PRINCIPIILE POLITICII FISCALE

STUDENT:APETREI RAZVAN-VASILICA

ANUL:II

GRUPA:

PRINCIPIILE POLITICII FISCALE

 Dimensionarea, asezarea si perceperea impozitelor, precum si obiectele social-economice urmarite
prin politica fiscala sunt elemente esentiale ale sistemului fiscal, care se intemeiaza pe anumite
cerinte ce dau rationalitatea sistemului fiscal respectiv. Aceste cerinte au in vedere latura de natura
politica a impunerii si sunt cunoscute in teoria finantelor publice ca principii ale impunerii. Ele au fost
formulate initial de catre economistul englez Adam Smith - ca maxime sau principii fundamentale ale
impunerii, cu referire la: maxima de justitie, maxima de certitudine, maxima comoditatii si maxima
economiei si randamentului impozitelor.

Maxima de justitie se refera la echitatea fiscala si mentioneaza ca cetatenii fiecarui stat trebuie sa
contribuie acoperirea cheltuielilor guvernamentale atat cat le permit facultatile proprii, adica in
functie de marimea veniturilor obtinute sub protectia statului.

Maxima de certitudine legalitate impunerii si presupune ca marirea impozitelor datorate bugetului

de catre fiecare contribuabil sa fie certa si nu arbitrara. In acest context, termenele, modalitatile de
percepere a impozitelor si sumele de plata trebuie sa fie clare si cunoscute cu anticipatie de catre
contribuabili.

Maxima comoditatii are in vedere perceperea impozitelor la termenele si in modalitatile cele mai
convenabile pentru contribuabili.Maxima economiei si randamentului impozitelor urmareste
instituirea unor impozite cat mai putin apasatoare pentru contribuabili si asigurarea incasarii
acestora cu un minim de cheltuieli. Aceasta maxima este expresia "guvernului ieftin", in virtutea
careia aparatul pentru stabilirea si perceperea impozitelor, ca si intregul aparat de stat, nu trebuie sa
fie prea costisitor.

De asemenea, activitatea aparatului fiscal trebuie sa fie astfel conceputa si organizata, incat sa nu
stinghereasca activitatea economico-sociala a platitorilor de impozite si sa nu-i indeparteze de la
ocupatiile lor.

Intr-o interpretare contemporana, francezul Maurice Allais- laureat al premiului Nobel pentru
economie - apreciaza ca principiile generale ale fiscalitatii intr-o societate libera sunt urmatoarele:
individualitatea, nediscriminarea, impersonalitatea, neutralitatea, legitimitatea si lipsa arbitrariului.

Individualitatea porneste de la axioma ca intr-o societate democratica omul si nu statul este

valoarea esentiala in acest context, fiscalitatea trebuie sa reprezinte unul din mijloacele deplinei
dezvoltari a personalitatii fiecarui cetatean, corespunzator propriei sale aspiratii.

Nediscriminarea are in vedere promovarea unor reguli unitare, valabile pentru toti - astfel ca
impozitele ca impozitele sa fie stabilite fara discriminari, directe sau indirecte, fata de unii din
subiecti sau fata de unele grupari sociale.

In acest cadru, este contrar principiului nediscriminarii ca impozitele sa fie percepute doar de la
agentii economici capabili, ale caror beneficii sunt in concordanta cu serviciile efectuate, in ce aceia
care inregistreaza pierderi, datorita unei proaste administrari, exceptati total sau partial de la plata
impozitelor.

Impersonalitatea este principiul corespunzator caruia sunt preferabile impozitele analitice asezate
asupra fiecarui bun sau asupra fiecarei operatiuni in parte, fata de impozitele sintetice, care nu pot fi
asezate decat avand o vedere de ansamblu asupra activitatilor contribuabililor, concentrata in cifra
de afaceri, venitul sau capitalul sau. Astfel in timp ce impozitele analitice sunt atasate lucrurilor si nu
persoanelor, cele sintetice sunt centrare asupra persoanelor, vexabile.
 Asa apreciaza Maorice Allais, "impersonalitatea impozitelor raspunde dorintelor profunde ale
cetatenilor democratiilor occidentale.In contextul impersonalitatii, atat face o referire speciala la
oamenii politici, opinand ca, exceptand rezidenta lor personala, asupra castigurilor acestora trebuie
exercitat un control permanent, iar investirea lor sa nu poata fi realizata decat in fonduri de stat. In
acest fel, se obtine cea mai buna garantie, in lupta contra inflatiei.Neutralitatea impozitelor se refera
la cerinta ca impozitele sa nu contravina unei mai bune gestionari a economiei, ci sa fie favorabile
realizarii unei economii cat mai eficiente. Altfel spus "impozitul nu trebuie sa modifice alegerile cele
mai eficiente".

