26 martie 1995

Biserica Baptistă Bethlehem

Pastor John Piper

CEA MAI MARE DINTRE ACESTEA

ESTE DRAGOSTEA
Adâncimea dragostei lui Hristos: Costul ei
(Efeseni 4:32-5:2)

Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe
voi în Hristos. Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu ca nişte copii prea iubiţi. Trăiţi în dragoste, după cum
şi Hristos ne-a iubit, şi S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros”, lui
Dumnezeu.

Recapitulare

Dacă vrem ca dragostea dintre noi să înflorească şi să crească în biserica noastră, trebuie să fim mai adânc
înrădăcinaţi în dragoste. Acesta a fost punctul principal al mesajului de săptămâna trecută. În alte cuvinte, să
devii o persoană iubitoare înseamnă să trăieşti cu rădăcinile vieţii tale cufundate adânc în dragostea lui Hris-
tos pentru tine. Faptul că eşti iubit de Hristos este temelia pe baza căreia devii mai iubitor. Iar rădăcina pe
care o ancorezi în această temelie este credinţa că eşti iubit.

Există o expresie în 1 Ioan 4:16 care descrie această rădăcină:

Noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi.

Noi am ajuns să cunoaştem şi am „crezut” dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dragostea pe care
o are Dumnezeu pentru noi este baza transformării noastre în oameni plini de dragoste. Iar rădăcina pe care
noi o ancorăm în acest teren, pentru a se hrăni din el, este credinţa – „noi am crezut dragostea pe care o are
Dumnezeu faţă de noi.” Credinţa în adâncimea dragostei lui Dumnezeu faţă de mine este cheia maturizării
mele într-o persoană plină de dragoste.
Iar cheia credinţei în dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi este să o vedem descoperită în cuvintele
Scripturii. Doar la puţini oameni le-a fost permis să-L vadă pe Isus în trup, să-L atingă şi să-L vadă cum pre-
dică, vindecă, suferă, moare şi învie. Ne-am putea simţi invidioşi deoarece credinţa noastră în dragostea lui
Hristos nu se poate baza pe acest fel de experienţă personală. Dar nu acesta a fost planul lui Dumnezeu.
Când Isus se ruga pentru ucenicii Săi în Ioan 17:20, El a spus: „[Tată,] mă rog nu numai pentru ei, ci şi pen-
tru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.” Planul lui Dumnezeu era ca noi să venim la credinţă, nu vă-
zând dragostea lui Hristos întrupată, ci văzând dragostea lui Hristos în cuvântul celor ce L-au cunoscut.

Subiectul următoarelor patru săptămâni: Adâncimea dragostei lui Hristos pentru noi

Din aceste motive, iată planul pentru următoarele patru săptămâni. Sper că acest lucru vă va ajuta să vă pre-
gătiţi în rugăciune şi meditaţie pentru ce va urma. Şi mai sper că vă va ajuta să vă daţi seama când Dumne-
zeu vă trimite să-i invitaţi şi pe alţii să vă însoţească la biserică. Scopul meu în această serie de predici este
ca dragostea noastră unii pentru ceilalţi şi pentru cei din afara bisericii să crească şi să se adâncească. Dar
acest lucru se va întâmpla numai atunci când suntem înrădăcinaţi – adică credem – mai adânc şi mai adânc
în dragostea lui Hristos pentru noi. Iar această credinţă vine atunci când înţelegem adâncimea dragostei lui
Hristos pentru noi, aşa cum e ea descoperită în Cuvântul Său. Deci, în următoarele patru săptămâni, culmi-
nând cu Duminica Învierii, vreau să vă îndrept atenţia spre adâncimea dragostei lui Hristos pentru noi.

În timp ce meditam la dragostea lui Hristos pentru noi şi diferitele moduri în care Biblia ne-o prezintă, am
observat patru feluri în care se descoperă adâncimea dragostei lui Hristos. Vom pune deoparte câte o
săptămână pentru fiecare din ele.

