UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV

FACULTATEA DE ALIMENTAȚIE ȘI TURISM

IMAPA

PROIECT

TEHNOLOGII AGRICOLE VEGETALE ȘI ANIMALE

Viticultura- Pregătirea terenului- Scarificatorul

Profesor Coordonator:

Chiru Sorin Claudiu

Student: Ciobanu David Marian

Grupa 8LF101

Brașov, 2022-2023

1
 CUPRINS

I. INTRODUCERE ...................................................................................................................... 3
1.1. Viticultura, aspecte generale .............................................................................................. 3
1.2. ETAPELE ÎNFIINȚĂRII PLANTAȚIEI VITICOLE ........................................................ 4
1.2.1. Pregătirea terenului pentru plantarea viței de vie ................................................................ 4
1.2.2. Plantarea propriu-zisă a viței de vie .................................................................................... 6
1.2.3. Lucrări de întreținere aplicate în primul an de la plantare ................................................... 6
1.2.4. Combaterea bolilor și dăunătorilor .................................................................................... 7
1.3. Soiuri de struguri și zonarea viticolă a României ............................................................... 8
1.4. Dezvoltarea durabilă în sectorul viticol ............................................................................ 12
1.5. Impactul ecologic ............................................................................................................ 12
II. STADIUL ACTUAL ȘI TENDINȚE ÎN DOMENIU ...................................................... 14
2.2. Istoric .............................................................................................................................. 14
2.3. Stadiul actual ................................................................................................................... 15
2.4. Inovații ............................................................................................................................ 16
III. ALEGEREA SOLUȚIEI PROPUSE PENTRU PROIECTARE ........................................ 17
3.1 Solul Viticol...................................................................................................................... 17
3.2. Avantajele introducerii procesului de scarificare în viticultură. ........................................ 18
3.3. Scarificatorul ................................................................................................................... 19
IV. TEHNOLOGII SPECIFICE LEGATE DE CULTURA ALEASĂ.................................... 21
4.1. Defrișarea ........................................................................................................................ 21
4.2. Nivelarea Terenului ......................................................................................................... 22
4.3. Scarificarea ..................................................................................................................... 23
4.4. Fertilizarea Solului .......................................................................................................... 23
4.5. Desfundarea și arătura adâncă.......................................................................................... 24
4.6. Discuitul.......................................................................................................................... 25
V. PREZENTAREA PARAMETRILOR TEHNICI AI SCARIFICATORULUI................... 26
VI. ANALIZA ECONOMICĂ ............................................................................................... 28
VII. CONCLUZII……………………………..………………………………………………...29

VIII. BIBLIOGRAFIE………………………………………………...…………………………30

2
 I. INTRODUCERE
1.1. Viticultura, aspecte generale

Viticultura este știința care studiază particularitățile agrobiologice ale viței de vie, în
vederea satisfacerii lor, prin elaborarea și perfecționarea continuă a tehnologiilor de cultură, în
scopul obținerii de recolte mari, relativ constante, de calitate superioară și eficiente în același timp.
Aceasta se ocupă de cultivarea viței de vie pentru obținerea strugurilor. Denumirea de viticultură
provine din limba latină : "vitis" - viță de vie; "cultura" – cultivare , își are originile din neolitic, de
când oamenii au început să-și dea seama că fructul de Vitis vinifera , vița de vie eurasiatică, era bun
de mâncat, dar îi era greu să se cațere în copaci pentru a putea ajunge la fruct. Odată ce vița de vie a
fost plantată acolo unde era mai ușor de gestionat, problema modului de administrare a devenit ceea
ce acum cunoaștem ca viticultură.

Gestionarea viței de vie este un process complex, mai ales în cazul în care vinul este
produsul obținut din struguri: procesul de vinificație dezvăluie și mărește calități ale fructelor care
nu sunt evidente atunci când sunt consumate proaspete. Există mulți factori care contribuie la
performanța viței de vie și la calitățile fructelor, inclusiv cei de mediu (de exemplu, sol, temperaturi,
radiații solare) și cei care țin de managementul nostru (de exemplu, selecția site-ului, alegerea
soiului și portaltoiului, densitatea de plantare, irigarea, managementul copacului). ). În plus, vița de
vie va răspunde la fiecare dintre acești factori, cu factori multipli care influențează produsul finit, fie
el fructul de consum sau vinul.

Viticultura se practică de mii de ani pe teritoriul României, în țara noastră sunt 39 de

podgorii și nu există vreo zonă geografică în care să nu fie cultivată vița de vie. Este o cultură
întâlnită atât în Moldova (ex. podgoria Odobești, Panciu, Iași. Huși) , cât și în Muntenia (ex. Dealu
Mare), Dobrogea (ex. podgoria Murfatlar), Oltenia (ex. podgoria Drăgășani) și Transilvania (ex.
Târnave).

Înființarea unei plantații de viță de vie reprezintă un proces complex, ce implică în primul
rând o investiție semnificativă, însă trebuie acordată o atenție deosebită și respectării verigilor
tehnologice, pentru a obține plantații uniforme, cu butuci viguroși și pentru a putea valorifica la
maxim potențialul de producție al soiului ales.

3
 În țară noastră, vița de vie este cultivată în trei sisteme de cultură (neprotejată, semiprotejată și
protejată), cu caracteristici distincte, aceste sisteme find determinate de: soiurile cultivate, formele
de conducere alese, factorii de mediu și lucrările aplicate în plantații.

Figura 1.1 Harta viticolă a României

1.2. ETAPELE ÎNFIINȚĂRII PLANTAȚIEI VITICOLE

1.2.1. Pregătirea terenului pentru plantarea viței de vie

Principalele lucrări ce se aplică terenului, în vederea pregătirii pentru plantare sunt:

defrișarea și nivelarea terenului, LUCRAREA DE SCARIFICARE, asigurarea unei perioade de
odihnă a solului și fertilizarea.

Defrișarea. Reprezintă lucrarea de eliminare a vegetației lemnoase, existente pe teren (arbori,

butuci, rădăcini groase etc.) și se execută cu tractoare ce au utilaje specifice .În cazul în care a

4
existat o plantație viticolă pe terenul respectiv, ce a fost afectată de diverse boli, se vor extrage în
totalitate butucii (cu numărul maxim de rădăcini ce se pot scoate) și se va asigura perioada de repaus
a solului. De asemenea, tot în cazul defrisarii plantațiilor mai vechi, se vor strânge, îndepărta și
distruge prin ardere toate rădăcinile vitelor de vie existente pe terenul respectiv, pentru a nu
reprezenta o sursă de perpetuare a agenților patogeni în nouă plantație.