Din punctul de vedere al dinamicii progresului economic, impozitul nu trebuie sa loveasca

beneficiile, in cazul ca acestea provin dintr-o abatere a costurilor ca urmare a unei bune orientari a
productiei - caci aceste beneficii constituie motorul esential al unei economii de piata. Daca agentii
economici vad ca beneficiile lor sunt aspru impozate, incitarea pentru o cat mai buna gestionare nu
poate fi decat diminuata.Din punct de vedere al fiscalitatii, intreprinderile in pierdere trebuie sa fie
penalizate si nu acelea care realizeaza beneficii.Preocuparea pentru eficacitate se intalneste aici cu
preocuparea pentru justitie - echitate. De aceea, se spune, pe buna dreptate ca: "egalitatea in fata
impozitelor este in totalitate neutralitatea impozitelor".

Legitimitatea face distinctie intre veniturile "legitime" (meritate) si cele "nelegitime", in functie de
care fiscalitatea trebuie adaptata in mod corespunzator. Astfel, se considera a fi legitime veniturile
provenind din munca, cele aferente unei mai bune gestionari si acelea rezultate din asumarea de
riscuri. aceste venituri ar trebui exonerate de la impozite sau sa li se aplice o impunere mai usoara.In
cazul veniturilor nelegitime, fiscalitatea trebuie sa loveasca atat cat este posibil.Lipsa arbitrariului
presupune perceperea de impozite asezate pe baza unor principii simple si clare, care sa nu dea
nastere nici unui arbitrariu. aceste principii trebuie edectate de parlament, excluzandu-se aplicarea
unui sistem complicat - care prin interpretari mai mult sau mai putin arbitrare si deciziile mai mult
sau mai putin discretionare pe care le comporta, implica delegarea unei puteri excesive tehnocratilor
fara raspundere politica, ce poate duce la o seama de discriminari care contravin eficientei si eticii
fiscale.

Maximele lui Adam Smith ca si principiile lui Maurice Allais se regasesc in principiile cristalizate in
stiinta finantelor publice ca: principii de echitate fiscala, principii de politica financiara, principii de
politica economica si principii social politice.

PRINCIPIILE DE ECHITATE FISCALA presupun necesitatea impunerii diferentiate a veniturilor si a

averilor, tinandu-se cont de indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:

 stabilirea unui minim neimpozabil, adica legiferarea scutirii de impozit a unui venit minim si a
unei averi - care permit satisfacerea nevoilor stricte de trai. Desigur, aceasta conditie este
aplicabila doar in cazul impozitelor directe, intrucat in cazul impozitelor indirecte calitatea de
suportare revine intregii mase a consumatorilor de bunuri sau servicii aflate sub incidenta
respectivelor impozite;
 sarcina fiscala absoluta si relativa a fiecarui contribuabil sa fie stabilita in functie de puterea
sa contributiva, ce este dependenta de marimea veniturilor si averilor impozabile, precum si
de situatia personala a subiectului impozitului (este singur, casatorit, are mai multi copii sau
alte persoane in intretinere, este apt sau inapt de munca etc.)
 la o anumita putere contributiva, sarcina fiscala a unei categorii sociale sa fie stabilita in
comparatie cu sarcina fiscala a altei categorii sociale, iar cea a unei persoane comparativ cu
sarcina altei persoane din aceeasi categorie sociala;
 impunerea sa fie generala, adica sa cuprinda toti subiectii care realizeaza venituri dintr-o
anumita sursa sau care detin un anumit gen de avere, cu exceptia celor care se situeaza sub
nivelul minim considerat in perioada respectiva.
Masura respectarii acestor principii rezulta din felul in care se realizeaza impunerea, care, asa cum
am mentionat anterior, se poate efectua in sume fixe si cu cote procentuale.Impunerea in sume fixe
se aplica cel mai adesea in cazul bunurilor aflate in proprietatea persoanelor, fara a se tine seama, cu
unele exceptii, de situatia personala a contribuabililor. Un exemplu semnificativ al acestui tip de
impunere il reprezinta capitatia - ca impozit practicat in oranduirile sclavagista si feudala, precum si
in faza de inceput a oranduirii capitaliste. Acest impozit s-a asezat asupra barbatilor apti de munca,
fara a lua in considerare marimea veniturilor si a averii sau situatia personala a
platitorului.Impunerea in cote procentuale se practica prin aplicarea asupra materiei impozabile a
cotelor proportionale, progresive sau regresive.