Mai întâi, cunoaştem adâncimea dragostei pe care cineva o are faţă de noi observând ce îl costă: dacă îşi
jertfeşte viaţa pentru noi ştim sigur că dragostea e mai adâncă decât atunci când suferă câteva zgârieturi de
dragul nostru. Deci, vom vedea adâncimea dragostei lui Hristos observând cât de mult L-a costat aceasta.

În al doilea rând, cunoaştem adâncimea dragostei pe care cineva o are faţă de noi după cât de puţin o meri-
tăm. Dacă ne-am fi purtat frumos cu el toată viaţa noastră, şi dacă am fi făcut tot ce se aştepta de la noi,
atunci, când ne iubeşte, dragostea lui nu pare la fel de mare ca în cazul în care l-am fi jignit, l-am fi ţinut la
distanţă şi l-am fi dispreţuit. Cu cât o merităm mai puţin, cu atât este mai uimitoare şi mai adâncă dragostea
lui pentru noi. Aşa că vom vedea adâncimea dragostei lui Hristos în relaţie cu cât de puţin o merită obiectele
dragostei Sale (Romani 5:5-8).

În al treilea rând, cunoaştem adâncimea dragostei pe care cineva o are faţă de noi după mărimea binefaceri-
lor de care ne bucurăm atunci când suntem iubiţi. Dacă suntem ajutaţi să promovăm un examen, ne simţim
iubiţi într-un fel. Dacă suntem ajutaţi să obţinem o slujbă, vom simţi dragostea în alt fel. Dacă suntem ajutaţi
să scăpăm dintr-o captivitate opresivă şi ni se oferă libertatea pentru tot restul vieţii, ne vom simţi iubiţi în
alt fel. Iar dacă suntem scăpaţi de chinul veşnic şi primim un loc în prezenţa lui Dumnezeu împreună cu o
bucurie deplină şi plăceri veşnice, vom cunoaşte o adâncime a dragostei care le întrece pe toate celelalte (1
Ioan 3:1-3). Deci vom vedea adâncimea dragostei lui Hristos în mărimea binefacerilor de care avem parte
pentru că suntem iubiţi de El.

În al patrulea rând, vom cunoaşte adâncimea dragostei pe care cineva o are faţă de noi prin libertatea cu ca-
re ne iubeşte. Dacă cineva ne face un bine pentru că altcineva îl obligă, deşi el nu prea vrea, atunci nu consi-
derăm această dragoste ca fiind foarte adâncă. Adâncimea dragostei e direct proporţională cu libertatea ei.
De aceea, dacă o firmă de asigurări îţi plăteşte 40.000 de dolari pentru că ţi-a murit soţul sau soţia, de obicei
nu stai să te minunezi cât de mult te iubeşte această firmă. Erau obligaţi prin lege să plătească. Dar dacă co-
legii tăi de la Şcoala Duminicală îţi gătesc toate mesele timp de o lună după ce ţi-a murit soţul sau soţia, şi
cineva te sună în fiecare zi şi te vizitează în fiecare săptămână, atunci asta poţi numi dragoste, pentru că ei
nu erau obligaţi să o facă. O fac de bună voie şi nesiliţi de nimeni. De aceea, vom vedea adâncimea dragos-
tei lui Hristos pentru noi în libertatea Sa: „Nimeni nu Îmi ia viaţa cu sila, ci o dau Eu de la Mine” (Ioan
10:18).

Aceste lucruri le văd eu în Noul Testament. Sunt texte specifice care subliniază fiecare din cele patru feluri
în care putem vedea adâncimea dragostei lui Hristos pentru noi. Ne vom ocupa de câte unul pe săptămână.
Iar dacă vă rugaţi cu stăruinţă, atunci poate că Dumnezeu va răspunde rugăciunii din Efeseni 3:17-18, ca să
avem rădăcina şi temelia pusă în dragostea lui Hristos şi să putem pricepe care este lărgimea, lungimea,
adâncimea şi înălţimea dragostei Sale – ca să putem deveni asemenea Lui în dragostea Sa.

