FIZICĂ *F* FJ.05.

Proprietăţile magnetice ale solidelor

Capitolul FJ.05. Proprietăţile magnetice ale solidelor

Cuvinte-cheie
susceptivitate diamagnetică, susceptivitate paramagnetică,
susceptivitate feromagnetică, magneţi moleculari, domenii Weiss

 se magnetizează, devenind un magnet cu

FJ.05.1. Câmpul magnetic în materiale magnetice
Un corp solid plasat într-un câmp magnetic

intensitate de magnetizare   . In general intensitatea de magnetizare variază direct proporţional cu
câmpul magnetizant, prin relaţia
 = 

 
unde susceptivitatea magnetică χ (factorul de proporţionalitate) este adimensional.
La cea mai mare parte a corpurilor (la dielectrici, la cea mai mare parte din metale) vectorul
  , fiind însă orientat în sens opus. Astfel factorul χ va fi negativ (de o
 are direcţia vectorului

valoare foarte mică, ordinul de mărime fiind 10-5- 10-7) iar materialele sunt denumite diamagnetice.
Pentru un număr mai mic de corpuri (ce cuprinde o mică parte a metalelor şi unele materiale
 şi

dielectrice) vectorii   au acceaşi orientare, ceea ce implică pentru χ o valoare pozitivă (de
ordin de mărime similar celui pentru materialele diamagnetice). Astfel de materiale sunt denumite
paramagnetice.
In afara acestor două mari categorii mai există corpurile feromagnetice, ce prezintă
magnetizaţii chiar în absenţa unui câmp magnetic extern, ale căror proprietăţi depind puternic de
temperatură şi care vor fi tratate distinct.
Relaţia dintre inducţia magnetică  , intensitatea câmpului magnetic

 şi intensitatea de
 este de forma
magnetizare 
 = 


  + 


 funcţie de

(unde 
reprezintă permeabilitatea magnetică a vidului), ceea ce prin substituţia lui  
conduce la
  = 

 = 
1 + 

unde prin µ s-a notat mărimea
 = 
(1 + )
ce indică permeabilitatea magnetică a mediului analizat.
Prima ipoteză asupra proprietăţilor magnetice a fost elaborată de Ampere. Pornind de la
constatarea că orice curent electric creează un câmp magnetic, el a presupus că proprietăţile
magnetice ale corpurilor sunt datorate unor curenţi la nivel microscopic (denumiţi curenţi
moleculari) ce crează magneţi moleculari, fiecare având un moment magnetic propriu. In absenţa
unor câmpuri externe, orientarea acestor magneţi moleculari este haotică, de medie nulă, şi astfel nu
se observă proprietăţi magnetice la nivel macroscopic. Orientarea lor poate deveni însă ordonată sub
acţiunea unui câmp exterior, şi astfel proprietăţile magnetice pot fi justificate.
Această ipoteză a fost detaliată prin luarea în considerare a mişcarii efectuate în jurul
nucleului de electronii dintr-un atom. Momentul magnetic creat de această mişcare orbitală a
electronilor a fost denumit moment magnetic orbital. Toţi electronii dintr-un atom au un moment
magnetic orbital, iar din însumarea acestora rezultă momentul magnetic al atomului. Pe ansamblu,
aceste momente magnetice orbitale ale electronilor se compensează, iar această compensare poate
- 64 -
FIZICĂ *F* FJ.05. Proprietăţile magnetice ale solidelor

să fie: (i) parţială, când din această însumare rezultă un moment magnetic propriu (nenul) pentru
atom, sau (ii) totală, când suma vectorială a acestor momente magnetice orbitale ale electronilor din
atom este nulă iar atomul nu va avea un moment magnetic propriu. Ca urmare, materialele
paramagnetice ar fi reprezentate de materialele compuse din atomi ce au un moment magnetic
propriu (ce se poate orienta sub acţiunea câmpurilor exterioare), iar materialele diamagnetice ar fi
reprezentate de materialele compuse din atomi ce nu au un moment magnetic propriu (fiind însă
posibil să îl obţină sub acţiunea câmpului exterior).
Conform teoriei cuantice însă electronii efectuează suplimentar o mişcare de spin, căreia îi
corespunde un moment magnetic de spin. Acesta influenţează proprietăţile atomului prin aşa-
numitul cuplaj spin-orbită. Pe de altă parte, conform teoriei cuantice o parte din electronii corpurilor
solide vor aparţine unor nivele energetice corespunzătoare întregului material. Ca urmare, aspectele
impuse de teoria cuantică implică o abordare cantitativă mai riguroasă.
In conformitate cu aspectele impuse de teoria benzilor de energie în solide prezentate
anterior, în interiorul solidului există atât electroni ce efectuează mişcări orbitale (denumiţi electroni
legaţi, caracterizaţi prin aşa-numitele funcţii Heitler-London) cât şi electroni din banda de conducţie
(denumiţi şi electroni liberi, caracterizaţi prin funcţii de tip Bloch). Sub acţiunea unui câmp
magnetic exterior fiecare orbită electronică capătă o mişcare de precesie în jurul direcţiei câmpului.
Aceasta crează un câmp magnetic suplimentar ce dispare atunci cănd acţiunea câmpului exterior
dispare (proprietăţi diamagnetice).
In condiţiile unui câmp exterior de inducţie   , un electron din interiorul atomului ce se
depalsează pe orbite de rază r va fi supus unei forţe centrifuge FC ce este egalată (pentru traiectorii
de rază şi viteză unghiulară constante) de forţa electrostatică FE, şi de forţa FL. Aceste forţe sunt
descrise de relaţiile
 

