Regionalismele, parte din 

masa vocabularului, sunt cuvinte cu o răspândire geografică

limitată, cunoscute de vorbitorii dintr-o anumită arie.
Evoluția pe termen mai lung a regionalismelor poate fi diferită. O parte din ele vor intra în
limba literară și o vor îmbogăți, prin adaosul de noi valori stilistice și semantice, iar altele vor
ieși din uz, trecând în categoria arhaismelor.

Regionalismele se împart după natura lor în lexicale, fonetice, gramaticale, semantice.

Regionalisme lexicale

Regionalismele lexicale sunt cuvintele folosite doar într-o anumită regiune a țării (au o arie
de circulație restrânsă) și care au sinonime în limba literară.
 bai (=supărare), barabulă (=cartof), curechi (=varză), dadă (=soră mai
mare), sabău (=croitor)
Regionalisme fonetice

Regionalismele fonetice (variante regionale) sunt forme cu circulație restrânsă ale unor
cuvinte din limba literară, pronunțate diferit față de norma literară și sunt specifice unei
anumite zone geografice.

 bage (=bade), dește (=degete), frace (=frate), gios (=jos), mâne (=mâine), 
păianjeni (=păienjeni), șinși (=cinci)
Regionalisme gramaticale

Regionalismele gramaticale sunt forme flexionare (morfologice) sau structuri sintactice

specifice unei anumite regiuni.

 regionalisme morfologice: o făcut, o fost, a mele

 regionalisme sintactice: ei merge, e toți
Regionalisme semantice

Regionalismele semantice (de sens) sunt formate din sensurile cuvintelor folosite doar în

anumite regiuni ale țării.
 carte (=scrisoare)
O altă clasificare a regionalismelor, întâlnită în hărți și atlase lingvistice, are în vedere aria
geografică de răspândire. După acest criteriu avem regionalisme moldovenești
(moldovenisme), muntenești, ardelenești. Există și regionalisme de mai mică circulație cum
sunt cele din Oltenia, Banat, Dobrogea sau Maramureș. Exemple de regionalisme:

 moldovenești: agud, barabulă, bojdeucă, buhai, ciubotă/ciubotar, colb, curechi,

cușmă, dugheană, harbuz, oleacă, ogradă, păpușoi, perjă, postmagi, strujan,
șleah, zăplaz etc.
 muntenești: alde, ciurdă, dadă, deliu, ghioroc, groștei, pehlivan, pogon, a se
șurupi, teci (=păstăi) etc.
 ardelenești: bai, ai (=usturoi), bolund, cătană, cucuruz, duhan/a duhăni (tutun/a
fuma), făgădău, grof, iugăr, laibăr, lepedeu, pălincă, sămădău etc.
 din Oltenia: muică, țest, țol, lubeniță, juvete etc.
 din Banat: frunce, munce, șură etc.
 din Dobrogea: geamie, tui etc.
  din Maramureș: clop, horincă etc.
Regionalisme vs. cuvinte populare

Regionalismele nu trebuie confundate cu cuvintele populare, care sunt fapte lingvistice

generale. Acestea din urmă sunt cuvinte cu circulație generală (sau aproape generală), deci nu
sunt limitate la o anumită arie geografică.

 muiere (=soție), mâță (=pisică), grumaz (=gât)
De reținut este că o serie de elemente populare sunt forme neliterare, adică pronunțări
incorecte ale unor cuvinte existente și care trebuie combătute pentru a impune forma corectă
recomandată de DEX sau DOOM. (cumpanie, ghivetă, stății, genunchi, mingie etc.)