Adâncimea dragostei lui Hristos descoperită în costul ei

Astăzi aş vrea să observăm adâncimea dragostei lui Hristos aşa cum e ea descoperită în costul ei. Haideţi să
privim la Efeseni 5:1-2:

Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu ca nişte copii prea iubiţi. Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos
ne-a iubit, şi S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros”, lui Dumnezeu.

Aici sunt patru lucruri clare şi minunate pe care trebuie să le vedeţi. Mai întâi, observaţi că Pavel ne arată
adâncimea dragostei lui Hristos pentru noi. Versetul 2: „Hristos ne-a iubit, şi S-a dat pe Sine pentru noi.”
Faptul că S-a dat pe Sine demonstrează dragostea Sa. În al doilea rând, costul dragostei Sale a fost El Însuşi
– viaţa Sa. Nu au fost doar bani, timp, energie, inconvenienţe, nici măcar suferinţă; a fost un sacrificiu com-
plet. El S-a dat pe Sine Însuşi. În al treilea rând, observaţi că această dragoste şi această dăruire de Sine a
fost pentru noi. „Hristos ne-a iubit, şi S-a dat pe Sine.” Pavel vorbeşte despre credincioşi (Efeseni 2:8). El
S-a dat pe Sine pentru noi. În final, observaţi că Dumnezeu Tatăl a privit cu plăcere la acest act de dragoste
jertfitoare. Versetul 2: „Hristos ne-a iubit, şi S-a dat pe Sine pentru noi, „ca un prinos şi ca o jertfă de bun
miros”, lui Dumnezeu.” Când Dumnezeu S-a plecat deasupra dragostei pe care Fiul a turnat-o asupra noastră
pe cruce, a fost o jertfă de bun miros pentru El. Dumnezeu iubeşte dragostea Fiului pentru noi.

O ilustraţie a dragostei valoroase

Uneori suntem atât de familiari cu extraordinarul încât nu ne mai impresionează aşa cum ar trebui. Trebuie
să privim la ceva mai mic, să fim uimiţi, şi apoi să privim înapoi ca să simţim cu adevărat minunea origina-
lului. Chuck Colson povestea despre un grup de prizonieri americani în timpul celui de-al doilea război mon-
dial, care au fost puşi la muncă grea într-un lagăr. Fiecare primea în fiecare zi o cazma cu care trebuia să sa-
pe, iar seara trebuia să o dea înapoi. Într-o seară, douăzeci de prizonieri erau aliniaţi în faţa gardianului, care
număra cazmalele. Acesta a numărat nouăsprezece, după care s-a întors furios către cei douăzeci de prizo-
nieri, întrebând care dintre ei nu şi-a adus cazmaua. Nici unul nu a răspuns. Atunci gardianul şi-a luat arma
şi a spus că va împuşca cinci dintre ei, dacă vinovatul nu iese în faţă. După un moment de tăcere apăsătoare,
un băiat de nouăsprezece ani – atât are şi Ben al meu – a păşit în faţă cu capul plecat. Gardianul l-a apucat,
l-a tras deoparte şi l-a împuşcat în cap, după care s-a întors să-i avertizeze pe ceilalţi că ar face bine să fie
mai atenţi decât acel băiat. Când a plecat, prizonierii au numărat din nou cazmalele şi erau douăzeci. Gardia-
nul a greşit la numărătoare. Iar acel băiat şi-a dat viaţa pentru prietenii săi.

Vă puteţi imagina sentimentele care trebuie să le fi umplut inimile în timp ce îngenuncheau deasupra trupu-
lui său? În cele cinci sau zece secunde de tăcere, băiatul şi-a pus întregul viitor într-o balanţă – viitoarea so-
ţie, educaţia, o camionetă nouă, copiii, cariera, pescuitul împreună cu tatăl său – şi a ales moartea, pentru ca
astfel ceilalţi să poată trăi. Isus a spus în Ioan 15:13: „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa
pentru prietenii săi.” A iubi înseamnă a alege suferinţa de dragul celuilalt.