Nivelarea (modelarea) terenului. Această lucrare se execută după defrișare și prezintă un grad de
importantă ridicat întrucât, prezența denivelarilor pe un teren reprezintă un inconvenient în
efecutarea anumitor lucrări, precum: instalarea sistemului de irigare, evacuarea excesului de
umiditate, combaterea eroziunii solului, influențând, de asemenea, și o creștere și dezvoltare
neuniformă a butucilor viței de vie. Nivelarea solului se excuta în funcție de condițiile de relief,
sistemul de amenajare, posibilitățile de parcelare, precum și de configurația terenului.

SCARIFICAREA Reprezintă procesul de afânare adâncă, fără întoarcerea brazdei, fiind una dintre
lucrările care influențează starea culturilor atunci când condițiile climatice nu sunt total favorabile.
Aceasta se realizează pentru spargerea stratului impermeabil de sol și pentru a permite infiltrarea
apei și a aerului din straturile superioare. Studiile agronomice arată că efectele pozitive se remarcă
după primii ani de executare a lucrării și constau în creșterea porozității precum și modificarea
celorlate caracteristici ale solului: volumul de sol, capacitatea totală pentru apă, permeabilitatea și
creșterea semnificativă a activității biologice din sol. Lucrarea se execută în lunile de vară, iulie –
august, sau toamna după recoltarea culturilor. Adâncimea minimă nu poate fi sub 40 cm iar cea
maximă poate ajunge până la 80 – 90 cm, în acest caz fiind vorba de un drenaj al solului care nu se
recomandă a fi efectuat anual. Lucrarea de scarificare lasă la suprafața solului un strat de resturi
vegetale cu importante avantaje din punct de vedere ambiental, în sensul că prezența acestui strat
rezolvă problema eroziunii și compactării solului, crescându-i nivelul de fertilitate.In zonele
secetoase, apa acumulată la adâncime este o rezervă importantă pentru perioadele lipsite de
precipitații cand planta are nevoie de apă pentru răsărire. În zonele cu exces de umiditate, apa
trebuie eliminată pentru a evita băltirea și implicit distrugerea plantelor .

Asigurarea perioadei de repaus a solului. În general, terenurile pe care a fost înființată o plantație
viticolă pe o perioada îndelungată de timp, se cultivă o anumită perioada (3-5 ani) cu plante furajere
(perene sau anuale), cu scopul de a reface structura solului, precum și fertilitatea acestuia, dar și că o
măsură fitosanitara (pentru a evita transmiterea bolilor și dăunătorilor specifici, de la vechea
plantație). În general, această perioada de odihnă a solului este de aproximativ 3-4 ani.

5
 1.2.2.Plantarea propriu-zisă a viței de vie

În general vița de vie se plantează primăvara cât mai devreme (martie – început de aprilie) cu
condiția ca temperatura solului (la 40-50 cm) să înregistreze 9-10 º C. Plantarea de toamnă se
execută pe terenuri bine drenate și se încheie la apariția înghețului. Înainte de plantare, vițele se
controlează riguros și se elimina cele care nu corespund (defecte de sudură la punctul de altoire, se
desprind prin simplă apăsare cu degetul pe altoi, au rădăcinile uscate/ înnegrite, ochi neviabili,
etc.).Vițele se fasoneaza prin scurtarea cordiței la 3-4 ochi și rădăcinile bazale la 8 – 10 cm. După
fasonare, vitele ar trebui parafinate pe 1/3 superioară și astfel nu se mai mușuroiesc la plantare.Se
introduce pentru câteva secunde într-un amestec de 94 % parafină + 3% colofoniu + 3% bitum,
topite toate la 70–80 ºC. După fasonare, vițele se mocirlesc într-o „ smântână ” preparată din pământ
argilos 2/3, balegă de vacă 1/3 și apă. Vitele mocirlite sunt repartizate la gropi. Pe direcția rândului,
pe aceeași parte a pichetului și la o distanță de 4-5 cm de acesta se fac gropi adânci de 50 cm și largi
de 35-40 cm. Pământul scos din groapă se pune într-o singură grămadă de aceeași parte a
gropii.Vitele se așează în poziție verticală lângă peretele gropii dinspre pichet în așa fel încât
rădăcinile să fie răsfirate pe musuroiul de pe fundul gropii. Aveți grijă ca punctul de altoire să fie
deasupra nivelului solului cu 2-3 cm. Se umple groapa cu pământ până la 1/3 și se tasează bine cu
talpa piciorului. Se introduc apoi, 2-6 kg mraniță, se udă bine cu 6–10 l apă. După infiltrarea apei se
trage restul de pământ bine mărunțit în groapă fără a se mai tasa. Dacă vițele nu au fost parafinate,
se face un mușuroi în jurul cordiței.

1.2.3. Lucrări de întreținere aplicate în primul an de la plantare

Lucrări de afânare a solului imediat după plantare.

Se realizează la adâncimea de 14-16 cm. Toamna se practică arătura adâncă la 16-18 cm cu

răsturnarea brazdei spre rândul de vită.Acolo unde nu se execută lucrările mecanizat, mobilizarea
solului se face manual cu sapă și cazma.Se face controlul vițelor mușuroite (2-3 controale) , pentru
a urmări pornirea lăstarilor în vegetație.În cazul în care lăstarul nu a pornit, se dezmușuroieste până
la punctul de altoire. E posibil ca stratul de pământ din mușuroi să fie prea mare sau atacul unor
larve poate împiedică lastarirea și atunci se aplică insecticid (praf) în jurul viței având grijă să nu se
atingă punctul de altoire după care se reface musuroiul.

6
Copcitul reprezintă înlăturarea rădăcinilor crescute din altoi și a lăstarilor dați din portaltoi. Se
realizează de 2 ori, în iunie și august, cu un briceag ascuțit cu care se taie ‚, în ras ’’ toate aceste
creșteri.

Legatul lăstarilor se face când aceștia au lungimea de 30–40 cm. Ei se leagă vertical de pichet,
repetându-se operațiunea când aceștia ating 80 cm lungime. Se poate realiza și un plivit lăsând doar
2-3 lăstari la fiecare vită.

1.2.4 Combaterea bolilor și dăunătorilor

Vițele abia plantate sunt sensibile la mană, făinare și la unii dăunători. În anii cu precipitații
abundente se fac tratamente contra manei iar în anii cu seceta prelungită se tratează contra
făinarii.Tratamentele se fac săptămânal pentru mâna exceptând zilele ploioase. Pentru fainare
tratamentul se aplică în momentul când frunzele au 4-5 cm diametru (a două jumătate a lunii mai) și
durează până la sfârșitul lunii august.

