2.2.

Privilegii speciale

A. Preliminarii

Preliminarii. Sediul acestei materii îl constituie dispoziţiile art. 2339 C.civ.

Privilegiile speciale mobiliare au ca şi obiect un bun determinat din patrimoniul
debitorului, iar din preţul obţinut se vor plăti cu întâietate creanţele care sunt legate
legal de acest bun. Din cadrul privilegiilor speciale (art. 2339 C.civ.), care se
bucură de această favoare, fac parte creanţele privilegiate asupra anumitor bunuri
mobile şi sunt următoarele:

creanţa vânzătorului neplătit pentru preţul bunului mobil vândut unei persoane
fizice este privilegiată cu privire la bunul vândut, cu excepţia cazului în care
cumpărătorul dobândeşte bunul pentru serviciul sau exploatarea unei întreprinderi;
creanţa celui care exercită un drept de retenţie este privilegiată cu privire la
bunul asupra căruia se exercită dreptul de retenţie, atât timp cât acest drept
subzistă.
Conform principiului instituit prin intermediul art. 2336 C.civ., privilegiile
speciale mobiliare prevăzute de Codul civil au prioritate faţă de privilegiile create,
fără a indica rangul acestora, prin legi speciale. În cazul privilegiilor speciale
mobiliare reglementate de Codul civil, rangul acestor privilegii nu poate fi schimbat
prin niciun fel de convenţie a părţilor, orice stipulaţie contrară fiind considerată
nescrisă.

B. Diferite situaţii concursuale

I. Situaţia concursuală între privilegiile speciale

Ordinea de preferinţă a acestor privilegii potrivit Codului civil. Dispoziţiile

cuprinse în

Codul civil stabilesc următoarea ordine de preferinţă între privilegiile speciale:

creanţa vânzătorului neplătit pentru preţul bunului mobil vândut unei persoane
fizice este privilegiată cu privire la bunul vândut, cu excepţia cazului în care
cumpărătorul dobândeşte bunul pentru serviciul sau exploatarea unei întreprinderi;
 creanţa celui care exercită un drept de retenţie este privilegiată cu privire la
bunul asupra căruia se exercită dreptul de retenţie, atât timp cât acest drept
subzistă.
Conform prevederile art. 2339 alin. (2) C.civ., în caz de concurs între cele două
privilegii speciale arătate mai sus, privilegiile se exercită în ordinea prevăzută la
alin. (1), orice stipulaţie contrară se consideră nescrisă.

Privilegiile reglementate de art. 2339 C.civ. vor fi preferate acelora instituite

prin legi speciale, dacă aceste acte normative nu cuprind menţiuni cu privire la
rangul lor (art. 2336 C.civ.).

II. Situaţia concursuală între privilegiile speciale şi privilegiile generale

Ordine de preferinţă. În situaţia în care în concurs se află privilegiile speciale cu

cele generale, ordinea de preferinţă este următoarea:

- privilegiile speciale trec înaintea celor generale.

De la această regulă există o singură excepţie, respectiv creanţele

reprezentând cheltuieli de judecată, pentru măsuri asigurătorii sau de executare
silită, pentru conservarea bunurilor al căror preţ se distribuie, precum şi orice alte
cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor, sunt preferate celor care sunt
însoţite de privilegii speciale mobiliare (art. 867 C.pr.civ.).

Situaţia concursuală între privilegii şi alte garanţii reale

Ordinea de preferinţă. Concursul cauzelor de preferinţă este reglementat de

art. 2342 şi urm. C.civ. astfel:

Prima ipoteză este aceea în care privilegiile vin în concurs cu ipoteca

imobiliară.
138 Stingerea obligaţiilor

Ca regulă generală, în situaţia concursului dintre creanţele privilegiate general

şi creanţele garantate ipotecar imobiliar, vor fi preferaţi creditorii ipotecari. Sunt
exceptate de la regulă privile-giile generale aferente cheltuielilor judiciare făcute în
interesul creditorului sau creanţele care reprezintă cheltuieli de înmormântare ale
datornicului, situaţie în care vor avea întâietate în faţa oricărei ipoteci imobiliare.
În situaţia în care ipoteca imobiliară ar intra în concurs cu privilegiile speciale
mobiliare, atunci acestea din urmă trec cele dintâi1. De asemenea, potrivit art.
2342 alin. (2) teza a II-a
C.civ., creditorul privilegiat este preferat titularului unei ipoteci imobiliare, cu
condiţia înscrierii privilegiului în cartea funciară anterior ipotecii. Observăm astfel
că, deşi legiuitorul nu a mai reglementat privilegiile speciale imobiliare (care în
actualul Cod civil au fost înlocuite cu ipoteca legală reglementată de art. 2386), nu
a exclus însă reglementarea acestor privilegii prin legi speciale.

b) A doua ipoteză presupune situaţia în care privilegiile vin în concurs cu

ipoteca mobiliară.

