Considerații privitoare la uzucapiune în concepția arhitecturii legii de modernizare a Codului

civil al Republicii Moldova

asist. univ. drd. Marian Russo

Universitatea ”Petre Andrei” din Iași
Legal adviser at „RUSSO, EDUARD IOANID & ASOCIATII” SPCJ

prof. univ. dr. hab., ambasador Aurel Băieșu

Universitatea de Studii Europene din Moldova
ex magistrat al Curții Constituționale a Republicii Moldova

Abordarea originală a legiuitorului moldovean în planul reglementării instituției uzucapiunii, în

condițiile realităților socio-economice contemporane, generează un interes sporit deopotrivă pentru
practicienii dreptului, cât și pentru teoreticienii acestuia.
Îmbrățișând teoria clasică susținută de Savigny, transpunând minuțiozitatea vizionară a lui
Constantin Hamangiu, novația normativă în discuție recunoaște subtilitatea, compexitatea și
antagonismul etic al posesiunii drept o realitate al comportamentului uman asupra lucrurilor.
Noua reglementare aduce o clarificare și o perspectivă profundă asupra posesiei, asigurând
delimitări conceptuale între posesorul sub nume de proprietar şi detentorul precar (posesorul de
drept limitat).
Reformarea și recreionarea termenelor de prescripție achizitivă, a regimului posesiei, a varietăților
acesteia, dar și a mecanismelor efective de constatare al dreptului de proprietate ca efect al posesiei,
constituie un instrument cu varii efecte patrimoniale și sociale în spectrul jurisprudențial național.
Îndepărtarea acelor îndoieli carteziene caracteristice materiei constituie, fără îndoială, dezideratul
legiuitorului, care prin suplețea și soluțiile predictibile, își îndeplinește deplin obiectivul.

Cuvinte cheie: uzucapiune, codul civil, posesie, legea aplicabilă, evoluție normativă