 =   ,    
 = −  × 
= −  × 
,  = 
4
 


(unde ω este viteza unghiulară, iar Z este numărul de protoni ai nucleului). Din condiţia de echilibru

 
 =  + 
rezultă succesiv
 
  = 

 −   × 
  
4 
 +   −
 4
 
=0
 perpendiculară pe traiectoria circulară a electronului). Soluţia acestei
(s-a considerat inducţia 
ecuaţii (considerând ω drept necunoscută) este de forma
    
 = −  ±   +
2 4 4
 
sau

   
 = − ±  + 

2 4
 = 0), ceea ce
unde prin ω0 s-a notat viteza unghiulară în absenţa câmpului magnetic exterior (
corespunde la
 

=
4
 


- 65 -
FIZICĂ *F* FJ.05. Proprietăţile magnetice ale solidelor

Pentru câmpuri exterioare slabe se poate considera

  

 ≫
4

ceea ce implică
 = ± 
− Δ


cu o diferenţă a vitezei unghiulare de forma
Δ = −
2
ce generează o variaţie ∆I a curentului electric I pe orbita circulară (determinat de produsul dintre
sarcina electrică e ce se deplasează şi frecvenţa rotaţiilor ν =ω/ (2π) ) de forma

Δ = − = −
Δ
2 4
Intrucât momentul magnetic µz creat de o astfel de mişcare circulară este dat de produsul dintre
curentul electric I şi aria S a suprafeţei delimitate de orbită, rezultă că sub acţiunea inducţiei B
(orientate de-a lungul axei Oz) va apare un moment magnetic suplimentar ce indică efectul
diamagnetic, de forma


= −
4
Dacă se consideră că orbitele electronilor sunt distribuite în spaţiu cu diverse orientări faţă de axa
) rezultă că proiecţiile orbitelor pe planul xOy (perpendicular pe Oz) nu vor mai fi
Oz (direcţia lui 
reprezentate de cercuri, şi din acest motiv vor trebui luate în calcul atât o depărtare medie a
electronului de nucleu  cât şi o distanţă medie  de la nucleu la proiecţia orbitei pe acest plan.
Deoarece
 =  +  + 
 =   +  
iar în simetria sferică
 =  = 
rezultă
 =  
2
3
ceea ce conduce prin substituţie la


= −   
6
iar pentru un număr de n atomi pe unitatea de volum, fiecare având Z electroni, se obţine momentul
magnetic total pe unitatea de volum
 

= −   
6
ce implică o susceptivitate diamagnetică determinată prin relaţia




  

= = = − 

 6
Această relaţie (denumită şi formula lui Langevin) indică pentru susceptivitatea diamagnetică o
valoare negativă, cum era de aşteptat. Acest fenomen apare pentru orice orbital atomic, şi astfel
fiecare corp va avea un diamagnetism atomic (la unele subtanţe el fiind mascat de fenomene
paramagnetice, după cum se va arăta). Aşa după cum reiese din relaţile de mai sus, susceptivitatea
- 66 -
FIZICĂ *F* FJ.05. Proprietăţile magnetice ale solidelor

diamagnetică datorată electronilor legaţi (din orbitele atomice) este independentă de temperatură. In
cazul metalelor cu proprietăţi diamagnetice, la susceptivitatea datorată electronilor legaţi trebuie
adăugat un termen datorat electronilor liberi (de conducţie).
Pentru aceştia mişcarea pe ansamblul cristalului poate fi considerată a avea o traiectorie
elicoidă, rezultată din mişcarea de translaţie de-a lungul câmpului magnetic şi mişcarea circulară
periodică dintr-un plan perpendicular, care va trebui şi ea să fie cuantificată similar electronilor
înscrişi pe traiectorii circulare în atom (modelul Bohr). Energia electronilor va fi astfel de forma