Impunerea in cote procentuale proportionale presupune aplicarea aceleiasi cote de impozit asupra
materiei impozabile, indiferent de marimea acesteia. De aceea, se apreciaza ca o asemenea
impunere reprezinta manifestarea expresa a principiului egalitatii contribuabililor in fata impozitelor.

Impunerea de acest tip s-a practicat cu deosebire pentru calculul impozitelor de tip real (impozitul
pe teren sau impozitul funciar, impozitul pe cladiri, patenta - ca impozit pe activitati industriale,
comerciale si profesiile libere), specifice perioadei capitalismului premonopolist.Aceasta impunere se
foloseste pe scara larga si in prezent. Astfel, impozitul pe profit, impozitul pe dividende, impozitul pe
cladiri, impozitul pe terenuri si alte impozite directe se calculeaza prin folosirea unor cote
procentuale. La fel este cazul accizelor, taxei pe valoarea adaugata si taxelor vamale - ca impozite
indirecte.Echitatea se manifesta doar daca se tine seama de situatia personala a contribuabilului,
aspect ce nu este prezent in cadrul acestei impuneri.

Impunerea in cote progresive se practica incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea.

Caracteristica acestei impuneri este aceea a cresterii cotei impozitului, adica cu sporirea marimii
materiei impozabile. Ca urmare, dinamica impozitului este mai accentuata decat cea a materiei
impozabile.

Impunerea in progresie simpla presupune aplicarea aceleiasi cote de impozit asupra intregii materii
impozabile, iar cota de impozit va fi cu atat mai mare, cu cat volumul materiei impozabile va fi mai
mare.Metoda impunerii in progresie simpla ii dezavantajeaza pe contribuabilii care realizeaza
venituri situate la limita imediat superioara aceleia pana la care se aplica o anumita cota de impozit.

Impunerea in progresie compusa presupune divizarea materiei impozabile in mai multe transe si
aplicarea asupra acestora a unor cote de impozit crescatoare.Ca urmare, impozitul se compune din
mai multe impozite partiale calculate pentru fiecare transa de venit.

Impunerea in progresie compusa se utilizeaza mai ales pentru impunerea veniturilor obtinute de
persoanele fizice, precum si in cazul unor impozite pe avere.Daca materia impozabila este divizata in
aceleasi transe, in cazul ambelor forme ale impunerii progresive, iar cotele de impozit sunt aceleasi,
impunerea in progresie compusa este mai avantajoasa pentru contribuabili, fiind mai putin
apasatoare.

Acest aspect rezulta din dimensionarea si compararea impozitelor.Indiferent de tipul progresiei,

impunerea progresiva poate avea in vedere si calculul unui impozit mixt, compus dintr-o suma fixa
crescatoare si un impozit calculat cu ajutorul cotelor de impozit, crescatoare si ele, aplicate asupra
diferentei dintre valoarea totala a materiei impozabile si nivelul minimal transei materiei impozabile,
pentru care s-a luat in considerare suma fixa.Impunerea in cote regresive consta in aceea ca, dupa
depasirea unui anumit nivel al veniturilor, cota de impunere incepe sa descreasca. In fapt, in cazul
impozitelor directe, aplicarea regresivitatii presupune divizarea pe transe a materiei impozabile astfel
ca, pana la atingerea nivelului de venituri avut in vedere, se utilizeaza impunerea pe baza cotelor
progresive. Pentru a se ajunge la regresivitate este evident faptul ca trebuie aplicata progresia
compusa. In acest fel, impozitul calculat in final este unul de tip mixt.
 Impunerea in cote regresive apare in cele mai multe situatii ca o consecinta a perceperii
impozitelor indirecte. Regresivitatea este efectul faptului ca impozitele indirecte sunt incluse in
preturile marfurilor sau in tarifele serviciilor - fie sub forma aceleiasi cote procentuale, fie ca suma
fixa pe unitatea de produs. In consecinta, ponderea impozitului in venitul cumparatorului este invers
proportionala cu venitul acestuia.Analiza comparativa a celor trei modalitati de impunere in cote
procentuale scoate in evidenta ca mai avantajoasa pentru contribuabili este aceea a impozitului mixt,
din cazul regresivitatii directe. In practica fiscala contemporana, acest gen de regresie se intalneste
extrem de rar, astfel ca avantajele efective pentru contribuabil apar, mai ales, in cazul progresiei
compuse.