Irigarea și fertilizarea sunt foarte importante într-o vie tânără pentru a putea intra pe rod.Ar fi
foarte bine să existe sistem de irigare prin picurare, sistem care are avantajul că oadată cu apa de
irigat se poate aplica și fertilizantul (fertirigare).

Dacă nu exstă sistem de irigare prin picurare, atunci trebuie udate cu o normă de udare de 350 – 400
m³ /ha sau 10 l apă/ copcă.

Pont: Pentru creșterea fertilității e bine că între rândurile de viță să fie plantate specii utilizate ca
îngrășăminte verzi cum sunt: mazăre furajeră, borceag de toamnă, măzăriche. Aceste plante se
seamănă toamna (în primul an al viței) și se încorporează în sol în primăvara anului următor când
plantele sunt în faza de îmbobocire sau înspicare.

Completarea golurilor apărute în plantație ca urmare a pieirii vițelor. Aceste goluri se completează
în cursul vegetației sau toamna. Vara se completează golurile cu vițe de 1 an crescute în pungi din
polietilenă cu perforații și umplute cu amestec nutritiv.Toamna (după căderea frunzelor) se
completează golurile cu vțte altoite utilizate la înființarea plantației.

Protejarea vițelor pe timpul iernii se face prin musuroirea acestora până la nivelul ochilor 5-6 de la
baza cordițelor.

7
 1.3. Soiuri de struguri și zonarea viticolă a României

Romania este una din marile tari viticole ale lumii. Ea deține în prezent o suprafață de
243.000 ha vie (242.000 ha vii pe rod, la care se adaugă 1000 ha vii tinere).

Plantațiile pentru struguri de vin ocupa 82% din suprafață viticola totala, iar producția de
vinuri se situează la nivelul a 5 - 6 milioane hl anual.Dezvoltarea viticulturii se datorează condițiilor
foarte prielnice pe care vita de vie le găsește pe tot cuprinsul tarii, mai ales în zona colinara din
răsăritul și sudul lanțului carpatic, din Transilvania, din Dobrogea și din partea de vest a tarii. Clima,
solul și expoziția constituite, pe teritoriul României, factori determinanți ai reușitei culturii vitei de
vie și ai calității vinurilor.

Clima dealurilor noastre, favorabila pentru viticultura, este asigurata de resursele heliotermice
bogate din perioada de vegetație a vitei de vie (lunile aprilie - octombrie), care cresc din nordul spre
sudul tarii, de toamnele lungi și însorite, de lipsa precipitațiilor în exces, mai ales în lunile de vara și
toamna și, în general, de absenta oricăror excese climatice care ar putea crea probleme în realizarea
calității vinurilor.O importanta premisa a calității și originalității vinurilor romanești este cea a
soiurilor care stau la baza producerii lor, asociate în sortimente potrivit vocației fiecărei podgorii.

Din sortimentul viticol al României fac parte câteva soiuri autohtone valoroase, păstrate în
cultura și după invazia filoxerei, precum și o serie de soiuri străine, cu aptitudini oenologice
recunoscute.

Din prima grupa se disting, prin importanta, următoarele soiuri de struguri:

• - pentru. vinuri albe: Grasa de Cotnari, Feteasca alba, Feteasca regala, Galbena de Odobești;

• - pentru vinuri roșii: Băbească neagra, Feteasca neagra;

• - pentru vinuri aromate: Tămâioasă românească, Busuioaca de Bohotin.

Din grupa soiurilor de proveniență străină fac parte:

• - pentru vinuri albe: Riesling Italian, Sauvignon, Pinot gris, Chardonnay, Traminer roz,
Aligote;

8
• - pentru vinuri roșii: Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot, Burgund mare;

• - pentru vinuri aromate: Muscat Ottonel.

Sortimentul pentru vinurile albe este dominat de 3 soiuri, doua autohtone și unul de origine
străină: Feteasca alba, Feteasca regala și Riesling Italian.Dintre soiurile pentru vinuri roșii, cea mai
mare extindere revine soiurilor Cabernet Sauvignon și Merlot. Datorita condițiilor de clima, sol și
sortiment, care diferă chiar și pe areale restrânse, în Romania se produce o gama larga de vinuri și
băuturi pe baza de must și vin. Sunt astfel prezente în sortimentul romanesc vinurile albe seci (cu
zahar de cel mult 4 g/l), demiseci (zahar cuprins între 4 și 12 g/1), demidulci (zahar intre 12 și 50
g/1) și dulci (zahar peste 50 g/l), vinurile roșii (în general seci), vinurile aromate, realizate în mod
obișnuit că vinuri demidulci și dulci. În funcție de soi, podgorie și an de recoltă, vinurile se
încadrează în categoria celor de consum curent (cu tărie alcoolica de 8 -10,5°) și a celor de calitate
superioară (tărie alcoolica peste 10,5°). Unele vinuri de înalta calitate care se disting prin însușirile
lor de originalitate imprimate de locul de producere, de soiuri, de metodele de cultura și de
procedeele de vinificare se încadrează în categoria vinurilor cu denumire de origine controlata
(DOC). Gama vinurilor și băuturilor pe bază de must și vin produse în Romania se completează cu
vinurile spumante (produse prin procedeul tradițional de fermentare în butelii), cu vinurile spumoase
(impregnate cu bioxid de carbon), cu vinurile aromatizate (mai ales vermuturi), precum și cu
băuturile alcoolice de tip Brandy (denumite "vinarsuri") obținute prin învechirea distilatelor de vin
în butoaie de stejar.

Figura 1.2 Produsul Viticulturii

9
 Țara noastră prezintă importante deosebiri sub aspect ecoclimatic, peste care se suprapun și
cele de ordine ecopedologic, toate acestea generând o maturare diferențietă a strugurilor, pentru
același soi, de la o podgorie la alta, în funcție de amplasarea acestora.

Plantațiile de vii sunt așezate în lanț continuu ori în masive strânse, formând regiuni și centre
viticole ecologic distincte, caracterizate prin condiții morfo-pedo-climatice relativ asemănătoare, cu
sortimente și direcții de producție vitivinicolă specifice. Astfel, plantaţiile de viţă-de-vie, potrivit
Legii nr. 244/2002 a Viei și Vinului, se grupează teritorial în: zone viticole, regiuni viticole,
podgorii, centru și plaiuri viticole; iar pentru fiecare podgorie și centru viticol sunt precizate soiurile,
care se încadrează în patru categorii: soiuri recomandate, soiuri autorizate, soiuri tolerante și soiuri
interzise.