Procesele democratice de ordin politico-ideologic parcurse în Europa centrală şi de est încă
de la începutul anilor 1990 și până la sfârșitul anului 1992 au presupus o suită de reforme de
democratizare a societăţii şi restructurare econimică, prin asanarea vechii economii centralizate și
implementarea, integrarea și consolidarea unei economii sociale de piaţă. Pe fondul tranziţiei, a avut
loc o metaformozare a naturii şi a valențelor rolului şi direcțiilor de acțiune ale statului, în scopul
capacitării instituţiilor etatice de a organiza și legifera reformele în absolut toate domeniile vieții
sociale, juridice și economice, într-o manieră dependentă de specificul naţional.
Unul dintre factorii fundamentali ai procesului de tranziție îl reprezintă privatizarea
economiei, procesu continuat și în prezent atât în Republica Moldova, cât și în celelalte state
componente ale fostului bloc socialist, dezideratul constituindu-l dezvoltarea proprietății private pe
baze sănătoase, competitive și durabile, aceste din urmă atributie constituind și esența constructului
funcțional al economiei de piață.
Astfel, asanarea sistemului economic centralizat, caracterizat prin planificare și subordonare
etatică a făcut loc procesului de tranziție și consolidarea a unui nou tipar economic ce a determinat
reformarea efectivă a noțiunii de proprietate și reașezarea reglementării acesteia pe noi principii.
Reforma justiției și tranziția legislativă de la sistemul juridic sovietic la cel centrat pe
drepturile individului și ocrotirea efectivă a proprietății private a însemnat pentru Republica
Moldova o provocare la care legiuitorul a răspuns pe măsură, în dependență de specificitatea
statului de drept.
Pentru peisajul normativ național moldovenesc un prim pas a fost reprezentat de adoptarea
Codului civil al Republicii Moldova nr.1107 -XV din 6 iunie 2002, fiind astfel abrogat Codul civil
al RSSM adoptat la 26 decembrie 19641 cu toate modificările şi completările ulterioare, potrivit
Legii nr. 1125 din 13-06-2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova.
În genere, se poate susține că subiectul tratat nu a fost suficient de dezvoltat în literatura de
specialitate moldovenească, dar nici frecvent tratat în practica instanțelor de judecată. Considerentul
care justifică slaba dezvoltare teoretică a acestei instituții în Republica Moldova este cel al lipsei
consolidării legislative a prescripției achizitive atât în materie imobiliară, cât și în cea mobiliară,
reminiscență a influenței dreptului civil al Rusiei sovietice.
Obiectul prezentei cercetări îl constituie relațiile sociale, speciale de altfel, care apar în
legătură cu procesul de proprietate asupra unui lucru și protecția posesiei asupra acestuia.
Scopul vizat este de a favoriza o abordare modernă și unitară pentru înțelegerea modului de
dobândire a proprietății ca efect al uzucapiunii, evidențiind natura juridică a acesteia, caracteristicile
problemei de aplicare și implementare a acesteia în etapa actuală.
Prin uzitarea metodelor de cercetare juridică și structural-funcționale formale, locul
instituției uzucapiunii în constructul dreptului de proprietate privată a făcut posibilă realizarea unei
analize comparative a normelor juridice străine, respectiv în oglindă cu cadrul normativ român,
poziție din care am putut reflecta asupra unor scurte propuneri menite să efectivizeze în practică
noile reglementări.
La 11 ani de la reconfigurarea statală și politică ca urmare a destrămării U.R.S.S., Republica
Moldova, în anul 2002, prin abrogarea codului civil de sorginte sovietică și adoptarea unuia plin de
semnificație în privința statutului individului și a proprietății private, în lumina normei
constituționale și a Convenției Europene a Drepturilor Omului, marchează o detașare profundă de
vechile viziuni normative și reglementează prin textul art. 3322 a Codului civil - instituția
uzucapiunii, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile.
Abandonarea limitării anterioare asupra proprietății particulare și a circulației civile a
bunurilor specifice epocii reprezintă expresia modernizării legislației civile și adaptarea acesteia la
nevoile curente ale democrației, statului de drept moldovenesc și economiei sociale de piață.
Evoluția invocată este transpusă prin reglementarea uzucapiunii printre cele mai importante
efecte ale posesiei, dar și ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, pentru acesta din urmă
fiind cerută o posesie utilă, efectivă, neviciată, continuuă și sub nume de proprietar.
Pe acest fundal, regăsim reglementate, sub aspectul termenelor necesare împlinirii
prescripției achizitive, distinct termenul de 15 ani pentru uzucapiunea imobiliară 3 și termenul de 5
ani pentru uzucapiunea mobiliară4.
Ulterior legiuitorul, rămas consecvent valorilor și reperelor constituționale a purces la
edictarea Legii nr. 133 din 15-11-2018 privind modernizarea Codului civil și modificarea unor acte
legislative5, transpunând astfel în repertoriul normativ intern concepte și termene reieșite din
concluziile judicioase de ordin doctrinar și jurisprudențial, față de care urmărim a ne apleca în
analiza diacronică a acestui mod originar de dobândire a proprietății.
Astfel, din perspectiva constructului normativ observăm că acesta se circumscrie scopului de
efectivizare în practica judecătorească națională a acestei instituții fundamentale, importanță de
ordin juridic, social și economic, preluând din experiența și tradiția statelor vecine 6, inclusiv în
privința flexibilizării și uniformizării termenelor de prescripție achizitivă.
Opera de reformare a mecanismului de exercitare a prescripției achizitive se reflectă
normativ prin raportarea la natura dreptului și la publicitatea acestuia, context în care legiuitorul
distinge uzucapiunea acelor drepturi care sunt supuse înregistrării în registrele cu caracter public