O dragoste infinit mai valoroasă

Isus te-a iubit în acelaşi fel. Numai că, o, infinit mai mult! Gândeşte-te la viaţa la care a renunţat. Unul din
motivele pentru care întâmplarea de mai sus ne impresionează atât de mult este că băiatul avea nouăsprezece
ani. Dacă ar fi avut 89 de ani şi ceilalţi ar fi avut 19, am fi spus că e un minunat act de dragoste, dar, având o
viaţă întreagă în urma sa, nu ar fi fost un sacrificiu la fel de mare ca în cazul în care întreaga sa viaţă i se aş-
ternea înainte. De aceea, gândeşte-te la viaţa pe care Isus a jertfit-o pentru tine.

În primul rând, şi El era tânăr. Avea cam 33 de ani. Şi-a început slujirea cu doar trei ani în urmă. A fost re-
tezat, spunem noi, înainte de floarea vârstei.

În al doilea rând, el era fiul cel mai mare al unei mame văduve. Unul din ultimele lucruri pe care le-a făcut
în viaţa Sa a fost să se asigure că avea cine să se îngrijească de mama Sa.

Când a văzut Isus pe mamă-Sa, şi lângă ea pe ucenicul, pe care-l iubea, a zis mamei Sale: „Femeie,
iată fiul tău!” Apoi, a zis ucenicului: „Iată mama ta!” Şi, din ceasul acela ucenicul a luat-o la el
acasă. (Ioan 19:26-27)

Viaţa la care renunţa pentru tine era una tânără şi, din punct de vedere uman, era o viaţă de care mama Lui
avea nevoie.

În al treilea rând, a fost cel mai bun, milos, înţelept şi curajos om care a trăit vreodată. Petru mărturiseşte:
„El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug” (1 Petru 2:22). Chiar şi duşmanii Lui ştiau că nu-i
puteau găsi nici o vină (Matei 22:16). „Eu nu găsesc nici o vină în El”, a spus Pilat (Ioan 19:6). Aşa că viaţa
pe care Şi-a dat-o pentru noi nu a fost o viaţă obişnuită, valoroasă din punct de vedere uman – deşi şi aşa ar
fi fost destul de preţioasă. A fost în schimb o viaţă fără păcat. O viaţă echilibrată perfect între bucurie şi tris-
teţe, tandreţe şi asprime, dreptate şi milă, durere şi mânie, discurs şi tăcere, rugăciune şi acţiune. Această
viaţă, dintre toate vieţile care au existat vreodată, a fost cea mai valoroasă. Cel mai vrednic să trăiască, cel
mai puţin vrednic să moară. Aceasta a fost viaţa pe care Şi-a dat-o pentru tine – ca tu să poţi trăi.

În al patrulea rând, El era Fiul lui Dumnezeu. Asta înseamnă că era atât Dumnezeu cât şi om. Unită cu na-
tura sa umană era o natură divină, în unitatea misterioasă a unei singure persoane. Demnitatea şi valoarea
acestei vieţi nu erau doar relativ superioare altor vieţi omeneşti. Această viaţă avea o valoare infinită – nu în
acelaşi fel în care ceilalţi oameni sunt valoroşi, ci pentru că Dumnezeu are o valoare infinită, şi anume, ca
bază a valorii întregii umanităţi. Avem valoare ca oameni în măsura în care reflectăm chipul lui Dumnezeu.
Dar asta înseamnă că, dacă reflecţia are atâta valoare din cauza originalului, cu cât este mai valoros atunci
originalul? Cu această viaţă a urcat Isus pe cruce pentru tine. Atât L-a costat ca să acopere păcatele noastre
făcute împotriva sfinţeniei lui Dumnezeu. Şi El a plătit acest preţ de bună voie, ca noi să putem trăi.

