METACOGNIŢIA - o provocare a psihologiei cognitive la

adresa practicii educaţionale

Pasăre Victoria Cristina

Metacogniţia, sau „gândirea la gândire” se referă la procesele mentale care controlează şi

reglementează modul în care gândim. Metacogniţia este deosebit de importantă pentru
învăţarea prin proiecte deoarece elevii trebuie să ia decizii cu privire la strategiile pe care le
vor utiliza şi cum le vor utiliza. Diverse studii inițiate de specialiști au arătat că cei care au
reuşit cel mai bine să amelioreze procesul de învăţare, au fost aceia care s-au concentrat pe
ceea ce gândesc elevii despre procesele lor de gândire şi pe cum se simt ei atunci când învaţă.

Marele dicționar al psihologiei (2003, p.638) definește învățarea drept o ,,modificare a

capacității unui individ de a realiza o activitate sub efectul interacțtiunilor cu mediul său
inconjurător”, iar aceste activități sunt foarte diverse, de la adaptarea la mediu pâna la
manipularea unor simboluri, realizate prin intermediul cunoștințelor, priceperilor,
deprinderilor , atitudinilor și influențate de factorii interni și externi ai individului.

Metacogniția trebuie abordată dintr-o dublă perspectivă, psihologică și pedagogică. Din

punct de vedere psihologic, metacogniția analizată similar cu alte concepte care sunt puse în
legătură cu învățarea, în special cea scolară, cum ar fi motivația, atenția, memoria.Pedagogia
pune accent pe strategiile de natură metacognitivă care pot fi predate și învățate și care pot
influența performanțele academice.Studiile priviind metacogniția în general îmbină cele două
abordări.

Luca și McMahon (2004) afirmă că ,, metacogniția este considerată parte integrantă a învățării
eficiente.Cu toate acestea, mediile care susțin metacogniția sunt dificil de dezvoltat”.
Metacogniția reprezintă ,,abilitatea de a reflecta asupra a ceea ce faci sau nu faci și asupra
aceea ce știi sau nu știi, ducând la reflectare critică și evaluarea gândirii, ceea ce poate duce la
schimbări în modul de învățare” (Anderson, 2005).

Componentele metacogniţiei

Componenta de bază a metacogniţiei este conştientizarea proceselor gândirii. Această

conştientizare include atât modalităţile prin care elevii abordează de obicei o sarcină, cât şi
modalităţi alternative prin care ar putea să o abordeze. Cei care ştiu cum să înveţe sunt

1
conştienţi de modul în care gândesc şi pot face alegeri inteligente în ceea ce priveşte
strategiile pe care le vor utiliza.

Componenta de planificare a metacogniţiei răspunde de „identificarea sau activarea

capacităţilor, tacticilor şi proceselor specifice, care vor fi utilizate pentru atingerea scopului”.
La acest nivel, un elev are un dialog interior referitor la ceea ce ar putea face şi ceea ce ar fi
cel mai eficient în condiţiile date. Dacă sarcina este una simplă, se poate ca persoana în cauză
să nici nu fie conştientă de alegerile pe care le face. În cazul unei sarcini complexe, totuşi,
procesul metacognitiv este mai explicit, elevul gândindu-se la diferite opţiuni.

Ultima componentă a metacogniţiei este monitorizarea. Această funcţie verifică eficienţa

unui plan şi a strategiilor folosite. De exemplu, un elev de liceu, la ora de biologie, a decis să
facă o hartă pe computer pentru a repeta un capitol pentru test. După câteva minute, elevul îşi
dă seama că îi ia mai mult timp gândindu-se la soft decât să se gândească la conţinut şi decide
să facă harta pe hârtie. Un elev de clasa a V-a, care compilează date despre temperatură şi
umiditate, începe să adune şiruri lungi de numere şi îşi dă seama că lucrul acesta ar putea fi
făcut mult mai repede şi cu şanse mai mari de exactitate dacă foloseşte un program de foi de
calcul.