1 Publicat în Veştile Sovietului Suprem al R.S.S.Moldoveneşti, 1964, nr.36

2 Codul civil al Republicii Moldova, în forma sa primară, anterioară republicării în Monitorul Oficial al R.M. nr.66-
75 din 01.03.2019
3 art. 332 din Codul civil al Republicii Moldova publicat în Monitorul Oficial nr. 82-86 din 22.06.2002
4 art. 333 - Idem
5 Publicată în Monitorul Oficial Nr. 467-479 din 14-12-2018
6 Apreciem o influență substanțială dată de Codul civil român
constitutiv (art. 524 Cod civil)7 ori a acelora care nu au făcut sau nu fac obiectul înregistrării în
registre cu caracter public (art. 526 Cod civil)8.
Prin urmare, legiuitorul uniformizează termenele prescripției achizitive incidente asupra
bunurilor mobile și imobile, institutind însă criterii de determinare a publicității dreptului vizat și a
situației personale a celui ce pretinde calitatea de dobânditor al dreptului prin efectul uzucapiunii.
Noile dispoziții legale au în vedere ipostazele diverse ale dobânditorului din perspectiva
existenței sau nu a justului titlul, a caracterului său patrimonial sau nepatrimonial, ori a bunei sale
credințe în raport de eventualele vicii ce însoțesc dreptul în discuție.
În ambianța uniformizării termenelor pentru bunurile mobile și imobile, noua redacție a
Codului civil aduce o semnificație aparte prin configurarea termenelor în raport de situația
particulară precitată a posesorului dobânditor, astfel instituind 3 intervale temporale cerute a fi
supuse unei posesiii specifice sub nume de proprietar, respectiv:
- timp de 3 ani, în cazul în care a dobîndit dreptul/bunul cu titlu oneros și, pe toată durata
posesiei, a posedat cu bună-credință;
- timp de 5 ani, în cazul în care a dobîndit dreptul/bunul cu titlu gratuit și, pe toată durata
posesiei, a posedat cu bună-credință; sau
- timp de 10 ani, în celelalte cazuri9.
Invocarea uzucapiunii cu timp de 10 ani, semnifică situația posesorului dobânditor de rea-
credință, indiferent de momentul la care îi este atribuită acestă însușire, natura acesteia validând
facultatea acestuia de a beneficia de toate beneficiile uzucapiunii, element novator pentru peisajul
juridic moldovenesc, ancorat însă și în experiența îndelungată a Codului civil român de la 1864 care
însă edicta un termen de 30 de ani.

