Ministerul Culturii Republicii Moldova

Academia de Muzică, Teatru și Arte plastice

Facultatea Artă Teatrală, Coregrafică și Multimedia
Departamentul Artă Teatrală
Programul de studiu Regie

Numărul de Estradă. Specific și particularități

Coordon
ator: Elena Basaev, lector univ., Maestru în Artă
A elaborat: Baitoi Valentin, anul II Regie

Chișinău, 2022
 PLAN

Introducere

1. NUMĂRUL DE ESTRADĂ. Specific și particularități

1.1 Caracteristicile numărului de estradă

1.2 Forma și conținutul numărului de estradă

1.3 Mobilitatea, limita de timp, laconismul

2. Tipologia și clasificarea NUMERELOR DE ESTRADĂ

2.1 Genurile numărului de estradă

3. Dramaturgia NUMĂRULUI DE ESTRADĂ

Concluzie
INTRODUCERE

????????????????????????????????
1. Numărul de Estradă. Specific și particularități

Conform DEX-ului „Estrada” – este:

1. Platformă (demontabilă) de dimensiuni mici, adesea improvizată, într-o sală sau în aer liber,
pe care se desfăşoară reprezentaţii artistice.
2. Estradă (despre muzică, concerte, spectacole) – distractiv, uşor şi variat;
3. despre Teatrul de Estradă – care dă spectacole cu program distractiv, uşor şi varietate de
forme.
4. Gen muzical uşor, distractiv, cuprinzând mici piese vocale şi instrumentale cu caracter
dansant.

Orice reprezentare de estradă (chiar și un concert solo) constă dintr-o suită de numere.
Numărul este unitatea de bază a estradei, sau după cuvintele lui A. Anastasiev el este "forma de
bază a ființei". I. Dmitriev oferă o scurtă, dar probabil, cea mai precisă definiție a numărului de
estradă:
"Numărul este o reprezentare separată, completă a unuia sau mai multor artiști. Este baza artei
de estradă. " Tot el afirma ca cea mai mare performanță a regizorului de Estradă constă în
conceperea și montarea numărului de Estradă.
1.1Caracteristicele numărului de estradă
Conform DEX - ului aflăm că lexemul ”Număr” însemnă:
1. Cantitate de elemente de același fel care intră într-o înșiruire, cantitate 
care arată de câte ori o mărime se cuprinde în alta de aceeași natură.
2. . Bucată sau parte din programul unui concert , al unui spectacol de estradă, de circ, parte
dintr-o operă.

Încă o definiție, din punct de vedere emotional, găsita de Smirnov Socolschii( artist de
estrdada, scriitor) :,, Maiestatea sa, numarul”.
Toate formele estradei au la bază - NUMĂRUL, în unele numărul de concert, în altele
numărul de Estrada.
Orice manifestare de estradă nu este altceva decît un colaj de numere. Numărul stă la
baza artei de estradă ce constituie o materie primă și o formă de existență a estradei. Marele
actor rus Iurie Dimitriev susține însă că ”Numărul este o lucrare completă, desinestătătoare, a
unui artist sau a unui grup de artişti, este baza artei de estradă”. Tot el afirmă că „ numărul de
estradă este baza artei regizorale de estradă”.
Serghei Lunchevici (violonist, dirijor din Republica Moldova) afirma - ,, În Estradă există
numai numerele, mai des solo, cîteodată duete sau în numerele cu mai numeroşi artişti. Numărul
poate face parte dintr-un spectacol , dar oricum ramîne independent. Cît de iscusit să fie un
regizor de estradă, dacă nu favorizează de numere reuşite , spectacolul nu are posibilitatea să fie
unul de succes.”
Șaroev, de asemenea, evidenția că Arta estradei - este Arta numărului. El spunea si despre
artistul in Estrada :,, Fiecare artist al teatrului dramatic, face parte dintr-un întreg. Unii mai de
valoare, alții mai puțin, dar ca rezultat ei există într-un ansamblu, pe când artistul de Estradă,
este artistul propriei piese, există independent de toți ceilalți artiști a estradei.”
1.3 mobilitatea, limita de timp, laconismul