Şi în această situaţie creditorul ipotecar va fi preferat oricărui creditor privilegiat

general, cu excepţia aceluia care are o creanţă ce reprezintă fie cheltuieli de
judecată făcute în interesul comun al creditorilor, fie cheltuieli de înmormântare a
datornicului şi care are astfel întâietate în faţa oricărei ipoteci mobiliare.
Dacă însă ipoteca mobiliară intră în concurs cu privilegiile speciale mobiliare
(cele indicate de art. 2339 C.civ.), atunci întâietate vor avea acestea din urmă2.
Tot astfel, conform art. 2342 alin. (2), teza I C.civ., privilegiul special este preferat
unei ipoteci mobiliare perfecte, cu condiţia ca privilegiul să fi fost înscris la Arhiva
Electronică de Garanţii Reale Mobiliare (AEGRM), înainte ca ipoteca să fi devenit
perfectă. Din interpretarea per a contrario a textului de lege mai sus-menţionat
rezultă că un privilegiu special mobiliar va fi preferat unei ipoteci mobiliare care nu
a devenit perfectă, nemaifiind necesară înscrierea privilegiului la arhivă.
c) De asemenea, legiuitorul a avut în vedere o a treia ipoteză care are în
vedere concursul între privilegii şi gaj. În această situaţie, creanţa garantată prin
gaj este ultima la plată.

§3. Stingerea privilegiilor

 Stingerea privilegiilor. Privilegiul se stinge pe cale accesorie, ca o consecinţă a
stingerii ori desfiinţării obligaţiei principale (art. 2337 C.civ.).

Privilegiile se pot stinge şi pe cale principală, independent de creanţa

garantată. Astfel, privilegiul special se stinge prin înstrăinarea, transformarea sau
pieirea bunului (art. 2340 C.civ.). Excepţia de la regula enunţată este cazul
privilegiului vânzătorului asupra bunului mobil vândut, când nu intervine stingerea
sa prin înstrăinare de către cumpărător, acesta continuând să existe asupra
bunului revândut.

Aceeaşi este şi situaţia bunului ce a pierit, situaţie în care privilegiul se

strămută asupra in-demnizaţiei de asigurare sau, după caz, asupra sumei datorate
cu titlu de despăgubiri [art. 2330 alin. (1) C.civ.].

A se vedea art. 2339 şi art. 2342 alin. (1) pct. 1 C.civ.

A se vedea art. 2339 şi art. 2342 alin. (1) pct. 1 C.civ.
 Stingerea obligaţiilor 139

Secţiunea a 3-a. Ipoteca

§1. Noţiune. Clasificare. Obiect

Definiţie. „Ipoteca este un drept real asupra bunurilor mobile sau imobile
afectate executării unei obligaţii”. Este definiţia legală a ipotecii cuprinsă în
dispoziţiile art. 2343 C.civ. Doctrina a definit ipoteca ca fiind o „garanţie reală ce
poartă asupra bunurilor mobile sau imobile afectate executării unei obligaţii în
virtutea căreia creditorul ipotecar are un drept real de garanţie şi un drept de
preferinţă asupra bunului, mobil sau imobil, ipotecat”1.

Lato sensu2, ipoteca „(…) este un drept real de garanţie pentru un bun mobil
sau imobil determinat sau determinabil care rămâne în posesiunea debitorului şi
conferă creditorului dreptul de a se îndestula cu preferinţă din vânzarea bunului
afectat şi de a-l urmări în mâinile oricărui detentor”3.

Stricto sensu, noţiunea de ipotecă se rezuma la ipoteca propriu-zisă, fără a se

ţine seama de privilegiile imobiliare.

Clasificarea ipotecilor. Feluri. Din dispoziţiile legale referitoare la ipotecă

rezultă că aceasta poate fi clasificată după cum urmează:

1) După izvor4, ipoteca poate fi:

ipoteca convenţională. Este ipoteca ce ia naştere din convenţia părţilor, în

formele prevăzute de lege;
ipoteca legală. Este ipoteca ce ia naştere în baza unei dispoziţii speciale a
legii, independent de orice convenţie.
2) După obiect, ipoteca poate fi:

ipoteca imobiliară. Este ipoteca ce se constituie numai asupra unor bunuri

imobile;
ipoteca mobiliară. Este ipoteca prin care desemnează toate garanţiile reale
mobiliare care nu presupun deposedarea debitorului de bunul afectat garanţiei şi
se constituie asupra unor bunuri mobile ca acelea descrise în art. 2389 C.civ. La
rândul ei, ipoteca mobiliară, raportat la efectele pe care aceasta le va produce,
poate fi:
 - ipoteca mobiliară perfectă. Este ipoteca care produce efecte de la data la
care obligaţia garantată ia naştere, constituitorul dobândind drepturi asupra
bunurilor mobile ipotecate [art. 2409 alin. (2) C.civ.], aceasta fiind totodată
opozabilă creditorilor ulteriori şi tuturor celorlalte persoane, dacă este înscrisă în
Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare;
- ipoteca mobiliară imperfectă. Este ipoteca care nu produce efectele ipotecii
mobiliare perfecte.
Tot după obiect, Codul civil (art. 2424 C.civ.) face distincţie între ipoteca
specială şi cea generală. Ipoteca specială este ipoteca al cărei obiect este
determinat ut singuli la constituirea ei şi poartă doar asupra bunului astfel
identificat, pe când ipotecile generale pot purta şi asupra unui ansamblu de bunuri.

A se vedea G. Boroi, A. Ilie, Comentariile Codului civil…, p. 127.

