Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
MONOPOL ŞI OLIGOPOL
Monopolul, aşa cum a fost prezentat este un monopol izolat, un monopol pe o anumită
piaţă, într-o anumită ramură şi nu un monopol absolut sau total. Acesta din urmă ar desemna o
situaţie în care o unică firmă îşi poate însuşi întregul venit disponibil al consumatorilor,
oricare ar fi nivelul producţiei sale, ca urmare a faptului că ar comasa toată producţia de
mărfuri la nivelul societăţii.
confrunta pe piaţă cu producători străini ai unor bunuri similare. Monopolul pieţei – ca formă
propriu-zisă de monopol – presupune controlul atât al producţiei cât şi al comercializării, deci
unicitatea ofertei.
2) Monopol tehnologic.
Este legat de apariţia legislaţiilor privind protecţia drepturilor de
proprietate industrială, ce conferă exclusivitate firmei inovatoare asupra
producţiei unui nou bun pentru o anumită perioadă de timp (în general 15-17 ani
pentru brevete patentate).
Structuri concurenţiale. Concentrare şi reglementare ● 111
Şi în lipsa unor prevederi legale orice producător al unui produs nou ar dispune pe un
interval de timp de poziţia de monopol, până celelalte firme ar putea copia şi aduce produsul
pe piaţă la un preţ comparabil, dar această perioadă ar fi mult mai scurtă, existând riscul nere-
cuperării cheltuielilor de cercetare-dezvoltare şi, ca urmare, dispariţia motivaţiei de a continua
să se investească în modernizare.
Deşi nici în acest caz nu este eliminat complet riscul apariţiei unor contrafaceri,
dreptul de producţie şi comercializare sub o anume marcă este un drept exclusiv al firmei
proprietare a acesteia.
Marca de fabricaţie este protejată atâta timp cât entitatea economică respectivă există,
iar marca de produs pe o perioadă ce merge până la 70 de ani, în funcţie de particularităţile
legislative ale diferitelor ţări.
4) Monopol natural.
Reprezintă una din formele clasice de existenţă şi manifestare a
monopolului ce are în vedere, pe de o parte, existenţa economiilor de scară, iar
pe de alta, dimensiunea restrânsă şi izolarea anumitor pieţe.
Economia de scară permite în anumite domenii şi în anumite condiţii
scăderea costurilor de producţie într-o măsură atât de mare încât alte firme, cu
un volum mai redus de activitate, nu ar putea ajunge la o atare performanţă.
Pe de altă parte, există domenii în care funcţionarea mai multor firme ar duce la
creşterea costurilor şi preţurilor (cazul reţelelor de transport şi distribuţie a energiei electrice,
gazelor naturale şi apei potabile, reţele de termoficare, căi ferate ş.a.). Dublarea sau triplarea
acestora numai din dorinţa de a exista firme concurente este neraţională pentru că necesită un
volum de investiţii dublu sau triplu, cu consecinţele de rigoare asupra nivelului amortizărilor
şi costului, în condiţiile în care numărul clienţilor este acelaşi. În plus, concurenţa va fi
oricum limitată (oligopolistă), pentru că nu există loc pentru un număr prea mare de firme,
ceea ce nu poate exclude realizarea unor înţelegeri pentru fixarea preţurilor.
Aşa după cum s-a putut constata, formele prezentate nu reprezintă (poate
cu excepţia monopolului administrativ bazat pe firme de stat) forme de monopol
economic perfect. Faptul că aproape toate bunurile au substitute mai mult sau
mai puţin apropiate, face ca abordarea monopolului în analiza economică să nu
presupună absenţa completă a concurenţei din partea altor produse ci numai
absenţa concurenţilor de pe o anumită piaţă însoţită de o elasticitate încrucişată a
cererii scăzută.
Structuri concurenţiale. Concentrare şi reglementare ● 113
funcţie de aceasta aria de concurenţă rămasă pentru ceilalţi va putea fi mai mare
sau mai mică. Aprecierea dimensiunii unei firme are în vedere indicatori cum ar
fi: mărimea capitalului, volumul producţiei, cifra de afaceri, număr de salariaţi
etc. De regulă se au în vedere poziţia firmei lider (sau a primelor 2-4, 8 sau 10
firme din cadrul unei ramuri/pieţe) exprimată prin ponderea deţinută în cadrul
ramurii sau pieţei, măsurată pe baza criteriilor prezentate.
3) Independenţa rivalilor
În măsura în care nu există înţelegeri, iar agenţii economici pornesc de la
premisa că nu pot influenţa echilibrul şi/sau deciziile lor sunt independente de
cele ale celorlalţi, în sensul că fiecare consideră că propriile modificări nu vor
determina reacţii din partea adversarilor, concurenţa se poate manifesta din plin,
iar echilibrul poate coincide cu un echilibru considerat perfect concurenţial
independent de alte elemente.