Cu privire la particularitățile numarului de Estrada trebuie să ținem cont și de caracteristicile

numărului. Cele mai importante fiind Forma și Conținutul.
Forma, arată în primul rînd limita de timp a numărului.
” Durata unui număr de estradă, rar depăşeşte 15 minute, spune Iurie Dimitriev, de aceea
numărul trebuie să captiveze atenţia spectatorului. Nu poate avea un prolog de durată, deoarece
nu va ajunge timp pentru deznodămînt. Estrada preferă numere spectaculoase cu idei exacte.
Iscusinţă, trucuri splendide, jocuri de cuvinte, cele mai neobişnuite şi bizare finaluri – toate
acestea sunt specific estradei. Numerele cu un conţinut psihologic complicat, care necesită o
concentrare deosebită a spectatorului, în estradă, foarte rar au succes .”
Dacă să analizăm condițiile în care sunt organizate diverse concursuri de estradă, practic în
fiecare putem urmări că numărul durează nu mai mult de 10 minute. (această cifră poate varia:
Ministerul Culturii Federației Ruse în anul 2003 , au fixat timpul de 8 minute).
Mai mult ca atât, deseori se pot observa numere reușite, care dureaza cel mult 3 minute. Le
este specific numerelor de gen original și acrobatice. Se pot întâlni numere și mai scurte, dar
desigur, că numai un artist performant poate într-un timp atât de scurt sa creeze și să pastreze un
caracter profund și emoțional.
Interpretul unui numar de lungă durată trebuie să fie extrem de interesant și un artist de
excepție, pentru ca în decurs de 12-14 minute să aibă forța de a menține atenția spectatorului.
Publicul care a venit la concert, de la bun început este dispusă pentru o permanentă schimbare
a impresiilor, artiștilor, tempo-ritmurilor, modalităților de expunere, adica – pentru un
permanent schimb de numere. Apropo, artiștii performanți prea bine știu această lege și nu
practică numere de lungă durată. Chiar și în genurile ca – cuvînt pe estradă, monologul,
foileton, (cărora le este specific acest lucru), artiștii încearcă să scurteze materialul
dramaturgului.
Ca atare, interpreții de estradă spun că timpul ideal al unui număr este de 6 minute. Această
cifră este rezultatul exprienței a multor generații de artițti.
 Încă o particularitate a numarului de estradă, este mobilitatea lui. Nu întîmplător , se zice
că ” Un adevarat artist de estradă, vine la concert cu o valiză , în care încape tot de ce are
nevoie”. Un asemenea artist este împlicat în mai multe concerte şi nu necesită cheltuieli pentru
transport, personal specializat.
Dacă să mai urmărim odata cerințele unui concert de estradă, gasim următorul punct: în
număr nu poate fi folosită scenografia, decît doar elementele acestora, care pot fi uşor
aranjate şi scoase din scenă. Mobilitatea numărului de estradă, arată, nu doar posibilitatea de a
fi prezentat în orice sală de concert, dar arată că numărul este mobil şi în esenţă.
El se poate schimba în dependenţă de spaţiul în care este prezentat , de publicul şi numărul
de spectatori. Fiecare gen poate suferi anumite schimbări : în genul original , artiştii pot refuza
sau completa numerele cu trucuri; în genul cuvîntului pe estradă, interpretul poate să nu
citească unele glume, deoarece publicul prezent în sală nu le va înţelege ( din cauza vîrstei, sau
intereselor, sau tematicii concertului, etc.). De aceea interpreţii mereu se interesează ce fel de
public va fi in sală, pentru ca în conformitate cu spectatorul şi cu dispoziţia lui, dacă e ”încalzit”
sau e nevoie de al ”încărca” energetic) , sa-şi aleagă meterialul potrivit sau să-și modifice
numărul corespunzător.
 Următoarea particularitate a numărului de estradă este laconismul.
”Pentru toate genurile a estradei este comun laconismul , spune Clitin Stanislav Sergheevici,
acesta predomină în estradă din toate aspectele.”
Laconismul uneşte în sine concizia, independența şi integritatea. Laconismul predomină în
teme, în modalitaţile de a se expune , de aceea artiştii estradei sunt excepţionali la detalii.
Același A. Raikin nu a purtat costumul real murdar al unui om decăzut, nu și-a făcut
machiajul pe scară largă. El și-a mutat jacheta puțin peste umeri, într-un mod
inimaginabil și-a coborît ușor pălăria pe frunte, și-a schimbat puțin cravată de concert -
asta-i tot! Trei detalii laconice. Desigur, în același timp a existat o forță extraordinară în
interiorul reîncarnării.
Laconismul constă în alegerea mijloacelor de expresie, îngustarea specială a subiectului,
 concentrarea atenției publicului asupra detaliilor. Acestea sunt principiile de bază a
regizării unui număr de estradă.