În sensul larg (lato sensu) noţiunea de ipotecă subsumează sub acest termen
(„ipotecă”) şi privilegiile imobiliare, care „(…) nu sunt decât ipoteci legale cu rang
de favoare – rezultând din calitatea creanţei garantate” ( M.B. Cantacuzino, op. cit.,
1921, p. 566).
Ibidem.
A se vedea dispoziţiile art. 2349 alin. (2) C.civ.
140 Stingerea obligaţiilor

Obiectul şi întinderea ipotecii. Generalităţi. Din elementele prezentate deja,

precum şi din dispoziţiile art. 2350 şi urm. C.civ., se degajă următoarele idei
definitorii în ceea ce priveşte obiectul şi întinderea ipotecii:

ipoteca poate avea ca obiect bunuri mobile sau imobile (cu accesoriile sale),
corporale sau incorporale (art. 2350 C.civ.);
dacă bunul este determinat sau determinabil sau există o universalitate de
bunuri, acestea pot face obiectul unei ipoteci [art. 2350 alin. (1) C.civ.];
ipoteca poate greva şi o construcţie viitoare, dar aceasta nu poate fi intabulată,
ci înscrisă provizoriu în condiţiile legii (art. 2380 C.civ.);
bunurile inalienabile sau insesizabile nu pot fi ipotecate. Ipoteca unor astfel de
bunuri poate fi valabilă dacă inalienabilitatea sau insesizabilitatea este temporară
(art. 2351 C.civ.), însă o astfel de ipotecă va avea regimul juridic al unei ipoteci
asupra unui bun viitor;
nuda proprietate poate fi ipotecată, iar odată cu stingerea dezmembrămintelor
aceasta se extinde asupra întregii proprietăţi (art. 2352 C.civ.);
dacă în urma partajului, constituitorul păstrează un drept asupra unei părţi
materiale din bun, ipoteca constituită asupra unei cote-părţi indivize din dreptul
asupra bunului se strămută de drept asupra părţii respective din bun, în limita
valorii cotei-părţi, în caz contrar strămutându-se asupra sumelor cuvenite
constituitorului (art. 2353 C.civ.);
bunul ipotecat garantează cu acelaşi rang nu numai capitalul, ci şi dobânzile,
comisioanele, penalităţile şi toate cheltuielile efectuate (art. 2354 C.civ.);
dacă un bun grevat se uneşte prin accesiune cu altul, ipoteca se va extinde şi
asupra acestuia din urmă, chiar şi în situaţia în care întreg bunul este înstrăinat
(art. 2355 C.civ.);
un bun mobil determinat accesoriu unui imobil poate fi ipotecat odată cu
imobilul sau separat de acesta. Într-o asemenea situaţie ne vom afla în prezenţa
unei ipoteci imobiliare deoarece imobilele împreună cu accesoriile lor fac obiectul
ipotecii imobiliare [art. 2379 alin. (1) lit. a) C.civ.]. Dacă bunurile mobile sunt
materiale de construcţie încorporate într-o construcţie, ipoteca mobiliară se stinge
(art. 2356 C.civ.);
în cazul universalităţii de bunuri ipotecate, ipoteca se întinde asupra tuturor
bunurilor cuprinse în aceasta [art. 2357 alin. (1) C.civ.]. Vorbim în această situaţie
doar de ipoteca mobilia-ră deoarece, conform art. 2377 alin. (2) C.civ., ipoteca
imobiliară asupra unei universalităţi nu va greva bunurile imobile cuprinse în
această universalitate decât din momentul înscrierii ipotecii în cartea funciară cu
privire la fiecare imobil. Prin urmare, în materie imobiliară, ipoteca asupra unei
universalităţi de bunuri poate fi calificată drept o ipotecă încheiată sub condiţie
suspensivă1 care se va constitui separat pe fiecare bun în parte, din momentul
înscrierii în cartea funciară cu privire la fiecare dintre imobile.
Ipoteca se menţine asupra universalităţii de bunuri chiar şi atunci când acestea
au pierit, dacă debitorul le va înlocui în termen rezonabil cu aceeaşi cantitate [art.
2357 alin. (2) C.civ.];

bunurile grevate de ipotecă rămân întotdeauna în posesia debitorului, acesta

putând culege fructele, putând chiar să înstrăineze bunul.

§2. Caracterele generale ale ipotecilor, fără a deosebi după felul lor

A se vedea G. Boroi, A. Ilie, Comentariile Codului civil…, op. cit., p. 140.

 Stingerea obligaţiilor 141

Enumerare. Ipotecile, fără a deosebi după felul lor, prezintă următoarele

caractere generale:

ipoteca este un drept real accesoriu;

ipoteca este o garanţie mobiliară sau imobiliară;
ipoteca este indivizibilă;
ipoteca are caracter solemn;
ipoteca este transmisibilă prin cesiune (art. 2358 C.civ.). Dreptul de ipotecă şi
rangul acesteia pot fi cedate separat de creanţa pe care o garantează, însă doar
atunci când suma pentru care este constituită ipoteca este determinată în actul
constitutiv. Cesiunea trebuie încheiată prin act scris între creditorul ipotecar cedent
şi creditorul cesionar, cu înştiinţarea debitorului, cesiunea trebuind înscrisă în
arhivă pentru a putea fi opozabilă terţilor.

Ipoteca este un drept real accesoriu. Este un drept real, întrucât ea conferă
titularului său atât un drept de urmărire, cât şi un drept de preferinţă. Dreptul de
urmărire, consacrat de art. 2345 alin. (1) C.civ. presupune că creditorul ipotecar
poate urmări bunul ipotecat în mâinile oricui s-ar afla, iar dreptul de preferinţă,
care îşi are temeiul în art. 2345 alin. (2) C.civ., presupune că creditorul se va
îndestula din bunul ipotecat înaintea oricărui creditor, cu excepţia creditorului
privilegiat care şi-a înscris mai întâi rangul său.

