Riga Crypto si lapona Enigel

De Ion Barbu

a)Modernismul in literatura romana, are legatura cu activitatea cenaclului “Sburatorul”, condus

de Eugen Lovinescu. Daca simbolistii s-au adresat unui public tanar, modernistii se adreseaza unui
public initiat.

Apărută în 1924 în volumul Joc secund, „Riga Crypto şi lapona Enigel” este subintitulată baladă
şi dezvoltă în manieră modernă o „poveste” de dragoste asemeni celor din literatura universală:
Romeo şi Julieta. Trasaturile moderniste regasite in poezie sunt: ermeteziarea mesajului, elitismul,
spiritul ludic, intelectualizarea emotiei.

b) Tema poeziei este iubirea ca modalitate de cunoastere a lumii. Fiind un “Luceafar intors”, poemul
prezinta drama cunoasterii si a incompatibilitatii dintre doua lumi, respectiv regnuri.

O secvență reprezentativă pentru temă e declarația de dragoste a lui Crypto, adresată

laponei. Refuzul acesteia de a accepta iubirea, „lasă, așteaptă de te coace”, ilustrează nu doar
aspirația lui Enigel spre absolut, ci și incompatibilitatea dintre cele două ființe.

O altă secvență este reprezentată de destinul ființei inferioare. Crypto simbolizează doar
pasiunea inferioară, erotică, instinctuală. Pentru el, refuzul iubirii din partea lui Enigel nu provoacă
vreo dramă existențială, în final, unindu-și destinul cu „măselarița mireasă”, adică cu o ființă de
aceeași condiție.

c) Subintitulat „balada”, poemul are un caracter narativ care poate fi identificat la nivelul
textului. Crypto si Enigel nu sunt neaparat niste personaje, ci mai degraba 2 masti lirice. In plus,
poemul are si un caracter dramatic, dat de dialogul dintre cei doi, dar are si un pronuntat caracter
liric, evidentiat prin intensitatea emotiilor.

Titlul baladei trimite cu gandul la marile povesti de dragoste din literatura universala precum
Romeo si Julieta, insa la Barbu membrii cuplului fac parte din lumi diferite. Lirismul este unul obiectiv,
datorita absentei eului liric, poetul exprimandu-si sentimentele prin intermediul unor masti.

Compoziţional, poemul se structurează în două părţi, fiecare prezentând câte o nuntă. Prima parte,
prologul, fixează cadrul general, care devine în acelaşi timp rama narativă pentru cea de-a doua
nuntă din partea a doua a poemului. Dacă prima nuntă este împlinită, cea de-a doua dezvoltă
alegoria incompatibilităţii dintre două fiinţe care aparţin unor lumi diferite: Enigel şi Crypto.

Punctul comun al celor două texte este dat, mai întâi, de tema iubirii imposibile între două fiinţe
aparţinând unor lumi incompatibile. Dar la Eminescu superior este elementul masculin, pe când la
Barbu elementul feminin este superior. Din aceasta perspectivă lapona ar părea un echivalent al
Luceafărului. Pe de altă parte, Crypto trăieşte drama neputinţei depăşirii propriei condiții, pe care la
Eminescu o trăia Luceafărul.

În centrul poemului se află aspirația laponei spre cunoașterea absolută, simbolizată prin
drumul spre sud, spre spiritualitate. Din această perspectivă, Crypto este condamnat să-și trăiască
existența „în somn umed și răcoare”.

Membrii cuplului fac parte din regnuri diferite și, de aceea, nu pot comunica în plan real.
Întâlnirea lor se realizează, la fel ca în Luceafărul, în vis. Riga este cel care rostește de trei ori
descântecul de dragoste și este respins de tot atâtea ori. Descântecul se întoarce în mod brutal
asupra celui care l-a rostit și-l distruge. Crypto este victima propriului vis, el se transformă într-o
ciupercă otrăvitoare, condamnată să rămână alături de măselarița-mireasă, adică de o ființă de
aceeași condiție.În baladă, Crypto fiind un simbol erotic, el s-ar situa pe roata Venerei, iar Lapona, s-
ar situa pe roata capului, aspirând la absolut. Povestea propriu-zisa se dovedeste a fi fantastica, la fel
ca poemul eminescian, doar ca rolurile sunt inversate.

În concluzie, balada „Riga Crypto si lapona Enigel” dezvoltă în manieră romantică tema
incompatibilităţii iubirii dintre doua fiinţe aparţinând unor lumi diferite, dar se înscrie în modernism
prin maniera inedită de prezentare, prin imaginarul poetic aparte, dar şi prin tehnica de îmbinare a
semnificaţiilor poetice, prin intelectualizarea emoției sau a spiritului ludic.