- Zona viticolă este arealul de mare întindere care grupează mai multe podgorii, făcând parte
din regiunile viticole diferite.
- Regiunea viticolă cuprinde un teritoriu cultivat cu viță-de-vie, caracterizat prin condiții
naturale de climă și de refief relativ asemănătoare, precum și prin direcții de producție și
sortimente apropiate.
- Podgoria este unitatea naturală și tradițională, caracterizată prin condiții de climă, sol și
relief, prin soiuri și sortimente și metode de cultură specifice.
- Centrul viticol – unitatea teritorială din cadrul podgoriei, concentrată de regulă în jurul unei
localități, a numelui îl poartă, având aceleași condiții de biotop și biocenoză.
- Plaiul viticol – unitate naturală subordonată podgoriei și centrului viticol, care cuprinde
plantațiile de vii situate pe această formă de relief, cu aceleași condiții ecologice pe întreaga
suprafață.
- Soiuri recomandate – cele care valorifică cel mai bine condițiile din biotopul viticol
respectiv.
- Soiuri autorizate – cele care valorifică suficient de bine prin potențial lor productiv, biotopul
viticol respectiv.
- Soiuri tolerante – soiurile existente în plantații, dar care au o comportare neapărat, depășite
sub aspectul producției și calității.
- Soiuri interzise – sunt hibrizii producători direcţi.

10
 Figura 1.3 Zonarea Viticolă de pe teritoriul României

La nivelul Uniunii Europene au fost stabilitate cinci zone vitivinicole: A, B, C I, C II și C

III. În funcție de încadrarea regiunilor viticole în aceste zone și de categoria de vinuri (de masă, de
calitate) este necesar un anumit potențial minim natural al strugurilor, existând unele posibilități de
îmbogățire a musturilor (Dejeu L., 2010).Regiunile viticole și podgoriile țării noastre se încadrează
în următoarele zone vitivinicole (fig. 6.2), de la nivelul Uniunii Europene:

● zona B – cuprinde regiunea viticolă a Podişului Transilvaniei;

● zona C I – cuprinde regiunile Dealurile Moldovei, Dealurile Banatului, Dealurile Crişanei şi

Maramureşului, Dealurile Munteniei şi Olteniei – Podgoriile Ştefăneşti-Argeş, Sâmbureşti,
Drăgăşani şi Dealurile Craiovei);

● zona C II – cuprinde regiunile: Dealurile Munteniei și Olteniei – Podgoriile Dealurile Buzăului,

Dealu Mare, Severinului și Plaiurile Drâncei, Colinele Dobrogei, Terasele Dunării; Nisipurile şi alte
terenuri favorabile din sudul ţării.

11
 1.4. Dezvoltarea durabilă în sectorul viticol

Obiectivul primordial al dezvoltării durabile a sectorului viticol este obținerea de produse

ecologice, cu un consum redus de resurse, în condiții de eficiență economică sporită și utilizarea
legăturilor tehnologice care să contribuie la reducerea consumului de energie și la protejarea
mediului. Tehnicile aplicate în viticultura ecologică se bazează pe principiul stimulării producţiei
naturale a ecosistemului şi păstrarea echilibrului acestuia în procesul de producţie agricolă. Prin
tehnologia aplicată nu se intervine împotriva naturii, ci se stimulează activitatea ei pentru realizarea
obiectivelor de producţie.

1.5. Impactul ecologic

Viticultura ecologică promovează sisteme de producţie durabile, diversificate şi echilibrate,

în vederea prevenirii poluării recoltei şi mediului. Producţia ecologică în viticultură, fără utilizarea
produselor tradiţionale nocive, cunoaşte o preocupare specială de câteva decenii în ţările dezvoltate
economic. Interesul pentru produsele şi producţia ecologică este în continuă creştere în România.

Agricultura ecologică promovează cultivarea pământului prin acele mijloace care asigură un
echilibru între agroecosisteme şi ambianţă. Ea se bazează pe folosirea acelor mijloace şi metode
oferite de societate, de cuceririle ştiinţifice şi tehnice care asigură obţinerea unor producţii mari,
constante şi de calitate superioară, în condiţiile protecţiei mediului ambiant.

Poluarea agricolă se referă la produsele secundare biotice și abiotice ale

practicilor agricole care au ca rezultat contaminarea sau degradarea mediului și a ecosistemelor
înconjurătoare și/sau provoacă prejudicii oamenilor și intereselor lor economice. Poluarea poate
proveni dintr-o varietate de surse, de la poluarea apei cu sursă punctiformă (de la un singur punct de
deversare) până la cauze mai difuze, la nivel de peisaj, cunoscute și sub denumirea de poluare
nepunctivă și poluare a aerului . Odată ajunși în mediu, acești poluanți pot avea atât efecte directe
asupra ecosistemelor înconjurătoare, adică distrugerea faunei sălbatice locale sau contaminarea apei
potabile, cât și efecte în aval, cum ar fizonele moarte cauzate de scurgerile agricole sunt concentrate
în corpuri mari de apă.

Practicile de management sau ignorarea acestora joacă un rol crucial în cantitatea și

impactul acestor poluanți. Tehnicile de management variază de la gestionarea animalelor și
adăpostirea până la răspândirea pesticidelor și îngrășămintelor în practicile agricole
12
globale. Practicile proaste de management includ operațiunile de hrănire a animalelor prost
gestionate, pășunatul excesiv, arătura, îngrășământul și utilizarea necorespunzătoare, excesivă sau la
timp prost a pesticidelor.

Poluanții din agricultură afectează foarte mult calitatea apei și pot fi găsiți în lacuri, râuri, zone
umede , estuare și apele subterane . Poluanții din agricultură includ sedimente, nutrienți, agenți
patogeni, pesticide, metale și săruri.

Figura 1.4 Podgorie din Vrancea

13
 II. STADIUL ACTUAL ȘI TENDINȚE ÎN DOMENIU
2.1. Istoric

Pe teritoriul României, vița de vie se cultivă din Neoliticul mijlociu, cu 3 000 - 4 000 ani i.e.n.
(I.C. Teodorescu, 1961). În antichitate, geto-dacii de la nord de Dunăre au extins mult cultura viței
de vie, care, în sec. II-I i.e.n., era răspândită pe întreg teritoriul României de azi.