În al cincilea rând, ca Fiu al lui Dumnezeu, Isus a fost iubit la modul suprem de către Tatăl Său din ceruri.
„Acesta este Fiul Meu prea iubit,” a spus Tatăl, „în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!” (Matei
17:5). Gândiţi-vă cum ar fi fost dacă acel prizonier de război în vârstă de nouăsprezece ani era fiul Preşedin-
telui Statelor Unite – şi el ştia că erau pregătite forţe care să-l scape nu numai de la moarte, ci şi din lagărul
de prizonieri – şi să mai presupunem că ai fi aflat că tatăl său, Preşedintele, nu numai că avea o dragoste
imensă pentru băiat, dar a şi fost de acord cu moartea lui pentru tine, şi acum vroia să-i întâlnească pe cei
pentru care a murit, ca să le dea o parte din moştenirea fiului său. Nu ar fi fost atunci valoarea acestei vieţi
atât de nedescris de preţioasă, astfel încât să te facă să te simţi absolut copleşit de dragoste?

Gândeşte-te acum nu numai la viaţa pe care Isus a jertfit-o pentru noi, ci gândeşte-te şi la ce a implicat
această jertfă. Ca să ajungă în punctul în care urma să moară, Isus a trebuit să întocmească un plan. A părăsit
gloria cerului şi a îmbrăcat o natură umană ca să poată flămânzi, să poată obosi, iar în final să sufere şi să
moară. Întruparea a fost pregătirea terminaţiilor nervoase pentru cuiele crucii. Isus avea nevoie de un spate
uman care să poată fi biciuit. Avea nevoie de o frunte şi un cap care să poarte cununa de spini. Avea nevoie
de un obraz pentru sărutul lui Iuda şi pentru scuipatul soldaţilor. Avea nevoie de mâini şi de picioare pentru
cuie. Avea nevoie de coaste între care să pătrundă suliţa. Avea nevoie de creier şi de măduva spinării, fără
oţet şi fără fiere, ca să poată simţi întreaga tortură a morţii – pentru tine.

Băiatul de nouăsprezece ani a fost o imagine minunată a dragostei. Dar, în comparaţie cu Isus, el a fost doar
o imagine. Moartea sa a fost rapidă şi relativ fără dureri. Moartea lui Isus a fost una dintre cele mai groazni-
ce metode de tortură concepute pentru a produce suferinţă omului. Aşa că atunci când citeşti Efeseni 5:2:
„Hristos ne-a iubit, şi S-a dat pe Sine pentru noi”, nu trece rapid peste cuvintele: „S-a dat pe Sine”. Dragos-
tea Lui e mare, direct proporţională cu valoarea sacrificiului Său. Iar sacrificiul Său a fost înfiorător.

Ar trebui să ne întrebăm, în încheiere, cât de personal trebuie să luăm această demonstraţie de dragoste? Tre-
buie să te simţi iubit personal în felul acesta, în dimineaţa asta, sau mai târziu în cursul zilei, sau mâine dimi-
neaţă? Sau trebuie să rămână doar ca o mare minune istorică, generală, la care să poţi privi de la distanţă cu
admiraţie – cum ar fi adâncimile Marelui Canion? Răspunsul e dat în mărturia aceluiaşi scriitor, Pavel, în
Galateni 2:20b:

Viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a
dat pe Sine Însuşi pentru mine.

La aceasta te cheamă apostolul şi Însuşi Domnul în această dimineaţă. Să vezi adâncimile dragostei lui Hris-
tos pentru tine. Să crezi în dragostea pe care o are pentru tine. Şi să îţi trimiţi rădăcinile vieţii tale adânc,
adânc, adânc, în această dragoste fără sfârşit. Şi să spui împreună cu Pavel,

Viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit [pe
mine, personal] şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.

Copyright 1995 John Piper

Tradus şi tipărit cu permisiune de Desiring God Ministries.
Pentru mai multe informaţii despre Desiring God Ministries, contactaţi-ne pe adresa:
Desiring God Ministries
720 13th Avenue South
Minneapolis, MN 55415
612.338-8611 X230
612.338-4372 FAX
mail@desiringgod.org
www.desiringgod.org

Tradus de Florin Vidu