Managementul Unitatilor de Alimentatie Publica C1

INTRODUCERE ÎN MANAGEMENTUL OSPITALITATII

1.1. Definirea conceptelor cheie: turism, turist

1.1.1. Funcţiile turismului
1.1.2. Definirea industriei ospitalităţii
1.2. Tipuri de organizaţii în industria hotelieră şi principalele lor caracteristici. Definirea afacerii
hoteliere

1.1. Definirea conceptelor cheie: turism şi turist

In cadrul sectorului terţiar putem localiza turismul şi industria ospitalităţii prin însăşi
conţinutul activităţilor pe care le desfăşoară, respectiv prin complexul de prestaţii pe care le
furnizează în piaţă. Intr-o economie naţională, importanţa turismului şi a ospitalităţii creşte de la an
la an, mutaţiile social-economice din prezent au creat şi dezvoltat turismul ca ramură distinctă a
economiei naţionale.
Schimbările majore din economia mondială, concretizate în creşteri semnificative ale
producţiei în fiecare ţară, dar şi în reducerea barierelor politice şi comerciale dintre ţări, au condus,
după 1970, la o evoluţie explozivă a numărului călătoriilor şi a ţărilor participante la circulaţia
turistică, intensificând comunicarea în acest domeniu şi sporind nevoia de informaţii având caracter
turistic.
Odată cu această dezvoltare a apărut nevoia adoptării unui sistem statistic unitar al turismului
şi nevoia de dezvoltare a unei terminologii comune. Astfel, la Conferinţa Internaţională asupra
Statisticii Voiajelor şi Turismului de la Ottawa, 1991, s-au clarificat mai multe aspecte legate de:
 conţinutul noţiunii de turism şi formele turismului;
 conceptul de vizitator şi corespunzător, locul, durata şi motivul călătoriei;
 industria turistică; conţinutul şi clasificarea elementelor componente,
 clasificarea activităţilor turistice.
Prima definiţie a turismului, acceptată pe plan mondial, este a lui W. Hunziker, din 1940:
Turismul este ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în
afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire
permanentă şi o activitate lucrativă oarecare.
WTO defineşte turismul şi industria turistică astfel: în domeniul turismului trebuie incluse
toate activităţile pe care o persoană le poate realiza într-o călătorie, în diverse scopuri: vacanţă,
business etc, într-o zonă diferită de locaţia uzuală, pentru o perioadă nu mai îndelungată de 1 an
consecutiv.
Se apreciază că această definiţie este suficient de largă pentru a acoperi călătoriile între diferite
ţări, dar şi în interiorul acestora şi, de asemenea, pentru a include activităţile vizitatorilor de o zi
(excursionişti) şi ale celor care rămân, în zona vizitată, cel puţin 24 de ore (turişti).
Corespunzător accepţiunii prezentate, pot fi identificate formele principale ale turismului,
şi anume: turismul intern, turismul receptor, respectiv turismul emitator. Aceste trei forme de bază
pot fi asociate în modalităţi diferite, dând naştere altor categorii ale turismului, şi anume: turismul
interior, turismul national si turismul internaţional.

turism intern (domestic tourism) rezidenţii unei ţări turism interior

date care călătoresc numai în interiorul acesteia; - formă ce regrupează turismul intern şi turismul
receptor;
turism receptor (inbound tourism) turism naţional
non-rezidenţii care călătoresc în ţara dată; constituit din turismul intern şi turismul emiţător;

turism emiţător (outbound tourism) turism internaţional

rezidenţii ţării date care călătoresc în alte ţări. alcătuit din turismul receptor şi turismul emiţător.
 Managementul Unitatilor de Alimentatie Publica C1

În ceea ce priveşte turistul, acesta este reprezentat de „orice persoană care se deplasează
spre locul situat în afara reşedinţei sale obişnuite, pentru o perioadă mai mică de 12 luni şi ale cărei
motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activităţi remunerate în locul vizat”.
Sunt menţionate, în acest context trei criterii considerate esenţiale pentru a distinge vizitatorii
(în sensul de turişti) de alte categorii de călători şi pentru a elimina ambiguităţile generate de unii
termeni. Potrivit acestor criterii:
 voiajul trebuie să fie efectuat într-un loc situat în afara reşedinţei obişnuite, ceea ce
exclude călătoriile mai mult sau mai puţin regulate între domiciliu şi locul de muncă sau
de studiu;
 sejurul nu poate depăşi 12 luni consecutive, peste acest prag vizitatorul având, din punct
de vedere statistic, statutul de rezident;
 motivul principal al călătoriei trebuie să fie altul decât exercitarea unei activităţi
remunerate, la locul vizitat, ceea ce exclude migraţia legată de locul de muncă.