”Estrada cere un talent deosebit, zice Iurie Şaroev. Aici este imposibil de a duce
în eroare spectatorul – deoarece interpretului îi lipsesc mijloacele artei teatrale, care poate
deghiza lacunele: decoraţii, muzica, machiajul, costumele şi în sfirşit partenerii. El stă în faţa
microfonului de unul singur şi nu are pe cine opta, doar pe sine însuşi. În acest moment şi are
loc încercarea – cine eşti? ce poţi? Sau nu poţi nimic? Personaliteta sau – ”domnul nimeni”?
sunt niște condiții aspre, dar obiective. Pe scenă totul este vizibil”.
2.Tipologia și clasificarea Numerelor de Estradă

Genul este cel ce dicteaza tipologia, stilul numarului. Tumanov afirma: ,, Orice opera de arta
este o oglinda a vietii. Modul prin care acesta se oglindeste, unghiul din care reda autorul
realitatea este genul”.
La fel și Estrada combină o varietate de genuri, care la rândul lor sunt grupate în subgenuri ale
artei de Estradă.

Principalele genuri ale estradei se clasifică în:

1.Genurile verbale :
Conference - arta montării concertului si a sarbătorii teatralizate cu ajutorul improvizaţiei
dialogului sau comunicării cu spectacolul.
Monolog teatral - prezentarea solo a unui artist, adresat de către spectator.
Folieton – un număr social publicistic, care exprimă punctul de vedere a unui grup de persoane
sau numai a artistului asupra unui eveniment social. Durează 15-20 minute şi cuprinde în sine
problemele cele mai actuale. Prezentarea social-publicistică care exprimă o poziţie cetăţănească
aupra anumitei pături sociale şi al artistului propriu zis.
Folieton muzical - conţine trăsăturile monologului şi folietonului dar cu o întrebuinţare actilă a
muzicii în cînt, interpretare la instrumentul muzical.
Schetci - o piesă mică cu puţine personaje, de regulă cu caracter satiric.
Dialog pe estradă - este şi mai succind ca scena, locul acţiunii şi condiţiile propuse sunt chiar
cele reale, în concert.
Tableta literara - nu se întrebuinţează lucrări scrise anume pentru estradă, se folosesc lucrări
literare.
 Miniatura - o lucrare mică, umoristică, satirică pentru estradă, care porneşte de la monolog,
ajungînd la dialog.
Microminiatură - anecdotă înscenată.
Parodie - arta transformării parţiale în personaje cunoscute, de la politicieni pînă la vedete de
estradă.
Cuplet - o poezie laconică, satirică, comică.
Burime - un joc cu sala, unde publicul propune o temă şi o rimă, iar artistul improvizează la
această temă pornind de la rima propusă.

La crearea unui număr cu gen verbal trebuie să ținem cont de următorii pași:
 Actualitatea temei;

 Formularea temei corespunzătoare pentru ca actorul să-și poată găsi personajul și

specificul lui;
 Lipsa unei expoziții de durată pentru ca situația propusă să nu-și piardă din valoare;

 Folosirea temelor concrete, laconice, în care evenimentele reies unul din celălalt sporind
tempo-ritmul;
 Concentrarea conținutului într-un întreg( timp, loc, actiune);

 Pentru prezentarea subiectului se folosesc modalități expresive de expunere;

 Posibilitatea de a prezenta numărul într-o limită de timp, propusă pentru această

reprezentare;
 Un deznodamânt neașteptat;

 Folosirea doar acelor replici, care vor amplifica dezvoltarea numărului ca dramaturgie;

2.1 Genurile numărului de estradă

G.Tovstonogov afirma: “ Orice operă de artă este o oglindă a vieții. Modul prin care aceasta se
oglindeste, unghiul din care redă realitatea autorul și este GENUL.”
Conform DEX-ului cuvîntul GEN înseamnă:
  1.Diviziune obținută prin clasificarea creațiilor artistice după formă, stil, temă.
2. Fiecare dintre diviziunile fundamentale în care se împart operele literare și care cuprind
creațiile asemănătoare prin modul de a reprezenta realitatea.
 Genul este cel ce dicteaza tipologia, stilul numarului. Tumanov afirma: ,, Orice opera de arta
este o oglinda a vietii. Modul prin care acesta se oglindeste, unghiul din care reda autorul realitatea
este genul”.