PRINCIPIILE DE POLITICA FINANCIARA cuprind cerintele ce trebuiesc indeplinite de orice impozit nou
introdus in practica, cu referire la un randament fiscal ridicat, la o stabilitate si elasticitate
acceptabile. De asemenea, se are in vedere tipul si numarul impozitelor percepute de stat pentru
formarea veniturilor sale.

Conditiile ce trebuie indeplinite de un impozit pentru a avea un randament fiscal sunt urmatoarele:

a) impozitul sa aiba un caracter universal, adica sa fie platit de toate persoanele fizice si juridice
care obtin venituri din aceeasi sursa sau detin acelasi gen de avere, intreaga materie
impozabila fiind supusa impunerii;
b) sa nu existe posibilitati legale sau nelegale de sustragere de la impunere a unei parti din
materia impozabila;

Cheltuielile aferente asietei impozitului sa fie cat mai reduse.Stabilitatea impozitelor vizeaza
respectarea cerintei mentinerii constante a randamentului impozitelor, fara ca acest randament sa
fie influentat de miscarea ciclica a economiei. Asadar, randamentul unui impozit considerat stabil nu
trebuie sa creasca odata cu sporirea volumului productiei si a veniturilor in perioadele favorabile ale
ciclului economic, si nici sa scada in perioadele de recesiune sau de criza ale economiei.Elasticitatea
impozitelor presupune adaptarea permanenta a incasarilor provenite din acestea, prin majorarea sau
micsorarea lor dupa nevoile bugetului. In legatura directa cu miscarea economica si cu necesitatiile
cert stabilite ale bugetului, statele au apelat si apeleaza frecvent la acest principiu.

Fiscala din majoritatea tarilor lumii evidentiaza faptului ca, in cele mai multe cazuri, elasticitatea sa
manifestata prin majoritatea impozitelor percepute de la contribuabili.In problematica tipului si a
numarului de impozite care sa fie utilizate de catre stat pentru procurarea veniturilor sale s-au
conturat doua conceptii. Prima conceptie sustine ca este suficient un singur impozit reprezentativ,
care sa formeze in intregime veniturile bugetului public, iar cea de- a doua sustine necesitatea
instruirii si perceperii mai multor impozite.

Ideea privind utilizarea impozitului unic apare ca una dintre utopiile fiscale preconizate de
teoreticieni. Aceasta idee a fost sustinuta incepand din a doua jumatate a secolului al XVIII- lea, fiind
promovata de fiziocrati care, avandu- l in frunte pe François Quesnay, apreciau ca bogatiile provin in
exclusivitate din exploatarea pamantului, astfel ca impozitul trebuie suportat de proprietarii funciari.
Aceasi idee este prezenta si in conceptia socialistului reformator american Henry George - care in
lucrarea sa "Progres si saracie" se pronunta pentru abolirea tuturor impozitelor, in afara celui asezat
asupra valorilor funciare.

Incepand cu secolul al XIX-lea, impozitul funciar este abandonat, atentia indreptandu-se spre alte
obiecte impozabile. Astfel francezul M. Thière este adeptul impozitului mic asupra materiilor prime
folosite in industrie, pentru ca mai tarziu, tot un francez (inginerul Schueller) sa sustina necesitatea
instituirii unui singur impozit, asezat pe energia consumata in diversele activitati producatoare de
venituri. Alti sustinatori ai conceptiei impozitului unic sunt fabricantul de ciocolata Menier, Emile de
Girardin si George Bernard. Aceasta din urma, de exemplu, se pronunta pentru impozit anual direct,
cu rate variabile aplicate asupra valorii reale a capitalului fizic si asupra bunurilor durabile.