Boom-ul în agricultură , cu implicațiile imediate în toate ramurile acesteia, inclusiv în

viticultură, s-a produs în secolele 18 – 19, atunci când inovații majore au dat un nou suflu praticilor
agricole. Design-ul plugului a fost îmbunătățit, iar englezul Jethro Tull a inventat primul burghiu
pentru plantat, dispozitiv ce permite plantarea semințelor într-o manieră eficientă, în rânduri drepte.
Așadar, fermierii puteau să planteze și să recolteze într-un timp mult mai scurt. Secolul 20 a venit și
el cu inovațiile lui – mașinile pe comnbustibil fosil aveau să înlocuiască echipamentul tradițional tractat
de cabaline sau bovine. Acest lucru, combinat cu evoluția eficienței îngrășămintelor și a pesticidelor
după cele două războaie mondiale, au permis productivității agricole să facă un nou salt.

Istoria cultivării viței de vie în spațiul carpato-danubiano-pontic începe cu Vitis vinifera

silvestris. Este vița de vie sălbatică, care a apărut aici în jurul anului 7000 î.Hr. Din aceasta s-au
extras importante soiuri care se cultivă și în prezent, printre acestea, Feteasca Neagră.

Și geto-dacii apreciau această băutură străveche. Foloseau coarne de bou, ulcele și o suită de
alte vase, pentru a o consuma în cadrul unui adevărat ceremonial. Aprecierea pentru vin explică și
contribuția semnificativă a geto-dacilor în dezvoltarea tehnicilor de cultură a viței de vie și
contribuția acestora la dezvoltarea soiurilor.Deși regele Burebista (82 i.Hr. - 44 i.Hr.) a decis
dezrădăcinarea viței de vie, au existat suprafețe considerabile care au continuat să fie cultivate.Și
poetul Ovidiu (43 i.Hr. - 17 d.Hr.), unul dintre clasicii literaturii latine, exilat de împăratul
Octavianus Augustus în cetatea Tomis (Constanța de azi) menționează în scrierile lui importanța
viței de vie pe plaiurile dobrogene.În anul 106 î.Hr. împăratul Traian cucerește Dacia. Venirea
romanilor în regiune a însemnat o dezvoltare fulminantă în domeniul viticulturii, aceștia aducând cu
ei noi soiuri de viță de vie, dar și tehnici revoluționare la acel moment de creștere și îngrijire a
culturilor.

Viticultura a rămas însă o activitate înfloritoare și după retragerea aureliană din 207 d.Hr. și
a continuat să se dezvolte chiar și în timpul ocupației otomane.În anul 1862, România deținea
14
aproximativ 100.000 de hectare de viță, această suprafață crescând la 150.000 de hectare până în
1883. Urmează o invazie de filoxere, insecte care au distrus o parte considerabilă din viile Europei,
afectând și România. Chiar și așa, în anul 1900 aveam 152.000 de hectare cultivate cu
vie.Recuperarea viilor după acest episod s-a făcut cu ajutorul unor consilieri francezi. Ei au adus în
România soiuri de foarte bună calitate precum Merlot, Chardonnay, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon
sau Sauvignon Blanc, cultivate cu succes și în prezent.

Viticultura s-a dezvoltat într-un ritm accelerat în perioada interbelică, atunci când România
avea nu mai puțin de 220.000 de hectare cultivate cu vie. Trendul se menține până în anul 1972,
atunci când 300.000 de hectare din suprafața țării era cultivată cu vie. Instalarea regimului comunist
în România a afectat producția de vin, după ce conducătorii vremii au decis eliminarea soiurilor
străine de vie. După 1990 arealul cultivat se diminuează și mai mult, dar în prezent putem observa o
revigorare a sectorului viti-vinicol, cu plantații noi și vinuri de foarte bună calitate.

2.2.Stadiul actual

Concomitent cu dezvoltarea agriculturii , viticultura a evoluat de la stadiul de lucru cu ajutorul

forței de muncă umane și a utilajelor și ustensilelor trase de cabaline și ovine, la tehnologizarea și
automatizarea întregului proces , de la pregatirea terenului, la plantare, întreținere și recoltare.
Resursa umană a fost redusă la minim, fiind înlocuită de utilaje eficiente, mai nou ecologice și
economice, care ușurează activitatea și sporesc capacitățile de producție.
Cu noile tehnologii, fermierii au putut să administreze mai mult teren agricol, iar, în timp,
acest lucru a dus la dezvoltarea unor ferme mai mari și totodată la diminuarea personalului în
sectorul agricol, nemaifiind nevoie de o forță de muncă numeroasă.
Dimensiunea agricolă a crescut exponențial cu creșterea populației. Între anii 1900 și 2012,
populația globului a crescut de la 1.6 miliarde la 7 miliarde, iar nevoia de a hrăni o populație în
continuă creștere s-a făcut simțită. În 1700 doar 7% din suprafață Pământului era folosită pentru
agricultură – astăzi, procentul a ajuns la mai mult de 40% .

Solul a fost un factor destul de neglijat în viticultură până acum câteva decenii. De atunci, însă,
importanța consistenței acestuia, a proprietăților fizice șiu a celor chimice au făcut obiectul unui
studiu considerabil. Rezultatul a fost o inovație extinsă în viticultura , în funcție de tipul de

15
agricultură (convențional, integrat, organic, biodinamic), iar solul este acum un factor decisiv în
dezvoltarea corectă din punct de vedere economic, ecologic, organic și productiv , a viticulturii
moderne.

2.3.Inovații

Tendința în tehnologiile viticole o reprezintă dezvoltarea unor soluții inovatoare pentru

viticultura de precizie, ținând cont de mediu și de schimbările climatice: monitorizarea parcelelor
prin imagini satelitare, amenajarea stațiilor meteo, managementul apei prin sonde capacitive.
Agricultura de precizie este un tip de agricultură inovativă, bazat pe noile tehnologii, care are drept
scop eficientizarea procesului agricol.

Prin intermediul noilor sisteme, fermierii pot avea un grad sporit de control asupra întregului proces
agricol pentru că au acces la instrumente noi și măsurători precise.În ultimii ani, agricultura de
precizie câștigă în popularitate grație numeroaselor beneficii pe care le oferă fermierilor, noile
tehnologii devenind un sector separat al economiei agricole.
În urmă cu doar 50 de ani, fermierii încă foloseau căruțe trase de cai si metode pe care astăzi
le considerăm învechite; in prezent, tractoarele și combinele moderne sunt din ce în ce mai des
intalnite, iar în anumite ţări nu este exclus chiar să vedem drone care survolează terenurile agricole
și trimit informații in timp real despre starea culturilor.
Agricultura modernă, denumită si Agricultura 4.0, ne prezintă o abordare complet nouă față de cea
pe care o știam noi cu doar un deceniu în urmă. Datorită acesteia, gestionarea fermelor devine mai
precisă și mai economică, menținându-și totodată simplitatea. Chiar dacă în România conceptul este
relativ nou, începuturile agriculturii de precizie au avut loc în 1970, când fermierii europeni au
introdus tehnica de „auto-orientare” folosită inițial la scară redusă. Abia în ultimii 15 ani au apărut
tehnologii fiabile care au influențat automatizarea agriculturii și au condus la crearea agriculturii de
precizie așa cum o cunoaștem astăzi.