Caracterul accesoriu al ipotecii rezultă din aceea că, şi în acest caz, suntem în
prezenţa a doua raporturi juridice de obligaţie :

raportul juridic principal de obligaţie în raport cu care s-a născut ipoteca, raport
care conţine obligaţia principală garantată prin ipotecă;
raportul juridic de garanţie prin ipotecă, raport accesoriu faţă de primul.
În virtutea acestui caracter operează regula accesorium sequitur principale,
ceea ce înseamnă că:
dacă s-a anulat raportul obligaţional principal, se consideră anulat şi raportul
obligaţional accesoriu (ipoteca);
dacă s-a rezolvit raportul juridic principal, rezolvită se consideră şi ipoteca;
dacă s-a executat obligaţia din raportul juridic principal, ipoteca se stinge;
dacă s-a stins de altă manieră obligaţia principală, se consideră stinsă şi
ipoteca etc.
 Fiind un drept real accesoriu, ipoteca îmbracă trăsăturile drepturilor reale, aşa
cum s-a arătat, de mare importanţă fiind, însă, acea trăsătură ce constă în faptul
că ea este însoţită de dreptul de urmărire a bunului ipotecat în mâinile oricui s-ar
afla el şi de dreptul de preferinţă potrivit căruia creanţa titularului se satisface cu
întâietate faţă de alţi creditori ai debitorului. Ipoteca conferă deci titularului său
dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă asupra bunului ipotecat.

Ipoteca este o garanţie mobiliară sau imobiliară. Din dispoziţiile legale rezultă
că pot fi ipotecate atât bunurile imobile, cât şi bunurile mobile. În ceea ce priveşte
navele şi aeronavele, art. 2359 C.civ. prevede că garanţiile asupra acestora se vor
reglementa prin legi speciale.

Aşa cum s-a precizat mai sus, bunurile care sunt inalienabile sau insesizabile
nu pot fi ipotecate, decât dacă inalienabilitatea sau insesizabilitatea este
temporară.

Ipoteca este indivizibilă. Un alt caracter general al ipotecilor, fără a deosebi

după felul lor şi care rezultă din dispoziţiile art. 2344 C.civ., constă în
indivizibilitatea acestora. Astfel, ipoteca va continua să existe asupra întregului
bun, în următoarele situaţii:

dacă s-a plătit numai o parte din datorie;

dacă, în caz de partaj, imobilul ipotecat va trece în lotul unui copărtaş, acesta
va trebui să suporte şi va fi urmărit pentru întreaga datorie, pentru că res non
persona debet (garanţia se înfăţişează a fi încorporată în imobil).
Cu alte cuvinte, indivizibilitatea ipotecii se referă la faptul că ea garantează în
întregime, până la concurenţa valorii bunului, datoria în totalitatea sa. Aceasta
înseamnă că moştenitorii debitorului sunt indivizibil legaţi la executarea ipotecii,
neexistând în această situaţie posibilitatea invocării beneficiului de diviziune de
către moştenitorii debitorului faţă de creditorul ipotecar urmăritor1.

Deoarece, potrivit legii, ipoteca este indivizibilă prin natura şi nu prin esenţa sa
(art. 2344 C.civ.), creditorul va putea renunţa la indivizibilitate, stipulând, de
exemplu, că ea se va stinge pro parte odată cu datoria sau că moştenitorii
debitorului nu vor fi obligaţi ipotecar pentru toată datoria2.

Ipoteca are caracter solemn3. Ipoteca este un contract solemn, caracter dedus
din dispoziţiile art. 2378 C.civ. care prevăd că ipoteca imobiliară se va încheia prin
înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute. Aceeaşi este şi situaţia ipotecii
mobiliare care, conform art. 2388 C.civ., se încheie în formă autentică sau sub
semnătură privată, sub sancţiunea nulităţii absolute.
 Din caracterul solemn al ipotecii convenţionale rezultă că pentru constituirea
legală a acesteia trebuie să se respecte anumite condiţii de formă:

contractul de ipotecă se încheie în formă autentică sub sancţiunea nulităţii

absolute4; nu se cere, însă, ca şi obligaţia garantată să se fi încheiat în formă
autentică;
obligaţia de identificare a părţilor contractului de ipotecă, a cauzei obligaţiei
garantate şi descrierea suficient de precisă a bunului ipotecat este prevăzută, de
asemenea, sub sancţiunea nulităţii absolute [art. 2372 alin. (2) C.civ.];
pentru asigurarea opozabilităţii faţă de terţi şi a rangului de preferinţă, ipoteca
este supusă formelor de publicitate.
Aceste forme nu sunt subsumate caracterului solemn al ipotecii.

§3. Felurile ipotecii

3.1. Ipoteca convenţională

A se vedea P. Vasilescu, op.cit., p. 156.

A se vedea G. Boroi, A. Ilie, Comentariile Codului civil…, p. 128, din D.
Alexandresco, Principiile dreptului civil român, Vol. IV, Tipografiile Curţii Regale F.
Gobl. Fii SA, Bucureşti, 1926, p. 588.
C.S.J., Secţia comercială, decizia nr. 1747 din 5 mai 1998, Buletinul
Jurisprudenţei 1990-2003, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, p. 310. Ipoteca
convenţională este un contract accesoriu încheiat cu scopul de a garanta
executarea obligaţiilor din contractul de creditare, este un contract supus unor
condiţii legale. În acest sens, art. 1772 vechiul C.civ. prevede că ipoteca
convenţională nu va putea fi constituită decât prin act autentic. Contractul de
ipotecă pentru garantarea unui credit bancar acordat unei societăţii comerciale,
neîncheiat în formă autentică, este lovit de nulitate absolută, chiar dacă
proprietarul imobilului a consimţit prin act autentic la intabularea ipotecii, deoarece,
potrivit art. 1772 C.civ. din 1864, ipoteca convenţională este un contract solemn
care nu poate fi constituit decât prin înscris autentic.
A se vedea dispoziţiile art. 2378 alin. (1) C.civ.: „Contractul de ipotecă se
încheie în formă autentică de către notarul public, sub sancţiunea nulităţii
absolute” şi dispoziţiile art. 2388 C.civ., „Contractul prin care se constituie o
ipotecă mobiliară se încheie în formă autentică sau sub semnătură privată, sub
sancţiunea nulităţii absolute”.
 Stingerea obligaţiilor 143