,  =  + ! ℏ
+ 
1 ℏ 
2 2 
adică suma dintre energia cuantificată cu valori întregi ale lui ħω0 în planul xOy perpendicular pe
inducţia  (pornind de la energia de zero (1/2)ħω0 unde ω0 este viteza unghiulară obţinută din
egalarea forţei centrifuge cu forţa Lorentz pe traiectorii circulare, considerând apoi valori întregi
pentru numărul cuantic nB ) şi energia cinetică pe direcţia Oz a inducţiei B (pentru care s-a înlocuit
impulsul pz cu ħkz ).
Această expresie este apoi substituită în funcţia statistică de distribuţie Fermi-Dirac pentru
electroni f , iar aceasta este apoi substituită în expresia ce determină energia liberă Ω (considerată
drept potenţial termodinamic) în funcţie de distribuţia statistică
Ω = −" # $ ln %

unde sumarea se efectueaza pentru toate stările α a căror energie este caracterizată de n şi de kz.
Pentru metale funcţia Fermi-Dirac poate fi aproximată cu o funcţie treaptă (este egală cu unitatea
pentru energii mai mici decât energia Fermi şi nulă când energia depăşeşte energia Fermi, chiar
dacă temperatura variază). Această aproximaţie permite aproximarea lui Ω (folosind faptul că
energia cuantificată în mişcarea circulară nu poate depăşi energia Fermi iar apoi aplicând formula
lui Euler pentru a se înlocui însumarea după indici cu o integrală). Ulterior se determină

1 'Ω
magnetizarea prin relaţia


= − !
& ' ,

(întrucât variaţia infinit mică dΩ a energiei libere este dată în acest caz de energia magnetică
suplimentară MdiadB pe unitatea de volum multiplicată cu volumul considerat, în condiţii constante
de temperatură şi volum). In final se derivează parţial magnetizarea în raport cu inducţia B şi se
înmulteşte cu µ0 (ceea ce corespunde undei derivări în raport cu H, conform expresiei B =µ0H )
pentru a rezulta susceptivitatea magnetică, rezultând în cele din urmă
1 


= − 
 ()  = −

1
2 )

3

ℏ
unde µBP corespunde magnetonului Bohr-Procopiu pentru electron, definit prin

 =
2
iar D(WF) reprezintă densitatea de stări pe unitatea de volum când energia este egală cu energia

3  &
Fermi WF , dată de relaţia
()  =
2 )
(obţinută prin substituţia lui W cu WF în expresia generală a densităţii de stări funcţie de energie).
Din relaţiile de mai sus se poate deduce că proprietăţile diamagnetice ale electronilor liberi în
metale nu depind practic de temperatură.
- 67 -
FIZICĂ *F* FJ.05. Proprietăţile magnetice ale solidelor

Pentru semiconductori aproximaţiile din expresia potenţialului termodinamic şi a derivatelor

sale parţiale conduc la o susceptivitate dielectrică datorată electronilor liberi invers proporţională cu
temperatura, similar legii Curie ce va fi prezentată în paragraful următor. Acest aspect era de
aşteptat, avănd în vedere că numărul de electroni de conducţie la un semiconductor depinde de
temperatură întrucât banda interzisă permite tranziţii în domeniul temperaturilor uzuale.

Detalii suplimentare referitoare la diamagnetism pot fi găsite în:

- Capitolul VI: Magnetism and Mean Field Theories, subparagraful 15.2:Larmor Diamagnetism,
pag. 187, din lucrarea “Lecture Notes for Solid State Physics”, Steven Simon, Oxford University
2011, disponibil la pagina web
http://www-thphys.physics.ox.ac.uk/people/SteveSimon/condmat2011/LectureNotes.pdf
unde se indică condiţiile în care modelul Larmor al diamagnetismului poate fi extins la molecule.

FJ.05.2. Proprietăţile magnetice ale solidelor

Substanţele paramagnetice se caracterizează prin apariţia în material a unei magnetizaţii de
aceeaşi orientare cu cea a câmpului extern aplicat. Ca urmare, susceptivitatea magnetică χpara
caracteristică acestui fenomen va fi mai mare ca zero. Această proprietate se întâlneşte la atomii şi
moleculele cu un număr impar de electroni sau atomii şi ionii liberi cu un nivel energetic interior
incomplet (elementele din grupa de tranziţie), ceva mai rar la compuşii cu un număr par de
electroni.
Teoria clasică a paramagnetismului electronilor legaţi de atom a fost elaborată de Langevin,
ce a tratat pe baza funcţiei de distribuţie Boltzmann un ansamblu de momente magnetice atomice
(moleculare) ce nu interacţionează între ele şi care sunt supuse mişcării de vibraţie termică.
Conform statisticii clasice, momentele magnetice fără interacţiune se pot orienta în orice
direcţie. Intr-un câmp magnetic  momentul magnetic al atomului  va avea energia
) = − 
La magnetizarea totală a substanţei vor contribui proiecţiile µcosθ ale momentului magnetic pe
direcţia câmpului magnetic exterior. Conform distribuţiei Boltzmann, probabilitatea ca momentul
magnetic  să aibă energia
) = −  cos *