Dacă capacităţile de producţie instalate sunt mai mari decât dimensiunea pieţei, altfel
spus, dacă există un exces de capacitate de producţie la nivelul ramurii, intensitatea
concurenţei este în mod normal mai ridicată. Şi este cu atât mai ridicată cu cât ecartul dintre
ele este mai mare. Aceasta pentru că fiecare firmă urmăreşte asigurarea unui grad cât mai
ridicat de folosire al propriilor capacităţi de producţie, ori în condiţiile unei capacităţi
excedentare la nivel de ramură, acest obiectiv se poate realiza numai în detrimentul altor
firme. Firmele vor accepta – în aceste condiţii – să producă sub nivelul optimului producţiei,
în măsura în care acesta este preţul ce trebuie plătit pentru propria supravieţuire.
Ele pot fi de natură obiectivă, atunci când serviciile asociate şi condiţiile de vânzare
sunt diferite. Rabaturile obişnuite de preţ oferite cumpărătorilor pentru achiziţii în cantităţi
mari îşi au, de asemenea, o justificare economică. A considera astfel de discriminări ca fiind
de natură a impurifica concurenţa reprezintă o eroare.
Ceea ce se cere avut în vedere sunt discriminările de preţ pentru bunuri omogene
livrate în aceleaşi condiţii. Iar ecartul între diferitele preţuri ale aceluiaşi produs vândut de
aceiaşi firmă (diferenţa de venituri însuşite de vânzător pe această cale) reprezintă măsura
acestei discriminări.
De-a lungul timpului s-a simţit nevoia ca statul să intervină prin impune-
rea unor reguli de desfăşurare a concurenţei economice, reguli de pe urma cărora
să beneficieze atât consumatorii cât şi competitorii. Reglementarea concurenţei
poate fi justificată de imperfecţiunile acesteia, ca şi de limitele şi consecinţele
negative ale procesului concurenţial. În cele ce urmează ne vom referi la câteva
aspecte strict economice, legate aşadar exclusiv de reglementarea economică a
concurenţei, excluzând aspectele legate de reglementare socială (protecţia
salariaţilor, a categoriilor şi regiunilor defavorizate, a mediului etc.).
acest punct de vedere o astfel de agenţie trebuie să clarifice câteva aspecte foarte
importante:
- adoptarea unor criterii clare de pornire sau de respingere a unei
investigaţii, respectiv precizarea clară a pragului deasupra căruia va fi
aplicată legea (dacă aceste criterii sunt prea largi există pericolul apari-
ţiei unor monopoluri, iar dacă sunt prea riguroase poate fi afectată
creşterea şi dezvoltarea economică)
- definirea a ceea ce se înţelege prin piaţă (de referinţă), monopol sau
poziţie dominantă
- stabilirea practicilor interzise în orice împrejurare (în sine) şi a celor
analizate de la caz la caz
- separarea funcţiilor de investigare de cele de decizie
- posibilitatea de intervenţie în cazul unor politici sau practici gu-
vernamentale ce afectează concurenţa.
Pe plan internaţional S.U.A. a fost prima ţară care a adoptat reglementări în domeniul
protecţiei concurenţei: Legea privind comerţul inter-statal (Inter-state Commerce Act) din
1887 - ce conferea căilor ferate un statut de monopol natural şi înfiinţa o comisie permanentă
de supraveghere a acestei activităţi - şi Legea Sherman (Sherman Act) în 1890 - prin care sunt
considerate ilicite orice înţelegeri privind restrângerea comerţului între state sau cu
străinătatea şi care condamnă monopolizarea sau în-cercările de monopolizare.
Alături de aceste acte normative cu modificările ulterioare, legislaţia americană în
materie se bazează pe alte două legi adoptate în 1914 (şi acestea cu unele amendamente):
Legea Clayton (Clayton Act) şi Legea privind Comisia Federală de Comerţ (Federal Trade
Commission Act). Prima dintre ele interzice în mod expres 4 practici considerate a leza
concurenţa, şi anume: practicarea unor preţuri discriminatorii, încheierea unor acorduri de
afaceri exclusive, achiziţionarea de acţiuni ale firmelor concurente şi numirea unor conduceri
comune pentru firme ce acţionează în acelaşi domeniu. Comisia federală de Comerţ înfiinţată
prin cea de a doua lege are drept scop atât supravegherea respectării interdicţiilor pronunţate
de Legea Clayton cât şi identificarea şi condamnarea unor practici de concurenţă neloială
(nespecificate în mod expres), beneficiind de dreptul de a emite anumite reglementări în
materie şi de a judeca prin intermediul unei Curţi de Apel cazurile de încălcare a legii.
Recomandări bibliografice