Reglementare. Natura juridică. Regulile generale aplicabile ipotecilor

convenţionale sunt reglementate de art. 2365-2376 C.civ. Ipoteca convenţională
este, aşa cum rezultă şi din denumire, de natură contractuală, altfel spus, este un
contract, ceea ce înseamnă că trebuie să îndeplinească toate condiţiile de
validitate cerute oricărui contact.

Capacitatea şi calitatea de titular al dreptului ce urmează a fi ipotecat. În

privinţa capacităţii şi calităţii de a constitui ipoteca sunt necesare câteva precizări:

cel ce constituie ipoteca trebuie să aibă capacitatea de exerciţiu deplină, mai

exact, capacitatea de a înstrăina imobilul1;
constituitorul ipotecii trebuie să fie titularul dreptului ce urmează a fi ipotecat;
o obligaţie viitoare poate fi garantată dobândind rang din momentul înscrierii în
registrele de publicitate;
ipoteca convenţională poate fi constituită de debitor sau de un terţ. În această
situaţie, terţul constituitor nu este supus regulilor fideiusiunii, chiar dacă el
garantează pentru debitorul obligaţiei principale;
Imobilul aparţinând unui minor nu poate fi ipotecat de părinte sau tutore pentru
garantarea datoriei altei persoane [art. 144 alin. (1) C.civ.]. Per a contrario, tutorele
sau părintele va putea să ipotecheze bunurile minorului, cu avizul consiliului de
familie şi cu autorizarea instanţei de tutelă;

în sfârşit, dacă dreptul de proprietate al celui ce constituie ipoteca este un drept

anulabil sau se afla sub condiţie, sub aceeaşi situaţie se va afla şi ipoteca [art. 144
alin. (1) C.civ.].
În doctrină, s-au purtat discuţii dacă contractul de ipotecă încheiat între creditor
şi debitor poate constitui titlu executoriu împotriva acestuia din urmă. Astfel,
pornindu-se de la dispoziţiile art. 103din Legea notarilor publici şi a activităţii
notariale nr. 36/1995, republicată2 potrivit căruia „înscrisul autentificat de notarul
public care constată o creanţă certă şi lichidă are putere de titlu executoriu la data
exigibilităţii”, s-a pus problema dacă un contract prin care se constituie o astfel de
garanţie, pentru restituirea unui împrumut, poate constitui prin el însuşi titlu
executoriu, în măsura în care condiţiile menţionate ar fi îndeplinite. Unii autori3
consideră că dispoziţia legală menţionată (art. 103 din Legea nr. 36/1995) are în
vedere nu orice act autentic ce face referire la sume certe, lichide, cum poate fi şi
contractul de ipotecă, ci numai actele juridice din care se nasc obligaţiile cu un
astfel de obiect şi, în consecinţă, apreciază că nu se poate începe execu-tarea
silită împotriva debitorului, în baza unui astfel de contract de ipotecă, fiind necesar
un titlu executoriu, constituit în condiţiile legii.
După părerea noastră, dispoziţiile legale menţionate sunt clare, în sensul că
actul prin care s-a constituit o astfel de garanţie reprezintă titlu executoriu de
îndată ce sumele sunt neîndoiel-nice sub aspectul existenţei lor, având atât
cuantumul determinat, cât şi data când devin scadente. A admite contrariul ar
însemna să introducem un formalism excesiv în viaţa juridică.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 2430-2431 C.civ. care prevăd că

„Contractele de ipotecă valabil încheiate sunt, în condiţiile legii, titluri executorii”.

Obiectul ipotecii convenţionale. Din dispoziţiile legale rezultă că ipoteca

convenţională poate garanta îndeplinirea obligaţiilor de orice fel, putând fi afectate
în acest sens atât bunuri mobile, cât şi bunuri imobile ale debitorului sau ale unui
terţ. Dacă obligaţia garantată este

1Art. 2365 C.civ.: „Ipoteca convenţională poate fi constituită numai de titularul

dreptului ce urmează a fi ipotecat şi care are capacitatea de a dispune de acesta”.

2M.Of. nr. 237 din 19 martie 2018.

Gh. Comăniţă, Probleme actuale privind ipoteca convenţională, în Dreptul nr.
2/1988, p. 20-30.
144 Stingerea obligaţiilor

viitoare sau eventuală, ipoteca va dobândi rang preferenţial numai din momentul
înscrierii în registrele de publicitate (art. 2370 C.civ.). Bunul ipotecat rămâne la
dispoziţia constituitorului, acesta fiind liber inclusiv să înstrăineze bunul, clauza de
inalienabilitate stipulată într-un contract de ipotecă fiind considerată o clauză
nescrisă (dar cu condiţia de a nu vătăma drepturile creditorului ipotecar).

Din prevederile art. 2368 C.civ. rezultă că, în cazul în care ipoteca are ca
obiect o universali-tate de bunuri mobile sau imobile, prezente sau viitoare,
corporale sau incorporale, aceasta nu poate fi consimţită decât dacă toate aceste
bunuri erau afectate activităţii unei întreprinderi.