 cos *
va fi de forma
% = + exp !
" #
iar concentraţia volumică de atomi dn al căror moment magnetic este curpins într-un unghi solid dω

 cos *
(orientările din acest unghi solid fiind la unghiul θ faţă de direcţia câmpului exterior) va fi de forma
, = + exp ! ,
" #
In coordonate sferice, pentru zona de pe sferă cu puncte situate la unghiul θ faţă de direcţia
câmpului exterior va trebui utilizată pentru dω o relaţie de forma
, = 2 sin * ,*
(obţinută prin raportarea ariei unui cilindru de rază Rsinθ şi înălţime infinit mică Rdθ la R2, conform

 cos *
definiţiei unghiului solid). Aceasta implică succesiv
, = 2+ exp ! sin * ,*
" #
- 68 -
FIZICĂ *F* FJ.05. Proprietăţile magnetice ale solidelor

 cos *
 = 2+ - exp ! sin * ,*


" #


(prin integrare după orientările posibile pentru unghiul θ ). Cu notaţiile
. = ,  = cos * , , = − sin * ,*
" #
se rescrie relaţia anterioară sub forma

 = 2+ - exp. ,



ce implică
= /exp. − exp(−.)0
2+
.

.
ceea ce permite determinarea constantei de normare sub forma
+ =
2/exp. − exp(−.)0
Magnetizarea totală produsă de atomii cu momente magnetice  şi diverse orientări va fi astfel,
succesiv
 = -  cos *,

 = 2+ -  exp.,


exp. + exp (−.) exp. − exp(−.)



 = 2+ 1 − 2
. .

 =  1 − 2
exp. + exp(−.) 1
exp. − exp(−.) .
(în ultima relaţie s-a înlocuit constanta de normare C în funcţie de n). Având în vedere definirea
cotangentei hiperbolice sub forma

coth. =
exp. + exp(−.)
exp. − exp(−.)
se poate scrie în final
 =  coth. − !
1
.
Expresia din paranteză corespunde funcţiei lui Langevin L(a) definită prin
3. = coth. −
1
.
rezultând scrierea simplificată
 =  3(.)
Pentru valori mici ale câmpului exterior
 şi la temperaturi ridicate (cazul temperaturilor uzuale,
depărtate de 0oK) este îndeplinită condiţia
 =  

≪ " #
(s-a înlocuit B în funcţie de câmpul magnetic H şi de permeabilitatea electrică a vidului µ0) şi astfel
funcţia L(a) poate fi dezvoltată în serie
. .
3. = − +
2.
…
3 45 945
Dacă se reţine doar primul termen din dezvoltare, rezultă aproximarea

- 69 -
FIZICĂ *F* FJ.05. Proprietăţile magnetice ale solidelor

.   


 =  =
3 3" #
şi astfel susceptivitatea paramagnetică χpara va fi dată de
 
  1


= =

3" #
ceea ce poate fi scris şi sub forma
+′


=
#
unde constanta

 
+ =

3"
depinde doar de proprietăţile de material. Această dependenţă a susceptivităţii paramagnetice de
inversul temperaturii absolute este cunoscută drept legea lui Curie, confirmată experimental.
Pentru o mai mare rigurozitate fenomenele pot fi analizate din punct de vedere al mecanicii
cuantice. In acest sens, pentru un corp paramagnetic ce conţine n atomi, fiecare cu un moment
magnetic elementar provenit din interacţia momentului său de spin cu câmpul creat de orbitele
electronilor, momentul magnetic total va fi
 = 
unde valoarea medie  a momentului magnetic pentru un atom izolat va fi determinată de
probabilitatea Pi de apariţie a unei valori posibile µi prin expresia mediei ponderate
 = $  4


Notând cu Wi energia atomului în starea de moment magnetic   rezultă probabilitatea Pi sub


)
forma
4 = + exp − !
" #
unde C1 este determinat pe baza condiţiei de normare
+ =
1
)
∑  exp 6− " # 7

In condiţiile interacţiei spin-orbită momentul magnetic total se va exprima utilizând un număr
cuantic intern J, sub forma
 = 8 9:: + 1 
In această relaţie produsul J(J+1) apare datorită formulelor mecanicii cuantice de determinare a
valorii proprii pentru momentul cinetic, µBP este magnetonul Bohr-Procopiu prezentat anterior, iar
gJ este un factor de proporţionalitate denumit factorul Lande (dependent de numerele cuantice L şi
S prin regula compunerii momentelor din mecanica cuantică) dat de suma a doi termeni sub forma
8 =.+;
:: + 1 −  + 1 + 3(3 + 1)
. = 8
:(: + 1)
:: + 1 +  + 1 − 3(3 + 1)
; = 8
:(: + 1)
(unde go este factorul de proporţionalitate Lande orbital, egal cu unitatea, iar gs este factorul de
proporţionalitate Lande determinat de mişcarea de spin, egal aproximativ cu 2).

