Ce este metacogniția?

Metacogniţia se referă la cunoaşterea pe

care o avem despre propriile procese
cognitive, despre produsele lor şi despre
tot ce se leagă de acestea. Metacogniţia se
raportează, printre altele, la evaluarea
activă, la reglarea şi organizarea acestor
procese în funcţie de obiectivele cognitive
sau de datele pe care acestea le presupun,
de obicei pentru a servi unui scop sau
unui obiectiv concret (1976, Flavell).
 Pentru Flavell, cunoștințele
metacognitive sunt cunoștințe
și convingeri ce privesc persoanele
(cunoștințe intraindividuale,
interindividuale și universale),
sarcinile (tot ceea ce știm
și credem referitor la durata,
importanța sau exigențele
activității intelectuale)
și strategiile (cunoștințe
în legătură cu strategiile cognitive
și metacognitive)
Lefebvre- Pinard & Pinard au dezvoltat un
model de funcționare a gândirii bazate pe
componente metacognitive, o sinteză a
cunoștințelor despre metacogniție. Ei consideră
că stadiul piagetian al operațiilor formale nu este
termenul dezvoltării, ci ”condiția necesară (dar
nu și suficientă) și punctul de plecare pentru o
nouă achiziție” reclamând consolidare,
diferențiere și generalizare.
Paris și Winograd propun, pe de o parte, limitarea
metacogniției la cunoașterea abilităților și stărilor
cognitive care pot fi schimbate
între persoane (afirmând
caracterul conștient
al metacogniției) și,
în al doilea rând,
lărgirea conceptului
de metacogniție pentru
a-i include caracteristici
afective și motivaționale
ale gândirii.
 Referindu-se la activitatea matematică, ce
constă într-o mare parte din rezolvarea de
probleme, Schoenfeld, Garofalo & Lester,
consideră că mai ales aici apare necesară o
gestiune eficace a proceselor mentale. În cazul
matematicilor cunoștințele referitoare la
persoane includ evaluarea abilităților în
matematici, relațiile între performanța în
matematică și cele de la alte discipline, precum și
efectele variabilelor afective (motivație,
anxietate, încredere în sine).
Cunoștințele legate de sarcini cuprind opiniile
subiectului în legătură cu efectele
conținutului, contextului, structurii și
dificultății sarcinii. Cunoștințele privind
strategiile includ cunoașeterea algoritmică și
euristică, cunoașterea strategiilor pentru a
înțelege o problemă, a reprezenta informațiile
și datele, a planifica o soluție, a executa un
plan și a verifica rezultatele.
 Cognitiv vs. Metacognitiv
Diferența dintre cogniții și metacogniții face
referire la obiectul asupra căruia operează cele
două procese. Cognițiile sunt implicate direct în
procesul realizării unei sarcini pe când
metacognițiile caută și selectează strategii cât mai
eficiente de rezolvare a acestora și vizează
obținerea performanțelor.
 Cognitiv: cuprinde toate cunoștințele și strategiile
cognitive stocate în memoria de lungă durată;

 Metacognitiv: presupune alegerea și planificarea a ce

este de făcut și monitorizarea lucrurilor făcute deja
(încercarea de a înțelege o problemă, analiza și
explorarea problemei, planificarea și verificarea
soluției);
Componentele
metacogniției
1. Conştientizarea proceselor gândirii - include
atât modalităţile prin care elevii abordează de
obicei o sarcină, cât şi modalităţi alternative
prin care ar putea să o abordeze.
2. Planificarea metacogniției

-identificarea sau activarea

capacităţilor, tacticilor
şi proceselor specifice,
care vor fi utilizate
pentru atingerea scopului.
 3. Monitorizarea
metacogniției

verifică eficienţa unui plan

şi a strategiilor folosite.
 Întrebări pentru a promova metacogniţia

Conştientizarea proceselor gândirii

-Cum abordez sarcina aceasta?

-Ce fac atunci când lucrez la proiect?
-Ce fac atunci când nu înţeleg ce citesc?
-Când întâlnesc o problemă, ce fac?
-La ce mă gândesc atunci când citesc?
Planificarea

-Ce fel de sarcină e aceasta?

-Care e scopul meu?
-De ce informaţii am nevoie?
-Ce probleme pot apărea în timp ce lucrez şi cum le fac faţă?
- Ce strategii mă vor ajuta?
- Ce resurse am?
-Cât va dura sarcina?
Monitorizarea

-Funcţionează ceea ce fac?