La fel și Estrada combină o varietate de genuri, care la rândul lor sunt grupate in subgenuri ale
artei de Estradă. Însă fiecare artă își are sistema sa de definire a genurilor, dacă ne referim la arta
estradei ar trebui să adăugăm că este diversă.
Conform DEX-ului „Estrada” – este:

1. Platformă (demontabilă) de dimensiuni mici, adesea improvizată, într-o sală sau în aer liber, pe
care se desfăşoară reprezentaţii artistice.
2. Estradă (despre muzică, concerte, spectacole) – distractiv, uşor şi variat;
3. despre Teatrul de Estradă – care dă spectacole cu program distractiv, uşor şi varietate de forme.
4. Gen muzical uşor, distractiv, cuprinzând mici piese vocale şi instrumentale cu caracter dansant.

German Gopp aduce o definire a genului - combinarea numerelor dupa principiul mijloaceor de
expresie, cu ajutorul carora se formeaza chipul artistic.

Estrada combină o varietate de genuri, care la rândul lor sunt grupate în subgenuri.

Fiecare artă își are sistema sa de definire a genurilor. Însă dacă ne referim la arta estradei ar trebui
să adăugăm: că este diversă. Estrada însumează o multitudine de genuri, care la rândul lor sunt
grupate în varietăţi ale artei de estradă.
Dupa autorul Clitin, Bogdanov- Vinogradskii, principalele genuri ale estradei se clasifică în:
1 Genul verbal :
Conference- arta montării concertului si a sarbătorii teatralizate cu ajutorul improvizaţiei dialogului
sau comunicării cu spectacolul.
Monolog teatral- prezentarea solo a unui artist, adresat de către spectator.
Folieton– un număr social publicistic, care exprimă punctul de vedere a unui grup de persoane sau
numai a artistului asupra unui eveniment social. Durează 15-20 minute şi cuprinde în sine
problemele cele mai actuale. Prezentarea social-publicistică care exprimă o poziţie cetăţănească
aupra anumitei pături sociale şi al artistului propriu zis.
Folieton muzical- conţine trăsăturile monologului şi folietonului dar cu o întrebuinţare actilă a
muzicii în cînt, interpretare la instrumentul muzical.
Schetci- o piesă mică cu puţine personaje, de regulă cu caracter satiric.
Dialog pe estradă- este şi mai succind ca scena, locul acţiunii şi condiţiile propuse sunt chiar cele
reale, în concert.
Tableta literara- nu se întrebuinţează lucrări scrise anume pentru estradă, se folosesc lucrări
literare.
Miniatura- o lucrare mică, umoristică, satirică pentru estradă, care porneşte de la monolog, ajungînd
la dialog.
Microminiatură- anecdotă înscenată.
Parodie- arta transformării parţiale în personaje cunoscute, de la politicieni pînă la vedete de
estradă.
Cuplet-o poezie laconică, satirică, comică.
Burime- un joc cu sala, unde publicul propune o temă şi o rimă, iar artistul improvizează la această
temă pornind de la rima propusă.
La Saroev mai gasim si pamfletul, din fr,,pamphilet” numele unei comedii din sec 12, poezie sau
proza, cu pregnant caracter satiric, atacind, intr-o tonalitate violenta si agresiva, atitudini si
trasaruei de caracter, conceptii si realitati sociale, politice, religioase, morale.
La crearea unui numar cu gen verbal trebuie sa tinem cont de urmatorii pasi:

2. Genurile muzicale :vocal(cintec pe estrada); instrumental ; vocal – instrumental.

 vocale
Madrigal – Gen coral cu text laic.
Motet – Gen coral cu text ( de obicei) sacru. Muzica corală este de obicei polifonică pe trei voci
în Evul Mediu şi pe patru în Renaştere. Genurile vocal-simfonice si scenice
 intstrumentale
Concert – Piesă muzicală amplă scrisă pentru unul sau mai multe instrumente solistice, cu
acompaniament de orchestră.
Poem simfonic – Poemul simfonic este genul principal al muzicii cu program. Introdus în
muzică de Frantz Liszt, această lucrare orchestral are o singură mişcare în formă de sonată, lied,
rondo s-au formă liberă.
Simfonie – ( gr. Symfomia, acordare de voci) este o lucrare ciclică pentru orchestră, de regulă în
patru părţi ( mişcări). Etimologia greacă trimite la noțiunile de simultanietate şi egalitate sonoră.
Principiile de formă au fost stabilite de Haydn, numit „părintele simfoniei clasice…”
 Suită – ( fr. suite, succesiune, urmare) este alcătuită dintr-o succesiune de dansuri contrastante
ca expresie (traduse sau nu coregrafic). Suita este înlocuită de serenadă, etc. în a doua jumătate a
secolului al XVIII-lea dar a atras atenţia mai multor compozitori importanţi ( Debussy, Prokofiev)
în secolul XX.
Uvertura – este o piesă orchestrală care „deschide„ drama unei reprezentatii de teatru
muzical ( aproape întotdeauna o operă sau un oratoriu). În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea
materialul musical este aproape independentde cel dezvoltat în corpul lucrării. În a doua jumătate a
secolului al XVIII-lea, în special la Mozart, uvertura se integrează acţiunii dramatice, de la care
împrumută anumite teme şi căreia îi caracterizează climatul sonor. Incepind cu Bethoven, autor al
11 uverturi (dintre care 4 numai pentru „Fidelio”), uvertura capătă o reală autonomie şi devine un
gen practicat în mod obişnuit de compozitorii romantici fiind format dintro singură parte, profilată
ca un gen de muzică cu program.
 vocal – instrumental
Cantata – Compoziție muzicală ocazională, cu caracter solemn sau liric, pentru voci, solo, cor și
orchestră.  Compoziție vocal-instrumentală pe un libret cu temă dramatică.
Operă – Originară în Italia, la începutul barocului ( după 1600), opera reprezintă o lucrare
dramatic-muzicală al cărei text este în întregime cîntat cu sau fără accompaniment orchestral. Opera
începe cu o uvertură s-au preludiu care reprezintă cadrul lucrării şi uneori o parte din cele mai
importante teme care vor fi dezvoltate ulterior. Interpreţii (în arii solo, duete, recitative, etc.) îmbină
arta vocală cu cea scenică, corurile şi baletul completînd uneori partitura. Stilul de interpretare în
perioadele barocului şi cea clasică a fost numită retroactive „Bell Canto… În perioada romantică
compoziţiile sunt uneori pentru 6 voci.

3 Genurile plastico-coregrafice :
Dansul pe estradă (clasice , de societate sau standart , latino – americane , modern , spaniole ).
 Dansul pe estradă
(clasice, de societate sau standart)
Mazurcă –  Dans național polonez cu ritm moderat, devenit și dans de salon; melodie după
care se execută acest dans.
Menuet – din limba franceză: menu (pas) = pas mărunt, termen cu două semnificaţii: vechi
dans tradiţional francez în trei tipi (metrică ternară), muzică destinată acestui gen de dans sau
compoziţie muzicală de sine stătătoare.
 Polca – dans popular original din Boemia, în ritm viu, sprinten, care, în a doua jumătate a
secolului XIX, a devenit unul dintre cele mai cunoscute dansuri de bal, melodie după care se
execută acest dans.
Tarantella – dans popular cu un caracter vioi, specific Italiei de Sud. Se execută în cupluri,
dansatorii acompaniindu-se în unele cazuri de tobe şi nachere. Muzica este interpretată de obicei la
chitară. Tempoul este în general lent la început şi foarte rapid în final, metrul ternar (3/8 sau 6/8).
Pătrunde în muzica secolului XIX şi în numeroase cazuri, este tratată ca piesă de virtuozitate
(Wever, Mendelssohn - Bartholdy, Chopin, Rossini).
Vals – Dans în măsura de trei timpi, cu mișcări relativ vioaie, care se dansează în perechi;
melodie după care se execută acest dans.
Tango – este un dans şi un gen musical care a apărut în oraşele Buenos Aires, Argentina şi
Montevideo, Uruguay şi s-a răspîndit ulterior în toată , lumea, dezvoltîndu-se diferite variante.
Orchestre precum au fost cele conduse în trecut de Juan de Arienzo, Francisco Canaro şi Anibal
Troilo sunt delionitorii pentru sunetul tangoului, aşa cum îl cunoaştem astăzi.
Foxtrot – este numele unui dans, nume care vine de la inventatorul acestui dans, actorul
Harry Fox. Dansul a apărut în 1914, şi a fost dezvoltat ulterior de soţii Veron şi Irene Castle.
Swing – dans modern, cu ritm şi mişcări rapide, melodia după care se execută acest dans.
West Coast Swing – este un dans social de cuplu derivate din Lindy Hop.
Blues – este un gen muzical vocal şi instrumental, derivat în cîntecele de muncă(Work Songs)
şi gospel ale populaţiei afro-americane. Născut la sfîrşitul secolului XIX, a avut o influenţă majoră
asupra muzicii de consum, mai întîii în SUA şi apoi în restul lumii, întrucît influenţe ale genului au
pătruns în muzica de jazz, rhythm and blues, muzica rock country, pop şi chiar în muzica simfonică.
Twist – dans modem ( de origine americană) caracterizat prin mişcări de sucire ritmică a
corpului.
Boogie-Woogie – dans de origine nord-americană, asemănător cu bluesul.
Quik-step