7 Articolul 524. Uzucapiunea dreptului în temeiul cuprinsului registrului de publicitate

(1) În cazul în care persoana a fost înregistrată în registrul bunurilor imobile sau într-un alt registru de publicitate cu
caracter constitutiv, în sensul art. 420, ca titular al unui drept real sau al altui drept patrimonial (dreptul înregistrat),
iar dreptul ei este pasibil de radiere sau altă rectificare pe unul din temeiurile prevăzute la art. 439 alin. (1) lit. a) sau
b), dreptul va rămîne înregistrat valabil în folosul acelei persoane și nu se mai admite nicio radiere sau altă
rectificare fără consimțămîntul persoanei înregistrate, dacă persoana a exercitat posesia sub nume de proprietar a
bunului asupra căruia poartă dreptul înregistrat:
a) timp de 3 ani, în cazul în care a dobîndit dreptul cu titlu oneros și, pe toată durata posesiei, a posedat cu
bună-credință;
b) timp de 5 ani, în cazul în care a dobîndit dreptul cu titlu gratuit și, pe toată durata posesiei, a posedat cu
bună-credință; sau
c) timp de 10 ani, în celelalte cazuri.
(2) La calcularea termenelor prevăzute la alin. (1) se ia în cont posesia sub nume de proprietar exercitată după data
depunerii cererii de înregistrare în folosul posesorului.
(3) Pînă la proba contrară, se prezumă că persoana a început să exercite posesia din data depunerii cererii de
înregistrare în folosul posesorului.
(4) Dispozițiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător drepturilor înregistrate provizoriu.
8 Articolul 526. Uzucapiunea dreptului contrar cuprinsului registrului de publicitate
(1) Dreptul de proprietate asupra unui bun imobil sau mobil poate fi înregistrat în registrul bunurilor imobile sau într-
un alt registru de publicitate cu caracter constitutiv, în sensul art. 420, în temeiul hotărîrii judecătorești prin care se
constată uzucapiunea, în folosul posesorului sub nume de proprietar care l-a posedat timp de 10 ani, în una din
următoarele situații:
a) proprietarul înregistrat în registrul de publicitate a decedat ori, după caz, și-a încetat existența juridică;
b) în registrul de publicitate a fost înregistrată declarația de renunțare la proprietate;
c) bunul imobil este un teren, cu sau fără construcții, care nu a fost supus înregistrării primare în registrul bunurilor
imobile.
(2) În toate cazurile, posesorul poate dobîndi dreptul numai dacă a depus cererea de înregistrare a dreptului de
proprietate, în temeiul hotărîrii judecătorești, în registrul de publicitate înainte ca un terț să fi depus propria cerere
de înregistrare a dreptului în folosul său, pe baza unui temei legitim, în cursul sau chiar după împlinirea termenului
necesar pentru uzucapiune.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), termenul necesar pentru uzucapiune nu începe să curgă înainte de data
decesului sau, după caz, de data în care a încetat existența juridică a proprietarului, respectiv înainte de data
înregistrării declarației de renunțare la proprietate, chiar dacă intrarea în posesia bunului s-a produs la o dată
anterioară.
9 A se vedea art. 524, art. 526 și art. 529 Cod civil al R.M. - redacția în vigoare la 27 februarie 2020
 Terminlogic, legiuitorul, atât în vechea redacție a reglementării instituției uzucapiunii, cât și
în cea actuală, face referire la termenul de ”invocare”, fapt ce ne conduce la concluzia validă că
uzucapiunea nu operează de drept, ci ea trebuie privită ca un veritabil drept de opțiune al titularului
posesiei, fiind eminamente condiționată de manifestarea de voință a acestuia ori a reprezentanților
săi.
Rămâne de tratat în perspectivă dacă această nouă reglementare va genera în practică
discuții și soluții unitare ori divergente asupra posibilității intervertirii precarității în posesie prin
reformarea tratamentului posesiei viciate în una utilă cu efect achizitiv, cu înfrângerea invalidării
generate tradițional de atitudinea de rea credință a posesorului.
Ipotetic aici ne referim și la situația bunurilor imobile înscrise ori nu în registrele publice,
dar în raport de care spre exemplu, după încetarea valabilității unui contract de închiriere din
detentorul precar devine un posesor care invocă uzucapiunea prin intervertirea titlului posesiei,
chiar dacă atitudinea sa este evidentă de rea-credință, dar în fața trecerii termenului de 10 ani
justifică și invocă incidența uzucapiunii, ca justificare social-economică de protecție a dreptului său
de proprietate cristalizat din perspectiva notorietății publice și actelor îndeplinite sub această
pretinsă calitate.
Potrivit art. 486 C.civ. posesia viciată de precaritate poate deveni utilă, cu consecința
dobîndirii dreptului de proprietate, prin intervertirea acesteia. Din textul legal menționate reiese cu
titlu de exemplu anumite situații de fapt care duc la intervertirea unei posesii neutile într-o posesie
utilă, respectiv atunci când ”posesorul de drept limitat devine îndreptățit să dobîndească dreptul de
proprietate de la o altă persoană decît proprietarul bunului, iar posesorul nu cunoștea și nici nu
trebuia, în mod rezonabil, să cunoască lipsa calității de proprietar a celui față de care este
îndreptățit” ori atunci când ”posesorul de drept limitat săvîrșește împotriva posesorului sub nume de
proprietar acte de rezistență neechivoce care exprimă intenția sa de a începe să se comporte ca un
proprietar; în acest caz, intervertirea nu se va produce însă înainte de expirarea termenului prevăzut