16
 III. ALEGEREA SOLUȚIEI PROPUSE PENTRU PROIECTARE

În cadrul procesului de pregătire a terenului pentru plantarea de viță de vie am ales să discut
despre etapa de SCARIFICARE, care reprezintă operația de scormonire, dislocare și afânare a
pământului. Este o lucrare ameliorativă necesară pe solurile al căror subsol este puternic
compactat, cu scopul de a asigura pătrunderea aerului și apei la rădăcina plantelor, permițând
dezvoltarea în profunzime a sistemului radicular, astfel încât acesta să asigure plantelor o bună
aprovizionare cu apă și elemente nutritive. În funcție de teren și de tipul viitoarei plantații,
putem executa scarificări la o adâncime de 75-100 cm, utilizând scarificatorul.

3.1.Solul Viticol
Solul este partea superioară, afânată, a litosferei, care se află într-o continuă evoluție sub
influența factorilor pedogenetici, reprezentând stratul superficial al Pământului în care se dezvoltă
viața vegetală. Stratul fertil al solului conține nutrienți și este alcătuit din humus și din loess. El
poate proveni și din mulci. Un sol lipsit de o cantitate suficientă de nutrienți se numește oligotrofic.
Știința care studiază geneza, evoluția, structura și distribuția solurilor se numește pedologie. Solul
înghețat permanent sau temporar se numește gelisol. Partea de dedesubt, ce rămâne înghețată
permanent, se numește pergelisol sau permafrost. Partea de la suprafață, care se dezgheață vara, se
numește molisol. Zonele de pe glob care sunt afectate profund de îngheț formează criolitozona.
Datorită condițiilor climatice în continuă schimbare, cerințelor individuale ale speciilor de cultură și
progresului tehnic, metodele de lucrare a solului au evoluat constant.

Arătura este una dintre metodele de bază ale cultivării solului. Aratul în sine este una dintre
cele mai vechi lucrări efectuate de fermieri pentru cultivarea terenurilor arabile. Pe măsură ce plugul
s-a îmbunătățit în timp, fermierii au descoperit cum să transforme solul, cum să încorporeze
îngrășămintele organice în sol, cum să elimine buruienile și dăunătorii din stratul de sol și cum să
pregătească solul pentru înființare culturilor.

Solul de calitate este important pentru a permite plantelor să aibă sisteme radiculare mai
bune. Creșterea și sănătatea unei vițe pot fi afectate dacă calitatea solului este slabă. Diferitele specii
de struguri preferă diverse condiții de sol, deși există factori generali de calitate. Condițiile
favorabile ale solului includ: aerare , textura liberă, drenaj bun și fertilitate moderată. Factorii de
drenaj sunt citați ca fiind cea mai importantă caracteristică a solului care afectează creșterea viței de

17
vie. Când creșterea rădăcinilor este restricționată din cauza solului prost, creșterea viței de vie și
producția de fructe scad, iar ratele de supraviețuire a plantelor pot scădea la doar câțiva ani.

Aerarea solului este un proces prin care se realizează, permanent, schimbul de gaze
dintre sol și atmosferă. În interiorul solului aerul pătrunde în porii neocupați de apă. Procesul de
aerare a solului se realizează în principal prin mișcarea apei în interiorul și în afara lui. Apa
de ploaie scade aerul la suprafață, iar pe măsură ce apa se scurge, se evaporă sau este folosită ca
element nutritiv de către plante, aerul proaspăt este adus înapoi în sol, umplând spațiile libere lăsate
de apa preluată. Compoziția aerului din sol diferă de cea a aerului atmosferic prin conținutul mai
crescut în CO, (cca 0,3-0,5 %). Aerul din sol are o deosebită importanță pentru dinamica solului și
viața plantelor. În cazul unei aerisiri insuficiente a solului, sunt
afectate microorganismele aerobe din sol; de asemenea, o aerisire diminuată împiedică creșterea
rădăcinilor în lungime, iar substanțele nutritive din sol nu mai sunt accesibile plantelor,
astfel: nitrații suferă procesul de denitrificare, iar o parte din azot se pierde sub formă gazoasă.

Aerarea artificială a solului se realizează prin lucrări agrotehnice de scarificare mărunțire și afânare.

3.2.Avantajele introducerii procesului de scarificare în viticultură.

Avantajele scarificării comparativ cu lucrarea tradițională de arătură sunt: reducerea

substanțială a consumului de combustibil la hectar datorită lățimii de lucru mai mari,
productivitate ridicată grație vitezei de lucru superioare, permeabilitate ridicată a solului.

Toate acestea duc la sporirea cantitativă și calitativă a producției pe fondul unor cheltuieli reduse.

Figura 3.1 Procesul de scarificare.

18
 3.3.Scarificatorul

Utilajul agricol care aerisește solul, permițând infiltrarea apei și reținerea acesteia pe o
perioada mai lungă de timp, asigurând rezistență culturilor în perioadele de secetă.

Scarificatorul este un utilaj de dislocare a pământului, a bolovanilor și rădăcinilor sau

straturilor dure de materiale fixate in sol.

Utilajul lucrează pământul la o adâncime la care niciun alt echipament nu o face (până la 90
cm). Cu toate acestea, de obicei acesta este folosit la o adâncime de până la 60 de cm. Această
"tăiere" a pământului va permite ulterior, o ușoară infiltrare a apei (evitându-se băltirea).
De asemenea va aduce un beneficiu enorm culturilor, mențînând apă pe o perioada lungă de timp,
fiind un beneficu enorm in perioadele secetoase.