Latino – americane
Bolero – este numele unui dans popular spaniel, în tact 3/4, datînd din secolul 17, cu ritm
leganat, moderat, executat vocal şi cu acompaniament de chitară şi castaniete şi al melodiei după
care se execută acest dans .
Cha-Cha – este un dans alert, sacadat, în care musculatura abdomenului şi cea a picioarelor
este utilizată intens.
 Paso doble – sau “doi paşi”, este un dans tradiţional spaniol, acompaniat de o muzică în
caracter de marş. Dansul sugerează prin mişcări şi muzica specifică, lupta în arenă: în vreme ce
dansatorul joacă rolul toreadorului, mişcările partenerei sale duc cu gndul la unduirea capei în
mîinile acestuia.
Bossa Nova – este un stil muzical Brazilian popularizat de poetul Vinicius de Moraes,
compozitorul Antonio Carlos şi cntăreţul Joao Gilberto. Bossa-Nova ( din portugheză însemnînd “
tendinţă noua ” ) a atras mulţi adepţi , iniţial tineri muzicieni şi studenţi. Deşi mişcarea bossa-nova
iniţială a durat doar 6 ani ( 1958 – 1963), a contribuit cu numeroase melodii la repertoriul standart
de jazz.
Salsa – reprezintă un stil de muzică şi dans ce îşi are originile în America de Sud şi insulile
caraibe, dar care s-a dezvoltat în toata lumea în diferite variante ce au dus la crearea altor stiluri
asemănătoare . Este cea mai populară variaţie a unui dans latino şi s-a dezvoltat rapid într-un
fenomen internaţional.
 Spaniole
Muixerangal – este un dans de stradă antic din comunitatea autonomă Valencia, Spania.
Dansul este prezentat şi în ziua de astazi, în oraşul Algemesi. Muixerangal este mai mult decît un
dans de acroboţie artistic.
Flamenco – este un gen muzical, care a apărut şi s-a dezvoltat în Spania. Acest gen e
caracterizat de o ritmicitate pronunţată, fiind folosite castaniete, şi adesea cîntecele flamenco sunt
însoţite de dansul omonim.

 Moderne
Disco – este un gen musical de divertisment apărut în anii 1970 în Europa şi America de Nord.
El provine din genul funk şi cuprinde un repertoriu exclusive destinat dansului.
Rock – este un gen muzical specific celei de-a doua jumătăţi a secolului XX şi secolului
XXI. Instrumentele muzicale de bază pentru rock sunt chitările electrice (variant standart cu şase
corzi şi chitară bas ) şi bacteria, însă în multe subgenuri se întlnesc şi claviaturi ( pian,orgă
electronic, sintezator ) sau alte instrumente

4 Genurile originale : (Genul original şi circ (circ-sport) : pantomima , clounada muzicala ,

acrobatica , papusile pe estrada , gimnastica , jongleria sinhro – bufonada , dresare , echilibru ,
atletica , magie – focus , imitare , suieratul artistic ).
 Genul original și circ (circ-sport)
Pantomina – arta acţiunii scenice care caută modul de exprimare prin mişcarea corpului uman,în
plastică, fără cuvinte.
Clounada muzicală(excentrică) – o subgrupă a clounadei răspîndită atît în circ cît şi în estradă.
Păpuşile pe estradă – are toate caracteristicile teatrului de păpuşi, dar reprezentarea se construieşte
în forma numărului de estradă.
Sinhro-bufonada – asemănătoare cu parodia, doar că în parodie se parodiaza totul, şi mişcarea şi
vocea, comportamentul, iar în sinhro-bufonadă se parodiază doar plastica.
Gimnastica – se efectuează doar cu parteneri pe instalaţii speciale. Jonglerie – se bazează pe
agerimea artistului, aruncarea şi prinderea în acelaşi timp a mai multor obiecte.
Dresare – cu animale sălbatice sau domestice.
Echilibrul – măiestria artistului de a-şi menţine echilibrul într-o poziţie incomodă.
Atletica – demonstrarea puterii excepţionale.
Magie-focus – crearea iluziei apariţiei, transportării, dispariţiei obiectelor, nimalelor şi oamenilor.
Dese ori sînt teatralizate.
Imitarea – imitarea sunetelor cu ajutorul cărora se construieşte o imagine.
Şuieratul artistic – arta interpretării unei melodii prin şuierat.