Vizitatorii sunt grupaţi, după rezidenţă, în vizitatori internaţionali şi vizitatori interni, iar
fiecare categorie este, la rândul ei, subdivizată în turişti (cei care petrec cel puţin o noapte în locul
vizitat) şi excursionişti (vizitatori de o zi).

În privinţa motivelor călătoriei, se recunoaşte necesitatea identificării acestora în scopul

evaluării comportamentului de consum şi cheltuielilor vizitatorilor. Sunt precizate şi structurate pe
grupe şi subgrupe principalele mobiluri ale călătoriilor turistice, şi anume:
 loisir, recreere şi vacanţă (odihnă): vizitarea oraşelor, participarea la diverse manifestări
culturale şi sportive, efectuarea cumpărăturilor, plaje (cură helio-marină), practicarea diferitelor
sporturi (de amatori), croaziere, jocuri de noroc, odihnă, voiaje de nuntă etc;
 vizite la rude şi prieteni: vizitarea părinţilor, concedii în cămin (familie), participarea la
funeralii, participarea la programe de îngrijire a invalizilor etc;
 afaceri şi motive profesionale: instalarea de echipamente, inspecţii vânzări şi cumpărări
în contul întreprinderilor străine, participarea la reuniuni, conferinţe, congrese, târguri şi expoziţii,
participarea la activităţi sportive profesionale, misiuni guvernamentale, studii, cursuri de limbi străine
sau de pregătire profesională etc;
 tratament medical: staţiuni balneare, fitness, talasoterapie, kinetoterapie, staţiuni termale
şi alte tipuri de cure şi tratamente (slăbire, înfrumuseţare);
 religie/pelerinaje: participarea la diverse evenimente religioase, pelerinaje;

În călătoriile lor, turiştii consumă o serie de bunuri şi servicii, legate mai mult sau mai puţin
de turism. Corespunzător acestei realităţi, în structurile (clasificările) consacrate ale ramurilor
economice sau ale produselor şi serviciilor nu se regăseşte o industrie a turismului. Şi totuşi conceptul
este frecvent utilizat şi chiar definit.
Aşadar, prin turism se înţelege, în primul rând, ansamblul de activităţi prin care omul îşi
petrece timpul liber, călătorind în altă localitate sau ţară pentru a vizita oameni şi locuri, monumente
şi muzee, pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele generale, pentru a se distra şi a face sport, pentru odihnă
sau tratament etc, iar în al doilea rând industria creată pentru satisfacerea tuturor serviciilor solicitate
de turişti la locul de destinaţie, la un înalt nivel calitativ, şi în condiţiile protecţiei şi conservării
resurselor turistice, în special, şi a mediului înconjurător, în general.
Turismul poate fi definit ca o industrie bazată pe servicii, care înglobează o serie de
componente tangibile şi intangibile (fig 1.1)

Elementele intangibile Elementele tangibile

 Odihnă;  Serviciile de transport;
 Relaxare;  Serviciile de ospitalitate
 Cultură;
Turism
cazare şi alimentaţie;
 Aventură; ul  Serviciile conexe (bancare,
 Experienţe noi. asigurare şi securitate).
 Managementul Unitatilor de Alimentatie Publica C1

In cadrul industriei turistice se identifica 5 mari grupe de servicii, fiecare dintre ele având
câteva componente de produse şi servicii, aşa cum se observă în figura 1.2.

Industria turismului

Servicii de Servicii de Servicii de Vanzare cu Servicii

cazare transport alimentatie amanuntul suplimentare
Hoteluri Navale Restaurante Magazine de
Recreative
Moteluri Aeriene Catering cadouri
De afaceri
Cabane Autorutiere Baruri Magazine de
Cultural-artistice
Campinguri Feroviare Taverne suveniruri
Sportive
Sate de vacanta Magazine de
Etnice
Parcuri obiecte de artă
Sezoniere
Casinouri şi artizanat
Tratament
Vase de croaziera Organizatorii de călătorii:
agenţii de voiaj şi
touroperatori;
Organizatorii/administrato
rii destinaţiilor: oficii de
turism naţionale,