- 70 -
FIZICĂ *F* FJ.05. Proprietăţile magnetice ale solidelor

Insă fiecare moment magnetic elementar   se poate orienta în 2J+1 moduri, pentru fiecare
dintre ele proiecţia momentului magnetic pe direcţia câmpului fiind
 = 8! ! 
unde mJ este numărul cuantic magnetic ce poate lua valori de la –J la J. In această situaţie energia
Wi va fi de forma
) = −8   
iar valoarea proiecţiei momentului magnetic total   pe direcţia câmpului exterior H va fi
8 
∑"಻  8   exp    !
" #
 =   = 
8   
∑"  exp
" # !

಻

Aproximând
8    ≪ " #

8 
şi dezvoltând în serie exponenţialele până la termenii de ordinul întâi, se obţine
∑"಻   1 +    !
" #
 = 8 
8  
∑"಻ 1 +    !
" #
Termenul sub formă de fracţie de la numitor poate fi neglijat în raport cu unitatea datorită
aproximaţiei considerate. Prin desfacerea parantezei de la numărător vor apare doi termeni, dintre
care primul este nul (corespunde însumării lui mJ de la -J la J) iar cel de-al doilea va avea o
însumare a pătratelor lui mJ între aceleaşi limite. Utilizând formula cunoscută de însumare a

:: + 1(2: + 1)
pătratelor unor numere consecutive, se obţine succesiv

$  =


3
8 :(: + 1)
"಻ 

 = 




3" #
întrucât factorul (2J+1) s-a simplificat (numitorul este dat de însumarea unităţii tot de 2J+1 ori).
Rezultă astfel susceptivitatea paramagnetică sub forma
 8 :: + 1



= =


3" #
unde J poate fi cuprins (în practică) de la valoarea minimă ½ spre valori maxime tinzând spre
infinit.
In cazul în care cupajul spin-orbită este rupt vor trebui luate în considerare, separat,
contribuţiile datorate mişcării orbitale şi respectiv mişcării de spin, iar factorii dependenţi de J din
expresia susceptivităţii vor fi înlocuiţi prin
8 :: + 1 → 8 33 + 1 + 8 ( + 1)
unde L, g0 şi respectiv S, gs reprezintă numerele cuantice şi factorii de proporţionalitate Lande
pentru mişcarea orbitală, respectiv pentru mişcarea de spin.
Pentru ambele cazuri menţionate analiza cuantică regăseşte dependenţa susceptivităţii
paramagnetice de inversul temperaturii absolute (legea lui Curie).
Un raţionament analog poate fi utilizat şi pentru stabilirea influenţei electronilor de
conducţie asupra susceptivităţii. Pentru aceşti electroni, paramagnetismul se datorează mişcării de
spin, deoarece traiectoria acestor electroni poate fi considerată în mare măsură drept rectilinie şi
neînchisă , generând astfel un câmp magnetuc ce poate fi neglijat. Fiecare electron are însă un
- 71 -
FIZICĂ *F* FJ.05. Proprietăţile magnetice ale solidelor

moment magnetic propriu datorat mişcării de spin şi care se poate orienta într-un câmp magnetic
exterior.
Notând cu n numărul electronilor de conducţie pe unitatea de volum a corpului şi ţinând
cont de faptul că proiecţia momentului magnetic pe o anumită axă (în cazul de faţă direcţia
 ce determină inducţia 
câmpului magnetic exterior
 ), poate lua doar valorile ms= ± ½, folosind

8  8 
distribuţii statistice corespunzătoare energiei fiecărei proiecţii posibile va rezulta

8 exp 6 2" # 7 − exp 6− 2" # 7

 =
2 < 68  7 + exp 6− 8  7
2" # 2" #
unde g≈2 corespunde factorului de proporţionalitate gs = 2 pentru acest caz. Considerând aceeaşi
aproximaţie
8  ≪ " #
se ajunge la
 8 
 = 


4" #
ceea ce ar implica în primă aproximare o susceptivitate paramagnetică
  



= =


" #
dependentă de temperatură (factorul g fiind aproximativ 2).. In realitate această dependenţă de
temperatură nu se confirmă, întrucât cei doi electroni de pe un acelaşi nivel energetic nu îşi pot
orienta spinul pe aceeaşi direcţie (conform principiuluii de excluziune al lui Pauli). Ca urmare, unii
electroni din zona benzii de valentă, plasaţi în apropierea nivelului Fermi, vor trece pe nivele libere
cu energia superioară nivelului Fermi. Intrucăt numărul electronilor ce trec pe nivele superioare este

#
direct proporţional în primă aproximaţie cu temperatura, respectiv
 = 
#
(unde TF este o aşa-numită temperatură Fermi dependentă de energia Fermi) rezultă prin substituţie
şi simplificare că susceptivitatea paramagnetică a electronilor de conducţie este independentă de
temperatură.