De asemenea, ipoteca convenţională poate avea ca obiect şi garantarea plăţii

unei sume de bani, aceasta fiind valabilă chiar dacă debitorul ce a oferit bunul
spre garanţie nu a primit sau a primit doar o parte din prestaţia pentru care s-a
constituit ipoteca. În cazul în care creditorul refuza să dea sumele la care s-a
angajat ori le dă doar parţial, debitorul poate obţine reducerea sau desfiinţarea
ipotecii pe cheltuiala acestuia, putând fi obligat şi la daune-interese1.

Forma contractului şi conţinutul ipotecii convenţionale. Aşa cum s-a arătat, în

ceea ce priveşte forma contractului, acesta trebuie încheiat în forma autentică (art.
2378 C.civ.), sub sancţiunea nulităţii absolute. Totuşi, legiuitorul, în cazul ipotecilor
mobiliare, pe lângă forma autentică, a prevăzut posibilitatea ca acestea din urmă
să fie încheiate şi prin înscris sub semnătură privată (art. 2388 C.civ.), cu toate
condiţiile de valabilitate prevăzute de acestea, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Credem că prin această sancţiune legiuitorul a înţeles să ocrotească un interes

general, prin impunerea acestei forme, motiv din care rezultă şi solemnitatea
înscrisului.

Pe lângă cerinţa formei solemne a contractului, legiuitorul a înţeles să oblige

părţile, sub sancţiunea nulităţii şi a nevalabilităţii contractului, ca în acesta să fie
determinată suma pentru care este constituită ipoteca, să fie identificate părţile, să
fie arătată cauza obligaţiei garantate şi să fie descris suficient de precis bunul ce
va fi ipotecat, nefiind suficientă stipulaţia „toate bunurile debitorului”, deoarece
ipoteca este un contract accesoriu.

3.2. Ipoteca legală

 Definiţie. Spre deosebire de Codul civil din 1864 care,
prin intermediul art. 1749

alin. (1), definea ipoteca legală ca fiind acel drept real care ia naştere în virtutea
unei dispoziţii speciale a legii, actuala reglementare nu mai oferă o definiţie,
limitându-se a se arăta cazurile în care se beneficiază de o ipotecă legală.

Sistemul ipotecilor legale prevăzute de Codul civil. Din dispoziţiile art. 2386
C.civ.

rezultă că beneficiază de ipotecă legală:

vânzătorul, asupra bunului imobil vândut, pentru preţul datorat; această

dispoziţie se aplică şi în cazul schimbului cu sultă sau al dării în plată cu sultă în
folosul celui care înstrăi-nează, pentru plata sultei datorate. În lipsa stipulării unui
termen de plată, creanţa vânzătorului reprezentând preţul datorat al imobilului
devine executorie, putându-se trece astfel la urmărirea silită a imobilului ipotecat.
În privinţa schimbului, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 37(din Legea cadastrului
şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicata, ipoteca se va înscrie din oficiu în
cartea funciară pentru diferenţa de valoare datorată în bani, excepţie făcând
situaţia în care părţile renunţă în mod expres la acest beneficiu, în temeiul
înscrisului din care rezultă creanţa privilegiată sau care conferă dreptul de a lua o
inscripţie ipotecară;

A se vedea dispoziţiile art. 2371 C.civ.

 Stingerea obligaţiilor 145

promitentul achizitor pentru neexecutarea promisiunii de a contracta având ca

obiect un imobil înscris în cartea funciară, asupra imobilului respectiv, pentru
restituirea sumelor plătite în contul acestuia. În acest caz, ipoteca se înscrie cu
respectarea termenelor şi condiţiilor pentru notarea promisiunii de a contracta1, şi
se va radia, din oficiu, dacă imobilul este dobândit de către promitentul achizitor ori
în cadrul vânzării silite, de către un terţ care nu este ţinut să răspundă de
obligaţiile debitorului2;
cel care a împrumutat o sumă de bani pentru dobândirea unui imobil, asupra
imobilului astfel dobândit, pentru restituirea împrumutului;
cel care a înstrăinat un imobil în schimbul întreţinerii, asupra imobilului
înstrăinat, pentru plata rentei în bani corespunzătoare întreţinerii neexecutate;
dreptul de proprietate al debitorului întreţinerii nu se va înscrie în cartea funciară
decât odată cu această ipotecă, dispoziţiile art. 2249 alin. (2) C.civ. aplicându-se
în mod corespunzător;
coproprietarii, pentru plata sultelor sau a preţului datorat de coproprietarul
adjudecatar al imobilului ori pentru garantarea creanţei rezultând din evicţiune,
asupra imobilelor ce au revenit coproprietarului ţinut de o atare obligaţie. Conform
art. 37 din Legea nr. 7/1996, ipoteca pentru garantarea preţului datorat de
coproprietarul adjudecatar al imobilului supus împărţelii se va înscrie în temeiul
actului de adjudecare. Deşi articolul mai sus-menţionat vorbeşte despre privilegiu,
legea are în vedere o ipotecă legală. Nu se va înscrie însă din oficiu, ci doar la
cerere, în temeiul înscrisului original de partaj şi al copiei legalizate a cererii de
chemare în garanţie, ipoteca coproprietarului pentru garantarea creanţei rezultând
din evicţiune asupra imobilelor revenite coproprietarilor ţinuţi de o atare obligaţie.
arhitecţii şi antreprenorii care au convenit cu proprietarul să edifice, să
reconstruiască sau să repare un imobil, asupra imobilului, pentru garantarea
sumelor datorate acestora, însă numai în limita sporului de valoare realizat. În
cazul acestui tip de ipotecă vorbim de o înscriere provi-zorie, la cerere, în baza
înscrisului original doveditor al contractului încheiat cu titularul înscris în cartea
funciară. Justificarea înscrierii provizorii precum şi radierea acesteia se fac în
conformitate cu dispoziţiile art. 37 alin (16), (17), (18) din Legea nr. 7/1996,
coroborat cu art. 899 alin. (2) şi (3)
C.civ.;