Figura 3.2 Pătrunderea și acțiunea scarificatorului asupra solului

Utilajul optim ales pentru pregătirea solului viticol este Scarificatorul Ușor Hades 5 care
se remarcă atât prin rezistența la solicitări cât și prin numărul mare de ajustări care se pot face in
funcție de condițiile de lucru. Tipul de ancoră folosit are inclinație progresivă, spărgator de brazdă și
explozori laterali. Vârful demontabil și reversibil spintecă stratul profund, dar nu permite
amestecarea stratului fertil de la suprafața cu cel mai puțin fertil din adâncime.
19
Figura 3.3 Scarificatorul Ușor Hades 5, Mecanica Ceahlău

Figura 3.4 Scarificator, Institutul Cartofului

20
 IV. TEHNOLOGII SPECIFICE LEGATE DE CULTURA ALEASĂ

În cadrul procesului de pregătire a terenului pentru plantarea viței de vie se utilizează mai
multe utilaje și tehnologii.Principalul utilaj este tractorul, la care se angrenează majoritatea
utilajelor.Utilajul folosit este un tractor Jhon Deere 6150R cu o putere de 110 kw (150 cai putere).

Pentru că este un utilaj de dimensiuni mari , va fi utilizat doar în procesul de pregătire a terenului,
pentru procesele ulterioare de întreținere a culturii se va folosi un tractor mai mic.

Figura 4.1 Tractorul Jhon Deere 6150R

4.1.Defrișarea
Reprezintă lucrarea de eliminare a vegetației lemnoase, existente pe teren (arbori, butuci,
rădăcini groase etc.) și se execută cu tractoare ce au utilaje specifice . Este o lucrare prin care se
21
elimină vegetația lemnoasă de pe terenul destinat viitoarei plantații: arbori, arbuști, pomi, butuci,
etc. Are drept scop îndepărtarea din teren a tututor resturilor lemnoase care pot provoca deteriorări
ale mașinilor și utilajelor folosite în viitoarea plantatie

Utilajul folosit este tocătorul de crengi pentru curățarea pășunilor. Acesta are nevoie de un
tractor cu o putere de 90-150 cp, are o lățime de lucru de 2,7 m ( lățime totală 2,9), 30 de cuțite tip
ciocan, greutate de 980 de kg și este folosit pentru defrișarea arborilor și a tufișurilor de maxim 10
cm grosime, pentru arborii mai groși se va folosi drujba.

Figura 4.2 Tocător

4.2.Nivelarea Terenului

Se execută dupa defrișare și înainte de scarificare, în mod diferit în funcție de condițiile de

relief, de sistemul de amenajare, de posibilitățile de parcelare, de configurația terenului, pentru a
preveni mișcare unui volum prea mare de teren. Are drept scop aplatizarea ridicăturilor din pământ
care creează probleme privind combaterea eroziunii solului , evacuarea excesului de umiditate,
aplicarea irigației, trasarea drumurilor de exploatare, precum și o neuniformitate în creșterea și
dezvoltarea butucilor de viță-de-vie.

22
 În cadrul acestui proces se va folosi un greder tractat cu o lățime de lucru de 2.7 m, de 600 de
kg , cuplat la prize de putere a tractorului ( putere necesară 90-100 cp).

Figura 4.3 Greder Tractat

4.3. Scarificarea

Operație de scormonire, dislocare și afânare a pământului. Este o lucrare ameliorativă

necesară pe solurile al căror subsol este puternic compactat, cu scopul de a asigura pătrunderea
aerului și apei la rădăcina plantelor, permițând dezvoltarea în profunzime a sistemului radicular,
astfel încât acesta să asigure plantelor o bună aprovizionare cu apă și elemente nutritive.

Se realizează cu ajutoriul unui scarificator ușor purtat de tractor, specificațiile vor fi detaliate în
capitolul următor.

4.4. Fertilizarea Solului

Este necesară deoarece viitoarea cultură va ocupa spațiul pentru o lungă perioadă de timp și
datorită volumului mare de producție va consuma o mare cantitate de elemente nutritive din sol. Se
23
recomandă să se completeze necesarul de elemente nutritive prin fertilizarea de bază cu
îngrăşăminte chimice complexe ( NPK), respectând dozele recomandate în urma cartării
agrochimice și pedologice recomandate de O.S.P.A. Se va efectua cu un tractor de minim 110 CP ce
va lucra în agregat cu maşina de împrăştiat îngrăşăminte chimice şi amendamente, cu buncĂr de
1000 Kg.

4.5.Desfundarea și arătura adâncă

Desfundarea presupune lucrări de aratură adâncă cu amestecarea și inversarea

orizonturilor și se realizează cu pluguri speciale la 45-75 cm adâncime. Prin inversarea straturilor de
sol și introducerea în adâncime a stratului arabil fertil, se influențează dezvoltarea în profunzime a
rădăcinilor viței de vie, protejându-le astfel de ger și secetă. Prin desfundare se asigură o
înmagazinare mai bună a apei și căldurii în sol, se îmbunătățește regimul de aerație a solului și se
încorporează în adâncime îngrașămintele organice și minerale, favorizând activitatea biologică a
acestuia.

Arătura adâncă este o lucrare ce se execută la o adâncime mai redusă, recomandată și în

cazul solurilor superficiale, cu roca dură aproape de suprafață, a celor cu un conținut foarte ridicat
de argilă în orizonturile inferioare, foarte compacte. Arătura se execută la 40-45 cm adâncime dar
numai dupa o scarificare a terenului de minim 75-80 cm.

Pentru lucrarea de desfundat se utilizează plugul reversibil cuplat la tractor.

Plug reversibil SKR 3 +1

- 4 trupite (ultima demontabila)

- Latime de lucru reglabila: 120-160 cm (vario mecanic, 3 pozitii: 30/35/40cm)

- Cormane semielicoidale, scurte SR30

- Cadru 120x120x10 mm

- Viteza de inaintare recomandata: 7-8 km/h

- Productivitatea: 0.7-1,1 ha/h

- Putere tractor recomandata: 110-130 CP

- Distanta intre trupite: 850 mm

24
 - Inaltimea cadru-sol: 750 mm

- Greutatea: 1002 kg

Figura 4.4 Plug Reversibil

4.6. Discuitul

Discuitul face parte din grupa lucrărilor de pregătire fină a terenului ce preced plantarea.
Nivelarea corectă a desfundăturii va ușura executarea lucrării de plantat, menținând adâncimea
corespunzatoare de plantare a tuturor vițelor, precum și a lucrărilor ulterioare din plantație. În
funcție de compoziția solului, a perioadei de execuție (toamnă/primavera) și a condițiilor de
umiditate (ridicată/scăzută), se poate realize cu: discul, freza, combinatorul (tip MAG) sau tocătoare
cu ciocane.