Detalii suplimentare referitoare la paramagnetism pot fi găsite în:

- Capitolul I: The Early days of Solid State, suparagraful 3.2.3: Magnetic Spin Susceptibility (Pauli
Paramagnetism) pag. 28, din lucrarea “Lecture Notes for Solid State Physics”, Steven Simon,
Oxford University 2011, disponibil la pagina web
http://www-thphys.physics.ox.ac.uk/people/SteveSimon/condmat2011/LectureNotes.pdf
unde este determinată susceptibilitatea gazului Fermi compus din electroni.
- Capitolul VI: Magnetism and Mean Field Theories, paragraful 15: Paramagnetism and
Diamagnetism, pag. 182 (exceptând subparagraful 15.2 referitor strict la diamagnetism), din
lucrarea “Lecture Notes for Solid State Physics”, Steven Simon, Oxford University 2011, disponibil
la pagina web
http://www-thphys.physics.ox.ac.uk/people/SteveSimon/condmat2011/LectureNotes.pdf
unde se prezintă aplicaţii ale regulilor lui Hund referitoare la orientarea spinilor electronilor într-un
ansamblu cu referire la principiile mecanicii cuantice referitoare la un ansamblu de particule.

- 72 -
FIZICĂ *F* FJ.05. Proprietăţile magnetice ale solidelor

FJ.05.3. Teoria diamagnetismului, paramagnetismului şi feromagnetismului

In paragrafele anterioare în care s-au indicat proprietăţile magnetice ale câmpurilor şi
câmpurile magnetice în solide au fost detaliate aspecte legate de influenţa câmpurilor exterioare
asupra orbitelor electronice (abordare bazată pe teoria clasică a electromagnetismului) precum şi
posibilitatea momentelor magnetice elementare (studiate folosind principii de cuantificare a
energiei, ansamblul fiind tratat utilizând funcţii de distribuţie). Prima abordare a permis detalierea
fenomenului numit diamagnetism, la care magnetizarea produsă de câmpuri externe în material este
de sens opus faţă de cel al câmpului aplicat, iar cea ce-a doua abordare a permis tratarea
fenomenelor de paramagnetism, la care magnetizarea generată în material are acelaşi sens cu cel al
câmpului exterior.
Pentru ambele fenomene menţionate această magnetizare din material va dispare atunci când
acţiunea câmpului exterior încetează. Mai există însă o categorie de materiale la care apare un
fenomen denumit feromagnetism, caracterizat prin prezenţa unei magnetizări spontane chiar în
absenţa cămpurilor exetrioare. Corpurile din aceste materiale erau cunoscute drept magneţi
permanenţi. S-a mai constatat că în prezenta unui câmp exterior această magnetizare a corpului
creşte extrem de mult, fiind mult mai puternică decât cea specifică fenomenelor de diamagnetism şi
feromagnetism. Susceptivitatea feromagnetică este cu multe ordine de mărime mai mare decât cea
diamagnetică sau paramagnetică, fiind însă de remarcat că aceasta nu se manifestă decât până se
ajunge la o aşa-numită intensitate de magnetizare de saturaţie. Deasemeni, la micşorarea intensităţii
câmpului magnetizant (exterior) apare o scădere a intensităţii de magnetizare a corpului
feromagnetic ce nu mai corespunde cu valorile înregistrate pentru acelaşi câmp exterior la creşterea
anterioară a câmpului. Se observă o rămânere în urmă (remanenţă) ce are ca rezultat asa-numita
magnetizare remanentă ce corespunde momentului în care intensitatea cămpului exterior s-a anulat.
Apoi, la inversarea sensului câmpului exterior (mărindu-se din nou intensitatea câmpului exterior,
acesta având însă acum o orientare opusă celei anterioare) se va obţine o magnetizare nulă în
interiorul materialului doar atunci când intensitatea câmpului magnetic exterior atinge o anumită
valoare, denumită cămp coercitiv (în acest moment anulându-se magnetizarea remanentă din
material-rămasă după scăderea anterioară treptată, până la zero, a intensităţii câmpului extern).
Ulterior, prin creşterea treptată peste acest câmp coercitiv a intensitătii câmpului exterior pentru
orientarea schimbată va apare o magnetizare de semn schimbat (cum era de aşteptat), a cărei
valoare va creşte treptat până la o valoare limită (de saturaţie), iar apoi câmpul exterior poate fi
scăzut în intensitate, apoi inversat, ciclul putând continua.
Valorile obţinute într-un astfel de ciclu pentru magnetizarea remanentă, magnetizarea de
saturaţie şi câmpul coercitiv au acelaşi modul în cazul celor două orientări posibile ale cămpului
exterior (în coordonate H, M acest ciclu este simetric în raport cu originea). Acest ciclu este
denumit ciclu de histerezis (reprezentat în figura 9), indicând dependenţa magnetizării de evoluţia
anterioară a câmpului exterior.
Iniţial, aceste proprietăţi ale corpurilor feromagnetice au fost analizate de Weiss în ipoteza
că momentele magnetice elementare ale atomilor au o aceeaşi orientare în regiuni limitate ale
mediului - numite domenii magnetice, sau domenii Weiss. In absenţa unui câmp exterior,
orientarea tuturor acestor domenii este întâmplătoare, momentele magnetice ale domeniilor se
anulează reciproc, iar astfel nu apare o magnetizare de ansamblu a corpului. Dacă însă din exterior
acţioneză un anumit câmp magnetizant, atunci aceste domenii se orientează datorită magnetizării

