1.

Echilibrul potasiului în organism:

a. Este determinat de către aportul alimentar (aprox. 100 mEq/zi)
b. Nu este influențat de excreţia urinară
c. Nu este influențat de excreţia fecală
d. Este influențat de către ritmul cardiac
e. Este influențat de către blocantele de calciu

2. Următoarele afirmații sunt corecte:

a. ATP-aza sodiu-potasiu (Na+/K+) introduce în celulă 3 ioni de potasiu și scoate 2 ioni de sodiu
b. ATP-aza sodiu-potasiu (Na+/K+) funcționează fără consum de energie
c. Gradientul electrochimic transmembranar este menținut prin intermediul unei enzime
ATP-ază sodiu-potasiu (Na+/K+) dependentă
d. În condiţii de repaus, celula este electropozitivă la interior şi negativă la exterior
e. Doar funcționarea celulelor musculare se bazează pe diferența de potențial transmembranar

3. Concentrațiile serice normale de potasiu

a. Variază între aproximativ 2,5 mEq/l și 3,5 mEq/l
b. Sunt diferite în ser (sânge) și în lichidul interstițial
c. Sunt reglate de un singur mecanism
d. Variază între aproximativ 3,6 mmol/L și 5,0 mmol/L
e. Sunt influențate de ritmul cardiac

4. Dezechilibrele nivelului de potasiu seric nu sunt determinate de către:

a. Diaree
b. Vărsături
c. Boala renală acută sau cronică
d. Utilizarea diureticelor
e. Anosmie
5. Aldosteronul:
a. Este un hormon secretat de către hipotalamus
b. Este mineralocorticoidul major la om
c. Mediază excreția renală a reabsorbției Mg+ și Ca+ prin legarea la receptorii
mineralocorticoizi din tubii contorţi distali și din tubii colectori ai nefronului
d. Crește concentrația plasmatică de K+ prin stimularea activității Na+ -K+-ATP-azei
e. Acționează la nivelul mucoasei gastrice

6. În hiperkalemie, următoarele afirmații sunt corecte:

a. Eliberarea de aldosteron este mediată de un efect direct al Ca2+ asupra celulelor din zona
glomerulară
b. Aldosteronul crescut scade concentrația plasmatică de Na
c. Creșterea aldosteronului circulant stimulează secreția renală de K+, restabilind
concentrația serică K+ la normal
d. Hiperkalemia apare de obicei atunci când este afectată excreția biliară de K+
e. Abilitatea aldosteronului de a stimula retenția de sare fără secreția de Ca2+ în hipovolemie și
de a stimula secreția de Ca2+ fără reținere de sare în hiperkalemie a fost denumită paradoxul
aldosteronului

7. Pentru tratamentul hiperpotasemiei:

a. Asocierea între soluţia de glucoză tamponată cu insulină este utilizată pentru a grăbi
scăderea potasiului seric în exces prin introducerea acestuia în celule
b. Tratamentul cu soluţii de clorură de potasiu intravenos poate fi utilizat pentru reechilibrare
electrolitică şi acidobazică
c. Sulfatul de magneziu intravenos reprezintă prima măsură terapeutică
d. Dializa este obligatorie pentru tratamentul hiperpotasemiei
e. Flecainida intravenos este utilizată pentru prevenirea aritmiilor
8. În reglarea nivelului de K seric:
a. În mod obişnuit, excreția K+ nu este influențată de aportul de K+
b. Aproximativ 90% este excretată de rinichi și 10% se elimină în scaun
c. Viteza secreției de K+ de către nefronul proximal (unde acţionează aldosteronul)
d. Se află în strânsă corelație cu nivelul Ca2+ intracelular
e. Condițiile care cresc permeabilitatea membranei luminale pentru K+ vor scădea și rata de
secreție de K+

9. Următoarele afirmații privind hipokalemia sunt adevărate:

a. Hipokalemia se defineşte prin concentrații plasmatice scăzute de potasiu faţă de limitele
normale: 5-7 mEq/L
b. Hipokalemia severă poate pune viața în pericol și apare la niveluri de potasiu seric sub
2,5 mEq/L
c. Hipokalemia severă este foarte frecvent întâlnită
d. Hipokalemia semnificativă este mai frecventă la bărbați
e. Apare cel mai frecvent după diureticele economisitoare de potasiu

10. Principalele cauze ale hipopotasemiei sunt următoarele, cu o excepție:

a. Pierderi renale de potasiu sub tratament diuretic
b. Hipermineralocorticism (cu renina plasmatică scăzută) cu hipertensiune arterială
c. Hiperaldosteronism primar (cu renina plasmatică crescută) (boala Conn)
d. Tumori secretante de renină
e. Anomalii genetice ale epiteliului cutanat: sindrom Bartter, sindrom Gitelman