pentru restituirea bunului.”
În practica judiciară va exista cu siguranță tendința de a extinde aceste situații, prin
interpretarea conjugată dată textelor legale și comasarea acestora cu statuările recente ale C.E.D.O.,
însă rămând fideli temei ne vom mărgini și nu vom continua în formularea de supoziții și de teme
de dezbatere.
Este evident însă că, actuala concepție pe care o reflectă noua redacție a Codului Civil
moldovenesc posesia comportă reunirea a două elemente distincte, deopotrivă necesare pentru
existența sa, fiind evidentă influența modelul normativ german. Astfel, se presupune că actele de
stăpînire trebuie îmbrăcate de o anumită atitudine psihologică, respectiv de intenția de a exercita
acea stăpînire ca un adevărat proprietar. De substanța detenției precare este, nu atît obligația de
întoarcere a bunului care îi incumba detentorului față de proprietar, cît atitudinea de admitere a
dreptului acestuia din urmă.
Elementul de originalitate adus de noua redacție a textelor privitoare la instituția uzucapiunii
îl reprezintă condiționarea posesorului dobânditor ca la invocarea uzucapiunii să facă dovada că
întregul interval temporal în care pretinde posesia asubra bunului a făcut obiectul înregistrării în
evidențele etatice.
Cu titlu de excepție de la această regulă regăsim ipoteza reglementată de art. 526 Cod civil
potrivit căreia se poate obține înregistrarea retroactivă a dreptului de proprietate asupra unui bun
imobil sau mobil, doar în temeiul unei hotărâri judecătorești de constatare a uzucapiunii în favoarea
posesorului sub nume de proprietar care a exercitat o posesie continuă de 10 ani, aflându-se în una
dintre următoarele situații:
”a) proprietarul înregistrat în registrul de publicitate a decedat ori, după caz, și-a
încetat existența juridică;
b) în registrul de publicitate a fost înregistrată declarația de renunțare la proprietate;
c) bunul imobil este un teren, cu sau fără construcții, care nu a fost supus înregistrării
primare în registrul bunurilor imobile.”
 Mutația adusă față de vechea reglementară este una originală și adaptată efectiv realităților
socio-juridice ale statului moldovean, transpunând o veche preocupare și critică a practicienilor vis-
a-vis de lipsa uneia dintre varietățile clasice speciale a uzucapiunii - ”uzucapiunea extratabulară”
care nu este specifică doar posesorului de rea-credință, ci și a acelora care au avut reprezentarea
unei alte configurații a bunului aflat în patrimoniu.
Eliminând optica dialectică și influența legislației sovietice, legiuitorul contemporan, prin
modificările aduse, garantează exercitarea deplină a dreptului de proprietate privată prin mecanisme
efective și predictibile adoptate în consonanță cu Convenția europeană pentru apărarea drepturilor
omului și libertăților fundamentale și practica instanței de contencios european.
Observăm o transpunere a concepției marelui jurist Malaurie care opina că, ”posesia se află
chiar în centrul dreptului bunurilor, în ciuda discreției Codului (n.n. francez). Ea ocupă un loc
comparabil cu cel al posesiei de stat în materia filiației: dreptul se înclină în fața faptului atunci
când acesta este semnificativ”10, iar pentru a exclude orice arbitrariu este edictată o procedură
judiciară pentru toate acele cauze ce s-ar circumscrie uzucapiunii extratabulare, eminamente fidelă
rigurozității juristului german F.C. Savigny (care de altfel a inspirat inclusiv contemporanul său Cod
civil napolonean), care condiționa protecția, dar și efectele posesiei, doar la existența unei detenții
materiale în persoana posesorului simultane cu o intenție conturată de exercitare a unui drept real
asupra bunului.
Această proteguire a faptului posesiei impune reglementarea, prin lege specială, a
posibilității înscrierii, la cererea posesorului ori din oficiu, a persoanei/persoanelor ce exercită
posesia asupra unui bun imobil, în special, pentru a asigura, dincolo de efectul constitutiv al
dreptului de proprietate privată – în accepțiunea art. 526 Cod civil, publicitatea faptului posesiei și
caracteristicile topo-cadastrale ale bunului vizat.
Comportă importanță faptul că sensul termenului de imobil privește implicit și acele situații
în care suprafața din măsurătorile topo-cadastrale este diferită pozitiv față de cea înscrisă în
registrele publice, operând pe deplin incidența uzucapiunii și asupra acestora.
Utilitatea acestei soluții rezidă din limitarea persoanei care stăpânește bunul de a dispune de
acesta și de a participa efectiv la circuitul civil, aspect ce atrage implicații multilaterale nu doar din
perspectivă juridică, ci și economico-socială. Frecvența acestor situații, atât în mediul urban, cât
mai cu seamă în cel rural – după desființarea colhozurilor, situația personală a posesorilor, dar și
lipsa informațiilor de ordin juridic, reclamă găsirea unor soluții în plan legislativ de transpunere în
plan administrativo-jurisdicțional mecanisme de facilitate a înregistrării faptului posesiei în
registrele publice în bază de documentație cadastrală și eventuale declarații de notorietate.
Generarea fundamentului unei infrastructuri fluide apte să soluționeze lipsa frecventă a
actelor de proprietate asupra bunurilor aflate în posesia privaților ar facilita atât circuitul civil
imobiliar, cât și dezvoltarea unor proiecte individuale ori de interes general.