3. Dramaturgia Numărului de Estradă

În dramaturgie, pentru toate genurile estradei este comun laconismul, spune Clitin Stanislav
Sergheevici, acesta predomină ân dramaturgia de estradă din toate aspectele. Laconismul
unește în sine concizia, independența și integritatea. Laconismul predomină în teme, în
modalitățile expunere, de aceea artiștii estradei trebuie să fie atenți la detalii.
Alte principii ale dramaturgiei numărului de estradă sunt:
 Personificarea - unde individualitatea artistului este punctul de plecare pentru scenariul
unui număr de estrada.
 Dramaturgia numărului de estradă este secundară în raport cu genul numărului. Ea oferă
posibilitatea ca artistul să-și descopere maiestria și individualitatea personalității sale în diferite
mijloace specifice ale genului.
 Principiul convenționalității - nu exista elemente ale naturalismului. Toate obiectele pe
care le foloseste artistul poarta un caracter convențional.
 Accesibilitate - dramaturgia numărului de estradă presupune o forma impresionantă și un
conținut pe înțelesul fiecărui spectator.
 Mobilitate;

 Actualitate;
La formarea subiectului unui număr de estradă folosim următoarele principii:
 Actualitatea temei;

 Formularea temei corespunzătoare pentru ca actorul să-și poată găsi personajul și

specificul lui;
 Lipsa unei expoziții de durată pentru ca situația propusă să nu-și piardă din valoare;

 Folosirea temelor concrete, laconice, în care evenimentele reies unul din celălalt sporind
tempo-ritmul;
 Concentrarea conținutului într-un întreg( timp, loc, acțiune);

 Pentru prezentarea subiectului se folosesc modalități expresive de expunere;

 Posibilitatea de a prezenta numărul într-o limita de timp, propusă pentru această

reprezentare;
 Un deznodamânt neașteptat;

 Folosirea doar acelor replici, care vor amplifica dezvoltarea numărului ca dramaturgie;
Din punct de vedere al dramaturgiei, numerele de Estradă pot fi de două tipuri:
 Cu subiect;
 Fără subiect;
Deseori structura dramatică a unui număr de estradă cu subiect coincide cu structura dramatică a
unui spectacol. Profesorul rus, artist emerit Stokbant spunea că: ,, Un numar cu subiect, este un
mini spectacol, având;
 Inceput
 Dezvoltare
 Culminație
 Deznodamânt
In genurile originale dramaturgia în număr poate impiedica executarea trucurilor de aceea aici
dramaturgia nu este primordiala. De aceea, a aparut numărul fără subiect. In lipsa subiectului la
 crearea unui număr putem să ne bazăm pe o anumită stilistică ce dictează caracterul, costumul,
muzica, recuzita etc. De aici putem sa concluzionăm că structura dramatică în estradă este mai
complexă decât cea din teatru.

Din punct de vedere a dramaturgiei toate numerele de estradă pot fi împărțite în două grupe:
 Număr de estradă cu subiect.
 Număr de estradă fără subiect.

Număr de estradă cu subiect este un mic spectacol (mini spectacol) are început, nod dramatic,
desfășurarea acțiunii, punct culminant, deznodământ și final.
Adică numărul de estradă cu subiect este neapărat construit după legile compoziției dramatice. În
numărul de estrada cu subiect este prezent mereu șirul de evenimente.
Dramaturgia numărului de estradă cu subiect poate fi analizată la fel ca o piesă sau spectacol în teatru,
poate fi identificat șirul de evenimente:
 evenimentul inițial
 evevimentul principal
 evenimentul central
 evenimentul final;
 evenimentul esențial
Dramaturgia numărului de estardă cu subiect trebuie să ia în vedere spcecificul mijloacelor de
expresie a genului de estradă, să le scoată în evidență, dar să nu le ascundă după (în spatele) fabulei.
Însă limitele literare a subiectului pe de o parte fac numărul de estradă mai „teatral” mai „actoricesc”
dar din altă parte dacă vorbim despre artiștii genului original, aceste limite literare limitează
posibilitatea artiștilor de a efectua trucuri, deoarece nu orice truc poate fi „introdus” în subiect. În
estradă spre deosebire de teatrul dramatic dramaturgia cu subiect a numărului de estradă poate
împiedica expresia actoriceasca.
Din acest motiv dramaturgia cu subiect nu este mereu principiul primar al numărului de estradă.
În numerele de estradă în care mijloacul de expresivitate a actorului este trucul, tehnica actoricească
complicată dramaturgia are valoare aplicativă.