Monitorizarea continuă a proceselor gândirii şi efectuarea modificărilor necesare

reprezintă o componentă critică a metacogniţiei. Cum să îi înveţi pe elevi să se gândească la
propria gândire? Capacităţile metacognitive ale elevilor se formează şi se dezvoltă într-un
mediu în care procesele reale de gândire reprezintă o parte importantă a instruirii şi a
conversaţiei curente la clasă. Pentru a crea acest mediu, profesorii şi elevii trebuie să-şi
dezvolte un limbaj al gândirii pe care să îl utilizeze cu toţii în mod consecvent. Atunci când
profesorii folosesc frecvent termeni precum „strategie,” „proces” şi „metacogniţie”, ei
comunică importanţa acestor termeni elevilor şi subliniază procesele care sunt importante
pentru învăţarea eficientă. Unii specialiști sugerează ca profesorii să afişeze postere în clasă
pentru a le reaminti elevilor să gândească la propria gândire. Întrebări precum „Este aceasta
cea mai bună strategie pentru sarcina asta?” sau „Funcţionează planul tău aşa cum ar trebui?”
îi ajută pe elevi să-şi amintească să fie metacognitivi.

Să le acorzi elevilor timp şi instrumente pentru a-i ajuta să-şi dezvolte capacităţile
metacognitive atunci când învaţă este unul dintre cele mai eficiente moduri de a-i ajuta să-şi
îmbunătăţească rezultatele şcolare. Jurnalele îi pot ajuta pe elevi să identifice strategiile pe
care le - au folosit sau ar putea să le folosească şi să le evalueze apoi eficienţa. Construirea

2
unui cadru prin indicii şi întrebări de orientare, cum ar fi „Ce ai putea să faci în continuare?”
sau „Cum funcţionează strategiile pe care le-ai ales?”, le poate oferi elevilor structura care îi
determină să gândească metacognitiv. Mulţi elevi, mai ales cei cu cerinţe speciale, pot
beneficia de pe urma unei instruiri explicite, repetate, referitoare la strategiile metacognitive.
De exemplu, un profesor poate începe prin a gândi cu voce tare pentru a articula procesele
metacognitive: ,,Ok. Ce-o să fac în continuare în acest proiect? Trebuie să pun toate
informaţiile pe care le-am strâns într-un raport. Aş putea să iau fiecare informaţie şi să o scriu
pe un cartonaş şi apoi să le organizez într-un şir, dar mi-ar lua prea mult timp să fac
cartonaşele. Aş putea să mă uit pe notiţe şi să denumesc o categorie pentru fiecare notă, apoi
să tai toate notele pe care nu le voi folosi. O să văd cum merge aşa.” Deşi menţionarea
propriu-zisă a proceselor cognitive face parte din modelarea proceselor metacognitive, e
important să se modeleze procesele de gândire astfel încât să se influenţeze capacităţile
proprii ale elevilor. Modelarea strategiilor de învăţare, cum ar fi metode de înţelegere a
textelor (de exemplu, prin punerea de întrebări) sau rezolvarea unor probleme legate de
cuvinte (de exemplu identificarea variabilelor), este o metodă eficientă de a le preda elevilor
strategiile de învăţare, dar, spre deosebire de conştientizare, planificare şi monitorizare,
modelarea nu va avea un efect asupra metacogniţiei elevilor.

Alte surse pentru instruirea metacognitivă, în special pentru elevii mai mari, pot fi
biografiile, jurnalele, scrisorile şi alte scrieri cu caracter personal aparţinând unor experţi din
domeniul pe care elevii îl studiază. Expunerea la strategiile de rezolvare a problemelor
folosite de mari gânditori poate constitui o sursă de informare şi de inspiraţie pentru elevi.
După modelarea metacogniţiei, următorul pas este să le oferi elevilor posibilitatea de a exersa
utilizarea capacităţilor metacognitive, cu sprijin din partea profesorului. Elevii pot gândi ei
înşişi cu voce tare, în perechi sau în grupuri mici. Să asculte cum colegii lor abordează
probleme complexe îi poate ajuta pe elevi să-şi extindă repertoriul de posibile strategii. În
sfârşit, utilizarea unor întrebări de orientare, precum „Ce ar trebui să facem mai întâi?”, „Ce
altceva ai mai putea să încerci?” şi „Cum merge strategia ta?”, le aminteşte elevilor să se
gândească la propria gândire în timp ce lucrează.

Întrebări pentru a promova metacogniţia

Conştientizarea

Ce fac atunci când nu înţeleg ce citesc?

Ce fac atunci când lucrez la proiect?

3
Cum abordez sarcina asta?

La ce mă gândesc atunci când citesc?

Când întâlnesc o problemă, ce fac?

Planificarea

Ce vreau să învăţ din acest proiect?

Cine mă poate ajuta?

Cu ce persoane şi cu ce evenimente trebuie să mă coordonez?

Ce trebuie să fac într-o anumită ordine şi ce pot face oricând?