1.1.1. Funcţiile turismului

Privit în corelaţie cu ansamblul economiei naţionale, turismul acţionează ca un element

dinamizator al sistemului economic global. Astfel, se pot identifica următoarele funcţii pe care le
îndeplineşte turismul în cadrul unei economii naţionale:
1. Funcţia economică - presupune contribuţia turismului la:
 Dezvoltarea economică a zonelor turistice - resursele naturale ale zonelor respective (formele
de relief, climatul, fondul forestier, de floră şi de faună) şi antropice (monumente istorice,
culturale, muzee, edificii religioase etc.) reprezintă „materia primă" pentru turism şi ca atare,
zonele sau localităţile care dispun de acestea atrag fluxuri turistice, chiar dacă sunt sărace în
alte resurse. Pentru ele turismul reprezintă o alternativă pentru dezvoltarea economico-socială
şi contribuie la atenuarea dezechilibrelor intra-regionale.
 Dezvoltarea altor ramuri ale economiei naţionale - turismul stimulează dezvoltarea
agriculturii, construcţiilor, transportului, comerţului etc, deoarece unele ramuri ale economiei
naţionale participă la crearea şi dezvoltarea bazei tehnico-materiale a turismului, iar altele
reprezintă părţi ale produsului turistic, contribuind la satisfacerea cererii turiştilor. Efectul
multiplicator al turismului poate fi exemplificat prin repercusiunile cheltuielilor primare ale
turiştilor într-o unitate turistică în figura nr. 1.3.

Cheltuiala Cheltuielile Beneficiarii

turistică pentru industriei turistice altor sectoare

Hotel Salarii Angajaţii

Restaurant Taxe Agenţiile guvernamentale
Divertisment Furnizorii de alimente Industria alimentară
îmbrăcăminte Servicii de construcţii Firmele de arhitectură şi construcţii
Produse de şi Firmele de reparaţii
îngrijire întreţinere Firmele de reclamă
personală Publicitate Companiile de telefoane, apă, gaz,
Cadouri şi Licenţe electricitate
suveniruri Asigurări Sectorul bancar şi de asigurări
Transport Echipament şi Firmele de avocatură
Excursii mobilier Furnizorii de servicii medicale etc.
Muzee şi edificii Utilităţi
culturale Dobânzi
 Managementul Unitatilor de Alimentatie Publica C1

Atunci când un voiajor achită nota de plată la un hotel, direcţia hotelului va utiliza banii primiţi pentru a
achita diversele datorii pe care le-a contractat sau pentru a realiza investiţii noi de care vor beneficia
viitorii clienţi ai hotelului. La rândul lor, furnizorii acestor bunuri sau servicii vor utiliza sumele de bani
primite pentru a-şi achita propriile datorii şi pentru a-şi acoperi nevoile personale. In acest sens, banii
primiţi de la turist pot fi cheltuiţi de câteva ori şi se repartizează între diferitele sectoare ale economiei
naţionale.