legatarii cu titlu particular asupra imobilelor din moştenire cuvenite celui obligat
la execu-tarea legatului, pentru plata acestuia. Trebuie menţionat faptul că,
raportat la dispoziţiile art. 1059 C.civ., ipoteca legală aparţine doar legatarului cu
titlu particular al unor bunuri de gen, deoarece el este titular al unei creanţe asupra
moştenirii, legatarul cu titlu particular al unui bun individual determinat dobândind
proprietatea acestuia de la data deschiderii moştenirii. De asemenea, o astfel de
ipotecă poartă doar asupra imobilelor din moştenire care-i revin celui obligat la
executa-rea legatului şi nicidecum asupra tuturor imobilelor din moştenire. O
asemenea ipotecă se va înscrie în baza certificatului de moştenitor, a actului de
partaj sau al testamentului din care rezultă calitatea de executor testamentar, doar
la cererea titularului dreptului.
Pe lângă aceste dispoziţii legale, legiuitorul a mai inserat în Codul civil şi alte
ipoteci legale, şi anume:

- cel ce a construit cu bună-credinţă o construcţie pe terenul altei persoane are

un drept de ipotecă legală asupra imobilului pentru plata indemnizaţiei şi poate
cere înscrierea dreptului de

A se vedea, în acest sens, dispoziţiile art. 901 alin. (1) C.civ.

Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 36 alin. (12) teza finală din Legea nr.
7/1996 ( M.Of. nr.720 din 24 septembrie 2015).
146 Stingerea obligaţiilor

ipotecă în baza convenţiei încheiate în formă autentică sau a unei hotărâri

judecătoreşti, potrivit dispoziţiilor art. 589 şi art. 591 alin. (2) C.civ.;

dacă constructorul de bună-credinţă cumpără imobilul, proprietarul iniţial al

imobilului are un drept de ipotecă legală asupra acestuia pentru plata preţului de
către autorul lucrării [art. 592 alin. (2) C.civ.];
pentru garantarea plăţii preţului datorat pentru lucrare, antreprenorul
beneficiază de o ipotecă legală asupra lucrării, constituită şi conservată în
condiţiile legii;
ipoteca gerantului asupra imobilului geratului pentru garantarea restituirii
cheltuielilor nece-sare efectuate, evaluarea creanţei garantate se va stabili în baza
unei expertize – atât expertiza, cât şi măsura instituirii unei ipoteci legale se dispun
în cadrul procedurii prevăzută de lege pentru ordonanţa preşedinţială [art. 1337
alin. (4) C.civ.].

Ipoteci legale prevăzute în alte acte normative. Pe lângă ipotecile legale

reţinute de
Codul civil, există şi alte dispoziţii în legi speciale care prevăd astfel de ipoteci.
Exemple:
ipoteca prevăzută de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 22/1969 privind
angajarea gestiona-rilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu
gestionarea bunurilor agenţilor econo-mici, autorităţilor sau instituţiilor publice1
constând în afectarea unor bunuri imobile, din proprieta-tea gestionarilor sau a
unor terţi pentru garantarea unei foste unităţi socialiste, în vederea acoperirii
pagubelor ce, eventual, ar fi create de gestionari;

ipoteca prevazută de art. 242 alin.6 din Legea nr. 207/2017 privind Codul de
procedură fiscală, privind executarea creanţelor bugetare;
ipoteca instituită de Codul de procedură penală2 pentru garantarea bunurilor
mobile sechestrate, susceptibile de urmărire pentru asigurarea reparării unor
pagube produse prin infracţiune;
ipotecile prevăzute de Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe
construite din fondurile statului către populaţie3, Legea nr. 85/1992 privind
vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile unităţilor
economice sau bugetare de stat4 şi Legea nr. 114/1996, pentru garantarea
creditelor acordate de CEC, în vederea cumpărării de locuinţe;
ipoteca instituită de Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată5, asupra
locuinţei, în favoa-rea CEC, până la restituirea sumelor datorate de beneficiar;
 Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe6 prin
care s-a înfiinţat Agenţia Naţională pentru Locuinţe ce are ca obiect realizarea
climatului necesar pentru atragerea şi administrarea resurselor financiare
necesare construirii, cumpărării, consolidării şi extinderii unor locuinţe;

M.Of. nr. 132 din 18 noiembrie 1969.

