Arhaismele, parte din 

masa vocabularului, sunt cuvinte sau expresii care au dispărut din

limba comună ori au încetat să mai fie folosite (scoase din uz).
Odată cu evoluția societății, și vocabularul limbii vorbite în acea societate se dezvoltă prin
îmbogățirea cu neologisme. O parte din cuvintele vechi sunt uitate și dispar din vorbirea uzuală,
deoarece obiectul de referință al cuvintelor (noțiunea, instituția, funcția etc.) dispare sau sunt folosite
variante mai noi (sinonime).
 cuvinte care nu mai au obiect de referință în prezent: agă, arnăut, comis, clucer, diac,
giubea, hatman, haraci, logofăt, medelnicer, pașă, postelnic, serdar, spătărie, tui etc
 cuvinte înlocuite prin sinonime: herb > stemă, slobozenie > libertate, buche >
literă, pizmă > invidie, ocârmuire > guvernare, zapis > document, zlătar >
aurar, iscoadă > spion, pojarnic > pompier, catadicsi > a considera
Arhaismele sunt de mai mult feluri: lexicale, fonetice, morfologice, sintactice și semantice.

Arhaisme lexicale sunt cuvintele vechi care au dispărut odată cu realitățile social-politice în care au
fost produse și folosite: argat, armaș, bir, caimacan, chezaș, chezășie, clacă, dijmă, grămătic,
ienicer, logofăt, pârcălab, polcovnic, spătar, stolnic, vistavoi, vornic etc.

Arhaisme fonetice sunt forme vechi ale unor cuvinte, cu pronunție învechită, folosite și în prezent în
mod frecvent, dar cu o pronunție actualizată: hitlean > viclean, a îmbla > a umbla, împle > a
umple, lăcaș > locaș, părete > perete, pre > pe, a rumpe > a rupe, samă > seamă, sară > seară etc.

Arhaisme gramaticale sunt compuse din forme gramaticale (morfologice) și structuri sintactice
învechite și ieșite din uz.

 arhaisme morfologice: aripe, greșeale, grădine, inime, lunge, mânuri, palaturi, plânsem,

ruinuri, șezum, văzum; s-a fost dus
 arhaisme sintactice: tu stăpân vieții mele, preot deșteptării noastre, El este nepot Mariei,
somnul vameș vieții.

Arhaisme semantice sunt cuvinte care au dispărut din uzul curent cu sensul învechit. Ele mai pot fi
folosite, dar cu un sens schimbat, iar uneori cu valori stilistice.

 sensuri învechite dispărute: limbă (=popor), mândru (= înțelept), tăbărî ( = a așeza

tabără), a săruta (=a saluta), mișel (=sărman, sărac), nemernic (=pribeag,
străin), moșie (=patrie), carte (=scrisoare), a certa (= a pedepsi), a hotărî (= a trage hotar);
 folosite cu sens schimbat rost (=cioc, gură) > a spune pe de rost, a ști pe de rost, a lua pe
cineva la rost; valoare stilistică: Și încet cu mâna ridicată / Sprâncenele, din rostu-i rar /
Duios cuvintele răsar.
În unele locuțiuni și expresii, în care sunt folosite arhaisme semantice, vorbitorii nu mai sesizează
sensul propriu al cuvântului vechi folosit: a trage la aghioase (aghios = imn religios), a nu
ști buche (buche = literă), a rămâne lefter (lefter = liber), a da ortul popii (ort = ban, monedă).

Chiar dacă nu mai sunt folosite în mod curent, arhaismele pot fi folosite și în prezent cu valori
stilistice, pentru a da o anumită culoare textului, în evocarea unor oameni, a obiceiurilor și mai ales a
evenimentelor din trecutul istoric. Cu ajutorul arhaismelor datarea și fixarea în timp a acțiunii unei
opere istorice este mult mai facilă, iar descrierea unei anumite epoci, a unei țări sau popor este mai
puternică și mai autentică. În literatura română o serie de autori s-au folosit cu măiestrie de arhaisme
în operele lor cu temă istorică: Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Alexandru Odobescu, Costache
Negruzzi, Barbu Ștefănescu Delavrancea etc.