În acest caz este folosită dramaturgia fără subiect a numărului de estradă, care este bazată pe truc și
pe specificul mijloacelor de expresie a genului. Pentru că în primul rând este important de arătat
măiestria artistului.

În dramaturgia fără subiect a numărului de estradă trucul este baza.

Tehnica complicată a actorului deja este „ artă”. În dramaturgia numerelor de estradă de acest fel poate
lipsi subiectul, caracterul personajului. Cu toate că chipul artistic se crează cu ajutorul muzicii, luminii,
costumului, numărul de estradă mereu se interpretează de la persoana întâia, a artistului în situația
reală a concertului, dar nu într-o situație propusă și chipul artistic ca personaj asemeni numărului de
estradă cu subiect.
Dramaturgia numărului de estradă fără subiect constă din schimbul logic al trucurilor, adică
legătura logică a trucurilor:
 aranjarea trucurilor în dependență de complexitatea lor,
 tempo-ritmul lor pentru a pregăti spectatorul spre percepția trucului principal.
În numărul de estradă fără subiect trucul este un tip de acțiune scenică.

Ideea și tema numărului de estradă sunt descoperite cu ajutorul mijloacelor de expresie a genului de
estradă concret (anume), prin măiestria interpretului într-un gen anume: cintec, dans, jonglare etc.

Dramaturgia numărului de estradă are conțintul care este identificat prin :

tema, ideea, evenimentul și care sunt exprimate prin acțiunea interpretului.

Dramaturgia numărului de estradă se poate diviza nu numai în cele cu subiect sau fără subiect,
dar se pot diviza încă în două grupe:

1.Genurile de estradă în care este prezent textul autorului (în primul rând e vorba de genul verbal, unde
este textul autorului. Cintecul pe Estrada ( textul si muzica).

2. Genurile de estradă în care nu există texul autorului (genul nonverbal, genul original, dansul de
estradă).

Dramaturgia numărului de estradă depinde de genul acestui număr și mereu este bazat pe
mijloacele de expresie a genului concret.
 Genul original - trucul
 Genul coregrafic – plastica complicata
 Genul vocal – tehnica vocala, măiestria vocalistului, etc.

Conținutul dramatic al numărului de estradă, adică viața personajului în număr nu este o copie a vieții,
este o viata de estradă gîndită de dramaturg, care este prezentată prin mijloacele de expresie a
acelui gen în care evaluează artistul.

Dramaturgia numărului de estradă spre deosebire de alte tipuri de dramaturgie (ex. Teatrală), este
creată nemijlocit pentru un anumit interpret. Deseori (motivul) în crearea numărului de estradă este
personalitatea interpretului.
Dramaturgul de estradă trebuie să țină minte că sarcina importantă în arta de estradă este
manifestarea măiestriei interpretului într-un gen anume.

Din acest motiv individualitatea artistului este punctul de pornire pentru scenariul numărului
de estradă.
Pentru dramaturg este important să știe:
a) genul în care activează artistul și mijloacele de expresie a acestui gen;
b) nivelul măiestriei interpretative a artistului;
c) nivelul măiestriei actoricești (capacitatea sa de transformare, de acțiune în situația propusă);
d) individualitatea actoricească a interpretului propriu-zis (temperamentul său).

Structura artistica a numarului de estrada este complicata si diversă. Specificul dramaturgiei

numarului de estrada dintr-o parte este prezentat de structura artistica, iar din alta parte - este
elementul, care formeaza aceasta structura.

Principiile artei de estradă care definesc legitatea structurală a dramaturgiei numărului după S.Klitin:
 Concentrarea maximală înr-un timp restrins (3-5-7 min) și influența instantanee asupra spectatorului.
 Crearea individuală și integră a operei de artă.
 Mobilitatea numărului
 Laconicul în prezentarea temei și utilizarea mijloacelor artistice
 Accesibilitatea limbajului artistic (usor de inteles, publicul nu necesita o pregatire specială)

Concluzie

Estrada rămâne pentru totdeauna un domeniu larg și multilateral dezvoltat, fiindca ea combină
o varietate de genuri cărora i se subordoneaza și numărul de estradă care este punctul forte a unui
regizor iscusit. Genul este foarte important în arta estradei deoarece el dicteaza tipologia și stilul
numarului. Tumanov a dat greș, afirmând că: ,, Orice operă de arta este o oglinda a vieții. Modul
prin care acesta se oglindește, unghiul din care redă autorul realitatea este genul “.

?????????????????????????????????????????????