o copie certificată de pe înscrierea ipotecii la arhivă (art. 2442).
Executorul judecătoresc, în termen de 48 de ore de la primirea cererii, se deplasează la locul
unde se află bunul ipotecat, îl ridică şi îl predă de îndată creditorului. În cazul în care este necesar să
se recurgă la constrângere, executorul judecătoresc este obligat să revină în cursul aceleiaşi zile, însoţit de
agenţi ai forţei publice, pentru a prelua bunul afectat garanţiei. Nu este necesară prezentarea unei
hotărâri judecătoreşti sau a altui act provenind de la autorităţile administrative. Executorul
judecătoresc întocmeşte un proces-verbal (care trebuie să conţină, sub sancţiunea nulităţii, menţiunile
prevăzute de art. 678 C.pr. civ.), în două exemplare, dintre care unul se păstrează la dosarul de executare,
iar celălalt se comunică debitorului în condiţiile Codului de procedură civilă. Creditorul avansează
cheltuielile şi suportă riscurile transportului şi depozitării bunului (art.2443).
Conform art. 2444, în perioada în care deţine bunul ipotecat, creditorul are drepturile şi
obligaţiile unui administrator al bunului altuia împuternicit cu administrarea simplă, astfel cum este
reglementată de art. 795 – 799.
2.Vânzarea bunului ipotecat. Creditorul ipotecar poate cere instanţei de executare
încuviinţarea executării ipotecii mobiliare prin vânzarea bunului mobil ipotecat. Odată cu cererea de
încuviinţare creditorul trebuie să depună documente care atestă existenţa creanţei ipotecare şi a ipotecii
mobiliare, împreună cu dovada perfectării ipotecii. După ce verifică existenţa creanţei şi a ipotecii legal
perfectate, instanţa36 poate încuviinţa vânzarea, cu citarea părţilor interesate (art. 2445 alin 1). 
Modul de valorificare a bunurilor grevate poate fi stabilit prin contractul de ipotecă, situaţie în
care legea acordă prioritate voinţei părţilor (art. 2445 alin 4). Dacă părţile nu au convenit asupra acestui
aspect, legea acordă creditorului dreptul de a aprecia care este modalitatea de valorificare cea mai
potrivită cu împrejurările; El poate vinde bunurile mobile ipotecate în starea în care se găsesc sau după
luarea unor măsuri comerciale rezonabile pentru valorificarea acestora (art. 2445 alin 2); de asemenea,
creditorul poate vinde bunurile mobile ipotecate prin licitaţie publică ori prin negociere directă, prin
unul sau mai multe contracte, în bloc ori separat, în orice moment sau loc. în condiţii comerciale
rezonabile37 (art. 2445 alin 3). În toate cazurile, vânzarea trebuie realizată într-o manieră comercială

35
Potrivit art. 180 din Legea 71/2011, „Dovada dreptului de a prelua bunul în sensul art. 2.441 alin. (1) din Codul civil se face
cu prezentarea unei copii a contractului de ipotecă mobiliară perfectat în condiţiile legii şi a unei copii a avizului de ipotecă
eliberat de arhivă în condiţiile legii”.
36
Conform art. 1811 alin 1 din Legea nr. 71/2011, încuviinţarea executării ipotecii mobiliare prin vânzarea bunului ipotecat
prevăzută la art. 2445 din Codul civil este de competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau,
după caz, sediul creditorul.
37
 Cu privire la conţinutul sintagmei vânzare „comercial rezonabilă”, legiuitorul face următoarele precizări: „Vânzarea
bunurilor este comercial rezonabilă dacă are loc: a) în modul în care se dispune în mod obişnuit de bunuri de acelaşi fel pe o
piaţă organizată; b) la preţul stabilit pe o piaţă organizată şi valabil în momentul vânzării; c) în conformitate cu practicile
comerciale rezonabile urmate de cei care vând în mod obişnuit bunuri de acelaşi fel; d) în conformitate cu regulile stabilite prin
contractul de ipotecă, atunci când nu există o piaţă organizată pentru bunul ipotecat sau dacă nu există practici comerciale
standardizate” (art. 2446 alin 1). „În condiţiile prevăzute la alin. (1), simplul fapt că se putea obţine un preţ mai mare dacă
vânzarea ar fi avut loc în alt moment sau printr-o altă metodă decât cea aleasă de creditor nu face ca vânzarea să nu fie
considerată comercial rezonabilă” (art. 2446 alin 2).