11. Între nefropatiile care pot conduce la hipokalemie nu se include:

a. Acidoza tubulară distală (tip I) de cauză primară sau secundară
b. Pielonefrita cronică cu implantarea ureterelor în colon
c. Faza de reluare a diurezei în insuficiența renală acută (prin necroza tubulară acută și post-
renală obstructivă)
d. Unele nefropatii tubulo-interstițiale ce induc pierdere de K
e. Abuzul de laxative
12. Carența în aportul de potasiu este mai rar întâlnită în caz de:
a. Aport alimentar deficitar de potasiu
b. Rășini schimbătoare de ioni administrate în exces la pacienții cu insuficiență renală
c. Anorexie nervoasă
d. La vârstnicii care consumă prea multe banane
e. Transfuzii cu eritrocite spălate dezghețate, deoarece eritrocitele congelate pierd până la
jumătate din conținutul de potasiu în cursul stocării, deci pot duce la o scădere rapidă a K

13. Pseudo-hipopotasemia (falsa scădere a potasemiei) apare în următoarele situații:

a. Administrarea de insulină înainte de determinarea potasemiei
b. O probă de sânge cu un număr crescut de leucocite (peste 10.000/mmc) care este ținută
la temperatura camerei.
c. Sindrom diareic de orice cauză
d. Vărsături abundente
e. Fistule digestive (spontane sau iatrogene)

14. Următoarea afirmație este falsă:

a. Scăderea magneziului în ser poate contribui la hipokalemie prin creșterea pierderilor urinare de
potasiu
b. Peste 50% dintre pacienţii cu hipokalemie semnificativă clinic ar putea avea concomitent şi
deficiență de magneziu
c. La persoanele cu hipomagneziemie și hipokalemie, ambele trebuie tratate concomitent
d. Diureticele de ansă și tiazidicele care sunt utilizate în mod obișnuit pentru tratarea
retenției hidrosaline scad excreția urinară de potasiu
e. Este de remarcat că tratamentul cu diuretice de ansă și cu tiazide determină pierderi excesive
urinare atât de potasiu, cât și de magneziu
15. În hipopotasemie:
a. Severitatea manifestărilor clinice ale hipokalemiei tinde să fie disproporțională cu gradul și
durata reducerii K seric
b. În general, simptomele nu sunt prezente până când potasiul seric este sub 6,5 mEq/L
c. Simptomele pot varia de la absența până la aritmii cardiace letale
d. De obicei, simptomele se rezolvă prin dializă
e. Administrarea de clorură de potasiu intravenos este contraindicată

16. Manifestările clinice ale hipopotasemiei includ:

a. Crampe ale musculaturii membrelor inferioare
b. Slăbiciune și pareză
c. Extrasistolie
d. Echimoze
e. Constipație sau paralizie intestinală

17. Următoarele informații privind evaluarea paraclinică în hipopotasemie sunt adevărate:

a. Excreția urinară de potasiu poate fi evaluată din urina colectată pe 24 de ore
b. Dacă excreția urinară este < 15 mEq de potasiu pe zi, aceasta indică o pierdere renală de
potasiu crescută
c. Măsurarea concentrațiilor de potasiu și creatinină într-un singur eșantion de urină nu este
utilizabilă ca alternativă, dacă nu este posibilă colectarea urinei pe 24 de ore
d. Un raport de potasiu-creatinină în urină mai mare de 15 mEq/g creatinină indică de
obicei pierderi renale inadecvate de potasiu
e. Evaluarea pierderilor urinare de K nu necesită alte investigații paraclinice

18. Screeningul pentru aldosteronismul primar:

a. Este recomandat în orice caz cu hipertensiune arterială și hipokalemie spontană
b. Necesită determinarea acidului vanilmandelic
c. Include determinarea raportului aldosteron/renină serică
d. Se adresează pacienților cu hipotensiune arterială persistentă
e. Este obligatoriu în hipermagnezemie
19. În hipopotasemie pot să apară următoarele modificări ECG:
a. Subdenivelare a segmentului ST
b. Scăderea amplitudinii undei T
c. O creștere a amplitudinii undelor U este adesea observată
d. O varietate de aritmii pot fi asociate cu hipokalemie
e. Modificarile electrice sunt întotdeauna prezente la o kalemie de 3,5-4 mEq/l