Orice unitate monetară ce intră în economia unei ţări, a unei regiuni sau a unei zone cu destinaţie
turistică, indiferent sub ce formă a fost înregistrată - investiţii, alocaţii bugetare, transferuri de
bani, sponsorizări sau cheltuieli turistice - are impact stimulativ asupra economiei şi nu o
singură dată. Particularizate la specificul economiei turismului, intrările de valori, de acest gen,
generează efectul multiplicator al cheltuielilor turiştilor. Dezvoltarea şi diversificarea activităţii
de turism se va resimţi şi în activităţile desfăşurate de aceste ramuri economice, contribuind la
creşterea volumului de activitate, crearea de noi locuri de muncă, creşterea veniturilor pe ramură
etc.
 Crearea de noi locuri de muncă - turismul are un rol important în atragerea excedentului de
forţă de muncă din alte sectoare şi, implicit, la atenuarea şomajului. în corelaţie cu diversificarea
cererii în piaţa turistică şi dezvoltarea dorinţelor clienţilor s-au înregistrat creşteri semnificative
ale numărului celor care lucrează în hoteluri, restaurante, transporturi, agenţii de turism,
prestaţii de agrement, conducerea administrativă a aparatului turistic. Aceste activităţi se
regăsesc total sau parţial, în structura industriei turistice, ceea ce face dificilă evaluarea cu
rigurozitate a numărului celor ocupaţi în turism. De asemenea, trebuie menţionat faptul că aria
de cuprindere a industriei turistice este sensibil diferită de la o ţară la alta, accentuând greutăţile
de comensurare din acest sector. Din punct de vedere calitativ, relaţia turism-forţă de muncă
poate fi exprimată printr-o multitudine de aspecte, între care: nivelul de calificare al celor
ocupaţi în turism şi structura forţei de muncă pe trepte de pregătire, raportul dintre cei angajaţi
cu program normal şi cei cu timp parţial de muncă, proporţia angajaţilor sezonieri şi fluctuaţia
personalului, costul formării profesionale etc.
 Echilibrarea balanţei de plăţi externe - încasările obţinute de la turiştii străini sunt, din punct
de vedere economic, exporturi pentru ţările beneficiare ale fluxurilor turistice. Aceste exporturi,
asociate cheltuielilor turistice pentru diverse servicii sau consumului de bunuri materiale, au
fost denumite „injectări" pentru economie, pe considerentul că ele produc cheltuieli interne. Pe
de altă parte, dacă economiile populaţiei au destinaţia de a fi cheltuite în afara ţării, sau dacă o
parte din banii proveniţi din turismul receptor sunt cheltuiţi pentru importuri, plata impozitelor,
denumite „scurgeri", atunci se reduce efectul multiplicator şi nu mai este stimulată economia
internă. în acest context, creşterea economică este posibilă numai atunci când „injectările" sunt
mai mari decât „scurgerile". Aşa cum am prezentat mai sus influenţa turismului poate fi redată
sintetic prin intermediul soldului balanţei valutare a turismului. Avantajul economic pe care îl
reprezintă turismul internaţional a determinat multe ţări în curs de dezvoltare să îşi sporească
eforturile pentru dezvoltarea industriei lor turistice, ca activitate potenţială de a le furniza o
parte din devizele necesare pentru a-şi echilibra balanţa de plăţi externe şi, implicit, pentru a-şi
dezvolta economia naţională.
 Stimularea investiţiilor - prin faptul că cererea viitoare pentru produsele turistice este
influenţată de îmbunătăţirile care li se aduc în mod constant sau de confortul asigurat prin
investiţiile iniţiale în domeniul turistic. De asemenea, investiţiile din alte ramuri ale economiei
naţionale, infrastructura de transport de exemplu, influenţează dezvoltarea turistică a unei zone,
 Managementul Unitatilor de Alimentatie Publica C1

dar aceasta, prin veniturile generate în timp, poate conduce la consolidarea altor ramuri
economice.

2. Funcţia socio-culturală - presupune că turismul poate contribui la:

 Refacerea capacităţii de muncă a populaţiei - determinată de dorinţa şi nevoia umană de
odihnă, recreere, cunoaştere, refacere fizică şi mentală, foarte necesare în condiţiile civilizaţiei
actuale. Astfel, se pot identifica, pe de o parte, turismul de odihnă care îi priveşte pe cei care au
nevoie de repaus fizic sau intelectual de lungă durată şi care îşi petrec concediul de odihnă în
diferite zone turistice. Iar, pe de altă parte, este turismul de tratament care vizează persoanele
care îşi petrec o perioadă de timp, concediul, cu scopul de a-şi trata diversele afecţiuni sau cu
scop profilactic, folosind unele resurse naturale: ape termale, minerale, climă, nămol etc.
 Utilizarea corespunzătoare a timpului liber - în etapa actuală de dezvoltare a economiei
mondiale, se manifestă tot mai pregnant tendinţa de creştere a timpului liber, fapt ce ridică
problem privind organizarea şi utilizarea eficientă a acestuia. Turismul, prin activităţile pe care
le asigură călătorilor şi prin paleta largă de servicii pe care le pune la dispoziţia acestora
reprezintă una dintre modalităţile cele mai potrivite de utilizare a timpului liber.
 Ridicarea nivelului de instruire, cultură şi civilizaţie a oamenilor - prin sistemul de valori,
turismul favorizează şi facilitează o îmbogăţire a orizontului cultural, informaţional, atât pentru
turişti, cât şi pentru populaţia din zona respectivă, contribuind la formarea lor intelectuală.
Turismul se caracterizează prin larga penetrare în rândul tinerilor, această categorie socială fiind
foarte receptivă la cunoaşterea prin turism.
 Intensificarea legăturilor între naţiuni - în condiţiile actuale ale circulaţiei turistice se poate
aprecia că turismul tinde să devină tot mai mult una dintre formele principale de legătură directă
între oameni, pe plan intern şi, mai ales, pe plan internaţional. Deplasările turistice internaţionale
constituie un mijloc eficient de contact cu realităţile şi popoarele altor naţiuni. Această funcţie
este cu atât mai evidentă, cu cât pe plan mondial se observă tendinţa de dezvoltare a turismului
de vizitare, care presupune fragmentarea sejurului turistic la mai multe destinaţii din ţări diferite
sau vizitarea mai multor ţări în aceeaşi vacanţă.