-Ce nu înţeleg în legătură cu sarcina?
- Cum aş putea face asta altfel?
-Trebuie să o iau de la capăt?
-Pot schimba puţin felul în care lucrez ca
să fie mai eficient?
 Strategii metacognitive
 Formularea obiectivelor și planificarea procesului de
învățare;
 Dozarea timpului și a efortului de concentrare;
 Monitorizarea;
 Predicția performanței;
 Modificarea strategiei de lucru;
 Automotivarea;
 Căutarea de informații;
 Structurarea mediului de învățare;
 Solicitarea de ajutor;
Relația metacogniție - motivație
Metacogniţia influenţează motivaţia, pentru că aceasta
influenţază, în primul rând, autoeficacitatea şi atribuirea. Atunci
când elevii/studenţii obţin anumite rezultate într-o situaţie de
evaluare (o simplă lucrare sau un examen) – şi mai ales când
aceste rezultate sunt slabe şi neaşteptate – elevii/studenţii
încearcă să găsească o explicaţie pentru această situaţie şi atunci
realizează o cercetare mentală.
Deţinând o motivaţie pentru învăţare de
natură intrinsecă, pozitivă, un
elev/student poate deveni mai preocupat
de modul în care realizează procesul
cunoaşterii, de punctele forte şi punctele
slabe ale stilului său intelectual şi evident,
poate deveni mai preocupat de reglarea
propriilor procese cognitive, cu scopul de a
realiza o învăţare academică de calitate.
 Pentru a le dezvolta studenţilor procesele
metacognitive, Bondy le oferă cadrelor didactice câteva
sugestii:
-să se iniţieze discuţii cu privire la activităţile
metacognitive implicate în rezolvarea sarcinilor de
învăţare, în vederea estimării dificultăţii sarcinii, fixarea
unor obiective, alegerea unor strategii adecvate;
- studenţii să fie îndemnaţi să realizeze jurnale ale
activităţii de învăţare;
-să se asigure un feed-back permanent;
-studenţii să fie învăţaţi să se autoevalueze în mod obiectiv;
-să se facă iniţierea în tehnica autochestionării;
-să se planifice etapele ce trebuie parcurse în procesul
învăţării;
-să se exerseze tehnici de învăţare eficientă;
-să se urmărească în permanenţă logica problemelor.
Cum să îi înveţi pe elevi să se gândească la
propria gândire ?

Capacităţile metacognitive ale elevilor se formează şi se

dezvoltă într-un mediu în care procesele reale de gândire
reprezintă o parte importantă a instruirii şi a conversaţiei
curente la clasă.
Pentru a crea acest mediu, profesorii şi elevii trebuie să-şi
dezvolte un limbaj al gândirii pe care să îl utilizeze cu toţii în
mod consecvent.
Atunci când profesorii folosesc frecvent termeni precum
„strategie,” „proces” şi „metacogniţie”, ei comunică importanţa
acestor termeni elevilor şi subliniază procesele care sunt
importante pentru învăţarea eficientă.
 Tishman, Jay şi Perkins (1992) sugerează ca profesorii să
afişeze postere în clasă pentru a le reaminti elevilor să
gândească la propria gândire.
Întrebări precum „Este aceasta cea mai bună strategie
pentru sarcina asta?” sau „Funcţionează planul tău aşa cum ar
trebui?” îi ajută pe elevi să-şi amintească să fie metacognitivi.
Să le acorzi elevilor timp
şi instrumente pentru a-i ajuta
să-şi dezvolte capacităţile
metacognitive atunci când
învaţă este unul dintre cele
mai eficiente moduri de a-i
ajuta să-şi îmbunătăţească
rezultatele şcolare. Jurnalele
îi pot ajuta pe elevi să identifice
strategiile pe care le-au folosit sau
ar putea să le folosească şi să le
evalueze apoi eficienţa.
Bibliografie:
•Drăghicescu L., Stăncescu I. Metacognitia – componentă a învăţării
academice. În Cercetarea ştiinţifică educaţională. Domenii, priorităţi,
efecte. Bucureşti: Editura ASE, 2008
•Manolescu Marin -Activitate evaluativă între cogniție și metacogniție,
București, editura Meteor Press, 2006
•http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2012Ianuarie/Mihai%20Ioana
%20-
%20Metacognitie%20si%20motivatie%20in%20invatarea%20academic
a/rezumat_teza_doctorat_stancescu.pdf
•Suport de curs- Psihologia educațională și elemente de psihologia
dezvoltării
Proiect realizat de:

•Meruță Rafaela
•Onica Xenia
•Sandor Eva