20. Asocierea hipopotasemie + potasiu urinar crescut + renină plasmatică scăzută + aldosteron
plasmatic crescut sugerează prezența:
a. Feocromocitomului
b. Bolii Cushing
c. Sindromului Conn (hiperaldosteronism primar)
d. Hipermagnezemiei esențiale
e. Consumului exagerat de anticoncepționale

21. Hiperpotasemia:
a. La adulți este definită ca o concentrație serică de potasiu > 5,5 mEq/L
b. Este o tulburare metabolică care poate duce la manifestări clinice precum instabilitate
hemodinamică, sechele neurologice și aritmii fatale
c. La persoanele sănătoase cu funcție renală normală, aportul ridicat de potasiu din dietă
nu prezintă un risc pentru sănătate, deoarece rinichii elimină cantitățile în exces prin urină
d. Cele mai frecvente cauze ale hiperkalemiei țin de scăderea capacității de eliminare a
potasiului
e. Este frecventă în sindromul diareic cronic

22. Cauzele hiperpotasemiei includ:

a. Suplimente de potasiu sau înlocuitori de sare care au în compoziție potasiu
b. Administrare intravenoasă de soluții bogate în potasiu
c. Insuficiență renală acută
d. Boală renală cronică
e. Administrarea diureticelor de ansă

23. Semnele și simptomele hiperpotasemiei includ:

a. Slăbiciune, oboseală musculară
b. Aritmii cardiace (bradicardie până la fibrilație ventriculară)
c. Tetanie
d. Hipermotilitate gastrointestinală
e. Reflexe tendinoase atenuate sau absente

24. În hiperpotasemie pot să apară următoarele modificări ECG:

a. Unde T cu vârf, care sunt înalte, înguste și simetrice
b. Lărgirea intervalului PR
c. Lărgirea intervalului QRS
d. Pierderea undei T
e. Fibrilație ventriculară și asistolă

25. Tratamentul hiperkalemiei acute:

a. Nu necesită tratament dacă apar modificări ECG
b. Calciul intravenos normalizează rapid excitabilitatea membranei, dar nu modifică
concentrația de potasiu în plasmă
c. Insulina scade concentrația plasmatică de potasiu
d. Agoniştii receptorilor beta-2 produc asupra potasiului seric un efect similar insulinei
e. Necesită administrare de diuretice de tip spironolactonă

26. Magneziul
a. Este cel mai abundent cation divalent din organism
b. 2% din magneziu este stocat în oase
c. 70% se află în lichidul extracelular, inclusiv în plasmă
d. Citosolul este cel mai mare compartiment intracelular pentru Mg2+
e. Concentrația celulară de Mg2+ este estimată între 50 mM și 70 mM.
27. Rolul magneziului în organism:
a. Este un cofactor în peste 300 de sisteme enzimatice care reglează diverse reacții
biochimice din organism
b. Unele enzime, cum sunt Na+/K+-ATP-aza, hexokinaza, creatinkinaza, proteinkinaza și
ciclazele, sunt dependente de magneziu
c. Este necesar pentru funcția structurală a proteinelor și a mitocondriilor
d. Este necesar pentru sinteza ADN și ARN
e. Este absolut independent de nivelul K seric

28. Deficitul de magneziu (hipomagnezemia):

a. Este adeseori întâlnită în rândul populației generale
b. Este definită ca o concentrație serică de magneziu >1,8 mg/dL
c. Este frecvent asociată cu alte anomalii electrolitice, cum ar fi hipopotasemia și
hipocalcemia
d. Alcoolul ajută la refacerea nivelului de magneziu seric
e. Pentru tratament pot fi utilizați agenți medicamentoși de tipul antibiotice, citostatice, diuretice
și inhibitori ai pompei de protoni

29. Semnele clinice ale hipomagnezemiei includ:

a. Anxietate, letargie, iritabilitate
b. Pierderea poftei de mâncare, tulburări de somn, performanță atletică afectată
c. Sindrom diareic cronic
d. Parestezie, memorie slabă, convulsii, tremor
e. Spasme musculare, crampe la tălpile picioarelor

30. Tratamentul deficienței de magneziu presupune:

a. Aportul ideal de magneziu ar trebui să se bazeze pe greutatea corporală (4-6 mg pe kg/zi)
b. Suplimentele de magneziu sunt disponibile sub formă de oxid de magneziu, clorură de
magneziu, citrat de magneziu, orotat de magneziu
c. Nucile, semințele și alimentele din soia sunt contraindicate
d. Datorită biodisponibilității lor ridicate, sărurile de magneziu, cum ar fi oxidul de
magneziu monohidrat, citratul sau aspartatul de magneziu, sunt frecvent recomandate
e. Lactatele au fost identificate ca o sursă-cheie ce scad nivelul de magneziu