10
rezonabilă în ceea ce priveşte metoda, momentul, locul, condiţiile şi toate celelalte aspecte ale acesteia
(art. 2445 alin 5)38.
Legea (art. 2448) dă creditorului ipotecar dreptul de a cumpăra bunul ipotecat, dar, pentru a
proteja interesele debitorului şi ale altor creditori, trebuie urmată procedura vânzării bunului la
licitaţie publică sau procedura vânzării directe, dacă este vorba de bunuri care sunt vândute în mod
obişnuit pe o piaţă reglementată (de exemplu, acţiunile sau obligaţiunile care se tranzacţionează pe
bursă).
Formalităţi prealabile vânzării. Creditorul ipotecar, are următoarele obligaţii: cu cel puţin 15
zile înainte de data stabilită pentru vânzare, să comunice o notificare de executare 39 persoanelor
prevăzute de lege40 (pentru că au un interes în legătură cu bunul ipotecat) şi să înscrie un aviz de
executare la arhivă, care are scopul de a informa terţii cu privire la vânzarea bunului; nerespectarea
acestor formalităţi atrage nulitatea vânzării (art. 2449). Face excepţie de la regula îndeplinirii
formalităţilor prealabile vânzarea bunurilor care sunt supuse pieirii, deteriorării ori devalorizării
rapide ori sunt vândute în mod obişnuit pe o piaţă organizată art. 2449 alin 4).
Opoziţia la executare. Cei interesaţi sau vătămaţi prin executare (fie destinatari ai notificării, fie
terţi) pot formula opoziţie la executare41, în termen de 15 zile de la comunicarea notificării sau, după
caz, de la înscrierea avizului de executare în arhivă (2452 alin 1). Opoziţia suspendă de drept procedura
de vânzare până la soluţionarea definitivă a cauzei (2452 alin 2).
Instanţa va soluţiona opoziţia în termen de 5 zile. Hotărârea instanţei poate fi atacată numai cu
apel în termen de 5 zile de la comunicare. În cazul respingerii opoziţiei, apelul nu îl opreşte pe creditor
să treacă la valorificarea bunului. Apelul se soluţionează de urgenţă potrivit regulilor de la ordonanţa
preşedinţială (2452 alin 3).
Instanţa poate dispune încetarea executării pornite de creditor, dacă debitorul a plătit, precum şi
restituirea bunului de către creditor. Dacă instanţa constată că vânzarea ar urma să se facă cu încălcarea
dispoziţiilor legale privind vânzarea bunului ipotecat, va stabili condiţiile şi regulile corespunzătoare şi
va încuviinţa valorificarea bunului (2452 alin 4).
Consecinţele vânzării bunului ipotecat. Vânzarea silită produce următoarele consecinţe (art.
2455): a) transferă cumpărătorului toate drepturile pe care constituitorul le are asupra bunului; titlurile
sau înscrisurile care constată dreptul de proprietate al constituitorului asupra bunului, contractul de
ipotecă, împreună cu menţiunea stingerii garanţiei la arhivă fac dovada dreptului de proprietate al
dobânditorului; b) stinge ipoteca în virtutea căreia vânzarea a avut loc; c) stinge toate celelalte ipoteci
şi privilegii, dacă prin lege nu se prevede altfel. Debitorul rămâne obligat personal pentru partea din
creanţă care nu este acoperită de preţul obţinut din vânzare (art. 1456).
2.1.Vânzarea bunului care nu aparţine debitorului. Dacă până la distribuirea preţului
creditorul ipotecar a aflat că debitorul principal sau constituitorul ipotecii nu este proprietarul bunului
ipotecat, trebuie să restituie proprietarului fie lucrul, fie preţul vânzării (art. 2457 alin 1). În cazul în
38
Potrivit art. 2453 „În orice moment până la vânzarea bunului de către creditor, debitorul şi orice persoană interesată pot
executa obligaţia, plătind totodată cheltuielile rezonabile făcute pentru preluarea şi vânzarea bunului. În acest caz, creditorul
este obligat să accepte plata, să înceteze imediat orice măsură de executare silită şi să restituie bunul debitorului”.