3. Funcţia ecologică - se concretizează în menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii mediului în procesul

consumului turistic, mediul, de regulă, se deteriorează, motiv pentru care este absolut necesară
identificarea unor soluţii care să vizeze diminuarea sau chiar eliminarea impactului negativ al
turismului asupra mediului. Acest nou concept de economie durabilă, respectiv în cazul nostru de
turism durabil se referă la dezvoltarea activităţilor specifice turismului cu o micşorare a prejudiciilor
aduse mediului. în acest context, turismul se va menţine durabil dacă va răspunde la câteva cerinţe:
 Dezvoltarea sa va fi planificată raţional, pe criterii economico-sociale riguros
fundamentate;
 Politicile şi criteriile de dezvoltare vor respecta principiile durabilităţii;
 Dezvoltarea se va realiza cu angajarea şi cooperarea puterilor publice şi a sectorului
privat;
 La această dezvoltare vor participa societatea civilă şi comunităţile locale.
Vocaţia ecologică a turismului poate fi susţinută prin: controlul dezvoltării unor zone turistice,
orientarea fluxurilor turistice, organizarea de parcuri şi rezervaţii, refacerea unor trasee turistice,
precum şi promovarea unor forme de turism mai puţin agresive cum sunt: turismul verde, turismul
rural, turismul de tip foto-sqfari etc.

1.1.2. Definirea industriei ospitalităţii

 Managementul Unitatilor de Alimentatie Publica C1

Chiar dacă turismul se bazează, aşa cum am văzut, pe prestarea unor servicii de ospitalitate,
totuşi, industria ospitalităţii nu se suprapune cu cea turistică. Intre cele două există însă o reţea de
legături, între câteva componente mai importante, care transformă sectorul ocupat de cele două
întruna dintre cele mai largi sectoare dintr-o economie (figura nr. 1.4.). De asemenea, industria
ospitalităţii nu înseamnă numai hotelurile şi restaurantele, aşa cum ne-am imagina la prima vedere,
într-o definiţie dată de către Organizaţia Mondială a Turismului (WTO), prin termenul de industrie
a ospitalităţii sunt definite totalitatea organizaţiilor, firmelor şi instituţiilor care oferă ca prim
serviciu cazare şi alimentaţie, atât pentru turişti, cât şi pentru populaţia din zona respectivă, locală.

Figura nr. 1.4. Reţeaua de legături dintre industria ospitalităţii şi turism

1.2. Tipuri de organizaţii în industria hotelieră şi principalele lor caracteristici

In industria largă a ospitalităţii, un loc aparte îl ocupă activitatea hotelieră, fiind şi cea care
asigură şi condiţionează în cel mai înalt grad volumul activităţilor turistice, deşi anumite categorii de
vizitatori (clienţi) nu recurg întotdeauna la serviciile unităţilor de cazare. Activitatea hotelieră a
devenit, începând cu anii '50, un element important al creşterii economico-sociale şi este, în acelaşi
timp, influenţată de dezvoltarea economică dintr-o anumită regiune, beneficiarii acestor servicii fiind
în principal oamenii de afaceri.
Locul şi rolul industriei hoteliere este, pe de o parte, influenţat de dezvoltarea economică a
zonelor în care îşi desfăşoară activitatea şi, pe de altă parte, influenţează, la rândul lor, nivelul de
dezvoltare a zonei. Ţinând cont de faptul că industria hotelieră oferă cu precădere servicii de cazare,
 Managementul Unitatilor de Alimentatie Publica C1

rolul acesteia este de a asigura infrastructura dezvoltării turismului, alături de ramura transportului.
Infrastructura de cazare se exprimă prin totalitatea organizaţiilor sau unităţilor de cazare, care, prin
capacităţile de care dispun, au ca obiectiv satisfacerea nevoilor călătorilor.