Importanța teoretică a rezultatelor cercetării este determinată de faptul că dispozițiile dezvoltate

aduc o anumită contribuție la dezvoltarea științei dreptului civil prin extinderea ideilor despre
proprietate, modalități de protecție a proprietății și particularitățile protecției posesive,

împărtășirea acestora cu instituțiile de drept civil conexe Ca urmare a studiului, sunt obținute
concluzii teoretice care permit optimizarea instituției de funcționare, un sistem de modalități de a
proteja mandatul în legislația actuală. Rezultatele studiului pot servi drept bază pentru dezvoltarea
științifică ulterioară a problemelor de proprietate și de protecție a acestuia.

Semnificația practică a disertației constă în faptul că dispozițiile și concluziile expuse în ea pot fi

utilizate în lucrările de cercetare în cursul dezvoltării ulterioare pe această problemă, în activități de

10 P. Malaurie, L. Aynès, Les biens, 2e éd., Ed. Defrénois, 2005, p. 137.

legiferare în îmbunătățirea legislației civile care reglementează modalitățile de protejare a
mandatului, în procesul educațional, în timpul predării curs „Drept civil”, precum și discipline
speciale, la prelegeri în cadrul cursurilor de educație continuă.

În același timp, concluziile obținute în lucrarea referitoare la problemele posibile ale utilizării
protecției proprietății în practica judiciară și arbitrală fac posibilă eliminarea erorilor viitoare de
aplicare a legii și, prin urmare, studiul autorului este aplicat și în natură.

Noutatea științifică. Lucrarea de față ridică problemele instituției de protecție a proprietății care nu
au găsit o acoperire detaliată în literatura juridică.

În cadrul lucrării, a fost studiată geneza institutului de protecție a posesorului, în urma căreia s-a
ajuns la o concluzie asupra cauzalității dreptului roman și, în special, a sistemului interdicțiilor
posesorilor. Procesul medieval privind protecția proprietății - actio spolii, trăsăturile sale
caracteristice, ceea ce ne-a permis să concluzionăm că construcția unui sistem de protecție a
proprietății în proiectul Legii federale se bazează pe actio spolii, și nu pe baza vechii doctrine
romane a dreptului de proprietate.

Rezultatele studiului au fost eliminarea deficiențelor în conceptul de proprietate, al cărui conținut

include interesul proprietarului de a deține lucrul, precum și a apărut pe baza dreptului de
proprietate

relații publice. Motivele pentru dobândirea posesiunilor pentru metodele inițiale și derivate sunt
clasificate, în urma cărora se concluzionează că nu există motive de revendicare a lucrului de la
persoana care a dobândit posesia metodei inițiale și, dimpotrivă, posibilitatea de a revendica lucrul
de la persoana care a dobândit posesia metodei derivate.

În cadrul studiului, a fost clarificat locul institutului de protecție proprie, printre alte mijloace de
protecție juridică civilă a dreptului de proprietate, au fost identificate avantajele și dezavantajele
acestora, s-au reflectat condițiile de utilizare a mijloacelor mici și rușinoase de protecție a posesiei
și, prin urmare, s-a ajuns la concluzia că nu există concurență pentru remediile menționate. Au fost
identificate problemele implementării institutului de protecție a posesorilor în Codul civil al
Federației Ruse, precum și aplicarea regulilor privind protecția proprietarilor, astfel cum au fost
modificate prin Concept și proiectul de lege federală.

Ca urmare a studiului, a fost elaborat un set de propuneri pentru îmbunătățirea dreptului civil
existent și practicile aplicării sale.