Art. 253 actualul C.proc.pen.
M.Of. nr. 22 din 8 februarie 1990, completat şi modificat prin Legea nr. 85/1992
(M.Of. nr. 180 din 29 iulie 1992), O.G. nr. 10/1993 (M.Of. nr. 201 din 23 august
1993) şi O.G. nr. 62/1998 (M.Of. nr. 517 din 30 decembrie 1998).
M.Of. nr. 264 din 15 iulie 1998, modificată şi completată prin mai multe acte
normative, ultima modificare fiind adusă prin Legea nr. 244/2011 (M.Of. nr. 884 din
14 decembrie 2011).
M.Of. nr. 393 din 31 decembrie 1997 modificată şi completată mai multe acte
normative, ultima modificare fiind adusă prin Legea nr. 143/2017 ( M.Of. nr. 461
din 20 iunie 2017).
M.Of. nr. 740 din 21 octombrie 2011, modificată şi completată prin mai
multe acte normative, ultima modificare fiind adusă prin O.G. 28/2017 (M.Of.
nr. 706 din 31 august 2017).
 Stingerea obligaţiilor 147

Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare1, care
reglemen-tează creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare.
Prin Legea nr. 152/1998 şi Legea nr. 190/1999 a fost consacrată instituţia
ipotecii asupra unor bunuri viitoare. Datorită faptului că, în cuprinsul acestor legi
nu se regăsesc dispoziţii care să privească specificul înscrierii creditului ipotecar
în documentele de publicitate mobiliară, în literatura de specialitate au apărut
controverse referitoare la felul înscrierilor ce pot fi operate (intabulare sau înscriere
provizorie) şi dacă dispoziţiile legilor în discuţie sunt sau nu în contradicţie cu
dispoziţiile Codului civil2.
În opinia noastră, reglementările de mai sus sunt reglementări speciale în
raport cu dispoziţiile Codului civil cu care, însă, se completează în măsura în care
nu sunt incompatibile.

3.3. Ipoteca imobiliară

Noţiune. Prin ipotecile imobiliare în sensul Titlului XI al Cărţii a V-a Codului civil
se desemnează toate garanţiile reale imobiliare, indiferent de momentul şi temeiul
juridic al constituirii lor.

Din dispoziţiile legale, rezultă că ipoteca imobiliară are următoarele trăsături şi

anume:

ipoteca imobiliară are ca obiect numai bunurile imobile sau acele drepturi reale
asupra unor imobile, putându-se astfel ipoteca:
a) imobilele cu accesoriile lor. Prin imobile se înţelege bunurile care sunt
definite de art. 537 C.civ., iar prin accesorii se înţelege bunurile imobile prin
destinaţie, adică bunurile care rămân sau devin imobile datorită relaţiei lor de
accesorialitate cu bunul imobil;

b) uzufructul acestor imobile şi

accesoriile; c) cotele-părţi din dreptul
asupra imobilelor; d) dreptul de
superficie.

ipoteca imobiliară este întotdeauna fără deposedare, bunul rămânând în

posesia debitorului;
 fiind un contract solemn, aceasta se încheie în formă autentică de către notar,
sub sancţiunea nulităţii absolute (art. 2378 C.civ.);
ipoteca imobiliară este supusă înscrierii în cartea funciară, rangul şi
opozabilitatea acesteia fiind dat de ziua în care este înscris;
dacă bunurile ipotecate aparţin unei persoane juridice, constituitorul ipotecii
trebuie să aibă împuternicirea de a ipoteca imobilul, iar dacă este persoană fizică,
constituitorul ipotecii trebuie să fie titularul dreptului şi aibă capacitate de
dispoziţie;
în cazul în care ipoteca poartă asupra unor chirii sau arenzi prezente sau
viitoare produse de un imobil, acestea se supun formalităţilor de publicitate [art.
2379 alin. (2) C.civ.];
prin excepţie, pot fi ipotecate şi construcţiile viitoare, însă ipoteca nu va putea fi
intabulată, ci doar înscrisă provizoriu în cartea funciară;
ipoteca imobiliară poate viza un imobil în întregul său, fie şi numai o parte din
acesta;

M.Of. nr. 611 din 14 decembrie 1999, modificată prin mai multe acte normative,
ultima modificare fiind adusă prin Legea nr. 304/2015 (M.Of. nr. 902 din 4
decembrie 2015).
Pentru dezvoltări privind problema creditului ipotecar, a se vedea V. Cădere,
Discuţii în legătură cu garantarea creditului ipotecar pentru construirea de locuinţe,
în Dreptul nr. 1/2001, p. 44-49; M. Nicolae, op. cit., p. 50-73.
148 Stingerea obligaţiilor

ipoteca imobiliară asupra unei universalităţi de bunuri se va încheia prin contract în formă autentică de
către notarul public, însă se va constitui în momentul înscrierii în cartea funciară cu privire la fiecare bun în
parte [art. 2377 alin. (2) C.civ.];
dacă după ipotecarea unei construcţii, aceasta suferă îmbunătăţiri, amelioraţiuni, ipoteca se întinde şi
asupra acestora fără nicio altă formalitate, aceasta fiind indivizibilă;
dacă imobilul ipotecat este producător de fructe civile şi industriale, ipoteca se extinde şi asupra
acestora, numai dacă s-a început executarea silită sau s-a deschis procedura insolvenţei;
după începerea urmăriri silite, orice act încheiat de proprietar nu este opozabil creditorului ipotecar;
creditorul ipotecar poate urmări bunul în mâinile oricui s-ar afla, având un drept de prefe-rinţa în a se
îndestula din bunul respectiv, faţă de alţi creditori ai aceluiaşi debitor, dacă rangul ipotecii sale este
superior;
proprietarul bunului poate înstrăina bunul ipotecat, cumpărătorul neputând opune actul de înstrăinare
creditorului ipotecar;
clauza prin care creditorul îşi rezervă dreptul de a poseda bunul înainte de executarea silită, sau de a
plăti anticipat sau imediat plata unor alte obligaţii urmare a constituirii unei alte garanţii asupra aceluiaşi
bun este considerată ca nescrisă.