Multitudinea şi diversitatea de organizaţii care activează în această industrie impune, pentru

o mai precisă înţelegere a afacerii, definirea termenului de hotel. Un prim punct de plecare în procesul
de definire a conceptului de hotel este oferit de definiţia dată de Organizaţia Mondială a Turismului
(WTO) şi anume: „Hotelurile sau unităţile asemănătoare se caracterizează prin amenajarea lor pe
camere, respectând o limită minimă de camere, având o echipă managerială unică şi furnizând
servicii bine definite care include serviciul de cameră, menţinerea curăţeniei, facilităţile sanitare
etc." în al doilea rând, hotelul mai este definit ca o organizaţie a cărei principală afacere este de a
furniza facilităţi de cazare pentru publicul larg şi care poate de asemenea să pună la dispoziţia
clienţilor unul sau mai multe din următoarele servicii: alimentaţie, curăţenia camerei, servicii de
primire, spălătorie sau utilizarea unor dotări specifice.
Un alt punct de vedere prezintă hotelul ca un stabiliment în care, cu condiţia plăţii, voiajorii
pot să se cazeze, precum şi să se hrănească şi să se distreze.

1.2.1. Definirea afacerii hoteliere

Organizaţia hotelieră va asigura o serie de servicii de bază, care definesc activitatea hotelieră:
primirea clienţilor, cazare, divertisment, alimentaţie, informare, la care se adaugă o diversitate de
servicii: schimbul valutar, păstrarea obiectelor de valoare, spălatul şi călcatul lenjeriei clientului,
curăţirea hainelor şi a încălţămintei, transportul bagajelor, parcarea automobilelor, dotarea camerelor
cu inventar suplimentar etc, care formează activităţile hoteliere complementare, cu rol de a îmbunătăţi
gradul de confort în unitatea de cazare.
În vederea organizării şi derulării afacerii hoteliere, managementul organizaţiei trebuie să ia
în considerare următoarele caracteristici ale serviciilor pe care le furnizează:
 Perisabilitatea serviciilor - locul neocupat, respectiv nevândut nu poate fi stocat şi oferit spre
vânzare într-o altă perioadă de timp;
 Oferta limitată de servicii - capacitatea de cazare nu se poate modifica în funcţie de
tendinţele din piaţă pe termen scurt;
 Amplasarea unităţii de cazare — joacă un rol important în asigurarea gradului de ocupare
profitabil;
 Costurile de operare mari - conduc la acumularea unor costuri fixe mari care impun un
 anumit nivel de ocupare pentru a atinge punctul critic;
 Sezonalitatea cererii - impune strategii manageriale pe termen lung pentru asigurarea unor
variaţii cât mai reduse.
În general, investitorii din industria hotelieră speră într-o recuperare rapidă a capitalului investit,
însă aceste caracteristici prezintă industria hotelieră ca o afacere ciclică, mare consumatoare de capital
şi puternic concurenţială. Astfel, se fac investiţii pe termen lung în imobilizări corporale care servesc
unei afaceri hoteliere cu un ciclu de viaţă relativ scurt. La nivel mondial ciclul de viaţă a unui hotel
nu este mai mare de 30-40 de ani, iar ciclicitatea afacerii se apreciază la 10 ani. In general, factorul
care determină această ciclicitate este cel economic al zonei în care este amplasată unitatea hotelieră.
Se apreciază în acest sens că schimbările în profilul economic al zonei acţionează ca factor de
influenţă asupra pieţei hoteliere după numai 3-6 luni. Insă, fiecare afacere hotelieră va fi afectată
diferit şi va avea propriul său ciclu de business în funcţie de planurile şi strategiile echipei
manageriale.
Investiţiile angajate în industria hotelieră sunt uriaşe. Industria hotelieră este o mare consumatoare
de capital necesar pentru clădire şi echipamentul sau facilităţile necesare. Toate acestea alături de
uzură, dobânzi, chirii, asigurări se transformă în costuri fixe. Cât de profitabile vor fi aceste hoteluri
 Managementul Unitatilor de Alimentatie Publica C1

rămâne de văzut, însă toate aceste noi unităţi sunt susţinute financiar de firme care activează în alte
domenii. Investitorii speră că vor atrage din clienţii marilor lanţuri hoteliere, dar dacă nu produc
profituri imediat nu se supără. Oricum perioada de timp până vor fi profitabile este destul de
îndelungată, faţă de speranţa lor de viaţă. La aceasta se mai adaugă şi piaţa extrem de concurenţială.
In acest caz, la sfârşitul fiecărui ciclu economic, unele dintre organizaţiile, în special cele care nu s-
au adaptat la schimbări, vor ieşi din piaţă. Piaţa românească este una în creştere aflată în faza de avânt
economic. Se poate considera, deci, că industria este atractivă pentru cei care au posibilitatea de a
intra în această industrie, întrucât barierele la intrare sunt înalte şi îi protejează pe cei activi din cadrul
pieţei.