- 73 -
FIZICĂ *F* FJ.05. Proprietăţile magnetice ale solidelor

spontane proprii iar magnetizarea corpului pe ansamblu creşte foarte rapid. In momentul în care
toate aceste domenii interne s-au aliniat se ajunge la magnetizarea de saturaţie a corpului.
La dispariţia câmpului exterior, domeniile magnetice nu pot reveni la o orientare haotică
(întâmplătoare) imediat, datorită faptului că fiecare domeniu are dimensiuni mult mai mari decât
cele ale momentelor magnetice elementare. Similar forţelor de frecare, apar forţe în cadrul fiecărui
domeniu ce tind să menţină orientarea anterioară a momentelor (aspect justificat la nivel cuantic
prin interacţiuni de schimb între electroni).

Figura 9. Forma Ciclului de Histerezis la Materialele Feromagnetice

In acest sens se consideră că existenţa unei magnetizări totale
 pentru corpurile
௜ proporţional cu această
feromagnetice implică prezenţa unui anumit câmp magnetic interior 
magnetizare totală, prin relaţia
௜  

 
Acest câmp intern se suprapune peste câmpul exterior ௢ pentru a crea câmpul magnetic efectiv
௘௙ prin relaţia

௘௙  
 ଴  
௜
Pentru a obţine expresia susceptivităţii feromagnetice χfero se consideră că fiecare atom posedă un
moment magnetic de spin S . Se utilizează apoi o metodă de estimare similară celei folosite pentru
studiul susceptivităţii paramagnetice (unde media proiecţiilor momentului magnetic pe direcţia
câmpului exterior poate lua doar valori discrete dintr-un anumit set, iar probabilitatea de apariţie a
unei anumite valori depinde de energia de interacţiune prin intermediul distribuţiei Boltzmann), cu
diferenţa că prin prin utilizarea unor proprietăţi de derivare a termenilor sumei unei serii geometrice
şi de stabilire a acestei sume pentru o progresie de acest tip se obţine în mod riguros pentru
magnetizarea unităţii de volum o expresie de forma

 ௃
஻௉   ௃ 
unde variabila Y a fost introdusă prin substituţia
௃
஻௉ 
 
஻ 

- 74 -
FIZICĂ *F* FJ.05. Proprietăţile magnetice ale solidelor

B este inducţia magnetică, gJ corespunde factorului Lande pentru cazul analizat, µBP este
magnetonul Bohr-Procopiu, n este densitatea de atomi pe unitatea de volum, J este numărul cuantic
corspunzător momentului cinetic total (proiecţia sa putând lua valori de la –J la J, cum s-a indicat),

=
iar BJ(Y) este aşa-numita funcţie Brillouin de parametru J, de forma
 = = coth > ! =? − coth > ?
2: + 1 2: + 1 1
2: 2: 2: 2:
In cazul feromagnetismului magnetizarea va fi determinată doar de momentul magnetic de spin
(întrucât interacţiunea dintre eletroni datorită orientării spinului este cea care detrmină menţinerea
orientării domeniilor, similar forţelor de fricţiune la lichide). Prin urmare
8#   

 + @%&

: → , 8 → 8# ≈ 2, = →
" #
(s-a înlocuit inducţia B prin produsul dintre permeabilitatea magnetică a vidului µ0 şi câmpul
magnetic efectiv determinat de suma dintre câmpul exterior şi cel intern). Pentru temperaturi
obişnuite (mari în raport cu zero absolut) şi câmpuri relativ mici se poate folosi pentru funcţia BJ

 + 1 =
aproximaţia

# =
3
(s-a înlocuit notaţia BJ cu BS deoarece J a fost substituit cu S ca parametru în interiorul expresiei
funcţiei Brillouin). Rezultă astfel
8#   
( + 1)
%& =
 + @%&