Care sunt sarcinile mai mici din cadrul proiectului mare?

Cât va dura sarcina?

Ce resurse am?

Ce strategii mă vor ajuta?

Ce probleme pot apărea în timp ce lucrez şi cum le fac faţă?

De ce informaţii am nevoie?

Care e scopul meu?

Ce fel de sarcină e aceasta?

Monitorizarea

E cea mai bună cale de a face asta?

Ce pot să fac să învăţ mai mult şi mai bine?

Ce învăţ?

Cum pot să răspund provocărilor neaşteptate?

Ce anume pot controla din mediul de lucru?

Pot schimba puţin felul în care lucrez ca să fie mai eficient?

Trebuie să o iau de la capăt?

4
Cum aş putea face asta altfel?

Ce nu înţeleg în legătură cu sarcina?

Funcţionează ceea ce fac?

Distincţia cognitiv-metacognitiv

Cognitiv presupune a face ceva. Exemplu: citirea, scrierea, calculul, construirea de tabele şi
ecuaţii, înlocuirea numerelor în formule, rezolvarea de ecuaţii şi anunţarea răspunsului final.
Metacognitiv înseamnă alegerea şi planificarea a ce este de făcut şi monitorizarea lucrurilor
făcute deja. Exemplu: controlarea, monitorizarea şi reflecţia - cum ar fi încercarea de a
înţelege problema (Despre ce este problema? Ce se cere aici?), analiza şi explorarea
problemei (Care este diferenţa dintre problema asta şi cea anterioara? Ce se întâmplă dacă?),
planificarea (Haideţi să numim timpul x…, Ar fi mai uşor dacă am desena.. Nu intra în belele,
fă aşa…) şi verificarea soluţiei (Nu are sens ….)

Metacogniția, deși a apărut în literatura de specialitate acum câteva decenii, este abordată în
numeroase cercetări actuale deoarece poate fi o soluție pentru îmbunătățirea performațelor în
învățare și deoarece facilitează învățarea în profunzime.Metacogniția văzută ca abilitatea de a
reflecta asupra a ceea ce faci sau nu faci si asupra a ceea ce știi sau nu știi, duce la reflectarea
critică si la evaularea gândirii, ceea ce poate duce la schimbări atât in modul de învățare cât și
în modul de relaționare (Anderson, 2005).

Metacogniția este prezentă permanent în viața fiecăruia, intensitatea ei fiind cea care diferă.
Fie că vrem să studiem o cercetare științifică pentru a o putea replica, fie că vrem să scriem un
bilet partenerului, metacogniția ar trebui să fie prezentă pentru a potența reușita. A analiza
cum și când funcționează cel mai bine gândirea noastră, ce și cum să spunem anumite lucruri,
când și cum memorăm cel mai bine, cum putem rezolva o anumită problemă ține de nivelul
nostru de conștientizare metacognitivă.

În societatea contemporană sensul termenului de ,,alfabetizare” a fost lărgit dincolo de sensul

tradițional al termenului ca ,, a fi capabil să citească și să scrie”. Din această perspectivă,
apare nevoia de a introduce o meta-limbă( (,,gramatică”), care îi ajută pe studenți să descrie și
să interpreteze diferite moduri în care descoperă sensul ( New London Group, 1996), adică
utilizarea strategiilor metacognitive, indiferent de domeniul în care activăm, este recunoscută
ca o nevoie stringentă și ca o modalitate de lucru eficientă.

5
Bibliografie:

1. Miclea M. Psihologia cognitivă. Modele teoretico-experimentale Iaşi: Polirom 1999. 6.

Neacşu I. Introducere în psihologia educaţiei şi a dezvoltării. Editura POLIROM, 2010.

2. Oprea C-L. Strategii didactice interactive – repere teoretice şi practice. Bucureşti: Editura

Didactică şi Pedagogică, R.A. 2008

3. Ionescu M. (coord) Abordări conceptuale şi praxiologice în ştiinţele educaţiei. ClujNapoca:

Eikon, 2007

4. Joiţa EW. Instruirea constructivistă – o alternativă. Fundamente. Strategii. Bucureşti:

Editura

Aramis, 2006

5. Larouss Marele dicţionar al psihologiei. Bucureşti: Editura Trei, 2006

6. Sălăvăstru D. Psihologia educaţiei. Iaşi: Polirom, 2004

7. Ştefan M. Lexicon pedagogic. Bucureşti: Editura Aramis, 2006