Alegerea numarului si tipului de impozite folosite difera de la o tara la alta, in functie de caracterul
economiei si gradul dezvoltarii acesteia, in functie de traditie, rezistenta diverselor categorii sociale la
introducerea de noi impozite si alte criterii luate in considerare de catre guvernele si organele
legiuitoare aflate in exercitiu.

PRINCIPIILE DE POLITICA ECONOMICA vizeaza folosirea de catre stat a impozitelor nu numai ca

mijloc de formare a bugetului public, ci si ca parghie de influenta asupra dezvoltarii sau restrangerii
activitatii din unele domenii, ramuri sau regimuri economice, pentru a stimula sporirea productiei sau
/ si consumul unei anumite marfi, in vederea extinderii sau limitarii relatiilor comerciale externe
pentru anumite bunuri si serviciiAstfel, pentru stimularea dezvoltarii unor ramuri economice, statul
reduce sau scuteste de impozite indirecte circulatia produselor respective in tara, ori poate acorda
unele reduceri la plata impozitelor directe datorate de agentii economici. De asemenea, la cererea
agentilor economici, se poate admite amortizarea accelerata a capitalului imobilizat in active
corporale, cu efecte pozitive asupra procesului, investitional din cadrul ramurii respective.
Concomitent, investitiile sunt incurajate si prin reducerea din profitul impozabil a profitului alocat
pentru fondurile proprii de dezvoltare sau prin reducerea in diferite proportii a impozitului calculat
asupra profitului investit.

Activitatea economica desfasurata in tara este influentata intr-un sens sau altul si prin aplicarea
unor taxe vamale mai ridicate sau mai scazute la importul anumitor produse si bunuri.Consumul
anumitor bunuri sau servicii este si el influentat prin reducerea sau suprimarea impozitelor indirecte
care le greveaza - atunci cand se doreste stimularea consumului si, pe aceasta baza, a activitatii din
domeniile in care se produc bunurile sau se presteaza serviciile respective. Invers, pentru
restrangerea consumului, statele recurg la majorarea cotelor folosite pentru calculul impozitelor
indirecte aferente.

In vederea extinderii relatiilor comerciale externe, masurile fiscale promovate de stat constau in:
restituirea partiala sau integrala a impozitelor indirecte aferente marfurilor exportate; reducerea
nivelului taxelor vamale percepute in cazul importului anumitor marfuri utilizate la fabricarea de
produse destinate exportului sau aplicarea regimului vamal de "drauback"; scutirea de taxe vamale a
importului unor marfuri sau pentru marfurile provenite din diferite tari.

Restrangerea comertului exterior se realizeaza fie prin practicarea unor taxe vamale cu caracter
protectionist la import, fie prin limitarea accesului in tara a anumitor marfuri prin stabilirea unor
contingente cantitative. Asemenea contingente se pot stabili si in cazul exportului unor materii
prime, incurajandu-se, astfel, exportul de produse finite.

Desi se practica tot mai rar, nu trebuie exclusa nici posibilitatea ca restrangerea comertului exterior
sa fie obtinuta prin aplicarea de taxe vamale la export.

In fine, impozitele se utilizeaza si pentru limitarea sau combaterea inflatiei - prin majorarea
indeosebi a taxelor de consumatie, dar si prin introducerea de noi impoizite, cum este impozitul
suplimentar perceput in cazul depasirii unui anumit nivel al fondului de salarii.De asemenea printr-o
anumita modalitate de impunere se incearca limitarea influentelor negative provocate asupra
sanatatii oamenilor de consumul bauturilor alcoolice si a tutunului care se afla sub incidenta unor
accize ce le fac prohibitive pentru multi consumatori cu venituri scazute.

In incheiere, este de retinut ca principiile impunerii formeaza un sistem unitar, astfel ca cele patru
categorii de principii se influenteaza si se conditioneaza in mod reciproc. De aceea, organele
legiuitoare si organele fiscale trebuie sa aiba in vedere corelarea adecvata a principiilor prezentate,
astfel incat fiscalitatea promovata sa poata raspunde cerintelor presupuse de aceste principii.