Componenta conținutului noutății rezultatelor cercetării disertației este prezentată în dispozițiile

prezentate pentru apărare:

1. Geneza interdicțiilor posesive se datorează caracterului cazuistic al sistemului juridic al Romei

antice. Interdicțiile posibile nu au apărut la un moment dat ca mijloc de protecție proprie,
dezvoltarea lor este un proces prin care pretorii creează mecanisme pentru a proteja drepturile și
interesele proprietarilor în rezolvarea situațiilor specifice (incidentelor).

2. Proprietatea ar trebui definită ca o relație publică care rezultă din posesia fizică a unei persoane
de un lucru, combinată cu intenția de a folosi lucrul în scopuri economice și de a extrage proprietăți
utile din ea.

3. Proprietarul este legitimat în primul rând prin manifestarea voinței posesive. Dreptul de
proprietate este legătura dintre persoana care și-a pierdut posesia și lucrul, ceea ce face posibilă
discuția despre posesia chiar și în cazurile în care lucrul este situat cu terți sau la o distanță de
proprietar.

4. Posesia poate fi dobândită atât în modul original (original), cât și într-un derivat (derivat). Modul
inițial de dobândire a dreptului de proprietate este de a intra în posesia lucrului singur (fără a
dobândi de la un terț), ceea ce elimină depravarea dobândirii posesiei cu bună credință și
rezonabilitate a participanților la relație. O metodă derivată constă în transferul dreptului de
proprietate asupra unui lucru de la o persoană la alta, în legătură cu care defectele juridice ale
dreptului de proprietate sunt transferate către dobânditorul unui lucru în cazul unei achiziții neloiale
a unui lucru.

5. Proprietatea legală este de natură absolută, ceea ce determină obligația terților de a se abține de la
încălcarea dreptului de proprietate. Posesia ilegală este de natură limitată-absolută, care se
manifestă în raport cu proprietarul de drept. Un astfel de „proprietar ilegal” este proprietarul în
raport cu toți, cu excepția adevăratului proprietar de drept, și are dreptul de a cere protecție
împotriva violatorilor proprietății sale. Pentru a oferi securitate juridică, vom numi astfel de
persoane: proprietarul de drept și „proprietarul cvasi-legal”, dar ambii sunt proprietari de titluri și
formează conceptul de „proprietate”.

6. Proprietatea ar trebui protejată în toate cazurile de pierdere a dreptului de proprietate asupra unui
lucru, pe lângă voința proprietarului. Reclamantul din proces ar trebui să demonstreze că lucrul a
renunțat la posesia sa împotriva voinței sale, precum și faptul de a găsi lucrul de la inculpat.
Restrângerea bazei protecției posesiei la acțiuni violente și autonome ale terților restrânge sfera
posibilităților de protecție posesivă.

7. O condiție pentru protejarea dreptului de proprietate este viciul dobândirii dreptului de

proprietate al unei persoane în raport cu alta - titularul titlului. Posibilitatea de a solicita un lucru de
la un proprietar ilegal, inclusiv dobânditorul ulterior al unui lucru, este condiționat de achiziția
vicioasă inițială a lucrului.

8. Conștiința dobândirii posesiei exclude posibilitatea de a solicita un lucru prin intermediul unei
cereri de posesie de către o persoană care a pierdut posesia unui lucru ca urmare a acțiunilor auto-
acționate ale terților. Buna credință în dobândirea dreptului de proprietate elimină perversitatea
dreptului de proprietate. În cazul stabilirii bunei-credințe a dobânditorului ulterior al lucrului,
reclamantul ar trebui să treacă de la domeniul de fapt (protecția posesiei) în domeniul dreptului,
depunând o cerere de chemare în judecată.

9. În timpul procesului posesiv, interesele proprietarului sunt protejate. Interesul protejat al

proprietarului constă în posibilitatea de a folosi lucrul în scopuri economice (pentru a extrage
proprietăți utile din acesta, pentru a beneficia de găsirea lucrului în puterea reală așa cum face
proprietarul), ceea ce ne permite să vorbim despre acordarea unei semnificații juridice motivului,
care, de regulă, în dreptul civil este astfel.