25
 V. PREZENTAREA PARAMETRILOR TEHNICI AI
SCARIFICATORULUI

Utilajul care se potrivește cel mai bine activității de pregătire al terenului pentru plantarea viței de
vie este Scarificatorul Hades 5 (Mecanica Ceahlău) deoarece :

- are o lățime de lucru suficientă (2,5 m),

- este simplu de folosit și pe terenuri înclinate datorită dimensiunilor și a greutății mici,
- se potrivește perfect la tractorul de 150 de cai putere , pentru că nu îl solicită prea tare, astfel
nu îi crește consumul de combustribil și nu îi afectează transmisia și celelalte componente,
- poate scarifica suprafețe de până la 12 hectare pe zi,
- are vârf demontabil și reversibil,
- reglajul adancimii pentru sectiile de lucru se realizeaza din comanda tirantilor tractorului.

26
 Numărul fermierilor ce optează pentru achiziționarea unui scarificator a crescut simțitor în
ultimii ani. Condițiile climatice, absența precipitaților au determinat realizarea unei astfel de lucrări.
Printre avantajele agronomice multiple ale scarificării se numără:

- prelucrarea solului la adâncimi de 50-55 cm, ceea ce asigură accesul rădăcinilor la rezervele
de apă din adâncimea solului,
- aerarea solului,
- absorbția ridicată a apei,
- rădăcini dezvoltate normal.

Organele active ale scarificatorului sunt dinții executați parțial sau total din oțel mangan.
Dinții sunt montați pe suporturi inferioare montate la rândul lor pe o grindă transversală articulată la
un suport intermediar montat la tractor. Aceste organe sunt acționate de instalația hidraulică care
fixează sau modifică poziția de infigere a dinților. Scarificarea se face prin înfigerea dinților în teren.
Datorită forței de tracțiune și efectului greutății și al sistemului hidraulic de manevră care coboară,
ridică sau menține scarificatorul într-o anumită poziție, dinții dizlocă obiectele dure fixate în sol.
Scarificatorul lucrează normal cu trei dinți drepți sau cu trei dinți scormonitori. În terenuri ușoare se
pot monta încă doi dinți suplimentari. În terenuri foarte tari se lucrează cu un singur dinte montat pe
suportul central.

27
 VI. ANALIZA ECONOMICĂ

Analiza se va face raportat la pregătirea a 30 de hectare de teren agricol destinat plantării viței
de vie, din cadrul unei ferme agroturistrice, la un consum al tractorului, mediu, de 22 de litrii de
motorină la hectar.

UTILAJ COST ACHIZIȚIE( LEI)

Tractor 448.000
Tocător pentru defrișare 24.400
Greder 14.500
Scarificator 21.900
Distribuitor de îngrășăminte 32.300
Plug Reversibil 47.100
Disc Purtat 25.800

Cost total achiziții echipamente: 614.000 de lei

Se vor realiza cele 7 lucrări în cadrul procesului de pregătire a terenului cu un consum total de 4620
de litrii de combustibil( 22 l/ha * 30 ha* 7 lucrări).

La un preț mediu al motorinei de 8,5 lei/litru, costul total al combustibilului va fi de 39.270 de lei.

Costul total al îngrășămintelor folosite pentru suprafața de 30 de hectare: 48.560 de lei.

Cost total salariu annual lucrător agricol: 49.440 de lei

Soluția economică optimă în procesul de pregătire a terenului pentru plantarea de viță de vie este
colaborarea cu o firmă care prestează astfel de servicii deoarece costurile vor fi reduse la minim,
astfel se vor putea investi bani in procesele postmergătoare pregătirii suprafeței.

28
 VII. CONCLUZII

Viticultura românească trece în prezent prin mari transformări. Producerea vinurilor

constituie o îndeletnicire care-i determină pe viticultori să-și asigure mijioacele tehnice necesare
realizării vinului la un nivel calitativ cât mai înalt. Viticultura și vinificația se adaptează noilor
condiții, noilor tehnologii de cultivare și întreținere a plantațiilor, astfel încât fiecare producător să
poată obține vinuri cât mai bune și mai apreciate. Potrivit Institutului Național de Statistică, în 2019
România deține în jur de 180.000 de ha de vii pe rod, ocupând locul 5 în Europa (după Spania,
Franța, Italia, Portugalia). Anual se produce aproximativ 5 milioane de hectolitri de vin în țara
noastră.

Vița de vie are o tradiție atât de veche în zona actuală a României, aproape că se confundă cu
istoria acestei regiuni. Cultura viței de vie, ca ramură a agriculturii (horticulturii), se constituie într-o
activitate productivă pentru un număr variat de oameni, în funcție de condițiile specifice ale fiecărei
țări. Mărimea suprafețelor, dotarea tehnică, gradul redus de mecanizare al unor lucrări, fac ca
viticultura să constituie o sursa de existență atât pentru persoanele antrenate în mod direct în aceasta
activitate cât și pentru cele din sectoarele adiacente.

Viticultura are o importanță deosebită având în considerare că vița de vie poate fi cultivată pe
pante, soluri nisipoase, adică pe locuri puțin utile pentru culturile agricole. S-a calculat că eficiența
economică a viticulturii pe glob este mai înaltă decât a culturilor agricole de câmp de 10 ori.

În cadrul procesului de pregătire a terenului pentru plantarea viței de vie prelucrarea solului
folosind un scarificator poate înlocui aratul standard, cu cerințe de tractare mai reduse, consum de
combustibil mai redus și randament mai mare.

29
 VIII. BIBLIOGRAFIE

Viticultura în România - https://www.crameromania.ro/informatii-utile/viticultura-in-romania-

crame-vin-206.html

Agricultura de precizie - https://www.sciencedirect.com/topics/agricultural-and-biological-

sciences/viti

Lucrarea de scarificare. Când și de ce? - https://www.bednar.com/ro/blog/lucrarea-de-scarificare-

cand-si-de-ce/

Pregătirea terenului pentru plantarea viței de vie și a pomilor fructiferi -

https://dabacco.ro/servicii/pregatire-teren/#1597060029715-2-8

Folosirea scarificatorului - http://www.agrometejea.ro/stiri-agricultura.php/ro/Phil-Hogan-

Vinurile Romaniei, 1996, Mihai Macici

Cartea Vinului - Dorin Popa si Cornel Dusa
Somelierul, Profesia viitorului - Editura Asociatiei Someleriei Internationale, traducere si
adaptare: Prof. Radu Nicolescu

Istoria viticulturii în România - https://www.aiprom.ro/articole/istoria-viticulturii-in-romania

Viticultura - https://ro.wikipedia.org/wiki/Viticultur%C4%83

30