39
Conţinutul notificării este stabilit de art. 2451, potrivit căruia „Notificarea vânzării trebuie să indice în mod clar: a)
constituitorul şi creditorul ipotecar; b) bunurile care fac obiectul urmăririi;c) suma pentru care se porneşte urmărirea; d) metoda
prin care se va realiza valorificarea bunului; e) data, ora şi locul la care va avea loc licitaţia publică, precum şi preţul de pornire
a licitaţiei ori, după caz, data şi ora cu începere de la care creditorul va dispune de bun”.
40
Potrivit art. 2.450, „Creditorul trebuie să adreseze notificarea: a) debitorului obligaţiei garantate prin ipotecă, fideiusorilor şi
codebitorilor solidari ai acestuia; b) constituitorului sau, după caz, succesorilor în drepturi ai acestuia; c) tuturor creditorilor
ipotecari ale căror ipoteci au devenit opozabile prin înscrierea în arhivă a unui aviz care identifică bunul grevat şi care, la data
notificării, este înscris pe numele debitorului; d) tuturor persoanelor de la care a primit notificarea existenţei unui drept sau a
unei pretenţii cu privire la bunul ipotecat, precum şi celor de la care bunul a fost ridicat ori la care acesta se află, dacă sunt
cunoscuţi; e) tuturor creditorilor ipotecari şi privilegiaţi a căror garanţie a devenit opozabilă pe altă cale, în temeiul legii, dacă
creditorul ipotecar cunoaşte identitatea şi adresa acestora”.
41
Această opoziţie la executare este de competenţa judecătoriei care a încuviinţat vânzarea bunului mobil ipotecat. ( art.
1811 alin 2 din Legea nr. 71/2011)

11
care creditorul nu cunoaşte această împrejurare până la distribuirea preţului, el este exonerat de orice
răspundere, dacă a restituit debitorului ceea ce rămâne din vânzarea bunului (art. 2457 alin 2).
2.2.Vânzarea bunului grevat de o obligaţie. Părţile contractului de ipotecă pot conveni ca bunul
ipotecat să fie vândut de creditor fără intrarea cumpărătorului în posesia bunului, acesta urmând să
dobândească un drept de proprietate dezmembrat, grevat de o obligaţie scriptae in rem (art. 2458 alin 1);
cumpărătorul dobândeşte numai dreptul de a încasa o chirie de la debitorul devenit locatar al bunului.
„practic, debitorul îşi refinanţează datoria sa către creditor prin eşalonarea plăţilor către noul
locator”42. Dreptul constituitorului va fi opozabil oricărui dobânditor al bunului dacă a fost înscris la
arhivă sau dacă a fost cunoscut de acesta pe altă cale (art. 2458 alin 2).
Distribuirea sumelor realizate din vânzare. Ultima etapă a executării ipotecii mobiliare este
distribuirea de către creditorul care a solicitat executarea silită a sumelor realizate din vânzarea silită a
bunului către creditorii privilegiaţi şi ipotecari. Aceste sume se distribuie astfel (art. 2459 alin 1 şi2):
a) mai întâi se deduc cheltuielile rezonabile făcute de creditor cu preluarea, conservarea, luarea
măsurilor pentru valorificarea bunului şi cu vânzarea;
b) apoi, creditorul distribuie sumele de bani realizate din executare creditorilor privilegiaţi şi ipotecari,
potrivit ordinii de preferinţă, chiar dacă aceştia ar avea creanţe afectate de termen suspensiv sau de
condiţie rezolutorie;
c) în sfârşit, suma rămasă disponibilă se predă debitorului în termen de 3 zile de la primirea sumelor
rezultate din valorificarea bunului. Dacă plata nu poate avea loc, suma va fi depusă într-un cont bancar,
urmând ca debitorul să fie înştiinţat despre aceasta de către creditor.
După distribuirea sumelor rezultate din vânzarea bunului, creditorul trebuie să întocmească de
îndată un proces-verbal despre eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare. Acesta se va
comunica imediat debitorului, constituitorului şi celorlalţi creditori privilegiaţi şi ipotecari şi se va înscrie
la arhivă (art. 2459 alin 3).
