În zbor spre Țara Viselor

              Din când în când , seara , Clopoțel, zbura pe ferastra unei case

unde locuiau trei frați : o fetiță pe nume Țuca și doi băieți , Petruț și Vlăduț.
              Clopoțel , zbura în odaie și se ascundea sub patul unuia dintre
frățiori , ca să asculte poveștile pe care le spunea Țuca .
              Într-o noapte vru să-și răsplătească prietenii.
-V-ar plăcea să zburați ?îi întreabă Clopoțel.
Copiii primiră cu bucurie, însă... cum să zboare? Noroc că era    pe acolo și
Clopoțica, o zână mică , ce presără praf magic peste capul copiilor și...
minune! Toți trei se înălțară în aer și ieșiră pe fereastră.
-Unde mergem?
- În Țara Viselor.

    
ANEXA 2

      Dacă ai citit cu atenție În zbor spre Țara Viselor, completează cadranele:

Alege variante potrivite: Scrie/desenază trei lucruri lucruri pe

care crezi că le-au întâlnit copii în zbor.
Țara Viselor e:

1. O țară a dulciurilor

2. O țară îndepărtată

3. O țară imaginară

DA sau NU Desenează-i pe cei trei copii.

1.Țuca , Petruț si Vlăduț sunt frați

DA /    NU

2.Copiii zboară spre Țara Piticilor

DA / NU

3.Clopoțica este Mica Sirenă

DA / NU
Anexa 3
1. Alintă    cuvintele:
casă –
masă –
clopot –
băiat –
fată –
pat –

2. Pune în ordine cuvintele și transcrie propoziția.

frați        sunt    --    Câți          ?

3. Eu scriu una , tu scrii multe:

băiat -

    carte -   

    țară    -
Cuvinte răsfățate”

Azi cu ”ț” ne vom juca,

Cuvinte vom răsfăța.
Să începem, prin urmare,
Lecția de alintare.
Eu spun câine,
Tu……………(cățel).
Eu spun clopot măricel,
Tu vei spune………….(clopoțel).
Eu zic fată,
Tu……..(fetiță)
Ce-are fundă
Sau……..(fundiță).
Eu spun casă,
Tu……….(căsuță),
Eu spun masă,
Tu……….(măsuță).
Ceasul mic e……..(cesuleț)
Ursul mic e…..(ursuleț).
Jocul merge mai departe
Cu cuvintele din carte!
Ultimele două versuri anunță continuarea jocului cu cuvintele din textul manualului. Aici, copiii vor
descoperi și alte diminutive și se va realiza procesul invers.
Într-un cadru special, prezint un scurt dialog între litere:
Odată, de atunci a trecut multă vreme, literele au început să se certe. Fiecare, lăudându-se, se
credea cea mai importantă.
- Eu, începu litera A, sunt cea mai importantă. Cu mine începe alfabetul. Mi se cuvine respect.
- Ba eu! se grăbi să intre în vorbă litera C. Eu încep cuvântul „casă”. Ce poate fi mai frumos şi
mai trainic decât o casă?
- Dar eu? zice litera M. Eu încep cuvântul „mama”! Nu credeţi că eu sunt mai importantă decât
voi?
- Ei bine! Dar de mine ce ziceţi? se amestecă atunci în vorbă şi litera N. Cuvântul „noi”
înseamna unire şi putere. Păi vedeţi?    Nu-i acesta lucrul cel mai important?
- Dar eu? zice litera T. Eu încep cuvântul „tata”! Nu credeţi că eu sunt mai importantă decât
voi?
- Cred că vă înşelaţi cu toate, spune grav litera S. Cine e cel mai mareţ şi mai strălucitor?
Recunoaşteţi desigur cu toate, că e „Soarele”. Soarele e neîntrecut!
- Gata, ajunge, nu mai fiţi necugetate! le-a spus mustrător Alfabetul. Nici cuvântul „Soarele”,
nici cuvintele „casă”, „mama”, „noi” nu se scriu cu o singură literă. Unite scrieţi cuvintele!
Poveştile şi    poeziile aşteptate de copii se scriu cu toate literele. De aceea sunteţi toate foarte
importante! Şi aşa, de-atunci toate literele trăiesc în bună înţelegere şi armonie.