3" #
şi notând
8#   

+ =


3"
# = @ +
(mărimea TC fiind denumită temperatura Curie feromagnetică) se obţine în final susceptivitatea

+
feromagnetică sub forma raportului dintre Mfero şi H0 determinat de relaţia de mai sus


=
# − #
ceea ce indică scăderea rapidă a susceptivităţii feromagnetice când temperatura depăşeşte
temperatura Curie TC (apar proprietăţi paramagnetice, caracterizate de o susceptivitate mult redusă).
Relaţiile anterioare justifică şi prezenţa magnetizării spontane. Pentru câmpuri exterioare
slabe se poate face aproximaţia Ho ≈0, şi notând magnetizaţia Mfero din acest caz cu Ms variabila

8#   
#
intermediară Y din funcţia Brillouin va deveni
= =
" #
Introducând suplimentar variabila M0 prin

= 8#   
rezultă pentru magnetizarea Ms din acest caz (prin substituţia notaţiilor de mai sus şi a aproximării


@
#
Ho≈0 în ecuaţia anterioară a lui Mfero) o ecuaţie de forma
# = 
# !
" #
Reprezentarea pe acelaşi grafic (în figura 10) a acestor două funcţii în raport cu Ms va corespunde
unei drepte crescătoare ce porneşte din origine (funcţia din partea stângă a egalităţii), respectiv unei
curbe concave crescătoare ce porneşte din origine (funcţia din partea dreaptă a ecuaţiei), fiind astfel
- 75 -
FIZICĂ *F* FJ.05. Proprietăţile magnetice ale solidelor

posibile (pentru anumite temperaturi T<TC ) două intersecţii între graficele funcţiilor: una la zero
(corespunde la Ms = 0, ceea ce nu prezintă interes) şi alta la o anumită valoare Ms nenulă ce
corespunde magnetizării spontane specifică feromagnetismului).
Aşa cum s-a indicat, acest câmp intern este generat de interacţiunea dintre spinii electronilor.
Spre deosebite de atomul de hidrogen la care energia minimă este obţinuta pentru o orientare
antiparalelă a spinilor electronilor ce interacţionează, în cazul corpurilor feromagnetice energia
minimă este realizată pentru o orientare paralelă a spinilor electronilor implicaţi. Zonele în care
aceşti spini sunt aliniaţi reprezintă domeniile magnetice prezentate anterior.

Detalii suplimentare referitoare la feromagnetism şi fenomene asociate pot fi găsite în:

- Capitolul VII: Magnetism and Mean Field Theories, pag. 181 (exceptând paragraful 15:
Paramagnetism and Diamagnetism ce studiaza aspecte prezentate anterior), din lucrarea “Lecture
Notes for Solid State Physics”, Steven Simon, Oxford University 2011, disponibil la pagina web
http://www-thphys.physics.ox.ac.uk/people/SteveSimon/condmat2011/LectureNotes.pdf
unde sunt indicate atât aspecte suplimentare ce ţin de orientarea domeniilor din material, cât şi alte
tipuri de orientări ale domeniilor (antiferomagnetism, ferimagnetism etc.) .
-Capitolul 7: Ordering in solids, paragraful 7.1: Magnetism, pag. 53, în lucrarea "Solid State
Physics" de Jung Hoon Han, Sungkyunkwan University, Korea, 2010, disponibilă la pagina web:
http://manybody.skku.edu/Lecture%20notes/Solid%20State%20Physics.pdf
unde un nou tip de cuante ce pot fi definite doar în interiorul materialului (magnonii ce cuantifică
energia magnetică) sunt prezentate.

Bs

Ms

Figura 10. Determinarea Grafică a Magnetizării Spontane Specifică Feromagnetismului

- 76 -
FIZICĂ *F* FJ.05. Proprietăţile magnetice ale solidelor

FJ.05.4. Aplicaţii
Fenomenele magnetice au o gamă extrem de largă de aplicaţii, atât în producerea şi
transformarea energiei (electromagneţii şi magneţii permanenţi generând câmpuri induse prin
mişcări de rotaţie în cazul generatoarelor electrice, sau forţe şi cupluri la motoarele electrice,
trebuind menţionata deasemeni utilizarea transformatoarelor bazate pe magnetizarea în curent
alternativ pentru modificarea parametrilor tensiunii electrice) cât şi la înregistrarea ori redarea
informaţiei pe cale electromagnetică sau optică (prin utilizarea proprietăţii unui mediu magnetizat
de a schimba starea de polarizare a luminii – efectul Faraday, de exemplu). Din acest motiv
cunoaşterea proprietătilor magnetice ale materialelor este esenţială în asigurarea unui randament
ridicat în energetică şi acţionări, fiind deasemeni necesar să se stabilească influenţa factorilor de
mediu pentru stabilirea condiţiilor optime de funcţionare.

- 77 -