Cu privire la aceste sume rezultate din vânzarea silită, creditorul care a solicitat executarea silită
are drepturile şi obligaţiile unui administrator al bunurilor altuia împuternicit cu administrarea
simplă, dispoziţiile art. 795 - 799 aplicându-se în mod corespunzător (art. 2459 alin 1).
Procedura de distribuire a sumelor rezultate din executarea silită fiind reglementată prin norme
imperative, orice înţelegere dintre creditor şi debitor prin care se stabileşte o altă destinaţie a
sumelor rezultate din executare este considerată de legiuitor nescrisă (art. 2459 alin 4).
3. Preluarea bunului ipotecat în contul creanţei. O altă modalitate pentru realizarea creanţei
creditorului este însuşirea bunului ipotecat în contul creanţei; condiţii (art. 2460 alin 1):
a) constituitorul ipotecii să consimtă la preluare; consimţământul să fie exprimat în scris şi să fie
ulterior neexecutării obligaţiei debitorului (art. 2460 alin 2);
b) persoanele prevăzute de lege (de art. 2450) să nu se opună preluării bunului ipotecat în contul
creanţei. Creditorul ipotecar are obligaţia să înscrie în arhivă un aviz de preluare în contul creanţei şi
apoi să notifice această ofertă persoanelor prevăzute de lege. Opoziţia acestor persoane produce efecte
numai dacă este comunicată creditorului în termen de 15 zile de la notificare (art. 2462 alin 1).
Dispoziţiile art. 2452, referitoare la opoziţia la executare, se aplică în mod corespunzător.
Efectele preluării în contul creanţei (art. 2463): a) stinge creanţa ipotecară; b) transferă
creditorului toate drepturile pe care constituitorul le are asupra bunului; c) stinge toate ipotecile şi
privilegiile de rang inferior. Contractul de ipotecă împreună cu notificarea de preluare în contul
creanţei ţin loc de titlu de proprietate.
În cazul în care creditorul a preluat bunul ipotecat în contul creanţei, pentru că creanţa ipotecară
se stinge, creditorul nu mai poate exercita nicio acţiune personală şi nici nu îl mai poate urmări pe
debitor, chiar dacă valoarea bunului preluat nu acoperă integral creanţa ipotecară (a se vedea art.
184 din Legea nr. 71/2011).
3.1. Preluarea bunului în vederea administrării. Este aplicabilă doar în situaţia în care
creditorul care are o ipotecă asupra bunurilor unei întreprinderi. Cerinţe: a) să notifice hotărârea sa
persoanelor prevăzute de lege (de art. 2.450); în ce priveşte conţinutul şi procedura notificării se
42
R Rizoiu.
12
aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 2449-2451; b) să înscrie la arhivă un aviz de executare
(art. 2468 alin 1).
Preluarea bunurilor se face temporar, cel mult până la satisfacerea creanţei pentru care s-a
constituit garanţia.
Preluarea bunului în deplină administrare nu poate să aducă atingere drepturilor dobândite
anterior de locatar (art. 2471).
Poate fi administrator creditorul sau o altă persoană desemnată de creditor sau, după caz, de
către instanţă (art. 2469)43. În ce priveşte obligaţiile administratorului, el are calitatea de administrator
al bunului altuia însărcinat cu administrarea deplină şi dispoziţiile art. 800 şi 801 i se aplică în mod
corespunzător.
   Administrarea bunului încetează în următoarele cazuri: a) când creditorul şi-a acoperit
creanţa, inclusiv despăgubirile şi cheltuielile privind executarea (art. 2468 alin 2; art. 2472); b) când
creditorul a făcut o notificare prin care alege altă modalitate de executare; c) în alte cazuri
prevăzute de lege. Declararea falimentului persoanei împotriva căreia se execută garanţia nu duce la
încetarea administrării (art. 2472).
La încetarea administrării, creditorul este obligat să dea socoteală şi, dacă nu a optat pentru o altă
modalitate de executare, să restituie bunurile celui împotriva căruia s-a făcut executarea (art. 2473 alin 1).
