Furnicuța

Într-una din zile, stând pe bancă în grădina cu copaci ruginii, am auzit un glas firav
venind de sub covorul de frunze de la picioarele mele. Era un aer călduț, iar vântul îmi șoptea
tomnatic adieri dulci-mirositoare. Soarele lumina palid de după câțiva nori pufoși.
Era o furnicuță cu ochi albaștri ca rupți dintr-un cer de mai, cu un trup firav pudrat cu
urme fine de brumă sclipitoare. Știam că insectele vorbesc, dar blândețea glasului ei m-a uimit.
-Nu știu cum am reușit să mă rătăcesc și tare sunt necăjită și suferindă, glăsui micuța
făptură cu lacrimi amare în glas.
-Stai liniștită, te voi ajuta eu cu plăcere!
M-am uitat în stânga și în dreapta căutâd căsuța furnicii. Era un mușuroi mare pe o
ridicătură de pământ.
-Se pare că sunt tare pricepute suratele tale la construcție, fiindcă, iată, au reușit să înalțe
această capodoperă arhitecturală pe o movilă și să o camufleze cu frunze ruginii. De aceea nu
găseai drumul spre casă. Dar urcă-te în palma mea și te voi pune fix la intrarea în mușuroi.
După ce micuța făptură urcase pe mâna mea, am dus-o acasă, unde furnicile-părinți o
așteptau cu îngrijorare la ușa mușuroiului. S-au îmbrățișat toți, mi-au mulțumit politicos, apoi au
intrat, fiindcă adierea vântului se întețise. Se pregăteau de venirea iernii.
M-am întors și eu acasă fiindcă vântul sufla deja răcoros. În timp ce sorbeam mceaiul
fierbinte, mă gândeam cu drag la furnicuță și la faptul că am reușit eroic să o salvez. Voi face
un desen cu povestea asta, mi-am spus și am pus capul pe pernă adormind.
Seara am visat că am devenit mică și am intrat în mușuroiul prietenei pe care tocmai mi-o
făcusem. Era atât de cald și bine...

COROVEI MARIA
Clasa a III-a, 9 ani
Palatul Copiilor Cluj – Structura Câmpia Turzii
Cercul de creație literară
Profesor coordonator Sandor Lucia-Simona