10. Protecția proprietății trebuie realizată în termeni procedurali scurtați - înainte de expirarea unei
luni de la data primirii cererii în instanță; în acest caz, hotărârea judecătorească privind protecția
posesiei intră imediat în vigoare, care este în conformitate cu principiul eficienței protecției
posesiei.

11. Implementarea de către autoritățile executive a măsurilor de protecție post-hoc fără act judiciar
este inacceptabilă. Doctrina modernă a dreptului civil și a legislației face distincția între noțiunile de
proprietate și proprietate, ceea ce permite proprietarului ilegal să depună o cerere la instanță la
autoritățile executive autorizate care solicită returnarea lucrului de la proprietar.
Sugestii pentru îmbunătățirea legislației.

Studiul ne-a permis să formulăm propuneri concrete de îmbunătățire a legislației privind

reglementarea protecției mandatului:

- Se propune completarea art. 11 din Codul civil al Federației Ruse care indică faptul că protecția
judiciară este supusă nu numai drepturilor încălcate sau contestate, ci și unui interes protejat de lege
în proprietatea efectivă a unui lucru;

- De asemenea, ar trebui să includă într-un capitol separat al prevederilor Codului care

reglementează proprietatea efectivă și protecția acesteia, care să reflecte specificul formei de
protecție bazată pe posesie, care să prevadă următoarele modalități de protejare a dreptului de
proprietate: un proces de restituire a posesiei pierdute, un proces de încetare a acțiunilor care încalcă
dreptul de proprietate, un proces de luare în posesie, autoapărare posesie, contestând un act juridic
normativ și non-normativ care încalcă posesia;

- Art. 154 din Codul de procedură civilă al Federației Ruse15 (în continuare - Codul de procedură
civilă al Federației Ruse) și art. 152 din Codul de procedură de arbitraj al Federației Ruse16 (în
continuare - APC al Federației Ruse) care indică faptul că litigiile privind protecția dreptului de
proprietate efectiv ar trebui soluționate înainte de expirarea unei luni de la data depunerii cererii la
instanța de judecată. În legătură cu introducerea instituției de protecție a dreptului în drept civil,
sunt aplicabile dispozițiile art. 305 din Codul civil al Federației Ruse;

- ar trebui completată cu alineatul (2) al art. 223 din Codul civil al Federației Ruse, care indică
faptul că un cumpărător de bună credință al bunurilor mobile dobândește dreptul de proprietate
asupra lucrului, cu excepția cazului în care proprietarul are dreptul să solicite lucrul.

Testarea rezultatelor studiului. Rezultatele studiului au fost discutate în cadrul unei reuniuni a
Departamentului de Drept Civil și Procedură Civilă a Institutului de Drept al instituției de
învățământ bugetar de stat federal al învățământului profesional superior „Stat

15 Cod de procedură civilă al Federației Ruse din 14 noiembrie 2002 nr. 138-ФЭ (modificat și
adițional din 2 aprilie 2014 nr. 51-ФЗ) // SZ RF. 18.11.2002. Nr. 46 Art. 4532; C3 al Federației
Ruse. 04/07/2014, nr. 14. Art. 1543

16 Codul procedurii de arbitraj al Federației Ruse din 24 iulie 2002 nr. 95-FZ (modificat și adițional
din 2 noiembrie 2013 nr. 294-FZ) // C3 al Federației Ruse. 29.07.2002. Nu. Zo. Art. 3012; SZ RF.
11.04.2013. Nr. 44. Articolul 5633

Universitatea - complex educațional-științific-industrial ”, la Departamentul de Drept Internațional

Privat, înființarea educației bugetare federale de stat a învățământului profesional
superior„ Academia de Drept Săratov ” Principalele dispoziții ale lucrării sunt descrise de disertație
în 17 articole științifice, dintre care 3 publicate în reviste incluse în lista Comisiei de atestare
superioară a Ministerului Educației și Științei Federației Ruse. Rezultatele cercetărilor separate au
fost prezentate la conferințe științifice și științifico-practice internaționale și toate rusești, mese
rotunde. De asemenea, unele dintre sugestiile făcute în această lucrare au fost aplicate la susținerea
de prelegeri și la organizarea de seminarii pe tema „Drept civil”, precum și la discipline speciale.