Creditorul care şi-a acoperit creanţa, despăgubirile şi cheltuielile cu executarea este obligat să predea
persoanei împotriva căreia s-a executat garanţia şi surplusul de bunuri obţinut prin administrare (art.
2473 alin 2).
Executarea ipotecii asupra titlurilor reprezentative. Privind bunuri mobile, inclusiv recipise de
depozit şi warante, creditorul are dreptul să vândă bunurile şi să distribuie preţul, potrivit
prevederilor referitoare la vânzarea bunurilor mobile corporale. Dacă ipoteca are ca obiect titluri de
valoare negociabile (cecul, cambia şi biletul la ordin), creditorul ipotecar are dreptul de a executa
ipoteca împotriva giranţilor şi avaliştilor (art. 2464).
Executarea ipotecii asupra creanţelor (art. 2465)44. Conferă creditorului, atunci când condiţiile
pentru a porni executarea silită sunt întrunite, următoarele drepturi: a) de a prelua titlul de
creanţă; b) de a cere şi de a obţine plata; c) de a vinde creanţa şi de a-şi însuşi preţul în limita sumei
garantate, caz în care dispoziţiile privitoare la cesiunea de creanţă se aplică în mod corespunzător. În
toate cele trei situaţii, creditorul trebuie să acţioneze într-o manieră comercială rezonabilă (art. 2467).
Ipoteca asupra conturilor bancare:
a) când creditorul ipotecar este chiar instituţia de credit la care este deschis contul, creditorul poate
compensa soldul creditor al contului cu creanţa ipotecară (art. 2466 alin 1);
b) când creditorul este o altă persoană decât banca la care îşi are contul debitorul, creditorul ipotecar
poate ordona instituţiei de credit eliberarea soldului contului în beneficiul său, dacă constituitorul,
instituţia de credit şi creditorul ipotecar au convenit în scris că instituţia de credit, fără a solicita
consimţământul constituitorului ipotecii, va urma instrucţiunile prin care creditorul dispune de sumele
aflate în cont sau creditorul ipotecar devine titular al contului (art. 1466 alin 2).
În ambele cazuri, creditorul trebuie să acţioneze într-o manieră comercial rezonabilă (art. 2467).
Executarea ipotecilor imobiliare.
Deşi nu pune sub semnul ineficienţei dispoziţiile art. 2324 alin 1, potrivit cărora „Cel care este
obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare”, legiuitorul
acordă un beneficiu de discuţiune debitorului în cazul în care creditorul începe urmărirea, în acelaşi
timp, atât a imobilelor ipotecate, cât şi a celor neipotecate, iar bunurile ipotecate au fost iniţial
suficiente pentru plata creanţei sale (art. 2478); în temeiul beneficiului de discuţiune legal, debitorul are

43
Potrivit art. 1811 alin 3 din Legea nr. 71/2011 „Numirea administratorului bunului mobil ipotecat prevăzută la art. 2468 şi
2469 din Codul civil, precum şi opoziţia la preluarea bunului mobil în vederea administrării sunt de competenţa judecătoriei în
a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau, după caz, sediul creditorul”.
44
Potrivit art. 185 din Legea nr. 71/2011 „Dispoziţiile art. 2.465 din Codul civil se aplică numai în situaţiile în care creditorul
ipotecar nu şi-a exercitat drepturile conferite de art. 2.400 - 2.405 din Codul civil”.
13
dreptul să ceară creditorului să urmărească mai întâi bunurile ipotecate şi apoi, dacă bunurile
ipotecate nu mai sunt suficiente pentru realizarea creanţei, să urmărească bunurile neipotecate.
A contrario, dacă bunurile ipotecate sunt chiar din momentul începerii urmăririi silite
insuficiente pentru acoperirea creanţei, debitorul nu mai are un beneficiu de discuţiune, iar creditorul
poate urmări simultan atât bunurile ipotecate, cât şi pe cele neipotecate; dacă pe parcursul procedurii
de executare valoarea bunurilor ipotecate scade sub valoarea creanţei pe care o garantează, creditorul
este îndreptăţit să extindă urmărirea şi asupra bunurilor neipotecate ale debitorului45.
Urmărirea silită se face cu respectarea dispoziţiilor Codului de procedură civilă (art. 2479).

45
Baias.
14